Vous êtes sur la page 1sur 34

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT –


SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE

MASAJ ŞI TEHNICI COMPLEMENTARE

LECT. UNIV. DRD. BUHOCIU ELENA

1
Alcătuirea şi dispoziţia sistemului limfatic

Structura vaselor şi ganglionilor limfatici

1. Limfaticele membrului superior

Limfaticele membrului superior se împart în superficiale – plasate în


derm şi în ţesutul celular subcutant de deasupra aponevrozelor şi în profunde
– plasate dedesupt.

• Reţeaua colectoarelor superficiale – repartizată armonios la


suprafaţa fiecarui membru şi, în acelaşi timp, cea mai densă la
nivelul degetelor şi la suprafaţa palmară a mâinii. Astfel se explică
frecvenţa mai mare a edemelor feţei dorsale ale mâinii, în raport cu
faţa palmară. Colectoarele interosoase anterioare şi posterioare
(ultimele satelite ale reţelei sanguine, urcă pe antebraţ, apoi pe
braţ, colectând limfa adusă prin capilare). Drenajul se va realiza, în
principal, pe faţa anterointerna a antebraţului ţi braţului, trecând
prin ganglionii supraepitrohleeni. Colectorii se reunesc în final în
regiunea axilară.
• Două colectoare radiale profunde la nivelul pumnului mâinii,
care însoţesc artera radială şi se anastomozează la plica cotului.
Există, de asemeni, doua radiale cubitale profunde care urcă de-
a lungul vaselor cubitale până la plica cotului. Colectoarele
interosoase anterioare şi posterioare (ultimele perforează
membrana interosoasă) se unesc cu celelalte colectoare la nivelul
plicii cotului. Din aceste colectoare ale antebraţului, se nasc 2 sau
3 colectoare humerale. Acestea se pot reuni în treimea mijlocie a
braţului, cu una sau două ramuri ale ganglionilor epitrohleeni şi cu
câteva ramuri musculare.
Observaţie : Aceste ramuri constituie, fără îndoială, o cale de supleere
(aternativă), în cazul întreruperii reţelei limfatice – de ex. In cazul rezecţiei
limfatice din mastectomii. Aceste căi pot creşte numeric, anume, căile
preexistente nefuncţionale devin funcţionale, în caz de necesitate. O altă
ipoteză susţine că sensul fluxului limfatic poate fi inversat şi poate fi trecut
din reţeaua profundă în cea superficială pentru degajarea reţelei profunde.

2. Ganglionii limfatici ai membrului superior

• Ganglionii superficiali:

2
a. Supraepitrohleenii -- 2-3 cm deasupra epitrohleei.
Vasele eferente reîntâlnesc reţeaua limfaticelor
profunde, în timp ce ganglionbii humerali se orientează
spre calea superficială.
b. Ganglionii stratului deltopectoral
• Ganglionii profunzi – se pot afla de-a lungul arterei radiale,
cubitale, interosoase şi humerale
• Ganglionii axilari – Majoritatea acestora sunt sub-aponevrotici
(deci profunzi). Puţine limfatice ale membrului superior nu
converg spre ganglionii axilari. Se găsesc aici grupul humeral,
toracic, scapular, central, subclavicular.
Toate vasele colectoare limfatice ale membrului superior
(superioare sau profunde) ajung la grupul humeral. Colectoarele
cele mai externe ale braţului pot scurtcircuita grupul humeral şi
comunică direct cu grupul sub sau supraclavicular. Grupul
humeral numără 5-7 ganglioni în zona posteroexternă a axilei.
Vasele eferente ale grupului humeral se varsă :
1. în grupul central ;
2. în grupul subclavicular.
Grupul toracic sau mamar extern (subgrupul superior şi subgrupul
inferior) cuprinde 5-7 ganglioni lipiţi pe peretele toracic al coastelor de la a
2-a la a 6-a. Ei drenează o mare parte a limfaticelor sânului, ale peretelui
antero-lateral al toracelui, ale tegumentelor şi muşchilor peretelui abdominal
supra-ombilical.
Grupul scapular cuprinde 5-10 ganglioni aflaţi de-a lungul venei
scapulare inferioare, până la vărsarea acesteia în vena axilară. Ei dreneaza
tegumentele şi muşchii peretelui toracic posterior şi ai părţii postero-laterale
de la baza gâtului. Limfa se varsă apoi în ganglionii humerali.
Grupul central numără 4-6 ganglioni. El primeşte colectoarele
limfatice venind de la sân (cu grupul toracic). El este inclus în grăsimea din
partea medie a ailei. Îşi trimite eferenţele spre grupul subclavicular.Grupul
subclavicular cuprinde 6-12 ganglioni : el ocupă vârful piramidei axilare
deasupra mivului pectoral. El primeşte vasele eferente ale altor grupuri,
trunchiul superficial interdeltopectoral si colectoarele superficiale ale
glandei mamare.
Sistematizarea teritoriilor de drenaj ale fiecărui sediu ganglionar nu
are decât un interes practic minor, fiindcă există multiple anastomoze.
Observaţie: Limfaticele pielii şi ale sânului merg direct în releul
retroclavicular pe faţa anterointernă.

3
Examinarea ganglionilor axilari -- Pacientul este aşezat cu braţul în
antepulsie la cca 30°, cotul flectat, mâna în sprijin pe omoplatul
practicianului. Mâna homolaterală a practicianului fixează umărul
pacientului, în timp ce degetele celeilalte mâini explorează piramida axilară.
Ţesuturile moi vor fi deprimate fie spre cutia toracică, fie către extremitatea
proximală a humerusului.

3. Limfaticele membrului inferior

Ele cuprind :
1. Colectoarele superficiale satelite ale safenei interne – mergând spre
colectoarele inghinale ;
2. Colectoarele superficiale ale safenei externe – mergând spre
ganglionii limfatici poplitei :
3. Colectoarele regiunii fesiere.
Observaţie : Limfaticele sunt mai numeroase la picior, decât la
gambă şi la coapsă. La picior, sunt mai numeroase pe faţa plantară,
decât pe faţa dorsală. Există o axă medio-posterioară de drenaj
limfatic puţin dezvoltată, din care pleacă numeroase ramuri
circumflexe care se întâlnesc cu trunchiurile venoase superficiale
antero-interne principale, pe care le însoţesc până la releul
inghinal.
4. Colectoarele profunde se împart în :
a. cele care urmează vasele (sau principale) ;
b. cele numite căi accesorii.
Căile principale :
a. care urmăresc artera nutritivă a osului ;
b. ale membranei interosoase ;
c. care urmează arterele plantare ;
d. care însoţesc anastomoza dintre artera pedioasă şi artera
plantară externă;
e. care însoţesc artera tibială anterioară
f. satelitele arterei tibiale posterioare, care se varsă în
ganglionul popliteu cel mai extern
Limfaticele satelite vaselor femurale cresc numeric pe măsură ce cresc
colateralele. Cele mai multe se întâlnesc cu ganglionii iliaci externi.
Căile accesorii :
a. limfaticele satelite ale arterei obturatorii, care se varsă în
grupul intern an ganglionilor externi ;

4
b. Limfaticele satelite ale arterei sciatice, care se varsă în
ganglionii iliaci interni ;
c. Limfaticele satelite ale arterei fesiere, care pot ajunge în
ganglionii limfatici şi în cei ai arterei iliace comune.
Observaţii :
1. Aceste căi accesorii sunt căi posibile de derivaţie în limfedeme.
2. Comunicaţiile există între circulaţia superficială şi circulaţia
profundă.

4. Ganglionii limfatici ai membrului inferior

• Ganglionii inghinali se împart în superficiali şi profunzi. Ganglionii


profunzi sunt mai putin numeroşi : 1-3 (4-5 după alţi autori). Ei sunt
legaţi de grupul intern al ganglionilor iliaci. Jackson a dovedit că,
colecţiile limfatice ale coapsei pot atinge şi ganglionii limfatici iliaci,
fără să treacă prin ganglionii inghinali.
Examinarea ganglionilor inghinali – Pacientul este în decubit
dorsal, genunchii semiflectaţi în sprijin pe o pernă.
• Ganglionii poplitei – Sub aponevroză, între safena externă şi nervul
sciatic popliteu extern se află grupul ganglionilor profunzi.
Un ganglion izolat s-ar putea afla, după unii autori, deasupra
aponevrozei şi deci mai superficial, dar legat de ganglionii mai profunzi.
Ganglionul safen extern primeşte colectoarele satelite ale venei
safene externe, provenind de la treimea posterioară a marginii externe a
picioarului, de la partea externă a călcâiului şi de la faţa posterioară a
gambei.

Examenul ganglionilor politei : Pacientul se află în decubit


ventral, genunchiul flectat pasiv la 60°. Pulpa falangelor distale ale
degetelor explorează creasta poplitee.
• Ganglionul tibial anterior – La nivelul membranei interosoase, deci
chiar sub-aponevrotic. Unii autori cred că e vorba de un nodul
întrerupător, aşa cum se găsesc numeroşi de-a lungul colectoarelor şi
care nu sepoate numi ganglion. Alţii cred că e o formaţiune
« progresivă », care va fi mai mare la descendenţi, deci creşte de la o
generaţie la alta.

Remarci generale :

5
1. Ganglionii întrerupători pot lipsi complet. Aceştia nu par a juca un rol
important în drenajul limfatic.
2. Mult mai grave sunt, în consecinţă :
a. anomalia reprezentată prin absenţa unuia sau mai multor
colectoare. Chiar dacă condiţiile sunt normale, funcţia de drenaj
poate fi depăşită. Limfedemul este greu de tratat : fazele
repausului cu membrul în poziţie declivă reprezintă o măsură
profilactică, cum este şi folosirea contenţiei elastice, alături de
drenajul manual ;
b. Prezenţa unui număr suficient de colectoare, dar de calibru
inferior normalului. Limfedemul poate să nu apară decât foarte
târziu, de exemplu, în urma unui traumatism. Pacientul îşi poate
aminti că avea gleznele mai groase seara uneori, fără a atinge
proporţiile unui adevărat edem. La ridicarea membrului, edemul
se resoarbe întotdeauna. Contenţia elastică se recomandă alături
de drenajul manual ;
c. Prezenţa varicelor limfatice. Această anomalie este un obstacol
evident în evacuarea normală a limfei. Repausul în poziţie
declivă şi contenţia elastică ajută mult manevrele manuale ale
drenajului ;
d. Hipoplazia vaselor limfatice. Aceasta poate fi combătută
eficace prin drenaj manual. Ne referim la una dintre
caracteristicile esenţiale ale drenajului manual, care constă în
redarea uneiactivităţi normale sau măcar în depăşirea acestor
condiţii de către unitatea limfatică ( unitatea funcţională
limfatică = limfangiom : spaţiul cuprins între 2 valve). Credem
că această proprietate a masajului este un factor determinant în
rolul tratamentului limfedemului.
3. Comunicaţiile (comunicantele) limfovenoase au fost puse în evidenţă
de numeroşi autori.
Cea mai importantă este vărsarea canalului toracic în vena
subclavie. Numeroase ipoteze au fost emise pentru a explica această
particularitate, ca şi funcţionalitatea prin prea-plin, pe care l-ar putea juca
comunicaţiile (comunicantele).
În altă ordine de idei, comuncantele nu ar intra în funcţie decât
în caz de nevoie, în anumite condiţii experimentale sau patologice.
4. Pe baza acestor date, putem presupune că, creşterea presiunii
edemului, deci şi creşterea presiunii în interiorul vasului limfatic este
susceptibilă să deschidă comunicantele. Se crede, deasemeni, că actul
chirurgical constă în creşterea artificială de comunicante între

6
limfatice şi vene. Trecerea inversă, adică trecerea sângelui venos în
vasul limfatic, antrenează coagularea.

Structura şi funcţia sistemului limfatic

Ganglionii iliaci şi lomboaortici

Lanţurile iliace constituie releul obligatoriu prin care limfa, venind de


la membrele inferioare se varsă în canalul toracic. Tehnicile manuale nu ar
avea, fără îndoială, mare incidenţă la acest nivel datorită profunzimii
localizării acestor căi limfatice.
Ganglionii iliaci se împart în 3 lanţuri :
1. lanţul extern : aflat pe marginea externă a arterelor iliace, primitivă
şi externă, având tendinţa să se insinueze între psoas şi arteră ;
2. lanţul mijlociu : este plasat înauntrul arterei iliace externe, pe faţa
anterointernă a venei. Se continuă în spatele arterei iliace
primitive ;
3. lanţul intern : se naşte în spatele părţii interne a arcadei crurale şi
se continuă de-a lungul arterei iliace interne.
Lanţurile iliace primesc şi trunchiurile care drenează majoritatea
viscerelor pelvine.
Lanţurile ganglionare lomboaortice se împart în 4 grupe care
prelungesc lanturile ilio-pelviene.
Din plexul lomboaortic se desprind două trunchiuri lombare care,
dupa un traiect sinuos retrovascular, depăşesc orificiul aortic cu diafragma,
în spatele aortei. Reunirea lor supra sau subdiafragmatic formează canalul
toracic. Dacă confluentul este subdiafragmatic, el primeşte trunchiul limfatic
intestinal care drenează chilul absorbit la nivelul intestinului subţire.
Cisterna lui Pecquet marchează originea canalului toracic.

5. Limfaticele capului şi ale gâtului

• Cercuul ganglionar pericervical cuprinde :


1. grupul occipital profund – situat sub unghiul postero-superior
al muşchiului sternocleidomastoidian şi pe ţesutul
fibrotendionos, care acoperă linia occipitală superioară între
inserţiile sternocleidomastoidianului şi trapezului, primeşte
limfaticele din porţiunea occipitală a pielii păroase a capului.

7
Vasele eferente se varsă în canalele profunde ale
sternocleidomastoidianului către crestele retroclaviculare ;
2. grupul mastoidian – situat la capătul proximal al
sternocleidomastoidianului, primeşte limfaticele feţei
posterioare ale pavilionului urechii şi a teritoriului parietal al
pielii păroase a capului ; vasele eferente întâlnesc eferentele
grupului parotidian, apoi coboară pe marginea anterioară ;
3. grupul parotidian – care se subdivide în 3 grupe : grupul
superficial şi preauricular, grupul sub-aponevrotic şi ganglionii
intraglandulari. Acest grup primeşte limfa din regiunile
temporală şi frontală a pielii păroase a capului, de la pleoape, de
la rădăcina nasului, de la urechea externă ;
4. grupul submaxilar profund – plasat pe marginea inferioară a
mandibulei şi obrazului primeşte limfa de la pleoapa inferioară,
de la nas, de la obraz, de la buze, de la gingii şi de la planşeul
bucal ;
5. grupul submentonier – care este fie profund, fie superficial,
plasat între cele două părţi ale muşchiului digastric, primeşte
limfa de la menton, de la buza inferioară, de la partea mediană a
gingiei inferioare, de la planşeul bucal şi de la vârful limbii.

• Grupele laterale profunde ale gâtului sau lanţul ganglionar


substernomastoidian profund, plasat de la mastoidă până la baza
gâtului.
• Grupul cervical profund juxta-visceral cuprinde :
a. ganglionii retrofaringieni;
b. ganglionii prelaringieni;
c. ganglionii pretraheali;
d. ganglionii lanţului recurenţial.
• Vasele limfatice ale capului şi gâtului merg la
ganglionii substernomastoidieni. De la aceştia pleacă vasele eferente,
care se reunesc de fiecare parte într-un trunchi comun, trunchiul
jugular. Acesta se varsă în dreapta, în unghiul confluenţei venelor
jugulară internă şi subclavie drepte ; în stânga, în canalul toracic,
puţin deasupra vărsării acestuia în subclavie.

6. Limfaticele feţei anterioare a trunchiului

• Limfaticele feţei anterioare a toracelui (pieptul) –


Pieptul este drenat pe cale anterinternă, fără să treacă prin piramida

8
axilară, direct prin ganglionii aflaţi deasupra articulaţiilor
condrosternale. Aceste căi eferente se îndreaptă şi spre releele
ganglinare mamare interne.
Limfaticele regiunii medio-abdominale şi supraombilicale se
îndreaptă şi spre releele ganglinare mamare interne.
Aceste căi se îndreaptă apoi, de regulă, în canalul toracic.
Calea anteroexternă trimite colectori spre ganglionii mamari
externi inferiori. Limfa este apoi evacuată prin piramida axilară.

• Limfaticele abdominale – Limfaticele peretelui abdominal se


îndreaptă, sub linia medio-abdominală subombilicală spre grupele
ganglionare inghinale corespunzătoare, adică grupele superointernă si
superoexternă.
Aceste relee ganglionare trimit, la rândul lor, limfa în
profunzime prin căi eferente care se varsă în lanţurile ganglionare
lomboaortice.

3. Limfaticele feţei posterioare a trunchiului

Limfaticele feţei posterioare a trunchiului se repartizează în două teritorii


distincte, delimitate printr-o linie, mai mult sau mai puţin orizontală, care
trece deasupra vertebrelor dorsale de la a 10-a la a 12-a.
Faţa posterioară a toracelui este drenată spre ganglionii axilari şi mai
precis, spre grupele subscapulare homolaterale.
Colectoarele regiunii meiodorsale se îndreaptă spre plica axilară
homolaterală.
Se pare că nu există posibilitatea transferului controlateral al limfei, de pe
o parte pe alta.
Limfaticele părţii inferioare a spatelui (regiunea lomgară până la
vertebrele dorsale a 11-a sau a 12-a) drenează limfa spre lanţurile
ganglionare inghinale.
Regiunea mediodorsală inferioară e drenată spre plica inghinală
homolaterală. Colectoarele limfatice posterioare devin laterale, pentru a
înainta pe faţa antero-laterală a abdomenului spre grupul ganglionar inghinal
superoextern.

9
METODOLOGIA DRENAJULUI LIMFATIC MANUAL

Drenajul limfatic – obiective şi mod de realizare

Drenajul limfatic asigură drenarea lichidelor excedentare care scaldă


celulele, menţinând, în acelaşi timp, echilibrul hidric al spaţiilor interstiţiale
şi evacuarea deşeurilor provenind din metabolismul celular. La evacuarea
acestor lichide interstiţiale participă doua procese total distincte.
Primul proces este o captare realizată de capilare limfatice. Captarea este
consecinţa creşterii locale a presiunii tisulare; cu cât va fi mai mare
presiunea, cu atât va fi mai mult preluată de capilarele limfatice.
Al doilea proces constă în evacuarea, departe de zona infiltrată, a
substanţelor preluate în capilarele limfatice. Acest transport al limfei în vase
se realizează prin precolectoare către colectoare.
Cele două procese, foarte diferite unul de altul, trebuie facilitate prin
tehnici apropiate drenajului manual.
Pentru a răspunde exigenţelor de captare şi evacuare, urmează descrierea
modalităţilor de executare a manevrelor necesare. Captarea se realizează
chiar la nivelul infiltraţiei. Evacuarea reprezintă transferul de lichide captate
la distanţă de zona de captare.

MODALITĂŢILE DE EXECUŢIE A MANEVRELOR DE MASAJ

Manevra de captare sau resorbţie


Mâna se află în contact cu pielea prin marginea cubitală a degetului al 5-
lea. Degetele imprimă succesiv o presiune, în acelaşi timp antrenând o
mişcare circulară a pumnului. Pumnul mâinii participă şi el la dezvoltarea
presiunii.
Manevra realizează o creştere a presiunii tisulare şi orientarea apăsărilor
care determină evacuarea. Presiunea trebuie, deci, orientată în sensul
drenajului fiziologic. Umărul execută mişcări de abducţie şi adducţie ale
braţului. Presiunea se instalează pe durata abducţiei. Experienţele pe animale
au dovedit valoarea acestei manevre.

Manevra de evacuare sau de apel


Mâna este în contact cu pielea prin marginea radială a indexului.
Contactul marginii cubitale a mâinii se întrerupe. Degetele se derulează de la
index la inelar, luând în contact cu pielea care e întinsă în sens proximal, pe
parcursul acestei manevre. Presiunea se instalează pe măsura abducţiei
braţului. Manevra realizează o aspiraţie şi o împingere a limfei de

10
colectoare. Experienţele la om, pe parcursul limfografiilor, au evidenţiat
efectul de împingerel.
Experienţele pe animale, în laborator, ne-au dovedit efectul de aspiraţie
realizat prin această tehnică, la nivelul colectoarelor. Mişcările umărului, ca
şi cele ale cotului, sunt ample. Pumnul se flectează pentru a evita
transmiterea unor presiuni puternice. Deplasarea degetelor este redusă.
Mişcările se efectuează cu blândeţe, sub forma unei atingeri uşoare apăsate.

Manevre specifice de drenaj

Cercurile cu degetele (fără police)


Cercurile cu degetele sunt mişcări circulare concentrice realizate apăsând
uşor pielea şi deplasând-o faţă de planul profund. Pielea antrenează
ţesuturile moi subiacente printr-o întindere blândă, prelungită şi ritmată,
pentru a facilita resorbţia la nivelul capilarelor.
Presiunea realizată pe parcursul acestor manevre este uşoară şi
progresivă. Ea se realizează după un gradient de presiune la care valoarea
maximă nu depăşeşte 40 torri. Aceste cercuri cu degetele se efectuează de
mai multe ori consecutiv în acelaşi loc. Mâna se deplasează fără a freca.
Orientarea fazelor succesive ale presiunii şi depresiunii urmează sensul
drenajului limfatic fiziologic. Mişcarea se caracterizează printr-un “du-te-
vino” de abducţie şi adducţie a umărului, cu cotul flectat, realizând la nivelul
mâinii, o succesiune de pronaţii şi supinaţii.

Cercurile cu police
Policele, ca şi celelalte degete, poate participa la manevre specifice de
drenaj. Mobilitatea sa deosebită îi permite să cuprindă reliefurile pentru a le
apăsa ulterior. Presiunile crescătoare şi descrescătoare sunt orientate în
sensul drenajului local. Manevrele circulare în jurul unui pivot
metacarpofalangian sunt combinate cu rotaţia axială a policelui.

Mişcarea combinată
Mişcarea combinată reprezintă asocierea cercurilor cu degetele, cu
cercurile cu policele. În vreme ce degetele efectuează mişcările descrise mai
sus (cercurile cu degetele), policele finalizează mişcarea circulară descrisă în
sens opus sau în acelaşi sens, cu mişcarea celorlalte degete, deoarece
cercurile de mişcare combinată se execută în sensuri opuse. Manevra de
drenaj seamănă cu petrisajul.
Circumducţia pumnului permite căuşului mâinii să efectueze presiuni şi
depr3esiuni succesive pe zona infiltrată. Această succesiune lentă presupune

11
o manevra la 2-3 secunde şi facilitează resorbţia şi derularea drenajului. O
presiune intermitentă este preferabilă unei presiuni constante, fiind vorba de
favorizarea preluării de lichid interstiţial de către capilare.

Presiunile în brăţară
“Presiunile în brăţară” se justifică, dacă zona de tratat poate fi înconjurată
de una sau de cele două mâini. Dacă, « presiunile în brăţară » se aplică din
aproape în aproape, de la proximal către distal, presiunea propriu-zisă merge
din amonte în aval, în sensul facilitării resorbţiei la nivelul capilarelor sau
limfaticelor. Mâinile înconjură segmentul de drenat şi presiunile sunt
intermitente, adica faza de presiune urmează faza de relaxare.
Remarcă : Cercurile cu degetele, cercurile cu policele, mişcările
combinate şi presiunile în brăţară pot fi executate în două feluri diferite,
după scopul urmărit.
Manevrele se pot executa :
1. Pe o regiune sănătoasă, neinfiltrată, în scopul de apel pe zona
infiltrată sau de evacuare a limfei aflată în colectoarele sau în
precolectoarele limfatice. Acest efect de apel a fost evidenţiat in
vivo, după experimente pe animal. Drenajul de apel trebuie
aplicat în aval de regiunea considerată. De exemplu, se poate
efectua în afara zonei de control. Manevra începe prin contactul
radial al degetelor şi se termină prin contactul marginii cubitale.
Experienţa a arătat că, de la primele manevre, limfa (vizualizată
experimental cu un colorant) progresează prin straturi succesive
pe măsura mişcărilor de apel. Curentul venos primeşte şi el
doze de colorant care umplu tot lumenul vasului în momentul
manevrelor. Drenajkul de apel realizează golirea zonei infiltrate
şi debitul limfatic devine considerabil mai rapid. Tratând
hipodermite inflamatorii acute cu ajutorul drenajului limfatic de
apel s-au realizat următoarele observaţii subiective :
a. furnicături în regiunea unde e localizat procesul inflamator ;
b. scăderea durerii.
Observaţiile obiective se limitează la:
a. măsurarea unei scăderi rapide a temperaturii regiunii inflamate
(măsurători termometrice şi termografice) ;
b. înregistrarea fotografică a scăderii coloraţiei pielii.
Manevra de apel realizează dubla funcţie de a atrage limfa
distală şi de evacuare a limfei care se află în colectoare.
Limfa este aspirată în aval. Viteza de curgere e accelerată. S-a
evidenţiat o dilataţie considerabilă a vasului colector limfatic al

12
cărui calibru devine mai mare decât al venei, în cursul drenajului
limfatic de apel, fara ca vasul sa fie manipulat, manevra aplicandu-
se la distanţă.
Este firesc să se înceapă drenajul la nivelul releului ganglionar,
aflat în aval de regiunea infiltrată. Presiunea exercitată de mână
participă la deschiderea de căi mai numeroase pentru evacuarea
limfei. Colectoare limfatice goale de limfă, adică colabate, se
deschid, devin funcţionale pentru că mâna aduce, prin presiuni
uşoare, cantităţi mai mari de lichid resorbit. Este important să se
înţeleagă că presiunea orientată numai în sensul de evacuare
deschide căi de drenaj mai numeroase.
2. Pe o regiune infiltrată – Scopul urmărit e resorbţia sau captarea.
Manevra urmăreşte să faciliteze reluarea lichidului interstiţial,
prin capilarele limfatice sau sanguine. Mâinile practicianului se
aplicăă direct pe infiltraţie.
Manevrele nu produc frecări sau ciupiri. Presiunea creşte şi
descreşte progresiv pe parcursul derulării mâinii. Netezirea la
nivelul capilarelor sanguine şi limfatice neoformate determină
creşterea permeabilităţii membranei lor şi, în consecinţă,
pierderea lichidului resorbit. Manevrele de netezire se
contraindică ori de câte ori suspectăm existenţa unei
neoformaţiuni vasculare.

DRENAJUL MANUAL AL GANGLIONILOR LIMFATICI

Drenajul manual al ganglionilor limfatici se efectuează cu la fel de


multă blândeţe şi prudenţă, ca şi cel al căilor limfatice.
Mâna intră în contact cu pielea prin index. M]na se aşează pe pielea
pacientului, o deprimă şi o tensionează în sens proximal. Degetele sunt
perpendiculare pe direcţia de evacuare a ganglionilor, adică a vaselor
aferente. Cele două mâini pot “acoperi” o suprafaţă mai mare: se pare că unii
terapeuţi exercită presiune cu ]na de deasupra : mâna aflată în contact cu
pielea amortizată presiunea.

DRENAJUL LIMFATIC MANUAL GENERAL AL CORPULUI

Pacientul este întins pe spate, trunchiul uşor redresat. Drenajul


limfatic manual general al corpului începe prin manevre uşoare la nivelul
foselor retroclaviculare (10-15 cercuri cu degetele).

13
Urmează manevrele de drenaj ale pieptului şi membrelor superioare
care începe la nivelul ganglionilor axilari. Manevrele de drenaj ale capului şi
gâtului pot preceda, uneori, drenajul pieptului şi al membrelor superioare.
Mişcările de drenaj asupra ganglionilor inghinali realizează un apel nu
numai pe colectoarele peretelui abdominal, ci şi asupra limfaticelor
membrelor inferioare. Acestea vor fi drenate imediat după drenajul peretelui
abdominal. Membrele inferioare sunt uşor ridicate în raport cu bazinul,
aşezând perne sub gambe.
Drenajul limfatic manual general al corpului se âncheie prin manevre
pe faţa posterioară a trunchiului, pacientul fiind culcat pe burtă (decubit
ventral).
Durata totală a drenajului limfatic manual nu trebuie să depăşească 3
sferturi de ora. E recomandabil ca pacientul să rămână în repaus câteva
minute după drenajul manual.

DERULAREA ÎNLĂNŢUITĂ A MANEVRELOR DE DRENAJ

• Drenajul limfatic al extremităţii cefalice se face mereu împreună cu


cel al gâtului.
• Drenajul limfatic al membrului superior se face mereu bilateral,
împreună cu toracele anterior (bustul/pieptul).
• Drenajul abdomenului se poate face singur.
• Drenajul limfatic al membrelor inferioare se face bilateral (faţa
anterioară şi posterioară) şi mereu, cu drenajul prealabil al
abdomenului.
• Spatele şi regiunea fesieră se drenează cu abdomenul în anumite
cazuri.

CONCLUZII ASUPRA METODOLOGIEI DRENAJULUI


LIMFATIC

Drenajul ganglionilor limfatici

Ganglionii limfatici sunt localizaţi în regiuni bine definite ale corpului,


fiind în general grupaţi în « relee ». Mărimea lor variază între un bob de orez
şi o măslină. Forma lor e ovală.
Definire : drenajul ganglionilor urmăreşte golirea gonţinutului lor prin
presiuni repetate, lente şi de intensitate slabă.

14
Tehnica : mâna e culcată pe releul ganglionar, degetele sunt
perpendiculare pe vaele eferente. Degetele, în extensie pasivă, trag pielea şi
ganglionii subiacenţi, în timp ce presiunea uşoară asigură evacuarea limfei.
Ritmul manevrelor e de 2-3 la 10 secunde. « Buzunarele » de limfă
reprezentate de ganglioni se golesc foarte lent. Mişcarea lentă şi uşoară a
mâinii se repetă de cca 12 ori pe fiecare grup ganglionar.

Drenajul « de apel » (asupra colectoarelor)

Colectoarele limfatice însoţesc, în general, reţeaua venoasă. Ele sunt


adesea numeroase. Rolul lor e acela de a drena limfa, în prealabil recoltată
din capilare. Colectoarele limfatice ale membrelor se varsă în releele
ganglionare.
Definire: drenajul de apel se realizează pe colectoarele de evacuare, în
aval de regiunea de drenat. Scopul acestei manevre e acela de a goli
colectoarele, realizând « o aspiraţie » la nivelul regiunii de drenaj.
Tehnica : mişcarea mâinii relaxate urmăreşte mişcarea de circumducţie a
umărului. Presiunea uşoară se instalează şi creşte, apoi scade şi se anulează.
Trebuie reţinut că, contactul mâinii cu corpul începe întotdeauna proximal şi
se termina distal, pe parcursul fiecărei manevre de apel. (vezi şi volumul
Masajul în kinetoterapie – Sidenco, E.L., pag 73 – 119).

TEHNICI ORIENTALE DE MASAJ

Tipuri de energii ale organismului

Qi - defineşte termenul de energie;


- aparţine şi filozofiei chineze;
- această energie se aplică tuturor elementelor şi fenomenelor din
natură, inclusiv omului;
- are 2 componente - yang – sarcini pozitive
- yin – sarcini negative
- yang şi yin sunt 2 principii complementare şi inseparabile;
- yang şi yin nu pot exista în natură unul fără celălalt.

Punctele energetice

• Punctul energetic se proiectează la nivelul pielii, dar este situat în


profunzime;

15
• Fiecare punct are o adâncime precisă şi seamănă cu o sferă cu diametrul
de 2-3 mm, fără structură anatomică propriu-zisă;
• Punctul poate fi situat în derm, hipoderm, muşchi, organe, periost;
• Aceste puncte sunt cunoscute de foarte multă vreme (morminte chineze,
statuete care datează de 3000 ani);
• Occidentalii au descoperit că în zona acestor puncte, la suprafaţa pielii,
rezistenţa electrică este foarte scazută;
• In funcţie de starea psihică, starea de sănătate fizică, de temperatura
corpului, sau a ambianţei, punctele pot migra, aflându-se la suprafaţă,
sau mai în profunzime;
• Migrarea poate depinde de momentul zilei în care se lucrează, de
activitatea solară, sau de anotimp;
• Fiecare meridian are un moment de maxim şi un moment de minim;
• Succesiunea meridianelor prin momentul de maxim şi de minim,
reprezintă ciclul circadian;
• Punctele energetice sunt in număr de 365 (cunoscute de noi) şi situate pe
meridiane dar nu toate au valoare terapeutică sau semnificaţie
energetică;
• Cele mai importante puncte sunt cele de intrare sau ieşire din meridian,
numite puncte „schu” antice, care comandă circulaţia energiei prin
meridianul respectiv;
• Prin mâini se captează energia celestă (cer, soare, luna):
• Din pamânt se captează energia nutriţională sau telurică;
• De la coate şi genunchi, către extremităţi, sunt situate, pe meridiane,
punctele de comandă; exista simetrie perfectă dreapta-stanga, sau sus-jos;
• Aceste puncte terminale, sau initţale sunt identice, ca poziţie şi funcţie;
• Alte puncte de la nivelul corpului sunt importante pentru că reprezintă
intersecţii de căi energetice (între meridiane);
• Aceste puncte pot deschide comunicări între mai multe trasee energetice,
permiţând excesului energetic să treacă într-o zonă de deficit;
• Un diagnostic energetic trebuie să stabilească exact aceste zone de exces
si deficit.

Meridianele

• Sunt numite jing-lo (~ canale de energie)


• 12 meridiane principale sunt cele mai cunoscute; ele au un traiect
superficial, cunoscut, regăsit pe hărţi, pe care se găsesc punctele

16
energetice, dar şi un traiect intern care permite acţionarea unor puncte la
distanţă mare de zona afectată, sau de locul care trebuie stimulat.
• Pe lângă aceste meridiane principale, există şi meridiane secundare:
 meridiane tendino-musculare
 meridiane distincte
 meridiane Lo longitudinale
 meridiane Lo transversale
 meridiane extraordinare
Aceste meridiane formează, în corpul omenesc, o reţea complexă, care
permite comunicarea şi integrarea tuturor zonelor organismului.

Yang si Yin

• In filozofia chineză principiul unic creator poartă denumirea de Tai-Yi


(începutul şi sfârşitul); este echivalent creatorului din religiile
monoteiste.
• Tai înseamnă mare, suprem;
• Yi înseamnă „germene care creşte”;
• DAO sau TAO - înseamnă cale, drum, a gândi, a cuvânta;
- reprezintă drumul creatorului;
- nu poate fi cunoscut
- este nemanifest şi impenetrabil ca atare, prin el însuşi;
- se poate manifesta prin Yin şi Yang
• Prin Yin şi Yang putem cunoaste Tao si Tai-Yi
• Cele două energii sunt la originea tuturor fiinţelor şi lucrurilor;
interferând ele produc, transformă şi se transformă una intr-alta.
• În natură sunt fenomene predominent yang sau yin;
• Ele se definesc raportate la termenul opus;
• Ele sunt inseparabile şi egale, echilibrate;
• Sunt manevrele din acupunctură, presopunctură
 yang = manevra de tonifiere
 yin = manevra de dispersie
• La nivelul corpului:
 partea stângă - este mai yang decât partea dreaptă
- se afla inima
- predomina energia Qi
 partea dreapta - este mai yin decat stânga
- predomina energia Xue (energia cea mai materială)
 partea superioară – este mai yang

17
 partea inferioară – este mai yin
 spatele – este mai yang
 faţa – este mai yin
• Yang si Yin se află în raport de generare şi sustinere reciprocă; când unul
dintre principii atinge maximul în evoluţie, conţine în germene pe opusul
său, care este generat şi susţinut;
• Dacă unul este distrus şi celălalt se distruge;
• „Yin este repaus şi totusi Yang-ul este închis în el, ca o comoară”.
Heraclid considera, ca şi chinezii, că există un flux de materie şi energie,
care circulă prin toate sistemele din natură, şi împărţea lumea in 3 sisteme
suprapuse:
- natura - corespunzând pământului;
- societatea corespunzând omului;
- cunoaşterea corespunzând spiritului, cerului.
Aristotel considera 4 cauze ale mişcării generatoare şi întreţinătoare de viaţă
(mişcarea fiind abordată ca noţiune filozofică):
- materială;
- formală;
- eficientă;
- finală.
Ca si chinezii, Aristotel recunostea 5 tipuri de mişcări, animate de cele 4
cauze:
- apariţia;
- nimicirea;
- creşterea;
- diminuarea;
- transformarea calitativă
Grecii considerau că lumea este alcătuită din 3 elemente:
- pământ;
- foc;
- apă.
În acelaşi timp, chinezii considerau lumea alcătuită din cinci elemente:
- focul,
- pământul,
- metalul,
- apa,
- lemnul.
Acestor elemente le corespund cinci loji energetice, fiecare
cuprinzând câte un cuplu de organe energetice şi meridianele
corespunzătoare.

18
Între cele cinci loji există relaţii de producere şi distrucţie:
• ciclul de producţie:
Apa hrăneşte lemnul, care hrăneşte focul. Acesta se transformă în cenuşă
(pământ), care naşte metale, care, prin topire dau naştere apei.
• Ciclul de distrucţie:
Apa stinge focul, focul topeşte metalul, metalul taie lemnul, care prin
rădăcinile lui distruge unitatea, coeziunea pământului, care absoarbe (sau
stăvileşte) apa.

Presopunctura

Componenţa lojilor energetice

Fiecare lojă energetică este formată din două organe energetice şi


două meridiane corespunzătoare, cu excepţia lojei FOC, care cuprinde două
asemenea cupluri, deci patru organe şi meridiane:
Fiecare cuplu este format dintr-un organ predominant Yang (organul
cavitar) şi unul predominant Yin (organul parenchimatos):

LOJĂ ORGAN YANG ORGAN YIN


FOC INTESTIN SUBŢIRE INIMĂ
FOC TREI FOCARE VASE / SEX
PĂMÂNT STOMAC SPLINĂ-PANCREAS
METAL INTESTIN GROS PLĂMÂN
APĂ VEZICĂ URINARĂ RINICHI
LEMN VEZICĂ BILIARĂ FICAT

Cuplul Trei Focare şi Vase / Sex nu are corespondente anatomice,


primul organ fiind repartizat la nivelul întregului organism, dar şi la nivelul
fiecărei structuri mediane şi nepereche, care poate fi divizată în trei
segmente distincte, iar cel de-al doilea având corespondent la nivelul
uterului (sau aparatului reproducător).

19
PRESOPUNCTURA

Este o metoda de acţiune manuală asupra punctelor energetice, în scopul


restabilirii echilibrului energetic al organismului.

Localizarea punctelor energetice:


• Odată stabilite punctele de acţiune, ele vor fi localizate prin reperarea
unor elemente osoase sau tegumentare şi măsurarea distanţei de la
respectivele repere, până la punct (acestea sunt specificate în cărţile de
specialitate).
• Unitatea de măsură este cun-ul.
• Un cun reprezintă distanţa dintre marginile falangei distale a policelui,
sau lungimea falangei mijlocii a medius-ului persoanei asupra căreia se
aplică tratamentul.
• Submultiplul cun-ului este bu; 1 cun=10 bu.

Tehnici:

• Pielea pe care se află punctele trebuie să fie integră.


• Orice eruptii, durioane, leziuni, cicatrici, pete pigmentare, sau tumori,
reprezintă contraindicaţii pentru presopunctură în zonele respective.

• După reperarea punctelor prin:


 palpare;
 fricţiune uşoară a pielii;
 ciupire uşoară a pielii;
 formarea unui pliu cutanat şi rularea, sau deplasarea lui
transversal, sau longitudinal;
 compresiunea pielii cu ajutorul policelui sau a celorlalte 4
degete, cu forţă moderată, ca o apăsare pe tasul cantarului – până la
3,5 kg
punctele vor fi localizate.

• Iniţial se ating uşor punctele energetice simetrice, cu policele pentru


punctele situate la nivelul mâinii, articulaţiei pumnului şi la nivelul
piciorului, până la articulaţia gleznei.
• Pentru restul membrului inferior şi superior, se lucrează cu cele 4 degete,
iar la nivelul suprafeţelor întinse – spate, torace, abdomen, se aplică
palma în întregime.

20
• Exercitarea de compresiuni, pentru identificarea anomaliilor la nivelul
pielii, ţesutului subcutanat, fasciilor ce înconjoară muşchii, sau chiar din
interiorul masei musculare.
• La acest nivel putem sesiza o eventuală tensiune sau contractură.
• Punctele sunt, în general, situate de-a lungul şanţurilor dintre reliefurile
musculare.
• Pentru a le găsi, bolnavii trebuiesc rugaţi să contracte diferite grupe
musculare, din diverse zone ale corpului, pentru muşchii spatelui,
membrelor superioare, inferioare, muşchii cefei, toracelui, abdomenului.

• După localizarea punctelor, va urma masarea acestora prin diferite


metode: presopunctura, masaj tradiţional Amma sau Shiatsu.
• Presopunctura urmăreşte realizarea presiunilor cu pulpa degetului, sau
vârful degetului, chiar unghia în manevre de tonifiere şi dispersie.

• Dispersia va fi folosită în cazul suferintelor provocate de un exces


energetic – toate afecţiunile care, în medicina occidentală, au denumiri ce
încep cu hiper, poli, sau tahi.
• Se realizează cu pulpa degetului, menţinând degetul în poziţie oblică faţă
de suprafaţa pielii.
• Se exercită presiuni uşoare, prin înşurubare în sens antiorar, cu ritm
relativ lent, prin manevre blânde şi superficiale.
• O dispersie bine executată, va fi urmată de hiperemie în zona respectivă,
sau chiar edem, cu scăderea sensibilităţii şi tonusului muscular local.
• Hiperemia are semnificaţia plecării energiei şi venirii sângelui.

• Tonifierea este utilizată în bolile produse prin lipsă de energie, definite


prin prefixurile hipo, oligo sau bradi.
• Tonifierea se execută cu vârful policelui, sau indexului, sau cu unghia,
degetul fiind plasat perpendicular pe suprafaţa pielii.
• Se va masa sau presa circular, în sensul rotirii acelor de ceasornic,
energic, profund şi cu viteză mare.
• Tonifierea bine executată va fi urmată de paloare, creşterea sensibilităţii
şi tonusului muscular local.
• De regulă se masează ambele puncte simetrice, dar se poate insista pe
hemicorpul corespunzător sexului pacientului.
• Pentru presopunctură pielea poate fi uscată, pudrată cu talc, sau unsă cu
esenţe aromate.

21
• Durata unei şedinţe este de 5-10 minute, timp în care, în general, durerea
de la nivelul punctului dispare.
• Se pot executa 2-3 şedinţe pe zi.
• In funcţie de situatie, presopunctura poate fi folosită ocazional, sau în
cure.
• O cură durează, în medie, 10 zile, dar nu va depăşi 15-20 şedinţe.
• Se recomanda mai multe şedinţe vara şi iarna, în perioade de maxim
energetic yin/yang, deoarece în aceste anotimpuri transferul energetic
este mai anevoios şi mai puţine şedinţe primavara sau toamna, când
transferul energetic în timpul masajului este mai uşor de realizat.
• Raportat la perioada unei zile, din aceleaşi motive, se recomandă
stabilirea şedinţelor dimineaţa şi seara.

Contraindicatiile presopuncturii

 boli de inimă grave, sau decompensate;


 boli psihice grave;
 în cazurile de slăbiciune, sau oboseală marcată a organismului;
 în stare de ebrietate, cu exceptia manevrelor special recomandate
pentru tratarea alcoolismului;
 în ultimele luni de sarcină.

Presopunctura nu are eficienţă, dacă bolnavul:


- a efectuat un tratament cu raze X,
- dacă a fost supus unor examene radiologice,
- la tratament cu produse cortizonice,
- tranchilizante, hipnotice,
- imunosupresoare, antineoplazice.

Daca bolnavului i se face rău în timpul şedinţei se va întrerupe


tratamentul şi se execută manevrele pentru lipotimie.

Puncte de presopunctură utilizate în tratamente specifice

Cefalee:
 IG4 – tonifiere;
 V3 – dispersie dacă se adaugă sinuzită şi tonifiere, dacă se asociază
pierderea mirosului (anosmie);
 VG23 – dispersie dacă este însoţită de insomnie;

22
 punct extrameridian 1, situat între sprâncene – tonifiere când înauntru
este lipsă de energie wei, dispersie când durerea este insuportabilă,
superficială, durere de tip yang;
 alte variante:
- V2 în dispersie;
- TF23 tonifiere;
- VB8 dispersie;
- VG19 dispersie.
Varsaturi:
 VC12 – dispersie;
 S36 – tonifiere.
Gastrite:
 VC10 – dispersie;
 VC11 – dispersie;
 VC12 – dispersie;
 IG4 – tonifiere;
 S36 – tonifiere.
Sciatică:
 V60 – tonifiere;
 VB30 – dispersie.
Lumbago:
 VB34 – dispersie;
 VG4 – dispersie;
 VG3 – dispersie.
Dismenoree:
 SP6 – tonifiere;
 V60 – tonifiere;
 TF4 – dispersie;
 SP4 – tonifiere.
Lipotimie:
 I9 – tonifiere;
 VG25 – tonifiere;
 VG26 – tonifiere.
Febra:
 IG11 – dispersie;
 VG14 – dispersie;
Odontalgii:
 IG4 – tonifiere;
 S3 – dispersie;
 S35 – tonifiere.

23
Răceală:
 VG14 – dispersie;
 IG4 – tonifiere;
 VB20 – dispersie;
 S33 – dispersie;
 F4 – tonifiere.

SHIATSU

Shiatsu este o formă de terapie fizică, ce presupune exercitarea de


presiuni asupra punctelor şi zonelor energetice, în scopul de a echilibra
energia organelor şi de a menţine starea de sănătate.
Cele mai multe persoane intră în categoria indivizilor „pe jumătate
sănătoşi”, deoarece condiţia fizică şi psihică A fiecăruia dintre noi, nu este
în totalitate echilibrată.
Diverse suferinţe fizice – o răceală, o tulburare a tranzitului intestinal,
sau pe de altă parte, o stare de proastă dispoziţie, sau de deprimare, sunt
semne ale dezechilibrului energetic.
Pentru asemenea oameni, pe jumatate sănătoşi, sau în scop profilactic,
se recomandă shiatsu, care nu presupune intervenţii drastice în economia
energetică a organismului; el echilibrează doar Qi, astfel incât organismul să
se poată vindeca el insuşi.

Instrumente si tehnici

• Tehnicile shiatsu sunt mai simple decît cele folosite în formele de masaj
occidental.
• Nu există manevrele de fricţiune, frământat, sau tapotament.
• Principalele manevre sunt presiunile şi întinderile (manevre de
stretching).
• Presiunile pot fi realizate, în funcţie de zona masată, cu degetele, cu toată
palma, cu pumnul, cu cotul, cu genunchiul, sau talonul.
• Durata şi intensitatea presiunilor variază în funcţie de regiunea masată.
• Manevrele pe care le vom descrie, includ atât poziţia subiectului, cât şi a
efectorului – acestea trebuie să fie cât mai relaxate.
• Maseurul işi va folosi greutatea corpului, în mod controlat şi totuşi fără
efort.
• Trebuie să existe o bună sincronizare între maseur şi persoana masată, în
ceea ce priveşte controlul şi reglarea respiraţiei.

24
• In tehnica shiatsu, o presiune corect executatş vine din hara (abdomenul
inferior), indiferent de instrumentul folosit pentru realizarea presiunii.
• Presiunea din hara trebuie controlată, pentru ca energia maseurului să
intre în rezonanţă cu energia subiectului.
• Se foloseşte, la aplicarea presiunii, greutatea propriului corp, pentru ca
efortul depus să fie cât mai mic.

• Pozitia corectă pentru shiatsu este pe genunchi, şezând pe gambe şi


taloane, cu genunchii depărtaţi, pentru a asigura o bază de susţinere
stabilă, membrele superioare extinse, pentru a transmite presiunea, care
se va realiza prin extensia şoldurilor.

• Instrumentele shiatsu clasice sunt:


- policele ambelor maini atunci cand presiunea se aplica pe zone mici,
(puncte chi sau tsubo), dar nu se folosesc doar policele de-a lungul unei
şedinţe, ci se folosesc şii alte porţiuni ale corpului.
• Policele se va aşeza cu pulpa pe piele, celelalte patru degete fiind lipite şi
opuse şi se vor sprijini pe corpul persoanei masate.
• Metoda se foloseşte pentru punctele din regiunea cervicală, parţial pe
spate, la nivelul membrelor inferioare şi superioare.
• Un alt tip de presiune se realizeaza cu policele lipite, celelalte 4 degete
servind de sprijin.
• O a 3-a manevra este cu policele suprapuse; de regulă policele mâinii
drepte este aplicat pe corpul subiectului, iar celalalt police deasupra,
apăsându-i unghia.
• Presiunea se exercită cu ambele degete simultan; se foloseşte când este
nevoie de forţă mai mare, în tratamentul spatelui, membrelor inferioare şi
plantelor.
• Presiunea cu 3 degete (index, medius şi inelar, alăturate) – în acest caz
policele serveşte de sprijin; se foloseşte în tratamentul calotei craniene,
fetei, regiunii latero-cervicale, la nivel suprascapular, pe torace şi
abdomen.
• Palma – presiunea se exercită cu toată faţa volară a mâinii; se foloseşte
pentru tratamentul zonei cefalice, spatelui, umerilor şi genunchilor.
• Palmele suprapuse, ambele orientate cu degetele în aceeaşi direcţie,
singura excepţie fiind în caz de automasaj; se foloseşte în tratamentul
capului şi abdomenului, dar şi pe coloana vertebrală.

25
• Manevra cu degetele impreunate se foloseşte în tratamentul capului,
spatelui şi pentru zonele lombare; degetele celor două mâini sunt
împletite, presiunea exercitându-se cu podurile celor două palme.
• Manevra cu policele opus celorlalte degete (priza mare) – zona care
trebuie masată este prinsă cu această priză mare; se foloseşte pentru
tratarea braţelor, membrelor inferioare şi tendonului achilian.
• Manevra cu policele opus aratatorului seamănă cu cea anterioară, doar
că este diferită zona corpului; se foloseşte pentru degete şi tendonul lui
Achile.
• Presiunea exercitată cu zona tenară se foloseşte pentru tratamentul feţei
şi regiunii inginale.
• Manevra cu mijlociul suprapus peste arătător, celelalte degete fiind
lipite, se foloseşte în tratamentul regiunii cefei şi occipitale, sau zonelor
laterale ale nasului.
• Presiuni cu degetele mijlocii suprapuse se aplică la nivelul regiunii
cervicale posterioare.

Modalitati de aplicare a presiunii

 Presiunea obisnuită este cea mai frecvent utilizată şi constă în aplicarea


unei presiuni ferme, perpendicular pe suprafaţa corpului.
Fiecare aplicare durează între 3-5 secunde.
Forţa se reduce usor înainte de a se trece la aplicarea presiunii următoare.
Se recomandă realizarea inspirului înaintea manevrei, când degetele sunt
relaxate şi expir pe parcursul exercitării presiunii.

 Presiune gradată – se aplică în mod gradat, în 3 trepte: usoară, medie şi


fermă, cu o pauză între treapta a 2-a şi a 3-a.
La început se aplică o presiune uşoară, după care se va creşte treptat şi va fi
menţinută o anumită perioadă, după care fără a ridica degetele, sau palma de
pe suprafaţa pielii, se trece la presiune mai puternică.
Fiecare presiune va dura între 3-7 secunde.
Daca se exercită presiune de mai multe ori, durata poate fi şi ea gradată: 3
secunde prima, 5 sec a 2-a, 7 sec a 3-a.

 Presiunea sustinuta se aplica in general cu o singura mana dar daca


necesita forta crescuta se poate realiza cu ambele maini suprapuse.

 Presiunea concentrata se aplica cu degetele: police, police suprapuse,


index-medius, medius suprapuse.

26
Se aplica deasupra unui punct energetic pe o durata de 5-7 secunde
marindu-se treptat intensitatea pana ce se ajunge la un anumit prag, apoi
treptat intensitatea va scade fara a ridica pulpa degetului de pe pielea
subiectului.
Se repeta de mai multe ori.

 Presiunea aspirata – in aceasta tehnica degetele sau palma aplicate pe


piele sunt folosite ca sa traga, sa aspire tesutul conjunctiv dintre piele si
muschi.

 Presiunea curgatoare se realizeaza ritmic, curgator, fie inainte-inapoi, fie


dreapta-stanga utilizandu-se palma sau degetele pentru exercitarea de
presiuni sacadate de scurta durata 1-2 secunde.

 Vibratia – mai multe vibratii de mica frecventa si presiune, intensitate


foarte mica sunt aplicate pe corpul pacientului prin aplicarea usoara a
degetelor sau palmei pe piele si deplasarea lor lenta inainte si inapoi;
aceasta manevra se caracterizeaza printr-o senzatie placuta de relaxare.

 Presiuni cu palma pentru stimulare – prin aceasta manevra, mentinandu-


se o presiune constanta, palma lipita de pielea subiectului mangaie rapid
corpul de sus in jos. Se aplica in general pe abdomen sau coloana
vertebrala pentru stimularea nervilor spatelui. Manevra poate fi executata
cu o singura palma, cu palmele suprapuse (una exercita presiunea iar
cealalta o ajuta sa realizeze mangaierea).

 Presiunea cu coatele – cand se foloseste cotul pentru a efectua presiunea,


genunchii vor fi mentinuti departati si centrul de greutate jos situat.
Ungiul format de brate cu antebrate nu trebuie sa fie mai mic de 90 grade.
Se foloseste pe spate.
Presiunea cu genunchii trebuie simtita puternic dar nu dureros;maseurul va
sta gemuit pe varfuri si va exercita presiuni usoare si repetate. Se foloseste
pentru membrele inferioare.

Contraindicaţii:

• cele permanente ale masajului clasic;


• pe stomacul gol sau imediat dupa masa;
• stari febrile;

27
• leziuni deschise ale pielii, contuzii, luxatii sau fracturi incomplet
recuperate;
• stari de slabiciune fizica sau psihica;
• inflamatii ale diferitelor organe:apendicita, colecistita, etc;
• ulcer gastro-duodenal;
• cand se consuma alcool sau fumeaza.

REFLEXOLOGIE plantară şi palmară

Obiectivele cursului:
- prezentarea unor noţiuni generale de reflexologie;
- prezentarea manevrelor de lucru în reflexologie;
- prezentarea schematică a reflexelor palmare şi plantare.

Concepte cheie:
- teorie zonală,
- reflexe palmare şi plantare,
- reguli generale,
- hartă reflexologică.

REFLEXOLOGIE plantară şi palmară

Reflexologia se bazeaza pe principiul existentei de zone si puncte


reflexe la nivelul plantelor si palmelor care corespund fiecarui organ, glanda
si structura a corpului.
Lucrind asupra acestor reflexe reducem tensiunile de la nivelul
corpului, putem trata diferite afectiuni ale organelor si reechilibra fluxurile
energetice.
Originile reflexologiei sunt foarte vechi, se suprapun peste cele ale
acupuncturii; primele dovezi materiale datind cu 4000 ani i.e.n.
A fost folosita cu siguranta in Egiptul Antic 2330 i.e.n. (datare pe
baza unei fresce).
Originile moderne se situeaza in jurul anilor 1900.
In 1917 medicul american Wiliam Fitgerald a pus bazele reflexologiei
elaborind teoria zonala ce stipuleaza existenta a 10 zone energetice ce strabat
intregul organism in sens longitudinal.
Prin presarea pe anumite zone ale palmelor si plantelor, el a descoperit
ca durerile in alte regiuni ale corpului se amelioreaza.

28
Reflexologia a ajuns la dezvoltarea pe care o are astazi datorita lui
EUNICE INGHAM care a utilizat aceasta metoda de tratament de la
inceputul anilor 30 si pina in 1972.
In 1973 a fost fondat Institutul National de Reflexologie al SUA
pentru dezvoltarea acestei metode terapeutice.
Cercetarile institutului, desi nu pot explica cu exactitate mecanismele
de actiune ale reflexologiei, considera ca energia are o curgere constanta
prin canale si zone ale corpului ale caror terminatii determina existenta
punctelor reflexe de pe palme si plante.
Daca fluxul energetic este continuu si nestinjenit, individul este
sanatos, iar daca apar blocaje se instaleaza starea de boala manifestata la
nivelul reflexelor prin senzatie dureroasa.
Un tratament reflexologic dureaza in medie 30-40’.
Se lucreaza fiecare picior pe rind la nivelul reflexelor din planta,
laterala si fata dorsala a piciorului.
Dupa lucrul pe un reflex dureros aplicind presiuni de citeva ori acesta
va fi lasat si se va reveni asupra lui de citeva ori pe parcursul tratamentului
pina ce durerea nu va mai fi aceeasi.
De regula, durerea nu dispare complet in decursul unei sedinte; vor fi
necesare pina la 5 sedinte ca durerea sa dispara, dar in dorinta de a grabi
vindecarea nu trebuie grabit lucrul pe reflexele dureroase.

Conform teoriei zonelor fiecare hemicorp va fi strabatut de 5 benzi


longitudinale numerotate de la 1 la 5 dinspre medial spre lateral.
Liniile pornesc din spatiile interdigitale si la membrele inferioare si la
membrele superioare.
Orice organ sau glanda a corpului care este situat intr-o anumita
regiune va avea un reflex in zona corespunzatoare din palma si planta.

Reflexe plantare

Reflexele se proiecteaza la nivelul marginilor mediale ale ambelor


plante.
Zona capului corespunde halucelui impartit in 5 zone.
La nivelul degetelor sint sinusurile.
Mai jos, pentru ultimele 2 degete se gaseste zona corespunzatoare
urechilor. Celelalte corespund ochilor.
Tot aici mai catre marginea laterala este zona umerilor.

Pentru localizarea exacta ne vom folosi de trei linii-reper:

29
- linia diafragmei,
- linia calciiului,
- linia de mijloc.
Linia diafragmului este un pic arcuita si se intinde de la nivelul
capului primului metatarsian si pina la laterala corespunzatoare zonei de
sprijin a plantei.
Linia de mijloc de intinde de la baza metatarsianului 5 si traverseaza
bolta plantara.
Linia calciiului limiteaza zona de presiune a talonului.
Deasupra liniei diafragmei avem reflexele organelor supradiafragmei:
 D – plamin drept
 S – plamin sting + inima

La nivelul subdiafragmei trasam întâi cadrul colic:


 Dreapta:
- reflexul apendicular
- Ficat şi Vezică Biliară
- Rinichi + glanda suprarenala
- Vezica urinară.
 Stânga:
- Splină şi Pancreas,
- Stomac
- Rinichi + glanda suprarenala
- Vezică Urinară
Indiferent cum privim piciorul, curburile urmează curburile coloanei.

Manevre de bază

La inceputul sedintei se urmareste relaxarea subiectului prin folosirea


a trei tehnici.
Acestea vor fi folosite si pe parcursul tratamentului dupa ce s-a lucrat
pe o zona dureroasa.

 Spate-fata si posterior-anterior
Aceasta manevra seamana cu o miscare de framintat pentru muschii
interososi.
In cursul acestei manevre se aseaza miinile pe marginile piciorului si se
executa miscari de rotatie in fiecare directie de citeva ori. Miscarea va fi
realizata in ritm rapid avind tot timpul miinile in contact cu piciorul
subiectului.

30
Manevra se poate realiza si sub forma unui rulat al piciorului.

 Flectarea diafragmei si plexului solar


Pentru aceasta manevra vom prinde si sustine piciorul cu mina care nu
lucreaza (opusa piciorului ce este lucrat) si se sustine la nivelul degetelor.
Se executa o miscare de extensie a degetelor pentru a etala mai bine
reflexele din planta si se executa presiune de-a lungul reflexelor diafragmei
dinspre mediu-lateral cu policele.
Se flexeaza degetele astfel incit greutatea piciorului sa apese policele.

 Rotarea gleznei
Se sustine piciorul la nivelul gleznei cu priza mare, policele submaliolar,
iar calciiul si tendonul lui Achile in palma.
Cu mina dreaptra (pe piciorul drept) se prinde piciorul cu priza mare si se
exercita miscari de rotatie (miscare de eversie si inversie pasiva).
Miscarea se realizeaza de citeva ori in fiecare direcţie.

 Manevra de baza a prinderii


Vom folosi intotdeauna in cursul tratamentului ambele miini lucrind la
nivelul fiecarui picior.
Maseurul trebuie sa aibe manualitate foarte buna pentru ca in funcţie de
picior si manevra rolul fiecarei miini se schimba.
Prinderea se realizeaza cu prizamedie la nivelul degetelor, mina realizind
miscari de flexie si extensie fara ca acestea sa fie maxime.

 Manevra de baza a policelui


In timpul tratamentului policele va fi flectat pentru a exercita presiune la
nivelul pulpei degetelor.
Dacă vom realiza o flexie exagerata a degetelor respectiv extensia
piciorului, rezultatul va fi ca vom intepa reflexul cu unghia si vom exercita o
presiune prea mare ceea ce duce la aparitia de parestezii.

 Tehnica indexului
Este utila atunci cind se lucreaza pe reflexele de pe fata dorsala a
piciorului si pe partile laterale.
In aceasta situatie mina de prindere va executa intii flectarea piciorului,
policele avind rol de sustinere a plantei.
Se vor realiza apoi extensii ale piciorului.

31
Cu ajutorul indexului se poate realiza „mersul” de-a lungul unui reflex
miscind dupa fiecare manevra indexul de-a lungul reflexului intorcindu-se
cu indexul opus.

 Rotatia reflexului
Este utilizata la lucrul in zona dintre primele 2 linii si reflexele
diafragmei.
In aceasta zona, daca percepem zone moi si dureroase, aplicam policele
corespunzator la nivelul lor iar cu mina de prindere rofezam planta la nivelul
degetelor in ambele sensuri pentru ca reflexul sa fie lucrat intermitent.

 Manevra cirligului
Este utilizata pe puncte reflexe mici si mai ales pentru reflexe de pe
marginea laterala a plantei si piciorului.
Se formeaza din police si index un cirlig si se executa o miscare de dute-
vino si intepare a piciorului.

Reflexele miinii

In general, pozitiile reflexelor corespund celor de pe planta, dar forma


si dimensiunile miiniii si piciorului fiind diferite, intinderea reflexelor la
acest nivel este diferita.
De exemplu, reflexele sinusurilor sunt mai lungi pentru ca degetele
sunt mai lungi, in schimb cele ale colonului la nivelul miinii este mai mic.
La nivelul miinii, reflexele sunt mai profunde, mai dificil de localizat
si tratat, deoarece miinile sunt mult mai expuse si deci mai putin sensibile.
Cel mai mare avantaj al lucrului pe mina este acela ca se poate realiza
in orice imprejurare si se poate efectua chiar si automasaj.
Ca si la nivelul plantei, pentru localizarea mai usoara a miinii folosim
3 linii imaginare:
 Linia diafragmului – este linia imaginara care uneste capul ultimului
metacapian (5) cu capul primului
 Linia de mijloc – este paralela cu prima si porneste de la baza
primului metacarpian
 Linia pumnului
Cind se lucreaza pe mina se utilizeaza de asemenea tehnica policelui
pentru palma si tehnicile indicelui si cirligului cind lucram pe fata dorsala a
miinii.

32
In mod similar cu planta, la nivelul policelui si indicelui se gasesc
reflexele capului, iar la nivelele celorlalte degete se pot localiza reflexele
ochilor si urechilor.
La nivelul tuturor degetelor se gasesc reflexele sinusurilor.
La nivelul articulatiilor metacarpienelor se gasesc reflexele pentru
umeri.
Reflexologia coloanei vertrebale (CV) incepe pe marginea laterala a
policelui si continua pina la nivelul articulatiei pumnului.
Zona dintre umeri si linia diafragmului este ocupata de plamin si
inima.
In spatiul interdigital sunt localizate timusul, tiroida, paratiroida, dar si
esofagul si traheea.
La nivelul policelui, linga reflexul coloana vertebrala cervicala (CVC)
sunt si reflexele zonei cervicale anterioare.
Intre linia diafragmului si linia de mijloc se gasesc:
- in plama stinga – stomacul, splina si pancreasul;
- in palma dreapta – ficatul si vezica biliara.
Pe linia mijlocie se gasesc rinichii si suprarenalele.
Mai jos, suprapunindu-se pe reflexul coloana vertebrala lombara
(CVL) se gaseste reflexul VU.
In zona abdomenului inferior, de o parte se de alta a reflexului R se
gaseste un reflex mai intins pentru IS.
Reflexul IG este mai redus ca la picior gasindu-se medial si inferior
fata de reflexul R.
Pe linia pumnului se pot localiza:
- catre degetul 1 – uterul si prostata
- catre degetul 5 – gonada
Pe fata dorsala a miinii se gasesc:
- linia diafragmului
- linia de mijloc
- reflexele sinusurilor (pe fata degetelor)
- la nivelul degetelor 1-2 se gasesc reflexele capului
- la nivelul degetelor 3-5 se gasec reflexele ochilor si urechilor
- in spatiul 1 interdigital se gasesc reflexele gitului si organelor
corespunzatoare inclusiv glandelor si regiunii CVC
- intre articulatia MCF si linia diafragmului se gasesc plaminii si inima si
cutia toracica
- intre linia diafragmului si mediana-stinga se gasesc S si SP
- sub linia de mijloc, catre degetul
- 5 se gaseste proiectia membrelor inferioare

33
- 1 prostata
- 5 gonada

Tehnica de relaxare este aceeasi – se sustine mina pe care se lucreaza,


iar cu cealalta se lucreaza pe reflexe.
Lucrul pe reflexe incepe in mijlocul reflexului executind intii o
extensie a degetului si apoi o flexare cu palma peste reflex. Se merge apoi pe
reflex executind acelasi tip de miscare din aproape in aproape in ambele
sensuri. Dupa ce am lucrat reflexul diafragmului, pentru relaxare lucram
fiecare deget in parte prin extensii si flexii incepind cu regiunea dureroasa.
Ordinea de lucru este urmatoarea:
- policele – lucram reflexia CV prin extensii si flexii
- organele de la nivelul gitului se lucreaza in spatiul 1 interdigital
folosind tehnicile policelui, indexului si cirligului
- zona toracala deasupra diafragmului (se lucreaza zona pe os si
spatiile interosoase) folosind tehnicile policelui (cu flexii pentru
fata palmara) si indicelui (cu extensii pentru fata dorsala)
- zona abdomenului
- zona membrelor inferioare se lucreaza cu indexul putind schimba
miinile
- reflexul CV – mâna de lucru porneste din centrul reflexului iar
degetele se tiresc ca o omida, priza realizindu-se pe police

34