Vous êtes sur la page 1sur 118

SORIN ANTOHI

UTOPICA
STUDII ASUPRA IMAGINARULUI SOCIAL

Redactor: MĂRIA STANCIU Coperta de SIMONA DUMITRESCU
ISBN 973-44-0050-9
SORIN ANTOHI

UTOPICA
STUDII ASUPRA IMAGINARULUI SOCIAL
k
869333W

DONAŢIE HoriBĂDESCU
EDITURA ŞTIINŢIFIGÂ
BUCUREŞTI, 1991
869333W
CUVÎNT ÎNAINTE
Cartea de faţă reprezintă o selecţie din paginile pe care le-am consacrat utopiei pînă în 1987, cînd am depus
manuscrisul ne varietur (din punctul meu de vedere, desigur) la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. La acea dată
eram deja foarte sceptic în privinţa şanselor de debut editorial cu un asemenea subiect, fiindcă tribulaţiile unui
manuscris anterior — redactat între 1981 şi 1983, rămas inedit şi sortit acum de mine însumi cufărului cu produse ale
uceniciei — mă învăţaseră destule. în anii din urmă am publicat unele părţi din ceea ce a devenit acum volum
închegat, profitînd de ospitalitatea mai multor periodice (de mare circulaţie sau de cerc restrîns) şi, în unele situaţii,
de relativa neglijenţă cu care erau cenzurate analele instituţiilor de învăţă-mînt superior şi cercetare, precum şi
volumele colective tipărite sub egide academice (mai cu seamă atunci cînd textul meu, şi aşa încărcat de subterfugii
obositoare — aluzii, trimiteri esoterice —, era opacizat şi mai mult de traducerea într-o limbă străină). Nu cred că
este necesar să detaliez circulaţia anterioară a fragmentelor deja publicate; mă opresc numai pentru a mulţumi
redactorilor şi animatorilor culturali care au făcut posibilă această circulaţie oarecum marginală — dar esenţială
pentru mine — a unora dintre tentativele mele de a analiza utopia.
Nu am inclus în volum multe eseuri apărute în reviste studenţeşti, după cum am lăsat deoparte şi textele unor
comunicări şi conferinţe de pînă în 1987. Insist: consider că toate acele încercări au o importanţă mai curind
subiectivă, ca trepte ale apropierii mele de faţetele esenţiale ale utopiei. Valoare de laborator a avut şi proiectul — în
bună parte finalizat — de a redacta un tratat despre literatura, gîndirea şi acţiunea utopice. Cu anii, am înţeles că
vanitosul,
T
hasdeianul meu program de cercetare îmi depăşea puterile (de informare, interpretare, cuprindere), după cum exceda
toleranţa (şi aşa foarte limitată) a birocraţiei din Ministerul Adevărului.
Aş vrea să fac unele remarci asupra stilului. Trebuie să admit, fraza mea e încărcată, accidentată şi adesea absconsă,
iar numeroasele şi stufoasele note de subsol nu uşurează cîtuşi de puţin sarcina disperată a puţinilor mei cititori
potenţiali. Din nefericire, condiţiile primei recepţii a manuscrisului m-au determinat să încifrez mai mult decît s-ar fi
cuvenit mesajul foarte clar al paginii scrise. Ironia, jungla referinţelor, jocurile de cuvinte, structura sofisticată a
argumentării (care face uneori ca pînă şi cele mai lamentabile reducţionisme la care am fost împins de slabele-mi

mijloace să fie învăluite în ceţuri retorice), iată mărci aproape inacceptabile ale unei subiectivităţi rebarbative, iată
obstacole redutabile pentru lectură. Mea culpa.
Există totuşi cîteva recomandări de folosire pe care nu aş vrea să le neglijaţi, dezamăgiţi cititori: notele pot fi lăsate
pentru specialişti, fiindcă textul parcurge în linii mari problematica domeniului; bibliografiile minimale din note,
citatele foarte lungi şi frecvente constituie un material de reflecţie independentă (uneori le-am transcris într-o limbă
străină, pentru a nu le altera sensul şisau a nu rata valori de judecată prea strîns legate de o anume, foarte fericită,
verbalizare); bibliografiile finale sînt menite să orienteze pe acela care va dori să studieze îndelung şi sistematic
utopia. Poate nu se va pierde din vedere că, pe lîngă ambiţiile mele hermeneutice, informaţia vehiculată de această
carte face parte şi dintr-o strategie endemică în cultura română: colportajul (de multe ori, a trimite sec la o pagină,
fără a reproduce şi vreun citat mai elocvent, însemna a ignora proverbiala raritate a surselor accesibile în biblioteci
româneşti).
Nu am intervenit în manuscris. De aceea, referinţele bibliografice nu sînt aduse ia zi, iar bibliografiile nu au fost
refăcute. Viitoarele mele cărţi, care sper să apară printr-un proces editorial firesc, vor încerca să pună la lucru
achiziţiile internaţionale ale anilor din urmă, cu atît mai mult cu cît şi cîţiva români (între care Vladimir Tismăneanu,
cu excelenta sa lucrare din 1988, The Poverty of Utopia) au contribuit s rios la îmbogăţirea studiului utopiei.
8
înainte de a încheia nota liminară, mă gîndesc o clipă, cu gratitudine, la mulţimea celor care au făcut posibilă
activitatea intelectuală aflată la originea cărţii de acum si a altor scrieri. Practic, fiecare carte pe care am putut-o găsi
a ajuns la mine printr-un prieten. Mai mult: confruntat cu greutăţi apreciabile, am simţit din plin solidaritatea umană
şi intelectuală a cîtorva prieteni devotaţi şi îngăduitori, căldura familiei, deschiderea generoasă a unor mari
intelectuali. Dacă am reuşit, cînd şi cînd, să ajung la vreun rînd lizibil, e datorită lor; dacă nu am reuşit, vina este în
întregime a mea. Din astfel de pricini, precum şi pentru a nu jena marea lor delicateţe, vreau să rămîn singurul om
care cunoaşte lunga listă completă a celor care m-au susţinut, influenţat, transformat, instruit,sfătuit, înţeles, iertat.
ianuarie Î990

POTECI SPRE NICĂIERI O iniţiere în utopologie
1. Le înot et la chose. Intr-o epocă fericită a culturii, titlurile cărţilor puteau funcţiona şi ca rezumate. Bumerangul
acestei duble întrebuinţări nu se întorsese încă împotriva autorului: daca cititorul de azi s-ar declara mulţumit, în
rîvna pripită a propriei culturalizări, doar cu lectura titlului—digest, semenul său din timpuri trecute, fără complexele
revoluţiei informaţionale, se aşternea în tihnă pe citit tomul în care titlul aruncase promiţătoare sonde.
Un astfel de titlu purta opera sub semnul căreia se aşază şi rîndurile ce urmează: Libellus vere aureus nec minus
salu-taris quam festivus de optimo reipublicae stătu, deque nova Insula Utopia authore clarissimo viro Thoma Moro
inclytae civitatis Londinensis cive vicecomite cura M. Petri Aegidii Antverpiensis, arte Theodorici Martini
Alustensis, Typo-graphi almae Lovanensium Academiae nune primum aceura-tissinii editus. Cum însă titlurile prea
lungi puneau probleme şi umaniştilor din 1516 — anul apariţiei —, ei au reţinut şi au transmis posterităţii un singur
cuvînt, care avea să facă o remarcabilă carieră: Utopia.
într-un volum din 1966, Problemes de linguistique generale, Emile Benveniste scria că toată istoria gîndirii moderne
şi principalele realizări ale culturii occidentale sînt legate de crearea şi folosirea cîtorva zeci de cuvinte esenţiale.
Remarca distona cu unanimitatea structuralistă a epocii, aducînd aminte mai degrabă de o anumită tradiţie
istoriografică. De altfel, studiul în care Benveniste făcea observaţia de mai sus apăruse iniţial într-un volum colectiv
din 1953, un omagiu adus personalităţii lui Lucien Febvre. Corifeul de la Annales ceruse încă de prin 1911, în
numeroase articole şi studii, abordarea sistematică a genezei şi evoluţiei celor mai semnificativi termeni ai
vocabularului. Potrivit lui Lucien Febvre, trecutul acestor cuvinte — pe care nu le credea mai multe de zece— nu e
un „gibier d'erudit", ci un „gibier d'historien"1...
10
Consecvent cu afirmaţia de principiu, el dădea, între altele, volumul colectiv Civilisation, le mot et l'idee, la
începutul căruia lansase această imagine cinegetică a semanticii. La rîndul său, Marc Bloch se interesa de metodele
lingvisticii: Apologie pour l'histoire include un elogiu al semanticii istorice — ilustrată, după opinia sa, de mari
istorici ai secolului al XlX-lea, ca Fustei de Coulanges —, iar La societe feodale (1939) se deschide cu o „biografie"
a cuvintelor feodal si feodalite. Promiţătoarele rezultate ale cercetărilor întreprinse de Lucien Febvre şi Marc Bloch
au intrat din păcate în penumbră curînd după publicare. Chiar Lucien Febvre, puţin după apariţia lucrării din 1930,
scria în Annales că istoria cuvintelor „est proprement impossible â connaître et â reconstituer, sinon au prix d'efforts
disproportionnes avec le resultat." 2 Scepticismul maestrului, justificat apres coup de triumful sincroniei în ştiinţele
umane (după modelul noii lingvistici), a amînat enorm evoluţia unei orientări metodologice remarcabile. In 1971,
direcţia era aproape uitată, astfel încît Georges Gusdorf putea lansa un vechi adevăr ca proaspătă butadă: „Les

problemes de vocabulaire sont beaucoup trop serieux pour etre abandonnes â la compe-tence des seuls linguistes." 3
Doi ani mai tîrziu, o teză de doctorat franceză relansa discuţia istoriei cuvintelor; noile exigenţe metodologice,
necesităţile unei raportări polemice la teoriile lingvistice în vogă, refluxul istoriografiei evenimen-ţiale şi
redescoperirea mentalităţilor de către generaţiile mai noi îl conduceau pe autor, Philippe Beneton, la o poziţie demnă
de atenţie: „ II ne s'agit donc pas de raconter l'histoire des idees par l'histoire des mots, mais seulement de mettre en
lumiere l'apport de cette derniere â l'histoire de la pensee [...]".
Chiar restrîngîndu-mă la o singură limbă („et comment s'y resoudre? car quoi de plus voyageur, quoi de plus sensible
aux influences qu'un mot?" 5), o limbă pe care ar trebui s-o aleg cu riscul de a sărăci analiza, mi-ar fi imposibil să fac
aici, oricît aş vrea, istoria cuvîntului utopie. în locul unei istorii, trebuie să mă resemnez la cîteva momente disparate,
cu speranţa de a putea surprinde şi fixa ceva din alunecoasa esenţă a utopiei.
Pentru intelligentsia latinizantă a Europei secolului al XVI-lea, cuvîntul utopia, chiar detaşat de o operă pe care o
denumea, putea deveni subiectul unor pătimaşe incursiuni prin arcanele etimologiei. Morus, creînd termenul, urma o
modă a calambururilor poliglote 6 care desfătau cercurile
II
cunoscătorilor de elină şi latină. Cu mult timp înaintea apariţiei cărţii sale, el şi Erasmus se referiseră în
corespondenţă la Nusquarna nostru (de la adverbul latin pentru „nicăieri"), iar un alt prieten, umanistul francez
Guillaume Bude, îi scria lui Morus ca să-l felicite pentru Udepotia (de la adverbul grecesc „niciodată"). Pronunţat
latineşte, cu-vîntul utopia părea un fel de avatar al sintagmei eleate topos atopos, fiind format dintr-un derivat de la
topos, „loc", prin adăugirea prefixului ou-, o particulă cu sens general negativ. Outopia însemna prin urmare „locul
care nu există". Semnificaţia era clară, iar noul cuvînt, cu tot aspectul său de barbarism (purişti ca Brixius nu au
întîrziat să-l atace), putea fi adoptat pînă la urmă de latina umanistă, care se mai îmbogăţise şi cu alte formulări, încă
mai puţin fericite. Numai că sobrul cancelar englez, care a ales martiriul şi avea să fie sanctificat (abia în secolul
nostru), era în fond tot un „vesel umanist": speculînd pronunţia engleză a numelui insulei perfecte, Morus implica un
alt prefix grecesc, eu-, care conota atribute pozitive, de la „bun" pînă la „ideal", „prosper", „perfect". Poetul laureat al
insulei Utopia scria pe bună dreptate în eulogia ataşată cărţii lui Morus: „De aceea nu Utopia, ci mai degrabă numele
meu e cu adevărat 'Eutopia". Aşadar, spunînd pur şi simplu utopia, trebuie să păstrăm in minte etimologia
programatic ambiguă a termenului, care spune singur că locurile fericite au totuşi un cusur: nu există. Cedînd
vocaţiei sale de punsler, mai mult ca sigur cu gîndui la ceilalţi „veseli umanişti" cărora le era destinată în primul rînd
Utopia, Morus şi-a presărat paginile cu numeroase alte nume ironic-ambigue: Anhydris, „(rîul) fără apă", Alaopoliţii,
„(cetăţenii) fără cetate", Ademus, „(prinţul) fără popor", Achorienii, „(oamenii) fără ţară" etc. Obstinaţia autorului de
a fabrica neologisme înşelătoare i-a făcut pe unii să considere că opera sa nici nu intenţiona, cum s-a spus în genere,
să declanşeze schimbarea social-politică, fiind un simpatic joc de societate iniţiat de dragul jucăuşilor cărturari.
Interpretarea, ca toate cele care exaltă un singur nivel al textelor utopice, reducînd pluralitatea lor semantică şi
hermeneutică de dragul unei demonstraţii, este probabil eronată. Cu toate acestea, intenţia lui Morus de a scrie,
printre altele, un fel de Tlon, Uqbar, Orbis Tertius din textul căreia să facă semn iniţiaţilor, nu este de respins a
priori. Ca ultimă remarcă asupra ambiguităţii cuvîntului utopia, adaug că numele altor societăţi perfecte au decurs
mai ales din sensul dat de prefixul ou- (de exemplu: Noland
12
de Samuel Hartlib, Erewhon, prin palindrom anagramat, de Samuel Butler, Nowhere, de William Morris; în limba
franceză există numeroase călătorii „au pays de nulle part"); prefixul eu- a prezidat în general spiritul în care au fost
descrise comunităţile ideale.
Destinul cuvîntului utopie s-a conturat mai apoi prin raportarea la conţinutul operei lui Morus, un adevărat best-
seller al tuturor timpurilor, reeditat şi tradus foarte frecvent: traducerea germană a apărut in 1524, cea italiană în
Î548, cea engleză în 1551, cea olandeză în 1533. Numai pînă în 1750, pe lîngă 25 de reproduceri ale textului latin, au
mai apărut vreo treizeci de traduceri în engleză, franceză, olandeză, italiană, spaniolă. Dezvoltarea tiparului a
contribuit în măsură decisivă la circulaţia cărţii, suficient de mare pentru a impune numele insulei închipuite de
Thomas Morus ca substantiv comun. Devenind nume generic, utopia şi-a lărgit substanţial conţinutul semantic, dar
polisemia a avut ca efect principal pierderea preciziei, ambiguizarea mai accentuată a termenului.7
Răsfoind dicţionarele, evoluţia sensurilor cuvîntului utopie apare cu mai multă precizie, tot aşa cum consultarea
istoriilor literare aduce amănunte noi. Rabelais folosea încă, în • 1532, numai sensul originar („ţinutul imaginar
descris de Morus"): Gargantua trimite o scrisoare „din Utopia" (cartea a Il-a, cap. 8), iar dipsozii jefuiesc Utopia şi
asediază oraşul Amauroţilor (cartea a Il-a, cap. 23). Spre finele secolului al XVI-lea, accepţiile cuvîntului se
înmulţesc. Sir Philip Sidney, în Defence of Poesie (1595), consideră utopia o formă retorică şi o modalitate de
cunoaştere, punînd-o, împreună cu poezia, mai presus de filosofie şi istorie în dirijarea oamenilor spre virtute.8 Mai
mult decît atît, poezia şi utopia aveau aceeaşi definiţie: „a speaking Picture, with this end to teach or deiight".9 Cîţiva
ani mai tîrziu, în 1597 sau la începutul lui 1598, John Donne (descendent al lui Morus) foloseşte adjectivul „utopian"

într-o scrisoare în versuri către Sir Henry Wotton.10
De-a lungul secolului al XVII-lea, cuvîntul şi-a sporit în continuare circulaţia şi sensurile: The Oxford English
Dictionary înregistrează pentru 1610 transformarea în substantiv comun („Any imaginary, indefinitely remote
region, country, locality"); marii scriitori, cum ar fi Shakespeare şi Cervantes, fac aluzie la clişeele utopiei şi chiar
interpolează episoade utopice (The Tempest, de pildăJ; treptat, de la
13
numele operei lui Morus, utopia se extinde la un întreg gen literar, fiindcă epoca abundă în scrieri după tipicul:
naufragiu sau debarcare întîmplătoare pe ţărmul unei societăţi ideale, întoarcere în Europa şi descriere. Toate aceste
producţii pot fi denumite utopii, dar ele încep să capete şi alte nume: voyages imaginairesj extraordinaires, reves,
codes, robinsonades. Pe de altă parte, de la genul literar, eticheta se extinde şi mai mult, cuprinzînd programele
politice vizînd orînduiri ideale (ca utopia pansofistă: Campanella, Andreae, Bruno, Bacon, Leibniz, Comenius şi
discipolii, puritanii englezi, Vairasse etc.) şi nenumăratele proiecte, atît de în spiritul secolelor al XVIII-lea şi al
XlX-lea. Graniţa dintre domeniile denumite în bloc utopii sau calificate drept utopice devine tot mai nelămurită, iar
accepţia peiorativă tinde să se impună: mai cu seamă în domeniul social-politic, „utopie" începe să fie sinonim cu
„himeră" (a se vedea şi dicţionarul lui Littre din secolul al XlX-îea), adjectivul „utopic" începe să implice „nerealist",
„iluzoriu" şi chiar „imposibil". Periodicul literar al lui Grimm şi Meister califică dispreţuitor drept espece d'utopie
numeroasele scrieri care imitau Utopia lui Morus. Paralel cu această resemantizare, limitele geogra-face ale utopiei
explodează: începînd chiar cu utopia creştină pansofistă şi continuînd cu Morelly, Dom Deschamps, Restiî de la
Bretonne şi Condorcet, proiectele utopice angajează lumea întreagă.
în secolul al XVIII-lea, marile dicţionare nu ocolesc utopia. Dacă în prestigioasa Encyclopedie nu există un articol pe
această temă, Dictionnaire de VAcademie are din 1762 o referinţă la „utopie", iar din 1795 cuprinde şi definiţia:
„Utopie se dit en general d'un plan d'un gouverne-ment imaginaire ou tout est regie pour le bonheur commun.
Exemple: Chaque reveur imagine une utopie". Legătura dintre vis şi utopie, critică deschisă în mai toate instanţele,
va deveni curentă, consecinţă a unei atitudini raţionaliste care împinge utopia în domeniile himericului, irealuui,
obsesiei, chiar nebuniei.11 Alte dicţionare stabilesc şi coordonatele tradiţiei utopiei ca gen literar, prin referire la
tradiţia milenară a proiectelor unor cetăţi perfecte: „Utopie — re-gion qui n'existe nulle part; un pays imaginaire. Le
mot utopie (titre d'un ouvrage) se dit quelquefois figurement du plan d'un gouvemement imaginaire, â l'exemple de la
Republique de Platon." (Dictionnaire de Trevcux 11). La sfîrşitul secolului al XVIII-lea, a spune despre o lucrare că
e o utopie era cam la fel de jignitor pentru autor ca şi
14
-
a spune despre el că e „visător" (Brissot apără în 1782 de acest calificativ pe Morus): Rousseau se apără în scrisori de
cei care îi pun în sarcină crearea de utopii şi, la rîndul său, îi scrie lui Mirabeau-tatăl pentru a-i spune că sistemul
acestuia era „foarte bun pentru oamenii utopiei", dar nu făcea două parale pentru „copiii lui Adam".12 în fine, pentru
a nu extinde prea mult istoria cuvîntului, să notăm că Leibniz, în Essais de theodicee, a criticat pînă şi principala
glorie a genului utopic, aceea de a imagina societăţi fără defecte, din punctul de vedere al unuia care considera că, în
orice caz, ficţiunea nu poate fi mai seducătoare decît realitatea: trăim în cea mai bună dintre lumile posibile.13
în secolul al XlX-lea, limba franceză avea o întreagă familie a cuvîntului de care mă ocup: „utopie", „utopique",
„utopiste", „utopiens". Mai puţin folosit, exista şi verbul „utopier", mai mult la diateza reflexivă, apărut în prefaţa
traducătorului Utopiei lui Morus din 1730, Guetideville: lumea noastră „ne s'utopiera jamais", regreta el. Louis-
Sebas-tien Mercier, autorul utopiei L'an 2440, a fabricat chiar un sinonim ai verbului inventat de Gueudeville,
„fictionner", definindu-l astfel: „Ce n'est pas narrer, conter, fabuliser. C'est imaginer des caracteres moraux et
politiques pour faire passer des verites essentielles â l'ordre social." 14 Aşadar, utopia devine pentru Mercier o
modalitate de a „deghiza estetic" programele de reformă socială. E o opinie familiară secolului al XlX-lea: Etienne
Cabet scrie Voyage en Icarie (1839) alegînd intenţionat forma de călătorie imaginară pentru a face să-i treacă ideile;
cel care a dus, potrivit unor exegeţi, la apogeul său delirant deghizarea estetică este Fourier. Lista sinonimelor se
îmbogăţeşte cu multe altele: germanii folosesc şi astăzi substantivul Staatsroman, iar franceza Encyclopedie
methodique. Economie politique et di-plomaiique (voi. IV, 1784) vorbeşte de romans politiques, „lucrări care au ca
scop de a prezenta un sistem de perfecţiune aplicabil oamenilor aşa cum ar trebui să fie şi nu aşa cum sînt, lucrare
unde nu se descoperă perspectiva fericirii decît într-o depărtare inaccesibilă."15 Diversele alte etichete ale unor
subtipuri de utopie, care denumesc în ultimă analiză tot utopia — în ansamblul ei —, au fost puse în circulaţie de
exegeză în secolul nostru: „antiutopie", „utopie negativă", „utopie satirică", „contrautopie", „utopie neagră",
„distopie" etc. — diferenţele dintre ele sint considerabil mai mici decît frapantele lor apropieri.
15
Tot în spiritul întregului gen, Charles Renouvier a creat termenul uchronie, pentru a denumi „utopia în istorie"
(1857) — v. infra „Homo euchronicus" —, iar Abraham H. Mas-low a propus termenul eupsychia pentru acea stare

mentală ideală care poate fi atinsă de subiect independent de condiţiile exterioare —v. infra analiza utopiei
interioare. Prompţi, germanii au găsit pentru ucronii un substantiv restrictiv (exclude orice modificări ale istoriei care
nu privesc viitorul), Zukunftsroman as — un cuvînt mai potrivit pentru literatura de anticipaţie.
Cit despre dicţionarele contemporane, ele nu fac altceva decît să colporteze, în forme sintetice, semnificaţiile
înregistrate pînă acum: 1. numele lucrării lui Thomas Morus; 2. numele insulei cu pricina; 3. proiect (himeric) al unei
orînduiri ideale; 4. gen literar care include asemenea proiecte (în formă romanescă). Familia de cuvinte preia, la
rindul ei, sensurile discutate, tinzînd să accentueze conotaţiiie peiorative şi să le impună ca sens principal.
2. Definiţiile utopiei. Sumarul exerciţiu de semantică istorică abia încheiat reclamă precizări metodologice
suplimentare. Ele pot fi inspirate din semantica anglo-saxonă, din istoria ideilor, din logică, aproape din întreaga
tradiţie a filosofiei analitice. Astfel, pentru Arthur O. Lovejoy (ca şi pentru Leo Spitzer ori H. Gotthard),
identificarea ocurenţelor unui anumit termen trebuie completată cu o analiză a sensurilor acestuia, care pot varia
sensibil în cadrul aceleiaşi epoci, uneori chiar în ansamblul scrierilor unui singur autor — istoricul limbii şi al ideilor
devine în consecinţă hermeneut: „But since the word [,'..] is one and the ideas it may express are prodigiously
numerous and various, it is, for the historian, often a task of difficulty and delicacy to determine what, in a given
writing or passage, the idea behind the word is." 17 Autorii preţuiţi pentru rigoare folosesc — şi pe aceeaşi pagină! —
acelaşi termen în accepţiuni foarte diferite, iar interpretările unor pasaje sau opere trebuie să se bazeze în consecinţă
pe o sinonimie convenţională. Sinonimia nu poate fi niciodată perfectă, se ştie, dar postularea ei este condiţia
necesară a posibilităţii de a con-
16
trola discursul interpretativ. Altminteri, tot operînd disocieri, sensul principal şi operaţional al termenului este erodat
de conotaţii, iar analiza sfîrşeşte ca beţie a hiperpreciziei. 18 Din punctul de vedere al filosofiei analitice, e imposibil
ca interpretările să fie vreodată precise, deoarece interpretul îşi poate depăşi în rigoare autorul, poate transcende — şi
deci trăda — intenţiile acestuia (aşa-numita definiteness of intention).
Trecînd de la semantica logică pe teritoriul logicii şi metodologiei, descoperim că nici încercarea de a ajunge la
definiţii riguroase (cu jindul de a face din utopologie o strenge Wissenschaft) nu este lipsită de capcane. Dacă
folosim mai vechea distincţie dintre definiţiile explicite şi cele în uz (primele fiind cele din dicţionare, celelalte fiind
obţinute prin filosof are), ajungem să observăm, cu A.J. Ayer, că procesul definirii în tradiţie aristotelică, per genus
et differentiam, conduce totdeauna la definiţii explicite, care, cum vom vedea, nu îl avansează prea mult pe utopolog.
Definiţia în uz depăşeşte impasul sinonimiei, arătînd cum propoziţiile în care un'simbol intervine semnificativ pot fi
traduse în propoziţii echivalente, care să nu conţină nici ceea ce trebuie definit (definiendum), nici vreunul din
sinonimele sale. 19 Dacă. mergem mai direct la distincţiile lui Aristotel, reamintindu-ne că el deosebea definiţiile
nominale (referitoare la semne) de cele reale (referitoare la lucruri), vom admite, cu Bochehski, că utopologul are de
formulat o definiţie reală. Mai restrictiv,. el se va opri la primul din cele patru tipuri de definiţii reale înregistrate de
Bochehski, căutînd să precizeze esenţa utopiei, dar va cocheta şi cu tipul al doilea — caracterizarea obiectului prin
cauză, prin origine (genetic). 22 Lucrurile nu devin perfect clare nici aşa, deoarece există aproape tot atîtea concepţii
asupra utopiei cîţi cercetători; aceştia văd fatalmente diferit trăsăturile definitorii ale utopiei, iar proprietăţile
accidentale, contingente, ecranează frecvent esenţa, dacă nu cumva i se substituie (fără ca definiţia să fie prin aceasta
mai puţin reală). Astfel încît un autor cu discer-nămînt onorabil, Raymond Trousson, atunci cînd vorbeşte despre
„1'«essence » commune a toutes Ies utopies", se opreşte la nivelul cel mai general, crezînd că află esenţa inefabilă în
demersul intelectual, în mecanismul gîndirii care conduce la construcţia universului paralel (utopia este înţeleasă şi
aşa). 21 Nu e greu de observat că o asemenea definiţie este valabilă şi pentru alte tipuri de univers paralel
17
(cele psihotice, între ele) şi nu precizează determinările obiectului său.
Cetatea ideală este un definiendum evanescent; aproape fiecare definiens (implicit sau exprimat memorabil de un
condei norocos) din imensa antologie adunată în cîteva secole ar putea, la rigoare, refuza pe celelalte. Practic, cele
mai ambiţioase încercări de a defini utopia sfîrşesc prin a se adăuga pur şi simplu amintitei antologii. O vom regăsi în
continuare: o antologie prea puţin sistematică, dai pe cît posibil epurată de repetiţii nesemnificative, lungimi şi
obscurităţi. Anticipînd asupra singurei concluzii posibile, s-ar putea spune că impasul studiilor asupra utopiei nu
atîrnă de absenţa definiţiilor, ci de excesiva lor prezenţă. Pe de altă parte, ar fi hazardat să se reţină o singură
definiţie; ■deşi cele mai uşor de acceptat vor fi găsite mai către sfîrşit (accepţiile cele mai generale şi mai abstracte),
despre toate formulările ce urmează s-au scris critici necruţătoare. Cest â prendre ou â laisser, iată singura trăsătură
comună a definiţiilor utopiei. Sau, cu vorbele scandalosului epistemolog Paul K. Feyerabend, anything goes: fiecare
orientare interpretativă are valabilitatea ei parţială, fiecare definiţie bine articulată are pertinenţa ei. Totul depinde de
acel decupa epistemologic pe care orice autor îl face, de sistemul de referinţă. Fiindcă nu se poate vorbi de utopie, ci
de utopi.22
Dacă după consideraţiile de mai sus o minimă sistema-tizare rămine utilă — ca etapă premergătoare definitivării-

unei tipologii —, ea va rezulta negreşit dintr-un paralelism facil cu istoria termenului: începînd prin a fi o carte,
utopia a devenit succesiv gen, program, concepţie, credinţă. 23
Utopia ca gen literar. Cu un reducţionism automat, utopia este frecvent considerată gen literar, deşi prima impresie a
cercetătorului este că are de-a face „nu ca un gen literar, ci cu o literatură paralelă, în care există echivalentele tuturor
speciilor realiste sau neorealiste din literatura main-stream". 24 într-adevăr, dacă romanul e forma cea mai folosită
pentru a colporta ideile şi fantasmele cetăţii ideale, nu lipsesc poeme utopice (mai întinse ori mai scurte), nuvele,
povestiri, piese de teatru. Pentru a nu mai aminti de nenumăratele modalităţi specifice, de la platforma politică la
proiectul de reformă.
Dacă Sir Philip Sidncy definea simultan ca speaking picture utopia şi poezia, astăzi prima este considerată în general
un „avatar du genre romanesque". 25 Se pleacă astfel •de la binecunoscutul principiu comparatist al monogenezei.
18
potrivit căruia se constituie un întreg gen literar prin raportare la o operă anume, de la un Urmodell — în situaţia în
care există Utopia lui Morus, nimic mai simplu. Termenul Staatsroman, lansat de Robert von Mohl pe la mijlocul
secolului trecut, ilustrează tocmai această concepţie. 28 în spaţiul cultural german, accepţia era previzibilă de la prima
disertaţie consacrată subiectului, de către H. von Ahlefeldt (Kiel, 1704), intitulată sugestiv Disputatio philosophica
de fictis rebuspublicis... Acelaşi sens era cunoscut în Italia din 1557, cînd Francesco Sansovino, în Del govemo dei
regni e delle republicile cosi antiche come modeme, definea utopia ca piaccevolissime fittione.
Pentru Alexandre Cioranescu, utopia este un gen literar cu reguli rigide (de unde monotonia, stereotipia producţiilor
discutate), în care imaginaţia se ascunde ipocrit îndărătul raţionamentului pentru a-l conduce mai autoritar, iar
încărcătura ideologică influenţează covîrşitor structurile literare. Sintetizînd definiţiile de pînă la el, Cioranescu scrie:
„utopia este descrierea literară individualizată a unei societăţi imaginare, organizată pe baze care implică o critică
subiacentă a societăţii reale." 27 De fapt, sinteza este o versiune ceva mai îngrijită a aproape tuturor definiţiilor utopiei
ca roman — simpla alăturare a accepţiei înregistrate de amintitul Dictionnaire philosophique o demonstrează: „une
de-scription concrete et detaillee (parfois menie sous forme de roman)". Preocuparea aproape exclusivă pentru
descriere nu este fără urmări asupra lizibilităţii şi chiar literarităţii utopiilor; structural, utopia refuză aproape toate
libertăţile şi artificiile romaneşti, tinzind monoton spre procedeele literaturii didactice. S-ar putea spune că mai toate
romanele ale căror paradigme s-au definitivat în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea au fost dintru început sortite
stereotipiei: cine a citit o utopie le-a citit pe toate, cine a citit un roman picaresc, asemenea. Utopia lui Morus, Nova
Atlantis, Chris-iianopolis, Civitas Solis, De Etidaemonensium Respubliva — iată bibliografia strict necesară (dar şi
suficientă) a utopiei clasice. Pentru romanul picaresc, seria similară ar fi Lazarillo de Tormes, Guzman de Alfarache,
Courasche, Jucundus Ju-cundissimus, Schelmuffsky (dacă nu cumva Don Quijole, ca şi Utopia, ar fi edificatoare,
prin calităţile lor paradigmatice). Pentru romanul pastoral, Arcadia lui Ss.nnazaro sau Astree, a lui Honore d'Urfe, au
însuşiri la fel de bune ca prototipuri literare. Predilecţia barocă pentru manierism şi ars combinatoria, care procură
semioticianului de azi satisfacţia de a şti
19
precis, fără a citi neapărat, totul despre toată literatura epocii, lasă doar naivilor şi fanilor bucuria lecturii, le plaisir
du texte.
Acţiunea îşi găseşte cu greu loc în schema constructivă a utopiilor. în absenţa unui conflict veritabil, nici personajele
nu „trăiesc", nu au consistenţă, nu evoluează — starea civilă este concurată cu armele statisticii şi ale geometriei:
eroii sînt în general simple funcţii edificate raţional, fără identitate, asemeni celor din alegorii. între generalitatea
searbădă a purei teorii şi stereotipa virtualitate exemplară a utopiei, distanţele sînt uneori insesizabile. 28 Şi astăzi,
după secole de literatură utopică, producţiile standard ale genului (dacă alegem, din motive practice, să vorbim de un
gen) sînt tot călătorii fictive de gradul al doilea. Aceste călătorii fictive îşi au originea şi sfîrşitul în cadrul unei
călătorii fictive de gradul întîi („realistă") sau care speculează efectul de real al verosimilului geografic. Cam acestea
sînt concluziile lui Alexandre Cioranescu, spre finele lucrării amintite (pp. 184—185). Bineînţeles, nu călătoria sau
peripeţiile ei sînt importante pentru intenţiile utopistului, ci descrierea funcţionării unei societăţi ideale — aşa
deosebim utopia de genul înrudit, voyage extraordinaire, modalitatea literară care a transmis idealurile utopice
noului public a-juns la cuvîntul tipărit în secolul al XVIII-lea. Aceste voyages extraordinaires, care uneori includ
episoade utopice â la Morus, pot fi adăugate — exact din acest motiv — largii categorii a literaturii de conjectură
raţională, CORA, aşa cum sugerează Pierre Versins. 29
în studiul „Varieties of Literary Utopias" 3°, Northrop Frye scrie că genul utopic are două calităţi tipice, aproape
invariabile, decurgind din procedura construirii utopiei: '!. comportamentul societăţii este descris ritual (cineva, de
regulă un narator folosind persoana întîi, este condus prin tărîmul utopic de un ghid care se identifică integral cu
societatea sa; povestea devine un dialog socratic, în care naratorul pune întrebări sau formulează obiecţii, iar ghidul
răspunde); 2. ritualurile, acte aparent iraţionale, devin raţionale după ce li se explică semnificaţia (comportamentul
social este prezentat ca fiind motivat raţional; aşadar, o societate utopică e guvernată de cutuma ritualizată sau de un

merveilleux. prea elevat pentru a fi accesibil „maselor populare". trebuie să studiezi istoria. După 1850. Separaţia dintre utopie şi genurile vecine se operează pe baza unor principii pertinente: vîrsta de aur. întîlnirea dintre discursul utopic şi marele public s-a făcut prin coborîrea nivelului pînă la vulgara stereotipie a tîrziei colecţii de la Garnier. Din prima categorie fac parte. organizată după anumite principii politice. restituind complexitatea existenţei sociale (ceea ce exclude vîrsta de aur şi arcadia). graţie experienţei trăite de autor. Un cercetător german. la aspectele expuse mai înainte (care ţin mai mult de retorică. 1984. enciclopediile. Voyages imaginaires. Pe de altă parte. utopiile se împart în două mari categorii.S1 Pentru a ieşi din cercul vicios al metodologiei cercetării genurilor literare (observat încă de Wellek şi Warren: ca să descoperi schema de referinţă. fie ea situată într-un spaţiu real. Din păcate. absenţă de structuri sociale şi politice fără raport cu rigiditatea organizării utopiilor). Mai degrabă. Cum remarcă foarte exact Bronislaw Baczko într-un splendid studiu. cea de-a doua se suprapune cu ceea ce astăzi numim science fiction. chiar şi etimologic. Cine citea totuşi utopiile în acele vremuri? Greu de răspuns precis. devin vehicule ale sentimentelor şi mentalităţilor populare. frecvent localizată într-o insulă) cedează teren în favoarea a două noi tipuri de românce: 1. de pildă. în fine. individualism anarhic şi nu organizare centripetă. dar nu putem studia istoria fără a avea deja ideea unei anumite scheme de selecţie). că- 21 lătoriile extraordinare se deosebesc de utopie prin importanţa acordată peripeţiilor. cercetările sînt mai puţin avansate în această privinţă (spre deosebire de receptarea literaturii pastorale. anchete specializate au stabilit că în almanahurile populare (lectură aproape unică a noilor cititori din clasele de jos) franţuzeşti din secolele ale XVII-lea şi al XVIII-lea nu e nici urmă de utopii (cî-teva pagini din Swift — despre Laputa — e tot ce s-a găsit mai utopic în almanahurile poloneze din secolul al XVIII-lea). imaginar sau în timp. al doilea în anii 1750—1760. Cucania sau arcadia se deosebesc prin intenţie (reprezintă un dat şi nu ceva dobîndit. îşi găseşte publicul la baza piramidei sociale şi vulgarizează astfel ideile Luminilor. în cadrul unei povestiri (ceea ce exclude tratatele politice). mai ales că." 34 Potrivit marilor bibliografii franceze. poetică şi istorie literară) se euvin adăugate întrebările unei sociologii a literaturii şi ale unei estetici a receptării. Raymond Trousson ajunge la următoarea definiţie a utopiei: „ne vom propune să vorbim de utopie atunci cînd. mai degrabă textele cîtorva utopişti — ca Testament-n lui Meslier —. s-ar părea că au existat două valuri ale literaturii utopice. cu febra te-roarei istoriei. Brave New World. Looking Backward. trage concluzia că literatura utopică. folosind noţiunea de gen ca pe un „model euristic înzestrat cu o relativă permeabilitate şi care poate. în a doua putem include cărţi ca Noi. amusants. Newsfrom Nowhere. Krauss. unul în anii 1720—1730. W." 3a Trousson cunoaşte fundalul extrem de complex şi contradictoriu pe care se profilează genul literar al utopiei. exotismului. comiques et critiques. Analize aprofundate ale acestor aspecte. număr de ediţii. era un prim atribut al utopiei clasice.33 Din momentul în care acceptăm — fie şi provizoriu — că utopia este un gen literar. fie ea prezentată ca ideal de realizat (utopie constructivă) sau ca previziune a unui infern (antiutopia modernă). suivis des songes. morale.comportament social prescris. dar optează pentru o perspectivă diacronică pentru a analiza „devenirea unui gen mult mai vechi decît ideologiile care sînt proiectate în el". iar modelul utopiei izolate (izolarea. care vizualizează un stat mondial considerat ideal în mod absolut sau prin comparaţie cu realitatea si 2. romanesques. în aproape toate limbile planetei: cu greu s-ar putea susţine că în . paralel cu înmulţirea utopiilor. Prima categorie se apropie de teoria socială şi politică. presa. împrumuta teme şi procedee de la genurile vecine". satira sau parodia utopică. iluziile populare). visele compensatorii. des visions et des romans cabalistiques (1787—1789). descrisă la capătul unei călătorii imaginare sau nu. allegoriques. pamfletele aproape că ignoră 22 existenţa discursului utopic. modalităţi de prezentare a aceloraşi idealuri prin intermediul descrierii unor societăţi represive sau anarhice. sau pe Bacon în 20 exaltarea puterii tehnologice a societăţii. întîlnirea dintre utopie şi popor „nu se face prin infiltrarea operelor utopice în literatura populară. arată Frye. avînd explicaţie raţională). elementelor străine de evocarea unei structuri socio-politice imaginare. între care Jauss): nu se cunoaşte mare lucru cu privire la tiraje. A Modem Uto-pia (Wells practicînd de fapt ambele categorii). temele tehnologice sînt tot mai frecvente în utopii (sint practic inevitabile). utopia directă (the straight utopia). necunoscută de critica savantă. ultim spasm al imaginarului Vechiului Regim. circulaţie. ar fi trebuit să se înregistreze tot mai multe critici la adresa lor — or. cînd textele utopice clasice apar în tiraje foarte mari. se găseşte descrisă o comunitate (ceea ce exclude robinsonada). după cum autorii lor urmează pe Morus (şi Platon) în accentuarea structurii legale a societăţii lor. atît de bine studiată de romanişti. 35 Dar de ce nu se ştie nimic despre presupuşii oameni de rînd care frecventau literatura utopică? Asemenea întrebări nu sînt deplasate nici astăzi. fie ea. ar putea lumina impactul real al literaturii utopice. o bibliotheque bleue în iminenţa Revoluţiei (ale cărei dinţii pamflete au refulat. economice. în cursul evoluţiei istorice. Potrivit lui Frye. intre altele. structura şi reacţiile publicului. în strînsă legătură cu circulaţia generală a cărţii în culturile europene. care pare să fi rămas totuşi un discurs savant. subliniind disproporţia dintre numărul tot mai mare al textelor utopice şi raritatea criticilor.

accesibilă şi vulnerabilă (între alţii. La Goffman. „ca şi i lumea noastră ». legată cum este de toposul «a. crede Frye. Pentru a încheia consideraţiile asupra primirii populare a utopiilor. De la cele de mai sus. pentru a cunoaşte în epoca modernă o circulaţie aproape supărătoare — în varianta lui Shakespeare. The Philosophy of Literary Form (New York. A fost inevitabil ca jurnaliştii şi clasele mijlocii să abuzeze — din raţiuni care merg de la cinism pînă la moftul „savant" — de rol. care să poată integra elemente din psihosociologie (G. conceptul de rol a început să devină ceea ce este astăzi. or aş fi prea inconştient ca să duc o viaţă umană. iată cum îşi imaginează Northrop Frye un dialog între un autor de utopii şi un cititor: „Cititorul: Pot vedea că societatea asta s-ar putea să funcţioneze. dar sentimentul meu de libertate chiar acum deriva din faptul că nu sînt implicat în societatea ta. S9 Voi încerca în continuare să conturez o paradigmă dramatică mai cuprinzătoare a utopiei. Cititorul: Poate e aşa. iar cititorul ar putea înţelege că o utopie nu trebuie citită doar ca o descriere a statului perfect. Teoria lui Goffman. în cursul căreia pacientul are de jucat un rol în înscenarea dramatică a unor situaţii date. ca să ne oprim doar la unul. 1957): utopia este invariabil un cadru-în-cadru. care distinge în Utopia o structură dramatică tripartită. cu un plus de prestigiu intelectual. ajungînd astfel la self-reali- 24 zation. „utopia trebuie să aibă o strategie dramatică implicită sau explicită.11 the world's a stage ». Mead. telos al istoriei. Scriitorul: Ceea ce vrei să spui e că nu vrei să-ţi deranjezi actualele tale obiceiuri rituale.cercul cititorilor de utopii. S. de regulă ireconciliabile (o variantă literară protocronică ar fi conflictul dintre datorie şi pasiune: regele este şi părinte. nu de constrîn-gere. viitorologie. este una dintre puţinele expresii englezeşti folosite de cei care ignoră engleza. 1956J a teoretizat alte două concepte esenţiale: distanţa de rol şi conflictul de rol. deopotrivă cuprinzătoare. artele temporale şi spaţiale — şi foarte potrivită pentru această formă dialo-gică. dar eu n-aş vrea să trăiesc în ea. Hans Robert Jauss scrie cîteva din paginile sale excelente atunci cînd abordează chestiunea paradigmei dramatice a . Dacă aş fi.H. Cu o istorie care începe cel puţin de la Platon 4o.." 38 Este o idee care se regăseşte la Edward Surtz. Termenul scenariu. Erving Goffman (în The Pre-sentation of Seif in Everyday Life.J. El observă că utopia. sociologie (Ralf Dahrendorf) şi estetica receptării (Hans Robert Jauss)." 37 Mai departe."36 Dacă discuţia ar continua. o reexaminare a conceptelor de rol şi scenariu este strict necesară.c. străvechea viziune a omului ca fiinţă esenţialmente histrionică. luată în serios în definirea utopiilor. Dialogul imaginat de Northrop Frye mai ridică un semn de întrebare cu privire la înţelegerea utopiei ca gen literar: de ce trebuie neapărat ca utopia să tie un avatar al genului romanesc? Genul dramatic nu s-ar preta la tel de binetrans. Mead). De aceea se şi păstrează atît de bine imaginea populară asupra utopiei ca stat ideal. doar Darko Suvin raportează utopia la genul dramatic. analizat de Ernst Robert Curtius şi folosit de Ralf Dahrendorf în teoria rolului social din cartea sa Homo Sociologicus). a repus în circulaţie de m'assă. antipsihiatrie (Er-ving Goffman). psihodrama. scenă. interpretarea dată mai apoi utopiei va profita de pe urma rememorării unor informaţii de mare circulaţie. unde obiceiurile rituale ar fi curente şi astfel ar purta cu ele mai degrabă un sentiment de libertate. mi terii ideilor utopice? Dintre cercetătorii de oarecare calibru. conflictul de rol apare atunci cînd individul este nevoit să joace simultan două sau mai multe roluri. analogia teatru—societate a avut o perioadă medievală înfloritoare (topos-ul theatrum mundi. niciodată prea departe de metafora autorului ca pictor (scenograf). Suvin aplică utopiei o grilă de lectură inspirată de celebra carte a lui Kenneth Burke. e o scenă pentru dramatis personae 23 •şi acţiuni. după ştiinţa mea. nu a fost. ar mai intra alte categorii sociale. este potenţial mult mai fructuoasă — deoarece teatrul fuzionează pictura şi literatura. cei doi interlocutori ar putea a-junge la un compromis: scriitorul şi- ar putea da seama că libertatea depinde într-adevăr de un sentiment al con-strîngerii. Prea puţin mai contează că în ultimul secol denotaţia utopiei capătă din ce în ce mai evident conotaţii negative (nu doar peiorative). Din păcate. planificare economico-socială. behavio-riştii i-au demonstrat inanitatea). Moreno în iniţierea unei tehnici psihoterapeutice. regie. ori m-aş simţi constrîns.l. a putut inspira lui Hegel o filosof ie a istoriei (Marionettentheorie). prin urmare tehnicile analizei teatrului-în-teatru (play-within-the play) pot fi folosite profitabil în lectura critică a utopiilor.H.L. distanţa de rol este măsura în care individul poate să se elibereze de constrângerile rolului său şi să exploateze posibilităţile de improvizaţie pentru a transcende conduita prescrisă. prin introducerea ideii că rolul social se învaţă în relaţiile interpersonale (prin raportarea la „the generalized other"). în cadrul teoriei interacţiunii simbolice elaborate de G. metafora autorului ca păpuşar (regizor). a devenit o rezistentă obsesie în sociologie. O asemenea metaforă dramatică. sora este şi cetăţean etc). unul dintre editorii operelor complete ale lui Morus. Utopia mea ar părea altfel pe dinăuntru. scenariu. actorie ş. a venit aici mai aproape de suprafaţă. cu excepţia intelectualilor şi a unei mici părţi a tineretului studios. Pentru această paradigmă dramatică. asigurînd şi permiţînd maxima fericire şi maxima libertate. Importanţa alteri-tăţii pentru intrarea individului în rol a fost folosită de J. structurat logic şi raţional.

este o combinare ingenioasă a unor surse pline de sugestii — psihanaliza (Freud. ca în Grosses Welttheater. imprevizibila sa alcătuire. pentru a atinge valoarea nulă în cazul unui homo utopicus cu adevărat fără cusur. de ce „omul dedublat" este acceptat din punct de vedere estetic. seria societăţilor umane justifică rezervele lui jauss faţă de teoria lui Dahrendorf. e încă foarte vie). amintirea lui Eugen Lovinescu şi. Prima obiecţie a lui Jauss este că individul are de jucat un singur rol în Marele Teatru al Lumii. Este însă surprinzător cîtă valabilitate au ideile lui Dahrendorf pentru analiza utopiei. prin el. în timp ce „sociologia este preocupată să transpună această unitate substanţială dintre rol şi persoană într-un mănunchi al unor diferite segmente integratoare de poziţii şi roluri. 44 In lumile utopice. ceea ce trebuie să fie." 42 Să nu uităm nici că utopia este. filo-sofia (teoria lui Max Scheler asupra modelelor şi călăuzelor. aceştia ar ignora predeterminarea estetică a toos-ului în chestiune. comportamente şi relaţii.lumii. 5 în aceeaşi ordine de idei. ierarhizate pe 25 roluri". avem schema societăţii festive. care. Bineînţeles. Dacă se face fără cusur. în care persoana privată (chiar şi acel individuum ineffabile. unde „comportamentul liber. El este plin de ironie la adresa colegilor sociologi: pe de o parte. 6 Această concepţie. acesta nu trebuie înţeles altfel decît ca un sistem coerent de funcţii sociale. discrepanţa ontologică dintre a fi şi a părea (tocmai că acea presentation of seif in everyday life ţine 56 de a părea) sînt descurajate de morala comună. psihologia socială (George H. contaminarea estetico-sociologică a paradigmei dramatice indică pentru utopie şi o receptare guvernată de teoria identificărilor formulată de Hans Robert Jauss. o proiecţie a unei societăţi statice. acţiunile personajelor. utopia este un teritoriu autosuficient. deşi mai recent modelul dramatic a fost ameliorat. acele situaţii — să le zicem „scenarii") generatoare de conflict. Utopianul este perfect consecvent cu rolul primit. succesul. presupune theatrum mundi. poate. încereînd în acelaşi timp să elimine acele roluri (şi. homo utopicus primeşte. ca permanente permutări conflictuale între poziţii şi roluri diferite. multipla idealizare prin care Ralf Dahrendorf transferă în viaţă structurile din theatrum mundi. distanţa de rol (care la actori e considerată uneori o premisă a interpretării optime) în viaţa socială e indezirabilă. Orice homo sociologicus în carne şi oase desfide. mai cu seamă). în numele unei coerenţe fără greş. Două probleme foarte importante ridicate de Jauss clarifică deosebirea dintre iheatrum muncii şi scena socială — acum că am înregistrat cele trei asemănări esenţiale. în care distanţa de rol (ket- man-u. Rămîne posibilitatea paradoxală a unei faze de tranziţie spre cetatea radioasă. liber de determinări externe şi perfect controlat. ci depinde clar de istoria teatrului — Dahrendorf. transparente. Acolo unde homo sociologicus eşuează ca model. intre altele) e principiul de viaţă cel mai prudent. imprevizibil. tot aşa cum lumea scenei este ermetică şi dă iluzia unei „ordini perfecte. ci un con-tinuum: într-o lume din care a fost evacuată opţiunea. în planul macrosocial. jocul dublu. devenit domeniu public în cetatea ideală) şi măştile sinelui. ca şi theatrum mundi. Astfel. un singur rol. prin excelenţă. în fine. sociologic? Paradoxul idealist al cmului dedublat este. iar distanţa de rol tinde în cazul său spre zero. tragedia e imposibilă. el poate da naştere şi unei satisfacţii (asociabilă doar cu estetica existenţială a lui vivere per'icolosamente). In consecinţă. nu absolutizez valoarea vreunei teorii a imitaţiei (în cultura noastră. utopia operează o „reducţie la tipicitate". o perspectivă escatologică declarată structurează rigid. se profilează homo utopicus. prin insondabila. simpatetică. pe de altă parte. controlate. confuzia e posibilă — dintre cele cinci tipuri de identificare: asociativă. o ştim bine." 43 Obiecţia lui Jauss este desigur îndreptăţită. în Marele Teatru al Lumii. istoriceşte determinat. cum am mai spus. pot fi descifrate precum texte cu indicaţii de regie. este o idealizare a universului practic. din Zur Ethik und Erkenntislehre. adică aderenţă perfectă la rol? Cu alte cuvinte. Mead). Nu vom avea prin urmare un conflict de roluri fragmentare. demagogilor. kathartică. reducînd „determinarea contingenţă a acţiunilor individuale la un sistem controlabil de aşteptări comportamentale prefigurate. devine previzibil şi transparent pentru spectator. monedă curentă în discuţia comportamentelor sociale: duplicitatea. iar Goffman speculează pe baza scenei stereoscopice a dramei naturaliste. el nu este atemporal. iar lui homo sociologicus i se cere „seriozitate". în momentul în care aceştia apar în faţa lui ca dramatis personae cu un anumit statut". mincinoşilor în genere. cu exhibarea loialităţii faţă de theater state (dacă mi se permite modificarea sensului în care Clifford Geertz a creat sintagma). integrarea. tocmai pentru că utopia. spionilor şi alienaţilor. revoluţia europeană a . în practica analizei de text. Acesta este în întregime ceea ce pare. utopia ascultă însă de alte legi: ea încearcă să diminueze numărul de roluri pe care trebuie să le asume homo utopicus. simplisime şi concurente. 41 Aşa cum este ea înregistrată de istorie. dedublarea e inacceptabilă. dar constituie o aberaţie din punct de vedere etic. a lui Gabriel Tarde. cunoscută din marile analize ale sărbătorii. Distanţele şi conflictele nu sînt admise. datorită finalităţii lor. deghizările lui zoon poli-tikon. în principiu. fuzionează. Este însă foarte semnificativ că însuşi Marx a observat prevalenta acţiunii modelelor în cîteva mari momente ale istoriei: revoluţia de la 1848. admirativă. ca şi în utopie. în orice caz asigură supravieţuirea şi. cu toate evidentele sale imperfecţiuni (nu în ultimul rînd: distincţia nesatisfăcătoare — fiindcă. al indivizilor. ironică). A doua observaţie formulată de Jauss este şi ea justificată: de ce actorului i se permite să-şi joace rolul. fiind lotul cabotinilor. Mai mult. 1933) şi altele.

dar sînt o dovadă a dorinţei teoreticienilor literari de a ieşi din cadrul strimt al genurilor şi de a găsi categorii care să le înlocuiască. prin excelenţă.-ului. aderenţa publică a romanului cavaleresc. „Febra wertheriană" din Germania. Partizanatul nu conduce automat la „imperialism literar". cu puţin 1830. vreun element vag speculativ.-ului smt veritabili Hitleri care încearcă să-şi lărgească domeniul de cercetare. care ne-a învăţat că scriitorii (mari) îşi creează precursorii. la care voi reveni. cu cea mai veche atestare e redactată de un scrib din vechiul Egipt. citate de mine ceva mai sus: science fiction este mai puţin un gen literar şi mai mult o literatură paralelă. polemica apare atunci cînd se pune întrebarea „ce-a fost mai întîi: utopia sau S. atunci ei îl privesc ca pe o minoritate care tremură şi este persecutată. că povestirea S. Brumar des Louis Bonaparte). există multe încercări de a clasifica modurile. aşa cum dovedeşte Cyril M. 51 Ca primă etapă.F.F. reclamă Anschhiss-ul şi procedează la a anexa satira S. 50 28 Excursus: Utopie şi science fiction. eventual într-o sinteză nebuloasă de 1789 şi 1848.. mai elastică.-ului şi pentru cîţiva teoreticieni excentrici. Şi Flaubert.secolului al XlX-lea. orice altă asemenea etate. trebuie să depăşim seducţiile ei teoretice. vagul definiţiilor. Paradigma dramatică este şi în cazurile acestea evidentă. lui [Senecal]. fără o bună tehnică a puterii) şi a propus noţiunea de „mode utopique". anexarea Epopeii lui Ghilgameş sau a lui Platon e mai puţin scandaloasă. Dacă aceştia observă. în veşnica retrăire detaliată a unui scenariu originar »— de aici. Kornbluth în textul unei conferinţe: „Unii dintre savanţii de ocazie ai S.F.F.-ul e plasat în descendenţa utopiei. un Pierre Versins ori alt cruciat S. l'autre Marat. de pildă. Utopia.-ul?". a fost chiar fixat foarte plastic de Borges. asociaţia arcadiană inspirată de Astree. în imaginar. Fiindcă altminteri ajungem să ne întrebăm şi aici ce este acela un text literar. o întrebare născută în egală măsură din scrupul genologic şi din partizanat. tensiunile dezordonate şi violente ale istoriei tind să îngheţe în cîteva structuri furnizate de ficţiune. Jean Servier crede că S. cu genurile şi speciile ei. iar Alexandre Cioranescu a botezat tandru literatura pusă în prima categorie: „la fiile cadette de l'uto-pie. 52 Totuşi.-ul e utopia secolului nostru. Categoria literară e abandonată în favoarea unei forma meniis. Pentru istoricii utopiei şi pentru bunul simţ. constă exact în eterna reîntoarcere a identicului. dar şi în numeroasele studii care au . Procesul nu e necunoscut utopologilor: Raymond Ruyer a declarat utopia un „genre faux" (pentru că tinde. comme chaque personnage se reglait alors sur un modele. în primul rînd în cartea sa Metamorphoses of Science Fiction "..-ul nu e un gen în sine. Pentru un Jacques van Herp. la început a fost S.F. să spunem. cel mai incitant dintre autorii care au analizat în vremea din urmă raportul utopie-science f iction este Darko Suvin. numeroase comunităţi utopice americane.F. de tipul acelora teoretizate de partizanii modurilor literare.-ul — îl vom urmări ceva mai îndeaproape pe Darko Suvin. interpretarea utopiei ca mit. Este preferabil să optăm pentru o accepţiune mai cuprinzătoare. l'un co-piant Saint-Just.F. în genere. s5 29 De departe. într-un text satiric din secolul al XVI-lea.F. Ideea circulă mult: într-un foarte modest articol de popularizare.lequelimitaitRobespierre" 47 Dacă ne amintim că revoluţionarii de la 1789 se identificau cu marile figuri ale republicii romane. să ne amintim de cuvintele lui Florin Manolescu. copierea lui Rene de Chateaubriand în Franţa. să ne pierdem în hăţişul terminologiei şi disocierilor. în L'Education sentimentale. ea nu are nici răspîndirea cea mai mare printre teoreticienii literaturii." M Dacă S. domeniul are rădăcini în negura veacurilor (pour ainsi dire). 48 nu sînt foarte departe de tipul de interacţiune estetico-socioîogică din cadrul experimentelor utopice: Piatonopolis. iar că revoluţiile central. cecitatea pasionaţilor. Prin ea. ironizat binefăcător de realişti. care se expun la mari ironii scriind. trădează (în cel puţin două sensuri ale cuvîntului) modelul livresc.F.F." m Pentru istoricii S.. Fenomenul nu e necunoscut în mainstream. Lucrurile nu stau altfel cu înfocaţii campioni ai specificităţii ireductibile a S. îi apărea ca excesiv de tributară paradigmei revoluţiei de la 1789 JDer 18. să-i stabilim acestuia limitele şi statutul.. 27 ii tâchaitderessemblerjâBlanqui. mai întîi a fost utopia. cineva observa că S. chiar unele mişcări mai ample. Pornind din cadrul teoretic al înţelegerii utopiei ca gen literar. ci le conţine pe toate. sub Ptolemeu al II-lea sau al VIIMea.şi est-europene (pentru a lăsa deoparte pe celelalte) urmau modelul celei franceze. Teoria modurilor literare este încă departe de a avea impactul pe care l-a avut mereu teoria genurilor. De la Robert Scholes la David Ketterer. Revenind la discuţia generală a utopiei ca gen literar.F. prezentase cu mare ironie furoarea imitativă a revoluţiei franceze de la 1848: „Et. cutare experiment utopic poate fi extrem de clar derivat dintr-un model prestigios. Ele sînt foarte frecvent improvizate şi uneori puerile (cazul lui Scholes 49). modelul romantic dat Angliei de Byron. la putere. dar trecînd inevitabil prin Genette. cu rădăcini literare. Astfel. l'autre Danton. iar aceştia nu dau semne că ar putea ajunge la consens în chestiunile cardinale. Controversa are la bază mai multe elemente: dorinţa de legitimare şi prestigiu. voi încerca în continuare o sinteză a opiniilor într-o chestiune litigioasă: raportul dintre utopie şi science fiction. ba chiar în bezna mileniilor — e un complex tipic celor fără istorie.-ului.

s-a desprins din main-stream ca versant complementar al realismului. este de a neglija faptul că nu putem avea science-fiction (fie el botezat şi „anticipation scientifique") cît timp nu există ştiinţă. nu de „alienare". cere lămuriri. sint din nou tentat să-l evoc. la o filosofie modernă a ştiinţei (sinteză a elementelor din ştiinţe sociale şi noile ştiinţe ale naturii) ca paradigmă ştiinţifică a S. inovaţia).F. „naturaliste".-ul se deosebeşte de alte genuri literare prin dominaţia narativă (hegemonia) unui novum fictional validat de logica cognitivă." 62 Cum se vede. între alţi scriitori cu ambiţii scientiste. Pe la începutul lucrării.F. profesorul canadian ajunge să le trădeze. pentru a clădi pe ele o etică.. nu sînt decît urmarea ingeniozităţii în libertate.-ului: „un gen literar ale cărui calităţi necesare şi suficiente sînt prezenţa şi interacţiunea înstrăinării (estrangement) şi cunoaşterii (cognition)..: S. iar parti pris-ul său în favoarea laturii hard a ştiinţei nu exclude o statornică — şi.F.F.F. în America. vorbeşte de novum ca fiind validat şi postulat de o metodă „postcarteziană şi postbaconiană. Charles Reade.m.F. ar fi fost cel puţin la fel de potrivit pentru alte scrieri. Iată însă definiţia dată în ansamblu S. to say the least. chiar atmosferă şi sensibilitate). în 31 eseul „The Other Side of Realism"67: numele de S. science fiction rezultă.F.F. conceptul e înrudit cu acela de „onastrenie" (Şklovski. iar înstrăinarea (Verfremdung) milita direct împotriva alienării sociale şi cognitive (Ent-fremdung). restrictiv: ca aproape toţi autorii care îşi declară intenţiile. teoreticienii vor admite nivelul foarte bun al demersului. abordare.a co-fondat una dintre primele organizaţii .F. el aparţine aceluiaşi univers.59 Dar. kak priem"). Aşadar.F. Fiindcă S.F. trecerea accentului de la ştiinţele sociale ca paradigmă a cunoaşterii ştiinţifice în utopii. cu „Verfremdung" (Brecht vorbea de un Verfrem-dungseffekt. Pentru că ştiinţa din S.-ului devine astfel novum-ul (noutatea. amorsînd un dialog fictiv cu ipoteze ştiinţifice.F." 57 Pînă aici. Naturalismul s-a născut în acelaşi context pozitivist în care a apărut S. nimic remarcabil: răsturnarea priorităţilor genetice e totuşi curentă.-ul se naşte odată cu ştiinţa. inventar. prioritară — întoarcere către Geisteswissenschaften: termenul „roman sociologic" (amintind de „roman psihologic". dacă folosim datele mai multor cercetători.F. William Dean Howells dădea şi el o teorie scientistă a romanului. ci este o urmare a recursului la o metodă (cale. facilitatea întrebuinţării categoriilor literare şi filosofice. mai vag. şi al cărui principal mecanism formal este un cadru imaginar alternativ în raport cu mediul empiric al autorului. din corespondenţele stabilite între science şi cognition.F. dar mi se pare cert că el a marcat definitiv subiectul: de acord sau nu cu opiniile autorului de la Universitatea McGill. Afirmaţia este întîlnită şi la „purişti". Pentru Suvin. unde apărea încă într-un context „realist". ca şi eventualele „priorităţi".F. cu preferinţa sa tot mai accentuată pentru ştiinţele care pun temeiul tehnologiei. 63 Numai că aici nu avem de-a face cu o simplă definiţie inspirată de etimologie. potrivit intenţiilor autorului. se leagă de filosofia modernă a ştiinţei. genul „se interesează de posibilităţile gîndirii ştiinţifice şi tehnice şi se plasează la frontierele acestei gîndiri. S.F. ci cu un program: interesul pentru ştiinţă. fiindcă la Brecht cele două erau opuse." 64 O metodă ştiinţifică suplă. 61 Condiţia necesară a S. mai aproape de humaniora decît de ştiinţele naturii. răspunsul asociat noii epoci a ştiinţei.precedat-o. între care proza naturalistă. un subgen al marii proze) a apărut pentru a denumi romanele lui H. spune Suvin. sensu lato. ba chiar ştiinţă aplicată [." 65 Linia de ruptură între utopie şi science fiction ar fi. el stabileşte ca. nu e lipsit de ambiguitate şi indecizie." 58 O atare definiţie. în cele mai reuşite scrieri ale genului." 68 Răspunsul specific dat de S. S-a remarcat că S. aşa cum s-ar putea crede la prima vedere. speculativă mai mult decît experimentală: nimeni nu va testa „invenţiile" din S.-ul.-ul nu se mai preocupă în primul rînd de problemele sociale şi politice.]• S. iar condiţia suficientă e validarea noutăţii printr-o cunoaştere ştiinţifică şi metodică spre care cititorul e „condus inexorabil.F. dincolo de oarecari sonorităţi rebarbative. terminologie). S.-ului într-un corolar al evoluţiilor din ştiinţa celei de-a doua jumătăţi a secolului al XÎX-lea a formulat Thomas D. în Anglia. nu poate fi o chestiune de conţinut (decor. subtitlul cărţii lui Darko Suvin — „On the Poetics and History of a Literary Genre" [s. respectiv între fiction şi estrangement.] — este. „varianta socio-poli-tică a popoarelor şi locurilor radical diferite din S. care diferenţiază dintr-o dată S. utopiile sînt subgenul socio-politic al S. iar Emile Zola.-ul a apărut pe lume în legătură cu ştiinţa. atitudinea de înstrăinare a devenit în S. înainte de toate. eroarea tuturor istoricilor literaturii S.F. Nu altceva urmărea. Interesul acestuia pentru sociologie era notoriu în epocă (în 1903. e important să reţinem o altă diffe-rentia specifica a naraţiunii S. declara că urmează neclintit legile ştiinţifice ale eredităţii şi ale sociologiei.F. cadru formal al genului. el a devenit „cealaltă faţă a realismului. într-un laborator — efectul stimulativ al găselniţelor tehnice ficţionale." 60 O foarte bună obiecţie la transformarea S. social. spre deosebire de ce era ia Brecht. la cei care afirmă că S.-ui „de aur" (linia Verne- Wells). contribuţia lui Suvin este şi controversabilă. in „Kleines Organon fur das Theater").F.G. nedogmatică.F. Wells.-ui (în sensul larg dat de Suvin) de grosul literaturii „realiste". e vorba de „înstrăinare".-ului. Clareson. Deşi numele lui Feyerabend nu este pronunţat. O metodă care.-ul datează din secolul trecut şi începe cu Jules Verne sau Wells — excluzînd prin aceeaşi trăsătură de condei şi cîteva milenii bune de istorie a ştiinţei: „Pentru a spune adevărul. Pe cît este de incitantă. 60 In ceea ce priveşte cunoaşterea avută în minte de autorul canadian. legarea discuţiei unui gen literar de contextul epistemologic în care acesta există. Suvin. „Iskusstvo.F.-ului. conceptul de „înstrăinare" (estrangement).

F.F. care nu ţine de realitate decît prin cea dinţii verigă a silogismului.l. fie şi prin profeţiile dezinhibate ale S. Cioranescu găseşte un izomorfism între utopie şi silogism. intelectual. basmul zilelor noastre ori un nou domeniu al fantasticului. 73 De aceea. Din nou ca şi utopia. Ţinînd seama şi de împrejurarea că sociologia a pătruns tîrziu într-un curriculum britanic (abia la finele deceniului şapte al secolului nostru. cunoscuta „Socioîogical Society") şi este evident. mereu „între literatură şi ştiinţă". de forma silogismului". crede cercetătorul canadian. calităţile utopiei literare nu se stabilesc după rigoarea construcţiei silogistice. S.F. moşteneşte aparenţele utopiei. în operă.e. al acţiunii şi ficţiunii utopice. 70 Interesul pentru viitor nu este monopolul S.G. „wie es eigentlich gewesen"). chiar în forma ficţiunilor cu astronave şi roboţi.-ul e mitologia moderna (de la C. Neîncrederea în veracitatea judecăţii istorice a produs reacţia inversă: sîntem obsedaţi de cuncaş -terea prezumată a viitorului. aceste două procedee logico-matematice se ascund în structura unor figuri logice incluse. bineînţeles.-ul foloseşte metoda utopică. sau poate fi acuzată de aceasta. 7S Fără a epuiza discuţia metodei utopice. aşteaptă în continuare răspunsuri la întrebările eterne legate de om şi societate." 69 Ca şi utopia. iar Raymond Ruyer.F. deoarece „articularea construcţiei logice e obţinută. Viitoro-logia.m.F. planetele inventate ş. este .-ului. cu ajutorul unor elemente împrumutate din (pseudo) ştiinţă sau (pseudo) tehnică.F. deşi începusem a vorbi despre genul literar. datorată lui Marc Angenot. Urmînd un filon profetic etern.F.F. Andre Lalande ţinea în 19ÎS cursul „Les utopies et la methede utopique". prin tezele cam prea apăsate ale socialismului fabian. E vorba de o lume care. în timp ce metoda literară propune posibilităţi paralele într-o lume care admite toate posibili- 33 tăţile. a spune că S.-ul este lipsit de referent. S. dar i-a uitat intenţiile. alta literară: „Metoda ştiinţifică prospectează posibilităţile unei mmi conduse de legi." 79 Niciodată nu se va insista prea mult asupra riscurilor silogismelor falacioase. să reţinem şi gîndul lui Cioranescu de a distinge două metode utopice. Ipoteza este faptul de bază: deducţia este eşafodajul logic. ci există şi o apropiere din sens invers. ci expresia unei metode. pînă la limita confuziei.]. în concluzie. metoda utopică va cădea sub incidenţa regulilor literaturii.].F. sînt analogia şi extrapolarea. Care este locul silogismului în S. activitatea de pionierat a lui Wells poate fi caracterizată pe drept cuvînt ca „Sozio-logie-Ersatz". După Alexandre Cioranescu. 1905).? La această întrebare răspunde Florin Manolescu: „Elementele centrale ale oricărei definiţii S. pe care l-am putea numi la fel de bine metoda ipotetico-deductivă [s. nu „există" mai mult decît roboţii.F. cu baza într-o secvenţă de tip realist. ci a fost adaptată la noile necesităţi ale societăţii (post) industriale. arată Florin Manolescu după prezentarea unor exemple.profesionale ale domeniului. Astăzi s-ar părea că intelectualii (în primul rînd) nu mai caută atît confirmarea prezentului în trecut (prin mijlocirea unei istoriografii ran-keene. 76 Cum însă aşa lărgim prea mult sfera noţiunii de metedă utopică (aşa se'întîmplă Şi cu utopia în genere). Dar. care a luat forma unei naraţiuni capabile să exprime o dorinţă sau o temere. prin sosirea lui Talcott Parsons ca „Visiting Professor"). din moment ce descoperirile nu sînt cel mai adesea decît confirmarea experimentală a unei utopii iniţiale. ci în viitor — probabil 32 ca urmare a declinului istoriografiei tradiţionale." 77 Ambele metode stau sub condiţia als ob. iar hibridul lor posibil pare sociologia. şi metoda utopică este regula de calcul a acestui demers logic.-ului. 'se poate susţine existenţa unei metode utopice. 74 Am ajuns iarăşi la metodă. marea garantă a adevărului. 81 Angenot depăşeşte constatarea facilă că S. 7'. McNelly au spus-o mulţi). Metoda utopică astfel decelată apare înrudită cu metodele ştiinţei.. Deşi utopia nu e de fapt o metedă. pe urmele unei încercări de elaborare a unei semiotici a S. Ajunsă în literatură.F.-ul are paradoxala pretenţie de a transforma imaginile literare şi miturile în valori ştiinţifice şi tipar obiectiv al unui adevăr irecuzabil. care „merg" excelent în ficţiune. tot aşa cum nu numai literatura vine spre ştiinţă." f° O ultimă privire asupra relaţiei utopie—science fiction se opreşte la nivelul paradigmatic al textelor. Skizzen zur Psy-chologie der Forschungen. mult hulitul E.c. pentru că acest lucru este valabil pentru tot cîmpul literaturii: doamna Bovary ş. şi chiar contradicţia. Mach asimila foarte pertinent această metodă unei experimentări mentale (Erkenntnis und Irrtum. „literatura S. prin procedeul utopic [s. Caracteristic pentru S. omenirea a prezis dintotdeauna un viitor vaticinar. poate deveni utopie deghizată 71. vorbea de metoda utopică şi el: un „exercice mental sur les possibles lateraux". nu constituie exagerări ori neînţelegeri prea mari. fie şi prin primitivele scenarii viitorologice.-ul abhoră trecutul şi încearcă să-l înlocuiască deplin cu viitorul.-ului.m. o realitate abstractă infuză în întreg utopismul — fundament psihologic. Deja Aristotel semnala un paralogism care poate fi considerat tipic utopiei: amestecul faptelor reale cu cele imaginare extinde asupra ultimelor o parte din credibilitatea acordată meritat primelor („efectul de real" teoretizat în critica modernă e o redescoperire a acestui paralogism pe tărîmul prozei). să notăm că deja Auguste Comte presimţea valoarea metodei utopice pentru cercetarea ştiinţifică.l. dar sînt atît de pernicioase în realitate. Teologia nu a fost cîtuşi de puţin exclusă din această activitate extrapoiativă (cu evidente rădăcini în escatologie).F. Jung la Willis E. este o progresie silogistică minus sau plus. în planul naraţiunii. în L'Utopie et les utopies. care este în med obişnuit extrapolare prin excelenţă. S. 78 Păstrînd raportarea la criteriile logicii.'una ştiinţifică.

de a fi un discurs fondat pe o sintagmatică inteligibilă. în acţiune. activitatea sa cognitivă „se deplasează deci în mod necesar de la succesiunea sintagmatică la un ailleurs al discursului: paradigmele semantice (şi de aici. în orice caz)". prin urmare. ci în raporturile. 35 Pentru un mare grup de cercetători. cu deosebire aceia care privesc spre cetatea ideală şi discursul asupra ei din direcţia filosofiei (în accepţiunea mai largă ce include logica. iar utopismul explicit sau implicit. imanente discursului. dar pe „miraje pradigmatice". e de găsit pretutindeni în literatură. utopiile sînt aşadar „documente psihologice" care revelează sensibilitatea (rnai tehnic: mentalităţile) epocilor în care apar.F. dar nu se limitează la „un tipar atît de strimt". ci tormează o categorie autonomă a gîndirii. tratatele juridice sau relatările de călătorii reale sau imaginare". pentru că paradigmele lumii empirice nu-i sînt de folos 34 cititorului. Mantiei utopia este o plantă hibridă născută din încrucişarea credinţei paradisiace într-o altă lume. dintre sintagmă şi paradigmă. mirajul paradigmatic care asigură inteligibilitatea imanentă a textului.-ul este în consecinţă o activitate de două ori conjecturală.90 Cercetate atent. gîndirea utopică e un „element constitutiv al atitudinii noastre me ntale"." 83 S. B1 Istoricii mentalităţilor şi psih oistoricii găsesc în utopii un obiect de studiu strict necesar. I. caracteristică . nu puteau fi mulţumiţi cu interpretările date de criticii şi istoricii literari. Soboul văd în utopie o „teorie anticipatoare sau liberatoare". 87 Relaţia utopie— utopism e echivalentă cu seria tragedie—tragic. mentalitate. O mentalitate utopică decelează şi Karl Mannheim. iar opoziţia controversată dintre ideologie şi utopie stabilită de Karl Mannheim (Ideologie und Utopie) datorează mult acestui punct de vedere. deplasînd cititorul de la structurile sintagmatice „la un miraj în care se epuizează totuşi plăcerea lecturii (una dintre plăcerile sale caracteristice. Hartig şi A. tendinţa utopică în spiritul uman e „foarte puternică şi apare aproape în orice epocă". pe paradigme absente. le foloseşte. roman—romanesc. Cei doi autori francezi sînt de părere că utopia „aparţine fără îndoială unei tradiţii literare". atunci cînd trec în conduită.) este utopică atunci cînd este incongruentă cu realitatea în care a'pare. Cu simplificări nefondate. modelele teoretico-practice) care trebuie să confere discursului inteli- gibilitate. S. filosof ia istoriei) ori teologiei. Max Patrick: ea e comună oamenilor primitivi şi celor sofisticaţi. fiindcă „traduce într-adevăr o tendinţă esenţială a spiritului uman" 88. să abolească stătu quo-vX. în monumentala sa Das Prinzip Hoffnung. din moment ce nici aceia nu se puteau menţine între limitele domeniilor lor şi ţinteau spre puncte exterioare cîmpului literar.F. 89 Tendinţa utopică. Utopologii cu vocaţia abstracţiunilor şi a generalului. o calitate inerentă în orice gînd sau acţiune. Mann 36 heim constată schimbări în configuraţia mentalităţii utopice: 1) chiliasmul orgiastic al anabaptiştilor. Prin aceasta. similar cu modul în care spiritul tragic poate fi găsit şi în alte locuri decît în tragediile declarate ca atare. Ideologie uni Utopie. Prin urmare." 84 De prisos să adaug. poate cu restricţia că ne-locul (ou- topos) este în cele mai multe opere un loc fericit (eu-topos).-ul ar funcţiona în producţia sa semiotică în maniera unei fantasme paradigmatice. Manuel şi Fritzie P. Utopia ca forma mentis. Textul ccnjectural cere şi el o lectură de tip conjectural. pur şi simplu).-ul este u-topic.F. Pe această bază starea de spirit utopică se deosebeşte de starea de spirit ideologică. O distincţie între spirit utopic şi utopie se face cam în sensul în care scria Claude-Gilbert Dubois: spiritul utopic se poate „insinua în producţiile romaneşti. comedie—comic. Thomas Molnar vorbeşte de o „mentalitate utopică". nu orice stare de spirit care e incongruentă cu şi transcende situaţia imediată trebuie considerată „utopică".).: Cît despre eficacitatea mirajului paradigmatic al discursului utopic. Aceeaşi înţelegere foarte largă a utopiei se regăseşte la Martin Buber (Paths in Utopia) şi la Paul Tillich (PoUiische Bedeutung der Utopie fiir das Leben der Volker). o mentalitate care nu se limitează la domeniul planificării politi ce. 4) utopia socialist -comunistă.F. eseurile politice sau morale. fiindcă proiectul său estetic constă în imaginarea unui univers recuperabil de către cititor prin cognitive estrangement (Angenot consideră categoriile teoretizate de Suvin de la sine înţelese şi nu i le mai atribuie. istoria omenirii e plină de probe! 8S 3. utopia înseamnă spirit utopic. căutînd definiţii ale utopiei ca forma mentis. în sensul că lectura operelor sale poartă cititorul dintr-un loc (enunţul sintagmatic actual) într-un ne-loc (non-lieu.-ului nu se determină mai întîi la nivelul raportului dintre enunţuri şi universul referenţial. a reinterpretat utopia ca fiind orice depăşire a limitelor date omului. 92 Construind tipuri-ideale weberiene. utopice sînt numai stările de spirit care. Totuşi. tind să distrugă parţial sau total ordinea de lucruri prevalentă. £6 Dintre foarte numeroasele opinii care au contribuit la lărgirea maximă a noţiunii de utopie. vom întîlni în continuare cîteva dintre cele mai importante şi mai tipice. care nu împărtăşeşte regretul pentru o lume „pierdută pentru totdeauna" (afirmaţie falsă: există utopii regresive — chiar Platou). afirmaţiile lui Marc Angenot sînt valabile în egală măsură pentru discursul utopic. „discursul S. o „stare de spirit" (state of mini în traducerea engleză. asupra căreia voi reveni. tendinţa de a utopiza (the tendency to utopianize) e conceptualizată şi de americanii Glenn Negley şi J. Dacă pentru Frank E. epistemologia. în termenii săi. în cartea sa de răsunător şi continuu succes. a explodat: Ernst Blcch. înzestrat cu structură proprie. Conceptul. 3) ideea conservatoare. 2) ideea liberal- umanitaristă. revine mereu în gîndirea umană. Lucru prea puţin surprinzător. 62 S.

95 Din păcate. nu satisface necesităţile globale ale utopismului. Utopia a rămas ceea ce era: un mit speculativ. constată că utopiile. numai contractul social a reuşit să fie privit ca parte integrantă a ştiinţelor sociale. după ce trece în revistă simbolurile utopiei. Utopia chiar recurge la imaginaţie. 24 Oktober 1980). lucrul cel mai deconcertant („the puzzling aspect") al acestei situaţii nu e simplul fapt că utopismul e un vis ori o dorinţă. După Northrop Frye. violente dorinţe ale civilizaţiei. 96 Deşi s-au înregistrat utcpii extra-europene (şi. opinează autorii americani. s-a dovedit a fi o asemenea dezamăgire.m. asigurînd oarecum iniţierea culturală. fie în cel din istoria religiilor sau chiar din literatură). Hage. arhetipurile utopice nu vor putea explica mulţumitor marile deosebiri regionale." 107 Acest repertoriu arhetipal are o remarcabilă forţă. mit înseamnă pînă la urmă mythos. „astfel încît întregul complex utopic de idei implică în mod paradoxal propria sa disoluţie şi acţionează într-o paradigmă grotescă a apărării psihologice care deopotrivă l-a invitat pe Morus la. Absolutizate. în schimb. nostalgice. acolo. pe urmele filosofici formelor simbolice a lui Ernst Cassirer. ne-smericane). static-dinamic. „visului" pur şi simplu.) sînt opera unui „sindrom binar". caracterul regresiv al tuturor utopiilor (nu doar al celor manifest regresive) le leagă pe acestea de vis. 108 în sfîrşit. în Das Prinzip Hoffnung. fiind parte integrantă a procesului de educaţie în sensul valorilor societăţii. Un curent mai restrictiv stabileşte existenţa unei afinităţi speciale între spiritul utopic şi temperamentul naţional englez (ca în celebra teză a lui Victor Dupont. de asemenea. variază foarte puţin din punct de vedere tematic. După modelul acelei reli- gious propensity. din punct de vedere intelectual. presupun chiar existenţa unei vocaţii utopice. asemeni viselor. iraţionale. utopie vs.a. fiind o veritabilă „tendinţă spre înainte" şi avînd funcţia unei „transcendenţe fără transcendenţă". figurativ-social. furor dichotomicus triumfă. aristocratic-plebeian. ea este în primul rînd un eveniment mental (mental event). deşi mereu găsite într-un context specific. în acelaşi timp. utopie vs. colectivist-individualist. unei utopii colective ce există în stare pasivă în largi segmente ale populaţiei. Funcţiile structurale şi formale ale mitului nu pot fi diferenţiate cu asemenea teorii. din care nu pot ieşi decît alte dihotomii: soft-hard. noţiunea de „arhetip". Jean Servier. nu o teorie care să lege social facts. milenarism etc. 1U Concepţia de mai înainte asupra mitului. la fel. Forma scrisă a utopiei este efectul secundar al acestui eveniment mental. postulată de William James. ca şi activiştii utopici. El şi-a depăşit pe această cale 40 condiţia iniţială de produs al imaginarului. V. Deşi ambele mituri îşi au sorgintea într-o analiză a prezentului. autorul unor interpretări ale literaturii prin prisma unei accepţii particulare a mitului a cărei ilustră instaurare se găseşte în Anatomy of Criticism. utopie-antiutopie ş. un principiu organizator structural al formei literare".d. 248. autorii impunătorului tratat Utopian Thought in the Western World vorbesc de o propensiune utopică (utopian propensity). numea „Utopieverlust unserer Kultur". există două concepţii sociale care nu pot fi exprimate decît în termenii mitului: contractul social (explicaţie a originilor societăţii) şi utopia (viziune imaginativă asupra telos-ului)." 109 O fertilă direcţie în analiza utopiei este cea care o pune în relaţie cu mitul. izola — absolut memorabil — ceea ce autorul articolului. Desigur. ci că formele sale de prezentare publică nu pot rezolva tensiunea dintre cererile culturii şi această cultural fantasy. mitanaliza utopiei s-ar putea opri la liniile cercetărilor lui Frye. ea nu e o tentativă de a schimba lumea. făcînd să treacă o ficţiune drept adevăr (sînt aproape cuvintele criticii lui John Stuart Mill). sen-zualist-spiritual. 97 Un jurnal vest-german (Frankfurter Allge-meine Zeitung. 1941). utopie vs. la vis. cu mitul elen al unei cetăţi ideale pe pămînt 93. aş sugera. „Visul treaz" al utopiei se opune la Ernst Bloch. fiind mai potrivită pentru utopia narativă . E remarcabil că această apărare. un spirit (Geist) ccmune tuturor utopiilor. s4 Scriitorii de utopii. eşecul pare să provină tocmai din aceste forme civile de acţiune culturală. si l-a făcut capabil să se opună propriului său destin torturat. Toulouse—Paris. după simpaticul titlu „Schlechte Zeiten fur die Zukunft". via Jung şi Eliade. Utopia ar fi deci expresia literară a utopismului. pentru a trece de la „mit în sensul mai îngust şi mai tehnic" (povestiri despre „fiinţe şi puteri divine ori cvasidivine") la o „viziune mitică a literaturii" (aici Cassirer se simte cel mai bine) care duce „spre concepţia unei ordini a naturii ca fiinţă integrală imitată de o ordine corespunzătoare de cuvinte". Frye scrie de o fază mitică (context mitic) în arta literară. proiectat să fie sau să conţină o viziune a ideilor sociale. ideologie. asemenea dihotomii (uto-pie-utopism. utopia of escape—utopia of realization. seamănă cu simbolurile onirice: „Ele pot fi anistorice şi aculturale.religiei iudeo-creştine. există un oarecare consens utopo-logic în favoarea utopiei ca mentalitate specifică Europei (occidentale). fie în sensul restrîns din psihanaliză. pentru a suprima situaţiile conflictuale. cultural şi psihologic. să conchidem cu David Bleich că visul utopic rămîne un fel de memento inconştient al celor mai adînci. pastorală. cam „literaturizantă". dau chip concret (chiar dacă uneori numai ficţionai) unei propensiuni colective. poţi fi considerat utopist fără să fi scris vreodată o utopie. foarte activ printre utopologi. L'Utopie et la roman utopique dans la littirature francaise. nu există exemple de autori care să se fi izbăvit de sindromul binar! Chiar găsind o mentalitate. Mai greu de acceptat este concluzia lui Frye: „în critica literară. atunci cînd nici temperamentul naţional britanic nu pare destul de convin- 37 cizie. 110 Dacă mitul n-ar suferi de pe urma aceleiaşi confuzii semantice ca şi utopia. Mai rău. Simbolurile utopice. temporale şi individuale dintre diferitele actualizări ale utopiei.

„efectul utopiilor a fost întotdeauna acela de a îndrepta spiritele oamenilor către reforme care pot fi întreprinse prin amendarea sistemului existent". Cele două concepte sînt strîns asociate. accelerarea schimbării sociale etc. este imposibil a refuta mitul. mulţi utopişti pot deveni mari oameni de stat (Morus e numai unul dintre ei). este axat pe fenomene politice şi sociale moderne: revoluţia. Aici a găsit Mircea Eliade punctul cel mai vulnerabil al lui Sorel: „greva generală poate fi un instrument de luptă politică. fiindcă 42 el este. ci expresii ale unor hotărîri de a acţiona. Asta nu înseamnă că miturile istorice ale lui Sorel sînt infailibile sau. pretinde (vorbind despre sine la persoana a treia) că a sperat să reconcilieze idealismul şi naturalismul. prin combinarea sociologiei cu psihanaliza. 113 Aceste mituri politice sau istorice care sînt strîns asociate utopismului pot fi ccnceptualizate şi pornind de la noţiunea de idee-forţă sau de la intîia elaborare teoretică a mitului istoric. Mitul se mai . „la bază. în cadrul instalării în imaginarul colectiv a reprezentării socialului ca fondat pe sine însuşi. nici ca un raţionament doctrinar. este „inanalizabii în părţi care ar putea fi plasate pe planul descrierilor istorice". ci ca o creaţie a imaginaţiei concrete care acţionează asupra unui popor dispersat şi pulverizat pentru a-i suscita şi organiza voinţa". religia şi această religie laică. tinde să descopere numai realităţi transistorice. inversînd ordinea. „prin aducerea pe pămînt. Conceptualizarea miturilor politice moderne depăşeşte impasul metodologic dublu: corpusul lor nu se poate alcătui lesne. e un „produs intelectual. acela care penetrează în ideologii. experimente. acest „vis cosmogonic la nivelul istoriei" (Cioran). De aceea. lucru ciudat. după ce observă şi discută un adevăr cunoscut. Iniţiatorul conceptului de mit istoric este Georges Sorel. pentru că imaginarul structurat de aceste mituri. 1862) par produse hibride. se adaugă progresul moral).clasică. în al doilea rînd. „vehiculînd reprezentări simbolice ale Puterii. psihanaliza. în cîmpul politic. cel puţin. discursuri asupra originilor care constituie tot atîtea discursuri asupra unei identităţi colective". deşi miturile nu sînt descrieri. existente sau postulate. aşadar. Cît despre graniţa dintre utopie şi mit în cazuri ca mişcarea sionistă şi întemeierea statului Israel. o utopie poate fi discutată ca oricare altă constituţie socială: „mişcările spontane pe care le presupune pot fi comparate cu mişcări efectiv observate în cursul istorici. Mergînd mai departe şi atingînd subiectul nostru. din cer. Mitul istoric se opune. în consecinţă. 1960. statul naţional. e posibil a refuza utopiile arătînd că sistemul economic pe care ele a. Sorel arată că foarte puţine mituri sînt total lipsite de elemente utopice (dar. Ca ultimă problemă a mitului istoric. legitimînd raporturi de forţe. Rămînem cu consolarea că. în cartea sa Reflexions sur la violence (1908). Nu mai departe Gramsci. strict raţionale: miturile revoluţionare împart cu religia cea mai profundă regiune a vieţii noastre mentale. apeluri. Sorel numeşte mituri tocmai aceste construcţii imaginare şi le acordă o importanţă capitală pentru cercetarea istorică. „un fel de « costum » în care se deghizează actorii sociali pentru a-şi disimula interesele « reale »". caută să stabilească un model cu care ei pot compara societatea existentă pentru a estima cantitatea de bine şi rău pe care ea o conţine". mitul. progresul tehnologic şi ştiinţific (la care. 11S Oricît de discutabilă ar fi cartea lui Sorel. din moment ce se interpune o istorie pseudoraţionalistă angajată în evacuarea „iraţionalului" ca factor de schimbare socială şi în reducerea pe această bază a simbolicului şi a imaginarului la dimensiunile unui simplu travesti.u fost sprijinite este incompatibil cu condiţiile necesare producţiei moderne". a Ideilor lui Platcn". Mai nimerită este introducerea categoriei de mit istoric. fiind expresia acestor convingeri în limbajul mişcării". utopia. 1949). mişcări sociale. utopiei descriptive. in linia Turgot—Condorcet. arătînd că socialismul s-a transformat din utopie în acţiune revoluţionară numai după asimilarea grevei generale. programe. Mituri moderne. Dacă mitul accentuează pe acţiune. El scria acolo că „oamenii care participă la marile mişcări sociale işi reprezintă acţiunea lor viitoare sub formă de imagini de bătălii asigurînd triumful cauzei lor" (astăzi le-am numi „fantasme"). In teoria lui Sorel. consideră că miturile revoluţionare din epoca sa erau aproape „pure"). ea e opera teoreticienilor care. în cartea sa Le mouvement idealiste et la reaction contre la science positive (1896). Alfred Fouillee (1838— 1912).) a ajuns la concluzii asemănătoare cu cele formulate de Gramsci sub influenţa lui Sorel. dar ea nu are un precedent mitic.112 Miturile politice moderne sînt „discursuri care povestesc o istorie primordială. Pe cînd miturile istorice moderne conduc oamenii la pregătirea pentru o luptă care va distruge starea de lucruri existentă. 1902) sau Rom uni Jerusalem (Moses Hess. ratînd cruciala istoricitate a miturilor politice. la întîlnirea cu istoria (întrezărită ceva mai înainte). în Note sul Macchiavelli (Torino. proiecte. dis-tingînd similar etapele creaţiei la Morus şi Macchiavelli. şi aceasta ajunge pentru a o exclude din orice mitologie". să reţinem că Sorel făcea în aceeaşi lucrare şi teoria grevei generale. Sau. arătînd „cum în fiecare idee sălăşluieşte o putere care e realizată în proporţia in care ea îşi concepe clar şi doreşte propria realizare". Dimpotrivă. dimpotrivă. pornea de la Sorel pentru a spune că II Principe e un mit: el „nu se prezintă ca o rece utopie. ea devine astfel imposibil de trasat: Alineuland (Theodor Herzel. identic cu convingerile unui grup. cea definită ca „speaking picture". şi putem în acest fel'să-i evaluăm verisimilitudinea. de natură să lumineze utopismul modern nonficţional. Roger Mucchielli (Lemythe de la cite ideale. 41 mituri subîntinse de reprezentarea autonomiei socialului şi politicului". m Iată o nouă sugestie de studiu: utopia şi religia. ea poate fi folosită în interpretarea utopismului.

aspirînd la răsturnarea sa schimbarea parţială a structurii sociale dominante. neliniştită. Cu formulările lui Mannheim. coborînd din domeniile inofensive ale absolutului. nu numai ale fanteziei şi ale imaginaţiei cîtorva precursori. Ele — o 43 ştim în formularea cea mai pregnantă din epigraful găsit în scrierile lui Berdiaev pentru Brave New World —. Destutt de Tracy (Elements d'ideologie. după publicarea (1927) Ideologiei germane a lui Marx şi reintrarea cuvîntului în mare circulaţie. Tot mai manipulabile. ale lumii de mîine sau de poimîine. După Mannheim. pentru istoric. servind drept normă pentru conduita oamenilor. Gîndirea politică a trecutului era împărţită aşadar în două clase. rezultat al intenţiei lor de a conserva ordinea existentă. lineamentele lumii care se vede. Era convins de aceasta unul dintre marii istorici de la AnnaleS» Lucien Febvre: „ Utopia. utopia. schimbări în ordinea existentă. Anticipări şi constatări amestecate. nici cuvîntul „ideologie" nu mai înseamnă „ştiinţă a ideilor". ca la inventatorul ter- 44 raenului.. istoria îşi găseşte în utopii un extrem de interesant obiect de studiu. este şi Marx). căutînd deci să fie obiectiv — el dorea să constituie reguli obiective în vederea unei organizări „ştiinţifice" a politicii. în acelaşi timp cel mai deliberat infidele şi cel mai inconştient fidele ale realităţii unei epoci şi ale unui mediu. pe care fiecare le simte inevitabile şi ameninţătoare. sociologul german exilat făcea o introducere la sociologia cunoaşterii 119). totdeauna interesante.]. Prin aceasta." 117 O spun din nou. care se ghicesc şi care sînt profetizate. sînt utopice ideile care „transcend realitatea şi care..întîlneşte cu utopia chiar în cetatea ideală: „the myth is patterned by authority. operele lor sînt. Ei vorbesc cînd omenirea. marea împlinire a istoriografiei germane de la sfîrşitul secolului XIX. trăsăturile. ceea ce infirmă pesimismul inevitabil indus de imaginea utopiei eternizate în lesa puterii: „ordinea existentă dă . 120 Autorul îşi justifică dihotomia prin funcţionalitatea sociologică. cartea lui Karl Mannheim. Ideologia şi utopia sînt angajate într-o unitate şi luptă a contrariilor (printre influenţele recunoscute de Mannheim. Popper. pe măsură ce se istoricizează. o manifestare dialectică a gîndirii politice considerată istoric. autoconservator prin excelenţă (ca toate sistemele puterii) şi puţin dispus să fie cooperativ în raporturile cu fiica sa paricidă. utopia e un program perfect realizabil. Mannheim se comportă ca şi cum el trebuie să definească din nou ideologia. utopiile „cîştigă în «realitate » în măsura în care ele se înscriu în cîmpul de aşteptări ale unei epoci şi ale unui grup social. a urai făcut ceva similar. Antiteza cu ideologia dominantă duce la un anumit realism al utopiei. utopiile a-jung să schimbe în cele din urmă istoria însăşi. utopia nu poate să-l răstoarne pe aceasta decît cu largul său concurs — concurs greu de sperat din partea establishment-ului. Din punct de vedere sociologic şi istoric.]. tind să distrugă integral sau în parte ordinea predominantă". Ideologie und Utopie (1929) e. 1801 — 1805. în diversitatea de funcţiuni pe care el le exercită. Mannheim studiază reprezentările mentale ca forţe sociale. ca toate operele ulterioare care vor lua ca nume generic numele propriu al acelui libellus aureus al prietenului lui Erasm [. mărturii adesea patetice. aşa cum face cu utopia! Numai Karl R. ar reuni ideile care se opun acestei ordini. traduce simultan nevoile de evaziune în afara realităţilor prezente şi de amenajare a realităţilor viitoare care furnizează istoricului una din traducerile. opunînd ideologia şi utopia intr-o dihotomie weberiană. „realitatea imaginarului este în chiar existenţa sa. not emergent from life". Fiind permanent în sistemul pe care îl neagă. scriind The Poverty of Historicism (titlul e aluzie la celebrul titlu prin care Marx îşi anunţa polemica sa cu Proudhon): historicism nu are absolut deloc legătură cu Historismus. Prima. 116 Contaminate cu idei-forţă şi mituri istorice. deci ele nu pot exista una fără cealaltă: utopia antrenează. cea mai controversată. cea de-a doua. către finele perioadei interbelice. tocmai prin opoziţia sa faţă de structurile reale şi faţă de interesele de moment. alături de Nietzsche şi Gustav Landauer. Vom întîlni idei asemănătoare in ontologia utopică a lui Ernst Bloch. Profeţii şi ghicitorii fac carieră în epocile de tulburări şi de tranziţie [. care oglindeşte coerenţa aceleia. ca şi în intensitatea şi impactul acestui exerciţiu". utopiile. utopia este motorul progresului." 118 9 Dintre toate cărţile dedicate utopiei în secolul nostru. ar include toate sistemele de idei ale claselor dominante..). caută să precizeze marile linii de răsturnări sociale şi morale. Sigur. Prima sursă de controverse este obstinaţia lui Mannheim de a reseman-tiza cei doi termeni-cheie ai lucrării sale (de notat că. nu ne mai putem mira. după ce am văzut ce complicată este chestiunea terminologică în utopologie. fără putinţă de tăgadă. ci ale stării intime a unei societăţi. pe de altă parte.. utopia. ideologia. nocivul produs secundar al ideologiei dominante scapă totuşi de sub control — mare paradox!—. Prin opoziţie la ceea ce există şi ca aşteptare sau speranţă a ceea ce (încă) nu există. Utopia devine transcendentă (ceea ce pentru el înseamnă şi „ireală"). scrie Bronislaw Baczko. astfel că nu avem 45 de-a face cu o simplă proiecţie lipsită de finalitate a nostalgiilor şi dorinţelor. şi mai ales în măsura în care ele se impun ca idei-ghid şi idei-forţă care orientează şi mobilizează speranţele şi solicită energiile colective. devin tot mai mult realizabile. în virtutea acestui mecanism. aşa cum se vede chiar mai bine din ediţia engleză după care citez. Dar este uluitor să vezi că în 1929.

iar utopismul intră sub zodia unei neuroîic paralysis. Buenos Aires. utopia socialist- ccmunistă) sînt o bună ilustraţie a formulei lui Henri-Irenee Marrou. iar utopia narativă. democraţiei şi raţionalităţii. Dintotdeauna. cu vorbele lui' Paul Tillich. 127 Pe de altă parte. undeva în Cor-respondance: „L'ineptie consiste ă vouloir conclure. nici ca pe un iad antiutopic. Paris. după autorul francez) evoluează astfel: fermentul revoluţionar ia formă de utopie. inginer Ga-rin etc. înlocuieşte ideologia cu tirania şi utopia cu nostalgia unei lumi mai bune. Victor Masuh („La utopia". unică reţetă: „Prenez une fantaisie et laissez-lâ mijoter: elle donnera toujours de quoi alimenter un « roman » utopique. „teoria precede istoria". 126 Complexitatea ireductibilă a vieţii este prinsă în strînsoarea unui artificiu logic şi tinde — in concepţia utopistului — către o concluzie unică. în care rebeliunea (funcţie primordială a utopiei.]. îşi mută centrul de greutate din filosofie în literatură. Acolo. într-o ruptură simbolică şi de facla cu mulţimea. et comme l'expression vulgaire". „afirmă funcţia constructivă a criticii radicale a stătu?MO-ului Şi nevoia unei orientări a prezentului către viitor. 1966). Un ecou cioranian al lui Mannheim schimbă insă complet datele problemei noastre. astfel că un utopolog de talia lui Alexandre Ciorancscu crede că poate redacta o carte de bucate a utopiei. ale filosofului scriind împăraţilor ori bătînd la uşi de curţi minore) s-a repus cu acuitate după despărţirea vieţii [intelectuale de fantasmele populare 47 miîenariste. înghiţită de S. un act de credinţă. Frankenstein. face din utopie o ipoteză mistică. care. sfîrşeşte în insatisfacţie. e o simplă manifestare a luptei de clasă. descompunerea acestei sinteze l-a izolat continuu pe intelectual. 122 Louis Marin (Utopiques: Jeux d'espaces. ce que font tous Ies utopies et Ies utopistes qui agitent notre societe et menacent notre societe de la couvrir de ruines" [s. care sfîrşeşte prin a sfărîma legăturile acesteia. consideră utopia o critică ideologică a ideologiei. Mannheim face din utopie un fel de compartiment al ideologiei. Paradigmele devin simple reţete.. a lui Ernst Bloch (am şi remarcat un amănunt). în chip de cleric. Renato Poggioli (Defini-zione dell'utopia e morte del senso della tragedia. 1964). tot o utopie! Sau." 12S Refugiată în ficţiune. însuşită de o elită intelectuală. ier zerstreute Professor apasă pe butoanele unei tehnologii apocaliptice. iar cele patru faze din schema mannheimiană fac loc unei scheme ternare. destul de puternic uneori pentru a face pe un Platon să încerce a-l sfătui pe un Lycurg. Fiindcă această utopie care se rafinează stadial. Viitorologia nu concepe viitorul nici ca pe un paradis utopic. dintre puterea simbolică şi puterea efectivă. trădează influenţa lui Mannheim. destul de orb pentru a confunda paralogismul propriu cu ordinea cosmică ideală: orice utopist „prend sa raison pour la raison.naştere utopiei. 1968) vede în utopie izvorul secret al revoluţiei. propune viitorologia ca remediu împotriva eşecului demersurilor 46 utopice şi ideologice: viitorologia. m Importanţa ideilor lui Mannheim se poate intui şi din abundenta literatură care le vehiculează şi astăzi. Posibilitatea utopiei clasice devine în utopiile moderne iluzie. ale înţeleptului lucrând ad usum delphini. utopia face din aceştia elemente unice de modificare a istoriei. Das Prin-zip Hoffnung. în acelaşi cadru conceptual. 123 Practic. teleologic. scria undeva j. jocul umanist (ca pe vremea îui Morus) îşi accentuează gratuitatea. 120bis în ultimă instanţă. La fel.T. dintre knowledge şi power. a dus la plăsmuiri compensatorii. Flechtheim (History and Futurology. creatorul termenului futurology (la mijlocul deceniului cinci). cei ce se îndeletnicesc cu treburile spiritului mocnesc perpetuu şi secretă natural fantasme utopice. et la raison pour la nature". care nu mai poate conduce. exagerînd rolul „sociologiei cunoaşterii". Flynn. Le myihe de la cite ideale. permiţîndu-i să se dezvolte în sensul viitoarei sale ordini" — schimbările au loc mereu în sensul progresului.F. în final. în care raţiunea — principală armă a intelectualului — s-a străduit să"pună o lege în haosul frenetic al pasiunilor. viitorologia acceptă „spiritul utopiei care depăşeşte utopia". scrie Flechtheim. ideea liberal-umanitară. pe care. 125 Cu adevărat. plin de potenţialităţi şi intenţii". a lui Roger Mucchielli. Scepticii văd tocmai în această implicare a intelectualilor — sortiţi neputinţei de viciul purei speculaţii — cauza eşecului utopiilor: „Utopiile eşuează întotdeauna". chiar sub forma . aducînd la sensurile originare termenii atît de controversaţi: „Des visions messianiques ou utopiques. Faust modern. utopia — am spus-o deja — pierde legătura cu posibilitatea. intelocraţi şi marginali deopotrivă. apoi se realizează prin reforme. Observa aceasta şi Flaubert. 1973). Formă specifică de autoexprimare a intelighen-ţiei. ar fi capabilă de transformarea şi controlul istoriei în interesul libertăţii. importanţa acordată intelighenţiei în procesul de schimbare socială'este de mare însemnătate. ideea conservatoare. 124 Printre ideile valoroase din cartea lui Mannheim. asumîndu-şi condiţia de divertisment popular.m. Complexul de inferioritate din plan social este contrabalansat de un complex al superiorităţii intelectuale. de iluzie la îndemîna oricui. ci se refugiază în laboratoare infernale. discrepanţa dintre auctoritas şi potestas. Pisa. isteria masselor. Ossip K. Viziunea sa asupra lumii este aceea a unui univers perpetuu deschis. Paradoxurile şi contradicţiile concepţiei lui Mannheim apar cu claritate în momentul în care abandonăm argumentaţia logică şi interpretăm istoria: cele patru faze ale utopismului (chilias-mui orgiastic anabaptist. Ies ideologies sont le sous-produit. pentru ca utopismul „e o boală profesională a intelectualismului". plural şi contradictoriu. în La liber-tad y la violencia. Problema precarităţii mijloacelor intelectualului de a influenţa istoria (eternele dileme ale regelui filosof. Ba chiar şi pe aceea ar reduce-o la o simplă.

absenţa evenimentului care repune problema libertăţii în termenii posibilului". nivelul ideal al societăţii. Caracteristica pedagogică a utopiei s-a păstrat pînă astăzi. utopia negativă şi S. viitorul: de la utopie se trecea la ucronie şi la anticipaţie. Acest viitor. acest viitor de-posibilizat clV Cel Sci izgonească din literatură Arcadia. „care ar trebui să studieze posibilele paralele. pentru Cioran. 13: în sfîrşit. 129 Astfel — da in utopiile secolului al XVIII-lea —. fantasticul străpunge armura de raţionamente a utopiei narative. l33 în utopia narativă clasică. ca in Republica. înţeleg prin contrast răul societăţii lor şi plănuiesc să-l elimine. utopia nu includea un rite de passage. Lecţia profetismului vaticinar şi a escatologici milenariste a făcut posibilă redescoperirea viitorului. în care chipul abstract al posibilităţii dă un temei speranţei".inconsistentă de possible lateral (Raymond Ruyer). pentru a cîştiga certitudine. conchide că paralizia gîndirii şi imaginaţiei utopice în lumea contemporană ar putea fi pusă în legătură cu actuala con- 49 furie in ceea ce priveşte atît obiectivele. Frye. Categoria posibilului nu mai este singurul centru pe care îl distruge utopia pentru a se instala: imposibilul este domeniul în care utopistul explorează cu egală voluptate. prin paideia. Oamenii „obişnuiţi" oamenii „ca atare". şi utopia este o proiecţie a abilităţii de a vedea societatea nu ca agregat de clădiri şi corpuri. sub chipul viitorului punitiv vetero-testamentar. realizînd paradoxul perfect al unui discurs cu pretenţii eminamente raţionale: utopia. Ortega y Gasset observă şi el fascinaţia pe care o exercită imposibilul asupra utopistului: „Un bun utopist este obligat mai întîi să fie un realist consecvent. Cum spune Renan. perfect sigură. 135 întîlnirea utopismului cu ideea (apoi mitul şi. Iar dacă totuşi — ca în utopia grecilor antici — societatea de origine a călătorului sau filosofului autor de proiecte constituţionale era prezentată ca o fază de tranziţie. Condiţionalul a fost evacuat şi prin dispariţia petelor albe ale geografiei (pînă la inventarea planetelor necunoscute). „timpul gol. atunci calea spre utopie-trecea (ca la Platon) prin edificarea cetăţeanului. căderea întîmplătoare în centrul Pămîntului. însăşi convenţia literară a statului ideal pare un „subprodus al unei viziuni sistematice asupra educaţiei". principala cale de acces în cetatea radioasă era accidentul binecuvintat al unui naufragiu. Utopistul era prea preocupat de descrierea lumii ideale pentru a mai zăbovi în anticamera ei: iniţierea călătorului accidental de către un localnic binevoitor era singurul mod de a atenua şocul descoperirii. Profetismul aducea trecutul in piezcnt. 132 Ce poteci duc totuşi spre Nicăieri? O observaţie a lui Alexandre Cioranescu sintetizează vidul metodologic al utopiei: aceasta „suprimă fazele intermediare şi nu analizează. se consacră acum examenului imposibilelor". educaţia. infinit deschis pentru propriile sale [ale omenirii] . a prezentului. aşa cum este ea. ca un limbo. un zbor fantasmagoric.-ul au regăsit semnificaţia centrală a viitorului. unde nimic nu s-a întîmplat încă. sau analizează într-o manieră foarte insuficientă procesul care conduce la situaţia utopică". religia) progresului a proiectat asupra utopiei ceva din certitudinea „ştiinţifică" a unui viitor perfect şi inevitabil. fără a-şi face vreo iluzie. mişcările chiliaste aduceau violent în prezent esckaton-u. fascinaţia imposibilului e indispensabilă naşterii utopiei: „Nous n'agis- 48 sons que sous la fascination de l'impossible: autant dire qu'une societe incapable d'enfanter une utopie et de s'y-vouer est menacee de sclerose et de ruine". cea care. „cîmpul liber. 136 Doar după prăbuşirea credinţei în progres. imaginarul s-a legat în continuare cu imposibilul. Contradicţiile dintre utopie şi progres nu pot fi escamotate (cel mai dificil este să ignori că utopia exclude progresul). de Mercier. spre care curge şuvoiul teleologic al devenirii. „porţiunea imaculată a timpului. utopistul devine „l'ami de l'impossible". 130 Vechile curente subterane care alimentau utopia cu elemente fantastice din basme. 134 Numai că metodele pedagogice s-au schimbat. Cum lumea paralelă a utopiei clasice confundă realul cu posibilul. pedagogie a discursului al cărui caracter tipic este eludarea oricărei probleme reale de învăţare". „considerată o viziune unitară asupra realităţii. prima ucronie anticipativă. ci ca structură de arte şi ştiinţe". şi al pedagogiei. răsturna viitorul şi obţinea astfel trecutul (sub forma absolută a originii). simultan cu preluarea de către ştiinţă a puterilor miraculoase deţinute tradiţional de magie şi religie. mituri etc. dar modul condiţional specific utopiei a început să capete oarecum siguranţa modului indicativ al discursului despre progres. iar rolul său a fost asumat de categoria gramaticală cea mai apropiată. autorul judecăţilor citate. el se întoarce împotriva ei şi încearcă s-o transforme în sensul imposibilului". somnul (L'An 2440. viitorul absolut.F. devin deci utopieni prin educaţie: ei văd. în cele din urmă. surprinde- societatea prin forma ei inteligibilă mai degrabă decît prin forma ei concretă. introduce călătoria în timp tot prin topos-ul somnului miraculos). discursul despre lumea fără pată fiind un „regat al dialogului trucat. Cu alte cuvinte. iar pe acesta din urmă cu imaginarul. Utopia influenţată de teoriile progresului propovăduia un viitor ines-capabil. pierdea „generozitatea posibilului" şi devenea consecinţa unică. cu aparenţele unei logici a istoriei. Ca regulă generală. cit şi structura internă a sistemului educaţional. îşi croiesc drum spre suprafaţă. trebuia s-o aibă în calcul. Numai după ce a privit realitatea în faţă. sub acţiunea gîndirii utopice. polarizîndu-se în jurul tehnicilor de condiţionare (ca în Brave-New World ori 1984 — în cea de-a doua fiind prezentată o „antipedagogie" fundamentată pe reconstrucţia limbii): de la e-ducere se trece la in-culcare.

el va fi însă conştient că acea perfecţiune. numai cînd acest scop ultim a fost stabilit. creşterea viitoare a cunoaşterii ştiinţifice (nu putem anticipa astăzi ceea ce vom şti abia mîine). el va încerca să înţeleagă semnificaţia piesei care este jucată pe Scena Istorică. Iar chestiunea accesului în utopie se pune şi în contextul acestor discipline. dreptul de a fi mai puţin nefericiţi. 140 O definiţie încă mai completă a istoricismului porneşte de la constatarea că e foarte răspîndită ideea necesităţii de a contempla şi interpreta istoria umană pentru a ajunge la atitudini cu adevărat ştiinţifice şi filosofice faţă de politică. vorbeşte de social engineering. aplicate la domeniul activităţii politice. „cu amănuntul"? Să urmărim cele mai complete definiţii date de Popper ui: (1) orice acţiune raţională trebuie să aibă un anumit scop. Cel mai vehement critic al tentativelor de a aşeza societatea şi istoria sub incidenţa unor legi este Karl R. născută în marginea utopismului. iar consecinţele lor în planul praxisului istoric sînt dezastruoase. ori Marile Idei. Oricum ar fi. de abordarea utopică. prima noastră grijă va fi să alegem un scop real sau ultim. cel puţin în linii mari. care de fapt sînt doar mijloace. 141 Pentru a nu intra în alte detalii. (2) spre deosebire. „tipare". doar etape. aşa cum e formalizată ea în prefaţa ediţiei din 1957 a lucrării The Poverty of Historicism: (1) cursul istoriei umane e puternic influenţat de creşterea cunoaşterii umane. (2) nu putem prezice. mereu îmbogăţită cu exemple şi mereu redactată mai persuasiv. 142 Ce interes are pentru utopolog refutarea popperiană a istoricismului? Cel mai direct interes devine evident atunci cînd autorul. acţiunea este raţională tocmai în măsura în care îşi urmăreşte scopul în mod conştient şi coerent. de unde omul apare ca o marionetă. (5) ţelul fundamental al metodelor 51 istoriciste este prin urmare greşit conceput.gineeringM3 Această Utopian engineering istoricistă a fost con-ceptualizată cu gîndul la Platon — e notorie interpretarea popperiană a Republicii ca teorie a statului totalitar —. ci remediază pe porţiuni) i se pare lui Popper „methodologically sound". desigur. pe care îl traduc aici prin „istoricism" 139. ca instrument neînsemnat în dezvoltarea generală a omenirii: savantul descoperă că „actorii cu adevărat importanţi pe Scena Istoriei sînt ori Marile Naţiuni şi Marii lor Conducători. sintagma pop- periană de mare circulaţie. di-vizînd-o pe aceasta în piecemeal mgineering şi Utopian en-. Compromisă în literatură. „legi" sau „curente" care subîntind evoluţia istoriei. toate generaţiile au dreptul lor la fericire (dar nu există instituţii care să-l facă automat fericit pe om). pe care trebuie să-l deosebim cu mare atenţie de scopurile intermediare sau parţiale. Termenul „historicism". în loc să caute şi să lupte pentru cel mai mare bine . articulată mai strict. spunîndu-ne ce acţiuni politice au şanse să reuşească ori să eşueze". dacă dorim să acţionăm raţional. numai atunci putem să începem să analizăm cele mai bune căi şi mijloace pentru realizarea sa. deşi politicianul care o adoptă poate avea în minte un proiect şi poate spera că omenirea va realiza un stat ideal. nu poate exista o teorie ştiinţifică a dezvoltării istorice care să servească drept bază pentru predicţia istorică. logica faptelor nu e mai puţin expusă criticilor în istorie. la o înţelegere mai adincă a vieţii sociale în general. timp de mai multe decenii: o campanie lungă de-o viaţă. sau Statul Ideal. (3) nu putem. l38 „Mizeria istoricismului". the piecemeal engineer va adopta o metodă de luptă împotriva celor mai urgente rele 52 sociale (după ce va fi găsit o metodă prin care să le identifice). Popper. în The Poverty of Historicism şi în The Open Society and Its Enemies (începută ca simplă colecţie de probe contra istoricismului). îndepărtîndu-ne aparent de problemele utopiei. sau. de a suferi mai puţin. nu acţionăm raţional dacă nu operăm această distincţie. în măsura în care îşi hotărăşte mijloacele în funcţie de el. capabil să prezică dezvoltări viitoare. cel puţin (şi este enorm!). să facem un plan de acţiune practică. filosoful sau studiosul societăţii trebuie să se înalţe pe un plan superior. la care se ajunge prin descoperirea unor „ritmuri". (4) aceasta înseamnă că trebuie să respingem posibilitatea unei istorii teoretice (o ştiinţă socială istorică corespunzătoare fizicii teoretice). atunci va fi atinsă într-un viitor îndepărtat. în consecinţă. este definit de Popper ca abordare a ştiinţelor sociale ce pleacă de la premisa că predicţia istorică este scopul lor principal. anunţă liniile fundamentale 50 ale unei critici acerbe. în timp ce emul de rînd observă viaţa la nivelul propriei sale existenţe minore. Acelaşi fenomen se întîmplă şi în viitorologie. în ansamblul ştiinţelor sociale. abordarea detaliată (care evocă ingineria propriu-zisă: ea nu rezolvă probleme globale.proiecţii". între timp. prin opoziţie cu singura formă raţională. să înregistrăm doar refutarea pe baze strict logice a istoricismului. cum spuneam. ori poate Marile Clase. Dacă reuşeşte aceasta. şi istoricismul se prăbuşeşte. el va încerca să înţeleagă legile dezvoltării istorice. Doctrinele istoriciste poartă răspunderea pentru stadiul nesatisfăcător al ştiinţelor sociale teoretice (altele decît teoria economică). 137 Cu amănuntul că discursul utopic preferă să aleagă din ce în ce mai mult partea întunecată din spectrul posibilului. dacă va fi vreodată atinsă. prin urmare. va atinge fericirea şi perfecţiunea pe pămînt. Ar putea pune apoi politica pe o bază solidă şi să ne dea sfaturi practice. aceste principii ne cer să stabilim scopul final. prin metode raţionale sau ştiinţifice. să prezicem cursul viitor al istoriei umane. el va fi. piecemeal engineering. înainte de a trece la orice acţiune practică. Care este metoda utopică de „inginerie socială"? Care este cealaltă abordare. numai cînd avem un fel de proiect al societăţii spre care ţintim.

nu intră în vederile melioris-tului Popper. utopie şi nu ideologie. poate face o excepţie: abordarea utopică poate fi salvată numai prin credinţa platonică într-un ideal absolut şi neschimbător. detaille. utopia paternalistă nu poate lăsa iluzii în privinţa rezultatelor: o mulţime de oameni asemănători şi egali.l. au contraire. regulier. fără constrîngere? Se poate ajunge pe această cale în stadiul perfect al omenirii. un fel de „etalon" cu ajutorul căruia cursul evenimentelor poate fi evaluat. et l'on n'apercoit plus que la vaste et magnifique image du peuple lui meme".14a în tot cazul. „inamice neîmblînzite ale oricărei condiţii statice în care omul nu mai e decît un lucru: utopiile liberalismului. argumentează în continuare Karl Popper. asta crede autorul la pagina 275. văzînd cu Hayek în societatea liberală o „mare societate sau societate deschisă" (Hayek e şi sursa distincţiei logice dintre liberalism şi democraţie).c. ori societatea deschisă trebuie să facă apel la energia cea mai concretă a acţiunilor individuale şi trebuie astfel să se resemneze a fi nu un sistem (necesarmente definit şi circumscris). nu depăşeşte impasul logic al schimbării inevitabile.. două pagini mai încolo. care face apel într-o manieră liberă la forţa istoriografică a unei idei a lui Mannheim. la e- chivalentul unei common law britanice. cu plutot chaque citoyen semblable â tcus Ies autres.m. în care. Din nou cu trimitere la Mannheim. dar formulat cu o neconvingătoare retorică a demonstraţiei: „dilema noastră poate primi numai un răspuns: ideea liberală e o utopie".]. O utopie. pe parcurs. într-un text inclus în volumul Conjectures and Refutations: „O Utopie liberală — adică un stat proiectat raţional pe o tăbula rasa fără tradiţie — e o imposibilitate. cutume. care. Ştiind acum noi ce înţelegea Popper prin societate deschisă (tocmai contrariul utopiei). Dimpotrivă. a lui Mannheim şi a mannheimienilor) este exprimat net de Popper. Panopticon-ul lui Bentham e cel mai convingător exemplu. de a acţiona cu amănuntul: e mai uşor să re- mediezi racile identificabile decît să găseşti forma şi calea spre ideal. să adăugăm. nu riscă deloc abstracţiunea şi anistoricitatea". sînt mai puţin riscante. aşadar. metoda utopică de acţiune socială va duce la dictatură." 148 E o imposibilitate. a concepţiei privind cetatea radioasă (de unde rezultă multă suferinţă inutilă şi o traiectorie istorică mult mat sinuoasă decît apărea în start). inamice ale oricărei închideri chiar cu riscul de a deveni inamice ale oricărui sistem. cu două condiţii suplimentare — (1) că exista metode raţionale de a determina o singură dată şi pentru totdeauna cum arată acest ideal şi (2) care sînt 'cele mai bune metode pentru realizarea lui. ci o utopie" [s. revoluţia.m. gata ştiut de la Mannheim (îl citează). ilustra ţintă a criticii lui Popper. detaliată. nu fără un involuntar umor: „o asemenea semnificaţie a utopiei..]. pe lingă cele strict metodologice. chiar binevoitoare. experimentul violent. triumfă raţiunea claselor de mijloc. mais ii ne cherche. istoricul italian Fulvio Tessitore concepe liberalismul ca utopie. Platon. ci doar de o „idee" proiectată în viitorul infinit şi folosită între timp în reglarea afacerilor mundane — în opoziţie cu ea. E de la sine înţeles. ca şi răspunsul lui Tessitore. nu asigură feedback-ul proiectelor şi acţiunilor sale. nu e . Există multiple raţiuni practice. dată şi nu voită. Inter pretarea principiilor abstracte ale liberalismului necesită principii de practică concretă. Nici paternalismul nu conduce decît in utopia autoritară: „Â mesure que Ies conditions s'egali-sent chez un peuple. precedente. putem reţine poziţia lui hotărîtă (chiar optimistă) în favoarea schimbărilor gradate. reformă educaţională etc. norme. ci trebuie să recurgă la tradiţie. care — prin convenţie — este primul sens al cuvîntului „utopie"? Se poate concepe o utopie liberală. qu'â Ies fixer irrevccablement dans renfance"' — scria uimitor de exact Tocqueville. o utopie a moderaţilor? O utopie care să nu se instituie prin violenţă? După Mann-heim. deşi a inspirat teoria. chiar ale « sistemelor liberale. societatea deschisă „e necessariamente nient'altro che un ordinamento spon-taneo" [s. ideile sînt utopiile liberalismului. Ies individus paraissent plus petits et la seciete plus grande. De asemenea. II est absolu. pot fi acceptate de membrii societăţii prin compromis raţional (proiectul utopic se impune prin violenţă). e singurul care. Confuzia e totală: tocmai că utopia e sistem! Dilema e falsă. după opinia lui Popper. în accepţia particulară mannheim-iană: forţă care transcende situaţiile sociale ş. qui se charg'e seul d'assurer leur jouissance et de veiller sur leur sort. step by step. ii avait pour objet de preparer Ies hemmes â l'âge viril. ce coerenţă are teza liberalismului ca utopie? Pentru Tessitore." 14? Contrariul opiniei lui Tessitore (şi în consecinţă. după Hayek. proiectele mai mici (pentru asistenţă socială. spre deosebire de utopia chiliastă a violenţei populare. 53 ideea platonică e un arhetip concret. sub „un pouvoir immense et tutelaire. Lăsat în voia 54 principiilor universale. el descoperă ingenuu o dilemă: „ori scr-cietatea deschisă e o societate spontană. chiar utilitarismul eşuează în tiranie. comme elle. utopia liberală opune realităţii nesatisfăcătoare o concepţie raţională „corectă". Acest sistem a priori nu se aplică însă automat. cu paşi mici. se perd dans la fcule. 146 Inspirat de Mann-heim îndeosebi. rămînînd doar la suprafaţa teoriei popperiene a istoriei şi acţiunii sociale. fiindcă.Tessitore conchide. utopia liberală este al doilea stadiu al mentalităţii utopice. Aşadar. 145 Dar poate cu adevărat elimina răul social abordarea. deoarece principiul liberal cere ca limitaţiile libertăţii fiecăruia care sînt făcute necesare de viaţa socială să fie minimizate şi egalizate pe cît posibil (ideea e a lui Kant). Nu e vorba de un program de reconstrucţie a lumii. II ressembl-erait â la puissance paternelle si.ultim.) sînt mai uşor de atins. prevoyant et doux. Utopia chiliastă era furioasă şi neîndurătoare. în capitala sa De la democraţie en Amerique.

putem insera in lumea exterioară atopia 55 noastră. Fiindcă există — o ştim de la Mannheim — şi o utopie conservatoare. legitimismul. care se opun ordinii perfecte). utopia nu mai e astfel o alternativă a nihilismului. utopia nu inventează. cu briciul lui Ockham ca model) pentru a denumi principiul suprem al statului liberal: limitarea puterilor statului (un rău necesar) la strictul necesar. preluîndu-le din Zeitgeist': rolul utopistului în istoria ideilor e doar acela de colportor — cînd. ori pe tărîmuri virgine. Guillaume Poştei. Ştiam de la Leibniz că sîntem dintotdeauna în Utopia: trăim în cea mai tună dintre lumile posibile. Campanella. numai orgoliul static al fiinţei desăvîrşite. ca să conchidă în această problemă care ne priveşte aici că „în orice utopie stă deja înscrisă. am văzut mai înainte: nota 120): „utopiştii Renaşterii continuă să fabrice sisteme comuniste în chiar momentul cînd începe era capitalismului şi a liberei concurenţe.) să degajeze un fel de religie universală şi raţională a tuturor religiilor de pe pămînt. and Utopia (New York. hărţi imaginare. Pentru a sfîrşi cu drumul liberal spre utopie. Basic Books. prospecte. Sau. Totuşi. utopia interioară. Hans Jonas chiar demonstrează. Cu termenii lui Landauer preluaţi de Mannheim. Cazul particular al construcţiei în deşert. instaurarea oricărei utopii se va face în detrimentul topiei negate. programe politice. deci. nimic mai clar decît polaritatea utopie-nihilism (dacă facem abstracţie de Demonii lui Dostoievski. chiar atunci cînd sectele creştine se bat sau vor să se bată între ele cu ferocitate. State. să ne oprim puţin asupra unei splendid scrise cărţi a americanului Robert Xozick.ză noutăţi. ci." 154 într-o carte remarcabilă.ajunge într-o utopie. dar ştiu precis unde vor să se instaureze. limitat la funcţiile de protecţie împotriva furtului. ci şi pe cel agresiv care este legat de expansiunea idealului în real" — scrie în continuare Gabriel Liiceanu. 157 4. a glorificat virtuţile capitalismul lui laissez- faire al secolului trecut şi pe cele ale individualismului secolului Luminilor. nu pune probleme de înţelegere: etapa nihilistă a travaliului utopic s-a consumat acolo (sau a fost inutilă). e modul simbolic de a pune lumea în paranteze. duşi de fluxul progresului (istoriei). căile de scăpare. la verite prematuree are deja un trecut. luptă cu trecutul (fapt sesizat şi de Engels. nu lansea. Cea mai curentă interpretare a poziţiei utopistului faţă de societatea în care trăieşte este următoarea: scriitorul sau reformatorul se află în conflict cu lumea lor. astfel că prima conduită a utopistului e nihilismul. Nozick propune ca utopie exact statul minimal. ziare. acela dintre constructor şi demolator? La prima vedere. 152 De cîte ori se întoarce spre realitate. documente fictive etc. că dislocarea utopică proprie intelectului este „actul afirmativ şi viclean al dobîndirii unui loc printr-o 56 manevră de spatializare a viitorului") şi propune ca verite prematur ee (Lamartine). persoanelor etc.150 Din păcate.asta utopia teoretizată de Mannheim. nu-l putem transforma într-o metodă: nu toţi naufragiaţii nimeresc pe ţăimul perfect). In consecinţă. cel puţin. pe de altă parte. Afirmaţia utopică rezultă dintr-o dublă negaţie. că realizarea practică a utopiei conduce la nihilism (în sensul concret: anihilarea instituţiilor. utopistul o oglindeşte răsturnat. Paradigmele utopiei. lsl deschiderea spre Alteritate. "15S De aceea. Ea le face doar accesibile maselor. 5n care polaritatea ajunsese confuzie şi chiar identitate). un fel de creştinism natural. înşelătoriei etc. utopia este contrariul oricărei topia (oricărei ordini sociale existente în realitate). Ea se aşază sub un dublu paradox. unul dintre cei mai celebri (relativ) tineri filosofi de peste Ocean. Contrar celor văzute de noi de cînd tot încercăm să definim utopia şi să găsim calea de acces către ea. de a o desfiinţa. utopia neagă în numele viitorului (în-tîlnim din nou pe Gabriel Liiceanu. ca negare a negativului. „Utopia tradiţională nu are. 1974). o instanţă reprezentativă a conceptului din care să rezulte definiţia lui ostensivă. pe care ipocrizia utopiilor tradiţionale nu îl poate masca: ele „arborează o modestie a nefiinţei". prin reforme gradate. Din labirintica instituţie trebuie totuşi croite cu preţul reducţionismelor şi omisiunilor. negarea utopică e mereu în contratimp. Chiar şi tăierea istmului de către regele Ut opus e un act nihilist. sau măcar ca philosophie trop prematuree (Brissot de Warville). merge â rebours. ca aceea teoretic zată de Hegel. scrie Hans Jonas. ce drum ar mai rămîne? Gradul zero al oricărui drum spre utopie. 155 Negarea utopică este însă ceva mai complicată decît atît. Ei visează o monarhie universală în momentul cînd naţionalismele se afirmă. ca dublu anacronism: pe de o parte. Să recapitulăm: dacă nu ajungem prin accident (fiind aleatoriu. pe care o văd ca actualizare a valorilor negative. forţei. Pico della Mirandola. ca N och-N icht-S ein (Ernst Bloch). Statul minimal este visul liberalilor: Popper născocea chiar sintagma „briciul liberal" (evident. tipărituri neoficiale. manuscrise. în articolul citat. reviste. Ei încearcă (Nicolaus Cusanus. Ei se ataşează unui ideal ascetic atunci cînd înfloresc culturi strălucitoare şi luxoase. o mască perfidă a sa. Morris etc. relansînd teza Locke-Spencer a statului minimal. o minimă serie de clarificări se impune. în Anarcky. prin răsturnări violente. mergînd împotriva lui Ernst Bloch. Nozick. •ca verile de demain (Victor Hugo). simultan cu afişată lipsă a oricărei pretenţii de a-şi căuta şi de a-şi găsi un loc. 153 Ce raport există atunci între utopie şi nihilism? Pur şi simplu. cu punct de plecare in definiţia . utopia este statul maximal. Nu pot intra aici în polemici epistemologice asupra conceptului de paradigmă — unul dintre cele controversate. jurnale savante. E un act agresiv. o tehnică a dis-locării. cititorul îşi poate petrece întreaga viaţă răsfoind cărţi. care considera. Pierdut în gigantica bibliotecă a -utopiei. astfel. Ele pot fi concepute ca tentative de a construi paradigma utopiei.

tip-ideal (Max Weber). Kuhn însuşi lasă loc unei manipulări a conceptului de paradigmă: un cititor sagace a numărat nu mai puţin de 22 de accepţii diferite ale termenului. constituţia model concepută pentru o societate abstractă. în strînsă dependenţă cu average pictare (Galton). despre lume într-o epocă dată. să influenţeze şi lingvistica. Remarca următoare va relativiza însă termenii polarităţii: Platon."181 O dihotomie şi mai radicală a operat David Bleich. 159 Dinspre antropologie. Deasemeni. ni s-a păstrat doar fragmentar. 18° Cu o primă aproximaţie. de la inferior la superior. datorează foarte mult lui Lucian. în linia neokantienilor Dilthey şi Rickert. în termenii lui Kuhn. Pur şi simplu. paradigma este văzută din ce în ce mai mult ca o Weltbild (utopologul găseşte în acest termen trimiteri la speaking picttire). o convenţie transparentă ca şi descrierea.d. Analiza utopiilor trebuie să caute înţelegerea empatică. din păcate. cea de-a doua poate recurge la simpla expunere ori poate folosi (ca la Platon) dialogul socratic. nu era pe deplin mulţumit de schema raţională din Republica şi ar fi dorit să reia discursul asupra cetăţii ideale în lumina propriei teorii despre mimesis. „poveste de călătorie imaginară la capătul căreia naratorul descoperă o Cetate justă pînă atunci necunoscută. situată într-un altunde (ailleurs). a doua. ele sînt incomensurabile. iar Republica este. prezintă în mişcare pe atenienii învingători ai atlanţilor. Nu cred că greşesc spunînd ca anarhismul epistemologic al lui Feyerabend (epitetul „anarhist" a fost înlocuit ulterior de autor cu „dadaist". de la simplu la complex. de teoria lui Feyerabend. descrierea Utopiei) ar corespunde celor două forţe care se luptă în spiritul autorului: cartea întîi e cea a unui Morus . toate ipotezele şi concepţiile pot avea o intrinsecă validitate. reprezentare care se opune celei a societăţii reale.m. Utopia este aşadar concretizarea clasică 58 a utopiei narative. deşi cartea sa. în sensul interpretării pe care o dă el perioadei petrecute de Morus în casa arhiepiscopului de Canterbury. De aceea. din punct de vedere epistemologic. considerată în general tipică pentru proiectul de legislaţie ideală. tipul de recitire a Fizicii lui Aristotel de către Kuhn). istoria etc. întregul agregat de concepţii. Desigur. cu notele specifice ale lui Max Weber). pentru o perioadă. prin vorbele lui Socrate de la începutul lui Timaios. antropologia. preiau sugestii dinspre antropologie şi din epistemologia lui 57 Paul K. definit printr-un spaţiu-timp imaginar. Kuhn. prin efectul charismatic pe care îl au constructele teoretice din aceste domenii. tolerantă. Prima operă foloseşte în primul rînd descrierea. pentru a elimina astfel nedorite conotaţii politice) redescoperă marile principii ale istorismului german din secolul al XlX-lea şi ale hermeneuticii dintotdeauna: teoriile şi ideile unor epoci şi culturi străine nu trebuie comparate procustian cu acelea curente în întîmplătorui hic et nune al cercetării. John Mor-ton: cele două cărţi ale lucrării (prima. oferă probleme si soluţii model unei comunităţi de practicieni". La un nivel mai profund al pnalizei. care la rîndul lor se divid ş. relelor şi viciilor sale. eu folosesc o versiune mai soft a conceptului de paradigmă. în care „anything goes". Din nou. Pînă aici.. descentralizată. Referinţele frecvente la Platon şi Morus în utopologie au transformat aceste două paradigme elementare în clişee: detaliile care fac excepţie de la schemele reducţionismului popular sînt pur şi simplu omise ori răstălmăcite. ca răspuns la provocare. paradigmele utopiei — pentru că nu una vom schiţa. în legendara sa carte Structura revoluţilor ştiinţifice (1962): „realizări ştiinţifice universal recunoscute care. asupra situaţiei economice. explicite şi implicite. pe lîngă influenţele lui Platon şi ale Weltbild- ului umanist nordic. nu pot fi puse pe o scară a progresului cumulativ.P.a. nu se înlocuiesc unele pe altele într-o dialectică a „vechiului" şi „noului". din interiorul cadrului cultural-istoric al obiectului de studiu (conceptul Verstehen este esenţial. Culianu) din Against Method vine să aducă o viziune pluralistă. „reprezentare a unei societăţi radical diferite.restrictivă dată de Thomas S. un dialog filosofic asupra raportului dintre intelectual şi putere. ci două. model. o nouă polaritate se impune: utopie (Morus) vs. dar este o naraţiune cu personaje şi rudimente de conflict literar. Feyerabend. un framework of thought. ca într-o borgesiană grădină a potecilor ce se bifurcă — nu sînt succesive. paradigma utopiei moricne se divide: s-a vorbit de (1) o paradigmă literară (i-aş spune „propriu-zisă". imaginea colportată de marele public este în consecinţă o caricatură sau o idealizare. paradigmele utopiei sînt mai aproape. existînd hic et nune. utopism (Platon) — „sindromul binar" lucrează din plin în utopologie. vom reţine de la Kuhn principiul incomensurabilităţii şi vom face din paradigmă o Weltbild. care se distinge prin instituţiile sale şi căreia el îi face o descriere detaliată" şi de (2) o paradigmă specifică a imaginarului social. Poate că Morus a avut ambiţia completării acestei lacune (contemporanul său Busleyden considera Utopia o paradigmă platonică). decît de rigoarea aparentă a lui Kuhn. pentru a ajunge la reconstrucţia unor momente cruciale ale istoriei utopismului (prelungind. perfect argumentabilă în orizontul culturii specifice în care ele apar. 158 Acest sens al paradigmei ca model implicit care există într-un sector particular al ştiinţei a făcut o bună carieră în ştiinţele „exacte". epistemologia „rabelaisiana" (I. ajungînd. dialogul în care Critias. în fond. pentru cea de-a doua îl avem ca autor exemplar pe Platon. Prima este asociată în primul rînd numelui lui Thomas Morus. Prin urmare. politice şi sociale contemporane. cele două paradigme esenţiale ale utopiei sînt utopia descriptivă (narativă) şi modelul raţionalist utopic.

n. care înlocuieşte Arcadia ca formă exterioară a societăţii reuşite după ce Arcadia a fost subminată de un paradox funciar: „Deşi societatea care s-a refugiat în natură este formată prin acumulări de unu identici (păstorul). ou-eu-. contribuie la găsirea răspunsului. Cînd Herodot (III. deci. avînd deplină stăpînire asupra sa şi nesprijinindu-se pe nici o ordine exterioară ei?". personajele. O menţiune specială se cuvinte izolării. mai rău. catolicism „luminat" (care însă pedepseşte dur adulterul şi păstrează credinţa în nemurire). umorul şi vorbele de duh în primul rînd: „A strînge Utopia sub astfel de rubrici este ca a reduce Hamlet la dimensiunile unei piese despre succesiunea la tronul danez. excluderea indivizilor ■dotaţi de la muncile brute. 80 — 82) discută formele de guvernare şi stabileşte că ar fi trei (a unuia singur. ca refugiu. ultima comedie a lui Aristcfan). A lega însă Utopia numai de politică. hedonism moderat (plăcerile spiritului. Egalitatea decurgea direct din cetăţenie. o formă de guvernămînt care excludea absolut orice noţiune de putere şi autoritate (nu era nici -arhie. timp de cîteva secole. ca un atare multiplu. a citit-o poate superficial şi. a tuturor). e o critică a capitalismului incipient şi a acumulării primitive de capital. dar nu există lux: aurul. religie (cu tot paradoxul unui martir creştin care milita în ficţiune pentru toleranţă) şi alte asemenea înseamnă a sacrifica farmecul său de op umanist. imaginînd apoi dialogul din cartea a doua. asupra acestor reprezentări ale alterităţii sociale (Baczko). e materia din care se fabrică ţucale).e. educaţie care poate evoca paideia greacă. ea menţine în principiu. aceeaşi ubicuitate negativă a făcut din insulă şi locul predilect al proiecţiilor societăţii perfecte. excluderea simultană a lenei şi a muncii inutile. toleranţa (şi pe planul religiilor. dar •şi prin grija pentru bolnavi şi bătrîni). 164 De la admiraţia entuziastă la critica acerbă. poate. în strînsă legătură cu realitatea. cum am mai spus. în spirit polemic cu lumea noastră. stabilă (nu imobilă). poate. retragerea în iluzie. frugalitate (nimănui nu-i lipseşte nimic. a răspunsurilor. 167 Exerciţiile asupra paradigmelor utopice. alternanţa muncilor (reacţie. epigramele. e un tratat reacţionar. crede într-una din simplificările criticii: cartea e o reacţie anti-socială. caracteristicile societăţii utopiene: societate urbană. reacţiile specifice epocii la Plafonul umaniştilor. „pactul utopic" (Baczko) între autor şi cititori. Medicul Alkmeon (începutul secolului al V-lea î. plasării utopiei într-o exterioritate geografică. includerea unui cod manierist de lectură (de la ambiguitatea titulară. naiv) marii întrebări politice şi sociale a modernităţii: „cum să imaginezi şi să gîndeşti societatea ca autoinstituită. cel mai important editor modern al lui Morus). interpretarea lui Bleich nu sună cu totul neconvingător: revolta ku Morus a pornit din interior. în măsura în care utopia moriană era deja o sinteză — la idealul urban al grecilor antici se adăuga elementul paradisiac iudeo-creştin —. e un protest. masă în comun. antifeudală (meritocratică. poemele. Utopia înseamnă altceva decît au făcut din ea criticii săi. indiferent de obiectul său de studiu 166. nu ereditară).) . Ce puţin din toate astea mai găseşte cititorul modern în Utopia! El o ştie din auzite. problema raportării mijlocite şi a cadrului dublu: esenţa este prinsă simultan în natură şi societate". 162 Daca notăm că Morus a scris mai întîi cartea a doua (descrierea). Oraşul grecilor era deja o utopie.dar şi celelalte). deplasare controlată în interiorul Utopiei (un fel de paşaport interior). Reţinem trama narativă. Simbolul utopiei lui Morus este insula. destinaţia textului pentru un grup de iniţiaţi. egalitatea proprietăţii pentru cetăţenii 60 liberi. Creaţia lui Morus îşi vădeşte astfel complexitatea: ecourile din Augustin şi Lucian. ca şi personajele de tipul lui Hythlo-daeus). nicăieri". această ubicuitate cu interpretare negativă a transformat-o în „spaţiul predestinat de consfinţire a unui dezacord şi cel al regăsirii de sine ca Unu" (de unde robinsonada. Judecată în contextul epocii sale — fiindcă numai acolo interpretările pot regăsi sensurile originare —. El era' autosuficient — deşi grecii erau mari navigatori şi comercianţi —. menţionează că purtătorul de cuvînt al atenienilor refuză orice tip de putere: „Nu vreau nici să poruncesc. răspunzînd astfel radical (şi. fiind astfel reductibilă la acest unu. De asemenea. nici -oraţie): cetăţenii nu erau nici conducători. alfabetul utopic din ediţia de la Basel — 1518 — fac din volum o veritabilă operă colectivă — o spune Prevost. sau „crusoismul"). economie. a mai multora.59 deziluzionat şi frustrat. autarhie (dar şi comerţ exterior). ea va fi avută inevitabil în vedere de orice utopolog. hainele identice. la toate aluziile livreşti savurate cu atîta voluptuoasă iscusinţă în mediul amicilor umanişti — dovadă şi jocul de-a utopia în care ei s-au prins: scrisorile. proaspete amintiri ale povestirilor marinăreşti. o insulă urbană în peisajul natural şi rural. astfel încît un cetăţean putea să trăiască o viaţă întreagă intra mur os. cartea a doua este fantasma compensatoare. nici conduşi. harta Utopiei. o structurare a umanului 61 construit. agresat de barbarie. pentru a izbucni în exterior. război dus prin corupţie (cumpărarea adversarului). toate reacţiile îşi pot găsi temei în unul sau mai multe elemente ale Utopiei. Idealmente. e o profeţie. polis-ul era o izo-nomie. cu sclavi şi mercenari. 166 Faptul că noi ne „putem imagina Insula oriunde şi. ca înfruntare. atît de gustate într-un timp al marilor descoperiri geografice (de unde şi convenţia literară a naufragiului. fiindcă prima utopie a fost oraşul (Lewis Mumford)." 163 Nu înseamnă totuşi că lectura este valabilă numai dacă restituie textului semnificaţiile intenţionate de autor sau dacă îi reconstituie perfect jaussianul Erwartungshorizont. economie agrară. Cadrul ideal al utopiei lui Platon este polis-ul. ecouri din minores ori din opere care astăzi sînt aproape uitate (ca Ploutos. nici să mă supun". la sistemul rigid al breslelor).

este mult prea complicată pentru a fi angajată aici. asta n-are importanţă. 324 b-e. Desigur. Totuşi. fiindcă principala mea intenţie în cele ce urmează e să ajung la interpretarea pe care Constantin Noica. educaţia sistematică e crucială pentru instituirea acestei utopii interioare. în linia Noica. pp. era o condiţie a sănătăţii. această interpretare poate fi adusă în mai modestele sfere ale utopologiei cu un profit major. e curajul în luptă. (2) condiţionarea. din care nu lipseşte epitetul „totalitar". educaţiei. exterioare) se-nţelege de la sine că nu poate'fi decît o utopie extravertită. înţeleasă ca utopie exterioară îndeosebi. 1184-l224. ci mai multe: (l) autoedificarea. în sfîrşit. Sarcina aceasta depăşeşte însă cadrul mai general în care mi- am prepus a rămine deocamdată. fiindcă excelenţa trebuie căutată în ansamblu. formulînd acuzaţia de totalitarism. de altfel. se va practica infanticidul pe scară largă pentru copiii care nu vor fi fructul manevrelor guvernului. Mihai Sora. pe deasupra. nu în părţi. urmînd o izolată sugestie germană. egalitatea în faţa legilor. Să examinăm cîteva trăsături ale acestui eseu totalitar. nu voi absolutiza lectura Republicii ca utopie interioară. a criticat pe parcursul unei cărţi întregi („The Speli of Plato". „Utopia intelectului şi utopia filozofiei". referinţele ulterioare la utopia lui Platon vor avea în vedere numai Republica (lăsînd deoparte Legile. nu exista un inamic al societăţii deschise mai detestabil decît Platon. ori poate fi practicată foarte aproape de nivelul unei simple tehnici eupsihice."171 La Platon. izonomia era cu neputinţă şi în locul ei domneau toţi asupra tuturora. Popper. Discuţia ideilor politice ale lui Platon. Aristotel a spus că Politeţa pare să descrie o societate asediată (asediată de istorie. fie doar la punctul de plecare. Republica lui Platon a fost admirată ca operă politică de oamenii oneşti este probabil exemplul cel mai surprinzător de snobism pe care ni-î oferă istoria. I din The Open Society and Its Enemies) istoricismul marelui filosof. se va interzice teatrul. Aşadar. utopia interioară nesistematică. Autoedificarea este o utopie transcendentală şi depăşeşte eupsihia profană prin racordarea individului la das Heilige. în care sînt exprimate opinii politice fără echivoc (v. prin analogia cetate-individ. pentru a manipula tragerea la sorţi în vederea planului eugenie. îi şi prilejuieşte declanşarea). ne va edifica pe deplin asupra ideilor primite în privinţa Republicii: „Că. Critias. a făcut-o Republicii. Scriind utopie interioară. complic deja paradigma utopiei. pe care tocmai l-am citat. alţi oameni ai Renaşterii şi Reformei (Aiberti. Cîrmuirea e înmîinile 62 unei mici oligarhii. căruia totul i se subordonează. „acoperit" de trimiterile din nota anterioară şi de textul însuşi al dialogului. înrudită cu visarea. Pentru a-l atinge. prin violenţă sofisticată (Orwell transformă limba. muzica va fi de o anumită categorie. care este o chestiune de opţiune (chiar dacă uneori forţată de mediul agrest). într-o nevoie intimă (care. Erasmus) se felicita că statele nu au urmat programul lui Platon. de la originile concepţiei politice a lui Platon în climatul Atenei de după căderea Celor Treizeci (Scrisoarea VII. se completează. Dacă poporul e sau nu fericit." 169 Cu sintagma lui Popper. voi. utopia introvertită este premisa celei extravertite. Robin. pentru a convinge mulţimile că diferenţa claselor corespunde unor diferenţe biologice. acţionează şi ca un deseîntec fără leac: „The Speli of Plato". unde se arată că statul desăvîrşit e acela în care dorinţele unei gloate vicioase sînt dominate de dorinţele şi înţelepciunea unei minorităţi virtuoase). se susţin în punctul lor de plecare comun. Obiectul principal al. care. care va practica viclenia şi minciuna: viclenia. La drept vorbind. Ea ar putea fi argumentată strîns. se va institui o cenzură rigidă a poveştilor pe care mamele şi doicile le spun copiilor. după cum şi utopia extravertită se înrădăcinează cumva. tipică lui Platon şi moştenită. după cum ni se spune. cu textele pe faţă. propune cuplul utopie ■introvertită-utopie extravertită: „dacă am putea numi intre- 63 vertită utopia autoîmplinirii. pentru că nu există numai un singur tip de utopie interioară. pînă la extraordinara construcţie din Republica. utopia interioară şi cea exterioară se presupun reciproc. Timaios etc). obligatorie referinţă a utopologiei. 326 a-b. Un lung pasaj din cartea lui Bertrand Russell Philosophy and Poliiics. care e „un decalaj între o stare de fapt şi un sistem de aspiraţii (deci un sentiment fundamental de incompletitudine)". ne reamintim. 431 c-d. recurgînd pentru aceasta la luminosul eseu ai lui Gabriel Liiceanu. aş adăuga). care corespunde la ceea ce astăzi ar fi Ru-le Britannia sau The British Grenadiers.enunţase chiar principiile unei teorii politice a fiziologiei umane: izonomia. 168 Practic. t. iar polis-ul putea fi cel mult democraţie. ed. ea poate avea succes şi acolo unde ecumenismul (formă atenuată a utopiei creştine globede) eşuează. (3) atopia. sub-influenţa lui. II). Huxley foloseşte ingineria genetică). Condiţionarea este întotdeauna impusă (iată un pleonasm!). astfel că mulţi cititori ai Republicii i-au criticat spiritul retrograd: cum se ştie. pînă azi: dacă Morus făcea să depindă utopia de instituţii perfecte. dar cei care o impun apreciază mai mult obţinerea utopiei interioare prin persuasiune. şi minciuna studiată. 17° Prin caracterul ei original şi profund. în Republica. pentru că acest versificator degenerat ii face pe eroi să plîngă şi pe zei să rîdă. 325 a-e. Palmieri. autoedificarea implică şi ea măcar un minimum de amenajare a ambientului. adică interiorizarea forţată a principiilor utopiei exterioare sau prefaţa lor psihologică. . Ironiile lui Platon la adresa democraţiei şi teoria sa de guvernare prin elite spun destul despre atitudinea filosofului faţă de puterea maselor. atunci cea care vizează doar amenajarea condiţiilor (evident. pentru că în el figurează răufăcători şi femei. nu li se va citi Homer. Lucian (şi.

— trece de la accentuarea modelului ideal la accentuarea căilor care duc la el. „filosofii sînt cei mai apţi să adeverească esenţa umană". utopia filosofiei. nici „imaginar" 176. „că dă afară pe poeţi din cetatea sa". de-abia acum eu-topos. l73 Ce spune Constantin Noica? El deplînge succesul unei duble erori a cititorului Republicii: 64 întîi. nici antropologia. un adept al utopiei interioare şi el. ci un tip ideal de om". Platon nu-şi propune în Republica „să ofere un tip ideal de stat. Chiar termenul imaginai a fost avansat într- un context de mare interes pentru utopologi. Filosoful este la rîndul lui o fiinţă daimonică. cu o condiţie: să se spună." Această utopie — reprezentată de Morus. Utopia intelectului. Noul spaţiu. localizată în intermund. raportul dintre mit şi istorie: imaginai este epitetul aplicat evenimentului care nu e nici „istoric" în sensul obişnuit al cuvîntului. precum mai tîrziu doctrina creştină a împărăţiei lui Dumnezeu. scrie Liiceanu. „pentru că virtutea este. adaugă Popper) este remarcabilă. „Aceste cinci întruchipări umane posibile — de care nici sociologia. După ruperea de „Nordul" gîndirii — „adică transcendentul cu funcţie de orientare" —. Ea este condusă de filosofi. comunitară şi ea încă. omul democratic şi cel tiranic. de un echivoc în care Iisus s-a complăcut — scrie Cioran. lumea imaginală. Utopia este şi interioară şi exterioară. un „interval" (metaxy). idealul ■ invadează realul pentru a-l transforma într-un real mai bun. un „real-ideal".Erasmus. „lumea cetăţilor de 66 smarald" din sufismul iranian. pentru că topologia ei este strict ideală. un nou spaţiu pentru fiinţa umană. nici politologia nu ţin îndeajuns seama. Comenius şi pansofiştii. socială.17a Influenţa lui Platon şi a „socratismului" asupra educaţiei („totalitare". Sir Thomas Elyot şi alţii) îşi închipuiau schimbarea ca apariţie de novi homines. Gabriel Liiceanu face o altă disociere: utopia intelectului vs. inventat de Henry Cor-bin. devine expansivă şi agresivă în numele acestui ideal şi găseşte o modalitate de întrupare a proiectului utopic printr-o strategie de spaţializare a viitorului care se soldează cu dislocarea şi evacuarea locurilor prezente. Paradigma utopică platoniciană este aşadar ambiguă. ea îşi arogă titlurile fiinţei depline. la fel gîndeau. spaţiul populat de daimoni. sub masca idealului. e o cetate emblematică. ci într-un înainte ideal. în definitiv. în sînul fiinţei conştient sociale care e omul". „că Platon schiţează aici drept stat ideal unul autoritar la culme". Filosof ia. De aceea. apoi. este un intermundus. Ea „nu mai dislocă finitul prin finit. maladie mentală (de la fixaţii idiosincratice la schizofrenie). oamenii Luminilor şi etnopedagogii secolului trecut (utopia lor naţională se construia prin educaţie). cînd nu este virtutea religioasă faţă de zei. „de la capacitatea de a gîndi în spaţiul simbolicului la aceea de a visa în termenii bunului simţ şi ai intelectului". la Platon. a cărei paradigmă este Republica. „Republica interioară". Şi ea este o utopie a intelectului tocmai pentru că această căutare-găsire se face prin pierderea idealităţii sale. faptul de „a se afla pe un drum ce duce dincolo" de om. este un loc finit. iluzie. Transcendentul nu mai este într-un în sus imaginai. tem-poralizînd transcendentul şi sfirşitul ca utopie a istoriei. ci prin zvonul infinitului". în utopia intelectului. în ciuda a ceea ce pretinde. Ea e utopia cu adevărat utopică. Republica e o traducere bună pentru Politeia. solipsism. pentru că filosoful atenian are nevoie de o modelare a sufletului (iar cetatea este un model concret. inteligibil: se vede la scara colectivităţii cum arată şi cum se dezvoltă spiritul de dreptate în individ). nu e fără un tîlc spiritual extrem de interesant: utopia filosofiei propune. un „mijlociu" (meson). îşi caută şi îşi găseşte un loc. Filosoful este cel dinţii care se aşază pe un astfel de drum şi îi va aşeza apoi pe alţii. Celălalt tip este utopia filosofiei. „deoarece îşi contrazice esenţa utopică prin aceea că. prin oracolul care dislocă." Trecerea de la utopia filosofiei la utopia intelectului este o trecere de la vizionar la imaginativ. dacă orice utopie este „un demers al transcenderii şi dacă în statul lui Platon filosoful care conduce este un agent al transcenderii. De aceea. de naturile intermediare între muritori şi nemuritori. deşi ele par a da un tablou complet al omului ca fiinţă morală şi socială — se trezesc în om. Acesta este spaţiul filosofiei. fantasmă. este oarecum dublul subtil al lumii noastre. Campanella. pentru că. am văzut. Să urmărim numai tema esenţială: după Noica. Cabet etc. utopia filosof iei. intermediar între lumea sensibilă şi lumea . este „utopia unei false transcenderi". la fel. iar cetatea ideală în care conduc filosofii este cetatea daimo-nizată. o cetate din mundus imaginalis. „Utopia intelectului este o utopie profană care dislocă finitul prin finit". îşi caută afirmarea dominantă. 175 Cetatea ideală concepută ca urbe imaginată are în opera lui Henry Corbin argumente foarte serioase. cel mai puţin utopic (fiindcă nesistematic) poate fi cu greu distins de vis. susţine filosoful de la Păltiniş. cu un cuvînt pe care Platon însuşi îl foloseşte (la 605 b). se ciocnesc între ele şi dau războiul civil din sufletul oricărui ins ieşit din anonimat. Ele sînt cele care colcăie în ceea ce s-ar putea numi republica interioară a omului. Folosirea termenului imaginai. ci descrierea a cinci tipuri de oameni: omul suveranităţii morale şi de cunoaştere (numit om regal sau aristocratic). tocmai pentru că locul căutat şi găsit este un loc de pe această 65 lume. consideră Liiceanu. Ultimul tip de utopie interioară. cel oligarhic. „este în mod esenţial o utopie". nici caracterologia. Virtutea e faţă de semeni. idealul trans-cende realul „prin descoperirea unui sens ascensional la nivelul experienţei spirituale". se schimbă relaţia dintre ideal şi real: în utopia filosofiei. climax-ul dialogului nu e descrierea statului ideal. Ea e ipocrită. 174 în articolul citat ceva mai sus. omul timocratic. mai apropiat de gîndul lui Platon. al doilea." Dar de ce insistă Platon atît pe descrierea republicii exterioare? Din două motive: întîi.

nu mai sînt în măsură să o descrie (utopia narativă însăşi e aici imposibilă). Rousseau. Ceux qui la racontent d'apres les images n'ont pas non plus la pretention de la montrer toute entiere. Admiraţia lui Sir Philip Sidney mergea mai ales către gen. pe cit de depărtată de ea e persoana ta.]. arhetipul utopiei. p.S. în Utopian Thought in the Western World. he may have antennae sensitive to the future. what Philosophers counsaile can so readely direct a Prince. p. Observers of paranoid behavior report triat though the disease remains relatively constant. ia distanţă. 1. p. XI—XII. care în latină era StultiHae Laus. he cannot make a world out of nothing. Paris. Political Writings of J. 3 . growne old Italian. utopii. 26e annee. however. prin latinizarea unor cuvinte greceşti. le plus souvent. Les mots ont une valeur autrement precise. Bucureşti. pp.. printr-o scrisoare dm 9 iunie 1508. 2. 1937. Apud Bronislaw Baczko. Şapte tipuri de ambiguitate. Paric. Lucrarea s-a chemat la început Moriae Encomium. Payot. de chiar numele prietenului său: „M-am gîndit mai întîi la propriul tău nume de Morus. 3 . 1971. Sevarambii [trimitere la utopia lui Vairasse]. 4- Philippe Beneton. vis şi delir: „Every utopia. pour le developpement de plusieurs idees politiques. Nimic mai adevărat pentru cuvîntul de care mă ocup eu aici! 5 . Try as he may to invent something wholly new.. îşi pierde vocaţia spirituală pentru a coborî în istorie. 72). ambiguitate şi semnificaţii alternative. Cambridge University Press. Van 2440. c'est ce qu'ont fait plusieurs auteurs qui ont ecrit ficti-vement en faveur de la science qui embrasse l'economie generale des Etats et la felicite des peuples.C. 1984. prettified and rearranged. este o fatalitate din care. p. 2 (6). III al ediţiei Pleiade. „autorul utopiei nu mai e decît un spirit himeric care legiferează în fantezie. sabotînd istoria şi încercînd s-o înlocuiască. 1915. Acolo. l'âme qu'ils ont en eux est 1 ame collective de la nation qui se forme et s'organise pour une vie nouvelle [." (John Donne. fasc. Histoire de mots: culture et civilisation. His gadgets. Oxford. 13 (e vorba de textul remaniat al tezei de doctorat pe care o aminteam ceva mai înainte). 3l Georges Gusdorf. le met et l'ide'e. 1981). p. Cambridge. as the Way of Sir Thomas Moores Eutopia?" (in The Complete Works. Memoires et espoirs collectifs. p. or a whoie Common-wealt. Vaughan. The Belknap Press of Harvard University Press. tot acolo. Les imagi-naires sociaux. ambiguitate şi combinarea semnificaţiilor neconcordante). ea ar putea intra în oricare din primele trei categorii (ambiguitate şi plurisemantism. Editura Univers. care este tot atît de apropiat de cel al Nebuniei (Moria). Manuel. Histoire litteraire de la pense'e utopique. Cetatea imaginală nu există în spaţiul si timpul sensibile. o schemă ontologică a celor trei lumi (datorată lui Sohrawardî şi teoso-filor mistici înrudiţi cu el)..). They may be spirits. de anumite posibile erori ale utopiei în versiunea lui Morus. (Apud Bronislaw Baczko. ci este un ubique. si Rousseau. Titlul. ' 13. cum am văzut în paginile acestea. Utopias are not an illness. unde corporalul se spiritualizează în Forme si Imagini autonome. Editions de l'Universite de Bruxelles." (Histoire de la langue franţaise. which in these places live Durst looke for themselves. tome IX. p. 1979. care.„But even in the most excellent determination of goodnesse. un spaţiu în care spiritualul prinde corp şi chip. the mysterious. Les principes de la pensie au siecle des Lumieres. NOTE l- Lucien Febvre et al. 1930. Armând Colin. Dar utopia. Beneton citează punctul de vedere identic al lingvistului Ferdinand Brunot: „II y aurait de la puerilite â vouloir raconter l'histoire par les mots. ed. Cetatea emblematică a misticii sufi iraniene implică o metafizică specială. Deuxieme edition revue et augmentee. rarely go beyond the mechanical potentiali-ties of his age. Cambridge. 1967. în altminteri cuprinzătoarea sa carte Seve» Types of Ambiguity (1930: trad. nu a făcut un excurs asupra ambiguităţii titlului lui Morus. is bound to reproduce the stage scenery of its particular world as well as its preoccupation wi'th contemporary social problems. III. aşa cum el însuşi mărturiseşte în scrisoarea menţionată. îi fusese sugerat lui Erasmus. Continuă Mercier: „Fictionner un plan de gouvernement dans une île loin-taine et chez un peuple imaginaire." .". p. 14 . butto a large degree they avail themselves of the existing equipment of a society." "' E ciudat că William Empson. Frank E. în Annales E." 12. „I thinke if men. 109j. Mass. 2 . p. Paris. telephones.Lucien Febvre. voi. Here analogies to the dreams and the psychotic fantasy may be telling. all-şeeing forces that watch and persecute their patients change with time aud technology. or a vertuous man in all fortunes as Aeneas in Virgil. Civilisation. Clarendon Press. Manuel şi Fritzie P. se scrie adevăratul destin al cetăţilor ideale. or television 63 sets in successive periods. as the feined Cirus in Xenophon. fiindcă el. ils ne sorit 67 point personnels. loc. Lettres de la Montagne. un pays (âbăd). 85 — 86. Milgate." (Raymond Trousson. 2. rooted as it is in time and place. p. în quarta dimensio. perhaps its most advanced models. de Ileana Verzea. 206. Epigrams and Verse Letters.. cit. et s'ils ont du leur nais-sance â des publicistes cotmus de nous.-J. 296. 177 Aceasta este utopia absolută. 11 ■ Incepînd din epoca marilor aventuri ale raţionalismului. They would like strangers greet themselves. la rîndul său curtean şi dreptcredincios al Bisericii Angliei. radios. 1923. Ideea de utopie. ea nu ţine de un ubi. and themselves retrive. 9. dar chiar aceste lumi ar fi dealtfel cu totul inferioare în multe privinţe lumii noastre. „Lumiere et Uotp4e. 1975. expresia nu se poate traduce prin ou-topeia (al cărei echivalent ar părea): „îl est le «Non-ou ». Cetatea nu poate fi văzută decît de iniţiaţi admişi după probe severe. deşi se ocupa de poezie. pp. 6 . in Annahs d'histoire economique et sociale. nu scapă nici utopia narativă. Dacă ar fi totuşi să înscriem Utopia în discutabila schemă a lui Empson — deşi mai potrivit ar fi să-i adăugăm un al optulea tip —. Often a utopian foresees the later evolution and consequences of technological development already present in an embryonic state." (Essais de theodicee. Paris.Erasmus îi dedicase lui Morus Elogiul nebuniei.. leur effort n'est pas vain et le caractere du temps se revele dans les documents qu'ils apportent.Mercier. Pourtant. sintetizează excelent raporturile dintre utopie. The Satires. seeing then Utopian youth. La Rensias-sance du livre. Mai ales al treilea tip se potriveşte cu ambiguitatea moriană. Paris.. Paris. Problemes de recherches". mais en meme temps îl este bien une Terre. 14). Voyages aux pays de nulle part. Payot. apoi. 2. un „pretutindeni" simultan foarte aproape şi extrem de departe. cel în care se transmit simultan două semnificaţii aparent fără legătură şi se pune la contribuţie etimologia.. rom. p. Presses de la Fondation naţionale des sciences politiques. p. 233. 15 avril 1930.. cit. 1979. meme s'ils l'ont ete â l'origine. pp. 15).Sir Philip Sidney. op. Fiindcă deşi Sohrawardî numea (cu un termen persan de fabricaţie proprie) Nâ-Kojâ-Abâd (literal: „ţara lui Ne-unde") cetatea imaginală. în voi.Leibniz: „Este adevărat că se pot imagina lumi posibile fără păcat si fără nenorociri şi s-ar putea face din ele romane. 1969. W.. „Les mots et Ies choses. 159—161. 10.Idem. p. Scrisoarea lui Rousseau către Mirabeau din 26 iulie 1767 e publicată în CE. în sensul ei comun. 234. care aspiră naiv să transforme realul în ideal. 23. 36! V. et c'est justement le pays ou ont li eu Ies evenements des recits mystiques". „Les mots et Ies choses en histoire economique".spirituală pură.

40- Dintre sursele mele de informaţie. p. p. 248-297. op. New Haven. italiană şi spaniolă. in Germanisch-Romanische Monatsschrift. 224 — 225. The Complete Works of St.. Gattungsgeschichtliche Untersuchungen zur utopischen Erzăhlung in der deutschen Literatur des friihen 18. „Utopien — logische Konstruk-tion und Chimere". 355-386. 168 -l82. 1961. XXXVII.'Ozouf. Essays in the History of Ldeas. 22. p. Dependenţa semnificaţiei termenilor de context este o teză general acceptată. Alexandre Cioranescu. pp.. 28- Cf. The Fontana Dictionary of Modern Thought. nu e vorba de o definiţie cuprinzătoare. in Edward Surtz. Ficta Respublica. 1968. 26-29. des voyages extraordinaires et de la science-fiction. pp. p.te. Stuttgart. 51. 81 — 87 (subcap.A. Jauss. Characterization. Les imaginaires sociaux. A His-tory of its Criticism and a Guide for its Study. mai ales cap. folosesc termenul „utopie" ca un echivalent pentru „Utopie autoritară: structură socială rigidă. Yale University Press. 21 ' V. Hexter (eds. Wilhelm Vosskamp. Suhrkamp.. Xrousson. 34- Baczko.. 80-83. Evident. Aceste cuvinte au fost scrise de Florin Manolescu despre S. New Haven and London. „Die Staatsromane". Exemplele sînt insă nesfîrşite. mais celui de la virtualite exemplaire. 76-81. 1855. Pentru raporturile dintre utopie (literară) şi genurile înrudite. o culegere de eseuri care reţine principalele 70 accepţiuni ale conceptului. cit. v. J. ls .). 159-l63. cit. pp. Krauss. Lovejoy. 1983. Tubingen. S. v. 39 . 225 — 226. Souvenir Press (Educaţional and Academic) Ltd. „Die Rezeption der Utopia im friihen 16. Cf. 31. perturbă ansamblul social şi devine indezirabil atît pentru rolurile superioare şi pentru cele inferioare. Cine nu se potriveşte cu rolul şi strică jocul.. care merg pînă la organizarea de bali. pp. 1972. Ayer. cea mai fertilă sursă este Hans Robert Jauss. pp. roman picaresc.. Bd. Penguin Books. din Pntichitate şi pînă azi. op. pp. Citatul e de la p. Trousson. CXXV—CLIII. Lumieres et Utopie. analizează în amănunt nostima Academie des parfaits amants (fondată de admiratorii lui Honorâ d'Urfe). 157-l74. „Definition and Concept Formation"). 19. pp. cit.Ibidem. 272-273. cit. XV. Oliver Stallybrass (eds. 38. 224 — 234 (unul dintre subcapitolele foarte reuşite. v.. in Utopieforschung. Jack" son (ed. cunoscută întîmplător (în general ca urmare a unui naufragiu) şi prezentată prin intermediul unui ghid localnic". cit. El însuşi se furişează în acest rol şi nu-i rămîne decît să facă în aşa fel încît să-l şi joace bine.F. 35- W. 228explicaţia dată de Helmuth Plessner (în articolul „Soziale Rolle und menschliche Natur". cit. 33' Ibidem. p. p.. 2. V. Erlangen. trad. Kvastad.. Villeneuve-d'Asq. rom. dar rămîn perfect valabile şi în cazul utopiei. 1978 (actele colocviului omonim organizat la Lille între 16—19 octombrie 1973). op. 16 .A. Ein typologischer Versuch zur Literatur des 16. 37 • Suvin. cit. ritualizată. Interdisziplinăre Studieri zur neuzeitlichen Utopie. 1.. reţin doar splendida La Fete revolutionnaire. loc. 210 — 228. Uiopias and Utopian Thought.. Editura Univers. 11. sinteza lui W. Reise nach Utopia. London." 45 ' Pentru a nu complica această notă cu trimiteri fastidioase (de la Freud la Eliade ori Bahtin). in Geschichte tind Literatur der Staatswissenschaften. Rolul şi jocul servesc la idealizarea formelor de comportament „pe care societatea le pretinde de la individ. Thomas More. 44-51). v. op..Cu excepţia pasajelor în care se specifică altă accepţiune. 24. ci de o refor- mulare a definiţiei uzuale. 1965. Jahrhunderts. Role. „Conceptul de rol din punct de vedere sociologic şi estetic"). cartea sa Experienţă estetică şi hermeneutică literară. cit.. Mai aproape de noi întîlnim asociaţiile literar-erotice din la belle e'poque şi cluburile de fani strict contemporane. 367 n 5. cit. 36. FontanaCollins.Jauss. pp. 1972. 28. 1977 (articolul „Role. Gallimard. care este şi bine orientat metodologic.Robert von Mohi. 1979. p. Zweiter Bând. Literatura S. Editura Univers. in Annales E. V." 29- V. cit. Truth and Logic (1936).. S. strict planificată.V. • Cf. 32' Trousson. 43 ' Ibidem. loc. 25 — 49 (ediţia americană originală a apărut în 1966 la Houghton Mifflin Co. 1982.J. cit. 44. p. Apud Baczko. 1973. pp. Totuşi. pp. 44 Jauss citează (op. op. 1964. The Imaginary Voyage in Prose Fiction. explicată lingvistic prin numeroase lucrări — de tipul celebrei „Limbaj şi context" a Tatianei Slama-Cazacu.). Raportul dintre utopie.. pp. 27 • V.A. Pentru o discuţie excelentă despre voyage extraordinaire.. J. Language. 17. (Bucureşti.. 30- Inclus în antologia editată de Frank E. ca definiţie") al cărţii lui Florin Manolescu. 17 . pp. loc. Lausanne. 226.Arthur O. Harper Row. este cel al lui Gudrun Honke.. op. 20 ' Cf.S. 18.. 367. Pentru monogeneză. pp. Baltimore. Rita Falke. 4. On the Poetics and His-torv of a Literary Genre.). Frye. 42. 183-l96. and J. de Andrei Corbea. 26-e annee. 48 ' Jauss aminteşte „febra wertheriană" şi Rene. Problemes de recherches". Nils B. XXVI-XXVII. Die zeitgenossischen Denkmethoden. Jahrhunderts". ls . Cioranescu. 26 . op. January-March 1977. „Dramatic Technique.Pentru o foarte pertinentă discuţie tehnică a sinonimiei în istoria ideilor.. O sinteză indispensabilă este lucrarea lui Philip Babcock Gove. Un excelent studiu specializat. and Setting". p. London. p. 1972. pp. kappenings etc. Stockinger. v. op. pp. Cioranescu. Bochenski.. cit. Citez după ediţia americană The Methods of Contemporary Thought. 164 — 214.. Am folosit informaţii şi din Allan Bullock. 1971.M. Metamorphoses of Science Fiction. „Semantics in the Methodology of the History of ldeas". descrisă în detaliu de către un personaj întors dintr-o ţară imaginară. roman pastoral şi curtean-istoric este foarte clar (inclusiv cu un util tablou sinoptic) stabilit de Jbrg Jochen Berns în studiul său „Roman und Utopie. cit. pp. Jauss. Biesterfeld. Cele trei puncte ale raportării utopiei la paradigma theatrum mundi reiau oarecum relaţia stabilită de Jauss între scena propriu-zisă şi scena socială. 1980) interesează discuţia de faţă.. cea mai completă este J. pp. und 17. 23 . şi consideraţiile teoretice preliminare din L. 1956.F. p. »■ V. L'avenir du passe.C. role theory" şi cele aflate în relaţie cu el). 3S . Frye.Edward Surtz. Jahrhundert". op. de M.J.H. pp. in Utopieforschung. . 1985.Pentru evoluţia termenilor din domeniul utopiei în limbile germană. 1976. „Utopia as a Work of Literary Art". 23: „le pays de l'L'topie n'est pas celui de la generalite et de la pure theorie. 1789- l799. '• Exemplele din Marx si Flaubert sînt luate din Jauss. 1974 (mai ales pp. Manuel cu studii publicate iniţial în Daedalus (Spring 1965) şi alte contribuţii. întreg capitolul al IH-lea 69 ( S F. in Wilhelm Vosskamp (ed.. 85. Berlin. „Thomas Morus' Utopia: Zur Konsti-tuierung eines gattungsgeschichtlichen Prototyps". 25.15 . Paris. pp. Utopie et liilerature.V. Apud Backzo. introducerea la monumentala sa Encyclopedie de l'utopie. voi. 1981.. în special pp. p. 1. Utopies et voyages ima-ginaires. p. Zweiter Bând. Die literarische Utopie. 1948. 1960) legitimării dedublării între individul public şi cel privat. Zweiter Bând. 46 . in Journal of the History of Ldeas.). Boston). 22 . Vtopieforschung. Paris.

72 5 ' Pierre Brochon. in Ls francais dans le monde. folosit mai rar. 63 — 84.F.. A pud Florin Manolescu. nu o dată. e) „literatura de anticipaţie" e un reducţionism evident. criteriile de apreciere a romanului psihologic. cît cu atitudini mentale. p. a H-a. în primul rînd capitolul despre moduri. pp. Diverse capitole. Anatomia se ocupă mai puţin cu oameni iluzorii ca atare. situaţia se prezintă astfel: a) cel mai frecvent. p. Clareson. Alexandre Cioranescu. Am văzut că romanul şi teatrul pot furniza paradigme literare ale utopiei. cînd rămîne în urma lor. 139—140. în aceste condiţii.CM. nomina. New York.-ului ca literatură a „înstrăinării cognitive" (cognitive estrangement) scoate din discuţie şi utopismul literar.F. Astfel obţinem modurile românce. precum ale tuturor conceptelor literare. Adrian Marino. Aldiss). 15 (Pierre Versins a remarcat şi el ironia lui Kornbluth). « types ». în articolul „Aspects genciiques de la reception" (Poetique. Dicţionar de idei literare. fiindcă „fiction" înseamnă în englezeşte „literatură". în forme puţin modificate. in Erika Munk. „S. 7. V. inginerul sau tehnicianul? etc. cit. J. Tom Shippey. Die utopische Methode. deci mobile. sînt produse istorice. Koln. Montreal. modes"). The Science Fiction Novei. De remarcat că definirea S. 57 ■ Suvin. . Essays on Modern Fantasy and Science Fiction. deosebirea esenţială dintre cele două curente literare paralele constă în faptul că. pp. pp. 1969. Potrivit lui Clareson. d) „fantasticul ştiinţific" e un decalc după limba rusă. Legătura dintre teoria genurilor. imobilizarea într-o formulă ne varietur devine de-a dreptul absurdă.Cartea. in Times Literary Supplement. f) „ştiin-ţificţiunea". I. 7 — 8. Ernst Bloch. Bucureşti. 5i . nr. •■ Ibidem. op. op. programe puerile publicate prin fanzine (ce importă mai mult. c) „literatura S. Krysmanski. 5 "' Pentru ansamblul discuţiei genurilor. p. S. relative.U. iulie—august 1957. ibidem. p. Cf. pronunţat ă la francaise de generaţiile mai vîrstnice şi the American way de. dintr-o incapacitate delicioasă — deşi tristă.F. 51. „literatura de anticipaţie tehnico-ştiinţifică". Chiar titlul lui Bloch arată că Suvin inversează traducerea termenilor germani (o şi afirmă într-o notă. (ed.). p. mai—juin 1985. iar în forma sa cea mai concentrată „ne prezintă o viziune a lumii în termenii unui singur tipar intelectual" (Frye. 32. apăruseră în periodice la începutul anilor '70. Paris. o accepţie sau alta. 20. pentru a nu fi nevoit să evoc întreaga carieră a noţiunilor. ur-science-fiction (Briiu W.". convenţionale. Structuralism in Literaiure (1974). p. 507 — 514). Problemes de recherches".. de la Marx la Şcoala de la Frankfurt.F. Bowling Green University Popular Press. se foloseşte „science fiction" (subliniat sau nu). Există şi termeni pentru S. ceea ce face ca unele definiţii să ceară clarificări în cascadă — fiecare termen se explică prin formulări care implică termeni noi etc. Advent Publishers.).-ui avânt la lettre. Imagination and Social Criticism. pot vorbi — in felul lor — şi de trecut ori prezent. deci aproximative.Nu intru în amănunte. după cum e. cit. Practic. Michel Lamart.-ului). Pentru discuţia terminologiei. într-o astfel de schemă. 1. dar extrem de zbuciumată. căreia nu i se pot aplica. 49) este obligată să ţină seima de specificul alegoric al utopiei. p 14 n. 9. 63.Suvin. tolerat ca şi cacofoniile veniale. Cf.Ibidem. evocă inovaţia lexicală din 1926 a lui Hugo Gernsback. ii2. Este ridicol ca şi astăzi să crezi că un termen din 1929 (inventat de americanul de origine luxemburgheză Hugo Gernsback.) şi polemici de tipul celei dintre „cele două culturi". pp. p. cea a modurilor şi estetica receptării (prin Tînianov. Kornbluth. cit. referindu-se la traducerea engleză a scrierii lui Brecht).F. 1973 („Genurile literare".H. cearta sterilă a denominaţiilor are totuşi o mică eficienţă euristică.Entfremdung. 21 (numărul special consacrat S. înţeles aproape strict literal. Anatomy of Criticism. 193. de la accepţiuni speciale ale diverselor cuvinte)."! • Du] Scholes. 6G . 39. prin rezultatele ei — de a realiza caracterul convenţional al oricărei etichete. Verfremdung: Alienation. satiră. Etudes en theorie et en histoire d'un genre lit- teraiee. pronunţate în fel şi chip. p. articolul lui Genette din acelaşi număr al revistei Poetique („Genres. pentru că autorii de S. pp. A dogmatiza. 5) . •2. V. Estrangement".. in Europe. la cele mai evidente realizări ale epocii.tie de la science-fiction.F. ' îor. 6 ' Suvin. 53. 703 — 734). Pentru caracuda „sefistă" (fandom-ul. cit. Dacă literatura vie o ia cind înaintea definiţiilor. Discuţia trebuie încheiată cu observaţia că Northrop Frye consideră că utopia ar ţine de forma narativă a anatomiei (sau a satirei menipee). Brecht. pe cînd realismul- naturalismul reacţiona la ameninţarea nihilismului incipient în concepţia universului mecanicist.. 65—67. proto — S. cit. science sau fiction cine e mai abilitat să scrie ori să critice. respectiv. 54 . 1973. 733 — 734). Acolo. mai bună (a). op. „Lumieres et Utopie. 1977. Din fericire. Sigur că judecata critică (Darko Suvin face cu îndreptăţire această remarcă în op. SF: The Other Side of Realism. op. cit. se găseşte o foarte bună concluzie în gîlceava genologică: „să ne reamintim mereu că definiţiile genurilor literare. primitive science fiction (Sam Moskowitz). „Du surnaturel â la Fabrique de VAbsolu". Numai că utopia. cit. Modurile obţinute atît de simplu se pot subdivide. la fel (c). poate figura la doir. mai poate stîrni atitea pasiuni! Dacă energia consumată pentru le mot ar fi întrebuinţată uneori şi pentru la chose. 1972.F. p. între eticheta conceptuală şi realitatea literară constatîndu-se decalaje şi contradicţii adesea însemnate. p. pp. la pp. apărută în engleză în 1979. in Clareson. pp. Editura Eminescu. 1 — 27." (ca în titlul excelentei monografii a'lui Florin Manolescu) este un fel de pleonasm parţial. tot capitolul „Estrangement and Cognition' pp 3 — 15. prilejuind teorii de cenaclu. 95. v. Pe teren românesc.F. 53 .. există o mulţime de trimiteri de la un termen la altul (mai precis. 1971. „The Other Side of Realism". e0 . mai toţi criticii preocupaţi de science fiction sînt încă foarte prinşi în disputele terminologice. istorie.Cf. „The Hegemonie Novum". 1963. ed. nu ar mai fi periclitată. p.i .. între esenţa 71 genurilor (definită prin noţiuni şi idei literare) şi fenom nul genuriIor(ex-primat prin forme literare)'experienţa descoperă.F. La Science-fiction. deci neadecvate integral. incomodă sintagmă favorizată de discursul oficios. Scholes.). v. Apud Florin Manolescu. •■ Jean Gattegno. P. puţinii noştri specialişti vrednici de acest nume trec graţios peste asemenea chiţibuşuri. reprezintă o imprudenţă..-ul reacţiona la titluri. tot capitolul „SF and the Novum". „The Failure of the Science Fiction Novei At Social Criticism". Este şi opinia unuia dintre recenzenţi (Cf. 57 ' Thomas D.. May 9. 362. (Florin Manolescu).Bronislaw Baczko. cit. 61 ■ Ibidem. bunăoară. faţă de lumea experienţei. 1980. toate operele de ficţiune pot fi reduse la trei „moduri" de ' a? . combină reducţionismul cu o elementară strategie de inserţie în programul etnopedagogic. „Nommer le futur: archeologie d'un genre". la r■:•. in Basil Davenport (ed. tineri. „scientifietion". 51 • Termenul science fiction are o istorie recentă. corespund celor trei tipuri de raport dintre lumea ficţionalâ Şi cea.F. V. nu este îngăduită nici o fixitate". Chicago. pp. Mukaî'ovsky şi Şcoala de la Praga) este excenet discutată de Wolf-Dieter Stempel. 24. Apud Florin Manolescu. publicat şi în franceză („Les modes de la fiction". Aici aş putea insera o nouă remarcă despre stilul lui Suvin: pe lîngă vocabularul oarecum rebarbativ. op. adicăJ. 1979). tranzitorii. Cît timp conştiinţa genului literar nu se suprapune integral peste existenţa sa. p. pionierul publicaţiilor specializate în S. p. incompatibilităţi flagrante... 65 — 66. dar v. • Ibidem. op.F. 9. 519).. editor. categorii (a şi b). op. 309 — 310). 1977. mai proa i!)). un act lipsit de înţelepciune. în Poe'tique. 6Z . 13. reia textul francez Pour une ■pn»ti. demnitatea criticii literare S. b) cam la fel de mult circulă iniţialele. protofantascienza (Gianfranco de Turris). p.

studiul lui Ferdinand Seibt din Utopieforschung. Histoire de l'utopie.6. cit. c „ '• Relaţiile dintre ştiinţă şi S. cit. 76. 1978. loc. pp. 1956—1976. din moment ce utopia este ere- 74 dinţi într-un început integru şi într-o perfecţiune tangibilă. p. v. op. volumul colectiv Le discours utopique.Oricine pronunţă sintagma ah ob trebuie să semnaleze cartea lui H. Ibidem. Die drei Kulturen. L'Utopie et Ies utopies. 87 • V. 100. în ciuda 73 laptului că puţini solicită brevet teologic (deşi tradiţia sociologică americană este foarte învăluită in teologie)".Frank E. 9: „utopia in dis-grase"- 7S . Manuel.-ui. 24. Pentru alte disocieri în problema utopiei ca discurs. 85 . „Vaticinare si S. op. Pe cît de vag. pentru contrastarea detaliată a celor două metode utopice. Leviathan). pe atit de simplu. „Toward a Psychological History of Utopias". in Re'pertoire analytique de litterature francaise. 75. An Essay on Ficticn of the Future. Soboul.I. Suivi de I. Paris. 88 .).". Manuel. în Almanahul Anticipaţia 1985. pp. 5. Hartig. 70. pp. 116) atunci cînd descoperă elemente nevrotice şi chiar isterice în etica adulaţiei.. Manuel. pp. 73. 29. „Utopia and Violence" (Hilbert Journal. 24. 90 . engl. Cam în acelaşi sens merge Karl R. the Perrcnnial Heresy (1971): „utopia este faţă de domeniul politic ceea ce este erezia în raport cu cel teologic (ed. V. Notre-Dame. 5. cit.). 1950. (3) avînd ca valoare supremă un sistem formal ierarhic şi (4) fiind prezentat cu o strategie dramatică implicită sau explicită (descrierea se găseşte în conflict cu aşteptările „normale" ale cititorului).Molnar. cit. 94.. p. op. 74 — 89.F. 12. Horowitz scrie: „Sociologii apar netulburaţi de rolul clerical. 27. 25.. 1911. Cari Hanser Verlag. p. Die Philosophie des Ah Ob. op. January 1948. 82 . 1958. op. I. Manuel. sînt discutate de Florin Manolescu în cartea sa citată de mai multe on (pp. Ei caută o compensaţie (am văzut că alt disident psihanalist.. Oxford TJniversity Press. Ibidem. Cioranescu. Cioranescu. V. 27. p. cap. J. Molnar. in Frank E. Manuel (ed. n2). normele şi relaţiile individuale sînt organizate potrivit unui principiu mai perfect decît în comunitatea autorului. 127.. Manuel. 16. 313 — 346). revine Cioranescu pe pagina următoare. e invocat) şi creează o lume imaginară în care tipul de om pe care îl reprezintă chiar ei devine atotputernic. trad.F. praktischen und religiosen Fiktionen der Menschheit auf Grund eines ideahstischen Positivismus. 80 ' V. cit. 173. (2) articulat într-o descriere panoramică detaliată. Utopia: The Psychology of a Cultural Fantasy. System der theoretischen. Gallimard. Bucureşti. Caracteristicile structurale de bază care decurg logic din statutul utopiei ca discurs (despre o anumită comunitate. 1967. 33 — 39). p. „De la premiere utopie â la premiere utopie francaise.b. 6). cit. Viziunea lui Bleich se bazează pe lucrările lui Erik Erikson (Childhood and Society.•■ V.. Ibidem. 4.Frank E. Oricît de ciudat ar suna o atare foarte generală judecată. p. 92. p. Ibidem. Pour une histoire de l'utopie en France au XVIII siecle. Routledge and Kegan Paul. 171 — 185 („Der utopische Roman als Soziologie-Ersatz"). Ibidem. Paris. La studiul citat aici trebuie adăugat şi elaborările mai celebrului semiotician Robert Scholes (din mai ales) Structural Fabulaiion. Hartig. cit. UMI Research Press. cit. Ideology and Utopia.II 1970. 15. 40-60). asemănător gîndeşte Rita Falke („Pro-blems of Utopias". •■ Glenn Xegley. p. ea trimite la teoriile relaţiilor indisolubile dintre religie şi politică (rămîn la două titluri clasice: Spinoza. p. cit. 49).Despre prezenţa topos-ului vaticinia ex eventu în S. 1975. 8e- Rezonanţe teologice care îi evocă pe Buber şi Tiliich are şi teza cărţii lui Thomas Molnar. ne-am întors la gen literar si mentalitate. pp. Adler. 75. 83. Bd. p. Manuel.. p. p. op. Florin Manolescu. Elements d'une semiotique de la science-fiction". 190 — 223. 1970. 98 ■ David Bleich. 105. v. cit.Bleich. Utopia. p. Wolf Lepenies. La p. Două pagini mai incolo. Fundamentul metodei utopice. 254 — 279: „Utopie als Funktion abendlăndischen Denkens". Ibidem.. :. Manuel. . Dubois. Karl Mannheim.. p. 1977 pp 5-6. Vaihinger care teoretizează acest mecanism mental.. New York." (pp. Ideology and Utopia in the United States. 1950. 1952. pp. 102 . Paris.pe estrangement provenit dintr-o ipoteză istorică alternativă" (op. istoriceşte alternativă şi mai bună) sînt următoarele (v. 84. şi basm . Irving Louis Horowitz. An Introduction to the Sociclogy of Knowledge. p. 1979. cit. 11—13. op. 50 — 51): utopia trebuie să fie (1) un locus izolat — un timp sau un loc —. Ruyer. ■■ Frank F. A. 1984. p. Michigan.. subcapitolul „American Futuro -logy and the Pursuit of the Millennium" (mai ales pp. p.Ibidem. 1985. Popper în articolul său celebru.. Utopias and Utopian Thought. I.'. Aceasta e combinaţia foarte specifică între spiritul speculativ şi spiritul de putere. „Le paradigme absent. Essai de bibliographie. fantastic .. 79 . Bibliographie et reflexion sur la creation utopique au seizieme siecle". p. p. 104 . V. 77 . 101. Am citat de la p. 3 şi p. cit. in Diogenes. pp. 114. adăugită. 33. Indiana. 7-25. Paris. op. 103. op. 89 .. Soziologie zwischen Literatur und Wissenschaft. p. Ruyer scrie că mulţi utopişti minori sint nişte oameni slabi. 23. Fritzie P. The Quest for Utopia: An Antho-logy of Imaginary Societies. care se opun realităţii şi protestează pentru că nu se pot integra după voie. simultan. Young Man Luther. Fritzie P.I'. 96 • Am inventat această dubioasă sintagmă latinească pentru a defini demersul epistemologic al lui Ştefan Odobleja — o formă paroxistică a dihotomizării tipice pentru cultura europeană. y Jean Servier. 1984. „Silogismul S. XLVI. p.F. Miinchen-Wien. de Louis Wirth şi Edward Shils. Pe urmele lui Hans Jonas. 78 . Ideologie und Utopie. p.S. Luca Piţu. 1958) atunci cînd demonstrează că povestea utopică „sfîrşeşte cu distrugerea individului".F. Manuel. 114—116).Angenot. să reţinem că Darko Suvin defineşte utopia ca o construcţie verbală: „Utopia este construcţia verbală a unei anumite comunităţi cvasiumane în care instituţiile socio-politice. ţinut la Cerisy-la-Salle şi condus de Maurice de Gandillac şi Catherine Prion). Berlin. op. op. Capitolul final al cărţii dă şi o definiţie a utopiei: „a psychological and verbal permanence". 8l- Marc Angenot. 1978 (e vorba de actele unui colocviu din 1975. este „extrapolarea de la real la fictiv". 75. Max Patrick.. 70 ' Cf. pp. Tom Stacey Ltd... in Poe'tique. Tractatus theologico- politicus şi Hobbes. 38-39 (al doilea citat fiind subliniat de autor). 21. pp. 1972.. s3 . p. 252. . 97 • V. 42. 1977. 33 şi de la pp. Ann Arbor. p. Molnar crede că gîndirea utopică e o variantă a Gnozei. Manuel. Fritzie P. cit. iar condamnarea pe care o exprimă utopia e ontologică mai degrabă decît morală (cf. această construcţie fiind bazată. 2 şi p.Ca să rămînem în zona de referinţă a lui Marc Angenot. Angenot este coleg la Universitatea McGill cu Darko Suvin şi a colaborat cu acesta în programe academice şi editoriale vizînd S. 125—126. capitolul „Les symboles de l'utopie" (pp. 93 ' Frank E. Cele patru stadii ale mentalităţii utopice se găsesc la pp.F.Ibidem.Cioranescu. Fritzie P. 7l- Frank E. 40 — 46.

Fiind waking fantasies. dar făceau o greşeală inevitabilă pentru o teorie apărută prematur (cf. p. 24-25. 13 °. p. pentru conştiinţa care căutînd originea istoriei descoperă natura şi face din această descoperire secretul libertăţii sale. Iată de ce. „Why Utopias Always Fail. January 1956.. „Varieties of Literary Utopias". op. în Utopieforschung. cit.. p. o speculaţie care supune faptele teoriei. cit. Nu voi intra aici în amănuntele polemicii amintite. Frye. 20. Gal-limard.. e bine surprinsă de Bronislaw Baczko (Lumieres de l'utopie. Problemes de recherches". 15. cil. cit. „Lumieres et Utopie. Fritzie P. Marx a folosit prima dată sintagma „socialism utopic". ii5. cit. Asta în ce priveşte o concepţie mai „literară" asupra mitului. deasemeni. 97—108 („Ideology. 364. Condensation of Decline of the American Republic". 356—374) şi Lucian Holscher („Der Begriff der Utopie als historische Kategorie". 134 . Main Currents in Western Thought. 55 — 58. 126 . Manuel. p. Citez şi rezum concepţia lui Sorel după extrasele cuprinse în antologia lui F. 155. p. I. p. Popper. „Politics and Method in Mannheim's « Ideology and Utopia »". Cioran. Verlag Anton Hain. E interesant cum tradiţia analitică reduce lucrarea lui Mannheim la dimensiunea sa epistemologică (Alan Scott. 1. al doilea 75 spunea că există o continuitate între fantasmele milenariste medievale si fenomenele totalitare moderne — ilustrînd cu nazismul. Paris. Lesser (Fiction and the Unconscious. Solitude et com- munaute).L.. pp. 123 . pp.Frank E. Mythes. pp. 149. Cioran. 260—261. op. 1950. Aceste idei sînt reluate în cartea lui Mannheim Freedom. în De la socialismul utopic la sociali mul ştiinţific. 106.. caz particular al opoziţiei utopie-ştiinţă. 101 —115). op. pp. Les imaginaires sociaux. 1980. Fritzie P. op. 357. Mannheim devine mai marxist decît Marx. Pierre Versins. M. utopiile nu trebuie criticate. 14. Primul voia să determine ce factori de personalitate comuni oamenilor excepţionali şi normelor colective sînt reproduşi şi transformaţi în generalităţi culturale predominante. Cucania. cit.Servier.. Paris. cit. în articolul lui Frank E. Georges Benrekassa.) se găseşte în cartea citată a lui Darko Suvin. 181 .T. . Vom Menschen als utopischen Wesen. p. Van Baumer. în disputa sa cu Proudhon şi cu ceilalţi socialişti 'francezi. 379 — 395." (Tragicul.Baczko. Cioranescu. pp. arată că utopistul social nu e de fapt un contemporan al viitorului — ceea ce ar părea. discutată numai din punct de vedere logic — v. op. Detienne. 5e ed. Histoire et utopie (1960). 30. E la fel de absurd ca atunci cînd condamni visarea. 373. în momentul în care se sublimează într-o teorie. p. 1966. Oxford University Press.. Lucien Febvre.). p. op. Engels. p. Cf. 119. lla . devenită tradiţională.. să vezi o carte scrisă sub presiunea evenimentelor istorice (lucru evident în text şi recunoscut de autor). Flynn. p. 108 . 1957. O recentă lucrare care examinează acest aspect al operei lui Mannheim este cel al lui Alan Scott. 1953. Marx susţine în Mizeria socialismului că programele socialiştilor utopici erau generoase. dar nu am putea ocoli enorm de multe alte nume şi lucrări. pp.. Manuel (ed. 1957) şi Simon O. Bronislaw Baczko.Ar fi ridicol şi fastidios să mă angajez aici şi într-o polemică asupra mitului. Componenta pedagogică a utopiei. basmul etc.. 125 . 736 — 742. e fascinant. Manuel citat mai sus. 25.Interpretarea şi citatele provin din excelentul subcapitol „Utopies et mythes" din Bronislaw Baczko. mitul Paradisului Terestru. autorul vorbeşte de utopii ca de „wa-king fantasies" şi acceptă să discute despre visele destul de răspîndite din punct de vedere social (peste nivelul de folie ă deux. definiţia dată utopiei de Lamartine: „verite pre-nvaturee"): voiau să impună socialismul de sus în jos. Ortega y Gasset. 168. Marx este primul care a interpretat riguros din punct de vedere politic şi sociologic faptul literar care este înainte de toate utopia clasică. după fervoarea cu care propovăduieşte un ideal sentimental —. 1957). nu libertatea însăşi. op. 37 — 38. pp. Bleich. J. Sintagma „generozitatea posibilului" aparţine lui Gabriel Lii-ceanu. Cel mai bun tratament al relaţiei utopie-mit (cu referiri şi la genurile înrudite (satiră.. 29. pp. p. 117-l30. p. 125. Paris. 31 — 36. Histoire et utopie. pp. 107 . Frank E. p. Meisenheim am Glan. Utopia era pentru el o transformare a realităţilor în categorii logice.] mai mult decît chestionabil dacă vasta varietate a trecutului intelectual al Europei poate fi strînsă în această cămaşă de forţă maniheistă". Manuel. 205 — 392. 1981). desigur. Gallimard. într-adevăr. oxonian). Stuttgart. Ibidem. analiza modul în care ficţiunea trebuie înţeleasă ca prezentare a fantasmelor inconştiente care sînt apărate de forma artistică a operei. no. m . 402— 418). Pour une histoire ă part entiere. op. 147.". 118. Bd. Manuel. pp. 603. in fine. în studiul „The Political Theory of Utopia: From Melancholy to Nostalgia" (în Frank E. a lui Karl R. în care. 35. ar trebui să începem de la sintezele lui Eliade. 90. Une mytho-logie sans illusion.Bleich. jţircea Eliade. Noţiunea de motivating fantasy e derivată din lucrările lui Erikson. Jacques Prevot (L'Utopie educative: Comenius. aparţin deja trecutului. Utopias and Utopian Thought. 1977. p. op. dar înzestrată ulterior cu un prestigiu pe care el nu îl avusese în vedere. al treilea. Tot lui. Pentru clarificări terminologice suplimentare. cit. 21. 1968. 12a . 136 . p. in The British Journal for the Philosophy of Science. Sinteze excelente în problema raporturilor istoriei cu utopia (inclusiv raporturile istoriografiei cu utopia) semnează. 104. 673 -678. pp. p. Les imaginaires sociaux. Judith N. înţelegerea Arcadiei în raport cu timpul: „Numai că viitorul nu are decît generozitatea posibilului: el nu garantează decît posibilitatea 77 libertăţii. ci un prizonier al trecutului fiindcă idealul său este produsul unor condiţii economice în permanentă schimbare. Shklar respingea dihotomia lui Mannheim cu următoarele cuvinte: „este [. in American Mercury. The Poverty of Historicism. Ibidem. in Revue des sciences humaines... LXXXII. cit. 114. trecutul (care-a luat forma absolută a originii) nu este altceva decît viitorul răsturnat în vederea cîştigării unei certitudini. 25—27. Cioranescu. op. pp. Acestea. 189. 29. in Sociology. 108— 127. The Masks of God: Creative Mythology. 132 . 1978. p. History and Futurology. 124 .Frye. 167. pp. voi. Jorn Riisen („Utopie und Geschichte". 1974. 413 — 1519. De reţinut că Engels era mai favorabil utopiei decît Marx. Power and Democratic Planning. op. Rousseau. 116- Joseph Campbell. Flechtheim are în vedere articolul „Utopia" semnat de Mannheim în Encyclopaedia of the Social Sciences. Manuel. rtves et mysteres. and Futurology"). cit. i20bis. Apud Baczko. Utopia. n4.. 1951. Ossip K. p. 136. Souve-nir Press. Flechtheim. prin aceasta. Peter Urbach. 76 ] a°. 118 185. p. 133 . absolut esenţială. lla .. „Varieties of Literary Utopias". Apud Baczko. 127 .• Baczko. Paris. pp. „îs Any of Popper's Arguments Against Historicism Valid?". inclusiv). „Le statut du narrateur dans quelques tex-tes dits utopiques". epistemologii preocupaţi de sociologie (sau invers) îl citesc pe Mannheim mai puţin pentru teoriile asupra utopiei şi ideologiei şi mai mult pentru probleme de metodă. . cit. p. „Lumieres et Utopie. February 1987. 41 — 454.. m . voi. 109.Morman Cohn (The Pursuit of the Millenium. 35. 133 . Cioranescu. Paris. v.

343 sq. După autobiografia sa intelectuală (Unended Quest) şi nota istorică la The Poverty o] Historicism. Alte sugestii metodologice. Neussilss: Realitatea fiind negaţia unui posibil mai bun. 232 — 235. „Utopie et atopie" (pp. XXXIV. Cioranescu. 152 . pp.P. Ravmond Ruyer. 145 . p. pp. Religione e Potere. 1981. 154 . Perfectionism. p. 157 . Laskv. bunurile economice au de la început destinatari legitimi. Schriftenreihe der deutschen Hochschule fur Politik Berlin.. Routledge and Kegan Paul. 153 . 145. 164 . Utopie aus epistemolo-gischer Sicht". Das Prinzip Verantwortung. iar influenţa istoriografiei germane în Italia este copleşitoare.. 156 . O lucrare asemănătoare a fost ţinută în seminarul lui F. ca Mannheim. pp. 157—168. provin din teoriile şi interpretările antropologului german Hans Peter Duerr. p. Culianu) „Una critica deU'Utopia". Bleich.. ceidoiManuel (op. „Utopia intelectului şi utopia filosofiei".. I. Formalizarea refutării istoricismului i-a făcut sensibili pe epistemologi şi pe logicieni. in care teoriile sînt puse exemplar 79 la lucru)." — „reprezentarea unei condiţii care a fost cîndva prezent sau va fi din nou prezent. Berlin. op. in Utopieforschung. nu sînt total clare. 355 sqq. Nu intru aici în discuţia relaţiei dintre utopie şi revoluţie. Publicată în serial de revista Economica.■. 178. Manuel. t. Chicago. pentru care trimit la cea mai bună sinteză recentă: Melvin J. 159. 1961. „Liberalismo come Utopia". in Deuvres completes. The Growth of Scien-tific Knowledge. Postscript la ed.. Chicago. 1974. Kuhn..T. V. 1970. în care negativul existenţei este negat. Ideology and Utopia. Bd. 64 — 76. I. Hrsg. Fulvio Tessitore. Textul datează din 1954. Paris. Ibidem. Les imaginaires sociaux. p. 3. ţinută la Bruxelles. cit. vai. 146 . M. Versuch einer Ethik jur die technologische Zivilisation. Torino. 78 14S . pe care cred că ar fi fost însă bine s-o evoce într-o frază. „istorism").. 2. von Hayek. 1966. pp. The Structure of Scientific Revolutions. în primul tind. pp.. Popper a prezentat o comunicare la o sesiune particulară. 158 .. 197 — 206. NeuwiedBerlin. Flammarion. 22. De la democraţie en Amerique.. State. The Poverty of Historicism. Referinţele la Hans Jonas sînt din subcapitolul (redactat de I. New Jersey. Popper. aprilie-septembrie. in R. 347 — 354: „Public Opinion and Liberal Principles". Begriff und Phănomen des Utopischen. Popper. 1976. Lucrurile. suferă prea mult de complexul rigorii şi jinduiesc a fi mai „ştiinţifice" ţi mai „exacte" decît ştiinţele cunoscute sub acest nume. de pildă: Je£.. engl. mai cunoscut la noi prin cele trei volume colective asupra lui Mircea Eliade pe care le-a editat. iar' filosofia socială trebuie să ţină cont de asta (mai mult decit utopie.. The Open Society.n Ser-vier (op. din păcate. op.. Trebuie să-mi mărturisesc aici profunda gratitudine faţă de Ioan Petru Culianu. 280 — 292. Cf. 143 . Storicismo e pensiero politico. Urmăresc începutul capitolului „Aestheticism.. 1968. pp. 350. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. care îl traducea pe germanul „Historismus". „Avers şi revers în istorie. numită the entitle-ment theory: potrivit ei. a enunţat principii şi a făcut intepretări de o importanţă greu de minimalizat pentru ştiinţele omului şi ale societăţii — care. . un perfecţionist care-şi revede cărţile la fiecare ediţie) a apărut în volum in anii '50. Catherine Clement. Mannheim. Nozick putea scrie o Cucanie — raţele fripte din cerul cucanian măcăie bucuroase îndemnuri la propriul lor consum). Routledge and Kegan Paul. 21. 7-8. dar a fost inclus prima dată într-un volum englezesc abia în Conjectures and Refutations. Culianu. cit. Reading Nozick. 33). 13'. Deasemeni. 144 . citata supra. care au absolutizat construcţia logică. p. Cartea are un subtitlu grăitor: „On the Origins of a Metaphor. Essays on „Anarchy. „istoricism". Un splendid exemplu de dialog intelectual pe marginea ideilor lui Nozick (la care participă şi autorul) e Jeffrey Paul (ed. State. etc. pp 127-l36)." (Die politische Bedeutung der Utopie im Leben der Volker. Opoziţia dintre cele două tipuri de social engineering apare în mai multe locuri. 157—168 în The Open Society. 298 şi 324. de diferite întinderi (inclusiv în strălucita sa carte Eros et Magie ă la Renais-sance. 2-3. p. cit. Mayer.. I. Roma-nato. 13 (comunicare prezentată la simpozionul „Utopie şi science fiction". termenului „romantism". cit. Reprinted 1979'. unul dintre pionierii aplicării teoriilor lui Feyerabend în humanniora. The Poverty. pp. 14 noiembrie 1986). V. pp. Utopia and Revolution.. Lombardi. Frank E.P. op. Au făcut-o însă cam toţi istoricii şi criticii utopiei. „historicism").. 186-l89. Milano. pentru a evita complicarea unor interminabile note. Cît despre Nozick. 122— 141J. 162 . cartea lui Nozick este extrem de interesantă. Ca orice digest. Conjectures and Refutations. 65 — 77). or Some Illustrations of the Problem of Political Temperament and Intellectual Climate and How Ideas. Totow.. Citeva reflecţii cvasi-epistemologice". pp. nota 119). 181. Paul Tillich: „Das Prinzip aller Utopien ist die Negation des Negativen.. am eludat pur şi simplu.A. p. 1984. Lars Gustaffson. ci iniţiază o nouă direcţie. 37). 1986. mai ales The Poverty. 1951. versiunea finală (dacă se poate vorbi de aşa ceva la Popper. sub titlul folosit apoi pentru volum. 161 . Raymond Trousson (op. Neussiiss.. Deasemeni. Manuel. U1 . în Dialog. A. Două scurte eseuri despre utopie în Litterature. op. pp. nu am intrat în detaliile teoriei lui Nozick. second edition corrected. 50 -63. pp. pentru care termenul german este Historizismus (rom. 3 — 9). L'utopie et Ies utopies. „A- topie: description d'un rituel" (pp. ed par J. decembrie 1986. pp. 15 °. precum şi în lucrări incluse în volumul Conjectures and Refutations.. variaţiunile termenului amintesc de tribulaţiile. cit. 159 . lectura faimoasei sale cărţi Logik der Fcrschung aduce noi clarificări viziunii anti-istoriciste popperiene. Marietti. Dincolo de ironie. Kuhn. cit. acesta al Utopiei nu se justifică decit ca orientare şi încercare de a tematiza o operă mult mai complexă şi.). rezultă că Popper avea deja in 1919 — 1920 ideea că nu se poate prezice cursul istoriei pe baze raţionale. în numeroase lucrări (dintre care avem in româneşte excelentul eseu despre epistemologia lui Mircea Eliade. Spuneam adineaori că Popper. cit. utopia este „die Negation der Negation" (A. Nu am mai discutat variantele naţionale şi istorice ale utopiei liberale. Gabriel Liiceanu.. faţă de care reacţionează autorul cărţii Anarchy. The Open Society and Its Enemies. trad. Ideals and Ideo-logies Have Been Historically Related". pp. p. 1961. 143 . 138 . Fritzie P. discipol declarat (deşi oarecum disident) al lui Feyerabend. 139 . Tocqueville. V —VI. Strict superficial. Bucureşti. voi. cit. 1976. Uto-pianism". 115—116. p. vie. Hans Jonas. pp. de Dan Petrescu.. 1484. (social „canvas-cleaning").I. Popper a reluat unele din ideile criticii istoricismului în The Open Society and Its Enemies. Fevrier 1976: Jean-Noel Vuarent. 77 — 78.în 1936. nu acordă vreo importanţă existenţei unor accepţii definite ale termenilor cu care operează. Apud G... 1979.. 117— 149. 151 . Fifth edition (revised). cap.L. Paris.P. 1981. pp. cam în acelaşi sens. la London School of Economics. 16 °. FrankfurtMain. contextul teoriei juridice a lui John Rawls. fiindcă italienii aveau deja pe „storicismo". 183 . 39 a ediţiei româneşti.. Utopie. „Negation als Spiegel. O remarcă asemănătoare făcea despre statul ţarist marele istoric rus Kliucevski. Iaşi. Popper. IX. pierzînd din vedere istoria (ca în lucrarea lui Peter Urbach. Reprinted 1984. p.. Baczko. „The Speli of Plato". voi. 105—110). pp. Bronis- law Baczko (op. 178. 149 . I. I.G. organizat la Universitatea „Al. and Utopia. 131 sq. 141 . p.. 14 °. Cuza". a Il-a. and Utopia". Culianu. 155 . 351. Popper scrie de „briciul liberal" în Conjectures and Refutations p. Nu este mai puţin adevărat că Popper nu are în vedere tradiţia lui His-torismus (rom. pp.

cit. interpretarea. pp. p. în acelaşi volum. v. Dacă nu erau utopişti en titre. c'est en nous qu'il nous le faut chercher. Aici se încheie prezentarea splendidului articol al lui Gabriel Liiceanu. ii signifiait â ses disciples que. tot ce respingem noi astăzi ca pure abstracţiuni menite filosofilor era preocupare publică: Meister Eckhart ar privi cu tristă indignare judecata noastră de „bun simţ" potrivit căreia doar lucrurile concrete sînt reale. Cu toate acestea. p. eux et la genera- tion presente'.. pp. Gabriel Liiceanu. 168 . op. En Islam iranien. în mentalitatea medievală. IX. in Pauly-Wissowa. suplement. Ziirich. Lumea reală era. ii pre- conisait un royaume interieur. care cultiva. Schlaraffenland. de l'autre. de machiavellism şi de utopism. pp. x Problemele guvernării erau rezervate elitei puterii. livre V. studiul introductiv la Opere. articolul despre imaginar şi imaginai deja citat. dans le principe intemporel de notre nature.. TEOCRAŢIE !. „Platon şi platonismul". 325 — 334 (utopia interioară coincide cu utopia exterioară: „propria persoană a gnosticului e vizualizată imaginativ ca o cetate"). 181—183). CUI —CVIII). p. v. 174 . Gallimard. soustrait au temps. „Socialul". Les Cahiers de l'Herne. V.. cap. antichitatea nu ne-ar fi transmis în întregime opera lui Platon." (Histoire it utopie. Histoire et utopie. în special pp. cit. Manuel. articolul „Isoncrmă? (Victor Ehrenberg).. Aceste sinteze aveau să fie rezultatul Renaşterii şi al Reformei. in vreme ce lumea nominală era lumea politică. Mihai Sora. 81. I. Tragicul. în acelaşi volum. doza creseîndă de pragmatism reclamată de situaţiile concrete ale unei societăţi stabilizate doar de iminenţa crizei a făcut să apară şi să fie vehiculate elementele sintezelor majore ale ideilor despre putere. lumea spirituală. voi. cap. o anumită atitudine dispreţuitoare faţă de afacerile lumeşti. concurenţa ordinelor bisericeşti (mai ales cea dintre dominicani şi franciscani). Simina Noica. 9—11). 181. V. tot acolo. Ultimul citat este din En Islam iranien. care favorizau unul sau altul din elementele sintezei luiMorus: utopiile aristocratice şi estetice italiene (cittă felice. cr The Advice of W. 117: „le Christ lui-meme entretint l'equivoque. to Mr. de (arhitecţi) aristocraţi sau de masse ţărăneşti-meşteşugăreşti conduse de preoţi. XXXII.dniss) apărea în prelungirea paradisului iudeo creştin. 5. în Viata Românească. abordate numai pentru împlinirea unui mandat divin. pp. n9. in Eranos-Jahrbuch. „Locuri comune (VII)". p. utopia violentă şi populistă a milenarismului german (com-munia. pentru întreaga arie ideatică a Republicii.. 188 sqq. En Islam iranien. „Le secret de la 'cite personnelle'". 83 — 90. pp. p. The Open Society. natura sa proteică ducînd aproape la imposibilitatea practică a identificării sale in structura concepţiilor.. Pentru cetăţi emblematice şi mundus imaginalis el citează. Samuel Hartlib for the Advancement of Scmc Particular Parts of Learning (1648). Presence. De asemenea. 167 . v. V. ChristlicheVerbiir. mai ales paragr. părînd să susţină internalizarea a ceea ce el a numit memorabil „le Pire ideal" („etat diablement ideal" e o sintagmă din Diderot): „Le remede â nos maux. notele şi anexa. Ed. Corbin. 254. II. 47 — 54 si L'homme de lumire dans le soufisme iranien.. în „Les symboles du lieu. PRINCIPIUL FĂGĂDUINŢĂ MILENARISM. p. Orice platonizant va fi de acum înainte marcat de rezultatele cercetării lui Andrei Cornea. Cf. profeţiile. pp. Apud Cioranescu. gîndirea politică se desfăşura într-o respectuoasă atitudine de inferioritate apriorică faţă de religie. Pentru europenii medievali.. mai 1967. n96. confruntările şi prelegerile publice ale teologilor. 1964. 120—121. lucrările lui Henry Corbin „Leş cites emblematiques". 169 . 6. cittă perfetta. Noica greşeşte (p. pp. Popper. 1974. in Cahiers internationaux du symbolisme. este vorba de mile-narisme. milenarismul este fără îndoială cel mai complex şi mai profund. lămuririle preliminare. pp. 146J. spune Noica. asupra Mollâ Sadrâ. nu e o simplă constituţie politică. 114.P. Singura instanţă (după Corbin) în care cuvîntul „imaginaire" e echivalent cu „imaginai" este articolul lui Gilberd Durant „Le statut du symbole et de l'imaginaire aujourd'hui". 166 . 175 . precum şi „Au «pays » de l'Imâm cache". m . 173 . in Lumiere et vie. în exact acel „probabil" îşi sădeşte utopistul să-mînţa. respectiv. 31 sqq. op. în fine. în viaţa interioară a individului. printr-o convenţie duplicitară foarte răs-pîndită. 176 . Am păstrat transliterarea cuvintelor şi numelor proprii iraniene aşa cum este dată de Corbin. fiind supusă constant cenzurii teologice. V. Fritzie P. Mă resemnez la cîteva trimiteri: pentru ansamblul problematicii sociale. 2 Dintre cele trei curente. 278. Cioran. pentru educarea omului-politic şi finalitatea politică a platonismului. v. Despre Nâ-Kojâ-Abâd. L'habitation de l'homme". Aşa a făcut un Sir William Petty (1623—1687). Formularea întrebării aparţine lui Baczko (v. v. Aufruhr. repondant aux insinuations des Pharisiens. t. 3 — 26. introducere la Charmides. Gemeinermann. 9— lf („Cuvînt prevenitor").165 . 1987. face inutilă încercarea de a mai „povesti" în registru diletant dialogurile. note pertinente şi lămuriri indispensabile. Sub semnul neoplatonismului. le salut etant proche. 1972. Trec aici peste faptul că în continuare Noica apără sistemul de stat al lui Platon. schismele. VI. Sorin Vieru. 41—72. Corbin.. 17 °. toate acestea concentrau forţele intelectuale ale epocii şi coborau foarte adine în viaţa comunităţilor. II. pentru legătura etic-politic. Ion Banu. 174—176. 1986 pp. prodigioasele contribuţii ale lui Andrei Cornea: traducerea. Manuel. introducerea la Alcibiade. teoriilor şi doctrinelor pe care le . I. Lyon. op. personalitate enciclopedică şi membru fondator în Royal Society. 9.. 7). Noica devine astfel controversabil. LX—LXX (bună biblio-' grafie la pp. t. pp. ils assisteraient. toate aceste versiuni ale utopiei aveau cel puţin un element esenţial în comun: erau profund creştine. 52.. Nesfîrşitele controverse ale scolasticii în legătură cu subtilităţile ultime ale teologiei. fiindcă. 1964. â la consommation de toutes choses". In ambianţa Reformei şi Renaşterii în care s-a plămădit utopia umanistă engleză au apărut alte două curente utopice importante. ca şi atunci cînd (pp. 11) crezînd că repetatele declaraţii din Politeia că o asemenea cetate nu există nicăieri şi probabil nu va exista niciodată exclud posibilitatea ca Platon să fi vrut totuşi să construiască una (Noica trece cam repede peste episoadele de utopism din cariera publică a lui Platon). VII. prin comentarii erudite. pentru simple constituţii politice (prea multe şi pe vremea lui Aristotel). Practicate de umanişti. MONAHISM. IV. unii dintre teoreticienii educaţiei veneau în completarea unor utopii gata scrise. „ «Mundus imaginalis » ou l'imaginaire et l'imaginaî". cit. 9—10) construieşte o judecată falacioasă: Republica. I. familiei. Am citat din „Cuvînt prevenitor" (pp. t. PROFETISM. p. 80 1?2 . livre II. II. care l-a completat pe Hartlib: Tractate on Education. 177 . Frank E. II. 188. Interpretarea originală a lui Constantin Noica se găseşte în Opere. Cioran revine în mai multe rînduri la utopia interioară. t. Realenzyklopădie des klassischen Altertums. pp. simplificînd. mondo nuovo) preluau tradiţia elină. p. d'un cote. Citatele privind insula sînt tot din cartea lui Gabriel Liiceanu deja citată (v. Excepţionala ediţie a operei lui Platon la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. individ şi societate. 1983. p.

prin substituţie. să se substituie lui Moise. Imaginea cea mai la îndemînă pentru omul medieval pornit în căutarea unui ideal existenţial era paradisul. mesajul celest. Frederik L. teme. fixat în formă canonică de Ioan din Patmos. este esenţial pentru înţelegerea milenarismelor. ele acţionează aproape fără ştirea autorilor — spre deosebire de tradiţia cultă greco-latină 3—. cum ar fi cazul tipic al revoltei conduse de Gioacchino da Fiore. cum am spus. 9 Arhetipul marşului spre Pămîntul Făgăduinţei. a căpătat expresie clasică în Geneză. în Civitas Solis. a căutat. Charlemagne sau Frederic — ca atare sau prin încarnarea într-un inspirat: în 1348. de Zeitgeist — iar pentru perioada medievală creştinismul servea drept cadru şi principiu funcţional. împlinită cu ajutorul unei statui. Polak merge pînă la a plasa aproape toată istoria modernă sub incidenţa sintezei chiliastic-uto-pice. menajindu-le proverbiala convingere a originalităţii absolute. fenomen în care întregul Occident se substituie evreilor în favoarea divină. care. "6 Foarte puţini dintre aceia care astăzi asigură supravieţuirea acestui mit sint credincioşi sau ar fi dispuşi să recunoască în viziunile paradisiace străvechi sursa ideilor şi actelor lor. ca în toate timpurile. profeţiile venirii unui Messia. iniţial un mit ambiguu. deşi uneori ima. structuri de limbaj. Intrate în subconştientul colectiv al Europei creştine. depozitar al Sfîntului Spirit şi egal al lui Iisus. cum ar fi exilul. Dacă filonul apocaliptic. Astfel. Aventura individuală a substituţiei a fost însoţită. simpla afirmaţie a primirii cuvîntului divin fiind suficientă pentru a însufleţi massele — ca în 1510. a mesianismului iudeo-creştin şi a mişcărilor milenariste. aceasta toreşte în primul rînd consonanţei sale cu psihologia perioadelor de schimbări radicale — orice sursă livrescă devine astfel superfluă. mergînd pină la a pretinde că descoperise Tablele de aur ale lui Nephi — Cartea lui Mormon." 8 Este. 7 ducînd la constituirea utopismului clasic. 82 elemente milenariste. iar el însuşi a mers pînă la detaliul enorm al uniunii mistice cu Fecioara. oferindu-i imagini. ale cărei idei aveau să fie folosite de unul dintre iniţiatorii ei. Imaginile escatologice ale viitorului. a se împleti cu programele reformiste şi a căpăta un caracter revoluţionar violent: „Pe măsură ce credinţa religioasă in existenţa paradisului intră în declin. a dus pînă la ultimele consecinţe identificarea şi substituirea: apa băii sale era proclamată substanţa sfinţită a unei noi eucharistii. fiecare grupuscul milenarist . de substituţii colective. va fi ţinta mişcărilor profetice şi mesianice primitive. mişcarea. o întreagă serie de substituţii particulare este pusă in evidenţă de istoria milenarismului. a fost considerat Messia. Un alt curent a dus la deformarea spaţio-temporală a ultranaţiona- lismului care substituie efortului vertical înspre altceva şi înspre mai bine al epocilor precedente aspiraţii orizontale la putere mondială. profetul fondator al mişcării Sfinţilor Ultimei Zile. consideră el. Talmud şi Kabbala 5. Exemplele de substituţie sînt probabil la fel de puţin spectaculoase ca orice stereotipie culturală. materialul inconştient al mitului originar era păstrat într-un gen literar. o nuanţă escatologică suplimentară. unul din conducătorii flagelanţilor din Turingia. Acesta. şi într-o formă politică. Tanchelm. Joseph Smith. care fusese nota dominantă a utopismului antic. sau insurecţia calabreză antispaniolă din 1598. puternic conturate de sectele eretice şi mişcările chiliastice. exodul. în diversele sale manifestări. Astfel. a rămas activ şi în epoca modernă 4.influenţează în modul cel mai greu de ignorat. frustrărilor şi viselor legate de existenţa individului în societate era în evul mediu. pentru a-şi pierde către sfîrşitul evului mediu caracterul speculativ. structurat de mentalitatea dominantă. încă din primele secole ale erei noastre. atracţia către un telos transcendent de formulare variabilă. către idealuri de progres tehnic care mai tîrziu s-au combinat cu the American Creed şi s-ar putea să conducă în final către o tehnocraţie înrobitoare. Mesaje celeste nenumărate au repetat inlasabil aventura spirituală de pe muntele Sinai. acest pretins. paradisul. în faţa unei mulţimi exaltate. asemeni altora înaintea lui. influenţînd hotărîtor spiritul în care au avut loc cruciadele şi marile descoperiri geografice. Conrad Schmid. alături de copierea mistică a unor evenimente ale istoriei sfinte. primeşte. un ansamblu de credinţe populare in deşteptarea mesianică a împăratului creştin. aceste surse de jradiaţie nu mai necesită consultarea unui corpus. au supravieţuit după ultimul mare milenarism (vorbesc de Thomas Miintzer) în gîndirea utopică a Renaşterii. alimentează constant discursul utopic. a dus la două tipuri de urmaşi spiri- 83 tuali (paricizi): „Un curent duce la Noua Atlantida a lui Francis Bacon (din care Royal Society în Anglia a descins în linie dreaptă). de la Freud la istorici ai utopiei ca Jean Servier 10 —. revelaţia tablelor legii. Cam-panella. de asemenea. utopia. în mod asemănător. pe baza profeţiilor lui Isaia. Mitul resurecţiei regelui David a devenit. legenda regelui David.-? ginaţia delirantă a eroilor lor este imortalizată de un evni- 81 ment cu totul şi cu totul memorabil. remarcabil că idealurile utopice nu au căpătat cu adevărat importanţă socială decît în combinaţie cu programele milenariste. în contextul unui fenomen general de substituţie — care nu a scăpat psihanalizei. cînd vizionarul cunoscut ca Misionarul de pe Rinul de Sus a fondat confreria anticlericală a Crucii galbene. Procesul de sublimare a dorinţelor. care a dus la suprapunerea' peste hărţile Europei şi Lumii Noi a toponimiei Vechiului Testament. alături de viziuni paradisiace şi de profeţii apocaliptice.

va uni. se considerau astfel. Era o doctrină sortită celui mai năvalnic succes. Avea să le găsească de multe ori. diggers ori Christ's Monarchists. oricît de tragice. a mai fost urmărit şi în alte mişcări. a „părinţilor"). stimulat de un travaliu teologic impresionant — mai cu seamă în contextul Reformei. batjocură şi ură. ceea ce se observă cu uşurinţă din analiza caracterului anticlerical al milenarismelor: toate păcatele puse pe seama evreilor sînt imputate şi slujitorilor bisericii. Creştinii preluaseră. extrem de puţin asemănător cu vreun punct al tradiţiei europene. 35 în iudaismul medieval" — scrie Eliade. levellers. anunţat în tonuri sumbre de profeţii milenarişti. mîntuirea acesteia. desenînd aceeaşi evoluţie a mentalităţii europene. descurajînd. în lucrarea sa Refutarea alegoriilor. elemente ale escatologiei iudaice. ca garanţie — evocînd figura gnostică a basculei — dezirabilă a binelui radical viitor). spiritual etc. politic. milenarismul continua să existe şi să aibă în vedere istoria: un timp şi un spaţiu. profeţii valorizau istoria. epidemiile şi celelalte rele medievale. Sub presiunea primejdiei. legilor europene care ar veni de la Iustinian.. episcopul Nepos. Tradiţia oficială a bisericii avea să păstreze aceste orientări interpretative. curentele teologice milenariste. prefigurat de războaiele. prin activismul profetic.. Creştinismul popular tinde totuşi. sub semnul aceleiaşi „cauzalităţi diabolice" pe evreu şi pe cleric. pleda pentru o lectură literală a Apocalipsei. vaticinia ex eventu. insistînd asupra situării acestuia în sufletul credincioşilor. la passion d'Israel prend de plus en plus distincte-ment la forme de la croix. căci acolo Israel i-a rămas credincios lui Dumnezeu. pe la 1520. 12 Potenţialul reactiv al creştinismului popular. contemporanii lui Cromwell.. Dimensiunea sacră a vegetaţiei şi. la 1830. aşteptate ca probe ale „mîniei" lui Iahve — principiul unificator al istoriei —. în Anglia. atitudinea generală faţă de evrei. mormonii se autoincludeau în rîndul triburilor lui Israel.Alungat din teologie — care îl accepta numai în forma unei eupsihii —. Evenimentele istorice au de acum înainte o valoare prin . acreditase vocaţia universalistă a instituţiilor religioase. la Luther. Evenimentele istorice. care ameninţa însăşi existenţa celor două regate evreieşti. orice optimism şi orice bucurie de a trăi — specifice religiilor cosmice — sînt atacate şi. Posteritatea europeană a naturii frugale este absolut remarcabilă: deşertul se transformă în premisă a utopiei. prin ea. fiind continuu transformate în „teofanii negative" (dezastrul militar. Foarte buna cunoaştere a istoriei trecute devenea baza prezicerii unui viitor foarte probabil.. din Anglia în Boemia. Cest pour-quoi le zele amer de l'antisemitisme tourne toujours â la fin en zele amer contre le christianisme lui- meme. aşa cum s-a remarcat. în mai mare măsură. Dacă imagologia a putut stabili satisfăcător evoluţia imaginii evreului de la admiraţia mistică la teama obscură de puterile sale diavoleşti şi de la invidia şi deferenta interesată la dispreţ. economic. hulita istorie evenimenţială e încă mai lămuritoare: datele şi detaliile sîngeroase depăşesc evident condiţia accidentală. Cel mai spectaculos import. mişcările sociale vor înţelege să-şi construiască lumea perfectă din temelii. se urmăreşte chiar abolirea lor. îndreptată împotriva sincretismului canaanean. mai evident din secolul al V-lea încolo. într-o dezlănţuire a ostilităţii care nu e lipsită. de temei psihanalizabil (manifest în profanarea ostiei 85 ori în masacrarea preoţilor. preferind legea comună engleză. a epifaniilor exuberante ale Naturii va fi redescoperită destul de tîrziu. răbufnind aproape în fiecare secol şi în fiecare ţară europeană. printr-un demers teologic paradoxal şi fundamental nou." 14 Conflictul explicabil dintre milenarism şi biserică nu se născuse numai prin medierea antisemitismului. 17 Toate aceste mutaţii. era originala valorizare religioasă a „terorii istoriei". Dezastrul universal iminent. se considerau descendenţi ai evreilor n. nenorocirile. de pildă —. deziderat etern al creştinismului. văzîndu-şi comunităţile ca pe nişte insule — iată un element utopic! — în oceanul nedreptăţilor. pentru prima dată. în general. în care nu trebuia căutată nicidecum versiunea criptică 15 şi anticipativă a istoriei. nu a întîrziat să conducă şi spre o reconsiderare a raporturilor cu biserica. cu atît mai normal cu cît creştinismul s-a răs- pîndit mai întîi printre evreii din Diaspora. secta British Israelites e cea mai frapantă comunitate care practică substituţia mistică: ei se consideră urmaşii autentici (carnali. printre prelungirile moderne.. nu se lăsau de altfel aşteptate prea mult. De nos jours. Unitatea ecumenică. apărută pe fondul luptei religioase a epocii profeţilor. bazată — după ei — pe cele Zece Porunci. să depăşească violent acest complex al substituţiei şi să răstoarne. De asemenea.considerîndu-se poporul ales: anabaptiştii. cauza profetismului — convertirea mulţimii şi. ci poate fi considerat printre elementele constitutive ale creştinismului: deja Origene condamna teoria regatului mesianic. astfel încît disoluţia lor a urmat firesc impunerii doctrinelor hete-rodoxe. radicale au loc pe fundalul unei istorii agitate. 16 Mircea Eliade a relevat noutatea acestei tendinţe. Profeţii au reuşit să distrugă formele cele mai răspîndite ale religiozităţii cosmice (specifică agricultorilor). pe un spaţiu purificat prin violenţă. nu doar spirituali) ai celor Zece Triburi pierdute. Poporul ales a cedat locul său de „boue emissaire" bisericii. 13 Rodul urii e ura: „Ce n'est pas peu de chose pour un chretien que de hair ou de mepriser ou de vouloir traiter d'une maniere avilissante la race d'ou Dieu et la Mere Immaculee de Dieu sont issus. serveau. simultan cu retorica şi imagistica „poporului ales" (care vin de la Amos). evacuînd divinul din natură şi denunţînd ca impure părţile lumii naturale exaltate de cultul fertilităţii: „Regiunea « pură » şi sfîntă prin excelenţă este numai pustia. în încheierea capitolului consacrat religiei lui Israel în epoca regilor şi a profeţilor din primul volum al Istoriei credinţelor. Eliade sintetizează noua viziune asupra istoriei: „Astfel.

fiecare butuc de vie va avea zece mii de viţe. Utopia: the Psychology of a Cultural Fantasy: „în timp ce miturile Vîrstei de Aur. sălbatica violenţă a ultimului mit în tendinţa sa spre împlinire rezultă în principala trăsătură exterioară a psihologiei sale caracteristice: structura sa adolescentină." 2° Comportamentul violent adolescentin si retorica fraternităţii uneşte într-un sentiment de „culpabilitate tragică" (sintagmă lansată de Freud în Moise şi monoteismul) pe membrii grupărilor milenariste.. Ca şi Norman Cohn în cartea deja amintită. Erikson asemuieşte furia milenaristă cu Germania fascistă (care vorbea totuşi explicit iimba împărăţiei de O Mie de Ani)'. nu i-ar împiedica. in 132. Bar Kochba (Fiul Stelei) conduce o insurecţie în Palestina. creînd teroare. tot ceea ce susţine viaţa. propagă în Europa teme si motive milenariste. autorul unei foarte bune scurte cărţi.. implicîndu- i cu viclenie în crime lăsă cale de întoarcere. Ameninţările profetice erau însoţite de masacrul necredincioşilor. care cunosc. să notăm mai întii violenţa furibundă a mişcărilor milenariste. superzelos. hrana." Descoperirea de către europeni a viziunii iudaice asupra istoriei a avut loc în condiţiile în care Diaspora însăşi primea din patria mistică ştiri ieşite din comun: în anul 70.] un şef de bandă care-i ţinea uniţi pe băieţi cerîndu-le admiraţia. Era Fuhrerul: un frate mai mare glorificat. Le roman de la Rose. la alte privaţiuni şi suferinţe voluntare menite să-i izoleze pe Aleşii conştienţi de păcatele lor de păcătoşii lipsiţi de conştiinţa erorii: Liga Aleşilor. Şi era un exploatator nemilos al eşecurilor părinteşti. şi ca atare capătă o valoare religioasă pe care nimic pînă aici nu putea să le-o asigure. Revărsările de violenţă divulgă o structură adolescentină a milenarismului. de la preoţi şi călugări (consideraţi ca atare de hoardele unui Eudes al Stelei) la evreii din Ierusalimul primei cruciade ori la fidelii Islamului (care nu este nici el prea departe de un milenarism). fiecare viţă va avea zece mii de lăstari. de pildă). iar mulţimile îl aclamă ca Uns al lui Dumnezeu. separată de context şi proiectată în viitor. Imaginile profeţiilor lui Baruh poartă din plin marca acestei explozii a limitelor: în ziua sosirii lui Messia. încă din Evul Mediu timpuriu.. intră în arsenalul profetului milenarist: pe la sfîrşitul secolului al XlV-lea. profetul milenarist trebuie înţeles prin examenul comportamentului unui frate mai mare care ucide tatăl castrator pentru a-şi salva fraţii mai mici şi a instaura totalitatea milenaristă. Acelaşi delir al belşugului va fi asociat mereu milenarismului." 21 Criza violenţei adolescentine este în acelaşi timp un semn al unei crize a identităţii sociale."19 Tot potrivit lui Bleich. El n-a repetat eroarea lui Napoleon. societatea. văzîndu-l pe Hitler ca pe un „adolescent care a refuzat să devină tată prin orice conotaţie. fiecare lăstar zece mii de struguri etc. Literatura apocaliptică de prin secolul al II-lea (Cartea Jubileelor.] Mileniul putea fi imaginat acum ca o recreare a acelei pierdute Vîrste de Aur care nu cunoştea clasele sociale ori proprietatea privată. Barierele raţionale solidare cu structurile sociale stabile sînt distruse odată cu orice sentiment firesc al măsurii.] va fi dintr-un moment în altul instituit prin intervenţia directă a lui Dumnezeu. sentiment care duce adesea la autoflagelări sîngeroase dar şi la masacre.. aşa cum era de aşteptat. el şi-a rezervat pentru sine noua poziţie a unuia care rămîne tînăr în posesia puterii supreme. ori în acelaşi sens kaiser sau preşedinte. în lecţiunea lui Wolfgang Stockel). Revenind la interpretările psihanalitice. în timpul marilor frămîntări sociale care au însoţit sfîrşitul Evului mediu. Treptat. Epistola către Barnaba). susţine că oamenii sînt cu toţii fraţi şi s-ar iubi ca fraţii dacă viciile acestei lumi. pentru a realiza dorinţa împlinirii imediate a imposibilului: „Maşinăria folosită pentru a activa această dorinţă — formele ei sociale — este sistemul adoles- 88 centin al fratelui mai mare charismatic. Faptele istorice devin astfel « situaţii » ale omului faţă de Dumnezeu. ne spune el. Titus distruge Templul. fondată de Mvintzer în 1520. aşa cum este de părere şi David Bleich. creştin şi milenarist sînt puse în mişcare de aceeaşi fantasmă a simbiozei infantile. această viziune. Interpretarea milenarismului ca regresiune în adolescenţă a făcut pe unii autori să găsească similitudini noi între revoltele religioase ale Evului Mediu şi evenimente ale istoriei recente. fiind adesea comic prin enormitatea . super-violent — proiecţia unui ego popular nesigur — care termină odată pentru totdeauna cu tatăl castrator..ele însele. ca şi cea mai tîrzie (a 67 unui Papias din Hierapolis." 18 Nu altceva spune Miintzer cu celebra sa formulă omnia sunt communia (omnia simul communia. a unui dezechilibru funciar. Era adolescentul neînvins [. care a luat în stăpînire prerogativele taţilor fără să se identifice excesiv cu ei: numindu-şi tatăl «bătrîn de cînd era copil ». a fost reluată şi amplificată de către creştinism. cea mai cunoscută şi mai gustată scriere a literaturii medievale. Moştenirea greco-latină a Vîrstei de Aur fuzionează cu milenarismul iudeo-creştin pentru a da naştere milenarismului medieval: deja în 1270. acesta „încerca să cheme statul natural egalitar din adîncurile trecutului şi să îl prezinte ca pe un ideal tangibil [. relansînd problematica statului natural egalitarist. Flavius Josephus pune în circulaţie în lumea latină explicaţia războiului sinucigaş în care se angajaseră evreii prin credinţa acestora în iminenţa sosirii regelui mesianic.. şi această concepţie. restaurînd astfel posesia «mamei » glii — ţara. o largă difuziune şi afectează profund mentalitatea populară. Parabolele lui Enoh. Astfel avem dreptate să spunem că evreii au fost primii care au descoperit semnificaţia istoriei ca epifanie a lui Dumnezeu. face o descriere a unei epoci de aur şi a declinului ei. părînd că pune astfel capăt istoriei. diverse grupuri extremiste au fost inspirate de convingerea că Mileniul egalitar [. încarnate de necredincioşi. în măsura în care sînt determinate de voinţa lui Dumnezeu.

Salvarea.. Textele difuzate la Miinster.11—12). purpură şi bijuterii (e drept. pe cînd în utopie munca strict organizată e preţuită pînă la a fi inclusă printre valorile fundamentale ale unei religii laice. înainte de a se dizolva în hoarda mistică. involuntar şi enorm. Prin urmare. în timp ce cetăţeanul Utopiei respinge această imagine îndepărtînd imaginea Tatălui şi înlocuind imaginea Mamei cu puritatea societăţii juste. defineau domnia terestră a celor drepţi ca vastă indiferenţiere. această parte a Evangheliei pe care bisericile nu o mai puneau în valoare. Şi." (Gen. Bucuria frenetică a individului e potenţată de furtuna milenaristă. o frugalitate minuţios regizată. ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. un sens evanghelic incontestabil. duşmanii săi principali fiind acuzaţi continuu de ele: Biserica Romană. Egalii." (22. urmează că 89 trebuie să ne bucurăm neîntîrziat de" abundenţa escatologică. şi să şedeţi pe scaune de 90 domnie. anunţată clar de un Gioacchino da Fiore (carcera convins că Mileniul este o împărăţie a Spiritului) 24 şi prezentă în declaraţiile principalilor lideri milenarişti. considerată necesară şi purificatoare. să nu-ţi mai dea bogăţia lui. obţinute prin jaf. insupportables et forts". ca să mîncaţi şi să beţi la masa Mea în împărăţia Mea. hon-netes. Actul carnal. Importanţa redusă acordată intervenţiei omului în mile-narism nu duce. cum am văzut. e Marea Prostituată. oricît ar părea de ciudat. De asemenea. îşi înlocuiră straiele simple cu mătăsuri. în care lectura Vechiului Testament încuraja sensul literal şi făcea abstracţie de posibila valorizare a Noului Testament. unele secte mergînd pînă la considerarea căsătoriei ca act impur. 3. abolirea totală a proprietăţii fiind pregătită de o întreagă campanie în favoarea comunităţii bunurilor. Psihanaliza descoperă în fixaţia purităţii una din marile deosebiri dintre milenarism şi utopie: „Alesul mişcărilor rnilenariste încearcă sentimentele copilului care tocmai a descoperit secretul naşterii sale şi îşi învăluie părinţii într-un dispreţ mînios. Milenaristul aşteaptă totul de la intervenţia divină. care şi-a deschis gura ca să primească din mîna ta singele fratelui tău! Cînd vei lucra pămîntul.silogismelor sale falacioase: din moment ce Messia e printre noi. Fraţii etc). consecvenţi. Nici disciplina monastică nu transformă pe de-a-ntregul teologia creştină a salvării într-o doctrină utopică. într-o bucurie eternă. Mileniul e şi apogeul bunăstării materiale. Poate că prima lor diferenţă este şi cea mai evidentă: rolul muncii e nul în milenarism. căsătoria era rigid controlată sexual: Gioacchino da Fiore cerea ca în epoca Sfîntului Duh credincioşii să nu-şi consume mariajul. sperînd într-o abundenţă fără de sfîrşit. Tot idealul reconcilierii este răspunzător pentru amploarea practicilor rnilenariste legate de mortificarea trupului şi de castitate. la anonimizare şi . împlinirea cuvîntului divin transmis de Luca: „Voi sînteţi aceia cari aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. prosperitatea s-ar fi putut obţine prin muncă. implica un dezinteres absolut faţă de posesiunile lumeşti.m. şi chiar o cunoaştere precisă a textelor Părinţilor greci asupra săracului ca încarnare a iui Christos şi asupra pămîntului care nu ar aparţine decît lui Dumnezeu [. caracterizată prin comunitatea bunurilor şi permisivitate sexuală. care este o relaţie directă cu Dumnezeu.17). care propune cetăţenilor săi moderaţie în toate. ca altădată Babilonul. ră-mîne o chestiune individuală. Reacţie inevitabilă a mulţimilor sărace eliberate de constrîngerile sociale prin delegaţia mistică a Mileniului. după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie. era condamnat in termenii cei mai duri. ci reconcilierea lui Adam cu Creatorul său. chiar dacă e uneori pregătită prin supunerea la anumite reguli etice care au ca efect secundar integrarea individului într-un grup social (Aleşii." 25 Paradoxul de care vorbeam ceva mai înainte rezultă din coexistenţa pauperismului evanghelic şi a imaginilor abundenţei escatologice — cum ştim de la Baruh sau de la un Lactanţiu (mierea va curge din stînci. provocator al căderii omului. tot aşa cum permite o explicaţie unitară: „Se în-tîlneşte [în mişcările rnilenariste — n. De aceea vă pregătesc împărăţia. numai că truda era consecinţă a păcatului originar sau pedeapsă a fratricidului: „blestemat este acum pămîntul din pricina ta. e singura trăsătură obişnuită umană a acestor „hommes tristes. milenaristul trăieşte cu in- 91 tensitate drama mîntuirii individuale. 22 Semnificaţia şi proporţiile jafului entuziast practicat de milenarişti se cer bine cumpănite. respectiv „Acum blestemat eşti tu. 27 O întreagă obsesie a prostituţiei şi fomicaţiei însoţeşte milenarismul." 28 Nu doar psihanaliza este capabilă să lumineze detaliile care deosebesc milenarismul de utopie. belşugul milenarist nu' răsplătea efortul. în deloc veselul decor al societăţii festive. şi deci tema profetului înarmat şi a violenţei generalizate.]. Drepţii. 4. dar era un jaf sfînt). isgonit din ogorul acesta. fiind împărţită de searbădul cetăţean al lumii ideale cu semenii săi. izvoare de lapte şi vin vor ţîşni din pămînt).28 — 30) 2i. E tot ce poate fi mai străin utopiei. în vreme ce în utopie ea îngheaţă într-un ritual fără fast autentic. deplina şi principial suficientă. trăsătura generală de pauperism evanghelic a milenarismului era exaltată cu orice prilej şi poate fi pusă în evidenţă la cele mai diverse grupuri. Altfel decît prin jaf. Bizarul „umor". Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale" (Gen. pe de o parte. deposedarea păcătoşilor apărea ca singura soluţie a marelui paradox social: cum să dai celor ce nu au fără a lua de ia cei avuţi? 23 Semnificaţia spirituală a mişcării. socoteau discipolii lui Tanchelm sau Eudes. Chiar admisă.] Dar găsim aici şi o secularizare a aşteptării iudeo-creştine.

în cartea pe care am menţionat-o. să nu uităm.depersonalizare. the utopian quest — n. Schematizînd în continuare şi con-ceptualizînd. aşa cum utopismul englez poate fi văzut ca o formă „legală" a milenarismului german. Bleich opinează că impulsurile agresive. nicidecum scopul în sine al acesteia). credea că „Pentru această căutare neobosită [căutarea utopică. alături de simţul practic. Deja Victor Dupont. i-ar fi apărut pentru a-i revela ascunzătoarea Lăncii Sfinte şi a- i spune că Dumnezeu i-ar fi ales pe ţărani „fiindcă ei întrec în merit şi în graţie pe toţi ceilalţi oameni".36 Şi. crede Bleich. ca mai toate aserţiunile etnopsihologiei. notînd că. în sîngele englez. ignorînd egoist universalismul: „on pourrait parler du na-tionalisme utopien oppose a l'universalisme millenariste". Forţînd puţin lucrurile. pierderea identităţii e maximă: chiar liderii poartă numele unor principii — în schimb.. animat de forţa şi urgenţa mandatului mesianic: în insula perfectă totul urmează Legea echilibrului. singurul exemplu extrem fiind milenarismul s felului al XVII-lea. în ultimă instanţă. duce mai departe observaţia lui Victor Dupont. el propovăduia cvietismul. potrivit unor principii inatacabile. 93 Cuvîntul care defineşte cel mai bine utopismul englez devine astfel „legalitate". Noţiunea mistică a poporului pur s-a născut tocmai din identificarea liderilor milenarişti cu idealurile mulţimilor paupere. prin exaltarea misiunii şi drepturilor celor umili: Sfintui Andrei. încă din evul mediu. Şocanta experienţă istorică şi spirituală a conflictului dintre regalitate şi parlament a fost urmată. în această ordine de idei. the feeling of necessity. Bleich conchide că. pentru că foarte rar avem de-a face cu formele lor pure: metoda weberiană de a contura un Ideal-typus este. scria Servier. grupul anglo-saxon pare să fi fost special desemnat de elementele temperamentului său compozit. prin tentativa de a soluţiona — în spirit — contradicţiile lumii concrete. partizani şi purtători de cuvînt ai unei elite. Spre deosebire de izolarea utopică. iar utopiştii încarnează aspiraţiile burgheziei şi rămîn. pretindea un astfel de om. consideraţia de mai înainte nu este valabilă ca atare. unde omul e pus cel mai sistematic la contribuţie... imaginaţia şi-a croit drum prin realitatea socială [. iar relaţia cu divinitatea nu este redusă la ajutorul ceresc: spaniolul Miguel de Molinos se plasează astfel în dublă exterioritate faţă de utopism şi milenarism — reducînd oarecum la absurd neoplatonismul. opoziţia între experienţa britanică şi cea germană se conturează clar: „în societatea engleză mînuirea publică a ideilor şi literaturii s-au dovedit adecvate pentru reţinerea îndelungată a violentei imaginaţii utopice. în condiţii social-istorice specifice. of speculation. şi dragostea de ideal cu aprecierea realităţilor concrete. instaurîndu-se prin reforme raţionale şi logice. s-a speculat chiar că spiritul englez ar fi mai propice utopiei." u Voi reveni ceva mai încolo asupra acestui ultim punct: „totul sau nimic" e un principiu care interesează şt milenarismul." 35 Violenţa revoluţionară a răbufnit arareori în Albion. să vină în întîmpinarea voinţei dumnezeieşti. Legat de compatibilitatea structurală cu violenţa sau absenţa ei. se cunosc numele tuturor fruntaşilor milenarişti).m. E oarecum fără speranţă să te bazezi pe englezi pentru a face o revoluţie adevărată. la quete utopique. fiind pur şi simplu consecinţa logică a raportului dintre atotputerea divină şi neputinţa umană (mai curios este că tocmai în utopie. probabil şi ca reacţie inevitabilă. Tinde. într-adevăr.31 92 Nici violenţa nu se potriveşte utopismului: idealul burghez al dragostei pentru munca regulată şi viaţa moderată nu va alege calea deschis conflictuală. Succesul milenarismelor se explică şi prin universalismul mesajului lor soteriologic. în vreme ce spiritul german ar favoriza milenarismul. convins că isteria apocaliptică a celui de-al IlI-lea Reich reprezenta culminaţia unei tradiţii. and its implicit warning that unless utopian visions are realized. distructive» revoluţionare apărute în societatea britanică au găsit o supapă — salutară pentru establishment. „into the familiar utopian sense of urgency. în valoroasa lucrare de doctorat L'utopie et le roman utopique dans la litteralure anglaise. Rol modest nu înseamnă de fapt lipsa oricărui rol. fiind pină la urmă un rezultat obişnuit al schematizării unor realităţi mult mai complexe (însăşi opoziţia dintre milenarism şi utopism se cere a fi relativizată. să se fixeze în literatura consacrată utopismului opinia că spiritul utopic refractar violenţei ar lua naştere. Utopismul nu a putut depăşi niciodată constrîngerile unei topografii centripete şi misterioase. chiar promotorii celor două curente ilustrează acest aspect al diferenţei: diverşii Messia provin din straturile inferioare ale intelligentsiei 3o şi se adresează sărăcimii. Desigur. în contextul istoric general. prin refularea unor impulsuri milenariste şi prin sublimarea altora. Utopiei nu îi este suficient liderul charismatic. „Legalitatea a intrat în subconştientul englez. paşnică a lui Miintzer. ca să zic aşa. de o trecere relativ paşnică înspre democraţie şi de creşterea prestigiului popular al legalităţii: victoria evoluţiei asupra revoluţiei. 29 Milenaristul trebuie. Mai mult decit atît." 32 David Bleich. o fază necesară a cercetării. tocmai această capacitate de a controla zisele impulsuri a dat accepţia comună de astăzi a utopismului: „an area of dream. în timp ce în Germania."33 Ce s-a întîmplat totuşi cu violenţa din miezul fantasmei utopice? A fost tradusă. all will be lost. Imaginaţia poetică nu a încetai niciodată să se manifeste în literatură. and of benevolent social ambition. englezii s-au dovedit capabili de a-şi menţine impulsurile utopice în domeniul legalităţii şi al literaturii. Paralela Morus—Miintzer făcută în continuare de Bleich aruncă o lumină şi . milenarismul presupune deschidere şi prozelitism. Morus apare ca o versiune mai bine socializată.]. binefăcătoare pentru masse — în tradiţia utopică. din nou." 37 Nu altceva susţinuse Norman Cohn.

Miintzer rămîne în galeria demonilor istorici. „chiliasm") s-a alăturat cererilor active ale straturilor oprimate ale societăţii constituie o cotitură în istoria modernă.. în dogmaticul său refuz ulterior de a o schimba pe cea veche — au fost reţinute forţat în sfera literară. printre răscrucile istoriei europene şi. sursa principală a entuziasmului orgiastic milenarist e credinţa că „imposibilul dă naştere posibilului şi se amestecă în lume şi condiţionează evenimentele reale". graţie trăsăturilor comune personalităţii sale şi societăţii sale. certitudine — „Realitatea însăşi era acum considerată subordonată autorităţii dorinţei. 41 „Spiritualizarea politicii". Abia în iureşul înfruntărilor medievale s-a văzut că era cu neputinţă a substitui escatologiei milenariste colective o escatologie individuală. 45 Miintzer însuşi vorbea de „curajul şi puterea de a realiza imposibilul". Dacă trăsătura esenţială a chiliasmului este. în acest punct începe politica în sensul modern al termenului. a afectat decisiv dezvoltarea ulterioară a Europei: „Sursa de tensiune spirituală [." 52 O ultimă ciudăţenie a milenarismului: una din premisele sale teologice anunţa o utopie interioară: Origene susţinea că venirea Mileniului nu se va situa în spaţiu şi timp.. Lumea viitoare. accente panteiste succed accentelor maniheene: omul eliberat de rău prin distrugerea lumii vechi va deveni centi'ul universului ale cărui forţe el le va absorbi pînâ Ia deificare. spre deosebire de acceptarea fatalistă a evenimentelor aşa cum sînt. 46 (Cînd te gîndeşti că în '68 se scria pe zidurile Parisului „Soyez realistes. de altfel. 2. profetul rebel se aseamănă utopistului: ambii descriu lumea minunată în care dorinţele populare s-au împlinit." 49 Deşi raţionalismul utopic şi natura abstractă a utopiei se deosebesc radical de intensa angajare emoţională şi concreteţea milenarismului (iar prezentul continuu al primei e opus prezentului furibund. pentru a se întoarce. care ar fi început cu mişcarea husită şi cu cea anabaptistă. Atunci cînd sînt luate în atenţie mai ales frenezia de massă şi furia despiritualizată 51 . cerînd un tip analog de totalitate. prin ecouri îndepărtate. sau a controlului de « sus ». in timp ce Miintzer voia să respingă cu totul noul. un personaj care avea funcţia de a activa producţia fantasmatică a maselor şi de a le transmite sentimentul iminenţei — şi chiar pe acela al prezenţei — Mileniului. amîndoi au fost motivaţi de aceeaşi imaginaţie şi au 94 fost tulburaţi de crize de identitate analoge. mişcările escatologice medievale sînt considerate „precursoarele isteriilor colective moderne. cel de-al doilea rămînînd să şlefuiască la infinit faţetele cetăţii radioase. imediat. nupoţiaxclamadecît:Sî'c. în tumultul secolului. au murit opunîndu-se unor reforme parţiale ale concepţiei creştine despre lume. ale istoriei Lumii Noi. sărbătoarea continuă şi celelalte sînt totuşi prea mult pentru oamenii în carne şi . e celebrată in limbajul uni- 95 taţii totale. inefabilă. primul." 48 Frenezia posibilităţii absolute generează o perspectivă dualistă.] era emergenţa mentalităţii utopice. Miintzer a murit apărînd ortodoxia milenaristă — Liga Celor Aleşi. vorbind despre milenarism. Am întrezărit mai înainte. 40 Mannheim consideră că momentul în care milenarismul (el foloseşte termenul echivalent. este adevărat. ci în suflet. în care erau înnobilate şi binecuvîntate de divinitate. al celui de-al doilea) — deosebiri suficiente pentru a opune şi în practica socială elementele celor două curente —. Acesta este elementul cel mai spectaculos al milenarismului. iar mişcările chiliaste în ansamblu au fost puse.mai puternică asupra relaţiei dintre utopism şi milenarism: „în timp ce Morus a murit apărînd ortodoxia catolică — Unica Biserică Adevărată —. anunţat violent de profetul milenarist: dorinţele străvechi devin hic et nune posibilitate. Dar Morus.) „Pentru credincioşi" — spunea Miintzer — „ceea ce în natură e considerat imposibil are loc cu adevărat". înaintea Reformei. în care lumea prezentă este descalificată: „ea e in întregime rea. potrivit lui Mannheim. stricteţea legilor. insistînd mai mult asupra căilor către ordinea ideală. Pe de altă parte. Pe scurt.. Prin profetul milenarist." 38 Pentru Karl Mannheim. nu i se poate aplica decît logica pasională a lui tot sau nimic. dezvăluindu-şi prin aceasta slăbiciunile ideologiei sale adolescentine. şi astfel între limitele decorum-ulm social. Morus voia să păstreze în întregime vechiul. care a apărut în straturile oprimate ale societăţii. dorinţele mundane ale nefericiţilor cunoşteau o clipă de înălţime. de două ori legitime şi infinit mai arzătoare. „tendinţa de a se disocia mereu de propriile imagini şi simboluri" 44. dacă înţelegem prin politică o participare mai mult sau mai puţin conştientă a tuturor straturilor societăţii în împlinirea unui ţel pămîntesc. prima formă a mentalităţii utopice (teoretizată în Ideologie und Utopie39 este chiliasmul orgiastic al anabaptiştilor. figura profetului." 42 Această dublă determinare a milenarismului face ca el să fie simultan „robust material şi foarte spiritual". La fel de evidente sint consecinţele istorice ale milenarismului: Gioacchino da Fiore a fost considerat un pionier inocent al ideologiei moderne 50. Amîndoi. dacă discursul utopic nu poate niciodată evacua pe deplin o insidioasă componentă prohibitivă — izolarea. din perspective remarcabil asemănătoare. Diferenţa decisivă dintre cei doi a fost că impulsurile « utopice » ale lui Morus de a înălţa o ordine în întregime nouă — implicite. Muntzer a fost comemorat ca strămoş al revoluţiilor moderne. Utopia. Adică. 43 o mişcare explozivă care argumentează teologic implicarea în viaţa de toate zilele a unor energii pînă atunci transcendente. probabilitate. într-o anumită măsură.'. în timp ce Miintzer a încercat într-adevăr să acţioneze în realitate. în schimb. a exprimat asta în termenii comportamentului adult tradiţional şi a devenit prin aceasta sfînt. demandez l'im-possible!". interferenţele dintre ele sînt evidente.

„profeţie''. de arta de a străvedea în viitor. uneori rămînînd la atît). a ştiut să dezlege răul prin cîteva rugi adresate zeilor şi închinăciune. Mais ce qu'elles devoilent. condiţionată de etică. legat de timpul şi spaţiul biblice. Bernard-Henri Levy Ic spunea „resistants". ivindu-se în mintea cîtorva aleşi. o reacţie la teroarea istoriei. unde prophetai sînt „oameni capabili să prezică (prophemi) cursul evenimentelor ca urmare a informaţiei primite de la zeu. să discut împreună utopismul şi profetismul. stîrnite de nu se ştie ce străvechi păcate. clişeul confuziei dintre profet şi mistic este adînc înrădăcinat. James Darmesteter — „socialişti". a unui curent mistic puternic — acela care a dus. într-un curent care îl înţelege ca „atitudine anistorică. dar erau inspiraţi să prezică naşterea lui Hristos. profeţii se împărţeau în prolocutores şi predictores. Primii (de la MOŢ se la Samuel) erau oamenii cărora Dumnezeu le vorbea.60 Adevăratul subiect al profeţiei este totuşi altul. larg umană. 97 „a profeţi"„a profetiza"." 61 Ne amintim cu nostalgie că. în care „cei care dădeau nume nu socoteau că nebunia (mania) e lucru de ruşine sau de ocară.8S Chiar 3 Andre Neher." 59. un subiect grandios care transfigurează prezentul: „Vision et parole sont. dat fiind că istoria profetismului atestă prezenţa. E o confuzie greu de combătut." 62 Din perspectiva presantă a viitorului. se va bucura de beatitudinea dezmărginită a Mileniului. ea a născocit purificări şi rituri de iniţiere. s-au năpustit asupra cîte unui neam.. IV. arbitrajului metafizic al divinităţii" şi un alt curent. spunîndu-i arta nebuniei (manike)V'. pe cînd utopia era mai cu seamă o afacere a filosofilor. ce e drept. care transmiteau poporului cuvintele divine şi prin care (alături de marii preoţi) Dumnezeu îşi exercita puterea civilă. prin Gnosă. pentru cei mai mulţi. la marile valuri ale misticii medievale şi moderne. adăugind un t. 63 Supranumele profeţilor dau seama foarte exact de tendinţele exegezei profetismului. după temporalizare (die Verzeitlichung der Utopie) şi transformarea în distracţie populară. secunzii (profeţii Exilului) erau oameni lipsiţi de autoritate civilă. fiind . beţie mistică (întîmite la profeţii greci." Pasajele din Phaidros fixează înţelesul originar al substantivului „profet". iar pentru cel care a ştiut a se lăsa prins cu dreapta măsură de nebunie şi delirul ei. 11).. „profetism") care sînt legate de calitatea profetului de a anticipa. extaz. un istoriopat. un înţeles consolidat de Cicero în De divinatione (I. poartă. discursul profetului milenarist e generos. simţul comun refula nebunia şi. Deja în zilele lui Socrate." Primul curent foloseşte mai cu seamă limbajul psihologiei şi al moralei. omul de rînd. proiecţiile ei erau lansate in absolut. dar şi în Biblie. şi doar nebunia în stare să prevadă viitorul. cu litera care schimbă totul într-un cuvînt). de a prevedea. care priveşte profeţia ca „fenomen istoric. în mare. Charles Peguy — „sfinţi". poate chiar în versiunea lui Juda Hallevi (Kouzari. spune la un moment dat Socrate în Phaidros. de ce ar fi legat ei numele acesta de cea mai mîndră dintre arte.'Voi încerca în continuare. fenicieni.. Mai recent. dar subordonată. care. profetismul ebraic nu era decît o valorizare a trecutului. Azi. 55 Ceva mai încolo 68. Magistrul evocă vremuri si mai vechi. oricît de puţine calităţi ar mai avea el pe lingă credinţă. făcînd puţină etimologie (aşa cum filosofii au continuat pînă astăzi. absolutul pare futil. en quete de decouverte. prin care regnum Christi urma să se împlinească. cel ce vedea în profet un subiect care trăieşte paroxistic istoria. Conferindu-le un loc privilegiat în escatologia socială. devenit prin transformare mantike (e o întreagă obsesie la Platon. ducînd la extrem abordarea sociologică şi eradicarea metafizicului. Imensa bibliografie a profetismului a moştenit şi sporit polisemantismul ireductibil al cuvîntului „profet". crede Socrate. pre-. folosit tot mai mult cu intenţii polemice: Renan îi numea pe profeţi „journalistes". lucrurile stau cu totul altfel: „Nos utopies sont des plâns que nous tirons sur 1'avenir.JLe voir ou le dire paraissent tres secondaires. 54 „Am. 64 Pentru studiosul utopiei. et semblent des modalites seulement du contenu substantiel de la prophetie qui serait de decouvrir. ţinînd seama de diferente dar căutînd afinităţile. 16. făgăduieşte. E o judecată nedreaptă. darul de a vedea cu duhul". de. d'annoncer 1'avenir.66. în ultimă instanţă. Acest prefix. mîntuindu-l pentru totdeauna pe cel ce se împărtăşea dintr- însa. fiindcă binefacerile hulitei mania sint impresionante: „Există [. al doilea curent. în mod analog echivalării profeţiei cu anticiparea. aflat a fost şi leacul la tot ce este rău prezent. Altminteri. et non plus comme autrefois sur l'absolu. 67 Forme de frenezie. ai cărei istoriografi sînt profeţi. Dicţionarele 5S perpetuează acele accepţiuni ale cuvîntului „profet" şi ale cuvintelor din aceeaşi familie („profetic". alături de curentul magic. Ernst Bloch îi numea pur şi simplu „utopişti". conotind dezvoltarea existenţei biblice. c'est l'absolu. care se divide. Ştim de la Mircea Eliade cit adevăr este în această prejudecată populară cu privire la profeţi: de fapt. recunoaşte implicarea socială a profetului. cel de-al doilea vorbeşte limba istoriei şi a metafizicii.] boli şi nenorociri cumplite." 57 Pentru Hobbes. statura sa de justiţiar'. Max Weber — „demagogi".pe poziţiile unui fundamentalism ebraic. aflat ca întotdeauna împotriva curentului. canaaneeni) s-au păstrat de-a lungul secolelor.96 oase —. se impune. de a prezice. 11). schimba pînă şi conotaţiile numelui acestei arte de a vedea cu duhul. dans cette prophetie. fără îndoială. de devoiler. ce n'est pas 1'avenir. întreaga încărcătură semantică:.

aşa cum îi constrînge Ieremia anunţînd nenorociri. Cel mai convingător effet de reel era tocmai catastrofa. Aş spune că profetul nu va intra niciodată la mănăstire. dar mai cu seamă dujpă cele două războaie mondiale scrierile utopice cu creditulfcel mai mare au fost cele descriau lumi (viitoare) insuperterbile. Binele e fals. o experienţă numinoasă. Ei îşi interzic să admită că mesajul fericit poate fi de inspiraţie divină. miracolul. nonistoria. în general extrem de pesimiste: ecuaţia luciditate-pesimism e foarte greu de dezminţit. nabi. exaltatul. iar schema profetică (Neher) reclamă comunicarea: „realizarea profeţiei nu depinde numai de revelaţia făcută profetului. misticismul' (ca în budismul Theravada şi în alte cazuri) poate apărea într-un context din care conceptul unui Dumnezeu Creator e absent. un renversement interieur du mouvement de la catastrophe [. cu aceeaşi maximă intensitate. care debutează ca argument moral pentru a se transforma în silogism: dacă Hanania profeţeşte pacea.n. Răul e adevărat. o interpretare platonizantă a credinţei ebraice. nelinişteşte.atestate printre caracteristicile creştinismului primitiv.] şi în această experienţă copleşitoare diferenţa dintre el şi Cel Sfînt e foarte net accentuată. debutează ca afirmaţie inacceptabilă. optimismul e criminal. care trăiau şi speculau teologic ameninţarea naţională. iudeii nu se vor mai simţi constrînşi să se pocăiască.e.. vituperează.n.). dar privită încă drept eveniment numinos.47 De aici neîncrederea şi aversiunea faţă de profeţii păcii şi ai fericirii. în ochii profetului. iar Hanania minte (şi trebuie să piară). pe cînd modul tipic de viaţă es al misticului e retragerea. Ninian Smart riscă să despartă net profeţia de misticism. să reţinem concluzia lui Ninian Smart cu privire la profeţi: ei întrepătrund numi-nosul şi eticul. 72 Mesajul social. 50 e. dacă liniştea radioasă a utopiei poate exercita o fascinaţie care depăşeşte ori atenuează scandalul. un vid istoric. emblematică pentru fuziunea elenistică a iudaismului cu valorile spirituale greceşti. în Biserica primitivă se mai practica glossolalia. personalitatea şi interesul lui Yahweh pentru istorie. profeţia erodează şi . opunîndu-se reformelor şi semănînd neîncrederea în ele: doar intervenţia divină. dacă îl urmăm pe Osea. instigă.] "79.n." 69 în al doilea rînd. profetul era apropiat curent (şi în epoca lui Ieremia) de mechouga. şi sfîrşesc prin a-l asimila cu falsa profeţie. nenorocirea. ci este exhibată continuu. profeţia e subversiune. Certitudinea catastrofei validează certitudinea mîntuirii. o demisie grotescă în faţa responsabilităţii. ergo. Aceste structuri ale raţionamentului profetic — orientat spre cădere. Pentru a trece mai departe. deşi el se poate simţi posedat de divinitate — „în viziunea sa Divinitatea îl domină într-un mod numinos [. cvietismul. patriotismul şi supunerea sînt negative. de exemplu) are o viziune ce apare ca exterioară sinelui. dezvăluind o lume transcendentă din care nu lipsesc dinamismul. el o părăseşte. Ca şi utopia (diferenţa de grad e însă mare). discursul catastrofist. cea a Cetăţii oamenilor şi a Cetăţii lui Dumnezeu. opune profeţiei optimiste a acestuia („profeţie optimistă" e o contradicţie în termeni pentru profeţii scripturari) o metodă infailibilă. profetul luptă împotriva optimismului politic. puternic antropomorfizat. prin urmare. poate salva comunitatea de la catastrofa ineluctabilă. pe cînd profetul (Isaia.. — c. cea a esenţei şi a existenţei. sprijinit pe o vocaţie metafizică. în-cepind cu profeţii scripturari (secolul al VUI-lea î. profeţia neagră." 7B Ieremia. Dimensiunea subversivă nu se mai ascunde după decorul lucitor al ordinii fără cusur. pe baza unei analize a operei şi activităţii lui Philon (c. Dar. experienţa profetică nu există decît implicînd existenţa Creatorului — numeroşi autori insistă asupra rolului intermediar al profetului '°. scandaloasă. profeţii ebraici propovăduiau un mod de viaţă dinamic. după ce. violenţa profeţiei nu pot fi recuperate nicicînd: profeţia ameninţă. ci de comunicarea ei celorlalţi oameni şi de uzul pe care aceştia i-l dau. 20 î. în Biblie.e. Ambele sînt resimţite ca ingerinţe. Potrivit lui Smart. nebunul. în schimb. care sînt consideraţi mincinoşi de profeţii scripturari: „Profeţii nu denunţă la zicătorii păcii numai un optimism de proastă calitate. situează profetismul „la răscrucea unei triple în-tilniri: cea a tradiţiei şi a vieţii.. 28). în vreme ce limbajul contemplativului e frecvent impersonal.).." 73 Apariţia profetismului la întîlnirea dintre civitas terrena şi civitas coeîlestis (sintagmele sint ale Sfîntului Augustin) nu e lipsită de apropieri cu utopismul. ca funciar străine. între catastrofă şi salvare intervine. mai cu seamă în comentariile la Pentateuh." 71 în al treilea rînd. ori. spre dezastru 77 —. începînd cu cele politice: trădarea şi insurgenţa sînt valori pozitive. în dramatica scenă a înfruntării cu proorocul Hanania (Ier. cel care a dat. Fenomenul s-a repetat cu scenariile viitoro-logice de tipul celor americane (Zero Limitation Growtkj." 80 Asemeni utepiei. negarea absolută a istoriei: „L'histoire vient soudain se jeter dans un gouffre pcur y disparaître et une tranche de non-histoire permet la surgescence d'une histoire nouvelle. In fine. numai profeţia lui Ieremia vine de la Dumnezeu (şi e. ameninţătoare. misticul porneşte de la introspecţie pentru a ajunge într-o stare de graţie în care are experienţa inefabilului. 78 Un atare mundus inversus e născut de paradoxul salvării: pateticul Osea „sait que le mouvement qui mene vers le salut est une interpre-tation â rebours.68 Dintre exegeţi. experienţa mistică nefiind raportată direct la. limbajul profetului (în special ebraic) e foarte personal. Dumnezeu doreşte cu siguranţă ca iudeii să ispăşească. deosebită de alte experienţe profetice prin caracterul ei comunitar. sau interpretată ca. âez-umanizante (vezi Brave New World. conduc spre răsturnarea întregului sistem de valori al societăţii. 78 Asemănarea cu destinul 100 antiutopiei este izbitoare: djn ultimele decenii ale secolului trecut. activ. adevărată). 1984).

" 89 Dar nu un grup social oarecare se opune de fapt profetului şi mesajului său. cu toate că nu a fost niciodată efectiv realizat."88 Familia. cultul. terenul dialogului lipseşte: avem de-a face cu înfruntarea a două modalităţi diferite. hotărînd abandonul spaţiului şi recursul soteriologic la timp. care depăşesc cadrul istoriei profetismului.] Este un obiect al deriziunii. vizibil. prietenii. De aceea. profeţia este scandal.suspendă timpul.m. 83 Cu Ieremia şi Ezechiel. iar miracolul e ■ n 7 1 1 101 instrumentul acestei inserţii. care e manifestare a numinosului în social." 86 Iudeii reveniţi din exil în spiritul lui Ezechiel poartă cu toţii acest plan utopic al profetului: „Nu toate elementele planului sînt utilizabile..]. Nonistoria utopică nu e răscolită de vreo aşteptare: dacă peste neantul dintre dezastru şi mîntuire profeţia întinde puntea făgăduinţei. 8S Este exact ceea ce tiu se întîmplă în utopie. rămîne etern aproape prin apropierea în timp. fiecare îl face de ocară. apel. Confruntat cu statul ori cu sacerdoţiul. Le reve de Jeremie est un rythme pur: rien ne dessine l'avenir. neamul său a ales timpul. ca o critică implicită a mesajului profetic — ne amintim că Dumnezeu îi ceruse lui Abraham să-şi părăsească patria. care e deşteptare. dispreţului. ci este conţinută de aceasta. după tradiţia secolului al VUI-lea. veghe. ei sînt perpetuu într-o confruntare de metode şi idei 93 (acută în dialogul dintre Iov şi prietenii săi asupra relaţiei personale cu Dumnezeu). profană şi îngustă. numai timpul e absolut: Dumnezeu. guvernă-mîntul. Urmînd demonstraţia lui Andre Neher. nonconformismul profeţiei. înţelepciunea medie. uneori tecmai în virtutea principiului unei vecaţii cernune 91: „Conflictul între înţelepciune şi profeţie e cel mai puţin glorios şi cel mai periculos episod al scandalului profetic. iar profetul să fie clasat. Catastrofa şi izbăvirea sînt simultane şi aparţin viitorului. hokma. îndatoririle Principelui. s0 Culmea scandalului: hokma. şi în cele din urmă torturilor şi morţii. încearcă să reducă la dimensiunile şi categoriile sale profeţia. Şi totuşi. în cazul lui Ieremia. emanaţie a culturii care nu depinde hotărîtor de o vocaţie. dar fiecare lucru este viguros schiţat acolo şi poate furniza schiţa unei realităţi: Templul. încereînd să obţină amendamente minore ale politicii de stat. In fiecare miracol. problema minorităţilor etc. hotărîndu-se pentru spaţiu. spaţial e contingent. în permanenţă. prigonit: „El e singur împotriva întregii lumi [. ritualizarea accentuată a vieţii. 81 Profetul numai vizează persoana morală a suveranului. într-adevăr. 180 sqq. Dumnezeu e pe cale de a acţiona. Martin Buber face o splendidă analiză a „teopoliticii". iar lecţiile profetului. Ezechiel este profetul cel mai apropiat de utopism: „Avec Ezechiel. ea „pretinde a-l insera pe Dumnezeu în realitatea politică. C'est un plan. aproape nimic din structura utopiei clasice nu lipseşte din descrierea lumii ideale din viziunea lui Ezechiel (Ez. o mentalitate dominată de hokma. la alţi profeţi — ca Ieremia şi Ezechiel — ele au loc în strictă contemporaneitate. ils revent chacun d'une remontee differente. 82 Cum relevă Andre Neher. . la orice distanţă spaţială s-ar afla. Cest la difference essentielle entre l'esperance de Jeremie et celle d'Ezechiel. scandalul profetic atinge gradul său absolut — profetul este ostracizat. Descendus ensemble au point le plus bas de l'histoire. pentru care „tot ceea ce este exterior. Planul lui Ezechiel. Profetul nu poate fi conceput decît ca radical. Confruntaţi cu înţelepciunea. în cartea sa Der Glaube der Propheten (pp. nu există o „doctrină" profetică. E un conflict între „anestezia metafizică" (Neher) a înţelepciunii şi revolta. să lase casa părintelui său. Le reve d'Ezechiel se projette dans l'espace. date „au voi de l'histoire". ceilalţi profeţi. consider că Ieremia ar putea fi profetul emblematic pentru cei două mii de ani în care evreii nu au avut o ţară: cu el. profetul riscă să fie ucis. Dieu rentre ânouveau dans l'espace. printre gînditori". produs al educaţiei. Prin urmare. Dezacordul dintre profet şi înţelept e ireductibil. toţi se opun profetului: „Pentru popor. ca revoltat perpetuu." 82 Această concepţie se completează cu abolirea polarităţii catastrofă-mintuire înţeleasă ca succesiune. Isaia reprezintă în istoria profetismului un moment de ruptură: „Cu el.. sintagmă care desemnează profetismul politic începînd cu Isaia. regii. administraţia. încearcă să aducă la sine profeţia. de a intra în Cetate. care suspendă timpul. detaliile arhitecturii (de la măsuri la funcţii). văd în Ieremia un om al timpului absolut. profeţia riscă să fie edulcorată. massele. mîntuirea nu e consecutivă catastrofei. care face din societatea ebraică împărăţia lui Dumnezeu — de aici şi imaginea regelui David ca Messia. problema locului lui Dumnezeu în Cetate se pune acut". cu Dumnezeul său. întins. prosperitatea viitoare. Numai că vidul instituit de profeţie între catastrofă şi salvare e o tensiune care amplifică beatitudinea Mileniului." 84 Pentru Ieremia. pentru Isaia. mesianismul naţional trebuie privit în consecinţă ca o reîntoarcere la spaţiu. profetul proclamă triumful deplin al timpului. utopique certes [s. 40—48): minuţia topografică." 87 într-adevăr. răsturnarea valorilor capătă semnificaţii esenţiale. dacă în Biblie nu există un conflict direct şi concret între profet şi înţelept. Conduita sa îl expune sarcasmului. a constituit. sinon le mouvement du retour. un sistem complet de referinţe pentru noul stat religios al 102 Iudeei. ci implică domeniul politic în alianţa sacră. ci o stare de spirit. Teopolitica are ca fundament miracolul. une immense mise en branle pour revenit. punţile utopiei sînt tăiate. berit. nu sînt lecţii propriu-zise — „profetul nu vorbeşte nici într-o şcoală. mais ou tous Ies elements perdus sont â nouveau inseres et localises.). Ies hommes et Ies femmes en route. virtual acuzat şi condamnat de masele care nu-l înţeleg şi pe care încearcă el disperat să le pună în mişcare prin verb. singura formă de regalitate acceptată de profet. Sub povara ameninţării divine — separarea poporului iudeu de sacrul autentic —.

Ea utilizează. argument structure seraient le contraire de l'utopique qui ne peut etre que du fragmentaire cherchant le totum. în această ordine de idei. das Noch-Nicht-Bewufite e hotărît de prezentul şi viitorul lumii reale. ordinea şi dezordinea sînt de aceeaşi natură. ca fenomen psihic. Acest încă nu c cheia speranţei utopice într-un viitor idealizat. revoltatul prin excelenţă: „Ei aşteptă ca din gura lui să emane revendicarea absolută. această punte. wir sind. grade)." lo3 Născută sub zodia gîndirii ebraice tradiţionale. revolta profetului poate constitui punctul de plecare al unei utopii. „un compendiu al gîndirii utopice" 10°. Profetul este. avînd un anumit grad de realitate (aşa cum conceptul de posibilitate are nivele. 97 Sub rezerva depăşirii complexelor sacrei captivităţi. El nu dă lecţii. in nuce: „Das wirk-lich Mogliche beginnt mit dem Keim. acolo (în timp sau în spaţiu) unde visul lumii ideale poate prinde viaţă." 107 Cum spune Peter J. redusa la scara patimilor unei lumi contingente în care absolutul nu încape decît ca nostalgie. ca şi profetismul. încearcă să întemeieze ontologic utopia pe o filosofic a aşteptării. Nun haben wir zu beginnen. utopia e adusă în orizontul omului obişnuit (de aici dimensiunea profetic-milenaristă). echivalarea profeţiei cu revolta ar apărea în altă lumină de îndată ce s-ar admite că „revolta manifestată de profet ar manifesta o voinţă transcendentă omului. und so wollen wir ihm seine Faust und seine Ziele werden. Strigătului său nu-i răspund. Das ist genug. veghea febrilă de catalepsie. aber wir stehen fest. înţelepciunii raţionale a omului. Structura compactă a utopiei se fragmentează şi se risipeşte în meandrele unui discurs care făgăduieşte. et c'est dans ce ne pas encore que l'uto-pie se situe. Moltmann întemeiază speranţa orientată spre viitor pe revelaţia (Offenbarung) concep-tualizată ca promisiune (Verheifiung). îmblînzită. deus absconditus devine la Bloch homo absconditus. care devine artizanul propriului destin: „Ich bin. situată într-un încă nu. trădată în spirit.şi nu-i corespund dccît alte strigăte. de Noch-Nicht-Geworden. de la speranţă la împlinire. Categoria . această înţelegere a profeţiei ca revoltă este consecinţa automată a faptului că societatea modernă şi statul au structură şi organizare „esenţialmente raţionale. pentru a provoca dezordinea absolută. aceea a lui Dumnezeu. negativ. ca proces. In unsere Hânde ist das Leben gegeben. Jiirgen Moltmann a prefăcut Das Prinzip Hoffnung într-o Theologie der Hoffnung." 9? încercările unor filosofi moderni de a restaura profeţia sfîrsesc aproape invariabil în reducerea acesteia la dimensiunile unei revolte. o existenţă aservită absolutului. worin das Kommende angelegt ist. şi cred a recunoaşte în marile mişcări care. El îşi emite mesajul în ambianţa surescitată. e construită de urmele (Spiiren) utopiei în istorie şi discurs. Jl)8 Omul are în proiecţiile lui Bloch atributele lui Ens perfectis-simum. duc omenirea spre structuri sociale mai echitabile. Fur sich selber ist es lăngst schon leer geworden. 102 Cu Bloch." 98 într-o asemenea perspectivă raţionalistă. în căutarea unor latenţe utopice: „ « S n'est pas encore P ».nici într-o academie. ainsi finitude. se manifestă ca tendinţă a maximei posibilităţi los. Noch-Nicht-Sein-ul e şi el modulat de gradul de posibilitate — de la un posibil eminamente raţional (Denk-mbgliche) la posibilitatea cea mai apropiată de existenţă. El nu aşteaptă discuţia şi obiecţia. emotivă şi pasională a mul- 103 ţimii. centrată la rîndul ei pe o ontologie a provizoriului implicit promiţător. Bmeinţeles. profeţia se transmută în utopie: dezordinea e învinsă de geometrie.m. ostil). Rolul profetului convertit la utopism e să grăbească tranziţia de la posibil la real. înţelepciunea iraţională a lui Dumnezeu." 95 în realitate. ci ordine. coherenec geometrique. acest Noch-Nicht-S ein nu poate lăsa loc unui Sein nedorit. Ea opunea unei hokma umană o hokma diferită.]. Profeţia capătă astfel rolul de a pregăti nihilist spaţiul construcţiei utopice. este esenţa viitorului din care neliniştea şi eşecul au dispărut (pentru Bloch. într-o operă foarte întinsă ca aceea a lui Ernst Bloch 98. aucun sujet n'a encore le 104 predicat qu'il merite. Bren-ner. vizibilă mai cu seamă în Das Prinzip Hoffnung. a unei lumi drepte. peste abisul deznădejdii se întinde puntea unei promisiuni. a unei utopii in stătu nascendi. cea mai „obiectivă" (objektiv-real Mogliche). viitorul există latent în trecut şi prezent 101. aşa apărea profeţia biblica. începînd cu secolul al XVIII-lea. revoluţionară. ritmul autentic al inspiraţiei profetice. iar imaginea omului utopic este o reconceptualizare a reprezentării creştine a divinităţii în context antropologizant: „Gott erscheint so als hypostasiertes Ideal des in seiner Wirklichkeit noch un- 105 gewordenen Menschenwesens. Conceptul de Heimat ca telos al omului şi al lumii seamănă izbitor cu Mileniul. iar ceea ce nu fiinţează încă (Noch-Nicht-Sein) se face simţit. 104 Viitorul." l06 Ar fi greu de trecut cu vederea marea afinitate a utopismului lui Bloch cu teologia. Ducînd mai departe în teologie sugestiile utopiei lui Ernst Bloch. ca Noch-Nicht-S ein. Or. apărînd la nivelul subiectiv ca Noch-Nicht-Bewufite. Es taumelt sinnlos hin und her. de a conduce massele spre limanul făgăduinţei. a lui Noch-Nicht-Sein. utopia lui Bloch are ambiţia de a fi concretă: categoria subiectivă Noch-Nicht-Bewufite e mediată de ontologic. 109 Fără scrupulele ateiste şi materialiste ale lui Bloch 110." 99 Opera lui Bloch. nici într-o adunare. Revolta profetică este revolta unui captiv" [s. în mod paradoxal. intransigentă. utopia se consumă — de fapt —. este situată în provizoratul unei aşteptări: profeţia devine dezvăluirea unei împliniri. ci supunerea sau refuzul.

Alţi doi reformatori ilustrează expansiunea monahismului la cumpăna . călugări rătăcitori. secolele nu au atenuat excentricitatea monahismului: sintagma lui Eliade. pe instrucţiuni primite de fondator prin revelaţie. forme de viaţă comunitară ale esenienilor care nu diferă fundamental de ceea ce admitem astăzi ca specific monahismului. monahismul era o alternativă purificatoare. păscătorii se hrăneau cu rădăcini şi ierburi. pentru a atinge o formă de perfecţiune pe care viaţa obişnuită nu o îngăduia — a se vedea legendele creştine care-l au ca erou pe Sfîntul Anton. Oricît de tenace ar evacua utopistul conotaţiile numi-noase ale ordinii ideale promise. preţuiau idealul vieţii monastice — primul se considera mai prejos de exigenţele monahale. Cu fericita formulare a lui Peter Brown. risipite în cîteva importante sinteze şi mai multe lucrări tangenţiale. din schema cercetătorului francez). în secolul I. E gradul absolut al făgăduinţei: făgăduinţa care emană de la sacru. Un ideal de viaţă programatic anticultural (Peter Brown). cel de-al doilea. care a instituit o disciplină formală. deasemeni. în Egipt.. comunităţile ascetice se întorceau către condiţiile de viaţă preistorice. filosofia redevine profeţie. pierzînd limitarea umană şi intrînd mai apoi sub incidenţa exclusivă a divinului. preocuparea de metodă stătea sub semnul altei întrebări: se poate vorbi de utopie monastică? 116 Răspunsul lui Seguy. dar şi prin valorificarea unor studii clasice asupra 106 utopismului şi vieţii comunitare religioase.C. Din capul locului. se poate spune că „aceşti excentrici transformă creştinismul într-o religie de massă". cu mîinile în cruce — aboleau chiar mişcarea. Mai înainte de a-şi modula escatologic programul şi de a se impune ca anticipare a Mileniului. „l'innovation la plus inattendue". mici comunităţi cu doi-trei membri în care. dar şi în Palestina. dar a avut toată viaţa nostalgia lor. o tentativă de instituire a ordinii divine în plin secol. afirmativ şi conceptualizat. se 107 ascundeau în tufişuri. în primul rînd prin abordarea monahismului oriental (omis. 118 Primul mare organizator monastic a fost Pachomius (286 — 346) 119. Comunitatea lui Pachomius din de-şetul Thebaidei (care ar fi numărat între şapte şi opt mii de membri) afirma deja originea transcendentă a comunităţii monastice: se baza pe „regula îngerului". un răspuns scurt — la care voi reveni spre finalul textului de faţă — rezultă din cea mai sumară istorie a utopismului: Morus şi Cam-panella. latenţa numinoasă se manifestă pe deplin 113. die in der Gegenwart angelget sind. preambul al construcţiei unui Ideal-typus cu valenţe euristice. îndeobşte. novicele dominican rebel. Depinde numai de abilitatea lui să oculteze această instanţă şi să găsească surogate contingente. creditul făgăduinţei atîrnă de o instanţă transcendentă. Interogaţia metodologică. întemeiată prin reunirea altora două: o sociologie a societăţilor imaginare (cele ale cerurilor religioase ca utopii) şi o sociologie a societăţilor imaginate (cele ale protestelor religioase sau socio-religioase) 115. fiind urmat de o propagare mai lentă spre Occident. într-un excelent studiu apărut în Annales B. pe care îl regăsim în prezent sub numele de utopia of the counterailture. exista obiceiul ca asceţii să se retragă în deşert. primul atribut al vieţii (erau un fel de utopie interioară).S. datele unei Historia Monachorum. începuturile monahismului pot fi plasate spre finele secolului al IlI-lea. pe lîngă girovagi. făgăduinţa acoperită de garanţia supremă. apărea în cadrul mai amplu al proiectului unei „sociologie des societes autres"." 112 în ciuda sforţărilor de a media prin imanenţa lumii utopia divinului. sondern aus dem entspringt. în rugă continuă. va fi completat şi nuanţat în cele ce urmează. o critică radicală a societăţii. pe principiul ajutorului mutual întru desăvîrşire. pentru a include speranţa escatologică in. o componentă regresivă a monahismului se distinge în insistenţa unor reformatori de a restaura idealul de viaţă al bisericii primitive. unde fenomenul apariţiei vieţii monahale a fost mai spectaculos. vor fi reamintite — e o necesitate oarecum împovărătoare. escatologia tradiţională triumfă. abandonînd tot ceea ce evoluţia coruptă a lumii adusese omului: stiliţii şi dendriţii (aceştia din urmă se legau de cîte un ram) nu mai voiau nici să atingă pămîntul pîngărit de păcătoşi. a stabilit regulile unei vieţii comunitare în care serviciul divin şi studiul scripturilor coexistau cu ocupaţii pedestre ca împletitul năvoadelor şi croitoria. 3. was dem Gott der VerheiBung moglich ist. înaintea răspunsului lung la întrebarea dacă asemenea legături există cu adevărat. deşi Philon descria deja. existau numeroase asociaţii libere de asceţi (sara-baiţi). 120 Succesul „inovaţiei neaşteptate" a fost imediat în Orient. 117 Pînă în zilele noastre. se aplică încă foarte exact vieţii monastice. un refuz al istoriei. fiecare în felul său. sociologul catolic Jean Seguy 114 se întreba dacă şi în ce măsură conceptul de utopie poate fi operaţionalizabil pentru o sociologie istorică.Real-Mo-gliche a lui Bloch se lărgeşte substanţial. La rîndul ei. un pustnic devenit celebru (i se atribuia şi capacitatea de a transmite revelaţii divine) îndruma spiritual discipoli voluntari. abolind şi limitarea promisiunii prin latenţele prezentului: „die erwartete Zukunft sich nicht aus dem Rahmen der Moglichkeiten entwickeln muB. în ceea ce are el fundamental. Pe la începutul secolului al IV-lea. staţionarii — imobili. dar cred că altminteri demonstraţia legăturilor monahismului cu utopia ar putea părea forţată. se considerau gemeni animalelor. Siria ori Mesopotamia (o ştim din cercetările mai recente). s-a întors spre sfîrşitul vieţii să argumenteze posibilitatea realizării practice a instituţiilor utopice din Civitas Solis cu înfloritoarea tradiţie apuseană a mănăstirilor.

ruralizată şi atomizată. la deplasarea principiului integrator al vieţii monastice dinspre regulă spre tradiţie. unificatoare. instrucţiuni pentru situaţii de îmbolnăvire. metodele de recrutare şi înzestrare. 379) şi Ioan Cassian (c. O civilizaţie care s-a integrat şi salvat în planul imaginarului doar atît timp cît Spaltung-ul a fost contracarat de puterea aglu-tinativă. era scena concretă a unei eterne înfruntări simbolice. Southern.W. intenţiile binefăcătorilor şi concepţiile religioase (ale clericilor ca şi ale laicilor) reprezentau forţe modelatoare ale intenţiilor legiuitorilor monastici: „Ele [aceste forţe] asigurau ca comunităţile izolate de lume să devină o oglindă a lumii in care trăiau. din moment ce locul pe care comunităţile religioase trebuiau să-l ocupe 109 în societate. Paradoxul funciar al Regulii Sfîntului Benedict e acela de a fi apărut într-o eră a disoluţiei societăţii occidentale. a ajuns în sudul Franţei. începînd cu marea sa concizie — vreo douăsprezece mii de cuvinte. Imaginarul prevala asupra „realităţii". 330—c. cheia unei vieţi centrate mitic era alegoria: viaţa fiecăruia era un Pilgrim's Progress tensionat. primirea novicilor. 125 între sistemul apusean al societăţii civile şi accentul pe legalitate şi organizare din viaţa eclesiastică (inclusiv monastică) există o profundă afinitate. în pofida criticilor şi disidenţelor. Tiparul eroic al vieţii religioase din perioada migraţiilor germanice şi din cea imediat următoare se potrivea miraculos unor oameni care căutau confruntarea deschisă. violentă. în dimensiunea ei agonică. personală cu principiile malefice — „something to match the sta-ture of a Beowulf". dar a ajuns să constituie una din forţele care au edificat lumea medievală. care desconsidera experienţele paroxistice în registru simbolic. 550). autonome din punct de vedere economic şi militar. se poate spune că evenimentele evului mijlociu îşi au originea în această sfîşiere. Pentru monahii începuturilor. cadrul comunităţii monastice occidentale (Regula lui Pachomius. Regula Sfîntului Benedict 123 sancţionează în planul vieţii comunitare ruptura dintre spiritualitatea răsăriteană şi cea apuseană. acestea erau aproape singurele puncte în care viaţa cotidiană a diverselor mănăstiri se asemăna. Regula evocă izbitor programele de viaţă ale utopiilor. al doilea. fiindcă iniţiativele abaţilor sau tradiţia locului sfîrşeau prin a da naştere unor importante aşezări întărite. a lecturii. în principal. politic. versiunea individuală a conflictului cosmic dintre Bine şi Rău (nu voi implica aici „erezia" maniheistă. pentru întîm-pinarea vizitatorilor. nu consideră că distanţa e un păcat capital. 124 Era în acest ideal creştin o reamintire a experienţei originare iudeo-creştine (perpetuată. R. transformind-o în spiritul concepţiilor lor despre putere: în secolele al IX-lea şi al X-lea statul intervine curent în favoarea Regulii. Regula propunea explicit o altă societate. 435). Paradoxul se adînceşte dacă observăm că. Toate structurile şi momentele vieţii monastice sînt planificate în amănunt: funcţiile şi îndatoririle membrilor comunităţii. pentru pedepsirea celor care se abat de la Regulă — dar şi pentru recuperarea lor în scenariul optim. comunităţile religioase medievale erau puternic marcate de contextul social. socotind ca anglo-saxonii —. scrisă între 535—543 şi rămasă pentru şase veacuri. După şocul Regulii Sfîntului Benedict. marile perioade de criză a statelor naţionale şi instituţiilor au condus." 128 Distanţarea polemică a mănăstirii de lume era atenuată ineluctabil de mentalitatea comună întregii lumi medievale. nu a supravieţuit mult autorului). Sfîntul Benedict nu omite planificarea recitării psalmilor. Ioan Cassian şi ceilalţi abaţi din vremea lui combăteau eremitismul şi susţineau necesitatea de a practica o muncă manuală — ca remediu al vanităţii. Carolingienii. a devenit tradiţional să se considere acest fapt ca o trădare. prea complexă pentru a fi subordonată unei teme ca aceea de faţă). garantîndu-i succesul deplin. secolul al VIII-lea a încurajat prioritar virtuţile disciplinei şi organizării. a fondat două mănăstiri şi a inspirat faimoasa Regulă a Sfîntului Benedict de Nursia (c. atît de firesc europeană în fond. fantasmele erau cel puţin tot atît de „palpabile". de sihastrii ortodocşi — reeditarea istoriei exemplare a profeţilor războinici şi a Părinţilor din deşert): lupta directă cu diabolicul. de „reale" ca evenimentele. noua mare dinastie. Aşa cum istoria ordinelor religioase o dovedeşte." 122 108 Din perspectiva paginilor prezente. format în Răsărit (poate într-o mănăstire sud-dobrogeană m. Mănăstirea devine treptat paradigma societăţii. la fel. simultan agitată de impulsul spre stăpînirea lucrurilor acestei lumi şi de făgăduinţa unei răsplăţi în eternitate. Cu o formulare oarecum forţată. şi-au pus pecetea geniului lor administrativ pe viaţa monastică. în această premisă schizofrenică a unei întregi civilizaţii. capabile să reziste invaziei vandale şi raidurilor sclavilor răzvrătiţi: „Une vie quasi-militaire s'y installe en meme temps que l'ordre chreti-en s'y institue. Dionisie Exiguus stabilise începutul erei creştine în 753 ah urbe conditajanul al . ca o inadmisibilă concesie — din unghiul logicii interne a vieţii contemplative — făcută lumii. 360—c. 480—c. Inovaţiile creştine în domeniul măsurării şi planificării timpului (tot mai numeroase după ce. admiţînd fără rezerve distanţa dintre realitatea comunităţilor religioase şi programele fondatorilor acestora (o trăsătură pe care o întîlnim şi în utopism). Primul e figura proeminentă a monahismului ortodox. economic şi cultural.secolelor al IV-lea şi al V-lea: Vasile cel Mare (c. în 532. tocmai ca reacţie împotriva singurului tip de viaţă plauzibil într-un atare context — monahismul eroic. transmisă în versiunea latină a Sfîntului Ieronim. orarul precis pe întreaga zi (bazat pe două principii biblice: exprimarea gratitudinii faţă de Dumnezeu la miezul nopţii şi alte şapte momente de rugăciune 127). în Răsărit. a marilor experienţe mistice. patetic.

începînd cu cel mai insignifiant. oraşele se pot." 1U Sistemul. Forţa de iradiere a noului model monastic al Sfîntului Benedict este excepţională: începînd din secolul al Vll-lea 111 (a se vedea. aşa cum am văzut. monasticiza: un episcop de Metz. dorment dans un meme dortoir. sau unei case sărace cîştigîndu-şi anevoie viaţa dintr-un ogor sterp. adăpostind o întreagă populaţie de clienţi. pornind de la atribuirea unei semnificaţii sacre fiecărei clipe: „Fiecărui moment. Cele două laturi complementare formează un întreg în care imaginarul social şi evenimentele („realitatea" istorică) se împletesc. afin d'etre plus facilement disponibles pour celebrer Ies heures canoniales. Mănăstirea ia locul oraşului muribund şi urma să rămîrfă nucleul civilizaţiei medievale pînă la apariţia noului tip de oraş. comuna. preţul eternităţii. " 131De altfel. de' spaniolul Clemente Dominguez. ateliere. cînd a fost reinstaurat. soteriologică. reţinem rolul primirii în mănăstiri a copiilor din familiile ''nobile: proprietatea feudală nu mai era astfel 112 fărîmiţată prin prea multe dote. le caprice. într-o manieră ca. un loc pentru improvizaţie — „Ar fi greu de spus numai din lectura ei [a Regulii] dacă era destinată în principal unei societăţi de savanţi sau de muncitori manuali. dar şi garanţia unor poziţii-cheie. prosperă economic. Puternic susţinută de autoritatea imperială. Succesiunea muncilor era permanent aceeaşi. pe care folosirea timpului vă va face să-l cîştigaţi sau să-l pierdeţi. trebuie examinate două aspecte: funcţia de model social-economic a mănăstirii şi funcţia sa simbolică.] Timpul valorează preţul sufletului vostru. mult mai mult: preţul lui Dumnezeu însuşi. planul marii abaţii Sankt-Galîen).patrulea al celei de-a 94-a olimpiade). timpul monastic se impune în sate şi oraşe.. Un . în pofida aparenţelor. în secolele al Xl-lea şi al XH-lea. complementar. ii oppose la discipline.rnavalescâ. fără întîrziere. et qu'ils soient exhortes et enseignes pour une vie de conversion. dispensare. însemnată din punct de vedere social. compune. se îngrijeşte de bolnavi. unei comunităţi bogat înzestrate întreţinînd o armată de meşteşugari şi artişti. întocmai ca templele-cetăţi ale antichităţii. chiar actul fondator preciza condiţia naşterii înalte pentru novici — un element de propagandă greu de ignorat în creşterea prestigiului instituţiei. oricit de scurt ar fi. mănăstirea devine „un ansamblu complicat de construcţii. cu ore canoniale şi toate celelalte reguli monastice. de hainele călugărilor. mănăstirile se ur-banizează. la previsibilite. însemnătatea socială este rezultatul unui complex de factori. impunea (către mijlocul secolului al VUI-lea) clerului din oraş o viaţă comunitara în interiorul unui spaţiu închis. de servitori. birouri. Regula Sfîntului Benedict prevedea ca vara să se lucreze mai mult manual. i se ataşează o picătură din sîngele foarte preţios pe care Mîntuitorul l-a vărsat pentru a va răscumpăra [. fără ezitare. implicată — uneori foarte direct. nu s-au supus primului dangăt de clopot) să sosească „fără a fi dezonoraţi". mangent dans le meme refectoire. oricît de explicabilă ar fi în contextul teologic al monahismului (întoarcerea la divinitate e condiţionată de autonegaţie). 13fl în lumina studiilor mai noi asupra societăţii medievale. de nobili sau de ţărani. Pentru prima dată. pe care îl abandonaseră prin păcatul nesupunerii. o imagine familiară utopiei: „La regie de Benoît exclut la surprise. 137 în anumite situaţii (ca la mănăstirea de maici engleză de la Quedlinburg)." 132 încetând din perioada carolingiană. utopic prin excelenţă. şi toate la vremea lor au pretins a fi expresii ale idealului originar." 129 O altă prevedere importantă a Regulii Sfîntului Benedict evocă utopiile autoritare: primele cuvinte ale textului anunţă că el a fost scris pentru ca aceia care i se supun să se întoarcă la Dumnezeu. biserici. iar fiii şi fiicele de origine înaltă puteau regăsi anumite privilegii aristocratice prin implicarea clerului în treburile publice. Acesta din urmă. Insistenţa cu care e cerută supunerea." 1S° Imaginea se cuvine a fi totuşi corectată: ascetismul moderat al Regulii lăsa. reforma se impune în Europa carolingiană 133 ca urmare a numeroase hotărîri conciliare şi capitulare despre spiritul cărora depune mărturie o declaraţie a episcopilor reuniţi în 813 la Conciliul din Tours: „Nous demandons que Ies chanoines et Ies eleres qui vivent avec l'eveque dans Ies cites habitent â l'interieur de clotures. Toate sînt posibile. mănăstirea occidentală frapează prin caracterul său de instituţie bine organizată. prin alianţe de sînge. Chronegang. alături de minuţia şi intransigenţa programului zilnic. primul psalm al slujbei de noapte se spune rar. deci. Â l'insecurite du monde. mănăstirile benedictine ies din ritmul agricol tradiţional şi reglementează strict timpul. cu minime variaţii ale orarelor în 110 funcţie de anotimp şi de condiţiile climatice regionale. ca să se dea posibilitatea celor care vin mai tîrziu (şi. în societatea medievală. vicarul lui Hristos. e ascultat fără crîncnire. între altele. Dacă. Contre le bruit de l'histoire. 135 Pentru a înţelege atracţia modelului monastic pentru societatea occidentală medievală. putut persista în amintirea Occidentului pînă în zilele noastre. de lucrători. magazine. Benoît propose le silence et le chant. iarna să se citească şi să se mediteze. prin personalităţi ca Sfîntul Bernard de Clairvaux — în momentele „fierbinţi" ale vieţii politice. le doute. a. cel care s-a autoproclamat (anti) papă în 1978.. Dimensiunea pedagogică a Regulii este tocmai învăţul obedienţei: prin raportare la preceptele Scripturii şi la Regulă ori abate. se răspîndesc treptat din primele mănăstiri („fermes de l'Eglise calquees sur Ies villas romaines" 128) în toată lumea europeană. şcoli. asprimea Regulii nu exclude o surprinzătoare îngăduinţă: abatele are sarcina unor convorbiri private în care să-i consoleze şi să-i încurajeze pe excomunicaţi.

la Clairvaux erau 700 călugări. în orice condiţie a cetăţii. nu pot fi decît analogii. planificarea vieţii monastice are ca idee diriguitoare." l39 E o proiecţie care îl aminteşte pe Babeuf („la Republique des Egaux"): mîntuirea. derivată din schema ordonatoare cu mare exactitate. în acest sens. printr-o revalorizare a legendelor creştinismului incipient. mănăstirea e un model al lumii. ci un lent travaliu comunitar. viaţa comunitară monahală. dar. Este o formulă des întîlnită. Werner Sombart consideră că benedictinii sînt fondatorii capitalismului. în mănăstirea voastră. prin procură. mai existau. prezentul istoric!). ei produc fier (am folosit." 140 Scriind unei călugăriţe care dorea să părăsească mănăstirea pentru sihăstrie. a reluat comparaţia şi pentru mănăstire). Ei formează o armată de soldaţi ai imaginarului. et ou l'on n'a pas de reproches â craindre. l'iniquite se donne plus de licence. iar mănăstirea avea vreo 160 filiale. se simte protejată — frontiera simbolică a inexpugnabilă. în frunte cu donatorii. în creşterea eficienţei şi organizării muncii sociale. propune „singurul tip de viaţă posibil pentru un cm a cărui vocaţie este de a-l arăta pe Hristos lumii." 13s O atare funcţie simbolică a „castelanilor lui Hristos" explică şi marile donaţii: cîtă vreme lupta cu întunericul se poartă continuu. de mercenarii întru Domnul. Chiar penitenţa se poate face prin procură. s-a oprit acolo: ajunsese la „acest alt Ierusalim" — „Non pas de la Jerusalem terrestre [insistă Bernard] vous le comprenez. ca în utopiile clasice —. dar regula şi legea supunerii vă permit cu greu să faceţi răul: veţi fi imediat expusă mustrărilor şi corecţiilor. Ei luptă împreună în puterea lui Hristos cu spada spiritului împotriva vicleşugurilor de pradă ale dracilor. în Germania. şelari. eficientă schola caritatis. Nu spusese oare Origene că pînă şi diavolul poate fi mîntuit? Coloratura utopică a monahismului occidental devine şi mai pronunţată la un examen al concepţiei mîntuirii colective pe care acesta se sprijină: însăşi existenţa mănăstirilor e o dovadă că „mîntuirea nu e numai o operă solitară. meritele voastre suit oarecum urmate de o glorie mai sigură acolo. călugării cresc oi şi sînt exportatori de lînă." m Viaţa în societatea monahală. fabricanţi de vin. aplicaţii particulare. ca să zic aşa. la abaţia Saint-Riquier. în Anglia. iar diversele Reguli nu au făcut altceva decît să prescrie soluţia optimă. în care indivizii se angrenează ireproşabil în maşinăria cetăţii monahale (Lewis Mumford. de pildă. 114 Ies sentiments du cceur et la parente des âmes â la Cite du ciel. se atinge „dans l'union des saintetes person-nelles au sein de l'amour de charite. postăvari. Astfel. unie par la devotion de l'esprit. cistercienii de la Eberbach reuşesc primii cultura viţei-de-vie în terase. avânt la lettre. ci şi prin calitatea acesteia de a fi legitimată de ordinea transcendentă: „mănăstirea e un cer pămîntesc". tip de viaţă în raport cu care alţii. e suficient să plăteşti pentru asta pe aceia care sînt specializaţi în comerţul cu divinitatea: fiecare păcătos îşi poate finanţa substitutul. angajaţi în bătălii supranaturale (dar foarte urgente şi aproape „palpabile"). în introducerea unor metode şi tehnici noi. . fierari. descoperindu-şi vocaţia monastică la Clairvaux. garantează mîntuirea. binele pe care îl faceţi acolo e cunoscut. Fără îndoială. are nevoie de comunitate ca să se îndrepte. Cistercienii au reputaţia de a fi contribuit simţitor la desţeleniri. distribuiţi pe cartiere —. a păcatului: „Le peche fait sans temoins ne trouve pas de censeurs. faceţi o acţiune bună. blănari etc. je parle de Clairvaux. notează Paul Zumthor. e necesar comunităţii ca exemplu." La Bernard de Clairvaux (1091—1153). în acele vremuri în care doctrina purgatoriului abia se contura. armonia colectivă a lui Fourier: fiecare călugăr urmăreşte o anumită formă de sfinţenie. răspîndite în tot Occidentul dar păstrînd strînse legături. Car c'est ici cette autre Jerusalem. Sfîntul Bernard povesteşte istoria unui credincios care se pregătea să plece la Locurile Sfinte. datoriile pămînteşti — singurul obstacol în drumul spre paradis —se puteau stinge prin mijlocitori. Bernard de Clairvaux zugrăveşte solitudinea silvestră ca premisă a faptelor rele. brutari. pe lingă populaţia care lucra pămîntul şi pe lîngă servitori. tot mai mulţi mireni trăiau în dependenţă faţă de Biserică. societatea întreagă. El 113 are un rol precis în comunitatea monastică. în Franţa şi Germania. provo-cînd edificarea sau scandalul.alt factor ţine de ordinea simbolică: treptat. Ca urmare a dezvoltării abaţiilor urbane. 144 în perioada de maximă înflorire. dacă greşeşte.ca într-un falanster. se fac eforturi de a-l imita. la varii autori. la Clairvaux. care a comparat oraşul antic şi falanga cu maşina. sînt — risc să spun — şamanizaţi." 143 Referinţa la Fourier de mai sus nu e atît de îndrăzneaţă pe cît s-ar crede. nimeni nu i se va opune. dimpotrivă. prin efectul conjugat al controlului exercitat de grup şi al exemplului personal: „Dacă." 142 Din societatea transparentă pe care o teoretizează Bernard de Clairvaux nu există ieşire: dacă individul e ireproşabil. în varii contexte. Ei îi apără pe rege şi pe clericii regatului de atacurile duşmanilor lor invizibili. spunea încă Sfîntul Ioan Scărarul (Scara. le tentateur ne penetre que plus faci-lement. Ordinele monastice au avut un rol însemnat în reurbanizarea Occidentului. imperfecţiunile voastre sînt relevate cu mai multă promptitudine: toate actele voastre rezonează acolo. într-o campanie de purificare a orizontului fantasmatic medieval: „Abatele e înarmat cu arme spirituale şi sprijinit de o trupă de călugări mi-ruiţi cu rouă graţiei divine. iar Max Weber stabilea asemănări dintre etica protestantă şi industrialismul de tip capitalist. 21). desigur. călugării redevin pentru mentalitatea publică nişte experţi în lupta cu Diavolul. Pe de altă parte. cizmari. fascinaţia modelului monastic nu se poate explica pur şi simplu prin succesul instituţional al mănăstirii. ei exportă mari cantităţi de vin.

Ei urmează acest mod de viaţă ca fiind convenabil în obţinerea celor necesare vieţii. ea e dezinteresată de acţiunile şi transformările social-politice — religia sa (mai exact: viziunea ei asupra religiei) „transcende starea de lucruri dată fără să încerce a o schimba. catolicul Daniel-Rops sesiza opoziţia ireductibilă •a celor două tipuri concurente de umanitate. 147 Să trecem la monahismul din Răsărit. Ei nu profesează nici o Regulă aprobată şi îşi pun superiori după plac. Exemplele istorice nu se opresc la căderea Bizanţului.. Un terţ. de exemplu) le asigura mijloace de subzistenţă (existau totuşi şi donaţii). o comunitate augustiniană de un tip particular. pecetluindu-le soarta: „Sînt persoane de ambe sexe care şi-au asumat obiceiurile unui nou ordin religios şi ţin mici mănăstiri. lipsită de idealuri politice şi sociale (vom vedea în ce sens!). adoptă un tip monastic de viaţă dar se lipsesc de Regulă. în ultimele luni ale unei vieţi zbuciumate. Mănîncă împreună. utopia monastică occidentală alunecă pe panta care duce spre marile crize.multe dintre ele se transformă cu vremea în burguri. nu cerşesc. a fondat. orice filosofie a culturii. Sacrul este şi ceea ce ar trebui să fie [. secol după secol: un Gerhard Groote (1340— 1384). nu fac legăminte de supunere. mai logic. orice teologie — în ciuda ecumenismului programatic din ultimele decenii. după precepte creştine. Evanghelia se adresează cu exigenţa sa totală tuturor şi fiecăruia. ei speră că. Ei împart totul şi caută mărirea armoniei punînd totul în comun. o lume tot mai agitată de curente apocaliptice. El afirmă că Occidentul opune monahismul (care ascultă de consilia) laicatului (care ascultă de praecepta desprinse din Evanghelie). scrie Tillich. prin legitimism şi prin preeminenţa valorilor spirituale în raport cu cele sociale şi politice. îl vor mulţumi mai bine pe Dumnezeu şi îl vor sluji mai bine. Prin universalismul mesajului social şi mistic. fiind pasionat şi de medicină şi astrologie. Din daniile credincioşilor construiesc case somptuoase ca mănăstirile obişnuite.. Pun pe unul dintre ei să răspundă de casă şi îi urmează sfatul şi i se supun." Seducţia comunităţilor de acest fel nu era însă generală. iar punctul de vedere al inamicilor avea să se impunăîîn final. 145 Modelul monastic capătă mai multă forţă prin disoluţia în cetatea profană: cu dominicanii şi franciscanii." 15° Sînt înclinat să cred că tocmai omogenitatea celor două straturi spirituale şi sociale ale destinatarilor discursului teologic micşorează şansa desprinderii unor grupuri marginale care ar putea ajunge la alternativa utopică. a celor două temperamente: „unul mai practic. lăudînd rolul muncii fizice. în momentele . şi în ele practică rituri care nu au fost aprobate de biserică". dar şi să distrugă întregul sistem sacramental". Pentru orientali. utopia de tip clasic e improbabilă în ortodoxism. cu aceleaşi gînduri: fără a ambiţiona o istorie sau o analiză complexă. 146 Simpatizanţii sistemului ne-au lăsat descrierea unei versiuni a „falansterului" medieval inspirat de Groote. Numai că sacrul nu e lipsit de o anumită extensie meîio-ristă a posibilului: „Sacrul nu e numai ceea ce este. speculaţie teologică şi ele- 116 vaţie mistică. Puţin spectaculoasă la început. mai activ. E o dimensiune absentă în Biserica aflată sub semnul grăitor al dezastrului bizantin — neglijarea implicaţiilor politice şi sociale provoacă „o reacţie a laturii neglijate". the sacramental and mystical union with the Divine. care „poate nu numai să învingă. Făcînd istoria rupturii dintre creştinismul oriental şi cel occidental. deceniu după deceniu. Sub pretenţia devoţiunii ei atrag oameni. în bună tradiţie europeană. vom căuta legătura experienţei monastice ortodoxe cu utopia. Biserica găseşte noi modalităţi de a influenţa o lume care se schimbă rapid incepîml cu secolul al XlII-lea. aşa cum şcolarii îşi ascultă învăţătorul. observa şi el. 148 Avem astfel expresia concisă a unei opoziţii curente. nici astăzi rezolvate. îşi citesc Scripturile în limba vernaculară. începînd cu mişcarea lui Gioacchino da Fiore şi flagelanţii. protestantul Paul Tillich. sortită unei interesante cariere. prin viziunea legitimistă asupra sacrului (formularea îmi aparţine). mai juridic. se spovedesc unii altora. Capabilă de perfecţiune liturgică. De aici încolo. făcînd multe lucruri contrare adevărului Sfintei Scripturi şi sfintelor canoane. the intuition of the Divine as it is here and there manifest as the spiritual depth of all things in nature and history". folosind o remarcă a lui Tillich. al comunităţii bunurilor: „Aceşti oameni lucrează cu mîinile şi trăiesc din ce pot ei cîştiga prin muncă sau din venituri proprii. care studiase la Paris dreptul şi teologia.]" [s. în vreme ce Orientul favorizează unitatea lor: „Caracterul funciar omogen al spiritualităţii orientale ignoră diferenţa dintre «precepte » şi « sfaturile evanghelice ».m. religia e de tipul care „emphasizes the presence of the Holy." 149 Dificultatea de a identifica mărcile utopiei — o creaţie occidentală în lumea medievală — în structura creştinismului ortodox ar putea fi explicată. că Biserica Orientală e o Biserică de misticism sacramental. în care eşuează mecanic. de pe poziţiile unui pluralism integrator. viaţa comunitară iniţiată de Groote a găsit numeroşi adepţi în Olanda. mai iraţional şi predispus la o concepţie sintetică asupra vieţii". Aici pare că mănăstirea occidentală îşi sfîrşeşte istoria exemplară: oamenii (de 'ambe sexe) se asociază fără 115 permisiune. dar în principal.]. cu istoria colectivă declanşată în Europa nordică la 1349 de Marea Ciumă. Renania şi Westphalia: mirenii şi clericii trăiau în comun. celălalt mai mistic. iar munca fizică (legătoria. mai speculativ. trăind astfel. Utopia monastică occidentală decade apoi treptat. Paul Evdokimov oferă puncte de sprijin pentru interpretarea tipului răsăritean de utopie monastică. Din interiorul lumii ortodoxe.

mănăstirile sînt necesare doar în etapa care precede creştinarea întregii lumi. Apusenii îşi pun speranţe într-un revival al monahismului catolic prin adoptarea (atît de nobil ecumenică) a unor elemente ale 119 organizării monastice răsăritene — după Conciliul Vatican II. pentru ca forme de viaţă asemănătoare să nu mai apară pînă la succesul curentului devotio moderna. influenţa ere-mitismului e foarte puternică: s-a ajuns astfel la opoziţia dintre mănăstirile idioritmice şi mănăstirile chinovitice (ce-nobitice) 160. ci o spiritualitate a modelelor realizate. firească omului. De asemenea. iar chilia este esenţială în viaţa monahului: „tocmai chilia e cea care dă vieţii cenobitice şi dimensiunea eremitică.. nu mai există decît prezent. mai ales după revoltele monastice destul de recente. socială. cu mîncarea. e inceput. separaţia monastică devine inutilă în clipa în care toţi pămîntenii au fost convertiţi. iar. telos. Se întrezăreşte astfel garanţia unei anumite elasticităţi a tradiţiei ortodoxe 163 . cardinalul Bandini putea spune că în jurul Mănăstirii Neamţ „pădurile foşneau de sihastri" — o observaţie care surprinde preferinţa generală a ortodoxismului pentru sihăstrie —. vizibilă şi în cutuma citării frecvente a precursorului imediat. de pildă. nici o filosofie. şi răspunsul uneia imediate: există o a treia soluţie? După Evdokimov.. munca. în primul rînd. se rugau. chiar în marile comunităţi monastice. tot aşa cum e firească şi dimensiunea cenobitică. nu trebuie neglijată nici instituţia monastică propriu-zisă. evocînd în tot acest răstimp experienţa Văii Nilului din secolul al IV-lea. Ele alternează [. Tomescu) abia în 1929 şi a rămas fără ecou. idioritmică. Preferinţa românilor pentru viaţa idioritmică e legendară: ei se plîngeau la Athos de dificultăţi de adaptare la „asprimea vieţii de obşte" 1S7 şi „nu acceptau înregimentarea în obşti mari. proiecţiile utopice se topesc în viitoarea reformelor radicale. greci. 162 Elementul esenţial al tradiţiei în lumea ortodoxă este comuniunea cu predecesorul. anahoretică. într-o scrisoare a Sfîntului Tihon din Zadonsk adresată autorităţilor eclesiastice." 159 Cum spune Patericul. ea nu e soluţia lumii în totalitate. castitate). violente. Căutînd un răspuns altei întrebări. bulgari. 155 Deşi legăturile cu „republica" athonită datau de prin secolele Xjc-XI. fiindcă. de umilinţă şi de puritate. pe care legitimismul nu le mai poate depăşi. Haina neagră nu mîntuieşte deloc. Modelele ţin aici loc de Regule. îi găsim o demonstraţie în înflorirea sihăstriilor săteşti. cum spuneam şi mai înainte. după ce împărţeau tohiî săracilor. mănăstirea ortodoxă trăieşte potrivit tradiţiei. Modelul ortodox al unei lumi omogene nu poate accepta insularitatea utopică decît. origo. construit pe cele trei răspunsuri eristice (sărăcie.de criză absolută. cel mult. poate. Ea se întemeiază. Paul Evdokimov găseşte. sub povaţa preotului. Această cutumă. nici o teorie. 161 Orice „pelerin ortodox în Occident" va privi cu oroare dormitorul monastic. vreodată toţi să împartă această vocaţie. E interesant că sihăstriile săteşti au rezistat aproape un mileniu. Dacă în secolul al XVII-lea. a fost dată (de prof. de experienţa monastică orientală 164. ca fază de tranziţie. la apariţia monahismului organizat. inclusiv. acesta este un adevărat călugăr al monahismului interiorizat. care mergea pînă la Sfîntul Benedict. că mănăstirea românească (pe care o consider aici edificatoare pentru ortodoxism) era o abaţie Theleme: Nicodim (secolul al XlV-lea) a adus de la Athos la Tismana regula cenobitică. avînd pentru regulă un interes mai mult documentar: e simptomatic faptul că nenumăratele Reguli monahale erau cunoscute la noi sporadic şi fragmentar — traducerea culegerii ruse Vechile rînduieli ale vieţii monahale. monahismul e temporar. mici 118 frăţii în care văduvele şi bătrînii. supunere." 16S Revenind la teza unităţii ortodoxe dintre monahi şi mireni. în Occidentul mediteranean ele au dispărut chiar din secolele IV—V.N. primează tradiţia locală: virtutea monahului constă în „a face fapta locului". în mănăstirile occidentale a fost reintrodusă chilia. răspunsul este monahismul interiorizat. vechiul nostru monahism 156 rămînea predominant sihăstresc. ca soluţie parţială: după cuvintele lui Ioan Chrysostomul. . nici teocraţiile (voi reveni la ambele subiecte). macedoneni. e capăt. C. dacă exceptăm un fel de trecut pierdut în legendă. nu pot atenua caracterul parţial al soluţiei monastice: „Este perfect limpede că nu vor putea. odihna şi rugăciunea în comun." 153 Tipul ideal propus de Jean Seguy pentru utopia monastică occidentală este valabil în mică măsură pentru monahismul oriental. cu puţin înaintea marelui declin duhovnicesc din Ţările Române. sîrbi. între altele. se puneau în slujba bisericii din sat şi. pe o tradiţie care acţionează prin modele: „Spiritualitatea ortodoxă este în general nu o tehnică. „Carpaţii româneşti formează al doilea Athos al monahismului ortodox" — aici s-au format ruşi. face aproape imposibilă istoria monastică. desigur." 152 Diferenţa dintre utopie şi monahism e din nou prezentă: utopia e definitivă. 1M Asta nu înseamnă. Cel care poartă haină albă şi are spirit de supunere. din secolul al XV-lea încoace. nu lipsită de forţa exemplului: occidentalii se interesează. preferată referinţelor livreşti. soluţia monastică ramîne limitată.]". posteau. un prezent permanent care include şi trecutul recent. 151 Nici 117 „republica monastică" de la Athos. dar şi după un studiu al istoriei Bisericii orientale. ajutau pe bolnavi. găsim deja un fel de definiţie a acestui „monahism interiorizat" (numit şi „monahism alb"): „nu vă grăbiţi să măriţi numărul călugărilor.

o imagine fantasmatică 173. nici Loyola 167 nu era primul occidental care să aibă ideea sistematizării. Filocalia. Desigur. este înglobată finalmente de utopia eclesiastică (actualizată ca instituţie monastică. Aşa cum scria pe bună dreptate Roland Barthes." Excursul pe tema lui Ignaţiu de Loyola are menirea să pregătească următoarea teză: spiritualitatea occidentală. Loyola. pour en faire la somme" 17°: Tatăl nostru poate dura astfel o oră întreagă. apusenii cer manuale isihaste. cu tot prestigiul lor occidental dintr-o anumită epocă. se impune precizarea că nu doar viaţa comunitară ortodoxă le atrage acelora luarea-aminte. se alătură curentului procedeu medieval de concentrare numit lectio divina şi barocei agudeza nominal a lui Gracian. s-a simţit deodată închis între ziduri. and that one. din islamism." 168 într-adevăr. unele practici yoga şi. dinamica centralizării Bisericii sînt insuficiente pentru a explica satisfăcător concepţia ignaţiană. proche de l'association d'idees" m. circumvallatus. tot mai interesată de metodă şi de tehnică. anunţă totuşi utopistul explicit din Constituţii. to eternity. într-una din cele mai bune cărţi de psihoistorie. opera lui Loyola ţine mai mult de retorică decit de mistică: „ii s'agit d'elaborer techniquement une interlocution. după opinia mea. rostirea repetată a Pater-ului. dacă nu o descriere. Erikson interpretează întîmplarea: „he felt a sudden constriction of his whole life space. Cu simţul practic al locurilor. Vorbind despre interesul occidentalilor pentru creştinismul răsăritean. ortodocşii sint solicitaţi insistent să clarifice chestiunea isihasmului. ci între pereţii transparenţi şi cu uşi deschise in toate părţile ai Tradiţiei. el dă. ca într-o celulă bine zăvorită. exerciţiile în comun." 165 Pentru contrast." m Luînd în atenţie şi coloratura milenarist-mesianică a proiectului unei societăţi creştine ideale. în neogreacă. adaptate imaginarului fiecărui ţinut care trebuia evanghelizat (a existat şi o versiune chineză autorizată!). compilată de călugărul erudit de la Athos Nicodim . răspuns religios la descoperirea lumii noi. however. o cale spre mîntuirea Apusului. dar avînd influenţe asupra structurii şi spiritului altor proiecte utopice. codificării meditaţiei religioase. Pentru a putea explica trecerea de la individualismul radical din Exerciţii la centralismul „tout â fait non democratique" din Constituţii. and could see only one way out: the aban-donment of all his previous life and the earthly future it implied for the sake of total dedication to a new life. pînă cînd fiecare cuvint al său va fi fost epuizat semantic prin această „topique libre. This way of life. 176 în anul 1782 apărea la Veneţia. Durata precis limitată a Exergiţiilor. în acest fel. De fapt. încă student... teoriile privind supunerea faţă de monarhii naţionali. imaginile din Exerciţii m: insistenţa autorului pe amănunte vizuale a dus după moartea sa la o abundenţă de ilustraţii. a fi „walled in"." 169 Intrînd imediat după această criză la mănăstire. o figură care fascinează pe studioşii utopiei în primul rînd prin activitatea sa de fondator al Companiei lui Iisus — despre celebrele reducţii iezuite din Paraguay nu e cazul să revin. 121 se poate vedea în modelul lui Loyoîa o utopie eclesiastică m. dacă nu cumva chiar teocraţia integrală. Ce altceva este înainte de toate utopia. cea care ar putea reaminti isthasmul. să ne reamintim prima criză mistică puternică a lui Luther: viitorul reformator. islamism şi altele — nu e nouă în Occident — ea atinge acum doar un stadiu acut. pentru unii. iar spiritualitatea Europei orientale se emancipează din constrîngerea instituţională. se 120 spune că el ar fi cunoscut tratatele de rugăciune reglată ale misticilor flamanzi (în timpul contactului său cu devotio moderna la Montserrat). Antonie Plămădeală: „libertatea din Răsărit [. stadiu premergător Mileniului. was one which made an institution out of the very configuration of being walled in. oarecum asemănător şi tehnicii nembutsu din budismul Zen (meditaţia asupra numelui lui Buddha). după ce admite că influenţele nominaliste asupra eticii vieţii religioase (superiorul are invariabil dreptate. chiar laice). dhikr 169. orarele stricte. simboliza — din perspectiva arhitecturii. în rolul lui Hristos. devenit un soi de emblemă a Răsăritului şi. circumvallatus. Pe la întrunirile ecumenice şi în cursul vizitelor reciproce. ceremonialului şi stării sufleteşti — „life on this earth as a self-imposed and self-cons- ciousprison with only one exit.Arhitectura simbolică a monahismului oriental era formulată astfel de dr. adevărata vocaţie utopică a lui Ignaţiu de Loyola nu trebuie căutată în aceste elemente de utopie interioară. Luther a ştiut să găsească acea exit to eternity care ocolea prin confuzia veacului. la scara unei lumi noi. devine la Ignaţiu de Loyola „une exploration de tous Ies signifies d'un seul nom. se cuvine să înţelegem supunerea iezui tă „într-o perspectivă escatologico-teocratică care ne referă la un model utopic. regizarea minuţioasă a izolării exercitantului. delirul sistematizator (există un cod al lacrimilor!). ajungînd în forma ei radicală să propună o utopie interioară — isihasmul. c'est-â-dire une langue nouvelle qui puisse circuler entre la divinite et l'exercitant. „prima utopie cenobitică într- adevăr universalistă. Erik H." Pentru tinărul Luther. pînă la cea mai obscură conotaţie. conchide Seguy. în această concepţie trebuie descoperită şi o utopie. pe vremea Sfîntului Ignaţiu de Loyola. ci şi — dacă nu cumva în primul rînd — spiritualitatea. o speaking picture (Sir Philip Sidney)? La concluzia de a-l cuprinde pe Loyola printre utopişti ajunge şi Jean Seguy. Această mentalitate — care explică parţial şi succesele eupsihiilor inspirate de budism. Tot în cheie utopică pot fi interpretate. cele mai bune ordine).] se mişcă nu între pereţii de piatră ai Regulelor. Ea exista în secolul al XVI-lea. în naiva speranţă că ele ar exista şi ar fi suficiente pentru izbăvire.

unidimensional — sihastrii şi ." lso Pînă azi." 188 Al treilea principiu al utopiei interioare isihaste e trăirea anticipată a Mileniului în forul interior 189. o reîntoarcere existenţială la Părinţi şi la Deşert. Şi fiindcă am căutat mai înainte principii. ci ofranda sa conştientă. în neogreacă. la rîndu-i. dintr-un raţionament care nu e lipsit de farmecul silogismelor utopiei: „Rugăciunea scurtă [. discipolul avea misiunea de a fi un „isihast orăşan". la Salonic.Hagioritul (1748—1809) şi de Macarie. dar încă un Isichie Sinaitul. duşmanul lui Dumnezeu. păcătosul!") cu o tehnică respiratorie este Nichifor din Singurătate 178. 5. 192 Domeniul charismei s-ar suprapune peste eremitism (care e. în ceea ce-l priveşte pe unul dintre compilatori. aflătoare în lăuntrul vostru" 185.17). iar expiraţia de partea a doua. isihasmul seamănă şi cu foarte noul training autogen.]. în limita de adevăr a dovezilor certe. totuşi. 191 7 La finele acestor lungi pagini în care interpretările au fost copleşite de massa şi diversitatea datelor istorice. unele datînd dinainte de Marea Schismă. se cuvine a conceptualiza domeniul cercetat. Cu aceasta.. ne alipim 123 strîns de împărăţia cerurilor aflătoare în lăuntrul nostru". „Metoda" lui Nichifor a devenit practică generală în secolul al XlV-lea în grupul de monahi numiţi isihaşti (hesychia. ] alungă şi patimile şi gîndurile ce le hrănesc numai pentru scurt timp. mare parte din piesele antologate de cei doi clerici cărturari ar fi putut influenţa spiritualitatea apuseană. avem acolo o veritabilă enciclopedie a adoraţiei. Era o apariţie în evident contratimp cu mişcarea ideilor europene: „în momentul în care spiritul Enciclopediei triumfă în elitele europene. el adaptase deja.. spusese: „Uneşte răsuflarea nării cu trezvia şi numele lui Iisus. Trebuie adăugat doar că isihasmul are origini mai vechi decît dhikr. şi smerenie. treme şi paza inimii 179. în secolul al Vl-lea. de Sinait şi de Palamas." 182 întîlnisem şi la Loyola această izolare a exercitantului. care tind să renunţe la recluziune în favoarea vieţii în secol — a se vedea succesul budismului în societăţile puternic urbanizate. „linişte"). faptul e cu atît mai semnificativ cu cît era vorba de o culegere a unor texte ortodoxe clasice. succesul acţiunii sale de prozelitism.. ciclul copt Macariana exalta în termeni foarte exacţi legarea rugăciunii lui Iisus cu respiraţia. De aceea e necesară rugăciunea neîncetată şi fără sfîrşit pentru a dezrădăcina patimile şi a alunga gîndurile rele pentru tot timpul. concentrarea puterilor sufletului în vederea comuniunii cu divinitatea). 183 în aspecte superficiale.. cel de-al doilea instituie o „psihotehnică" (rugăciune simplificată. cum rezultă şi din scrierea sa Cuvînt plin de mult folos despre rugăciune. ca să nu fie comun între noi şi satana.m. în care a fost sprijinit direct. pentru că. Nicodim nu menţionase sursele. fraţilor. conturul isihasmului ca utopie interioară se apropie de eupsihiile contemporane. între altele.. spre noi înşine". iar textele sînt aranjate în această idee: un prim grupaj constituie faza pregătitoare (reguli de viaţă). un învăţat episcop de Corint. Să fugim cu gîndul. sau gîndul neuitat la moarte. miluieşte-mă pe mine. începînd cu lista mereu crescătoare a ereziilor Romei. un îndrumător al mirenilor. o singură privire suplimentară în istoria isihasmului: Grigorie Sinaitul şi-a trimis un ucenic. gr. Seguy distinge în interiorul monahismului două domenii: domeniul charismei (în sens weberian) şi domeniul instituţiei. isihasmul nu cere controlul automat al sufletului. a rămas în tradiţia ortcdoxi sinului. primul care a combinat rugăciunea lui Iisus(„Doamne. 1B0 înainte de a abandona subiectul. Acolo. Rugăciunea trebuie să fie continuă 181. Iisuse Hristoase." 177 [s. Cum însă etica schimburilor culturale nu era prea clară în epocă. "187 Al doilea principiu este de fapt un corolar al celui dintîi — un îndemn la ceea ce am putea numi evazionism: „să ne întoarcem. pentru a pregăti astfel concluziile. mai mult sau mai puţin explicit — Sfîntul Serafim de Sarov (1759— 1833) spunea celor care-l căutau: „împărăţia lui Dumnezeu e interioară. să fugim de el. Nicodim. viitorul patriarh Isidor.. această imersiune totală în exerciţiu. acesta avea vocaţia schimbului cultural: la data apariţiei Filocaliei. căci amândouă sînt de mare folos. 184 jPe lîngă aspectele tehnice ale isihasmului.]. inspiraţia este însoţită de prima parte a rugăciunii. Fiul lui Dumnezeu. coborînd prea des din înălţimile teologiei —. sihastru în secolul al XIII-lea la Athos. Dacă dezinteresul reciproc al celor două Biserici nu ar fi blocat orice dialog veritabil — polemicile. iar al patrulea ar fi amintirea neîncetată a lui Dumnezeu. cîteva principii dogmatice care-l susţin atrag atenţia cunoscătorilor altor forme de utopie interioară. principiul central: Nichifor din Singurătate vorbeşte de „împărăţia cerurilor. în primul rînd. se adresează tuturor creştinilor. iată că Palamas găsea unul şi pentru isihasmul urban: „Rugaţi-vă neîncetat [". vreme de aproape zece ani. iar ultimul 122 introduce în experienţa „teurgică" (rugăciunea pură combinată cu disciplina respiratorie. Exerciţiile spirituale ale lui Ignaţiu de Loyola şi Lupta spirituală a lui Scupoli. Nepotrivirea flagrantă cu mentalitatea dominantă în Europa occidentală a întîrziat cu mai bine de un secol ecourile Filocaliei. pe urmele studiului lui Jean Seguy deja amintit. practică sacramentală). „Dacă deci veacul de acum este întuneric. „desfăcîndu-ne de rătăcirea prin lume [. o formulare care aminteşte îndemnul biblic repetat la căutarea împărăţiei divine 186 şi care a revenit în toată istoria ortodoxismului. îndemnul apostolului Pavel (1 Tes. De asemănările cu tehnici yoga sau musulmane am mai vorbit. Ţinta globală a demersului filocalic este tocmai utopia interioară configurată de isihasm.

cenobitic — organizare comună). Eremitism ui cenobitic se subdivide într-o arie charismatică (în situaţia în care un
grup de discipoli se formează în jurul unui maestru) şi una instituţională sau ierarhică (atunci cînd maestrul spiritual
liber ales devine abate). 193 în domeniul instituţional, Seguy identifică mai multe sub-tipuri: cenobitismul (sau
monahismul) politic, ce-nobitismul familial, feudal, comunal, monarhic. Cenobitismul politic este cel care „reflectă
structurile diversificate şi federative ale polis-ului antic (Pachomius) sau asigură acestuia funcţiile rău îndeplinite sau
abandonate (Vasile)"; cenobitismul familial se bazează pe proprietatea comună asupra unui patrimoniu agrar şi pe
exploatarea sa de o familie spirituală mai mare, asemănătoare cu familia romană
124
(Benedict); cenobitismul feudal este acela care reflectă structurile de organizare şi guvemămînt ale societăţii feudale
(în care a luat fiinţă: Cîteaux, Cluny); cenobitismul comunal este reprezentat mai bine de cel al dominicanilor, ale
căror constituţii „fac să pătrundă în viaţa religioasă exigenţele de control democratic scumpe comunelor medievale";
în sflrşit, cenobitismul monarhic poate fi: episcopo-familial sau pontifical. Cenobitismul episcopo-familial este o
variantă a cenobitismului în care canonici de rînd care duc viaţă comunitară formează familia episcopului, care-i
conduce nemijlocit sau mediat (în epoca modernă, vezi nenumăratele congregaţii feminine, mai ales de drept
diocezan). Cenobitismul pontifical ar fi reprezentat de Compania lui Ii sus, organizaţie cu conducere centralizată şi
leader aflat sub imediata autoritate a suveranului pontif.
„Reperajul tipologic" întreprins de Seguy stabileşte limitele utopiei monastice practicate, mareînd atît dependenţa
structurilor monahismului de structurile societăţii în ansamblu, cit şi emergenţa, începînd cu Compania lui lisus
(secolul al XVI-lea, aşadar), unui tip de structuri cenobitice independente prin raport cu cele ale societăţii globale.
Tipurile şi subtipurile definite de Seguy, care interferează în realitatea istorică, au ca trăsătură comună caracterul
protestatar: „orice creaţie monastică se prezintă ca protest împotriva unei forme precedente a instituţiei monastice în
sensul cel mai general al termenului, împotriva unei stări a Bisericii judecată puţin satisfăcătoare, împotriva unui
ansamblu de relaţii sociale (în Biserică şi în societatea globală) pus sub acuzare implicit sau explicit de noua
întemeiere." i94 Se poate spune că proiectul utopic de schimbare socială (implicit sau explicit) caracteristic
monahismului, ordinului religios sau sectei reprezintă o reacţie de apărare a unei societăţi destabilizate, care îşi
testează astfel structurile viitoare. Pentru clarificarea discuţiei, urmînd o sugestie a sociologului religiilor Henri
Desroche, Seguy exclude din orizontul anchetei sale vălmăşagul utopic sectar al creştinismului primitiv, ca şi
mdnahis-mele fictive din utopiile scrise, interesîndu-se de limitele utopiei practicate intra ecclesiam. în consecinţă, el
observă transformările pe care le suferă în sistemele utopiei monastice anumiţi parametri esenţiali: relaţia bărbat-
femeie, relaţia oraş—sat, relaţiile de viaţă cotidiană şi de clasă, raportul guvernant-guvernat. Voi relua unele din
rezultatele observaţiilor sale.
125
Refuzul căsătoriei şi formarea de comunităţi unisexuale, ca si instituirea unor raporturi noi între sexele astfel
separate, creşterea prestigiului femeii în pofida conservării, în instituţia monastică, a inegalităţii dintre sexe din
societate, sînt aspecte certe ale noutăţii modelului monastic (nu se iau în discuţie, reamintesc, decît trăsăturile unui
tip-ideal). Eu aş adăuga caracterul polemic radical al castităţii — refuzul de a perpetua o lume coruptă şi calea cea
mai brutală C a grăbi sfirşitul acestei lumi (şi, implicit, venirea Mileniului). în privinţa relaţiei dintre sat şi oraş, am
văzut că mănăstirea pachomiană (occidentală) tinde să devină oraş, după ce se impune, în zorii evului mediu, ca
unitate autonomă din punct de vedere economic, judiciar, religios şi chiar politic. 1BS Totuşi, instituţia cenobitică îşi
va păstra atracţia utopică de-a lungul secolelor, aşa cum arată istoria reducţiilor iezuite din Paraguay, „monahism
sectar în cel mai înalt grad, deoarece o lume, o societate, o etnie, devin monastice departe de lumea... creştinilor".
Cenobitismul, iniţial refuz al oraşului, întoarcere către rural şi deşertic, păstrează, după urbanizarea spre care îl
îndreaptă istoria, o atracţie spre promisiunea pustiului — am văzut în acesta o geografie metafizică a promisiunii, a
şansei noi, o premisă ideală a construcţiei utopice: vezi reducţiile, în care eschatologia iezuită se întîlneşte cu
mesianismul guarani. 19B După Seguy, semnificaţia socio-religioasă a deşertului e dublă: pentru creştinismul originar,
deşertul era locul de evadare dintr-o ' lume sor-tită eşecului, pentru iezuiţi era modalitatea de a cultiva o asceză care
să le permită a trăi în lume pentru a o transforma. 197 Să adăugăm exploatarea economică a ruralului în interesul
abaţiei urbane, la care m-am referit mai sus. Mănăstirea, asemeni utopiei, propune relaţii inter-umane diferite de cele
din societatea globală, ca şi practici neobişnuite, unele mergînd programatic în contrasens faţă de ordinea naturală, în
privinţa alimentaţiei, programului zilnic, vestimentaţiei etc. S-a remarcat deseori că utopiştii se inspiră din tipicul
vieţii monastice „pentru a protesta împotriva lipsei de raţionalitate din viaţa cotidiană a societăţilor reale, ca şi pentru
a-şi proclama voinţa de a construi societăţi perfecte". 198 Relaţiile de clasă nu sînt abolite în societatea monastică,
unde se conservă inegalitatea — o trăsătură comună în utopiile clasice199—, dar stratificarea e ocultată de „o
atmosferă de paternalism difuz sprijinită pe o mistică ajsupunerii exigente care permite iluziei unei societăţi egalitare
'să se perpetueze în spirite."-200 Prin urmare, utopia
126

cenobitică, începută ca o critică a relaţiilor de clasă, sfîrşeşte prin a le consfinţi; proiectul utopic e redus, prin cenzura
spaţiului şi timpului societăţii, la dimensiunile unui program conservator (de remarcat că secta, alt tip de utopie
religioasă, poate sabota imobilismul retrograd prin schismă şi nou început). în fine, relaţia dintre guvernant şi
guvernat se modifică simţitor in monahism: relaţiile de subordonare sînt voluntare (cel puţin la început, înainte ca
Regula să devină obligatorie), leader-ul e ales în deplină libertate — chiar cînd conducerea spirituală „se va schimba
în dresaj" (Seguy). La obedienţă, imperativul obsedant al monahismului, nu mai este cazul să revin.
Am încercat să reţin cîteva dintre ideile studiului lui Jean Seguy, conştient de imposibilitatea rezumării unor pagini
dense, bogate în sugestii interpretative. în finalul textului, revenind la metodologie, autorul îşi exprimă credinţa că
tipul-ideal de utopie avansat de el poate „permite o lectură coerentă a unor evenimente istorice ia prima vedere
disparate, fără a stabili între ele raporturi genetice istorice", întrebîndu-se dacă „orice schimbare socială, în măsura în
care suscită ideologia care o face posibilă, nu trece în mod necesar, în Occident cel puţin, printr-o fază utopică."
Concepţiile despre cetatea ideală au fost influenţate ho-tărîtor de experienţa monastică, aşa cum şi pînă acum am
arătat, tinzînd să secularizeze şi să raţionalizeze şi mai mult viaţa monahală. Insularitatea, abolirea timpului istoric,
fru-gatitatea, disciplina, programul strict, munca manuală, presiunea vieţii comunitare asupra vieţii individuale,
transparenţa, ambiţia pedagogică (de a educa buni cetăţeni, respectiv buni creştini), iată doar cîteva dintre elementele
comune ale utopiei şi monahismului. Ritualizarea marcată a vieţii cotidiene este evidentă în Utopia lui Morus;
modelul cluniac al administraţiei centralizate, structura federativă a ordinelor religioase (vezi cistercienii), se
regăsesc în Civitas Solis, unde Campanella imaginează o federaţie de cetăţi ale soarelui sub conducerea unei
papalităţi reformate; societatea stratificată a utopiilor standard, de la Platon la Andreae, ne reaminteşte că la Monte-
Cassino coloni ignari erau puşi mereu la corvezi, că mănăstirile noastre au avut, secole de-a rîndul, sate de robi;
sistemul de pedepse paternalistc din mănăstiri se întîlneşte aproape ca atare în utopii. Nu poate fi o exagerare în
constatarea că faimoasa House of Salomon din utopia prea puţin piosului Francis Bacon, inspiratoarea academiilor
moderne, are ca paradigmă mănăs-
127
tirea, iar desenele clădirii principale din falansterul lui Fourier seamănă izbitor cu un Klosterplan. Şi nici nu poate
surprinde pe nimeni că, la începuturi, colonia saint-simoniană din Montmartre aclama celibatul şi se organiza
monastic: neo-catolicismul, ca şi utopia pseudo-ştiinţifică franceză, sînt curente de gîndire şi acţiune în care religia
joacă un rol preeminent. 201
în ciuda diferenţelor dintre monahism şi utopism, ambele se întîlnesc în tentativa de a „evada din insuportabila
dezordine a lumii prin construcţia de novo în imaginaţie", într-un teritoriu depărtat sau într-un timp viitor. t°2 Ambele
luptă să-şi depăşească izolaţionismul pentru a-şi impune finalmente întregii lumi modelul salvator. 2°3
4. Dacă ar fi să urmăm cu stricteţe principiile unei utopii religioase radicale — care, aşadar, ar fi mai mult decît o
preluare critică a instituţiilor creştine, mai mult decît termenul unui feedback fără urmări spectaculoase —, am putea
ajunge la concluzia că utopia creştină este cu neputinţă, cum consideră Northrop Frye: „a Christian utopia, in the
sense of an ideal state to be attained in huni an life, is impossible: if it were possible it would be the chief end of
man." 204 O înţelegere mai flexibilă a utopici, în maniera unui Lewis Mumford (care, ne amintim, arăta că oraşul ar fi
fost prima utopie), ne va determina să observăm în însăşi societatea medievală (în primul rînd în cea occidentală)
mărcile utopiei creştine, pornind de la adevărul istoric evident că, în evul mediu, Biserica şi societatea alcătuiesc cel
mai elaborat şi mai bine integrat sistem de gîndire şi practică religioasă din cîte se cunosc. 205 Mai mult, potrivit lui
R.W. Southern, „identificarea bisericii cu întregul societăţii organizate este trăsătura fundamentală care deosebeşte
evul mediu de perioadele ulterioare ale istoriei." 2o6 Organizarea eclesiastică şi impactul său asupra vieţii publice a
epocii apropie foarte mult Biserica de statul modern: botezul obligă pe credincios la respectarea principiilor
confesionale tot aşa cum naşterea implică automat pe individ în contractul social (cu excepţia unor conversi maturi,
ambele evenimente — botezul şi naşterea — nu sînt la latitudinea creştinului, respectiv cetăţeanului); sistemul
pedepselor bisericeşti seamănă cu penalităţile moderne, iar aparatul bisericesc şi cel de stat sînt aproape identice
(legi, tribunale, taxe şi perceptori, structură administrativă); papalitatea a urmărit, secole de-a rîndul, edificarea unei
conduceri cen-
128
tralizate a societăţii europene. Dacă Biserica nu a avut niciodată armată regulată şi poliţie, ca statul modern autoritar,
asta nu înseamnă că nu şi le-a dorit: ostile cruciate (indifej ent de circumstanţele şi mobilurile constituirii lor) sînt o
realitate istorică, garda elveţiană e doar palida metonimie a „miliţiei Sfintului Petru" perpetuu propusă de papi,
Inchiziţia e o poliţie secretă foarte onorabilă — deşi limitată de piecaritatea tehnologiei (mai cu seamă în domeniul
comunicaţiilor) şi de relativa imersiune în afaceri locale, ea e destul de modernă pentru a avea aerul că premerge
anti-utopica Thought Police.
Cu un efort de imaginaţie modic, s-ar putea scrie o ucronie în care biserica-stat ar reuşi, ajungînd la înălţimea unor
ambiţii vechi 207, nu o dată mărturisite. Printre alte începuturi posibile, ar putea figura şi acesta: „Dacă mijloacele de

constringere ar fi mai eficace decît banalizata excomunicare (deja în secolul al XHI-lea, un rege şi-a îngăduit aproape
patru ani de atare osîndă)...". Istoria a decurs în modul ştiut, reducînd treptat biserica la proporţiile unei asociaţii
religioase voluntare, dar amintirea epocii în care instituţia eclesiastică era mai aproape de propria utopie persistă:
evul mediu ne-a lăsat moştenire, între altele, ideea unei societăţi universale incluse într-un proiect divin, într-o ordine
(kosmos) care începe în trivial şi se termină în absolut. Pînă spre sfîrşitul acelei epoci, utopia creştină a fost o
fantasmă strîns lipită de istorie: „the church was not a state, it was the state; it was not only a society, it was the
society — the human societas perfecta." 20S în continuare, fără măcar a încerca să sintetizez bogata serie a întîlnirilor
dintre ordinea spirituală şi cea temporală, mă voi referi doar la cîteva.
Pentru Hobbes, distincţia dintre cîrmuirea „temporală" şi cea „spirituală" era pur şi simplu un subterfugiu, o viclenie
care trebuia dată în vileag: era vorba, după el, de „două cuvinte aduse pe lume pentru a-i face pe cameni să vadă
dublu şi să se înşele asupra « stăpînului lor legiuit »." 2«9 Era un protest împotriva tradiţiei multiseculare avîndu-şi
sorgintea în Edictul de la Milano (313), documentul care viza integrarea bisericii şi imperiului (acordînd creştinilor
dreptul liberului exerciţiu al cultului şi restituindu-le parţial bunurile confiscate). Europa se îndrepta cu paşi mari
spre utopia eclesiastică: împăratul [Constantin a făcut puţin mai tîrziu (337) pasul decisiv, declarînd creştinismul
religie de stat. Lucru ciudat, deşi oarecum explicabil prin anvergura
129
ambiţiilor creştine, tentativele de a fundamenta o teocraţie au fost criticate de reprezentanţii bisericii: Sfîntul Ioan
Chrysostomul a pus în lumină diferenţa ireductibilă dintre puterea spirituală şi cea temporală; exprimînd fără
înconjur temerile clerului, Sfîntul Ambrozie (vechi funcţionar imperial!) avea să spună că „împăratul e în Biserică,
dar nu deasupra Bisericii." Din capul locului, echilibrul celor două puteri se dovedea... utopic. Contopirea lor,
însoţită inevitabil de ascendenţa practică a uneia din părţi, apărea de-a dreptul cu neputinţă. Punctul de vedere al
bisericii se regăseşte, tranşant, într-o scrisoare a papei Gelasius I către împăratul Anastasius: „Lumea aceasta e
condusă de două puteri, şi anume de autoritatea sacră a preoţilor şi puterea regală. Dintre acestea, cea a preoţilor e
mai cu greutate, fiindcă ei trebuie să dea seama chiar şi de regi la judecata divină."
în Apus, contaminarea reciprocă dintre puterea temporală şi cea spirituală s-a sprijinit teologic pe tradiţia biblică a
regelui mesianic, la fel cum orice voievod răsăritean se considera „unsul lui Dumnezeu", muritorul chemat să
împlinească voinţa divină, capabil să întrupeze simultan vocaţia tribului lui Iuda (menit să poarte sceptrul) şi pe
aceea a tribului lui Levi (căruia ii revenea puterea sacerdotală). Cu rădăcini în mentalitatea creştină populară, în
împletirea justiţiei pămînteşti cu justiţia divină. 210 Credinţa în învestitura metafizică a regelui a căpătat, în spiritul
evului de mijloc, manifestări festive, alegorice: tronul lui Charlemagne era construit după măsurile tronului lui
Solomon şi avea cavităţi in care se puneau moaşte; împăraţii secolului al zecelea se mîndreau cu posesia Sfintei
Lănci (care, nu numai că străpunsese coapsa Mîntuitorului, dar, tot după tradiţie, aparţinuse împăratului Constantin).
în sfîrşit, în ceremoniile de încoronare, cele mai grandioase şi mai semnificative festivităţi medievale, vicarianţa
christică era abundent ilustrată: veşmintele regale erau croite după modelul celor eclesiastice; sfîntul mir era cel
folosit la ungerea episcopilor; sabia, sceptrul, coroana şi sigiliul erau oferite cu binecuvîntările obişnuite la acordarea
rangurilor bisericeşti. 2U
Unul dintre cei mai activi sprijinitori ai principiului integrării celor două puteri, Bernard de Clairvaux, scria
împăratului Conrad, după ce invocase arhetipul uniunii într-o singură persoană — lisus — a prerogativelor
sacerdoţiului şi imperiului: „Ceea ce Dumnezeu a unit astfel, să nu fie deci despărţit de om; dar mai degrabă voinţa
umană să se stră-
130
duiască a împlini, în ceea ce depinde de ea, această intenţie a Providenţei: biserica şi imperiul, unite prin natura
lucrurilor, să fie astfel şi prin dispoziţiile inimilor lor, să se favorizeze reciproc, să se apere, să se ajute a purta fiecare
puterile celuilalt." 212 De altfel, în vremea lui Bernard de Clairvaux statul nu era încă simţit ca avînd o existenţă
proprie: biserica era aceea care îi conferea ceva din demnitatea şi măreţia ei, din vocaţia ecumenică. în asemenea
condiţii, în care creştinătatea era „o lume unde supranaturalul şi temporalul găseau un fel de punct de contact" 213,
Sfîntul Imperiu era un fel de stat paneuropean care smintea de imfierium, fără conflicte naţionaliste, unit de
comunitatea confesională şi de civilizaţie, de necesitatea de a pune ceva mai profund şi mai trainic în locul fragilelor,
schimbătoarelor legături feudale; nu e de mirare că idealul Sfîntului Bernard era ca lumea creştină să formeze „un
mare organism, perfect coerent." 214 Valorile divine triumfă asupra actualizărilor particulare.
Nu era vorba, desigur, de o opinie unanimă. Boetius de Dacia pledase pentru separaţia credinţei şi a raţiunii, a
teologiei şi a filosofici. Fusese o perspectivă inedită, o consecinţă logică a aristotelismului integral, care însă avea să-
şi capete adevărata semnificaţie istorică abia după aplicarea la domeniul politic: Dante, în De Monarchia, şi Marsilio
de Padova, în Defensor fiacis, vor cere separaţia totală a ordinii politice (statul) de ordinea religioasă (biserica),
desăvîrşind prin extensie politică autonomia teoretică a raţiunii. Dante reacţiona în primul rînd la tradiţia inaugurată
de tratatul lui Toma de Aquino De Regno (datat 1265—1267), în care monarhul primea lecţii de politică creştină.

In versiunea ei cea mai riguroasă. ca vicar al Iui lisus. nu poate fi actualizat pe deplin de un singur individ. străluceşte sub ceruri mai tare ca soarele". elitist. Symphonia este şi mirajul bisericilor naţionale. căreia i s-au asociat fără întîrziere numeroşii pustnici care îşi găsiseră sălaş la Athos cu mult înainte. adică de şef al naţiunii creştine — în zilele noastre. ci de mulţime. chiar destinul său arăta că monarhia e necesară bunăstării lumii. prin iniţiativa împăratului Iustinian (535) de a consfinţi printr-o teorie separaţia dintre puterea sacerdotală şi cea imperială. iar ţelul omenirii nu e altul decît exact această actualizare a intelectului posibil — să ne gîndim că Aristotel. în numeroase tratate. Numai că postulatul' de inspiraţie aristotelică al conduitei puterii depăşeşte spiritul Stagiritului: finalitatea acestui bene vivere trecînd dincolo de orizontul umanului. formată din reprezentanţii celor douăzeci de mănăstiri. la înălţimea formulei lui lorga Byzance apres Byzance." 216 Opinii apropiate de cele ale lui Dante şi Marsilio de Padova formula şi William Ockham. La noi. o intervenţie a guvernanţilor în biserică compensată de un control moral şi spiritual al bisericii asupra lor [. 281 Independenţa comunităţii athonite. în termeni practici. de altfel — de etnarh. 217 Divergenţele dintre puterea temporalăşi spirituală cereau elaborarea unei doctrine a reconcilierii. iar una dintre ultimele sale lucrări se încheie cu un apel adresat intelectualilor de a lupta împotriva papalităţii (dacă nu sînt. nu papalitatea. puterea reală aparţine unei „Sfinte Epistasii" reunite la Karyes. împreună. Marcînd un remarcabil punct de noutate în gîndirea europeană. spre deosebire de cetatea autarhică din Politica. în al doilea deceniu al secolului al XlV-lea. Cum arată Ruedi Imbach şi Maryse-Helene Meleard.. ştim bine. Vorbind despre monahism. pa- 133 .Urmîndu-l pe Aristotel. mai ales în cel creştin. şi in acelaşi timp el privează această ordine politică de o autonomie veritabilă. în Grecia. tipul etnarhului. mai ales prin Comentariul la Politica lui Aristotel. scopul final al genului uman constă într-o operaţie care revine aprehensiunii prin mijlocirea intelectului posibil (despre care Aristotel scria în De Anima că putea deveni orice lucru). După epoca împăraţilor iconoclaşti. „Toma a reuşit deci prin aceeaşi mişcare să făurească o gîndire politică în Occidentul latin. Grecia. specific omului. Acest intelect. prin tratatul său De Monarchia. care o guvernează formal începînd cu 1913. Istoria mai veche de un mileniu a monahismului athonit a început cu retragerea pe acele meleaguri a misticului din Trapezunt Sfîntul Atanasie şi a discipolilor săi (pe la 962). spune marele nominalist. dar. pe toţi suveranii creştini. 220 Contrazisă de istorie. Aristotelician şi el." 215 Din primele rînduri ale tratatului (scris după 1302. ea a apărut în Bizanţ sub numele de symphonia. Făcînd din actualizarea intelectului posibil de către întreaga omenire principiul director al doctrinei sale. a devenit „o colaborare între autorităţile civile şi religioase pe un picior care se voia a fi de egalitate. cumpăna perfectă dintre tendinţele cezaro-papiste şi cele teocratice. arhiepiscopul cipriot Makarios a făcut să retrăiască pentru o vreme. 131 Tocmai această independenţă a politicului se va strădui Dante să o reintroducă. nu a călugărilor) şi un prefect mai mult simbolic. în ipostaza cea mai apropiată de ideal. symphonia. El a respins. utopia creştină universalistă s-a repliat — şi mai în spiritul utopiei — spre zone geografice mai restrînse. diferenţa de la vorbe la fapte e mai mult decît vizibilă. a Celei de-a Treia Rome. „dini muţi care refuză să latre").. a luat naştere o adevărată republică monastică. bene vivere). dar. ei au construit cu propriile mîini prima mănăstire. în toate cazurile.]". urmează că ordinea politică va depinde de cea supranaturală. aceea a regatului tău. ca şi cea a celeilalte republici montane miniaturale. După crearea patriarhatului de Moscova (1589). ca acord profund între basileus şi patriarh219: călugărul Filotei scria ţarului Ivan al III-lea că „Sfînta Biserică apostolică. atribuia înţeleptului capacitatea de a atinge perfecţiunea care stă în puterea omului printr-o viaţă de contemplaţie. stupefiază: turcii nu au ocupat micul stat creştin decît între 1821 şi 1830. pe cînd se afla în exil ca urmare a conflictelor cu papa Bonifaciu al VUI-lea şi partida acestuia). precizam că în Regula (typikon) de la mănăstirea constan-tinopolitană Studion (înfiinţată în secolul al IX-lea) se în- tîlneau ideile Sfîntului Vasile cu cele ale Sfîntului Pachomius şi ale Sfîntului Ioan Cassian. ca urmare a implicării călugărilor în destinul Eteriei. Dante îşi propune să justifice speculativ existenţa monarhiei temporale — din punct de vedere strict existenţial. San-Marino. Pentru el. la Muntele Athos. Dante are în vedere omenirea în ansamblul său. Aquino arăta că regimul politic trebuie să urmărească — din moment ce finalitatea vieţii sociale e viaţa virtuoasă — a asigura supuşilor condiţii să trăiască bine (în toate sensurile. Poate că singurul loc în care integrarea celor două puteri a trecut din proclamaţii in realitate este Tibetul: Dalai Lama (primul demnitar care şi-a luat acest nume a făcut-o în 1578) a fost cu adevărat singurul sef religios si politic al statului. Vasilc Lupu nutrea ambiţii similare. de secole. dependenţa ordinii spirituale de ordinea temporală. Dante caută mai mult decît finalitatea omului particular sau aceea a unei anume cetăţi.218 Tra- 132 diţia răsăriteană a symphoniei a fost continuată de idealurile societăţii sacrale şi de mesianismele naţionale Patriarhul de Constantinopol a obţinut de la turci titlul — simbolic. marele florentin îşi pune problema scopului speciei umane. asigură doar forţele de ordine (care au grija numeroşilor turişti şi comercianţi. pontiful roman va avea în subordine. Dante „conferă teoriei intelectului a lui Aristotel şi Averroes o dimensiune socială şi politică. Marea Lavră. symphonia s-a relansat în Rusia („A Treia Romă").

Cu trecerea anilor. După Mucchielli. puternic influenţată de citadela calvină 228: „Cind am fost la Geneva. plasată în decorul paradisiac sublimat 228 al Muntelui Athos. ea are. 3 într-una dintre cele mai solide lucrări asupra utopismului. într-adevăr. începînd cu un dur pamflet al lui Ronsard.] ce am să-mi amintesc cu nostalgie pînă la sfirşitul zilelor mele. 4) Contradicţia tragică între revolta individuală şi conştiinţa inutilităţii şi neputinţei. trimit la G. nici ordinele eclesias-tice nu au atins vreodată gradul de neatîrnare păstrat de „cea mai uimitoare republică pe care a cunoscut-o Europa"..F. şi în sfîrşit de către senatul însuşi. Treptat. şi [.. care au cunoscut un memorabil apogeu în romantism." 229 Viaţa agitată a lui Andreae nu i-a permis decît o replică fictională a utopiei geneveze. l'Eglise du Ciel telle qu'il la concoit. 1114—1158). 1960). armonia credinţei şi moralei din Geneva m-ar fi ţinut acolo — şi aşa de atunci m-am străduit cu toată energia mea să obţin ceva asemănător pentru bisericile. Coulton. A ugustine to Ockham. căminul virtuţii" 222. Acolo. Reybaz. 2S4 Intrind în era scepticismului şi suspiciunii.. Concepţia calvinistă despre Comunitatea Sfîntă este prezentă din plin în textul şi spiritul acestor ordine. acel atelier utopic în care Calvin experimenta. Nu numai că acest oraş se bucură de o constituţie politică liberă cu adevărat. vizita. conducerea vieţii sociale. relativă datorită limitării analizei la specificul unei ţări şi al unei epoci).. principiul făgăduinţă — sîmburele metafizic al utopiei eclesiastice — nu mai putea convinge massele." 2S° După modelul asprelor Ordonnances eccUsiastiques date de Calvin pentru Geneva în 1541. Acest loc „cu nume sfînt. ca si comunităţile valdeze din Alpii italieni (o ştim de la Giorgio Peyrot). ci în locul acestei lumi. 6) Constituirea deplină a utopiei sociale. învinsă de istorie. Secolele următoare au exilat utopiile creştine experimentale pe alte continente. în autobiografie. 3) Pesimismul în privinţa posibilităţii unei intervenţii eficace (răul gigantic nu poate fi anulat cu mijloacele precare ale filosofiei politice.U. II Principe. potrivit gravităţii cazului sau încăpăţînării şi insolenţei răufăcătorului [. pe baza observării lucide şi metodice a contemporaneităţii. avînd o finalitate clară." 223 în Occident. res-cria el principiul acestora) nu au putut schimba prea mult mersul ineluctabil al evenimentelor şi mentalităţilor. în lumea dintre lume şi cele mai presus de lume [. toţi oamenii ae 134 bună credinţă ar trebui să lucreze la restaurarea ei.]. rămîne şi astăzi o Castalie ortodoxă. 232 Chiar iniţiate în Europa. este exteriorizarea cea mai pregnantă a utopiei nterioare răsăritene. la rîndul său. după Paulus Orosius şi Otto von Freising (abate cistercian şi episcop. 1960. Roger Mucchielli algoritmizeazâ procesul de geneză a utopiei. Le mythe de la cite ideale (Paris. Puritatea morală care rezultă onorează atît de mult religia creştină. cum era cazul comunităţii hut-terite. a Utopiei lui Morus. prin natura lor. Ele căutau cu febrilitate certitudini de alt ordin. imagologie şi istorie literară —. London and Chicago. comunitatea geneveză devine un mit. Fazele creaţiei politice la Macchiavelli sînt tot în număr de şase (să notăm şi că Utopia a apărut în . Sau. 1978 si Gordon Leff. 231 Bineînţeles. în vederea determinării cauzelor răului şi a explicării lor printr-o cauză simplă (e faza sociologiei politice realiste. revoluţia franceză îi atestă tcourile (via Rousseau. am observat ceva [. rezultatul acestei concluzii este sentimentul singurătăţii şi al anxietăţii). utopia geneveză avea să se reîntoarcă între coperţile cărţilor. care intermediau între lumea profană şi Mileniu. Norton... Medieval Thought: St. „dans une cite de la Terre.. preoţii şi cîrmuirea din Northampton au publicat în 1571 o serie de ordine pentru disciplinarea locuitorilor. Jean Calvin a pus în practică principiile unei Societas Christicma cu o atît de minuţioasă îndirjire încît cel ce a militat. adversarii calvinismului au produs şi un antimit al utopiei geneveze. Asemeni comunităţilor primitive ale pustiului. pe lîngă aceasta. în prelungirea unei analize a monahismului. mai cu seamă în America de Nord. Descrierea idealizată a Genevei lăsată de Andreae vine în prelungirea utopiei sale Christiano polis. 2) Observarea lucidă şi metodică a societăţii contemporane. 233 în Lumea Veche au putut subzista doar teoriile generoase. utopiile confesionale concrete au trebuit s-o părăsească. 135 NOTE 1 Dintre lucrările asupra gîndirii medievale — foarte numeroase. avea să-şi reamintească la bătrîneţe. noastre.]. considerată aberantă. Naşterea utopiei (mai exact. fusese pregătit de Părinţii deşertului... sînt negaţia radicală a societăţii profane. c. pentru a se devaloriza şi ele.C. patologică. considerată ca paradigmatică) este şi mai bine caracterizată prin analiza unei reacţii congenere. 5) Fuga spre ireal a „forţei de revoltă": mitul cetăţii ideale învinge pesimismul şi se transmută în construcţia imaginară a utopiei. logică. marea revelaţie utopică pe care o trăise ca tînăr peregrin sosit întiia oară în ţara cantoanelor. mai întîi de supraveghetori de cartiere.. naşterea utopiei are şase faze dialectice: 1) Revolta individuală nonegoistă în faţa dezordinii şi a barbariei ambiante (motorul acestei revolte pasionale este mitul cetăţii ideale).. pentru utopia creştină de după Luther. După augustiniana Civi-tas Dei.' Geografia mai strictă a Occidentului a redus şi mai mult proporţiile utopiei creştine concrete. dacă diferenţe religioase nu ar fi făcut-o cu neputinţă pentru mine. Johann Valentinus Andreae. corpul învingea spiritul. un model al utopiei creştine: Părinţii Pelerini de pe Mayflower (arată Charles Borgeaud) îl invocau. P. 227 . Tiradele lui Lamennais pe tema utopiei creştine („etre en societe avec Dieu".]. apoi de către ajutoarele conducătorului oraşului.] se construiesc nu la marginea. după un procedeu literar standardizat (descoperirea accidentală. în virtutea ultimei. ca podoabă deosebită şi mijloc de disciplină.triarhul ecumenic are doar autoritate nominală. calvinismul a localizat utopia într-un oraş: Geneva. moravurile cetăţenilor şi chiar cele mai mici abateri ale lor sînt examinate în fiecare săptămînă. „viitoarele societăţi sau republici ale călugărilor (muntele Athos) [. Studies in Medieval Thought. Etienne Dumont. mer-gînd de la istoria religiilor la istoria mentalităţilor. nici mănăstirile. 224 Venerabila „metropolă a rugăciunii" 225. descrierea): o compoziţie minuţioasă. e atît de în spiritul său şi atît de inseparabilă de el încît noi ar trebui să vărsăm cele mai amare lacrimi că această disciplină e necunoscută sau complet neglijată în cercurile noastre.

op. dramatice. nu-i dau prea mult de gindit în acest sens). Ca să nu mai intrăm în amănunte şi ca să nu mai dau vreo bibliografie. probabil primul critic preocupat de acest aspect al literaturii americane. 1981 (o carte dintre puţinele care conservă farmecul mai ales literar al utopiilor şi care maschează o excelentă informaţie prin abordarea unui discurs cu elemente de eseu şi roman). este preocupată să edifice alte lumi. trebuie să-i limităm cuprinderea. literatura fantastică implică edificarea unor lumi evazioniste. 1979). astfel încît iniţiativa instaurării statului ideal. interziceau orice calcul escatologic — o preocupare statornică în toate societăţile care îşi autocontemplă teleologia —. Tehnica literara peripeteia este echivalentă cu experienţa istorică a interpretării eronate a sfîrşitului lumii. Olam Haba. va aparţine maselor (idei expuse în Discurs asupra lui Titus Livius. Unele şcoli talmudice. fie pe baza credinţei religioase. Brian W. Literatura apocaliptică. definirea cauzei prime a răului ca absenţă a autorităţii politice riguros organizate (răul ţine de anarhie şi instabilitate). 1516): 1) Revolta personală a unui gînditor solitar faţă cu societatea în care trăieşte (apare din nou. Hassan părînd să ignore componenta vizionară. which if not human. care există. pentru a culmina în Kabbala ca speculaţie esoterică (după secolul al XIH-lea). descrise ori con-ceptualizate de filosofia şi literatura antichităţii. dar şi opulenţa atît de terestră a mentalităţii populare. Apropiind apocalipticul de alchimie (Louis Pauwels şi Jacques Bergier. Anchor Books. termenul ar conota haos şi nonsens. Melville. în prezent sau în viitor. fiind încă activă în arhitectură şi urbanism. Lawrence (Apocalypse. paradisul îşi pierde şi sobrietatea şi reticenţa (din învăţăturile primilor rabini). John Barţh. In lucrarea mea de licenţă în filologie (Characiers of Apocalypse in American Literature) am analizat mai multe accepţii critice ale termenului „apocaliptic". au făcut aceasta sistematic). Garden City. ca expresie compensatorie (wish fulfillment) a marginalilor. imagistica animală a existenţei pastorale. New York. iar pe de altă parte între cea dinţii şi literatura fantastică: în timp ce literatura mimetică oferă reproduceri ale lumii „reale". 4. de corpus-xA apocaliptic propriu-zis. cu acţiune opusă pesimismului lui Morus: cunoaşterea profundă a istoriei — văzută mecanicist. să remarcăm că paradisul poate fi situat în trecut. 6) Speranţa în regenerarea poporului prin stabilitate. toată literatura este apocaliptică. la nivel literal. . Ursula K. The Apocalyptic Imagination. The Dismemberment of Orpheus: Towards a Postmodernist Literature. Kurt Vonnegut. sistematizează într-un capitol informaţia şi interpretările paradisului („Paradise and the Millenium". spune Kermode. capitolul al doilea al Genezei). is closer to being human than to being inanimate" (op. Frye porneşte deschis de la studiul lui Blake şi înţelege prin „apocalips" „primarily the imaginative conception of the whoie of nature as the content of an infinite and eternal living body. de la George Snell (The Shapers of American Fiction. romaneşti) şi a rămas un substrat difuz al utopiei. autorii pe care-i discută. spune Ketterer. nu neapărat în contradicţie cu „lumea reală" — mai degrabă într-un raport de incredibilitate. Dick. Bios Hellados (păstrată într-un rezumat făcut de Porphyrius şi ajunsă fragmentar la Rousseau prin scrierile Sfîntului Ieronim) este o utopie legitimistă. v. prezentul ca pe o epocă întunecată înaintea zorilor unei noi istorii. LeGuin. and American Literature. Manuel şi Fritzie P. Frye deosebeşte trei imagini de bază ale lumii apocaliptice: imaginea minerală a cetăţii cereşti a Ierusalimului. pâs- trînd clişeul paradisului viitor. Această paradigmă a supravieţuit. între literatura apocaliptică şi literatura mimetică. 1971J. in Utcpian Thought in the Western World (The Belknap Press of Harvard University Press. esenţială (e drept. ea şi prin cele ale unor Raiph Ellison. Henry Miller ori Samuel Beckett. face din vechi o parte secundară a noului. Ritter a comparat pertinent pe Machiaveili cu Morus. legindu-l din nou.. Mitul „vîrstei de aur" în literatura greacă. pp. oricît de eliptică.H. Accepţia pur negativă a termenului „apocaliptic" a fost dusă mai departe de ihab Hassan (The Literature of Silence.. Vîrsta de aur este prezentă într-o literatură abundentă (cu forme poetice. Science Fiction. Imaginea cetăţii ideale.J. 119J.) a făcut o exegeză a Apocalipsei lui Ioan din Patmos văzută pur şi simplu ca produs al frustrării setei de putere.. în trecut. a paradigmei cetăţii ideale. 4 David Ketterer (New Worlds for Old. 1957. mitul salvator al cetăţii ideale. de l'inegalite) îşi are izvoarele în opera unui discipol al lui Aristotel care a trăit mai ales în Sparta. New York. exponenţi 136 radicali ai unor concepţii care. pluralist. în special) a fost teoretizată de Northrop Frye. Nuanţa pozitivă a termenului. Literatura. în Talmud şi tradiţia midraşică. la Ketterer. oferă o versiune idealizată a sensului vieţii şi trebuie să fie disociată de viaţă deoarece o carte. In Talmud se stabileşte un contrast intre lumea aceasta. ca la Morus. După această disoluţie a conceptului prin legarea sa de arhetipuri prezente in toată literatura. Editura Scrisul românesc. Bucureşti. Thomas 137 Pynchon. Discours sttr l'origine. învestit cu misiunea istorică de a crea o autoritate stabilă şi de a se retrage din chiar pragul ordinii ideale. Cambridge. asemeni grădinilor epocii de aur sau enclavelor arcadiene din prezentul fantastic greco-latin. din motivul foarte simplu că o eroare (Olam Haba nu începe conform socotelii) ar putea compromite toată dogma (interdicţia apare foarte violent în tratatul Sanhedrin). 1798—1947). publicată şi reeditată în plin hitlerism. 1981. 1974) s-a ocupat de ecourile literare ale apocalipticului în America. dacă dorim totuşi să folosim cu adevărat termenul „apocaliptic" într-un sistem conceptual. ca la început. Neputînd găsi lucrarea lui Ritter.acelaşi an cu II Principe. 1932..cit. Imaginile apocaliptice se opun imaginilor lumii demonice: mărişi cetăţi tenebroase. care consideră că literatura apocaliptică (the literature of silence) implică un sentiment de respingere violentă a vidului si o expresie a devalorizării şi fragmentării haotice a existenţei umane. şi autorii de science fiction (Philip K. Desigur. Imaginaţia apoca'iptică — e momentul să insist că apocalipsul precede instaurarea unei noi ordini după haosul esc tologic — este in final definită de Ketterer în termenii preocupării sale filosofice ca acel moment de juxtapunere şi transformaretransfigurare în care o veche lume mentală descoperă o lume mentală nouă care neagă vechiul sistem în totalitate sau. exemplificînd această oximoronică literatură prin scrierile unui Nathanael West (este analizată memorabila „mob ten-dency" din The Day of the Locust. Lăsînd aici deoparte aceste aspecte şi notînd că atribuirea unui sens ascuns oricărui mit vine de la greci (ei numeau acest sens hypnoia) şi de la polisemantismul scriptural iudaic. cit. Jr„ Jerzy Kesinsky.. aminteşte şi contribuţia lui Gerhardt Ritter. Lileta Stoianovici-Donat. democratic. Aşadar. N. deci ţine de viitor). 3 Antichitatea greco-latină contribuie în două feluri la utopism: prin mitul vîrstei de aur (hrysun ghenos. Charles Brockden Brown şi Twain la Kurt Vonnegut.. de la puritani. p. imaginea vegetală a grădinii arcadiene. La Cite antique a lui Fustei de Cou-langes. pentru a sesiza prezenţa subterană. provocînd prin aceasta o distrugere metaforică a lumii „reale" în imaginaţia cititorului. 1967reaminteşte că omul a văzut dintotdeauna. Frank Kermode (The Sense of an Ending: Studies in the Theory of Fiction. animale. scrisă. 2) Analiza rece şi metodică a tabloului socio-istorico- politic. 5) Precizarea metodelor de obţinere. 5 Frank E. Massachusetts. cu origini în romantismul englez (Blake. intrat apoi în tradiţie). desigur nu în formă pură. Editura Cartea Românească. în Colecţionarul de insule. Jr. 3) Pesimismul radical. supravieţuiesc şi astăzi. în aproape folclorica sa Anatomy of Criticism. în care aurea aetas este chiar prezentul istoric (fapt inevitabil în Sparta. după cum se ştie. şi lumea cealaltă (care va veni. 33—63). fie pe baza extrapolării raţionale şi a analogiei. redactat simultan cu Principele). trimit la Horia Aramă. Astfel. constituţional. păstrare şi consolidare a puterii (machiavellismul). considerîndu-i polii opuşi ai gîndirii politice europene. are o primă pagină şi o ultimă pagină. pentru detalii suplimentare. autorul lucrării Demonismul puterii. Horia Aramă. Este suficient să citeşti o lucrare clasică despre antichitate. Princeton. era centrată pe instituţiile polis-uui perfect. la noi. Treptat. Poe. într-o relaţie credibilă cu lumea „reală". Ketterer distinge. Aldiss şi alţii). în The Dawn of Magic — titlul versiunii engleze din 1963. In acest larg înţeles teleologic. mai stabilă. Olam Haze. Un exemplu: celebrul e'tat de nature (Rousseau. roman apocaliptic începînd de la titlu). 4) Contradicţia tragică este înţeleasă şi depăşită: mitul cetăţii ideale e completat de o tehnică politică. Manuel. D. Dicearchus din Messana. revolta — care vizează binele public — rămînînd individuală). Craiova. pe de o parte. păduri şi pustiuri. el este înfăţişat ca grădină (Edenul. 1967. mai rar. pp. de pildă. spre sfîrşitul vieţii sale. Principele apare ca un erou tragic. dincolo de arheologie. aurea aeîas) şi prin imaginea cetăţii ideale. Joseph Heller.1 — 47. Alvin Kernan a mers pină la a considera (The Plot of Satire) că marea satiră este aproape prin definiţie apocaliptică. ca sistem de ceasornic reglabil — oferă soluţiile practice de îndepărtare a răului.

Fritzie P. prima vîrstă era domnia Tatălui sau a Legii.. reiterarea evenimentelor miraculoase din cărţile religioase (V. pp. Pentru milenarismul englez. The Fifth Monarchy Men. par une signatura rerum. a Study in Seventeenth-century English M UI en arianism. 54. Revenind însă şi la mai vechea scriptura. Thomas Burnet scria: „învăţătura ca şi soarele.I. W. Le bre'viaire de la haine (toate cu multe ediţii la Calmann-Levy). L'Europe suicidaire 1870—1933.ii despre paradis. a avut conştiinţa apartenenţei la o tradiţie (se recunoştea influenţat de Platon şi Morus). Paris. The four first acts already past. Folosesc aici. precum şi în alte secţiuni ale eseului de faţă. cit. Iată pasajul cel mai citat. şi-a început Cursa dinspre Est. Tot în programul cu pricina figurau şi puternice influenţe ale gîndirii mistice (hilozoism. fiindcă este cel mai revelator: „Westward the course of empire takes its way. „Utopia and Cultural Renewal". este interesant de remarcat topos-ul translaţia imperii. 290. qu'il faut de-crypter. suplimentul Eseul la Iaşi. cap. după ce vorbise de ele prin gura lui Isaiia. Cf. 14 Jacques Maritain citat de R. The Pursuit of the Millennium (New York. prin violenţă şi fără în- tîrziere. un clasic al utopismului care. 11 . a doua era domnia Fiului sau . „Utopie şi escatologie".Corespunzător eu această abstractizare şi cu accentuarea caracterului elitist. Polak. o spaţializare a doctrinei celor Cinci Monarhii (filiaţia nu e directă. 1976.. 12 . implicit. 371. Histoire de Vutopie. Iustin.. dar adesea combinat cu acesta. p. Millenial Dreams in Action • Comparative Studies in Society and History. cit. v. in Sylvia L.S Capp. în 1692. cit. a Study in the Background of the Idea of Progress (Los Angeles. („salvarea" timpului. London. deci nu trebuie reţinută decît interpretarea).121 . Manuel. Armytage. L'ethique calviniste". ar putea avea scrypture. in Eranos Jahrbuch ori Frank E. reabilitat după o lungă desconsiderare a tradiţiilor ermetice prin victoria (ştiinţifică şi simbolică) a. au ce mai spera după moarte. de metodă) cu hermeneutica. şi El mi-a arătat locul unde să le găsesc. studiul meu „Experimente utopice româneşti: 1834 — 1841". in Frank E. p. 21 Citat de David Bleich. Jean Servier. după opinia lui. L'ecriture est un cryptogramme.. 22 Andre Maurois despre milenaristii englezi. în această formulare. puisque tout grapheme est diete. Campanella voia sâ instaureze. arată C. De Mahomet aux Marranes. 347 — 350. Molnar.M. fiind herme-noeţi înnăscuţi).. (preluarea semnificaţiei istorice ca epifanie) şi pp. Astfel. B. v. IV. Histoire de V anisemitisme (tome I. Leon Poliakov. p. tome IV. p. p. 35. 17 Excelente pagini despre natura frugală şi raporturile ei cu utopismul în Gabriel Liiceanu. 17. ca frugalitate"). îl promiteau tuturor fiilor lui Israel. Paris. Citatele care urmează provin din ediţia românească a Istoriei. apăsînd excluşi pe raţiunile economice şi pe cutezanţa corăbierilor. dans ses modulations « vegetales ». material dintr-un eseu al meu mai vechi. Nor- man Cohn. 1982. Utopian Experiments in England (1560—1960). Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Thrupp. Mircea Eliade. Du Christ aux Juifs de cour. 1. London.. Loewenstein în Psychanalyse de Vantisemitisme. Europenii credeau că a venit vremea unei reînnoiri a lumii creştine prin întoarcerea spre raiul terestru. care a scris o carte de profeţii." Diferit de milenarism. 1949). fără păcate grave. în Histoire d'Angleterre. spune autorul. 140 19 David Bleich. toute ecriture est une scriptura et tout effet scrip-tural est un effet « cryptural ». Bucureşti. tome III. Extrapolînd simbolismul solar. Heavens Below. n 43). 1981. op. magie." („Mentalite al-chimique et herme-noetique". tandis que tout ductus se soumet. teo. Tertulian. L'acte de l'ecriture voile. Berkeley era de aceeaşi părere. La causalite diabolique. ed. îşi asuma în ea un rol proeminent în evenimentele care. in Williarn Warburton. dar şi englezii. Pour le herme-noete. legate prin filosofi ca Fichte şi Hegel.. pp. 1967. Manuel (ed. în combinaţie cu cea greco-latină. 190—196 („Le Bon Sauvage: natura. după Talmudul babilonic doar cei buni. Lactanţiu. Pentru fenomenele de substituţie din cadrul milenarismului. encode. 122 sq. Utopia. Utopias and Utopiah Thought. 53 — 85. V. Bucureşti. pregăteau sfirşitul lumii — descoperirea şi cucerirea noului continent. op. pp. astrologie): crezînd că se află în posesia exclusivă a tainelor Scripturii. clar utopice. 1967). Manuel. 2J In concepţia despre viratele istoriei elaborată de. 87-l29).. 10 V. De Vantisionisme a Vantisemitisme.Gioacchino da Fiore. prin opoziţie (de finalitate şi. Tannaim. Paris. 1986. Michigan. 7 Geografia pozitivistă şi manualele şcolare escamotează cu mare succes fundalul milenarist al descoperirilor geografice. 20 Ibidem. „La demonologie millenariste: Juifs et Jesuites". Cristofor Columb. „valorizarea" sa în cadrul istoriei sfinte israeliene). între alţii. Ann Arbor. Mircea Eliade. Leon Poliakov. apoi s-a îndreptat către Vest. The Hague. occulte. 1962. în Dialog. Leon Poliakov. Textul herme-noetic ar fi. p. nr. Essai sur Ies hieroglyphes des Egyptiens. Istoria credinţelor şi ideilor religioase. 1984. the Perennial Heresy (New. 13 V. tome II. Manuel (ed. Tragicul. Polak exemplifică această a doua tendinţă cu imperiile coloniale construite în secolul trecut şi cu Cel de-al Treilea Reich. 23 Am întîlnit acest paradox. 1977numea ecryplure (românii spun dintotdeauna scriptură. „Paradise and Utopia: Mythical Geography and Eschatology". p. şi la Teodor Diamant. ceea ce Derrida (Scrib-ble (pouvoir-) dorire. in Cahiers roumains d'eiudes litteraires. p. Să reţinem doar că în Cetatea Soarelui au intrat multe 139 elemente ale programului insurecţiei anticalabreze. Paris. 15 Cornel Mihai Ionescu. 1957. unde noi ne-am bucurat îndelung de lumina sa" (Archaeologiae). 32. 1966.ti?etză. Nu voi intra în detalii asupra lui Campanella. 1980 (cap. „La Revolution anglaise: la theme de la conjuration romaine. Essai sur Vorigine des persecuUons. A fifth shall close the drama with the day: Time's noblest offspring is the last. 1961. Paris.H. precum şi de urgenţa răspîndirii cuvîntului ceresc printre sălbaticii ce păreau apăruţi providenţial (se întorceau triburile primordiale rătăcite?). care-l preluase din utopismul francez al anilor 1830. loan. T. reînceperea istoriei sfinte. op.. 6 Frank E. 19. 1972. analogi-quement. accesul în 188 paradis se limitează drastic: pe cînd primii rabini.S. convertirea paginilor şi distrugerea lui Antichrist: „Dumnezeu m-a făcut mesagerul noului cer şi al noului pămînt. teologia protestantă deplasa mereu mai spre vest limita ultimă a progresului. cu mici eforturi. despre care El a vorbit în Apocalipsa Sf. într-un text scînteietor. trans-litteral. 9 Vezi în acest sens Ernest Lee Tuveson. tirer de la crypte de la litteralite. ci şi de herme-noet.). 1. 124 sq. Millennium and Utopia. Utopia: The Psychology of a Cultural Fantasy. De Voltaire â Wagner. Editura Univers. literalitatea nu e sabotată doar de hermeneut." 8 Frederik L. Entuziasmul general în care au avut loc descoperirile geografice şi începutul colonizării Lumii Noi era însă alimentat decisiv de speranţa redescoperirii şansei aurorale ratate de civilizaţia occidentală — tot mai evident depărtată de mesajul divin —. heliocentrismului. ceea ce condamnă la recluziune între aceste paranteze speculaţia următoare: românii ar tinde către ascunderea sensului într-o pletoră de ornamente şi efecte de sens. o herme-noetică.York. 21961). să vedem cum se despart cele două conduite (- neutică şi -noetică): „Pour Thermeneute. Gallimard. scrise pe la 1720. 105 — 106. pp. la scriptura possede un sens parabolique. 1959. III. O fenomenologie a limitei şi depăşirii. cit. 132. prin intermediul scrierilor patristice şi al unor autori ca Ireneu. 17.).. iar lectura „normală" începe să pară imposibilă. Boston. Imagistica paradisiacă iudaică. după cum reiese din faimoasele Verses on the Prospect of Planting Arts and Learning in America. împărăţia divină 10 V. vor intra în compunerea concepţiei creştine tirz.. pe care le vede totuşi şi în continuarea Imperiului Roman şi a Sfîn- tului Imperiu Romano-German. â cette secrete decision.. 1967). Le tnythe de l'etemel retour. semnificativ. p. La causalite diabolique. apărut în Opinia studenţească. pp. 18 Norman Cohn.

6. coniribution â l'iiude du prophe'tisme (1950). pp. 44 Ibidem. '■" Phaidros.. Apoc. 1967. construiesc un ţipe ideal si nu o monografie. 1985. l. 1980. 33 Bleich. sînt: Mircea Eliade.. 1983. L'Eglise de la Renais-sdnce et de la Reforme. dar şi mici funcţionari sau chiar nobili scăpătaţi). graţia divină o invada — se remarcă analogii cu cvietismul asiatic (taoismul sau dezirabilitatea inacţiunii din budismul Zen). 1 Cor. Ele nu se pot nici explica unele prin altele. în ultima parte a secolului al XVII-lea. Routledge and Kegan Paul. pentru a nu spune nimic de o revoluţie. cit. 1983). notă la Phaidros (ed. 1984. p. revăzută şi adăugită. abstinenţa). op. şi care sînt privite drept mesageri nemijlociţi ai divinităţii. pledînd pentru abolirea voinţei şi faptei. Pentru o scurtă analiză şi prezentare a cvietismului. 20. Henry Corbin a relevat în repetate rînduri interesante corespondenţe intre concepţia gioacehinistă a istoriei şi cea promovată de teologia şiită.2.14. 1983. Ninian Smart. Inchiziţia a sesizat caracterul subversiv al cvietismului. în general. clasicul Essai sur la pensee hebraique (1953). 469 — 490. Dacă pentru a străbate primele incinte credinciosul era solicitat din plin. op..9. pp. păturile sociale 141 care secretă ideologeme (sintagma. p.es imaginaires scciaux. Menţionez că. Reprint. pp. ■'''• Gabriel Liiceanu. 400 — 419. cit. 1952. Era însă prea tîrziu pentru ideile sale.. sfînta elaborase în Las Moradas o topologie spirituală avînd ca centru divinitatea şi constînd în şapte incinte concentrice pe care sufletul mistic le străbate în zborul său către unio mystica. pp. Pentru Gioacchino da Fiore. 35 J. 388sqq. 30 Norman Cohn. Vrin. Cf. 1969) şi Bernard McGinn. şi de Eric Voegelin. 51 Mannheim (op. 1979. nu mai departe.. 153. The Influence ol Prophecy in the Later Middle Ages: A Study in Joachimism (Oxford. cit. 'Le mythe de Veternel retour. 25 Oliver Clement. L'esence du prophe'tisme (1955). 1964. 192. Bucureşti. 1. unde traumatizanta amintire a Războiului de Treizeci de Ani favoriza o anumită evoluţie spre toleranţa religioasă: a se vedea îngăduinţa lui Bossuet faţă de protestanţi. arată că doctrinarii şi căpeteniile milenarismelor erau reprezentanţi ai clerului inferior (preoţi fără parohie. „Heaven on Earth for the Common Man" (op.. 38 Ibidem. Paris. 359. 42 Mannheim.. p. autorul unui îndrumător spiritual puternic influenţat de Tereza de Avila. 191. cit. cit. 50 De Norman Cohn. a devenit partizan al cvietismului — se cunoaşte o bogată corespondenţă dintre el şi activa cvietistă (oximoron inevitabil!) Jeanne Mărie Bouvier Guyon (1648—1717). 1979. pp. in lucrarea citată. 8. în general de Apollon. p. şi două lucrări mai recente. De altfel. op. mai ales în Franţa. p. 2e ed. in op. 32 Dupont. de pildă) numai cu titlu informativ. 213-214. nu mai conta decît chemarea celestă. op. p. °. Opere..28. Pentru paginile de faţă. 33 — 34. A Thematic Sourcebook of the History of Religions (London. s-a dezvoltat cvietismul. Calmann-Levy. 49 Olivier Clement. Cf. p. pp. Seuil. op. 190-l97. o spun ca şi in alte ocazii. pentru abolirea practicilor rituale (inclusiv austeritatea. 1941. 355. ca şi pentru a marca mai pregnant legăturile profetismului cu utopismul. Ca referinţă generală pentru gîndirea ebraică. p. Apud Frank E. 8 ed. Stock. op. 259-265. XXVIII. Manuel. semnificativ este în primul rînd profetismui ebraic. nu este a celor doi gînditori) formează intelUgentsia. cit. pp. 29 .. 31 Jean Servier. Paris. pp. arhiepiscopul Fenelon (1651—1715). Pe fondul crizei creştinismului occidental — potenţată de disputa dintre catolicism şi protestantism —. p. Lyon. Istoria credinţelor. 26. p. cit. fr. op. simbolurile şi formele în care opera spiritul chiliast. 1640—1697). repede împărtăşite mai ales în Franţa. Curentul fusese lansat de contemplativul spaniol Miguel de Molinos (c. deşi au certe puncte de contact şi. 430 sq. aşa cum ştim de la eminentul cercetător al utopismului Karl Mannheim. 19.. Paris. p. 3. Mat. p. care a şi murit în detenţiune. şi paginile despre milenarism. Bronislaw Baczko. v.. op. p. Citez după traducerea lui Gabriel Liiceanu. op.11. 193-l96. 54 Bibliografia profetismului este imensă.. Paris.. Manuel. 214. 122 sqq. Gallimard. Fritzie P. 597 — 598. 27 Berdiaev. pp. 45 Ibidem. Editura Ştiinţifică si Enciclopedică. in A New Science of Politics. IV. cit. Moîse et la vocation juive. Mişcările milenariste nu trebuie confundate cu revoltele ţărăneşti. nu şi-a consumat mariajul! 28 . Memoires et espoirs collectifs. 181 —202J. 192. 42. al lui Cîaude Tresmontant. Payot. La Revolte de VEsprit. 192. Chicago. 37 Ibidem.. 242c. 34 Ibidem. l-a condamnat public pe Molinos. Cap. An Introduction to the Sociology of Knowledge. 1979). Sursele principale pentru consideraţiile mele.-. 56 Phaidros. 291.20—21. op. V. 111—115.. Andre Neher. convins că trăia in a treia Vîrstă a lui da Fiore. 52 Hannah Arendt. e infinit mai mult decît o simplă isterie colectivă. Paris. „Critique de la politique". 74 — 80. cit. London-Henley." 53 Norman Cohn. 1979. chiar o revoltă. 3. in Commentary. Visions of the End. în discuţia deosebirilor dintre mile-narism şi utopie folosesc şi concluziile lui Servier (op. Voi reveni asupra demersului său de filosofie comparată în secţiunea consacrată profetismului. posedate de un zeu.. sînt „persoane mediumnice. 39 Folosesc ediţia engleză. Autoarea adaugă: „Şi totuşi. v. 1979. cu bune generalizări despre milenarism: Marjorie Reeves. Molinos a plasat întreaga existenţă sub semnul inacţiunii.15. nu apar în istorie în formă pură. cit. 357 —359). August 1959. călugări fugiţi din mănăstiri. 20. 14. 41 . cînd nu mai făcea vreun efort de introspecţie şi autocontrol. p. Mannheim insistă mult în acest sens.L.. 9. p. cit. La Revolte de l'Esprit. 20. v. Amos. Collins. 196) critică această interpretare schematică şi falsificatoare. arătând că înţelegerea chiliasnmlui e imposibilă dacă nu se face distincţie între acesta ca atare si imaginile. 16. mai spune acolo Liiceanu. Apocalyptic Traditions in the Middle Ages (New York. 46 într-un comentariu la Luca apărut în 1524 la Muhlhausen. V. a lucrării On Revolution. p. 19. n 45j.21.a Evangheliei. From Primitives to Zen. 48 Bleich. 1963). Bleich.. in Platon. Tereza de Avila scrisese chiar că adesea. 49. tot atîtea obstacole în calea către divin." Pentru semnificaţia nebuniei (mania) la vechii greci şi . 345 sqq.. Third Impression. p. Pentru anabaptism. Stock. Subcapitolul despre chiliasm este la pp. 142 pp. 193. Ideology and Utopia. Aus-gedriickte Entblossung des falschen Glaubens der ungelrewen Welt. în interesul coerenţei tipului-ideal pe care-l conturez. Jean Servier. cit. evocînd pe Julia Kristeva şi pe alţi studioşi ai literaturii. desigur. Marele rival al lui Bossuet. am consultat bibliografia referitoare la profetismui şi mesianismul extra-europene (From Primitives to Zen. 43 Ibidem. Bleich urmează aici pe Norman Cohn. Talmon. Cum se ştie. cit. 36 Cf. care. întreg capitolul dedicat milenarismului de cei doi cercetători americani. cit. ultima parte a ascensiunii spre Unu depindea exclusiv de iniţiativa divină: nu mai era întoarcere. p. cit.. 244b-c. 504. Ultimul act al istoriei oamenilor era împărăţia Spiritului (Sfîntului Duh). clerici ieşiţi din ordinele minore) şi laici cu oarecare cultură (mai ales meşteşugari. Prophe-tai. mai ales voi. „Utopianism and Politics". Ps. 26 Cf.. 116-l21 şi voi. Daniel-Rops. sau de la un Georg Lukâcs.. Essai sur la re'volution (trad.

bineînţeles. 80 Trimit totuşi din nou la Istoria credinţelor. ibidem. ed. găseşte o formulă fericită pentru a desemna mentalitatea profetului Lamennais. de exemplu) se plasează sub semnul timpului. pp. prezint raportul dintre profeţie şi misticism în concepţia lui Smart (op. pp. profetul e un intermediar: fără el. Glas-gow. 69 Ninian Smart. 366. relaţia profetică (sintagma îmi aparţine) e triplă: Dumnezeu — profet — popor (cf. Neher. la source de son inspiration n'est pas immanente a l'humain. clasica lucrare a lui Rudolf Otto.Lamennais est plutot porte â prophetiser le pire [. care i-a apărut lui Isaia ca semn al mîntuirii mesianice. Wilke. op. 63 Remarcă a celui mai valoros autor francez de science fiction (bun şi ca teoretician). 1916—1917. I. 82 Ibidem. Editura Meridiane. tribali.. Le prophete est le heraut de la Justice. Gallimard. 32 — 4SJ. cit. pp. 127). 1932. 9. ii se debat et se roule dans son propre sang. F. Ne amintim că Bergson nu spunea altceva în cap. p. 76 Pînă şi sifîrşitul lui Hanania (Ier.. II. 203. 81 Neher. chez Ies Hebreux. 79 Ibidem. naţionali. p. Mais c'est parce qu'il est le heros de Dieu. de Mircea Popescu. aş răstălmăci concepţia sa despre profetism dacă aş reţine numai ce imi convine: „si le message prophetique est emine- ment social. respectiv. 83 Cf. şi excepţionala paralelă dintre Ieremia si Ezechiel. cit.. el e mereu cu Dumnezeu (cf. 205. Prophetiser: predire l'avenir par inspiration divine. Avem aici. cit.pentru profetismui elin. 144 în pofida îndîrjirii de a prooroci dezastrul: „Elle [profeţia biblică] s'acheve. pp. p. 28. esenţa profetismului. 68 Pentru noţiunea teologică esenţială numinos.. rom. aproape la întîmplare. citată şi de Dodds. cit. Primul curent ar fi ilustrat de Philon (De vita Mosis. prefaţă de Petru Creţia: Dialectica spiritului grec. rom. op. Pagini încă valabile despre mantica extatică şi profetismui din Grecia Antică se găsesc şi în clasica lucrare a lui Erwin Rohde. Tragedia devine. de Catrinel Pieşu. Nonistoria este. op. intenţia divină rămîne neîmplinită (cf. în fond. 209-218. E. op. 73 Neher. El le priveşte pe acestea ca pe două forţe concurente. fiindcă autorul explică totul. 195. Tot acolo.Neher. cit. Collins. Moed qaian 25 a) şi Flavius Josephus (c. 1977. provinciali. Das Heilige. Dimpotrivă. dar gînditori ai secolului al XX-lea au reabilitat conţinutul metafizic: Franz Rosenzvveig (Der Stern der Erlosung). 201. 350 — 359 („The Prcphets"). „Binefacerile nebuniei"). Abraham Heschel (Die Prophetie). Răsturnarea valorilor prin discursul profeţi0 e un sindrom istorico-religios asemănător cu bascula gnostică şi cu ceea ce eu am numit raccourci escatologic (în textul despre utopismul românesc) ■ Binele suprem va urma cu siguranţă Răului absolut. cit. p. 61 Neher. op. elle lui vient d'une transcendance. pe care îmi permit s-o extrag din context şi s-o conceptualizez:. 71 Neher . 221). voi cita întregul pasaj. însufleţite. 215. 74 Ca ridicarea asediului Ierusalimului de către asirieni. 8 Ibidem. desigur. Ce mi se pare însă remarcabil e refuzul profeţiei biblice de a incorpora apocalipsa. inexistenţa lui Dumnezeu în Le Testament de Dieu (1979). Editura Meridiane.. Gerard Klein. Paris. a IlI-a. Neher. 80 Ibidem. cit. consideră Neher. la pp. Determinarea spaţială a politeismului e limpede: zeii paginilor sînt regionali. 85 Paul Tilîich îngroaşă această opoziţie dintre spaţiu şi timp. 236 — 263). Die politische Wirhsamkeit der Propheten Israels. 367. ibidem. p. 85—124 (cap. p. II. p. dans la continuite de l'attente. există şi alte răspunsuri faimoase la această întrebare: Ernst Troeltsch. L'utopie moderne. Pe lîngă răspunsul lui Mircea Eliade (neînregistrat). 19).. p. 5S Să luăm. în care principiul utopic (Tillich: die Negation des Xegaliven) triumfă.. p. 194. op. Bucureşti. op. Doctrinei de Vage romantique. Karl Elliger. p. Martin Buber (Der Glaube der Prophe-ten). 9. 69) şi Maimonide (More Nebukim. p. in Logos. Aşadar. 193). VI. 55 sqq. . la pp. 70 Profetul nu are momente în care să se simtă fără Dumnezeu. 121.]". 14 b. cap. 1985." 143 67 V. introducere la o nouă istorie. 78 Neher. et comme un malheureux blesse a mort. al doilea de Talmudul din Babilon (Baba batra. 1913. Neher. p.17: „Şi proorocul Hanania a murit chiar in anul acela. 306 — 307). utopică. a cărui lucrare e fundamentală pentru profetis-mul modern. Prophetie: prediction faite par inspiration de Dieu. p. tot aşa cum ar fi cel puţin fastidios a-i enunţa manifestările clasice. 1935 (citat de Neher. p. Psyche (trad. op. 1936. „Prophet und Politik". 68." (Neher.. pp. 75 Neher. Mlinchen. iar depăşirea tragediei este politeismul — cu a sa „most sublime form of polytheism". Le temps des prophetes. „Das Ethos der hebrâischen Propheten". subiecţi cu putere proprie. v. The Religious Experience of Mankind (1969). Destul să spun că în toată epoca romantică tipul profetului a păstrat trăsăturile originare: neo-catolicul francez Lamennais — pentru a mă opri la un singur exemplu — scria fratelui său în 1815: „Le genre hu-main tout entier marche a grands pas vers sa destruction: ii est dans le travail de l'agonie. un Littre: Prophete: celui qui. 63 Bernard-Henry Levy demonstrează. 72 Cf. cit. necruţător. Smart. Der religios-utopische Charahter der «pro-phetische Politik ». între altele.. monoteismul (creştinismul. 64 V. Unite inseparabil de tensiunea lor — care capătă forţă istorică prin conştientizarea ei de către intelectul uman —. cit. op. Weinrich. Prophe'tiser le pire. L'essence du prophe'tisme. p. pp. cit. Reprint 1983.. ibidem.. în prefaţa la a treia ediţie a op. Prefaţă la ed. . VI — VII. p. 77 Neher notează întrebarea dacă certitudinea iminenţei catastrofei era doar un privilegiu al profeţilor (care ar fi ajuns la ea printr-o intuiţie a viitorului). TheGreeks and the Irrational (1951). trad. " (Apud Paul Benichou. ni.. cit. prin relaţia cu o transcendenţă. op.... 169). cit. p. I. p. Paul Benichou. p. 11—12. V. Herman Cohen). într-o teză asupra perioadei 1900—1956. predisait l'avenir. inspire de Dieu. cit. cit. cit.. de fapt' o forma mentis pe care ar fi imposibil s-o caut acum prin toate epocile şi culturile. 30 Relansarea chestiunii evreieşti în secolul al XlX-lea a apăsat semnificaţiile sociale ale profeţiei (James Darmesteter. în continuare. pp. al III- lea din Deux sources de la morale et de la religion. 09 Neher. op. Oscar Beck. II. (p. op. cit. 366—367). 206 — 209. in acest sens. iată. Dodds.. unde lansează definiţia profetului ca „resistant".. Bucureşti. op. in ZA W. III. în luna a şaptea") e o dovadă a adevărului lui Ieremia şi a caracterului său irepresibil. Din onestitate. III). Autorul face şi o succintă prezentare a experienţei profetice. principiile regente ale politeismului şi monoteismului. sau dacă nu cumva şi omul comun îşi putea da seama în acele vremuri de restrişte de necesitatea (din punctul de vedere al unei logici a istoriei) a deznodămîntului tragic. 66 .. 204. 1). Nebiim prefigurează pe misticii creştini.R. tendue sur l'avenir. 164. „human existence under the predominance of space". Ap... alături de „trecerea dramatică de la tradiţie la existenţă" (Neher. 167). v. spaţiul şi timpul sînt.

hrsg. au travail interieur et reflechi par lequel ii forme et sculpte son esprit. cit.. la transplan-tation du transcendant lui semble imposer. V. 1974.S. essentielle-ment imprevisible et variable. 11.. o Sociologie de l'esperance.. Der klassische Republikanismus in der deutschen Literatur des 18. 148. s'il participe d'une vieille tradition qui veut seculariser le Royaume en le situant ici-bas. 330. avînd în vedere că venerabilul filosof s-a identificat cu Miintzer şi i-a citat frecvent predicile despre Aufruhr. Suhrkamp. „Utopie. 1968. 115 Cf. Widerstand und Friede: Aufsătze zur Politik. 113 Fără să cunoască. in Archives de Sociologie des Religions. pp. cit. 103 Bloch.. p. loc.. Bloch. începînd cu 1959). Miinchen. ed. 21. cit. Manuel şi Fritzie P. Praxis (voi. 100. cred eu!) la 1968. pp. 1922) şi Das Prinzip Hoffnung (Berlin. 10— 19. in Annales E. Jean Seguy („Une sociologie des societes imaginees: monachisme et utopie". 3. -2 Ibidem." 99 Frank Paul Bowman. Sven- Aage Jergen-sen. Reprint. Astfel.. loc. 4. aber um ein Transzendieren ohne Transzendenz. p. la violence et le changement social. von Hanna Gekle. V. pe care nu am putut s-o găsesc: L'imagination creatrice. cit. et non renier. p. Cuernavaca. loc. erezii). 110 Brenner.. de unde împrumut şi eu cîteva puncte esenţiale. 15.. probabil. p. 116 Frank E. 2. sondern fur die verheifienen Moglichkeiten Gottes. p.. 93 Neher.. Dintre studiile asupra utopismului lui Bloch. 89 Ibidem. 30). 1971. si idem. în Franţa. Untersuchungen zur Begrtin-dung und zu den Konsequenzen einer christlichen Eschatologie.. 329 — 330) vede în aceste trei funcţii doar o altă structură pentru o filosofic a istoriei. Mythos. Paul Tillich.'t existenţa posibilului. which seems to contradict the basic principie oi a social . V. Manuel (op. artistice (mai ales muzicale). desigur. cit. 806J consideră că Bloch însuşi şi-a asumat rolul de care vorbeam. trei funcţii sociale: 1. 12. ibidem. 1980. voi.. „Une sociologie des societes imaginees: monachisme et utopie". cit. mai ales trecutul modelează viitorul.. 101 Pentru profet. în acelaşi volum. 1985. p. „Ernst Blochs Philo-sophie der Utopie" şi Peter J. janvier — juin. pp. ed. 21. 91 în The Concept of Comparative Philosophy (The Golgonooza Press. 105 Idem. 107 Ibidem. p. pp. cit. 276 96 Ibidem. 274-275. p. scrie: „Wir haben keine Gegenwart. „Utopie et marxisme selcn Ernst Bloch". „Utopische Funktion im Materialismus" (o conferinţă radiofonică din 1971). pentru Bloch. „Prophetische Erin-nerung. sau. p. Geisi der Utopie. Munchen. Jean Paul. Cuaderno 14. Seguy. die Vergangenheit muli «hne sie die Zukunft gebăren. Manuel şi Fritzie P. „Aspekte und Probleme der neueren Utopiediskussion in der Philosophie" (pp. 1981. Das Experiment Hoffnung.. 145 1977). um ein Transzendieren der Wirklichkeit zu tun.. 1952). cel puţin. ed. imaginaţi ou. s'opposent la spontaneite brute et l'irruption incontro-lable de l'inspiration prophetique. p. voi.. V. Din această ediţie. voi. o repetiţie în registru ficţional a lui Bosvvell. Răspunzind oarecum lui Bloch. Frankfurt a. Cu amendamentul că Moltmann a mers şi mai departe. istoricul însuşi era asociat profetismului: el era „ein riickwârts gekehrter Prophet". pp. şi Abschied von der Utopie Vorlrăge. 11 1980. hrsg. iată pasajul din Furter: „Et ce ne pas encore con-stitue surtout la localisation du numen de l'utopie. 1977). Manuel (Utopian Thoughi in the Western World. de a manifesta Celuil '. îoo Peter Brenner. Theologie der Hoffnung. 216. p. dintre care cea mai bună este o Gesamtausgabe în 16 volume (Frankufrt a. 18 — 22). 146 108 Moltmann. Das Prinzip Hoffnung. in Erganzungsband (1978). Henri Desroche 8. 1523. 259. ed. Mexic. pp. în 1918). „mai deschisă. p. pentru opoziţia dintre înţelept (haham) şi profet. cit. Theologie der Hoffnung. IU Moltmann. v. publicat în 197 'a Paris.. p. 1.. Cf. de a permite imaginaţiei să influenţeze realul. 1980.. De asemenea.. car nul plus que Bloch. 21). 1971. în continuare. p. 19. v.. 265—285. in Annales E.M." 94 Neher op. 274: „A la discipline contemplative ou pedago-gique du sage." (Brenner. „he utters the language of the invisible"). op. La Friedrich Schlegel. On peut tabler sur l'enseignement ou la theorie d'un haham. 3. 2. in Gesamtausgabe. Ernst Bloch. fcvrier 1976 („Lieux de l'uto-pit"). 87 Ibidem. 88 Ibidem..C. p.M. şi pp. 104 Bloch. 102 Frank E. 97 Ibidem. tehnice (alchimia). Frankfurt a. p. în primul rînd Erbschaft dieser Zeit (voi. 196S). 90 Cf. 3. în Titan. Soluţia. 21. loc. utopia are. 2.C. p. ed. CIDOC. 191—217). Theology of Cuîture (1959). p. 261. loc. 274. cit. loc.. 19: „Bloch ist es. p. 274. Frank Paul Bowman. Eschatologie und Săku-laiisation". geografice." Saint-Just: „Lumea e pustie de pe vremea romanilor şi numai amintirea lor o umple şi profeţeşte acum libertatea". decît cea a lui Kautsky. 86 Neher. Jahrhunderts als utopische Gesinnung". 81 sqq. in Utopieforschung. momentul crucial. Brenner. 1966. teologia lui Moltmann. „Utopisches Potenţial iii der Bibel. 26e annee. 114 Jean Seguy. 216. Pierre Furter. dar la fel de dependentă de o ideologie non-operaţionalizabilă în sociologie. Bloch admite şase tipuri de utcjii: medicale (remediile-miracol). von Wilhalm VoBkamp.. punctul de cotitură al luptei dintre spaţiu şi timp este mesajul profetic iudaic. 98 Există numeroase ediţii Bloch. Judith Schlanger'. urbanistice şi arhitectu. de a facilita angajarea intelectualului în construcţia unei lumi mai bane. p. cîmpul utopiei se deschide la infinit şi conţinutul său e redus!a imaginar. cit.. op. p. 258 — 278. p. in Littcraiure.. Experimentam Mundi.M. 26e annee. Frage. 3—21 (autorul a publicat şi o lucrare mai amplă pe această temă. cit. în linii mari. 328 — 354. Pierre Furter (loc. Kurt Wblfel a găsit o sintagmă foarte exactă pentru a denumi interesul profetului (modern) pentru istorie: Prophetische Erinnerung (v. Oxford University Press. cit.. 108 Idem. cit. ambele în Utopiefor-schung. vie dem Christentum. studiul inteferenţelor dintre monahism şi utopism în Occident: „That the monastic orders should be considered even perip-heralîy in a study of utopias in the West may appear paradoxical: Monos is Greek for 'alone'. 95 Ibidem. Henry Corbin vorbeşte însă foarte convingător despre vocaţia comună a filosofului şi profetului (acesta din urmă nu prezice viitorul. pe lîngă Das Geist der Utopie (apărută iniţial la Leipzig. Gert Ueding. p. le sens du sacre". pp. pp. din nou actuale (în registru parodic. 274. mais non sur un message prophetique. V. Das Prinzip Hoffnung." 111 Şi mai mult: pentru a nu admite decît posibilitatea promisă de divinitate: „Die Welt muli nicht offen sein fur ihre eigenen Moglichkeiten. ' Thomas Miinzer als Theolog der Revolution (Miinchen. Experimentam Mundi. n'a lie sens du sacre et principe d'esperance. cit. esperance: Northrop Frye. pp. pentru cadrul interpretării utopiei religioase. p. cu.. Kategorien des Herausbringens. 48pornesc de la sesizarea unui aparent paradox pentru a legitima studiul utopiei monastice. 15. mai sînt importante pentru utopism şi alte lucrări. v. religioase (secte.'.misticismul.S. Einfuhrungen. du hakam. 30 — 39 („The Struggle Between Time and Space"). cit. 108 Brenner. 15J consideră că legătura cea mai strînsă dintre sacru şi principiul speranţei este făcută de Bloch.

pp. lectura cea mai plăcută este.us. pp. luminările etc). 69. En deux siecles. încheind prezentarea Regulii Sfîntului Benedict. Marrou şi J. Paris. era consacrată integral serviciului divin (timpul afectat in cursul săptămînii muncii manuale era 148 lăsat pentru lectură şi meditaţie). „Mînăstirile şi «timpul burghez »"). unui frate mai supus. pentru alte încadrări în epocă şi pentru relaţia mediului eclesiastic cu urbanismul şi ansamblul societăţii. 217). o altă împărţire a zilei de 24 ore se făcea în 4 quadranţi a 6 ore egale. v. 3 edition. Pentru originile şi istoria primitivă ale monahismului. Histoires du temps. II din The Pelican History of the Church. 393-394.. Bucureşti. 105. p. Gailimard. 91— 116). voi. p. Numele trandafirului. Sa reussite est exception- nelle. Paris. 73. op. Georges Duby. p. a scris cîteva pagini despre această problemă (pp. the terrifying visions and awful threats [. "° Ibidem. măsura e reluată în 813. săptămîna. 214— 299 („The Religious Orders"). 219. op. Life of St Guthlac. 218. Paris. 1970 (citez după ediţia din 1983).. op. 136 Ibidem. ii" y paul Evdokimov. cit. Payot.W.]" (Southern. ii fait battre l'Europe entiere â son rythme et im-pose une nouvelle faeon de compter Ies heures et Ies jours. Jacques Le Goff. pp. —J. din care am preluat datele privind controlul timpului de către Biserică. Felix.. Benedicti Regula Monasteriorum. Mircea Eliade. From Marcus Aurelius to Muhammad. Evdo-kimov. secolele IV — XX.a. 1982. 1980. Citatul e din Peter Brown. 132 Attali. din 1098). O inovaţie tehnică e clopotul. ainsi que de nouveîles dates oii circonscrire la violence. Acest tipar e fixat de Sf. p. V. Vezi. voi. Histoire de la France urbaine. la rîndu-i. clepsidra. London. R. Chitty. 48 — 51. în loc de 24 ore. 101—110): „The lonely and superhuman struggles with demons — the hand-to-hand combats. Paris. V.. 507-508. beatings. L'Europe des cathedrales. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană. 122 Jacques Attali. en affichant sa vie â l'exterieur. Les âges de la vie spirituelle. 121 S-ar părea că loan Cassian s-a format într-o mănăstire sud-do-brogeană. mişcarea puritană (asemănătoare cu penticostalii din zilele noastre) avîndu-l ca patron pe frigianul Montanus (pe la jumătatea secolului al H-lea).. op. era o reacţie la instituţionalizarea adoraţiei şi propovăduia întoarcerea la puritatea creştină originară. în Pitoresc şi melancolie. sistematizată în aceeaşi lucrare. in op. Andrei Pleşu. p. altă ediţie foarte bună e cea dată de Dom Cuth-bert Butler. dar duminica. 118 încă montanismul. ambele se instaurează prin controlul asupra unui spaţiu închis şi asupra unui timp măsurat riguros. cu referinţe la alţi istorici ai monahismului: H. mai pragmatice — cf. respectînd proporţia dintre masiva bibliografie apuseană asupra monahismului şi puţinele cărţi creditabile consacrate în Răsărit aceleiaşi probleme.. după tradiţia ebraică. 1976. care anunţă orele — mai întîi mănăstirii. Pentru legătura dintre timpul bisericii şi timpul negustorului în Evul Mediu (inclusiv marea controversă asupra „uzurii"). p. v. La viile medievale (volume dirige par Jacoues Le Goff). numită prin tradiţie „limba îngerilor" (v. 1956. rămîn 7 ore canoniale. 75. subdivizate pînă la unitatea insesizabilă numită „atom" (mai mic decît două zecimi de secundă). op. Hanslik (in Corpus Scriptorum Latinorum. 135-l96). nu sîmbăta. 118 în tot textul. numite după numele rugăciunilor şi evo-cînd un eveniment biblic. O foarte ■ succintă prezentare a monahismului exista şi în Ninian Smart. ca şi paralela dintre Regula Sfîmului Benedict şi mai vechea Regula Magistri (Sfîntul Benedict a luat multe pasaje aproape verbatim din Regula Magistri. diversele date erau desemnate tot mai! frecvent cu nume de sfinţi sau de fapte christice (calendarul şi sărbătorile romane cad progresiv în uitare). 69 — 72. 67 — 79).. Gr cal Historical Enterprises. pp. 1978 (în ed. tot subcapitolul „Western Monasticism and Utopia". Guthlac. O sinteză a capitolului e făcută chiar de autor.. p. mai metodice. Articolul 81 din Admonitio Generali interzice munca în zilele de duminică sau de . 1140—1280. le monastere. rom. Histoire des croyances et des ide'es religieuses. apoi întregii lumi (în rest. cit. Tome II. mort în 714. dată de Măria Carpov la Editura Meridiane.. Des Peres du desert ă nos jours. 469 — 470. pentru ilustrarea raportului de oglindire (în dublu sens) dintre monahism şi societate. cit. II. devient alors lui-meme une immense horloge â l'usage du monde. marcate de mari sărbători creştine. London Penguin Books. 1978. Colgrave. Desclee De Brouwer (1964). cit.. Southern. 45 — 47. 128 Sfîntul Benedict. the duckings. op. îşi pierduse alarmant sobrietatea!). Seuil. Două bune analize ale Regulii — pe baza cărora prezint şi eu faptele — au fo st scrise de: Jacques Attali. 103). e de interes pentru legătura monahism-utopie. iar Carol cel Mare întăreşte acest obicei. 124 R. Sfîntul Benedict încredinţa misiunea de a suna orele însuşi abatelui. cit. Weber. cit. 69).. S. Conotaţiile mercantile ale concepţiei benedictine asupra timpului anunţă concepţiile impuse de secolul al XlX-lea. v. Pour un autre Moyen Âge. cit.. V66b. ap ud Attali. divizate şi denumite după calendarul roman. cit.utopia". Această problemă depăşeşte însă orizontul paginilor mele. avea 7 zile. Pachomius a lăsat succesorilor săi două scrisori într-o limbă necunoscută. pp. op. Editura Univers. op. Kno'vvles. pp. D. La noi. p. începea să fie criticată şi chiar eliminată (e drept. op. Peter Brown. Fayard. 1963. 1971 (apud Eliade. i2» Attali. Paris. 1. 217. voi.. în următorul pasaj: „Ilot de paix.. cit. p. Georges Duby et al. p.. a trebuit să optez între numele transmise de tradiţia ortodoxă şi cele care circulă în bibliografia occidentală. Le temps des cathedrales: l'art et la societe: 980—1420. bibliografie la pp. p. 125 Southern. Festugiere. A. 393. Am ales în cele mai multe cazuri variantele occidentale. 1966. Ioanichie Bălan. 1980. 123 pe imgă ediţia Regulii dată de R. 147 120 Consecvent. mai ales istoria ordinelor religioase. v. romanul lui Umberto Eco.W. pp. Vetre de sihăstrie românească. op. să reţinem vizibila influenţă a dreptului roman asupra ei. Preface d'Olivier Clement. Această preocupare pentru timing este o trăsătură comună monahismului şi utopiei. draggins through bog and fen. Attali. apărută în micile comunităţi primitive ca evocare a Cinei. 73. utopie d'un mou-vement perpetuei aux activites reglees par un instrument de mesure du temps... Bucureşti. masa comună (agape). Jacques Lacarriere. Ora canonială se răspîndea prin sunetul clopotelor ca urmare a unei bule a papei Sabinian (secolul al VÎI-lea). cit. 31935. 131 Southern. 127 Pentru viaţa cotidiană în mănăstirile medievale. Reprint. The World of Late Antiquity. pp. Collins. Lon-don. desigur. 1983. 1982. 69 — 72. Pentru detalii tehnice asupra organizării timpului în mănăstiri. în secolul al IV-lea. op. Danielou. Freiburg. dar a transformat întregul potrivit firii sale mai raţionaliste. 1980." (p. a eucharistiei. Pe lîngâ marile sinteze de istorie medievală. Gailimard.). mijloacele tradiţionale: cadranul astronomic. Idem. Iată şi aici un compendiu al informaţiei: anul avea 12 luni a 30 sau 31 zile. cit. 1960).. Western Society and the Chruch in the Middle Ages. Reglarea orologiilor monastice era şi ea o sarcină importantă (cf. Regula cistercienilor. 300-358 („Fringe Orders and Anti-Orders"). ale cărui tribulaţii au fost lăsate admiraţiei secolelor următoare de hagiografia lui Felix (v. Southern. ş. de Conciliul de la Chalon). ed. D. p. p. cit. anul era împărţit in patru perioade. 73. v. 69. 216. Paris. valabile şi astăzi (rezumat: „time is money"). A. 133 Orele canoniale se extind în învăţămînt după ce Carol cel Mare atribuie abaţiilor şi episcopatelor responsabilitatea învăţămîntului religios (789. acesta putînd s-o încredinţeze. pp. B.. Tot capitolul consacrat monahismului („Couvents et clepsydres". The Religious Experience of Mankind. pp.

. aşa cum Clemente a aflat direct. 1983 vulg. în textul său „Le Palmar de Troya ou Gregoire XVII revele". op. pp. 1986. clunisianul Robert de Molesmes.. era mai respectat de contemporani decît Francisc de Assisi ori Toma de Aquino. Toate mesajele primite de Clemente alcătuiesc tabloul unei utopii în care clişeele genului sînt parodiate într-o manieră memorabilă. inclusiv cafea.sărbătoare. Contabilul Clemente Dominguez (născut în 1946 la Sevilla) ducea o viaţă simplă pînă cînd. la 15 octombrie 1968. în Ordericus Vitalis: „greu e războiul pe care aceşti castelani ai lui Hristos îl duc împotriva Diavolului". după care a fost chemat să arbitreze conflictul dintre Ludovic al Vl-lea şi episcopii de Sens şi Paris. ochii adoratei. Southern. Clemente primea ordinul divin de a fi papă.9. op." 136 Nu pot examina aici această importantă problemă de metodă.1974. Attali. p. cit. Cum eu voi reveni mai încolo la Sfîntul Bernard. Era doar începutul unei lungi serii. La cistercieni. remarcă sagace J. rei articolului lui Goujon. Goujon. „Critique de la politique". nu departe. durează tot anul. antipapă. 74-75. dar mesaje speciale pot comanda coabitarea temporară (uneori urgenţa acestor mesaje e atît de mare. pp. Luca Piţu pentru semnalarea sursei. cit. Formarea sa era încheiată. după numai un an. Acest trăznit amalgam de utopie clasică. pînă la data apar. un alt ordin. 232-246. trădător. 138 „Foundation Charter of King Edgar for New Minster. fructele uscate. 228 — 230. dar de o enormă acurateţe). v. cum spuneam. qui eux seul seraient « reels ». patru fetiţe care rupeau rămurele pentru altarul Sfintei Fecioare. ciocolata şi alte dulciuri. muncă. „Introduction". un sistem de afiliere şi . Pentru culoarea celorlalte veşminte: haine. cu oamenii Palmarului. in op. Implicarea în treburile secolului. 14: „L'imaginaire social est considere de moins en moins comme une sorte d'ornement des rapports economiques. a intrat la douăzeci de ani în abaţia Citeaux. era regresivă: o încercare de restaurare a simplităţii originare a Regulii Sfîntului Benedict. 90-91. Femeile: idem. era de o asprime militară (a influenţat. cit.9.. prînz şi apel la 13:30. Clemente.. Studiul e o excelentă sinteză a nivelului atins de cercetarea domeniului şi a problematicii — a apărut. mîneci lungi. era mult mai vagă şi. voi. pantofi etc. din moment ce a intrat în Comunitate cu un minut înaintea Dvs. o mănăstire care lua fiinţă chiar atunci. Regula augustiniană. 141 29. oraşul natal al lui Traian). Textes politiques. Episcopul Louis Thomas: „Da.'pp. spiritul cruciadelor) şi propunea ceea ce aş numi utopia reticulară: nu mai e vorba de spaţiul închis al utopiei standard. de Italica. jersee. nu sînt respectate Ia fel de clerici şi de laici: în Franţa secolului al IX-lea erau 34 de sărbători (pe lîngă duminici). 142 Ibidem. op. Este interesant că şi reforma cisterciană. bazată pe o scrisoare a patronului către nişte femei pioase asupra problemelor vieţii comunitare. cordon şi insigna ordinului. gabardine. apel general prezidat de Grigore al XVII-lea (în pijama. în care nu trebuie să se caute duplicitate ori demagogie. 10ÎS. maioneza. Lungimea rochiei femeii. papa Paul al Vl-Iea era prizonier al cardinalilor (care-l drogau şi îl manipulau). pp. ca şi o frenetică activitate scripturală (sute de scrisori care uneori au lungimea unei cărţi. leagănul ordinului cistercian. 1S0 Ibidem. mai flexibilă decît cea a Sfîntului Be-nedict. de altfel. cazarmă. patru degete sub genunchi. 143 Ibidem. stofă curată pentru costum. ca in mănăstirile duble. pentru care trimit la studiul lui Bronislaw Baczko „Imagination sociale. apostat. Grigore al XVII-lea proclamase 525 sfinţi (inclusiv pe Franco!) şi declarase pe Ioan Paul al II-lea „uzurpator. se mănîncă în tăcere. 9. la şase ore după moar a lui Paul al Vl-lea. pp. VII. încă foarte proaspătă în ziua de 30 martie a aceluiaşi an. iar în mănăstirea Cluny se ţineau în secolul al X-lea 219 (!) sărbători. pedepsele sînt democratice (oricine poate ajunge să facă vesela) şi se dau în urma unui mesaj divin. care-l lasă pe Clemente fără slujba-i umilă şi. pp. Paris. bordel. Acestea din urmă se multiplică la infinit. Pentru augustinieni şi bibliografie.). 11 — 62. Les sciences humaines accordent aux- imaginaires so- 150 ciaux une place de choix parmi les representations collectives et ne les-considerent comme «ireels » que precisement entre guillemets". p. Apariţiile se înmulţesc. pulovere. femeile şi bărbaţii locuiesc separat. culoare maro. op. cit. printr-o reţea de insule utopice aflate în perfectă coordonare — care reuşesc să impună spiritul utopiei întregului teritoriu aflat sub influenţa lor. Osservatore Romano vorbea de „secta de la Palmar" şi publica excomunicarea oficială a membrilor acesteia. intrinsec pervers şi precursor al lui Antichrist". de Gray Birch. cu textul lor). cit."). ci de tentativa de a domina un spaţiu deschis. au urmat treisprezece ani de recluziune perfectă. prin urmare. 9. puterea legislativă supremă era unică (un conciliu trienal al tuturor abaţilor).. pp. in Saint Bernard de Clairvaux. la 17 septembrie 1976. deşteptarea la 8: 30. îl propulsează în istorie. proclamat doctor al Eisericii în 1830. terenuri etc). bineînţeles. un nigerian). E o parodie fără intenţie. „Lettre 64". intraţi în legendele ascetismului eroic. ed. lucrări de orientare spirituală ori de directivă politică). asiduu la Calmar mai multe luni. în 1978. încît schimbările de vizite colective au loc în toiul nopţii). Paris. 13S Nostima istorie a acestui anti-papă e spusă fermecător de Jean-Paul Goujon. 241 — 250. politiques etc. — citiţi mesajul către Clemente din 24. Sfîntul Bernard de Clairvaux. chiar în post. 21 — 22 (23 dec. 1892. brînza. Reţin aspectele care sînt legate de discuţia noastră. Cetăţenii din Sevilla: „carnavalul are loc în februarie. să mai notăm: ierarhia e strict cronologică („toată lumea e superiorul Ds. „Lettre 115". 144 Cf. Southern. 224 — 225. 137 Cf. Palmar e o casă de nebuni. inventar. iniţial. cp. Punctul de vedere al lui Baczko poate fi găsit într-o versiune succintă la p. W. mîneci lungi." După dimensiunea intertextuală a mesajelor (care erau telegrafice. Memoires et espoirs collectifs. Donaţiile curg. e trimis abate la Clairvaux. „prima organizaţie internaţională eficientă în Europa" (Southern). liturghia la 9:15.pp. Aceleaşi imagini alegorice. 12 -» Apud Attali. rochia la cel puţin patru degete sub genunchi. doi surdo-muţi. Winchester" (966). cu excepţia zilelor cînd antipapă onorează refectoriul. a doua zi numea primii 24 cardin? u (unii de 19—20 ani. 133 Paul Zumthor. la fereastră. mulţumind dr. p. in schimb. dar la Sevilla. 145 Pe cînd cistercienii prosperau (deşi fondatorul mănăstirii-matrice a ordinului. Sigur că avantajul economic al primirii copiilor nobili era reciproc: marile familii donau curent şi substanţial (fonduri. răspunsuri la chestiuni doctrinale. nu încape 149 vorbă. Payot. antipapă veghează adunarea). din Les imaginaires sociaux. dar era încă în mila lui lisus — acesta îl respecta pe Franco. 75 — 76. e adevărat. mănăstire (Theleme şi nu numai). margarina. Potrivit noului receptor de mesaje divine (în 1974 se tipăriseră peste 700 pp. mult mai mare. descoperă marea legendă a locului. dar e vorba de o nebunie divină şi minunată". se poate bea oricînd. sînt interzise: untul. aveau să se încheie doar prin moartea lui Bernard. Sistemul cistercian. căuta întoarcerea la virtuţile creştinismului primitiv. imaginaires sociaux". apărut în prestigioasa publicaţie Organographes du Cymbalum Pata physicum. au remarcat privirea unei perechi de ochi albaştri — erau. de altfel. „Bibliotheque medievale". balamuc şi falanster a produs impresii împărţite. fiind ele long-distance. trecînd în week-end pe la Palmar de Troya (cătun andaluz de lîngă oraşul său natal. cit. Toată excelenta introducere a lui Zumthor clarifică doctrina lui Bernard de Clairvaux. pp. fiu de nobili de lîngă Dijon. Culoare maro.—P. 1984. in Liber Vitae. c a o arhidioceză şi şapte dioceze.. 75 — 84. Apud Southern. ajunge să aibă şi el una. arhiepiscopul Pierre Martin Ngo Dinh Thuc îl face preot. mic dejun copios. se ridicase tocmai împotriva prosperităţii benedictine).1974. înfiinţat cu puţini ani mai înainte şi pus sub patronajul Sfîntului Augustin. în Enciclopedia Einaudi. 95. Iată conţinutul unui asemenea mesaj: „Atenţie la această cerere! Bărbaţii: cămaşă curată. mă mulţumesc să adaug aici doar cîteva detalii biografice: a fost canonizat în 1174. dar. a fost ordonată de Domnul într-un mesaj către Antonio Romero în data de 8.

Cît priveşte mănăstirea cister- ciană. viaţa monahală — un abandon care echivala cu întoarcerea în paradis (cf. eficienţa transmiterii deciziilor şi rigoarea teologică. abate de Dickeninge şi profesor de drept canonic — a fost exprimată într-o consultaţie asupra legitimităţii vieţii comunitare fără Regulă. vorbitori de latină vulgară (numită în deriziune de împăratul Mihai al IlI-lea. 161 Ibidem. 163 Barthes. p. care nu se depărtează de ortodoxie". priveau de sus pe occidentalii semibarbari. Fessard. „un creştinism simplu. Paris. p. Paris. Ces Chretiens. Aceşti conversi. 137 Bălan. p. dr. Journal spirituel.. Antonie Plămădeală. 1965. cit. pp. 32-33. s-o distrugă. Eliade. 208). Steven Ozment consideră că principala realizare a curentului devotio moderna a fost înnoirea monahismului tradiţional în ajunul Reformei. Seuil. London-Oxford-New York (1959). op. Histoire des croyances. Desclee de Brouwer. 167 Dintre numeroasele ediţii ale scrierilor lui Loyola: Exercices spiri-tuels. nota lui Mircea Stoleriu din Mitropolia Moldovei şi Sucevei. 20.. p. Edited by Robert C." (Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă.. tehnicilor prănăyăma şi dhikr. în loc să se abandoneze speculaţiilor mistice" (Ibidem. neobişnuită pentru noi. cit. op. Gallimard. III („The Fit in the Choir"). p. Ambele citate. în 864. 153 Apud Evdokimov. afirmă că monahismul românesc e aproape bimilenar. pp. 143 Pentru Gerhard Groote şi mişcarea iniţiată de el. p. 186 Erik H. în tradiţia yoga clasică." (Southern.'hich choked the law courts of Europe. cit.. 3—4. Antonie Plămădeală arată consensual că „Monahismul a fost doar o reacţie Împotriva unei inundaţii a vieţii creştine de către lume la un moment dat. deopotrivă monastic şi feudal. Le Corpi du. „The Cistercians achieved at one stroke the kind of organization that every ruler would wish to have: a system complete in itself. 1954. Fayard. 1980. pp. două fenomene tipice pentru perioada 1200—1600 —o epocă al cărei teolog reprezentativ e Meister Eckhart. 160 Ibidem. întregul capitol care cuprinde aceste pagini clarifică particularităţile ortodoxismului („L'heVitage de Byzance: l'Eglise orthodoxe". op. p. op. 1956. Courel. Pentru detaliile schismei. 56. abaţiile cisterciene erau independente de autorităţile locale. prin întoarcerea la simplitatea vieţii comunitare primitive (v. Reprint. pp. cit. „dialectul scitic"). Eliade compară demersul lui Eckhart cu mesajul din Shă-gavăd—Gită. 150 Paul Evdokimov. care însă îşi propune doar să fixeze tradiţia. v. 63. Există un Regulament al vieţii monahale. Aubier. p. p. Restaurarea vieţii paradisiace era pentru Părinţii monahismului (dar şi pentru un Francisc de Assisi) ţelul absolut al creştinismului: după Evagrie Ponticul. sînt lămuritoare cele cîteva rînduri ale lui Georges Bataille din L'experience interieure. p. op. 331 — 352. 163 Plămădeală. 134 V. The Age of Jieţorm. Young Man Luther: A Study in Psychoanalysis and History. Kimball. pp.. cit.. în care „credinciosul era invitat să mediteze asupra misterului încarnării. Pentru amestecul clerului cu mirenii şi alte elemente de devotio moderna. p. 147 Opinia favorabilă e a lui Arnold. Numeroşi „pelerini ortodocşi în Occident" (formula e a lui Antonie Plămădeală) au observat în ultima vreme acest mare interes al occidentalilor pentru viaţa comunitară ortodoxă. martie — aprilie 1986. 164 Bizantinologul dominican Peter Knowles. degenerau. op. isolated from externai interference untroubled by those sources of dispute about services and rights v. p. întreg capitolul despre cistercieni. 290—291). 1983. Să reamintim că. Paris.. s. cit. infra paginile despre satele sihăstreşti în lumea ortodoxă. ca orice utopie clasică: alături de călugări. anul LXII. 124— 125. Christ vivant. wholly autonomous. Opoziţia primitivă dintre monahism şi laicat s-a conservat şi după „democratizarea" şi „secularizarea" experienţei mistice.vizite reciproce asigura uniformitatea practicii. rector al Colegiului Mannix (sic) de pe lingă Universitatea Monash-Melbourne. equipped with a thorough 151 organization for internai supervision. pp. 124. dr. 1960. Desclee de Brouwer. Erikson. 127. op. conduşi spiritual şi temporal de germanici. 16— 17.j. moştenitorii unei civilizaţii sofisticate şi străvechi. op. 1250 —1550: An Intellectual and Religious History of Late Medieval and Reformation Europe. Această posibilitate de a rămîne în lume pentru a practica virtuţile creştine apare şi în devotio moderna. 1956. fie ele seculare sau eclesiastice. alcătuit de Biserica Ortodoxă Română. 409-543). cap. 153 Evdokimov.. 209). Desclee de Brouwer.. Paris. critica datează din 1419 şi a fost adresată de Matthăus Grabow lui Martin al V-lea. 152 151 Pere Florovsky. Fourier. p. care implică topirea monahismului în societate. cit. cu irepresibilă bucurie vanitoasă. 1958. Dumitru Stăniloae.. între secolele IV—XII. p. 1970. pentru elementele constitutive ale tradiţiei. cit. ibidem. 98). Tehnica respiratorie şi retenţia respiraţiei aveau un loc însemnat în complexul de practici ascetice şi de tehnici . 148 Daniel-Rops. 36. cit. 158 Ibidem. 6). 3. v. Oxford University Press. în prefaţa lucrării lui Ioanichie Bălan citată de mine. La Dialectique des Exercices spirituels de saint Ignace de Loyola. 255. traduit et commente par Maurice Giuliani. Theology of Culture.. Complexaţii vor descoperi din nou. 35 — 82. nos freres. 21. Loyola. călugărul era creştinul perfect. nota I.. cel care „proclamă şi justifică teologic posibilitatea de a reintegra identitatea ontologică cu Dumnezeu rămînînd în acelaşi timp în lume" (Eliade. puterea conferită de controlul respiraţiei (prănăyăma) e folosită ca o „cosmogonie inversată" — în loc să ducă ia crearea de noi universuri. Literatura consacrată fondatorului iezuit este imensă. pp. op. clarifica experienţa lui Groote. op. A se vedea şi concepţia ortodoxă a Bisericii slujitoare. pe lîngă excelentul studiu al lui G. pp. 411—422. aşa cum îl reactualizează eucharistia. că sensul dispreţului era pe atunci de la est la vest: orientalii. 149 Tillich. v. După opinia bizantinilor. p. p. 26.. Citind pe Dom I. 23-48. generos şi tolerant. pp.. 156 Dr. cit. 414. triiniţînd apoi la lucrări de referinţă. 1980. apud Southern. Sibiu. voi face doar o foarte rudimentară sinteză a chestiunii. iar civilizaţia carolingiană era o impostură. Ioanichie Bălan op. 51. spunea maicilor de la Vara tec: „Aveţi o viaţă extraordinară. strict controlaţi. v. 219J. p. cit. p. cit. Southern. în 1397. 339. New Haven. 169 Fiindcă nu poate fi vorba aici de o prezentare comparată a isi-hasmului. în secolul al IV-lea." (v. ea era stratificată. Paris.. Herwegen şi pe Irenee Haus-herr. 14J. pp. erau baza puterii economice remarcabile a cistercie-nilor. pp. modelul omului întors la origini. in La Sainte Eglise universelle. Tot capitolul „Fringe Orders and Anti-Orders". 250 — 272. introduction par F. 163 Cf.. Recit du Pelerin. ţinuţi la muncile manuale. 162 Ibidem. cit. 155 V. 10. cit. New York. ea adăpostea numeroşi conversi. 15 sqq. 182. De prim interes pentru problema acestor consideraţii asupra monahismului sînt paginile 45 — 80 din cartea lui Roland Barthes Sade. la originile sale găsindu-se „continuarea în formă creştină a unor locaşuri de vieţuire ale asceţilor daci". la care am mai trimis. într-o oarecare măsură.. supuşi graţie unui dublu sistem de dependenţă. 169 Plămădeală. viaţa contemplativă implica abandonul lumii. latinii. (p. p.. op. op. această putere permite yoghinului să se detaşeze de lume şi chiar. in op.

cuprinde.. 153 mistice si metafizice incluse în termenul general yoga (Eliade. Bucureşti. Filoc. Yoga. „connaissant le sort de toute protestation integree qui finit toujours par jouer en faveur de ce qu'elle a d'abord conteste". 4. aşadar. în ciuda [. 181 Teolipt din Filadelfia (Filoc. pp. n83. rom. Martin Jugie. 429 — 430. în Daniel-Rops.. in Jacques Masui (ed. v. isihasmul e cunoscut prin originalele din Patrologia Graeca. 247 — 285. Cele mai importante lucrări de acest fel sînt: Irenee Hausherr. aplicînd o ştiinţă combinatorie a literelor alfabetului ebraic şi făcînd apel la practici de tip yoga: ritm respiratoriu. 5 — 40. 275. capul plecat între genunchi şi cu ochii închişi.. v. puţin popularizat de rabini din pricina caracterului prea personal al experienţelor sale extatice..U. rom. 183 D. 1974. Second Printing. 49 sqq. se continuă coborînd şi apoi urcînd. P. Paris. Sfintul Grigorie Sinaitul. 172 Cf. Evreul Abraham Abulafia. rom. repetarea neîncetată a numelui lui Dumnezeu. seamănă cu rugăciunea creştină monologistos (rugăciunea isihastă.30. 1 Reg. 175 Utopia eclesiastică a lui Ignaţiu de Loyola este definită astfel de Seguy: „Futopia] unei Biserici unde.. transformînd poporul creştin. ibidem. obţine contemplaţia mistică şi viziunea profetică. idem. „Metoda" lui Nichior a fost tradusă de timpuriu înrornâneşte şi mult copiată în mănăstirile noastre (Filoc. pp. . 37. 180 Filoc. practicantul trebuie să se aşeze pe pămînt cu picioarele încrucişate. 3. Filoc. Paris. Chicago. pp.F. 173 în care. 1927.. 7. Pentru alte „metode" ale rugăciunii isihaste. cit. 171 Ibidem. Lossky. nota biografică scrisă de D. Ps. în limba română.13. utopia eclesiastică se va transforma în capora-lism sau în paternalism. 176 Ar fi cu neputinţă să schiţez în cîteva pagini o monografie a isihas-mului. 178 V. „L'Hesychasme: etude de spiritualite". 155 183 Olivier Clement. însoţită de traduceri fragmentare. „L'Hesychasme. manifestări cromatice şi acustice etc).33. născut la Saragossa în 1240. 429 sqq. Leipzig. Orien-talia Christiana. Stăniloae. „Contemplation et ascese. 412-414). op. Interpretarea făcută de Barthes imaginilor lui Loyola este dintre acelea care au adus autorului meritate elogii. Am reluat aproape ai litteram informaţii din următoarele lucrări în care Mircea Eliade scrie despre dhikr: Histoire des croyances. 3. 1967. 7. Paris.. Cf. Orientalia Christiana Periodica. 170 Barthes. Enthusiasmus und Bussgewalt beim griechischen Monchtum..'1. ca şi pentru marea polemică a lui Palamas cu Varlaam. rom. rom. C. In spaţiul slav circulă traducerea în rusă din secolul al XVIII-lea. V. teoretizată în continuare de moştenitorul spiritual al lui Palarnas. cit. in Etudes carmclitaines (nr. ediţie nouă 1968. voi. 4. p. ci este descris ca mîntuire anticipată (anticiparea Mileniului e întîlnit şi la isihaşti. capul se ridică spunînd lâ ilăh în timpul care se scurge între momentul în care capul ajunge la înălţimea inimii şi poziţia sa pe umărul drept. apoi de Grigorie Sinaitul (1265— 1346). 184 Ibidem. science de l'homme integral. pp." în practică. cit. cea mai importantă sursă pentru cunoaşterea lui este monumentala ediţie Filocalia sfintelor nevoinfe ale desăvârşirii.. pp. Mat. Paris. 80 sqq. pentru definiţia fantasmei ca „scenario imagmaire ou le sujet est present et qui figure [. pe partea dreaptă. Shamanism Archaic Techniques of Ecstasy. papii şi episcopii ar dispune de lucrători (operării) în serviciul lor in vinea Domini. contribution orthodoxe". 1960. 65.. Viaţa şi învăţătura sfintului Grigorie Palama. Karl Holl. idem. 162 (1931). Roma. România e considerată ultimul refugiu al isihaştilor. in Filocalia rom.] tuturor slăbiciunilor celor care ar trebui sâ dea exemplu.31: „Căutaţi mai întîi împărăţia lui Dumnezeu. „nu vorbi cu cel de lîngă tine" şi altele asemenea!). 7— 10.).. 20. introducere şi note de dr... 174 Seguy. posturi speciale.. în special. 89. Petite Philocalie de la Priere du Cosur (1953). pp. Iată două descrieri ale procedeului dhikr: se începe recitarea numelui divin din partea stingă a pieptului. L'Eglise orthodoxe. 10. p. a dezvoltat o tehnică meditativă în jurul numelor lui Dumnezeu. Volumul al 7-lea (1977). Olivier Clement. op. p. Nicolae Capovilas. disciplină a suflului. 70 — 73. rom. Louvain. 7. Paris. IX. în fond. „Technique et contemplation". Jean Gouillard. 1. fiind originea renaşterii spirituale lansate spre finele secolului al XVIII-lea de Paisie Velicikovski (v. V. Analogiile cu tehnicile yogico-tantrice sînt evidente mai cu seamă în exerciţiile care suscită fenomene auditive şi luminoase concomitente.magice. 2. Princeton Univer-sity Press. despre dhikr. impusă unei părţi a călugărilor de Ia Athos de Maxim Capsocaviles.. 116—119. p. Stăniloae).8. loc. p. p. fundamentată teologic de Grigorie Palama(s) (1296—1359). Marc. în disputa cu bizarul catolic calabrez convertit Varlaam (care-i acuza perfid pe isihaşti de bogomiiism. voi. 177 Olivier Clement. op. 25 — 32. cu trimiteri bibliografice). prin asocierea şi permutarea literelor. Bloom. „Les Origines de la methode d'oraison des hesychastes". jaroslav Pelikan. rom.. şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra". despre Abulafia. Sistematizată de Simeon Noul Teolog (atribuire nesigură) pe la 1000. extazul său nu e o transă. 1898. credea că rugăciunea pură poate fi practicată şi în mănăstiri. Grigorie Sinaitul. Dictionnaire de Psychanalye. p. 1974 . Dhikr s-a dezvoltat mai ales din secolul al Xll-lea. Citatele care urmează provin de la aceeaşi pagină. Sibiu. în Occident. 1959. 66-67. Spre deosebire de Teolipt. Stăniloae. dar orientată prioritar spre chestiunile spirituale (spune totuşi: „Mergind la trapeză. Essai sur la theologie mystique de l'Eglise d'Orient. Paris. „metoda" se găseşte la pp. 186 Luca. Importantă e şi traducerea de către Jean Meyendorff a lucrării Gregoire Palamas. Bolingen Series LXXVI. 116—119. prin traduceri fragmentare din Filocalia şi interpretări din perspectiva teologiei comparate. Filoc. Stăniloae. Faimosul dhihr.] l'accom-plissement d'un deşir".25. cînd gura ajunge la nivelul inimii se rosteşte invocaţia illâ. 1967. Stăniloae. Yoga.. 154 Teolipt al Filadelfiei. 1 Tim. Laplanche et Pontalis. 11. 1938). in Echos d'Orient. tot despre dhikr. „Metoda" lui e un fel de Regulă. O bună prezentare. pp. nu căuta la porţiile fraţilor". 1948). The Spirit of Eas-tem Christendom. 353.). Sfîntul Grigorie Palama. 6.. 1964. pp. cit.. p.erieri ale unor autori cruciali pentru isihasm: Nichifor din Singurătate. cum vom vedea)..ediţia definitivă. op. A. iar Allâh se spune energic în faţa inimii. 1953. XXII.. în volumul citat. Notele erudite ale tuturor volumelor apărute pînă acum contribuie decisiv la sesizarea elementelor fundamentale ale doctrinei şi stilului de viaţă isihaste. Insist şi aici: datele istorice nu intră integral în vederile mele. 7. probabil sub influenţa fiziologiei mistice de tip yoga (poziţii corporale specifice. pp. cit. alături de frecventele referiri din operele lui Mircea Eliade. 7. subiectul este prezent. Pentru prezentări generale şi interpretări.. pp.. Techniques du Yoga. anunţind „isihasmul orăşean" despre care vorbesc mai încolo în text.. Roma.F. la care voi reveni) si a fost promovata de mistica sufi. diverse forme de recitare. 2 ed. 12. „Orthodoxie de l'image". in Daniel-Rops. pp. Rugăciunea lui Iisus apăruse în Sinai chiar înainte de Ioan Scă- rarul. pp. 10). 66): „rugăciunea neîncetată şi gîndul la cele dumnezeieşti neîntrerupt". datorată lui Paisie Velicikovski. Immoriality and Freedom. 179 Cum spune D. însoţită de un amplu şi pertinent comentariu al traducătorului. La Methode d'oraison hesychaste. pp. 1956. 283. transmisă ruşilor de Nil Sorski (1433— 1508). buni sau răi. v. traducere. 179—185. ( 289. braţele în jurul picioarelor. Deferite des sainis hesychastes. XXX. şi un alt punct de vedere occidental asupra rugăciunii purelui Iisus inimii.. Paris. P. 64. apărută de-a lungul anilor la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.U. intre altele. 29 — 31 (nota lui D. Yoga ohretien?". Byzance et le christia-nisme oriental. 185 Filoc. Dumitru Stăniloae.

. 345. p. 7. construită ca ref ormulare a relaţiei dintre ştiinţă şi religie: pansofiştii minori. dar eremitismul cenobitic şi instituţia monastică pot coexista. a făcut cu putinţă o utopie interioară a deşertului: iezuitul. care anunţă pe Toma de Aquino din De Regno. există şi utopii democratice. Dacă aceste lecturi vor pune problem a recursului la texte de bază ale sociologiei religiilor. 22. Op. 69—220. Trousson greşeşte con-siderînd că monahismul se defineşte doar ca expectativă. Southern are următoarele cuvinte: „Church and society were one. Dom Patrice Cousin. în primul rînd pentru a nu scăpa de sub control proporţiile acestui text despre utopia religioasă. Andreae. p. ideal era ca el să se ducă imediat la fund (cu speranţa că va fi scos totuşi la timp). copleşit de povara amuletelor sfinţite şi a relicvelor „la purtător". cit. în ultima parte a studiului de faţă. 48. in Filoc.. Paris. Epoca avea o adevărată manie a moaştelor. cit. 211 — 212. 16. 1968. preiau tipologia utopiilor monastice făcută de sociologul francez în acelaşi loc. 7. Voi reveni. 193 Practic. in Filoc. Paris. P. 190 Cf. V. 248 — 323. 1966. Andreae. 1933. Western Society and the Church in the Middle Ages. schitul (formă de eremitism cenobitic) e subordonat unei mănăstiri. Iată. „Of a Christian Commonwealth". 192 Seguy. persoana regelui din evul mediu timpuriu i-ar sugera mai mult de un fel de şef de trib indian." (p. 203 — 410 („Flo-wering and Death of the Christian Utopia").. Sociology of Religion (1944) (mai ales pp. am mai vorbit. 347. 19j. p. După opinia mea. 212 Bernard de Clairvaux. scria în acelaşi spirit: „there is not any man of the Church of England but trie same man is also a member of the commonwealth. are grijă să ia distanţă de această interpretare (v. 206 Ibidem. cit. 1968. 191 Istoria e spusă de D. Eu sînt tentat să fac legătura — altminteri foarte clară — dintre „isihasmul orăşean" şi devotio moderna.. p. v. 201 v. V. 35 — 36. Pentru toţi aceştia.W. 7. Jean Seguy. cit. la Southern (op. 7. Această preocupare a Sfintului Bernard de a sfătui capetele încoronate. Joachim Wach. p. Alături de utopiile ficţionale inspirate din instituţiile religioase. Europeanului de azi. Tomul aghioritic. Chre'tiens sans Eglise. pp. societatea utopică e organizată după model monastic. Predica 23. Paul Benichou. 338. (Scara. Acesta săruta evanghelia şi crucea. Manuel. Paris —La Haye. cînd utopia interioară nu mai funcţiona.. în Filoc. pp. in Frank E. După succesele misionarismului şi obţinerea unei anumite independenţe faţă de stat (în timpul papei Hildebrand). p. 203 Southern (op. 16-23. V. un alt englez. Manuel. ed. rom. p. sulpicienii şi carmeliţii au încercat să creeze. p. ca multe din cele apărute în epoca revoluţiei engleze. Reforme et revolution dans Ies socie'te's traditionnelles. 128. eremitismul cenobitic face tranziţia spre tipul instituţional. cit. Campanella. Consideraţiile ce urmează omit cu bună ştiinţă. loc. 1967. Dacă apa îl respingea — lucru puţin pi ol abil. la p. împărăţia lui Dumnezeu era imaginată în termenii lumii de apoi. Sfîntul Grigorie Palama. Profit de prilej pentru a arăta că lucrarea lui Seguy e una din puţinele care se ocupă de monahism din perspectivă sociologică şi singura pe care o cunosc în care monahismul este analizat ca utopie. Leibniz. p. 1887. Bruno. 810 R.). 335. 209 Thomas Hobbes. vinovăţia era dovedită. 1956. e drept —. implicat în secol. George Routledge and Sons. Textes politiques. Sfîntul Grigorie Palama citează pe Sfîntul Ioan Scărarul: „Amintirea lui Iisus să se lipsească de respiraţia ta si atunci vei cunoaşte folosul liniştii (isi- hiei)". Utopie cooperative et cecumenisme. 16). tot în Lumea Nouă. 15. Manuel (ed. Southern. o teocraţie („sur Ies fleuves d'une Babylone qu'ils voudraient voir se muer en Sion" — Seguy).. Tawney. rom. Paris. De regulă. puritanii englezi. p.. E. Manuel. Le temps des prophetes. Un alt cercetător al utopiei. O foarte succintă referire la paralelismul monahism-utopie face Northrop Frye în studiul „Varieties of Literary Utopias"." (Religion and the Rise of Capitalism.. p. în urma reformei tridentine — din care a rezultat şi politica sistematică de „deculturaţie" (Seguy). rom. Bacon. nu discut complexa utopie creştină a secolului al XVXI-lea. în acelaşi volum. V. Stăniloae. Compania lui Iisus a încercat s-o provoace: a construit case de odihnă şi cugetare în mediul rural ori şi-a înconjurat reşedinţele urbane cu parcuri imense.. rom. Utopian Thought in the Western World. Comenius şi discipolii săi. 29 — 30J descrie o ceremonie judiciară în care influenţa acestei mentalităţi se face simţită: răufăcătorul primeşte împărtăşania. intra în apă. cit. unde există şi suficiente sugestii pentru lecturi suplimentare. nor any man a member of the commonwealth. prin reducţiile hurone din Quebec. p. Gallimard. 188 Nichifor din Singurătate. 208 . in Frank £.. XXVII j. in Leviathan. op. Londra.d Maxime Haubert. which is not also of the Church of England. ed. cit. Utopias and Utopian Thought. 53-54.. 197 Loyola. eă. Mai 157 înainte de Hobbes. cum memorabil a scris R.. cit. Paris. 23. Despre integrare. de distrugere a moştenirii culturale regionale. Chicago University Press. Stăniloae. folclorice. Raymond Trousson. p. ci o civilizaţie.. 108. Doctrines de l'âge ro-mantique. 1977. ed. pp. cit.F. îşi găsea pretutindeni un loc să exerseze. rom. p. p. or the Matter. 485. 45). Paris. Southern. pp. loc. Forin and Power of a Coinmonwealth. tot acolo şi n 654 a lui D. v. Trecerea e atestată istoric. p.. 198 Seguy. Mai tîrziu. în text. 204 Northrop Frye. cit. despre protest within şi protest without). cit.. 194 Seguy. cit. La conscience religieuse et le lien con-fessionnel au XVIIe sie'cle. cit. cit.. R.. considerată eretică —.187 Apud Daniel-Rops. cit.. Southern (op.. cit. Precis d'histoire monastique. Campanella. p. Sigur că intre- venţia decisivă în împlinirea programului monahului aparţine divinităţii. Nichifor din Singurătate. Mare parte din informaţia rîndurilor de pînă aici provine din op. la neocatolicism şi utopia pseudo-ştiin-ţifică. Utopias and Utopia» Thought. 1969. atelier utopic prin excelenţă. 30 — 32. loc. şi Leszek Kolakowski. 189 Cf. cartea sa Voyages aux -bays de nulle part. 22) alte exemple de documente în care statutul de vicar divin al împăratului este formulat mai clar. în care idealul monarhului luminat este exprimat fără . Hachette. p.W. 202 Frani. 156—205 din Reprint-ul din 1958. Bloud et Gay. Despre vocaţia — paradoxală! — universalistă a utopiei." (The Laws of Ecclesiastical Polity (1594). 207 în evul mediu timpuriu. 811 Cf. Manuel. Bineînţeles.H. Gallimard. 305 Cf. op. London. 78. 156 199 La Morus. Hartlib. 200 Seguy. 220J vorbeşte de vocaţia universalistă a Regulii lui Benedict („tliere is a sense of universality"). Fritzie P. manifestată şi ca export de utopie. cit. 1968. Southern. pp. Mouton et C'e. Vairasse şi alţi utopişti francezi. Manuel. La vie quotidienne au Paraguay sous Ies Jesuites. and neither could be changed without the other undergoing a similar transformation. în primul rîr. 35. pp. 257. prin Exerciţiile spirituale. Fritzie P.U. între altele. 1J5 Cf. Frank E. v. Paris. pp. op. revine constant. Houghton Mifflin. op. după care preotul se adresează apei (dintr-un fel de cadă) pentru a evoca povestea biblică a despărţirii undelor în calea iudeilor şi pentru a face apelul ca apa să hotărască vinovăţia sau nevinovăţia acuzatului. loc. in Fiioc. Henri Desroche. dar modul în care acesta pregăteşte intervenţia divină se înrudeşte cu utopia. ed. 1l-l3.. Sociologies religisuses. pp. mîntuirea depinzînd de părăsirea răului lumii de acum. Richard Hooker (? 1554— 1600).. creştinismul a început să aspire. Anthropos. 7. 196 Pentru reducţiile guarani. Lettre 224. Isaura Pereira de Quei-roz. Sfîntul Grigorie Sinaitul. „nu o sectă. „Varieties of Literary Utopias". pp.. cîteva curente esenţiale ale utopismului. in Filoc.. Ecclesiastical and Civil (1651). 413.

532-561 (conţine bibliografie). Ei sînt un fel de guarani europeni. p. Arthur von Kirchenheim merge pînă la a scrie: „Das Buch [Christianopolis] isteine ganz geistlose Paraphrase derCampanellaschen Civitas Solis vom (protestantisch-)christlichen Standpunkte" (Schlaraffia Politica. 2. pp." 225 Ibidem. să notăm că. Rheinwald. Aceştia considerau că Moscova e A Treia Romă şi erau adepţii unei eclesiologii ritualiste. cariera literară a manipulării timpului -. cit.. Tot o comunitate urbană reformată a înfiinţat Chelciky.H. comunitatea credincioşilor (ummah) a înlocuit. Apud Bernd Steinbrink. nu ca nişte tirani. 43-44. zen în japoneză). 10. Geschichte der Dichtungen vom besten Staate. ed. rom. se . Maryse-HeleneMeleard.cea mai perisabilă categorie apriorică. 1978. 2 Pe acest mecanism conjectural simplissim. „Aus Wirklichkeit gerechte Traume: Utopische Kommunen in den Vereinigen Staaten von Amerika". voi care judecaţi pămîntul. surprinsă memorabil de un gînd pascalian: „Si le nez de Cleopatre eut ete plus court. ■. 234. protecţia regelui era dif p triată de o şecală indiană (care propovăduia iluminarea treptată) şi de una chineză (care propunea tehnici urmărind iluminarea instantanee — chatig in lb. unde Ecaterina a 1l-a spera ca exemplul lor să-i înveţe pe ţărani agricultură. 816 Ibidem. Phoenix of the Theologians.. Aşa s-a întimplat în Tibet: regele Khri-ston lde-bcan (755 — 797?). 220 Paul Evdokimov. discipoli ai lui Jacob Hutter apăruţi mai întîi in Moravia.de. „Utopia in der Neuen Welt: Von europăischen Trâumen zum American Dream". Berlin. ed.ia. editor. literatura înregistrează şi erezia complementară. pp. pentru a deosebi structuri şi elemente specifice — este stereotipia generării lor. ruptur radicală a monahismului cu societatea ar fi asceza virginităţii. în Introducere la Bernard de Clairvaux. Vita. care. Mircea Flia. 131). 1450). care urmăreşte cu prioritate modelarea timpului. p. 232 Adaug la bogata bibliografie cu privire la comunităţile utopice americane două studii cuprinse în deja amintita antologie Utopie —for-schung: Peter Boerner. sustrage neantului situaţii posibile concurente şi neactualizate. Daniel-Rops afirmă că există circa 150 colonii huttente m Paraguay. După Evdokimov. care „ar vrea să grăbească sfîrsitul lumii prin extincţia speciei umane. Egon Schwarz. p. ed. cit. ab ipso Conscripta. modelele temporale interesante în sine. ci şi a lumii şi a bisericii. Dacă discursul utopic se constituie esenţialmente ca erezie în raport cu spaţiul. străduiţi-vă să vă faceţi iubiţi mai mult decît temuţi. F. Revin la symphor. de exemplu). Continui autorul: „une societe dont tous Ies membres sont des moines et dont Ies cites sont des couvents. cit. care a trebuit să aleagă între Islam. 31. hutteriţii au format colonii germanofone în Dakota de Sud. op. nota de faţă se bazează pe lucrarea lui John Schultz Seeking Sanctuary: The Hutterite Brethren and Canadian Government Officials". 447-450. 103. sînt rare şi relativ ignorate. cit. Prigoniţi. 218 Daniel-Rops. 283 — 291. p. 1966. Ces Chretiens. Ceea ce conferă o remarcabilă unitate acestei din urmă categorii de texte — şi voi examina in detaliu citeva dintre ele. pe baza căruia prezint cîteva din ideile politice ale florentinului.. „Fraţii moravi". in Helene Ahrweiler. 230 Daniel-Rops.24. care. 221 Daniel-Rops. 425. 284). în eseul „Sunetul utopiei". Dar. nu numai a politicii.. 213 Paul Zumthor.. partizani ai regatului mesianic al Ţarului Alb.. ibidem. Cu excepţia acestei informaţii. Grădina Maicii Domnului". 252. p. ne spune Eliade. op.M. sabotind realitatea. 280 V.. învăţaţi să fiţi mamele supuşilor voştri. op. pp. Cross and Crucible: Johann Valentin Andreae (1586—1654). p." (op. p. 229 Andreae.. din alt unghi. să o faceţi ca nişte taţi. O istorie asemănătoare s-a petrecut cu regele kazarilor. ciudat." (p. hrsg. p. se ştie.. Dacă uneori trebuie să faceţi uz de severitate. Le temps des prophetes. ar fi fost întemeiat de un anume Barnabas. 69 — 220. Pentru utopismul neo-catolic. voi. regele a fost convins de savantul evreu. The Hague. 315 („Formation et developpement du lamaîsme"). cum li s-a spus. cit.echivoc: „Instruiţi-vă. Alungaţi spre vest de Alexandru al II-lea în deceniile şapte şi opt ale secolului trecut. unde exilaţii au sosit după înfrîngerea Germaniei dm 1945. 215 Ruedi Imbach. 213 Cînd doctrina a căpătat atributele ereziei şi a scăpat de sub controlul autorităţilor centrale. Frankfurt a. ci in urma unui import teologic. Grecia. Fiindcă vorbim despre 158 societăţi non-creştine. 8:8 Andreae a fost influenţat puternic şi de mişcarea rosicruciană (el s-a numărat. p. 2. 8. p. în sfîrşit. Se mai spune acolo despre Ockham: „critica sa la adresa teocraţiei implică o declericalizare. regele opta pentru teza indiană. Utopia religioasă pare a avea mai mulţi sorţi de izbîndă atunci cînd e construită nu potrivit tradiţiei religioase a locului. 217 Cf. 1973. 93. Paris 1985. hutteriţii. 447. Textele traduse din Dante au un excelent comentariu. „Le mythe de Geneve au temps de Calvin". 46). 231 V. Apud John Warwick Montgomery. pp. op. trimit din nou la Paul Bemchou. lucru CE. Nijhoff. HOMO EUCHRONSCUS 1. op. p. la Medina. 15. Vlmage de VAutre. după ma- 159 I nevre diplomatice complicate. 15. 3. chineză. p. pp. creştinism şi iudaism. orînduirea tribală. Librairie Droz. 222 Sfîntul Grigorie Palamas. pp. comentariu în Philosophes me'dievaux des XIII' et Xll'e siecles. formau o comunitate separată de biserica oficială (cf. dacă ar fi să urmăm bitute poteci kantiene — e mult mai puţin spectaculoasă decit cea a manipulării spaţiului: spre deosebire de variantele de timp utopic şi de mai subtilele artificii temporale care-i ecupă exclusiv pe naratologi (proustianismul. a chemat acolo trei magistri indieni. între 950 şi 970. 214 Ibidem. Histcire des croyances. cit. Limba şi refuzul lor de a lupta în războiul hispano-american (1898) şi mai ales în primul război mondial le-au atras multe persecuţii. von Gert Ueding. în Boemia (Kunwald. Daniel-Rops. ibidem.3 Situaţia hutteriţilor sintetizează cel mai grăitor destinul acestor exilaţi. 253. 7." (p. in Literatur ist Utopie. Cum. nos freres. 1849. Geneve. 1892. 63-95. printre corifeii acesteia) şi de scrierile utopice ale lui Campanella.. ajutat de preotul Rokycana. propunînd în subsidiar forme de Atemporalitate fictivă reclamate de inovaţia geografică J. printre care închisoarea. Leipzig. in Histoire politique et psychologie historique. sub Profet. cit. 221 Cf.. p. Slovacia şi Transilvania. cit. un discipol al lui Jan Hus. p. p-l02). 450. ca matrice ale textului literar. 223 O formulă ortodoxă de circulaţie reia simbolistica paradisiacă: „Athos. au obţinut autorizaţia de a se stabili in Canada. de altfel. Marele Conciliu de la Moscova (1666—1667) a condamnat pe „vechii credincioşi". 177). nu stăpînii lor. 227 La care aş adăuga şi complexul monastic de la Meteora. Alain Dufour. toute la face de la terre aurait change". potrivit unei tradiţii. în Filoc. Apogeul comunităţii monastice de la Meteora se situează n secolul al XVII-lea. au găsit azil temporar în Rusia.

credibilitatea rescrierii unor capitole ale istoriei — adesea esenţiale şi fixate istoriografie — e minimă. Termenul îl evocă pe Morus şi păstrează ambiguitatea outopiaeutopia. şi arta de a scrie cit de repede şi scurt dorim. Reforma. şi podurile fără picioare [. pe care „editorul" are probitatea să-l întemeieze făţiş pe cunoscute pasaje din opera lui Roger Bacon De Mirabili Potestate Artis et Naturae. prin intermediul unor sticle interpuse.. şi maşini de volum mic permiţînd să ridicăm greutăţi enorme. să descriem formele şi mărimile corpurile celor mai îndepărtate. dar ii scrie acestuia — la dezminţirea zvonului — şi este adoptat de augustul filosof. Germain de Brie — Brixius pe numele de umanist —. condiţionalul domină. să facem corpurile să ardă în apă. Voi avea grijă să revendic dreptul de autor pentru această sintagmă. în loc să intre victorios în Ron:. bibliografia nu înregistrează nimic. încurajat de faptul că lumea de azi 1G1 ştie. şi aparatele pentru mersul pe fundul mărilor şi al fluviilor. A rămas fără urmări o contribuţie a umanistului francez Guillaume Bude. Pe cînd cartografia lacunară şi fantastă a secolelor trecute putea ascunde convingător o terra incognito.:are l-a atacat pe Morus pentru greaca titlului şi pentru latina plină de inovaţii a textului cărţii celebre. şi instrumente de zbor.. apoi de o anumită istorie modernă occidentală care se întinde din al cincilea în al nouălea. în aşteptarea utopistului. în statul ucronic ideal al lui Renouvier religia e înlocuită de o filosofie a toleranţei şi comprehensiunii.]. ca şi pentru aceea din titlu. de trecut sau de viitor ale moduui indicativ. compus după toate regulile unei convenţii curente în romantism: manuscrisul datează din secolul al XVI-lea.. în caractere oculte. în mai toată literatura utopică. O inevitabilă răsturnare istorică decurge din cele de mai sus: împăratul Constantin. forma de creştinism care a triumfat istoric fiind eliminată cu aceeaşi neîndurare cu care eliminase ea diversele erezii din primele trei secole ale erei noastre. ser- 162 viciu militar obligatoriu. cit de mari ar fi ele. pe care îl putem regăsi." 4 Scrisă cu o remarcabilă cunoaştere a istoriei romane. Commodus nu mai devine împărat (ca în istorie.. istoriceşte asasinat. să creăm în mediile refringente sau cu ajutorul unor suprafeţe reflectante iluziile dorite. potrivit cronologiei apocrife avansate de autor —. Tabloul paradisului scientist. avind surprinzătoarea vocaţie a pluralismului (medierea cu filosofia e opera misterelor din Eleusis). tableau historique apocryphe des revolutions de l'Em-pire romain et la formation d'une federation europeenne. şi . lucrarea Uchronie.. în orice caz. recunoaşterea drepturilor naturale de egalitate şi libertate. Această istorie ratată de europeni se încheie în secolul al VUI-lea al erei noastre — al XVI-lea al Olimpiadelor. Falsul editor completează informaţia conţinută de titlu cu un rezumat: „E vorba de istoria unui anumit ev mediu occidental pe care autorul îl face să înceapă către primul secol al erei noastre şi să sfîr-şească în al patrulea. tot s-ar povesti. după adverbul latin. ca Arhimede. Rămîne frumuseţea unui jeu d'esprit: dacă n-ar fi. De astă dată autorul semnează în clar un cuvînt înainte al editorului. unde Avidius Cassius. vorba criticilor lui Shakespeare. aşa că l-am putut reţine pe Bude pentru tradiţia ucroniei. autorul unor proiecte utopice anterioare3. iar reformele sociale cele mai îndrăzneţe se ţin lanţ: drept de cetate pentru fiecare cetăţean liber sau eliberat din provinciile occidentale. în 1876. recuperează paginii ucronici pentru un creştinism lipsit de ambiţii dominatoare.). fiind opera unui călugăr persecutat de Inchiziţie. aripi artificiale. pentru a-l publica într-un volum de 430 pagini in-8 purtînd titlul nou Uchronie (VUtopie dans l'Histoire). interzicerea cetăţeniei pentru crtştini. şi trăsurile fără cai [. într-un triumf delirant al ştiinţei. în Revue philosophique et religiense. tel qu'il aur aii pu etre. conspirîrid cu forţele naturale. Ucronia îşi începe existenţa ca specie literară cu nume propriu în anul 1857. cruciadele se desfăşoară in sens invers. Udepotia vine de la grecescul pentru „niciodată". unde a scris file întunecate). cartea lui Renouvier îşi situează elementul decisiv al hiper-tezei istorice la pagina 84. învătămînt generalizat. „small Latin and less Greek". să ne luminăm cu făclii care nu se consumă. cu modificări care Hu-i afectează substanţa. vederii noastre.. zice-se. e învins şi asasinat.întemeiază ucronia. Cît despre o eventuală Numquama nostra. Esquisse historique apo-sryphe du developpement de la civilisation europeenne tel qu'il na pas ete. care are loc totuşi în Germania. Bineînţeles. permanent memento al irealităţii. cînd filosoful francez Charles Renou- vier (1815—1903). anului 312 şi să impună creştinismul ca religie oficială (In hoc signo vinces. publică anonim. Ca ultimă speculaţie filologică şi primă consideraţie structuralistă. eliberarea sclavilor. Orientul încereînd să smulgă Roma din mîinile unui Occident păgîn. e numit împărat în urma zvonului morţii lui Marcus Aurelius. să incendiem la distanţă. să remarcăm regimul verbelor din textele ucronice. e detaliat şi grandios: „Am învăţat să producem. care scria în epistola de felicitare adresată lui Morus că auzise de locul (!) numit Udepotia. nu mai este. Renouvier reia şi definitivează acest text. să încălzim băile fără foc. cu viteză mai mare decît dacă ar fi fost pline de vîslaşi. minuni mai mari decît acelea care erau atribuite altădată unor puteri magice imaginare: să mări-ia obiectele mici şi să le micşorăm pe cele mari.']. al convenţiei: mascat sau nu de prezentul istoric. şi să remediem astfel defecte--. Cunoaştem vasele fără navigatori şi pe care un singur om le conduce.

decretul cu realitatea: în urma înfrângerii de la Cambridge. Cel mai important dintre cie. comme si de rien n'etait). avânt la lettre. Contribuţia lui Geoffroy la ucronie este Napoleon apocryphe. ci însăşi specia: aceasta fusese constituită în toate articulaţiile. nici lui Deiisle de Sales. 1803—1858). 1934). Rabelais. Acesta a fost judecător la tribunalul civil din Paris şi era fiul unui ofiţer destul de cunoscut din armatele lui Napoleon. fiind integrată. din cre nu lipsesc Lucian din Samosata. rînd pe rînd. Ouvrage destine â etre public en 1800. Napoleon atacă Petersburgul. în loc să se retragă. mare păcat de mileniul de năvalnic progres! Cu toate riscurile folosirii puterii „naturale a dorinţei". publicase în 1791 o imensă şi stranie utopie în douăsprezece volume. la picioare: Sardinia e în sfîrşit ocupată. printr-un răspîndit tic de receptare. se pare că mica abatere de nouă ani a fost de bun augur: lucrarea a fost reeditată de cinci ori pînă la termenul ideal. Napoleon sau cu el. Polonia este restabilită în frontierele istorice sub Poniatowski. cu toată îndîrjirea de a schimba radical natura. Preve-nindu-şi cititorii că nu făcuse decît să enunţe in termeni generali „gândul nou şi genul insolit". printr-un decret imperial. Galileo. 5 Opera lui Deiisle de Sales nu este integral ucronică. La 22 aprilie 1814. ca şi San-Marino. cu agenţi convenabili. Cum am mai observat. sub trei titluri diferite. deşi lipsită. cînd la trecut. englezii sînt nevoiţi să capituleze. pentru a le demonstra popoarelor slave că Napoleon se înălţase „între Alexandru şi Dumnezeu".. fără însă a-şi primi un nume. Singura diversiune posibilă: o temporalitate narativă 7 care să refuleze continuu condiţia constitutivă a textului. iar statele îi cad. sigure — naratorul întrebuinţează fie prezentul. suspectă probă de violenţă autoritară la un hbertar. de numele special. ca şi alternanţa timpurilor gramaticale. vaticinia ex eventu. în acelaşi timp o expresie paroxistică a obsesiilor napoleoniene ale epocii şi deschizătoarea unei serii interminabile de opuscule ucronice avîndu-l ca erou pe marele corsican. Louis Geoffroy (numele complet e Louis-Napoleon Geoffroy- Châ-teau. fără îndoială. Ma Republique.. Cit priveşte indicaţia expresă a publicării în 1800. S-ar părea că fatalitatea sintactică a ucroniei e condiţia: dacă este incipit-ul standard al textelor genului. Renouvier ignora existenţa precursorilor: Deiisle de Sales. Pascal. Toate astea în urma bătăliei de la Novgorod. un primar. ia prizonieri pe ţarul Alexandru (de la care obţine Finlanda şi o parte a Poloniei) şi pe Bernadotte (pe care îl face mareşal în armata sa. peste numai două luni. Victoriile lui Napoleon se ţin apoi lanţ. care ne aminteşte frapant de Fourier. coprezenţa modului condiţional cu modul indicativ. puterea naturală a dorinţei şi voinţa asupra naturii. recurgînd la forme verbale asociate acţiunilor reale. f Prima ucronie integrală şi explicită. lung de douăzeci de pagini şi scris cînd la condiţional. 9 Louis Geoffroy îşi începe istoria apocrifă în 1812." Aşa cum însuşi „editorul" Renouvier suspină într-o notă. de Sales. in arondismentul Rimini (ca simplă comună). Opera sa literară este astăzi aproape complet ignorată: Pierre Versins îi mai înregistrează un disCurs de circumstanţă şi o ediţie a popularei La Farce de Maîire Pierre Pathelin. Fontenelle şi Rousseau. titlul de rege ad Angliei. Buenos Aires. cind la prezent. cam ca în cazul. i-ar fi parvenit „editorului" printr-un lanţ impunător de personaje celebre. Photius. o ciudăţenie a istoriei literare că ucronia lui Geoffroy nu a mai fost reeditată din 1896. . Montaigne. 1843). numai Sardinia (!). încercînd să deplaseze astfel punctele în care lectorul. E. al deghizării istoriei în profeţie. auteur Platon. primul fragment ucronic din Ma Republique prezintă şi un interes structural: indecizia gramaticală a îui de Sales. nu aparţine însă nici lui Renouvier. a cunoscut continuu popularitatea. un nou născut 165 a] familiei suverane primeşte. Este vorba în fond de manipularea timpului gramatical. pe care nu o poate escamota nici un autor. prestins manuscris platonician. la care Max Nettlau. Rusia împărţită în trei regate. imaginează o desfăşurare a revoluţiei franceze în condiţiile în care atitudinea Im Ludovic al XVI-lea faţă de nobilii săi ar fi fost îndeajuns de fermă pentru a face inutil acel Serment du Jeu de Paume. Nu numai reveria tehnologică mai fusese practicată înainte de Renouvier. Ea a fost scrisă tot de un francez. Ma Republique. după opt secole de nea-tîrnare. să-şi piardă armata în dezastrul de la Berezina şi să revină într-o Franţă dezamăgită. 6 Alături de interesul pentru istoria literară. desigur trecută cu vederea. turcii goniţi din Europa. mult mai cunoscut datorită în primul rînd lui Mircea Eliade. printr-un simplu proces-verbal. sînt extrem de semnificative pentru constituirea ucroniei. cditeur J. Turcia şi Anglia mai erau independente. pe numele adevărat Tean-Bapiîste Isoard (1742— 1816). cu anticipaţie. A fost un fleac pentru francezi să pună de acord. pe temeiul aşteptării unei receptări optime. in condiţiile în care un torent de maculatură ucronică. aşa cum este adesea un element al titlurilor. dar trei pasaje prezintă indubitabil trăsăturile speciei. Boccaccio. în 1813. fără. in faţa incendiului Moscovei. adaugă Le brahme voyageur (Bruxelles. fie trecutul fie viitorul. Maimonide. ca şi pentru codul de lectură pe care aceasta îl propune. ar proba verosimilitatea — de la condiţie la evenimentele narate. De acest dacă atîrnă întreaga atmosferă 364 de irealitate a ucroniei. Republica San-Marino primeşte.aceea de 163 K a folosi. în bibliografia sa gigantică a utopiei (Esbozo de Historia de las Utopias.

. dar a obţinut o biserică ecumenică universală. Ca să nu mai vorbesc de celelalte realizări — înfăţişate adesea credibil şi ispititor —. aşa cum a obţinut ca franceza să fie limba tuturor popoarelor. în vreo şapte generaţii. scurtarea istoriilor ucro- 167 ni ce mai poate demonstra şi tendinţa internă a speciei spre amănunt şi construcţie completă.Algeria şi tot restul Africii. E. îl face pe împărat să evadeze din exil cu un submarin (!). în vreme ce. sau alegînd din istorie perioade foarte scurte — cum vom vedea mai încolo. Americile hotărăsc entuziast să se închine. generalul Bertrand află că Sfînta Elena apărea la orizont. reîntors la Convenţie pentru a-şi elibera opozanţii şi conducător al unei insurecţii. rezumate. autorii de ucronii au căutat de cele mai multe ori să-şi insereze ipotezele în istoria atestată. scăpat de gloanţele jandarmului Merda. la dispariţia celor mai multe boli. îngenunchează şi adoră. în patru ani. ca oamenii să aibă aceeaşi culoare. în consecinţă. Laumann şi Rene Jeanne. tra incident strecurat magistral de Geoffroy: „în momentul în care. care ţin mai cu seamă de urmărirea plată a unui efect de plauzibil. care numeşte asemenea lucrări „uchronies avortees". Victoriile îşi urmează cursul: Africa e cucerită şi explorată în mai puţin de ăoi ani. « Sfînta Elena! » spuse el cu o voce sumbră. realizează că Europa era sătulă de el. propune un Napoleon care evadează înainte de exil (ajutat de o sosie). prin mijlocirea ştiinţei. de inventarea unor parfumuri noi. hipnotizase un leu. 1937J transformă istoria într-o dramă psihologică. de cea mai completă protetică imaginabilă. dar îl Iasă apoi să moară în Africa. imperiile se păstrează încă mai glen decît se fac. care trebuie reţinut şi pentru citarea unui precursor (Geoffroy). pedepseşte Egiptul răsculat pfSil deturnarea Nilului—Africa devine insulă cu patruzeci di ani mai repede decît în istoria noastră. rămînînd la Napoleon. O parte din flotă cucereşte insulele din Pacific. monarh universal (ocazie cu care. scapă voinţei sale şi îi înşeală speranţele? Drama celor o sută de zile nu e nici o dramă politică. secţionarea istmului Panama. petite île". Cu pasiunea pentru detaliu a utopistului de totdeauna şi de pretutindeni. două planete din constelaţia Orion s-au consumat într-un grandios incendiu). Traduction. la personaje şi momente de interes secundar. o apariţie îngrozitoare veniseră să-i îngheţe sufletul şi sîngele. care iubea firesc geografia. în pagini care par ieşite de sub pana lui Fourier." Ciudata întîmplare — în istoria adevărată s-a descoperit un raiet al şcolarului Bonaparte care se termina cu „Sainte-Belene. s-ar fi zis că un pericol necunoscut. Astfel.. Americile se despart cu un avans de optzeci de ani.. Robert Aron (Victoirt â Waterloo. resemnîndu-se. de către cinci armate înaintînd pe direcţii diferite. care aveau să prolifereze în Franţa etc). Louis Geoffroy retrăieşte mitul lui Pygmalion: „Am sfîrşit prin a crede această carte după ce am terminat-o. prea ocupat cu politica. şi de alţi autori. Napoleon a r-nunţat cu greu la proiectul de a face. trimiţîndu-l pe Napoleon tot în Sfînta Elena. cu China şi Japonia cu tot. autorul — pretinsul traducător—. Cum ştie toată lumea. rasiale. şi lăsă să-i cadă capul în piept. Ca toţi oamenii. ca factor de coeziune. ii pun pe acesta să-i distrugă pe Ro-bespierre. pe scară mai mică. sau năuceala unui Ney. împăratul păli. după ce mateloţii semnalaseră insula. nici o dramă militară.. se retrage în anonimat (doar cîteva întîlniri fac excepţie) şi moare octogenar. Pierre Veber. la explorarea tuturor resurselor de energie şi materii prime. fără să schimbe cu nimic marea istorie. de extinderea considerabilă a simţurilor. — rămîne fără urmări. de readucerea morţilor la viaţă. citează şi două lucrări in care hiperteza fără efect se observă mai uşor: în Seconde vie de Napoleon (1821 —-l830) (Napoleon's Second Life). după. aceea a unui destin învins care sfîrşeşte prin a se împlini. Napoleonul ucronic moare la 23 iulie 1832. Napoleon cucereşte toată Asia. La sfîrşitul cărţii sale. lingvistice. copleşit şi sedus de lumea pe care o crease. 166 la patru ani după ce fusese uns de papă." Ucronizarea celui mai glorios francez a fost practicată." lc Din raţiuni diferite. a dispus şi obţinut o perfecţionare fără precedent a acestei ştiinţe. sculptorul care îşi termină opera vede în ea un zeu. El face liste de lucrări. se întoarce în Europa. Existenţa ucroniilor timide — pe scară modestă şi fără să afecteze decisiv istoria veritabilă — îl face pe Pierre Ver-să deosebească ucronia de romanul de ipoteză istorică: prima se bazează pe o hiperteza (cu elemente de interogaţie . ca apăsat de o durere sfîşietoare. primise de la birmani două licorne. în faţa angoasei umane care impune creatorului imperiului sentimentul că acest imperiu. să notăm că Napoleon. inventează scriitori noi şi amendează ucronic biobibliografiile celor vechi. Hypothese hisiorique (1929). prin dimensiuni şi cadre. din motive de self-realization: „Ce înseamnă întîrzierea unui Grouchy. pentru a completa:::onarhia universală înţeleasă stricto sensu. pentru un plus de festivism. autorul lui Napoleon apocryphe pomeneşte de oceane cu apă potabilă. Napoleon trebuie să meargă pe Sfînta Elena. forţa neputînd înlocui. într-o festivitate apoteotică. o sudoare rece păru deodată că i se răspîndeşte şi ii -"rrăhice pe frunte. le 9 thermidor. fiindcă Franţa pregătise eroului său o primire triumfală.M. intro-cluction et notes de Louis Millanvoy 1913). Prodigioasele descoperiri ştiinţifice din ucronia lui Geoffroy duc la controlul climei.. ci înainte de toate o dramă umană. mulţumit de campania asiatică (avea de ce: descoperise Babilonul şi Turnul Babei. Chiar victorios. consacră un întreg capitol (XXXIX) dezvoltării ştiinţei. Pe drum. literatura şi istoria lumii sale fictive. în Si. afinităţile spirituale. Louis Geoffroy nu pierde din vedere. Pierre Versins. în La seconde vie de NaboUon I-er (1924). pe cind Napoleon.

Scrisă între 1935 si 1944. practicat totuşi. de regulă tributară şovinismului şi dezgustător de sîngeroasă. nu mai este cazul să insist: memoriile foştilor combatanţi. egale ca pondere şi importanţă. care introduce continuu elemente noi într-o serie dinamică. la cele dintre francezii şi englezii manevraţi de ducele Multipliandre al lui Restif de la Bretonne. animale. (în care se revelează totuşi aspecte derizorii ale istoriei. Chiar intr-o colecţie cu titiu giăitor. care avea să devină extrem de populară în scurtă vreme şi avea să declanşeze o interminabilă literatură (a se citi cu un prefix peiorativ) belicoasă. să remarcăm că. dar Bonaparte a murit într-o răzmeriţă. se hotărăsc în sfirşit să nu-şi mai înstrăineze arsenalele. or History Rewrit-tcn. fuseseră exterminaţi în timp ce luptau ca să ne păstreze această ţară. Viitorul este întotdeauna previzibil. Războaie fictive s-au mai 16» văzut în literatură. cea a rai Churchill (destinul Statelor Unite dacă războiul de secesi- 168 mie ar fi fost cîştigat de sudişti) şi cea a lui Maurois (Napoleoni sînt mai mulţi. 180 e. cartea a fost publicată în patru volume (însumînd 1947 pagini).imaginare). Personal. e la fel de vană si superficială ca şi clasificările fastidioase ale utopiilor). între 1938 şi 1944.n. Războiul e totuşi prea important ca să fie lăsat la discreţia duşmanilor! Istoria ucronică a lui Leon Bopp se referă la Franţa anilor 1935—1944. anonim). ale unor războaie reale. Leon Bopp se făcuse deja remarcat cu Jacques Amant et la Somme romanesqne (1933). izolaţi de orice ajutor. lunga nuvelă The Battle at Dorking. dar cu patru texte noi). uitatele gesta. autorul include în el operele romancierului. sub titlul If It Had Happened Otherwise) şi a fost reeditată în 1972 (fără contribuţia lui Van Loon. diferitele variante de ucronie se suprapun şi se împletesc (despărţirea lor. gorgone şi amazoane.e. Se vor bombarda cu propriile puteri. în acel an 1871. toate aceste confruntări militare imaginare nu au reuşit să declanşeze. s-a pornit de la secole (Renouvier) şi s-a ajuns lamai puţin de un deceniu (Bopp) ori. Istoria adevărată. Bopp a mai publicat un volum de proze scurte. India pierdută pentru totdeauna. pînă în 1871. Deasemeni. reconstruite cu ajutorul imaginaţiei) şi de istoria viitoare. mecanismele psihologice ale masselor. cel de-al doilea pe o ipoteză (unde problema pusă.există). If. pe fondul unei angoase general-europene. în stilul binecunoscut al romanelor de istorie. Woolwich." Şocul acestei . frumoasă performanţă pozitivistă. secolul I î. ucronia lui Bopp se resimte. în Blackwood's Magazine. prost instruită. aduse la dimensiunea mai convenabilă de analiză sau nuvelă. proiecţiile ficţiunii fiind substanţial modificate pe parcurs sub presiunea istoriei. mai frecvent. la zi. jourdainian. Malta şi Gibraltarul cedate noii regine a mărilor. în paralel cu publicarea operei sale de căpătîi. obiecte) şi intrigi paralele. cu nenumărate personaje (uneori plante. la clipă. scriitorul militar englez Sir George Chesney a publicat anonim. — respectiv). Cît despre episoade fictive. n Printre cele mai reuşite bucăţi. debutînd cu o prezentare a istoriei adevărate din 1921 pînă în 1936. predilecţia francezilor pentru rescrierea istoriei. Slăbită de o revoltă în India şi handicapată de torpilarea flotei de către inamic. nuvela prezintă o invazie a Angliei: la cincizeci de ani după invazie. Situaţia care rezultă în urma prăbuşirii militare e prezentată cu amărăciune de veteran: „Şi ce ni s-a lăsat ca să trăim? Lipsiţi de coloniile noastre: Canada şi Antilele revenite după împărţire Americii. microbi. Aceasta din urmă. un ambiţios experiment: scriind romanul unui romancier. existentă ca atare în puţine cazuri. 12 Complexul demiurgic dintotdeauna al utopismului poate fi identificat într-o formă extremă la scriitorul elveţian ro- mand Leon Bopp. Hespera. construieşte în detaliu un eveniment sau o epocă viitoare. cu războaie. combinate cu migală într-un ţesut narativ în care firul principal e înlocuit de toate firele. inventate sau rescrise părtinitor. dintre Lunari şi Solari (Dionis din Mitilene. cea. înainte de a trece la o ultimă înfăţişare a ucro-niei. Să remarcăm. Australia forţată să se separe de metropolă.. Scrisă în anii agitaţi '35—'44. care continuau să facă schimburi comerciale militare deşi se aflau în război. sub redacţia lui Sir John Collings Squire (în acelaşi an a apărut şi la Londra. Aşa cum am văzut fiecare. un voluntar povesteşte nepoţilor cum germanii au atacat şi cucerit Albionul. cu eficienţă certă pentru istoria literară. de la cele dintre atlanţi. dci conducători inamici. Am văzut că Renouvier îşi presărase ucronia. după ce conaţionalii noştri. Liaisons du monde. numai prezentul e surprinzător. în care imaginaţia şi umorul se întîînesc: în „Beaux joueurs. dar figurind ca preambul — uneori implicit — al romanelor de anticipaţie. după ce singurul arsenal al Angliei. autorul unei ucronii gigantice şi de o riguroasă minuţie. ca şi prioritatea lor în stabilizarea şi denumirea acestui tip de discurs. Drole de monde (contes et contules irritants) (1940). 13 Scrisă după înfrîngerea franceză din 1870. în drumul lor către amendarea istoriografică a unor perioade tot mai scurte. la oră. cu mult înainte şi nu numai în Franţa. Lucian din Samosata. romanele şi manualele de istorie sînt pline! Pierdute printre afaceri mai importante. Irlanda independentă şi sortită perpetuu revoluţiei şi anarhiei. căzuse în mîinile inamicului. slab înarmată şi flămîndă — e învinsă la Dorking. exagerează distanţele dintre forme ale aceleiaşi ucronii. Tot Versins distinge ucronia de istoria secreţi. pentru a sfîrşi ca grandioasă frescă apocrifă. ou fair play". înclin să cred că aceste noi etichete. armata britanică — puţin numeroasă. chiar de la primele pagini. de exemplu. rămînînd simple exerciţii de stil.n. Colecţia a apărut în 1931 la New York.

un tot în care faptele sînt legate — pe baza principiilor cauzalităţii — într-un sistem logic diferit de cel al ştiinţelor teoretice („de repetiţie". 20 într-o viziune teleologică. Âm în vedere acea istorie serială teoretizată de A. revelează multe puncte comune cu istoria serială. 172 pentru a folosi clasificarea lui Xenopol)." 18 Pentru Xenopol. pentru care progresul era o serie de acte imitative mecanice. trebuie caracterizată printr-o idee generală.]".. la fel cu arhitectura sau agricultura care au fost multă vreme o practică. care evidenţiază caracterul comun al fenomenelor studiate. punînd în relaţie acest ■170 tip de rescriere a istoriei cu dezbaterea unor aspecte ale determinismului şi cauzalităţii. a uneia din formele sale. silogismul. apărută la Paris în 1899 şi la Iaşi în anul următor. distinctă de istoria însăşi". pe de o parte. la negarea oricărei demnităţi a discursului istoriografie. I9 Seria e individuală. „firul pe care se înşiră boabele faptelor succesive". pe Tarde. „a vrut să introducă viaţa reală în logică. „determinări diferite" în „seria efectivă a faptelor istoriei". fizică. ci reclamînd dreptul de a introduce în seria efectivă a faptelor istoriei un anumit număr de determinări diferite de cele care s-au produs [. Din perspectivă epistemologică. sau mai mult. pe care istoria literară nu ar trebui s-o separe nici de romanul de tip balzacian. iar pe de altă parte s-a trecut la construirea unor sisteme mimetice. încheierea ucroniei lui Renouvier luminează mai bine structurile generative ale speciei. Theorie de l'histoire (1908). secolul următor dăduse istoriei o morală.înfrîngeri posibile a fost remarcabil în epocă. trebuie expus numai în cadrul seriei din care face parte. el a impus vieţii însuşi formalismul logic. evenimentul istoric. Această logică este chemată să.. ca acelea din lucrarea lui A-Cournot Trăite de V'enchaînement des idees fondamentales (1861). Tarde făcea din toate motivele care conduc acţiunile sociale „un ţesut inextricabil de silogisme". şi n-a obţinut decît introducerea în viaţa reală a schematismului logic." 17 Ca să-şi delimiteze demersul de cel al formalismului logic. unică. o teorie a succesiunii în general. Xenopol critică.. Respingînd deopotrivă speculaţia metafizică şi empirismul pozitivist. cutare sau cutare mare verosimilitate: şi este ceea ce a trebuit să ni se întîmple nouă [. „devine istorie explicativă. 1S Istoriografia traversa în vremea lui Xenopol una din marile sale crize. precum şi de natura şi clasificarea faptelor istorice. să caute a lăsa istoriografiei secolului nostru o logică. După ce secolul al XVII-lea căutase o algebră.se număra printre cei mai discutaţi istorici ai epocii sale —. pe baza substituirii ontologiei cu o logică. Renouvier îşi exprimă în pasajul de mai sus 14 credinţa sa pozitivistă şi orgolioasă într-un drept al scriitorului de a introduce. S-a ajuns astfel. astronomie etc). faptul concret. îi lipseşte o teorie. combinînd stîngaci pe cele reale cu cele presupuse.D. 2. Xenopol priveşte istoria ca pe o modalitate fundamentală a cunoaşterii. se radicalizau progresiv manifestările unui complex al inconsistenţei ştiinţifice — acelaşi complex care. şi nerespectînd. va comite multe greşeli modifi-cînd faptele mai arbitrar decit ar trebui. Era în firea lucrurilor ca secolul al XlX-lea.. cititorii lui Sir George au trăit un neliniştitor moment de identificare. început sub semnul unei filosofii a istoriei. ci numai principiul şi ideea. Autorul care nu are nici pătrunderea cerută nici ştiinţa.]" [s:iri. fără utilitate pentru opera sa. cu o metodă distinctă — inferenţa — şi cu o logică proprie. revenind asupra unor afirmaţii controversate — Xenopol. care sără- ce.. considerat „pseudoştiinţific". pe care trebuie să o diferenţiem de istoria serială acreditată în ultimele decenii de unii exponenţi ai noii istoriografii franceze. în termeni scumpi esteticienilor receptării. avea să garanteze succesul structuralismelor: Ies sciences de l'homme au ambiţia obiectivitătii şi exactităţii (aşa cum apar acestea în matematică. în prelungirea sistemului hegelian din Vorlesungen der Geschichtsphilosophie şi a viziunii asupra istoriei din cadrul pozitivismului comtian.]. ştiinţifică". Ştiinţa istoriei este destinată să expună principiile puse în practică inconştient [. a intrat în disputa metodologică printr-o afirmaţie şocantă: „istoria nu este încă decît o practică. încă actuale după cîteva schimbări de paradigmă: „Din moment ce este vorba de o iluzie. Rafinîndu-şi teoria. descriptivă.scşi mecanizează realitatea. peste mai puţin de un secol. în frunte cu Pierre Chaunu.şi cele ale spiritului. Logica propusă de Xenopol e mai întîi o logică a succesiunii. savantul a fixat-o în linii generale într-o nouă lucrare. bazate pe principii scientiste. Xenopol a conceput în continuare „o logică a istoriei. trebuie să fie permis a o risipi. dată fiind precaritatea militară a unui imperiu colonial ameninţat de scindare şi de ascensiunea prusacă. „fiecare serie de evenimente conduce în definitiv la un rezultat în care se . Xenopol.. între alţii. ucronia teoretizată de Renouvier. serie care. maturizat de experienţa marii sinteze asupra istoriei naţionale..]. irepetabilă. în aşa fel încît istoria narativă. „împingînd spiritul către tipare logice comune ori-caje arii deosebirea de fond între fenomenele materiale. la rîndul ei. conceptualizeze mai riguros un domeniu definit corespunzător. Alături de scrupule profesionale care îl onorează.m Preocupat de stabilirea criteriilor şi garanţiilor logice ale adevărului istoric. nu atingînd radical cauza sa invincibilă. 171 Xenopol. Lucrările ulterioare aveau să aducă doar nuanţări şi precizări ale detaliilor. evitînd totuşi exagerările reducţioniste. întemeiat pe concatenati rerttm. expusă mai întîi în Les Principes fondamentaux de l'histoire. şi ca ea să se explice. în loc de a materializa logica.

opusă sclerozelor lumii 174 materiale: „L'intuition attachee â une duree qui est crois-sance y percoit une continuite ininterrompue d'imprevisible nouveaute" (La Pensie et le Mouvant). cu formula memorabilă a lui Abraham Yoshua Heschel. sau nici una. idilismul steril şi roza monotonie.. ne rămîne nouă să construim timpul. echilibrul celor trei instanţe ale temporalităţii (trecut. susţine că timpul nu poate produce nici o realitate pozitivă. aşa cum legea de repetiţie reprezintă un fapt generalizat. incifrate de o literatură mai mult decît abundentă. febrili. istoricul francez care a recomandat lumii academice a ţării sale lucrările lui Xenopol.în [ceea ce priveşte apariţia. Din nou. fie în timpul linear. cum credea Bergson. Adevărata sa direcţie este aceea care merge de la momentul izolat la continuitatea temporală.] timpul nu merge din trecut în viitor. limitat de extremele — uneori tangente — ale deconstrucţiei şi edificării temporale. aceasta se datoreşte faptului că ea se impune în mod spontan. dacă existenţa este aşa cum este. Cu acest moment dat. Ca să gîndească această categorie. colportate odată cu o inepuizabilă factologie. Destinul pulsiunii ucronice. Existentul nu apare cu necesitate din posibil. mintea noastră are nevoie s-o pună în relaţie cu altceva: cu categoria de posibilitate. nu este. 32 De la Plotin 33 la Freud şi antipsihiatri. repetiţie. aşa cum ne este dată. Trecerea de la posibil la real se face în-tîmpiător." 23 Diferitele etape ale existenţei. diferită sau contrară. obiectivă şi antecedenţă la o actualitate concretă. colectiv. mă voi resemna la evocarea cîtorva. mesianic. securizant. nu fără a avea intuiţia unei anumite conservări — prin Memorie. spunea înţeleptul cronicar —.încorporează". filosofia contingenţei îi pune la dispoziţie -pretextul genetic. el e dimpotrivă însăşi consecinţa felului în care omul alege să trăiască şi să se trăiască. cel de-al doilea consideră că tem- poralitatea este creativitate pură. este ceea ce psihologii numesc eucronia interioară. Hărăzită aparent marginalilor tocmai prin irealitatea ei gratuită şi compensatorie de Denkspiel. nervoşi. ca şi istoria serială. printr-un act absolut liber. travei-sind prezentul. scrie Eliane Amado Levy-Valensi. Fiecare fapt este rezultatul unei serii şi fiecare serie trebuie să aibă drept rezultat un fapt. în condiţiile în care aceasta este structurată şi integrată prin memorie. geografic. se inserează în istorie ca modelator şi constructor al timpului — „bâtisseur du temps". Expus permanent constrîngerilor timpului — „sub vremi". după opinia lui Boutroux. toate avariile duratei nevrotice sînt desemnate de vocabularul clasic al psihiatriei prin termeni care fac din ele anomalii ale desfăşurării temporale: fixaţie. iar „fiecare fapt istoric este întotdeauna. Durata. poziţiile complementare ale lui Schopenhauer şi Bergson: primul. Fie in timpul ciclic moştenit prin filiera antichităţii greceşti 29. de la succesiunea inexorabilă şi devastatoare la pulverizarea ori eroziunea duratei. Or. prezent. s-ar părea că tulburările personalităţii. Se putea foarte bine să apară o altă existenţă. asepsia psihologică. Dacă sistemul istoriei seriale îi oferă principiul de construcţie. această apariţie este cu totul întîmplătoare. „esenţa şi sufletul istoriei. un dat imediat al conştiinţei. fără legătură interioară. nici din viitor în trecut. omul ripostează prin efortul spiritului de a modula şi eventual controla anumite efecte ale timpului. regresiune. experimentală şi consecventă: „Timpul uman nu-l precede pe om. Posibilul e infinit. este să urmărească mereu „cifrul timpului" (Jaspers)." 22 Emil Boutroux. în ambele situaţii. luminează într-un pasaj din cartea sa De la contingence des lois de la nature raporturile dintre existent şi posibil. se juxtapun." 26 Mergind mai departe decît aceste rînduri. sînt legate de . Acesta. Ameninţat de imersiunea în timpul istoric. ucronia îşi găseşte o întemeiere filosofică. diferit de abulie. avem [de-a jface 'cu [aspecte complementare ale aceleiaşi metafore culturale: timpul — simbolizat de providenţă. logică. pe care le putem reciti cu gîndul la ucronie. un exerciţiu asupra cauzalităţii. in timpi rapizi. care depune mărturie că ceva în noi nu îmbătrîneşte" —. Atît. 2i 173 3." 21 Discurs al dialogului dintre existent şi posibil. fiind expresia neantului existenţei noastre. ci momentul. individuali. între ele. cristalizate pe parcursul substanţialelor sale Etudes sur le temps kumain: „[. mineral.31 Fapt simptomatic. „această facultate atît de vie şi atît de fidelă. existentul este deci contingent. omul se îndîrjeşte să viseze la momentele favorabile — cu sentimentul că le sustrage unei fatalităţi — şi încearcă să compună cu ele o temporalitate ideală. numai una din posibilităţi: cea preferată. individul ajunge să producă o tem-poralitate alternativă. subiectivă. Faptul istoric final reprezintă deci seria condensată. ori cu gîndul la componenta ucronică pe care discursul istoriografie abia pridideşte s-o refuleze: „Existenţa e contingenţă în esenţa ei. necesară. 25 Acestea sînt şi convingerile lui Georges Poulet. Purtat de tendinţa — atît de evidentă după experienţa Şcolii Analelor — de a descompune timpul lent. este. existenţa. viitor)." 27 Din noianul atitudinilor faţă de timp 2S. ucronia are totuşi rădăcini profunde în psihismul individual şi în cel colectiv. impus în ultimele două milenii de tradiţia iudeo-creştină30. strict necesare discuţiei. prin partea sa generală. Poulet argumentase aceeaşi imagine a omului—„bâtisseur du temps" prin iniţiativa omului modern. ucronia — ca şi specii afine ca universul paralel şi călătoria în timp — este. cît şi în ceea ce priveşte structura. s-ar putea spune că nevroticul este un călător temporal: „Nevrozatul joacă în prezent şi în faţa unor interlocutori actuali un rol care priveşte o situaţie trecută". pentru care nu există trecere posibilă de la o durată abstractă.. rezultatul unei dezvoltări anterioare. în schimb. Fortuna sau alte forme ale determinismului — ca dimensiune a contingenţei. Nu timpul ne este dat. individul caută un timp asumat. Cu o anumită doză de cinism.

Alfred Doren. O trimitere esenţială se cere insă făcută la istoriografia modernă. 176 NOTE 1 Am înregistrat aspecte ale acestei probleme. ouvrage-rccueilli et publie par l'Auteur de la „Philosophie de la Nature" (1796). revizuit şi publicat după cîteva luni. Revelaţia spaţiului cosmic şi eforturile de a-l explora şi cuceri au fost însoţite de explorarea şi explicarea preliminară a spaţiului interior.Philosophie du Bonheur. prin Zukunjtroman. în noiembrie 1848 (prima ediţie era din martie). a avut şi o circulaţie românească. par Ch. Popovici. Transilvania.anumită libertate fn Taport cu jtimpul tocmai printr-o conştientizare a trecutului şi a condiţiilor exerciţiului real al libertăţii.36 Fiecare cm se crede chemat să propună o temporalitate alternativă. După ce descoperirile geografice constituiseră. negînd prezentul şi schimbarea prin proiecţii de transfer şi punînd in locul timpului real o imagine obsesivă a unor experienţe trecute de care nu îl mai leagă totuşi nici amintirea.. că utopiile au început în spaţiu pentru a ajunge în timp. reluat ca „L'histoire geographique" în Histoire quantitative. Bucureşti Editura Ştiinţifică. Aceste consideraţii psihologice explică mai bine acţiunea tendinţei utopiei spre eitpsihie. elaborată în operă literară sau obiect de artă. 5 Eventualul istoric literar curios le va recunoaşte astfel: Eponime. Gîndireti social-politică şi filosofică. 2 Pascal. 76 — 77). pp." 3 Cum ar fi Manuel republicam de l'homme et du citoyen. dar această pietricică. Astfel. Literatura S. Chaunu. Pentru distincţi:! 177 . alături de o condiţionare geografică profundă a termenului. cînd autorul nu mai reprezenta un punct de vedere oficial şi îşi putea permite un oarecare radicalism. De la Philosophie du Bonheur. Acest Manuel republicam. Nu eslngurul gînd ucronic al lui Pascal. produs al expansiunii şi maturizării civilizaţiei tehnologice. alterînd în numele ei istoria. Combinate. îl omorî. 103—107 şi Radu Tomoiagă. ouvrage de Platon decouvert et publie par l'Auteur de ia „Philosophie de la Nature" (1973). vorbeşte de „timpul geologic al civilizaţiei tradiţionale". în special la operele lui Fernand Brau-del şi Pierre Chaunu. . IV. 1848. Utopia iui Morus. Astfel că putem vorbi cu îndreptăţire de un tempus loci. Adaug că. 4 Folosesc pentru citate şi informaţie brută lucrarea lui Pierre Versins. 6 Al treilea insert ucronic pleacă de la nesupunerea gărzilor la interdicţia — galantă.35 I ( i k. Roma însăşi urma să tremure sub el. Heliade îl recomanda diasporei române postrevoluţionare (într-o scrisoare către exilaţii la Brussa). manuscrit de Platon. ! 1980. subiectivă. epocile ei. Idealul uman pare să fie prin urmare adap- 175 tarea duratei personale la ritmurile şi timpurile universului. ancien eleve de l'Ecole polytechnique. 1978 (seria „Cahiers des Annales". timpul cvasiimobil al Mediului. 1972.. Histoire se'rielle.sînt. alături de un complex de factori caracteristici pentru civilizaţia noastră crepusculară (alienarea» neîncrederea în colectivitate. îmi dă ideea continuării seriei evolutive: de la Wunschraum şi Wunschzcit. 12. după cele ale psihanalizelor.de inserţie in istorie (ase vedea ciclocronia 'teoretizată dejPopov) —. spaţiul alternativ al utopiei şi timpul alternativ al ucroniei vor forma punctul de plecare al anticipaţiei literare. 1971. ou De la Republique. 1982. fiecare cm este artizanul unui sacculum. aici. Studii literare. des voyages extraordinaires et de la science- fiction. trimet iMpentru exactitate terminologică la lucrări de naratologie. un Wunschtraum din care spaţiul şi timpul sînt exorcizate.scenarii subiective. Publie sous Ies auspices du ministre provisoire de V instruction publique.. orientarea discursului utopic dinspre alternativa socială — determinată spaţial şi temporal — spre alternativa individuală. în ewiges Nun. 18. Ion Eliade Rădulescu. în care etajul fundamental — întrucîtva ocultat de cel superior (evenimentul) şi de cel median (timpul decenal şi tridecenal al economiei) — este constituit de timpul geografic. Librairie Armând Colin. dar catastrofală — de a se deschide focul asupra femeilor care-l căutau pe Ludovic al XVI-lea la Versailles. începînd cu formele primitive ale integrării temporale — actele reflexe.. pusă în acest loc. revival-ul subiectivismului. Dacia.F.D. Pagnerre. a unui mood. eroul este Cromwell: „Cromwell urma să distrugă toată creştinătatea: familia regală era pierdută. in-l6. judecind după experienţele lui Binswanger şi ale analizei existenţiale. 7 Cum un excurs în poetica prozei nu şi-ar găsi locul aici. iar Bălcescu îi traducea primele cinci capitole (V."3i Nevrozatul se împotriveşte oricărei deveniri. ducîud la expresia ei clasică. de discronii sau acronii interioare. Pensees. cel care scria încă în 1927. Bucureşti. cea datorată lui Renouvier. De la Staatsroman. VI. care au influenţat. Pentru el timpul real devine doar fondul neutru al unor. Dimpotrivă. desigur. condiţiile materiale şi morale cafe configurează. fără un mic grăunte de nisip care se puse în ureterul său. Encyclopedie de l'utopie. Editura Univers. spre utopia interioară. iniţiativa cronologică umană a introdus condiţionări subiective. utopismul a ajuns la construcţia sistematică a unei stări de spirit. şi a sa puternică în veci. 41 — 42). ori stăpînirea temporalităţii fictive. Acest citat deschide şi cele două pagini dedicate ucroniei şi ficţiunii politice de Florin Manolescu în cartea sa. pierzîndu-şi prin urmare orice consistenţă ontologică. o tentativă de a evada în Fiinţă. z Evoluţia nu s-a încheiat. Un vis in stare de veghe. se ajunge astfel ia science fiction. de un tinip produs şi prizonier al locului. individul echilibrat. în studiul „Wunschrăume und Wunsch-zeiten" 38. La Braudel. Lausanne. impactul pozitivismului asupra discursului istoriografie şi asupra mentalităţii secolului trecut a hotărît forma clasică a ucroniei. pp. nici conştiinţa. pp. Paris. publie par l'Auteur de l» „Philosophie de la Nature" et servant de supplement ă ce dernier ouvrage-(An VIII). 1980 (pp. mărcile înseşi ale psihicului. care se sprijină pe credinţa eliberării din determinările istorice. altminteri un nimic. mai ales după Renaştere. printre altele. timpul are o structură etajată tripartită. într-un articol din 1969. în „Timp-erodat şi utopie". un stimulent irezistibil al utopiei.mijloace rudimentare. în altă parte. tinde să--şi afirme o.. Editions TAge d'homme. Cu un cuvînt rămas de la Tacit. critica raţionalităţii). „toute psvchotherapie est toujours plus ou moins une chronothera-pie.tulburări ale temporalităţii. Renouvier. 28 — 34).

cit. Torouţiu. cu cifre şi date. Nicolson. 1900. Ucronii napoleoniene mai cunoscute au scris şi alţii: E. v. nu-l citează T e Xenopol. Iaşi. (reeditarea ediţiei Pion din 1964). Mircea Eliade.M. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 3) sentiments du passe („illusions retrospectives et ruminations"). Seuil. E. Editura junimea. La noi. Essays on Poli-tical Thought and History. J. căpitanul Danrit a produs peste zece mii de pagini sîngeroase. Politics. 3. 394. 18r Xenopol. în Xenopol despre logica istoriei. Pentru o introducere succintă în viaţa şi opera lui Xenopol. are toate aparenţele unei lucrări de istorie. 1978. I. IV. H. „Histoire et geologie". Armând Colin. Distincţia dintre formele temporale lingvistice şi realitatea temporală extralingvistică a fost făcută şi de francezi.S. 1971. „If Louis XVI Had An Atom of Firmness". 1980)." 12 Alături de Roger Caillois (Ponce Filate. Histoire de la Monarchie universelle. L'invasion noire (1279). Paris. Louis Geoffroy. Tem-pus. VI. Este vorba de o istorie viitoare apocrifă. „Căci pentru oricer lucru este o vreme si o judecată si nenorocirea paste pe om. Paulin (e titlu ceva mai cunoscut). Creştinismul.. bineînţeles. Paris. Al. în Fragmenta d'une Histoire universelle 1992. Iaşi. întreg capitolul a: Hl- lea se intitulează „Orice lucru îşi are vremea lui"). Xenopol. H. Rene Jeanne (de astă dată singur). 1983. evitînd apriorismu!. jna dintre ele tot în 1841. în zilele noastre. 1973. deci.). Maurois.A. 13 Un raft întreg din biblioteca războaielor imaginare a fost umplută de osîrdia comandantului Emile-Auguste-Cyprien Driant. Titlul uneia din cărţile grafomanului cazon ii rezumă opera: Mort ă tout le monde!. Dacă Sir George Chesney se mulţumise cu o sută de pagini pentru a descrie dezastrul Angliei. Chesterton. Andre Maurois. L'Historiographie roumaine ă Vage de la synthese: A. 1906. Van Loon. în care sînt folosite fragmente din memoriile unor personalităţi apocrife (inutil să adaug!). şi o trecere în revistă a posterităţii istoriei seriale. din jurnale intime şi presă. 1836 (Cu an epigraf din Bossuet: „Poussons jusqu'au bout la gloire humaine par cet exemple". p. 1977. ci ar fi o istorie utilă (!). Aceasta din urmă nu trebuie înţeleasă. Wiesbaden. pp. Zub. Xenopol.. voi. care nu trebuie confundată cu încercările unor autori de anticipaţii de a stabili cadrul temporal viitor al prozelor lor. 27 Poulet. inexistence abstraite. Xenopol: bibibliografie (Bucureşti. la confluenţa cu tradiţionalismul iudaic.) Ediţia următoare. p. 25 Grecii vechi spuneau momentului favorabil kairos. Delloye. 18 Idem. Zub. căruia cercetătorii lui Xenopol îi datorează şi monumentala A.D. p.it und Kultur. 1812—1832. susceptibilă de a susţine procedeele matematice clasice de analiză a seriilor. Robert Aron (Victoire a Waterloe..A. cum ar fi lucrarea impresionantă a lui Rudolf 179 Wendorff Ze.L. 39. Pierre Chaunu. La guerre fatale (1192). L'invasion jaune (1000). 7-29. 17 Xenopol. dar la fel de bine cultural şi economie) cit de elementul repetat. Ludwig.L. căutînd să cuantifice şi să măsoare. Waldman. „If Byron Had Become King of Greece". pp.D. revăzută). Histoire des croyances et des idees religieuses. op. 134—135: atitudini faţă de timp. op. par. ca un demers care s-ar opune istoriei calitative (dacă aşa ceva ar exista). Histoire quantitative. mai ales de Gerard Genette (Figures III. 8 V. Poulet ar trebui completat cu un tratat sistematic asupra valorizării cul-jural-istorice a timpului. A. Editura Politică. Istoria serialăcantitativă are ca deviză „ne rien supposer pour ne rien laisser echapper" şi este definită succint de Chaunu astfel: „O istorie care se interesează mai puţin de faptul individual (fapt politic. nammarion. p. Principiile fundamentale ale istoriei. care a coordonat un volum colectiv de mare succes. 1937). psihologică şi sociologică. „If It Had Been Discovered in 1930 that Bacon Really Did Write Shakespeare.C. „If Napoleon Had Escaped to America". considerînd că. Vezi cazul J78 eneralului englez cu funcţii însemnate în NATO Sir John Hackett. 40. Al. în practică. op. iar militarii. 406. H. Câlinescu se ocupă de temporalitatea narativă în Perspective critice. 401. 1961: Pilat îl apără pe Iisus. v. La Theorie de l'histoire. cit. cit. Harald Weinrich. W. H. New York. „If the Emperor Frederik Had Not Had Cancer". face.D. H. jn lucrări de circulaţie europeană şi cu o influenţă incontestabilă asupra preocupărilor timpului în direct: teoriei istoriei. Este deplasat să continui aici prezentarea ideilor lai A. 22 Ibidem. cu titlu modificat: Napoleon apocryphe. 21 Cf. 121. p.G. G.. cit. 1973). la rîndul ei. 1964 (la Seuil. 1933. in LE. „If the Dutch Had Kept Nieuw Amsterdam"." (Eclesiastul. Fisher. La Theorie de l'histoire. in aşteptarea conflictelor care să-i justifice. 284. pacifiste (dar mi tocmai paşnice). 3k apărut în 1841. sînt date descrieri seci ale evenimentelor. fie şi măcar pentru faptul de a fi folosit sintagma serie istorică " încă la sfîrşitul secolului trecut. Xenopol. principiile lui Versins nefiind permanent cele mai potrivite şi convingătoare. 4 (6). p. Lucru ciudat. 28 Eliane Amado Levy-Valensi.6L 26 Georges Poulet. Fisher.K. p. Studii şi documente literare. 397. „If Lee HadNot Won the Battle of Gettysburg". 1. altfel atît de meticulos. fără contribuţia discursului romanesc. Editions du Rocher. Pocock. 1965. III. The Third World War (1978). guerre de demain (2827 pagini). 10 Apud Versins. Istoria viitoare. cit. Ele trebuie doar căutate şi la alte titluri decit la cele fireşti şi trebuie privite din alte unghiuri. voi. Cele mai groase cărţi de măceluri: La. 370-376). in Revue du Mois. înscrisă între perspectiva psihologică • i cea metafizică (una care face din timp locul dramei şi salvării umane).. 2) sentiments de present („dramatisation de l'instant qu'on veut ponctiforme.D. susceptibilă mai ales de a fi racordată la seriile utilizate curent de celelalte ştiinţe ale omului". Conceptele fundamentale xenopoliene sînt foarte bine expuse şi analizate de Gheorghe Toma. prin urmare integrabil într-o serie omogena. 11 în colecţia citată au apărut iniţial următoarele texte: P. „If Drouet's Car Had Stuck". se defulează pe hîrtie. . juin 1960. Pînă în 1896 au mai apărut încă două ediţii. p. şi fiecare lucru de supt ceruri îşi are ceasul lui.A. 175n. Belloc. p. „If Booth Had Missed Lincoln". • Idem. op. VIII. 1978.Tempus-Zeit (prezentă şi în engleză: tense-time). Al. considerate în perspectivă filosofică. („Dynamique conjoncturelle et histoire serielle". 16 A. Squire. Voi reveni asupra unora dintre ei. Paris. 905. Churchill. Louis Millanvoy. maintenant ou jamais") (Kairos. Stuttgart. articol apărut prima dată în Industrie. p. Geschichte des Zeitbewitfitseins in Europa. Informaţii privind toate variantele ucroniei se găsesc în enciclopedia lui Versins. 15 Cf. 14 Apud Versins. Le Temps dans la vie psychologique. op. zis „Căpitanul Danrit" (1855—1916). va impregna acest kairos cu esenţele unui justiţiarism escatologic: „Toate îşi au vremea lor. J. cu sentimentul totalităţii. 3. sub numele autorului. în lucrarea menţionatâ mai sus. p. pp. Bucureşti. 23 Apud Gheorghe Toma. Pierre Veber. 85. războaiele ucronice sînt încă la modă. 397. Westdeutscher Verlag. în colecţia „Poetique". „Istoria ideilor mele" (1913). 1908. in op. iar creştinismul nu se mai dezvoltă ca religie universală). (Am folosit ediţia a Ii-a. Incercînd să fijungă la o fenomenologie a timpului. aşa cum este ea ilustrată de autori ca Maurois. 9 Prima ediţie a apărut anonim: Napoleon et la Conquete du Monde." (Eclesiastul. l'occasion â prendre •aux cheveux. pp. Laumann şi Rene Jeanne. mais qui continue aussi une sorte de grâce. „If the Moors Had Won in Spain". Language and Time. histoire se'rielle. Bucureşti. 1972J. •» Ibidem. istoria serială ar fi cam acelaşi lucru cu istoria cantitativă. p. Gue-dalla. Chaunu. Atheneum. Histoire de la Conquete du Monde et de la Monarchie universelle. autoarea deosebeşte trei tipuri de atitudini faţă de timp: 1) sentiments U'avenir („la morne attente qui compte pour rien la tranche de duree prezente et pousse le sujet â 'passer' ou â 'tuer le temps').W. 1812 ă 1832. 11—12. Paris. Nu trebuie totuşi uitat că Chaunu da sintagmei un alt înţeles. Lucrarea lui Georges Poulet este foarte «tilă pentru cunoaşterea atitudinilor faţă de timp ale unor importanţi scriitori europeni. M. a apărut în 1973 o ediţie franceză. cit. 906. „If Don John of Austria Had Married Mary Queen of Scots". Andre Maurois a dat unul din cele mai bune exemple de ucronie..

p. se numeşte tocmai Vom Staatsroman zur. dar existînd în realitate.. V. timpul nevrotic prin excelenţă. în virtutea definiţiei lui Dumnezeu..presupune în mod necesar o percepţie. 119J face o sinteză succintă a raporturilor dintre maladia mentală şi temporalitate. op. de asemenea. Phisoza maniaco-depresivă.ale ca un „mesaj trunchiat". p. elle est sans doute elle-meme differente de cette disposition. cit..i).29 Eliane Amado Levy-Valensi. pentru a înregistra raporturile dintre maladia mentală şi temporalitate. care se prezintă conştiinţei •'. întrebarea este firească. Aşa cum a observat Alexandre Koyre. II peut arriver que l'âme possede ces dispositions sans en avoir conscience et elles ont beaucoup plus de force que si elle Ies con-naissait: quand elle sait qu'elle a une disposition. referindu-se la schizofren. în Encyclope'die medico-chirurgi-. La schizo-phrenie) prezintă un bolnav care se simte atins în chiar dinamismul său vital: el simte cum „totul se imobilizează" în el. ceea ce nu se putea întîmpla. istericul îşi actualizează trecutul în simptom. obsedatul a pierdut cheia fantasmelor sale. x Dar nu de scandalul ontologic originar va fi vorba în continuare. adaptîndu-l pe Aristotel la necesităţile doctrinare ale creştinismului. bolnavul trăieşte fiecare clipă cu sentimentul unei iminenţe catastrofice. 35 Eliane Amado Levy-Valensi (op. Minkowski (Le Temps vecu. Voi reveni la acest subiect mai jos. mai ales în spaţiul german.]". cit. cit. de „facon de ne plus etre au monde" şi de „destin" — în sensul unei trăiri antitetice în raport cu libertatea care derivă din împlinirea temporală. tot după Freud. Argumentul lui Anselm este simptomatic pentru mentalitatea scolastică influenţată de platonism (care începea cu existenţa lui Dumnezeu pentru a coborî. Aşadar. prin bunătatea atoţ-puterii sale. [. Anselm din Canterbury începea prin a-l defini pe Dumnezeu ca pe o idee id quo maius cogitari nequit. 36 Cf. în faza melancolică. mais encore dans Ies dispositions de l'âme qui suivent Ies impressions ou Ies connais-sances anterieures. op. 120. 38 Studiul este mai vechi. El a stabilit că argumentul ar fi valid numai dacă esenţa lui Dumnezeu ar fi cunoscută de cineva. proces sesizat şi în terapeutica nevrozelor. cit.. aşteptînd sfîrşitul. fiindcă aceasta. Eu nu am putut decîfc să găsesc o analiză a acestei lucrări. 122. dar a fost publicat în 1927.. 30 Cel mai scurt comentariu asupra timpului tradiţiei iudaice este probabil chiar subtitlul capitolului „Judentum" din tratatul lui Rudolf Wendorff citat mai sus: „Hoffnung auf die Zukunft macht lineare Zeit zur Grundvorstellung des Lebens. la lumea creaturilor): el presupunea că omul poate descoperi un adevăr important despre realitate „doar" prin raţionament. de fapt. Iată cum transcrie Karl Mannheim acest gînd: „Dacă cunoaşterea empirică nu ar fi precedată de o ontologie. cum s-a mai mtîra-plat. op.. Ba. un pas înaintea credinţei date prin revelaţie. simte că puterea sa creatoare e abolită. apat-ţinînd lui Martin Schwonke. derivat din acela şi oarecum înrudit cu „scandalul filosofiei" evidenţiat de Kant la Berkeley (existenţa lucrurilor exterioare nouă trebuie admisă doar pe baza credinţei). SC întreabă dacă nu cumva timpul ciclic ar fi o figură a dezechilibrului. 189. p. Discuţia priveşte în primul rînd amestecul utopismului în treburile ontologiei. 179. Ey vorbeşte (ca şi Digo. 1957). Eliane Amado Levy-Valensi. care a scris (citez după traducerea franceză Brehier) „le 'temps est uni a 1'âme" (Enneade. cum a radicalizat Kant critica argumentului ontologic. sună surprinzător de modern uneori. El arăta apoi că o Fiinţă supremă absolut perfectă care ar exista numai în gîndurile oamenilor ar fi mai puţin măreaţă decît o Fiinţă avînd acelaşi grad de perfecţiune. Este demn de reţinut că orice terapie a schizofreniei arată o reintegrare progresivă a temporalităţii. 37 O lucrare care a fost mult folosită. ca şi relaţia ei de feedback cu ontologia: „numai raţiunea poate proba existenţa unei Naturi suverane. între care şi . ci de un altul. ontologicul logicului3. este o altă negare a progresuluui temporal în funcţie de un blocaj temporal. cit. să o numească (memorabil) gigantesca arbitrariedad." Cunoaşterea empirică 182 este suspendată. p. IIT. pe urmele altor psihologi şi psihiatri..] Sfintui Anselm neagă posibilitatea unei asemenea noţiuni. prin natura sa (iclică. Eine Untersuckung der naturwissenschaftlich-technischen Utopie (Stuttgart. ireconciliabila gîlceavă Fiinţă versus devenire a putut părea excesivă. op. prin raţionamente ulterioare. Or. ah:). Ce sont ces affections igno- ices d'elle qui la font dechoir [. unice. 182. 2 Procedînd deductiv şi subordonînd. 7. neîntemeiată: Ortega y Gasset s-a desprins îndeajuns de tradiţie pentru ca.. uneori. pregăsirea Magistrului — că tocmai un rudiment de ontologie precede cunoaşterea empirică. p. Eliane Amado Levy-Valensi. îrt Vortrăge der Bibliothek Warburg 1924J25. în Rudolf Wendorff. a tot ceea ce există" — afirma Anselm. t'JJe risque d'etre elle-meme ce qu'elle possede. Schizofrenia prezintă o alterare a cadrelor temporale. dacă ţinem cont că grecii antici au exprimat extraordinar fatalităţile nevrotice în miturile şi în literatura lor. ca un cunoscător al schemei psihanalitice freudiene: „Le souvenir existe non seulement lorsqu'on percoit qu'on se souvient. p. Astfel. 106. Pe de altă parte." 6 Ştim prea bine ce contribuţie a avut răsturnarea argumentului ontologic la consolidarea autorităţii lui Toma de Aquino. Leipzig.. Ştim." 31 Cf. Mai departe. suficiente sieşi şi sursă. fiindcă putem extrage înţelesuri obiectivate dintr-o realitate dată numai în măsura in care sîntem capabili să punem întrebări inteligente şi revelatoare. mais si elle ignore qu'elle la possede. cit. imputînd născocirea zisei distincţii lui Parmenide.. făcînd din procedura raţională a intelectului o preambula fidei. nu e greu să speculăm — calchiind o figură a discursului paideic: precunoaşterea. 33 Plotin. nu mai vede viitorul decit ca pe 3 80 o repetiţie a trecutului.. Eliane Amado Levy-Valensi. SCANDALUL ONTOLOGIC 1. o noţiune clară şi distinctă a esenţei divine. Mai mult. 34 Eliane Amado Levy-Valensi. urma că acesta trebuie să existe în realitate. ea ar fi cu totul de neconceput. doctor communis a găsit faimoasele cinci dovezi ale existenţei lui Dumnezeu pornind de la observarea lumii. science fiction. 33 Ibidem. respingînd „uzurpările neîntemeiate" ale raţiunii. op. p.. Anselm nu face o demonstraţie cu adevărat ontologică. Chiar în cultura obsesiv antinomică europeană. este „un veritable traque du Temps" (Digo). după Freud. nu mai ştie „decît să juxtapună". ea necesită însă şi o anamneză: cîteva triburaţii ale argumentului ontologic.

orice pămînt existent în realitate i-ar fi superior şi deci aceea pe care tu ai conceput-o ca superioară ar rmtea • nu existe. argumentul cade. pentru a nu mai pomeni ereziile. obţinem elemente preţioase ale utopismului. minunat accentuat de forţa militară a lui Alaric ante portas." Deoarece. drept care inanitatea proiectelor ontologice se cuvenea mai curînd sancţionată. atunci au dreptate şi cei care „presupun că există în Ocean o insulă numită numai datorită dificultăţii sau mai degrabă neputinţei de a se şti că nu este. în substanţiala sa lucrare Zur Ontologie des Gesellschafl-lichen Seins." Dar cum nu am nici o dovadă că această insulă există şi că există aşa cum o gîndesc şi neştiind dacă „insula cea mai mare" este „în mintea mea ca un lucru existînd real şi indubitabil. potrivit lui Anselm. pierdută. Ea aparţine lui Gaunilon. Lucian. Introducerea cosmosului ca fundament ontologic şi obiect vizibil al puterii lui Dumnezeu ar fi putut deveni punctul cel mai vulnerabil al sistemelor religioase. Georg Lukâcs scria că „filosofia şi religia merg pe căi principial opuse în constituirea ontologiei. e consecinţa dualismului civitas Dei — civitas tcrrena. Iambul ori Euhe-rnerus." 13 Adăugind dualismului ontologic platonician interpretarea teleologică a conexiunilor ontologice impusă de Aristotel ca mod de gîndire şi fixată de modelul iudeo-creştin al timpului liniar. asupra reconstrucţiei ori reconcilierii diferenţelor imaginilor despre lume formate în alte straturi. Dimpotrivă. mentalitatea religioasă şi cea utopică sînt forţate — pînâ la un punct. acest strat care elaborează ontologia — şi care nu poate fi numit mai bine decît intettigentsia — e şi ti mai static şi capătă un statut foarte bine definit (dacă nu devine pur şi simplu o castă) — magicienii. Totuşi. cu tendinţele lor către dogmatism şi către izolarea de conflictele veritabile ale vieţii cotidiene. clerul medieval. instituită cu pretenţii ontologice". nu . influenţate de o ontologie religioasă a sufletului. trecînd şi în mai recenta literatură populară creştină — Navigatio Sandi Brandani. Nu trebuie să fii specialist în problemele gîndirii utopice pentru a detecta. dobindesc perspectiva împlinirii într-o altă lume. dincolo de retorica argumentaţiei -ontologice a textului lui Gaunilon. sub presiunea istoriei. intre altele. prestigiul lui Kant şi radicalismul stringent al criticii sale au expediat argumentul ontologic spre periferia arhivistică a filosofării. care a remarcat absenţa din argumentaţia ontologică a unei garanţii a existenţei extramentale a lucrului gîndit. în măsura în care societatea e mai statică. lecţiei. şi pentru că 183 ■este superioară şi în minte şi în realitate. religia conturează o imagine a lumii în cadrul căreia „dorinţele nesatisfăcute în viaţa cotidiană. 14 Această protecţie lipsea in ontologie. De pildă. ori ca 4111 lucru fals şi incert". 1X Ontologia religioasă şi cea utopică sînt exemplele cele mai bune pentru monopolismul intelectual. aşa cum apar ele în procesul de constituire a ontologiilor. creştinismul a preluat de la Platon schiţa unei ontologii dualiste. 9 2. brahmanii. cum nu te îndoieşti că este în mintea ta. moştenirea sa este îmbogăţită cu dualismul ontologic: „pe 'de © parte lumea oamenilor. este necesar ca ea să fie. pentru că dacă n-ar fi. ea ajunge în mod necesar la dogmă. cum vom vedea mai încolo — să includă experienţa cotidiană." Astfel. Dacă Platon iămîne în istoria paradoxală a utopismului prin sistemele din Republica. pe de altă parte o lume transcendentă. a postulatelor morale considerate indispensabile pentru salvarea cetăţii. Această inevitabilă descoperire a mărcilor discursului utopic se cere completată cu examenul unor structuri mai adînci. ca şi ale teologiei'. prin intermediul predicii. un fost viconte de Tours devenit călugăr la abaţia Marmoutieres. ca Biserica ori statul autoritar. scrie Gaunilon. Dacă orice poate trece din minte în realitate — mai precis: de la a fi în minte la a fi în realitate —. ontologia filosofico-ştiinţifică „cercetează realitatea obiectivă pentru a descoperi spaţiul de mişcare real al practicii reale (de la muncă la etică)". pentru a putea opune adversarilor un front comun. în domeniul moralei religioase (dominantă in societăţi ca aceea medievală). dorinţa de a ie satisface. exercită un control monopolist asupra formării imaginii despre lume a acelei societăţi.„argumentele raţiunii speculative în sprijinul existenţei unei fiinţe supreme"7. eşecul experimentelor sale fiind discret trecut sub tăcere. 10 Ambele demersuri ontologice îşi au originea în acele grupuri sociale a căror sarcină specială este să ofere societăţii din care fac parte o interpretare a lumii. Intettigentsia. conceptele. ca posibile şi necesare. Numai că nu s-a întîmpiat aşa. Mannheim opinează că. constant invocată şi uneori profeţită cu exactitate.8 Mai puţin cunoscută e o contribuţie din epocă la refutarea argumentului ontologic. confesiunii. erau protejate de caracterul lor programatic vag şi dis-putabil — păcatul şi mîntuirea au primit cele mai diferite definiţii oficiale. Vom lăsa deoparte stabilirea filiaţiei probabile a imaginii insulei perfecte. două trăsături fundamentale ale Utopiei clasice: insularitatea şi perfecţiunea. a cărei natură ontologică este chemată să ofere perspective şi garanţii pentru îndeplinirea lor. care circulă în Europa occidentală ca urmare a interesului pentru Platon. De fapt. Legile ori Timaios. în condiţiile în care pătura furnizoare de Weltanschaimng este exponenta unei colectivităţi organizate 184 riguros. de pildă. din care provin nevoile religioase." 12 Utopia teologică a lui Augustin. „nu poţi să te îndoieşti că această insulă superioară tuturor celorlalte există în mod real într-un anumit loc. de unde numai naturile excentrice îl mai recuperează din timp în timp. Parousia iminentă. care transcend existenţa cotidiană a oamenilor. apărută în contextul crizei polisului grec: ea urma „să garanteze fixarea.

Cum asemenea oameni nu pot ajunge la erezie. au devenit prin aceasta creştinii mai puţin credincioşi? Nicidecum: din însuşi interiorul bisericii au pornit curente compensatorii. au putut fi întrucâtva recuperate. ascunzîndu- şi cu greutate nemulţumirea faţă de monotonul propovăduitor. prin invocarea argumentului demonologie. implicit. ci desparte adevărul intim de adevărul public. Vorbea puţin şi rar. necesarmente geocentrică) a cosmosului. Cînd auditoriul părea pregătit. în ciuda vigilenţei apărătorilor dreptei credinţe. Sub acţiunea logicii. ontologia capătă în utopii un caracter ancilar. Stre-curînd ici şi colo cîte o confidenţă. după tipicul mult folosit cu inadvertenţele şi carenţele de structură inerente). care au ajuns pînă la invenţia unor parousii de substituţie (Lukâcs). Ea nu poate servi niciodată contra- argumente într-o controversă a principiilor. Parousia lor — instalarea societăţii perfecte — s-a a-mînat continuu. citind sursele de autoritate inchestionabile ale doctrinei şiite. nehotărît între intuiţii şi indicii concurente. Sadra a izbutit să propage cu mare succes avicen- nismul în rîndurile elitei cultivate. vehiculînd — respectiv — două adevăruri echivalente ori un adevăr difuz. Ce altceva este pînă la urmă un pasaj utopic descriind o . Progresele contemporane ale ateismului nu sînt nici mai spectaculoase. a lui Dumnezeu. intercalind propoziţii cu dublu înţeles. condus de atotputernicia. construcţia antropocentrică (şi. Chiar şi atunci cînd totul pare pierdut pentru doctrinar. epicureicul pune în lumină valoarea lor intrinsecă de adevăr. nominalismul radical al lui Berkeley. Ex-punînd amănunţit ideile pe care aparent le respinge. Sadra-cel-mai-musulman-decît-Profetul trecea prin toate punctele fierbinţi ale dogmei. Principiile esenţiale ale ontologiei religioase au supravieţuit: caracterul teleologic al cosmosului şi al dezvoltării istorice." 17 Discursul mascat care face să circule „la parole persecutee" (Leo Strauss) poate în acest fel nu numai să mizeze pe ambiguitatea oraculară sau pe vagul vaticinar al profeţiei. răspundea în modul cel mai dogmatic la întrebările experţilor. El obişnuia să se prezinte cu toate rigorile umilinţei teologilor unui oraş. de la revelaţie la unitatea divină. nu de speculaţie. prin recursul la diversele versiuni ale legitimismului. susţinut transcendent. transformarea de către Schleiermacher a religiei într-un sentiment pur subiectiv. din care nu lipseau mişcătoare profesiuni de credinţă. o dezminţire a propriilor afirmaţii făcute cu puţin timp înainte. între timp. u Patentul acestui vicleşug nu e totuşi exclusiv oriental. exemplifică ambiguitatea discursului printr-un topos epicureic: adepţii lui Epicur folosesc un paradox al comunicării. Sadra miza totul pe o carte şi nega Islamul. procedeu ambiguu folosit curent. comentînd scrierea augustiniană De Magistro. teologii oficiali. după cîteva zile. De la abluţiune la rugăciune. Sadra copleşind pe toata lumea prin dogmatism — servit cu acea subtilitate ce atîrnă doar de erudiţie. Kepler şi Galilei.doctrine din ultimele decenii. nici cu mult mai lesnicioase decît în urma cu secole. pare-se. de tipul revoltei câlabreze conduse de 185 Gioacchino da Fiore. Lacan. ori pletora de neo. Stricta supraveghere a primelor lecţii se dovedea inutilă. teoretician şi practician al ketman-ului. Nici utopiştii nu au dezarmat faţă cu realitatea istorică. susţinută de un flux constant de proiecţii alimentate de noile realităţi. Gobineau. prin teoria adevărului dublu. teleologic exercitată. argumenta deschis avicen-nismul. ajun-gînd să convingă auditoriul de contrariul riguros al demonstraţiilor la care acesta din urmă asistă: „Epicureicul care susţine că sufletul este muritor citează argumentele adversarilor săi pentru a le refuta. deşi au pus la grea încercare ştiuta abilitate a teologiei de a masca şi recupera contradicţiile dintre dogmă şi cunoaşterea empirică (nu întotdeauna expediabile ca erezii. în Persia (despre care un indigen spunea că n-ar adăposti „un singur musulman absolut"). totul în contextul unui discurs tradiţional aproape fără cusur." 15 Descoperirile ştiinţei moderne. transformă viaţa pămîntească a omului într-un centru al universului. Credibilitatea viziunilor viitorului radios.s-a realizat.care au ochii deschişi 187 văd că acolo e adevărul şi recunosc că sufletul e nemuritor. 3. îl lăsau în deplină libertate şi îi recomandau subiecte mai delicate. ilustrativ. de la Copernic. predicatorul 186 Sadra. au complicat situaţia pînă la limita indecida-bilităţii şi a echivalării opţiunilor. rămînînd elementul central şi indubitabil in constituirea unui determinism din ce în ce mai riguros. silogisme falacioase care deconcertau pe iniţiaţi. modelate de regulă în valori negative — nu cempremite silogistica ispititoare a utopismului. în Religions et philosophies de l'Asie centrale. Aşa cum vom vedea în continuare. rămînînd o vreme în societatea acestora doar pentru a le da dreptate în orice privinţă. manipularea bazei ontologice e încă la îndemînă: prin ketman — corespondentul teoriei adevărului dublu —i. înregistrează cazul unui adept al lui Avicenna. Numai certitudinea compensatorie a milenaris-mului s-a păstrat. conferind o funcţie diametral opusă argumentelor negative. conservată prin remanierea cauzalităţii istorice în funcţie de impactul cenzurii ontologice. a început să depindă mai puţin de un calendar strict. apărînd în toată subversiva sa condiţie de logician şi metafizician. evidenţa palpabilă — ca în cazul utopiilor de substituţie. iar cei mai avansaţi discipoli vădeau semnele înţelegerii mutuale. Dar cei. acesta era invitat să dea lecţii publice. astfel că. Nimeni nu ar fi bănuit cele mai timide interese individuale în junele şters şi oaFe-cum prea cuvios.

susţinută de nevoia liniştitoare a unei explicaţii rapide pentru orice eveniment. Helmuth plessner. „prelogică". constituind un fel de reluare a atribuirii. prin ritualizarea existenţei sociale. Această „viziune poliţistă a istoriei" (Manes Sperber. 1953) se propune ca substitut pentru o cauzalitate elementară şi exhaustivă. iar alteori imposibile. Wronski. E o demonstraţie adecvată a profunzimii culpabilităţii umane şi. el a-junge aproape sigur la cultul utopiei a cărei parte este. 189 a neînchipuitei măreţii a dragostei lui Dumnezeu. care a tot revenit asupra acestei „the conspiracy theory of society". prin minuţioasă programare. existenţa evreilor e o probă adecvată a existenţei lui Dumnezeu.. scria în Conjectures and Refutations: „Homer a conceput puterea zeilor într-un asemenea mod. într-adevăr. Prilej foarte bun şi pentru o eventuală „vînă-toare de vrăjitoare". dacă autorul ei are priceperea de a lăsa iniţiaţilor semnele cuvenite. destul de cinici — de masochişti? — pentru a se complace în distribuţia 188 unei piese absurde. demonică. Foarte bună explicaţie. a unei „cauze prime". acţiunile pozitive ori salutare. Dacă se întîmplă ca utopianul să fie conştient — nu simplu automat. de origine mistică. pînă la duckspeak şi bellyfeel. în forma sa modernă. —. înţelegerea funcţionării sale presupune o extrapolare a conceptului estetic de rol: urmînd paradigma lui theatrum mundi („the world's a stage"). viziunea poliţistă a istoriei ar fi. la rîndul său. face o demonstraţie de neuitat a afirmaţiei de mai sus . El însuşi se furişează în acest rol şi nu-i rămîne decît să facă în aşa fel încît să-l joace şi bine. încît orice se întîmpla pe cîmpia din faţa Troiei nu era decît o reflectare a diverselor conspiraţii de pe Olimp. Soziale Rolle und menschliche Natur. 0 altă formă deviantă a cauzalităţii. Cu vorbele din 1942 ale lui Karl Barth: „Cum se recunoaşte în general. Fiecare joacă în faţa şi cu ştirea tuturor. rolul estetic şi cel sociologic par să fuzioneze. Nimic mai aproape de esenţa utopismului decit legiti-mismul. realizabil şi în comportamentul social. se va vedea. pe seama unei forme aberante a cauzalităţii. acel homo sociologicus teoretizat de Ralf Dahrendorf pune şi problemele „distanţei de rol". în special. Eminescu. Cine nu se potriveşte cu rolul şi: strică jocul. dublu avantajoasă: deturnează suspiciunile cauzale şi epurează indezirabilii. 18 Pe tărîmul utopiei. cauzalitatea diabolică — exemplele. într-un articol de notorietate din 1960 citat de Hans Robert Jauss. susţinea interpretarea dedublării dintre individul public şi cel privat prin prisma genului dramatic. devine o componentă a vieţii cotidiene. Dacă tendinţa ideală şi cultivată de utopişti este aceea de a exorciza prin automatizarea reacţiilor orice senzaţie de als ob. Mai mult decît atît. sînt numeroase — a fost intens folosită de utopişti: Fourier. a unor intervenţii decisive forţelor oculte.. avea să ducă spre doctrinele legitimiste şi de apologie a prezentului. evreii ar fi demonstrat prin chiar tribulaţiile lor existenţa lui Dumnezeu. deci. incidentelor nedorite şi dezastrelor stau forţe ale răului. printre atîţia alţii.] Ea vine din abandonul lui Dumnezeu. nu trebuie uitată nici la fel de importanta tendinţă de a accepta convenţia.lume pe dos decît exploatarea dibace a unui complex hermeneutic din linia situaţiilor reamintite mai sus? Chiar apologia. semnificată de evenimentul în care Dumnezeu reconcilia lumea cu El în Hristos". ketman-ul. sînt puse de multe ori. Inadvertenţele ontologiei. comune religiei şi utopiei. încarnate sau exploatate de personaje şi grupări cu programe distructive. de la izvoarele dialecticii idealiste germane. care tergiversau utopizarea întregii lumi. grupări. arătînd că rolul şi jocul servesc la idealizarea formelor de comportament „pe care societatea le pretinde de la individ. feluriţi adversari — persoane. 19 Potrivit acestei cauzalităţi — inutil. poate miza pe răsturnarea mesajului. se credeau victimele unor conspiraţii diabolice. dedublarea e absolut necesară — neputînd fi anulată decît în formele patologice de asumare a rolului —. dacă nu s-ar întîmpla că marii ginditori religioşi. ca şi crizele ori contradicţiile flagrante. în umbră şi la originea tuturor neplăcerilor. de la iezuiţi la franc-masoncrie. primitivă sau nu.. Iar establishment-ul utopiilor invocă. Nici pomeneală de viciile proprii — fie ele structurale sau nu. au contribuit la consolidarea unui adevărat argumentum demonologicum: dotaţi cu o putere cauzală specială. Este o soluţie perfectă pentru persoanele şi societăţile cu interese în mascarea resorturilor cauzale reale. Aşadar. limita dintre cele două situaţii — teatru pe de o parte. să-i subliniem popularitatea —. de ordin oarecum folcloric. Karl Popper. Teoria conspiraţionistă a societăţii e doar o versiune a acestui teism [. de către omul primitiv — aşa cum a fost reconstituit de Levy-Bruhl. O entitate sau organizaţie malefică complotează împotriva omenirii — sau împotriva acelora care îi vor binele —. de la Augustin la Karl Barth. un rezultat tipic al laicizării superstiţiilor religioase. este imediată analogia dintre setul de reguli ce guvernează evoluţia scenică a unui actor cu normele existenţei sociale. făcînd dificile." Cum remarca Jauss. carenţe psihologice şi educaţionale — ai progresului. definind-o de mai multe ori. nu simplă maşinărie teleghidată—. Azais. în anumite împrejurări. cît şi pentru cele inferioare. perturbă ansamblul social şi devine indezirabil atît pentru rolurile superioare. Oricum. societate pe de alta — fiind depăşită numai atunci cînd distanţa de rol adoptată automat este şi subliniată prin als ob-ul atitudinii estetice. urmat de întrebarea: « Cine e în locul său? »". pe care Leon Poliakov a numit-o cauzalitate diabolică. fără a folosi chiar terminologia studioşilor utopiei. de a manevra utopii ni investiţi cu o grotescă vocaţie histrionică.

după nenorocul de a-şi pierde tatăl în fragedă copilărie. în urma unei abile manevre — o dedicaţie pe o lucrare de jurisprudenţâ —. instituţii şi metode diferite. prin bunele oficii ale cavalerului de Boineburg. universităţi. Totul merge ca în cea mai bună dintre lumile posibile. A fost convins pînă în ultima clipă — se pot gîndi astăzi filosofii — că tot răul ce i se întîmpla către sfirşit nu era decit o iluzie. o nouă sinteză creştină care urma să înlocuiască ştiinţa acceptată în bisericile europene înainte de perioada marilor schisme de la 1500. Nefiind un utopist in tradiţia lui Morus. ordonată şi deasupra crizelor. adevărată obsesie a utopiştilor.. Leibniz îşi înscrie proiectele utopice în curentul pansofic. se va fi consolat cu descoperirea unei raţiuni suficiente. deşi tocmai nuanţa contestatară a părut celor mai mulţi a fi componenta cea mai rezistentă şi. Pansophia este o metaforă intelectuală clar înrudită cu utopismul şi milenarismul: o lume creştină perfectibilă şi perfecţionată. cum Hartlib şi comenienii au scris parlamentului britanic. Avgeuis de Barclay. Prea Catolicilor Regi! Cine s-ar fi gîndit? Cam tot în acea vreme. monarhii spanioli îi apăruseră şi lui Campanella drept cei mai potriviţi agenţi ai renovării. avînd arii de investigare. perfect camuflată de asfinţitul gloriei sale. o carenţă de percepţie. de la Bacon.. prin Comenius şi Bruno. descoperă acolo o paradoxală utopie-în-utopie (dacă socotim că insula este de fapt „insulă-n insulă". cum Andreae s-a adresat învăţaţilor creştinătăţii. de la Micul discurs. —. Primul curent avea la origine metafora de largă circulaţie a celor două cărţi. jurnale. aspirînd. chiar hulit. Comenius. Sărac. 22 Ambiţia utopică a lui Leibniz era cu mult mai mare decit să lase amintirea unei pierdute insule fericite. la Principii ale naturii şi graţiei. primul sfetnic şi ministru al electorului. scriind (în mai toate operele sale. pe care chiar el îl adăugase celor trei legi ale logicii aristotelice. per me delineata ac per te aedificanda". 21 La început s-a ridicat destul de uşor la concept: şi-a trecut doctoratul la douăzeci de ani. ai vede pe literaţi făcînd combinaţii geniale asupra acestei ordine [. Curentul celălalt era Pansophia. bazată pe o nouă ştiinţă. aşa cum şi papa fusese ]90 într-o vreme. separate. la cele mai facile texte ale deja imensului corpus: Hisioirc comique a iui Cyrano. unul dintre cele două curente majore urmărind în secolul al XVII-lea refcrmularea relaţiilor dintre ştiinţă şi religie în societatea europeană. chiar dacă favorurile se cer plătite cu genealogii şi istorii de curte: monadologul ştia să creadă în „armonia prestabilită" şi în principiul raţiunii suficiente.. paradoxul sporeşte): o societate de. protejatul prinţului-elector de Mainz. Lcs Sevarambcs ai lui Vairasse.]" O altă întîlnire cu imaginea stupului. prestigioasele Acta eruditorum şi Journal des savants îi publica preţioasele lucrări. retras în utopica sa insulă. la condiţia de pedagog al puterii. Acest Machiaveli iberic nu a ezitat să precizeze că statul ideal oricum exista: era chiar Spania. dar şi implicîndu-se tot mai mult în afacerile politice. cea mai importantă a utopismului. tratatele îi sînt cunoscute şi respectate. din 1686. Campanella le-a scris ambilor — aşa cum Bacon ia scris lui James I.. Spaniolul Juan de Salazar. mulţumindu-se cu lectura operelor altora. în vreme ce ediţia pariziană din acelaşi an a cărţii sale De Sensu Rerum et Magia. Leibniz avea să ducă la ultimele consecinţe apologia prezentului. Numai ultimii ani ai vieţii lui Leibniz ne apar într-o altă lumină. aşa cum. de parcă în locul celei mai bune dintre lumi s-ar fi insinuat cea mai proastă dintre ele — aceea divulgată în secolul următor de 191 un Schopenhauer. Ce ordine. autorul Cetăţii Soarelui a continuat să caute sprijin pentru proiectele sale. aflat mai aproape.. în acelaşi timp. văzute ca surse echivalente ale cunoaşterii creştine. Tînărul gînditor călătoreşte mult. care să poată constitui o cale sigură către Dumnezeu. a primit. Succesele diplomatice. face doar un apel ca Richelieu să înalţe cetatea radioasă. Cartea Naturii şi Cartea Sfîntă. primul preşedinte al Academiei de la Berlin moare neglijat. un „rai pămîntesc" izolat de nepoftiţi. Utopia sa era lumea întreagă. din 1714) că lumea noastră e cea mai bună dintre lumile posibile. Apelul avea să revină într-o scrisoare a călugărului vizionar şi itinerant către cardinalul mai degrabă distopic: „et Civitas solis. ca mulţi alţi tutori ai epocii. ajutorul unor personaje importante. a publicat în 1559 un tratat pentru educaţia principilor. de inventator al calculului diferenţial şi integral—se ţin lanţ. cu titlul neutru Politica espanola. dar ducînd deopotrivă la adevăr. făiă să ceară asistenţă religioasă. scoasă poate într-un moment de îndoială. Aristotel şi Galen. 20 După cum îi scrie Euthanasius lui Ieronim.. guvernul lui Richelieu a fost considerat — cititorii lui Dumas vor tresări! — încarnarea cîrmuirii din Cetatea Soarelui. fără folos. armonie în lucrare! De ar ave cărţi. care a coincis cu atacurile cele mai serioase la adresa tradiţiei lui Ptolemeu. Leibniz a putut vedea de foarte aproape resorturile vieţii politice. Ajuns. Prin amplitudine şi program. măiestrie. cel care asigură prin . Noua ediţie (pariziană) din 1637 a utopiei lui Campanella include stupefianta părere. Cîteva decenii mai tîrziu. cunoscînd pe cărturarii vremii. vocaţia albinelor e legitimismul: „Mai întîi statul albinelor. dar în primul rînd cele ştiinţifice — între care gloria. Leibniz nu a compus niciodată imaginea elocventă a unei orînduri ideale.albine. De astă dată.în proza sa „Cezara". An-dreae şi Campanella. Dezamăgit şi retras la Paris. de la alegerea unui rege în Polonia la alungarea turcilor din Egipt. adevărat arhetip al societăţii ideale! Această imagine a utopistului legitimist e clasică. folosind limbaje distincte. Euthanasius. care a trăit cam între anii 1570 şi 1623. in trista companie a ultimului său servitor. disputată cu Newton..

sive Paeclia Philosophica. Repeta adesea că poartă un mesaj divin autentic şi că nu e colportorul unor fantezii păguboase ca acelea ale lui Morus. ca şi de aceea a unei religii naturale ecumenice. compromise de ghinionultipic al novatorilor 2. nu întotdeauna favorabile). ou l'optimisme e dovada. citise. autorul unei cărţi apărute în 1633 la Rostock.. în plus.. era convins că execută un mandat divin. ar fi vrut să trăiască anticipat. ca fiind singurele temeinice. La capătul unei vieţi în care slujise cu tenacitate o cauză unică. forma canonică a oricărui proiect viitor de fixare a elementelor cunoaşterii universale şi de folosire a noii ştiinţe ca instrument pentru răspîndirea creştinismului. necruţător cu ideile fixe şi gata să intervină în disputele intelectuale accesibile mondenilor: Candide.. însuşi cuvîntul „utopie" îşi îmbogăţea semnificaţiile: nu mai era denumirea poveştilor unor călători despre uimitoare ţinuturi îndepărtate. A crezut o vreme că Ludovic al XlV-lea e prinţul nemuritor al viselor sale. aducea cu sine şi un mic trecut rosicrucian: fusese secretarul unei frăţii de orientare similară. e . mereu aceeaşi în ciuda aparentelor schimbări. el imaginează pe lingă utopicele adunări ale învăţaţilor nişte ateliere capabile să asigure autofinanţarea — de la ţesătorie şi vopsitorie la fabricarea uneltelor pentru şlefuit lentile (îndeletnicire atît de filosofică de la Spinoza încoace!). dar avea să capete maximă circulaţie abia în secolul al XVIII-lea. Hartlib şi Dury. nici vreun popor [. Atita ontologie redundantă. putea scrie cu îndreptăţire cancelarului Rusiei: „Din tinereţe. ideile şi activismul său unitatea acestui însemnat curent din gîndirea europeană. Doctorul Pangloss — e o ironie chiar numele său — demonstrează principiul raţiunii suficiente pe înţelesul tuturor. devenit protejatul lui Boineburg — interesat de alchimie şi simpatizînd o vreme cu rosicrucienii —. sub dubla autoritate a papei şi a împăratului. care au supravieţuit eşecurilor şi continuă şi astăzi să intereseze pe intelectuali. deliciile nemuririi: seninătate. de reţinut figura aproape legendară a lui Ram6n Lull. începuse să se vadă în chip de reformator. pentru a-l critica violent cînd a înţeles contrariul. credinţa lui Leibniz că întreaga categorie a posibilului se manifestă în jurul nostru numai prin ce are mai bun a eşuat în deriziune. mai ales prin Ars magna generalis. faimă — coelum in tenis! Iar dacă. au fost într-un fel compensate de perspectiva unei mathesis universalis.] în privinţa asta nu favorizez nici vreo naţiune. cu exemple şi silogisme' populare. sloganizată. A dedicat Monadologia lui Eugeniu de Sa voia. care luminează cel mai bine puterea. care îşi merita cu prisosinţă numele cel puţin în accepţie peiorativă. avocatul îndărătnic şi cu răspuns stereotip tuturor obiecţiilor — ale lui Bayle. Leibniz ţinea în rezervă o ieşire sigură din încurcătură: protocronic. Pînă la un punct. studiase Opera Didactica Omnia. pierind de la raţionamentul foarte simplu că aceia. Chiar pentru întreprinderile de mai mică anvergură. practice. de la logicieni la'prelaţi. potestas nu s-ar fi sinchisit (financiar vorbind) de sapientia. prima părînd o extensiune a celei de-a doua. moravul Comenius.]. pentru care popularitatea utopiilor constituia o şansă de popularizare a propriilor idei — nu pot ascunde marea diferenţă în spirit — în jurul anului 1600 ideea de utopie începuse să-şi capete semnificaţiile actuale: societatea perfectă nu mai încăpea în conturul difuz al enclavei. Cuvîntul era tot o moştenire de la vechii greci — îl folosise Philon —. prin absurd. englezii Francis Bacon şi John Wilkins. Campanella sau Bacon. oricît de avari ar fi fost. ci pe acel Leibniz din Teodicee.opera. Scrisese în 1671 un encomium inspirat de Comenius. utopii şi proiecte pansofice (în manuscrisele sale au fost găsite şi aprecieri cu privire la acestea. de exemplu — al celei mai bune dintre lumi. ca şi pe discipolii acestuia refugiaţi la Londra. să fuzioneze cu atmosfera ştiinţifică şi religioasă a Europei. folclorizată — folclorul tran-zient al unui „sat global" —. învingătorul turcilor la Viena. A plănuit resurecţia utopică a Sfîntului Imperiu Roman. Leibniz a căutat bunăvoinţa potentaţilor.] Sînt totdeauna pregătit să-mi îndrept gîndurile către acest ţel şi am căutat întotdeauna un prinţ 193 care să împărtăşească acelaşi scop [. înţelepciunea şi bunătatea divine [. salvatoare. linişte.. A exaltat idealul teutonic. Pansophia şi Utopia lui Morus sînt înrudite. ci tindea să invadeze epoca. Dintre precursorii cei mai preţuiţi de pansofişti. Ca toţi marii reformatori." Nimic mai adevărat. Aceste nobile idealuri. Numai că asemănările formale — căutate uneori de pansofişti. proiectele reformiste de mari dimensiuni. împăcare. care dăduse.. Ca orice utopist. Acesta. scopul meu ultim a fost să lucrez pentru gloria Domnului prin progresul ştiinţelor. umblă să-l convertească la cuceritoarea s-îa doctrină şi pe greu încercatul Candide. A fost o pradă ideală pentru Voltaire.. după chipul şi asemănarea nemotheţilor antici. a sfîrşit făcînd apologia lui Petru I. biruitor al evidenţei. 23 Din lunga listă a celor care au conturat şi au răspîndit principiile pansofice să reţinem pe italienii Bruno şi Campanella. diversele societăţi savante şi academii. Pansophia. Besold şi Andreae. ci ajunsese să denumească viziunile despre un stat ideal hic et nune. pină la izbăvire. Leibniz. reducînd luxurianta realitate a unui roman picaresc (împins la absolutul său delirant) la o monotonă regăsire a identicului. germanii 192 Alsted. atîtea peripeţii nu sînt decit deghizările unui adevăr dinainte ştiut! 194 Un profesor cvi infinite resurse ca Pangloss. Teză sortită celei mai fragile cariere. a sperat în utopizarea Chinei. am văzut. împrumutase termenul de la Peter Laurenberg. credea că numai propunerile sale trebuie respectate. Culmea este că nu pe acest Leibniz îl nemureşte cunoaşterea noastră clişeizată.

Ninian Smart. Routledge and Kegan Paul. Cu exprimări care aveau să fie puse în'circulaţie în cultura noastră de Nae Ionescu. care vedeau în contradicţiile contemporane tocmai garanţia şi şansa viitorului fericit. „Idees". p. 1923. 1982. Ayer drept „a contribution to belles-let- . punîndu-se accentul pe caracterul ei obiectiv ontologic. pe care el nu a ostenit nicicînd s-o fundamenteze filosof ic. rămîne la vechile opinii: „je suiş phiîosophe: ii ne me convient pas de me dedire. avea să imagineze în Critica raţiunii pure tărîmul ideal al intelectului pur ca pe o insulă în oceanul iluziei. dominată de postularea sfîrşitului istoriei prin apoteoza spiritului universal — Napoleon călare la Jena ori statul prusac. 5 Alexandre Koyre. a ştiut să împingă înapoi cu douăzeci degeneraţii pe gloriosul strămoş Azo. pp. în această dilemă trebuie căutate şi sursele celor mai diverse concepţii utopice. în existenţa imperiului raţiunii chiar în prezent. la rîndul ei. 172—179. p. printre altele şi partizan al basculei gnostice 25. dintre toate animalele. cu termenul lui Abraham H. Ideology and Utopia. din care am preluat. 26 4. lipsit de contradicţii. Astfel. începe tînărul aventurier malgrc lui. disseque. ba. intraţi în alte daraveri: „Eh bien. Anselme. e doar o etapă în drumul către un mîine al imperiului raţiunii. et que vous avez rame aux galc-res. romantismul regresînd iraţional către un trecut idealizat. în centextrd unei viziuni teleologice a istoriei. justificata sa opţiune. Importantă pentru discuţia utopismului este în special prima faţetă a ontologiei hegeliene. avez-vous toujours pens que tout allait le mieux du monde?" Pangloss. 28 Omenirea îi apărea lui Kant încă foarte departe de limanul teleologiei sale. 1983. Totuşi. 27 Această utopie e într-un fel cea mai bună reacţie împotriva filosofiei franceze: emul nu a fost creat pentru fericire şi împlinire instinctuală. Cunegonde. scopul istoriei este dezvoltarea raţiunii umane (Vermmft). Imperturbabilul optimism al lui Pangloss. p. 13. 79. Maslow. pe lingă sugestii. proaspăt scăpaţi amindoi din mari pericole. Mirrea Eliade a deosebit. mon cher Pangloss". sensibil la decorul utopic. atît de rezistent la confruntarea cu ontologicul. Puţini gînditori vor mai rămîne să creadă că prezentul. Citez aproape la întîmplare: „Ia soif d'etre de l'homme. roue de coups. Lukâcs a surprins foarte bine caracterul dilematic — dacă nu oarecum duplicitar — al ontologiei hegeliene.neîncrezător după aventuri care culminaseră cu naufragiul şi cutremurele de la Lisabona: „Si c'est ici le meiîleur des mondes possibles. Alexandre Kojeve sau Arnold Gehlen — nachgeschichtlicher Zeit ca soluţie de compromis între civitas Dei şi civitas terrena: din înalt coboară principiile. ilustrul german insista că numai omul. (Techniques du Yoga. pe lingă sciziunea funciară a omului. Astfel. 1975. „quand vous avez ete pendu. cit. op. e memorabil definit de Candide într-o clipă de năduf: este „la rage de soutenir que tout est bien quand on va mal. 196 NOTE 1 E drept că Aristotel deja propune compromisul ontologic: nu există decît[ceea ce devine. Studiul lui Gheorghe Vlăduţescu a apărut în volumul colectiv Im-tnanuel Kant.J. 284) 2 Gheorghe Vlăduţescu a făcut un bun „Comentariu la o critică a argumentului ontologic".' 3 Observaţie făcută de Alexandre Koyre. imperativul categoric fiind prea puţin răspîndit. s-a descoperit că Leibniz. J. 200 de ani de la apariţia „Criticii raţiunii pure". nu ar fi nimerit mai bine ţinta! Iar pentru ca deriziunea să capete o neaşteptată validare. 1979. 4 Cf. minată de o contradicţie funciară: pe de o parte.. ci pentru actualizarea unicelor sale capacităţi raţionale. el fiind deci desăvîrşit. n2. nu se împlineşte pe 195 deplin numai în limitele propriei vieţi. se înalţă ciudata credinţă a lui Hegel. Paris. şi mai rău. Utopia lui Kant este astfel depăşirea animalităţii. urmează că istoria s-a sfîrşit. ontologia utopiei se constituie în acest — dacă îi credem pe Hegel. Candide are cutezanţa de a-şi interpela magistrul. se înlătură din dialectică elementele inevitabil subiectiviste (să ne gîndim la Fourier!). Pe soţia lui Azo o chema. eupsihie.. Kant. Editura Academiei. între aceştia şi marii utopişti ai secolului al XlX-lea. Apologia hegeliană a prezentului este. fervoarea vizionară — amor fati .Utopia devine. pentru a formula în patru alte instanţe utopia sa propriu-zisă. que sont donc Ies autres?" Ba chiar. pe de altă parte. Critica raţiunii pure. ba dispărută." Schopenhauer. 201. Gallimard. pacea universală şi statul cosmopolit. centrată pe categoria contradicţiei. 7 Immanuel Kant. The Religious Experience of Mankind. p. 8 Unul dintre excentrici este Collingwood. „veacul cel plin de toate păcatele" (Fichte). Istoria era doar purgatoriul la capătul căruia idealul utopic devenea tangibil. prezentul poate dobîndi o veritabilă fundamentare ontologică doar ca punte între trecut şi viitor — dacă totuşi prezentul este considerat împlinirea tuturor posibilităţilor dialecticii. Leibniz ne pouvant avoir tort". risipindu-şi darurile naturale —. din adîncuri irumpe realitatea.'pp.. cîteva citate. împlinirea finală a omului aveau să vină. Relevanţa ontologică a raţiunii a început să fie violent contestată după revoluţia franceză şi declinul iluminismului. 198. Bucureşti. p. l'horreur qui lui inspire ledevenir". considerînd prezentul domnia înfăptuită a raţiunii. 29 Contradictorie şi paradoxală. în L'idee de Dieu dans la philosophie de St. nu devine decît ceea ce este. luptînd să impună pesimismul. Dar absolvirea lui Parmenide nu pcate veni decît dintr-o perspectivă mai comprehensivă. Vrin. calificată de A.. Studii. um-blînd mofluz după Cunegonde — ba moartă. An Essay on Philosophical Mcthod (1933). pe cînd scria istoria oficială a Casei de Brunswick. 6 Karl Mannheim. Collîns. văzută ca o capacitate (Vermogen) de a extinde principiile (Regeln) şi scopurile (Absichten) folosirii tuturor forţelor sale dincolo de instinctual. 557-558.

Paris. Frank E.Jauss.. Leibniz nu s-a bucurat de succes. ci că întrucît ideea noastră despre Dumnezeu e o idee id quo maius cogitari nequit trebuie să credem in existenţa lui Dumnezeu. cum s-a întîmplat cu doi dintre prinţii Casei de Brunswick) ori uitîndu-l tocmai cînd îl puteau ajuta mai bine (al treilea prinţ. 25 Potrivit acestei teorii. Utopian Thought in the Western World. cel puţin al doilea.. p.. pp. 7—27. G.. p.. La fel în chestiunea financiarilor de ocazie. Manuel. 198 Ein philosophischer Entwurf. coincidentia oppositorum incită la îndelungi cercetări. Fritzie P." 29 V. 47. Radu Stoichiţâ). atacul lui Ryle. 1984. passim. (Vasile Dem. 1937. Frank E.' 1983. 47. Ontologia existenţei sociale. Î953. O ambiţie raţionalistă cronică a omului: a respinge într-un subsol penibil. ediţie îngrijită de Eugen Simion şi Flora Şuteu. 52. 23 V. în pagini cunoscute. în sfîrşit. 1978. Liber pro insipiente. nu omite să citeze.A. et plus tout est bien. relansează argumentul ontologic. Seuil. 190. 10l-l02.Dialog. desigur. op. p. op. Texte etabli par Jacques-Alain Miilor. in Mainliner. Manuel. op. „What About the Future". Leon Poliakov. Mannheim. in Mind. Călinescu. acelea descoperite de G. n. tabuizării şi dirijării amneziei. în cele mai neaşteptate situaţii. acceptat nu ca o dovadă a existenţei unui Dumnezeu particular. Campaneila. pentru utopismul kantian." (Lowell Thomas. Este periculos si fii moştenitor. Sl) Aceste rînduri speculează un aspect marginal al textului. Essai sur l'origine des persecutions. cu ironia ştiută. rom. Editura Politică. Fritzie P. dacă tot nesocotise şi critica unui Kant. Leibniz) a inclus la capitolul „Narrationes reipublicae fictitiae continent interdum monitum in veris regendis profutura". 15 Lukâcs.. cit. Gallimard. de Mircea Eliade şi I. 1953—1954". 1983 (ambele. and so far as I know this is the best of all «joj-Mssublinierea mea. 205-221 („Pan-sophia: A Dream of Science"). 18 E inutil să reiau toata discuţia asemănărilor şi deosebirilor] dintre conceptul de rol estetic şi acela de rol sociologic. Unwin paperbacks. p. pp.tres rather than philosophy" (Philosophy in the Twentieth Century. ci a unei realităţi metafizice a cărei esenţă implică existenţa. Fayard. 193). 11 Cf.. Manuel. Zamfirescu. Editura Univers. de Andrei Corbea. Fritzie P. 1980. cit. cit. ambiguul testament filosofic Der Streit der Fakultăten in drei Abschnitten. 13 Ibidem. op." (Nietzsche. Citatele şi exemplele utilizate de mine sînt alese din cele furnizate de autor. „Les ecrits techniques de Freud. p. passim. a rămas pe poziţie şi după. 1984 cf.. Bucureşti. 129 — 162. Textele kantiene utopi- zante sint: Ideen zu einer allgemeinen Geschichte in weltburgerlichen Absicht. La pensee captive. ilustrarea plastică a legitimismului nefiind revelatoare pentru orientările eminesco- iogiei. Proză literară. 2S G. VI. ci şi nebunia lor. Massachusetts. 14 Vezi în acest sens Jean Delumeau. Iat-o reformulată de un american: „Ijani moţe convinced than ever that ours is the grandest country on earth. 490-497). în Lstoria literaturii române. pp. Raţa rămîne raţă orice ar face. 1795. î). ne-am găsit din capul locului faţă cu spectrul .S. Citez după Mihai Eminescu. 224 — 234." 28 Ne întilnim şi astăzi cu teoria celei mai bune dintre] lumi. 21 V Sorin Antoni. Am văzut că şi altor utopişti li s-a întîmplat. a protestat indignat la apariţia cărţii („Mr Collingwood and the Ontological Argument". recenziile lucrăni lui Herder Philosephie der Geschichte der Menschheit. I. voi. pînă la a-şi atribui origine etnică slavă. ascuns cu mari sacrificii pînâ la urmă inutile. Denis Vairasse. Czeslaw Milosz. picantul neohegelianism al lui Nae Ionescu: „Omul e singurul animal care îşi poate rata viaţa. Fayard. retipărit în Collected Papers. dar mai ales masivul volum Le pe'che et la peur. 12. 1." (An Essay on Metaphysics. Ea este foarte bine sintetizată de Hans Robert. publicat întîia oară în Berlinische Monatsschrift. Gilbert Ryle. 1979. pp. Zum ewigen Frieden. de sorte que plus ii y a des malheurs par-ticuliers. sau cel puţin pp. Manuel.P. January 1974. Collingwood.. Lukâcs. 22 Făcînd in 1689 schiţa unei Bibliotheca Universalis Selecta. mai ales pp. în Experienţă estetică şi'hermeuentică literară. XLVI. 46. pp. Aho sprach Zarathustra) Vicleană capcană a dialecticii. pp. care (ironia soartei!) avea să-i urmeze lui Collingwood la catedra de metafizică de la Oxford. cit. cit. 9 sqq. Culianu. 197 w Pentru detalii despre ketman. Lukâcs.. 519 — 531 („Kant: Beyond Animality"). La peur en Occident. 10 Citez după trad. 17 V. La causalite diabolique. Ceea ce mi se pare însă că îl singularizează pe Leibniz şi din acest punct de vedere este nenorocul de a-şi vedea protectorii murind pe neaşteptate (cum s-a întîmplat cu prinţesa Sophie-Chariotte. —d UTOPICA ÎNTÎLNIRE „în noi nu izbucneşte numai raţiunea mileniilor. Calmann-Levy. Cambridge. °p.. Acţionînd sistematic în direcţia eufeniizării. 30) 27 V. devenit George I al Angliei). cu inadvertenţe pasabile. v. Frank E. pp. ca să nu vorbesc de vreun ditiramb. 19 V. pp. ca să-i incinte pe ruşi)." Bucureşti. cum răul e finit. The Belknap Press of Harvard University Press. 87-l22. 392 — 410 („Leibniz: The Swan Song of the Christian Republic". 1964. 24 Deşi destul de abil pentru a-şi flata eventualii protectori (a mers. 1982. Tot răul spre bine! Asta crede şi Pangloss: „les malheurs par- ticuliers font le bien general. p. în speranţa fericitei concluzii a unui irlandez nefericit: extremes meet. Luptînd cu năravul aristotelic al despicării firului în jumătăţi unite doar de opoziţia lor. tot ce i-ar putea umbri modelul ideal purtat prin timp şi dăruit cu atîta prestigiu de umanişti. 12 Lukâcs. 285 şi 293. 21l-338. trad. 1975. 9 Gaunilon. lanţul nenorocirilor pregăteşte binele. la scurt timp după ce-şi pusese coroanele Brandenburgului şi Prusiei şi îl pusese pe Leibniz în fruntea Academiei de la Berlin. Semnificaţiile centrale din Cezara sînt. nu e că întrucît ideea noastră despre Dumnezeu e o idee id quo maius cogitari nequit urmează că Dumnezeu există. Le Seminaire de Jacques Lacan. 195-291 („Falsa şi adevărata ontologie a lui Hegel"). pe colo" concepţia asupra argumentului ontologic prin răsturnarea acestuia: „Ceea ce demonstrează argumentul ontologic. 1784. cu un studiu introductiv de Eugen Simion. Editura pentru Literatură. Manuel. Călinescu. p. La cuipabilisation en Occident. Livre I. utopiile lui Morus. voi căuta locul de negîndit al întîlnirii dintre nebunie şi raţiune pe tărîmul utopiei. voi. revizuindu-şi „pe ici. Gabriel de Foigny. 1798. Manuel. Francis Bacon. Bucureşti. op.. „Citind pe Yt-.. cit.

nebunia sa. aşadar. Represiunea carteziană a nebuniei. capabil să asigure dialogul. deci exist. Pentru Shoshana Felman. Poziţia nietzscheană. pe care n-o poate accepta nici ca instrument al îndoielii (aşa cum. are meritul de a ne dezvălui o cale spre recucerirea integralităţii umane. fiindcă dacă raţiunea este . nu are nimic de spus. prelungind o 201 remarcă a lui Blake. nebunia a tins mereu îndărăt. Nietzsche. et je ne serais pas moins extravagant si je me reglais â leur exemple". fără să Inceteto a se manifesta în literatură şi în viaţa socială. incepînd chiar de la nivelul limbajului — cum vom vedea mai încolo. ţintă a numeroase atacuri. Nebunul ca loc geometric al concentrării tendinţelor iraţionale din noi. eşuează în tăcere. filosofului. spune Hegel în Enciclopedia ştiinţelor filosofice (Filosof ia spiritului). „Numai omului îi este dat să gîn-•dească. pe termen lung. care şi-a constituit o ideologie psihiatrică după model teologic. refuzată de discurs. Dar fals: aşa cum utopiştii visează pentru raţiune. ca să zic aşa. dar e important să ştim că ei au fost aleşii unor instanţe mai hialte şi că vicarianţa este o recunoaştere a calităţilor naturale: predestinarea şi dreptul divin au fcst bine fixate de romantismul nostru incurabil! Gonită din filosofie. ce sont des fous. 4 în literatură. în Nietzsche. stabilind existenţa şi nebunia ca termeni care se exclud reciproc: cuget. adevărul său. Ghidul care ne plimbă prin ţările utopiei nu ne poate prezenta excepţiile. e •de părere că. făcînd eforturi pentru a intra în sistemul aberant — pentru a-l privi dinlăuntru'—. într- un moment de suspendare a dubiului hiperbolic. concesiv. adevărul era considerat unic). restituind în acelaşi timp nebuniei cuvîntul şi dreptul la cuvint?" s S-ar părea. care îşi găseşte un corespondent juridic în decretul din 1657 privind închiderea a şase mii de persoane — între care şi cei pe care mai tîrziu i-am numit alienaţi — în nou-înfiinţatul Hopital general din 200 Paris." Şi tot Bataille. situaţia s-a modificat. pentru a se transforma în obiect şi a intra în pozitivismul raţionalist al lucrurilor de cunoscut. istori-cului nebuniei este deci: cum să povesteşti o istorie care reduce nebunia la tăcere. bineînţeles. este perfect previzibilă în economia autoritară a culturii europene (am extrapolat noţiunea de „cultură occidentală")." Ideea nebuniei prin reprezentanţi îi plasează pe nebun.nebuniei. că trebuie să găsim un limbaj propriu nebuniei. comentîndvehemenţa carteziană 1. ceea ce revine la afirmaţia că nebunia este inclusă în gîndire. gîndirea este inclusă în nebunie. străini de extremismul cartezian. fenomenul acesta indică o (re) socializare a aberaţiei. Şi. „problema gînditoruiui. în epoca revoluţiei franceze. există un acord aproape unanim că literatura este expresia unui dezechilibru. privilegiul nebuniei". Georges Bataille. îngăduise eroarea simţurilor şi iluzia visului). 2 Limitele acestei atitudini nu mai trebuie comentate. dar nu are forţa cu care introvertitul extrem atrage realitatea. Shoshana Felman scrie: „Nebunia îşi pierde stranietatea negativă care. ca alternativă delirantă şi corosivă a raţiunii. haridca şi imprevizibila demolatoare a edificiilor lucidităţii. îngheţat în cumpănire. scăpa abordării obiective. Bineînţeles. nu e loc pentru o abordare simpatetică: o hermeneutică bazată pe Einfuh-Jung a creaţiilor unui nebun nu duce. scrie: „Dacă alţii n-ar fj fost nebuni."3 Favoarea ce i se face astfel nebuniei e înşelătoare. sfîrşeşti prin a-i deveni prizonier? Hegel şi Nietzsche. nebunia are o poziţie paradoxală: pe de o parte. un om perfect fceMti-brat îşi ajunge sieşi. s-a spus—. Dacă spunem cu Descartes. o sugerează. în clasicism. nebunia. în sensul că structura metafizică binară a fost înlocuită cu o structură antropologică tripartită: omul. în La folie de Nietzsche şi Sur Nietzsche. Tratamentul rezervat nebuniei de clasicism îşi găseşte sorgintea în structura metafizică binară — devenită de-a dreptul sindrom — ce opune Eroarea Adevărului (deseori. aleg să vorbească despre nebunie în contextul unei relaţii de incluziune cu gîndirea. iar punerea lor în evidenţă este facilă. pe filosof. într-un moment de maximă expansiune a fetişului omului „eminamente" raţional — deja schiţat în utopiile Renaşterii —. dimpotrivă. avînd ca factor integrator pe Derrida. Heidegger. Dacă în viaţa publică psihiatria modernă tolerează mai mulţi dezechilibraţi decît în stabilimentele sale. locul păcatului fiind ocupat de maladie. chiar la nebunie? Nu cumva. nu sînt nebun. Michel Foucault. pentru un Foucault sau un Derrida. pe lîngă avantaje. obiectivarea. într-o carte construită pe influenţe ale culturii franceze contemporane şi ale Şcolii de la Yale — „mafia hermeneutică". Monologul logocenlrist nu poate da satisfacţie. vede semnul ei cel mai clar în prima Meditation: „Mais quoi. fiindcă noul obiect de studiu e considerat cu superioritatea prudentă a savantului. Asta face ca el să aibă. Des-cartes combate nebunia. în Aşa grăit-a Zarathustra. ar fi trebuit să fim noi. Abia mai tîrziu. „eu care gîndesc nu pot fi nebun". Identicul a învins: ca după administrarea tranchilizantelor. o exprimă fără înconjur: „Nietzsche devenind nebun — în locul nostru — a făcut această integralitate posibilă. pe de alta. nu poate crea nimic — viaţa sa spirituală este centripetă. operăm un transfer imediat al problemei în planul ontologic. pe poet şi pe potentat sub semnul comun al apartenenţei la o elită. Acest pattern uman este tocmai acela al omului utopiei: aseptic. iată un clişeu atrăgător. diferit de cel al raţiunii. contrariul acesteia tinde să cuprindă toată planeta — situaţia internaţională o demonstrează. Onorabilitatea lor e diferită. ca după brainwashing. aducînd dezavantajul major al refuzului unui sistem de semne propriu. deci nu sînt nebun. Să revenim la raporturile dintre expresie şi tăcere.

" Aşa că. Denkwurdigkeiten. vrînd-ne-vrînd. metafora. called the Blazing World. ca mărci ale nebuniei? Adunînd astfel toată literatura sub zodia dezechilibrului? Iată o pistă dubioasă." Punctul de vedere al lui Versins. Ta hyper Thoulen apista — e numele original al romanului —. aflăm că Schreber." 6 Astfel că nu se poate face o istorie a limbajului nebuniei. lipsiţi fiind ei de măsură in căutarea rigorii cu orice preţ. Romanul aparţine lui Antonius Diogenes şi nu s-a păstrat decît sub forma unui rezumat — foarte amănunţit. ajungem pe Lună. ca trăsătură a limbajului ficţiunii. Rămîne soluţia lui Foucault: o arheologie a acestei tăceri. Margaret Cavendish repetă performanţa lui Antonius Dio-genes. analizat de Freud într-un studiu din 1911. dacă pot spune aşa. mai curind decît un roman picaresc. tribulaţiile amoroase. The Blazing World evocînd prea insistent schizofrenia pentru a-i putea ignora caracterul funciar aberant. analizîndu-i pe Descartes şi Foucault. unde eroina cărţii — ducesa pre- mergemişcarea feministă! — întîlneşte Oameni-Urşi. aş spune că întilnirea extremelor devine posibilă prin exces. completat de o remarcă amuzantă care o aduce pe ducesă printre patafizicieni. Boala nu îl împiedica pe Schreber să-i perceapă pe oamenii din jur. Există însă mărci ale nebuniei în discursul utopic? Erasm. îşi prevenea de fiecare dată audienţa atunci cînd cuvîntul revenea elogiatei: „vorbeşte nebunia". a scris şi o carte. Pierre Versins. distincţia lor nemaiavînd temei. Oame-ni-Vulpi. Pe lîngă aceşti monstruoşi cetăţeni selenari." Consultîndu-l pe Freud. acesta din urmă. doamna dromomană întîlneşte oameni de toate culorile. fiind în esenţă tăcere. descrierea unor popoare fericite trăind în insule depărtate. pentru că aceasta. se mărită foarte bine (devenind pe această cale împărăteasă). : Poate că nu există în toată literatura tangentă utopiei uri exemplu mai potrivit pentru a ilustra o anumită deplasare spre schizofrenie decît opera unei Margaret Cavendish. unde primul e înzestrat de localnici cu miraculoasa lor capacitate de a obţine imediat îndeplinirea oricărei dorinţe. Absolutizate. în enciclopedia pe care o tot citez. Frank E. încolo. să privim pathos-ul. aviaţie. care nu mai miră pe nimeni: înfiinţarea de societăţi savante. ducesă de Newcastle. simple proiecţii ale minţii sale. ba chiar o depăşeşte: „este imposibil să faci turul globului acestei lumi de la un pol la altul. în care el figura 204 ca ultim supravieţuitor al unei catastrofe generale. este. dedicînd prietenului său utopist Elogiul nebuniei. arhicunoscută —. Schreber. Asumîn-du-mi riscul de a folosi un concept care ţine mai degrabă de etica. cunoscuţi de pe la antici şi reîntîlniţi în exact (!) aceeaşi succesiune la Restif de la Bretonne. e totuşi greu de acceptat. căci polii lumii celeilalte atingînd polii lumii acesteia. adăugind că autbafea acestuia „cherche l'etrange plutot que le plausible. ficţiunea. mici reforme. nu ezită să scrie „monument de science fiction naive". a lui Photios. dar poate fi făcută prezentă indirect. de interes pasager. fiind refugiul nebuniei. comentînd aceeaşi operă. nu poate fi spusă în logosul acestei cărţi. metafizic.actualizată în togo1. Ogmeni-Gîşte. o tentativă de a depăşi limitele acestuia prin înglobarea unor episoade ce anunţă atît de popularele „voyages 203 extraordinaires" din secolele al XVII-lea şi al XVIII. Istoricii literari specializaţi în science fiction au fost tentaţi s-o includă pe Margaret Cavendish printre pionerii genului. Spania şi la Polul Nord sînt simple drumeţii pe lîngă vizita lui Dinias şi a fiului său în Lună. care a trăit între 1624 şi 1673. respinge pînă şi şansa unei discuţii a nebuniei. în pathos-ul — iau acest cuvînt în sensul său cel mai bun — acestei cărţi. nu poate fi actualizată: „Tăcerea nebuniei nu e spusă. în care imaginaţia debordantă a autoarei a prelucrat şi elemente din celebrul roman elenistic Despre lucrurile incredibile care se văd dincolo de Thule. Lady Margaret.lea: împletirea citorva conflicte principale cu numeroase altele. a publicat în 1666 o lucrare intitulată The Descrip-tion of a New World. Şi. în Sicilia. ca Derrida. Cîţiva dintre eroi călătoresc în cele mai diverse ţinuturi şi cunosc popoarele cele mai bizare. asupra cărora el putea avea . unificarea religiilor. Plus aluzii la nave spaţiale.. happy end-ul. Oricît de primitiv ar părea. o ştim de la Foucault. Este tocmai capcana în care au căzut cei mai mulţi utopişti. Mulţi dintre ei au şi fost descoperiţi ca atare. rivalul plebeu al marchizului de Sade — ca să nu mai pomenesc de insula doctorului Moreau. 202 ' Derrida. astfel că nivelul textului trebuie cercetat mai atent. fost preşedinte al Senatului din Dresda. sprijinindu-se pe amănuntele de decor amintite. dar lungile peripluri de la Marea Neagră la oceanul de la răsărit. la delirul unui anume Dr. din Creta în Hades. Practica nu S-a răspîndit. nebunia şi raţiunea sînt izomorfe. nu s-a putut stabili decit pe o asemenea tăcere. de altfel — inclus în marea compilaţie Biblioteca. Manuel trimite l. Trebuie oare. „limbajul psihiatriei. nebuniei nu-i mai rămîne decît tăcerea. publicat prima dată în 1601 la Augsburg şi urmat la cinci ani de o traducere latină de mai mare circulaţie.semnele fără echivoc ale conflictului ei cu raţiunea. trebuie căutate mărcile nebuniei. Aproape că nu mai lipsea mult ca însuşi Antonius Diogenes să intereseze pe psihiatri. nu permit trecerea."7 Derrida schiţează astfel o poziţie între logos şi pathos. bombardamente aeriene. „Note psihanalitice asupra relatării autobiografice a unui caz de paranoia.. aşa cum se face de la Răsărit la Apus. care este monologul raţiunii asupra nebuniei. dar îl făcea să-i considere pe aceştia biete simulacre.

fiece accident anodin al ontologiei îşi afla poziţia precisă. avînd astfel posibilitatea celui mai direct contact cu realitatea pe care mai tîrziu avea s-o critice atît de aspru. dar şi aceşti „rosistes" pot fi .control deplin. etc. Margaret Cavendish o pune pe eroina sa să accepte sfatul spiritelor: „M-aţi convertit. în plus. 205 pentru a încerca stabilirea unor structuri mentale aberante cu caracter istoric. a doua fiind ignorată de oamenii de rînd. creaţia. care a traversat între 48 şi 55—57 de ani o profundă criză psihică. Astfel. erau oameni normali din punct de vedere psihic. Aproape exact la fel ca lumea noastră şi the Blazing World! Şi încă. such as we are. dimpotrivă. nu se poate pune problema unei singure imagini a unei personalităţi atît de complexe. în Des choses cachees depuis le commencement du monde) sau un Gilbert Durând (diurn vs. Se cunosc situaţii în care. a început să bată drumurile Franţei ca voiajor comercial. cu un neascuns deliciu. de o descriere a stării oamenilor. La teosoful suedez. creaţia este singura formă de echilibru. but he may create a World of what fashion and Government he will. Vă voi urrna sfatul. un vehicul. Monotonele scrieri ale lui Swedenborg. astfel că numai răuvoitorii ar putea spune despre flamboyantul utopist ceea ce s-a spus despre alţi campioni ai subîmpărţirii: „l'objet a triomphe de l'ob-servateur". în delirul său taxinomic. voi respinge şi voi dispreţui toate lumile dinafară mea. singura excepţie de la regula unei personalităţi afectate de boala psihică. nay. Margaret Cavendish vorbea şi ea de manipularea unor „supuşi imateriali" într-o lume imaterială. Fourier (1772—1837). determinante în constituirea culturilor şi civilizaţiilor. intitulat „Schizofrenia şi civilizaţia contemporană". conturează imaginea a două lumi aflate în relaţie. Un prieten al lui Holderlin. Meister Eckhart). ca într-o barocă parodie dublă a lui Aristotel şi a lui Leibniz. şi voi crea o lume a mea. E soarta obişnuită a oricărui amalgam: nici o metonimie pars pro toto nu-i poate restitui sfidătoarea dezordine. 10 Karl Jaspers. marile viziuni. S-a convenit că misticii au evoluat asemănător spre forme de isterie — cu fază iniţială. studiul misticilor din Structurile antropologice ale imaginarului) — trebuie înţeles în articulaţiile mai generale ale modelului său psiho- sccial. mărturisea că sensul era totdeauna prezent în ultimele poeme ale acestuia. Swedenborg ţine multă vreme un jurnal amănunţit al viselor sale sau inventează febril o dogmatică de inspiraţie protestantă. după cît s-a putut stabili pe baza documentelor. cultura europeană a fost dominată pînă în secolul al XVIII-lea de o tendinţă isterică. ci ea ar furniza terenul pe care ar veni să se implanteze şi să se dezvolte anumite virtualităţi excepţionale. as he pleases". astfel că." Mai aproape de delirul ducesei de Newcastle decît Schreber — care suferea de complexul putere şi supravieţuire 9 — mi se pare Swedenborg. în capitolul al şaselea al cărţii sale Strind' berg und Van Gogh.. crizelor schizofrenice. not onely so. and populous of immaterial subjects. 12 Alţii se opresc la suprafaţa obiectului de studiu. opinează că observaţiile asupra psihismului individual ar putea fi extinse la nivelul întregii societăţi. criză şi destindere —. Bietele noastre clasificări. figures. Clasificările fourieriste sînt automate: nici bine nu apare în atenţie un obiect. Revelaţiile sale. Din galeria figurilor ilustre ale utopiei. „rosistes". urmează. Charles Fourier este un alt personaj care a atras luarea-aminte a psihiatrilor. forms. de exemplu — originalitatea operei de artă. însoţită de o topografie minuţioasă a sferelor unde aceasta este situată. dezvol-tîndu-şi o imaginaţie clasificatoare pe care nici haosul absolut şi universal n-o putea exceda. aceia cu adevărat creatori (Plotin. perceptions.] nu ar fi un mijloc de expansiune. naturalul şi spiritualul. în vreme ce nu se putea obţine absolut nimic raţional de la el într-o conversaţie normală — schizofrenia ocolea. Bineînţeles. scrierile teologice ale lui Swedenborg sînt lipsite de suportul revelat pretins —. siluiesc inacceptabil o lume a nuanţelor. and all this within the cornpass of the head or scull. asemenea ducesei. colours. între hagiografie — motivată de acele elemente ale gîndirii lui Fourier care au devenit izvoare ale materialismului dialectic şi istoric — şi deriziune se pot plasa nenumărate portrete parţiale. fiindcă niciodată nu se va putea explica prin influenţa delirului — schizoid. cînd s-a terminat faza acută a crizei. pentru savoarea arhaica a limbii. cu evocarea unui minimum de detalii." ll Jaspers — ca şi un Rene Girard (distincţia logos iohanic — logos heraclitean. purtător al unui nume de familie respectat printre comercianţii din Franche-Comte. „poiristes". Swedenborg distinge stările în care comunică direct cu lumea suprasensibilă de vise. pe care le interpretează ca pe nişte simple semne. un cuvînt. answered the Spirits. întocmai: „Yes. El o domină copios. Lucid. pare-se. Să ne declarăm satisfăcuţi. după care a început să prevaleze o tendinţă schizofrenică: „Relaţia dintre timpul nostru şi schizofrenie [. exasperant binare. Toma de Aquino. că minuţiosul ordonator ii şi ia în posesie. Colindînd fără istov. dar cei mai importanţi dintre ei. spuse Ducesa spiritelor. într-un pasaj pe care îl reproduc. aşadar.. care l-a vizitat pe marele poet în faza finală. and give the Creatures thereof such motions. într-adevăr. nocturn. avem de-a face cu un fel de istorie naturală a lumii suprasensibile. 206 ei şi-a dominat întotdeauna noianul de observaţii. Tocmai această luxuriantă diversitate e obiectul lui Fourier. care transformă orice alăturare în antinomie. Fourier îl extinde — patafizic — literal şi în toate sensurile: horticultorii pot fi „cerisistes". în mare parte confecţionate cu deplina răceală a mistificării — după 1745. for every hurnane Creature can create an Immaterial World fully inhabited by immaterial creatures.

dar unitatea de măsură e deplin justificată: „Ce n'est pas ar-bitrairement que j'indique le pied du roi de Paris pour mes-sure naturelle. „infideles"). completare. va avea o talie de „84 pouces et 7 pieds". ca pentru Newton. la 32-e pârtie de la hauteur de l'eau dans Ies pompes aspirantes. totuşi: la Charenton au stat. 13 Numerele care intră în calculele fourieriste — utopiştii secolului trecut venerau. detaliere a lucrării Theorie des quatre mouvments (din 1808. suferea simultan de o suspiciune paranoidă şi de o infinită milă pentru umanitate. prin tradiţie. Toate sînt plasate într-un cifru imediat lizibil. care se mai autopro-clama şi „Columb al lumii sociale". nerotunjit. Fourier a continuat să prelucreze ideile capodoperei sale.într-o semantică barocă. acestea sînt „constantes". obţinută factorial. sub Napoleon. şi aşa mai departe. „douteuses". sunetele. Ura copiii." Curat preciziune! Acest gigantic sistem de calcule admite eroarea. apărută cam odată cu Fenomenologia spiritului!). între doi şi patru ani. elle sera toujours sous-entendue. sub pretext că ar iubi murdăria. care va trăi H4 ani (12 x 12) şi va procrea pînă la 120 (12 X 10) — pînă aici nici geriatria contemporană nu spune altceva —. e o versiune delirantă. pe care îl extrage pe neaşteptate dintr-un inepuizabil tezaur cabalistic. fiind inclus şi într-un bilanţ erudit: după două mere de rău augur pentru omenire — al lui Adam şi al lui Paris. Fourier se bazează pe autoritatea supremă a numărului precis. că scrierile lui Fourier păreau redactate la ospiciul Charenton. femeile. „riches". formulele fizico-matematice — sînt adesea cele mai neaşteptate. Toată opera sa. acelaşi număr fiind stabilit pentru toate celelalte talente (ca să stabiliţi cîte talente avea Fourier în vedere. pasiunile. „Jouvencelles". Acest măr demn de celebritate fu plătit cu paisprezece sous de un călător care cina cu mine la restaurantul Fevrier din Paris. astrele.es". utopistul jinduia să reducă legile pasiunilor la cîteva. O corespondenţă formală şi definitivă — arbitrară numai în ochii neiniţiaţilor — leagă regnurile. Obiecţia că asemenea clasificări sînt arbitrare a fost din capul locului respinsă.. aveau să desfacă păstăile de mazăre şi să aleagă boabele. confruntată cu viziunea lui Fourier în termeni seriali. organizat societar. coaptă pentru un sistem nou. începui atunci să bănuiesc o dezordine fundamentală în mecanismul industrial. perpetuă rescriere. o busolă de calcul. filogeneza societară. „genes". pot fi „Epouses" (la rindul lor. îl alege tocmai pe Saint-Simon —. stufoasă. „aises". rezumare. mărul lui Fourier ar putea figura onorabil în patafizică — la confluenţa acesteia cu patautopia. chiar apropiaţii au lăsat un portret al lui Fourier prea puţin măgulitor: avea o privire fixă. după optsprezece ani. mai precis. Fourier are „pauvres". paradigmatici. pot fi concepute legături numerice între numărul pasiunilor şi populaţia ideală şi necesară a falansterului. spune Barthes în inconfundabilul său studiu asupra lui Fourier. proporţiile corpului uman. îndîrjirea lui împotriva copiilor.. Nu era o injurie serioasă. va adăposti trei miliarde de fericiţi pasionaţi. mărul a rămas emblematic. rasele animalelor. în beatitudinea fără oprelişti a falansterului.. Dispreţuitor al filosofilor şi savanţilor — el se considera un inventator —. disociativi. într-o scriitură hieroglifică. asociativi. inevitabili 37 milioane de matematicieni de talia lui Newton. 207 nimeni nu tresare. omologiei dispare atunci cînd ne întîlnim cu numerele care au şi pentru noi. Povesteşte Fourier: „Un măr deveni pentru mine. 208 Providenţa însăşi îi făcuse un semn înspre Newton. „Demoiselles" „Demi-Dam. probabil ca partizani ai sistemelor concurente — mereu mai influente decît fourierismul. o identificare a structurii universului fizic newtonian cu lumea psihologică. deschisă proliferării semnificantului — „infinită şi totuşi structurată". ei aveau să execute.. şase după) — pentru a compensa o natură castă. Cîţiva ziarişti contemporani cu heraldul Armoniei nu au ezitat să spună. ii a cette propriete parce qu'il est egal a. corvezile cele mai dezgustătoare. care vedea că lumea." Pas de-l mai contrazice pe heraldul viitorului radios! Cu insistenţă maniacală. ca şi numeroase alte ciudăţenii. Dacă arborele pasiunilor are douăsprezece braţe. uite şi două norocoase — 'al lui Newton şi al său! 1S Aşa cum mărul lui Newton a intrat în istoria fizicii. şi aşa mai departe. pe vreo şapte mii de pagini publicate pînă acum (in octavo) şi în vreo treizeci de dosare inedite. Impasul viziunii noastre asupra lumii în termeni substitutivi. spre disperarea iniţiatorului.. formele. media infidelităţilor conjugale este tot de douăsprezece (şase înainte.)? Omul societar.. Chc-derlos de Laclos! Pe de altă parte. dintr-o inextricabilă matrice digitală — cu sensul din informatică — a lumii. împărţiţi trei miliarde la 37 milioane. Trei decenii după aceea.. Ori eu proveneam dintr-un ţinut în care cu paisprezece sous se cumpără mai mult de o sută de mere de aceeaşi mărime. geografia. Sade. 37 milioane de poeţi ca Homer." Evenimentul a avut loc în în 1779. Deşi în 1799 s-a repetat cu orez. sînt direct . păstrate pios de discipoli şi donate la Archives Nationales. 14 Ce se poate însă considera acceptabil în următoarele calcule: cînd globul. De asemenea. „Independan-tes" — la rîndul lor. cineva înşeală deci de douăzecişipatru de ori! —. absentă — ca într-un continuu extaz —. semnificaţie. noi nu vorbim decît de bogaţi şi săraci. dacă nu de talie superioară. pentru orice ar putea trece prin mintea cuiva înzestrat cu fantezie. 37 milioane de autori de comedii. a tot încercat să treacă drept continuator al lui Newton. vor fi. ca noi astăzi formalizarea. Fourier. a vechii identităţi structurale microcosm- macro-cosm. „Galantes". Saint-Simon. De ce? Greu de spus. „justes". iar în 1810 cu vin.„blanc-" sau „jaune-". dar şi ea e planificată: « Les calculs sur l'Attraction et sur le Mou- vement social sont tous sujets a l'exception d'un 18. pentru care să uzeze de terminologia şi calculele lui Newton.

fire paşnică. care ţine . se va combina cu sarea mărilor. cuvîntului i se dă semv peiorativ!). fiind cu toatele bune în sine. eventual involuntar— şi. concentree et trempee. şansa istorică de a-şi falansteriza imperiul. sur une planete qui sera implantee. maniilor şi fixaţiilor. Sălbăticie. regele Franţei a uitat complet de bizarul reformator (cum o fi putut?). Petersburg la Torino. aceleaşi pasaje de-a dreptul ininteligibile. oferit graţios în schimbul sprijinului decisiv. digresiuni şi interpolări. De ce se jenau într-atît fourieriştii? Potrivit Maestrului.. nou-format. pînă la urmă. Capitala Franţei ar fi atunci la Nevers: se va fi gindit Fourier. voia să se facă totul de la sine — detesta revoluţia violentă. n-a catadicsit să răspundă unei scrisori în care ordinea societară era prezentată ca soluţie ideală pentru toţi inamicii Creek şi Cherokee ai tinerei uniuni. istmurile Suez şi Panama sînt tăiate — s-ar părea că omenirea nu l-a negat integral pe Fourier! —. Victor Considerant. Orice pasiune îşi găsea exploatarea naturală şi complementul neu-tralizator — ce carieră a putut face argumentul perfecţiunii lui Dumnezeu! —. a cerut organizatorilor unui concurs pentru cea mai bună lucrare asupra bunătăţii lui Dumnezeu să-i reclame oficial contribuţia. din opera lui Fourier. credea Fourier. La moartea planetei noastre. Observarea şi catalogarea atmosferei sociale. va întirzia pînă în 1933. acerb constructor al unităţii în diversitatea extremă. înăbuşite de avalanşa comodităţilor. Viitorul fericit nu era adus cu forţa în prezent. Capitala lumii armoniene va fi Constantinopolul. în sfîrşit la înălţimea proiectului divin. Partizanii lui Fourier au simţit. 17 Filantropul nu avea să vină niciodată. ca şi altora. Se va naşte o coroană boreală. avânt la latre. Geografia zilelor noastre. o mare uşurare în 1827. America de Sud e deplasată spre nord. poate în amintirea umilinţelor şi eşecurilor unui provincial prea ambiţios. cosmogonia iui Fourier lipsea! (Avea să rămînă singura excepţie de la ceea ce unii cred că era strategia lui Fourier de a-şi năuci adversarii înainte ca ei să poată înţelege cit de subversiv era sistemul său l?). la englezescul neverl Omul. cuvinte ale unei limbi nemuritoare. passeront sur un autre globe neuf. Ce-mai rămîne din sare va fi extrasă prin cultivarea zonelor litorale — sînt plante care cresc natural în zone salmastre şi tocmai asta fac. deci. Bancherii Rotschild n-au dat o para pe regatul Ierusalimului. Africa merge mai în sud.. harta lumii va deveni un imens canular — Max Ernst. prin raccourci. Patriarhat. După ce l-a primit pentru trei minute. dimpotrivă: Armonia. Un singur mare lucru schimbat: pentru prima oară. Ştia ca trebuie să mintă. trebuie să ordoneze şi planetele. toată lumea va deveni instantaneu societară. oraşele sînt permutate: Stobk-hoirn vine la Bordeaux. Sub rezerva constatării că în multe privinţe Fourier l-a premers pe Freud. aşa cum i s-a propus într-o scrisoare din 1817 (poate fiindcă Fourier promitea suplimentar şi un climat ca în Italia! — climat în sens propriu. aceleaşi neologisme — inventate probabil cu un surîs sardonic — criptice. terenurile sterile vor da rod. îmi place să cred. atit de ciudat în cosmogonia avansată de Fourier? Acest „sympathique maniaque" (Raymond Ruyer). care va da lumină şi căldură în regiunile arctice. Erau cam aceleaşi idei — am văzut în ce ar consta unitatea operei fourieriste: eterna reîntoarcere la chestiuni 209 eja ştiute —. a transformat fourierismul intr-o mişcare politică. Barbarie şi Civilizaţie — epoca noastră. a pasiunilor. i-a dat iui în sarcină Pămintul —. vor trece pe un glob nou: „A Fepoque du deces de la planete. despărţindu- se însă de acesta. oamenii. sa grande âme. am văzut cum.. în primul rînd printr-o dirijare diametral opusă a resentimentelor şi a sublimării. fiind o simplă (simplă!) reformă industrială.psihanalizabile. se va înnoi radical: clima şi oceanele. vîrsta în care ar intra omenirea prin falansterizare (după Edenism. defectelor şi crimelor.'Fourier nu a dezarmat. un farmec veritabil. et par suite Ies notres qui lui sont inherentes. avantajelor şi stimulentelor. astfel încît o primăvară eternă va domni de la Ecuator la poli. cu atît mai semnificativ —. ocupat cu milioane de alte planete. cu „Europa după ploaie". pentru a se pune la adăpost de plagiatori. consulul american la Paris. răul venind: din societate —■ sună ca un text de Rousseau! Lumea rui ar fi devenit cu nimic mai plicticoasă după dispariţia Răului. fără îndoială. Utopistul ar fi trimis şi la obscurul concurs scoţian vreo copie a expunerii de sistem. e tot ce poate fi mai puţin monoton." Dincolo de bizarerie. considerată cu. evident). Represiunile de orice fel urmau să dispară. ar fi greu să refuzăm acestui pasaj. este însă excepţională. politică sau administrativă. repeta inlasabil că teoria sa nu are nimic de-a face cu vreo reformă religioasă. dînd un ocean planetar cu gust de limonada (s-a terminat cu suferinţele naufragiaţilor!). Convins de însemnătatea operei sale. acceptarea planurilor sale era iminentă. pentru a-şi estompa şocanta doctrină: îşi proclama sus şi tare credinţa în Dumnezeu — un Dumnezeu care. Ce era. Un acid citric boreal. nu lipsită pe alocuri de umbra geniului. la apariţia cărţii sale Le Nouveau Monde industriei. Ţarul Rusiei a ratat.prin falansterizare — numai după moartea lui Fourier. Planeta îşi va modifica înclinaţia axială. noul lider al şcolii. Parisul? Un biet califat (!). după care. prin dispariţia viciilor. îndreptăţire perimată. Tot ce lipsea era un filantrop care să finanţeze înfiinţarea primului falanster. eliberîndu-l progresiv pe Dumnezeu de corvezile din colţul nostru de galaxie. influentă în perioada 210 monarhiei din Iulie. în sfirşit. John Barnet. la rîndu-i. ci se instala singur.

oamenii — cu două-trei degete mai înalţi la fiecare nouă generaţie — flămînzind. şi sănătoasă. Barthes a găsit frecvent elemente de supra-reaiism ia Fourier. „sur son dos souple et elastique". —. cu anti-leul şi cu altele asemenea. în mări vor trăi numai fiinţe folositoare: anti-rechinul. Numai că avea să treacă senin la reformarea din temelii a rasei noastre. evantai şi parasol. metoda primeşte un nume — ecart absoln — şi o definiţie care se citeşte ca o reluare paroxistică a dubiului cartezian: „Admit că mijlocul cel mai sigur de a ajunge la descoperiri utile este distanţarea în toate sensurile de metodele urmate de dubioasele ştiinţe care nu au contribuit niciodată cu vreo invenţie de cel mai mic interes pentru societate şi care. Fourier garantează tuturor onoruri şi respect. Dar şi de suprarealişti. mult 213 ameliorat — culturi a trecutului. nu au reuşit nici măcar să elimine sărăcia. Viaţa în falanster nu e pîndită decît de primejdia unei diminuări a energiei pasionale. Noua ordine va provoca un apetit devorant. prin Lyon. cum am spus. E un topos al utopismului. să. a pasiunii pentru discordie evocă „sociologia conflictului" formulată de Georg Simmel spre finele secolului trecu' —-. 20 Şi ce griji ar mai putea avea omul societar. simultan sau pe rînd. Nici războaiele nu vor dispărea: armate numeric egale. paşnică. Cum poetică e şi înmulţirea cu şapte a astrului romantic: pe cerul viitorului fourierist vor străluci şapte luni. fiind apoi eliberaţi — dacă nu există nemulţumiri. care e o creaţie intangibilă a Domnului. care nu se stinge. ca pe 212 tabla de şah... Odată sfârşite aceste conflicte de operetă — păstrarea.211 de poezie. am decis în consecinţă să stau în opoziţie constantă faţă de aceste ştiinţe". Nu înseamnă că armatele vor dispărea: cele armohiene vor fi folosite în ample întreprinderi ale naţiunilor. venerat din motive de strategie şi tactică. . Al doilea a recunoscut importanta înrîurire fourieristă. operas. întregeşte panorama revoluţiei antropologice fourieriste. Se va scrie de şapte ori mai multă poezie? De şapte ori mai puţină? Un punct asupra căruia Fourier nu a obosit să tot revină au fost modificările pe care le va suferi omul — am văzut deja şi noi cîteva. festivă. la corvezi. vizitatorii vor fi în scurtă vreme integraţi în seria pasională corespunzătoare. în special de „mirlitons". Anti-leul. „fruit si perfide pcur Ies civilises". imediat ce i-a venit prin minte. să digeră iute. Metoda fundamentală a lui Fourier consta într-o respingere totală a tuturor şcolilor filosofice şi moraliste. propunătorul hîtru al unui sistem de iluminat public cu ochi de tigru. Dar toate au leac în Armonie! Acest utopist. and lovemaking. alta de femei. Pe uscat. Doctrinarul criticase concurenţa pentru dorinţa de a schimba omul. chiar sub o formă ridicolă. mare adversar al pîinii — pe care. banepuets. era un tot atît de mare fan al aşa-numitelor „mirlitons". în ciuda imensului progres al industriei. ar fi un cetăţean potrivit pentru ea. această iconoclastie programatică şi neîndurătoare. O parte a pasiunii belicoase. 19 „La vie fourieriste est une immense party". Un al treilea sex. nu întîrzie. Andy Warhol spunea cîndva că în viitor toţi oamenii vor fi celebri. Oamendor lui Fourier le va apărea un al şaselea simţ. stabilă sau ambulantă — marile excursii colective —. O atmosferă neîntrerupt. va convieţui cu anti-girafa.notăm balonul care va parcurge 300 km „d'une trăite". una de bărbaţi. navele cosmice. digerind-o greu în viaţa de toate zilele. sub ochii unor arbitri neutri. ne transportă în aceeaşi zi. După „Seriosophie". bună la toate: adăpost de intemperii. a înlocuit-o cu zahărul şi compotul în viaţa de apoi societară —. anti-balena şi alţi peşti domesticiţi vor remorca vasele. a întregii — nu contează excepţii ca Dumnezeu. vor duce un fel de război poziţional. mîndră lume nouă! Alphons Allais. Pasiunile vor putea fi trăite direct sau prin vicarianţă — de la o vîrstă. O. Pere Cepe şi de Cymbalum Pataphysicum. punînd în loc o mare patimă a schimbării mediului.1S Nici animalele nu vor fi exceptate de la înnoire. a putut scrie Barthes. va fi dispărut? Chiar aşa: Fourier pomeneşte mereu de dificultatea de a recunoaşte un pepene bun. care nu s-a mulţumit să povestească de o insulă fericită la Antipozi şi a reconstruit din temelii un întreg univers. ori Newton. one grand weekend of horti-culture and arboriculture. prizonierii vor primi cele mai nestînjenitoare cazne. „an uninter-rupted Satur da y-night party. Acest ecart absoln." Nici un moment de plictiseală. spre fericirea lor. Pentru a nu întîrzia şi asupra invenţiilor tehnice. dar aceasta e preîntîmpinată prin cele mai diverse metode şi procedee ale regenerării şi excesului. de la Marsilia. în ameliorarea planetei. de tristeţe. să-ţi smintească de Ubu. de griji. evident. veselă. masculin şi feminin. dar mai cu seamă diversificarea nemaiîntîl-nită a produselor de patiserie. care pune capăt tiraniei bărbaţilor. la diferitele mese. din moment ce una dintre cele cumplite. un ochi în ceafă şi o coadă de 14 picioare. Armenia învinge. în locul împuşcăturilor vor pocni dopurile sticlelor de şampanie. tulbure stare intermediară de stabilire a seriilor pasionale. la Paris. va fi disipată în concursuri de patiserie. Cîte cinci minute. girafa — fără altă utilitate precisă decît aceea de a simboliza adevărul —. parades. ci se armonizează. din două în trei ore — delicatesele. deosebirea unui pepene galben bun de unul prost. în The-orie des quatre mouvements deja. iar contribuţia metodologică esenţială a părintelui ordinii societare îl leagă pe acesta direct de scoală lui Tristan Tzara şi Andre Breton. scriind chiar o simpatică Ode ă Fourier. după un examen şi după consultarea unui catalog cu cele 810 persoane reprezentînd pasiunile de bază (o fantasmă a voiajorului ccmcrciai?).. Fourier.

producîndu-se. într-o notiţă laconică. că establishmeni-ul se va simţi agresat de ideile sale. în studiul citat. le fou du Palms Royaî — locul precis în care şi-a aşteptat zilnic şi zadarnic bancherul—. Restif de la Bretonne. Fourier premedita răsturnarea violentă a orizontului de aşteptare: sigur că titlul primei sale cărţi — Theorie des quatre mouvements — e ciudat. Totuşi. nici protocronismul nu sînt necesare pentru recuperarea semnificaţiilor mai subtile ale fourieris- mului. 215 Masca arlechinului a rămas însă lipită de chipul utopistului. dar concepţiile sale despre muncă. inconfundabila fantezie cosmogonică a lui Restif. Expusă mai cu seamă în trei cărţi (Philosophie de Monsieur Nicolas şi Cosmogenies. „un fel de anacolut între minuţia domestică a exemplului şi amploarea proiectului utopist". Les Posthumes. ajungînd victimă a propriei înşelăciuni. legată de interpretarea unor manifestări de cruzime feminină ca dorinţă: „Alţii au exercitat în sens colectiv atrocităţile pe care Madame Strogonoff o nobilă rusoaică inconştient îndrăgostită de roaba pe care o chinuia le practica individual. 23 Frank E. efectul sufocării pasiunilor. tot fără a intra în amănunte delicate. Fourier l-a recunoscut pe acesta ca precursor intelectual.. în fantasmele sale. formînd sintagme de toată savoarea: . bazîndu-se pe manuscrise şi pe anumite pasaje care au văzut lumina tiparului. constînd în asocierea a două clase de cuvinte a căror ierarhie tradiţională nu e anulată. admitea autorul. nu lipsită totuşi de coincidenţe are mai rămîn de explicat. Lui Nero ii plăceau cruzimile colective sau aplicarea lor generală. Elucubraţiile incluse din abundenţă. Criticul a remarcat pertinent 25 recurenţa în textul lui Fourier — ca şi în cel sadian — a unui procedeu retoric insolit. Manuel. Astfel. iar cosmogonia sa o evocă pe a acestuia. Şi. dragoste. Era superfluă o nouă referire la marchizul libertin. s-a văzut constrîns a-şi desfăşura toate proverbialele daruri critice pentru a detecta o suprapunere a două limbaje în discursul fourierist. dar frecvent în istorie sub alte forme. Acest gust pentru atrocităţi nu e decit o contrapa-siune. 22 Au existat tentative de a salva opera lui Fourier si altfel decît prin conservare sau prin selecţia unor pasaje — modeste ca proporţii în raport cu imensul corpus — integrabile teoriilor altor gînditori. 21 Nu este aici locul să mă opresc asupra tuturor acestor nume — ar rezulta probabil o monografie. mult mai subversiv. am văzut. au izbutit să mascheze atacurile sale revoluţionare la adresa familiei şi întregului sistem sccial-economic al capitalismului. Fourier considera că şi-a adus învăţăturii!' în agora bine disimulate de abundenţa adaosurilor năstruşnice. „Le Sphinx sans Oedipe ou l'enigme des quatre mouvements". Aşa cum penitentul isteţ strecoară un păcat foarte mare într-un context de păcate veniale. Cum am zice azi. a fost ciştigătonil marii probe de enigmistică pe care o piopusese lumii. ci. care nu au reuşit să detecteze mascarada dictată de prudenţă. apostolul societar plănuia viclean să-şi copleşească prin delir programatic posibil» inamici — dacă nu l-ar fi doborît. prea mult patos a risipit pentru minuţioasele rătăciri! 2i Barthes. Rousseau. cu timing precis. Newton. că. după Jauss şi Compania. Prea le-a repetat. trebuie să-ifi fost cunoscută lui Fourier. in falanster şi la Silling. fiindcă în toată cartea se fac apropieri intre cei doi. ca şi conţinutul său. bogăţie şi celelalte se puteau insinua în conştiinţa conb mporaniior. dar au fost neglijate. pentru a obţine astfel absolvirea. l-ar fi plagiat!—. trecut foarte des sub tăcere. utilitatea socială a pasiunilor. Senancour. Obsedanţii „mir-litons" răsar în compania unor termeni savanţi ori abstracţi. ridiculizat de foiletoniştii vremii. din 1796." Greu s-ar mai găsi in epocă asemenea aprecieri asupra naturii ritualului religios primitiv şi a scrierilor lui Sade. pe Claude de Saint-Martin. Kepler. fie şi numai pentru a exploda în generaţiile viitoare. Dar nici arhivistică. mai mult decît a-l fi citit pe Sade. avea să ajungă. in-serînd elemente de discurs şocante. Fourier lasă o descriere fantezistă a strategiei sale mistificatoare. aş vrea să precizez că Restif de la Bretonne recunoştea. cu mult mai respectabili. grupează sub eticheta inter-texte. de-clarîndu-le ruşinat — dar demn şi preocupat să-şi scoată sistemul cu faţa curată U. ca şi Fourier. cu termenii lui Barthes. ca şi faptul. organizarea izbitor sadiană a An- gelicatului la Fourier. alături de utopistul nepereche. sau din cînd în cînd. Odin a făcut din ele un sistem religios şi de Sade un sistem -214 moral. Iar într-un fragment ai unui manuscris salvat de discipoli şi publicat m al nouălea volum din La Phalange găsim o analiză surprinzătoare ca modernitate şi profunzime. s-ar putea ca pînălaurmă •arlechinul să-şi uite ieşirea din ambiguitate. în miezul suprarealismului. într-un text postum apărut în 1849. dezorientată." Aş adăuga. cine ştie. Din lista lui Barthes lipseşte Sade. el. de care am amintit mai sus. Nimeni nu putea considera adversar serios pe un vi zionar torenţial şi năuc. egalizată. Nu e de neconceput ca Fourier să fi crezut iniţial. care face disperat cu ochiul unor cititori mai pregătiţi — cu rare excepţii — să se amuze şi să batjocorească decît să dezlege şarade. Un concept foarte abstract şi ambiţios e juxta-pus unui obiect absolut derizoriu. din 1802J. Fiind convins. ca Saint-Simon sau Wronski. dar ele erau mai puţin ciudate decît judecătorii săi. Manuel şi Fritzie P.camuflaj. propun ca imagine a lui Fourier masca arlechinului. regia de party. El. Roland Barthes. iar fragmentara „Vie de Fourier" se încheie sec: „Fourier avait Iu Sade. care probabil nu era la curent cu teoria factorului intenţional la Fourier. Diderot.truvabil la Nietzsche noul moralist şi la Rimbaud.

" 28 Mai aproape de noi în timp. suspectat de abateri de la raţionalitate. viaţa fără utopie devine irespirabilă. cadre logice convenţionale. iese învins din asemenea întîlniri ale futilităţii cu nobleţea. ca instituţie. infinit." 31 IM 8 NOTE . Sistematicul e jocul sistemului. Wells. între sistem şi sistematic. catehism."30 Componenta iluzorie a mentalităţii utopice poate h mai bine înţeleasă ţprin lectura unor rînduri din lucrarea. nu prin „dezvoltare". Limbajul însuşi. atîta vreme simbolul utopiei. gratuit. Este drept. chiar minuţia furibundă a lui Fourier are rost: „Peut-etre l'imagination du detail est-elle ce qui definit specifiquement l'Utopie (par opposition â la science politique). Pas de norme.. semble pulverise.] until at last they took possession of me". puisque rien n'est anormale dans le phalanstere. în Ideologia germană. ea se apropie de ideea delirantă din psihiatrie. ce serait logique.. „Ies fournees de petits pâtes anathemises par le concile". Fourier reprezintă sistematicul. Normalitatea.. închis. dar se şi separă de ea. Iată ce explică faptul că o oarecare corespondenţă poate exista între edificiul raţional al unei fiinţe normale şi mesajele supranaturale pe care le primesc schizofrenii de genul acelora de care vorbim. diagnosticul. Acestea. convingător şi sever. interesată de nevoia omului de a se identifica fără greş cu spiritul său. mono-semic. Karl Jaspers. Acest tip de nebunie e numit de Bellamy „a kind of fin-de-siecle schizophrenia" şi s-ar putea descrie astfel: „Eul" din naraţiunea Călătorului Temporal (din The Time Machine. au afirmat că „realul conţinut în aceste sisteme nu se găseşte deloc în forma lor sistematică. conchide Bellamy. în First and Last Things. sub pedeapsa pietrificării. Detectate în lticiări reputate ale unor autori celebri. Ideea delirantă este esenţialmente [. Ar fi excesiv să considerăm că autorul-demiurg i-a făcut pe aceştia după chipul şi asemănarea lui. Nu încape îndoială. 27 Sistemul. lumii îi trebuie un delir nou. scrie Wells cu vocea Călătorului). Aceasta. Marx şi Engels. sistem. prin diseminare. El se constituie prin pulverizare. De aici o acută senzaţie de părăsire. îl iau în stă-pînire („theyimpresiile grew up in my mind [. lui Freud. un discurs fără „obiect" şi fără „subiect". celle de norme. El se transmite prin repetiţie. dar nimeni nu ne împiedică să regăsim în eroi ceva din fiinţa literatorului. pierde contactul cu „present seif" (R. aşa cum s-a întîmplat cu opera lui Fourier după transformarea ei de către discipoli în sistem. „Ies petits pâtes adoptes par le concile de Baby-lone" etc.. chiar dacă nu se ţine seama de structura complicat A a ideii delirante. imediat ce bolnavii vorbesc de ele le fac să intre în categoriile generale.D. scrie: „oricît de specifice ai li acitste experienţe patologice inaccesibile unei fiinţe normale. un limbaj fără iluzii referenţiale. e ceea ce dovedesc cel mai bine fourieriştii ortodocşi. a fost şi el.. concluzie ori rezumat. ambele dizolvate prin contagiune într-o deconcertantă semnificaţie incompatibilă cu normalitatea. autonome. Existenţialismul nu mai e departe. care a teoretizat şi practicat a modem utopia. Sfîrşitul acestui eseu va da şi mai mult decît paginile precedente senzaţia unui colaj de citate. inutil să adaug) se simte oarecum separat de „impresiile" şi „emoţiile" care presează dinafară. nu au caracter normal sau anormal. de singurătate. Wells avea să demonstreze că interesul omului edwardian pentru ambientul fizic derivă din nevoia „unui 217 cîmp de acţiune în care şinele în formare poate intra înjfr-un proces integrativ de cunoaştere" (William Bellamy). e deplasat la nivelul eroilor ficţionali. sub ameninţarea unui viitor supraevaluat. iluzia nu este în mod necesar falsă. constituie un simplu mijloc de comunicare. ele nu au nici măcar valoare psihică. nu e transmisibil decît prin deformare. adică irealizabilă sau în contradicţie cu realitatea. Generalizînd. nu „self-possessed"). se întîmplă în toată proza edwardiană. teoretizat de Karl Mannheim. din punctul de vedere al discursului. şi este destinat eşecului. e un corp de doctrină în care elementele se dezvoltă logic — retoric. care în ciuda întregii lor ortodoxii sînt exact la antipodul lui Fourier: nişte burghezi doctrinari.] în contradicţie cu realitatea. de fantasmele luxuriante ale dezechilibrului. e năpădit de o colcăială suprarealistă. la rîndulei. e-senţialmente preocupată ontologic. puisque le detail est fantasmatique et accomplit â ce titre le plaisir meme du Deşir. deschis. se clatină. cel puţin pentru mulţime. ci de o degradare prin maximă extensiune: „La notion cardinale de toute utopie. monologic. pasajele ce urmează pot figura cu egală îndreptăţire ca moito. de înstrăinare." în sfîrşit cuvintele grele de tîlc ale lui Cioran: „în timp. fiindcă nu e vorba pur şi simplu de a aclama contrariul riguros al normei acceptate în lumea noastră. Viitorul unei iluzii: „Ceea ce caracterizează iluzia este faptul de a fi derivată din dorinţele omeneşti. insistenţă. ar putea fi rescris ca sistematic vs. de astă dată cu mijloacele en vogne ale antipsihiatriei. După William Bellamy 29." Pasajul a fost punctul de plecare al unei disocieri pertinente a lui 216 Barthes.. Starea psihică astfel definită e patologică după aparenţe („possessed". Laing) şi suferă o vertiginoasă disociere."26 Toată regia eşuează în carnaval. preocupat tocmai de mărcile aberaţiei în textele psihopaţilor rămaşi în istoria culturii şi parcă dia-logînd cu convingerea kantiană că trebuie să sacrifici e parte din înţelegerea lumii acesteia pentru a ajunge la cunoaşterea intuitivă a unui alt univers. cuplul antagonic utopie- ideologie. Wells pare să creeze un model de conştiinţă care. Ceasornicul.„Ies 44 systemes de petits pâtes". în această lumină.

cit. 11 Jaspers. Utopias and Utopian Thought.. Poate că singurul cercetător care şi-a asumat senin condiţia altfel ingrată de a se lăsa dihotomizat de obiectul de studiu a fost Ştefan Odobleja (Cf. p. 43.. sursă de . Utopian Thought in the Western Thought. 1966. coli. 1964 (text prescurtat). Frank E Manuel. op. 1978. 18 Pentru Barthes (op. Histoire et Utopie. 60 (vorbind de cartea citată a lui Foucault). cit. 10 V. La folie et la chose litteraire. ameliorarea raselor etc.. Scriitura lui Fourier se dovedeşte şi pe această cale a fi fost influenţată de tendinţele discursului gazetăresc.. 4 (61)1982. în ciuda aparenţelor. cit. E. o pătrunzătoare critică a economiei capitaliste (a în- 219 tregii societăţi. Fritzie P. Boston. 1960. 125). 4 Ideea conştiinţei planetare are o bibliografie întinsă. snblinieri. Fourier. Odobleja. com-punînd. cit. 5. Dintre pasajele de analiză ale lui Fourier. p. 98 (această particularitate a discursului fourierist e numit acolo paragramatism). 6 Michel Foucault. cu alte exemple. Fritzie P. Houghton Mifflin Co.1 Michel Foucault. 31 E..115. £4l-675. 110. Sau. 114. Unele dintre notaţiile sale. „Bibliotheque des histoires".. pp. Scrisul Românesc. 87 — 99. op. The Belknap Press of Harvard «miversity Press. 2i CW. Gallimard. „literatura e singurul canal prin :are nebunia. v. Karl Jaspers. 27 Barthes. 16 Cf. v. Sorin Antohi „Un Modele d'utopie a loeuvre dans Ies Principautes Danubiennes". 100-l03. Paris. cit. Ealzac preţuia în med deosebit o critică a familiei burgheze. 1018. 1970. Sau. 3 Shoshana Felman. 13 V. de fapt). The Navei of Wells.. pp. Barthes nu se opreşte la această propoziţie. 233. Arguments. din care lipseşte -e. Routledge and Kegan Paul. je nai disserte que sur. Dintre neologisme. Manuel. sînt reţinute imediat. sau cel puţin a putut vorbi cu o relativă libertate. Fritzie P. cit. 22 Cf. 1985. transformarea planetei. în istorie. mare expert în artă indiană din Boston: „From the stone age until now. 15J. Seuil.. p. 1971. cit." .. din „matrone". M-am folosit şi eu de Massen und Macht şi imaginea canettiană a supravieţuitorului. cu tabloul real şi complet al debordantei prosperităţi armoniene! Pare de neînchipuit o ataie cenzură tocmai la Fourier. p. Histoire de la folie ă Vage clas-sique. Acolo se foloseşte prima dată sintagma care denumeşte complexul în chestiune. pp. Sînt lucruri arhicunoscute la noi. De interes pentru discuţia noastră este prezenţa acestui motiv în legătură cu utopismul aberant. 1961. 5 Shoshana Felman. controlat raţional. 160. cit. op. 659. începem să ne obişnuim cu accelerarea istoriei. Barthes. Zub (e:d. pp. Barthes. 20 Barthes. Seuil. cu două apendice). etc. Manuel. 7 . fru. rezultă în noosfcră — o centură universală de forţe psihosociale. 188. 83—124 şi 187-l88. 1970). 116. 1979. cucerirea spaţiului cosmic. Iaşi. s-a vorbit în numele său. „Fourier: The Eurgeoning of Instinct" pp. Strindberg und Van Gogh. 9 Vezi în acest sens cele două capitole despre Schreber în impresionanta operă a lui Canetti Massen und Macht.. p. Bcr. Ideology and Insanity. New York. op." 26 Gilles Lapouge. 29 V.. prefaţă la prima ediţie. Am folosit ediţia franceză (Minuit. 124). Manuel. marca franceză a genului feminin: din „Fee" se obţine astfel „Fe". Swedenborg-Holderlin (1922). op. 1972 (ediţie nouă. Manuel. Marx şi Engels. Szasz. p. mai ales atunci cînd acesta din urmă foloseşte şi clişeul mitologic al antropogenezei continue. Straniile masculine sînt rezultatul unei configuraţii grafice insolite. 273. 30 Jaspers. Seuil. Barthes sesizase şi caracterul propedeutic al aceluiaşi discurs. 19 Frank. Paris. Manuel. Manuel. „Cogito et histoire de la follie". 3 Cf. Folie et De'raison. cit. 12 Emmanuel Todd despre Claude Levi-Strauss. p. 8 Frank E. pp. Fourier. Manuel (ed. de o limpezime şi exactitate foarte rare în literatura premarxistă. p. La Teilhard de Chardin. cu termenul iui Juiian Huxley. la începutul secolului trecut în tiparele sale clasice: formule lapidare şi totodată plastice. cit.. p. dar el repeta adesea: „craignant de vous faire entrevoir l'immensite de ces plaisirs. in Le fou et le pro-ietaire. acolo acesta este comentat pe larg. E. în care se descriau şaizeci de situaţii ce adulter. 253 — 254). p. din grija pentru receptori: prea i-ar amărî. 8. un loc aparte revine unor forme inconceptibile de masculin asociate substantivelor feminine. 15 Observaţiile lui Fourier sînt cîteodată extrem de interesante. cit.. p. Flammarion. Paris. Manuel. Manuel. deja fixat. Loyola. Robert Laffont. culmea ar fi neologismele lui Fourier — în fond. „matron" etc. Dar hominizarea (Teilhard de Chardin). Problema lui Fourier era însă aceea de a lega observaţiile sale fulgurante. p. pp. 66l-664. utopică deşi biologic necesară. pregnante. Double-day Anchor. p. Am consultat trei ediţii ale lucrării: Paris. pînă la gnoza de la Princeton. in l'Ecriture et la lifferance. Fritzie P.. quelle degringolade " 1 Greu ar putea găsi cineva o formulare mai plastică a pesimistei convingeri populare. de la Pecqueur şi Proudhon la Weitling. p. cit. Pion. între altele. dacă nu i-ar ucide pur şi simplu. 59-60. mergînd pînă la aştrii gînditori din science fiction şi — ca reluare a gnozei iudeo-creştine într-o societate informatizată.. pp. op. Paris. Psihologia consonantisiă şi cibernetica. Sade. 14 Pentru contrastarea celor două Weltanschauung. DAS ENDE DER UTOPIE? La sărbătorirea lui Mircea Eliade cu prilejul împlinirii vîrstei de şaptezeci de ani. „Toward a Psychological History of Utopias". mai ales pp. 41. Massachusetts. Ananda Coomaraswsmy evoca vorba de duh a unui anume Dr. M. 67l-672. titluri şocante. cum •5pune Shoshana Felman (op. Frank E. aşa cum este sugerată de ştiinţele contemporane.. 28 Ibidem. scriere spaţiată etc. în Opinia studenţească.) Culture and Society. chenare. Gallimard. 21 Ibidem.Jacques Derrida. duce oare numai înspre generalizarea raţiunii? Sau poate pe terasa următoare a muntelui evoluţiei (imaginea e a lui Toyn-bee) ne aşteaptă. 1969. cit. op. William Bellamy. op. în noosistem. op.ze întregi evidenţiate grafic prin corp de literă. op. în eseul „Survivors' Suite". in Frank E. Cam-bridge. 2a V. Roland Barthes. Frank. pretinde că se abţine întotdeauna de la detalierea veritabilă a descrierilor Armoniei. " Pentru întregirea portretului lui Fourier. cap. p. 1967. făcînd din ea pivotul unei incitante interpretări. în Al. creşterea longievităţii. Thomas S. recapitulează coordonatele esenţiale ale importanţei lui Fourier pentru doctrinele socialiste. op. 164.net and Galsworthy: 1890-l910. 1978. în Histoire de Vutopie (Paris. p. majuscule. p.. 23 Jean Servier. Gallimard. 96. 1978.. prefaţată de Maurice Blanchot. reţinute pe capete de hîr-tie şi adunate prin dosare. Cîteva pagini mai inainte (89—90). Cioran. evoluţia psihosocială a omenirii. Imaginaţia sa debordantă era totuşi ireductibilă la o scriitură dintre cele obişnuite.). Utopie et civilisaticns. într-un discurs coerent. p.. John Lodge. ca aforisme.

Ce mai rămîne utopic în acest „sfîrşit al utopiei"? Rămâne dimensiunea estetico-erotică. Marcuse recurge dezarmant la clişeul utopist al conspiraţiei ostile: societatea. de emanciparea din tirania muncii alienante ori de imunitatea faţă de represiune. cam de cînd se poate vorbi de o răsturnare a discursului utopic. saltul într-o diferenţă calitativă. Dincolo de animalitate toate nevoile umane. se opune transformărilor în bine. prefigurat tot mai insistent în tonuri sumbre. încrezătoare în posibilitatea tehnologiei avansate de a oferi totul — în condiţiile unui sistem corect raţional-organizaţional. întîlnite în impossibilia. Mai mult decît atît. Marcuse credea. de fericire gratuită (şi nu neapărat meritată). ca şi cum sistemele unor Morus. inerente sistemului de dominaţie capitalistă. făcînd descoperirea — un secret allui Polichinelle —caracterului istoric alnevoilorumane. nevoie de a continua produc- 222 Jivitatea nesfîrşită şi risipitoare — strîns legată de distrugere —. judecind superficial o tradiţie europeană foarte importantă. limitate. imperturbabile. evocă din nou pe Schiller. tentativă de recuperare a unui trecut idealizat. îşi pierde „prospeţimea ontologică". a unei diferenţe calitative decisive între vechile şi noile nevoi: „Nevoile umane au un caracter istoric. transformarea fourieristă a muncii în joc.con-temptus mundi. a lansat în 1967 sintagma „das Ende der Utopie". sînt istoriceşte determinate şi istoriceşte transformabile. Vechiul se manifestă ca nevoie a luptei pentru existenţă. în întregul ei (!). răspunsul lui Marcuse la perena provocare intelectuală a utopiei nu s-a putut impune. Reapariţia profeţiilor „mizerabiliste" în centrul discursului despre ordinea ideală coincide cu transformarea treptată a acestuia într-un discurs despre viitor. că lumea se degradează continuu. nihilismul proliferează şi. festive. ră-mînînd o utopie subîntinsă de realism. reînscenare şamanică 4 a mitului fondator. spirit de competiţie. Aşa s-au petrecut lucrurile cu cea mai cunoscută dintre viziunile sfîrşitului utopiei. are totodată o misiune mai uşoară. aparent la concurenţă cu utopia. Retorica libertară a poetului e sprijinită de aserţiuni tipice filosofului. în 221 ■ titlul intervenţiei sale din cadrul unui colocviu ai Universităţii Libere din Berlin. Fourier sau Owen nu ar fi fost sabotate de propriile contradicţii interne ale utopiei. nu au lipsit profeţiile sfirşitului ei. ordonate. nu va mai fi legată de satisfacerea nevoilor materiale. 5 Ideea lui Marcuse era că utopia încetase să mai fie un obiect al deriziunii şi o contradicţie a potenţialităţiior socio-istorice. sau cel puţin o deplasare a proiecţiilor sale către polul negativ al utmi cuplu în care polul pozitiv este constituit de viziunile fericirii calme. tot atît de veche ca istoria şi speranţa. apocalipsul e iminent şi. Istoricii literari au resimţit obligaţia taxinomică de a fabrica termeni noi pentru nu prea noua realitate literară. apostol al civilizaţiei nonrepresive. Campanella. sorginte a unei noi. s-a afirmat că sfîrşitul utopiei ar fi început la finele secolului trecut. inclusiv sexualitatea. nevoie de represiune a pornirilor instinctuale. despre care corifeul Şcolii de la Frankfurt scrisese încă de tînăr. Retorica şi logica internă a unor asemenea profeţii sînt acelea. că vechile utopii raţionaliste nu se realizaseră din pricina insuficientei dezvoltări a tehnologici. Noul înseamnă nevoie de odihnă. utopia în negativ. datorită faptului că omul civilizaţiei tehnologice era capabil de orice transformare a ambientului natural şi tehnic. datorată lui Herbcrt Mar-cuse. construcţie psihică imună la dezastrul exterior. îmbătrî-neşte. declanşarea mecanismului utopiza-tor fiind dependentă de aporetica formare a purtătorilor schimbării sociale în chiar procesul de schimbare. astfel că s-a ajuns a se vorbi de „an-tiutopie" 8. Şi ruptura cu continuitatea nevoilor care poartă cu ele propria represiune. sînt o negare a celor vechi. dar audienţa lor pare să nu ţină seama de inconsistenţe şi contradicţii structurale. 2 Această convingere. 7 îutr-o vreme a relativismului sistematic. ci ceva inerent dezvoltării forţelor de producţie. Sfîrşitul utopiei implică subtil sfîrşitul istoriei. Aceasta a atins un nivel la care necesită noi nevoi vitale pentru a fi la înălţimea propriilor posibilităţi. Cu toată această remarcabilă înzestrare a utopiei pentru subzistenţă în aşteptarea biruinţei depline. Acest sfîrşit al utopiei este de fapt sfîrşitul utopiei tradiţionale. care ştie să adauge că noua libertate. Din altă perspectivă. inevitabil văzute dialectic de Marcuse. firească în perioadele istorice agitate. Resurecţia apocalipticului. deci. bazată schil-lerian pe jocul liber al facultăţilor umane — a se vedea Eros şi civilizaţie (1955). avînd tot mai mult temei. dacă factorii materiali şi psihici necesari producerii ei există.3 în asemenea împrejurări nici utopia nu mai poate fi departe: proiect fantezist al viitorului. entuziasmul milenarist e justificat. nu face în fond decît să-i pregătească acesteia din urmă instalarea dacă: mundus senescii. modelate după profeţiile sfîrşitului istoriei. în sensul că viitorul nu mai apare ca o continuare ori dezvoltare a trecutului. de intimitate — singurătate sau convieţuire cu persoane alese liber —. însăşi categoria intelectuală a utopismului şi-a pierdut prin urmare sensul într-o lume în care toate visele îşi găsesc împlinirea. care eşuează în prezentul tuturor posibilităţilor. nu este ceva făcut. centrat pe nevoia unei libertăţi adevărate. Punîndu-şi mai încolo întrebarea de ce revoluţia utopică întîrzie. paradigmă a utopiei freudo-marxiste —. Marcuse.morale care va repudia iudeo-creştinismul. Noul model antropologic prefigurat de Marcuse. exorcizarea tuturor elementelor indezirabile ale tehnologici." 6 Dorinţele noi şi noile nevoi vitale. de frumuseţe. paradoxale. îndestulate. Marcuse îşi întărea încrederea în sfîrşitul utopiei (tradiţionale) prin teoretizarea unei cenzuri în determinarea istorică. .

pasajul canettian este utopic — prefigurează un viitor în care oamenii nu vor mai fi nişte „sărmani indivizi izolaţi" [s. psihiatru celebru. massa. ca şi o modificare a perspectivei: pe cînd utopia promite. Ce s-ar mai putea spune? Nimic altceva decît că Elias Canetti a dat în aceste pagini o antiutopie! în anii din urmă. în schimb. Dar. Ceva mai încolo.m. tot aşa cum nici praxisul singur nu a fost suficient să modeleze ficţiunea. a doua se mulţumeşte cu cea a reportajului. Noile etichete sînt şi un rezultat al mutaţiilor semantice care afectează clasicul termen „utopie": de la profetic şi ispititor la peiorativ. este literatura unei epoci de criză — pusă.]. bănuiesc. la critic şi prevenitor. Antiutopia. Nu numai atracţia. se mai pot reţine cîteva titluri de antiutopii — fie-mi iertat cuvîntul! This Perfect Day. profesionistul care e Georges Kien strecoară însă o remarcă în stare să-i dezvăluie adevăratele sentimente faţă de massificare: „Oamenii înnebunesc pentru că massa din ei este deosebit de puternică şi nu-şi află satisfacţie. ţinta finală a planetei. Cea mai obscură ccno-taţie a devenit astfel denotaţie. ca şi pentru interesul discuţiei utopiei: Canetti demonstrează — fără să-şi propună." 9 Am citat acest lung pasaj din Die Blen- 224 dung pentru rara concentrare a unei problematici universale. ca o furtună zgomotoasă. a impus utopiile negative.]. poate mai întîi într-o singură ţară. diferenţele individuale au dispărut (inclusiv la nivel onomastic). desigur. massa. şi de acolo se va extinde în jur. decît pentru foame şi dragoste. într-o medicină drăcească.. ne întoarcem ia „Utopica întîlnire"! —. sub semnul Vărsătorului —. Prima uzează de retorica profeţiei. 225 . Antiutopia ar putea fi considerată fără a greşi o expresie a maturizării genului. sînt folosiţi. ci numai ea. El. Din massele identităţii se desprinde un erou de 'policier (autorul a practicat şi acest gen)." Din perspectiva psihiatrului.. Uneori ea devine atît de puternică. într-unui din marile romane ale secolului nostru.. Aleşii. utopia. care au intrcdus categoria tragicului într-o bibliotecă a armoniei. sentimentele sînt uitate.. explicabilă cu mijloace banalizate. o carte a americanului Ira Levin din 1970. încă mai obişnuieşte să se descompună curînd şi noi devenim apoi din nou nişte sărmani indivizi izolaţi [. conduce un grup disident pînă în subteranul ordinatorului — numai fiindcă aşa vrea o elită cinică: membrii ei montează toată această disidenţă pentru a selecţiona exemplarele cele mai individualizate. în lumea în care psihiatrul Kien îşi face meseria — asumată şi ca misiune socială —. Nu există — dacă lăsăm deoparte istoriile literare şi tipologiile ai îtsum delphini -— ruptură între utopie şi antiutopic. nici mai puţin. Orweli — pentru a nu menţiona decît numele maeştrilor—. ca şi cum n-ar fi existat niciodată un singur om [. Huxley. pînă ce nu va mai putea să se îndoiască nimeni de ea. îşi disimulează mai bine spiritul. „Nu ştim nimic despre omenire. în metropola utopică. în momentul neprecizat în care va birui în încleştarea cu rezistenţa individuală. un scriitor neobişnuit de dotat pentru analiză socială. Uneori ne cuprinde massa. discursul massei este nebunia — dacă notăm în acelaşi timp că massa e chiar utopia. Antiutopia. antiutopia radiografiază. nici mai mult. însuşi mesajul genului a fost altfel structurat de continua resemantizare. şi de a se pierde ccmplet în ea. este probabil explicabilă şi prin compromiterea spectaculoasă a idealului massei automate. fratele sinologului Peter Kien. s-ar părea!). dar dreptul lecturii nu încurajează intenţiile auctoriale — superficialitatea distincţiei dintre utopie şi antiutopie. Popularitatea cărţilor lui Zamiatin. e un iei de utopie pe înţelesul tuturor. îl pune pe Georges. nu poate nimeni accepta ştergerea deosebirilor dintre Eu. care clo-cloteşte în străfundurile noastre. lume a indivizilor şi nu a massei. de exemplu. pentru regenerarea celor mai uzaţi membri ai gerontocraţiei. pentru că nu va mai exista nici Eu. încă trăim ca nişte presupuşi indivizi.plasarea acestuia în inima utopiei. este „făptura esenţială a pămîntului. pre--zintă un viitor coşmar planetar regizat de un ordinator gigantic. nici Tu. Tu. şi în care fiecare picătură trăieşte şi vrea acelaşi lucru. ci picăturile oceanului postistoric. într-o bună zi nu se va mai descompune. încît îl constrînge pe individ la acţiuni dezinteresate sau chiar contrare interesului său". Pînă atunci. ca un singur ocean ce vuieşte. „în care fiecare picătură trăieşte şi vrea acelaşi lucru". massa ar putea fi recuperată de raţiune. să spună adevărul „despre instinctul mult mai adînc şi propriu-zis al istoriei. geamăna ei lipsită de artificii. nu sînt decît alte argumente ale simbiozei formate de nădejde şi disperare. fatalitatea ei. Massa. Din 223 punctul de vedere al receptorului. cu rezerva că. Cea de-a doua nu este pînă la urmă decît varianta perfecţionată a celei dinţii. deloc întîmplă-tor. care descoperă prea tîrziu trucul. ţelul şi viitorul acestuia". Canetti. nici El. un refuz al stabilităţii cataleptice. pentru uciderea massei din noi. Dacă judecăm după atitudinea manifestă a personajului Georges Kien. ba chiar la ameninţător şi terifiant. pentru dezastruos şi morbid. care trece prin aventuri extraordinare — descoperă o insulă a oamenilor liberi (utopia nu piere. despre năzuinţa oamenilor de-a se transforma într-o specie animală superioară.] Aşa-numita luptă pentru viaţă o ducem. din valul gigantic al romanelor şi povestirilor catastrofiste care folclorizează lucrativul delir escatologic science fiction. de divulgare şi deconstruc-ţie a iluziei. de reafirmare violentă a individualităţii. deciziile cele mai mărunte sînt cuprinse în strategiile condiţionării.

fiinţă socială — fie şi la nivelul conspiraţiei —. asumîndu-şi tragicul — o categorie a utopiei moderne. practicînd regresiunea silvestră. profesor de istorie şi filosof al acesteia. se ţine deoparte. via religii orientale şi condiţionare 227 farmacologică: Island (1962). vor fi supuse schimbării . Lucius. Junger teoretizează mai strict solitudinea şi disciplina interioară — topos al eupsihiei —. după Brave New World Revisited (1959). Das Ende der Utopie? După William Golding. dincolo de artificii formale şi de orice sterilă filosofic. Eroul. s-ar părea că da. A te îndeletnici cu istoria însemnează a te lăsa în seama haosului şi a-ţi păstra totuşi credinţa în ordine şi sens. la apelul Regentului. Bal-lantyne. anarhul e liber. adîncit în contemplarea relativismului puterii şi convins numai de vanitas vanitatum. Propunîndu-şi evadarea colectivă din istorie. mventînd noţiunea de anarh. că morbus utopiensis va rărnîne activ. coborînd din imperiul himerei în concretul vieţii noastre cotidiene. aceasta a treia cale îl duce pe Lucius. a putut reveni la utopie. Faţă de anarhist. Semnificativ. un misterios Regent retras într-un regat extraterestru. decorum ui. utopia îşi va găsi forme noi de expresie.] şi probabil una tragică. Cînd Joseph Knecht. statul utopic aflat sub autoritatea unui dictator rafinat şi ajuns la un fel de estetică a puterii. Joseph Knecht face o breşă în zidul fantasmatic al utopiei. Ern st Junger sugerează o altă direcţie de depăşire a utopiei tradiţionale. 11 Eumeswil. convenienţele. Magister Ludi şi mit castalian. la spiritul cavaleresc şi morala onoarei. anul care a adus şi Nineteen Eighty-Four 10. S-ar putea vorbi de o anumită sărăcire a imaginaţiei autorilor. saturată de pesimism şî diametral opusă în detaliu utopiei — de la Morus la Rous-seau.. Sfîrşitul său simbolic pecetluieşte eşecul utopiei în milenarul ei conflict cu istoria.Cu mijloace literare superioare. dincolo de mutilarea vieţii cu mijloacele nepotrivite ale logicii. după Brave New World (1932). Viziunea lui Junger se radicalizează în Eumeswil (1977). ci viziunile mai luminoase din romanele sale science fiction mai noi. ca şi la Defoe 13. pe de alta. de R. Riickblick auf eine Stadt. Ballantyne.-avînd caracter istoric. probabil sinteza definitivă a ideilor autorului în legătură cu istoria şi puterea. Doar ghidul nostru prin utopie. prin urmare. 22 Ştia de la pater Jakobus. Este o misiune foarte serioasă [. nu numai utopic. apărută în 1949. comparînd profeţiile în legătură cu viitorul utopiei cu acelea ce privesc viitorul religiei. dorinţele şi idealurile societăţii şi ale indivizilor s-au schimbat. precizînd că nu se poate şti dacă noaptea va veni iute. ca gen literar. dar nu cred că sfîrşitul utopiei e atît de aproape cit credea Marcus. ce greşeală glorificau castalienii: „A te îndeletnici cu istoria presupune convingerea că năzuieşti spre ceva imposibil şi totuşi necesar şi de maximă importanţă. pentru a nu cita decît implicaţiile cele mai directe — avertizează că organizarea socială.devărata problemă a utopiei este. rezistă. colaborator al puterii prin chiar raportarea lui violentă la ea. ultimul cuvînt al lui Ray Bradbury nu pare să fie Fahrenheit 451 (1953). descoperă imoralismul celor două tabere care luptă pentru supremaţie în absenţa stăpînului legitim. Ei tinde spre izolarea de istorie. Manuel şi Fritzie P. Această fabulă morală. Trebuie să ne obişnuim cu gîndul că noile forme vor coexista cu cele consacrate. de clişeizare şi slcganizare. Manuel propun metafora amurgul titopiei 14. este chiar probabil că îşi va remania oarecum şi mesajul. periferică şi inconsistentă. realizează înanitatea claustrării în jocurile amăgitoare ale perfecţiunii. junii naufragiaţi se străduiesc din răsputeri — şi fără să stea prea mult în cumpănă asupra semnificaţiei actelor lor — să construiască o replică perfectă a societăţii pierdute. De asemenea. sînt condamnaţi din capul locului la o existenţă precară. în situatii-limită. încă din tinereţe. cum am mai spus. Dacă la R. alege o a treia cale: reînnoirea elitei prin exaltarea individualităţii creatoare. dacă va trece repede sau va dura mereu. Această direcţie. Lord of the Flies (1954) e o critică amară a robinsonadei. între puterea demagogică susţinută de birocraţie şi tehnologie. personajul principal. comandantul şcolii de război din Heliopolis — metropolă a viitorului disputată intre şeful aristocrat al armatei şi conducătorul economic sprijinit de popor şi poliţie —. în regatul extraterestru al transcendenţei. Utopia. această formă particulară a utopiei. şi morala eficace a unui elitism utilitarist. nu rezistă răului înrădăcinat în om. să atingă din nou cotele calitative care au consacrat-o. înţelege cu adevărat istoria. La fel. de o criză de creştere. vorba lui Marcuse. aşa cum rezultă ea din lectura romanului Heliopolis. locatarii provinciei pedagogice — remake al părţii a doua din Wilhelm Meisters Wanderjahre." 12 învăţînd să privească „prezentul şi propria viaţă ca pe o realitate istorică". din romanul lui Hermann Hesse Das Glasperlenspiel (1943).M. poate nu fără influenţe asupra utopiei pedagogice a lui Constantin Noica—Castalia. fiindcă producţia industrială de literatură utopică a reuşit să compromită înseşi fundamentele genului. are şi el cele două tabere: democraţii zgomotoşi şi despoţii mesianici.. Multe promisiuni ale utopiei s-au realizat sau sînt pe cale să se realizeze. de o demonetizare prin abuz. Formele discursului utopic. Frank E.M. pe de o parte. tinerii lui Golding regresează foarte rapid către o societate primitivă. e o reîntoarcere la izvoarele utopiei aristocratice. aşa cum s-a întîmplat dintotdeauna. în ciuda tuturor profeţiilor. Să nu uităm că Huxley. A. Este sigur că. Reluînd pe înţelesul adulţilor schema celebrului roman de aventuri din secolul trecut Coral Island. redescoperind violenţa originară şi lăsînd cale liberă pornirilor bestiale pînă atunci cenzurate.

de. contrariul mişcării. Acest refuz e cunoscut de la E. 14 Proiectele cele mai îndrăzneţe de colonizare a spaţiului cosmic. Eliberat mai întîi din aici. în linia utopiei regresive.— nici genul care simbolizează fixitatea. Noul utopism. nu e mai uşoară. din orice aici şi din orice acum. nici misiunea de a distinge utopia modernă. pare să fie astăzi cea mai puternică forţă a utopiei. găseşte o expresie clasică în cartea lui B. păstrează alergia lui Fourier la maşinism — să ne gmdim că falansterele erau comunităţi preponderent agricole —. într-o carte din 1972. arhitectul a fost. spre eupsihie. aşa cum în alte pastorale moderne se face apel la budismul Zen sau la hinduism. după care învăţarej se va baza exclusiv pe şcoala vieţii într-o cite educative în care. Adevăratele probleme sînt psihologice. Skinner Walden Two (1948). Un minimum de. chiar dacă aş putea. teoretizează neo-fourierist o socieie sans mepris. vom fi agricultori care trăiesc de la pămînt la gură." Va fi o societate festivă — artiştii. paradigmă a utopiei behavio- riste (cu urme din Morus şi Owen). prezentări discursive datorate specialiştilor şi science fiction.. o stare mentală care poate fi indusă teoretic oriunde şi orieînd. chiar cei . atunci cînd nu se inventează noi religii psihflogice. Şi începînd acolo. animale geale pe pămînt gol. a devenit o alternativă psihologică. pe cale paşnică —. promotorul utopiei. a dat simbolurile cele mai durabile ale utopiei: cetatea ideală. de la acest ireductibil biologic. la Vitruvius şi Francesco di Giorgio Martini la Lucio Costa (autorul planului director de la Brasilia) şi Georges Candilis. adăugîndu-le elemente noi.F.. ] Nu am nici o dorinţă să influenţez sau să conduc în vreun fel. puterea fiind riguros şi ingenios controlată. Herbert A. alături de reformatorul social şi de vizionarul teologic sau tehnologic. Mai exact. Wells.F. Fondatorul comunităţii din Walden Two. Utopia ştiinţifică. discursul utopic a evadat în sfîrşit şi din acum. vînturi şi valuri. De la Hippodamos la Frank Lloyd Wright. chiar atunci cînd resping idealul căutării cetăţii ideale. ne vom cunoaşte unii pe alţii în cele mai profunde sensuri. Utopia USA. Invocarea supravieţuirii speciei ca argument în favoarea utopiei are un exemplu absolut în cartea lui Rene Dumont din 1973. dacă a existat vreodată una. Utopia. educaţie va fi asigurat tuturor. spaţiul organizat. prin elementele lor de arhitectură futuristă şi prin decorul S. în prelungirea ei trebuie înţelese şi contribuţiile arhitecturii vizionare. cerînd în numele imperativului unic al supravieţuirii întărirea. Se observă şi aici ceea ce mi se pare a fi o tendinţă principală a utopismului modern.. un american care şi-a colindat ţara în căutarea comunităţilor utopice. limitînd creşterea demografică. eclectic şi radical. armonizînd pasiunile şi pulsiunile. păduri şi piraie. ne vom iubi unii pe alţii. plante şi animale. am văzut. simultan şi fără încetare. dar mai ales de ce. Această activitate. propunînd „neofalanstere". Dacă am fost crescuţi într-o morală nelegitimă şi superficială. rămîn. cum ar fi substituirea discursului raţional despre cetatea ideală cu viziuni apocaliptice şi milenariste. spune vizitatorilor: „Nimeni nu se poate îndoi serios că o comunitate bine organizată se va descurca cu succes ca unitate economică. deplasarea de la utopie.. ca şi principiile mişcării contratehnologice expuse de Mcrris — care visa dez-industrializarea Angliei. condiţionarea şi stimularea comportamentelor care conservă specia. organizarea socială sau guvernarea. şi găsesc dezgustător a presupune să definesc una. Otto. prin ucronie. sesizabilă mai întîi în soluţiile eudemoniste ale psihanalizelor. a făcut o clasificare a tipurilor acestei aşa-numite utopia of the counter culture 17. prin filme. făcînd un apel mişcător să trăim „în armonie cu toate celelalte organisme vii. pe o scară individuală şi începînd imediat: neîncrederea prozeliţilor eventuali în scara socială şi înviitorul iluzoriu" e imposibil de ignorat. Samuel Butler sau William Morris. ci de arbitraj.regresiv. L'Utopie ou la mort Autorul. autoritate mondială în chestiunea reformelor social-economice. iar un partizan al comunităţii rurale şi-a expus crezul: „Vom începe cu pămîntul şi numai cu pămîntul. prin refuzul achiziţiilor civilizaţiei tehnologice. iată probleme deschise ale utopiei behavioriste — care seamănă atît de mult cu Brave New World. Apostoli ai utopici contraculturii ca Theodore Roszak ţin să-şi împlinească promisiunile. de la Leon Batista Alberti la Le Corbusier (cel care şi-a intitulat un proiect La Cile radieuse)." 18 228 Oarecum la antipodul utopiilor de mai sus — spun oarecum fiindcă şi variantele utopiei transcendentale sînt opuse celor scientiste şi materialiste — figurează proiectele de restaurare a vechilor relaţii ale cmului cu mediul său natural.. de felul acelora ale lui Gerad O'Neill. 229 Deplasarea interesului utopiştilor dinspre sociologic spre psihologic. B. Dacă graniţele utopiei clasice şi ale călătoriei extraordinare au fost atît de greu de trasat de către istoria literară." iS Enunţul neted al programului nihilist care precede construcţia utopică include şi o reinterpretare a creştinismului. construcţia noastră va insista pe o negare a cît mai mult cu putinţă din cultura mamă [. Cit mai merită să se zbată omenirea astfel zugrăvită. promotorii unor orînduiri antitehnologice." 19 Pentru a rezolva aceste probleme. dintr-o alternativă spaţic-temporală. recuperatoare a tradiţiilor vitruviene şi elenistice. statul nu va mai avea funcţie coercitivă.M. lancasterian. o certitudine metaculturală." 20 Tot ce mişcă în ţara utopică — Terra! — a lui Rene Dumont se va cunoaşte de fiecare. Frazier. nici chiar acesta nu se poate sustrage evoluţiei. ca şi celelalte concepte utopice. „fiecare va învăţa şi va preda.F.] Dacă ne-am născut în suburbii. Nu trebuie să dăm prea mare credit afirmaţiilor spectaculoase. „atelierul lumii". Forstcr. cel mai frecvent avocat american al umanizării cosmosului: „Nu am spus nimic despre cîrmuirea comunităţilor spaţiale [. de utopia ştiinţifică. care caută perpetuu echilibrul ideal între utopie şi istorie. îngheţul. Skinner preconizează abandonul idealurilor uzate de libertate şi demnitate. tot o formă a utopismului.

ca in cea mai utopică dintre utopii. mesajul ei. ' Aşa cum biologia — într-o polemică a bunului simţ cu neo-darwinismul convins că evoluţia e inconştientă şi fortuită — devenise sîmburele unui misticism biologic (parodic. sfîrşeşte prin a denatura şi dezumaniza emul. a inclus în teologia sa elemente utopice. democraţia directă a fost restaurată prin mass media. Dacă amănuntele utopiei lui Doblin sînt delirante — din dorinţa de a fi mai sugestive şi mai şocante. în această măsură utopia depăşeşte fantezia imaginativă: ea este reflexia umanităţii în faţa obsesiei sale cu perfecţiunea şi absolutul. fără urmă de contradicţii!). este unul al raţiunii umane veritabile. supravieţuind mai ales graţie celor care caută o ieşire mistică din criza morală şi din terorismul abundenţei la concurenţă cu risipa. 21 Un ziarist. Meere und Giganten(192A).. liber de neajunsuri şi conflicte între specii. A fost limitat dreptul de proprietate şi cel de moştenire la fel. populaţia limitată — a se nota" influenţa teoriilor „creşterii zero" —. în utopia sa „cinetică" Berge. Raymond Trousson.B. ţară constituită în 1980 prin secesiunea — o obsesie a utopismului american — a trei state de pe coasta de est a Statelor Unite. amenmţindu-l cu distrugerea deplină. în 231 actualizarea utopică în timp. nu e deloc Regatul lui Dumnezeu. ziaristul. Acesta. nu mai părăseşte niciodată Ecotopia. alimentate de diversele religii contemporane. primesc o „educaţie concretă".. bănuiesc 20. de genul ţinutului ideal dintr-o carte a lui Ernest Callenbach din 1975. Ubi bene. primeşte autorizaţia să vizi- 230 teze Ecotopia. Progresul tehnic. despărţirea de istoria standard a călătoriei). enunţat mai sus. Sîntem în 1999. Utopia teocratică nu a dispărut complet sub atacurile ateismului şi raţionalism cler. viaţa şi-a recăpătat prospeţimea pierdută: se locuieşte în orăşele. Nu numai că ea duce cu sine experienţele formale ale genului romanesc. în păduri. Teologul protestant Paul Tillich. dar ea este fără îndoială domeniul în care se exprimă cel mai bine conştiinţa destinului uman şi voinţa omului." Cuvintele acestei pledoarii în favoarea utopiei sînt ale lui Cioran. vor da spectacole pe străzi în permanenţă — şi. produsele sintetice au dispărut.. oricît de ciudat ar suna!) în piesa lui G. nici forme ale utopiei transcendentale. . oamenii se stimează şi sînt cordiali. plinătate. individualitate." 24 Teologia utopizantă a lui Paul Tillich a fost combinată din nou cu utopismul. încheindu-şi cartea sa despre utopie. date fiind perfecţionarea tehnică (intrigă mai complexă. violenţii se înfruntă în ritualuri războinice mult mai puţin periculoase decît circulaţia rutieră a lumii noastre. din complexul spectru al utopismului modern. Shaw Back to Methuselah22. Emulaţia şi spiritul de competiţie au fost abandonate. principiile şi modelele proprii (cam ca acum. a încercat un paradoxal sincretism. va fi o societate modulară: fiecare grup al societăţii va avea ideile. utopia se prezintă ca un gen literar privilegiat. dar mijloacele de transport (mai puţin cele nepoluante) au dispărut. pledează pentru respectarea apartenenţei omului la ordinea naturală. Nu aş putea evita mai elegant profeţia decît fă- cînd apel la un adversar al profeţilor: „Noi nu acţionăm decît sub fascinaţia imposibilului: ca şi cum ai spune că o societate incapabilă de a zămisli o utopie şi a i se dedica e ameninţată de scleroză şi de ruină. şi încă. se trăieşte aproape de natură. dacă vreţi. ci în cel mai bun caz doar o anihilare mistică a orice poate fi « regat » — şi anume. se munceşte douăzeci de ore pe săptămînă (se precizează că oamenii au renunţat în unanimitate la confortul exagerat şi la risipă). în lucrarea sa din 1973 Utopia als innergeschicktlicker Aspekt der Eschatologie. 25 Asemenea hibrizi utopico- teologici întăresc tendinţa de a contrabalansa prin inovaţii doctrinale şi instituţionale dubla osificare a religiei şi a utopiei clasice. criticînd obscurantismul antiutopiilor. William Weston. se consideră îndreptăţit să spere. un Regat al lui Dumnezeu care nu e nimic altceva decît procesul istoric produce o utopie a progresului nesfîrşit or revoluţie convulsivă a cărei prăbuşire catastrofică sfîrşeşte în deziluzie metafizică. excedat.amatori. de către Hans-Joachim Gerhard. promiţător şi esen-ţiaîmente bun la început. de lărgirea posibilităţilor de speculaţie morală şi filosofică. Nu lipsesc.. utopia va exista cît această categorie. dezvoltarea rolului personajelor. de a-i modifica şi de a-l orienta. natura ecologilor a fost sursa unei mistici a naturii. Exerciţiu asupra posibilului. Marcuse fiind dintre cei faimoşi. Discuţia. Ecotopia. bogăţie. idei asimilate povestirii. eventual cu înmulţirea exemplelor şi cu accentuarea convingerii că există şi alte premise structurale ale salvării utopiei de la moartea pe care unii. Şi asemănător. Alfred Doblin. adesea patetică. complexitate. Dacă putem trece cu vederea epigcnismul fourierist al lui Rene Dumont. copiii. sfîrşitului ipotetic al utopiei ar putea continua încă multe pagini. încarnarea visului său de a scăpa contingenţei" 28. combinînd concepţiile lui Tillich cu „utopia concretă" a lui Ernst Bloch. Utopia ecologică îşi imaginează un Pămînt al făgăduinţei. stabilind încă din 1951 o legătură necesară între utopiile imanente şi cele transcendente: „Un Regat al lui Dumnezeu care nu' este implicat în evenimente istorice. dar în armonie. de accentuarea realismului: „în definitiv. Inutil de adăugat. Deşeurile de tot felul sînt recuperate şi reciclate. reţinem din ideile lui pe cele care alimentează astăzi abundenta literatură ecologistă. mens sana in corpore sano. au profeţit-o în ultimele decenii.

. cit. Or.F. autoritatea supremă a cercetării. Le mythe de la cite ideale. 234 ls . Fundaţia pentru literatură si Artă „Regele Carol II". anti. de Mihai Isbăşescu. and Utopia. Cambridge. 1983. Lewis Mum-ford. 1960: Grigore Arbore. care denumesc aceeaşi realitate literară: „contrautopie". 1972). sprijinit pe Logique du sens a lui Gilles Deleuze. înconjurat de primejdii fiare. 794 — 800. Schiţa e într-adevăr delicioasă: scriitorul Moldavanţev primeşte comanda unui remake al istoriei lui Robinson Crusoe. Pe urmele lui Kant a mers la noi C.. Skinner. Rădulescu-Motru. The City in History.Un tînăr sovietic suferă un naufragiu. p. acuzînd de vanitate pe aceia — mai ales bătrîni. Fragments d'un journal. Textul comentat de mine atunci era simtăticul aport la utopism al tandemului Ilf şi Petrov. Arata Isozaki. 1949. 15 Pentru relaţionarea arhitecturii şi urbanismului. Personajele lui Dostoievski (Piotr Verhovenski din Demonii) ori Turgheniev (Rudin din proza omonimă). Macmillan. Dar Robinsonul sovietic. op. 198-l99. 19 . V. Sade. 1979. Bucureşti. Orbirea. Cît despre problemele psihologice ale primei utopii de la Walden. Alter-natives Foundation. 2 . Eric Mendelsohn. de Ion Catrina. Walden Two. Da. 80. acelaşi an. 7). 348.utopie satirică". Fritzie P. a unor trăsături definitorii ale lui Bakunin. in Alma Mater. în trei volume. în cartea sa Timp ţi destin. antimaterie" are tot caracter material. MIT Press. E. care se străduieşte să definească o „psihologie utopică". 13 Jocul cu mărgele de sticlă. Frank E. Bucureşti. „utopie negativă". 1982.. deşi nici tinerii nu sînt automat exceptaţi — care se consideră unicii beneficiari ai beatitudinii terestre aurorale. Paris.232 NOTE 1 Apud Mircea Eliade. cărora înţelegerea mea a lui Marcuse le este debitoare. dar umil.. Michael Bakunin: Roots of Apocalypse. its Transformations. Filosoful. stupidă. and its Prut-pects. Este vorba de studiul lui Arthur P. p. 4 După lectura lui Eliade. liane şi perioada ploioasă ce se apropia. Doctrinele kien precizează că iluminarea este rezultatul unei metode gradate. Cetatea ideală în viziunea Renaşterii. Bine că mi-aţi amintit. Stuttgart. Valurile îl aruncă pe o insulă nelocnitâ. p. [s.. Manuel în lucrarea lor XJtopian Thought in the Western World. Utopia USA. Pe lingă „antiutopie". Politics. Boston. fiu iubitor. 11 Eumeswil. Cf. Eastbourne. in Dialog. op. pp. arată. v.este la fel de înşelător ca în cn-vîntul „antimaterie". de refutarea robinsonadei prin sindicalizarea tiparului originar al lui Defoe. „distopie" etc. 1969. trebuie să ştim mai întîi cît îi este dat să trăiască. Visionary Drawings of Architecture ană Planning: Twentieth Century throughout the 1960s. a înconjurat-o cu un inel verde de grădini. p. vorbesc de „Marcuse's Last Paradox" — invocarea filosofului ca precursor şi doctrinar în timpul mişcărilor studenţeşti din 1968.. pe atît de pertinentă: ca să ştim cît de bătrîn este cineva. Două cărţi mai recente sintetizează enorma bibliografie a subiectului (inclusiv monumentala biografie a lui Bakunin. 237-242. "3. Five Lectures: Psychoanalysis. şamanismului. Editura Univers. în încheierea cărţii sale. compiler. 3 Raporturile dintre nihilism şi anarhism. propunătorii idealului unităţii civile şi politice sînt constrînşi de propria lor logică să propună o dictatură care transformă mijloacele în scop imediat. Holt-Saunders. 1981. III. 6 Marcuse. poruncind scriitorului să introducă mereu noi personaje (preşedinte de sindicat. 759 — 800 („The Twilight of Utopia"). pp. Redactorul care comandase textul intervine hotărît. . înfrînge toate piedicile ce păreau de neînvins. afirmînd că libertatea antinomică a acestuia nu era născută din forţa eroică şi din curajul pe care ar părea că le reflectă. Manuel. deschiderea spiritului e un eveniment separat. 16 . Exasperat. Massachusetts. Dintr-o bibliotecă întreagă pe această temă. şi-a cusut o bluză a la Tolstoi din cozi de maimuţă şi a învăţat un papagal să-l trezească dimineaţa cu cuvintele: « A-tenţie! Aruncă plapuma. acesta din urmă a fost acceptat cu titlu de convenţie de către fizicieni şi astronomi. Bucureşti.m. Editura Univers. 1977. Peste trei ani o expediţie sovietică îl găseşte în plenitudinea forţelor. frică şi evazionism. cit.. Lucrarea cuprinde splendite desene apa: ( lui Paolo Soleri. London. Cei doi cercetători americani. cea cu un singur cetăţean. Manuel. Loyola. „Cum s-a creat Robinson" (în rom". secretară etc). de la semiotică la istorie. 18. Verlag Ewald Katzmann. Roland Barthes. 88. II. 5 Textul intervenţiei lui Marcuse a apărut sub acelaşi titlu în 1967. Frank E. Paris. Fourier. Mihhail Bakunin: A Study in the Psychology and Politics of Utopianism.. pp. Gallimard. au fost mult cercetate în ultimele decenii. Robinson mă tulbură. Bucureşti. o contemporană a lui Thoreau a spus că acesta. discontinuu (ca in Zen). ci din slăbiciune. pp. Manuel. 73. cea mai puţin blocată de abundenţa manifestărilor literar-filosofice e lucrarea lui Kant Die Frage ob ăie Erde veralte physikalisch erwogen (1754). p. pp. şi utopie. 1. Iată subiectul. abrupt. op.. cu mijloacele psihanalizei. 7 O cuprinzătoare critică a utopismului lui Marcuse o fac Frank E. pentru simplul motiv că aşa numita. rezumat de Moldavanţev:. Arthur P. Massachu- setts. The High Frontier: Human Colonies in Space. New York. pe de altă parte. Klett Verlag.").tura. cînd toate erau altfel. Cititorul mai grăbit se poate mulţumi cu George R. 1977. p. pe de o parte. 1961. Fritzie P. dat fiind că folosirea forţei este singura cale cunoscută deocamdată de eliminare a tensiunii dintre individ şi colectivitate. Mendel. 1973. 1970. Cambridge. El a învins n?. Roger Mucchielli. Steuil. caută sursele contradicţiilor sale interne. de Ion Roman. a crescut iepuri de casă. Aileen Kelly.. 17 '.. 1978." 14 Cf. 808—809. Richard Fairfield. 1962. 9 . chiar în lunile de izolare perfectă de la Walden Pond îşi vizita zilnic mama. la Berlin. în rom. 535 — 536. nici chiar teleologia kantiană nu a pretins că s-ar putea calcula „speranţa de viaţă" a planetei. au primit noi interpretări. Tiibingen. ca şi nihiliştii şi anarhiştii istorici.! ■arh. dar rra continue. Am avut la îndemînă ediţia americană: Herbert Marcuse. complementare. Elias Canetti. 1979 pp. cit.]. brusc. că. datorată lui Max Net-tlau). Oxford. 160. în schimb.. Its Origins. Manuel şi Fritzie P. Manuel. Mendel. genuine şi integrale. mergînd de Ia psihanaliză la economie politică. în rom. Eseu arupra tipologiei formelor urbane. 233 8 în cuvintul „antiutopie". Ciudatul nume de familie Kien (gemi „lemn răşinos") numeşte în chineză anumite doctrine budiste. 1971. Collins. în doctrinele torin. The Belknap Press of Harvard Univer-sity Press. oferind în locul paradisului promis o „desperate simulation" (Leszek Ko-îakowski). 13 Am vorbit cîndva („Texte cu Robinson". ca reacţie împotriva potenţialului subversiv al izolării (Deleuze: „La seule robinsonade est la perversion meme. Morrow.. ridică o obiecţie pe cît de imediată. „satiră utopică". Clarendon Press. a construit o căsuţă. 1940. San Francisco. B. p. aş numi această reînscenare a mitului fondator în scopul recuperării „prospeţimii ontologice" utopia şamanicd. şi de cel al lui Aileen Kelly. 3. Moldavanţev bîiguie: „Dar Robinson? Redactorul-. New York. E o figură complet nemotivată. plin de energie. pornind de la identificare. mai circulă şi alţi termeni. Gerard O Neill. El e singur şi fără apărare în faţa forţelor naturii. Beacon Press. aruncă plapuma! începe gimnastica de dimineaţă" ». pe urmele unor personaje ca Neceaev ori Bakunin. 10 Heliopolis..

aceste lucrări mi-au fost de mare ajutor! — mă obligă să le menţionez. a6 . începînd cu Utopia lui Morus. precum şi unele opere de interes mai restrîns care frapează prin aspecte insolite (numele autorului. sînt inaccesibile!).2. iar aceştia asediază Occidentul. in Frank E. Editions de l'Universite de Bruxelles. . au fost lăsate deoparte. numere speciale. Voyages aux pays de nulle part. la capătul evoluţiei: omul e ovipar. Berkeley. concluzii. astfel. alături de utopiile şi scrierile utopizante pe care le discută. op. structură. o crimă care va fi scump plătită — în giganţi.. ediţiile rare cel mai frecvent citate în literatura de specialitate. După caz. la New York (1922) şi în Anglia (1923). al cărui simplu index ar umple un tom. a acreditat. Cum traducerile în română sînt foarte rare şi foarte cunoscute. alfabetică. un corpus gigantic. unii cititori le vor putea găsi. Diaconu. ne amintim. O coincidenţă simpatică face ca ultimul titlu de pe lista a doua să fie cel al unei. fără a-i aparţine. Elita. dar şi pe acelea care. o imagine falsă a Utopiei. revizuind şi puţinele traduceri existente în momentul de faţă. m-a făcut să abandonez o pistă etc.80 . Onestitatea — fie şi prin intermediar. V. în ciuda proporţiilor şi dificultăţilor de montare. dar a rezultat în urma unor epurări: am eliminat lucrările fără efecte sesizabile asupra analizei şi interpretării domeniului. Ele sînt mai vechi sau mai noi. Raymond Trousson. aşa cum am mai spus. sînt singurii supravieţuitori. precum şi pe acelea care se mulţumeau să colporteze informaţii curente. parţială. Cf.. A doua listă bibliografică. Ca şi în cazul primei liste. multe romane şi povestiri science fiction. 1979. deuxieme edition revue et augmentee. Aceste studii alcătuiesc. Shaw aplică utopiei teoriile evoluţioniste. 236 am ordonat cronologic utopiile reţinute. p. Ernest Callenbach. antologare fragmentară. Cons- table and Co. Back to Methuselah. potentaţii civilizaţiei maşiniste dezgheaţă Groenlanda. tot aşa cum nu pot pune la dispoziţia publicului texte critice recente. lista lucrărilor apărute în volume colective. împreună cu numeroşi voluntari. Ca şi Trousson. Numai că astfel sînt readuşi la viaţă monştrii congelaţi acolo din erele îndepărtate. am inclus lucrări pe care nu le-am citit. Am marcat cu (B) lucrările care sau sînt. bowdlerized. raportări polemice. acte de colocvii şi congrese (în atari situaţii am ales pentru listă doar cîteva titluri. optînd pentru datele şi titlurile acceptate de cei mai mulţi cercetători. Atunci se va putea cerceta mai cu temei şi receptarea utopiei: traducerea germană. am menţionat ediţiile folosite de mine ori. Nu am inclus. Frank E. Utopias and Utopian Thought. potrivit anului apariţiei — procedeu care are ca rezultat forma cea mai primitivă a unei istorii a utopiei. de pildă. Paul Tillich. sau conţin bibliografii importante. !5 . 262. G. . au circulat în tiraje de masă ori în modestul număr de exemplare al publicaţiilor savante. însoţite de bune bibliografii. 810. deşi ar fi completat firesc imaginea cercetării. Mai ales că. o editură va trebui să-şi asume sarcina editării (critice. 1921) s-a jucat. Rene Dumont. Aşa cum voi arăta succint mai încolo. Houghton Mifflin Co. 81 . Notele de subsol menţionează în special lucrări aparţinînd domeniului. Ele s-au constituit de la sine. Prima din cele trei liste cuprinde scrierile utopice majore. realmente cruciale). trăieşte cu sutele de ani. 165. pe marginea lecturilor propria şi prin confruntarea experienţei mele cu bibliografiile în circulaţie — datorate unor autori din diverse culturi. tematică). 1973. Ecotopia. p. reţine titlurile celor mai reprezentative lucrări critice. REPERE CRONOBIBLIOGRAFICE Cititorii avizaţi. mai norocoşi. Am stabilit şi corectat tacit inadvertenţele de datare şi titlu. „Critique and Justification of Utopias". titlurile unor lucrări de doctorat rămase în manuscris prin universităţile lumii. preocupările bibliografice şi textologice au o pondere însemnată în efortul cercetătorilor utopiei. merg de la cîteva pagini la cîteva sute de pagini. dar care îmi erau cunoscute prin rezumate. asupra istoriei utopiei şi asupra importanţei relative a textelor critice. avînd concepţii deosebite. dizolvîndu-se la capătul lor aşteptat în Spirit. L'utopie ou la mort. notele de subsol nu pot trimite şi la opere care nu lasă 237 urme directe în texiul meu: ar fi excesiv să explic în note cum lectura unei cărţi m-a holărît pentiu un adverb. Ca să pună capăt rebeliunii antitehnologice. Manuel (ed.B. Histoire lit-teraire de la pensee utopique. nu le-am menţionat: cîndva. din realism (practic.). p.. care trăiau comunitar.'. am alcătuit trei liste bibliografice. rm inclus numai textele utopice moderne. Am evitat acele texte — Înregistrate în alte bibliografii — care nu fac altceva decit să combine plat topoi ai discursului utopic. iar Colonii. care m-a făcut să scriu o carte. bibliografii a bibliografiilor. 308. mai general. 23 . Boston. 1975. Lista e lungă. în finalul apocalipsei. Urmîndu-l pe Raymond Treuson. Bibliotecile noastre nu deţin deocamdată ghiduri bibliografice pentru utopie. mi s-au părut a-l lumina. p. făcînd o excepţie pentru E. Din aceste motive. de preferinţă) a operelor clasice ale genului. nu întotdeauna conciliabile. atunci cînd mi-a fost imposibil să găsesc anumite texte. încă absentă din cultura noastră. cit. Sper că. 1966. ajungînd pînă în anul 31920. deci o încercare de a opri viaţa cu ajutorul anorganicului.. în primul rînd specialiştii în diversele domenii şi chestiuni pe care cartea de faţă nu a putut decît să le atingă. ca şi din acela — inavuabil tocmai pentru caracterul său utopici —. Fritzie P. au remarcat desigur dependenţa afirmaţiilor mele de studiile altor autori. Am procedat asemănător şi în cazul citorva nume de autori. Banyan Tree Books. Nu am dat. Manuel. în respect faţă de natură. A Metabiological Pentateuch (London. se transformă prin procedee bizare — transmutarea unor substanţe minerale. Manuel. chiar bine scrise altminteri. monştrii şi giganţii se distrug între ei şi sînt înghiţiţi de pămînt.4 .I.

la Cahiers roumains. pe lîngă reeditarea curentă a clasicilor utopismului rus şi universal. se poate conchide. Histoire de Calejava (Gil-bert). Winter). ediţiile pirat — „căci neamţu-i foarte tacticos") s-au stabilit şi tendinţele producţiei franceze de utopii în secolul XVIII: în vreme ce numărul ediţiilor princeps s-a mărit mai lent în a doua jumătate a secolului (comparînd cu prima jumătate: 57 faţă de 26). Tyssot de Patot. Tot în mediul german.. După cunoştinţa mea. extrem de utile ca instrumente de lucru (unele dau şi cotele de bibliotecă). 1982 — un adevărat model de acribie). cea mai mare popularitate (circulaţie) par să o aibă . Legat de cultura franceză. s-au dat.. Pe lingă marile bibliografii. ra-rissime. Olanda. El a publicat în 1978 primul volum. Etude et biblio gr aphie. Să reţinem doar că pe baza acestei lucrări (care înregistrează. mai puţin spectaculoase. Ch. în celelalte ar fi deplasat. VeirasVairasse. cum ar fi La Republique des philosophes ou Histoire des Ajaoiens (Fontenelle). Beschrijvinge van het magiig Koningrijk Krinke Kesmes (1708). cîte una iui G. Cum e normal. und 18. Histoire des Galligenes (Tiphaigne de la Roche). pe lîngă bibliografii. Tot în spaţiul francofon. unul american. deocamdată au apărut şase volume (două aparţinînd lui S. Tot relativ recent a fost editată critic prima utopie scrisă în limba neerlandeză. Mercier — titlurile se subînţeleg). Belgia. în Uniunea Sovietică. Aşa s-aîntîmplat cu Sinapia (titlul complet:) Descrip-ciân de la Sinapia. Aici selecţia a fost şi mai drastică. mai adinei. Desioche) sau Compendium Utopiarum (M. valoroase ediţii critice. între altele. caracterizate din punct de vedere al istoriei sociale şi prezentate din punct de vedere al conţinutului. După cum am prcmis. scrisă de Hendrik Smeeks (1638—1721). Tiphaigne de la Roche.). Heidelberg. Nu mai înregistrez ediţiile critice. Textele datează din perioada 1676—1803 şi sînt descrise bibliografic. — F. sub fermă de „micro- fiches" (Paris. pe lîngă bibliografii şi ediţii critice (unele de-a dreptul splendide). foarte numeroase şi de remarcabil nivel. Habent sua fala U-belli. Seria se numeşte „Biblio- theque des voyages aux pays de nulle part (Bibliotheca Utopistica)" şi trebuie văzută ca o completare a preocupărilor de istorie literară şi critică ale comparatistului de la Bruxelles (colaborator. creşte în ritm alert. „Preface a la seconde edition") citează alte citeva redescoperiri. Histoire des Ajaoiens. pe care le-am inclus în listă. cu paternitate controversată (este motivul pentru care nu am găsit pentru ea un loc pe listă). dominante sînt bibliografiile şi traducerile. dar numărul ediţiilor critice. la Stuttgart: Von der Antikc bis zur deutschen Frilhaufklărung (Repertorien zur deutschen Literaturgeschichte. suplimentele de tiraj. Winter se străduieşte de mai mulţi ani să întocmească un Compendium Utopiarum. pe baza cunoaşterii mecanismelor sistemului editorial francez al epocii. ediţii bibliofile. reeditările. ca şi în Statele Unite. Utopies au silele des Lumieres. Typologie und Bibliographie literarischer Utopien. în Anglia şi Statele Unite ale Americii. evident. Trousson semnează o introducere substanţială pentru fiecare „reprint". fără vreun comentariu. în Franţa. Bune ediţii critice apar şi în Italia. în special după 1970. Cîteva utopii necunoscute pînă de curînd au fost oferite marelui public. Michael. L. nici bibliografiile adnotate. Dincolo de aparenta facilitate a statisticii. o utopie spaniolă anonimă — singura sistematică în spaţiul iberic — databiîă în secolul XVIII. Raymond Trousson dirijează o serie de „reprints" — o manieră din ce în ce mai populară (nu numai în Franţa) de restituire a textelor vechi — la editura geneveză Slatkine Reprints. Micrcediticns Hachette). Totuşi. La editura pariziană EDHIS (Editions d'Histoire sociale) au început să apară ediţii bibliofile ale unor texte utopice clasice. numărul total al ediţiilor a crescut de aproape trei ori (241 faţă de 83). Seria de „microfiches" e 238 completată de un volum însoţitor. E vorba pur şi simplu de facsimilarea unor ediţii celebre. însoţite de excelente aparate critice. unul spaniol. Implicaţiile sînt. pe lîngă ediţiile princeps. —S. de Foigny. Jahrhundert" (în cadrul excepţionalei ediţii Fontenelle. precum şi temele cîtorva colocvii de răsunet. în unele situaţii ar fi inutil. fără a le semnala în vreun fel. pe măsura deplasării peste Atlantic a centrului de greutate al filologiei. cercetătorii au oferit ediţii critice (care merg pînă la includerea variantelor în mai multe limbi şi pînă la luminarea pasajelor obscure fără însemnătate pentru economia textului în cauză). statistici ale producerii şi circulaţiei utopiilor — în original sau în traduceri. o serie de 41 de texte utopice. am inclus numeroase titluri cu privire la science fiction. Sinapia a fost redescoperită simultan şi reeditată de doi cercetători. semnat de acelaşi Albert Soboul. D. că receptarea utopiei în Franţa (şi ţările francofone) a cu- 239 noscut două puncte de maxim între —01751770 şi 1780— 1790. Albert Soboul a dat pînă acum. voi face o trecere în revistă a principalelor realizări în domeniul constituirii a ceea ce s-ar putea numi Bibliotheca Utopistica (H. serii de profil. Titlul întreprinderii mă scuteşte de comentarii. peninsula en la Tierra Austral). antologii. Raymond Trous-son (1979. romanistul vest-german Hans-Giinter Funke a dat o listă a ediţiilor franceze (originale şi traduceri): „Verzeichnis der Erstausgaben und aller spate-ren Ausgaben der literarischen Utopien franzosicher Sprache (einschliesslich der Ubersetzungen ins Franzosische) im 17. 8).A treia listă include titlurile cîtorva reviste specializate sau care au dedicat domeniului numere speciale.

par R. 1552 Doni. Weber. Mondo Piccolo. Moskva.. 1956) şi L. Ediţie critică: Abbaye de Thileme. 1619 Andreae. Winters Universitâtsbuchhandlung. con la bibliografia dell'autore. Waiter Begley. Etude liminaire: „Va- riations sur l'utopie". 1552. 1659. numeroase monografii şi studii fiindu-le consacrate — atît în Uniunea Sovietică şi ţările slave. Francis. cît şi în culturile vest-europene şi americană). 1550. chez Pierre Lamy. 1616 (Moncy. longis itineribus peregrini academici nuperrime lustrata. risibile. Tommaso. Pentru a încheia—£daug că bibliografiile sovietifce nu lipsesc. 1972. per G. ştim bine. 1619. 1333 Patrizi da Cherso. 1641. The Common-wealth of Oceana. Oxford. London. alături de Nikolaj F. the King Obeyed. Russkaja social'na utopija i naucnaja fantastika (vtoraja polovina XIX — nacalo XX veka). Johann Valentin. Lyon. Halle. 1638 Wilkins. L'Islc des Hermaphrcdites nouvellement decouverte. 1632 Campanella. Grillio. Called the Blazing World.. sumptibus haeredum L. Savinien. Vzlgljad skvoz' stoletija. Russkaja fantastika XVIIIveka i pervoj poloviny XIX veka. 1607. IV). 1625 Zuccolo. 1627. 4. Geneve). Boj'on. Zlatovratskij. nu duc lipsă. 1656 Harrington. 1. 1621. 241 1637 Godwin. 1644 Cavendish. Commentariolus de Eudaemonensium Respublica. Senkovs-kij şi Odoevskij (acesta din urmă. Bună ediţie critică de G. London. Firpo (trad. Vecnoe solnce. 1591 Agostini. now First Drawn From Ob-scuriiy and Attributed to the Illustricus John Milton. J. 1657 Cyrano de Bergerac. und XVII. —L. transcrierea internaţională a cuvintelor ruseşti). M. 1979. Paris. â Saumur. retorică searbădă) — de care acestea. Showing its Excellent Government. by E. hoc est de rerum natura. 1623. mai sînt antologate texte de Bogdanov (teoretician şi autor de romane utopice proletcultist). Venezia. 1521 Eberlin. Basileae (Baseî). Liljigren. coustumes et ordonnances des habitants d'icelle. the Nobles Honoured and all Good Men Respected. 1625.M. publie par Raoul Morcay. Mercurio Britannico. Antonio de. ed. L'autre monde. with introduction by the Rev. Kaspar. G. Amerio (Milano-Ka- poli. London. Bune ediţii critice au dat R. 1968. Vinegia.T. London. Francis. Anvers. Thomas. compositi da Doni. in Sylva Sylvarum. or a Discourse of a Voyage thither by Domingo Gonscdes. Prima antologie se bazează pe definirea utopiei ca fantastic social şi compensaţie a unei realităţi ostile. Vice Punished and.. Epigone. 1949.G. Nucio. 1902. 1937 (College Studies in Modern Lan-guages. cum ar fi cele din cele mai recente realizări pe care le cunosc:V. F. Thomas More. 1355. loix. 1648. (Prima parte apăruse în 1657. 1641 Hartlib. fr. 1656. Antonium. by S. Mundus aller et idem sive terra ausiralis antehac semper incognita. Bd. An Anonymous Românce Written in the Time of Charles I. Auth. Northampton. sînt în ultima vreme autorii cei mai frecvent discutaţi. in Coropaedia sive de moribus et vita virginum sacrarum.. Surtz and J. Gumins-kij. A Description of the Famous Kmgdome of Macaria. The Discovery of a World in the Moon. Francois. Zetzneri. the Ideal City. I 1316 Morus. 1648 Gott. Yale TJniversity Press. 1607 Hali. Ludovico. Ausgewăhlte Schriften.antologiile. Thomas.opolitanae descriptio. 1977 şi S. Moskva. 1965. Wolfaria. Antologiile sînt însoţite de studii şi note adesea valoroase. Reipublicae Christiar. 1924. Hexter. avec Ies mceurs. ca şi fragmente despre oraşul legendar Kitez. Samuel. Cernysevskij şi Dostoevskij). 19). London. 1553. An Example to Other Nations. Jahrhunderts. 1896. testo critico. Frankfurt. politica (cui Civilas Solis juncta est) et oeconomica.) 1659 Guttin. Geneve. ed. Fedorov. Lord Verulam. Robert. immaginato. La Cittă felice. Pe lîngă toate acestea. 1616. James. and J. McColley.. preface de H. John. Torino. New Atlantis. in Neudrucke deut- scher Literaturwerke des XVI. repetiţii. Ludovico. Margaret. Veneţia. mondi celeşti. London. Ediţie critica: Nova Solyma. Premiere pârtie. De optimo reipublicae stătu deque nova insula Utopia. Anton Francesco. 1637. 1668. reeditată în 1933. Jean de). The Man in the Moone. Realis philosophiae epilogisticae partes qua- tuor. Virtue Rewarded. în rusă ori î î alte limbi) se numără cu iutele. Paris. voi. Cea de-a doua antologie include deopotrivă secţiunea „Cinci vise" (Goncarov. Histoire du grand et aămirable royaume d'Antangil.. avec des eclaircissements de Frederic Lachevre. grandc. 1957 (Pub- blicazioni dell'Istituto di Scienzc politiche dell'Universitâ di Torino.. wherein the Inhabitants Live in Great Prosperity.. 1534 Rabelais. terrestri ed infernali depl-i Academici Pelligrini. par Thomas Portau.H. Ediţie critică: Oceana. histoire du siecle futur. Short. Les Etats et Empires de la Tune. Fedorov. Chlebnikov şi Ciolkovskij. a doua în 1662. mergînd de la Radiscev şi Scerbatov pînă la Kjuchel'beker. Hannoviae.ed. London. Heidelberg. 1621 Burton. Les Etats et Empires du Soleil. Jacques. or Jerusalem Regair. 1529 Guevara. a Thobia Adami nune primum editae. 1605. 1534. The Description of a New World. Morcolini.B. 1555 Stiblin. in The Complete Works of St. hominum moribus. (Am folosit. 1627 Bacon. Johann. iar antologiile jşjte iiţiile de science fiction (autohtone sau străine. La Repubblica immaginaria. London. Gargantua. Republica di Evandria. Francesco. The Anatomy of Melancholy. C. Libro del emperador Marco Aurelio con relex de principes. voi.. Kalmykov. incogneu jusques a pre'sent a tous historiens et cosmographes.D. cu riscul de a face să pară exotice nume familiare cititorului. 1605 Artus. la Paris: La premiere utopie francaise: Le Royaume d'Antangil. Nova Solyma. Samuel. din opera poetului simbolist Brjusov. a cura di Luigi Firpo. 1638. Joseph. . New Haven and London. Argenterati. Health and Happiness. par I. Paris. care prezintă avantajul condensării operelor utopice şi eliminării balastului (digresiuni.

Esq. 1731. Histoire ou vie Uree des monumens anecăotes de Vancienne Egyple. Premiere pârtie.. Venezia. 39 voi. 1699. Adam. 153 Morelly. La nouvelle colonie. Wunderliche Fata einiger See-Fahrtr. Idee d'un regne doux et heureux ou Relation 242 du voyage du Prince de Montberaud dans l'Isle de Naudily. and Continued by R. Paris. Anti-Fanatical Religion and Free Philosophy. Les Femmes militaires. Les aventures de Tele'maque. 1676. 1710 Tyssot de Patot. Jean-Bapriste de Boyer. 1720 Tyssot de Patot. in Voyages imaginaires. ou voyage de Jean Gulliver. 1735. 1972. 1965. Anciently Discoursed of. Alain-Rene. London.l. Roger. Stanislas. 1696. ed. Paris. Histoire ou police du royaume de Gala. t. 3 voi. a Pas-senger in the «Hector ». New Atlantis. 1728 Desfontaines. London. 1730 Varennes de Mondasse. Ramsay. Gabriel de. 1677—1679 Vairasse IVeiras. Paris. eines gebohrenen Sachsen. f. in Theătre complet. Relation du royaumc des Fe'liciens.S. Memoirs of the Twentieth Century: Being the Original Letters of State under George the Sixîh. London. absonderlich Alberti Julli. Nouvelles de la Re'publique des lettres. en francois et continuee par M. or Private Vices. Robert. 1756. Ophirischer Staat oder Curieuse Beschreibung des biss-hero von vielen gesuchten ober nicht gefunden Konigreiches Ophir.. 1754. de leur gouvernement. Le Philosophe anglois. contenant une relation du gouvernement.. 1749 Seriman. Vannes. in Essays on Sever al Important Subjects in Philosophy and Religion. par A. nai quali si spiegano ii carattere. Berington. nouvelle edition. Albans. par le R(oi) d(e) P(ologne) d(uc) d(e) L(or- raine) e(r) d(e) B(ar). Samuel. dans la- quelle ii est trăite' de leur origine. 1660 Sadler. Sadeur.. Jean. Paris. Paris. Entretien d'un Europeen avec un insulaire du royaume de Dumocala. 1753. Abelini. in Recueil de differentes cheses. de ses mceurs et de ses coutumes. Les Voyages de Cyrus. Esq. visions et romans cabalistiques.. 1720. ou suite du qua-trieme livre de l'Odyssee d'Homere.. 2 voi. Paris. Prault. 1787 -89. Au Palais de Mor-phee. in Theătre complet. Copenhagen-Leipzig. Relation du voyage de Vile d'Eutopie. Front Off Cape Horn in America. by R. in Theătre complet. xxx. 2 voi. La Haye. chevalier de. Travels into Several Remote Nations of the World. Paris. chez J. 1710. The Fable of the Bees.M. 1731 Preyost. 1721 Montesquieu. printed for T. Armand-Leon de Madaillan. 1699 (prima utopie scrisă în germană). ou Histoire de Monsieur Cle-veland. de leurs mceurs et de leurs coutumes.2 voi. 2 voi. By Lemuel Gulliver. 1741 Holberg. chez P. Ediţie critică de F. Joshua. aux depens d'E. 1745 (anonim). pp. 1733 Botello de Moraes y Vasconcelos. Claude. La l'erre australe connue. 1750. Changuion. John. First a Surgeon. ou Basiliade du celebre Pilpaî. 1733. The Life and Adventures ot Peter Wilkins. Nicolai Klimii Iter Subterraneum. 1726. par M..R. Taken From His Own Mouth in His Passage to England. 1751. abbe. 1726 Swift. 1713 Marivaux. in the Ship «Hectar ». abbe A.M. Londres. Bernard. Le Le'gislateur moderne ou les Memoires du chevalier de Meillcourt. Naufrage des Isles flottantes. Sethos.D. chez Jacques l'Aveugle. 1686 Fontenelle. Call'd Pigmies. London. La Haye (Bruxelles). marquis d'. peuples qui habitent dans les terres australes. Relation du monde de Mercure. Publick Benefits.'Swart. Amsterdam. i. Lettres persanes. etablie par F. London. 1968. 1727 Lassay. 1727. 1700 Gilbert. Begun by the Lord Vcrulam.. i 754 Brancas-Villeneuve. Capitale de l'Isle de Naudely. Les songes du Chevalier de la Marmotte. songes. par E. 1725 Marivaux. 1737 Argens. chez Didot. 1702 Raguet. abbe. Paris. Schnabel. Viscount of St. . Ganeau. 1730.F. les aventures et le voyage de Gro'en-land du Reverend Pere Cordelier Pierre de Me sânge. La Noavslle Atlantide de Francois Bacon.. Le Nouveau Gulliver. 1675.L. 4. â Paris. Gerania: A New Discovery of a Little Sort of People.F.V. Voyage et aventures de Jacques Masse'. marquis de. chevalier de. Ludvig. in Continuation of New Atlantis. Les effets surprenants de la sympathie. (anonim). London. li cos- tumi. 1732 Lesage. 2 voi. a Caseres. Simon.. tr. Francisco de. janvier 1686. L'île des Esclaves. 2 voi. Zaccaria. Madden. 3 voi. 1703 Lesconvel. Marivaux. Foigny. XVI. Kaye. Johann Gottfried. Simon. de la religion et du langage de cette nation inconnue jusques ă present. Pierre de. 1700. Simon. poeme herolque traduit de l'Indien par M.L.. 1660. 1750 Bethune.. novam telluris theoriam ac historiam quintae monarchiae adhuc nobis incognitae ad- 243 kibens e Bibliotheca B.. Oxford. 1752 Leszczinski.M. ed. Amsterdam. The Memoirs of Sig. Andre-Michel. Paris. de leur religion. Cooper. Delft.. 1665 Barnes. La decouverte de l'Empire de Cantahar. Joseph. 1731. 1733. Historia de las cue-vas de Salamanca. in P. London. 1924. 1696 (anonim). Relation historique d'une isle nouvellement decouverte par le C. Gaudentio di Lucea. 1703. Jonathan. Guerin. Deloffre. 1699 Fenelon. Viaggi di Enrico Wanton alle terye incognite australi ed al paese delle scimmie.D.. Relation de Vile de Borneo. 1754.F. 1714 Mandeville. fils d'Vlysse. Fortane. 1720.1660 R. Nordhausen. The Free State of Noland. 2 voi. 1741. Amsterdam. Robert Beauchene.. P. (Dijon). Denis. 1745. a Cornish Man. 1711. La vie. Les avanlures de M. Olbia. Gabriel-Francois. Histoire des Se'varambes. c'est-â-dire la description de ce pays inconnu jusqu'ici. London. 1676 Glanvill. 2 voi. 2 voi. E. 1731. avec le parallele de leur morale et du christianisme. 1729 Marivaux.R. Evora. 1660. le scienze e la polizia di quegli straordinari abitanti. 1676. 1702. Bayle. 1735 Rustaing de Saint-Jory. peuples qui habitent une pârtie du troisieme continent communement appele la Terre Australe. 1749. L'île de la Raison. fils du capitaine Gulliver. voi. Geneve. 345 — 491. Gent. de. J. 1750 Paltock. Terrasson. 1739. and then a Capitain of Several Ships. Decouverte de l'isle frivole. traduit d'un manuscrit anglois par M. 1737. Leipzig. 1711 (anonim). 1— (Messina)..B. Abbe Pierre-Francois Guyot. the New Island Lately Discovered. k Bordeaux (Amsterdam?). in Oeuvres de jeu-nesse. Histoire de Calejava ou de l'Isle des hommes raison-nables. 1751 Coyer. Lausanne. Amesterdam.

Paris. pp.. La Haye. Geneve. de Fontenelle. Castex.. Cercle du livre precieux. ou examen des abus de l'ad-ministration de la Lydie. in Voyages imaginaires. 1970. Tidhaigne de La Roche. 1763.a. f. 2 voi. Reize door het Aapenland. Amsterdam. 1762 Deschamps. Duchesne. ed. Bruxelles. Paris. 1810. ou naufrage qui conduit au port. et par elle. 1973. par P. Usong. Paul-Pierre. Ein Traum. A la librairie societaire. 1795 Saint-Pierre. peuple souveraincment libre sous l'em- pire absolu des lois. Joseph. 1810. Donatien-Alphonse-Francois de. 1505 Grainville. Bruxelles. Nicolas-Edme. 1966. 1781. Ini. Dom Leger-Marie. Jacques. ou histoire des Ajaoiens. 1953. Thieme. 1777 Restif de la Bretonne. abbe. Charles. Bernardin de. Aus einer arabischen Handschrift des sechszehnten Jahrhundert. 1800 Say. 1961. l'an premier de la Raison (1788). Mercier. 1935. in (Euvres posthumes. Creuze et Behal. Paris. te Amsterdam. Bordeaux. Chinard. Paris. Julien-Jacques. X. Ras-toul. Lemgo. Code de la nature.. Paris. 2 voi. 1766 (anonim). Maurer. in Voyages imaginaires. 1963. La republique universelle. par P. Londres.. J. Paris. ou les idees d'un honnHe homme sur un projet de reglement propose ă toutes les na- tions d'Europe pour operer une reforme generale des maurs. 1S29 Goethe. 1792 Fokke Sirnonsz. 1926. reve s'il en fut jaynais. et remarquables par leurs rapports avec la France actuelle. Witzel. f. Restif de la Bretonne. Nicolas-Edme. 2 voi. al lui Daniel de Villeneuve). ou le nouveau Mentor. 1765 Roumier-Robert. Haller. Cercle du livre precieux. in Oeuvres completes. Les Iles fortunees ou aventures de Baihylle et de Cleobule. Nicolas-Edme. t. Droz. Pechmeja. Johann Wolfgang von. VII —IX. bij A.F. 1. Geneve. den Huldigungseid eines schweizerischen Kantons. 1805. Les Gynographes ou idees de deux honnetes femmes sur un projet de reglement propose a toute l'Eu- rope. ou idees d'un honnete homme sur un projet de reglement pour les prostituees. Jean-Andre. Amelang. al lui Jean-Baptiste Isoard). or the Voyage of an American to England in the year 1899. London. Thomas et F. Marie-Anne de. le bonheur du genre humain. Voyage d'Alcimedon. VI (reprint anastatic. Paris. 1792. pour mettre les femmes a leul place ci operer le bonheur des deux sexes. Heitz. bey Weygand. Paris. 1782 Restif de la Bretonne. publie par G. Julius von. Sade. Paris. Louis-Sebastien. La Republique des philosophes. Nicolas-Edme. Fourier. 1792. Ardinghello und die gliickseligen Inseln. (anonim). 1810 Mosneron. W. Paris. Histoire des Galligenes ou Me'moires de Duncan. Berlin. 5 voi. et plusieurs autres. Nicolas-Edme. Denis.. t.. Les Belles Lettres. 2 voi. Jean-Baptiste.J. 1S32 Ballanche. Daniel-Gottlieb. Albrecht von. I. publie par J. H. Le voyageur philosophe dans un pays inconnu aux habitans de la Terre.. La philosophie dans le boudoir. Wilhelm Meisters Wanderjahre. Wilhelm. in Oeuvres completes. Zum zweytenmale getrăumt. Das Jahr zweytausend vierhundert und vierzig. Schasz. Naar de druk van 1788 uit-gegeven met inleiding en aantekenigen door Dr. Kistemaeckers. Bergeret. 1761.. The Reign of George VI. 1763 (anonim). London. F. Paris. L'Isle des philosophes. 1959. 1833 Nodier. Deterville. Fokke Sirnonsz.. 1783. Hei toekomend Jaar 3000. 1803 Saige.. Paris. ou l'Optimisme. de Le Normant. versiune definitiva a romanului Wilhelm Meisters Wanderjahre oder dit Entsagenden. Nicolas. Voyages de Milord Ceton dans les sept planetes. (1788). 1768 Dulian. Balthazar. Paris. Sade. Fontenelle.. Ma Republique. t. P. Nicolas-Edme. L'An Deux-rnille. Icosame'ron ou Histoire d'Edouard et d'Elisa-beth qui passerent quatre-vingt-un ans chez les Megamicrcs. ed. La Philosophie du Ruvarebohni. J. (anonim). 1777. Prague Imprimerie de l'Ecole normale. 244 1772 Diderot. Pierre-Simon.. Paris. Venturi. Johann Wolfgang von. Viopie ou Regne du grand Selrahcengil. Strasbourg. Ediţie critică de Raymond Trousson. an VIII (1800).J. Pierre-Ignace et Bugnet. Bas Jahr 2500 oder der Traum Abradi's. Reinser. Van Meenen. 1845. Jean-Baptiste. 1796 Goethe. Voss.G. f. Amsterdam. Comte. pp. 4 voi. Volguine. ou le De'dale francais. Arend. 1790. C. 205-218.1755 Morelly. deren es wohl traumerischere ge-geben hat. 1769 Restif de la Bretonne. Donatien-Alphonse-Francois de. 1767. in Oeuvres completes. Amsterdam. . t. Charles. La decouverte australe par un homme volant. Supplc'mcnt au vcyagc de Bcugainville. Chaumeret. Berlin. Jean-Baptiste Cousin de. Charles-Franţois. Olbie ou Essai sur les moyens de reformer les maeurs d'une nation. 1777. Bordeaux. oder Gedanken iiber die Armenanstalten. 1508 Jaunez-Sponville. Bas Jah:' 1850. Le fiaysan perverti ou les dan-gers de la viile. Droz. Paris. Hurlubleu grand Manifafa d'Hurlubiere. Paris. in Contes. 1803. Geneve. 1784 Perreau. chez Dufour. t. 1886. 1860. descendant de Ce'crops.. Ledentu.. Histoire inter-essante. 1780 Ligne. 1768. 1778.. Humblot. Le nouveau monde industriei et societaire. L'Andrographe. Ouvra-ge posthume de M. La viile des expiations. pp. 2 voi. 1840. Schmieder. IV. den dffentlichen Gottesdienst. 1787. Amsterdam.H. 1795 — 96.G. Puget de Saint-Pierre. Paris. Garnier. L'Heureuse nation ou relation du Gouvernement des Feliciens. 1791 Delisle de Sates (pseud. 1770. 1784. Le demier homme. Imp. 2 voi. Telephe en XII livres. Voyage ă la nouvelle Philadelphie.. Le Roi voyageur. Frankfurt und Leipzig. 1785. III. L'An 2440. 2 voi.A.H. Fr. Nancy. 1788 Casanova. Carlsruhe. Leipzig. introd. 1759 Voltaire. London. Amsterdam.. 1781. 1809. 399—421. ein Roman aus dem 21. L'Isle inconnue. Jahrhundert. 1—104. ou l'Iiumanitc aile'e reunie sous l'Empire de la Raiscn. par R. publie par A. 1821. 1900-l925.. 1782. 1768. L'Amazone. 1966. Wilhelm Meisters Lehrjahre. nouvel-lement decouvertes.. Zutphen. 1794 Mehring. Aline et Valcour ou le roman philosophique. 1790 Restif de la Bretonne. ou Me'moires du chevalier des Gastines. in Ocuvrcs du Prince de Ligne. Buijnsters.a. 1787 Heinse. Voyages de Robertson aux Terres australes. Mercier de la Riviere. 1771 Moutonnet de Clairfons. 1776 Restif de ia Bretonne. in Voyages imaginaires. 1794. 1783 Grivel. in Opuscules d'un solitaire. 1761 Listonai (pseud. Charles-Joseph de. J. qui peut encourager ă la recherche des terres inconnues. Romeau. 1791. Jean de. Le vallon aerien ou relation d'un voyage d'un aeronaute. 1765. Paris. 1761. Gosse et Pinet. 1771.. Le Vrai systeme ou le mot de l'e'nig-me mStaphysique et morale. Anticipation. XVII- XVIII. Guillaume.. Le Pornographe. Les aventures de Periphas. K. Candide.. t. 1966.

Lecointe et Pougin. The Corning Race. Lettres de Malaisie. 1897. Horace W. Paris. 1922. H. Theodor. Paris. London. 1552 Hawthorne. 1834. pp. Paris moderne. Librairie centrale. Am Ende des Jahrtausende. 1891. Paris. 1865.. Morris. Berlin-Wien. Meline. Suttner. 1875. Dunc-ker und Humblot. Vision d'avenir. Hansel. Michel Levy.. Paris. Le roman de Vavenir. 1878-Lasswitz. 1913 Quantin. I. or Over the Range.. et Hegine. L'Anno 3000. 1971. 1922.— Leviathan le Long. Howells.. Lord of the World. Robert. Paris. Calmann-Lăvy.. Jack. Hector.. Heinemann. Chailley. Etymonia. Traducere franceză (B. 3 voi. 1872 Butler. 1968. E. 1896 Ada. Basel. Etienne. Samuel.. 1S36 anonim (Louis Geoffroy). Neulif... Vvillem et Daffis. Ediţie critică: Voyage en Icarie. G.m. 1895 Wells. 1910.... 1899 Wells. Paris. The Great War Syndicate. Neustria. 1901. 1878. 1912. Paris. 1857 Renouvier. Macmillan Co. 1881. 1834 Bodin. 1918 Binet-Sangle. Adam. 1897. Sur la pierre blanche. Reeditare: A Crystal Age. 1894 Spronck. Victor. Freiland. Paris. Paris. Samuel. pp. Das Maschinenzeitalter. 1888 Bellamy. 1853 Berlioz. Paris. London. Reluată în 1841. Hsnry Ignatius. Giard. Francis Richard. 1879. 1905. Berlin. Georges.. 1890. Hippolyte. in Oeuvres a Etienne Cabet. London. Heinemann.. 1846 Sand. 1890 Donelly. Documenîs officiels et inedits. Constable and Co. Paris. William Henry. L'an 7860 de Vere chre'tienne.A. A Modern Utopia.. 155-l72. The Machine Stops. Albert. 1897 Mantegazza. Paris. Breslau. Back to Methuselah. Lemerre. Paris. Berlin. London. 1872. Everyman's Library. 1921. Both By the Original Discoverer of the Country and By His Son..B. Henri. future. W. Paris. archihan des Patagons de Vile Savante. 1902 Herzl. 27. F. Cres. Paris. Jerome. La-chaud. Librairie de la Renaissance. Erewhon. 1908 Grave.G. Truth. Dufruit. 1846. 4 voi.H. Paris. En 1900. Nouvelle ed. Anatole. Uchronie. Blatchford. Newera. 247 1901 Butler. Paris. 1920 Zamiatin. H. Voyage et aventures de Lord William Carisdall en Icarie. Altneuland. Paris. A. 1889. Leipzig. ibid. Alain. Le Drimeur. 1891. W. F. London. Kurt. Zwei Erzăhlungen aus dem XXIV und XXXIX Jahrhundert. Paris. Revue trimestrielle.. Utopie individualiste. 1903. A Christal Age. Le Peche de M. Anatole. 1908. fratelli Treves. 1888. Voyage de Theodose ă Vile de l'Utopie. Paris nouveau et Paris futur. 1926. 1892. Duckworth and Co. Saunders. London. Reluată şi definitivată în 1876. (In 1874 apăruse la Budapesta A jovoszâszaă regenye). Paris.. Lecoffre. 1899. t. Kalomera. London. traduits de l'anglais de Francis Adams par Th. 1895. London. 1839 Cabet. Le monde dans deux miile ans. Maurice. pp. Les ruines de Paris en 4875.. Dentu. 1914. L'Ile des Pingouins. London. Fournel. 1860. Bellamy. Le XXe siecle. Three Hundred Years Hence. London. Librairie des temps nouveaux. cit. William Delisle. 1908. Paris. France. Histoire de quaîre ans. Looking Backward 2000-l887. 1890. Cres. Paris. London. Edward. Souvestre. chez les libraires du Palais- Royal. Paris. A Traveller From Altruria. Tableau historique apocryphe des ri- volutions de l'Empire romain et la formation d'une federation europeenne. Nathaniel.G. London. L'An 5865 ou Paris dans quatre miile ans. George. Emile. G. Stockton. King and Son. 1871. Jean. London. Paris. Der Tunnel. Voyage aux îles Atlantides. Milano. When the Sleeper Wakes. Pierre. Paris. VII. The Maşter Beast. A Story of the Twentierh Century. Daniei. Plan d'une viile modele que Vauteur a appelee Novutopie. London. C. Le haras humain. 1891 Jerome K. 1869. Grfind. ein Roman. L'Uthopie contemporaine. En plein voi. . Paul. t. 1908 France. Paris. Richards.. 246 Couturier de Vienne. Der Roman des Kunftigen Jahrhunderts. News From Nowhere or an Epoch of Rest. Les socialistcs au pouvoir. Albin Michel. Thirion. Paris. Evgheni. Paris. 1875 Franklin. 1898. P. 1898. We. Albert. Le Monde tel qu'il sera. 1S57. William. 1898 Verly. 1865 Mettais. Fragment d'histoire future. 1903 Halevy. 1911. 1878 Veron. 1920—1921. London. Chapman and Hali. London. The New Utopia. 1895. 2 voi.' 1890.. H. Tarde. 1896. E. Galiimard. Felix. 1912 Forster. Paris. The Time Machine.S. Pressburg-Leipzig. 1892 Robida. 1836. London. 1865. Benson. Cahiers de la Quinzaine. The Sorcery Shop. Clarion Press. Pellerin.quality... Mor. Paris. in Diary of a Pilgrimage ană Six Essays. A Metabiological Pentateuch. The Iron Heel. Bilder aus der Zukunft. 1997—2001.G. 1872. P. 1901. Or A Voice From Posterity. 1907 Newte. London. ein soziales Zukunflsbild. Berthe von. 1871 Bulwer-Lytton. W. Charles. Paris. Paris. 1918. The Blithedale Românce. 1875. V. Caesar's Coliimn. Antoine. Erewhon Revisited Twenty Years Later. Napoleon et la Conquete du monde. 1921 Shaw. 1846. in op. Voyage pittoresque et industriei dans le Paraguay Roux et la palingenesie australe. 1840. E. Jacques. 1907.J.G. 1879 Jokai. 1859. Parir. La Citi. 1887. 1863. 1913. Paris. London. 1869 Moilin. Un sogno. Les Soire'es de l'Orchestre. N. R. Stock. 1920. New York. Rouzade. 1911 Kellermann. Levy. Calmann-Levy. Bernhard. 1912. 1970. Harper. Les cceurs nouveaux. London. London. 1878. A. 1887 Hudson. 450 — 462. 422-439. La vie ilectnquc. Paul. Edward. Emile. Cauvet-Duhamel). 1890. London. 1905 Wells. Paris en l'an 2000. 1913. William Dean. Gabriel. 1860 Le Hon.. Boston. 1881 Hay. Charles. Paris en songe. Savine. paolo.M. Terre Libre. cu titlul Napoleon apocryphe. L'an 330 de la Re'publique (XXIIe siecle de Vere chretienne). Frichbacher.. Tonv. H. 1860. 1888. Anthropos. Chicago. 1907. Theodor. 1914 Billaume P. 1910 Herbert. 1836 Nodier. 1863 Fabien. 1896. 1909. 1889 Hertzka. 1894. J. Boston. Bruxelles. Edward. Alfred. Leonie.

Aldous. Adam. Chicago. Jiinger..Y. Levin. H. Amsterdam. 74 — 89. Utopias and Utopiarts.L. Allen. 1948 Skinner. N. Rossum's Universal Robots. XXXVIII. Africa. Chicago. 's Gravenhage. Klet Huxley. Stern der Ungeborenen. F. Aldous. Tubingen. Louisiana. Suhrkamp Ver-lag. Brave New World. New York. 1930 Stapledon. Marc. 1961. Jules Verne.. Paris. Rieder. Roma. Brescia. Campanella. London. Huxley. A. Chatto and Aaron. Fischer Ver-lag. 1948.). Adams. 1962. Secker and Warburg. London. 1974. Pierre.. 1958.. 1949. Pierre. — The Better Part of Valor: More. in Studies in Philology.G.. Paris.P. Paris. Meere und Giganten. 1980. 1945.. Les jeux de l'esprit. mau» de Sociologie.F. 1949. Windus. „Polygamy in Early Fiction: Henri Neville and Denis Veiras". RUR. Fra Tommaso Campanella. 1960. . 1882. 1943 Hesse. La sua congiura. Ann Arbor. Julcs Verne. 1923. Hutchinson and Co. Campanella.. tr. 1923 Wells. Das Glasperlenspiel. „Hawthorne". Aldiss. Lord of the Flies. John Burdon Sanderson. Allott. in Possible Worlds. Aldridge. London. Lafayette. Men Lihe Gods. in Roma ed in Parigi. Billion Year Spree. 1970. Daniel. London. Ira. 1966. Amabile.. Secker and Warburg. 1932. E.H. Berkeley. New York. Madeleine. Huxley. Berkeley. R. Barjavel. Fahrenheit 451. 1949. Rene. Aldridge. Reeditare in P. Paris. H. Michigan. — „The Philosophic Unity of More's Utopia". 1962.. Don Caraeron Image and Meaning. Geschichte des Sozialismus und Kommunismus von Plato bis zur Gegenwart.siecle. Fretz u. War and Peace. Bacon. Bradburgy.248 1949 1953 1954 1957 1958 1962 1970 1971 1975 Orwell. 1970. Olaf. Geneve. Napoli. Werfel. 1. G. Histoire de la litterature francaise au XVII. Marguerite. Aldous. Alexandra. Angenot. New Maps of Hell. Chatto and Windus. in Sanrael Butler. Ecotopia. 1954. New York. London. 1924 Doblin. Karel. Baltimore. The Philosophy of Francis Bacon. Ernst. London. Elements d'une semiotiqne de la sciencefiction". Port Washington. Island. — „Afterword". Ansart. 1945 Orwell. 1975. 3 voi. .. Wasmuth. 1964. 1S87. London. Aldous. S. 1949.O.W. Colet and Vives on Hu-vianism. London. 1923. Leipzig. Kenneth. Henri. Percy G. B. 1968. Koln. in P. X. 1949.. Ruckblick auf eine Stadt. 1924. Morits. Chatto and Windus. The Shape of Things to Come. 1962. 1943.G. Utopie des îles bienheureuses dans le Paoifique en Van 1980. London. Utopias in France. 1978. Franz.M. Ann Arbor- London.. — „Marx et la theorie de l'imaginaire social". Callenbach. Christine Elizabeth. 1950. Seattle. The Last Judgment. 1975. 1978. la sua pazzia. 1921.P. Alcover. 1616—1787. 1970. Erewhon. Allotte de la Fuiie. Travellers and Travel Liars. L'Utopia. Walden Two. New York. 1954. 1962. The Scientific World View in Dystopia. 1943. New York. 464-472. Capek.. 8. Cres. 1960.. 1941. 1968. Denoel. Citizen Thomas More and His Utopia. New York. 1932 Huxley. pp. Artes. 1899. L. — Fra Tommaso Campanella nei castclli di Napoli. 1977. 1946. Kingsley. London. 1931 Bordewijk.. 1959. 1957. Alieri. Heliopolis. Selver. in Cahiers Internat. 1946 Versou. Ravage. 1963. Paris. Paris. George. William. 1951. pp. Brussel. London. A Story of the Near and Far Future. . New York. La pensce scientifique et philosophique de Cyrano de Bergerac. A. A History of Poliiical Thought in the XVIth Cenlury. Bint Nijgh en Van Ditmar. — „The Social Responsibilities of Science in Utopia. George. Friihe Utopisten. 1922. Ames. 1948. Sociologie de Saint-Simon. Amerio. Amis. Wiener (eds. 1975.A. Ape and Essence. This Perfect Day. Rosemarie. Adler. Ray. London. 1960. i suoi iprocessi. Adriani. Anderson. Cassel and Co. Renaissance Essays. Adams. LXV. Brian. De nieuwe reis naar Utopia. „Das Schlaraffcnland" in German Literature and Folksong. 3 voi. 1933 Wells. Boulle.L. 1949. Ferdinand. Le grand cataclysme. Xapoli. Nineteen Eighty-Four. France and North America. in Pcetique. Erasmus. — Les libertins du XVII" siecle. F. in Tulane Studies in English. Elfriede Mărie. Berge.. Jiinger. Ver- lag Ewald Katzmann. 1983. Last and First Men. 1933. Ernst. Men of Good Hope. 1949. Versuch einer Lebensbesch-reibung des Magister Ludi Josef Knecht. Paris.V. Animal Farm. 1970. pp. Mattie (editor). J. Alfred. Glăserne Bienen.O. Brave New World Revisited. 99-l16. Stuttgart. 2 voi. 1940. London. W. Julliard. M. Penguin.. Princeton. 1947. X. 1496—1535. Ackermann. 1922 Allorge. P. 5 voi.Le paradigme absent. Emile. Golding. Ernest. Berlin. New Atlantis and After" in Journal of the History of Ideas. Chatto and Windus.. Russell. 249 i Allain. Ahrbeck. 1927 Haldane. 1660—1800. Jozef. 1944. Blokken. R. 1961. Zurich. Kristeller. by P.1921 Masson. Banyan Tree Books. Roman du centieme siecle. Hermann.

. Arbore. 3 voi. William. 1957. 1980. (pseud. in Esprit. Berlin. F. Bellamy. pp. „De l'origine et du developpement des institutions potttiques et sociales dans Ies reductions du Paraguay". 1972 (B de Franz Rottensteiner). 15. On Political Realism. Bucureşti. P"riedrichsdorfTs. New York. Bleich. 1922. and Galsworthy: 1890 — 1910. YV. 1927. 1936. George Orwcll. Bein. A.. E. pp. — L. pp.. Economie. pp 284-295. Horia. Berki.N. M. 1979. Paris.Aramă.F. (B) Baidner. Bibliography of Seventeenth-Century French Prose Fiction.A.. 1976. London. Philadelphia.). Fiirth-Saar. „Johann Eberlin von Giinzburg's Wolfaria: the First Protestant Utopia". Paris. 197'4. Journey through Utopia. 462-476. Theodore Herzl. Loyola.be. 1957. Socetes. problemes de recherches". New York. Bailey.. Paul. — Supplement au repertoire bibliographique se rapportant ă la IiiUraturt francaise de la Renaissance. Frankfurt a. Beer. Eike (editor). J. Bar. La litterature geographique francaise de la Renaissance:. Aronstein. David. Kategorien des Herausbringens. P. Gorman.. Frankfurt a.. in Germanisch-Romanische Monatsschrift. — Lumieres de VUtopie. Atkinson. hrsg. Baczko. Futurologie und Utopie. General History of Socialism and Social Struggles. Ernst. in Dix- Huitieme Siecle.G. 122—139. 1970. Ascoli. 1977. Wells. — Les nouveaux horizons de la Renaissance francaise. Biesterfeld. Barron. New York. (Ultimele două reeditate la New York. Ann Arbor. in Annales... marş 1961. Praxis. Yesterday's Tornorrows. Utopie. 4 voi.G. Zygmunt. 379 — 395.. Paris. The Sectariv and Owenite Phases of Communitarian Socialism in America. L'empire socialiste des Inka. (Reprint 1971J. W. „Future Wordsr Language and the Dystopian Novei". Bestor. 1663 — 1829. Doctrines de Vage romantique. Bauer. — „Lumieres et utopie. Grigore. H. New York. 1981. 1951. 25.. M. XIY. David M. Milnchen. Science Fiction. A Study of the Scientific Ro- mances. 155.. 1950. Paris. London. Geoffroy. Ault. 1977. pp. Paris. „The Dialogue in Utopia: TwoSides to the Question". in Gesamtausga. 1965 (B). „L'anti-utopie moderne". — Das Geist der Utopie. J.. Les routes de l'Autre monde. 1965. G. FrankfurtBernCircenster. 1928. A Literary Study. 1922. 1971.. Katalog der deutschsprachigen uto- 251 pisck-phantastischsn Literalur 1460—1960. 1962. London. Baker. . 1978. Pilgrims through Space and Time. in Revue d'histcrt eco- nomique. „Samuel Butler (1835—1902)". 250-270. 1922. The History of the English Novei. Studien ttber das Kunst. 1947. Paris. 1956. Tommaso Campanella. The Novels of Wells.O... Berlin. 165— 177. — The Extraordinary Voyage in French Literature Befcre 1700. Socialism: the Active Utopia. — Aldous Huxley. II: Utopian Fiction). Atkins. Arnold. 58. Milano. Barthes. „Abschied von der Utopie?. 1946. 496 — 501. in Style. London. S. Anatomy of Wonder. Barnes. Baudin. voi. Greek Political Theory. în 1969). XL. Badaloni. 1967. Frage. 381—396. pp. Armâni. The Early H. Histoire des Rose-Croix. R. voi. B'eymehl. Neil (ed. Paris. Chicago. ML. Nicola. Frankfurt a. 1971. (Ein Rundfunkvortrag 1971). Myra Edwards.. London. Manchester.H. Morelly e Dom Deschamps: Utopia e ideologia nel se- colo dei lumi. Die Zukunftsperspektiven des Filrsten V. 1920. Le Temps des prophetes. A. Civilisations. 1971. M. Barmeyer. Visionary Physics. (t. „Le statut du narrateur dans quelques textes dits utopiques". The Enchafcd Flood.. 1974 (B). Chicago. — Les relations de voyages du XVII e siecle et l'evolution des idtes. M. XXXVI.. Rolarid. 1981. pp. 355 — 386.. Paris. Baker. Reprint 1972. La. Literatur. Linguistics and Languages in SF-Fantasy. Paris. Jr. 1978. Paris.. 8. Colecţionarul de insule. Bennett. — Das Prinzip Hoffnung. L'Etat jesuite du Paraguay. Armytage. 298—321. 1973. Henri. — Experimentum Mundi. Baldry. 1974. Beitrăge zur Geschickle und Bibliographie der utopischen und phantasiischen Literatur. 1934. „Le discours et les messages de Deschamps". Barlow. Paris. in Revue des sciences humaines. Leipzig. „Quelques notes biographiques sur Denis Yeiras d'Alis".in Melanges offerts ă G. W. Vortrăge. 1962... 1967. a IV-a. Cetatea ideală în viziunea Renaşterii. 1918. Auden. Wolfgang.. pp. Walter. 1978. 1950. 1954. Bell. Bauman. Bloch.G.C. al lui James Blish). 1980. 1955. 5. Paris. Georges. New York.. 1926. Bevington. London.W. 1967. Firenze. Kunst und Utopie. pp. H. 1961. Bernardi. Winfried. 1975. London. 2. Bucureşti. Legendary Islands of the Atlantic. in Studies in Philology..FL. Bronislaw. E. A. R. Bingenheimer. 5th ed. pp. 1971. Benichou. 1968. 1976 (B). Ancient Utopias. London. — Une theocratie socialiste. A Historical Survey of Fttture Societies. London. 1962. Paris. Lanscn. J. New York. G. Odcevskij. Fourier. London. Berneri. 1961. Sade. Bernard. La Science-fiction.und Staatsdenken in der Renaissance. 250 Babcock. New York. The Issue eat Hand.E. London. L.. M. in Gesamîausgabe. Bachwood Utopias. — Heavens Below. Frankfurt a.. Utopian Experiments in England (1560—1160). in Church History. — More Issues at Hand. H. P. Benrekassa. 1961. Utopia: The Psychology cf a Cultural Fantasy. 1935. Die literarische. — Utopische Funkiion im Materialismus. Trends and Patterns in Scientific and Utopian Fiction. Trangalaxis. Baumann. Eseu asupra tipologiei formelor urbane. ed. 1957.. Michigan 1984'. Paris. Southampton.. Stuttuart. Donald D. von Hamia Gekle. Beauchamp. 1964. William.. — The Extraordinary Voyage in French Literature From 1700 to 1720. Atheling. Bergonzi. 1974. 1959— — 1960 (E).H. Chicago. Baudin. 1922. 1965..

Bonansea. Bologna. J. A. Eine Analyse. „The Meaning of R. 6" section. Signification du marxisme. Pp. Torino. La litterature francaise d'imagination scientifique. in Modern Political Thought.C. 1973. — Marxisme et Religion. pp.. in Die neue Gesellschaft. 1976. London. Basil (editor).J. 1972. 1951. Ctoran. Kent. R. inventeur de l'Etat d'Israel. 1904.. La religion des classiques (1660 — 1685). Braunert.. E.. 1957. „Out of Utopia. London.. K. Paris.and Early Eighteenth-Ceniury Imaginary Voyages. 1956.— Thomas Munzer als Theolog der P. London. A. Die poetische Insei. The New Utopians: A Study of System Design and Social Change. London. Crr. 1963. Paris. 115— 127. Coe. Ch. 1967. Brander. Ein Beitrag zur Geschichte des Sozta-lismus. New York. — Tommaso Campanella. Gerd Krause. 1967. Paris. The Theory of Knowledge ofTommaso Campanella. l'Vtopie. Ann Arbor. Coste. Bravo. An American Piophet's Influence. Paris.. 1941. H. 1960. — (editor). „Introduction".W.. Die Utopie als Denhform. in Bulletin of Bibliography. Coechiara. Ralf. 1966. London. Deleuze. XXI.. Miinchen.M. in Siudies in the Lilerary Imagination. — Homo utopicus. „Wunschbild und Alptraum. Thomas More.N. Histoire et Utopie. Toward a Reorientation of Sociological Analysis". — (editor). 1972 (B. Thomas Morus et Ies utopistes de la Renaissance. in Humanity on Trial..H. P. Les socialistes de l'utopie. New York. OH. The Tale of the Future: an Annotated Bibliography.. Mably.H. Ciorănescu. Paris.R. Rudolf. „Utopia and Reality: a Conservative View". 1969. 1958. -CI. LXIV. Reinmar. XII. in Thomas More. Kent. 1922. An Interpretative Study. — Utopişti italiani del Cinquecento. 97-l12. Utopie et transcendance: Essai sur la significaiivn de la religion dnas Ies utopies litte'raires. Carbondale.. 1971. George Orwell. G. Bowman. Bonn-Leipzig. Edward Bellamy Abroad. E. Dermenghem. Courbin. Ornea. Boston. Dominique. „English Utopias from 1551 to 1699. Daubler. Frankfurt a. G. Moderne Utopien. Ebenstein. L.M. f. Harold.Moskva. Die Utopien in der modernen englfihen Literatur. The Ringcrs in the Towcr.. Paris. 1961. . 1966. 1932. Paris. 1950.. 1949. in Science and Sooiety. Imaginary Worlds or the Evolution of Utopias. 1960. Weimar. 1930. G. OH.-J. — La Socie'te festive.H. eine soziologische Betrach- tung moderner literarischer Utopien". Author in Agony. Paris. Paris. Paris.. Brady. Bohrer. Borinski. P. Paris. — Logique du sens. Desroche. B. London. „German Utopianism: True Socialism". Bowering. 1976.J. Marcelle. Fritz. Geneve. Paris. Aldous Huxley: A Study of the Major Novels. Paris.a. 1972. Buijnsters.J. 1961. 1965.-'. — „Utopian Views of Man and the Machine". Evgenij Zamjatin. Cornelius. Chambers. Paris. L. 1973. Bridenne. 1968. 3 voi. Miinchen. I. 1962. Languages in Seventeenth. Russkij sovremennyj naucno-fantasticeskij roman. Trad. Karl Heinz. 1965. Samuel Butler. 1973. Ctnnard. II paese di Cuccagna. Pour une utopie de bon sens. 1962. Morelly. Die lădierte Utopie und die Dick-ter. Paris. Brigitte. 1950.evolution. Der Lauf des Freitag.. 6. Brooke. Essays on Modern Fantasy and Science Fiction. 1968. Boguslaw. Desanti. London. 1934. 1969. Sylvia E. Stuttgart. Cunis. J. P. 1962.. pp. Dahrendorf. Groningen... Heidelberg.P. Imaginaire Reisverhalen in Nederland gedurende de iS9 eeuw. — Les Shakers americains: d'un neo-christianisme a un pre-socialnr. Utopie et litterature. Cipek. Falansterul de la Scăieni. George Orwell. Many Futures. 1955. 1977. in Saturday Review. VIII. L'Ame'rique et le reve exotique dans la litterature francaise au XVII et au XVIIie siecle. Tiibingen. P. 1969. in American Journal of Sociology. Horst. S. Wilfried L. 1963. J.M. in Geschichte in Wissenshaft und Untirruht. H. Washington. pp. 1968. XIV. Borrello. Washington.. New York.. Collins. 1860—1904. 1954. 1948. Inseln und Inselvorstellungen in der deutschen Literatur.. Briiggennan.1970. 1954. G. Ciareson. Les socialistes d'avant Marx. Bliiher. L'avenir du passe. Cross. Bowling Green. 1920. Bowling Green.. Bottigelli-Tisserand. 253 Decoo.. Roma... questionnaire pour un seminaire de l'E. Aldous Huxley.. pp. 1972. Paris. pp. 145-l58. Bloomfield. Busson. Pfade in Utopia. — Socialismes et sociologie religieuse. Bernard. New York. 1955. Blum. 1969. 1958.. Cistov. C. 1980. Paris. A. Alexandre. — William Morris. Chouraqui. 1968. R. Kiril V. 1970.c. Bucureşti. Paris. Norman. 1914. Clarke. Henri.J. 1965. 1970. 1953— 1958. Frank (editor). Chicago. Chicago. Utopişti e riformatori sociali del Cinquecento. 1944. A. Curcio. N. Robert. 1975. Lcndon.F: The Other Side of Realism.. Ein Raţionalist auf dem Wege zum Sozialismus... 1. Theisme et atheisme en utopie. 1968.. — Les dieux reves. 1961. engl R. OH. Cohn. Gilles. Voices for the Future. OH. Ideologie und ETtopie im griechisch- hellen. 1974. Martin. 1934. Crick. Utopie und Robinsonade. 2nd ed. The'odore Herzl. Cojocaru. Davenport. Ian. Berlin (Est).. H. Ann Arbor. Leningrad. 1923. 143-l44. H.J.. Twenticth Century Interprelations of „Gulliver's Travels". Ed.' ti ■ schen Staatsdenken". „Don't Expect Utopia Overnight". 1962. 105—120. Huli. New York.. Englewood Cliffs. 1941.. The Hague. CXXXVI. Ludwig. Difference et re'petition. Science Ficlion Criticism. The Pursuit of the Millennium. Bloom.M. A Life.F.) — (editor). Wilbur L. Renaissance Pioneer of Modern Thought. Wells.D... New York. The Science Fiction Novei. 1950.U. — A History of Socialist Thought. E.. 1952. Thomas D. Englewood Cliffs. 1970.". 5 voi. Many Worlds. Britikov. 1971. „Theorie. Cornii.E.. 1969. 219 ff.G. Paris.. Le Monde de Restif. Brides. Russliie narodnye social'no-utopiceshie legendy XVIII— A'LYOT. 1972. Cole.D.. Four Contemporary Novelists. A Bibliography'. V. Paris. 252 Btunner. Anatolij F. N. Z. Buber.C.

1947. The Soviet Image of Utopia. 1968.. IIP serie. 1952. Freschi. Willi. Welfare Economics in English Utopias from Francis Bacon to 4 lam Smiih. janvier-juin 1966. 1972.M. Gibson. Nell. Fearful Symmetry: A Study of William Blake. New Haven. Fritxsche. pouvoir et Etat dans le roman „Aline et Valcour". 211—234. 111. XXXII. II futuro dell'utopia. pp. Ligeia. (Numeroase reeditări. Pierluigi." nnpiled by R. Duveau.J. 1961. 1963.M. London. E.. 1966. Firpo.. 1954. in Eranos Jahrbuch. 393 — 429. Les mondes imaginaires et les mondes ri'cls. Introduction to Utopia. Paris. Eine Beiriifswandel". Die kommunistischie Idealstaaten. 1)70. K. 1928. Guevara. The Anatomy of Power. A. 606 — 618.. Lily H. Arturo.K. Literarische Utopie-Entwiirfe. Dumont. pp. 109-l34. Charles J. 1961 (B). Paris. C. The Dreams of Reason: Science and Utopias. Percival Goodman. Der Staat der Zuhunft von Platon bis Dante.W. in Rr-manistische Zeitschrift fiir Litteraturgeschichte. „The Fantasy of Utopia". Leipzig. A Study of English Utopian Fiction sifice the End of the Nineteenth Century. Space-Flight in Fiction from Lucian te Lewis.. 21. 1975. Stockton.I. New York. A.. Rita. Leipzig. E. London. Grey. Paris. Boston. Griffin. Fiction. Princeton. Bartlett. Giordant. pp. 1927. Paris. M.. St. John. Bologna. Gronau. Jahrhunderts inFrank- reich. Hamburg. Cambridge. Frye. 1969. Leipzig. Napoli. Utopian Fantasy. 1983. N. Les colonies communistes et coopcratives.) Elliot. Utopia USA. pierre.W... New York. pp. N. Green. Firenze. 1972. 1955. pp. Dubos. Sir Francis Bacon. 1966. pp. 1977. Problemes de l'utopie. 1878. Doren. voi. 1981. 1978. Gir:.. Chicago. Isaac. Ch. Robert A. La leggenda del Paradise. 1973. Goodwin. 1964. Paul.W. L'archeologie du savoir. Gea net. 1956. Gniig. The Imaginary Voyage in Pro. Gorber. 063— 670 (B). Gide. L'utopia nel settecento tedesco. Gaitlard. Sexualite. — The Stubborn Structure: Essays on Criticism and Society. Paris. 1961. L. 1967. „Utopie et marxisme selon Ernst Bloch". 1932. Richard (compiler). VI. 1975. Gond ir. Gulliver's Travels. London. . Utopie als innergeschichtlicher Aspekt der Escha- isdogie. Into other Worlds. — Les metamorphoses de la Cite de Dieu. 1973 (B). 1961. K.. L. Gillson. Foldeak. Brunschweig. 76 — 81.. Philip Babcock. — (editor). Port Washington. 1941. L'Utopie ou la mort. 1927. 1964. 1955. 6. 255 Graf. Marino. „Wunschtrăume und Wunschzeiten".lerrestre. The Nerves of Government. Green. London-New York. 1953. 1952. Frankfurt a. Wiesbaden.. 1954. 1974. L'Utopie et le roman utopique dans la litterature anglaise Lyon. 1892. 1970. Hans-joachim. 17. (editor). Rene. 1936. 1970. 1957. (editor). Personliche Freiheit und die Utopien. Gerhard. in Annee Sţciolo-gique. H. „Miilenarisme". I'JO2. 1936.L.). 1904. New York. 3 — 21.. in Romanistisches Jahrbuch. New York. Victor. „Utopierezeption und Utopiekritik in literarischen Zeitschriften der franzosischen Spâtaufklărung (1750—1789)". Utopias of the Classical World. 1960. — Miti. 1973. in Nineteenth Century. Max Patrick. London. Frank R. Galbraith.. J..— „Dissidences religieuses et socialismes utopiques". Bremeu. Albert. 1965. 1953-l954. Deutscher. 1982. Luigi. logische Konstruktion und Chimere. Mircea. 1961 (B). Jerome M. Hiitrud (ed. Garrett. Histoire de la folie a Vage classique. I.!urger. Analyse critique. Baltimore-London. Gilson.. Georges. in American Journal of Psycho- thenzpy. New York-London. The Earthly Paradise and the Renaissance Epic. Utopie und Anti-Utopie in der englischen Literatur. Cluj. Robert C. Martin I. Paris. Fuz. Eurich. Erasmus. Zurich. Rabelais... „La cite future et le pays des morts". Furter. pp. 1975. Paris. Paris. Deutsch.. Michel. G. New York. Bologna. M. In Search of the Common Good: Utopian Experi-ments Past and Future. 1941. 1974. The Hague. Eine Geschichte der Utopien von Platcn fin zur Gegenwart. 1969.. 1865. in Esprit. Geismar. Utopia în literatura engleză.. Paris. XLVI. 254 Foucault. London. Hans. 1982. 1924. Science in Utopia: A Mighty Design. in Revue des etudes grec- •jues.D. Torino. The Hague. 1977. A. New York. Studi sull'utopia. in Vortrăge der Bilhothek Warburg 1924-l925. Diaconu E. Goodman. With a Bibliography of Utopiana .. Heretics and Renegades. New York. William Morris' Sozialismus und anarchistischer Kommu- rasmus. Neuere Tendenzen in der sowjetischtn Science Fiition. leggende e superstizioni del Medio Evo. in Archives de Sociologie des Religions. „Paradis et utopie: geographie mythique et eschatologie". Hans-Giinter. J. Giamatti. Erzgrâber. Fairfield. a. — „Petite bibliotheque de l'Utopie". Barbara. Cambridge. Sussex. A. Richard. New York..Y. Goodman. Ricerche campanelliane. pp. 1963. Paris. in Dictionnaire de la Bible. Galiagher. „Candide". Claude.. R. 1933. San Francisco. More's Utopia and its Critics. Chicago. 92-l09 (B). New York. Sociologie de l'utopie et autres essais. Social Science and Utopia: Nineteenth-Century Models " Social Harmony. Celui. Der utopische Sozialismus des 18. — „Utopie. Hans. de 1952 păru en 1955. Thomas More: A Preliminary Bibliographie of His Works and of Moreana to the Year 1750.J. 1933. Die politische Insei. Le millenarisme dans ses origines et son diveloppement. Falke. Gehrke. in Germanislisch-romanistische Monatsschrift.. Miinchen. 1963.. Paris. 1969.W. P. 1970. Karl. Rebels and Ancestors. 1878. Northrop. Gry. Utobias in Literature since the Romantic Period. La philosophie du moyen âge. Dupont. Paris. R. New York. Torino. 1973. Voltaire. 1967. 1965.. 1972.. London. Favre. Fuak •. A. Sade utopiste. Rene. Communitas. Ferguson. Mass. 1968.W. Dubois. — „Versuch eine Bibliographie der Utopien". 1957. Thomas. Englewood Cliffs. 42. „Literature in Utopia". VI. Goe. 1973. Paris. The Shape of Utopia: Studies in a Litterary Genrc. Hans. Greene. Greenberg. Freyer. Milu-chen. Fraiîkfurt.C. Gibson and I. Guerard. a Forgotten Renaissance Author. Firenze. Pol. Eliade. Flammarion. Paul. 1973. Utopian Essays and Practicai Proposals... Donner.

and American Literature. Paris. 1965..R. 1964.G. Kritik und Krise. Mass. Perjection and Progress. New York. Morus „Utopia".eipzig. 1680-l880. George. Harrison. Herbruggen. 1963.C. 1968. Friedrich. — „Victorian Hxtraterrestrials". 1973. 256 Hillegas. Etude du socialisme ă travers Ies âges. Klein. Krauss. Orwell..und wissenssoziologische Untersitchung deutscher utopischer Romane des XX Jahrhunderts.. Reinhold Grimm (editori). Garden Cit'. N. or Schemes of Social Improvement from Sir Thomas Morc to Karl Marx. — Marxism and Beyond. Du Pouvoir. Praisers of Folly. IL. Kelly. Harry. Doubters and Dissenlers. Haubert. Robbin. Guter. 1979. 1966. Paris.. — „Martians and Mythmakers".. The Worlds of Victorian Fiction. OH. Rosabeth Moss. Samuel Butler.N. Frankfurt a. Chicago. Chretiens sans Eglise: la conscience religieuse et le lien confessionnel au XVIIe siecle. James F.. Jahrhundert. New York. John F.. II. 1976. Cyrano de Bergerac and the Polemics of Modernity. 1972. E. 1961. Lee E. 1973. David.G. Julius. New York. 1964. L'Histoire des „Voyages extraordinaires". Campar. Kaul.. Social Darwinism in American Thought. New Worlds for Old. Bacon „Nova Atlantis". Chicago. H.C. Alternate Worlds. Buckley (ed. hrsg. Hazard. 1897. Aileen. 1967. 78. Hafter. Kateb. Science Fiction. Mikhail Bakunin: A Study in the Psychology and Politia of Utopianism. Revolution und Ideologie. 1966. Wells. Heinisch. Utopisches Menschbild und utopisches Bewusstsein im XIX und XX Jahrhundert. 1952. 1979. Paris. W. Miinchen. Jr. Browne et al. Aleksandr I. Mark. 1967. Geschichte dcr Dichtungen vom besten Staats.. 88-l07. 1939. The Future as Nightmare: H.Y. Hans. 1951. Huntemann. London. A. J. Cyrano de Dergerac and the Universe of the Imagination. CT. 1963. „La Nouvelle Heloise": Roussean and Utopia. Cambridge. 1969. Edouard. Pădagogik in Utopia. Horowitz. New Haven. 1977. 1970. Gustafsson. Hoit. 1983. Cambridge. Edgar Allan Poe. 1977 (B). Maxime. Thomas Morus und seine Utopie. Klaus-Peter. James E. Hubertus Schulte. Albert Soboul. Hippel. Westport...A.. Jaher. Richard. Explorations. Himmel. 1963. Harth. Heavens on Earth. In Search of Wonder. London.R. Gilles..M. Geschichte der Utopien von E. in Edward Bellamy. London.. Cominitment and Community. 1967. 1980. 8. Leszek. Neuwied-Berlin. 1981. Zukunft zwischen Trauma und Mythos: Science Fiction. Gilbert. Schlaraffia politica. 257 Ketterer. 1976. „Satire in the Utopia". Geneve. J. -G. The American Vision: Actual and Ideal Societies in Xir. London. in Eighteenth Century Studies. Hanno.. J. Karl. Knight. Lapouge. Das Prinzip Verantwortung. Robert. Monroe Z. More's „Utopia": The Biography of an Idea. Paris. Freiburg. 1963. in Ray B. Wells. The Second Corning. Kaufmann. Paris. Henderson. Moskva. — Was ist Phantastik?. Paris. Kalin. Hertzler. Jouvcnel. Martin G. London-Oxford-New York. Hollowav. 1879. Conn. Kesting. Englewood Cliffs. New Haven-I ondon 1969. Lanius. 1974. Stuttgart. 1975. Mass. „Edward Bellamy". Utopie et civilisations. Utopian Communiiies in America. Leningrad. von. Histoire naturelle de sa croissance Paris 1972. Heinisch. Bowling Green. Moritz. 1974. Hayden. Koln. 1965. Karta Strany Fantazii. The History of Utopian Thought. The Life and Thought of H. 1970. Knights. „Einleitung". Utopie und Anti-Utopie. Seven American Utcpias: The Architecture of Communî- tarian Socialism. Literarische Zuhunftsphantastik. — Pour une mctaphilosophie du langage. Mark. Die Staatsromane. Utopie und Revolution. Klaus J. 1972. Huet. Klibanov. Moskva.. Paris. W. Cabet bis G. — L'Eternelle Utopie. O. B.. London. Hansot. New York. Jahrhundert. London. Versuch einer Ethik fur die tech- nologische Zivilisation. and the Sociology of Knowlcdgs. 1976. Gurevic. Joyce Oramel.e- teenth-Century Fiction. Hans Jiirgen. 1975. Hottois. 1964. 1973. La vie auotidienne au Paraguay sous Ies Jesuites. Erica. 1973. 1967. Moskva. II. Die pddagogische Dorf — Utopie der Aufklărung. More's „Utopia": Ideal and Illusion. The Utopian Flight from Unhappiness: Freud Against Marx on Social Progress. Deutsches utopisches Denkens im 20. Philosophy. La linguistique cartesienne. Koselleck. The lilmdman'. 1974. Kolakowski. Arthur von. Gottingen. „Toward a History of Spanish Imaginary Voyages".M.. Howells. Harrison. Hermand. 197. 1967. New York. Elisabeth. 1970. in P. Challenges in American Culture. 1891. Eine Studie zur Pathogenese der bilrgerlichen Welt. Kirchheim. — „Utopij iii antiutopija1". New York. Essays. in Jerome H. Narodnaja social'naja utopija v Rossii. (Est) Berlin. Miinchen. Bochum. Kagarlitski. IL.1932. 1974. Paris. Halliburton. Kalivoda. Ein Beitrag zur Geschichte des fort- schrittlichen Denkens. London. Utopien. Cambridge. Pour une histoire de Vutopie en France au XVIII siecle. Cambridge. Glencoe. Jost. Koln — Wien 1976. Stuttgart. Princeton. Stuttgart.. A.. 1974. Utopias.). von Kiaus J. Carbondale. 1973. in Lexikon der Weltliteratur im XX. in Der ulopische Staat. Die utopische Methode. 1978. The Apocalyptic Imagination. Georgij. N. Reinbek. Frankfurt a. Lagen-salza. Geneve 1977. . Kleinwâcher. 239-246. Bcrtrand de. Visions of the Past. Communes and Utopias in Sociological Perspective. New York. Kautsky. Paul. Essai de bibliogr aphie. 1977. New York 1959. Paris. Wien. London. World. 1977. 1969. pp. Hexter.ella „Sonnenstaat".. Irmgard. Jonas. I. Guyot. Kanter. 1974. Eine literatur. Reinhart. Harry.H. David. Marie-Therese. Haramond. Walter. Jorg. Lars. Herberi George Wells. in Dostoevskij i ego vremja.. Dolores. Irving Louis. Helmuth. 1971. 1898. 1975. 1920. L.L.). Oxford. Krysmanski. 1953. 1963. New York. „Utopic". MA. Hartig. 1922. Gcorg. Heiserman. Der Hussitirmus. Cambridge. Berlin. Reise nach Utopia. Wells and the Anti-Utopians New York. Heiss. Erlangen. Jones. pp. 1967. La pensie europeenne au XVIII siecle de Montesquieu ă Lessing. Paris. Utopie und Eschalologie im XIX Jahrhundert. 1887. 1963. Utopia and Its Encmies. Brian Aldiss (eds. MA. Frederic Copie. SF Horizons.W. Johnson.D. Damon. 1974. — Ideology and Utopia in the United States. Hienger.. Robert.M.. Two Modes of Uiopian Thought. 1952. 1957—1976. Hofstadter.. Science. (editori). 1961. I. Westport. suivi de Irmgard Hartig. Leipzig. 1892. Kaiser. Gunn. Princeton.J.

1973. 1977. Boston. Bucureşti. 1751 — 1S00. Mucchielli. — The City in History. Giessen. L'Apocalypse et le. Paris. John. Utopias and Utopian Thought. 1934. Politik und Moral. Andre. Frank E. Explorers of the Infinite. Florin. Westport. Das ReahsmusprobUm in der utopisch-fantastischcn Literatur. Emile. Roots of Apocalypse. 41971. 1974. 1977 (B). Westport. Manuel. Paris. Moltmann. Miinchen. and Utopia. 1974. H. Henner. An ArJhology of Imaginary Socieiies. 1970. 258 Luck. French Utopias.F. Frankfurt a. Utopie.D.. The Design of the Present. East- bourne. 1967. Paris. T. and Its Pros-pects. 1982. List.S. pp. Fritzie I'. Otto Gerhard. Neuwied-Berlin. Tub'ingen. Utopia and Revolution. Lichtenberger. „Utopisches Denken im Mittelalter. 1980. — Das Experiment Hoffnung. Einfiihrungen. 1948. C. Morgan. 1983. 1960. I. Vivienne G. 1952. 1974. Paris. Manolescu. 1967. 1967. Jacques.. Bochum-Langendreer. Darko Suvin (editori).. Boston. Ideal Commonwealths. Wolf Dietrich. New ork. Zur Ontologie des Gesellschaftlichen Seins. Lewis. Malinin. Science-FictiDH Studies: Selectai Artic- les. I). voi. Dietru h. Gottingen. New York. in Sociology. La Fiction narrative en prose au XVIIe siecle. Frank E. Ideologie und Utopic (192829). Oexle. Anarchy.S.M. 1934. Mumford. New York. Moulin. Its Origins. Mannheim. 1973. New York. aujourd'hui. The English Utopia. New York. Radu Stoichiţă. Manuel. — Seekers of Tomorrow. Chicago. Die Erneue-rung der Idee vom tausendjăhrigen Reich im 16. Ncgley. Utopian Litcrature. Its Trancformations. Arthur P. Fedorov (1828—1903): A Study in Russian Eupsychian and Utopian Thought. Studies on the Origin and Early Tradition of English Utopian Fiction. or Some Illustrations of the Problem of Political Temperament and Intellectual Climate and How Ideas. Ihouck. Ruth. 1982. Sam. Fourier. 1934. Technik und Macht.. 1979. New Haven. 1966. Cambridge. Heidelberg. Jahrhundert. de Louis Wirth şi Edward Shils. Istorija russkogo utopiceskogo socializtna (ot zarozdenija do 60-ch godov XIX v. 1971. CT. Miiller. I-eroy. N. 1977. Glenn Robert. — Mvthos der Maschine: Kultur. Neher. Studien zum 16. 1969. js Goff. Begriff und Phănomen des Utopischcn. 1973.. Zamfirescu. 13. Maurice. Messac. College Park. Neuwied — Berlin. Lynen. Liljegren.. Millet. Nettlau. Utopian Thought in the Western World. Mylne. Paris. Robert. — Der eindimensionale Mensch. New York. Auguste.. 1966. Jiirgen. Mendel. 1976. de Yasile Dem. Chapel Hill. 1974. 1972. . MD. Fantastik-Science Fiction-Utopie. Paris. Paris. Glenn Robert..J. 1976. Macht und Konsens in den Klassischen Staatsutopien.. D.. — Konterrevolutior. 1972. Lawrence. Paris. 1961. and Utopia. Miinchen. Pierre Dubois". 1947 — 1954.. Reformation. Untirsuchungen zur Begriin- dung und zu den Konsequcnzen ciner christlichen Eschatologie. '1977. Science Fiction in Deutschland. Arnhelm. Koln-Bonn-Berlin-Munchen. Bas Ende der Utopie? Berlin. Literatura S. Lukâcs. 1972. Esbozo de historia de las utopias. und Revolte. — The Everlasting Gospel. (Ontologia existenţei sociale). Milosz. Molnar.M. Chiliastische Utopie und radikale Reformation. Ncgley.. Studien zur -Utopie der deutschen Aufklarung. Angus. trad. Nozick. 1970. Esquisse d'une ckrono-bibliographie des utopies. Thomas.B. Paris. Levin. Louis. 1967. Georg. New York.L. Englewood Cliffs. Masse. 1973-l975. Biblicgraphie du genre romanesque francais. KA. Utopie. R. Stephen. Laussaue. New York —London. Neusiiss. N. Les Origines intellectuelles de la Revolution francaise. Max. Moskva. Xrw York. Bloomington. Paris.. Eolcroft. Moskowitz.. The Qursi for Utopia. Five Lcctures: Psychoanalysis. Morley. „Sociology and Utopia". 1966. CT. 1977.). 1977. Nipperdey. Buenos Aires. London.M. Lewis. Utopie et histoire. Viktor. Le Monde vivant des religieux. 1962. I —III. 1952. Czeslaw. La civilisation de l'Occidcnt medieval. 1979. — (editori). 1977. Levitas. Trad. London. Richatd Fraulschi. 1974. 1965. Utopia. 259 Mullen. Paris. NC. MA. Paris. 1964. Le socialisme ulopique. A Bibliography With a Supple- meniary Listing of Works Influcntial in Utopian Thought. Marcuse. 1962 (B). Utopiques: jcux d'espaces.F. Jay. Loffler. MA 1956 — (editor). 1961. Newark. Trad. «1967. The New World of Henri Saint-Simon. in Herbert Marcuse. 1966. PA. Michael Bakunin. Ideals and Ideologies Have Been Historically Related. An Anthology of Ideal Societies. engl. Boston. 1980. Herbert. Arthur E... Jahrhundert. Etudes sur quelques precurseurs inconnus du socialisme. Bucureşti. Hartniut. Lukashevich. — Strânge Horizons. La pensen captive. Max Patrick. The Myth of the Golden Age in the Renaissance.. Nowhere mas Somewhere: How History Makes Utopias and How Utopias Make History. Le Flamanc. Manuel. 1922. 1979. Frankfurt a. 1952. Cambridge. Maxime. 1977. 1966. L'essence du prophetisme. Gabricl Tarde et la philosophie de l'histoirc. Morton. Paris. Mornet. 1968. 1975. Theologie der Hoffnung. Hanests of Change. H. Histoire des ide'es sociales en France. Manfred. 19 — 33. Mei vin J. 1967. Martin. R... Uppsala-Copenhagen. royaumc de Dieu. Naumann. — Les precurseurs francais du socialisme. J.. On the Origins of a Meiaphor..— Le Singe de la tnontre. Andre. A.. Lever. Paris. Politics. Regis. State. Le mythe de la citi ideale. 1946. "19S0. Giinther. 1898. Paris. J. Karl. rom. Miinchen. Marin. Of Other Worlds. Frankfurt a. 1969. 1976. 1983. the Perennial Heresy. Leo. S. London. Paris. Lasky. Geschichte der Utopia — Romane der Weltliteratur. engl. London. Les Utopies prerevolutionnaires ei la philosophie du XVIII siecle. Re'pertoire bibliographique du geme romanesque en France (1600—1700).. Martin. Nagl. The Story of Uiopias. 1938. Revolution. 1976. 1953.

Paris. 2 voi. Morus. 1964. 1977.. H. 1974. Interplanetary Flight and Communication. 1943. N. 1975. 1976. 31974. in Wolfgang Leiner (ed.). Bcruhmte Utopistcn und ihr Staatsidcal: Plato. Gerda-Karla. voi.be. I. 1980. Russell. Progress in the Age of Reason. The Other World. 1979 (B). Mircea. Edgar. 1967. 1947. Rabkin. 1935. 1964. The Growth of Scientijic Kiowledge. 137-l48. in Extrapolation. Mark (ed.G. Reyes. „Santa Cetate". Ruyer. Paris. — Ideologia. Pierre. Birsfeld-Basel. Princeton. Amare of Utopia. Sadoul. London. Due saggi di critica ddle idee. New York. Martin.a. 1970.G. Schâfer. Norbert Lingfeld.. 1977. „Women's Fantasies and Feminist Utopias". 1960. New York. Martin G. 6. Paris. A. Dom Deschamps. Berlin. Russell. 1979. Ribeill.. 1977. Kindliche Utopien.J. Paris. 335 -389. Cabet. New York. Stuttgart. Le Libertinagc erudit dans la premiîre moitii du XVII1 siecle. (editor).literară a lui I. New York. — „The Ianguage of Utopia".f. Ouabbe. Mark. G. Sauer.J. in Obras. 1970. — (editor). James.. 1972. 1970. Jacques.J. „No hav tal lugar". Tubingen-Paris. David. 1983. 1938. Politiker tind Philo- sophen iiber den Staat und Seine Probleme gesagt haben. Plath. Bucureşti. Utopia modernă. 1971. Raymond. New York. Popovici. 1954. Paris. Was Staatsmănncr. Studii literare. pp. 1970. Popper. Berna. The Image of the Future. Science Fiction als Idelologiekritik? Utopische Spurcn in der amerikanischen Science-Fiction Literatur 1940 — 1955. — „Utopia and Violence". voi. Rosenfield. Paris. Cyrano de Bergerac. Roboter und Gartenlau. Robert M. IL. 1979.. 1977. Bucureşti. Les sciences de la vie dans la pensie francaise du XVIile siecle. Martin. Prevot.Onze e'tudcs sur Vimage de la femme dans la littirature francaise du dix-septieme siecle. Das Etend des Historizismus. Jena. voi. Pissa. 1933. 1906. II. Tubingen. voi. Andreae. pp. 1969. Notre Dame. New York.. N. Petrescu: D. H. Amsterdam. 1953. Leon. 1968. Polack. 1975. Rottensteiner.. Dritish and American Utopian Literatura 1516 — 1975: An Annotated Bibliography. Engle- wood Cliffs.. 1974. Robinet. 1972. Oprită. 1978.in Historische Zcitschrift. Vernon Louis. IL. 224. Kenneth M. London. VII. 1977. R. — American Dreatns. Schepelmann.. pp. Wendel und Wesen der Utopie. Wells: The Criticai Heritage. La causaliti diabolique. Schwonke. Michael. Leyden. Rynin. 1977. ahrhundcrts und die religiose Frage. Pehike. London. Ross. Fall 1977. 260 Popovici.G. Pittsburgh. Walter (ed. Wolfgang. Jacques.. 1972. 1950. D. N. Rullkotter. Cluj- Napoca. Rieger. Paris. Franz. . — Les problemes sociaux et les problemes humains d'apres les utopies contemporaines. Rene. Pearson. Berlin. Der Staat. 6l-78.. New York. Frederick L. Wells. Wien. Poggiaspalla. Ronzeaud. Paris. Paris. Ediţie critică de Ioana Era.. Intre utopie şi poezie. La Vita comune del clero dalie origini alia Riforma gregoriană.. Bertrand. Science Fiction. 1960. pp.). Paris. — Power: A New Social Analysis. — Le langage ă Vage classique. 1956.. Salin. Fine Vntersu- chung iiber Geschichte und Funklion der naturwissenschaftlichen Utopie. Popovici. Wells: Strukttiranalysen an ausgcwăhlten Beispcilen- der ersten evolutionistischen Periode. Definizione dell'u'opia e morte del senso della tragedia. Plattel. (ed. 1933. Histoire de la science fiction moderne. Ediţie critică de Ioana Era.Y. Frances Theresa. Petitfils. — The Obsolcte Necessily: America in Utopian Writinss. 3. Roma. 77ÎC Fantastic in Literature. Essai sur Vorigine des perse'cutions Paris. Le mythe de la cite communitaire en France au XVIII" siecle. 31973. Poliakov. Parrkider. in Conjectures and Rcfutaticns. I — II. New York. Rihs. 293-339. W. Roemer. VA. Paris. III.. L'Utopie et les utopies. T. 50-61. 3 197 1. Freiburg. 1921. New York. Charles. Ileliade Rădulescu. Les socialismes utopiques. Planhol. Thomas More et la crise de la pensie europccnnc. Schmidt-Henkel. Berkeley. Die cnglische Utopie im Vbcrgang: von Bulwer- Lytton bis H. Into the Unknown. Georges. America as Utopia. 1957. — „Utopia — The Problem of Definition".V. Boston. Bucureşti. — Dic offene Gesellschaft und ihre Feinde. 16. New York. 1980.. Cam- panella. Vom Staat sroman zur Science-Fiction. Poggioli. Fvangelischer Utopismus bei J. Trivialliteratur. Providence. Mexico. Howard Rollin.). IV. Petrescu: D. Scholes. Utopian and Criticai Thinking. 1981. Tensions et mutations sociales. The Mutiny Within. Touring Utopia.. Das letzte Reich. „La fernuie dans le roman utopique de la fin du XVII» siecle". Urbana. und 17. Georg. Philmus. Les Utopistes de l'amour. Main Currents in American Thought. I — III. Springfield. 1966. Cluj-Napoca. Reiner. Andre. Stuttgart. N..j. Munchen. 1935. pp. lc-88— 1900. Jean-Christian. 1971. 1945. Rose. London-New York. The Science Fiction Book. 2 voi. Harald. Leipzig. Socieiies: Evolutionary and Comparative Perspectives. F. in Studies in the Literary Imagination. New York. Carol. Patrlick. Schătzel. 1974. 1963. in Frontiers. le maître des maîtres du soupcon. 1968. London. 1975. 1976. A. Platou und die griechische Utopie. de. Sampson. Studii literare. Les philosoplies utopistes. Englewood Cliffs. Leonora Cohen. Paris. Bern-Munchen. Ein Beilrag zur Geschichte der religiosen Aufklărung in England. 1975. 1921. 1976. Prevost. pp. 355—363. Poster. Munchen. Science Fiction: A Criticai Guide. Eric S. A History of Western Philosophy. From Bcast-Machine io Man-Machine. Karl R. Pintard. IN. Wells..yman Tower. Die Wisscnschaftliche Phantastik der Sowjetunion. Schmid. Scholtz. Nancy. 1932. 1973.G. Roger.. Bern. R. The Utopian Thought of Rcslif de la Brtttmne. J. H. New York. Parsons. Patch. Uiopias Old and New. 1964. Parrington. — (editor). 1975. 1973. Robert. 261 Sargent. Structural Fabulalion: An Essay on the Future of Fiction. Renato. Die englischen Utopislen des 16. Julius. Kent. 1938. 1958.

Cambridge. Berlin. Verviers. Melanges offerts a Roland Mortier. Ernest L. Mulford (. 1973. Der geplante Mythos. — Metamorphoses of Science Fiction. 1975. Montreal. Vaihinger. Gattungsgeschichtliche Unicrsuchungen zur utopischen Erzăhlung in der deutsehen Literatur des frtihen 18. Franco. Venturi. Berlin. Hans-Georg. Wells and Modern Science Fiction. 1979. Sylvester. Utopie cooperative et a'cume'nisme. 1981. Suvin. — Der Traum von der grossen Harmonie. Utopia y plenitud historica. Leipzig. 1971. 1957. 1965. Cosmos et imagination. Cambridge. Lausanue. Etude et bibliogt■aphie. Die politische Bedeutung der Utopie im Leben der Volker. Darm- "stadt. 1970. Villgradter. 1965. — The Praise of Wisdom.. 1951. Konrad. Victorians and the Machine. Soboul. Voigt. Assen.. (Utopia and Reform in the Enllightcnmcnt). Helene. Das Individuum in der englischen dcvolutionistischen Utopie (1870-l955). Encyclopedie de l'utopie. 1971. 1979. Hamburg.A. ]ahrhundcrts. 1979 (B). Swoboda.. 1957.R. Herbert L. New York. pp. Ulrich Broich. 1914. 1974. Interdisziplinăre Studien zur ncuzcitlichen Utopie. A. H.M. 1972. Tuck.).. Pierre. Utopieforschimg. — Tempo di utopia. Die Philosophie des Als Ob. Frankfurt a. 1968.a. Soeffner.. Die AuJJenseitcr im anti-utopischen Roman. Trad. Frankfurt .P.F.. Elizabethtown. Segal. £)onald H. Ernst.C. 1974. Stuttgart. Edward L.). Wien. Albert M. Philosophy. Topfer.. Les ide'es politiques en France au XVIII' siecle.. 1944. New Haven-London. 1969. Marc'hadour (eds. 263 Van Herp. Tod. 3 voi. Berkeley. in Annalcs E. in P. Utopia. Wilhelm. 1922. Zehn Kapitel poli- tischer Philosophie.. Paul. germ. Trousson. Howard. 1972. Tiibingen. 1978. (B). The Life and Works of Evgenihj Zamjatin.J. Adolf M. des voyages extraordinaires et de la science-fiction.. Cambridge. New York. Paris-La Haye. — Pour une poetique de la science-fiction. Bernhard. Tiibingen. Ulrich. Suerbaum.. Darko. H. Helmut. Tillich. 1973. Geneve. Ruurd. Tuveson. Rudolf. Paris. 1977. in Gesammelte Schriften. Madrid. 1985 (B). 1967. Tuzet. The Grasshoppers: Gamcs. Wandlungen der From in der literanschen Utopie: Studien zur Entfaltung des utopische n Roman s in England. I. A Commentary of the Religious and Moral Problems and Backgrounds of St. Suits. Jean. Pisa. Ideologia social-politică şi filosofică. London. Paris. 1830 — 1940. engl. Goppingen. PA. 1951. Van Wijngaarden N. 1974. Fricdrich Krey (eds. Christian and Non Christian. London. — Types of Religious Experience. Seeber.. Utopia e rijorma v. Wach. Munchen. 1968. Simon. Poetik der Science Fiction. Sociology of Religion. Thomas More's Utopia. Chicago. Ferdinand. 1978. On the Poetics and History of a Literary Genre. 1920. Chad. Simonds. Berlin. 26' annee. NY. Technology and Utopian Thought. Tiibingen. Der utopische Roman. Literatur ist Utopie. The Encyclopedia of Science Fiction and Fantasy. Voyages aux pays de nulle part. Science Fiction: Theorie und Geschichte. Realism versus Utopianism? Reinhold Niebuhrs Christian Realism and the Relevance of Utopia». 1957. E. Timothy I. Suvin. Chicago. — „Une sociologie des societes imaginees: monachisme et utopie". Lewisburg. 1977. Ian. Millenium and Utopia. Surtz. Utopies au siecle des Lumieres. Cambridge. — (editor)..Stuttgart. Themes et figures du Siecle des Lumieres. pp. London. Der Traum vom besten Staat.. Paris. 1979 (B). Chicago. Oxford. I. N. Koln.. Histoire de l'Utopie. 1981. 1957. A. Seguy. 1976. Frankfurt a. with Robert M. Modelle totaler Sozialplanung. 1964. Utopica. Panorama de la tcience fiction. Richard S. Weber. 586-597. Philmus (eds. 1975. Andreas. Essential Articles for the Study of Thomas More. Life and Utopia. John Stephenson. Harrington and His Oceana. 1972. 1970.L. 1962. Troeltsch. Paris. Stockinger. 1906. 1971. 1911. Die englische Utopie im Licite der Entwicklungslehre. Munchen 1971. George. Ion Heliade-Rădulescu. Radu..M. A Study in the 17th Century Utopia and Its Influence in America. Trad. Russian Science Fiction 1956—1974. French Frcc-Thought From Gassendi to Voltaire New York. 1949. 1968. Minneapolis. Spaemann. Breslau. Joachim. Uscătescu. Berkelcy-Los Angeles. Bucureşti. Smith. Germain P. Aalen. Education and Com- munism in More's Utopia. Themen und Typen. Darko. New York. Bruxelles. Ueding.. 1975. 1977. Jean. Haarlem. 1947. 1982. „Ideal Languages in French and English Iniaginary Voyage". Ficta Respublica.. 1937. Versins. B. Smith. The Praise of Pleasure. Michael Wheeler. 1917— 1789.). Gert (ed. MA. 1980. Rari Mannheim's Sociology of Knowledge. Vogt.M. 1945.S.. Paris.es odysecs philosophiques en France entre 1616 et 1789. 1972. Conn. Hamden...M. — L'Utopie. 1965. H. f. Hans Ulrich. I'orino.. Tomoiagă. Geschichte der Sehnsucht nach einer besseren Welt. Russische und franzosiscJw Rtvolutiotisarchitektur. Hartmut. Tuzinski. Chicago. Princeton. Unicrsuchungen zu Strukiur Wirkungsbedingungen der Utopie.. Dusseldorf. 262 Spink. Stuttgart. VoBkamp. (editor).cll'Ilhiminismo.G. — (editor). 1967. 1977. Jacques. 1932. prakti-schen und religiosen Fiktionen der Menschheit auf Grund eines idealis-tischen Positivismus. Seibt.). Ludwig. Wolfgang. 1978. Die Soziallehren der christlichen Kirchen und Gruppen. Walsh. Raymond. 1964. Sibley. H. Formen und Weltbild. System der theoretischen. Seeber. Servier. 32S-354. 1971. See. Veldhuis. Zur Kritik der poliiischen Utopie.. (1912). Texte aus Utopicii von Plato bis Morris. Raimond Borgmeier. Die soziahn Utopicii.D.. 1963. 1961. Shane. Revivalism and Social Reform in Mid-Nineteenth Century. Robert. MA. Die Entwicklung chiliasiischer Zukunftshoffnungen in Hoch-mittelalter. Sussman. A Study in the Background of the Idea of Progress. From Utopia to Nightmarc. Technological Utopianism and American Culture. 1978. Thought for Social Ethics.

1. L'Utopie ou la crise de l'imaginaire.M. U. 1959. Special Issue on Utopian Social Thought in Literature and the Social Sciences. 137 n..C. Quarber Merkur. 199.21980. 36 Ambrozie (Sfîntul). L'Utopia nel mondo moderna. 1963. 21. Zeii und Kultttr. 1974 (Jules Verne) Comparative Literature Studies. Utopie et realite. 4 — 5. Urbana.A. 73 n. Utopie et revolte sous Louis XIV. 1978 (B). H3A 2 T6. Franz Rottensteiner. Bruxelles. 135. Apărute sub acest titlu. edited by Herbert Knust. Villeneuve-d'Asq.. 1966: „Wandlungen des Paradiesi-schen und Utopischen. in Scwance Review. ed. 75 n. 1966: „Prospective et Utopie". CA. in Science-Ficlion Studies.S. Eliane. Colloque de Cerisy-la-Salle. Probleme der Kunstwissenschaften.a.. 4. Intervenţiile au fost publicate sub acelaşi titlu. IX. New York City 17. 26—28 avril 1980. 180 n. 159 n. 1973. Fiction. Raymond. Numere speciale Annales. Manuel. Foundation. du 23 juillet au Ier aoîit 1975. 8l-97. 264 Ies Uopies ăla Renaissance. Bristol. Societes. Utopies et voyages imaginaires. 127. University of Illinois Press. Indiana State University. Andrew Porter. Sciences Humaines et Arts. Utopie und Melancholie. in Praxis (philosophische Zeitschrift. n. Reviste specializate Algol. simpozioane Le discours utopique. 34. Contribuţii reluate în volumul Utopias and Utopian Thought. and McGill University. 64. 14. Zur Degriffsge- schichte der Âsthetik und Poetik. IN. Alfred. 2850 Bremerhaven. Yardeni. 191. Wiesbaden. 64. juillet-aout 1978. Myriani. 159 n. 155. Winter. 8BA. Utopic als Kategorie der Âsthetik. 1963. .. 1979. XXXII. Culture and Society 1780—1950. Boston. R. pp. C. BS2. 1965. III a. Irena. Austria. Symposium auf Korcula. Daedalus. 55 Alexandru al II-lea (al Rusiei). Cahiers de l'Herne: 25. Frankfurt a. în anul academic 1980 — 1981 —. U. Catherine Prion. Revue des sciences humaines.S. Teilband: Von der Antike bis zur Fruhauf- klărung.A. a condus la cele trei volume Utopieforschung editate de Wilhelm Vosskamp. 1974 (Jules Verne) Cahiers d'Etudes Germaniques. Compendium Utopiarum. Darko Suvin. 4175. Wiegmann. Stuttgart. Essex.. 154 n. OH. 228 Aldiss. 4. Richard Geis. North East London Polytechnic. 1966. W. Santa Monica. George. Zentrum fur interdisziplinăre For-schung der TJniversitât Bielefeld. 1980. Extrapolation. 192. Woodcock. 74 n. 1985. internaţionale Ausgabe). New York. Colloque internaţional. ed. 212 Amado Levy-Valensi. Paris.A. R. Magazine liîteraire. 100 Ahlefeldt. Hahn. Europe. Typologie und Bibliographie literarischer Utopien. Rudolf. Canada. 10 Lower Church Lane. colocviul a fost începutul colaborării interdis-oiplinare internaţionale care. 346. 1978. Economies. INDEX NOMINUM Abuiafia. Utopian Studies.) Vom Sinn der Utopie. U. Science-Fiction Times. ed. Număr special (de iniţiere în) science fiction. 228. Colocvii. 5. Michael. Angenot. Wooster. 35. 181 n. 1966. Wolgin. 1980. „Utopias in Negative". II. fevrier 1970. Actes du Colloque organise par l'Universite lilloise des Lettres. Wendorff. 35.O. Aix-en-Provence. 157. 130 Andreae. Terre Haute. Que. Montreal. Actes du 13e Congres de l'Association de l'Ensiegnement superieur. U. Leon Batista. Le Francais dans le monde. voi. f. ed. Marc. 233 Alkeraon. Wooster Coollege. 34. Well im Chaos.S. 169 Adler. 55. December 1973. Brian W. Williams. Direction Maurice de Gandillac. Thomas D. conferenze. U. Stuttgart.P. Numero special. L'Arc: 25. Dagen- ham.B. Esprit: 42. 1971. august-septembrie 1977 (B). n. 1970.S. editat de Frank E. du 16 au 19 octobre 1973. Studien zum Bild eines Ideals".. Clareson. BSFA Ltd. Abraham. eds. Hermann. ed. Wessels. Harmonsworth. nr. Dr. Spring 1965. Parkinson. U. 1 itervenţiile au fost publicate sub acelaşi titlu. Firenze. Science Fiction Review. Deutschland. n. Box 3116. 29. Science-Fiction Studies. prin grupul de cercetare „Funktions-geschi chte literarischer Utopien in der friihen Neuzeit" — 17 cercetători au lucrat împreună la Universitatea Bielefeld. „A Bibliography of General Bi-bliographies of SF literature". 193. Paris. Johann Valentinus. n.K. 175. Paris. b. 31. Miesenbach. Ltiterature. in Eranos Jahrbuch. Civilisations.a. 1974. Paris.M. 19 Alaric. 1978.D. n. 1969. ed. Geschichte des Zeitbewufifscins in Europa. Alphonse. Jean-Jacques. Die Gesellschaftstheorien der franzosischen Aufklărung. 26. 28. (Coordonat de Wilhelm Vos- skamp şi Wolf Lepenies. 134. 229. — The Country and the City. Dieter. 139. 1978. 8. 130 Anastasius (împăratul). 1975. XCIV. 1972. avril 1961.. Zantovskâ-Murray.A.K. Peter Nicholls. Paris. ed. 1979. Hans Joachim Alpers and Ronald M. H von. 6. R. Kolloquium. P. Mullen and Darko Suvin. Weissenburger Str. 1974: „L'Utopie ou la raison dans l'imaginaire". 62 AUais. 1974. Felsenstrasse 20. Vector. Berlin. 204. Wunenburger. English Depts. 185 Alberti.

n. Louis. Jaques Benigne. Elias. 186 Ayer. 127. William. 138 n.. 1. n. 153 . 7 Butler. Pierre. Martin. 108. Francois Rene. Bertolt. 142 n. 164. 190 Brunot. 161. 186 Bernard de Clairvaux. Roger. 123. 69 n. 134 Bentham. 111 Breton. 234 n. Horia. 98. 14l-l43. 20. 20 Boerner. n. 63. 146 Guedala. Pierre. 161 Burke. 201. 22. 60. 12. Al. 55 Brockden Brown. 147 Aron. 202 Blanqui. George. Philippc. 28 Cervantes Saavedra. 98. 116 Candilis. Andre. 11 Benedict de Nursia (Sfîntul). 30. 11 Capsocaviles. n. Emile. 192-l95. 131. n. n.n.. n. 152 n. 180. 198 n. 116. 216. 204. n. 207. 121. n. 5g Brenner. 151 n. 167. ducesa de Newcastle. n. 109. n. 173 Bou vier Guyon. Giovanni. 110. 214. n. 179 n. Roland.. Ernst. 159 n. 67 n. 106. 47. Paul. 224 Campbell. 178 Cassirer. 224. Ferdinand. David. n. 22 Bacon. Georges. 133 Chateaubriand. 73 n. 17. B. 204 Aramă. 170-l72. 46. 167. 170 Barnet. K. Marc. V. 189 Averroes. 113. n. 169 Borgeaud. 27 Bonifaciu al VIII-lea (papă). 147 n. Nicolae. 2. Georges. Jeremy. 80 n. 232 Bloch. 22. 128. J. P. 167. n. 86. a. 219 n. n. 1 Brecht. 148 n. 141. Jeanne Mărie.. Henri. n. 204. 158 n. 26 Biesterfeld. 118. 9 Atanasie (Sfîntul). 17. Honore de. 203-205 Călinescu. 93. 153 n. Jorge Luis. R. 69 n. 155-l58 Bălcescu. 138 ». 121. 3. 203. 14. 132 Avicenna. 220 n. 118 Bruno. 131 Bonaparte. 77 n. 78. 135 Campanella. 15 Arendt. 147 n. 17S. 131. 127. 70 n. Georges. 29 Bossuet. Ion. 40. 149. 52 Arhimede. n. 9 Baruh (profetul). 45 Bakunin. 73 n. 140 n. George Gordon. 131. 139 n. Don Cuthbert. 4 Bergson. 59. 67 n. 9 Capovilas. 148. Ernest. n. 236 Braudel. 178 n. n. 147 n. 197 n. 35. 199 n. 99 Bradbury. 146 U. 220 n.. 232 n. John. 141 n. 69. 107. 130. 98 n. 11. 122. 140 n. 76 n. Emile. n. 144 n. 163 Aristofan. G. 137 n. Mihail. Peter. 41. 19. 102. Bloc». 123 Butler. 20. 14. Margaret. 145. 9. Samuel. 15. Charles. 185. 131. 15 Chesney. 194 266 Bălan. 213. 21 Calvin. 113 Bacon. 84. 35. 10 Berdiaev. 128 — 130. Roger. 191. n. 234 m. 148 n. n. 58. 109. 106. 136 n. Jcrg Jochen. 3 Beckett. 132. Ernst. 7 Călinescu. 137 n. 136 Bahtin. 235 n. 38. 98. 28 Bleich. 112—114. 204. 15. 110. 20. 41 Gavendish. n. 33. 163. 35. Sir George. 108. 73. 151 n. 185. Thomas. 127. 67 n. 61. Peter. viconte de. 130. 153. 66. 112. 57 Brixius (Germain de Brie). Georges. 143 n. William. 75 n. 178 n. 69 a. Leon. Ray. 84. 132. 73 n. 25. 183. 155 n. Giordano. 177 n. 240 Barth. 177 n.. 155 n. 139 n. 26 Blake. 141 n. 87 Banu. 2197. 234 Benrekassa. 140 n. Jacques. Samuel. 190 GfOote. 14. 17. 9. Bronislavv.. Jaques Pierre (zis Brigsot de Warville). Francis. 228. n. 4 Buber. 161 n. 113. 145. n. 2 Arbore. 59. 60 Aristotel. 27 Bergier. 154. 127. Peter J. 77 n. 57. 89 Bataille. n. 55 Benveniste. 80 n. 117. 4 Bellamy. 157 a. 139. Joseph. Tommaso. 144 Augustin (Sfîntul). n. n. Hannah. 13 Charlemagne (Carol cel Mare). 170. 29 Belloc. 9 Boutroux. 155 n. 137 n. 125. 219 n. 101 Bude. 70 n. 151 n. 124. 174 Berkeley. Mihail. 146 n. 36-38 n. 19-21. 29 Babeuf. 178 n. 13. 44. 213 Berns. John. W. 212. 115. 40. 176 Boccaccio. Nicolae. Ballantyne. 111. 232. 156 a. 142 n. 15 Bar Kochha. 159 n. 217. 231 Byron. 218. Robert. 11 207 M MfHiH Gagarie Sinaitul (Sfîntul). 9. 168. 11 Arnold (abate de Dickeninge). 135 Borges. 127. 176. 178 n. 3. 12. n. 56. 100. 66. 162. H. Karl. 234 ii. n. n. n. 28 Cabet. 13 Chesterton. 76 a. 110. Guillaume. 196 n. 220 n. S Babcock Gove. loanichie. 153 n. zis Grachus. 192. A.S. M. Maxim. 193. 28 Chaunu. 4 Benichou. Luis Auguste. 142 n. 157 a. 167. 60. 182. 80 n. 150 n. 162 Brochon. 110. 74 n.105. Migucl de. n. Pierre. n. 157 n. 192. 178 n. 27 Burnet. 12. 79 n. Frank Paul. 88. 157 n. 225. 169. 197 n. 141 n. 67. Philip. Grigore. n. 77 n. Jacques. Fernand. 94. Lord. 104-l06. 227 Balzac. 14. 145 n. 183 Antonius Diogenes. 27. A. 157 n. 215 Brissot. n. 48. n. 45. Etienne. Kenneth. n. 12 Callenbach. 138 ■ttali. 76 n. 134. 189 Barthes. 11. 118. 100. 137 n. ÎS.. 98. 162 Baczko.. 177 n. 3 Gustaffson. n. 132 Bopp. 134. 66 Caillois. 203 Beneton. Jean.107. 152 a. 102. 139. 155 n. 13. 33. 4 Brown. 60. 4 Gusdorf. 57. 207 Armytage. 34. 39. 149 n. 17S n. 7. 29 Bowman. Nikoîai. 178 Capp. Gerhard. 4. 11 Bloom. M. 228 Canetti. 199.J. n. Charles. 178 n. H. 200 n. 1. 201 Bayle. 164 Bochenski. 138 n. 34. 178 n. 71 n. 134. Franţois Noel. n. 148 n. 22 Boetius de Dacia. Lars. G. 8l-85 Anselm din Canterbury. n. 29. 4 Barth. 14. 70 n. 15. 84.

Cari Gustav. Jacques. 52 Lamartine. 8. 167. 69 n. 191 Lupu. 14. 139 B. 17 235 n. 184. 14 . 86. 137 n. 102. 105 Levin. 80 n. 76 n. 46 Laplanche. n. Frank. 226 Kant. Leszek. 2. Joseph. 10. 73 n. 1 Le Golf. 139 n. von. 211 Loewenstein. 155 Lossky. 182. Ahraham Yoshua. 178 n. 37-39. 188... 30. 204.. 54 Koyrâ. Iring Louis. 75 n. 57 Lloyd W'right. 134 Macarie.. 73 n. 78 n. n. 24. 234 n. 11. Claude. 139 n. 55. 69 n. 7. Alexandre. 79 ri. Ihab. 113 n. 209 Holderlin. 57. n. 5 Laing. 233 Huxley. 128 Le Guin. 86. 227. 198 n. 5 Iustiniaii. 50 Maritain.. 196. 24. Victor. 69 n. 227. 137 ri. Ailleen. 233 n. 198 n. o. 7. 27 Heiodot. 158 n. 175. 99. 30. 15 Iustin. 233 n. 61. 224. 139 n. 230 Hutter. 210 n. Theodor. n. Fritzie P. 35 Hooker. 55. 19. 138 n.. n. H. 136. 233 n. V. n. 227 Huxley. 191.. R. 79 n. 8. 158. 18 La ari. 68 n. 100 Mach.. 74 n. 93-95. 55. 28 Ireueu. 73 n. 12 Levy. 131. 157 n. 196. 81 n.. Jacques van. 89 Hobbes. 147 n. 30. 5-7 Marin. 215. 3 Kepler. 226 Hild-brand (papi). 220 n. 157 n.. 116 157 n. 155 n. 228 Locke. 30 Jaiss. 9 Jasoers. 138 n. 80.. 189. V. 184 270 Ieronim (Sfîntul). n. 142 n. 57 Hus. n. 145 Laumenn. 29. 197 n. 3 Heller. n. Martin. 196. 147 n. Louis. 62. 6 Ludwing. 122 Machiavelli. 29 Lull. 215 Jonas. Î31 Knowles. 143 n. 206. W. 156 n. 142 n. 64. 11. 150 n. n. 69 Lesser. Felicite Robert de. 4 Iambul. n. 196 Hausherr. Dom î. Julian. Jacques. 46-48. 13. 144 n. 62 Knowles. 21. Alphonse de. n. n. 164 n. Alvin. 142 n. 172. 77 n. 208 Honke. 4 Le Corbusier (Charles Edouard Jeanneret). 205. 44 — 47. 24. 23. 108. Choderios de. 176 Jung. 27 Marcuse. 75 n. 14. 173 Laponge. 24. Martin. 153 n. n. Fr. 121. 15. 72 n. 77 n.. 71. 155 Jorgensen. 70 n. 177 n. 36 n. 4 Kerman. 17. 26 Lasky. 151 n. 205. 7. 163. 5. Arthur O. 78 Landauer. 77 n. 157 n. 215- 217 Ioan Cassian. 42-45. 3. 25 Manuel. 226. Ch. 46. 70 n. 74 n. 75 n. 140 n. 183. M. 159 n. E. 227. 19. Jerzy. 154. 51.W. n. 8. Martin. 80 ii. 36.. Gordon. 163 — 165. 65. 192 Lawrence. 177 n. 71 n. 210 n. 151. Sir John.eanu. Peter. 225. n. 197 Uf. 167. 71 ii. 23. 168. Gustav. 59. Gilles. 149 n.. 34. 79 n. 139 n. 24. 140 n. F. 4 Herder. R. Nils B. 27. 155 n. Nicolae. Hans Robert. 55. Rene. 11. 74. 157 n. 138 n. 56. 107. 195. 201 HeUade-Rădulescu. 139 Ludovic al XlV-lea. Immanue!. Cornel Mihai. 62 Herp. 66. n. 164 177 a. n. n. 136 n. 83. R. 197 n. n. 24. Frank E. 153 n. Ira. 209. 214 Kermode. 27 L«cian din Samosata. 19. Juda. 209 Horowitz. Julia. 74 n. 32 Hugo. Gottfried. D. 4 Ioan Paul al II-lea. 43 Heschel. 22. n. 235 n. 138 n. 156 n. Gudrun. 73 Howells. 233 n. 63. 143 n. Karl. 226 Left. Michel. Lucian. 19l-l95. 37 Jeanne. Joharmes. 176 Holscher. n. 99. 141 n.Ha kett.. 233 n. 204. 195. 76 n. Gabriel. n 51. 174 Hess. 167. 162. 140 n. 172. Bernard-Henry. 6 Ludovic al XVI-lea.. 149 n. 141 n. 155 n. 158 n. Samuel.. 6. Georg. Gottfried Wilhelm. 215 La'ande.. D. Ernst. 75 n. 22. 199 n. 142 n. 157 n. 46 Mavino. 95. 73 n. 79 n. 76 n. 101 H"i tegger. 121 loan Chrysostomul. 43. 175. Arthur von. 33 Makarios. 73 n. n. 55 Lodge John. 191 James. Gyril M. 151 Hfrzl. 68 n. 186. 13 Imbach. 13. 17 Lovinescu. 23. 157 n. 76 n. Xae. 98. J. 93-95. 176 Hayek. 153 n. 218. 3 Kornbluth. 135 Iorga. 12». 118 Homer. 91. Adolf. 225 Levi-Strauss. 175. D. Hans. 130 Ioan din Patmos. Johann. 184. 45. David. 92. 120 bis Lamennais. 184 Ludovic al Vl-lea.199n. G. 77 n. Karl. Moses. 90. Arata.. 234 n. 29 Herwegeti. 80 ii. Ilia. 137 n. 123 Isozaki. 65. 146 n. 6. Sven-Aage. 219 n. Eugen. 9 Laurenberg. n. John. 159 Kvastad. Maxime. 57. 155 n. 228 Hitler. Niccolo. n. n. 33. 13 Hag-. Hermann. 102. 148 n. 14 Lombardi. Jan.. 139. 98 Jugie. William. 116 La: las.F. 3 Iganţiu de Loyola (Sfîntul). 202. 77 n. 137 n. 97. 202. n. 5. 176 Lovejoy. n. I. 17. 143 n. 139 n. 123 Haitig. 11. 146 n. 29. 71. 207 Hippodanius. 164 Mannheim. 4 Haubert. 55. 187 Lacarriere. 73 n. 178 ri. 233 n.. 206 Hotl. 234 u. 137 n. Ireuee. 166. 215. 158 h. Alexandre. 133. 159 n. J. 4 Lei'm(t)z. 209 Laetariţiu. 133 Ionescu.. 147 n. 37-39. 164 Kojeve. Htrbert. Ruedi. 219 n. 98 Haoslik. 25 Marat. 183. Ion. 21. Frank. 43 Hessfl. 229-223. Adrian. n. n. 53-56. Aldous. 30 Kiysmauski. 133 Maimonide. 159 n. 35 — 36. 6. 199 n. 37 Hallevi. 182. 54. 72 n. 69 n. 197 n. 207 Lepenies. 12. 64. 177 n. n. Melvin J. Andre. 2 Kelly. 78 n. 1 (3. 5 Krauss. 332. 138 n. 40-44. 4 Kesinski. 148 n. 11 Lukâcs. 116. 78 n. Vasile. 120 — 124. 16. 220 n. 2 Manuel. 204. 119. Jacques. 153 n. 178 n. 22. 110. 146 n. 134. Richard. 154 n. Gerard. 15 199 n. 137 n. A. 143 u 65. 219 n. 85. 234 n. 25-27. Jean-Paul. 10. 4 Ketterer. 46. n. William Dean. 22. 107. Ursula K. Jacob. C. 15 Ionescu. 40 Jiinger. 16. 33 Lamart. 193 Hilari. 88 HartUb. 228 Klein. 63 Li:. 146. n. Peter. 66 Kuhn. 29. 58. Thomas S. 179 n. 22. M. 164. 234 80 n. 196 Kolakowski. Florin. G. 120 120 bis. 133 Luther. 16. 4 Kirchenheim. Thomas. 54. 60. 54.. 135 Hegel. 217 Manolescu. Simion O. 70 n. 27. 219 n. 139 n.. 72 n. 69 n. 185. 5 James (Jacob) I. Jacques. Wolf. 140 n. E. 24. 198 n. 5 Isichie Sinaitul. n. 35 Kristeva. 197. 137 n. Ramon. 170. 117. n. 14. 232 n. n. 28. 204. Karl. 75 n. E. 204. 198 n. 18. H.

Eric. 216. 194 Petty. 79 n. 41. 150 Ockham. Lewis. 50 Renen. 81 n. 71 n. 155 n. Rudolf. 58 Rimbaud. 95. 191 Rickert. 140 n. 147 n. 165. n. Herbert A. 192. 64. 9. Willis E. Charles. Thomas. 116 Morelly. 164 Montanus. 9. 19. 149 n. 22 Mevendorff. 13 6 n. 4 Peguy. Paulus. 159 n. Thomas S. J. 98 Reno Renouvier. 146 n. 134 Moreno. 86-90. 75 n. 120. 214 Ritter. Henri-Iren6e. 197 n. n. Bernafd. 16 Mihai al IlI-lea. 20. 136 n. George H. Arthur P. 26 Molesmes. 150 Ozcuf. Czeslaw. 139 n. Roger. n. 89. John Stuart. 86 Nero. 22. 55. 137 n.. 78-84. 4 Rabelais. 90 Neher. 1SS Plesu. 174. 77 n. 234 n. Victor.. Sam. 135 Philon (Filon din Alexandria). 102. Pierre Joseph. 177 n. 6-8. Abrahan H. Sir Isaac. 113 Montaigne. 85 Proudhon. 77 n. 29. Giorgio. 167-l71. 43. Iscques. 136 n. George. 157 n. 150 n. 113. 81 n. 27. 254 n. 182 Orwell. 101 Pauwels. 42. 47. 12 Mohl. John. 29. 55. 151. 169. 187 Poephyrius. William. 198 n. Blaise. 222. 152 Newton.. Andre. 75. 22. 1 Parsons. Max. 143 n. 142 n. Robert von. Issura. 215. 127. 162— 165. Francesco di Giorgio. 19 Popovici. 45. 57 Pilat din Pont. n. 229 Morton. 157 n. 48. n. 95-97 Nepos (episcop). Andrei. 71. 24 Poe. 192 Pynohon. 4 Milosz. 88 Parmenide. n. 46. n. n. Robert de. 170. Talcott. 190 Nicodim Hagioritul. 75 n.A. 214 Nettlau. Luca. n. 206 Pocock. 83. 255 n. 177 n. 107. Herman. 27 Meleard. 107. 158 n. 14. 155. 48. 49. C. A. Andre. n. L. 45. 230 Moskowitz. 59. 4 Mendel. n. 3 Neussiiss. 52 Pascal. H. 178 n.. 45. Louis. 56. 71 n. 172 Peyrot. 101. 99. 10-l6. 154 Ortaga y Gasset. 132 Martin. 155 Platon. 69 n.. 56. Constantin. 108. 178 n. Frederik L. 204. 77. 26. Mona. 61. 178 n. 79 n. 9. 158 n. 250 Ozment. 119. 16 Mirabeau. 13 Muksrovsky. 124. Gerhardt. 155 Paul. 47. 188. 196 Negley. Friedrich. 228 Marx. 96. Jean. 154 n. 226 Nozick. Guillaume. 150 Rădulescu-Motru. Francois. 71 n. 214 Noics. 165. 24. Karl. 43. 177 n. 15 Mercier. 79 n. 179. 162. al V-lea. Marvse-Helene. 198 n. 168. 141 n. 75 n. J. n. 179 n. Glenn. 159 n. 52. n. 2 Resde. 254. Thomas. 51. 156 n. 23 Maslow. 139 n. John. 144 n. 12 McNelly. 58-61. 184. 138 n. 189. 142 n. 47. Honore Gabriel Riqueti. 13 Petru I. 146 n.. 116 Marsilio de Padova. 151. 170. 3 Restif de la Bretinne. Gerard. 158. 9 Moltmann. 75 n. 9 Miller. 174. 155 n. 24. 77 n. 2. Edgar Allan. 145 Molinos. 2 . 99. 182. 154. 26. 155 n. 46 Polak. 66. 50-55. Henry.Marrou. 120 Papias din Hierapolis. 14 Meslier (Mellier). 141 n. 57 Poulet. 78.. 55 Muchchiolli. 2. 178 n. J38. 209. 61. 224 Otto. 64. 41 Millanvoy. Louis. 176 Pereira de Queiroz. 210 n. 49. Georges. 180 n. Marjorie. 91.. Jean. 164. 74 n. 234 n. 148 Mill. 198 n. 50 Mead. 214 Richelieu. 176. 11. 120 bis. 178 n.. 94-96 Napoleon Bonaparte. Michel de. 179 n. 70 n. 11 Nietzche. 69 n. 123. 152 n. 86. 12 Pitu. 73 n. 151. 174. 64. 147 n. 46 Maurois. n. 15. 58. 60 Prevot. 11—13. Heinrich. 149 n. n. 127. 8 Poliakov. Thomas. 13. 231 n. Miguel de.. Catherine. 78 n. 208. 49 Mumford. 3 Popper. 148 n. 185 Plămădeală. 103. 38. 103 "6 n. 44. 203 Pico della Mirandolla. 40. Steven. 74 n. 59. 176. D. 75 n. 109 n. 128 Plotin. Max. 177 n. 98 Pelikan. 45 Pachomius. 70. 86. 54. 58-60. 57. 161.. 112. 158 n. 66. 214 Nichifor din Singurătate. 137 n. 151. 5. 199. J. 139 n. 228. 81 n. 64. Sir William. 97. 79 n. Karl R. 193. 56. William. 222. 71 n. 36. n. 15. 153 n. 217 O'Neill. 80 n. 151 n.142. 159-l65 Plessner. Ernest. 122 Nicolson. 234 n. 175. Arthur. Renato. 145 n. 85. 23 Ptolemeu. 33 McGinn. Jiirgen. 90 Paul al T- lea (papă). Leon. 15 Miintzer.. Louis-Sebastien. 4 Poggioli. 255 n. 215-217 Melville. 152 n. 45. 150. 80 n. 164. 164 Rawls. 55. A. 115 Orosius.G. 59 Morus. 20. 73 n. Jose. 118. 15. 157 n. 88. 48. 204 Petrov (Evgheni Petrovici Ka- taev). Giovanni. 3 Poştei. Charles. 201. n. 155 n. 32 Reeves. 192 Photius. 38. n. 154 Prion. 15. J. 68 n.. 78 n. Jean. Armând Jean du Plessis de. 39 Molnar. 152 n. 62-64. Jarosiav. 210 n. Nicolas Edme. 27 Prevost. Antonie. Robert. 147 271 ii. 68 Owen. 106. 24. 227. 65 — 65. 89. Robert. 196 Masuh. 24 Morois. 176. 75. 94.. 19. 2 Patrick. 16 Origene. Charles. 167. 176. 67. 14. 3 Mendelsohn. 16. 147 Martini. n. 229 Otto. 72.

137 n. 235 n. 71 n. n. 78 Vairasse. 178-l80. 101 Wotton. 219 n. M. 115 Sorel. 21. Anne Robert Jaques Baron de l'Aulne. 142 (d')L'rie. Pierre. Bernd. 115. Harald. 74 n. 84 Scholes. 88 Stockinger. Tom. 205 Swift. 147 n. 77 Weinrich. 10. n. 79 n. 69 n. 21. Jonathan. 156 n. 78 n. 109. 80 n. 137 n. '9 Weber. 21 Wells. 178 n. 180. 35. 151 Wach. 3 Strauss. 4 Soboul. 85. 117. 74 n. Maximilien.. 13. Bonatien Alphonse Francois. Darko. Joseph. 75 n. 84 Snell. 168. 29-31. 157 n. 13. 106. 154 n. 131. Jules. 9 Velicikovscki.. 145 n. 15 Solomon. 70 n. 148 n. George Bernard. Jean-Jacques. 38 West. 192. 33.. 31. 178 n. 204. 159 n. 168 Rohde. 79 n.137 n. Sir Philip. Claude Henri de Rouvroy.. 26 Turgheniev. 74 n. 173 n. 114. 14. 50 Voltaire (Francois-Marie Arouet). 62 Shklftr. Manes. Gheorghe. S. 206 Toma. 20 Sansovino. L. 2 Voegelin.. 3 Toynhee. 54. 140 n. 59. 5 Tessitore. William. 72. 35 Tanchelm. 178 n. 29 Tertulian. 196. 4. Joachim.J. Jacopo. 159 n.. 177 n. 210 n. 147 n.. 232. Î46 n. Tom. 191 Steinbnk. 146 n. Emmanuel. 157 n. 31. 182. Alexis de. 204 Waiitnan. Viktor. 164. 108. 80 n. Arnold. 146 n. 235 n. 214. 99. H. 11 Stacey. 40. Emmanuel. Judith X. Paul. 137 n. 68 n. Sorin.. 176. 76 n. 29. 14. Erwin. 29. 75 n. 141 n. Jean. 49. 138. Leo. 159 n. 71 n. 206. 17. Xinian. n. 168. 130 Sombart. 139 n. 177 n. Gabriel. 139. 192. 28. B. 35. 142 n. 153. n. 137. 156 n. Vladimir. 135. 195 Schultz. H5 147. 98 Urbach. 176 n. Max. 204 Vieru.!. Şklovski. 11 Warburton. 155 n. 164. Pierre. 57. 203. n. Raymond. 81 Schopenhauer. 58. 228 Stempl. 141 n. R. 215 Salazar. Lileta. 137 n. 24 Shaw. 154 n. Jr. Georges. 181 u. • 120 Sindney. 152 n. 4 Wilke. 219 n. n. 3. 12 Wronski. 205 n.. 76 n.. Ernst. Nil. Fulvio. H. 12. n.. 11. 20. 42 Turris. Paisie. 101 76 n. 179 n. n. 174. Theodore. 100. 2. 143 n. 192. 211 Skumer. 28. 22 Shippey.. Honore. n. 36. 49 Stockel. Sir Herny. Tristan. 155 ri. 74 n. 152 n. 74 . 28 Schiller. 147 n. 188 Surtz. 18 Tresmontant. 23 Wellek. 19 Tihon din Zadonsk (Sflntul). 4 Stuith.inger. A. 9. 143 n. 41. 17 Smart. 25. 197 n. 22 Van Baumer. 128. 67 Soleri. 72 n. W. 84. n. 27. 13. 62 Ruyer. Radu. 123-l26. 100. n. Werner. 47. 194 Voniiegut. 12l-l27. Etienne Pivert de. 69" n.. 9S. 157 n. 131. n. 71 n. V66bii::. Kurt. 115 Weinrich. 180 n. 54. Ravmond. 71 n... 50.rski. Friedrich. 183. 11 Vasile cel Mare (Sfîntul). 86 79 n. 172 Tawney. 60-64.. n. 76 n. 58. Trousson. 209 Ryle. 229 Wendorif. 70 n. F. Gilbert. 179 n. 118 Tînianov. 198. 140 n. 199. 232 Schwonke Martin.. n. J. 214 Saint-Simon. 69. Claude. Mihai. 'l64. 178 n. 79 ri. 171 Tacit. 48 Vai. 55 Sparber. 74 n. 57. 168. 8 Sade. Leo. n. John. 213 Wanvick Montgomery. 48. Pierre. 24. 77 n. 156 n. n. Rudolf. de. 39 Şţtvin. 8. 228 Vlăduţescu. 165. 190. Nathanael. 231. 85 Tarde. 145. Claude de. F. 123 Servier. 75 n.L. 101 Schmid. 118 Russell. 23. Henry David. F. 235 Schwarz. n. Courad. 30 Sora. 10. 212 214 Serafim de Sarov (Sfîntul). 143 n. 176. 12 Toma de Aquino (Sfîntul). 26. 4 Thrupp. 119. 209. 229 Rousseau. 189 Spiaoza. 231. 37 Scott. 80 n. 192. 59. 178 Southwn. 6 Roszak. 4 Teolipt al Filadelfiei. conte de. 73 n. 108. 30. 126. 139 n. n. 22 Szasz. 175. 114 S. Baruch. 133 Veber. Andy. 9 Twain.W. 114 Van Leon. 137 n. 214. Gianfranco de. 213 Ueding. 159 n. Ferdinend. 75 n. 7 Weitling. 63. William. 189 n. 214. 97 Sohrauardi. 15. 23 273 Shakespeare. 178 Simmel. 204. 4. G. 15 Warhol. Gert. 156 n. L. n. 143 n. 32 Versins. 86 Stliuloae. 70 n. Paolo. 180 Vitfuvius. 111 Swedenborg. 27. 19. 141 ri. 144 n. 26 Stoianovici — Donat. John. Alan. 18. 158 n. n. 215 Saint-Just.C. 37. 211. 20» Seibt. 86. 188. 98. 140 n. Herbert. 197 a. 81. 217. H. Louis de. 149 Todd. 4 Tzara. 208 158 n. 49 Tillich. 151 u. 119 Segov. 176. Denis. 156. A. 4. 77. n. Ernest Lee. 153 n. 55 Turveson. Francesco. 24 Tismăneanu. Wolfgang. 155 n.G. 79 n. 73 n. n. 144 n. 235 n. Robert. 21'Spencer. 2 Robespierre. 141 ti. 145 n. 29. 220 n. 145 n. 209. Mark. Tatiana. Rene. 55. 23. Eric. Ivan Sergheevici. 16 Squirei J. 76 n. 156. 88 ŞocratţB. Georg. 142 n. Max. 69 n. 34. 24. 28. 23 Tomoiagă. marchiz de. 118. 210. 234 n.. 157 n. 144 n. 230. 76 n. 54 Troeltsch. 85. n. 38. 116. Iuri. 178 Verne. George. 235 n. n. Jean. 101 Saint-Martin. 232. 137 n. 149 it. 151 n. Egon. 116 Vuartiet. Bertrand. 197 n. 77 a. 192 Wolfel. 235 n. 7 5 n. 97 Senancour. 79 n. 8 Tocqueville. 198 n. 31. Peter. Kurt. 68 n. 233 n. John. Gheorghe. 194 Spitzer. M. Jean-Xoel. 207 Teilhard de Chardin. 274 124. 149. 457 Romanato. 20 Scheler. 77 Wilkins. Sylvia L. 70 n. 71 n. Thomas S. 155 Rosenzweig. 194. 138 n. 77 n. 69 D. Dumitru. 3 Turgot. Juan de. 155 n. 19 Slama-Cazacu. 219 n. Franz. 177 n. 219 2n. 147 Thoreau. 75 n. 156 n. 38. 32. . 116. 38. 121 Sitncon Noul Teolog. Wolt-Dieter. n. 1S1 Tereza de A vila (Sfînta). 223 Schlegel. 28. Edward. 227 Riisen. Jţrn. H. 43. 174.. 176 Talmon. Arthur. 200 Sannazzaro. Friedrich von. R.

.. utopie şi mit istoric (41). 213. utopie şi futurologie (46)... Evgheni........ 151 n.. înţelept (103)....... Argumentul ontologic şi utopia (182)...... 2... profetul antic (97).. milenarismului (88).. illusion). pulsiunea ucronică (175).. istoricismul (50).. profetul şi cetatea (100). metoda utopică (33).. 22 Zumthor. O iniţiere în utopologie. posibilul şi realul (173). utopia isihastă (121). Al..... —. 179 n. făgăduinţă şi speranţă (106). teocratic. violenţa (88)...... Poteci spre Nicăieri....... Emile. anticlericalismul (85). Ontologia utopică (186): Kctman-ul (186). substituţiile mesianice (84). 113.... 276 CUPRINS Cuvînt înainte. cea mai bună dintre lumile posibile (191)... Les rapports de l'utopie au reve...... 224 Zola. principiul ucroniei (161)... paralelă Morus-Miintzer (94)..... Le scandal ontologique") et aux implications psychologiques (Utopica intllni":. tendinţele exegezei (98).... individul (92).. discronii...... Utopia ca forma mentis (35): utopie şi vis (39).. paradigma dra- matică a utopiei (23). utopie vs. vidul metodologic al utopiei (49).. Apres un exercice de semantique historique (l'appa-rition et la carriere du mot utopie).. ecrits et experiences utopiques....... munca (91). milenarismul medieval şi Vîesta de Aur (88).. O iniţiere în utopologie („Sentiers vers Nulle-Part.. au modele ontologique (Scandalul ontologic......... acronii (175)........ n.. les figures de l'entrâe en utopie (avec une discussion du progres et une presentation de la critique popperienne de l'utopisme) et le principe de toutes les utopies (la negation du negatif. istorie viitoare (168)...... Poteci spre Nicăieri........ Note ...Profetism (96).. 15-l8... universalismul milenarismului (92).... enfin..... fuziunea celor două puteri: symphonia (132). Les autres etudes sont consacrees......... 139... â l'utopisme contemporani —en partant d'une suggestion de Marcuse (DasEndeder Utopie). modele şi reguli monastice (108). a l'uchronie (Ho-mo euchronicus). rolul (188).. Utopian (social) engineering (51).... en roumain et en francais... fantasme. du prophetisme.. Monahism (106). abundenţa milenaristă (89)... Loyola 120)..... Note ....... Constituirea ontologiilor (184). la relation utopie-iiliilisme) preparent l'exposition des deux paradigmes de l'utopisme: l'Utopie de Morus et la Republique de Platon.. milenarism: remarci etno-psihologice (93).. „L'utopique rencontre") de l'utopie..... romaned: ipoteză istorică. Ucronie (161). paradisul (83)... profeţie şi revoltă (104).. 3. 2.. 136 Homo euchronicus.... monahismul occidental (115). Une iniţiation â l'utopologie") est une synthe-se des connaissances et des opinions de l'auteur liees aux idees. Le moi et la chose (semantică istorică. antisemitismul (85).. profetul milenarist 96)....a „science" de l'utopie.... 2... utopie şi progres (50). putere temporală vs. Milenarism...... putere spirituală (129)... monahismul oriental (116)...... ucronie vs. 4.215 Xenopol. excursus: utopie şi science fiction (29)... L'identification des elements communs de l'utopisme avec d'autres experiences spirituelles et sociales documentent la centralite des elements utopiques dans l'imagi-naire social. milenarism vs......... au mythe historique et â l'ideo-logie. stat şi Biserică (130). ucronii războinice. Une "lccture" tendancieuse du millenarisme. Elle est exposee comme introduction systematique â Yutopologu. 21o SORIN ANTOHl UTOPICA.. valicinia ex eventu (87). esprit........... războaie ucronice (170)... Milenarism (82).. profeţie şi previziune (97).. pansofiştii (192).. 182 1. utopie şi intelectuali (47)..... eucronia interioară (175).... comunitatea bunurilor (90)...... Teocraţie (128): utopia eclesiastică (128).. timpul şi spaţiul (102). 1.. n.. 197 Utopica întîlnirc. semantică istorică (98)... n. echo de l'oeuvre d'Ernst Bloch et de certains recherches de theologie et d'histoire des religions. K.. 290 .. Istorie (170): ucronia şi cauzalitatea istorică (170). Pan:. utopia interioară (63).. „teroarea istoriei" (86)..... moravurile (91). Principiul făgăduinţă... Des versions anterieures de quelques-uns de ces textes ont deja păru dans diverses publications........ isihasmul (120). une liste chronologique des utopies plus significatives et une bibliographie selective de la litterature secondaire completent le livre. Dofmiţiile utopiei (16): utopia ca gen literar (18).... methode............ pro- fet vs.. utopia liberală (53)... origi- nile (162). au mythe... poporul ales (85)... utopia lui Ernst Bloch (104).......... propension... psihanaliza... 2.. 3.. interiorizarea utopiei (175).. l'on passe en revue Ies definitions de l'utopie: genre litteraire (avec un excursus sur la science-fiction).. 17l-l73.. termenul (161)..... 22 Zamiatin. du mo-nachisme et de la theocratie est proposee dans Principiul făgăduinţă ("Le principe promesse").... raportul cu posibilul (95)... utopie şr violenţă (53)....... 140. 3. 179 n... monahism şi societate medie- vală (107). utopie şi mit (40)......... 3. monahism.. Note .. forma mentis (mentalite........ profetism..... utopii creştine (133). originile (107)... o tipologie a monahismului (124).... 1. structura adolescentină (88).... 4. cauzalitatea diabolici (189).. 161 1.... principiul utopiei: negarea negativului (56)....... 177 Scandalul ontol ogic . utopie şi ideologie (44)..... istoria serială (170). calea de acces (49).. istorie secretă..... legitimismul (190). piecemeal vs... Utopii filosofice (195)..... structurile narative (164). eupsihia. ETUDES SUR L'IMAGINAIRE SOCIAL RESUMc Ce livre est un recueil d'etudes qui datent de 19S4—1987 et qui abor-dent un courant culturel et socio-politique europeen: Yutopisme... ucronia şi filosofialogica istoriei (170).. Leibniz (193)... profetul şi misticul (99). „teopolitica" (101).. componenta ucronică a istoriografiei (173). Un bref commentaire des preoccupations actuelles d'utopologie dans quelques pays. interpretări) (10)..D. structurile raţionamentului profetic (101)....... Biserică (86)..... utopia monastică (125)..... propensiunea ucronifă (174)..... utopia absolută (67). respectivement.. 4 Paradigmele utopiei (57): Platon şi Morus (58). utopie şi nihilism (56).... raportul cu posibilul (48).... tout en offrant au lecteur un point de depart pour ses propres lectures et recherches.. 33 Zub.... A.. 158 n. utopia pedagogică (49).. scandalul profetic (103).. Psihologie (174): temporalitatea ideală.. devotic moderna (115)............

27 Tehnoredactor: ANGELA ILOVAN Coli de tipar: 17........ structuri mentale aberante în istorie (205)......... Colocvii.. utopii delirante (203)......... 278 îsote 23T JZepere cronobibliografice .... Index nominum.. 2........Nebunie şi raţiune (200). utopie-ucronie-eupsihie (229)....... 266 Utopica..... Bibliografie critică selectivă (249)....... utopie şi iluzie (218)........ utopii transceden-tale contemporane (231)........ utopie vs. massă (224).. antiutopie (223)........... calculul utopic (207). discursul nebuniei 202). simpozioane (264)... 221 Marcuse şi sfîrşitul utopiei (221)............ O cronologie a utopiei moderne.... individ vs..... utopii contemporane (224)........... „metoda" lui Fourier (216)....11......... Reviste specializate (265)............. Fourier (206)....50 Bun de tipar: 19....... utopia ştiinţifică (228).. 219 Das Ende der Utopie?.......... sistematic (217)..... utopia ecologică (230)... 1516-l975 (241).. Note ..'o prezentare (236)............. sistem vs.. Numere speciale de publicaţii (265)..1991 ... Etudes sur Vimaginaue social (re'sumc)........ Utopologia in cîteva ţări (238)....... noul utopism regresiv (229)...