Iubirea de la senzualitate si suferinta

la spiritualizare si repaus

-Invadarea fiintei-
Paulo Coelho sustine ca ,,Dragostea este o fiinta
salbatica.Cand incercam sa o tinem in frau,ne distruge.Cand
incercam sa o inchidem,ne inrobeste.Cand incercam sa o
intelegem,ne tulbura.”

Dragostea este un sentiment complex, manifestat prin afecțiune

puternică. Definirea sa este un demers dificil, cauzat de complexitatea
manifestării sale, dar și de diversitatea legăturilor afective cuprinse de
acest termen. Dragostea se poate manifesta față de: familie (părinți, copii
sau alte rude), prieteni, parteneri romantici, Divinitate, animale, obiecte,
patrie, frumos, artă ș.a.m.d. O nevoie importantă a dragostei (care este
inclusă uneori în însăși definiția ei) este de reciprocitate – în unele cazuri,
aceasta este resimțită de către subiect fără o acțiune fizică a obiectului
(de exemplu, în cazul dragostei față de Divinitate, față de obiecte ori
diverse concepte neaplicate). Spre deosebire de toate celelalte cazuri,
Dragostea în care sunt implicați parteneri romantici se servește de
sexualitate ca dovadă a intimității (prin expresia „a face dragoste” se
înțelege a avea o relație sexuală). Dragostea interpersonală poate fi
platonică, concept prin care se înțelege o afecțiune purificată de gesturi
sau dovezi de natură fizică.

Termenul „dragoste” are ca sinonime variantele iubire (sinonim

total), amor și libov (parțiale). În afară de „amor”, de origine latinească,
toate celelalte cuvinte au fost preluate din limbile slave. În timp ce
„dragoste” și „iubire” sunt întrebuințat pentru orice categorie a
respectivului sentiment, ceilalți termeni vizează numai unele posibilități.
Astfel, „libov” poate exista numai între parteneri romantici (termenul mai
are și înțelesul de comportare politicoasă), în vreme ce „amor” cuprinde
acest înțeles („a face dragoste” se mai poate spune „a face amor”) și pe
acela de dragoste pentru artă (amorul artei).

Există numeroase clasificări ale situațiilor de dragoste, în funcție de

obiectul vizat. Între cele mai des întâlnite categorii se numără:

• dragoste de sine, care este confundată adesea cu egoismul

• dragoste romantică, între parteneri de acest fel. Ei pot fi opuși prin
sexul biologic (numiți heterosexuali) sau de același sex
(homosexuali)
• dragoste de familie, manifestată între membrii unei familii. Se
remarcă prin importanță subtipul dragostei părintești, a părinților
față de copiii lor.
 • dragoste platonică, exprimată de doi oameni ca afecțiune pură, total
dezinteresată fizic (material sau prin gesturi)
• alte tipuri, care nu presupun o reciprocitate vizibilă sau nu așteaptă
niciun fel de reciprocitate (în egală măsură, ea se poate manifesta):
dragoste față de natură, plante, animale, patrie (numită patriotism),
artă (subiectul ei se numește un iubitor de artă), frumusețe etc. Un
caz deosebit de important din punct de vedere cultural și spiritual
este:
o dragostea față de Divinitate, ce fundamentează în unele religii
legătura dintre om și Divinitate. Religia creștină vede o strânsă
relație între dragostea față de Dumnezeu și cea față de
aproape (prin „aproape” se înțelege mulțimea semenilor, a
tuturor oamenilor diferiți de sine, cunoscuți ori nu sie)

Neputand fi totusi cu adevarat definita,dragostea a reprezentat

pentru oameni o sursa de insipratie continua,o munca asidua de a o
intelege,de aceea,aducandu-i-se permanent tribut.

Invadarea finite presupune stari care uneori sunt contradictorii,stari

care isi gasesc salasluirea in sufletele noastre,provocand
haos,creatie,ireversibilitate,veridicitate,moarte.

Tot ceea ce este mai frumos pe aceasta lume,se datoreaza

dragostei,care se manifesta in mii si mii de feluri in sufletele
oamenilor.Nimic nu este mai curat,mai bland si mai de neinteles decat
iubirea,care,dusa la extreme,la un nivel absolute,poate diseca sufletele
umane sau poate dona puterea intr-un suflet nelinistit.

Dragostea invadeaza fiinta prin felul dumnezeiesc de a fi,de la

obsesie si dorinta,la resemnare si dispret.Toate modurile de
ura,melancolie si toate sentimentele simboliste de care oamenii dispun,se
leaga permanent de iubire.

Intr-un univers in care nu multa lume tine cont de ceea ce iubirea

poate schimba in om,intr-o lume care nu reuseste sa inteleaga faptul ca
iubirea este singura care ne poate salva,poetii si prozatorii au fost singurii
care au adaptat dragostea la nivelul societatii din diferite perioade
temporale si singurii care au adus-o la un rang superior,cel pe care il
merita cu adevarat.

Unii dintre ei au condus-o spre un drum laturalnic si defunct,aceia

fiind simbolistii care in mare parte au folosit dragostea ca panaceu
impotriva tuturor greselilor societatii iar ceilalti,complet opusi
acestora,romanticii,au dainuit dragostea ca fiind sentimentul suprem cu
valoare ontologica,escatologica si gnoseologica precizand ca toate
sentimentele ce au ca finalitate creatia,se leaga in mod constant de
dragoste si puterea ei.
 Pentru a putea intelege iubirea,din diverse perspective,am ales
scriitori ai tuturor timpurilor care au avut ca subiect dragostea,pentru a
prezenta in diverite ipostaze ceea ce oamenii obisnuiti nu isi vor putea
vreodata explica.

Garabet Ibraileanu a punctat in romanul subiectiv ,,Adela” faptul

ca dragostea consta in gesturi mici,care,pentru sufletul napadit de
pasiune,inseamna un amalgam de sentimente,astfel ca numai imaginea
clara a ochilor sau o impreunare a mainilor poate provoca un haos
moral:,,Ochii ei albastri...Culoarea cerului pentru un detaliu
organic!...Abandonarea extatica a unei femei cu privirile albastre...In locul
licaririi ironice,aiurare...”;,,Toata viata ei si toata viata mea o simteam
concentrata in micul ei pumn inchis in palma mainii mele.”

Gabriel Garcia Marquez a surprins in mod fantastic,intr-una dintre

celebrele povesti de dragoste latina,,Dragostea in vremea
holerei”,dragostea unui cuplu a carei dragoste a asteptat cincizeci de
ani,noua luni si patru zile pentru a se putea implini cu adevarat,,Am
asteptat peste jumatate de secol aceasta oportunitate pentru a-ti jura
credinta eterna si dragoste nemarginita.”.In mormanul de evenimente
intamplate in toti acesti ani,o varsta venerabila,un gand geaman,i-a adus
pe cei doi in fata dragostei,cu o jumatate de secol mai batrani si mai
experimentati,dar cu aceeasi pasiune de copii.Finalul acestei idile este
deschis interpretarilor,dar moartea va fi ceacare ii va uni pe amandoi
protagonistii intr-o dragoste completa,fara ani lipsa.,,El a descoperit
printre ruine o raza de speranta,lui i se parea ca nefericirea o innobileaza
pe Fermina Daza,furia o facea si mai frumoasa,iar ura impotriva lumii
intregi ii rascolise incapatanarea greu de strunit de la douazeci de ani.”

In ,,Unsprezece minute”ale lui Paulo Coelho,dragostea se

rezuma in prima parte la un raport carnal intre barbat si femeie,pentru ca
mai apoi,dragostea sa le invadeze corpurile si inima sa le tresalte,chiar
daca ora barbatului cu femeia iubita era platita.Sentimentul femeii este de
stopare a tuturor dezastrelor pe care dragostea le decurge cu scopul de a
trece neobervata prin viata,doar de a-si consolida treapta sociala pe care
vrea sa urce prin a fi prostituata.Barbatul este doar un noroc al sortii adus
parca special in viata ei pentru a o face sa se simta deosebita,pentru a nu
cere mai mult decat i se poate da si pentru a intelege ca poate face ceva
mai bun decat slujba actuala.Reies povesti de viata interesante pe care nu
foarte multa lumea credea ca se pot ascunde in Brazilia(tara de unde
provine protagonista)si totodata sentimente puse laolalta pentru a avea ca
finalitate,o dragoste in care fiecare i-a ramas dator celuilalt,fiind nevoiti
sa-si implineasca destinul si sa-si continue viata impreuna in ciuda
prejudecatilor societatii in care s-au intalnit
 ,,marele scop al fiintei umane este sa inteleaga dragostea
totala.Dragostea nu este in celalalt,este in noi insine;noi o trezim.Dar
pentru trezirea asta,avem nevoie de altul.Universul are sens doar cand
avem cu cine sa ne impartasim emotiile.”

,,Toti stim sa iubim,caci ne-am nascut cu darul acesta.Unii o fac

firesc si spontan bine,dar majoritatea trebuie sa o reinvete,sa-si
reaminteasca cum se iubeste si toti-fara exceptie-au nevoie sa arda pe
rugul emotiilor lor trecute,sa retraiasca unele bucurii si dureri,prabusiri si
recuperari,pana ce izbutesc sa discearna firul conducator care exista pe
urmele fiecarei intalniri;da,exista un fir.”

Scriitorul francez Michel Tournier rezuma dragostea in

romanul,,Fecioara si capcaunul”la credinta,un foc aprins in inima
oamenilor,mai divina insa decat acestia,care,asemanator Sfantului Duh,s-a
pogorat asupra umanitatii din doua motive:ca sa o aduca in rai
sau,dragoste haotica ce poate aduce umanitatea in iad:,,M-am impartasit
din sangele tau.Sunt legat de tine pentru totdeauna.De-acum inainte am
sa te urmez oriunde te-ai duce.In cer sau in iad.”In postura feminina a
cuplului mai putin obisnuit,o intalnim pe fecioara,Jeanne D’Arc,o
intruchipare a legendarei femei curajoase,cu inima dedicata numai
Domnului si a luptelor dar care,printr-o impreunare a sentimentelor si a
dorintei Domnului,revarsa o apriga vapaie in inima personajului central:
Gilles de Rais(capcaunul).Deznodamantul il aduce pe Gilles de Rais in
pragul nebuniei,deoarece Jeanne D’Arc este ucisa,astfel ramanand
singur,intr-un univers unde nimeni nu-l intelege.Gandurile ii aduc un ragaz
in care acesta,gaseste de cuviinta ca altfel decat prin rai sau iad nu o
poate recupera pe iubita sa.Astfel, Gilles de Rais devine Capcaunul,un om
meschin,pervers,manat de propria dorinta de vindecare,ucigand copii
nevinovati pentru propriul plan,considerand ca undeva la granita dintre
Bine si Rau Jeanne il asteapta,pregatita pentru a-si implini iubirea.

In ,,Invitatie la vals”,a lui Mihail Drumes,iubirea capata proportii

gigantice dar si haosul ia o intorsatura in egala masura cu
dragostea.Protagonistii se iubesc pana se omoara,la propriu vorbind, cu
sentimentele pe care si le ataseaza unul altuia si nimic nu mai ramane din
acest cuplu,decat invitatia la vals,care i-a unit la inceput.Este o poveste de
dragoste tumultoasa despre efortul unui cuplu de a figura in istoria
timpului in ciuda caracterelor diferite dar uneori atat de incapatanate ,in
ciuda prejudiciilor,complexelor si tuturor defectelor din lume.Tudor
Petrican,protagonistul,o intalneste pe frumoasa,blanda si timida
Mihaela.Acesta o va considera o obsesie trecatoare pana cand in
sfarsit,dupa multe momente in care ea,esueaza in a fi de induplecat ,vor
forma un cuplu.Una dintre ideile asupra dragostei,pe care le aduce in
discutie Tudor Petrican este ca dupa ce obtii ceea ce voiai cu ardoare,ai
tendinta de a da cu piciorul la tot ceea ce te-abucurat la un moment
dat ,,Ameteam iubitele cu juraminte, le copleseam cu atentii si maguliri si,
dupa ce-mi cedau, le paraseam brutal.”Alta idee este faptul ca odata ce ai
pierdut ceva,iti dai seama ca acel ceva inseamna totul pentru tine,dar tu
nu-l mai posezi:,,E parca un facut sa nu ne dam seama de valoarea unei
fiinte sau a unui lucru decat dupa ce il pierdem.”. Astfel ca Mihaela si
Tudor s-au repudiat unul pe celalalt,fara repaus,intr-un context umilitor
petru ambele parti,s-au schimbat unul pe altul,legatura lor duala avand ca
finalitate,casatoria Mihaelei cu o alta persoana,cu scopul de a se simti
implinita si sinuciderea acesteia cand va constata ca singurul pe care l-a
iubit vreodata a fost Tudor,barbatul care a ranit-o cel mai tare.La randul
sau,descoperind ca fara iubita sa,viata sa nu mai are valoare,Tudor isi
pune capat zilelor.Asistam astfel la un final tragic,al unei iubiri care,desi
atat de patimasa si pasionala,nu s-a implinit niciodata.

,,Iubirea e nesatioasa,de un egoism salbatic,vrea sa-i sacrifici tot fara a-i

cere nimic in schimb multumindu-te doar cu ceea ce-ti ofera.”

Jay Parini ilustreaza in cartea sa ,,Ultima gara”,ultimul an de

viata al vestitului scriitor Lev Tolstoi.Sotia sa,contesa Sofia Andreevna
detine controlul mosiei lor,controlul oamenilor care il iubeau pe Tolstoi ca
de altfel controland si casnicia de aproape 50 de ani a acestora.Acest lucru
impiedica geniul literaturii rusesti sa se exprime in acest ultim an de
existenta,provocand daune majore elementului material al
scriitorului.Relatia dintre ei este bazata pe
pasiune,depersonalizare,sechestru pe sufletul celuilalt si teama de a fi
parasita si nelasata cu dreptul asupra scrierilor sotului ei pe
contesa.Contesa ajunge sa distruga toti anii fericiti ai casniciei sale cu
scriitorul devenind manipulatoare,isterica,paranoica si
impulsiva.Totodata,fetele sale ajungsa o respinga pentru faptul ca tatal lor
se va simti slabit din cauza faptelor mamei lor.Romanul are ca finalitate
moartea scriitorului,care va isi va inceta existenta inca sub dinastia
contesei,in subjugul unei iubiri obsesive care intr-un final il va ucide.

,,Dragostea este unirea sufletelor despartite unul de altul prin trup.”

,,Daca nu exista dragoste in lume,daca nu exista spirit indurator in

om,atunci nu sunt nimic acum,atasamentul nostru nu reprezinta nimic si
am putea la fel de bine sa fim morti amandoi.”

,,Dulce companie”,o naratiune celebra a Laurei Restrepo reda

dragostea dintre un inger cazut din cer cu profil pamantean,cu mama
muritoare si plin de ,,fanatici”gata sa-i taie aripile si o jurnalista a unui ziar
ce cauta senzationalul.In acest context,singura care se va indragosti
nebuneste si va ramane cu rodul dragostei lor,o fetita,este protagonista
care,de-a lungul intregului roman va incerca din rasputeri sa comunice cu
ingerul mai mult decat fizic,sa contravina unei legaturi spirituale pe care
se presupune ca numai indragostitii o au.Cu toate acestea,desi
pamantean,ingerul,finta divina,nu ii va arata niciodata ca o
iubeste,daruindu-i numai o noapte de dragoste pe care aceasta nu o va
mai uita niciodata si din care se va naste o fetita superba,cu trasaturi
pamantesti dar ochi si sclipirea lor,ingereasca.Comunicarea cu ingerul va fi
posibila numai cu ajutorul unor jurnale in care acesta va scrie tot ceea ce
simte si ce i se intampla,,Contopiti unul in altul,vom simti fericirea de a
trai,laolalta cu singura fericire necunoscuta mie,cea de-a muri;vom
strabate impreuna epifanii si intunecimi,vom urca pe culmi si vom cobori
in abisuri,voi fi fericit,caci voi intelege in sfarsit adevarul din orice
inceput,care se termina si se stinge cand nu mai are rost sa dainuie.”

In incheiere,sustin afirmatia ca iubirea invadeaza intreaga

fiinta,monpolizeaxa toate sentimentele pe care le-am privit ducandu-se in
cealalta fiinta pe care o iubim.Dragostea nu tine cont de
varsta,limite,elan,viata,moarte.Dragostea te aduce pe culmi nesperate,te
omoara,te ridica dintr-un morman de cadavre ale amintirilor,te mananca
incetul cu incetul pana ajungi sa putrezesti sufleteste,te duce si te coboara
din cer,te face fericit sau te intristeaza si totul,dar absolut tot ce contine
dragoste nu poate fi cerut inapoi si nu poate fi contestat.

,,Pentru ca pentru a-si regasi dragostea de viata,cand o pierd sau se

uzeaza,oamenii sunt siliti uneori sa strabata un cosmar.”(Octavian Paler)

,,Dragostea este compusa dintr-un singur suflet care locuieste in

doua corpuri.”(ARISTOTEL)

Bibliografie:

• Google-http://ro.wikipedia.org/wiki/Dragoste

• Google- http://autori.citatepedia.ro/de.php?
p=2&a=Paulo+Coelho

• Garabet Ibraileanu-,,Adela”

• Gabriel Garcia Marquez-,,Dragostea in vremei holerei”

• Paulo Coelho-,,Unsprezece minute”

• Michel Tournier-,,Fecioara si capcaunul”

• Mihail Drumes-,,Invitatie la vals”

• Jay Parini-,,Ultima gara”

• Laura Restrepo-,,Dulce companie”

• Octavian Paler-,,Viata pe un peron”

• Google- http://www.rightwords.ro/citate/detalii-
citat/3789/dragostea-este-compusa-dintr-un-singur-
suflet-care-...