Heitor Villa-Lobos’ first of 17 string quartets was written in 1915, and

premiered in the 28-year-old composer’s living room. In its collection of

six short pieces, it is unlike the structure from any of the composer’s
subsequent works in the genre. But its attitude and general technique
offer an ideal portrait of the composer at the time: a confident young
man who, having across his spacious and widely varied homeland, drew
from an encyclopedic array of native musical idioms. The work unfolds
in an almost Schumannian tableau of sharply etched character pieces.
But where Schumann, as both a German and Romantic, sketched his
music in nocturnal, fitful bursts of detail and complexity, Villa-Lobos’
suite of brief movements is sunlit into transparency, sweeping away,
following a modernist impulse, the clutter of dark nineteenth century
interiors. Indeed, this spontaneous transparency is a hallmark of the
young composer’s exhilarating creative self-confidence. Even amidst
one of the darkest years of the twentieth century, Villa-Lobos’ quartet
offers a burst of facility, its nostalgia an unburdened evocation of idyll,
its confidence matched only by its consoling eagerness to please. The
opening “Cantilena,” for instance, offers an unbelievably intimate
lyricism with no reservations whatsoever, a love letter completely
unburdened by the anxiety of confession or the fear of vulnerability. The
following “Brincadiera” (Joke) is an impish, skipping ditty, while the
“Canto lirico” that comes next returns to the temperament of the first
movement. The final “Saltando como um saci” translates as Jumping
Like a Saci, referring to Saci Perere, a red-capped dwarf from Brazilian
mythology who hopped on his one leg and startled people during his
nocturnal romps through the swampland. But while the title looks
toward storytelling traditions, the music itself nods to the true ancestor
of Villa-Lobos’ quartet, at least in its unclouded tone and basic
technique: Haydn. This witty finale is both a kind of folksy, high-
spirited rondo and also a fugue; this unlikely pairing of the naïve and the
learned, dance and counterpoint, was something Haydn cultivated like
no one before him. Villa-Lobos surely intended a comparison, however
modestly intoned; and it is clearly an intention of the quartet and of
Villa-Lobos’ music of the next four decades to engage in a Haydnesque
project, colorfully cultivating the spirit of folklore with a panoply of
quite unfolkloric tools.

Primul dintre cele 17 cvartete de coardă ale lui Heitor Villa-

Lobos a fost scris în 1915 și a avut premiera la 28 de ani
, suita de mișcări scurte a Villa-Lobospareafi
luminată de soare în transparență, urmând un impuls modernist,
dezordinea întunericului nouăsprezece
interioare de secol. Într-adevăr, această transparență spontană
este un semn distinctiv al încurajării încrederii creatoare în sine
a tinerilor compozitori. Chiar și în mijlocul unuia dintre cei mai
negri ani ai secolului XX, Villa-Lobos ”

cvartetul oferă o explozie de facilități, nostalgia sa, o evocare

neîncărcată a idilei, încrederea ei asortată
numai prin dorința sa mângâietoare de a fi pe plac. Inceputul"Cantilena",
de exemplu, oferă o incredibilăpartea
lirismul intim, fără rezerve, o scrisoare de dragoste complet neîncărcată
de anxietatea
mărturisirea sau teama de vulnerabilitate. Următoarea „Brincadiera”
(glumă) este o nebunie care sări peste cap
„Canto lirico” care vine apoi se întoarce la temperamentul primei mișcări. Finalul „Saltando

como um saci” se traduce prin Jumping Like a Saci, referindu-se la Saci Perere, un pitic cu cap

roșu din

Mitologia braziliană, care a sărit pe un picior și a uimit oamenii în timpul izbucnirilor sale

nocturne

mlaștina. Dar, în timp ce titlul privește tradiții de poveste, muzica în sine dă din cap adevăratului

strămoșul cvartetului Villa-Lobos, cel puțin prin tonul său neclintit și tehnica de bază: Haydn.

Acest duh

Finalul este atât un fel de rondo plin de spirit, dar și un foc; această împerechere improbabilă a

naivului și

învățatul, dansul și contrapunctul, a fost ceva ce Haydn cultivase ca nimeni înaintea lui. Villa-

Lobos

cu siguranță intenționat o comparație, oricât de modest intonată; și este clar o intenție a

cvartetului și

din muzica lui Villa-Lobos din următoarele patru decenii pentru a se implica într-un proiect

Haydnesque, cultivând color

spiritul folclorului cu o panoplie de instrumente destul de nefolclorice.

Cvartetul de coarde nr.1 datează din 1915 este o suită folclorică formată din șase
piese, alternativ lirică și dansantă, nostalgică și fericită. Limbajul său este
romantic, iar structura sa este..... Patru dintre mișcări sunt monotematice; al treilea
și al cincilea au formă ternară. „Cantilena” (Andante) cu caracterul unei serenade
stabilește la început o dispoziție asemănătoare cântecului, lirismului. Urmează
„Brincadeira”/gluma (Allegretto scherzando), o polca braziliană plină de viață.”
unde intreaga parteeste cantata de catre ioloncel si iola in pizzicatto Canto lirico”
(Moderato) este expresiv și contemplativ, sau poate nuanțat de ironie și însemnat
ca o caricatură a ariei romantice. Urmează o „Cançoneta” mai animată (Andante,
cvasi alegretto). Nostalgia pătrunde în”Melancolia” (Lento), cea mai complet
dezvoltată mișcare lentă a cvartetului. În cele din urmă, „Saltando como um Saci”
(Allegro), traducandu se aproximativ „Sarind ca un dracusor, este un dans fugal cu
o melodie captivantă. Povestea se referă la Saci Perere,o legenda a Braziliei ca
fiind un pitic negru mitic, cu un picior,ce fueaza dintr o pipa, care poartă o șapcă
roșie, frecventează zonele junglei și se încântă cand oamenii se sperie.