Arhitect Octav Doicescu, Institutul Politehnic Bucuresti,Splaiul Independentei nr.

313

Arhitectura Bucurestiului intre anii 1945-1990 fost marcata initial de finalul ceui de al
doilea razboi mondial si cu acesta reorientarea politicii romanesti catre uniunea sovietica,
astfel sa renuntat la modelul occidental. Arhitectura a imbracat in acest mod tente de realism
socialist.
Anii 60 au venit insa cu o etapa evolutiva , urmat insa din nou de o etapa de constrangeri.
Rezumat, arhitectura romaneasca , dupa cel de al doilea razboi mondial a reprezentat o
continuare a neoromanescului , o tendinta spre manierism.
Arhitectura acelor vremuri trebuia sa satisfaca nevoile materiale si spirituale ale maselor
muncitore. Au fost relizate o serie de cladiri tip, printre care si cele destinate invatamantului
superior. Deseori locatia noilor ansambluri de invatamant era aleasa in functie de vecinatate
pentru usurarea procesului de integrare a invatamantului cu cercetarea si productia.
Poiectarea tip in invatamant apare pentru a face fata dezvoltarii puternice in acest
domeniu( atat scolar cat si prescolar). Au fost realizate astfel un numar foarte mare de
cladiri intr-un timp foaste scurt cu un regim de inaltime , ce nu depasea in general parter+
doua etaje.
Un arhitect reprenzentan al acestei perioade a fost Octav Doicescu: nascut pe
9.01.1902 la Braila, arhitect de o profunda formatie umanista: a fost academician roman ,
arhitect , urbanist, membru titular in 1974 al academiei romane, si pentru constructiile sale
membru de onoare al orasului New York.
Octav Doicescu termina facultatea de arhitectura din Bucuresti intre 1925 si 1932 ,iar in
perioada anilor 1936-1939 este responsabil pentru dezvoltarea si modernizarea
Bucurestiului , astfel a ridicat cartierele rezidentiale:Herastrau, Baneasca si casele de pe
bulevardul Cotroceni. Acesta a mai contribuit si la ridicarea unor cladiri in cadrul muzeului
satului. Viziunea sa asupra arhitecturii se schimba in 1930, anul in care face o vizita in
Italia. Acesta gaseste in Toscana afinitati, mai ales in modul de abordare asupra arhitecturii,
in diminuarea decoratilor, pentru obtinerea unor efecte ale luminii naturale pe diverse
suprafte.A mai preluat stilul caracteristic de volume simple adaptate la mediu, vecinatiati ,
suprafete, etc.
Respinge asimilarea artificiala a stilului traditional in Romania(un stil bizantin intens
decorat)cu cel international. In decursul vietii Octav Doicescu se intelneste cu Frank Lloyd
Wright, iar la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial este profesor la institutul de
arhitectura din Bucuresti si membru al academiei romane.
Este de mentionat ca nu a fost membrul al unui partid politic nici inainte , nici dupa 1944.
Acesta a incercat sa modernizeze Bucurestiul , scotandu-l de sub amprenta stilului greoi
brancovenesc.Are in creatia sa repere ale traditiei clasice nationale:
spre exemplu: de factura clasica si renascentista au fost: sediul PTTR (strada Banu Manta) ,
cladirea Banloc(calea Victoriei), bloc de pe calea Stirbey Voda; elemente spatiale si de
fatada din arhitectura autohtona se pot regasi la: restaurantul din gradina Botanica,
restaurantul de la padurea Baneasa , club Herastrau, club Snagov si resturantul Roaniei in
New York din 1937. Octav Doicescu sa facut remarcat prin intelegerea naturii ,integrarea
operei sale in peisaj si interpretarea moderna a cladirilor sale.
In afara de celebrele sale constructii , O.Doicescu scrie o serie de lucrari , de mare
importanta in domeniul arhitecturii.
La sfarsitul anilor `30 scrie impreuna cu arhitectul Horia Creanga brosura „Catre o
arhitectura a Bucurestilor” , aceasta reprezentand o incercare de schimbare in modern a
Bucurestiului, pastrand insa valorile trecutului.
Impreuna cu G.M. Cantacuzino, Matila Glyka, Tudor Vianu si Mac. Constantinescu
redacteaza revista „Simetria”, ce apare pana in 1945. In aceasta se pune pentru prima oara
intrebarea care model trebuie respetat: „occident sau orient”.
De o mare importanta sunt schitele realizate de arhitect pentru proiectul monumentului din
Indore , in India ce trebuia sa adaposteasca celebra sculptura a pasarii maistre a lui Brancusi.
Dea lungul vietii O.Doicescu a proiectat o serie de constructii devenite celebre atat pe
teritoriul romanesc cat si peste hotare:
-restaurantul roman de la Baneasa(1930)
-casade odihna a Gaz Electrica(1923)
-Yacht club Snagov(1933)
-fantana Zodiac de langa parcul Carol(1935)
-casa Babele (1936)
-Fantana Miorita(1936)
-planurile halelor Obor
-uzinele IAR
-posta de pe strada Banu Manta(1938)
-cartierul de vile de langa parcul Jianu(astazi cartierul Primaverii)
impreuna cu Nicolae Caramfil organizeaza parcurile Herastrau si Bordei
-cercul militar din Pitesti(1939)
-Casa Romaniei ,la World Fair din New York(1939)
-Monumentul :turnul dezrobirii din Basarabia (Chisinau) construit in 1942 si apoi distrus in
1944
-casa de la Snagov al regelui Mihai
-uzinele de cauciucuri Banloc de la Floresti
-blocul Banloc de pe calea Victoriei
-nautic club Herastrau(1945)
-aerogara Baneasa(1947)
-opera romana(1953)(cu basoreliefurile ce apar pe fatada , realizate de Ion Vlad)
-in anii 60-70: acesta concepe alaturi de cativa cunoscuti arhitecti, planurile institutului
politehnic de la Bucuresti, ca ultimul sau mare proiect. In acest proiect el isi exprima
rezervarile sale asupra functionalismului extrem si preferintele fata de arhitectura integrata
in sit.
Ansamblul institututului Politehnic de la Bucuresti
a fost construit intre anii 1962 si 1972 de catre Octav Doicescu si secondat de Paraschiva
Iuliu , Carol Hacker, Stefan Lungu, Petre Suobata si Ion Prodocea.
Numit initial G.G.Dej , institutul Politehnic de la Bucuresti a fost ridicat, deoarece, cladirea
initiala nu isi mai putea desfasra activitatea in vechea locatie „scoala de poduri si sosele”,
cladire ce a fost construita in secolul XIX.
Este amplasat intr-o zona a orasului unde raportarea la sit este lipsit de semnificatie, iar
valoarea ansamblului rezulta din calitatile sale intrinsece : solutionarea judicioasa a
functiunilor si exprimarea sincera a acestora prin intermediul volumelor si a fatadelor.
Reiese o unitate plastica a unor componenete cu functiuni si amplasare diferita ,prin reluarea
unor elemente de vocabular, a ritumului fatadelor si a paramentului executat din caramida si
piatra.
Actualul ansamblu se desfasoara pe un teren de 110 ha, si contine cinci mari unitati.
Cladirile ce apartin ansamblului sunt pentru: sectia Mecanica, sectia Electronica, sectia
Metalurgie , sectia Transporturi si sectia Chimie.A fost conceput initial si un corp pentru
invatamantul general.
Aula rectoratului care formeaza elementul central al compozitiei , impreuna cu cele
11facultati, au capacitatea de a gazdui 10.000 de studenti.
In presa bucuresteana, a acelor vremuri este redata discutia intre Nicolae Ceausescu si
O.Doicescu, cand acestia doi se aflau pe terasa rectoratului in timpul santierului, pentru a
observa procesul ridicarii constructiei. O Doicescu explica procesul, prin care au fost
concepute planurile institutului politehnic: „au fost elaborate studii care plaseaza politehnica
bucuresteana intr-o uriasa zona verde presarata cu lacuri , ce incepe de la palatul pionierilor
si gradina botanica si se prelungesc spre vestul orasulu.”
Este important de mentionat faptul , ca adiacent cladirilor in care se desfasoara procesul de
invatamant sunt ridicate si doua camine , amplasate pe malurile Dambovitei.
Caminul studentesc de la Grozavesti, situat pe malul estic al Dambovitei a fost ridicat in
1961 si avea capacitatea de a gazdui 4000de studenti. Asezarea acestui cami a fost mai
rigida, datorita dimensiunilor mici ale lotului. Acest camin are un regim de inaltime de
parter+cinci etaje , avand camere cu doua paturi , ce aveau in medie 11.35mp/student
Din punct de vedere al desfasurarii pe lot, caminul din zona Semanatorea , se afla in
opozitie. Datorita faptului , ca acesta profita de un teren mult mai mare, constructorii au
avut posibilitatea de a amplasa cladirile mult mai liber pe teren, acesta integrandu-se in
peisaj. Acest camin are destinata o suprafata de 12.46mp/student , iar scarile, lifturile si
anexele aflandu-se in capetele opuse ale cladirii. In acest camin se mai afla un dispensar ,
comun pentru cele doua ansambluri.
Despre ansamblul complexului politehnic de la Bucuresti, se poate spune ca este pregnanta
inca de la prima vedere axialitatea. Se intra pe axul ansamblului, iar ca si capat de
perspectiva este rectoratul, o dominanta atat de volum cat si de inaltime.Apoi in apropierea
rectoratului se remarca piateta , conturata de cele 4 cladiri: rectoratul, corpul pentru
invatamant general , facultatea de transporturi ,respectiv biblioteca. O alta caracteristica
importanta este relatia creata intre toate cladirile ansamblului. Este usor de observat cum
toate aceste constructii masive plutesc intr-un amplu spatiu verde.
Cladirea cea mai mare a ansamblului, rectoratul, domina intreg ansamblul.
Este vorba de o constructie parter + cinci etaje. Este usor de remarcat imediata legatura a
spatiului interior cu fatada, ceea ce reprezinta o arhitectura sincera. Baza cladirii,
reprezentata de parter si primul etaj apare ca fiind mai firava , fapt care apartine principiilor
arhitecturii moderne. Baza de altfel este placata cu caramida aparenta, finisaj ce este
predominant in intreg ansamblul, atat la fatade cat si la spatiile interioare precum si atrimuri,
holuri etc.
Urmatoarele trei etaje ale rectoratului, sunt tratate in mod asemnator cu baza, cu caramida
aparenta, insa nu ies atat de mult in evidenta datorita elementelor verticale , ce se desfasoara
pe intreaga fatada, elemente care fac aceste etaje mai masive.
La ultimul etaj ritmul elemtelor verticale se mareste, iar la partea superioara a ultimului
etaj , caldirea este marcata de o puternica conisa , care este urmata de o grandioasa cupola,
ce acopera intreaga cladire. In varful cupolei se afla un luminator , ce are ca scop luminarea
spatiului central. Ce este interesant de remarcat, este faptul ca motivul geometric de pe
luminator este de regasit si pe marmura, ce se afla pe pardoseala atriumului.
Cupola aceasta de la ultimul etaj apare ca un volum care pluteste deasupra cornisei.
In ceea ce priveste atriumul, acesta are o circulatie perimetrala , ce se desfasoara pe tote
etajele. La aceste etaje ajungandu-se prin intermediul unor scari, cea mai remarcata ,
facundu-se cea elicoidala, la a carei balustrada se regasesc elementele verticale ,
asemanatoare cu cele de pe fatada.
La fel ca la exterior, si la spatiul interior, suprafetele verticale, respectiv stalpii ,sunt tratati
asemenator cu caramida aparenta, deci o corespondenta intre interior si exterior.
La intrarea in cladire se remarca ca incinta este acoperita de un tavan casetat, apoi de aici, se
face accesul catre spatiul central cu circulatii dispuse perimetral.
De asemenea, apartinand complexului este facultatea de stiinte aplicate, fosta scoala pentru
studii generale. Cladirea aceasta este alipita de rectorat. La nivelul finisajelor, se remarca o
continuitate de la rectorat spre aceasta cladire, prin placarea cu caramida aparenta, insa in
cazul celei din urma, disparand elementele verticale.
Intrarea spre sala de consiliu se face intre cele doua cladiri. Adiacent acestei cladiri, este cea
cu aule,iar in continuarea acesteia, sunt saliile de seminar.
La fel ca si rectoratul, si cea dea doua cladire are un atriu, insa in cazul acestuia, este
inconjurat de amfiteatre.
Desi unit cu cea dea doua cladire, rectoratul este perceput ca si un volum unic, dominant
prin masivitatea sa.
Prin maiestria sa arhitectul Octavian Doicescu, sa facut remarcat iar operele sale au fost
apreciate pretutindeni. „O trasatura a creatiei sale arhitecturale de o mare diversitate si
complexitate o reprezinta, fara îndoiala, simbioza dintre teorie si practica, idee si mestesug.”