Vizita la muzeu şi uneltele de pedagogie muzeală

Melania Călărăşanu

Cuvinte cheie: muzeu, școală, vizită, pedagogie muzeală, unelte pedagogice, dosar
pedagogic, fișă-parcurs
Mots-clefs: musée, école, visite, pédagogie muséale, outils pédagogiques, dossier
pédagogique, fiche-parcours
La visite au musée et les outils pédagogiques
Résumé: La fonction éducative du Musée du village de Timisoara est soutenue par des outils
pédagogiques conçus pour proposer une manière de procéder dans le but de soutenir les
élèves dans l' appropriation des contenus du musée ou de l' exposition en plein air. Ce sont
des outils en ligne au service de la pédagogie muséale et qui s' adressent aux enseignants et
aux élèves. Il s' agit des dossiers pédagogiques et des fiches-parcours adaptés à chaque
tranche d'âge et nécessaires dans les activités de sensibilisation et de formation des élèves au
musée et à l'école. Le dossier pédagogique a pour but d' articuler la visite de l' exposition
avec le travail en classe. L'article présente le dossier pédagogique” Le chemin du chanvre de
la plante textile au produit tissé”, conçu pour les élèves de la cinquième et sixième classe,
agés de 11à 13 ans, en lien avec les programmes scolaires. Le dossier est accompagné de
quatre questionnaires à destination des élèves et propose aux enfants des pistes de recherche
et aux enseignants des activités à conduire en classe autour de cette plante textile. Les fiches
du dossier présentent: la culture et le travail du chanvre par le fermier et la fermière
d'autrefois et l´utilisation des fibres; les différentes utilisations permises du
chanvre aujourd´hui; l'interdiction de la culture du cannabis comme drogue; les outils de la
fermière, qui s’occupait souvent de travailler le chanvre, afin de le tisser et les différentes
étapes, de la culture à l’écheveau; les plantes tinctoriales et les teintures.
L´utilisation des outils pédagogiques pour préparer la visite au musée et pour la
rendre plus intéressante et plus motivante pour les élèves d´âges différents se révèle
indispensable.

La Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, educaţia prin muzeu şi pentru muzeu1 se
poate concretiza prin una din variantele vizitei la muzeu oferită grupurilor de elevi însoţiţi de
cadrele didactice: vizita liberă neprogramată a clasei, desfăşurată fără prezenţa muzeografului
şi fără unelte de pedagogie muzeală puse la dispoziţie; vizita liberă cu fişă – parcurs,vizita
se desfăşoară fără prezenţa muzeografului, dascălul având la dispoziţie unealta de pedagogie
muzeală; vizita tematică comentată de muzeograf, cu sau fără dosar pedagogic, urmată de un
atelier de creativitate; vizita la muzeu în cadrul proiectelor anuale de pedagogie muzeală
concepute în parteneriatul între muzeu şi şcoală, tema proiectului bazându-se pe mularea
specificului şcolii pe un anume conţinut muzeal.
Considerat ca loc de educaţie informală până nu demult, muzeul tinde să devină în
parteneriat cu şcoala, un loc de educaţie formală şi să contribuie la reînnoirea educaţiei prin
dezvoltarea unor demersuri pedagogice proprii. Materiale scrise, nu de mare întindere, devin
suporturi ajutătoare puse la dispoziţia atât a cadrelor didactice cât şi a diverselor categorii de
public şcolar ţintă pentru care au fost concepute. Aceste unelte pedagogice pot fi folosite pe
parcursul vizitei în muzeu sau în cadrul atelierelor de creativitate de către muzeograf, cadru
didactic şi elevi fiind instrumente care susţin o strategie gândită cu scopul de a ajuta publicul
tânăr şi foarte tânăr în cunoaşterea conţinuturilor muzeului.

1
Radu Florescu, Bazele muzeologiei, Bucureşti, 1982, passim

1
 Unelte de pedagogie muzeală

Sunt puse la dispoziţia cadrului didactic uneltele de pedagogie muzeală concepute de

către muzeograf ţinând cont de programa şcolară şi anume fişa-parcurs şi dosarul pedagogic2.
Ele vor putea fi descărcate de pe site-ul muzeului. Ambele au scopul de a facilita drumul
elevului în muzeu spre cunoaştere într-un mod care să-i stârnească interesul. Elevul este
însoţit în aventura descoperirilor în muzeu, fie de către muzeograf, fie de către dascăl, dar
vizita în muzeu poate şi este de dorit să fie pregătită de către dascăl, încă în clasă, printr-o
activitate premergătoare vizitei la muzeu. Dascălul are la îndemână unelte de pedagogie
muzeală, materiale cu conţinuturi pe tema vizitei: texte, fotografii, desene, chestionare etc.
Unele le va folosi în clasă pentru familiarizarea elevilor cu tematica vizitei, altele pe parcursul
vizitei sau tot în clasă, după consumarea acesteia. Este benefică şi necesară colaborarea
cadrelor didactice cu muzeograful pentru ca finalităţile de pedagogie muzeală să se suprapună
peste cele de pedagogie şcolară în acord cu programa şcolară. Fişele-parcurs şi dosarele
pedagogice redactate de către muzeograf ar trebui să fie rezultatul acestei colaborări.
Fişa-parcurs este destinată profesorilor care doresc să pregătească o vizită a clasei la
muzeu și să-i ghideze şi cuprinde două părţi: o prezentare a temei vizitei şi un parcurs posibil
în muzeu cu o propunere de obiecte fotografiate şi cu un comentariu. Fiecare fişă are o temă
aleasă fiind gândită ca un parcurs tematic prin expoziţia permanentă în aer liber a muzeului
nostru. Ea permite dascălului să ghideze grupul său prin muzeu, fără ajutorul muzeografului.
Fişa-parcurs propune un număr restrâns de obiecte culturale din muzeu alese reprezentativ în
legătură cu o temă anume, imaginea fiecărui obiect având un text comentat cu cheile de
analiză a obiectelor. Acest material este de folos şi totodată la îndemâna dascălului care-l va
studia şi-l va folosi pentru a pregăti elevii pentru vizita la muzeu transmiţându-le anumite
cunoştinţe. Totodată va fi pregătit pentru a-şi ghida grupul. Fişa este însoţită de un chestionar
destinat elevilor, variind în funcţie de nivelul clasei. Fiecare elev primeşte câte unul.
Chestionarul conţine imaginile aceloraşi obiecte culturale ca în fişa destinată dascălului, cu
câteva întrebări în dreptul fiecărui obiect. Elevul descoperă obiectul, îl cercetează, caută
răspunsurile prin observaţie directă şi răspunde în scris la întrebări. În felul acesta el va
asimila şi consolida nişte cunoştinţe prin efort propriu iar vizita la muzeu se transformă într-o
aventură a descoperirii şi a cunoaşterii. La clasă, dascălul va căuta feedback-ul, capacitatea
elevului de a descrie ce părere are, care este reacţia lui la vizita respectivă, ce a simţit.
Exemple de fişe-parcurs pentru clasele IV-VII: Sisteme de încălzit şi de gătit, Spălatul şi
călcatul rufelor, Casa tradiţională din lemn.
Dosarul pedagogic include un material la îndemâna muzeografului, altul la îndemâna
dascălului ghidându-l în pregătirea vizitei tematice ce va fi comentată de muzeograf şi
chestionare destinate elevilor. Bazându-se pe acest material, dascălul va pregăti elevii printr-
o activitate la clasă, familiarizându-i cu conţinutul vizitei. În muzeu, demersul muzeograful
detaliază tema aleasă făcând-o vizibilă prin obiectele culturale ce-o reprezintă şi o exemplifică
prin implicarea elevilor într-o activitate practică sau de creativitate. Dosarul pedagogic are un
public ţintă. Iată câteva exemple de dosare pedagogice pentru clasele V-VII: De la planta
textilă la produsul ţesut: Drumul cânepii; Arhitectura rurală tradiţională: Case din lemn;
Uliţa etniilor din Banat: Celălalt de lângă mine.

Dosar pedagogic
În atenţia cadrelor didactice de la ciclul gimnazial, clasele V - VI

2
www.quai.branly.fr

2
 Drumul cânepii: De la planta textilă la produsul ţesut

Muzeul Satului Bănăţean vă invită cu clasa dumneavoastră la o vizită tematică în

muzeu, pe drumul transformării cânepii, din plantă textilă în produs ţesut.
Acest dosar prezintă plantele textile, etapele cultivării şi prelucrării cânepii şi uneltele
cu care acestea se produc, câteva plante din care se obţin vopsele naturale, cum se vopsesc
firele, 4 chestionare şi fotografii reprezentative. Dosarul cuprinde un material la îndemâna
muzeografului şi un altul pus la dispoziţia profesorilor interesaţi, mai ales celor de biologie,
de la ciclul gimnazial, în vederea pregătirii elevilor pentru vizita tematică la muzeu dar şi
spre a fi folosit după vizită, în clasă. Elevii vizitează muzeul cu chestionarul în mână,
completându-l pe măsură ce obţin informaţiile necesare de la muzeografr, dascăl sau prin
observaţie directă. Este dorită o conlucrare între dascăl şi muzeograf pentru ca finalităţile
pedagogice şcolare şi muzeale vizate să fie atinse.

I. Material la dispoziţia muzeografului

Momentele vizitei cu obiectivele pedagogice
- familiarizarea elevului cu atmosfera habitatului tradiţional rural prin vizitarea unor
gospodării ce au în dotare unelte pentru prelucrarea plantelor textile în general şi a cânepii în
special: furcă, fus, meliţă, vârtelniţă, piaptăn, roată de tors, război de ţesut şi textile de
interior
- prezentarea plantelor textile
- asimilarea unor cunoştinţe despre cultivarea şi prelucrarea cânepii, despre acţiunile şi
uneltele care transformă tulpina cânepii din fibră în fir şi drumul ei până la produsul ţesut
prin prezentarea acestor unelte cu denumirile şi utilizarea lor
- prezentarea obiectelor textile de interior din cânepă: ştergare, cearceaf, saci etc.
- cunoaşterea unor plante folosite la obţinerea vopselelor naturale de diferite culori
- aplicaţie practică: vopsirea unor eşantioane de bumbac, in sau cânepă într-o culoare obţinută
din următoarele plante: sfeclă roşie sau frunze de măr pădureţ pentru roşu, flori de sunătoare,
coji de ceapă sau frunze de mesteacăn pentru nuanţe de galben
- completarea chestionarelor în funcţie de vârsta elevilor.
Vizita şi localizarea activităţilor în muzeu
Spaţii de evocare a trecutului:
Gospodăria maghiară de la Babşa
Sălaşul slovac de la Nădlac
Spaţiul atelierului pedagogic
Unelte pedagogice
1. chestionare pedagogice adaptate la nivelul gimnazial care să ţină cont de programa
şcolară
2. completarea chestionarelor în timpul vizitei
3. un material despre cultivarea şi prelucrarea cânepii
Activităţi ale elevilor
1. în muzeu, atelierul pedagogic care completează vizita şi completarea chestionarelor
2. în clasă, după consumarea vizitei la muzeu, elevii vor putea realiza un proiect
plecând de la tema vizitei.
Obiective generale muzeale
- dezvoltarea memoriei colective a fiecărui elev prin vizita tematică la muzeu
- o muzeografie adaptată la elevi cu interpretări conform vârstei
- un contact permanent cu şcolile pentru pregătirea vizitei tematice la muzeu
- cunoaşterea conţinuturilor expoziţiei prin uilizarea dosarului pedagogic şi a atelierului
- muzeograful responsabil de pedagogie muzeală creează legătura dintre muzeu şi şcoală

3
 - cooperarea dintre dascăl şi muzeograf pentru desfăşurarea educaţiei şcolare şi muzeale, în
şcoală şi în muzeu pe tema stabilită.
Finalităţi pedagogice urmărite de muzeograf
- să transmită cunoştinţe elevilor, adaptate la nivelul lor şi la programa şcolară, despre
plante, fibre, fire, colorare, vopsele naturale, ţesut, unelte de prelucrare a cânepii
- ameliorarea memoriei colective a fiecărui elev astfel încât fiecare să aibă propriile
judecăţi asupra trecutului
- îmbogăţirea viziunii despre lume şi viaţă a elevilor cu scopul integrării lor în societate
- conştientizarea pericolului cultivării și folosirii cânepii ca drog şi pregătirea elevilor
pentru o viaţă sănătoasă.

II. Chestionare pentru elevi

Chestionar 1
1. Numiţi plantele textile pe care le cunoaşteţi.
................................................................................................................................................
2. La ce folosesc plantele textile?
.................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................

3. Ce parte din plantă este folosită pentru obţinerea firului

- de cânepă? ............................................
- de bumbac? ............................................
- de in? ............................................

4. De unde provine lâna?

............................................

Chestionar 2
Uneşte cu o săgeată unealta din coloana din stânga cu acţiunea pe care o deserveşte din
coloana din dreapta:

1. meliţa se foloseşte la - ţesutul firelor

2. piaptănul - torsul firelor
3. roata de tors - torsul firelor
4. furca de tors - pieptănatul fuiorului
5. războiul de ţesut - bătutul tulpinilor

Chestionar 3
Uneşte cu o săgeată culoarea din coloana din stângă cu planta din coloana din dreapta, din
care aceasta se obţine:

galben măcieș
albastru frunze proaspete de stejar
roşu frunze de mesteacăn
verde violete

4
Chestionar 4
Scrie sub fotografie, denumirea uneltei, la ce folosește ea şi locul unde ai găsit-o în muzeu:

............................................... .......................................................
............................................... .......................................................
............................................... .......................................................

........................................................... ..................................................
........................................................... ..................................................
........................................................... ..................................................

............................................................ .......................................................
............................................................ .......................................................
............................................................ .......................................................

III. Material la dispoziţia profesorului

FIŞA 1
Plantele textile

5
Inul, bumbacul şi cânepa sunt principalele plante textile.
Inul se prezintă sub formă de tufe, tulpina lui conţinând fibre din care se fabrică
diferite ţesături, feţe de masă, ştergare, aţă. Ţesăturile de in sunt foarte frumoase.
Bumbacul este o plantă tehnică ca şi inul şi creşte şi el sub formă de tufe. Este o fibră
naturală vegetală recoltată de pe seminţele plantei de bumbac. Firele de bumbac au un luciu
mat și culoarea alb gălbuie. Ţesăturile din bumbac sunt foarte preţuite.

Cânepa (Cannabis sativa) şi folosirea ei azi

Cânepa este cultivată azi la noi, în principal pentru obţinerea de fibre fiind interzisă cu
desăvârşire cultivarea ei ca drog. Fiecare parte a plantei foloseşte la ceva. Din frunze, din flori
şi din seminţe se prepară medicamente. Tulpina este dreaptă, goală în interior, foarte înaltă,
poate atinge 4-5 m dacă se seamănă des. În scoarţa tulpinii se găsesc fibre lungi şi rezistente.
Din fibre se fac pânzeturi, saci, sfori. Fiind rezistente la putrezire, chiar şi când stau în apă,
din aceste fibre se confecţionează aţa pentru cizmărie, năvoade, foi de cort, odgoane folosite
mai ales în marină, furtunuri pentru incendii, fitile pentru explozive etc. Fibrele scurte (câlţii)
se folosesc la confecţionarea saltelelor precum şi ca material izolator în construcţii. Puzderia
rezultată de la extragerea fibrelor sau planta întreagă, se utilizează pentru obţinerea de hârtie,
mătase artificială, plăci aglomerate-fonoizolatoare, în industria mobilei. Fructul numit nuculă
conţine în interior o sămânţă bogată în ulei. Uleiul rafinat este folosit în alimentaţie şi la
fabricarea margarinei. Uleiul nerafinat se utilizează le obţinerea lacurilor, vopselelor,
linoleumului, săpunului. Turtele rămase la extragerea uleiului sunt folosite ca hrană pentru
vite şi oi. Seminţele se folosesc în hrana păsărilor exotice (papagali, canari, păuni).

FIŞA 2
Cultivarea şi prelucrarea cânepii în perioada 1938-1943 în satul Diniaş, comuna
Peciu Nou, jud. Timiş

Odinioară, ne spune informatoarea noastră, Nada Marcov, cânepa se cultiva în

Diniaș și în satele vecine de către țăranii săraci care aveau câteva iugăre de pământ.
Bogătașii nu o cultivau pe terenurile lor. Cei ce cultivau cânepă, fie vindeau snopii fie o
prelucrau pentru a obține firele textile din fibrele extrase din tulpini. Ca să se ajungă aici se
parcurgea un drum lung cu multe etape. Muncile grele erau făcute mai ales de bărbați:
semănatul, culesul tulpinilor, topitul şi spălatul lor la baltă, transportul lor în gospodărie.
Femeile se ocupau cu torsul, spălatul, albitul şi ţesutul firelor. Dar nu se dădeau în lături şi
ajutau şi la uscatul tulpinilor, la meliţat, la curăţat şi pieptănat dacă era nevoie și dacă nu
aveau o altă ocupație, ca de exemplu croitoria care să le ocupe tot timpul. Fiind o muncă în
gospodărie, se ajutau reciproc. Informatoarea noastră îşi aminteşte că tatăl dânsei se ocupa
cu cultivarea şi prelucrarea cânepii în gospodăria lor până la etapa torsului firelor. În
toamnă el pregătea arătura pentru semănat. Seminţele le semăna primăvara, cu mâna, din
pas în pas. Ca să ferească seminţele de păsări, în lanul de cânepă punea o sperietoare de
ciori. În lan creşteau două feluri de cânepă, una cu flori şi una cu seminţe. Cânepa foarte
bună pentru fibre textile era cea care avea tulpina mai înaltă şi subţire. Tulpinile înalte le
culegea când frunzele erau veștejite. Cânepa pentru semințe, cu tulpina mai scurtă, o culegea
mai târziu. Tulpinile le smulgea cu mâna din pământ sau le tăia și apoi le aduna în snopi.
Apoi mai mulţi snopi îi lega la un loc și îi transporta cu căruţa până în gospodărie. 3

3
Subiect actant Marcov Nada, 79 ani, pensionară, sat Diniaş, comuna Peciu Nou, jud. Timiş, 2011

6
 Snopi de cânepă4

Prelucrarea cânepii5
Prin prelucrarea cânepii se urmărea transformarea tulpinii de cânepă, dură, lemnoasă
în fire bune de ţesut, adică moi şi albe.Tulpinile culese erau bătute, topite, spălate, uscate,
curăţate, meliţate, pieptănate, urma apoi torsul firelor, albirea şi în final ţesutul acestora la
războiul de ţesut.
În gospodărie, tulpinile de cânepă aduse de pe câmp, erau pentru prima dată bătute,
bine și scuturate ca să cadă frunzele uscate de pe ele, apoi erau încărcate în căruţă şi duse la
baltă. Tulpinile erau puse în apă, în balta de lângă Bega, în straturi, apoi erau acoperite cu
pământ, iar peste ele se puneau pari ca să stea tot timpul sub apă. În apă putrezeau părțile
lemnoase ale tulpinilor. Acolo stăteau mai mult de o săptămână, atâta cât era necesar şi erau
verificate şi scoase din apă doar când erau bine înmuiate (topite). Tulpinile scoase din apă
erau murdare de noroi și aveau părți putrezite. De aceea ma întâi erau spălate și apoi
aşezate la marginea apei, ca să se scurgă apa de pe ele, apoi erau zvântate, încărcate în
căruţe şi duse în gospodăria ţăranului. Acolo tulpinile erau proptite de garduri şi lăsate la
soare până se uscau. Tulpinile uscate erau călcate cu picioarele până cădeau și celelalte
resturi. Apoi erau zdrobite cu meliţa, o unealtă din lemn, pe patru picioare care are o parte
mobilă prevăzută cu dinţi. Aceşti dinţi zdrobeau părţile lemnoase rămase pe tulpini și ele
cădeau. Era folosit şi un alt tip de meliţă cu zimţii netezi prin care fibrele de cânepă erau
trase de mai multe ori ca să devină netede şi moi. Din mai multe mănunchiuri de cânepă
meliţată se forma un fuior. Urma pieptănatul acestui fuior cu piepteni speciali, cu dinţi din
fier sau cuie. Când fuiorul trecea prin piaptăn, erau smulși câlţii groşi din el. Acești câlți
erau strânși în alt caier şi erau folosiți pentru torsul unor fire mai dure care urmau să fie
folosite pentru ţesături cum ar fi pânza pentru saci. Câlţii cei mai fini erau răsuciţi în fuioare
din care se torcea apoi firul subţire. Cu melițatul și pieptănatul se ocupau bărbații dar și
femeile ajutau. În schimb cu torsul firelor, depănatul, spălatul, albitul și țesutul lor se ocupau
numai femeile. Prin tors, firele de cânepă erau răsucite ca să aibă aceeaşi grosime. Torsul se
făcea fie cu o furcă de tors, fie cu o roată de tors. Furca putea să fie şi un băţ subţire şi lung. În
furca de tors se lega caierul. Ţăranca torcea folosind ambele mâini. Cu mâna stângă răsucea
firul, smulgând din caier câlţii, iar cu mâna dreaptă îl răsucea pe fus, învârtindu-l. Firele
toarse erau depănate de pe vârtelniță, apoi spălate şi albite. Ca să devină albe erau ţinute în
leşie. Apoi se spălau bine din nou, se limpezeau mult şi se lăsau la uscat. La sfârșit firele
obţinute erau moi şi albe pregătite să fie ţesute la războiul de ţesut. Ţeseau în sat doar
femeile care aveau un război de ţesut. Cele ce nu aveau, plăteau ţesutul. Firele de cânepă nu
erau vopsite. Firele de cânepă, mai subţiri sau mai dure, erau ţesute pentru îmbrăcăminte

4
cybershamans.blogspot.com
5
Subiect actant, Nada Marcov,79 ani, pensionară, sat Diniaş, comuna Peciu Nou, jud. Timiş, 2011

7
mai fină sau mai rezistentă, pentru cearşafuri, fețe de pernă, saltele de pat (învelitori, care se
umpleau cu pănuşe de porumb), ştergare, saci.
Uneltele pentru prelucrarea cânepii, meliţa, piaptănul, vârtelnița, furca, roata de tors,
războiul de ţesut erau piese făcute din lemn. Războiul de țesut, furca și roata de tors se aflau
în soba mică, celelalte unelte erau păstrate în şură sau în pod.

Fişa 3
Imagini din timpul prelucrării cânepii în Banat 6

Topitorie de cânepă Biled, jud. Timiş Meliţatul cănepii - Banat

FIŞA 4
Produse vechi din cânepă

Ștergar Cearşaf Saci

FIŞA 5
Cuvinte noi

vârtelniţă = unealtă de lemn de pe care se deapănă firele de cânepă, de lână, de bumbac,

obţinându-se sculul
a depăna = a înfăşura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o ţeavă etc. sau de pe un fus
într-un scul ori a face firele scul
a meliţa = a zdrobi (cu meliţa) şi a curăţa cânepa şi inul de părţile lemnoase, pentru a alege
fuiorul sau pentru a se obţine câlţii de meliţă.

6
www.banaterra.eu

8
meliţă = unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru meliţare; zdrobitor
fus = unealtă de tors care serveşte la răsucirea firului şi pe care se înfăşoară firul pe măsură
ce este tors, având forma unui beţişor lung şi subţire, îngroşat la mijloc, cu capătul de sus
ascuţit şi cel de jos rotunjit şi înţepenit într-o rotiţă
caier = mănunchi de lâna, in, cânepă sau borangic, care se pune în furcă pentru a fi tors
fuior = mănunchi de cânepă sau de in meliţat şi periat, gata de tors
furcă de tors = vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tor

FIŞA 6
Vopsele naturale din plante

Meşteşugul vopsitului îşi are izvoarele în trecutul îndepărtat al omenirii, fapt atestat de
mărturiile ce se găsesc în numeroase muzee ale lumii. Primii au fost folosiţi coloranţii naturali
extraşi din unele specii de animale inferioare ( moluşte, insecte) apoi cei minerali şi cei extraşi
din plante. 7
La noi în ţară, plantele erau folosite la vopsitul firelor de lână, bumbac şi mai rar, de
cânepă. Femeile culegeau plantele, din primăvară până în toamnă din flora locală și
transmiteau cunoştinţele lor tinerelor fete despre puterea de colorare a plantelor, despre
culoarea pe care o dădeau, despre partea plantei care trebuia culeasă. Se culegeau diferite părţi
ale plantelor, flori, frunze, rădăcini, scoarţe şi se puneau în săculeţe diferite pentru a nu se
amesteca. Pentru obţinerea culorii dorite erau folosite părţi din plante, ori în stare proaspătă,
ori uscate.
Vopsitul firelor pentru ţesut
Femeile se ocupau cu vopsitul lânii şi rareori a cânepii. Plantele mărunțite erau fierte
mult timp în apă. Fiertura se strecura, iar plantele se storceau bine cu mâna ca să se nu se
piardă nici un strop din colorant.8 În procesul de vopsire cu coloranţi vegetali se foloseau
materiale auxiliare: apa ca solvent pentru colorant folosită la spălarea fibrelor înainte şi după
vopsire, iar pentru o mai bună fixare a colorantului pe fibre, a culorii, se foloseau: borşul acru,
moarea, piatra acră, taninul, zerul, leşia (apă fiartă cu cenuşă de lemn de fag sau stejar sau
coceni de porumb), sarea de bucătărie (de obicei la sfârşitul vopsirii)9. Pentru fixarea culorii
în zeamă se adăuga de exemplu piatra acră. Scopul era ca firele să se vopsească frumos şi să
nu se decoloreze. Firele se fierbeau în vopseaua obţinută sau se lăsau în vopsea, timp de mai
multe zile până se prindea culoarea de ele. Apoi erau bine spălate, clătite cu apă şi oţet şi
uscate la soare. Oţetul ţinea culorile vii10.
Plante şi culori pentru vopsit
Vopseaua de o anumită culoare se obţine prin fierberea în apă a unor părţi alese din
plantă. O culoare se poate obţine din mai multe plante dar nuanţele sunt diferite.În prezența
alaunului lâna se poate vopsi în culoarea galbenă din frunze de dud, frunze de mesteacăn sau
muguri de salcie; în albastru din flori de liliac sau din fructe de dud; în culoarea roșie din
frunze de drăcilă; în culoarea neagră din coji de nuci.11

7
Tatiana Costinaş, Tehnici de vopsire a fibrelor textile cu coloranţi obţinuţi din produse naturale, în Analele
Banatului, Etnografie, vol. 3, 1997 Timişoara, p.303
8
Subiect actant, Nada Marcov, 79 ani, pensionară, sat Diniaş, comuna Peciu Nou, jud. Timiş, 2011
9
Tatiana Costinaş, op. cit., p. 305
10
Subiect actant, Nada Marcov
11
Șofransky , Zina, Geneza și evoluția cromaticii tradiționale în spațiul carpato-danubiano-pontic-
Teză de doctorat, Chișinău, 2008, p. 106

9
 Roşul se poate obţine și din coji de ceapă roşie, frunze de măr pădureţ, măceş, sfeclă
roşie; verdele din frunze proaspete de stejar; galbenul și din coji de ceapă, ramuri de răchită,
flori şi rădăcini de sunătoare; albastrul și din viorele.

Concluzii
Prin oferta unei vizite altfel decât cea tradiţională ghidată elevii vizitatori sunt supuşi
unei participări active care antrenează nivelul lor cognitiv şi afectiv la cote mai ridicate. Orice
grup de copii în urma unei vizite la muzeu asimilează cunoştinţe dar cei ce participă la o
activitate de descoperire căutând răspunsurile la un chestionar, individual sau în grup,
observând şi desenând pe un caiet câteva obiecte expuse, participând şi la un atelier de
creativitate sau la un experiment sunt mai câştigaţi. Muzeograful este cel ce poate folosi
unelte diferite de pedagogie muzeală în funcţie de vărsta preşcolarilor sau elevilor şi să
determine un grad mai puternic de participare a tinerilor vizitatori la aventura cunoaşterii în
muzeu organizând vizita cu obiective muzeale şi şcolare care să fie şi împlinite, mizând pe
provocarea interesului copiilor şi surprinzându-i. Vizita la muzeu trebuie să fie interesantă,
plăcută şi să le stârnească copiilor dorinţa de a reveni. Vizita o putem numi reuşită dacă câţiva
copii din grup vor spune că a fost frumos la muzeu şi că o să mai vină.
De asemenea, dascălul de la ciclul primar sau gimnazial folosind fişa-parcurs poate
obţine rezultate bune, uneori mai bune cu elevii decât muzeograful, având avantajul
cunoaşterii programei şcolare în detaliu şi putând deci suprapune mai lesne peste educaţia
şcolară, pe cea muzeală. Dosarul pedagogic uneşte colaborarea dintre muzeograf şi dascăl şi
antrenează participarea lor directă la demersul pedagogic şcolar şi muzeal, elevii fiind
beneficiarii unei vizite prin care muzeul se defineşte ca un spaţiu al cunoaşterii, al
descoperirii, al aventurii, al ludicului şi al creativităţii, obiectul etnografic cu mesajele sale
peste timpuri fiind cel ce sensibilizează şi generează sentimente pozitive cu privire la cultura
noastră tradiţională.

Bibliografie

1. Florescu, Radu Bazele muzeologiei, Curs universitar, Universitatea Creştină Dimitrie

Cantemir, Bucureşti, 1999
2. Outils pédagogiques www.ocim.fr
3. Ressources pédagogiques www.quai.branly.fr
4. Dobran, Floarea Biologie, manual pentru clasa a V-a, editura Teora, Bucureşti, 2009
5. Dicţionar explicativ al limbii române, DEX, Academia română, Editura Univers enciclopedic, 2009,
Ediţia aIII-a revăzută şi adăugită
6. Costinaş, Tatiana, Tehnici de vopsire a fibrelor textile cu coloranţi obţinuţi din produse naturale,
în Analele Banatului, Etnografie, vol.3, 1997, Timişoara
7. www.banaterra.eu

10