Vous êtes sur la page 1sur 17

Cuprins

Argument………………………………………………………………

Capitolul I: Factori de solidificare…………………………………….

1.1 Aspecte generale referitoare la formarea solului…………………..

1.2 Factori care influenteaza formarea solului…………………………

Capitolul II: Formarea si alcatuireasolului…………………………….

2.1 Formarea si alcatuirea partii organicee a solului……………………

2.2 Formarea si alcatuirea partii minerale a solului…………………….

Capitolul III: Proprietati hidrofizice ale solului……………………......

3.1 Apa din sol…………………………………………………………..

3.2 Fortele care actioneaza asupra apei din sol………………………….

3.3 Indicii hidrografici…………………………………………………..

3.4 formele de apa din sol……………………………………………….

Capitolul IV: Influenta apei asupra proprietatilor solului………………

4.1 Permeabilitateasolului……………………………………………….

4.2 Umiditatea solului……………………………………………………

Capitolul V: Bilantul hidric al solului si regimul hidric al solului……….

5.1 Bilantul apei din sol…………………………………………………..

5.2 Regimul hidric al solului……………………………………………...


Proprietati hidrofizice ale solului

Argument:

Construcţia de bază a formelor de relief este creată de către forţe ce


acţionează în interiorul Pămîntului. Aceste procese extraordinare produc zilnic
schimbări în această structură de bază, o deformează în mod continuu.
Natura terestră, componenţa lumii vegetale şi animale au evoluţionat de la
cele mai primitive forme pînă la asociaţiile biologice contemporane. De la
începutul revoluţiei industriale, adică de la mijlocul secolului al XVIII-lea
activitatea umană a avut şi ea un rol important în modelarea suprafeţei
Pămîntului, cîteodată chiar cu efecte surprinzătoare. Continentele au ajuns la
forma lor şi în poziţiile actuale în urma mişcării plăcilor ce formează scoarţa
solidificată a Pămîntului, adică datorită plăcilor tectonice. În istoria de 4,6
miliarde de ani a Pămîntului s-au mai petrecut multe alte schimbări, pînă ce
planeta noastră a căpătat înfăţişarea de azi. Concomitent a avut loc şi formarea
solului – pedogeneza

Graţie stabilităţii condiţiilor vitale pe care le asigură, solul este cel mai
populat mediu de viaţă. Totalitatea animalelor ce trăiesc în sol constituie
pedofauna acestuia. Pedofauna este şi ea la rindul ei împărţită în trei categorii:
microfauna-organisme ce nu depăşesc lungimea de 0,2 mm, mezofauna-
organisme ce au lungimi cuprinse între 0,2 şi 8 mm, şi macrofauna- organisme ce
au lungimi de la 8 pîna la 80 mm.
S-a constatat că pe o suprafaţă de un hectar de sol se conţin aproximativ 3
tone de bacterii, 3 tone de ciuperci microscopice, 1,5 tone de actinomicete, 100
kg de alge, 100 kg de protozoare, 500 kg de rîme, 50 kg de nematode, 40 kg de
artropode, 30 kg de moluşte, 20 kg de şerpi şi rozătoare, etc. în fiecare cm cub de
sol se găsesc pînă la 7-10 miliarde de microorganisme.
După pieirea organismelor vii din sol, resturile vegetale şi animale sunt
transformate în humus. Acesta este o parte esenţială a materiei organice a solului,
şi cel mai important component al lui.
Capitolul I: Factori de solidificare

1.1 Aspecte generale referitoare la formarea solurilor:

Solul se formează la suprafaţa uscatului din stratul superior al rocilor pe


anumite elemente de relief. Acest proces este foarte îndelungat şi constă în
interacţiunea mai multor factori de pedogeneză cum ar fi: roca-mamă, organisme
vii (animale şi microorganisme), climă, vegetaţie, relief, ape freatice şi de
suprafaţă, timpul geologic.
Cel mai important factor în formarea solului este alterarea rocilor, care este
condiţionată de existenţa atmosferei. Rocile de la suprafaţa scoarţei terestre, fiind
supuse proceselor de dezagregare (care pot fi de trei forme: fizică, adică
mărunţirea; chimică: producîndu-se reacţii chimice sub influienţa apei de suprafaţa
sau din rocă, a bioxidului de carbon, a sulfului sau a oxigenului şi dezagregarea
biologică: adică efectul distructiv al diferitelor vietăţi; efecte majore pot fi produse
şi de influenţele chimice ale unor organisme vegetale, cum ar fi unele alge şi
lichieni care produc acizi ce fac suprfeţele rocilor mai poroase), se sfărîmiţează în
particule mai mici - nisip, praf, mîl - şi astfel participă la formarea structurii şi
compoziţiei chimice şi mineralogice a solului.
Un alt factor extrem de necesar în formarea solului este clima. Ea
condiţionează formarea diferitor tipuri de soluri. Datorită climei, formei şi
înclinaţiei planetei noastre Terra faţă de suprafaţa ecliptică, pe glob se produc
anotimpurile şi se formează fişiile termice. Fişiile termice, numite şi brîuri termice,
la rîndul lor contribuie la formarea zonelor climaterice, biogeografice. În aşa mod
se creează zonalitatea naturală. Datorită acestor zonalităţi în fiecare regiune se
formează anumite ecosisteme naturale, anumite biocenoze şi anumite varietăţi de
sol. De exemplu, solurile care se formează în condiţii medii, reprezentative sau
dominante în zona respectivă, se numesc zonale, automorfe, adică formarea lor nu
este condiţionată de anumiţi factori specifici.
În cazurile cînd direcţia solificării este condiţionată de unele proprietăţi specifice
ale rocilor materne (argile fine, calcare, etc.) se formează soluri litomorfe
(condiţionate de rocă). În zonele cu un surplus mare de precipitaţii atmosferice şi
unde apele freatice sunt prezente la adîncimi foarte mici, se întîlnesc solurile
hidromorfe (condiţionate de umiditate).

Prezenţa sărurilor solubile în rocile materne sau în apele freatice conduce la


formarea solurilor sanilizate, halomorfe (înfluienţate de săruri). În depresiuni, în
văi şi în luncile rîurilor unde procesul de sedimentare este permanent în dinamică
se formează solurile dinamomorfe (care se formează pe sedimente contemporane).
Solurile care traversează arealele solurilor automorfe şi se îmbogăţesc cu parcele
fine de argilă şi cu sescvioxizi, devin iluviale (de acumulare).
Alt factor important sunt organismele vii (indeosebi vegetaţia şi
microorganismele) care şi ele condiţionează formarea diferitor feluri de sol.
Primele organisme la suprafaţa uscatului au fost algele monocelulare, care
şi astăzi formează la suprafaţa solului pelicule sau pete verzi. Fiind autotrofe, adică
avînd capacitatea de a asimila energia solară şi a insuşi elemente minerale din
mediul înconjurător, ele produc prin fotosinteză substanţe organice. Această
materie primă se acumulează la suprafaţa rocilor, fiind parţial descompusă de către
microorganisme în elemente minerale iniţiale (apa, CO2, elemente nutritive, etc).
Humusul prezintă un amestec de substanţe organice foarte complicate. Unii
chimişti consideră că humusul este cea mai complicată substanţă pe planetă. Rolul
de bază al humusului în procesul de solificare şi în natură în genere constă în faptul
că el reprezintă o substanţă conservată, un accumulator de energie solară, fixate în
materia organică de generaţiile precedente ale plantelor şi animalelor. Apariţia
humusului a stopat procesul de mineralizare, de descompunere totală a rămăşiţelor
organice.
Humusul a făcut posibilă acumularea pe viitor a energiei solare, a contribuit
la formarea solurilor primitive iniţiale, deci la apariţia pedogenezei. În continuare
evoluţia organismelor terestre, a asociaţiilor vegetale şi animale s-a produs
concomitent cu evoluţia solurilor, contribuind astfel la evoluţia ecosistemelor
naturale. Humusul conţine diferite elemente şi substanţe nutritive, ce asigură
fertilitatea solului.
Prin fertilitate se înţelege proprietatea solului de a asigura plantele cu
substanţe nutritive (compuşi ai elementelor chimice cu care se hrănesc plantele),
apă şi aer necesare dezvoltării normale în perioada de vegetaţie. Deci, solul este
format atît din substanţe organice, cît şi din substanţe minerale.
S-a constatat ştiinţific că în stratul de sol cu grosimea de un metru pe o
suprafaţă de un hectar se conţin în medie 290 tone humus, 15 tone azot, 19 tone
fosfor, 204 tone potasiu, precum şi o cantitate importantă de microelemente: cupru,
zinc, mangan, molibden, etc.
Fertilitatea este şi ea de două tipuri: fertilitate naturală şi fertilitate
economică.
a) Fertilitatea naturală (potenţială), a solului este un rezultat al fenomenelor
naturale (fizice, chimice, biologice), neinfluienţate de om. Ea se dezvoltă continuu
şi este determinată de compoziţia fizică şi biochimică a solului, de condiţiile de
climă şi relief şi se manifestă prin capacitatea de reproducere spontană a vegetaţiei.
b) Fertilitatea economică (antropogenă) a solurilor apare ca urmare a unor
activităţi modificatoare a omului. Ea depinde de aplicarea corectă a tehnicilor
agricole corespunzătoare (lucrări agrotehnice, îngrăşăminte, irigaţii, desecări, etc).

1.2 Factori care influenteaza formarea solului:

Cel mai important factor în formarea solului este alterarea rocilor, care este
condiţionată de existenţa atmosferei. Rocile de la suprafaţa scoarţei terestre, fiind
supuse proceselor de dezagregare (care pot fi de trei forme: fizică, adică
mărunţirea; chimică: producîndu-se reacţii chimice sub influienţa apei de suprafaţa
sau din rocă, a bioxidului de carbon, a sulfului sau a oxigenului şi dezagregarea
biologică: adică efectul distructiv al diferitelor vietăţi; efecte majore pot fi produse
şi de influienţele chimice ale unor organisme vegetale, cum ar fi unele alge şi
lichieni care produc acizi ce fac suprfeţele rocilor mai poroase), se sfărîmiţează în
particule mai mici - nisip, praf, mîl - şi astfel participă la formarea structurii şi
compoziţiei chimice şi mineralogice a solului.

Alt factor important sunt organismele vii (indeosebi vegetaţia şi


microorganismele) care şi ele condiţionează formarea diferitor feluri de sol.
Primele organisme la suprafaţa uscatului au fost algele monocelulare, care şi astăzi
formează la suprafaţa solului pelicule sau pete verzi. Fiind autotrofe, adică avînd
capacitatea de a asimila energia solară şi a insuşi elemente minerale din mediul
înconjurător, ele produc prin fotosinteză substanţe organice. Această materie primă
se acumulează la suprafaţa rocilor, fiind parţial descompusă de către
microorganisme în elemente minerale iniţiale (apa, CO2, elemente nutritive, etc).

Factorii biologici influenţează procesul de humificare (oxidarea lenta a


substanţelor vegetale moarte), generând humusul, conţinând din acizi organici ce
ajuta la descompunerea minereurilor din materialul parental.

Un alt factor extrem de necesar în formarea solului este clima. Ea


condiţionează formarea diferitor tipuri de soluri. Datorită climei, formei şi
înclinaţiei planetei noastre Terra faţă de suprafaţa ecliptică, pe glob se produc
anotimpurile şi se formează fişiile termice. Fişiile termice, numite şi brîuri termice,
la rîndul lor contribuie la formarea zonelor climaterice, biogeografice. În aşa mod
se creează zonalitatea naturală. Datorită acestor zonalităţi în fiecare regiune se
formează anumite ecosisteme naturale, anumite biocenoze şi anumite varietăţi de
sol. De exemplu, solurile care se formează în condiţii medii, reprezentative sau
dominante în zona respectivă, se numesc zonale, automorfe, adică formarea lor nu
este condiţionată de anumiţi factori specifici.
În cazurile cînd direcţia solificării este condiţionată de unele proprietăţi specifice
ale rocilor materne (argile fine, calcare, etc.) se formează soluri litomorfe
(condiţionate de rocă). În zonele cu un surplus mare de precipitaţii atmosferice şi
unde apele freatice sunt prezente la adîncimi foarte mici, se întîlnesc solurile
hidromorfe (condiţionate de umiditate).

Prezenţa sărurilor solubile în rocile materne sau în apele freatice conduce la


formarea solurilor sanilizate, halomorfe (înfluienţate de săruri). În depresiuni, în
văi şi în luncile rîurilor unde procesul de sedimentare este permanent în dinamică
se formează solurile dinamomorfe (care se formează pe sedimente contemporane).
Solurile care traversează arealele solurilor automorfe şi se îmbogăţesc cu parcele
fine de argilă şi cu sescvioxizi, devin iluviale (de acumulare).
Capitolul II: Formarea si alcatuirea solului

2.1 Formarea si alcatuirea partii organice a solului:

Initial invelisul de sol sa format din transformarea mineralelor si rocilor de


la suprafata litosferei.

Costituentii organici cuprind diferite fractiuni ale materiei organice din sol
inclusiv substantele humice si nehumice. Pot fi identificate astfel:

-fractiunile organice vii, care sunt constituite din microorganismele solului,


fauna solului si radacinile plantelor, toate acestea reprezentand biomasa solului;
-fractiunile organice moarte care cuprind organisme moarte in curs de
descompunere, diferite substante organice cu greutate moleculara foarte diversa si
substante humice (ce constituie cea mai mare parte a materiei organice din sol).
Una din caracteristicile esentiale ale solului o reprezinta prezenta la
suprafata si in interiorul acestuia a materiei organice moarte in diferite stadii de
transformare.
Materia organica este rezultatul biocenozei ce s-a dezvoltat progresiv in
materialul parental, din care s-a format si a evoluat solul. Cantitatile de materi
organica din sol au crescut pe masura ce solul a evoluat, iar biocenozele de plante,
animale si microorganisme s-au dezvoltat, realizandu-se continuu echilibre
perfecte intre cantitatea de resturi vegetale si humusul acumulat.
Cantitatile de resturi organice din sol sunt variabile, in functie de volumul de
biomasa ce se realizeaza in cadrul unor ecosisteme. Astfel, fiecare tip de biocenoza
naturala acumuleaza cantitati diferite de materie organica.
a) Sub pajistile cu covor vegetal incheiat, solul acumuleaza anual, partea
aeriana a plantelor anuale moarte, la care se aduga radacinile, rizomii si alte resturi
subterane. Resturile organice sunt repartizate pe o grosime de peste 100cm (cu o
concentrare in primii 40-50cm)
b) In paduri, predomina acumularea de resturi organice la suprafata solului
(frunze, ramurele, fragmente de scoarta, seminte) care creeaza o patura continua
cunoscuta sub numele de litiera. Grosimea ei e diferita de la un ecosistem la altul,
in functie de cantitatea de frunze sau ace moarte depuse annual la suprafata solului,
de intensitatea descompunerii acestora, de specia lemnoasa, feritilitatea terenului.
Are valori cuprinse intre1-3 cm sub padurile de rasinoase si 3-6cm sub cele de
foioase. (O padura viguroasa, bine incheiata din zona temperata lasa annual circa
3-4 tone la hectar).
c) Plantele cultivate lasa in sol cantitati diferite de rsturi organice, in functie
de felul culturii, durata acesteia, productia realizata (3-12t/ha).
Alta sursa de materia organica o constituie microflora: bacterii, ciuperci
moarte ce se acumuleaza in sol, microfauna si fauna solului.

2.2 Formarea si alcatuirea partii minerale a solului:

Partea minerala a solului provine din rocile de la suprafata litosferei,


cunoscute sub numele de roci-mama de soluri (roci-parentale) sau roci de
solificare. Aceste roci, initial compacte si dure, prin procese indelungate fizico-
mecanice si fizico-chimice, care se desfasoara continuu la suprafata litosferei sub
actiunea factorilor climatici, a covorului vegetal si a apelor subterane, sunt
transformate in produse noi care formeaza partea minerala a solului. Majoritatea
acestor procese se produc simultan si asociate astfel incat se pot separa greu unele
fata de altele, procesul de transformare a rocilor fiind deci un proces unitar.
In urma acestor procese, rocile dure au devenit afanate, permeabile pentru
apa si aer, iar elementele chimice componente au trecut in forme mai simple,
accesibile organismelor vegetale. Procesele care au determinat aceste transformari
sunt cele de dezagregare si alterare. La inceput predomina procesele de
dezagregare si pe masura ce rocile se faramiteaza se intensifica si procesele de
alterare chimica.
PROCESELE DE DEZAGREGARE:
Dezagregarea este un proces fizico-mecanic, dar si bio-mecanic de maruntire
(faramitare) a rocilor sub
actiunea temperaturii, apei si covorului vegetal (atmosferei, hidrosferei si
biosferei), fara ca materialul maruntit sa sufere transformari chimice.
Atmosfera actioneaza in procesul de dezagregare prin variatiile de
temperatura si prin actiunea vantului.
a) Dezagregarea datorata variatiilor de temperatura este numita si
dezagregare termodinamica. In urma variatiilor de temeperatura, indeosebi cele
dintre zi si noapte (diurne si sezoniere) se produc dilatari si contractari succesive
ale mineralelor rocilor. Fiecare mineral are coeficientul sau de dilatatie si
contractie specific, astfel ca la aceeasi variatie de temperatura, mineralele unei
roci, dilatandu-se si contractandu-se diferit, produc crapaturi in masa rocii, care se
maresc treptat si duc la fragmentarea acesteia in particule de diferite dimensiuni.
Totodata, rocile fiind in general rele conducatoare de caldura, se incalzesc mai
repede si mai intens la suprafata decat la interior. Straturile de la suprafata se vor
dilata mai mult, desprinzandu-se de cele din interior. In acest caz iau nastere fisuri
paralele cu suprafata rocii. Cand temperatura aerului scade, straturile de la
suprafata se racesc mai repede si se contracta mai repede decat cele din interior. Se
produc fisuri perpendiculare pe suprafata rocii. Procesul de dilatare/contractare se
repeta permanent ducand la faramitarea rocilor.
Intensitatea dezagregarii termodinamice este influentata de o serie de factori:
- amplitudinea variatiilor de temperatura – cu cat diferenta de temperaturile
maxime si minime este mai mare, cu atat procesul de dezagregare este mai
puternic
- frecventa variatiilor de temperatura – cu cat variatiile de temperatura se
succced mai des, cu atat dezagregarea este mai intensa.
- culoarea rocilor – rocile de culoare mai inchisa absorb mai multa caldura, deci
se dilata mai puternic.
- heterogenitatea rocilor – favorizeaza dezagregarea prin comportarea diferita a
mineraleleor componente. Cu cat rocile sunt mai heterogene, rocile se vor
dezagrega mai intens. Maruntirea rocilor este cu atat mai accentuata cu cat
mineralele componente sunt alcatuite din cristale mai mari.
In stransa legatura cu deazgregarea rocilor sub influenta variatiilor de
temperatura este si actiunea de inghet/dezghet, care se mai numeste si gelivitatie.
In fisurile rocii patrunde apa care prin inghet isi mareste volumul ducand la
desfacerea ei in bucati. Gelivitatia este foarte activa in iernile cu ingheturi si
dezgheturi repetate si se poate resimti in sol pana la adancimea de 1m, pe cand
dezagregarea datorita variatiilor de temperatura se manifesta pana la circa 30cm
adancime (in conditiile tarii noastre).
b) Dezagregarea prin actiunea vantului se manifesta sfarmarea mecanica a
rocilor datorita fortei cu care vantul le izbeste in miscarea sa (300-400 kg/cm2).
Actiunea mecanica a vantului cuprinde trei procese distincte: erodare (coroziune
eoliana), de transport (deflatia sau denudatia eoliana), si de sedimentare sau
depunerea a materialului transportat.
- Procesul de roadere produce modelarea sau slefuirea rocilor. Intensitatea
eroziunii depinde de frecventa vantului, viteza lui, gradul de incarcare a vantului
cu graunti de nisip si eterogenitatea rocilor
- Procesul de transport consta in indepartarea particuleleor rezultate prin
coroziune sau dezagregare termodinamica. Dsitanta la care pot fi transportate
particulele depinde de intensitatea vantului, natura curentilor (cei verticali
transporta la distante mai mari), marimea, densitatea si forma particulelor,
uniformitatea si gradul de acoperire a terenului cu vegetatie. Maruntirea
materialului sub actiunea vantului are loc in timpul transportului prin rostogolirea
la suprafata pamantului, prin lovire de diferite obstacole sau prin frecarea
particulelor transportate intre ele.
- Procesul de sedimentare incepe cand puterea de transport a avanttului a scazut,
iar materialul depus de nastere unor depozite eoliene (dune in zonele nisipoase).
c) Dezagregarea prin intermediul hidrosferei. Hidrosfera actioneaza in
procesul de dezagregare prin intermediul apei din fisuri si porii, a apei de siroire si
torentilor, a apelor curgatoare cat si a apei solide sub forma de zapada si gheturi.
- Actiunea apei din fisuri si porii se realizeaza prin presiunle mari pe care
acestea le exercita (in fisurile de 1 micron apa exercita o presiune de cca
1,5kg/cm2, in timp ce in fisurile de 1 milimicron poate ajunge pana la 1500 kg/cm2)
- Actiunea apelor de siroire si torenti este destul de puternica si este pusa in
evidenta pe versanti. Siroaiele si torentii, datorita volumului mare de apa si mai
ales vitezei.
- Actiunea apelor curgatoare care disloca prin eroziune cantitati mari de
material, care este in continuu maruntit prin izbire si rostogolire.

Capitolul III: Proprietati hidrofizice ale solului

3.1 Apa din sol:


Apa are rol important in formarea solului si in procesul de nutritie a plantelor.
In formarea solului , apa contribuie la dezagregarea rocilor si mineralelor, la
formarea humusului in sol. In privinta nutritiei plantelor apa reprezinta un
constituient de baza a materiei vii. Ea solubizeaza subst. nutitive, transporta subst
nutritive din sol la frunze. Solul fiind un corp poros are capacitatea de retinere,
circulatie si cedare a apei. In timpul anului cantitatea de apa variaza (variatia este
regimul hidric al solului) Apa este retinuta in sol in porii capilari si la suprafata
particulelor de sol. Fotele care tin apa in sol sunt: forta gravitationala, forta
capilara, forta de absortie, forta de scurgere a radacinilor, forta osmotica, forta
hidrostatica, forta vaporilor de apa.
Reţinerea şi circulaţia apei în sol, accesibilitatea acesteia pentru plante ,
schimbul cu atmosfera prin evapotranspiraţie sunt fenomene ce depind de energia
cu care faza solidă reţine molecula de apă. Ca orice corp natural , apa se afla
întotdeauna într-un câmp energetic şi se deplasează în sol în zonele din care
energia liberă a acesteia este mai ridicată ( zonele umede) către zonele în care
energia sa este mai scăzută ( zonele uscate). Putem spune ca mişcarea apei se
efectuează sub influenţa unei diferenţe de energie , care se numeşte potenţial al
apei din sol (ψ). Din punct de vedere tehnic , potenţialul apei din sol se exprimă
prin lucrul mecanic necesar pentru a transfera o unitate din cantitatea de apă dintr-
un punct de referinţă în altul, neglijând pierderile de energie prin frecare.
Forţele care afectează energia liberă a apei , forţa gravitaţională , forţa capilară
forţa de absorbţie, forţa osmotica , forţa hidrostatică ( de submersie) sunt
transformate în energii exprimate în unităţi de presiune astfel încât să poată fi
însumate

3.2 Fortele care actioneaza asupra apei din sol:

Fortele capilare: actioneaza in porii fini unde apa este retinuta datorita
fortelor de menisc (Intrucat apa circula in porii capilari de jos in sus, fapt pentru
aprovizionarea solului cu apa din panza freatica).

Δp=2σ/r σ

- tensiunea superficiala , r-raza menicului. r-mica , p –mare; h=2 σ/rg. Daca solul
este argilos sunt pori, daca solul este nisipos atunci porii sunt foarte putini.
Forte de absortie: actioneaza asupra apei afate la suprafata particulelor de
sol (forte electrostatice date de caracterul de dipol al particulelor de apa). Aceste
forte sunt de ordinul 10^4 atmosfere.Apa retinuta cu aceste forte nu poate di pusa
la disparitia plantelor.

Forte de scurgere a radacinilor plantelor: Este cuprinsa intre 15-20


atmosfere si actioneaza asupra apei din apropiera radacinilor datorita diferentei de
concentratie dintre sucul celular si apa din sol

Forta osmotica: actioneaza in cazul solurilor bogate in saruri solubile care


prin dizolvare creeaza in solutia solului o presiune osmotica ce impiedica apa sa
fie absorbita catre plante. Pe solurile saturate, chiar cand in sol exista o cantitate
suficienta de apa, plantele se usuca datorita fenomenului de seceta fiziologica.

Forte hidrostatice: actioneaza in cazul solurilor saturate cu apa si care au si


un strat de apa la suprafata.

Suctiunea solurilor: forta cu care apa e atrasa de catre sol. Ea este generata
de foretele de absortie si fortele capilare. Forata de suctiune este pusa in evidenta
cu ajutorul tensiometrelor.

3.3 Indicii hidrografici ai solului:

Coeficientul de higroscopicitate (CH) este umiditatea la care ajunge un sol


uscat la aer (umiditate pe care o absoarbe acest sol uscat dintr-un mediu
suprasaturat in vapori de apa). La nivelul acestui coeficient, apa este retinuta cu
forta de 50 de atmosfere nefiind accesibila plantelor.
Coeficientul de ofilire (CO).este cantitatea maxima de apa din sol la care
plantele se ofilesc ireversibil. Forta corespunzatoare CO=15 atmosfere (4pF),
umiditatea solului e de 4% la so, 18% la sol de de „L” si 32% la s „a”.
Capacitatea de apa in camp (CC) este cantitatea de apa retinuta pe sol dupa
o ploaie abundenta, dupa ce apa s-a scurs datorita fortelor gravitationale. La nivelul
acestui coeficient, toti porii capilari sunt plini cu apa. Forta de suctiune a
capacitatii in sol e de 2.5pF (0.33atm) umiditatea corespunzatoare acestui indice e
de 8% - „l”=24% „a”=42%. Umiditatea cuprinsa intre CO si CC reprezinta apa
accesibila plantelor (10%).
3.4 Formele de apa din sol

In functie de fortele care actioneaza asupra apei din sol, acesta a fost
impartita in mai multe categorii:
a) apa sub forma de vapori- se gaseste in porii solului si provine din evaporarea
altor forme de apa atmosfere. Ea se misca in sol de la presiuni mai ridicate la cele
mai coborate. Vaporii din straturile inferioare ale solului, noaptea ajunge la
suprafata, fenomen numit roua subterana.
b) apa de hidroscopicitate – e reprezentata de pelicule de apa retinute prin fortele
de absortie la suprafata solului. Ea nu poate fi retinuta de catre plante datorita
fortelor mai mari de 50atm ce o retin.
c) apa peliculara – este mai slab legata, se gaseste absorbita la suprafata
peliculelor in continuarea apei de hidroscopicitate. Este retinuta cu forte cuprinse
intre: 4,2 pF si 4,7 pF(15-50atm)
d) apa capilara – cantitatea de apa retinuta in polii capilari datorita fortelor de
menisc. Volumul de apa capilara depinde de porozitatea solului si textura. Ea este
accesibila plantelor pentru ca e retinuta cu forte cuprinse intre 0.33-15atm. De
asemenea ea provine si din panza freatica prin ascesiunea capilara. In functie de
textura solului, apa poate sa urce 1.5m in sol „a”, 0.8-1m in sol „l” si foarte putin
in sol „n”.
e) apa gravitationala – apa din sol care se scurge prin porii largi in adancime
acumulandu-se asupra unui strat impermeabil formand panza de apa freatica.

Capitolul IV: Influenta apei asupra proprietatilor solului

4.1 Permeabilitatea solului


Pentru apă este însuşirea solului de a lăsa apa să pătrundă în el, să circule şi
să treacă prin sol. Permeabilitatea pentru apă este cu atât mai mare cu cât
particulele texturale sunt mai mari (pe soluri nisipoase).
Clasificare din punctul de vedere al gradului de afectare a pretabilităţii
solurilor la aplicarea namolurilor:
-Fara grad de afectare:
• soluri cu permeabilitate mijlocie: Ksat intre 2 si 10 mm/h;
-Grad de afectare slab:
• soluri cu permeabilitate mare, Ksat intre 10 si 35 mm/h;
-Grad de afectare mediu:
• soluri cu permeabilitate mica, Ksat intre 0,5 si 2 mm/h;
-Grad de afectare mare:
• soluri cu permeabilitate foarte mica, Ksat intre 0,2 si 0,5mm/h;

4.2 Umiditatea solului

Umiditatea sau continutul in apa din sol este cantitatea de apa care se afla in
sol legata in mod fizic de pamant in momentul in care se face recoltarea si care se
evapora la 105 grade Celsius.
Umiditatea solului depinde de clima, natura, inclinatia solului si de vegetatie.
Alaturi de temperaturaumiditateasolului influenteaza: activitatea biologica si
posibilitatea de autopurificare.
Umiditatea solului poate fi clasificata astfel:
a) Umiditate de grad I: reprezinta solul uscat care nu raceste mainile la contact
cu acesta.
b) Umiditatea de grad II: sol cu aspect proaspat care raceste usor mainile iarla
uscare prezinta o usoara decolorare.
c) Umiditate de grad III: sol umed raceste simtitor mainile, prin uscare
sedecoloreaza vizibil.
d) Umiditate de grad IV: este reprezentat de solul umed ce inca nu luceste dar la
soare se decoloreaza puternic, se simte umed la mana, in contact cu o hartie
de filtru o imezeste, pe maini prafuite provoaca pete.
e) Umiditate de grad V: sunt solurile care lucesc se caracterizeaza printr-un
grad de fluiditate, se intinde usor.
Intereseaza in cultura plantelor: ordinea vegetatiei, inforirea, coacerea
fructelor. Ea se determina prin uscarea probei de sol in laborator, dar si prin
metode organoleptice. U0-sol uscat, U1-uscat, U2-reavan, U2-3-reavan-jilva, U4-
Jilav, U5-jilav umed....U10-submers. Plecand de la umiditatea solului, se poate
determina rezerva de apa din sol. R=(W-CO)*Da*h/10 W-umiditatea momentana,
CO-coeficient de ofilire, Da-densitatea aparenta, h-grosimea solului(cm)

Capitolul V:Bilantul apei din sol si regimul hidric al solului

5.1 Bilantul apei din sol:

Solul are capacitatea de a retin si ceda apa. Apa se pierde din sol prin:
absortia de catre plante, evaporarea directa, transpiratia plantelor, drenaj.
a) Absortia de catre plante: La plantele superioare, rădăcina fixează planta în
sol şi serveşte la absorbţia apei şi a substanţelor minerale. Absorbţia apei se
realizează în mod pasiv şi activ.
b) Absorbţia pasivă Datorită transpiraţiei de la nivelul frunzei, celulele
acestora se găsesc într-o stare de nesaturaţie ceea ce determină mărirea forţei de
sugere sau de sucţie. Aceasta se transmite în lumenul vaselor de lemn din frunze,
tulpină şi din rădăcina, până la perii absorbanţi unde forţa determină absorbţia
continuă a apei. În acest proces, un rol activ îl au frunzele, din acest motiv
absorbţia apei de către rădăcină a fost denumită absorbţie pasivă..
Absorbţia activă
La plantele bine aprovizionate cu apă şi în condiţii fiziologice normale, se
dezvoltă, în rădăcina lor, o presiune pozitivă, care face ca apa să fie absorbită de
rădăcină şi condusă prin tulpină până la frunză. Cea mai mare cantitate de apă
absorbită de o plantă se datorează absorbţiei pasive. Perii absorbanţi au rolul de a
pătrunde printre particulele solului şi de a adera cu membranele lor, la acestea. Ei
absorb apa cu sărurile minerale din spaţiile rămase libere între particulele solului.
c)Evaporarea directa: pierdere neproductiva de apa, se recomanda acoperirea
solului cu un strat de mulci alcatuit din resturi vegetale. In unele cazuri, evaporatia
poate fi intensificat aprin araturi sau alte lucrari energetice ale solului efectuate la
momentul nepotrivit. La solurile cu aport freatic, evaporatia este putin
semnificativa, ele fiind permanent umezite prin ascensiunea capitalara a apei
freatice
d) Transpiratia reprezinta consumul util de apa prin intermediul plantelor si
se refera la micsorarea continutului de apa din sol datorita consumului de catre
plante. Acestea extrag din sol si elimina, prin transpiratie in atmosfera, cantitati
mari de apa, contribuind la micsorarea accentuata si pe mare adancime a umiditatii
solului. Cantitatea de apa utilizata de catre plante, la care se adauga si pierderile
neproductive prin evaporatie constituie evapotranspiratia.

Intraririle de apa provin din: precipitatii atmosferica (P) vapori de apa din
atmosfera (C), panza freatica din ascensiunea capilara, scurgerile laterale, irigatii.
Bilantul apei din sol e suma algebrica a intrarilor si iesirilor de apa intr-o anumita
perioada de timp. Daca suma = pozitiva in sol e un surplus de apa favorabil
plantelor. Daca suma algebrica e negativa, atunci e seceta.
Rf-Ri=P+Af+C+I+S-(E+T+If+S’).
Rf – rezerva finala de apa, Af-aport freatic, If-infiltratie in panza freatica, E-
evaporare, T-transpiratie.

5.2 Regimul hidric al solului.

Regimul hidric al solului reprezinta ansamblul fenomenelor legate de


patrunderea apei in sol, miscarea prin sol simodificarea umiditatii solului.
Principalele tipuri de regim hidric sunt urmatoarele:
a) Regim hidric nepercolativ: este caracteristic zonelor cuclimat secetos, unde
ETP>P, iar apa freatica se gaseste la adancime mare;
b) Regim hidric periodic percolativ: este caracteristic zonelor ceva mai umede
ETP = P, periodic solului este percolat peintreaga grosime, pana la panza freatica.
c) Regim hidric percolativ: este caracteristic solurilor dinclimate umede P >
ETP, se realizeaza un curent descendentpermanent de umiditate, care in fiecare an
percoleaza solul panala panza freatica.
d) Regim hidric exudativ: se inalneste in zonele aride sisecetoase, in prezenta
apei freatice la mica adancime (sub 3-5m). Pe masura ce apa se pierde din sol,
deficitul de umiditateeste compensat de apa freatica, rpina scensiune capilara,
astfelincat solul se poate mentine permanent supraumezit.
e) Regimhidric freatic stagnan: se inalneste in conditii de lima umeda,cu panza
freatica aflata la adancimi critice.
f) Regim hidric stagnant: se intalneste in conditii de climaumeda, la solurile greu
permeabile, situate pe suprafete planesau depresionare. Apa stagneaza deasupra
unui orizont greu permeabil si solul prezinta exces de apa in partea superioara,
uneori chiar de la suprafata.
g) Regim hidric amfistagnant: in partea superioara, exces de apa stagnanta, iar
pe parte ainferioara exces freatic.
h) Regim hidric de irigatie: se intalneste la solurile irigate lacare se realizeaza o
umectare mai profunda si repetata a solului,fara a se schimba regimul hidric natural
al solului. In afara de aceste regimuri, in unele zone se mai pot intalni sialte tipuri
de regim hidric ca: regim hidric exudativ inprofunzime sau regim hidric freatic
stagnant in profunzime.
Regimul hidric al solului reprezinta variatia umiditatii solului in decursul
unui an. Acesta depinde de climatul regiunii, relieful: influenteaza scurgerea apei
de la suprafata solului, proprietatile solului:textura si porozitate, prezenta vegetatiei
prin consum si transpiratie. In functie de sursa principala de aprovizionare cu apa a
solului, deosebim mai multe regimui hidrice: de precipitatii, de precipitatii cu aport
freatic, predominant freatic(luncile raurilor din campie, de irigatii). In cadrul
regimului de precipitatii, deosebim urmatoarele tipuri: partial percolativ:
caracaterstic s din zona de campie. Ia=Pm/(tm+10) = 500/20=25. Ia-indice de
ariditate Pm-precipitatii medii, tm-temperatura medie. Ia<25;ETP>P(evapo-
transpiratia potentaiala). Periodic percolativ: in anumite perioada ale anuului,
precipitatiile spala solurile. E caracteristic zonelor de deal cu Ia:26-35;ETP~P.
Percolativ: repetat la fiecare ploaie, solul se umezeste de sus pana jos. E
caracteristic zonelor montane cu Ia>35. ETP<P. Regimul predominant freatic.
Freatic stagnat de pronfuzime, freatic stagnant: apa stagneaza in profilul solului.

Vous aimerez peut-être aussi