Académique Documents
Professionnel Documents
Culture Documents
Pentru hangiu părea că viaţa curge ca înainte, dar în sufletul său se iveşte,
neobservat, germenele lăcomiei, de care, la început, nu este conştient.
întorcându-se de la parastasul de nouă zile al mamei sale, Stavrache primeşte
de la lancu o scrisoare, care fusese expediată înaintea luptelor de la Plevna şi
din care află că acesta fusese numit sergent şi decorat cu "Virtutea militară".
Naratorul obiectiv observă, indirect, cu o ironie acidă, starea de spirit a lui
Stavrache, care verifică din nou data expedierii scrisorii pentru a se convinge că
fusese trimisă înaintea bătăliei de la Plevna, în care muriseră foarte mulţi
români: "Hangiul mototoli hârtia după ce mai privi bine data: în adevăr
scrisoarea era expediată cu trei zile mai-nainte de luarea Plevnei". De aceea
hangiul se întreba în subconştient, prin observaţia atentă a
naratorului omniscient, dacă lancu o fi scăpat cu viaţă: "Curios lucru! Cine ar fi
văzut figura lui neică Stavrache, [...] ar fi rămas în mirare pricepând bine că în
sufletul fratelui mai mare nu se petrece nimic analog din bucuria la citirea
veştilor despre succesul de bravură al răspopitului". Se interesează discret de
pedepsirea tâlharilor şi, aflând că aceştia nu-şi trădaseră căpetenia, Stavrache îşi
exprimă dispreţul pentru judecătorii incompetenţi ("Ce mai judecători!..."). Se
simte măcinat de îndoială şi se întreabă, prin monolog interior, dacă fratele lui
ar îndrăzni să se mai întoarcă şi să-şi revendice averea, care era acum
administrată de hangiu: "...Dar o să-ndrăznească să se mai întoarcă? [...] ...O
veni?... n-o veni?...".
A doua apariţie de coşmar are loc într-o noapte, când, încercând să doarmă, o
"ploaie rece de toamnă" legăna cu "mişcarea sunetelor" gândurile omului, care
se roteau în cercuri din ce în ce mai largi şi "tot mai domol",
elementele naturalisteaccentuând indirect starea psihică a protagonistului.
Hangiului i se' pare că aude "un cântec de trâmbiţe... militari, desigur" şi—1
recunoaşte în căpitanul care conduce compania pe fratele mort, care scoate uşa
din ţâţâni şi, "râzând cu hohot", strigă amuzat: "- Gândeai c-am murit, neică?".
Iancu aleargă să-1 prindă pe hangiu, care, speriat, se repede Ia căpitan "şi-I
strânge de gât, îl strânge din ce în ce mai tare", dar chipul militarului se
luminează din ce în ce mai mult, râde zgomotos şi vesel, întrebându-1 obsesiv:
"- Gândeai c-am murit, neică?". Fraza obsedantă este, în compoziţia nuvelei, un
laitmotiv, element de recurenţă menit să amplifice zbuciumul lăuntric al
protagonistului. în dimineaţa următoare, hangiul se duce "tremurând de friguri"
la popa din sat şi-1 roagă să facă negreşit, până-n seară, o sfeştanie casei.
Vremea urâtă este în concordanţă deplină cu sufletul agitat al lui Stavrache,
care îşi schimbase firea, devenise irascibil, suspicios, avea reacţii ciudate în
relaţiile cu clienţii. Un exemplu edificator îl constituie atitudinea pe care o are
hangiul faţă de o copilă care venea frecvent la prăvălie. Dialogul cu fetiţa îl
include în lumea negustorilor avari şi nemiloşi. Ea venise să cumpere "de un
ban gaz [...] şi de doi bani ţuică", dar îi atrage atenţia că rândul trecut
amestecase clondirele (vas de sticlă -n.n.) şi-i pusese gaz în cel de ţuică şi
invers. Din vorbele fetiţei se desprinde indirect, starea de confuzie şi
dezorientarea hangiului. în mod cu totul ilogic, Stavrache se enervează peste
măsură atunci când fata îi spune că nu are bani şi să scrie suma în condica de
datornici, aşa cum făcea în mod obişnuit: "Scrie-v-ar popa să vă scrie, de
pârliţi! [...] De mici vă-nvăţaţi la furat, fire-aţi ai dracului!".
(George Călinescu).