5.

ARBORI ŞI OSII
EFINIRE. CLASIFICARE. CARACTERIZARE

Arborii sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie destinate să susţină alte organe de
maşini (roţi dinţate, roţi de lanţ, roţi de curea, semicuplaje etc.) în mişcare de rotaţie şi să
transmită momente de torsiune în lungul axei lor.
Osiile sunt organe de maşini cu mişcare de rotaţie sau fixe destinate numai susţinerii unor
organe de maşini în mişcare de rotaţie. Osiile nu transmit momente de torsiune.
Arborii şi osiile au şi rolul de a prelua forţele de la organele de maşini montate pe acestea şi
de a le transmite reazemelor (lagăre cu rostogolire sau cu alunecare).
Părţile componente ale unui arbore sunt (fig. 5.1): corpul arborelui (a); porţiunile de calare
(b); porţiunile de reazem (c) numite şi fusurile arborelui.
Porţiunile de calare sunt zonele pe care se montează organele de maşini susţinute de arbore.
Acestea se pot executa cu suprafeţe cilindrice sau conice. Cele mai utilizate sunt porţiunile de
calare cu suprafaţă cilindrică, mai uşor de prelucrat. Suprafeţele conice se utilizează pentru
porţiunile de calare pe care au loc montări şi demontări frecvente ale organele de maşini susţinute
de arbore (roţi de schimb etc.) şi când se
impune o centrare foarte precisă a
acestora.
Porţiunile de reazem (fusurile) sunt
zonele de sprijin ale arborelui în lagărele
cu rostogolire sau cu alunecare. De
Fig. 5.1 Părţile componente ale unui arbore
regulă, acestea sunt dispuse în apropierea
capetelor arborilor şi pot fi executate cu suprafeţe cilindrice, conice sau sferice.
Pentru lagărele cu rostogolire, fusurile se execută cilindrice relativ scurte – în cazul montării
unui singur rulment cu corpurile de rostogolire dispuse pe un rând, sau mai lungi – în cazul
montării a doi rulmenţi sau a unui rulment având corpurile de rostogolire dispuse pe două sau mai
multe rânduri. Diametrele acestor fusuri se aleg după diametrul interior al rulmentului. Uneori,
fusurile arborelui se execută conice având conicitatea egală cu cea a alezajului rulmenţilor
oscilanţi cu bile sau cu role butoi, rumenţilor cu role cilindrice de mărime mare etc.
Pentru lagărele cu alunecare, fusurile se execută cilindrice, conice sau sferice, cele mai
utilizate fiind fusurile cilindrice care au diametrul mai mic decât al treptei alăturate, pentru
simplificarea montajului şi pentru obţinerea de umeri de sprijin pentru fixarea axială a lagărelor.
Fusurile conice se folosesc pentru a avea posibilitatea reglării jocului din lagăr – prin deplasarea
134 Organe de maşini

axială a arborelui – iar cele sferice doar în cazul unor arbori elastici, cu deformaţii de încovoiere
foarte mari.
Clasificarea arborilor şi osiilor, pe baza principalelor criterii de clasificare, este prezentată în
tabelul 5.1 [23].
Tabelul 5.1
Criteriul de clasificare Tipul arborilor
Forma axei geometrice Arbori drepţi Arbori cotiţi Arbori flexibili
Arbori principali ai maşinilor
Destinaţia Arbori de transmisie
unelte
Secţiunea arborelui pe Arbori cu secţiune Arbori cu secţiune variabilă în
lungime constantă trepte
Forma secţiunii transversale Arbori cu secţiune plină Arbori cu secţiune tubulară
Forma suprafeţei exterioare Arbori netezi Arbori canelaţi
Rigiditatea Arbori rigizi Arbori elastici
Arbori static determinaţi Arbori static nedeterminaţi
Numărul reazemelor
(cu două reazeme) (cu mai mult de două reazeme)
Poziţia axei geometrice Arbori orizontali Arbori înclinaţi Arbori verticali
Criteriul de clasificare Tipul osiilor
Natura mişcării Osii fixe Osii rotitoare
Forma axei geometrice Osii drepte Osii curbate
Forma secţiunii transversale Osii cu secţiunea plină Osii cu secţiunea tubulară
Osii static determinate Osii static nedeterminate
Numărul reazemelor
(cu două reazeme) (cu mai mult de două reazeme)
Poziţia axei geometrice Osii orizontale Osii înclinate sau verticale
Observaţie: Cu caractere aldine s-au notat arborii şi osiile care vor fi tratate în acest curs

Arborii drepţi sunt frecvent utilizaţi

în transmisiile mecanice, secţiunea
transversală a acestora, pe lungime,
a putând fi constantă (fig.5.2, a) sau
variabilă (fig. 5.2, b…e), depinzând de
repartiţia sarcinilor (momente de
torsiune, momente de încovoiere, forţe
axiale etc.) în lungul axei lor şi de
b
tehnologia de execuţie şi de montaj
aleasă. Arborii cu secţiune constantă
se utilizează când sunt solicitaţi numai
la torsiune, momentul de torsiune fiind
c
constant pe întreaga lungime a
arborelui. Când arborii sunt solicitaţi
la torsiune şi încovoiere, se utilizează
secţiunea variabilă în trepte, aceasta
asigurând următoarele avantaje:
d apropierea arborelui de o grindă de
Fig. 5.2 Arbori drepţi egală rezistenţă la încovoiere, prezenţa
 Arbori şi osii 135

unor umeri de sprijin pentru fixarea axială a organelor de maşini susţinute, montajul uşor al
acestor organe de maşini fără deteriorarea altor suprafeţe ale arborelui. În cazul arborilor de
dimensiuni mari, unele trepte de trecere se execută conice, arborele apropiindu-se şi mai mult de
o grindă de egală rezistenţă la încovoiere,
Arborii netezi (fig. 5.2, b) se folosesc în construcţia reductoarelor, iar arborii canelaţi (fig.
5.2, c) se folosesc în construcţia cutiilor de viteze, a cutiilor de distribuţie, a diferenţialelor
autovehiculelor etc.
Arborii tubulari (fig. 5.2, d) se folosesc când se impun condiţii severe de greutate (când
diametrul interior al arborelui tubular este jumătate din cel exterior, greutatea acestuia se
micşorează cu 25%, iar rezistenţa la încovoiere cu numai 6,25% [16]) sau atunci când este
necesară trecerea prin arbore a unui alt arbore (exemple: arborii coaxiali ai unor cutii de viteze
planetare; arborii cutiilor de viteze cu axe fixe ale unor tractoare prin interiorul cărora trece
arborele prizei de putere).
Principalele domenii de folosire a arborilor drepţi sunt: reductoarele de turaţii cu axe fixe,
transmisiile automobilelor, tractoarelor,
maşinilor agricole, utilaje tehnologice, maşinilor
unelte, toate transmisiile cu angrenaje etc.
Osiile fixe pot fi cu axa geometrică dreaptă
a
(fig. 5.3, a) sau curbată şi se întâlnesc la maşini
de ridicat, la susţinerea roţilor intermediare,
respectiv la punţile nemotoare ale
autovehiculelor. Osiile rotitoare (fig. 5.3, b) au, b
de regulă, axa geometrică dreaptă şi secţiunea
Fig. 5.3 Osii
aproape constantă pe toată lungimea şi se rotesc
împreună cu organele de maşini susţinute. Se întâlnesc, cu precădere, la vagoanele de cale ferată.

5.2. MATERIALE ŞI TEHNOLOGIE

Materialele din care se execută arborii drepţi şi osiile se aleg funcţie de condiţiile de
rezistenţă şi rigiditate impuse, de natura organelor de maşini susţinute şi de tipul lagărelor (cu
alunecare sau cu rostogolire).
Arborii drepţi şi osiile se execută, de regulă, din oţeluri carbon sau aliate, iar în cazul unor
dimensiuni foarte mari din fontă. Oţelurile aliate se recomandă în cazul când pinionul este
executat din astfel de oţeluri şi este corp comun cu arborele, la turaţii de funcţionare foarte
ridicate, în cazul arborilor puternic solicitaţi şi cu restricţii de gabarit, la osiile autovehiculelor
etc.
Pentru arborii drepţi şi osii, se recomandă:
• oţeluri de uz general pentru construcţii (OL 42, OL 50, OL 60 STAS 500/2), pentru
arborii care nu necesită tratament termic;
• oţeluri carbon de caliate de îmbunătăţire (OLC 45, OLC 60 STAS 880) sau oţeluri aliate
de îmbunătăţire (40 Cr 10, 41 CrNi 12 etc. STAS 791), pentru arbori puternic solicitaţi
şi/sau durată mare de funcţionare impusă lagărelor sau canelurilor;
136 Organe de maşini

• oţeluri carbon de calitate de cementare (OLC 10, OLC 15 STAS 880) sau oţeluri aliate de
cementare (13 CrNi 30, 28 TiMnCr 12 etc. STAS 791), pentru arbori puternic solicitaţi şi
pentru arbori care funcţionează la turaţii ridicate.
Semifabricatele pentru arbori şi osii pot fi: bare laminate, pentru diametre sub 140 mm; bare
laminate cu forjare ulterioară; bare laminate cu matriţare ulterioară, în cazul producţiei de de serie
mare; semifabricate turnate, în cazul arborilor şi osiilor de dimensiuni foarte mari. Execuţia
arborilor din bare laminate cu forjare sau matriţare ulterioară conduce la obţinerea unui
semifabricat apropiat de forma finală a arborelui – cu importante economii de material, manoperă
şi energie – şi la realizarea unui fibraj continuu care urmăreşte forma arborelui, cu efect direct
asupra măririi rezistenţei acestuia.
Tehnologia de fabricaţie a arborilor şi osiilor constă în: strunjirea suprafeţelor cilindrice sau
conice şi a filetelor, frezarea canalelor de pană sau a canelurilor – operaţii executate înainte de
tratamentul termic – rectificarea fusurilor, a porţiunilor de calare, a suprafeţelor canelurilor –
operaţii executate după tratamentul termic.
Tratamentele termice sau termochimice aplicate depind de materialul din care se execută
arborii, putând fi: îmbunătăţire sau îmbunătăţire şi călire superficială a fusurilor, canelurilor,
porţiunilor de calare etc.; cementare urmată de călire a fusurilor, porţiunilor de calare şi a
canelurilor; nitrurare etc.

5.3. STABILIREA PUNCTELOR DE APLICAŢIE ALE FORŢELOR

EXTERIOARE ŞI ALE REACŢIUNILOR DIN LAGĂRE

5.3.1. Stabilirea punctelor de aplicaţie ale forţelor exterioare

Asupra unui arbore acţionează forţe – provenite de la roţile de transmisie montate pe acesta
(roţi dinţate, roţi de curea, roţi de lanţ etc.) sau de la manivelele unor mecanisme – numite forţe
exterioare. Aceste forţe acţionează în plane normale pe axa arborelui sau în plane axiale fiind
paralele cu axa arborelui. Forţele normale sunt forţele tangenţiale şi radiale din angrenaje, forţele
din transmisiile prin curele sau lanţ, forţele din manivelele mecanismelor etc. şi se transmit
arborelui prin contactul dintre butuc şi arbore. Forţele axiale provin în general din angrenaje
(forţele axiale care apar la angrenajele cilindrice cu dantură înclinată, conice, melcate etc.) şi se
transmit arborelui prin intermediul umerilor sau a unor inele de sprijin.
Forţele exterioare acţionează asupra arborilor într-un singur plan – forţele din transmisiile
prin curea sau prin lanţ – sau în două plane perpendiculare – forţele din angrenaje (forţele
tangenţiale acţionează într-un plan, iar forţele radiale şi cele axiale în celălalt plan).
Relaţiile de determinare a mărimilor forţelor exterioare sunt prezentate la capitolele
respective (angrenaje, transmisii prin curele, transmisii prin lanţ etc.) [5, 11]. Pe lângă mărimea
forţelor exterioare, pentru întocmirea schemei de calcul al arborelui, interesează şi punctul de
aplicaţie al acestor forţe.
 Arbori şi osii 137

Forţele exterioare se transmit

acestuia prin presiuni de contact, cu
distribuţie neuniformă, între arbore şi
organele de maşini susţinute de
acesta. Pentru simplificarea calculelor,
aceste presiuni se înlocuiesc cu forţe
concentrate, care sunt chiar forţele
exterioare. Modul de stabilire a
punctelor de aplicaţie a sarcinilor
exterioare, pentru calcule uzuale, este
prezentat în [23]: fig.5.5, pentru o
roată de curea sau de lanţ; fig. 5.6, Fig. 5.5 Forţe exterioare provenite de la roţi de curea
pentru roţi dinţate cilindrice cu sau lanţ
dantură dreaptă (a) sau înclinată (b);
fig. 5.7, pentru o roată cu dantură conică.

Fig. 5.6 Forţe exterioare provenite de la Fig. 5.7 Forţe exterioare provenite de la
roţi dinţate cilindrice roţi dinţate conice

Pentru calcule mai precise, forţele exterioare normale pe axa arborelui se pot modela prin
două sarcini concentrate, de mărime egală cu 0,5 din valoarea forţei exterioare, dispuse fiecare la
distanţa (0,2…0,3) din lăţimea roţii faţă de lagăre.

5.3.2. Stabilirea punctelor de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre

Pe lângă forţele exterioare, asupra unui arbore dintr-o transmisie mecanică acţionează şi forţe
de reacţiune (reacţiunile din lagăre). Aceste forţe sunt, de fapt, rezultantele presiunii de contact –
cu distribuţie neuniformă – dintre fusurile arborelui şi lagărele acestuia. Pentru simplificarea
calculelor, aceste presiuni se înlocuiesc cu forţe concentrate (reacţiuni în lagăre).

a b
138 Organe de maşini

Determinarea mărimii reacţiunilor din reazeme se face funcţie de schema de încărcare a

arborelui cu forţe exterioare şi de distanţele dintre forţele exterioare şi dintre acestea şi reacţiunile
din lagăre. Stabilirea distanţelor se face funcţie de punctele de aplicaţie ale forţelor exterioare, dar
şi de punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din cuple, care sunt funcţie de tipul lagărului. Modul de
stabilire a punctelor de aplicaţie ale reacţiunilor în funcţie de tipul lagărului – cu rostogolire sau
cu alunecare – este prezentat în: fig. 5.8, pentru rulmenţi radiali cu bile sau cu role cilindrice,
dispuse pe un rând; fig. 5.9, pentru rulmenţi radial-axiali cu bile sau cu role conice dispuse pe un
rând; fig. 5.10, pentru doi rulmenţi radiali cu bile montaţi în acelaşi lagăr; fig. 5.11, pentru doi
rulmenţi radiali-axiali cu bile sau cu role conice, dispuşi în “X” (aranjament DF, spate în spate),
în “O” (aranjament DB, faţă în faţă) sau în tandem (aranjament DT); fig. 5.12, pentru un lagăr cu
alunecare.

Fig. 5.8 Puncte de aplicaţie ale reacţiunilor Fig. 5.9 Puncte de aplicaţie ale reacţiunilor
pentru rulmenţii radiali pentru rulmenţii radial-axiali

Lăţimile rulmenţilor B (v. fig. 5.10) şi distanţa de la

marginea rulmentului la punctul de aplicaţie a reacţiunii a (v.
fig. 5.9 şi 5.11) se iau din catalogul de rulmenţi, iar distanţa a2
(v. fig. 5.11) se determină constructiv funcţie de distanţa a şi
de lăţimea inelelor distanţiere dintre rulmenţi.
Distanţa a1 (v. fig. 5.11), care stabileşte deplasarea axială
a punctului de aplicaţie a reacţiunii, în cazul montării
rulmenţilor radial-axiali cu bile sau cu role conice dispuşi în O
(aranjament DB, faţă în faţă), se determină, pe baza figurii
5.13, după indicaţiile date în continuare.
• Se întocmeşte schema de calcul considerând că punctul
de aplicaţie al reacţiunii R B' este la mijlocul distanţei
dintre rulmenţi (punctul B’ din fig. 5.14, a).
Fig. 5.10 Punct de aplicaţie a • Se întocmeşte schema de calcul prin încărcarea
reacţiunii pentru doi rulmenţi arborelui cu forţele exterioare în cele două plane,
radiali montaţi în acelaşi lagăr orizontal (H) şi vertical (V).
 Arbori şi osii 139

Fig. 5.11 Puncte de aplicaţie ale reacţiunilor pentru doi rulmenţi radial-axiali montaţi
în acelaşi lagăr

Fig. 5.13 Diagramă pentru determinarea

distanţei a1, pentru rulmenţi radial-axiali cu
bile sau cu role conice dispuşi în O
Fig. 5.12 Punct de aplicaţie a reacţiunii
(aranjament DB, faţă în faţă)
pentru lagăre cu alunecare
• • Se determină mărimile reacţiunilor
' '
R BH , respectiv R BV din cele două plane caracteristice şi apoi reacţiunea din punctul B’,

R B' = (R ) + (R )
'
BH
2 '
BV
2
.
R B'
• Se determină forţa axială suplimentară Fa' = 0,5 , Y fiind factorul axial care se ia din
Y
catalogul de rulmenţi.
• În funcţie de tipul rulmenţilor radial-axiali, cu bile sau cu role conice, şi de raportul
Fa Fa' , din fig. 5.13 [110] se determină raportul a1 a 2 şi cunoscând distanţa a2, se
calculează distanţa a1.
• Se determină distanţa l = l ' − a1 stabilindu-se poziţia punctului de aplicaţie al reacţiunii
RB. Cu distanţa dintre reacţiuni l se recalculează reacţiunile RA şi RB.
 140 Organe de maşini

Fig. 5.14 Schema de calcul a reacţiunilor din lagăre, pentru un montaj care cuprinde rulmenţi
radial-axiali în aranjament DB

5.4. CALCULUL ARBORILOR

5.4.1. Solicitările arborilor şi ciclurile de variaţie ale acestora

Sub acţiunea forţelor exterioare şi a momentelor de torsiune pe care le transmit, arborii sunt
solicitaţi la torsiune, încovoiere şi tracţiune sau compresiune. Aceste solicitări acţionează
simultan, deci arborii sunt supuşi la solicitări compuse. Ca urmare a acestor solicitări, în
interiorul arborelui apar tensiuni interne – normale sau tangenţiale – şi tensiuni de suprafaţă – de
strivire – între arbore şi organele de maşini susţinute.
Principalele solicitări sunt solicitarea de torsiune şi cea de încovoiere. Aceste solicitări pot
duce la ruperea statică a arborilor, iar variaţia acestora după cicluri de solicitare diferite pot duce
la ruperea arborelui prin oboseala materialului, în zonele cu concentratori de tensiune.
 Arbori şi osii 141

Cele mai uzuale situaţii de funcţionare a arborilor sunt când direcţia sarcinii este constantă,
caz în care, la o rotaţie completă a arborelui, fiecare fibră a materialului trece odată prin dreptul
direcţiei sarcinii. În acest mod funcţionează arborii reductoarelor de turaţie, cutiilor de viteze, de
distribuţie şi transmisiile centrale ale autovehiculelor, transmisiilor maşinilor unelte etc. Ca urmare a
acestui mod de funcţionare, tensiunea de încovoiere variază după un ciclu alternant simetric (fig.
5.15). Fibrele arborelui sunt supuse alternativ la compresiune (fibra A) sau la tracţiune (fibra B), iar
după o rotire a arborelui cu 180º, la compresiune (fibra B) şi la tracţiune (fibra A).

Fig. 5.15 Variaţia tensiunilor de încovoiere datorită rotaţiei arborelui

Tensiunile de torsiune pot fi constante (exemplu: arborii transmisiilor de acţionare a

ventilatoarelor şi pompelor de debit şi presiune constante, cu rare întreruperi în funcţionare) sau
variabile, după un ciclu pulsator (exemplu: arborii transmisiilor care funcţionează cu încărcări şi
descărcări frecvente sau cu opriri dese) sau alternant simetric (exemplu: arborii amplasaţi după
cutia de viteze din transmisiile tractoarelor industriale sau de îmbunătăţiri funciare, tractoare care
funcţionează cu schimburi frecvente ale sensului de deplasare, înainte şi înapoi).
Schiţele ciclurilor de variaţie a tensiunilor de încovoiere şi de torsiune şi caracteristicile
acestor cicluri sunt prezentate în tabelul 5.2.
Tabelul 5.2
Caracteristicile Denumirea ciclului
ciclului Alternant simetric Pulsator Constant

Schiţa
ciclului de
solicitare

Tensiunea σmax > 0 τmax > 0 τmax > 0 τmax > 0

maximă
Tensiunea σmin = −σmax τmin = −τmax τ min = 0 τmin = τmax
minimă
τ max + τ min
= τ max + τ min
Tensiunea σ max + σ min τ max + τ min 2 =
=0 =0 2
medie σm, τm 2 2 τ
= max = τ max = τ min
2
τ max − τ min
σ max − σ min τ max − τ min =
Amplitudinea = = 2 τ max − τ min
2 2 =0
ciclului σv, τv τ 2
= σ max = τ max = max
2
Coeficientul σmin τmin τ min τmin
de asimetrie = −1 = −1 =0 =1
σmax τ max τ max τ max
a ciclului R
142 Organe de maşini

5.4.2. Calculul de rezistenţă al arborilor

Pentru a prelua tensiunile de interior (de torsiune şi de încovoiere) diversele diametre ale
arborelui se determină din condiţii de rezistenţă sau din condiţii constructive. Pentru a rezista la
solicitări variabile (oboseală), datorită variaţiei tensiunilor de încovoiere şi/sau de torsiune,
secţiunile cu concentratori de tensiuni se verifică prin calcule la solicitări variabile.
În continuare, se prezintă etapele şi recomandările pentru calculul arborilor.

5.4.2.1. Calculul de predimensionare

Predimensionarea are drept scop determinarea preliminară a diametrului arborelui, necesar la

întocmirea schemei subansamblului arbore – organe de maşini susţinute şi de rezemare şi la
întocmirea schemei de calcul la solicitări compuse. Predimensionarea se face din condiţia de
rezistenţă la solicitarea de torsiune, utilizând o rezistenţă admisibilă convenţională, care prin
valorile reduse acceptate evidenţiază faptul că arborele este solicitat şi la încovoiere.
În cazul arborilor plini, diametrul se determină cu relaţia
16 M t Mt
d =3 ≈3 , (5.1)
π τat 0,2τ at
iar în cazul arborilor tubulari, cu relaţia
16M t Mt
d= ≈
 4  4
, (5.2)
π 1 −  d1   τ at 0,2 1 −  d1   τ at
3 3
d d
     
alegându-se, iniţial, raportul dintre diametrul interior d1 şi cel exterior d al arborelui din intervalul
d1 d = 0,3... 0,8 [16]. Diametrele obţinute se rotunjesc la valori întregi.
Tensiunea admisibilă convenţională se alege din intervalul τat = 10 ... 50 MPa, valorile mai
mari se recomandă în cazul arborilor scurţi, iar valorile mai mici în cazul arborilor lungi. În cazul
unor arbori foarte rigizi şi la care deformaţiile de încovoiere nu conduc la funcţionări incorecte
ale ansamblului respectiv (de exemplu, arborele de ieşire din reductoarele cu două sau trei trepte),
se pot lua şi valori mai mari pentru rezistenţa admisibilă convenţională la torsiune, τat = 50 ... 55
MPa. Pentru arborii reductoarelor cu două trepte, se recomandă următoarele valori pentru
rezistenţele admisibile convenţionale la torsiune: τat =10 ... 15 MPa, pentru arborele de intrare;
τat = 20 ... 35 MPa, pentru arborele intermediar; τat = 40 ... 55 MPa, pentru arborele de ieşire.

5.4.2.2. Calculul la solicitări compuse

Pentru calculul la solicitări compuse, arborele trebuie reprezentat sub formă unei grinzi, pe
două reazeme, încărcată cu forţele exterioare provenite de la organele de maşini susţinute de
acesta. Pentru a întocmi această schemă de calcul, este necesar să se realizeze schiţa
subansamblului arbore – organe de maşini susţinute – lagăre cu rulmenţi, schiţă care se
întocmeşte numai după ce s-a efectuat calculul angrenajelor, s-au ales preliminar rulmenţii şi
sistemul de etanşare. La întocmirea schiţei subansamblului (spre exemplificare, în fig. 5.16 se
prezintă arborii de intrare şi intermediar ai unui reductor cilindric orizontal cu două trepte) se ţine
seama de următoarele:
 Arbori şi osii 143

 diametrul obţinut la predimensionare este diametrul porţiunii de calare a roţii, pentru arborele

Fig. 5.16 Schiţa subansamblului arborilor de intrare şi intermediar ai unui reductor

cilindric cu două trepte
144 Organe de maşini

 la stabilirea diametrelor treptelor arborelui se ţine seama de mărimea umerilor de sprijin

pentru organele de maşini susţinute (roţi dinţate, roţi de curea, roţi de lanţ, semicuplaje
etc.), de diametrul impus de sistemul de etanşare (ales din standardul etanşării respective),
de diametrele interioare ale rulmenţilor (alese din catalogul de rulmenţi);
 lungimile diferitelor porţiuni ale arborelui se stabilesc ţinând seama de lăţimile roţilor
dinţate (stabilite din calculul de rezistenţă al angrenajelor celor două trepte), lăţimile
sistemului de etanşare şi ale rulmenţilor, precum şi distanţele dintre roţi sau dintre roţi şi
marginile carcasei etc.
Pe baza schemei din fig. 5.16, rezultă distanţele dintre punctele de aplicaţie ale forţelor exterioare
şi dintre acestea şi punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre, pentru arborele intermediar:
b
l1 = 2 + y + x + T − a ;
2
b b
l2 = 2 + z + 3 ; (5.3)
2 2
b
l3 = 3 + y + x + T − a ,
2
în care T şi a sunt dimensiuni ale rulmenţilor, alese din catalogul de rulmenţi, funcţie de
tipodimensiunea rulmenţilor; x = 0…5 mm, distanţa dintre marginea interioară a carcasei şi
rulmenti; y = 5…10 mm, distanţa dintre roţi şi marginea interioară a carcasei; z = 10…15 mm,
respectiv z = 40…50 mm, distanţa dintre două roţi, pentru un reductor obişnuit, respectiv pentru
un reductor coaxial. Rezultă lungimea dintre punctele de aplicaţie ale reacţiunilor din lagăre,
egală cu lungimea de calcul a arborelui l = l1 + l 2 + l3 .
Schema de calcul la solicitări compuse se obţine prin încărcarea grinzii cu forţele exterioare
şi cele din reazeme (reacţiuni). Pentru un arbore dintr-o transmisie cu roţi dinţate, forţele din
angrenaje acţionează în două plane, orizontal şi vertical, rezultând două scheme de calcul. Pentru
arborele intermediar al unui reductor cu două trepte, cilindric orizontal, schema de calcul este
prezentată în fig. 5.17 (grinzile încărcate cu forţele exterioare care acţionează asupra roţii
conduse a treptei I (indice 2), respectiv forţele exterioare care acţionează asupra pinionului treptei
a II-a (indice 3), schemele de calcul cu reacţiunile din lagăre (indice H, pentru planul orizontal,
respectiv indice V, pentru planul vertical), diagramele de momente încovoietoare în cele două
plane). Forţele axiale din lagăre produc momente încovoietoare concentrate, determinate cu relaţiile
d w2 d
M i 2 = Fa 2 ; M i 3 = Fa 3 w3 . (5.4)
2 2
În cazul în care asupra capetelor arborilor de intrare sau de ieşire acţionează forţe provenite
din transmisii prin curele sau prin lanţ, arborii trebuie încărcaţi şi cu aceste forţe, corespunzător
planului şi sensului de acţionare a forţei respective.
După întocmirea schemei de calcul, se trece la determinarea reacţiunilor. Iniţial, se
determină reacţiunile din cele două plane, orizontal şi vertical, prin scrierea ecuaţiilor de
momente în cele două lagăre.
 Arbori şi osii 145

Fig. 5.17 Schema de calcul la solicitări compuse pentru arborele intermediar al unui reductor
cu două trepte, cilindric obişnuit
Ecuaţia de momente în punctul D, pentru planul orizontal, este
RCH l + M i 3 − Fr 3 ( l − l3 ) + M i 2 + Fr 2 l1 = 0 , (5.5)
rezultând reacţiunea din lagărul C
l − l3 l M + M i3
RCH = Fr 3 − Fr 2 1 − i 2 , (5.6)
l l l
iar ecuaţia de momente în punctul C, pentru acelaşi plan orizontal, este
− R DH l + M i 2 − Fr 2 ( l − l1 ) + M i 3 + Fr 3l3 = 0 , (5.7)
rezultând reacţiunea din lagărul D
l3 l − l1 M i 2 + M i 3
R DH = Fr 3 − Fr 2 + . (5.8)
l l l
Procedând în mod analog, rezultă reacţiunile în lagărele C şi D în plan vertical
l − l3 l
RCV = Ft 3 + Ft 2 1 ;
l l
(5.9)
l l − l1
R DV = Ft 3 3 − Ft 2 .
l l
Reacţiunile totale din lagărele C şi D se obţin prin însumarea geometrică a reacţiunilor din
cele două plane, orizontal şi vertical, rezultând
2 2 2 2
RC = RCH + RCV ; RD = R DH .
+ R DV (5.10)
Acestea sunt forţele radiale cu care se vor calcula rulmenţii din cele două lagăre.
146 Organe de maşini

Din echilibrul axial al arborelui, rezultă reacţiunea axială care acţionează în lagărul D
Fa D = Fa 3 − Fa 2 . (5.11)
În continuare, se trasează diagrama forţelor axiale şi diagrama de momente încovoietoare –
în planul orizontal – diagrama de momente de torsiune şi diagrama de momente încovoietoare –
în planul vertical (v. fig. 5.17) şi se stabilesc secţiunile periculoase ( secţiunile 2 şi 3 ale arborelui
intermediar reprezentat în fig. 5.17).
Solicitările din cele două secţiuni periculoase 2 şi 3 sunt:
• compresiune dată de forţa Fa3, tensiunile produse fiind
4F 4F
σ c 2 = a23 ; σ c 3 = a23 ; (5.12)
πd 2 πd 3
• torsiune dată de momentul de torsiune Mt
M 16 M t 16 M t
τt 2 = t = 3
; τt 2 = ; (5.13)
Wp πd 2 πd 33
• încovoiere dată de momentele încovoietoare maxime, obţinute prin însumarea geometrică
a momentelor încovoietoare maxime din cele două plane, orizontal şi vertical; rezultând
M 16M i 2 max
M i 2 max = M i22 H max + M i22V max ; σ i 2 = i = , (5.14)
Wz πd 23
pentru secţiunea 2, respectiv
16M i 3 max
M i 3 max = M i23 H max + M i23V max ; σ i3 = . (5.15)
πd 33
Acţionând simultan cele două tensiuni, normale şi tangenţiale, calculul la solicitări compuse
constă în determinarea unei tensiuni echivalente
σe = (σi + σt , c ) 2 + 4( α τt ) 2 , (5.16)
unde α este un coeficient prin care ciclul de variaţie al tensiunii de torsiune τ t (constant, pulsator
sau alternant simetric) este echivalat cu ciclul de variaţie alternant simetric, caracteristic tensiunii
de încovoiere σi. Valorile coeficientului α se determină cu relaţia
σai III
α= , (5.17)
σai I , II , III

în care σai I , II , III reprezintă rezistenţa admisibilă la încovoiere a materialului arborelui după
ciclul constant (I), pulsator (II) sau alternant simetric (III). Valori orientative pentru rezistenţele
admisibile la încovoiere, pentru arbori din oţel, pentru cele trei cicluri de solicitare, se dau în
lucrările [6, 14, 23].
Cu tensiunile stabilite, se poate verifica arborele la solicitări compue sau se poate
redimensiona arborele.
• Pentru verificarea arborelui la solicitări compuse, în secţiunile periculoase, trebuie să se
îndeplinească condiţia
σe ≤ σai III . (5.18)
Dacă nu se îndeplineşte această condiţie sau dacă diferenţa dintre aceste tensiuni este prea
mare, se recomandă dimensionarea arborelui la solicitări compuse.
 Arbori şi osii 147

• Pentru dimensionarea arborelui la solicitări compuse, se impune condiţia σe = σai III şi

ţinând seama că W p = 2W z şi considerând σtc = 0, se obţine modulul de rezistenţă
necesar la încovoiere
1 M red
M i2max + ( αM t ) =
2
W znec = , (5.19)
σ ai III σ ai III

respectiv diametrul necesar al arborelui

32 M red M red
d nec = 3 ≈3 . (5.20)
π σai III 0,1σai III

În funcţie de diametrul obţinut din calculul de dimensionare, se modifică dimensiunile

arborelui.

5.4.2.3. Verificarea la solicitări variabile

Scopul calculului la solicitări variabile este de a evita ruperea arborilor prin oboseala
materialului şi constă în determinarea unui coeficient de siguranţa – în secţiunile în care există
concentratori de tensiuni (salturi de diametre, degajări, canale de pană, caneluri, filete, ajustaje
presate etc.) – şi compararea acestuia cu un coeficient de siguranţă considerat admisibil,
determinat experimental.
Coeficienţii de siguranţă la oboseală se calculează în funcţie de solicitările arborilor din
secţiunea cu concentrator de tensiune după una din metodele date de Rezistenţa materialelor
(metoda Serensen, metoda Soderberg, metoda Buzdugan etc.). Cea mai utilizată este metoda
Serensen, pe baza căreia sunt prezentate relaţiile pentru calculul coeficienţilor de siguranţă la
oboseală:
σ −1
cσ = ≥ ca
β kσ , (5.21)
σv
εσγσ
pentru secţiunile solicitate numai la încovoiere;
τ −1
cτ = ≥ ca 2τ −1 − τ 0
β kτ , unde ψ τ = , (5.22)
τv + ψ ττm τ0
ετγτ
pentru secţiunile solicitate numai la torsiune;
cσ cτ
c= ≥ ca , (5.23)
c σ2 + c τ2
pentru secţiunile solicitate simultan la încovoiere şi torsiune, cσ şi cτ determinându-se cu relaţiile
(5.21) şi (5.22).
Semnificaţiile termenilor utilizaţi în relaţiile (5.21) şi (5.22) sunt prezentate în continuare.
 Tensiunile σ-1, σ 0, τ -1 şi τ 0 reprezintă tensiunile de rupere prin oboseală pentru solicitarea
de încovoiere (σ) sau pentru cea de torsiune (τ) corespunzătoare ciclului de solicitare alternant
simetric (-1) sau pulsator (0), determinate în funcţie de materialul arborelui [7, 23].
 Tensiunile σv, σm, τ v şi τm (v. tabelul 5.2) sunt determinate de mărimea solicitării efective
şi de caracteristica ciclului de variaţie a acesteia.
148 Organe de maşini

 Coeficienţii βkσ, εσ şi γσ, respectiv βkτ, ετ şi γτ [7, 16, 23], sunt coeficienţi de corecţie care
ţin seama de faptul că tensiunile de oboseală, determinate pe epruvete standard, trebuie corectate
în funcţie de formele concrete ale arborelui – tipuri de concentratori, dimensiuni, calitate a
suprafeţei şi tratament termic diferite faţă de cele ale epruvetei. Coeficienţii de concentrare a
tensiunii βkσ şi βkτ se aleg în funcţie de tipul şi dimensiunile concentratorului de tensiuni (canal de
pană, trecere de secţiune, filet etc) şi de materialul arborelui. Coeficienţii dimensionali εσ şi ετ ţin
seama de diametrul arborelui şi de materialul acesuia. Coeficienţii de calitate a suprafeţei γσ şi γτ
depind de modul de prelucrare a suprafeţei şi de tratamentul termic aplicat.
Rezistenţa la oboseală a arborilor este dată de mărimea coeficientului de siguranţă determinat
cu una din relaţiile (5.21), (5.22) sau (5.23). Umărind aceste relaţii se poate observa că mărirea
rezistenţei la oboseală poate fi realizată prin: alegerea unui material cu caracteristici mecanice
mai bune (prin creşterea tensiunilor σ-1, σ 0, τ -1, τ 0) sau prin micşorarea concentratorilor de
tensiuni (modificarea coeficienţilor βkσ, εσ şi γσ, respectiv βkτ, ετ şi γτ).
Cel mai întâlnit procedeu utilizat pentru mărirea rezistenţei la oboseală este micşorarea
concentratorului de tensiuni prin măsuri constructive.
În cazul trecerilor de diametre care nu sunt utilizate ca umeri de sprijin pentru organele de
maşini montate pe arbore, se recomandă [14, 23, 32, 33] următoarele soluţii (fig.5.18):
 rază de racordare cât mai mare (fig. 5.18, a), două raze de racordare diferite (fig. 5.18, b),
racordare de formă eliptică (fig. 5.18, c) în cazul arborilor foarte solicitaţi;
 teşirea capătului de diametru mai mare (fig. 5.18, d), teşire urmată de racordare (fig. 5.18,
e) la salturi mari de diametre;
 rază de racordare combinată cu canal de descărcare (fig. 5.18, f);
 gaură interioară în porţiunea de arbore cu diametru mai mare (fig. 5.18, g).

a b c

d e f g
Fig. 5.18 Măsuri constructive pentru reducerea concentratorului de tensiuni la trecere
de diametru fără rezemare
Dacă trecerea de diametru este utilizată pentru rezemarea axială a unor organe de maşini sau
dacă treapta de diametru mai mic trebuie rectificată, se recomandă una din următoarele soluţii:
 cu canal de trecere executat la capătul treptei cu diametru mai mic (fig. 5.19, a),
dimensiunile acestuia fiind b = 2,5…3 mm şi t = 0,25…0,5 mm, pentru d ≤ 50 mm,
respectiv, b = 4…5 mm şi t = 0,5…1 mm, pentru d > 50 mm, mărirea lăţimii b (fig. 5.19,
b) reducând concentratorul de tensiuni;
 cu degajare interioară în umărul de sprijin (fig. 5.19, c), mai greu de executat dar fără să
reducă diametrul treptei mici;
 cu canal de trecere combinat cu degajare interioară (fig. 5.19, d);
 Arbori şi osii 149

 cu rază de racordare căt mai mare (fig. 5.19, e şi f), caz în care alezajul piesei sprijinită
axial necesită o teşire sau o rază de racordare mărită, uneori utilizându-se piese
intermediare (fig. 5.19, f).

a b c

d e f
Fig. 5.19 Măsuri constructive pentru reducerea concentratorului de tensiuni la trecere
de diametru, pentru umăr de sprijin
În cazul canalelor de pană sau a canelurilor practicate în arbori, se recomandă:
 canalele de pană să fie executate cu freză deget – cu capetele rotunjite (fig. 5.20, a),
deoarece reprezintă un concentrator de tensiuni mai redus decât canalele de pană
executate cu freză disc rotunjite (fig. 5.20, b);
 diametrul exterior al porţiunii canelate să fie egal cu diametrul arborelui (fig. 5.20, c), iar
trecerea de la partea canelată la cea necanelată să se facă prin raze mari de racordare.

a b c
Fig. 5.20 Forme constructive pentru canale de pană sau caneluri practicate în arbore

La marginile porţiunilor de sprijin al organelor de maşini, pe arbori apar concentrări de

tensiuni care pot fi diminuate prin următoarele măsuri constructive:
 mărirea diametrului porţiunii de sprijin (fig. 5.21, a);
 rotunjirea sau teşirea alezajului din butuc (fig. 5.21, b);
 executarea unor canale de degajare în arbore (fig. 5.21, c);
 mărirea elasticităţii butucului prin formele constructive prezentate în fig. 5.21, d sau e;
 combinarea unor soluţii prezentate anterior (fig. 5.21, f).
Toate măsurile prezentate anterior îmbunătăţesc rezistenţa la oboseală a arborilor prin
micşorarea coeficienţilor βkσ şi βkτ. Pentru mărirea rezistenţei la oboseală se mai poate acţiona,
prin tratamente mecanice, termice sau termochimice sau prin micşorarea rugozităţii suprafeţelor,
pentru mărirea coeficienţilor de calitate a suprafeţei γσ şi γτ.
150 Organe de maşini

a b c

d e f
Fig. 5.21 Măsuri constructive pentru reducerea concentratorului de tensiuni de la
marginile porţiunilor de sprijin, pe arbore

5.4.3. Verificarea arborelui la deformaţii

Sub acţiunea sarcinilor exterioare, arborii suferă deformaţii de încovoiere şi de torsiune.

Calculul arborelui la deformaţii este un calcul de verificare, efectuat în scopul preîntâmpinării
funcţionării necorespunzătoare a organelor de maşini susţinute şi a lagărelor.
Verificarea arborelui la deformaţii de încovoiere constă în stabilirea deformaţiilor efective
(săgeţi în dreptul forţelor exterioare şi unghiuri de rotire în lagăre) şi compararea acestora cu
deformaţiile maxime admise.
Deformaţiile se determină prin una din metodele cunoscute din Rezistenţa materialelor,
metode bazate pe ecuaţia fibrei medii deformate (integrarea analitică a ecuaţiei diferenţiale a
fibrei medii deformate, metoda grinzilor fictive, metoda ecuaţiei celor două rotiri şi a celor două
săgeţi, metoda ecuaţiei celor trei săgeţi) sau pe expresiile energiei de deformaţie, bazate pe
ecuaţia Mohr-Maxwell, teorema lui Castiliano, teorema lui Betti; metoda Mohr-Maxwell-
Vereşceaghin etc.
În cazul în care forţele exterioare acţionează în două plane perpendiculare, se determină
separat deformaţiile din cele două plane, orizontal (δH, φH ) şi vertical (δV, φV ), deformaţiile totale
obţinându-se prin însumarea geometrică a deformaţiilor din cele două plane.
δ = δ 2H + δV2 ; ϕ = ϕ2H + ϕV2 . (5.24)
Deformaţiile efective de încovoiere ale arborilor trebuie să fie mai mici decât deformaţiile
admisibile (δ ≤ δa; φ ≤ φa), care depind de condiţiile de funcţionare ale ansamblului din care face
parte arborele. Pentru evitarea modificării exagerate a jocurilor din angrenaje, săgeţile în dreptul
roţilor dinţate se limitează la valori admisibile δa = (0,01…0,03)m, unde m este modulul danturii.
Pentru funcţionarea corespunzătoare a lagărelor, unghiurile de rotire din lagăre se limitează la
valorile admisibile dependente de tipul lagărului (lagăr cu alunecare, lagăr cu rulmenţi radiali cu
bile sau role cilindrice, lagăr cu rulmenţi oscilanţi etc.).