Vous êtes sur la page 1sur 5

Description de l'Œuvre

Description Prologue Acte 1 Acte 2 Acte 3 Epilogue

Les Contes d'Hoffmann, un testament en forme de chef-d’œuvre. Pour son chant du cygne, Jacques Offenbach signe un ouvrage à
rebours de ses opérettes satiriques et décapantes qui moquaient, tout en l’enchantant, un Second Empire en quête de plaisirs et
d’oubli. Certes, Offenbach n’oublie pas d’amuser dans cet opéra fantastique, mais il colore les aventures du poète Hoffmann d’une
dimension noire et fatale – à l’image des quatre figures maléfiques qui l’accompagnent et le poussent au malheur. Dans cette quête
de l’absolu et de l’idéal féminin, la griserie se mêle au macabre, la veine populaire aux embrasements lyriques. Les  Contes
d’Hoffmann, ce sont trois époques de la vie sentimentale d’un homme, trois histoires formant un opéra inclassable, chef-d’œuvre du
romantisme français, dédale de vertige et de légèreté.
Résumé

A Munich, dans la taverne à vins de Luther – là où débute et finit l’opéra – le poète Hoffmann, flanqué de son confident Nicklausse,
entame le récit de ses trois amours malheureux, dans lesquels le conseiller Lindorf a joué un rôle crucial, vêtu de trois costumes
différents, tous plus diaboliques les uns que les autres. Dans la passion folle d’Hoffmann pour la poupée Olympia, Lindorf est
devenu Coppélius, camelot brisant net le rêve impossible du poète. Face à la cantatrice Antonia, il a été le Docteur Miracle,
charlatan maléfique dont les conseils ont foudroyé la jeune fille, et tué par là même l’amour éperdu d’Hoffmann pour elle. A Venise
enfin, le magicien Dapertutto a manœuvré la courtisane Giulietta – objet des désirs d’Hoffmann – pour qu’elle obtienne de lui son
reflet – autrement dit son âme. Mais Giulietta a fui, et la jalousie et le crime se sont mêlés à cette histoire sordide, funeste une fois
de plus.
Prologue

Le poète Hoffmann s’est mis en tête de raconter ses amours – trois amours malheureux mis en échec par trois personnages
maléfiques, peut-être une seule et même incarnation du Diable, peut-être cet inquiétant conseiller Lindorf qui rôde et se moque de
lui. Ivre, Hoffmann commence par entonner la légende de Kleinzach, avant de se laisser rattraper par ses passions tristes.

Extrait : « Il était une fois à la cour d’Eisenach »


Acte 1

Ebloui par la beauté d’Olympia, que le Docteur Spalanzani a présentée avec malice, Hoffmann s’est laissé aveugler : cette Olympia
qu’il aime est une poupée ! Un automate ! Doué d’un vocabulaire très limité, mais capable néanmoins de réciter de sa voix suraiguë
de délicieux couplets. Et d’étourdir totalement Hoffmann.

Extrait : « Les oiseaux dans la charmille »


Acte 2

Olympia a été détruite par Coppélius, et Hoffmann s’est brusquement réveillé de ses illusions. Son deuxième amour s’appelle
Antonia : cette douce jeune fille est chanteuse, mais atteinte d’une maladie mortelle qui lui interdit la moindre vocalise. Hoffmann,
tout comme le père d’Antonia, lui recommandent d’être sage et de se retenir. Mais l’intervention du Docteur Miracle est fatale, qui lui
ordonne de chanter et de chanter encore, osant même lui faire apparaître sa mère en songe. Antonia s’écroule mortellement.

Extrait : « Ta mère, oses-tu l’invoquer ? »


Acte 3

La nouvelle passion d’Hoffmann l’entraine à Venise, où il s’est épris de la courtisane Giulietta, sous le pouvoir du magicien
Dapertutto. En compagnie de Nicklausse, confident d’Hoffmann, Giulietta entonne une barcarolle  Belle nuit, ô nuit d’amour ….

Extrait : « Belle nuit, ô nuit d’amour »


Epilogue

On retrouve Hoffmann dans la taverne de Luther où il a livré ses trois récits. Qu’espérer désormais  ? Une nouvelle conquête ?
Lindorf lui chipe à l’instant même la cantatrice Stella, qui pourrait être l’incarnation des trois femmes qu’il a aimées. Que faire sinon
se saouler encore ? La Muse attire alors le poète, tâchant d’adoucir ses peines à jamais : «  des cendres de ton cœur réchauffe ton
génie ».

Extrait : « Des cendres de ton cœur réchauffe ton génie » 

II

PROLOG
Poetul E.T.A. Hoffmann este îndrăgostit de Stella, o cântăreață de
operă renumită. Lindorf, un consilier bogat, o iubește și el și a
interceptat o notă pe care i-a scris-o lui Hoffmann. Lindorf este
încrezător că o va câștiga pentru el însuși.
Ajuns la taverna lui Luther cu un grup de studenți, Hoffmann
cântă o baladă despre un pitic desfigurat pe nume Kleinzach. În
timpul cântecului, mintea lui rătăcește la amintirile unei femei
frumoase. Când Hoffmann îl recunoaște pe Lindorf drept rivalul
său, cei doi bărbați schimbă insulte. Muza lui Hoffmann, care și-a
asumat înfățișarea prietenului său Nicklausse, îl întrerupe, dar
întâlnirea îl lasă pe poet cu un sentiment de dezastru iminent. El
începe să spună poveștile celor trei iubiri din trecut.

ACTUL I
În atelierul său din Paris, excentricul inventator Spalanzani a creat
o păpușă mecanică pe nume Olympia. Hoffmann, care crede că
fata este fiica lui Spalanzani, s-a îndrăgostit de ea. Fostul partener
al lui Spalanzani, Coppélius, îi vinde lui Hoffmann o pereche de
ochelari magici, prin care doar el o percepe pe Olympia ca fiind
umană. Când Coppélius îi cere partea din profiturile pe care cei
doi inventatori se așteaptă să le obțină din păpușă, Spalanzani îi dă
un cec fără valoare.

Oaspeții ajung la târg, iar Olympia captivează mulțimea cu


interpretarea unei arii uluitoare, care este întreruptă de mai multe
ori pentru ca mecanismul păpușii să fie reîncărcat. Uitat de acest
lucru în timp ce o privea prin ochelari, Hoffmann este fermecat. El
își declară dragostea, iar cei doi dansează. Olympia se învârte din
ce în ce mai repede pe măsură ce mecanismul ei scăpa de sub
control. În timpul corp la corp, ochelarii lui Hoffmann se sparg.
Coppélius, după ce a descoperit că cecul nu are valoare, se
întoarce furioasă. O apucă pe Olympia și o sfâșie în timp ce
oaspeții îl batjocoresc pe Hoffmann că s-a îndrăgostit de o
mașinărie.

ACTUL Iii
ACTUL II
Într-o casă elegantă din München, tânăra Antonia cântă un cântec
de dragoste plângător, plin de amintiri despre mama ei moartă, o
cântăreață celebră. Tatăl ei, Crespel, a luat-o în speranța de a-și
pune capăt aventurii cu Hoffmann și o roagă să renunțe la cântat:
Ea a moștenit inima slabă a mamei sale, iar efortul îi va pune viața
în pericol. Hoffmann sosește, iar Antonia i se alătură cântând până
aproape că leșină. Crespel se întoarce, alarmat de sosirea
șarlatanului Dr. Miracle, care a tratat-o pe soția lui Crespel în ziua
în care a murit. Doctorul susține că o poate vindeca pe Antonia,
dar Crespel îl acuză că și-a ucis soția și îl obligă să iasă.
Hoffmann, auzind conversația lor, îi cere Antoniei să renunțe la
cântat, iar aceasta acceptă fără tragere de inimă. În momentul în
care a plecat, Miracle reapare, îndemnând-o pe Antonia să cânte.
El evocă o viziune a mamei ei, care susține că vrea ca fiica ei să
retrăiască gloria propriei ei faime. Antonia nu poate rezista.
Cântarea ei devine din ce în ce mai febrilă până când se
prăbușește. Miracle o declară cu răceală moartă.

ACTUL III
ACTUL III
La palatul ei din Veneția, curtezana Giulietta se alătură lui
Nicklausse pentru a cânta o barcarolă. O petrecere este în
desfășurare, iar Hoffmann laudă în batjocură plăcerile cărnii. Când
Giulietta îl prezintă iubitului ei actual, Schlémil, Nicklausse îl
avertizează pe poet împotriva farmecului curtezanei. Hoffmann
neagă orice interes pentru ea. După ce le-a auzit, sinistruul
Dapertutto scoate un diamant mare cu care o va mitui pe Giulietta
pentru a-i fura reflexia lui Hoffmann – la fel cum ea a furat deja
umbra lui Schlémil. În timp ce Hoffmann este pe cale să plece,
Giulietta îl seduce să-și mărturisească dragostea pentru ea.
Schlémil se întoarce și o acuză pe Giulietta că l-a părăsit pentru
Hoffmann, care își dă seama cu groază că și-a pierdut reflexia.
Schlémil îl provoacă pe Hoffmann la duel și este ucis. Hoffmann
ia cheia budoirului Giuliettei de la rivalul său mort, dar găsește
camera goală. Întorcându-se, o vede ieșind din palat în brațele
piticului Pitichinaccio.
EPILOG
După ce și-a terminat poveștile, tot ce își dorește Hoffmann este să
uite. Nicklausse declară că fiecare poveste descrie un aspect diferit
al unei singure femei: Stella. Ajunsă în tavernă după spectacolul
ei, diva îl găsește pe Hoffmann beat și pleacă cu Lindorf. Muza
renunță la forma lui Nicklausse și își reia adevărata înfățișare,
spunându-i poetului să găsească consolare în geniul său creator.

Vous aimerez peut-être aussi