Vous êtes sur la page 1sur 4

- Idei de joaca, jocuri si activitati pentru

copii, desfasurate in casa


De multe ori, m-am aflat în impas când vremea ne-a obligat pe mine și copilul
meu să stăm în casă. Cum să îl bucur pe copil, ce activități să mai desfășurăm,
ce jocuri să mai inventăm, numai să-i văd bucuria sinceră, de copil, pe chip,
aceeași pe care am avut-o eu, fiind copil? 
  
Și am știut încă de la început că voi pune în practică învățarea prin joacă. 
  
Am încercat, în rândurile ce urmează, să vă dau câteva idei de jocuri și activități
cu copiii mici, de grădiniță și nu numai, pentru în casă, din activități pe care le-
am desfășurat eu și partenerul meu, permanent dornic de joacă și atenție. 
  
  
  
1. Desenăm și colorăm. Eu nu am niciun talent la desen, așa încât cumpăr cărți
de colorat sau printez forme cu personajele lui preferate. Ei, ca să fiu sinceră,
talentatul în familie este soțul, pe care l-a și moștenit Rareș. Mai învăț și eu de la
ei... 
  
2. Pictăm scoici, pietre, pe lemn. 
  
3. Facem puzzle. 
  
4. "Cine pune primul degetul pe culoarea ..." copilul este foarte încântat de jocul
acesta. Eu l-am inventat (bine, jocul, sigur, există de când lumea și pământul,
însă eu nu-l știam) pe vremea când învățam animalele. Aveam o cărticica pentru
copii și câștiga cine punea degetul primul pe cățel, ori tigru, ori găina... copilul
câștiga mereu! 
  
5. Ne jucăm "De-a v-ați ascunselea". Când era foarte mic, copilul meu își
ascundea doar ochii și eu trebuia să-l găsesc, deși îl aveam, de multe ori, chiar în
față. 
  
6. Ne jucăm "rece, cald, fierbinte!". Ascundem, pe rând, câte un obiect și celălalt
trebuie să-l găsească după indicațiile: "rece, cald, fierbinte!", în funcție de cât de
aproape este de obiectul ascuns. 
  
7. Spălam geamurile. Asta chiar este o activitate preferata, mai ales că are și un
instrument special. Eu mă declar foarte satisfăcută de munca lui, deși geamul
este plin de zoaie. 
  
8. Facem felicitări. Și decupăm, lipim, colorăm. 
  
9. Am făcut decoruri pentru bradul de Crăciun: celebra beteală din copilărie
confecționată din hârtie colorată, globuri, diverse forme. 
  
10. Desenăm cu degetele. 
  
11. Îi citesc povești. 
  
12. Ne uităm împreună la filme Disney. Am vizionat toate filmele de desen
animat. Le recomand pe toate și copiii chiar au ce învăța din ele: "Pisicile
aristocrate", "Cartea Junglei", "101 Dalmațieni", "Peter Pan", "Frumoasa și
Bestia", "Cenușăreasă", "Frozen", "Tangled (Rapunzel)", "Brave (Neînfricată)",
"Bambi", "Mulan", "Rio", "Albă că zăpada", "Aventurile lui Sammy", "Dumbo",
"în căutarea lui Nemo", "Madagascar", "Prințesa și Broscoiul", "Doamna și
Vagabondul", "Frumoasa din Pădurea Adormită" "Tinker Bell", "Arthur
Christmas", "Mr. Peabody and Sherman" etc. 
  
13. Facem scenete. Iar o activitate preferata a copilului meu. Intră foarte bine în
diverse roluri și mă uimește cu replici întocmai ca în poveste. 
  
14. Jucăm "Avioane". Bine, eu și soțul meu. Copilul face echipă cu unul dintre
noi și este cu adevărat fericit când reușește să ochiasca un obiectiv. Dar se
plictisește repede. 
  
15. Jucăm "Baba-oarba!" și Rareș râde în hohote. 
  
16. Jucăm toți trei "Telefonul fără fir". Nici nu vă imaginați ce distracție este... 
  
17. Jucăm "Ce încape într-o valiză". Bine, îl personalizăm cu "ce luăm în geanta
de plajă", "ce plantăm în grădină" etc. 
  
18. Cântăm și dansăm, facem coregrafii. 
  
19. Jucăm "Oprește-te din dans!" sau "Dansează până îngheți!".  Tati ne pune o
melodie și noi dansăm până ce o pune pe pauză. Este foarte amuzant, mai ales că
eu rămân în poziții aproape imposibile. Copilul a venit cu jocul acesta învățat la
grădiniță. Mulțumim, miss Larisa, pentru idee. 
  
20. Învățam engleză dansând și respectând coregrafii. Căutați Patty Shukla pe
internet, copiii adoră cântecele ei. 
  
21. Nu am făcut niciodată, însă am găsit o idee genială de joacă și învățare prin
joacă: experimente chimice. Sigur, sigur, copilul meu vă fi încântat. 
  
22. Plantăm. Avem ghivecele noastre cu flori, dar și busuioc, mentă, rozmarin
etc.
  
23. Exproram pe Google Earth. 
  
24. Jucăm, o viață cu o viață, jocuri distractive și constructive pe telefonul mobil
ori pe tabletă. 
  
25. Ne imaginăm ce personaje și forme pot îmbrăca norii de pe cer. Apoi, chiar
pare totul atât de real... Copilul este maestru la jocul acesta. 
 
 26. Jucăm "Bisericuța" cu cărțile de joc. Pentru cine nu știe sau nu-și mai
amintește, se face o casă din sprjinirea unor grupuri de cărți pe o temelie de cărți
de joc împrăștiate. Pierde cine dărâmă bisericuța, vrând să extragă o carte din
temelie. 
  
27. Jucăm "Turnul". Este un joc pe care l-am achiziționat și este foarte atractiv,
compus din piese de lemn (există și cu piese din plastic) cu care se alcătuiește un
turn. 
  
28. Facem formație muzicală cu mai multe instrumente: orgă, chitară și
muzicuța, tobă. împărțim instrumentele între noi trei în funcție de preferințe și
abilități. 
  
29. Desenăm pe oglindă cu markere care se curată ușor. 
  
30. Bucătărim. Facem parjiturele sau chiar pizza împreună. 
  
31. Spălam vase cu una din soluțiile care nu conțin substanțe nocive. 
  
32. Facem diverse forme din plastilină. 
  
33. Facem cazemată și ne ascundem de inamic. 
  
34. Am făcut binoclu din unirea a două suporturi pentru hârtia igienică și ne-am
prefăcut cercetași. 
  
35. Facem teatru de păpuși cu șosete pictate. 
  
36. Nu am jucat până acum, dar este o idee foarte bună de joc: "La perete, la
perete, stop!" îl vom coopta și pe tati. 
  
37. Mi-am adus acum aminte de "telefoanele" pe care le confecționam singuri și
cream o adevărată aventură. Foloseam pahare de plastic și un cablu lung-lung,
pentru conectare între pahare. 
  
38. Jucăm "Mima", încercând să imităm animale, personaje, chiar să sugerăm
cuvinte.
  
39. Inventăm povești, chiar și poezii. Începe unul dintre noi o poveste și celălalt
o continuă în stilul său, cu câte o frază-două, până ce ajungem la glume și râs și
personaje fantastice... 
  
40. Construim din lego case, roboți, bărci etc. Copilul meu este mai inventiv
decât mine. 
  
41. Ne luptăm. Nu este activitatea mea preferată, însă așa resusesc să-l conving
să bea suc magic (făcut din diverse fructe și legume) sau să mănânce un fruct.
Le consumăm împreună, apoi vedem cine a prins mai multă putere. 
  

Vous aimerez peut-être aussi