Vous êtes sur la page 1sur 3

CURS DE CHIRURGIE GENERALĂ ŞI SEMIOLOGIE CHIRURGICALĂ 39

ABCESUL CALD

Definiţie: abcesul cald este o infecţie acută localizată ce realizează o colecţie purulentă,
bine delimitată şi circumscrisă de ţesuturile în care se dezvoltă.
Agenţii patogeni încriminaţi sunt: stafilococul, pneumococul, gonococul, colibacilul,
anaerobii. Cel mai frecvent întâlnit este stafilococul auriu.
Inocularea septică se poate produce accidental sau iatrogen. Poate evolua ca o
consecinţă a unei infecţii anterioare (furuncul, hidrosadenită), sau ca o localizare
secundară metastatică dintr-un focar septic la distanţă (abcesele hepatice, cerebrale,
renale etc.).
Din punct de vedere anatomo-patologic este constituit dintr-un conţinut şi un
conţinător. Conţinutul este reprezentat de ţesut lichefiat, leucocite distruse, microbi, ceea
ce realizează puroiul. Caracteristicile macroscopice ale puroiului pot defini agentul
patogen. Astfel, puroiul gros, cremos, inodor este întâlnit în infecţiile cu stafilococi;
fluid, sero-purulent, în cele streptococice; verzui, bogat în fibrină, în cele pneumococice;
albăstrui, în cele cu pioceanic.
Conţinătorul este o neocavitate realizată prin necroza ţesuturilor în care evoluează
procesul. Peretele cavităţii (numit şi membrană piogenă) este constituit din trei zone:
centrală, reprezentată de un depozit de fibrină în care se găsesc leucocite şi microbi;
mijlocie, reprezentat de ţesutul conjunctiv de reparaţie sau neoformaţie; periferică,
reprezentată de reacţia fibro-scleroasă a ţesuturilor din jur care formează o veritabilă
barieră biologică în delimitarea şi blocarea extinderii infecţiei.
Tabloul clinic de debut este caracterizat prin apariţia unei dureri spontane într-o regiune
unde se constată o induraţie acoperită de tegumente eritematoase, cu temperatură
cutanată crescută (modificări evidente în localizările superficiale).
După 3-4 zile, semnele locale se intensifică, durerile devin mai intense, uneori cu
caracter pulsatil, congestia tegumentelor circumscrie o tumefacţie ce prezintă în zona
centrală fluctuenţă, semnul clinic al fazei de supuraţie. În acest moment, colecţia
40 CURS DE CHIRURGIE GENERALĂ ŞI SEMIOLOGIE CHIRURGICALĂ

supurată este constituită. Semnele generale ale infecţiei se accentuează, febra îmbracă un
caracter oscilant, tipic de supuraţie.
Evoluţia abcesului netratat duce la fistulizare spre exterior, într-un viscer sau cavitate
din vecinătate. Fistulizarea poate duce uneori la vindecarea abcesului, dar mai frecvent
realizează o vindecare temporară, cu posibilitatea reapariţiei la intervale variabile de
timp a fenomenelor acute şi refistulizare. Alteori, se constituie o fistulă cronică
(modalitate des întâlnită în evoluţia abcesului perianal).
Abcesul poate evolua spre complicaţii regionale (limfangite, adenite) sau generale
(septicemie, septicopioemie).
Foarte rar, colecţiile mici se pot vindeca spontan, prin resorbţia apei din magma
purulentă, fagocitarea şi remanierea fibro-scleroasă a conţinutului, ceea ce duce la
impregnarea cu săruri de calciu, înconjurată de ţesut fibro-scleros.
Diagnosticul diferenţial al abcesului se face cu tumorile cu evoluţie acută
pseudoinflamatorie sau în proces evolutiv (mastita carcinomatoasă, sarcomul),
anevrisme ce pot adera la tegumentul adiacent inflamat, chisturi sebacei infectaţi, abcese
reci suprainfectate.
Tratamentul antiinfecţios cu antibiotice se aplică în funcţie de teren (diabetici, renali,
hepatici cronici, la cei trataţi cu imunosupresoare) sau în cazul apariţiei semnelor ce
atestă tendinţa extensiei loco-regionale (expansiune celulitică, limfangită, adenită) sau
generale a procesului. La aceştia se va asocia şi tratamentul adecvat de susţinere a stării
generale şi stimulare a imunităţii organismului.
Tratamentul local în faza de debut este conservator, constând în aplicaţii locale reci sau
calde, în funcţie de momentul evolutiv (congestie sau tendinţa la colectare).
Tratamentul chirurgical este recomandat în faza de colectare; elementele salutare ale
intervenţiei fiind: incizia, evacuarea şi asigurarea drenajului colecţiei cu meşe sau tuburi
(“ubi pus, ibi vacuo”).
În colecţiile bine delimitate şi, mai ales, profunde (abcese hepatice, renale) se poate
efectua puncţia dirijată sub echograf cu aspiraţia conţinutului şi introducere de
antibiotice, concomitent cu urmărirea atentă a evoluţiei fenomenelor.
CURS DE CHIRURGIE GENERALĂ ŞI SEMIOLOGIE CHIRURGICALĂ 41

În afara condiţiilor speciale menţionate, tratamentul abcesului cald este chirurgical,


acesta fiind singurul tratament ce asigură vindecarea corectă şi definitivă a afecţiunii,
ceea ce a determinat formularea postulatului “cele mai eficiente antibiotice sunt incizia
şi drenajul la punctul decliv”.

Vous aimerez peut-être aussi