MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE 

ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI 

ORDIN Nr. 2/N/ 
din: 13.01.1997 

Având în vedere: 
­ Avizul Consiliului Tehnico­Ştiinţific nr. 429/12.1996 
­  În temeiul H.G. nr. 456/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului 
Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, 
­ În conformitate cu Hotărârea Parlamentului nr. 12/1996 şi a Decretului nr. 
591/1996, 
­  Ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului emite următorul 

ORDIN 

Art. 1 ­ Se aprobă: 
„Specificaţie tehnică privind cerinţe pentru proiectarea şi executarea 
construcţiilor în soluţie de structură spaţială reticulată planară", ST013 ­ 97; 
Art. 2 ­ Specificaţia tehnică de la art. 1 intră în vigoare la data publicării în Buletinul 
Construcţiilor. 
Art. 3 ­ Direcţia Programe de Cercetare şi Reglementări Tehnice va aduce la îndeplinire 
prevederile prezentului Ordin. 

MINISTRU 
NICOLAE NOICA
 SPECIFICAŢIE TEHNICA 
PRIVIND 
CERINŢE PENTRU PROIECTAREA ŞI 
EXECUŢIA CONSTRUCŢIILOR 
ÎN SOLUŢIE DE STRUCTURĂ 
SPAŢIALĂ RETICULATĂ PLANARĂ 
INDICATIV ST013 ­ 97 

ELABORATĂ DE LABORATORUL DE CERCETARE ŞI 
ÎNCERCĂRI MATERIALE, ELEMENTE, SUBANSAMBLE 
ŞI STRUCTURI DIN METAL ŞI LEMN 

Director general:  Dr. ing. Paul Popescu 
Director departament:  Prof. dr. ing. Augustin Popăescu 
Şef laborator:  Dr. ing. Magda Dinculescu 
Responsabil temă:  Dr. ing. Magda Dinculescu
NOTA AUTORILOR: 

Prezenta ediţie aduce  modificări  importante precedentei ediţii din 1981,  în acord 

cu progresele înregistrate, în special pe plan naţional, cu privire la studierea, cunoaşterea 
comportării şi dezvoltarea acestei categorii de construcţii. 
Autorii specificaţiei tehnice aşteaptă cu interes, din partea utilizatorilor, observaţii 
şi sugestii care vor fi luate în considerare la redactarea viitoarei ediţii. 

Elaboratori:  Dr. ing. Magda Dinculescu, Prof. dr. doc. ing. Mircea Soare, 
Colaboratori: Dr. ing. Ion Pepenar (partea 1, cap. 8 şi partea II, cap. 9), 
Dr. ing. Dan Dumitrescu (partea 1, la cap. 9 şi partea II, la cap. 10), 
Ing. Nicolae Georgescu (partea I, la cap. 7 şi partea II, la cap. 8), 
Ing. Vasile Radianov (partea I, cap. 11).
 CUPRINS 

I. STRUCTURI SPAŢIALE RETICULATE PLANARE METALICE 
1. GENERALITĂŢI 
2. PARTICULARITĂŢI. DOMENIU DE UTILIZARE 
3. CONFORMARE GEOMETRICĂ 
4. MATERIALE 
5. CALCUL 
6. ELEMENTE DE PROIECTARE 
7. CONFECŢIONARE, TRANSPORT, MONTAJ 
8. PROTECŢIA ANTICOROSIVĂ 
9. PROTECŢIA LA FOC 
10. ÎNCERCAREA STRUCTURII 
11. URMĂRIREA COMPORTĂRII ÎN TIMP 
II. STRUCTURI SPAŢIALE RETICULATE PLANARE 
CU ALCĂTUIRE MIXTĂ (OŢEL­BETON ARMAT) 
1. GENERALITĂŢI 
2. PARTICULARITĂŢI. DOMENIU DE UTILIZARE 
3. CONFORMARE GEOMETRICĂ 
4. SOLUŢII CONSTRUCTIVE 
5. MATERIALE 
6. CALCUL 
7. ELEMENTE DE PROIECTARE 
8. CONFECŢIONARE, TRANSPORT, MONTAJ 
9. PROTECŢIA ANTICOROSIVĂ 
10. PROTECŢIA LA FOC 
11. ÎNCERCAREA STRUCTURII 
12. URMĂRIREA COMPORTĂRII ÎN TIMP 

ÎNCHEIERE 

LISTA REGLEMENTĂRILOR LA CARE SE FAC REFERIRI ÎN TEXT 

ANEXA: EXEMPLU DE CALCUL PENTRU NOD CURENT DIN FAŢA 
INFERIOARĂ A UNEI STRUCTURI SPAŢIALE RETICULATE PLANARE
 SPECIFICAŢIE TEHNICĂ PRIVIND CERINŢE PENTRU 
PROIECTAREA ŞI EXECUTAREA CONSTRUCŢIILOR IN  INDICATIV 
SOLUŢIE DE STRUCTURĂ SPAŢIALĂ RETICULATĂ  STO13­97 
PLANARĂ 

I. STRUCTURI SPAŢIALE METALICE 

1. GENERALITĂŢI 
1.1.  Structurile spaţiale sunt sisteme constructive moderne utilizate la acoperirea 
suprafeţelor cu deschideri libere mari pe ambele direcţii (fără rezemări intermediare), ce 
caracterizează  construcţiile  destinate  adăpostirii  aglomerărilor  mari  de  oameni.  Ele  sunt 
raţionale  din  punct  de  vedere  structural,  al  consumurilor  specifice,  execuţiei,  costurilor 
pentru  întreţinere  şi  se  pretează  la  modernizări  /  extinderi  ale  construcţiilor  în  a  căror 
componenţă se află. 
1.2. O structură spaţială poate fi definită ca  fiind  un ansamblu tridimensional de 
elemente structurale capabile să preia încărcări ce pot fi aplicate în orice punct, înclinate 
cu orice unghi în raport cu suprafaţa structurii şi acţionând în orice direcţie. 
Structurile  spaţiale  pot  fi  realizate  din  elemente  uzinate  simple,  adesea  de  formă  şi 
dimensiuni obişnuite, care sunt produse în unităţi de confecţii metalice asamblate uşor şi 
rapid pe şantier. 
1.3.  Structurile  spaţiale  reticulate  planare  sunt  sisteme  de  bare  drepte  având 
extremităţile (noduri) situate  în două sau  mai  multe plane paralele care  constituie  feţele 
structurii. 
1.4. Prezenta specificaţie tehnică pentru proiectare şi execuţie se referă  numai  la 
structurile spaţiale reticulate planare  în dublu strat pentru acoperiş, care au ce  mai  largă 
aplicabilitate.  În  text,  pentru  simplificare,  ele  sunt  numite  structuri  spaţiale  reticulate 
planare. 
La  aceste  structuri  nodurile  dintr­o  faţă  sunt  unite  cu  nodurile  din  cealaltă  faţă 
prin bare­diagonale. 
1.5.  Structurile spaţiale reticulate planare au o conformare regulată caracterizată 
prin  repetarea  de  un  număr  mare  de  ori  a  unui  element  constituent  (modul):  bară, 
subansamblu plan sau spaţial, (de obicei piramidal). 
Dimensiunile  modulului  sunt  dictate  de  mai  mulţi  factori:  deschidere,  încărcări, 
sistemul  de  învelitoare,  tipul  de  nod,  aspectul  arhitectural,  posibilităţile  de  transport, 
tehnologii de execuţie. 

Elaborată de:  Aprobată de: 
INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE­DEZVOLTARE  MINISTRUL LUCRĂRILOR 
IN CONSTRUCŢII ŞI ECONOMIA CONSTRUCŢIILOR  PUBLICE ŞI AMENAJĂRII 
INCERC  TERITORIULUI ­ MLPAT 
cu ord. 2/N/
 În  fig.  1  sunt  prezentate  exemple  de  acoperişuri  realizate  în  soluţie  de  structuri 
spaţiale reticulate planare: 
• fig. la, 1b ­ în ţară 
• fig. 1c... 1f ­ în străinătate 
1.6.  Modul de dispunere  a  barelor şi  condiţiile de rezemare trebuie să  fie astfel 
încât să asigure indeformabilitatea geometrică a structurii. 
Carelajul  fiecărei  feţe  poate  fi  deformabil  sau  indeformabil.  Indeformabilitatea 
geometrică a întregii structuri este asigurată de diagonale şi de condiţiile de contur. 
1.7.  Barele  structurii  sunt  supuse,  în  principal,  la  eforturi  axiale,  influenţa 
momentelor  încovoietoare  şi  de  torsiune  fiind  nesemnificativă  chiar  în  cazul  sistemelor 
îmbinate rigid. 
1.8.  Prezenta  specificaţie  tehnică  cuprinde  cerinţe  şi  prevederi  speciale  care  ţin 
seama de particularităţile structurilor spaţiale reticulate planare. 

2. PARTICULARITĂŢI. DOMENIU DE UTILIZARE 

2.1.  Structura  spaţială  reticulată  planară  este  un  sistem  constructiv  la  care  nu 
există descărcări succesive de pe o direcţie pe alta şi nu mai există elemente principale şi 
elemente secundare. 
2.2.  Structura  spaţială  reticulată  planară  îmbină  efectul  de  grindă  cu  zăbrele  cu 
cele de dală. 
2.3.  Toate  elementele  componente  ale  structurii  participă  la  preluarea  şi 
transmiterea  încărcărilor  exterioare,  ceea  ce  conduce  la  uniformizarea  dimensiunilor 
acestor elemente. 
2.4.  Particularităţile de la pct. 2.1...2.3 conferă sistemului următoarele avantaje: 
­ posibilitatea acoperirii pe suprafeţe mari fără reazeme intermediare. 
­ posibilitatea extinderii în spaţii limitate a unor clădiri existente (datorită pasului 
mic al structurii, o soluţie reticulată se recomandă de la sine). 
­ deosebită  libertate la proiectare (în privinţa  formei  în plan, a pasului structurii, 
configuraţiei geometrice, rezemării etc. 
­  greutate  proprie  redusă  în  comparaţie  cu  structurile  din  beton  armat  şi 
precomprimat, conducând la reducerea greutăţii restului construcţiei. 
­ rezerve de siguranţă în cazul unor defecţiuni locale. 
­ rigiditate mare la montaj şi în stadiul final (de serviciu) 
­ industrializarea confecţionării şi montajului. 
­  uşurinţă  la  manipulare  şi  transport  datorită  greutăţii  reduse  a  elementelor 
uzinate. 
­ mare diversitate a soluţiilor de montaj. 
­ montare rapidă cu mijloace şi scule obişnuite. 
­ posibilitatea suspendării unor sarcini  izolate practic  în orice punct al suprafeţei 
acoperişului. 
­ posibilitatea preluării încărcărilor nesimetrice (neuniforme) datorate depunerilor 
de zăpadă, precum şi a încărcărilor concentrate mari sau nesimetrice. 
­  spaţiu tehnic liber permiţând amplasarea unor unităţi de instalaţii.
 ­ rezemarea simplă a învelitorii în diferite variante. 
­ posibilitatea suspendării unui plafon. 
­  posibilitatea  iluminării  naturale  prin  cupolete  izolate  (de  dimensiunea 
ochiurilor) sau prin luminatoare. 
2.5.  Spaţiile acoperite cu structuri de rezistenţă  proiectate în soluţie de  structuri 
spaţiale  reticulate  planare  au  destinaţii  variate  atât  în  domeniul  social  cultural  cât  şi 
industrial:
­  săli  de  sport,  săli  de  educaţie  fizică  pentru  unităţile  de  învăţământ,  patinoare, 
bazine de înot etc. 
­  săli polivalente, săli de spectacole, cinematografe, săli de expoziţie, pavilioane 
economice (fixe sau itinerante) etc. 
­ amfiteatre, săli de recepţie etc. 
­ garaje, depouri, hangare. 
­ ateliere de producţie, hale pentru încercări. 
­ hale industriale. 
2.6.  Structurile spaţiale reticulate planare pot fi utilizate, de asemenea, la clădirile 
multietajate, pentru acoperişuri, planşee, pereţi de închidere verticali sau uşor înclinaţi. 
2.7.  Structurile  spaţiale  reticulate  planare  pentru  acoperiş  reprezintă  o  soluţie 
competitivă, în raport cu alte soluţii, pentru deschideri > 24 m. Domeniul lor optim este 
cel al deschiderilor libere variind între 30 şi 65 m. 
Practica  arată  că  la  deschideri  mai  mari  de  60  ­  65  m  săgeata  devine  factor 
determinant,  astfel  că  limita  economică  pentru  structurile  spaţiale  reliculate  planare  în 
dublu strat se situează în jurul a 60 ­ 65 m. 
Pentru  deschideri  libere  mai  mari  de  60  ­  65  m  sunt  indicate  structuri  spaţiale 
reticulate  planare  în  triplu  strat  (structuri  de  tip  placă  rigidă,  dar  uşoară)  având  în 
alcătuire trei feţe: superioară, mediană* )  şi inferioară (fig. lf şi 3b). După caz, structurile 
în  triplu  strat  (dispuse  în  zonele  marginale)  pot  fi  asociate  cu  structuri  în  dublu  strat 
(dispuse în zona centrală). 
Structurile în triplu strat nu fac obiectul prezentei specificaţii tehnice. 
2.8.  Forma  în  plan      a  structurilor  spaţiale  reticulate  planare  este  ­  obişnuit  ­ 
dreptunghiulară, recomandabil cât mai apropiată de pătrat. Pot fi adoptate şi alte forme în 
plan  (cum  sunt:  trapezoidală,  rombică,  hexagonală,  circulară  etc),  cu  rezolvarea 
corespunzătoare a rezemărilor. 
Informativ,  în  fig.  2  sunt  prezentate  forme  în  plan** )  mai  puţin  uzuale  pentru 
structuri spaţiale reticulate planare. 
2.9.  Acoperişurile  în  soluţie  de  structuri  spaţiale  reticulate  planare  pot  avea 
denivelări pe parcursul lor ca, de exemplu, în fig. 3. 
2.10.  Structurile  spaţiale  reticulate  planare  sunt  aplicabile,  de  regulă,  tramelor 
izolate, astfel încât barele din faţa superioară să lucreze la compresiune, iar barele din faţa 
superioară la întindere. 
2.11.  Structurile spaţiale reticulate planare pot fi, însă, continue pe două sau mai 
multe  deschideri,  continuitatea  fiind  realizată  pe  o  direcţie  sau  două  direcţii 
(perpendiculare)  ca,  de  exemplu,  în  fig.  4.  Reazemele  intermediare  pot  fi  rigide  (pereţi 
intermediari) sau elastice (grinzi cu zăbrele în înălţimea structurii). 
*)   Faţa mediană este situată la mijlocul înălţimii structurii. 
**) Structuri spaţiale aplicate în străinătate
 2.12.  Înclinarea  acoperişului  în  soluţie  de  structură  spaţială  reticulată  poate  fi 
realizată cu una sau două pante. 
În vederea asigurării efectului de şaibă, panta recomandabilă este de maxim 3%. 
Înclinarea acoperişului  cu o singură pantă poate fi realizată prin  montarea direct 
înclinată a structurii, pe grinzi a căror faţă superioară asigură înclinarea dorită. 
Înclinarea acoperişului cu două pante poate fi realizată fie prin montarea înclinată 
a celor doi versanţi ai structurii (a cărei conformare geometrică şi rezolvări constructive 
vor  fi  alese  corespunzător),  fie  ­  în  cazul  pantelor  mici  ­  prin  montarea  orizontală  a 
structurii  şi crearea deasupra acesteia a unui  schelet  metalic pentru susţinerea  învelitorii 
(de regulă alcătuit din popi şi pane). 

3. CONFORMARE GEOMETRICĂ 

3.1.  Structurile  spaţiale  reticulate  planare  reprezintă  o  dezvoltare  a  structurilor 

reticulate  planare  într­un  singur  strat  (acestea  din  urmă  limitate  la  deschideri  de 
maximum 10 m şi supuse, în principal, acţiunii momentelor încovoietoare). 
3.2.  Structurile spaţiale reticulate planare sunt caracterizate prin: 
­ figura geometrică ce subîmparte planul fiecărei feţe (forma ochiurilor); 
­ poziţia relativă a barelor din cele două feţe în raport cu conturul; 
­ alcătuirea relativă a celor două feţe. 
La conformitatea geometrică se  va avea  în  vedere ca structura propusă să nu  fie 
un sistem critic (care nu asigură stricta indeformabililate geometrică). 
3.3. Feţele superioară şi inferioară pot avea ochiuri triunghiulare, pătrate, rombice 
şi hexagonale, caracterizate prin lungimi de bare identice în fiecare faţă. 
Tipurile de structuri  la care ochiurile comportă două (sau mai  multe)  lungimi de 
bare distincte nu fac obiectul prezentei specificaţii tehnice. 
3.4.  Rigiditatea globală a unei structuri spaţiale reticulate planare este funcţie de 
conformarea ei geometrică (forma, respectiv, indeformabilitatea ochiurilor). 
Structurile  cu  ochiuri  triunghiulare  sunt  mai  rigide  decât  cele  cu  ochiuri  pătrate, 
care, la rândul lor, sunt mai rigide decât cele cu ochiuri hexagonale. 
3.5.  După  forma  ochiurilor  din  cele  două  feţe  şi  a  modului  de  dispunere  a 
diagonalelor,  este  posibilă  o  mare  varietate  de  structuri  spaţiale  reticulate  planare. 
Soluţiile  cele  mai  simple  sunt  şi  cele  mai  atractive;  ele  au  drept  consecinţă  o  serie  de 
avantaje de ordin constructiv, cum ar  fi: posibilităţi de tipizare/uzinare/confecţionare de 
subansambluri,  montaj  rapid,  mare  elasticitate  în  amplasarea  luminatoarelor/trecerea 
ţevilor şi conductelor etc. 
3.6. La alegerea lipului de structură spaţială reticulată planară (forma ochiurilor), 
va fi avută în vedere şi forma conturului. În vederea asigurării unor condiţii normale de 
rezemare  va  fi  evitată  modificarea  conformării  regulate  prin  îndesirea  nodurilor  şi 
adăugarea de bare. 
3.7.  Principalele tipuri de structuri spaţiale reticulate planare sunt următoarele: 
3.7.1.  Structura  spaţială  planar  triunghiulară  (fig.  5).  Barele  din  fiecare  faţă 
formează  triunghiuri  echilaterale.  Cele  două  feţe  sunt  translate  oblic,  astfel  încât  în 
proiecţie apar hexagoane regulate stelate.
 Din fiecare nod pleacă trei diagonale la nodurile vecine din 
faţa cealaltă. 
3.7.2. Structura spaţială planar pătrată ­ cu cea mai largă aplicare şi aplicabilitate. 
Cele mai uzuale tipuri de structuri planar pătrate sunt: 
3.7.2.1.  Structura  spaţială  planar  pătrată  simplă  (fig.  6)  la  care  cele  două  feţe  ­ 
identice  ­  sunt  subîmpărţite  în  pătrate  având  laturile  l  paralele,  atât  între  ele  cât  şi  cu 
conturul  dreptunghiular  al  structurii.  În  privinţa  aşezării  relative  a  celor  două  carelaje 
plane, nodurile unei feţe corespund pe verticală cu centrele pătratelor celeilalte feţe. 
Nodurile  celor  două  feţe  sunt  legate  prin  diagonale,  dispuse  în  plane  verticale 
orientate la 45° faţă de barele orizontale. 
La fiecare nod se întâlnesc câte 8 bare (4 bare dintr­o faţă şi 4 diagonale). 
3.7.2.2.  Păstrând  integral  conformarea  geometrică  a  structurii  spaţiale  reticulate 
planar pătrate simple,  însă  modificând orientarea barelor  faţă de contur, şi anume rotire 
cu 45°, se obţine structura spaţială planar pătrată oblică (fig. 7). 
3.7.2.3.  Structura spaţială planar pătrată diagonală (fig. 8),  la  care cele două  feţe 
sunt subîmpărţite diferit în pătrate; barele din faţa superioară sunt orientate la 45° faţă de 
barele  din  faţa  inferioară.  În  acest  fel,  nodurile  superioare  corespund  ­  pe  verticală 
mijloacelor  barelor  din  faţa  inferioară,  iar  nodurile  inferioare  corespund  centrelor 
pătratelor superioare. Dacă pasul feţei superioare este 1/  2 . Nodurile din cele două feţe 
sunt  legate  prin  diagonale,  dispuse  în  plane  verticale  orientate  la  45°  faţă  de  barele 
orizontale ale feţei superioare. 
La un nod superior se întâlnesc câte 6 bare (4 bare superioare şi 2 diagonale). 
În  mod  obligatoriu  nodurile  de  contur  vor  fi  fixate  contra  deplasărilor  în  lungul 
laturilor sau vor fi prevăzute bare de contur pentru asigurarea strictei indeformabilităţi a 
structurii.
3.7.2.4.  Păstrând  integral  conformarea  geometrică  a  structurii  spaţiale  planar 
pătrate  diagonale,  însă  modificând  orientarea  faţă  de  contur  şi  anume  rotire  cu  45°,  se 
obţine structura spaţială planar pătrată diagonală inferior (fig.9). 
3.7.2.5.  Prin eliminarea unor bare din structurile de bază descrise la pct. 3.7.2.1 ... 
3.7.2.4,  cu  o  anumită  ritmicitate,  astfel  încât  să  se  păstreze  caracterul  de  regularitate  al 
structurii,  se pot obţine  noi tipuri de  structuri cu  o densitate de  bare  mai  mică; ele  sunt 
denumite structuri spaţiale reticulate planare sistem economic. 
Spre  exemplu,  prin  eliminarea  unor  diagonale  şi,  alternativ,  a  unor  bare  din  faţa 
inferioară  a  modelului  structurii  spaţial  planar  pătrate  simple  se  poate  obţine  sistemul 
economic din fig. 11. 
La  alcătuirea  unor  sisteme  economice  va  fi  avută  în  vedere  păstrarea 
indeformabilităţii geometrice a structurii. 
3.7.2.6. Pot fi  încadrate în categoria structurilor spaţiale reticulate planare reţelele 
formate din grinzi cu zăbrele plane dispuse după două direcţii (fig. 10), contravântuite în 
plan orizontal astfel încât să formeze un sistem geometric indeformabil. 
3.7.3. Structura spaţială planar hexagonală (fig. 12), la care barele din fiecare faţă 
formează hexagoane regulate convexe; cele două feţe corespund printr­o translaţie oblică. 
Legătura între cele două feţe ale structurii este realizată prin diagonale şi montanţi 
3.8.  Sunt admise şi alte tipuri de structuri (cu conformare geometrică diferită), în 
măsura  în  care  acestea  sunt  justificate  din  punct  de  vedere  al  comportării  statice,  al 
tehnologiei de confecţionare şi execuţie, precum şi din punct de vedere economic.
 3.9. Din punct de vedere al rezemării se disting: 
­ structuri cu rezemare în noduri ale feţei superioare; 
­ structuri cu rezemare în noduri ale feţei inferioare; 
­  structuri cu rezemare  mixtă (atât în  noduri ale  feţei superioare, cât şi ale  feţei 
inferioare). 
3.10.  Elementele  geometrice  de  proiectare  ale  structurilor  spaţiale  reticulate 
planare sunt: 
­ pasul structurii; 
­ numărul de intervale; 
­ înălţimea structurii, respectiv unghiul diagonalei cu planele feţelor. 
3.11.  Pasul  structurii  este  distanţa  "l"  măsurată  între  noduri  teoretice  succesive, 
paralel cu o latură de contur. 
Mărimea  pasului  este  dictată  de  condiţiile  de  modulare,  natura  învelitorii, 
optimizarea consumului de metal în bare şi noduri. Pasul optim recomandat este cuprins 
între 1,5.. .3,0 m. 
3.12.  Numărul  par  sau  impar  de  paşi  poate  fi  un  factor  important  în  rezolvarea 
unor  probleme  de  tehnologie,  de  scurgerea  apelor  (acoperiş  într­o  singură  pantă  sau  în 
două pante) etc. 
3.13. Înălţimea structurii este distanţa "h" măsurată între planele celor două feţe. 
Ea se recomandă a fi aleasă între  1/15... 1/20 din deschiderea minimă în plan. 
3.14.  Unghiul γ optim, al diagonalelor cu planele  feţelor este cuprins  între 45°.. 
60°, ceea ce permite o alcătuire raţională a nodului, o corelare  judicioasă  între înălţime, 
pasul  reţelei  şi  lungimea  diagonalei  (1d),  precum  şi  limitarea  săgeţilor  verticale  ale 
structurii la valori cuprinse între 1/300 şi 1/400 din deschiderea minimă în plan. 
3.15.  La  structurile  spaţiale  planar  pătrate,  între  h,  l,  1d  şi  γ  există  următoarele 
relaţii 
a)  pentru structurile spaţiale planar pătrate simple: 
tg γ  = h  2 /l ; ld  = l/  2 cos γ = h/sin γ  (1) 
b) pentru structurile spaţiale planar pătrate diagonale: 
tg γ = 2h/l; ld= l/2cos γ = h/sin γ  (2) 

4. MATERIALE 

4.1. Prezenta specificaţie tehnică  se referă  numai  la  structurile spaţiale reticulate 

planare realizate din oţeluri pentru construcţii metalice. 
4.2.  Mărcile de oţeluri şi sortimentele de produse din oţel folosite pentru barele şi 
nodurile  structurii  precum  şi  pentru  îmbinări  surit  cele  standardizate  pentru  construcţii 
metalice  (  STAS  500/1­89,  STAS  500/2­80,  STAS  500/3­80,  STAS  404/1­87,  STAS 
530/1­87, STAS 6086­80, STAS 7657 ­ 90, STAS 7941­90, STAS 8726­90. 
4.3.  Barele structurii se realizează din ţevi sau profile laminate la cald, ţevi trase 
la rece sau profile cu pereţi subţiri formate la rece. 
Alegerea  oţelului,  a  mărcii  şi  a  clasei  de  calitate,  precum  şi  a  sortimentelor  de 
produse din oţel, vor fi făcute de către proiectant în funcţie de importanţa construcţiei, de 
concepţia constructivă, încărcări, condiţii de serviciu etc.
 4.4.  Materialele  puse  în  operă  vor  fi  de  calitatea  şi  dimensiunile  prevăzute  în 
proiect. Pentru materialele puse în operă, furnizorul va prezenta certificate de calitate. În 
cazul în care acestea lipsesc sau nu conţin toate datele cerute prin condiţiile din proiect, 
vor  fi  făcute  verificările  necesare  la  uzină  /  laboratoare  de  specialitate,  care  vor  elibera 
buletinele corespunzătoare. 
Utilizarea  materialelor  noi  este  condiţionată  de  obţinerea  agrementelor  tehnice, 
conform reglementărilor în vigoare. 

5. CALCUL 

5.1. Probleme generale 

5.1.1. Prevederile de calcul din prezenta specificaţie tehnică se referă la structurile 
spaţiale reticulate planare pentru acoperiş (care sunt cel mai larg aplicate) 
În  cazul  utilizării  structurilor  spaţiale  reticulate  planare  ca  planşee  sau  pereţi  de 
închidere  verticali  sau  înclinaţi,  vor  fi  avute  în  vedere  particularităţile  acestor  tipuri  de 
elemente de construcţie (din punct de vedere al preluării încărcărilor, soluţiei de rezemare 
etc). 
În  cazul  folosirii  structurilor  spaţiale  planare  la  planşee,  vor  trebui  luate  măsuri 
speciale  pentru  asigurarea  disipării  energiei.  Disiparea  se  va  face  prin  riglele  cadrelor 
care vor asigura o comportare postelastică corespunzătoare. 
5.1.2.  Structurile  spaţiale  reticulate  planare  sunt  caracterizate  printr­un  grad 
ridicat  de  complexitate  datorită  concepţiei  lor  spaţiale  (structuri  multiplu  static 
nedeterminate),  numărului  mare  de  parametri  care  le  definesc  precum  şi  necesităţii 
corelării proiectării cu tehnologia confecţionării şi a montajului. 
5.1.3.  În cazul estimării unor posibile tasări diferenţiate ale structurii de susţinere, 
vor fi efectuate verificări corespunzătoare ale structurii spaţiale reticulate planare. 
5.1.4.  O  structură  spaţială  reticulată  planară  trebuie  să  fie  calculată  şi 
dimensionată astfel încât să fie satisfăcute toate condiţiile de rezistenţă   şi stabilitate atât 
pe durata de utilizare serviciu cât şi în stadiile de montaj. De regulă, schema de încărcare 
cea  mai  defavorabilă  se  realizează  în  stadiul  final  (de  serviciu)  când  pot  apărea 
combinaţiile de încărcări cele mai defavorabile. 

5.2 Parametrii de calcul 

5.2.1.  Principalii  parametri  care  intervin  la  determinarea  stării  de  eforturi  şi  de 
deformaţii în structurile spaţiale reticulate planare sunt: 
­ înălţimea structurii "h"; 
­  numărul  de  ochiuri  m  x  n  ale  structurii  din  suprafaţa  de  rezemare  (m,  n 
reprezintă  numărul  ochiurilor  în  lungul  fiecărei  deschideri,  în  planul  feţei  rezemate  a 
structurii); 
­ rezemarea în nodurile feţei superioare, respectiv inferioare; 
­ modificarea condiţiilor de rezemare;
 ­ mărimea încărcărilor nodale Ps, Pi  aplicate pe cele două feţe (Ps  este încărcarea 
la faţa superioară, iar Pi  este încărcarea la faţa inferioară; 
­  raportul  laturilor  a/b  =  m/n  (în  care  a  =  m  x  1,  b  =  n  x  1  reprezintă  laturile 
conturului dreptunghiular acoperit de structura reticulată planară). 
5.2.2. Influenţa înălţimii "h" a structurii 
5.2.2.1. Cu foarte mici aproximaţii (de cca. 2% datorate influenţei deformaţiilor din 
lunecare), eforturile în barele din cele două feţe ale   unei   structuri   spaţiale   reticulate 
planare   variază   invers proporţional  cu  înălţimea  "h"  a  structurii,  iar săgeţile  invers 
proporţional cu "h2". 
Eforturile în diagonale sunt invers proporţionale cu sin γ. 
5.2.2.2.  într­o structură dată, având o încărcare dată, starea de eforturi şi deformaţii 
poate fi exprimată prin relaţiile: 

S= C1/h; T=C2/h;  D = C3/sin γ;  f= C4/h 2  (3) 

în care S,T, D, f sunt respectiv, eforturi în tălpi, eforturi în diagonale, săgeţi, şi C1 
C2,  C3  C4  reprezintă  anumite  constante  dimensionale  care  depind  de  încărcările  în 
nodurile structurii spaţiale, iar ­ în cazul săgeţilor ­ şi de rigidităţile axiale ale barelor. 
Pentru  două  structuri  cu  aceeaşi  geometrie  a  feţelor  şi  aceeaşi  încărcare,  având 
însă  înălţimi  diferite  h1  şi  h2,  eforturile  şi  săgeţile  în  cele  două  structuri  se  află  în 
raporturile: 
S2  = S1(h1/h2);  T2  = T1(h1/h2) 
D2  = D1(sin γ1  /sin γ2);  f2  = f1(h1 2 /h2 2 )  (4) 

Astfel,  dacă  starea  de  eforturi  şi  deformaţii  în  una  din  structuri  este  cunoscută, 
atunci  starea  de  eforturi  şi  deformaţii  în  cealaltă  structură  poate  fi  dedusă  prin  relaţiile 
(4). 
5.2.3. Influenţa numărului de ochiuri "m x n". 
5.2.3.1.  Consumul  de  oţel  creşte  odată  cu  creşterea  numărului  de  ochiuri,  atunci 
când  barele  din  feţe  şi  diagonale  au,  respectiv,  secţiuni  constante  pe  toată  suprafaţa 
structurii.
5.2.3.2.  În  cazul  când  sunt  făcute  diferenţieri,  pe  zone  (câmpuri  de  efort),  ale 
secţiunilor  barelor,  consumul  de  oţel  se  reduce  sensibil,  structura  devenind,  însă,  mai 
elastică. 
Se  precizează  că  adoptarea  unui  număr  exagerat  de  mare  de  zone  pentru 
diferenţieri  ale  secţiunilor  barelor,  chiar  dacă  ar  conduce  la  o  scădere  considerabilă  a 
consumului  de  oţel,  creează  dificultăţi  mari  la  confecţionare  şi  montaj.  De  aceea,  se 
recomandă limitarea la trei zone distincte pentru fiecare faţă şi diagonale. 
5.2.4. Influenţa condiţiilor de rezemare 
5.2.4.1.  O  problemă  specială  o  constituie  faza  de  montaj  a  unei  structuri  spaţiale 
reticulate planare, când condiţiile de rezemare sunt diferite de acelea finale din stadiul de 
serviciu. 
În cazul structurilor spaţiale reticulate planare la care, datorită soluţiilor adoptate 
la  uzinare  (bare  şi  noduri,  subansambluri  etc),  sunt  posibile  mai  multe  tehnologii  de 
montaj, trebuie examinat cu atenţie dacă nu cumva condiţiile de rezemare la montaj pot 
conduce la situaţii în care, local, structura este subdimensionată.
 Spre exemplu, în cazul folosirii metodei prin ripare, în stadii de montaj, structura ­ 
de dimensiuni mai reduse ­ este rezemată doar pe trei laturi, cea de a patra fiind liberă. 
Modul de lucru static se modifică substanţial şi, deşi, încărcările sunt mai reduse 
decât în  stadiul de serviciu, este posibil ca unele  bare să  fie  mai  încărcate în  stadiile de 
montaj, decât în stadiul final. 
5.2.4.2.  În  barele  de  contur,  care  au  o  contribuţie  importantă  în  asigurarea 
indeformabilităţii geometrice a  întregii  structuri,  la  montaj se dezvoltă eforturi  mari. De 
aceea, barele de contur trebuie să fie verificate şi pentru situaţia de montaj. 
5.2.4.3.  La montaj săgeţile pot depăşi valorile admise în stadiul final (de serviciu). 
Proiectantul structurii spaţiale are obligaţia să menţioneze aceste valori mai mari 
ale  săgeţilor  pe  planurile  de  montaj,  în  scopul  avertizării  proiectantului  structurii  de 
susţinere şi a executantului. 
5.2.4.4.  În  concluzie,  date  fiind  observaţiile de la pct. 5.2.4.1...5.2.4.3., printre 
ipotezele de dimensionare ale unei structuri spaţiale reticulate planare  trebuie  să fie luate 
în considerare şi diferitele scheme de montaj şi încărcările aferente (vezi pct. 5.3.4.). 
5.2.5. Influenţa raportului laturilor "a/b" = "m/n" 
5.2.5.1.  În  cazul  structurilor  cu  contur  dreptunghiular,  starea  de  eforturi  în  barele 
feţelor structurii este influenţată de raportul laturilor. 
Se recomandă ca forma în plan a conturului să fie cât mai apropiată de pătrat. 
Pe  măsura  creşterii  raportului  laturilor,  avantajele  structurilor  spaţiale  reticulate 
planare (vezi pct. 2.1...2.3.)  încep să se diminueze. Când raportul a/b > 2, comportarea 
structurii  spaţiale  reticulate  planare  tinde  către  cea  a  unei  plăci  plane  încovoiate  pe  o 
direcţie. 
5.2.6. Influenţa modificării secţiunilor barelor. 
5.2.6.1.  Modificarea secţiunilor barelor într­o faţă a structurii (impusă de derularea 
etapelor de calcul) nu modifică sensibil starea de eforturi secţionale din cealaltă faţă. 
De  asemenea,  nici  introducerea  unor  bare  suplimentare  într­o  faţă  a  structurii 
(impusă de derularea etapelor de calcul) nu modifică sensibil starea de eforturi secţionale 
din cealaltă faţă. 
5.2.6.2.  Modificarea  secţiunilor  diagonalelor  nu  influenţează,  practic,  starea  de 
eforturi din barele feţelor şi din diagonale (diagonalele având un rol secundar în preluarea 
încărcărilor). 

5.3. Încărcări 

5.3.1.  Structurile  spaţiale  reticulate  planare  se  calculează  prin  metoda  stărilor 
limită,  cu  respectarea  principiilor  fundamentale  de  calcul    al    construcţiilor    din      oţel 
conform   STAS   10103­76,  a prescripţiilor de calcul şi indicaţiilor constructive pentru 
proiectare conform grupului de standarde STAS 10108 (0,1,2). 
5.3.2.  Calculul la diferitele stări limită se face luând în considerare combinaţiile 
defavorabile, practic posibile, ale încărcărilor. 
Clasificarea şi gruparea încărcărilor se face în conformitate cu prevederile STAS 
10101/0A­77. 
5.3.2.1.  Încărcările permanente care se iau în considerare sunt: 
­  greutate  subansamblu  învelitoare  (de  exemplu:  panouri  tablă  cutată,  hidro  + 
termoizolaţie + şaibă suport + protecţii hidro şi anticorosivă);
 ­ greutate luminatoare, cupolete (după caz); 
­ greutate proprie structură spaţială reticulată planară; 
­ greutate proprie pane (după caz); 
­ greutate proiecţie la foc (după caz). 
5.3.2.2.  Încărcările temporare care se iau în considerare sunt: 
­ încărcări cvasipermanente: 
• spaţiu tehnic; 
•    greutatea  depunerilor  de  praf  industrial,  după  caz  (dacă  depunerea  nu 
este exclusă datorită unor măsuri corespunzătoare); 
•    tasările  şi  deplasările  neuniforme  ale  fundaţiilor,  când  acestea  nu  sunt 
datorate unor schimbări radicale a structurii terenului de fundare; 
• variaţiile de temperatură tehnologică (după caz); 
­ încărcări variabile: 
•    încărcări  date  de  zăpadă  (cu  considerarea  eventualelor  aglomerări 
datorite,  după  caz,  luminatoarelor,  frontoanelor,  aticurilor  perimetrale,  denivelărilor 
acoperişurilor realizate în trepte, prezenţei clădirilor vecine cu înălţimi mai mari etc.) ale 
căror intensităţi de calcul vor fi evaluate conform STAS 10101/21 ­ 92. 
•  încărcări  date  de  vânt,  ale  căror  intensităţi  de  calcul  vor  fi  evaluate 
conform STAS 10101/20 ­ 90; 
•  încărcări  apărute  în  timpul  montajului  inclusiv  cele  datorate  condiţiilor 
provizorii  de  rezemare  ale  structurii  (care  îi  modifică  schema  statică  prevăzută  pentru 
durata de serviciu); 
•  variaţii  de  temperatură  exterioară  (climatică),  ce  vor  fi  luate  în 
considerare  atunci  când  structura  reticulată  este  în  aşa  fel  rezemată  pe  grinzi  sau  stâlpi 
încât nu este posibilă deplasarea liberă a nodurilor de reazem. 
5.3.2.3. Încărcările excepţionale care se iau în considerare sunt: 
­  încărcări  seismice,  ale  căror  intensităţi  vor  fi  evaluate  conform  normativului  P 
100 ­ 92; 
­ încărcări date de zăpadă pentru cazurile în care cz > 2. 
5.3.3. Aspecte particulare. 
Elementele  de  închidere  transmit,  în  mod  uzual,  încărcări  orizontale  structurii 
spaţiale reticulate planare. În cazul  în care se doreşte luarea  în considerare a conlucrării 
dintre  elementele  de  închidere  şi  structura  spaţială  reticulată  planară,  va  fi  efectuat  un 
calcul  spaţial  al  întregului  ansamblu  structural  (stâlpi,  grinzi  de  contur,  elemente  de 
închidere şi structura spaţială). 
La  calculul  deplasărilor  laterale  a  structurii  de  susţinere  se  va  putea  admite  că 
structura spaţială reticulată planară este o şaibă rigidă în planul ei. 

5.4. Condiţii de rezemare 

5.4.1.  Rezemarea  unei  structuri  spaţiale  reticulate  planare  se  face  ­  în  mod 
obişnuit  ­ perimetral, în nodurile situate pe contur (la faţa superioară sau inferioară) sau 
punctual, în puncte izolate situate în interiorul reţelei, conform pct. 5.4.3. 
5.4.2.  Rezemarea  pe  contur  se  face  fie  pe  grinzi  (de  centură  sau  cu  zăbrele  în 
înălţimea  structurii),  fie  direct  pe  stâlpi  şi  poate  fi  în  toate  nodurile  sau  numai  într­un 
anumit număr de noduri (dispuse cu regularitate).
 Când  condiţiile  arhitectonice  nu  impun  rezemări  localizate,  rezemarea  cea  mai 
raţională  este  aceea  în  toate  nodurile  de  contur,  în  scopul  uniformizării  reacţiunilor. 
Anumite condiţii arhitectonice pot impune rezemarea pe contur în noduri alternate, cu o 
dispunere regulată. 
5.4.3. Se recomandă ca, atunci când este necesară o rezemare interioară (direct pe 
stâlpi), aceasta să fie de tip arborescent şi realizată la faţa inferioară. 
Rezemarea arborescentă poate fi impusă de proiectul de arhitectură (faţade pentru 
săli  de  expoziţii,  hangare,  etc.)  cu  deschideri  libere  mari.  Prin  rezemarea  arborescentă, 
încărcările se repartizează la un număr mai mare de bare care se întâlnesc pe stâlp. 
5.4.4. Din punct de vedere constructiv, rezemarea va  fi astfel concepută  încât să 
poată  permite  mici  deplasări  după  una,  două  sau trei  direcţii  (orizontal,  în  lungul  şi/sau 
transversal conturului structurii spaţiale, precum şi vertical). 
5.4.5.  În  cazul  fundării  construcţiei  pe  terenuri  cu  posibile  tasări  diferenţiate 
(deplasări  impuse)  vor  fi  adoptate  soluţii  constructive  pentru  rezemare,  care  să  nu 
conducă la introducerea unor eforturi suplimentare necontrolate. 
Numărul  nodurilor  cu  deplasare  liberă  pe  verticală  nu  va  depăşi  o  treime  din 
numărul total al nodurilor de rezemare. 

5.5. Calculul static 

5.5.1. Pentru calcul sunt admise, în mod uzual, următoarele ipoteze: 
­ barele sunt perfect centrate în noduri teoretice; 
­ încărcările sunt concentrate şi sunt aplicate numai în noduri; 
­  deformaţiile  transversale  (săgeţile)  sunt  mici  în  comparaţie  cu  deschiderile, 
astfel încât echilibrul poate fi exprimat pe starea nedeformată a structurii. 
Se poate admite, de asemenea, ipoteza simplificatoare că nodurile sunt articulaţii 
sferice  perfecte,  întrucât  ­  pe  de  o  parte  nodurile  au  dimensiuni  mici  în  raport  cu 
lungimile barelor şi nu au o rigiditate semnificativă care să impună considerarea acestora 
în calculul static, iar ­ pe de altă parte ­ soluţiile constructive de noduri, în majoritatea lor, 
realizează condiţiile unei articulaţii. 
Se  precizează  că  programele  actuale  de  calcul  sunt  capabile  să  modeleze 
rigiditatea nodurilor. 
5.5.2.  Principalele  metode  de  calcul  static,  aplicabile  structurilor  spaţiale 
reticulate  planare  pentru  determinarea  eforturilor  în  bare  şi  deplasărilor  nodurilor  sunt 
metodele staticii construcţiilor: metoda deplasărilor şi metoda eforturilor. 
5.5.3.  Calculul  de  rezistenţă  şi  stabilitate  al  elementelor  componente  ale  unei 
structuri  spaţiale  reticulate  planare  va  fi  efectuat  în  conformitate  cu  prevederile  STAS 
10108/0 ­ 78. 
În  cazul  în  care  barele  structurii  sunt  realizate  din  ţevi  sau  din  profile  cu  pereţi 
subţiri formate la rece, calculul va fi efectuat conform prevederilor STAS 10108/1 ­ 81, 
respectiv STAS 10108/2 ­ 83. 
5.5.4.  Barele  structurii  sunt  elemente  solicitate  axial  (la  întindere  sau 
compresiune), neglijându­se efectul încovoierii datorat greutăţii proprii a barelor. 
5.5.5.  La  îmbinarea  a  două  subansambluri  cu  secţiuni  diferite  rezultă  bare  cu 
secţiuni nesimetrice (fig. 13).
 Excentricităţile datorate nesimetriei  introduc  momente  încovoietoare care  nu pot 
fi neglijate, astfel că aceste bare vor trebui verificate, suplimentar, la încovoiere cu forţă 
axială. 
5.5.6.  Dacă  unele  bare  sunt  încărcate  cu  sarcini  transversale  aplicate  pe 
deschiderea  lor  (de  exemplu,  dispunerea  panelor  pe  deschidere),  aceste  bare  vor  fi 
verificate şi la încovoiere cu forţă axială. 
5.5.7.  Pentru  determinarea  lungimii  de  flambaj  a  barelor  comprimate,  lungimea 
barei poate fi: 
­ distanţa dintre feţele nodurilor, pentru îmbinările cu conectori; 
­  distanţa  dintre  axele  nodurilor,  atunci  când  nodurile  rezultă  prin  simpla 
intersecţie a barelor. 
5.5.8. Etape principale ale calculului unei structuri spaţiale: 
­ stabilirea intensităţilor de calcul ale încărcărilor; 
­ predimensionarea structurii; 
­  determinarea eforturilor în barele structurii, cu utilizarea programelor de calcul; 
­  dimensionarea  barelor  structurii,  inclusiv  verificarea  la  eforturi  din  tasări 
neuniforme, variaţii de temperatură etc. 
­ dimensionarea nodurilor; 
­  verificări  specifice  ale  barelor  în  zona  de  îmbinare  cu  nodurile,  precum  şi  ale 
pieselor componente ale nodurilor, după caz* ) . 

6. ELEMENTE DE PROIECTARE 

6.1. Proiectele pentru structuri spaţiale reticulate planare vor fi întocmite de către 
unităţi  care  posedă  calificare,  competenţă  şi  experienţă  corespunzătoare  naturii  şi 
importanţei construcţiei. 
Proiectele vor fi verificate de verificatori autorizaţi de stat. 

6.2. Alcătuirea barelor 

6.2.1.  Barele unei structuri spaţiale reticulate planare pot fi alcătuite: 
­ cu secţiune închisă (din ţevi rotunde, pătrate sau dreptunghiulare); 
­ cu secţiune deschisă (din profile U, L etc). 
Se  recomandă  utilizarea  cu  prioritate  a  secţiunilor  închise  (elementele  structurii 
fiind solicitate, în principal, la eforturi axiale). 
6.2.2.  Pentru  realizarea  unei  dimensionări  raţionale  este  indicată  diferenţierea 
secţiunilor barelor pe zone (câmpuri de efort). Se recomandă limitarea la trei a numărului 
de câmpuri diferite pentru fiecare tip de bară (faţa superioară, inferioară şi diagonale). 
Pentru structurile spaţiale reticulate planar pătrate simple, consumurile minime se 
obţin atunci când: 

*)  Exemple de verificări  specifice în cazul nodurilor disc (fig. 13): 
•  verificarea barelor întinse (ţevi) în secţiunea slăbită la îmbinarea lor cu bolţurile; 
• verificarea hoiturilor (întindere, presiune pe gaură, forfecare; 
• verificarea îmbinărilor sudate dintre ţevi şi bolţuri, precum şi a celor dintre piesele nodurilor; 
•  verificarea şuruburilor 
• verificarea transmiterii forţelor din barele feţei superioare la noduri etc.
 ­ cele trei zone sunt egale între ele şi egale cu o treime din aria totală acoperită în 
plan cu structura spaţială. 
­ ariile secţiunilor barelor sunt conform tabelului 1. 

Tabelul I 

Bare  Zona 
centrală  intermediară  marginală 
în faţa superioară  As  2/3 As  1/3 As 
în faţa inferioară  Ai  2/3   Ai  1/3 Ai 
diagonale  0,4 As  sau 0,4 Ai 

6.3. Noduri 
6.3.1. Nodurile teoretice ale structurii pot fi materializate prin  noduri de diferite tipuri 
(denumite,  în  cele  ce  urmează,  conectori)  sau  rezultă  din  alcătuire  constructivă,  prin 
alăturarea  de  subansambluri  solidarizate  corespunzător,  astfel  încât  să  permită 
transmiterea eforturilor. 
6.3.2. Pot fi admise orice tipuri de noduri, cu condiţia conformării, dimensionării 
şi executării corecte, utilizării de materiale pentru alcătuire şi îmbinare corespunzătoare, 
precum şi a obţinerii ­ în ansamblul structurii ­ a unui aspect arhitectural atractiv. 
6.3.3.  Notele  de  calcul  ale  îmbinărilor,  vor  cuprinde  toate  verificările  necesare: 
verificarea secţiunilor posibile de rupere, strivire, forfecare, verificarea  la  voalare  locală 
etc. 
În plus, vor fi încercate cel puţin câte trei probe la scară naturală pentru fiecare tip 
de nod nou început şi pentru fiecare tip de solicitare. 
Soluţiile  noi  vor  fi  supuse  agrementării  tehnice,  conform  reglementărilor  în 
vigoare. 
6.3.4.  Soluţiile româneşti pentru noduri includ atât soluţii pentru conectori cât şi 
pentru nodurile ce rezultă prin simpla intersecţie a barelor. 
) 
6.3.4.1. Sunt prezentate, exemplificaliv, câteva soluţii de noduri*  pentru structuri 
spaţiale  reticulate  planare  cu  deschideri  libere  mari,  utilizate  la  investiţii  concrete  sau 
promovate prin proiecte: 
­  noduri  sferice  sudate  sau  noduri  sferice  cu  flanşe  asamblate  cu  şuruburi 
(conectori); 
­ noduri disc (conectori); 
­ noduri cu secţiunea în cruce (conectori); 
­ intersecţii de bare. 
6.3.4.1.1.  Modul  de  alcătuire  a  nodurilor  sferice  sudate  sau  cu  flanşe  este 
prezentat în fig. 14, respectiv fig. 15. 
Alegerea dimensiunilor nodurilor sferice poate fi făcută cu ajutorul diagramei din 
fig.  16,  în  care  P  este  încărcarea  de  cedare  a  îmbinării  (care  rezultă  din  înmulţirea 
efortului maxim din barele con­curente în nod cu coeficientul de siguranţă). 

*)  Toate  aceste  soluţii  sunt  brevetate.  Dintre  ele,  primele  trei  sunt  soluţii  de  început  care  încă  îşi  păstrează  aplicabilitatea,  datorită 
aptitudinii lor pentru utilizare, evidenţiate de comportarea structurilor spaţiale reticulate planare în a căror componenţă intră.
 diametru exterior ţ eavã 
a = 
diametru exterior sferã 
grosime perete sferã 
β = 
diametru exterior sferã 

Curbele  sunt  trasate  pentru  un  coeficient  de  siguranţă  2,5,  recomandat,  faţă  de 
capacitatea portantă. 
La nodurile cu flanşe, utilizate la alcătuirea subansamblurilor uzinate, flanşele vor 
fi  considerate  ca  plăci  inelare  încastrate  pe  conturul  interior  şi  încărcate  uniform  pe  un 
contur exterior liber, reprezentat de linia centrelor şuruburilor de prindere. 
6.3.4.1.2.  Modul de alcătuire a nodurilor disc este prezentat în fig. 17. 
6.3.4.1.3.  Modul de alcătuire a nodurilor cu secţiune în cruce este prezentat în 
fig. 18. 
6.3.4.1.4.  Nodurile  de  tip  intersecţie  de  bare  rezultă  prin  asamblarea  de 
subansambluri uzinate, de tipul celor din fig. 19 (rame plane pătrate), dispuse în şah. 
Guşeele G din colţuri, prin alăturare câte două, compun nodurile reţelei. 
6.3.4.2.  Pentru  construcţii  demontabile  destinate  organizării  de  şantier  ­  cantine, 
cluburi, laboratoare etc. ­ cu deschideri de maximum 13 m se menţionează soluţia de nod 
de tipul emisferă poligonală cu opt feţe, fig. 20 (soluţie protejată prin brevet). 
6.3.5. Principalele soluţii/sisteme de noduri utilizate în străinătate sunt: 
­ Mero (Germania), fig. 21; 
­ Unistrut (S.U.A.), fig. 22: 
­ Space Deck (Marea Britanie), fig. 23; 
­ Nodus (Marca Britanie), fig. 23; 
­ Triodetic (Canada), fig. 24; 
­ Unibat (Franţa); 
­ Nippon Steel Joint (Japonia), fig. 25; 
­ Octatube (Olanda), fig. 26; 
­ Tuball (Olanda). 

6.4. Indicaţii constructive 

6.4.1. La bare cu secţiuni tubulare, diferenţierea ariei secţiunii se recomandă a se 
face  prin  păstrarea  diametrului  exterior  şi  modificarea  grosimii  peretelui.  Grosimea 
minimă a peretelui va fi de 4 mm. 
Pentru a evita riscul montării eronate a barelor (de exemplu, montarea unor bare 
cu  acelaşi  diametru  exterior,  dar  cu  grosimi  mai  mici),  pe  bare  vor  fi  aplicate  ­  în  mod 
obligatoriu ­ marcaje vizibile şi durabile. 
6.4.2. Nu se admite înnădirea unei bare pe deschiderea ei. 
Se  va  căuta  ca  lungimile  aprovizionate  ale  ţevilor/profilelor  să  conducă  la  minimum  de 
căderi, respectiv tăierile vor fi optimizate astfel ca lungimile aprovizionate să fie cât mai 
complet utilizate. 
6.4.3.  În cazul soluţiilor de alcătuire care necesită prinderea cu şuruburi a barelor 
pe nod, vor fi utilizate minimum trei elemente de asamblare (şuruburi). 
Şuruburile pot fi păsuite sau de înaltă rezistenţă.
 6.4.4.  Se  recomandă  alcătuirea  structurilor  spaţiale  reticulate  planare  din 
subansambluri uzinate. Acestea pot fi: 
­ liniare (bară); 
­ plane (de dimensiunea unuia sau mai multor ochiuri dintr­o faţă); 
­ spaţiale, de tip piramidal sau trunchi de piramidă; 
­ de tip fermă (pe lungimea unei deschideri sau pe tronsoane). 
6.4.5. Îmbinarea subansamblurilor se realizează  în  funcţie de tipul acestora şi de 
soluţiile de noduri: 
­ prin sudare; 
­  cu  şuruburi  (de  exemplu,  în  cazul  subansamblurilor  plane  şi  nodurilor  cu 
secţiunea în cruce sau de tipul intersecţii de bare). 
6.4.6.  La  structurile  spaţiale  reticulate  planare  se  recomandă  utilizarea 
învelitorilor uşoare şi a detaliilor de prindere cât mai simplu de executat. 

6.5. Consumul specific de oţel depinde de: geometria structurii, dimensiunile în 
plan, soluţiile de alcătuire (forma secţiunii  barei,  tipul de  nod) precum  şi de  materialele 
de alcătuire. 
Consumul specific C poate fi evaluat, orientativ, cu formula: 
C = k  A  (5) 
în care: 
A este aria suprafeţei dreptunghiulare acoperite cu structura spaţială, exprimată în 
m 2  ; 
k este un coeficient având valorile: 
1,1  ­ pentru latura minimă a structurii mai mică de 24 m; 
1,50...1,68  ­ pentru laturi mai mari de 24 m. 
Se  menţionează  că  la  evaluarea  coeficientului  k  s­a  ţinut  seama  de  STAS 
10101/21 ­ 92. 

7. CONFECŢIONARE, TRANSPORT, MONTAJ 

7.1. Confecţionare 

7.1.1.  Din  punct  de  vedere  al  uzinării,  structurile  spaţiale  reticulate  planare  se 
încadrează în categoria construcţiilor metalice cu complexitate medie. 
7.1.2.  Confecţia metalică va fi executată şi recepţionată în conformitate cu: 
­ STAS 767/0­88 
­ C 56­85 
­ C 150­84 
­  Regulament de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora 
(publicat în Monitorul Oficial nr. 193/1994). 
7.1.3.  Proiectantul poate colabora cu tehnologul  uzinării,  la  solicitarea acestuia, 
pentru stabilirea unei tehnologii corecte şi simple de confecţionare. 
7.1.4.  Structurile  spaţiale  reticulate  planare  presupun  o  confecţionare  îngrijită 
(toleranţe  de  execuţie  reduse)  datorită  numărului  mare  de  elemente  componente care se 
asamblează şi necesităţii de a evita cumularea abaterilor de execuţie ale acestor elemente.
 Toleranţele vor respecta cel puţin prevederile din STAS 767/0­88 şi Normativ C 
56­85.  Pentru  situaţiile  care  nu  se  încadrează  în  prevederile  reglementărilor  tehnice 
menţionate, proiectantul va preciza valorile toleranţelor admisibile. 
O menţiune specială se face pentru subansamblurile spaţiale care sunt rigide şi a 
căror  confecţionare  fără  respectarea  toleranţelor  prescrise  ar  crea  dificultăţi  mari  la 
montaj. 
7.1.5.  Se  menţionează  că,  pentru  anumite  soluţii  de  alcătuire,  calitatea 
confecţionării  influenţează  intensitatea  încărcării  de  cedare  (de  exemplu,  în  cazul 
nodurilor disc, nerespectarea toleranţelor de execuţie a găurilor în disc şi a bolţurilor pot 
conduce la diminuarea capacităţii de cedare). 
Inexactităţile  de  execuţie  şi  forţarea  montajului  pot  conduce  la  flambarea  unor 
bare  adiacente  nodului  respectiv.  În  astfel  de  cazuri  se  va  verifica  prin  calcul  situaţia 
creată sau vor fi luate măsuri adecvate. 
7.1.6. La executarea structurii de susţinere a structurii spaţiale reticulate planare, 
toleranţele  de  execuţie  ale  primei  vor  fi  corelate  cu  abaterile  de  la  dimensiunile  din 
proiect ale celei de­a doua. 
7.1.7.  Particularităţile  tehnologice  şi  respectarea  reglementărilor  în  vigoare  nu 
exclud normele interne ale fiecărei unităţi producătoare (uzină). 
Confecţionarea  şi  montajul  structurilor  spaţiale  reticulate  planare  vor  fi  realizate 
pe bază de caiete de sarcini. 
7.1.8.  La verificarea corectitudinii confecţionării subansamblurilor şi pieselor vor 
fi folosite şabloane executate pe maşini de prelucrat. 
Se  subliniază  obligativitatea  verificării  fiecărui  subansamblu  pe  şablon,  a  cărui 
verificare periodică (a şablonului) nu trebuie să arate abateri mai mari de ± 1 mm (laturi, 
diagonale, planeitate). 
7.1.9.  Controlul  calităţii  confecţiei  metalice  va  fi  efectuat  de  către  responsabilul 
tehnic cu execuţia. 
7.1.10.  După  caz,  producătorul  va  confecţiona  un  număr  suplimentar  de  noduri 
(probe la scară naturală) ­ câte trei pentru fiecare tip de nod şi de solicitare ­ în vederea 
încercărilor  de  rezistenţă,  Încercările  pot  fi  făcute  de  unitatea  producătoare  cu  asistenţa 
tehnică  a  unui  laborator  de  specialitate,  sau  vor  fi  comandate  de  către  producător  la  un 
laborator  de  specialitate,  căruia  îi  vor  fi  livrate  probele  pentru  încercare.  Rezultatele 
încercărilor vor fi comunicate, în mod obligatoriu, proiectantului. 
7.1.11.  Subansamblurile  şi  piesele  structurii  spaţiale  reticulate  planare  vor  fi 
preasamblate în unităţile producătoare, pentru evitarea unor complicaţii la montaj. 
7.1.12.  Manopera  de  uzinare  depinde  de  soluţia  şi  materialele  de  alcătuire  a 
structurii precum şi de dotarea unităţii producătoare. 
Informativ, în cazul unei unităţi cu o dotare cel mult medie, consumul specific al 
manoperei de uzinare este de cca. 170 ore om/tonă. 
Evaluarea  manoperei  de  uzinare  are  la  bază  preţul  mediu  de  livrare  pentru 
confecţie metalică şi structura preţului respectiv.
 7.2. Transport 

7.2.1.  Transportul,  manipularea  şi  depozitarea  subansamblurilor  structurilor 

spaţiale  reticulate  planare  se  fac  cu  uşurinţă,  asigurând  de  la  proiectare  ca 
subansamblurile să fie gabaritice. 
7.2.2.  Se  recomandă  împachetarea  subansamblurilor  pe  tipuri  şi  dimensiuni, 
pentru o identificare mai uşoară la montaj. 
7.2.3. Transportul de la unitatea producătoare la şantier se va face  corespunzător 
soluţiei   subansamblurilor,   cu   asigurarea gabaritelor pe străzi, şosele sau cale ferată şi 
cu asigurarea mijloacelor de ridicare pentru încărcare, descărcare şi depozitare. 
7.2.4.  Este  obligatoriu  ca  la  transport  şi  depozitare  să  fie  luate  măsuri  pentru 
sprijinirea  corespunzătoare  şi,  după  caz,  protejarea  locală  a  subansamblurilor,  în  scopul 
evitării oricărei deteriorări (deformaţii). 

7.3. Montaj 

7.3.1.  Montajul  structurilor  spaţiale  reticulate  planare  va  fi  efectuat  în 
conformitate  cu  prevederile  normativului  C  56­85  şi  a  indicaţiilor  speciale  date  de 
proiectant. De asemenea, va  fi  avut  în  vedere "Regulamentul de recepţie  a  lucrărilor de 
construcţii şi instalaţii aferente acestora". (în Monitorul Oficial nr. 193/1994). 
7.3.2.  Pentru montaj pot fi utilizate numeroase soluţii, care variază între liftarea 
la poziţie a structurii asamblate integral la sol şi montarea la cotă (la poziţie) pe eşafodaj 
general (platformă). 
În  afara  acestor  două  soluţii,  situate  la  extremele  variantelor  de  montaj,  se  mai 
citează: 
­  asamblarea  la  poziţie,  pe  o  platformă  parţială,  de  tronsoane  de  lungimea  unei 
laturi a structurii şi riparea lor cu trolii, pe măsura asamblării; 
­ montarea pe platformă de lucru deplasabilă (cintru mobil); 
­  asamblarea  la  sol a  unor  tronsoane  mari  (de  exemplu,  un  sfert  de  structură)  şi 
montarea  lor  pe  grinzile  marginale  de  susţinere  şi  pe  o  schelă  centrală;  legarea 
tronsoanelor, prin adăugarea barelor lipsă, se face la poziţie. 
Notă: Lista soluţiilor de montaj nu este exhaustivă. 
7.3.3.  Soluţia  de  montaj  poate  fi  aleasă  de  către  executant  ­  cu  acordul 
proiectantului  ­  în  funcţie  de  utilajele  disponibile  şi  de  stadiul  execuţiei  structurii  care 
susţine  acoperişul,  cu  condiţia  estimării  corecte  a  solicitărilor  ce  iau  naştere  în  timpul 
montajului şi a deformaţiilor pe care le poate suferi structura. 
7.3.4.  Montajul structurilor spaţiale reticulate planare va fi efectuat pe baza unui 
proiect de montaj, cuprinzând tehnologia corespunzătoare, care va fi avizat de proiectant. 
7.3.5.  Manopera  de  montaj  depinde  de  soluţia  şi  materialele  de  alcătuire  a 
structurii, soluţia de montaj şi utilajele din dotarea unităţii executante. 
Informativ,  pentru  o  structură  spaţială  reticulată  planară  asamblată  cu  şuruburi, 
consumul  specific  al  manoperei de  montaj  este  de  cca.  1,33  ore  om/m 2  în  situaţia  fără 
pane şi de cca. 1,81 ore om/m 2  în situaţia fără pane, şi de cca. 1,81 ore om/m 2 , în cazul 
panelor. 
La  soluţiile  sudate,  consumul  specific  al  manoperei  de  montaj  se  majorează  cu 
cca. 15%.
 Evaluarea  manoperei  de  montaj  are  la  bază  "Colecţia  de  norme  orientative  de 
deviz C ­ 1995". 

8. PROTECŢIA ANTICOROSIVĂ 

8.1.  Structurile spaţiale reticulate planare pot fi utilizate în medii cu agresivitate 
naturală sau/şi industrială. 
8.2.      Clasificarea  agresivităţii  mediilor  asupra  structurilor  spaţiale  reticulate 
planare se face conform STAS 10128/86. 
8.3.  Măsurile de protecţie anticorosivă a structurilor spaţiale reticulate planare se 
stabilesc în funcţie de natura şi clasa de agresivitate a mediului conform reglementărilor 
tehnice  în  vigoare  (STAS  10166/1­77,    STAS      10702/1­83,    STAS      10702/2­80, 
Instrucţiuni tehnice C 139­87). 
8.4.  În  cazul  în  care  protecţia  anticorosivă  definitivă  a  subansamblurilor  şi 
nodurilor  nu  a  fost  realizată  în  unitatea  producătoare,  în  vederea  transportului  şi 
depozitării  pe  şantier  până  la  montaj,  vor  fi  luate  măsuri  de  protecţie  anticorosivă 
temporară  (grund  şi  vopsea)  precizate  de  proiectant  în  funcţie  de  condiţiile  concrete  de 
depozitare şi de mediu. 
8.5.  Structurile  spaţiale  reticulate  planare  existente  sau  care  urmează  să  fie 
amplasate  în  medii  agresive,  vor  fi  supuse  activităţii  de  urmărire  a  comportării  în  timp, 
conform cap. 11. 

9. PROTECŢIA LA FOC 
9.1.  Comportarea  la  foc  a  structurilor  spaţiale  reticulate  planare  neprotejate  la 
foc,  depinde  ­  în  general  ­  de  comportarea  la  foc  a  oţelului  în  structuri  de  rezistenţă, 
respectiv incombustibile (clasa C(), conform STAS 8558­78) şi cu o limită de rezistenţă la 
foc convenţională de minim 15 minute* ) . 
9.2. Structurile spaţiale reticulate planare de acoperiş se află, în caz de incendiu, 
parţial sau cu toată înălţimea în grosimea stratului de gaze fierbinţi ce se acumulează sub 
învelitoare, strat demarcat net de cel de temperatură ambiantă, cu care nu se amestecă. 
9.3.  Atingerea  temperaturii  critice  poate  fi  întârziată  prin  diferite  metode  de 
protecţie la foc, gradientul în protecţia aleasă asigurând limite de rezistenţă la foc de 30, 
60 ... 120 minute. 
Limitele de rezistenţă la foc se stabilesc în funcţie de destinaţia clădirii, conform 
normelor tehnice P 118­83 cu modificările din 1996. 
9.4.  Durata de rezistenţă  la  foc se stabileşte de către proiectantul  structurii  şi  se 
asigură prin sisteme de protecţie adecvate. 
9.5. Protecţia la foc poate fi de tip termoizolaţie incombustibilă cu grosimi diferite 
(vată minerală/spray de fibre/tavane suspendate sau, după caz, combinaţii ale acestora) sau cu 
vopsea termo­spumantă. 
9.6.  După caz, greutatea protecţiei  la  foc  va  fi  luată  în considerare  la evaluarea 
încărcărilor permanente. 

*)  Structurile  spaţiale  reticulate  planare  sunt  mai  avantajoase  în  raport  cu  sistemele  convenţionale  de  acoperiş  (structuri  plane) 
asigurând un timp mai lung pentru evacuarea clădirii datorită participării tuturor elementelor lor componente ­ chiar şi în timpul incen­ 
diului ­ la preluarea şi transmiterea încărcărilor.
 9.7.  Tipul şi grosimea protecţiei se aleg şi se calculează în funcţie de factorul de 
masivitate al fiecărui tip distinct de bară (formă, dimensiuni).* ) 

10. ÎNCERCAREA STRUCTURII 

10.1.  Încercarea  structurilor  spaţiale  reticulate  planare  are  drept  scop  stabilirea 
măsurii  în  care  soluţiile  constructive  noi  sau  după  caz,  cele  existente,  îndeplinesc 
cerinţele de rezistenţă şi stabilitate (conform Legii 10/1995) şi sunt, implicit, apte pentru 
utilizare. 
10.2.  Încercarea  va  fi  executată  în  situ,  prin  încărcare  statică.  Asupra 
construcţiilor acoperite cu structuri spaţiale reticulate planare pot fi efectuate şi încercări 
pentru determinarea caracteristicilor dinamice ale ansamblului construcţiei. 
10.3.  Încercările  pot  fi  iniţiate  de  către  investitori,  proprietari,  proiectanţi, 
utilizatori, experţi sau organe oficiale de control abilitate, 
10.4.  Încercarea  in  situ  este  obligatorie  numai  în  cazurile  prevăzute  în  STAS 
1336­80, pct. 1.3. 
Încercarea  structurii  prin  încărcări  statice  va  fi  executată  în  conformitate  cu 
prevederile STAS 1336­80 şi Instrucţiunilor tehnice 205­81. 
10.5.  Tema  de  încercare  va  fi  elaborată,  de  regulă,  de  către  proiectantul  şi 
executantul structurii, în colaborare cu executantul încercării. 
10.6.  Executantul  încercării  va  fi  o  unitate  abilitată  care  posedă  aparatura  şi 
mijloacele  de  măsurare  necesare  şi  care  este  autorizată  de  către  Inspecţia  de  Stat  în 
Construcţii, Lucrări Publice, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului. Executantul încercării 
asigură  elaborarea  proiectului  încercării,  executarea  încercărilor  auxiliare  şi  a  încercării 
prin  încărcare  propriu­zise,  prelucrarea  datelor  experimentale  şi  referatul  privind 
rezultatele încercării. 
10.7. Mijloacele de încărcare trebuie să satisfacă următoarele condiţii: 
­ să transmită încărcarea la structură conform schemei adoptate; 
­  acţiunea lor asupra structurii să poată fi evaluată în orice moment al procesului 
de încărcare; 
­  acţiunea  lor  să  nu  fie  influenţată  în  mod  sensibil  de  condiţiile    exterioare 
încercării   (factori   climatici,   temperaturi, tehnologii etc), de modul  lor de dispunere 
sau  de  legături  cu  alte  elemente  ale  construcţiei,  sau  să  se  poată  aplica  măsuri  pentru 
evitarea acestor influenţe; 
­ să asigure securitatea procesului de încercare şi/sau de lucru. 
10.8.  La încercare este urmărită evoluţia următorilor parametri: 
­ deplasări liniare şi deformaţii (tasări, săgeţi); 
­ rotiri; 
­ deformaţii specifice; 
­ forţe; 
­ presiuni; 
10.9.  Aparatura şi dispozitivele de măsurare vor fi, în mod obligatoriu, verificate 
metrologic înainte de montare. 

*)   Factorul de masivitate se calculează cu formula: Fm=  P i  ( m - 1 ) 

S i 
în care Pi  este perimetrul secţiunii expuse la foc iar Si  este secţiunea curentă a barei.
 10.10.  În  general,  încercarea  in  situ  prin  încărcări  statice  comportă  patru  faze 
distincte: 
­  încărcarea progresivă de  la  nivelul  zero până  la nivelul ei  maxim şi urmărirea 
comportării structurii la nivelurile intermediare de încărcare prestabilite; 
­  menţinerea structurii  la  nivelul  maxim  al  încărcării de probă timp de 12 ore şi 
urmărirea comportării ei; 
­  descărcarea  treptată  (parcurgând  aceleaşi  trepte  ca  în  cazul  încărcării 
progresive) până la nivelul zero al încărcării de probă; 
­ urmărirea comportării structurii după descărcarea la nivelul zero. 
10.11.  În cazul în care, în timpul încărcării, este observată apariţia unor fenomene 
periculoase,  încercarea  va  fi  întreruptă  şi,  pe  cât  posibil,  structura  va  fi  descărcată 
imediat. 
10.12.  La  încercare  vor  fi  luate  măsuri  de  prevenire  a  deteriorării  excesive  a 
structurii (ca urmare a unei eventuale cedări premature sub încărcarea de probă) precum 
şi  de  protejare  a  personalului  experimentator  de  efectele  periculoase  ale  acestei 
deteriorări. 
10.13.  Prelucrarea  datelor   experimentale,   analiza   şi prezentarea rezultatelor 
vor fi efectuate de către executantul încercării. 
Rezultatele încercării şi aprecierile privind siguranţa şi aptitudinea pentru utilizare 
a  structurii  spaţiale  reticulate  planare  vor  fi  prezentate  sub  forma  unui  referat  de 
specialitate. 
10.14.  Încercarea  in  situ  conform  STAS  1336/80  permite  evaluarea    siguranţei 
structurii  pentru  încărcările  considerate  la momentul efectuării acestei încercări, dar nu 
poate  surprinde  evenimente  ulterioare,  fapt  pentru  care,  după  caz,  în  completare,  este 
necesară urmărirea specială în timp a structurii, conform cap. 11, pct. 11.7. 

11. URMĂRIREA COMPORTĂRII IN TIMP 

11.1.  Urmărirea comportării în timp a structurilor spaţiale reticulate planare este 
o activitate obligatorie, prin acţiunea Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii, fiind o 
componentă a sistemului calităţii în construcţii. 
11.2.  Satisfacerea  cerinţelor  esenţiale  pe  durata  de  utilizare  (serviciu)  trebuie 
asigurată  de  către  factorii  implicaţi  în  conceperea,  realizarea  şi  utilizarea  structurii, 
potrivit responsabilităţilor fiecăruia. 
11.3.  Urmărirea comportării pe durata de utilizare a structurilor spaţiale reticulate 
planare are drept scop identificarea ­ din timp ­ a oricărei situaţii care ar implica un risc 
de  avariere  a  structurii  sau  de  reducere  a  capacităţii  sale  de  utilizare,  în  vederea  luării 
unor  decizii  şi  măsuri  de  intervenţie  pentru  înlăturarea  pericolului  unor  accidente  cu 
urmări  grave  pentru  viaţa  oamenilor  şi  pentru  bunurile  materiale  adăpostite  de 
construcţiile acoperite cu aceste structuri. 
11.4.  Activitatea de urmărire a comportării are la bază prevederile Normativului 
P 130­88. De asemenea se va ţine seama şi de prevederile de la pct. 11.6. 
11.5. Activitatea de urmărire a comportării va fi efectuată sub formele: 
­ urmărire curentă (supravegherea curentă a stării tehnice); 
­ urmărire specială.
 Categoria de urmărire şi metodologia de efectuare se stabilesc de către proiectant 
şi  se  consemnează  în  cartea  tehnică  a  construcţiei  printr­un  caiet  de  sarcini  privind 
urmărirea comportării structurilor spaţiale. 
11.6.  Urmărirea curentă este o activitate sistematică, cu caracter permanent, care 
va  fi  asigurată  de  către  proprietar/utilizator,  conform  prevederilor  din  proiectul  de 
execuţie  şi  instrucţiunilor  specifice  înscrise  în  cartea  tehnică  a  construcţiei.  În  cazul  în 
care nu există prevederi date de proiectant, ea va respecta reglementările menţionate 
la pct. 11.1. şi 11.4. 
Inspectarea  structurilor  spaţiale  în  cadrul  activităţii  de  urmărire  curentă  va  fi 
efectuată de personal cu studii superioare specializat (unităţi specializate) prin examinare 
vizuală directă şi cu mijloace de măsurare simple, uzuale. 
Se  recomandă  ca  inspectarea  să  fie  făcută,  de  regulă,  trimestrial/semestrial  dar 
obligatoriu o dată pe an şi  imediat după producerea de evenimente excepţionale (seism, 
inundaţii, alunecări de teren etc). 
După  caz,  urmărirea  curentă  poate  fi  recomandată  unei  unităţi  specializate  care 
are personal atestat. 
În cadrul urmăririi curente a structurilor spaţiale reticulate planare, la apariţia unor 
deteriorări  ce  se  consideră  că  pot  afecta  durabilitatea,  ca  şi  rezistenţa  şi  stabilitatea 
structurii,  proprietarul  şi/sau  utilizatorul  vor/  va  comanda  o  inspecţie  extinsă  asupra 
structurii 
respective. 
În cadrul activităţii de urmărire curentă vor fi identificate 
următoarele degradări în vederea intervenţiilor: 
­ deformări ale barelor; 
­ deplasări vizibile ale nodurilor; 
­ schimbări ale poziţiei nodurilor de reazem; 
­ fisuri ale cordoanelor de sudură; 
­ degradări ale protecţiei anticorosive; 
­ degradări ale hidroizolaţiei; 
­ tasări vizibile ale construcţiei. 
11.7.  Urmărirea  specială  va  fi  stabilită  prin  proiectul  de  execuţie  în  cazul 
construcţiilor noi sau este recomandată de rezultatele unei expertize efectuate la: 
­ structuri care au suferit avarii; 
­ în cazul terenurilor sensibile; 
­  când structurile sunt utilizate ca planşee în clădirile care adăpostesc activităţi cu 
grad ridicat de risc (explozie etc); 
­ când structurile se află în medii puternic corosive. 
Urmărirea  specială  este  o  activitate  sistematică  şi  are  caracter  permanent  sau 
temporar, durata ei fiind stabilită de la caz la caz, în conformitate cu obiectivele propuse. 
Urmărirea  specială  va  fi  efectuată  pe  bază  de  proiect,  cu  mijloace  de 
observare/măsurare complexe şi specifice (adaptate obiectivelor). 
Proiectul  va  fi  întocmit  de  proiectantul  structurii  în  colaborare  cu  specialişti  în 
cercetarea experimentală a structurilor de construcţii, cu specialişti în domeniul aparaturii 
de  măsură/control  în  domeniul  automatizării/prelucrării  automate  a  datelor 
experimentale. Proiectul va fi verificat conform legislaţiei.
 În cadrul activităţii de urmărire specială vor fi verificate nivelurile de performanţă 
prescrise pentru structură, precum şi factorii de care depind aceste niveluri. 
Parametrii,  caracteristicile,  fenomenele  supuse  ­  în  principal  ­  urmăririi  speciale 
sunt următoarele: 
­ starea de eforturi în bare; 
­ starea nodurilor (cu prioritate mijloacele de îmbinare); 
­ starea de deformaţii; 
­  dimensiunile reale ale elementelor (variaţia grosimii ca urmare a unor fenomene 
de coroziune). 
­ deplasările relative ale unor elemente; 
­ tasări şi efectul lor asupra construcţiei; 
­ reacţiuni în reazemele structurii; 
­ caracteristici dinamice (după caz) etc. 
11.8. Inspectarea extinsă constă în examinarea minuţioasă a tuturor elementelor şi 
îmbinărilor  structurii  (inclusiv  a  zonelor  reparate/consolidate)  şi  va  fi  efectuată  la 
intervale de timp stabilite în funcţie de importanţa construcţiei şi severitatea unor acţiuni 
sau în acele cazuri în care siguranţa structurii ar putea fi afectată, ca, de exemplu: 
­  constatarea, în cadrul urmăririi curente, a unor deteriorări semnificative; 
­  după  evenimente  cu  repercusiuni  negative  (cutremure,  avarii  datorită 
modificării/depăşirii  parametrilor  tehnologici  prevăzuţi  iniţial  la  proiectare,  incendii, 
explozii, alunecări de teren etc.) 
­ la schimbarea destinaţiei. 
Inspectarea extinsă, efectuată de specialişti atestaţi, va cuprinde, în principal: 
­  investigarea  preliminară  a  structurii,  pentru  aprecierea  gravităţii/proporţiilor 
degradărilor  suferite/nivelului  de  siguranţă  a  structurii  în  ansamblul  ei,  în      vederea 
formulării  unei  decizii  (fie  dezafectare,  fie  menţinerea  şi  efectuarea  de  lucrări  de 
intervenţie); 
­  identificarea structurii şi stabilirea stării ei la momentul investigării; 
­ stabilirea cauzelor şi mecanismului de degradare; 
­  verificarea prin calcul a nivelului de siguranţă a structurii degradate (după caz); 
­  stabilirea   criteriilor   pentru   alegerea   metodelor   de intervenţie. 
Se recomandă utilizarea mai multor metode/tehnici experimentale (cel puţin două) 
pentru măsurarea unui fenomen sau parametru, în scopul obţinerii unui grad de încredere 
corespunzător în rezultatele măsurătorilor. 
După  efectuarea  lucrărilor  de  intervenţie,  structura  va  fi  supusă  activităţii  de 
urmărire curentă sau, după caz, şi urmăririi speciale.
Fig. 1a 

Fig. 1b
Fig. 1c 

Fig. 1d
Fig. 1e 

Fig. 1f
 a, 

b, 
Fig. 2 – Structuri cu forme diverse în plan.
 a. 

Fig. 3 – Structuri de acoperiş denivelate
 Fig. 4 – Structuri continue. 

Fig5. – Structură spaţială planar unghiulară.
Fig. 6 ­ Structură spaţială planar pătrată simplă. 

Fig. 7 ­ Structură spaţială planar pătrată oblică.
 Fig. 8 ­ Structură spaţială planar pătrată diagonală. 

Fig.9 ­ Structură spaţială planar pătrată diagonală inferior.
 Fig.10 – Reţele de grinzi cu zăbrele plane. 

Fig.11 –Structură spaţială planar pătrată simplă. 
Sistem economic.
Fig.12 –Structură spaţială planar hexagonală.
 Fig.13 

Fig.14 – Noduri sferice sudate.
Fig. 15 – Noduri sferice cu flanşe. 

Fig. 16
Fig. 17a – Nod disc din faţa inferioară.
Fig. 17b – Nod disc din faţa superioară. 
Varianta cu bare ale feţei superioare 
alcătuite din profile.
Fig. 17b – Nod disc din faţa superioară. 
Varianta cu bare ale feţei superioare 
alcătuite din ţevi.
Fig. 18 – Nod cu secţiunea în cruce. 

Fig. 19 – Subansambluri plane.
Fig. 20 – Nod tip emisferă poligonală.
 Fig. 21 – Nod MERO. 

Fig. 22 – Nod UNISTRUT.
 Fig. 23 – Nodul  NODUS. 

Fig. 24 – Nodul  TRIODETIC.

Fig. 25 – Nodul NIPPON STEEL. 

Fig. 25 – Nodul OCTATUBE.

 II. STRUCTURI SPAŢIALE CU ALCĂTUIRE MIXTĂ 
(OŢEL ­ BETON ARMAT) 

1. GENERALITĂŢI 

1.1.  Structurile  spaţiale  cu  alcătuire  mixtă  ­  denumite  şi  structuri  compozite  ­ 
derivă  din  structurile  spaţiale  reticulate  planare  integral  metalice  prin  înlocuirea  barelor 
din  oţel  ale  feţei  superioare  cu  plăci  nervurate,  pătrate  sau  dreptunghiulare,  din  beton 
armat, prefabricate sau turnate monolit. 
1.2.  Structurile  spaţiale  cu  alcătuire  mixtă  au  caracteristic  faptul  că  fiecare 
material constituent lucrează optim: betonul armat preia eforturi de compresiune, în timp 
ce oţelul preia eforturi de întindere sau compresiuni cu valori mici. 
1.3. Structurile spaţiale cu alcătuire mixtă, prin comparaţie cu structurile din oţel 
care le corespund, au anumite avantaje: 
­ sunt mai rigide (săgeţi considerabil mai mici cu cca. 45%); 
­ au un consum specific de oţel sensibil  mai redus (cu cca. 20 %) deşi greutatea 
structurii este mai mare (cu cca. 25%); 
­  plăcile  din  beton  armat  au  nu  numai  rol  structural  ci  şi  de  suport  rigid  pentru 
izolaţia termică şi hidroizolaţie; 
­ costul este ceva mai redus. 

2. PARTICULARITĂŢI. DOMENIU DE UTILIZARE 

2.1. Particularităţile structurilor spaţiale cu alcătuire mixtă ca sistem constructiv ­ 
sunt  cele  ale  structurilor  spaţiale  reticulate  planare,  în  general,  şi  au  fost  menţionate  în 
partea I, cap. 2, pct. 2.1...2.3. 
2.2.  Avantajele structurilor spaţiale cu alcătuire mixtă sunt, practic, cele enunţate 
în partea I, cap. 2, pct. 2.4., la care se adaugă acelea menţionate în partea II, cap. I, pct. 
1.3. 
2.3.  Domeniul  de  utilizare  a  structurilor  spaţiale  cu  alcătuire  mixtă  este  cel  al 
structurilor spaţiale reticulate planare în general. El este precizat în partea I, cap. 2, pct. 
2,5,  cu  observaţia  că  structurile  spaţiale  cu  alcătuire  mixtă  nu  se  pretează  la  închideri 
perimetrale. 
Structurile spaţiale cu alcătuire mixtă pot fi utilizate şi ca planşee, cu condiţia ca 
plăcile să poată prelua încărcările ce le revin. 
2.4.  Domeniul optim este cel al deschiderilor libere variind între 30 şi 65 m. 
2.5.  Forma în plan a structurii poate urma situaţiile menţionate pentru structurile 
spaţiale reticulate planare integral metalice. 
Forma în plan este, obişnuit, dreptunghiulară, recomandabil cât mai apropiată de 
pătrat.  Pot  fi  adoptate  şi  alte  forme  în  plan  cu  condiţia  rezolvării  corespunzătoare  a 
elementelor marginale şi rezemărilor. 
2.6.  Structurile  spaţiale  cu  alcătuire  mixtă  sunt  aplicabile,  de  regulă,  tramelor 
izolate,  astfel  încât  faţa  superioară  (realizată  din  beton)  să  lucreze  la  compresiune  iar 
barele din faţa inferioară să lucreze la întindere.
 Pentru  construcţii  industriale  structura  va  fi  alcătuită  din  mai  multe  trame 
alăturate (însă lucrând independent), pe contur pătrat sau dreptunghiular, cu deschideri de 
24...45 m şi o gamă largă de travei: 12, 15, 18, 24 m etc. 
Referitor la utilizarea structurilor spaţiale cu alcătuire mixtă la planşee, domeniul 
de aplicare este cel al planşeelor din beton armat, monolite sau prefabricate, cu grinzi pe 
o direcţie sau pe două direcţii. 

3. CONFORMARE GEOMETRICĂ 
3.1.  Structurile  spaţiale  cu  alcătuire  mixtă,  care  fac  obiectul  prezentei 
reglementări  tehnice,  au  la  bază  tipurile  principale  de  structuri  spaţiale  planar  pătrate 
integrale metalice, descrise în partea I, cap. 3, pct. 3.7.2. şi anume: 
­ structura spaţial planar pătrată diagonală; 
­ structura spaţial planar pătrată simplă. 
3.2. Plăcile din beton armat pot fi dispuse: 
­ pe toată suprafaţa; 
­ în şah (ochiurile goale urmând a fi acoperite cu panouri de iluminator); 
­ în şiruri (spaţiile goale urmând a fi acoperite cu luminatoare liniare). 
3.3. Din punct de vedere al rezemării pot exista: 
­ structuri cu rezemare în noduri ale feţei superioare; 
­ structuri cu rezemare în noduri ale feţei inferioare; 
­  structuri  cu  rezemare  mixtă  (atât  în  noduri  ale  feţei  superioare,  cât  şi  ale  feţei 
inferioare). 
3.4.  Elementele  geometrice  de  proiectare  ale  structurilor  spaţiale  cu  alcătuire 
mixtă sunt conform părţii I,  cap.  3, pct. 3.11...3.15. 

4. SOLUŢII CONSTRUCTIVE 

4.1. Poate  fi  admis  orice  tip  de  soluţie  corect  conformată/calculată/dimensionată 

executabilă în condiţii obişnuite. 
4.2.  Soluţii pentru acoperiş, concepute şi proiectate în ţara noastră. 
4.2.1. Soluţia 1 (fig. 27) are la bază structura spaţială planar pătrată diagonală. 
Principalele elemente geometrice de proiectare sunt: 
­ forma în plan:  pătrată; 
­ latura conturului:  L = 30.. .48 m; 
­ înălţimea structurii:  h = 1/15...1/20; 
­ pasul:  /=3,0m (în reţeaua inferioară); 
­  rezemarea:  simplă,  în  toate  nodurile  de  pe  contur  ale  feţei 
superioare. 
Faţa  superioară  rezultă  din  alăturarea  de  plăci  (elemente)  prefabricate  din  beton 
armat, ale căror dimensiuni teoretice sunt egale cu pasul / = 3,0 m şi paralele cu conturul. 
În proiecţie, plăcile corespund ochiurilor din faţa inferioară. 
Elementele curente de beton armat prefabricate EC (fig. 28) constau dintr­o placă 
de grosime constantă (=3,0 cm) şi două seturi de nervuri: 
­  nervuri principale N1  care unesc mijloacele laturilor plăcii (jucând rolul barelor 
din oţel ale feţei superioare în soluţia metalică;
 ­  nervuri  secundare  N2  dispuse  pe  perimetrul  plăcii.  La  mijlocul  laturilor  sunt 
prevăzute gusee metalice ancorate de nervurile N2. 
Nodurile  superioare  rezultă  prin  alăturarea  guseelor  elementelor  prefabricate 
adiacente.
De gusee sunt prinse cele două diagonale de la nod. 
Colţurile  elementelor  prefabricate  sunt  teşite  şi  creează,  prin  alăturarea  a  câte 
patru clemente, spaţii care se armează şi se monolitizează. 
Elementele marginale (EM) şi cele de colţ (EK) au dimensiunile în plan de 3,0 x 
1,5 m şi, respectiv, de 1,5 x 1,5 m. 
Structura  metalică  este  compusă  din  faţa  inferioară  (reţea),  diagonale,  noduri 
inferioare. 
Elementele  din  oţel  păstrează  configuraţia  geometrică  a  structurii  spaţiale 
reticulate planare de bază: 
­ barele feţei inferioare sunt paralele cu conturul; 
­  diagonalele sunt situate în plane verticale care conţin şi barele feţei inferioare. 
Faţa inferioară este alcătuită din rame pătrate şi bare de contur cu latura egală cu 
pasul reţelei, confecţionate din profile U formate la rece; prin alăturarea ramelor rezultă 
faţa inferioară, barele căpătând secţiunea ][. 
Diagonalele sunt elemente liniare cu secţiunea compusă ][. 
Nodul  inferior  este  alcătuit  dintr­o  piesă  cu  secţiunea  în  cruce;  el,  permite 
îmbinarea a patru rame şi patru diagonale. 
4.2.2.  Soluţia  2  rezultă  prin  îmbunătăţirea  soluţiei  1,  în  sensul  alcătuirii  feţei 
superioare  din  elemente  de  beton  armat  care  păstrează  lăţimea  de  3  m  având,  însă, 
cealaltă latură de 6, 9 sau chiar 12 m. 
O  astfel  de  soluţie  este  prevăzută  în  fig.  29,  fiind  indicat  un  element  de  beton 
armat  de  3  x  9  m.  Dispunerea  generală  a  plăcilor  prefabricate  în  faţa  superioară  este 
arătată în fig. 30, în care EC este un element curent, iar EM1, EM2, EM12  sunt elemente de 
contur. 
Faţa  inferioară  (rame  pătrate  şi  noduri),  precum  şi  diagonalele,  au  aceeaşi 
conformaţie ca în soluţia 1. 
4.2.3. Soluţia 3 (fig. 32) are la bază structura spaţială planar pătrată simplă. 
Principalele elemente geometrice de proiectare sunt: 
­ forma în plan:  pătrată; 
­ latura conturului:  L = 30.. .48 m; 
­ înălţimea structurii:  h = L/15.. .L/20; 
­ pasul:  / = 2 m; 
­ rezemarea:  simplă, în toate nodurile de pe contur. 
Faţa  superioară  rezultă  prin  alăturarea  de  plăci  (elemente)  prefabricate  de  beton 
armat, paralele cu conturul, ale căror dimensiuni teoretice sunt egale cu pasul l = 2m. 
Aceste elemente constau dintr­o placă de grosime constantă (= 3,0 cm) şi un set 
de nervuri dispuse pe perimetrul plăcii (fig. 31 şi 32). La fiecare din cele patru colţuri ale 
plăcii  sunt  fixate  câte  două  ţevi  din  oţel  prin  care  trec  şuruburi  de  înaltă  rezistenţă,  al 
căror rol este de a asigura îmbinarea între plăci şi elementele piramidale din oţel (fig. 32, 
secţiunea  2­2).  După  asamblarea  întregii  structuri,  îmbinările  între  plăci  sunt 
monolitizate.
 Elementele  din  oţel  ale  structurii  păstrează  configuraţia  geometrică  a  structurii 
spaţiale reticulate planare, adică: 
­ barele feţei interioare sunt paralele cu conturul; 
­  diagonalele  sunt  situate  în  plane  verticale  care  fac  unghiuri  de  45°  cu  planele 
verticale ce conţin barele feţei inferioare (fig. 32). 
Barele  feţei  inferioare  constau  din  două  profile  U  formate  la  rece  şi  rezultă  prin 
alăturarea de trunchiuri de piramidă uzinate (cu baza pătrată). Diagonalele, de asemenea, 
constau din profile U formate la rece. 
Partea superioară a trunchiurilor de piramidă este alcătuită dintr­o placă de oţel de 
care sunt prinse ­ prin sudură ­ cele patru diagonale. 
Nodul  inferior  este  alcătuit  dintr­o  piesă  cu  secţiunea  în  cruce  şi  permite 
asamblarea a câte patru trunchiuri de piramidă. 

5. MATERIALE 

5.1.  Betonul  din  elementele  prefabricate  va  fi  de  clasa  Bc  25  şi  realizat  cu 
agregate  obişnuite  (cu  dimensiunea  maximă  de  7  mm),  în  condiţiile  prevăzute  în 
normativul C 140­86. 
5.2. Armarea plăcii elementelor prefabricate va fi realizată cu plase din STNB. 
5.3.  Armarea  nervurilor  va  fi  realizată  cu  carcase  cu  armătura  longitudinală  din 
oţel de marcă PC 60 şi armătura transversală din STNB. 
5.4. Structura metalică va fi realizată în aceleaşi condiţii ca şi structurile spaţiale 
reticulate planare realizate integral din oţel (a se vedea partea I cap. 4). 
5.5.  Materialele  puse  în  operă  vor  fi  de  calitatea  şi  dimensiunile  prevăzute  în 
proiect. 
Pentru materialele puse în operă, furnizorii vor prezenta certificate de calitate. 
În cazul în care acestea lipsesc sau nu conţin toate datele cerute prin condiţiile din 
proiect,  vor  fi  făcute  verificările  necesare  la  uzină/laboratoare  de  specialitate,  care  vor 
elibera buletinele corespunzătoare. 
Materialele  noi  vor  fi  supuse  agrementării  tehnice,  conform  reglementărilor  în 
vigoare. 

6. CALCUL 

6.1.  Consideraţiile  referitoare  la  problemele  generale/parametri  de 

calcul/condiţiile  de  rezemare  ale  structurilor  spaţiale  reticulate  planare  integral  metalice 
(partea I, cap. 5, pct. 5.1., 5.2, 5.4) sunt valabile şi pentru structurile cu alcătuire mixtă. 
6.2. De asemenea, se menţine pct. 5.3 din partea I (referitor la încărcări). 
6.3.  Ipotezele  admise  în  calculul  structurilor  spaţiale  reticulate  planare  integral 
metalice sunt valabile şi pentru structurile spaţiale cu alcătuire mixtă. 
6.4. Structurile spaţiale cu alcătuire mixtă introduc o complicaţie suplimentară în 
calcul datorită proprietăţilor complexe ale betonului armat ca material de alcătuire. 
Metoda de calcul folosită pentru determinarea eforturilor şi deplasărilor structurii 
spaţiale  cu  alcătuire  mixtă  este  metoda  echivalenţelor,  care  permite  considerarea 
concomitentă  în  calcul  a  celor  două  materiale  (oţel  şi  beton  armat).  Metoda  foloseşte
procedeul discretizării  fizice a elementelor prefabricate din  beton armat ce compun  faţa 
superioară a structurii) şi conduce, în fapt, la aplicarea metodei deplasărilor. 
Teoria  echivalenţelor  permite  înlocuirea  studiului  unui  corp  încărcat  (dală,  şaibă 
etc.) cu acela al unui corp fictiv, cu condiţia ca proprietăţile de rigiditate ale celor două 
corpuri  să  fie  aceleaşi.  Condiţia  de  echivalenţă  dintre  cele  două  corpuri  este  egalitatea 
energiei potenţiale de deformaţie. 
Metoda introduce ipoteze suplimentare de calcul. 
Pentru calculul structurii spaţiale cu alcătuire mixtă cu ochiuri pătrate, elementul 
prefabricat  din  beton  armat  va  fi  echivalat  cu  un  cadru  din  oţel  alcătuit  din  patru  bare 
marginale de lungime egală şi două bare diagonale neîmbinate în punctul de intersecţie. 
Punând condiţia de echivalenţă, rezultă aria secţiunilor barelor cadrului echivalent 
din oţel. 
6.5.  Calculul  de  rezistenţă  şi  stabilitate  a  elementelor  structurii  spaţiale  cu 
alcătuire  mixtă  va  fi  efectuat  în  conformitate  cu  prevederile  STAS  10107/0­90  şi  ale 
grupului de standarde STAS 10108. 
6.6.  Prevederile  de  calcul  formulate  pentru  structurile  spaţiale  reticulate  planare 
integral  metalice  în  partea  I,  cap.  5,  pct.  5.5.4.,  5.5.5.,  5.5.6.  cu  excluderea  parantezei, 
5.5.8. sunt valabile şi pentru structurile spaţiale cu alcătuire mixtă. 
6.7.  Lungimea  de  flambaj  a  barelor  comprimate  va  fi  determinată  considerând 
lungimea barei egală cu distanţa dintre feţele nodurilor. 
6.8.  Dacă  sunt  luate  în  considerare  numai  nervurile  principale  (conlucrând  cu 
lăţimea activă de placă) se regăseşte structura spaţială planar pătrată diagonală. 
În condiţiile monolitizării îmbinărilor dintre elementele de beton armat, nervurile 
perimetrale devin bare suplimentare ale feţei superioare. Se obţine astfel, o nouă structură 
spaţială reticulată planară cu o densitate mai mare de bare în faţa superioară; prin urmare, 
eforturile în barele structurii analoge şi săgeţile au valori considerabil reduse. 

7. ELEMENTE DE PROIECTARE 

7.1. Proiectele pentru structuri spaţiale cu alcătuire mixtă vor fi întocmite de către 
unităţi  care  posedă  calificare,  competenţă  şi  experienţă  corespunzătoare  naturii  şi 
importanţei construcţiei. 
7.2.  Pentru  soluţiile  de  concepţie  nouă,  notele  de  calcul  vor  cuprinde  toate 
verificările  necesare;  de  asemenea,  după  caz,  soluţiile  vor  fi  verificate  şi  experimental 
prin  încercări  de  probe  (elemente  de  beton  armat,  eventual  clemente  ale  structurii 
metalice)  şi  subansambluri  de  structură  la  scară  naturală,  a  căror  componente  poate  fi 
concludentă pentru promovarea soluţiilor. 
Încercarea va trebui să confirme modul de transmitere a eforturilor din elementele 
prefabricate, de la un element la cele vecine, conform estimărilor din proiect. 
Soluţiile vor fi supuse agrementărilor tehnice, conform reglementărilor în vigoare. 
7.3. Referitor la structura metalică (faţa inferioară, diagonale, noduri), prevederile 
de proiectare formulate în partea I, cap. 6, pct. 6.2...6.4 pentru soluţiile integral metalice 
sunt  aplicabile  şi  soluţiilor  mixte,  excepţie  făcând  acele  prevederi  care  se  pretează,  în 
mod specific, pentru faţa superioară a structurilor realizate în soluţie integral metalică.
 8. CONFECŢIONARE, TRANSPORT, MONTAJ 8.1. Confecţionarea 

8.1.1. Elementele din beton armat 
8.1.1.1.  Elementele  din  beton  armat    vor  fi  executate    şi  recepţionate  în 
conformitate cu: 
­ STAS 6657/1­89; 
­ C 140­86; 
­ C 56­85; 
­ Regulament de recepţie a  lucrărilor de construcţii şi  instalaţii aferente acestora 
(publicat în Monitorul Oficial). 
8.1.1.2.  Proiectantul va colabora cu tehnologi în specialitate pentru stabilirea unei 
tehnologii corecte şi simple de confecţionare. 
În  afara  prescripţiilor  de  ordin  general  de  la  pct.  8.1.1.1.,  proiectantul  poate  da 
indicaţii tehnologice suplimentare, în special referitor la piesele deosebite ale structurii. 
Nu sunt excluse normele interne ale unităţilor producătoare. 
8.1.1.3.  Pentru asigurarea corectitudinii de execuţie, ori de câte ori se va considera 
necesar,  vor  fi  folosite  şabloane  metalice  (de  exemplu,  pentru  poziţionarea  corectă  a 
guseelor  metalice  G  din  fig.  28:  fără  rotiri  ale  guseelor  în  planul  lor  şi  cu  respectarea 
dimensiunii laturilor elementului prefabricat). 
Toleranţele de execuţie vor fi precizate prin caiet de sarcini. 
8.1.1.4.  La o eventuală producţie de serie, elementele prefabricate din beton armat, 
vor fi   turnate obligatoriu în cofraje rigide de tipul matriţă (cochilă) realizate din oţel cu 
toleranţe corespunzând cel puţin clasei de precizie CP 5 conform STAS 7721­90. 
(Această obligativitate va fi menţionată de către proiectant pe planul de cofraj). 
8.1.2. Structura metalică. 
8.1.2.1.  Confecţionarea structurii metalice va fi efectuată în condiţiile precizate în 
partea I, cap. 7, pct. 7.1. 
8.1.3.  Controlul  calităţii  elementelor  din  beton  armat  şi  a  confecţiei  metalice 
efectuat de către responsabilul tehnic cu execuţia. 
8.1.4. Consumul specific al manoperei de uzinare a structurii metalice este identic 
celui menţionat la pct. 7.1.12., partea I. 
Consumul specific al manoperei de uzinare a plăcilor prefabricate din beton armat 
de  la  faţa superioară este similar  celui corespunzător elementelor prefabricate din  beton 
armat cu grosimi mici. 
8.2.  Transportul,  manipularea  şi  depozitarea  elementelor  componente  ale 
structurii spaţiale cu alcătuire mixtă vor fi efectuate în condiţiile precizate în partea I, cap. 
7, pct. 7.2. 
8.3. Montajul va fi efectuat în condiţiile precizate în partea I, cap. 7, pct. 7.3. 
8.3.1. Consumul specific al manoperei de montaj este, informativ, de cca. 1/10 ore 
2 
om/m  . 

9. PROTECŢIA ANTICOROSIVĂ 

9.1.  Pentru elementele din oţel sunt valabile consideraţiile referitoare la protecţia 
anticorosivă a structurilor spaţiale reticulate planare integral metalice (partea I, cap. 8).
 9.2.  Plăcile  din  beton  armat  vor  fi  protejate  anticorosiv  conform  prevederilor 
Instrucţiunilor tehnice C 170­87. 
9.3.  Se  recomandă  utilizarea  structurilor  spaţiale  cu  alcătuire  mixtă  prioritar  în 
medii cu clase de agresivitate I şi II conform Instrucţiunilor tehnice C 170­87. 

10. PROTECŢIA LA FOC 

10.1.  Sunt  valabile  consideraţiile  referitoare  la  protecţia  la  foc  a  structurilor 
spaţiale reticulate planare integral metalice (partea I, cap. 9.). 

11. ÎNCERCAREA STRUCTURII 

11.1. Încercarea structurii speciale cu alcătuire mixtă va fi efectuată în condiţiile 
precizate în partea I, cap. 10, cu observaţia că la pct. 10.7. se va renunţa la "Notă". 

12. URMĂRIREA COMPORTĂRII ÎN TIMP 

12.1. Urmărirea comportării în timp va fi efectuată în condiţiile precizate în partea 
I,  cap.  11,  cu  observaţiile  că  la  pct.  11.6,  lista  degradărilor/defectelor  supuse  urmăririi 
curente va fi completată cu: 
­ fisuri în elementele de beton armat, desprinderea betonului pe traseul armăturii, 
pete de rugină pe traseul armăturilor şi expulzarea betonului de acoperire, 
iar  la  pct.  11.7.  lista  parametrilor/caracteristicilor/fenomenelor  supuse  urmăririi  speciale 
va fi completată cu: 
­ deschiderea fisurilor; 
­ clasa betonului din elementele prefabricate; 
­  stabilirea poziţiei şi diametrului armăturilor în elementele prefabricate.
 ÎNCHEIERE 

Specificaţia tehnică a fost elaborată pornind de la Instrucţiunile tehnice pentru 
proiectarea construcţiilor în soluţie de structură spaţială reticulată. indicativ 
P 112­81. 
Evoluţia  concepţiilor  structurale,  studiile  şi  cercetările  teoretice  şi  experimentale 
întreprinse, soluţiile constructive puse la punct ulterior apariţiei Instrucţiunilor P 112­81 
au făcut posibilă redactarea specificaţiei tehnice în forma de mai sus.
LEGENDĂ: 
•   Nod faţă superioară (în cadranul diagonalelor) 
°   Nod de reazem (în cadranul diagonalelor) 
+  Nod în faţa inferioară GI 
®  D Indică sensul coborâtor al diagonalelor 

Fig. 27 Plan montaj subansambluri acoperiş.
Fig. 28 Element prefabricat curent EC.
 Fig. 31 Element prefabricat curent 

Fig, 32 Plan montaj subansambluri acoperiş 
Tronson de structură din zona centrală
 LISTA REGLEMENTARILOR 
LA CARE SE FAC REFERIRI ÎN TEXT 

1.***  STAS  10108/70­78  Construcţii  civile,  industriale  şi  agricole.  Calculul 

elementelor din oţel. 
2.***  STAS 10108/1­81 Construcţii  civile,  industriale şi agricole. Prescripţii 
pentru proiectarea construcţiilor din ţevi de oţel. 
3.***  STAS  10108/2­83  Construcţii  din  oţel.  Calculul  elementelor  din  oţel 
alcătuite din profile cu pereţii subţiri, formate la rece. 
4.***  STAS  767/0­88  Construcţii  civile,  industriale  şi  agrozootehnice. 
Construcţii din oţel. Condiţii tehnice generale de calitate. 
5.***  STAS 10103­76 Construcţii din oţel. Principii fundamentale de calcul. 
6.***  STAS 10101/21­92 Acţiuni în construcţii. Încărcări date de zăpadă. 
7.***  STAS 10101/20­90 Acţiuni în construcţii. Încărcări date de vânt. 
8.***  STAS  10101/0A­77  Acţiuni  în  construcţii.  Clasificarea  şi  gruparea 
acţiunilor pentru construcţii civile şi industriale. 
9.***  STAS  10107/0­90  Construcţii  civile  şi  industriale.  Calculul  şi 
alcătuirea  elementelor  structurale  din  beton,  beton  armat  şi  beton 
precomprimat. 
10.***  STAS  1336­80  Construcţii.  Încercarea  in  situ  a  construcţiilor  prin 
încărcări statice. 
11.***  STAS 6657/1­89 Elemente prefabricate de beton. Beton armat şi beton 
precomprimat. Condiţii tehnice de calitate. 
12.***  STAS 6657/2­89 Elemente prefabricate de beton, beton armat şi beton 
precomprimat. Reguli şi metode de verificare a calităţii. 
13.***  STAS 7721­90 Tipare  metalice pentru elemente prefabricate de beton, 
beton armat şi beton precomprimat. Condiţii tehnice de calitate. 
14.***  STAS 10128­86 Protecţia contra coroziunii a construcţiilor supraterane 
din oţel. Clasificarea mediilor agresive. 
15.***  STAS  10702/1­83  Protecţia  contra  coroziunii  a  construcţiilor  din  oţel 
supraterane. Acoperiri protectoare. Condiţii tehnice generale. 
16.***  STAS  10702/2­80  Protecţia  contra  coroziunii  a  construcţiilor 
supraterane.  Acoperiri  protectoare  pentru  construcţiile  aflate  în  medii 
neagresive, slab agresive şi cu agresivitate medie. 
17.***  STAS  10166/1­77  Protecţia  contra  coroziunii  a  construcţiilor  din  oţel 
supraterane. Pregătirea mecanică a suprafeţelor. 
18.***  STAS  8558­78  Măsuri  de  siguranţă  contra  incendiilor.  Determinarea 
incombustibilităţii materialelor de construcţii. 
19.***  STAS  500/1­89  Oţeluri  de  uz  general  pentru  construcţii.  Construcţii 
tehnice generale de calitate. 
20.***  STAS 500/2­80 Oţeluri de uz general pentru construcţii. Mărci. 
21.***  STAS  500/3­80  Oţeluri  de  uz  general  pentru  construcţii  rezistente  la 
coroziunea atmosferică. Mărci.
22.***  STAS 404/1­87 Ţevi din oţel fără sudură, trase sau laminate la cald. 
23.***  STAS 530/1­87 Ţevi din oţel fără sudură, trase sau laminate la rece. 
24.***  STAS 6086­86 Ţevi pătrate şi dreptunghiulare din oţel, fără sudură. 
25.***  STAS 7657­90 Ţevi din oţel sudate longitudinal pentru construcţii. 
26.***  STAS  7941­90  Ţevi  pătrate  şi  dreptunghiulare  din  oţel,  sudate 
longitudinal. 
27.***  STAS  8726­90  Ţevi  de  oţel  sudate  longitudinal,  trase  sau  laminate  la 
rece. 
28.***  C  150­84  Normativ  privind  calitatea  îmbinărilor  sudate  din  oţel  ale 
construcţiilor civile, construcţiilor industriale şi agricole. 
29.***  C  56­85  Normativ  privind  calitatea  îmbinărilor  sudate  din  oţel  ale 
construcţiilor civile, construcţiilor industriale şi agricole. 
30.***  C  140­86  Normativ  pentru  executarea  lucrărilor  de  beton  şi  beton 
armat. 
31.***  C  205­81.Instrucţiuni  tehnice  privind  încercarea  in  situ  prin  încărcări 
statice, conform STAS 1336­80, a construcţiilor civile şi industriale. 
32.***  P  112­81  Instrucţiuni  tehnice  pentru  proiectarea  antiseismică  a 
construcţiilor în soluţie de structură spaţială reticulată. 
33.***  P  100­92  Normativ  pentru  proiectarea  antiseismică  a  construcţiilor  de 
locuinţe, social­culturale, agrozootehnice şi industriale. 
34.***  P  130­88  Norme  metodologice  privind  urmărirea  comportării 
construcţiilor, inclusiv supravegherea curentă a stării tehnice a acestora. 
35.***  Legea  10/1995  Legea  calităţii  pentru  construcţii  (Monitorul  Oficial, 
anul VII, nr. 12, 1995). 
36.***  Regulament  de  recepţie  a  lucrărilor  de  construcţii  şi  instalaţii  aferente 
acestora (Monitorul Oficial nr. 193/1994). 
37.***  Regulament pentru urmărirea comportării în exploatare, intervenţiile în 
timp şi postutilizarea construcţiilor (Monitorul Oficial nr. 193/1995). 
38.***  Normele de întocmire a cărţii tehnice a construcţiei (Monitorul Oficial 
nr. 193/1994). 
39.***  C  139­87  Instrucţiuni  tehnice  pentru  protecţia  anticorosivă  a 
elementelor de construcţii metalice. 
40.***  C  170­87  Instrucţiuni  tehnice  pentru  protecţia  elementelor  din  beton 
armat şi  beton precomprimat supraterane  în  medii  agresive  naturale şi 
industriale. 
41.***  Norme  tehnice  de  proiectare  şi  realizarea  construcţiilor  privind 
protecţia  la  acţiunea  focului,  indicativ  P1  18­83  cu  modificările  din 
1996. 
42.***  Colecţia de norme orientative de deviz C­1995.
 ANEXA 
LA "SPECIFICAŢIA TEHNICĂ PRIVIND 
CERINŢE PENTRU PROIECTAREA ŞI EXECUŢIA 
CONSTRUCŢIILOR ÎN SOLUŢIE DE STRUCTURĂ 
SPAŢIALĂ RETICULATĂ PLANARĂ" 

EXEMPLU DE CALCUL PENTRU NOD 
CURENT DIN FAŢA INFERIOARĂ A UNEI STRUCTURI 
SPAŢIALE RETICULATE PLANARE
 ANEXA:  EXEMPLU  DE  CALCUL  PENTRU  NOD  CURENT  DIN  FAŢA 
INFERIOARĂ  A  UNEI  STRUCTURI  SPAŢIALE  RETICULATE 
PLANARE. 

1.  Exemplul de calcul se referă la un nod din faţa inferioară a structurii spaţiale 
reticulate planare pentru acoperişul sălii cu destinaţii multiple de antrenament şi concurs 
pentru atletică grea (proiect IPCT nr. 1262/a, 1981). 

2.  Principalele elemente    geometrice de proiectare ale structurii spaţiale reticulate 
planare sunt următoarele: 
­ geometria:  structură spaţială planar pătrată diagonală. 
­ forma în plan şi deschideri:  pătrată, 30 x 30 m. 
­ înălţimea structurii:  h = 1,80 m. 
­ pasul:  1 = 3,00 m (în faţa inferioară). 
­ unghiul de înclinare al diagonalelor:  γ = 50,2° 
­ rezemarea:  simplă rezervare în toate nodurile de pe 
contur ale feţei superioare. 

3.  Structura spaţială reticulată planară este simetrică în raport cu planele bisectoare 
ale planurilor de coordonate x0z şi y0z. 

4.  Încărcarea de calcul considerată este P = 416 daN/m 2 . 

5.  Eforturile în barele concurente în nod sunt conform fig. 1 şi 2. 

Fig. 1
 Fig. 2 
6.  Nodurile şi barele feţei inferioare sunt confecţionate din oţel de marcă OL 37. 
7.  Nodul  verificat  este  situat  în  vecinătatea  centrului  structurii  spaţiale  reticulate 
planare şi este numerotat 70. 
8.  Nodul  70  ­  cu  secţiunea  în  cruce  ­  are  conformarea  din  fig.  18  a  Specificaţiei 
tehnice  şi  este  alcătuit  din  două  gusee  de  tablă  cu  grosimea  de  12  mm.  Cordoanele  de 
sudură se execută semiautomat sau manual. 
9.  Barele din faţa inferioară sunt alcătuite din două profile U 120 x 55 x 7, conform 
fig. 3. 

Fig. 3 

10.  Prinderea  barelor pe  nod se realizează cu şuruburi precise M 16  x 50 grupa 6.6, 

câte 6 pentru fiecare din barele feţei inferioare şi câte 3 pentru fiecare diagonală. 
11.  Secţiunea barelor diagonale şi  îmbinarea sunt alese constructiv, întrucât valoarea 
efortului în diagonale este foarte redusă. 
12.  Verificarea barelor din faţa inferioară este efectuată pentru efortul 
I = 45.180 daN. 
13.  Verificarea barei din faţa inferioară: 
A'br=17,0 cm 2 
ΔA' = 0,7 x 1,7 = 1,19 cm 2 
A'net  = 17 ­2 x 1,19 = 14,62 cm 2 
Anet tot  = 2 x 14,62 = 29,24 cm 2 
45 . 180 
δ =  = 15,45 daN < R= 2200 daN/cm 2
29 . 24 
 în care: 
A’br  ­ aria brută a secţiunii transversale a unui profil U 
ΔA' ­ slăbirea secţiunii; 
A’net  ­ aria netă a secţiunii transversale a unui profil U; 
R ­ rezistenţa de calcul corespunzătoare solicitării de întindere pentru OL 37. 

14.  Verificarea prinderii la forfecare: 
Rf b Af  =6 x2 x 2400 x 2,01 = 57.888 daN > 45.180 daN, 
în care: 
Rf b  = 2.400 daN/cm 2  ­ rezistenţa de calcul corespunzătoare solicitării de forfecare 
pentru şuruburi cu tija precisă din grupa 6.6. 

15.  Verificarea prinderii la presiune pe gaură: 
Rp b  A = 6 x 1,2 x 1,6 x 4.200 = 48.384 daN > 45.180 daN, 
în care: 
Rp b  =  4200  daN/cm 2  ­  rezistenţa  de  calcul  corespunzătoare  presiunii  pe  pereţii 
găurii în construcţii din OL 37, pentru şuruburi cu tijă precisă. 

16.  Cordoanele de sudură ale semiguseului (fig. 1) 
as  = 7 mm 
As= 2 x 0,7 x 30 = 42 cm 2 
Rf s  As  = 1.500 x 42 = 63.000 daN > 45.180 daN, 

în care: 
Rf s  = 1500 daN/cm 2  ­ rezistenţa de calcul corespunzătoare solicitării de forfecare 
pentru îmbinări cu sudură de colţ a pieselor din OL 37.