TAMARA SEITAN

BIOCHIMIE
CURS PENTRU SCOLILE SANITARE POSTLICEALE

1
 Studiul materiei vii impune cercetari de structura si fiziologie, pe baza legilor
biochimiei, biofizicii, biomatematicii. Astfel se elaboreaza criterii si metode de evaluare a
starii de sanatate, dar si ale devierilor de la aceasta.
Intelegerea fiziologiei clinice presupune studiul ciclurilor metabolice, biochimice,
prezente in fiecare celula a organismului viu.
Acest curs de biochimie este destinat elevilor din Scolile Sanitare.
Am incercat, in conformitate cu programa analitica, sa sistematizez si sa prezint
succint cele mai importante procese biochimice din organismul uman. Consider ca aceste
informatii sunt absolut necesare pentru intelegerea corecta a starii de sanatate sau de
boala a pacientului.
Dragi elevi, va doresc succes in exercitarea nobilei profesii de asistent medical!

Autorul

2
 Cursul de Biochimie clinica, intocmit si redactat de d-na Tamara Seitan,
biochimist consacrat, reprezinta o lucrare de exceptie deoarece:
- include totalitatea notiunilor de baza, a domeniului proceselor biochimice, din
organismul uman prezentate la un nivel adecvat pregatirii cadrelor tehnice
sanitare
- modalitatea de prezentare face ca asimilarea notiunilor biochimice
fundamentale sa fie asigurata intr-un mod optim, biochimia ca domeniu
interdisciplinar de cunostinte fiind inteleasa adeseori mai complex
- complexitatea proceselor biochimice este explicitata printr-o apelare la
notiunile de baza ale domeniilor conexe: chimie organica, fiziologie, biofizica,
etc
- cantitatea de cunostiinte specifice acestui domeniu este optimizata de autor in
raport cu capacitatea gradului de aprofundarea a unui cadru tehnic sanitar, cat
si de necesarul din practica clinica curenta
- ofera o posibilitate eficienta de intelegere a proceselor fiziologice si
patologice asigurate de mecanismele biochimice
- cursul cuprinde indrumarile tehnice necesare ce sunt utilizate in domeniul
biochimiei clinice odata cu explicitarea lor si cu modalitatea de interpretare
pentru utilizator
- prin volumul notiunilor incluse in cursul prezentat se acopera in mod optim,
intr-un timp redus de expunere, o asimilare necesara in pregatirea biochimica
a unui cadru sanitar tehnic
- prin cunoasterea mecanismelor biochimice ca baza a celor metabolice in
organismul uman se asigura o atitudine eficienta in practica medicala privind
diagnosticul si monitorizarea procesului de tratament la care participa un
cadru tehnic sanitar.
Integrata ca o disciplina de baza in formarea biomedicala a cadrelor tehnice din
domeniul practicii clinice, biochimia ca stiinta interdisciplinara reprezinta o necesitate
reala in formarea profesionala. Posibilitatea de-a oferi intelegerea si retinerea proceselor
biochimice din organismul uman pentru nivelul unui cadru tehnic sanitar care lucreaza in
clinica depinde de conditia selectarii notiunilor de baza care explica mecanismele
biologice ce se desfasoara in mod specific in conditii de normalitate fiziologica, dar mai
ales in cele de patologie clinica. Aceasta cere, pentru cel ce detine un profil de pregatire
biochimica de-a prezenta o aderare la interdisciplinaritate si o experienta corespunzatoare
in practicarea acestei discipline.
Doamna Tamara Seitan prin intocmirea si redactarea acestui curs dovedeste pe
deplin ca le poseda pe amandoua in mod optim, alaturi de un evident talent pedagogic.
Ca biochimist, medic,cercetator, dar si pedagog vreau sa subliniez importanta
cunoasterii notiunilor de baza pentru cei care au contact zilnic cu biochimia medicala.
Aplicatiile ei practice se regasesc in medicina, farmacie, nutritie, toxicologie etc.

3
 In lumina pedagogiei actuale, trebuie evitata incarcarea inutila a memoriei
elevului cu notiuni perisabile sau lipsite de utilitare practica.
Cursul intocmit de d.na Tamara Seitan nu este o reformulare a materiei de liceu,
dar nici o prezentare in detaliu a proceselor metabolice, la nivel de facultate.
Echilibrat ca informatie si parcurs, el se adreseaza asistentilor medicali in
devenire.Din sistematizarea si claritatea expunerilor se simte dorinta autoarei de-a
comunica viitorilor asistenti medicali notiuni biochimice de baza, utile profesiunii lor.
Inchei cu speranta ca acest curs corect intocmit si necesar va fi parcurs de cat mai
multi elevi ai invatamantului postliceal.

DR. CONSTANTIN NEACSU

Dr in Stiinte Chimice
Dr in Stiinte Medicale
Medic primar endocrinologie

4
 BIOCHIMIE

Biochimia (chimia biologica) se ocupa cu studiul compozitiei chimice a

organismelor vii si al proceselor fizico-chimice care au loc in organism. Ea explica, cu
ajutorul legilor chimiei, propietatile fiziologice ale viului.
Biochimia generala se ocupa de problemele biochimice cu caracter de
universalitate. Ea cuprinde mai multe domenii restranse cu specificitate si individualitate.
Astfel putem vorbi, ca exemple, despre:
- biochimia animala care studiaza regnul animal
-biochimia vegetala care studiaza regnul vegetal
- biochimia microbiana care studiaza lumea microbiologica
- biochimia medicala care studiaza organismul bolnav comparativ cu organismul sanatos
si incearca vindecarea lui.
-biochimia farmaceutica care studiaza diversitatea de medicamente necesare in diverse
boli
-biochimia sportului, o ramura noua, care studiaza procesele si valorile biochimice
aparute in organismul sportivului de performanta. Dupa adaptarea la efort ele sunt diferite
de cele considerate, in mod obisnuit, normale.
Desi par domenii diferite, toate aceste ramuri ale biochimiei generale au zone de
interferenta.
Din punct de vedere al studiului, biochimia poate fi :
- descriptiva si se ocupa de compozitia chimica si propietatile fizice si chimice ale
componentelor organismelor vii
- dinamica si se ocupa de procesele fizico-chimice din organism, de factorii de reglare si
integrare, de efectorii care conditioneaza buna functionare a proceselor.
Materia vie, din orice regn,vegetal sau animal, are o compozitie biochimica comuna.
Elementele care alcatuiesc materia vie se numesc bioelemente. Ele sunt extrase din
mediul inconjurator si au rol structural si energetic. Compozitia lor elementara este
conditionata de mediul in care se dezvolta.
Intre organismele vii si mediu exista un permanent schimb de substanta, energie si
informatie. Bioelementele, prin interactiunea organism-viu si mediu, formeaza asa
numitele cicluri, specifice fiecarui bioelement.
Bioelementele se impart in trei clase:
- macroelemente, care reprezinta 99% din bioelementele corpului uman sunt
reprezentate de: oxigen, hidrogen,carbon, azot, fosfor, calciu si altele
- oligoelemente, care reprezinta 0,5-1%din bioelementele corpului uman si sunt
reprezentate de : magneziu, sodiu, potasiu, fier, sulf si altele

5
- microelemente,care sunt in cantitati extrem de reduse in corpul uman, au rol
predominant catalitic si sunt reprezentate de : cupru, cobalt, zinc, mangan, siliciu si altele.
In scoarta pamantului cele mai raspandite elemente sunt: oxigenul, siliciul,
aluminiul, fierul (O,Si,Al,Fe), iar in organismele vii cele mai raspandite elemente sunt:
hidrogenul, oxigenul, carbonul, azotul (H,O,C,N).
Carbonul ( C ) are numar de ordine Z=6 si masa atomica 12.El este elementul
caracteristic pentru lumea vie pamanteana. Continutul in carbon este mai mare in
organismele animale fata de cele vegetale. In corpul uman se gaseste intr-o proportie de
pana la 20%. Carbonul prin proprietatile sale chimice formeaza legaturi simple duble si
triple, cu catene lineare sau ramificate, deschise sau inchise. Se combina prin legaturi
covalente cu oxigenul, hidrogenul, azotul, fosforul, sulful etc
Azotul ( N ) are numar de ordine Z=7 si masa atomica 14.Sub forma libera el nu
intretine viata, dar sub forma de combinatii este indispensabil vietii. Proteinele si acizii
nucleici contin in molecula lor azot. Ei sunt purtatorii informatiei getetice. Corpul uman
contine pana la 3,5% azot.
Hidrogenul ( H ) are numarul de ordine Z=1 si masa atomica 1,008. In
organismul uman se gaseste intr-o proportie de 9%.
Oxigenul ( O ) are numarul de ordine Z=8 si masa atomica 16. In organismul
uman, el se gaseste in proportie de 62%.
Oxigenul si hidrogenul se gasesc in organismele vii mai ales sub forma de apa
(H2O), dar si sub forma de combinatii organice.
Bioelementele se gasesc libere sau sub forma de combinatii in tesuturile si
umorile organismului.In functie de bioelementele care le compun, combinatiile chimice
sunt anorganice si organice.

Combinatiile anorganice (minerale) sunt reprezentate de apa si electroliti, sub

forma de anioni si cationi. Materia vie reprezinta de fapt o solutie coloidala de
macromolecule, cu o forma de existenta predominant de gel (gel protoplasmatic). In
aceasta structura apa este constituentul cantitativ major.
Apa – se gaseste in organismul nostru intr-o proportie de 40-90%. Intr-un organism
adult sanatos ea este intr-o proportie de aproximativ 60 %. Cantitatea de apa difera in
functie de varsta, de sex, de momentul biologic al testarii si de altele. Ea provine din apa
ingerata si din apa produsa de organism in urma reactiilor chimice, metabolice. Apa se
gaseste atat sub forma libera cat si legata de structuri protoplasmatice.Un aport
insuficient de apa duce la aparitia unei stari grave a organismului, numita deshidratare.
- este mediul biologic care scalda intrg organismul uman
-este mediul general, necesar desfasurarii tuturor reactiilor biochimice din organismul
uman
- este cel mai folosit solvent pentru substantele chimice ale organismului
- prin caracterul sau dielectric se poate combina usor cu orice substanta
- este un bun vehiculant, caraus de substante chimice, dinspre si spre orice tesut sau
celula a organismului.
- este un constituent structural al unor constituenti ai materiei vii.
Din necesarul zilnic de 40g apa/kgcorp, 35g sunt reprezentate de apa exogena si 5g de
apa endogena.

6
 Sarurile minerale sunt sub forma de electroliti, incarcati electric pozitiv sau
negativ, adica anioni si cationi.Ca exemplu de cationi putem enumera:Na+, K+,Ca+, iar
ca exemplu de anioni: Cl-, SO4-, UCO3- .Ei au rol:
- structural, de exemplu calciul din oase
- catalitic, de exemplu enzimele din celule si umori
- fizico-chimic, de exemplu in echilibrul acido-bazic si echilibrul osmotic di tesuturi.

Combinatiile organice sunt reprezentate de constituenti organici si de

efectori biochimici ai materiei vii.
Constituentii organici ai materiei vii sunt reprezentati de proteine, lipide, glucide. Ei
au functii structurale si energetice.
Efectorii biochimici controleaza desfasurarea proceselor biochimice. Ei sunt
reprezentati de hormoni,vitamine,etc. Protoplasma are o compozitie heterogena. Rolul
principal il au proteinele, alaturi de lipide, glucide, saruri minerale, apa si efectori
biochimici, vitamine, hormoni.
Combinatiile organice si cele anorganice, apa, ionii, formeaza in materia vie structuri
spatiale, tridimensionale: numite SISTEME. Intre ele au loc reactii chimice care se
desfasoara intr-o anumita succesiune, intr-o permanenta interdependenta. Astfel de
structuri se numesc sisteme organizate. Organismul viu este un sistem organizat. In
sistemele biologice exista o anumita ierarhie, sunt nivele de organizare ierarhizate. De
exemplu: atomi- molecule-celule-tesuturi-organe-sisteme si aparate- organism.

Sistemele pot fi inchise, fara nici un schimb cu mediul inconjurator si sisteme

deschise care au un permanent schimb de substanta, energie si informatie cu mediul in
care traiesc.
Un sistem viu este un sistem deschis.
Sistemele biologice isi exercita functiile vitale numai intr-o anumita forma. Ele au
integralitate.
Procesele din organismele vii sunt informationale.
Avand sisteme care sa asigure homeostazia, sistemele biologice sunt autoreglate.
Sistemele biologice sunt autoguvernate si autoreglate deci sunt sisteme cibernetice.
Cibernetica este stiinta care se ocupa cu studiul sistemelor vii si nevii autoguvernate si
autoreglate.

METODE FIZICE UTILIZATE IN LABORATOR

pH – metrie

Ph-ul este o modalitate de a apreciere a concentratiei ionilor de hidrogen dintr-o

solutie.

7
In mod practic, pH–ul se exprima prin logaritmul cu semn schimbat al concentratiei
ionilor de hidrogen intr-o solutie.

pH = -log[H]

Apa este un elemen vital pentru structurile biologice. Ea este prezenta in

organismul nostru in procent foarte mare. Astfel, in saliva ea este intr-o proportie de
99.5%, in lacrimi de 98%, in sange de 79%, in muschi de 76%, iar in tesutul osos de
22%.
Reactia de disociere a apei apare astfel:

H + OH ← H2O

Schematic, reactia de neutralizare a unui acid cu o baza, se poate reduce la reactia

dintre ionul de H si ionul de hidroxil OH, reactia fiind reversibila.
In solutii foarte diluate sau in apa pura, concentratia moleculelor nedisociate poate fi
considerata constanta, deci:

(H) (OH) = K H2O

K = produsul ionic al apei sau constanta autoprotolitica

Produsul ionic al apei este o marime constanta, daca temperatura este de 25 de

grade si are o valoare de 1x10. In apa pura, neutra, concentratiile ionilor H30 si OH sunt
egale intre ele.
Intrucat concentratia ionilor de hidrogen din lichidele biologice este foarte mica
(de ordinul 0, 0001 miliechivalenti/l) s-a convenit, la propunerea fizicianului Sorensen, ca
masura acestei concentratii sa fie exprimata de o valoare logaritmica. Ca in cazul
valorilor subunitare ale concentratiei de hidrogen s-a propus exprimarea sub forma de
logaritm cu semn schimbat.
Apa, printr-o conventie internationala este de reactie neutra. Ea are un pH= 7.
Daca pH-ul este < 7, solutia este acida, iar aciditatea creste cu cat pH-ul are o
valoare mai mica.
Daca pH-ul are o > 7, solutia este bazica, iar bazicitatea creste cu cat pH-ul are
o valoare mai mare.
PH-ul unei solutii poate fi determinat prin mai multe metode. Cele mai folosite
sunt metoda colorimetrica si metoda electrometrica.
Metoda colorimetrica se bazeaza pe modificarea, in functie de pH, a culorii unor
solutii sau substante denumite indicatori de pH sau indicatori de neutralizare. Ca
exemplu de indicatori de pH putem da: turnesolul, fenolftaleina, rosul de Congo,
metilorange, albastrul de brom – timol.
Pentru explicarea modificarii culorii unui indicator in functie de pH au fost elaborate mai
multe teorii:
-teoria ionica admite ca moleculele neionizate de indicatori au o alta culoare
decat ionii rezultati, deci schimbarea de culoare corespunde modificarii gradului lor de
ionizare. Pentru ca indicatorii sunt acizi sau baze slabe, variatia gradului lor de ionizare

8
depinde de variatia pH-ului mediu. De exemplu fenolftaleina, un acid organic foarte slab
este incolora in forma neionizata si numai la un pH mai mare de 8.2 are culoare rosie.
-teoria cromoforica explica schimbarea de culoare printr-o schimbare structurala a
indicatorului, generata de modificarea de pH a mediului.
-teoria cromofor-ionica sustine ca schimbarea culorii indicatorului se datoreaza
schimbarii structurii sale care se petrece odata cu modificarea gradului sau de ionizare.
Metoda electrometrica este cea mai moderna metoda de determinare a pH-ului. In
cadrul ei se utilizeaza aparate electrice sau electronice numite pH – metre. In solutie se
introduce un electrod de sticla, iar ca martor, se foloseste, electrodul de calomel. Se face
mai intai corectia aparatului cu ajutorul unei solutii de pH cunoscut, apoi se determina
pH-ul solutiei de cercetat.
Intervalul de pH in care indicatorul isi modifica progresiv culoarea se numeste
interval sau zona de viraj. Putem da urmatoarele exemple:
- indicatorul rosu de metil are zona de viraj intre 4.4 si 6.2. La pH < 4.4 are culoare
rosie, iar la pH > 6.2 are culoare galbena.
In intervalul de pH 4.4 – 6.2 isi schimba progresiv culoarea de la rosu la galben.
-indicatorul metil-orange are zona de viraj in intervalul de pH 3.1 - 4.5. La un pH <
3.1 culoarea indicatorului este rosie, iar la un pH > 4.5 culoarea indicatorului este
galbena.
In intervalul de pH 3.1 – 4.5 indicatorul isi schimba progresiv culoarea de la rosu la
galben, in functie de cresterea pH-ului.
-fenolftaleina are zona de viraj in intervalul de pH 8.2 – 10. La un pH < 8.2
indicatorul este incolor, iar la un pH > 10 culoarea devine violet.
In intervalul de pH 8.2 – 10 indicatorul trece de la incolor la culoarea violet in
functie de cresterea pH-ului.
Ca sisteme de determinare a pH-ului intr-o solutie putem enumera:
-sistemul hartiei indicatoare este, de fapt, o colorimetrie prin cromatografie.
Hartiile indicaoare sunt fasii de hartie de filtru impregnate cu indicatori speciali (de
exemplu turnesol
-sistemul indicator universal cu o zona de viraj foarte extinsa. La 1 ml solutie de
cercetat se adauga o picatura de reactiv si in functie de culoarea obtinuta se stabileste
zona de pH. (ca exemplu indicatorul Amsden – Bogen si indicatorul Guillaumin)
-sistemul de determinare a Ph-ului cu sisteme standard de tampon in care solutia de
cercetat se compara cu solutia tampon standard de pH cunoscut (ca exemplu solutia
Sorensen, Michaelis)
-sistemul de determinare a pH-ului prin metoda Hellige cu discuri. Comparatorul
Hellige este alcatuit dintr-un suport in care se introduc doua cuve din cuart. Aparatul are
un disc cu filtre colorate cu ajutorul carora se pot observa si compara cele doua cuve, una
cu solutie de analizat, iar cealalta cu indicator standard.
In organismul uman majoritatea reactiilor biochimice se petrec in mediu cu pH
neutru, slab alcalin sau slab neutru. Ca exemple de pH in organismul uman avem:
- plasma sanguina 7,30-7,42
- lichid interstitial 7,4
- suc gastric 1,2-3
- saliva 6,3-6,8
- urina 5,5-6,5

9
 Pentru mentinerea homeostaziei in organismul viu functioneaza sistemele
tampon.
Sistemele tampon sunt amestecuri de doua substnte dizolvate care au capacitatea de a
se opune la variatia pH-ului, neutralizand atat acizii cat si bazele.
Pentru ca un sistem sa indeplineasca aceasta conditie, el trebuie sa fixeze sau sa
elibere protoni. El este format din doua componente care intra in actiune dupa caz: una
fixeaza ionii de H, iar cealalta cedeaza ionii de H, dupa cum sistemul primeste din
exterior ioni de H sau ioni de OH.
Un sistem tampon este forma in general dintr-un ameste de acid slab sau baza slaba
impreuna cu o sare care are un ion de acelasi fel cu acidul sau baza.
De exemplu:
- acid acetic si acetat de sodiu
- amoniac si clorura de amoniu
- acid carbonic si bicarbonat de sodiu
Un acid este o substanta care cedeaza H, iar o baza este o substanta care accepta H.
Un acid puternic, de exemplu acidul clorhidric HCl, disociaza intens in solutie apoasa si
produce multi ioni de H. Un acid slab disociaza putin si deci elibereaza putini ioni de H.
Procesul de tamponare consta in inlocuirea unui acid puternic cu unul slab, avand drept
consecinta mentinerea relativ constanta a concentratiei ionilor de H.
Proprietatile sistemelor tampon sunt:
- pH-ul nu depinde de concentratiile absolute ale componentilor, ci de raportul lor.
De aceea diluarea tamponului nu modifica pH-ul
- capacitatea de tamponare este in functie de concentratiile componentilor. Prin
diluare, solutia tampon se opune cu o eficienta scazuta variatiilor de pH.
Diverse lichide ale organismului sunt solutii saline apoase, in care apa nu este un simplu
agen de vehiculare. Prin disocierea sa, in ioni de H si ioni de OH ea participa efectiv la
toate reactiile fiziologice.
Sistemele tampon au proprietatea de a impiedica producerea de variatii mari ale pH
–ului la adaugarea de acizi sau baze. In mod normal pH-ul sanguin este cuprins intre 7.35
– 7.45 si are variatii minime. In conditii patologice sau dupa un efort intens pH-ul poate
ajunge la 6.8 – 7.8. Modificari mai mari de pH sunt incompatibile cu viata.
Metabolismul celular produce permanent substante capabile sa modifice pH-ul in
organismul viu. Astfel, zilnic rezulta produsi de catabolism eliminati in principal prin
respiratie si prin urina. Acidoza produsa de o crestere a concentratiei de acid carbonic se
numeste acidoza respiratorie, iar cea produsa prin scaderea bicarbonatilor se numeste
acidoza metabolica. De asemenea exista o alcaloza respiratorie si o alcaloza
metabolica.
Din exterior, prin alimentatie, introducem substante acide (carnea) si alcaline
(vegetalele). In cadrul digestiei apar fenome de tamponare.
In faza gastrica, deoarece in stomac exista o cantitate mare de acid clorhidric HCl e
nevoie de sisteme tampon cu efecte alcalinizante.
In faza intestinala apar efecte acidifiante, deoarece prin sucurile intestinale si
pancreatice se elimina o cantitate mare de substante alcaline.
Activitatea musculara marcata are tendinte acidifiante deoarece unele substante acide,
de catabolism (exemplu – acidul lactic) ajung sa fie stocate.

10
 Toate aceste procese au tendinta de a deregla echilibrul acido-bazic al organismului
viu. Prezenta sistemelor tampon in tesuturi precum si in toate lichidele organismului
reprezinta mecanismul fizico-chimic cel mai important pentru mentinerea la valori
constante a echilibrului acido-bazic.
Cele mai importante sisteme tampon din sange sunt:
- acidul carbonic/ bicarbonatul de sodiu
- fosfat monosodic/fosfatul disodic
- hemoglobina acida/khemoglobinat
- proteina acida/Naproteinat
- oxihemoglobina/koxihemoglobinat
Sistemul acid carbonic/ bicarbonat de sodiu este cel mai important sistem tampon
plasmatic. Valoarea sa de 1/20 poate fi mentinuta usor prin eliminarile pulmonare corecte
de bioxid de carbon.
Bicarbonatul de sodiu a fost considerat mijlocul de aparare a organismului viu in
excesul de acizi. El reprezinta rezerva alcalina a organismului.
Valoarea normala a rezervei alcaline RA=28 miliechivalenti/l.

CELULA

Celula este unitatea morfologica si functionala, fundamentala a unui organism. Ea

este forma cea mai simpla de organizare a materiei vii. Ea este complexa ca structura si
functionalitate si reprezinta sediul proceselor metabolice.
Celulele sunt libere (de exemplu celulele figurate ale sangelui) si fixe (de exemplu
tesuturile).
Ca dimensiuni, celulele pot fi de la 2-3 microni, trombocitul, la 200 microni ovulul si
pana la 10-15 centimetri fibra musculara striata.
Forma celulelor este in general globulara. Ea este determinata de functia pe care o
indeplineste, de reactiile fizico-chimice pe care le gazduieste si de conditiile mecanice la
care este supusa.
Ca forma, celulele pot fi:
- ovale de exemplu celulele grase,
- cu prelungiri, de exemplu neuronii,
- fuziforme, de exemplu celulele musculare,
- de forme geometrice, de exemplu celulele epiteliale etc.
Structural o celula este constituita din formatiuni si structuri celulare, fiecare cu
functii specifice.
- Membrana celulara este ,de obicei trilaminata, formata din lipoproteine (60%
proteine si 40% fosfolipide). Fosfolipidele stau in strat dublu si formeaza un mozaic fluid
cu grupari fosforice la exterior si lanturi de acizi grasi la interior. Proteinele globulare se
afla in interiorul matricei hidrofobe.

11
 - Citoplasma celulara este clara, omogene, coloidala elestica, contractila,
coagulabila la temperaturi inalte, cu un pH de 6,38-7. Aici se gasesc bioelemente
minerale si organice, precum si numeroase enzime. Moleculele proteice sunt unite prin
legaturi chimice de tip covalent, electrovalent,punti disulfurice, legaturi de hidrogen. In
interiorul citoplasmei sunt incluziuni permanente (organite celulare) si incluziuni
temporare. Ca incluziuni permanente (organite celulare) amintim:
- mitocondria, are o membrana trilaminata la exterior (proteica si fosfolipidica),
iar in interior cu cute, ca niste septuri numite criste. Aici au loc importante procese
biochimice, mai ales din cadrul metabolismului energetic. Pe suprafata membranei se afla
complexe polienzimatice, care participa la procesele de fosforilare oxidativa. Din punct
de vedere biochimic, mitocondria este considerata o centrala energetica a celulei.
- ribozomii (corpusculii lui Palade) se gasesc pe suprafata reticulului
endoplasmatic rugos, pe suprafata mambranei nucleare si liberi in citoplasma. Ei contin
50-60% ARN, deci au un important rol in detinerea si transmiterea caracterelor
ereditare.Tot ici are loc si biosinteza proteinelor.
- lizozomii au un continut foarte bogat in enzime. Cu ajutorul lor, ribonucleaze,
dezoxiribonucleaze, fosfataze, ei participa la lizarea corpilor straini prin procese de
fagocitoza, pinocitoza si autoliza.
- reticulul endoplasmatic este o retea de canalicule si cisterne. El poate fi neted
si regos atunci cand are pe suprafata sa ribozomi. El intervine in procese de biosinteza a
lipidelor si a unor hormoni steroizi, in transformari energetice si in transportul de
substante.
- microzomii sunt formatiuni bogate in proteine si lipide cu rol in sinteza proteica
- aparatul Golgi este un sistem de canalicule cu rol secretor
-centrozomul sau centrul celular este bogat in proteine si are rol in diviziunea
celulara.
- Nucleul celular este de obicei sferic, central si poarta raspunderea genetica prin
prezenta moleculelor de ADN. El dirijeaza activitatea celulara si transmiterea caracterelor
genetice.
Intre masa nucleara si masa citoplasmatica este un permanent echilibru dinamic.
Singura celula anucleata din organismul uman este hematia. Ea are o viata scurta de 80-
120 zile.
Incluziunile temporare din interiorul celulei sunt granulatii de glicogen, de exemplu
din celula hepatica sau musculara. De asemenea pot fi picaturi de grasime rezultate in
urma metabolismului.
Analiza chimica a celulei arata ca este formata din aceleasi elemente chimice pe care
le gasim in mediul inconjurator: in proportie de 96% hidrogen, carbon, azot, oxigen si in
proportie de 3% sodiu, magneziu, fosfor,sulf, clor etc.
Compozitia chimica celulara difera in functie de tesut, organ si de metabolism.
Proteinele, sub forma de gel sunt in stare coloidala, mediu ideal pentru majoritatea
reactiilor chimice.
Glucidele sunt libere sau sub forma de combinatii glucoproteice.
Lipidele sunt simple, complexe si asociate in lipoproteine.
Procesele biochimice celulare se supun legilor generale ale chimiei, dar cu
specificitate de tesut, de organ, de sistem, de organism.

12
 SANGELE
Sangele este un sistem dispers in care faza dispersa o reprezinta elementele figurate, iar
mediul de dispersie este plasma.
Din punct de vedere morfologic, sangele este considerat un tesut conjunctiv
lichid. Plasma este fluida, nu are consistenta de tesut.
Intre plasma si elementele figurate exista un raport globulo-plasmatic, cu o
valoare normala de 45/55.
Propietatile fizice ale sangelui sunt:
-se prezinta intr-o stare lichida
-are o temperatura de aproximativ 37grade. In unele zone temperatura, in mod
fiziologic, este mai mare. De exemplu in ficat sunt aproximativ 40 grade.
-are un gust caracteristic, usor sarat
-are un miros caracteristic, fad
-are o densitate cuprinsa intre 1056-1063
-are o culoare rosie. Sangele arterial are o culoare rosie mai deschisa, iar sangele
venos are o culoare rosie mai inchisa
-are o vascozitate de 3,6-5,4
-are un volum de 7,7 - 9,3% din greutatea corpului
-are un pH cuprins intre 7,35 - 7,45
-prezinta un numar mare de sisteme tampon. Ele sunt amestecuri de doua substante
dizolvate care au capacitatea de-a se opune variatiei pH-ului.
Cel mai activ sistem tampon acte acidul carbonic-bicarbonatul de sodiu. El reprezinta
rezerva alcalina RA, cu valoarea normala de 28 mEq/l.
Compozitia chimica a sangelui este:
- 90% apa
- 9% substante organice: proteine, glucide, lipide.
In cantitatea cea mai mare sunt proteinele.
Ele sunt reprezentate : -de fibrinogen,
-de globulinele serice care reprezinta 35% - 45% din proteinele
plasmatice , cu rol imunologic
-de albuminele serice care reprezinta 55% - 60% din proteinele
plasmatice, cu rol in vehicularea enzimelor, a hormonilor, a
medicamentelor
Raportul albumine / globuline = 1,6-2,21%
Substantele minerale sunt: carbonati, fosfati, cloruri si reprezinta 1%
Proteinele plasmatice indeplinesc urmatoarele functii:
-prin presiunea coloid-osmotica pe care o exercita ( la 0 grade 4922-5106mmHg )
participa la reglarea distributiei lichidelor intre spatiul intra si extra celular
-reprezinta o sursa energetica si de azot in perioade de inanitie sau de subnutritie
proteica
-prin caracterul amfoter pot deveni sisteme tampon, necesare in mentinerea
valorilor de pH in limite fiziologice
-pot vehicula diverse substante precum vitamine, hormoni, enzime, medicamente,
ioni metalici: de calciu, de fier, de cupru, de zinc etc

13
 -prin prezenta fibrinogenului, a protrombinei, a unor factori de coagulare intervin
activ in procesul complex al coagularii
-prin prezenta anticorpilor si a unor factori imunologici au un important rol in
mentinerea imunitatii organismului
Lipidele sunt intr-o proportie de 6-7 mg%. Ele sunt reprezentate de colesterol,
acizi grasi si grasimi neutre
Glucidele sunt reprezentate in special de glucoza. Ea este intr-o proportie de 0,80-
1,20 mg% si reprezinta glicemia.
In plasma se mai gasesc: hormoni, vitamine, enzime, anticorpi si substante toxice
rezultate in urma proceselor de metabolism ce urmeaza sa fie eliminate (de exemplu uree,
acid uric, acid lactic etc)
Elementele figurate ale sangelui sunt: hemetia, leucocitul si trombocitul.

Hematia sau globula rosie are urmatoarele caracteristici:

-este anucleata la maturitate
-are un diametru de 7-8microni si o grosime de 2 microni
-contine hemoglobina
-are o viata de 120 zile.Ea este distrusa in splina. Fierul este depozitat la nivelul
ficatului, prin functia martiala. Pigmentii rezultati bilirubina si biliverdina se elimina prin
fecale sub forma de stercobilina si stercobilinogen si prin urina sub forma de urobilina
si urobilinogen.
-distrugerea hematiei in mod brutal se numeste hemoliza.
Hematia se poate pastra in solutie de ser fiziologic. In solutie hipotona hematia
absoarbe apa, devine turgescenta pana la fisurarea membranei si spargerea celulai. Acest
lucru se intampla in malarie, in muscatura de sarpe veninos, dar si in intoxicatiile cu
alcool, benzen, toluen. In solutie hipertona hematia pierde apa, se ratatineaza (se
zbarceste).
-in plasma se gasesc aproximativ 4-5 milioane de hematii la un adult si 6-8 milioane
la nou-nascut. Dupa o nastere dificila, hematiile se sparg, iar cantitatea de bilirubina din
sange creste. Astfel apare ichterul nou-nascutului, care in mod fiziologic dispare dupa
trei saptamani.
-formare hematiilor, hematopoeza, are loc in maduva rosie a oaselor late, scurte si in
epifizele oaselor lungi. Stadiile prin care trece pana la maturitate sunt: hemohistioblast
(cu nucleu bazofil), hemocitoblast (cu incarcatura de hamoglobina), normoblast (cu
nucleu care incepe sa degenereze), reticulocit (cu urme discrete de nucleu), eritrocit sau
hematie sau globula rosie (anucleata).
-are forma de disc, din fata, iar din profil are forma de piscot. Se pot aduna mai multe
si formeaza fisicuri.
-contine hemoglobina in combinatii labile, netoxice si in combinatii stabile, toxice.
Combinatiile labile, netoxice sunt:
-oxihemoglobina HbO2 care duce oxigenul de la plamani spre tesuturi

14
 -carbhemoglobina HbCO2 care duce bioxidul de carbon de la tesuturi spre
plaman
Combinatiile stabile toxice sunt:
-carboxihemoglobina HbCO
-sulfhemoglobina cu sulf
-cianhemoglobina cu cianuri
-methemoglobina cu nitriti

Leucocitul sau globula alba are urmatoarele caracteristici:

-este celula nucleata
- are un diametru de 7-20microni
- sunt in numar de 4000-8000/mm cub la un adult sanatos.La nounascut numarul
este mult mai mare de pana la 25000/mmcub.
-au o viata de 3-5 zile ( limfocitele pana la 30 zile)
-au o structura celulara normala formata din:
- membrana care poate emite pseudopode necesare in procesul de
fagocitoza
-citoplasma care este bogata in enzime si poate avea doua aspecte:
omogena la mononucleare si granulata la polinucleare
-nucleul care poate fi rotund sau segmentat
Dupa numarul de nuclei si granulatiile din citoplasma leucocitele pot fi:
- mononucleare agranulocite de exemplu:limfocitul 20-30% ( cu rol in
producerea de gama-globuline)si monocitul 5-8% ( cu rol in fagocitoza)
- polinucleare granulocite de exemplu acidofile 3-5%, bazofile1-0,5%,
neutrofile segmentate 60-70% si neutrofile nesegmentate 3-5%
Proportia la suta a tuturor tipurilor de leucocite se numeste leucograma.
Numarul leucocitelor creste in mod fiziologic postprandial si dupa eforturi ce
depasesc capacitatea de adaptare a organismului. In conditii patologice, leucocitele cresc
in infectii. Cand cresterea este anarhica se poate suspecta instalarea leucemiei.
Numarul leucocitelor scade in febra tifoida, dupa unele viroze, in probleme de
imunitate.
Fagocitoza este un fenomen fiziologic descris pentru prima data de Mecinikov
Ea are drept scop apararea organismului de microbi.
In cadrul procesului de fagocitoza se pot observa trei faze:
- marginatia, cand celula se apropie de peretii vasului de sange
- diapedeza, trecerea celulei leucocitare printre celulele peretelui
- fagocitoza propriu-zisa, prin emiterea de pseudopode (picioruse
false) care inglobeaza microbii. Ei vor fi digerati in citoplasma cu ajutorul unor enzime
specifice. Dupa terminarea procesului apare puroiul, format din leucocite moarte si vii,
microbi morti si vii precum si din resturi celulare.

15
Formula leucocitara normala are urmatorul aspect:
Leucocite 4-8 000
Nesegmentate 1-4%
Segmentate 60-70%
Euzinofile 1-4%
Bazofile 0-1%
Limfocite 25-30%
Monocite 4-8%
Plasmocite 0-0,5%

Trombocitul sau placheta sanguina are urmatoarele caracteristici:

-are dimensiuni foarte mici, 2-5 microni
-are forme variate
-prezinta membrana, citoplasma si granulatii nucleare centrale
-sunt in numar de 200 000 -300 000/mm cub
-desi au un aspect atipic, sunt considerate celule pentru ca au metabolism propriu,
consuma oxigen, secreta enzime
-se rup usor, sunt friabile ceea ce favorizeaza procesul de coagulare
-traiesc 2-5 zile
-secreta trombokinaza, retractozim,serotonina si altele
-se formeaza in maduva rosie osoasa si trec prin urmatoarele stadii pana la
maturitate: hemohistioblast, hemohistiocit, megacaroblast, megacariocit care
involueaza si prin rupere in bucatele de forme diferite da nastere trombocitelor.

In organismul uman sangele indeplineste urmatoarele functii:

-functia respiratorie. Prin intermediul sangelui oxigenul e transportat de la
plamani la tesuturi, iar bioxidul de carbon de la tesuturi spre plamani.
-functia nutritiva. Sangele transporta substante nutritive spre toate tesuturile
organismului
-functia de termoreglare prin inmagazinarea energiei calorice in moleculele de
apa si uniformizarea temperaturii in intreg organismul.Temperatura medie este de
aproximativ 37 grade, iar la ficat de 40 grade.
-functia excretorie prin transportul substantelor ce trebuiesc eliminate prin
rinichi, plaman si piele.
-functia de aparare fata de agenti toxici si microbieni exercitata prin mijloace
nespecifice cum ar fi fagocitoza si prin mijloace specifice cum ar fi anticorpii.
-functia de mentinere a echilibrului acido-bazic prin interventia sistemelor
tampon din plasma si chiar a proteinelor prin caracterul lor amfoter. Cel mai eficient
sistem tampon este acidul carbonic-bicarbonatul de sodiu care formeaza rezerva alcalina
a organismului.
-functia de mentinere a echilibrului coloid-osmotic
-functia de reglare umorala prin transportul de hormoni, enzime, vitamine,
medicamente

La fel ca sistemul nervos, sangele reuseste sa lege toate aparatele, sistemele, organele,
tesuturile, celulele corpului intr-o unitate cu activitate complexa si interdependenta.

16
 METABOLISM

Organismul viu este un sistem organizat, deschis, informational, autoreglat. El

este intr-un permanent echilibru dinamic, cu mediul inconjurator. Organismul viu se
caracterizeaza prin integritate, autoreproducere, autoreinnoire, evolutie. Toate aceste
carecteristici se realizeaza printr-un ansamblu de procese care constituie metabolismul.

Metabolismul reprezinta totalitatea transformarilor de substanta, energie si

informatie din organismul viu.
Metabolismul prezinta doua aspecte:
- catabolismul reprezinta totalitatea proceselor de degradare din organism. In general,
sunt reactii de oxidoreducere, cu eliberare de energie, entropice.
- anabolismul reprezinta totalitatea proceselor de biosinteza din organism. Ele se
desfasoara cu consum de energie si sunt antientropice.
Prin complexitatea proceselor de metabolism organismul viu tinde spre o stare ideala, de
echilibru in interiorul sau, dar si cu mediul inconjurator.
Homeostazia, una din cele mai importante caracteristici a organismelor vii,
este capacitatea de-a pastra invariabilitatea mediului intern, independent de modificarile
mediului extern. Ea nu este stationara, ci intr-un dinamism continuu. Se caracterizeaza
prin faptul ca substanta si energia primita este egala cu substanta si energia eliminata in
mediul inconjurator.
Notiunea de homeostazie este introdusa in studiile de specialitate in anul 1929 de catre
Cannon. El a definit-o ca fiind autoreglarea organismului in vederea mentinerii la un
anumit nivel a parametrilor biochimici, fizici si morfologici, precum si restabilirea
echilibrului perturbat prin revenirea la starea initiala sau la o stare echivalenta cu ea.
Intr-un sens mai restrans, prin homeostazie, se poate intelege mentinerea unor conditii
constante ale mediului intern, conditii realizate cu contributia tuturor organelor si
tesuturilor din organism. Fiecare celula beneficiaza de homeostazie si totodata fiecare
calula contribuie la mentinerea homeostaziei generale a organismului.
Homeostazia mediului intern se realizeaza prin trei categorii de mecanisme:
-mecanisme fizico-chimice de tipul sistemelor tampon
-mecanisme fiziologice de epurare
-mecanisme reglatoare-integratoare neuro-hormonale
Homeostazia nu este o lipsa de modificari. Ea consta intr-un proces continuu, intre
anumite limite, minima si maxima, impuse de dinamica echilibrului biologic.
Sistemele biologice sunt: informationale, deschise, cu grad inalt de organizare,
cazuri particulare ale sistemelor cibernetice. Cibernetica este stiinta care se ocupa cu
studiul sistemelor vii si nevii, autoguvernate si autoreglate.
Procesele metabolice au urmatoarele caracteristici comune:
- eficienta in transformarea materiei si a energiei. Pana in prezent omenirea nu a inventat
o masina mai eficienta decat un organism viu.

17
- se desfasoara in conditii blande de temperatura, pH, presiune.Pana in prezent reactiile
metabolice din organismul viu sunt nereproductibile in laborator.
- reactiile se desfasoara in trepte consecutive ceea ce permite o eliberare treptata a
energiei.
- reactiile sunt catalizate de enzime(catalizatori biologici specifici) care regleaza si
controleaza activ desfasurarea proceselor
- sunt reglate biocibernetic,deci asigura integritatea, autorainnoirea, autoreproducerea,
autoevolutia
- au caracter de universalitate pentru toate proceselor metabolice de degradare si
biosinteza din sistemele biologice vii
- din punct de vedere termodinamic procesele metabolice reprezinta atat caracter
entropic cat si caracter antioentropic.
Catabolismul si anabolismul formeaza metabolismul general, care este suma
tuturor proceselor biochimice dintr-o celula sau din intreg organismul (metabolismul
general al celulei sau metabolismul general al organismului). El este insotit de un schimb
permanent de substanta, energie si informatie cu mediul inconjurator.
Toate aceste procese implica participarea ATP (adenozintrifosfat), sursa
principala de energie a unui organism viu. El are rol de rezervor, furnizor si
transportator de energie. Din metabolizarea substantelor alimentare rezulta energie
calorica 55% si ATP 45%. principalul mecanism de producere a ATP este fosforilarea
oxidativa, ce are loc numai in prezenta oxigenului. Un alt proces este glicoliza, care are
loc in absenta oxigenului, cu obtinere de ATP, dar si cu acumulare de acid lactic.
Metabolismul general include: metabolismul intermediar, metabolismul bazal si
metabolismul energetic.

Metabolismul intermediar cuprinde toate transformarile pe care le sufera

biocompusii de la ingestia sau biosinteza lor pana la eliminarea din organism.
Metabolismul intermediar este format din: metabolismul lipidic, metabolismul
glucidic, metabolismul protidic, metabolismul hidromineral si metabolismul acizilor
nucleici. Intre aceste metabolisme sunt puncte de legatura. Compusii chimici rezultati se
numesc metaboliti. Ei sunt refolositi de catre organism sau sunt eliminati in mediul
inconjurator.

Metabolismul bazal cuprinde toate cheltuielile fixe de energie ale organismului

facute pentru mentinerea functiilor vitale (respiratie, circulatie, excretie etc).
Metabolismul bazal se masoara in conditii standard de temperatura, presiune,
alimentatie si la un consum munim de energie. Pacientul, dupa un regim alimentar de 24
ore fara proteine, dupa 12 ore de inanitie, este introdus intr-o incapere speciala, cu
temperatura, presiune si umiditate constanta. Se masoara consumul de oxigen si
eliminarea de bioxid de carbon in mediu, corelat la valoarea standard in functie de sex,
varsta, greutate, inaltime. Valoarea normala pentru barbati este de aproximativ 40
kcal/ora, iar pentru femei aproximativ 36-38 kcal/ora.

18
 Procesele metabolice, ca viteza si intensitate, depind de o serie de factori ca: varsta,
sex, temperatura, presiune, alimentatie, efort.

Metabolismul energetic cuprinde toate transformarile de energie care insotesc

reactiile metabolice. Energia este eliberata lent, in trepte, atat in efortul de lunga durata
cat si in repaus. In efortul intens, de scurta durata, energia se elimina rapid.

Cunoscand cheltuielile de energie putem calcula ratia alimentara zilnica. Ea

este cantitatea de alimente necesara acoperirii nevoilor alimentare ale organismului in
24h
Intr-un organism sanatos exista un echilibru intre nevoile organismului de alimente si
lichide si aportul acestora, prin ratia alimentara zilnica. Acest echilibru este reglat pe cai
umorale si nervoasesi intretinut in mod constient. Ratia alimentara zilnica pentru a fi
rationala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- asigurarea, in cantitati optime, a tuturor principiilor alimentare
- realizarea unei concordante intre necesarul de alimente si aportul lor
- asigurarea unei alimentatii conforme cu varsta, activitatea fizica, starea fiziologica a
organismului etc
- respectare unui ritm de alimentatie zilnic
- asigurarea conditiilor optime de alimentare (temperatura, ambianta, ordinea
alimentelor etc.)
- diversificarea regimului alimentar
- prevenirea imbolnavirilor digestive
Nerespectare unei ratii alimentare zilnice echilibrate duce la boli digestive.
Alimentatia insuficienta sau saraca in principii alimentare de baza poate duce la
malnutritie si subnutritie.
Alimentatia in exces, abuzul de alimente, mai ales cu continut energetic mare, in conditii
de sedentarism, poate duce la obezitate.
Comportamentul alimentar uman este puternic influentat de obiceiurile familiare, de
obiceiurile regionale sau nationale. Omul a facut din alimentatie o sursa de placere adusa
la rang de stiinta si chiar arta. Orice indepartare de la principiile unei alimentatii rationale
poate duce la boala.
Cheltuielile energetice ale organismului pot fi:
- cheltuieli energetice fixe necesare pentru mentinerea vietii
- cheltuieli energetice variabile necesare pentru sustinerea activitatilor organismului.
Masurarea metabolismului energetic se poate face :
- pe cale directa masurand cantitatea de energie calorica eliberata de corp, in 24 ore
prin arderea principiilor alimentare. In laborator, cu ajutorul calorimetrului Benedict,
putem masura cantitatea de energie eliberata de 1 g de substanta,in intervalul de timp
stabilit. Astfel:
1 g glucide elibereaza 4,1 kcal
1 g lipide elibereaza 9,3 kcal
1 g protide elibereaza 4,1 kcal
- pe cale indirecta masurand cantitatea de oxigen consumata si cantitatea de bioxid
de carbon eliberata in unitatea de timp.
Unitatea de masura a energiei calorice este caloria.

19
 Prin masurarea metabolismului energetic obtinem valoarea coeficientului
respirator CR care este raportul intre bioxidul de carbon eliminat si oxigenul
consumat
CO2
CR = ------
O2

Orice activitate fizica duce la un consum suplimentar de energie.

Un om sedentar consuma aproximativ 2500 kcal.
Un om cu o activitate fizica de o durata si o intensitate medie consuma aproximativ
3500kcal.
Un sportiv consuma in timpul unui antrenament aproximativ 6000kcal. In cazul unui
efort intens si de lunga durata, ca in cazul unui ciclist, se vor consuma aproximativ
11000kcal.

Metabolismul general este influentat de factori ca:

- activitatea fizica zilnica ; musculatura, indiferent de starea de repaus sau de miscare
este o mare consumatoare de energie
- efectul ingerarii de alimente, regimul alimentar zilnic
- expunerea la temperaturi extreme si depasirea intr-un sens sau altul al comfortului
termic

Reglarea proceselor metabolice se face :

- la nivel celular prin controlul reactiilor biochimice in functie de produsii obtinuti
prin limitarea actiunilor enzimatice.
- la nivelul intregului organism, pe cale umorala si pe cale nervoasa. De exemplu: pe
cale umorala sunt reglate glicogeneza si glicogenoliza prin prezenta insulinei, adrenalinei
si a tiroxinei. Pe cale nervoasa, de exemplu, in starea de start, prin influenta sistemului
nervos simpatic se realizeaza intensificarea metabolismului bazal.

GLUCIDELE

Glucidele sunt aldehide sau cetone ale unor alcooli polihidroxilici, respectiv
substante carbonilice polihidroxilate.
Denumirea de glucide sau zaharide vine de la faptul ca au un gust dulce (glicos =
dulce).
Formula generala, a glucidelor ca hidrati de carbon este Cn(H2O)m.
Glucidele se gasesc atat in regnul vegetal, cat si in regnul animal. Ele sunt
prezente in fructe, legume, seminte, tuberculi, sange etc.
Substanta cea mai raspandita de pe planeta este celuloza un zaharid de origine
vegetala.

20
 In celula animala glucidele sunt intr-o proportie mai mica decat proteinele sau
lipidele.
Importanta glucidelor in organismul uman este deodebit de mare :
-sunt sursa energetica cea mai importanta, obtinuta prin degradarea biochimica a
glucozei.
Prin oxidare, glucidele produc peste 65% din energia necesara organismului.
Desi energie se obtine si prin oxidarea lipidelor si a proteinelor, in conditii obisnuite,
normale, glucidele reprezinta combustibilul preferat pentru ca se oxideaza total, rapid, iar
produsii finali sunt H2O si CO2, netoxici si usor metabolizabili.
Prin arderea unui gram de glucide se obtin 4,1 Kcal.
-participa la sinteza unor substante complexe cu rol plastic cum ar fi:
mucopolizaharidele si cerebrozidele.
- -in combinatie cu diverse substante participa la procesele metabolice
Formula chimica a glucidelor este liniara (empirica), ciclica, perspectivica si
spatiala.
In functie de substantele rezultate in urma procesului de hidroliza, glucidele sunt:
- holozide ( holos = acelasi ) rezulta numai glucide
- heterozide(heteros= diferit)rezulta glucide si o grupare neglucidica numita
aglicon
In functie de complexitatea moleculei glucidele se impart in:
- monozaharide, substante simple, nehidrolizabile, care pot fi aldoze sau
cetoze
- oligozaharide, derivati glicozidici ai monozaharidelor, cuprinzand 2-10
resturi de monozaharide
- polizaharide, produsi de policondensare ai monozaharidelor

A. Monozaharidele sau monoglucidele sunt zaharuri simple care prin hidroliza

elibereaza numai molecule glucidice.
In functie de numarul atomilor de carbon sunt: trioze, tetroze, pentoze, hexoze etc
In functie de gruparea carbonilica pot fi aldoze ( glucoza, galactoza, manoza,
riboza) sau cetoze ( fructoza, ribuloza, xiluloza).
Formula lor are unele caracteristici comune:
-contin o catena neramificata de atomi de carbon
-contin o grupare carbonilica aldehidica sau cetonica
-contin grupari hidroxil(OH) al caror numar este cu unu mai mic decat numarul atomilor
de carbon
-are izomerie optica datorata asimetriei spatiale. O raza de lumona polarizata care trece
printr-o solutie de monozaharid vafi deviata spre dreapta si substanta este dextrogira D
sau spre stanga si substanta este levogira L. O proportie egala de izomeri D si L ai
aceleiasi substante se caracterizeaza prin lipsa activitatii optice si reprazinta forma
racemica.
Proprietatile fizice ale monozaharidelor sunt:
-substante cristalizate
- substante incolore
- substante usor solubile in apa. In concentratii mari dau nastere unui sirop.
- substante greu solubile sau insolubile in alcool

21
- substante insolubile in solventi organici(eter, toluen, cloroform)
- substante cu gust dulce
Proprietatile chimice ale monozaharidelor sunt datorate gruparii caboxil si
hidroxililor alcoolici.

A. Proprietatile chimice datorate gruparii carbonil

-reducerea – gruparea carbonil poate fi transformata in oxidril
- se formeaza polioli
-oxidarea - gruparea carbonil se transforma in grupare carboxil
-se formeaza hidroxiacizi monobazici
Oxidarea poate fi blanda, energica si menajata.

B. Proprietatile chimice datorate gruparii hidroxil aseamana monozaharidele cu

alcoolii primari sau secundari.
-formarea de esteri
-formarea de eteri

Cele mai importante monozaharide sunt:

- triozele, de exemplu gliceraldehida, dehidroxiacetona
- pentozele, de exemplu riboza, xiloza
- hexozele, de exemplu glucoza, manoza, galactoza, fructoza

Glucoza
- este cel mai important monozaharit pentru organismul uman.
-este larg raspandita in regnul vegetal( suc de fructe si legume, miere) si in regnul animal
(sange)
- se gaseste libera, esterificata si in combinatii polizaharidice (amidon, celuloza,
glicogen)
- este origine exogena primita zilnic de organism in ratia alimentara
- este de origine endogena sintetizata in ficat si in rinichi
- este o substanta puternic energogene, materia prima pentru obtinerea energiei necesare
bunei functionari a organismului
-este transportata prin sange la toate organele, tesuturile, celulele organismului.
Cantitatea de glucoza din sange se numeste glicemie si valoarea normala este 0,80-1,10
mg%. Cantitatea de glucoza din urina se numeste glicozurie si in mod normal este
absenta.

Fructoza
– se gaseste libera sau esterificata
-se poate transforma in glucoza
-se gaseste in fructe si legume dulci, in miere
-este cel mai dulce monozaharid
-are mare putere energogena

22
 B. Oligozaharidele
- au in structura lor 2 pana la 10 monozaharide
- cele mai importante pentru organismul uman sunt dizaharidele
- dizaharidele pot fi reducatoare, ca de exemplu maltoza si lactoza si
nereducatoare, ca de exemplu zaharoza

Maltoza
- este formata din doua molecule de glucoza.
- nu este larg raspandta in natura
- se formeaza in intestinul subtire prin hidroliza amidonului sau a glicogenului
sub actiunea amilazei
- prin hidroliza, sub actiunea maltazei, se transforma in doua molecule de
glucoza

Lactoza
- este formata dintr-o molecula de galactoza si una de glucoza
- se gaseste in laptele tuturor mamiferelor, in proportii diferite, de exemplu in
laptele matern uman 7,1g%, iar in laptele de vaca 4,8g%
- este degradata in intestin sub actiunea lactazei

Zaharoza
-este formata dintr-o molecula de fructoza si una de glucoza
-este sintetizata mai ales in regnul vegetal
-se gaseste in sfecla de zahar, trestia de zahar si in unele bacterii

C. Polizaharidele
- sunt raspandite in natura atat in ragnul vegetal cat si in regnul animal
- au rol de sustinere, in constitutie si de rezerva
- din punc de vedere chimic polizaharidele sunt holozaharide, formate numai di
monozaharide, ca de exemplu amidon, celuloza, glicogen si heterozide, formate din
monozharide si un compus neglucidic, ca de exemplu glicoproteine, glicolipide

Amidonul
- este un poliglucid sintetizat de plante in urma procesului de fotosinteza. El
reprezinta substanta de rezerva glucidica din lumea vegetala.
- are o valoare alimentara mare, reprezentand 50% din glucoza exogena
- este putin solubil in apa, formand o stare coloidala numita coca.
- nu are proprietati reducatoare
- in prezenta iodului capata o culoare albastra, care dispare la incalzire.Astfel
poate fi testata smantana pentru a afla daca a fost ingrosata cu amidon
- prin hidroliza se transforma in maltoza si apoi in glucoza

23
Glicogenul
- este un poliglucid sintetizat de organismele animale. El reprezinta substanta
de rezerva din regnul animal.
- se gaseste in cantitate mare in ficat si in muschi
- este solubil in apa
- este insolubil in alcool
- este hidrolizat in intestin

Celuloza
- este poliglucidul cel mai raspandit in natura, mai ales in regnul vegetal
- este substanta de sustinere in regnul vegetal
- nu se dizolva in apa
- nu se asimileaza in organismul uman
- are valoare energetica limitata
- are importanta mare in procesul de digestie. Absenta celulozei in ratia
alimentara poate duce la aparitia problemelor de digestie, care prin agravare
pot duce la stari canceroase.

In organismul uman glucidele nu pot fi sintetizate si de aceea cea mai mare parte
din necesarul zilnic este asigurat de ratia alimentara.
In regimul alimentar normal ele se gasesc sub forma de polizaharide(amidon,
glicogen, celuloza), de dizaharide (zaharoza, maltoza, lactoza) si o mica parte ca
monozaharide(glucoza, fructoza, galactoza).
La nivelul cavitatii bucale, in saliva, se gaseste ptialina (amilaza salivara). Ea este o
enzima hidrolitica secretata de glandele salivare si care actioneaza optim la un pH de 8.
Ptialina actioneaza asupra amidonului, il hidrolizeaza si se obtin dextrine, eventual
maltoza.
La nivelul stomacului nu sunt sunt enzime amilolitice. Ptialina isi continua actiunea
in interiorul bolului alimentar pana este inactivata de pH-ul foarte acid al sucului gastric.
Deoarece mucoasa intestinala nu poate fi strabatuta decat de monozaharide (hexoze si
pentoze), glucidele alimentare sunt scindate hidrolitic sub actiunea enzimelor specifice
din sucurile digestive, pana la forme absorbabile.
Amilaza pancreatica transforma amidonul si glicogenul in dextrine si apoi in maltoza.
Aceasta sub actiunea glicozidazei intestinale se transforma in doua molecule de glucoza.
Zaharoza se descompune in glucoza si fructoza, iar lactoza in glucoza si galactoza.
O exceptie este celuloza, care la om nu se metabolizeaza neexistand enzimele
necesare. Ea se elimina ca atare, dar are mare valoare digestiva prin marirea
peristaltismului si prin eliminarea produsilor toxici.
Monozaharidele sunt absorbite in partile superioare ale intestinului subtire. Acest
proces depinde de: starea functionala a intestinului, de prezenta enzimelor si a
vitaminelor necesare si de natura glucidului.
Viteza de absorbtie cea mai mare o are glucoza. Ajunse pe cale portala in ficat, o
parte sunt transformate in rezerve de glicogen, iar cealalta parte strabate ficatul ajungand
in circulatia sanguina si crescand temporar glicemia.Un exemplu specific este cresterea
glicemiei post-prandial.

24
 Absorbtia se face prin mecanisme fizice cum ar fi difuziunea si prin mecanisme
chimice complexe desfasurate cu ajutorul gruparii fosfat donata de ATP.
Ficatul este principalul rezervor glucidic al organismului.El este capabil sa
extraga, sa metabolizeze si sa depoziteze o mare parte din glucoza pe cere o primeste din
intestin in timpul digestiei. Ficatul este capabil sa elibereze glucoza necesara activitatii
tisulare in perioadele interprandiale.
In cadrul metabolismului glucidic, se deosebesc o serie de procese intim legate intre
ele: - oxidarea tisulara a glucozei
- transformarea excesului de glucoza in materiale de rezerva (glicogenogeneza,
lipogeneza)
- eliberarea de glucoza endogena (glicogenoliza, gluconeogeneza)

Oxidarea tisulara a glucozei

Acest proces furnizeaza energia necesara diverselor activitati celulare. Un gram
de glucoza eliberea za prin oxidare 4,1 Kcalorii.
Glucoza oxidata in tesuturi provine din degradarea glicogenului propriu sau este
extrasa din sangele care perfuzeaza tesutul respectiv.
Indiferent de provenienta glucozei, procesele de oxidare se desfasoara la fel in
diverse tesuturi, eliberand gradat energia chimica a moleculei printr-o serie de reactii
metabolice.
Energia eliberata va fi inmagazinata, pe masura ce se produce, sub forma
legaturilor fosfat macroergice care reprezinta forma cea mai raspandita de stocare
intracelulara a energiei.
In ficat, 2/3 din acetatul activ este utilizat ca sursa energetica fiind oxidat in ciclul
Krebs, iar 1/3 va intra in alte cai de metabolizare ca: sinteza de corpi cetonici, de
colesterol, de acizi grasi.
In muschiul aflat in activitate intensa precum si in alte tesuturi in conditii
anaerobice acidul piruvic va fi transformat in acid lactic. O parte din acesta va fi
metabolizat local, dar cea mai mare parte va fi eliberata in sange de unde va fi captat si
metabolizat in ficat.

Transformarea excesului de glucoza in materiale de rezerva

Glicogenogeneza este procesul de sinteza si depunere de glicogen. El este

caracteristic pentru ficat dar este intalnit la nivelul fiecarei celule.
Ficatul sintetizeaza glicogen in timpul absorbtiei intestinale iar celelalte celule
sintetizeaza glicogenul in perioada de hiperglicemie postprandiala.
La nivelul ficatului se sintetizeaza glicogen nu numai din glucoza dar si din
fructoza si galactoza. El poate sintetiza glicogen si din acid lactic, glicerol sau din produsi
intermediari rezultati din metabolizarea aminoacizilor.
Principalele depozite de glicogen din organismul uman sunt ficatul si musculatura
scheletica.
Lipogeneza este procesul de sinteza al lipidelor din glucide.
El are o importanta deosebita in metabolismul glucidic deuarece din totalul
glucozei metabolizate 1/3 este depusa ca rezerva. Numai 1/30 este sub forma de glicogen,
restul fiind sub forma de substante lipidice.

25
 Procesele de lipogeneza au loc in principal in ficat, dar se intalnesc si in alte
tesuturi.

Eliberarea de glucoza endogena

Glicogenoliza este procesul de degradare a glicogenului tisular ca rezultat al unor
reactii enzimatice.
Gliconeogeneza este procesul de sinteza a glocogenului din materiale
neglucidice.Acest proces este caracteristic ficatului si in mai mica masura
rinichiului.Gliconeogeneza are mare importanta in perioadele de inanitie, cand reprezinta
singura sursa de glucoza a organismului.

Glicemia si glicozuria
Legatura intre rezervorul glucidic al organismului, ficatul si tesuturile
consumatoare de glucide se face prin sange si lichid interstitial.
Cantitatea de glucoza din sange poarta numele de glicemie. Valoarea ei in conditii
fiziologice normale este de 0.70-1,10 mg%. Glicemia este un parametru deosebit de
important pentru organism. Nivelul ei este mentinut intre limitele normale de catre
procese complicate de reglare umorala si nervoasa. In conditii speciale, care depasesc
capacitatea organismului de adaptare, pot aparea hipo si hiperglicemii.Este foarte
important de stiut ca semnele clinice aparute in cazul hipoglicemiei sunt aproape aceleasi
ca in cazul hiperglicemiei: paloare, ameteala, transpiratii reci, tahicardie, agitatie si
uneori, daca nu se intervine, coma.
Hipoglicemia apare la o valoare a glicemiei sub 0,65mg%. Cauzele pot fi
fiziologice si patologice:
-fizologice - dimineata, pe nemancate prin proasta mobilizare a glucozei prin insuficienta
hipofizara sau corticosuprarenala
-regim alimentar prost dozat
-regim de efort prost dozat
-patologice - tumori pancreatice, hepatice, renale
-dozare proasta a tratamentului cu insulina
-ingestia prelungita de alcool
-la sugari cu mame diabetice
Hiperglicemia apare la o valoare a glicemiei peste 120mg%.Cauzele pot fi
fiziologice si patologice:
-fiziologice – in perioada post-prandiala
- in starea de start dinaintea competiilor sau a examenelor
-patologice – in stari stress prelungit
- in stari de soc
- in deficit de insulina in organism
- in disfunctie pancreatica, hepatica, renala
In starile prelungite de hiperglicemie apare suspiciunea de diabet. Aceasta boala apare
intr-o secretie inadecvata de insulina.
Diabetul poate fi:
– potential, asimptomatic la persoanele cu antecedente heredocolaterale, in stari de soc,
in perioadele postnatale, dupa o sarcina si o nastere grea
- manifest, prezentand semnele caracteristice acestei boli

26
 Diabetul poate fi, de asemenea:
– secundar, in cazul unei pancreatite sau intr-o dereglare hormonala hipofizara( exces de
hormon de crestere hipifizar)
- esential juvenil si poate debuta cu acidoza si alena cu miros de acetona
- al varstei adulte si se asociaza de cele mai multe ori cu obezitatea, ateroscleroza si
hipertensiunea
In majoritatea cazurilor de diabet apar disfunctii nu numai in metabolismul
glucidic, dar si in metabolismul lipidic. Apare hiperlipemia care duce la obezitate si
ateroscleroza.
Diabetul este influentat de:
- factori genetici, mosteniti de la membrii familiei
-factori de mediu, excesul de calorii din ratia alimentara dezechilibrata, miscare
insuficienta, sedentarism
Cand glicemia depaseste valoarea de 180 mg% apare glicozuria.
Cantitatea de glucoza din urina se numeste glicozurie si in mod normal este absenta.
Rinichiul, in mod fiziologic, nu lasa sa treaca molecula de glucoza. Ea poate aparea in
mod fiziologic, pentru o scurta perioada de timp, dupa o ingestie exagerata de glucide,
dupa un efort intens, dupa o stare de soc.
Daca prezenta glicozuriei se prelungeste sunt recomandate investigatii ale rinichiului
si teste hormonale.

Reglarea glicemiei se face :

- enzimatic la nivelul metabolismului fiecarei celule
- hormonal prin actiunea unor hormoni hipoglicemiant ca insulina sau
hiperglicemianti ca glucagonul, adrenalina, cortizonul, ACTH
- ficatul intervine in glicemiile sub 100 mg% prin procese care produc glucoza
si in glicemii peste 100mg% prin procese care capteaza glucoza
- rinichiul intervine in reglarea glicemiei prin eliminarea ei urinar

Acidul lactic este permanent prezent in plasma sanguina datorita unei minime
activitati anaerobe.
In timpul unui efort fizic intens si de lunga durata dupa un consum mare de
oxigen liber, prin cresterea intensitatii reactiilor anaerobe apare si o crestere a
concentratiei acidului lactic sanguin.
Producerea acidului lactic apare in celula musculara de unde difuzeaza prin
peretele celular in plasma. Acidul lactic plasmatic difuzeaza prin membrana hematiilor
pentru a stabili un echilibru. Acest proces de echilibrare dureaza cateva minute.
Deci, pentru testarea acudului lactic, trebuie tinut cont de existenta fractiunii
plasmatice (extracelulara), dar si de fractiunea hematica (intracelulara).
Valoarea normala a acidului lactic plasmatic este 0,7-1,8 mMol/l.

Reactii de identificare a monozaharidelor

Aceste reactii sunt date de toate categoriile de monozaharide si se bazeaza unele pe
proprietatile lor reducatoare, iar altele pe descompunerea monozaharidelor de catre baza
sau acizi.

27
 -testul Fehling in urma caruia monozaharidele reduc ionii de Cu2+ din reactivul
Fehling si se separa sub forma unui precipitat rosu.
Mod de lucru: se iau 3 ml solutie glucidica si se adauga un volum egal de reactiv
Fehling. Se agita si se incalzeste eprubeta pe o baie de apa.Apare un precipitat rosu de
oxid cupros.Testul este folosit in practica in laboratoarele de biochimie pentru depistarea
glicozuriei.
-reactia cu baze tari : monozaharidele tratate cu cu baze concentrate se
descompun sub forma de rasini brune.
Mod de lucru: la 3 ml solutie de glucid se adauga cateva picaturi de solutie de
NaOH 10%.Se incalzeste eprubeta pe o baie de apa.Dupa un timp solutia se va colora in
galben-brun si va mirosi a caramel.

Reactii de identificare a dizaharidelor

- testul Fehling pentru lactoza pune in evidenta proprietatile reducatoare
- hidroliza zaharozei
Mod de lucru: intr-o eprubeta cu 10 ml solutie de zaharoza se adauga doua
picaturi de H2SO4 concentrat. Se incalzeste eprubeta 10 minute pe o baie de apa. Dupa
racire, hidrolizatul este neutralizat cu solutie de Na2CO3 in prezenta turnesolului. Se face
testul Fehling si rezultatul va fi pozitiv.
Reactii de identificare a polizaharidelor
-reactia de culoare cu iodul: amidonul si glicogenul formeaza cu iodul
compusi de incluziune colorati.
Amidonul in prezenta iodului da o culoare albastra, iar glicogenul o culoare rosie-bruna.
Culoarea dispare la incalzire sau prin transformarea chimica a iodului.
Mod de lucru: se iau doua eprubete una cu 6 ml solutie amidon iar cealalta cu 6
ml solutie amidon. Se adauga in fiecare eprubeta 2-3 picaturi de solutie de iod. Se va
observa aparitia coloratiei albastrein eprubeta cu solutie de amidon si si aparitia coloratiei
rosu-brun in eprubeta cu solutie de glicogen. Coloratiile dispar prin incalzire si reapar
prin racire.
-hidroliza amidonului : in prezenta unor acizi drept catalizatori amidonul este
hidrolizat pana la glucoza. Prin hidroliza dispare proprietatea de a da coloratie albastrain
prezenta ioduluisi apar insusirile reducatoare ale monozaharidelor.
Mod de lucru:se ia o eprubeta cu 6 ml amidon. Se adauga cateva picaturi de HCl
concentrat. Se fierbe 5 minute pe baia de apa. Dupa racire hidrolizatul este neutralizat cu
solutie de Na2CO3. Solutia de lucru se imparte in doua eprubete: in prima se incearca
reactia Fehling, iar in cea de-a doua se incearca reactia cu iod. Se observa ca reactia
Fehling este pozitiva, deci sunt prezente monozaharide. Reactia cu iod va fi negativa,
deci poliglucidul s-a descompus.

Anabolismul glucidic (sinteza glucidelor) prezinta doua aspecte

fundamentale:
- biosinteza glucozei ( a glucozo-6-fosfatului) are la baza doua procese : de glucogeneza
si de gluconeogeneza.Glucozo-6-fosfatul se poate forma pe mai multe cai:

28
 - prin glucogeneza-prin fotosinteza in regnul vegetal, la plantele verzi
- prin conversia acidului lactic si formarea glucozei din piruvat
- prin gluconeogeneza - din intermediarii ciclului Krebs
- din aminoacizi
-prin conversia altor hexoze
-biosinteza oligo si a polizaharidelor are la baza doua procese:
-de glicogeneza
-de gliconeogeneza
Ficatul, rezervorul de glicogen al organismului, repartizeaza dupa necesitati
glicogenul la nivel celular si la nivel muscular.
-glicogeneza hepatica este procesul prin care organismul sintetizeaza rezerva de
glucidesub forma de glicogen pornind de la glucoza.
-gliconeogeneza apare in cazul unui aport insuficient de glucide sau intr-un efort
fizic prelungit. In aceste cazuri ficatul poate sintetiza glicogen dinsubstante neglucidice,
din aminoacizi ca: alanina, acidul aspartic, acidul glutamic. Acestia prin dezaminare trec
in cetoacizi ca: acid piruvic, acid oxalil acetic, care intra in procesul de gliconeogeneza.

Catabolismul glucidic (degradarea glucidelor) are ca principal substrat

glucoza si de desfasoara pe mai multe cai:
-degradarea anaeroba (glicoliza)
-degradarea aeroba
-degradarea pe calea pentozofosfatului
-degradarea pe calea acizilor uronici
-fermentatiile

Degradarea anaeroba numita si glicoliza

-se desfasoara in toate celulele organismelor vii
-sunt procese de oxidoreducere cu eliberare de energie
-este un proces prin care o molecula de glucoza se transforma anaerob(in lipsa
oxigenului) in doua molecule de acid lactic eliberand 47-56 Kcal/molecula de glucoza
In cadrul glicolizei au loc concomitent trei procese:
- transformarea unei molecule de glucoza in doua molecule de acid lactic
- formarea moleculelor de ATPpe seama energiei eliberate in diverse etape ale
glicolizei
- un continuu transfer de hidrogen si electroni prin transportori intermediari
Glicoliza se desfasoara in 12 etape.Se evidentiaza doua stadii:
-stadiul I – in care glucoza se transforma in doua molecule de fosfat trioza (gliceraldehid
3 fosfat)
- reactiile au loc cu consum de energie,de molecule de ATP
-stadiul II – in care gliceraldehidul3fosfat se transforma in acid lactic
- reactiile au loc cu formare de molecule de ATP
Muschii cu activitate continua, cardiac si diafragm, au un metabolism anaerob
intens.
In eritrocit principala sursa de energie este glicoliza.
La mamifere degradarea glucozei se face 90% prin procese anaerobe.
In cadrul tesutului muscular degradarea anaeroba are ca substrat glicogenul.

29
Degradarea aeroba a glucidelor
- reprezinta transformarea glucozei in prezenta oxigenului in bioxid de carbon si apa
- oxidarea se face sub actiunea enzimelor piridinice si flavinice.Ele sunt reduse prin
fixare de hidrogen. Intrand in lantul respirator se regenereaza in forma oxidata, iar
hidrogenul din substrat va forma cu oxigenul din mediu, apa.
Degradarea aeroba parcurge mai multe etape:
- transformarea glucozei in acid piruvic
- decarboxilarea oxidativa a acidului piruvic
- transformarea piruvatului in oxalilacetat
- oxidarea acetilcoenzimeiA in ciclul citratului
Degradarea aeroba este un proces ciclic, numit ciclul Krebs sau ciclul acizilor
tricarboxilici.
Degradarea pe calea pentozofosfatului
-este o cale oxidativa citoplasmatica de combustie totala a glucozei
-se disting doua etape:- sinteza pentozelor din hexoze
-sinteza hexozelor din pentoze
Acest tip de degradare este intalnit in ficat, eritrocite,tiroida
Importanta degradarii pe calea pentozofosfatului este:
-genereaza molecule de NAD PH importante in procesele de biosinteza
-reprezinta o sursa de riboza,necesara in sinteza de acizi nucleici
-reprezinta o sursa importanta de energie
Degradarea pe calea acizilor uronici
-este calea prin care organismul ajunge prin degradarea glucozei la acidul glucuronic
-este intalnit in procesele de detoxifiere hepatica si in procesele de biosinteza a acidului
ascorbic.
Fermentatiile
-sunt procese de degradare a glucozei pana la etanol si bioxid de carbon.In cazul
fermentatiei alcoolice sunt folosite microorganismele din drojdia de bere.
Cele mai cunoscute fermentatii sunt: alcoolica, acetica, butirica, succinica.

Reglarea metabolismului glucidic se face:

-celular prin –stimularea sau inhibarea de enzime
-transformarea de enzime inactive in enzime active
-modificarea afinitatii enzimelor fata de substrat
-hormonal prin - hipo sau hiperconcentratia de glucoza in sange care atentioneaza
mecanismele glucoreglatoare din intreg organismul
-actiunea insulinei ca hormon hipoglicemiant
- activitatea ficatului de captator de glucoza cand glicemia are valori peste
100mg% si de producator de glucoza cand glicemia are o valoare sub 70mg%
-nervos prin- mecanismele de control al glandelor cu secretie interna
-stimularea planseului ventricolului IV in momentele de hiperglicemie

30
Testari biochimice

Glicemia are valoarea normala de 0,90-1,10 mg%

Recoltare sangelui se face prin punctie venoasa, dimineata, pe nemancate ( a jeun)
Valoarea analizei depinde de locul recoltarii (in sangele venos glicemia este mai mica),
de varsta(cu varsta valoarea creste usor), momentul recoltarii, regimul alimentar, regimul
de efort, metoda de analiza.

Glicozuria in mod normal este absenta sau negativa.

Prezenta glucozei in urina poate fi:
- tranzitorie post-prandial, in aport glucidic in exces, in eforturi de durata, in
prima faza a infarctului miocardic
- permanenta in diabet, acromegalie, disfunctii hormonale, hepatice, renale

Hiperglicemia provocata este un test de depistare precoce a diabetului

- prin incarcare orala : dimineata, pe nemancate se analizeaza gliceamia.
La doua ore se administreaza 100 grame glucoza cu 250 ml apa. Se fac prelevari de sange
din 30 in 30 minute si se face de fiecare data testarea glicemiei.
La un pacient sanatos, la 90 minute de la administrarea glucozei valoarea glicemiei
trebuie sa fie in jurul valorii de 180 mg%,iar la 120 minute trebuie sa ajunga aproape de
valoarea initiala.
E important ca pe timpul testului de hiperglicemie provocata sa nu apara glicozuria.
- prin incarcare intravenoasa se utilizeaza pentru a exclude factorii digestivi.Se
recolteaza sange dimineata, pe nemancate si se testeaza glicemia.Se administreaza 0,3-0,5
grame glucoza/kg corpin solutie de 20% timp de 20 minute.
Recoltarile de sange se fac din 30 in 30 minute timp de doua ore.
La pacientii sanatosi valoarea glicemiei trebuie sa ajunga la valoarea initiala dupa 120
minute.

LIPIDELE

Lipidele sunt compusi organici componenti ai organismelor vii, greu sau

insolubile in apa, dar solubile in solventi organici (eter,benzen, toluen,cloroform etc).
Caracterul chimic comun al majoritatii lipidelor este prezenta de acizi grasi
superiori legati esteric sau amidic.
Lipidele sunt larg raspandite in natura si in organismele vii. Ele sunt constituente
importante in alimentatia rationala a omului, nu numai pentru valoarea lor energetica, dar
si pentru asocierea lor cu diferite vitamine si acizi grasi esentiali.
In regnul vegetal lipidele sunt in cantitati reduse. Se pot gasi in semintele
plantelor oleaginoase (in, canepa, rapita, soia, floarea soarelui, maslin).
In regnul animal lipidele se gasesc:

31
 - in jurul organelor, in tesutul subcutanat cu rol izolant si de sustinere.Se cunosc
cazurile de slabire brusca in care stratul lipidic de sustinere al organelor se topeste si
apare ptoza organelor
- in tesutul subcutanat cu rol de izolator termic, conferind de asemenea si
elasticitate dermei, preintampinand uscarea ei.
Prin oxidare 1g lipide elibereaza 9,3 cal.
In organism lipidele au urmatoarele functii:
- sunt componente structurale ale membranei celulare
- sunt o importanta sursa de energie.Sunt un adevarat combustibil metabolic
- sunt transportoare de substante liposolubile
- sunt un material protector si izolator
- prin asocierea cu vitamine si acizi grasi esentiali au un rol deosebit in
metabolism
Sursele de obtinere a lipidelor sunt ratia alimentara zilnica, dar si prin transformarea
glucidelor si a proteinelor in exces.
In organismul uman lipidele pot fi :
- de constitutie prezente in toate celulele mai ales in structura membranei
celulare
- de depozit constituind stratul adipos
- de transport reprezentate de lipidele din plasma sanguina
Lipidele sunt clasificate in urmatoarele categorii:

a.– lipide simple care sunt substante ternare, esteri ai acizilor grasi cu alcooli.
Dupa natura alcoolului se deosebesc gliceride si ceride.

GLICERIDELE sunt esteri ai glicerolului cu acizi grasi.

Cele mai raspandite exemple sunt esterii glicerinei cu acizi grasi ca de exemplu
trigliceridele.
Ele se intalnesc in tesutul adipos animal si mai rar in depozitele vegetale. In
combinatie cu apa formeaza emulsii.
In prezenta aerului se descompun prin oxidarea acizilor grasi cu formare de
aldehide si cetone, a caror prezenta este semnalata de un gust si un miros neplacut,
caracteristic (ranced).
Sunt lipidele cele mai des intalnite in natura indeplinind functia de material
energetic si de protectie. Aceste lipide fac parte din ratia alimentara zilnica umana.

CERIDELE sunt esteri ai acizilor grasi cu diversi alcooli ca: alcoolii alifatici
superiori, alcoolii carotenoidici, sterolii etc.
Ceridele in lumea vegetala sunt larg raspanditeca strat superficial al frunzelor si a
fructelor.Ele au rol de protectie impotriva deshidratarii si impotriva penetrarii
microbiene.
In lumea animala ceridele sunt intalnite in secretia glandelor cerifere la albine si
in secretia glandelor sebacee la mamifere.

32
 b. - lipide complexe care contin in molecula lor un alcool, o baza azotata si acizi
grasi superiori.Principalele grupe de lipide complexe sunt:

GLICEROFOSFOLIPIDE sunt lipidele complexe cele mai raspandite.

Ele sunt componente structurale ale tuturor formatiunilor morfologice celulare.
Principalele glicerofosfolipide sunt esteri ai acidului fosfstidic cu diversi alcooli.
SFINGOFOSFOLIPIDE cuprind un rest de acid gras legat amidic de sfingozina
INOZITOLFOSFOLIPIDE cuprind un rest de acid gras legat de inozitol.

Reactiile de identificare caracteristice lipidelor sunt indicele de peroxid si

indicele de iod.

a– indicele de peroxid
Grasimile nesaturate prin invechire sau expunere la lumina si aer sufera o
degradare peroxidativa care la schimba gustul si mirosul (rancezire). Cu oxigenul
molecular formeaza un radical peroxidic, iar reactia se propaga in lant.
In acelasi timp peroxizii exercita actiuni oxidante, degradative asupra resturilor de
acizi grasi rezultand acizi inferiori, aldehide si cetone. Grasimile care au suferit o
peroxidare avansata au gust si miros specific, de ranced.
Gradul de peroxidare al unei grasimi se determina prin masurarea cantitatii de
peroxid si se exprima prin indicele de peroxid, masurat in miliechivalenti de peroxidin
1000 g lipide.

b. – indicele de iod reprezinta cantitatea de iod in grame fixata de 100 g grasime.

Plasma, in mod normal vehiculeaza cantitati importante de lipide care sufera
oscilatii in raport de factorii nutritionali, metabolici sau hormonali, precum si in functie
de efortul depus de organism.
Studiile epidemiologice din ultimii 10 ani au stabilit o corelatie stransa intre
modificarea tabloului lipidic sanguin si incidenta bolilor cardiovasculare.
Nivele plasmatice ridicate de colesterol si trigliceride sunt considerate factori de
risc in ateroscleroza.

In organismul uman lipidele apar prin aportul alimentar zilnic si prin

transformarea glucidelor si proteinelor in exces..
Lipidele alimentare patrund in tractul digestiv si sufera transformari fizice si
chimice.
Transformarile fizice au loc odata cu emulsionarea sub actiunea bilei si apoi sub
actiunea enzimelor pancreatice.
Transformarile chimice apar la actiunea lipazei pancretice care actioneaza
specific asupra legaturii 1-3 din molecula trigliceridelor si rezulta 2-monoacilglicerol si
acizi grasi liberi.ei se absorb prin difuzie libera, la nivelul mucoasei intestinale printr-un
proces pasiv.
Mucoasa intestinala reformeaza trigliceride cu consum de ATP. Din celulele
mucoasei intestinale trigliceridele sunt preluate de limfa sub forma de micele lipoproteice
numite chilomicroni. Ele vor trece in sange, prin canalul toracic ajungand in final la
tesuturi si celule unde intra in metabolism.

33
 Valoarea lipidelor din sange depinde de varsta, sex, zona geografica si regim de
viata( alimentatie, efort zilnic, odihna, stres)

Anabolismul lipidic (sinteza lipidelor) porneste de la acidul acetic activat

(acetil coenzima A) care sub influenta energiei cedate de ATP se transforma in acizi
grasi.
La baza sintezei lipidelor stau glicerina si acizii grasi.
Glicerina se poate forma din aldehida fosfoglicerica care apare in procesul de
degradare glucidica. Ea, in prezenta NADH2 si a fosfatazelor da glicerina.
Acizii grasi impreuna cu glicerina formeaza, cu consum de energie luata din
degradarea glucidelor, grasimi simple numite gliceride.

Catabolismul lipidic (degradarea lipidelor) are loc in ficat.

Depozitele de lipide se reinprospateaza permanent, la cateva zile.
Catabolismul glicerinei are loc prin procese inverse sintezei. Glicerina trece prin
stadiul de alfaglicerofosfat si la sfarsitul reactiilor redevine aldehida glicerica.
Acizii grasi, compusi cu catena lunga de 4-22 carboni prin degradare ajung la
CO2 si H2O.Acest proces reprezinta una din sursele energetice ale organismului.
Acizii grasi sunt degradati prin beta-oxidare, adica catena liniara a acizilor grasi
este degradata succesiv prin scindarea a cate un fragment de 2 atomi de carbon. Oxidarea
se face la carbonul beta.
Lipidele se transforma in acizi grasi, care sub actiunea activanta a acetil
coenzimeiA, a ionilor de magneziu si a ATP devin acizi grasi activati si intra intr-o
spirala de reactii chimice numita spirala acizilor grasi sau spirala Lynen.
La sfarsitul reactiilor rezulta 2 molecule de acid acetic sub forma de
acetilcoenzimaA.
Cele mai importante lipide plasmatice sunt: colesterolul, trigliceridele, acizii
grasi, fosfolipidele, lipidele totale.
Cand valorile lipidelor plasmatice depasesc valoarea normala apar hiperlipemiile.
Ele pot fi primare de exemplu hipercolesterolemie familiara sau pot fi secundare ca in
cazul diabetului, a unor boli endocrine, a unor boli renale, hepatice sau pancreatice.
Cand valorile lipidelor plasmatice scad sub nivelul normal apar hipolipemiile. Ele
pot fi primare in cazul unui deficit genetic sau secundare in cazuri de malnutritie, de
anemie marcata, de hipertiroidism, postoperator etc.

In laboratoarele de biochimie analiza lipidelor serice se efectueaza in doua moduri:

a. - dozarea lipidelor serice totale si a unora dintre fractiunile distincte chimic
(colesterol, trigliceride, acizi grasi, fosfolipide)
b. – separarea fractiunilor lipoproteice prin electroforeza si stabilirea proportiilor in
care se afla diversele fractiuni.Analiza se numeste lipidograma.

a. Lipidele serice sufera variatii diurne pronuntate si de aceea momentul

recoltarii
sangelui este foarte important. Se considera ca analizele efectuate dupa 12 ore de la
ultima masa au cea mai buna valoare de diagnostic.
Concentratia lipidelor serice cele mai importante este:

34
 -lipide totale...............................600-700 mg%
-fosfolipide totale.......................160-260 mg%
-trigliceride.................................50-150 mg%
-acizi grasi liberi.........................5-25 mg%
-colesterol total...........................150-200 mg%
-colesterol liber...........................40-50 mg%

Aceste valori sunt influentate de varsta, sex, regim de viata, zona geografica etc
LIPIDELE TOTALE SERICE sunt testate pentru descoperirea
dislipidemiilor.Valori mai mari de 800-1000 mg%denota o hiperlipemie si impun o
investigatie mai manuntita pentru stabilirea patogeniei acestor dereglari.Valori sub 600
mg% denota o hipolipemie si apar in stari de malabsorbtie, hipertiroidism sau necroze
hepatice.
FOSFOLIPIDELE TOTALE SERICE au valori peste sau sub normal in
obstructii biliare intra si extra hepatice. Valorile cresc de asemenea in diabet si ciroze
biliare si hepatice. Se observa modificari moderate si in hiperlipoproteinemii.
TRIGLICERIDELE reprezinta un parametru biochimic cu mare valoare de
diagnostic. Dozarea specifica acestor lipide se bazeaza pe determinarea enzimatica a
glicerolului eliberat prin hidroliza. Trigliceridemia poate fi estimata ca diferenta intre
lipidele totale si suma dintre colesterolul liber, colesterolul esterificat si fosfolipide.
Hipertrigliceridemia apare in diabetul zaharat,nevroze, disfunctii hepatice si regim
alimentar hiperglucidic.
ACIZII GRASI LIBERI sunt lipide transportatoare a rezervelor calorice de la
tesutul adipos spre locirile de utilizare. Eliberarea, transportul si utilizarea acizilor grasi
plasmatici sunt reglate de factori nutritionali, hormonali si nervosi. Viata medie a acizilor
grasi este de cateva minute. Scaderea glicemiei, variatia concentratiei de insulina
determina intensificarea lipolizei si cresterea concentratiei acizilor grasi plasmatici.
Valori crescute se intalnesc si in diabet si stari de inanitie, cand apare stagnarea lor la
nivel plasmatic.
COLESTEROLUL este o fractiune lipidica cu mare valoare de diagnostic. El se
gaseste sub doua aspecte: colesterol plasmatic sub forma chimica de esteri si colesterol
tisular sub forma chimica neesterificata sau libera.
Asocierea facuta intre hipercolesterolemie si ateroscleroza a creat de multe ori
impresia ca este nociv pentru organism.
In realitate, colesterolul este un element structural esential al membranelor si al
organitelor celulare. El este de asemenea un precursor al acizilor biliari si al hormonilor
steroizi.
Organismul uman contine aproximativ 2 g colesterol/ kg corp. O parte din el este
eliminat si reinnoit zilnic.
Cea mai mare parte a colesterolului provine din sinteza endogena (aproximativ
1g/zi) si din colesterolul ingerat zilnic prin ratia alimentara (aproximativ 0,6 g /zi).
Alimentele cele mai bogate in colesterol sunt cele de origine animala si contin, de
exemplu: creierul 3000mg%, galbenusul de ou 1700mg%, untul 300mg%.

35
 In organismul viu colesterolul poate fi produs de ficat, corticosuprarenala, piele,
intestin, testicul. Colesterolul de origine hepatica este depozitat si transportat de
lipoproteine.
Eliminarea colesterolului din organism se face pe doua cai:
-prin transformarea in acizi biliari si excretia de steroli neutri prin fecale
-prin transformarea lui in hormoni steroizi a caror produsi de degradare se elimina prin
urina.
Cresterea colesterolului plasmatic, hipercolesterolemia, corespunde in primul
rand unei dereglari a metabolismului beta lipoproteinelor. De asemenea se intalneste in
hipertiroidism, infectii severe, boli hepatice grave.
Varsta, sexul, regimul de viata si zona geografica sunt factori care influenteaza
valoarea colesterolului sanguin. Colesterolemia este mai mica la copii, la femeile tinere,
intr-un regim de viata echilibrat.
Stabilirea unei cifre considerate normale este dificil de facut.
Pentru ca riscul bolilor cardiovasculare, a infarctului miocardic a crescut in
ultimii ani s-a convenit la nivel international ca valoarea colesterolului normal sa fie mai
scazuta si anume 160-200 mg%.fata de 160-220 mg% cum era pana acum cativa ani. La
240mg% se considera un nivel foarte crescut, alarmant.
In stari prelungite de hipercolesterolemie, pe peretii vaselor sanguine apar
depuneri de colesterol sub forma unor placi numite ateroame. Ele ajung sa ingusteze
lumenul vasului marind presiunea sanguina. De asemenea, sunt periculoase deuarece prin
desprinderea lor pot obstrua vase sanguine mici si pot duce la hranirea insufucienta sau la
necroza unor zone de tesut. Vasele sanguine in hipercolesterolemii avansate devin
casante, producamdu-se usor rupturi, infarcte.
In hipercolesterolemii se recomanda masurarea cantitatii de LDL si HDL, doua
fractiuni ale colesterolului. Ele difera prin densitatea lor si prin valoarea de diagnostic.
HDL-ul supranumit popular si colesterolul bun este format din lipoproteine cu
densitate mare.El transporta grasimile neutralizate periferic catre ficat pentru depozitare
sau pentru evacuarea prin bila.
Cu cat nivelul HDL este mai mare cu atat riscul de boala vasculara este mai mic.
Valoarea normala este mai mica de 40. Intre 40-59 apare un risc mediu in aparitia
bolilor cardio vasculare, iar peste 60 se considera un risc crescut.
LDL-ul supranumit popular colesterolul rau este format din lipoproteine cu
densitate mica. El transporta colesterolul de la intestin sau ficat catre restul organelor.
Nivelul crescut al concentratiei de LDL este asociat cu un risc crescut al bolilor
cardiovasculare.
Valorile normale trebuie sa fie mai mici de 100 .Peste 160 riscul de aparitie al
bolilor cardiovasculare este crescut, iar peste 190 este foarte crescut.
b. Lipidograma, electroforeza lipoproteinelor serice, se efectueaza in conditii
similare cu cele intalnite in electroforeza fractiunilor proteice. Deosebirea consta in
folosirea unei substante relevante colorante cu afinitate specifica, de exemplu negru de
Sudan.
Lipidograma se poate evidentia pe hartie de filtru sau pe gel de agaroza. Ea se
interpreteaza cu ajutorul unui integrator care traseaza curba de variatie a densitatii optice
a fiecarei fractiuni.
Fractiunile lipoproteice cuprinse intr-o lipidograma sunt:

36
-chilimicronii, care raman la baza deuarece nu migreaza in camp electric
-beta-lipoproteinele corespunzand lipoproteinelor cu densitate mica
-pre-beta-lipoproteinele corespunzand lipoproteinelor cu densitate foarte mica
-alfa-lipoproteinele corespunzand lipoproteinelor cu densitate mare.
Modificarea concentratiei lipidelor plasmatice sau a raportului dintre ele duce la o
stare patologica, de diverse grade numita dislipidemie.
Cresterea oxidarii acizilor grasi este insotita de formarea unor cantitati mari de
acid acetoacetic, acid betahidroxibutiric si prin decarboxilarea acidului acetoacetic rezulta
acetona.Aceste trei substante poarta denumirea de corpi cetonici.
Formarea de corpi cetonici are loc in urma beta-oxidarii acizilor grasi la nivelul
sistemelor enzimatice intramitocondriale din ficat.
Concentratia sanguina de corpi cetonici nu trebuie sa depaseasca 1mg%, iar la
nivel urinar concentratia trebuie sa fie de 1mg/24ore.
Sinteza de acid acetoacetic in ficat (cetogeneza) este un proces normal.
Intensificarea catabolismului acizilor grasi in boli ca diabetul, starile de inanitie, deviaza
o cantitate mare de acetilcoenzima A spre cetogeneza.
Cresterea peste valoarea normala a concentratiei corpilor cetonici in sange duce la
aparitia cetonemiei, iar cresterea in urina duce la aparitia cetonuriei. Prin aparitia
acestor stari se poate ajunge la o stare patologica, ce afecteaza intreg organismul numita
acidocetoza.
Corpii cetonici sunt substante energogene pentru tesuturile extrahepatice.
Cresterea peste valorile normale a cantitatii de corpi cetonici apare in inanitie,
diabet zaharat sever, regim alimentar hiperlipidic, hipertiroidism, intoxicatii grave etc.

PROTIDELE

Protidele sunt componenete structurale si functionale legate intim de procesul

vietii. Ele sunt substante macromoleculare, organice rezultate prin policondensarea de
aminoacizi.
Organismul viu este singurul sistem producator de proteide specifice.
Proteidele participa activ la procesele de formare, dezvoltare, aparare,
reproducere.
Denumirea de proteide vine de la cuvantul grecesc protos care inseamna
primordial, cel dintai.
Rolul proteidelor in organismul uman este complex:
- rol structural, plastic pentru ca protidele sunt principalele componente ale
protoplasmei si nucleului celular, a tuturor umorilor organismului.In organismul
uman protide sunt 62%, lipide 7,7%, glucide 1,9% minerale 3,4%
- rol catalitic deuarece prin intermediul enzimelor catalizeaza selectiv majoritatea
reactiilor chimice. Ele sunt esentiale pentru buna desfasurare a proceselor metabolice.

37
 - rol fizico-chimic datorita caracterului amfoter si coloidal participa la reglarea
presiunii coloid-osmotice, a permeabilitatii de membrana, a echilibrului electrostatic,
a echilibrului acido-bazic
- rol energetic deuarece furnizeaza o cantitate mare de energie.Organismul
apeleaza la oxidarea protidelor numai in situatii de inanitie si stari patologice.
- rol imunologic prin participarea la procesele antigen-anticorp
- rol in procesele de coagulare
Cele mai importante si studiate protide sunt: hormonii, enzimele, anticorpii,
proteinele contractile (de exemplu miozina), proteinele respiratorii (de exemplu
hemoglobina), proteinele coagulante(de exemplu fibrina).

Din punct de vedere chimic protidele se impart in peptide si proteide.

Peptidele sunt alcatuite din mai multe resturi de aminoacizi. In functie de numarul
acestora sunt:
- oligopeptide (oligos inseamna putin), cu pana la 6 aminoacizi
- polipeptide (poli inseamna mult) cu peste 6 aminoacizi.
Proteidele sunt reprezentantii cei mai de seama ai protidelor. Ele se impart in:
- holoproteide, numite si proteine (holos inseamna acelasi) care prin hidroliza
elibereaza numai aminoacizi
- heteroproteide (heteros inseamna diferit) care prin hidroliza elibereaza
aminoacizi si o grupare diferita numita grupare prostetica.
Proprietatile chimice ale protidelor sunt un cumul al proprietatilor datorate
gruparii carboxil si proprietatilor datorate gruparii amino existente in molecula.

Aminoacizii sunt substante organice cu functiuni mixte, care contin asa cum
arata denumirea lor o grupare carboxil (-COOH) si o grupare amino (-NH2).
Denumirea aminoacizilor difera in functie de pozitia gruparii amino in molecula.
De exemplu aminoacidul alfa-aminopropionic, adica valina, are gruparea amino legata de
primul atom de carbon.
In natura aminoacizii se gasesc in stare combinata. Ei sunt constituenti ai
peptidelor si ai proteidelor. In stare libera sunt in cantitati extrem de mici, mai ales in
regnul vegetal in seminte, fructe, radacini.
Clasificare: pana in prezent sunt cunoscutiaproximativ 200 de aminoacizi dintre
care 20 sunt cei mai impoartanti pentru organismul.
Din punct de vedere chimic aminoacizii sunt :
- aciclici -simpli, ca de exemplu: monoaminocarboxilici, diaminocarboxilici,
diaminomonocarboxilici
-mixti ca de exemplu: hidroxiaminoacizi si tiaminoacizi
- ciclici - aromatici si heterociclici
Din punct de vedere al biosintezei in organismul uman aminoacizii sunt:
- esentiali, pe care organismul nu ii poate sintetiza si ii procura din regimul
alimentar. Ca exemplu de aminoacizi esentiali putem enumera: lizina, triptofan,
fenilalanina, leucina, izoleucina, treonina, metionina, valina, histidina, arginina.
- neesentiali, pe care organismul ii sintetizeaza singur. Ca exemplu de aminoacizi
neesentiali putem enumera: glicocol, cisteina, alanina, serina, norleucina, acid aspartic,
acid glutamic, acid hidroxiglutamic, prolina, hidroxiprolina, citrulina.

38
Din punct de vedere al formulei chimice aminoacizii contin o grupare carbonil si o
grupare amino. Pentru ca unul dintre carboni este asimetric apare activitatea optica ce
determina starea de dextrogir, levogir sau racemica.
Ca exemple de aminoacizi putem enumera:

GLICOCOL (glicina sau acid aminoacetic)

- este cel mai simplu aminoacid
- este singurul aminoacid fara activitate optica
- este sintetizat de organismul uman si folosit in procesele de dezintoxicare
- se gaseste in regnul vegetal in special in seminte

L ALANINA ( acid alfa aminopropanoic)

-este nelipsita in structura proteinelor animale
-este prezenta in structura proteinelor vegetale din tutun si alge

L VALINA ( acid alfa aminoizovalerianic)

-este prezenta in molecula proteinelor animale
-este prezenta in mare cantitate in semintele de in

L LEUCINA (acid alfaaminoizocapronic)

-este prezenta in aproape toate proteinele vegetale
-este prezenta in globina din molecula hemoglobinei

ACIDUL L GLUTAMIC (acid alfa aminoglutaric)

-este foarte raspandit in lumea vegetala sub forma de glutamina
-este prezent in procesele metabolismului uman

L ORNITINA (acid alfa delta diaminovalerianic)

-se gaseste in organismul uman sub forma de arginina
-nu apare in structura proteinelor
- este foarte importanta in ciclul ureogenetic
-prin decarboxilare trece in putresceina

L LISINA (acid alfa epsilon diaminocapronic)

-este prezent in toate proteinele, mai ales in laptii
-este prezenta in toate procesele de putrefactie si sub actiunea bacteriilor trece in
cadaverina

CREATINA (acid N metil guanidin acetic)

-este prezenta in musculatura vertebratelor sub forma de creatin fosfat cu rol in
contractia musculara
-se poate tranforma in creatinina

L SERINA (acid alfa amino beta hidroxipropanoic)

-este prezent in proteinele vegetale ca matasea si semintele germinate
-este prezent in transpiratia umana

39
L HIDROXILIZINA (acid alfa epsilon diaminodelta hidroxicapronic)
-este derivatul hidroxilat al lisinei
-este prezent in organismul uman in tesutul conjunctiv
-este prezent in regnul vegetal in semintele de pepene si bumbac

L CISTEINA SI L CISTINA ( acid alfa amino beta tiolpropanoic)

- se transforma usor una in cealalta
-contin sulf in molecula
-sistemul cisteina-cistina este un sistemoxidoreducator si participa la transportul
de H in procesul de respiratie
-au rol in manifestarea activitatilor catalitice
-prin formarea de taurinaparticipa la formarea acizilor biliari
-cistina este prezenta in scleroproteine si in calculii renali
-cisteina este prezenta mai ales in produsii finali din piele

L METIONINA(acid alfa amino gama metil tiobutanoic)

-este prezent in branza de vaci proaspata
-participa activ in procesele metabolice si la refacerea celulei hepatice

L TIROZINA (acid alfa amino beta hidroxi fenilpropanoic)

-este unul din cei mai raspanditi aminoacizi naturali
-este greu solubil in apa
-este prezent in proteinele semintelor de pepene si in porumb
-participa activ in procesele de formare a adrenalinei, tiroxinei

L TRIPTOFAN (indolil alanina)

- este foarte raspandit si important pentru organismul uman
-are rol important in metabolismul vitaminei PP
-lipsa lui duce la tulburari grave de metabolism

L HISTIDINA(imidazolil alanina)
-este foarte raspandita in natura
-este prezenta in hemul hemoglobinei
-prin decarboxilare trece in histamina

Proprietatile fizice ale aminoacizilor sunt:

-au structura cristalina
-sunt incolori
-sunt solubili in apa cu exceptia cistinei si tirozinei
-au activitate optica datorita asimetriei moleculare
-au caracter amfoter datorita prezentei gruparii carboxil si gruparii amino in aceeasi
molecula
-solutiile de aminoacizi sunt solutii tampon

40
-la pH-ul izoelectric solubilitatea aminoacidului este minima; pH-ul izoelectric sau
punctul izoelectric este pH-ul la care un aminoacid este ionizat in aceeasi masura ca acid
sau baza, adica solutia apoasa a aminoacidului contine anioni si cationi in proportii egale.

Proprietatile chimice ale aminoacizilor sunt datorate prezentei gruparii carboxil si

gruparii amino existente in molecula.
a.Proprietati ale aminoacizilor datorate prezentei gruparii carboxil:
- in reactie cu hidroxizi aminoacizii dau saruri
-in reactie cu alcooli aminoacizii dau esteri
-in prezenta pentaclorurii de fosfor aminoacizii dau cloruri
-prin decarboxilare aminoacizii dau amine
b.Proprietati ale aminoacizilor datorate prezentei gruparii amino
- in reactie cu acizi aminoacizii dau saruri
- in reactie cu aldehide aminoacizii dau baze Schiff(azometin derivati)
- in reactie cu acidul azotos aminoacizii dau hidroxiacizi
- in reactie cu cloruri de acizi aminoacizii dau derivati N-acilati
- in reactie cu dinitroflorbenzen aminoacizii dau dinitroflorderivati
-prin dezaminare aminoacizii dau acizi nesaturati
c.Proprietati ale aminoacizilor datorate prezentei concomitente a celor doua grupari
-doi sau mai multi aminoacizi pot interactiona in conditii speciale, cu eliminare de
apa si dau nastere protidelor.
-in prezenta cuprului, a cobaltului, a cromului si a metalelor grele aminoacizii dau
nastere unor saruri complexe greu solubile numite chelati
-in prezenta ninhidrinei apare o reactie de culoare, iar compusul va fi albastru-
violet.
Metabolismul intermediar al aminoacizilor cuprinde reactiile de anabolism si de
catabolism

Cai generele de formare a aminoacizilor (reactiile de anabolism)

In tubul digestiv, la diferite nivele,sub influenta enzimelor proteolitice, proteinele
alimentare se descompun in aminoacizi. Cele doua tipuri de reactii sunt:
-aminarea alfacetoacizilor utilizand amoniacul din reactie
-transaminarea prin transferul gruparii aminice de pe un aminoacid pe un
alfacetoacid.Aceste reactii sunt catalizate de enzimele numite transaminaze si anume:
aspartat aminotransferaza AST numita si glutamat oxalacetat transferaza GOT si alanin
aminotransferaza ALT numita si glutamat piruvat transferaza GPT.
Transaminazele sunt enzime foarte active prezente mai ales in mitocondrii si in
faza solubila a citoplasmei.
In tesuturi, cel mai important acceptor de grupari amino este acidul
alfacetoglutaric. El are un rol deosebit de important in metabolismul aminoacizilor.

Cai generale de degradare a aminoacizilor (reactii de catabolism)

-dezaminarea insemnand procesul de eliminare a gruparii amino din molecula
aminoacidului si transformarea acestora in alfacetoacizi, hidroxiacizi si acizi
carboxilici.Dezaminarea se poate face:

41
 -pe cale oxidativa in prezenta oxigenului
-pe cale hidrolitica in prezenta apei
-pe cale reductiva in prezenta hidrogenului
-pe cale nesaturata in prezenta amoniacului
-decarboxilarea insemnand transformarea aminoacizilor in amine.Ea se face:
- sub actiunea catalitica a carboxilazelor
- in intestin decarboxilarea are loc sub actiunea unor bacterii ca de
exemplu Escherichia coli
- in tesuturi, prin decarboxilare, histidina se transforma in histamina

Proteinele (holoproteide) sunt substante macromoleculare formate din resturi

de aminoacizi reunite prin lanturi peptidice.
Lanturile polipeptidice care alcatuiesc proteinele au o diversitate foarte mare in
ceea ce priveste natura, numarul si secventa resturilor de aminoacizi, ceea ce da
specificitate proteinelor.
Ca nivel de organizare structura poate fi primara, secundara, tertiara, cuaternara.
Intre ele este o permanenta interdependenta. Complexitatea structurala este cea care
determina multiplele functiuni biologice ale proteinelor.
In functie de structura proteinele sunt:
-simple (holoproteine), care prin hidroliza se descompun in aminoacizi
-conjugate (heteroproteine), care prin hidroliza se descompun in aminoacizi si o
grupare prostetica (neproteica)de exemplu:
-glicoproteine ca: galactoza, manoza
-lipoproteine ca: fosfolipide, colesterol
-fosfoproteine ca: fosfatii de cazeina
-hemoproteine ca: la hemoglobina
-nucleoproteine ca: la acizii nucleici
-flavoproteine ca: la enzime flavinice
In functie de rolul biologic proteinele sunt:
-enzimatice ca tripsina
-de rezerva ca ovalbumina si cazeina
- de transport ca hemoglobina si mioglobina
-contractile ca miozina si actina
-cu rol de protectie ca anticorpii
- cu rol de hormoni ca insulina
-cu rol structural ca glicoproteinele si colagenul
-cu rol in coagulare ca fibrina
In functie de conformatia tridimensionala proteinele sunt:
-fibroase ca elestina si colagenul
-globulare ca albumina si globulina
Globulinele sunt larg raspandite in organismele animale si vegetale.
Ele sunt insolubile sau greu solubile in apa.
Cele mai cunoscute globuline sunt: lactoglobulina din lapte, ovoglobulina din ou,
miozina din muschi precum si globulinele serice din sangele uman.
Globulinele serice sunt intr-o proportie de 35-45% din proteinele plasmatice.
Foarte cunoscute sunt gama globulinele cu rol major in imunitatea organismului.

42
 Albuminele sunt raspandite mai ales in regnul animal.
Ele sunt solubile in apa.Prin fierbere ele denatureaza si precipita sub forma de
chiaguri.
Cele mai cunoscute albumine sunt: lactalbumina din lapte, ovalbumina din ou,
mioalbumina din muschi, serumalbuminele din serul sanguin.
In plasma umana, serumalbuminele sunt intr-o proportie de 55-60% din proteinele
plasmatice. Albuminele au rol de vehiculanti ai hormonilor, ai sarurilor biliare, ai
medicamentelor.
Aportul alimentar zilnic reprezinta sursa cea mai importanta de proteine pentru
organismul uman.

Digestia proteinelor se face la diverse nivele ale tubului digestiv, sub influenta
enzimelor proteolitice.
In stomac, pepsinogenul, la pH-ul foarte acid al sucului gastric de aproximativ 2
se transforma in pepsina. Proteinele sub influenta pepsinei se transforma in peptide cu
molecula compusa din 7 aminoacizi.
In intestin actioneaza enzimele pancreatice tripsina, chimotripsina si
carboxipeptidaza. Intervin de asemenea si enzimele intestinale aminopeptidaze,
dipeptidaze si tripeptidaze. In urma actiunii acestor enzime rezulta aminoacizii. O parte
din ei vor forma noi molecule proteice, iar alta parte se va depune ca rezerva in tesuturi.
Absorbtia proteinelor se face sub forma de aminoacizi. Ei ajung pe cale portala la
nivelul ficatului si de aici sunt dirijati spre organe si tesuturi.
Transportul aminoacizilor prin membrana este activ. La nivel celular, aminoacizii
formeaza asa numitul fond celular care este dirijat si folosit dupa necesitati.

Proprietatile fizice ale proteinelor sunt solubilitatea, precipitarea, denaturarea, iar

proprietatile chimice sunt denaturarea, hidroliza si reactia de culoare.
.Solubilitatea proteinelor in apa este diferita.Proteinele globulare sunt mai mult
sau mai putin solubile, in timp ce proteinele fibroase sunt insolubile.
Solubilitatea depinde de:natura, numarul si asezarea in lant a aminoacizilor ce
compun macromolecula, de existenta gruparilor hidrofile(-COOH, -OH), de pH si de
concentratia in saruri a solutiei.
Datorita proprietatii de-a forma solutii coloidale, precum si datorita sarcinilor
electrice ale macromoleculelor proteice acestea pot influenta repartitia diversilor ioni de-
o parte si de alta a membranelor semipermeabile existente in organism. Astfel apare un
echilibru special, numit echilibru de membrana Donnan. El se intalneste in sistemele
biologice atunci cand de-o parte a membranei exixta un ion coloidal, nedifuzabil prin
membrana.
Solutiile proteice pot da geluri, in care proteina si solventul formeaza o masa
aparent omogena. Fenomenul este intalnit in cazul retelei macromoleculare
tridimensionale care formeaza stroma sau scheletul protoplasmei.
Precipitarea proteinelor este determinata de adaosul de electroliti, de alcool, de
acetona sau de alti solventi organici miscibili cu apa.
Precipitarea apare cand un factor din afara fie ca indeparteaza apa ce hidrateaza
proteinele, fie modifica insasi structura proteinelor. In functie de natura factorului care
intervine, precipitarea poate fi reversibila sau ireversibila.

43
 Denaturarea presupune dezorganizarea structurii secundare si tertiare a
moleculei,ca urmare a ruperii legaturilor dintre catenele polipeptidice si deplierii lor sub
actiunea diversilor agenti fizici ca: temperatura, radiatii X, raze ultraviolete, emisii de
ultrasunete etc si sub actiunea unor factori chimici ca: acizi concentrati, baze puternice,
saruri etc. Denaturarea este insotita de modificarea sau pierderea unor calitati fizico-
chimice cum ar fi :
- pierderea capacitatii de cristalizare
- aparitia unor noi grupari chimice
- scaderea solubilitatii
- modificarea proprietatilor optice
- modificarea vascozitatii si a presiunii osmotice
- modificarea proprietatilor electroforetice
- cresterea sensibilitatii la actiunea enzimelor
- pierderea specificitatii biologice etc
Reactia de culoare a proteinelor permite identificarea lor. Unele dintre aceste
reactii sunt comune tuturor proteinelor, de exemplu: reactia biuretului si reactia cu
ninhidrina.
Proteinele au proprietati electrochimice.Ele sunt amfioni macromoleculari.In
molecula lor gruparile acide alaturi de cele bazice confera un caracter amfoter.
Astfel solubilitatea proteinelor este minima la punctul izoelectric.
In solutii, proteinele exercita efectul tampon care se manifesta cu intensitate egala
de-a lungul intregii scari de pH.
Proteinele au specificitate de organ si de specie.Organismele vii au propietatea
specifica de-a sintetiza proteine proprii dein aminoacizii rezultati dupa hidroliza
enzimatica a proteinelor alimentare sau introdusi in organism ca atare, prin
alimentatie.
Proteinele au specificitate de organ, deuarece fiecare organ al aceluiasi organism
animal contine proteine diferite de proteinelecele altor organe.
Proteinele au specificitate de specie deuarece acelasi organ, la diverse specii
animale contine proteine specifice.
Specificitatea proteica este subiectul nenumaratelor cercetari lagate de
transplantul de organe.
Proteinele au proprietati imunologice. Inocularea unei proteine straine in
organismul animal provoaca aparitia in serul acestui organism a unei substante
capabile sa precipite, in mod absolut specific, numai proteina inoculata.
Substanta inoculata a fost numita antigen, iar cea care apare ca raspuns specific al
organismului, anticorp. Deosebit de importanta este aparitia anticorpilor impotriva
bolilor infectioase (bacterii, toxine microbiene, virusuri). Formarea acestor anticorpi
coincide cu instalarea in organism a unei stari de rezistenta specifica fata de agentul
microbian numita imunitate. Fenomenele imunologice sunt intens studiate atat pentru
starea de imunitate naturala, cat si pentru prepararea serurilor si vaccinurilor, deci
pentru o imunitate artificiala.
Proteinele plasmatice reprezinta un constituent principal al plasmei. S-au
identificat peste 35 de fractiuni proteice plasmatice.
Teste curente de biochimie sunt:

44
 -determinarea proteinelor totale prin metode gravimetrice, refractometrice,
colorimetrice sau prin absorbtia in ultraviolete.Valoarea normala: 6,6-8,6 g%ml ser

-determinarea fibrinogenului plasmatic prin coagularea in exces de calciu.

Cheagul de fibrina se dizolva in solutie alcalina si se dozeaza apoi proteina prin
reactia biuretului. In ser fibrinogenul este absent. Valoarea normala: 200-400 mg%
ml ser.

-testul Mac Lagan (cu timol) se bazeaza pe precipitarea proteinelor in solutie de

timol.Valoarea normala: 1-4 UML (unitati Mac-Lagan)

-testul Kunkel ( cu sulfat de zinc) se bazeaza pe precipitarea proteinelor in

solutie de sulfat de zinc.Valoarea normala: 2-9 USH (unitati Shank-Hogland)

-determinarea ureei prin condensarea cu diacetilmonoxima in mediu acid dand

un compus colorat in brun-roscat. Valoarea normala: 20-40mg%ml ser

-determinarea creatininei in prezenta acidului picric in mediu alcalin dand un

compus de culoare portocalie.Valoarea normala:0,50-1,20mg%ml ser

-determinarea bilirubinei care se afla in ser sub forma de bilirubina

libera,(totala) insolubila, legata de proteine si bilirubina conjugata (directa), solubila.
Bilirubina conjugata reactioneaza direct cu acidul sulfanilicdiazotat dand un
azopigment intens colorat. Bilirubina libera reactioneaza indirect numai dupa ce a fost
desfacuta din legatura proteica si solubilizata. Azopigmentul format are culoare rosie
in mediu acid si albastra in mediu alcalin.Valoare normala:
bilirubina directa pana la 0,25 mg%ml ser
bilirubina totala pana la 1mg%mlser

-determinarea transaminazelor TGP si TGO.Transaminazele catalizeaza

transferul gruparii NH2 de la un acid alfa aminat la un acid alfa cetonic.TGP catalizeaza
transferul gruparii aminice de pe alanina pe acidul 2 oxoglutaric.TGO catalizeaza
transferul gruparii aminice de pe acidul aspartic pe acidul 2 oxoglutaric.Valori
normale:pana la 40 UI/ L
In urma testelor biochimice pot aparea hipoproteinemii, hiperproteinemii si
disproteinemii.
Hipoproteinemiile inseamna o diminuare a cantitatii proteinelor plasmatice cu
pastrarea raportului intre fractiuni 45 globuline/55 albumine, precum si intre fractiunile
proteice alfa1,alfa2,beta si gama.Hipoproteinemiile apar in:
- subnutritie si inanitie
- deficiente de absorbtie sinteza proteica
- pierderi proteice renale in nefroze si infectii renale
- arsuri pe suprafete mari
- hemoragii importante
Hiperproteinemiile apar destul de rar.Mai ales in:
- in hemoconcentratie, dupa pierderi insemnate de lichide

45
 - in inflamatii cronice, infectii, viroze, maladia Waldenstrom
Disproteinemiile sunt modificari proteice calitative si cantitative, cu modificari
de rapoarte.
- hiperglobulinemii apar in cancere, viroze, boli parazitare,obstructii biliare,
reumatism articular, lupus
- hiperalbuminemii apar in subnutritie, malnutritie, dispepsii alimentare,
probleme digestive
- fibrinogenemii care pot fi hiper in infarct, boli de coagulare si hipo in ciroze,
intoxicatii.

ACIZI NUCLEICI

Nucleoproteidele sunt heteroproteine in a caror structura intra o componenta

proteica si o componenta prostetica constituita din acizi nucleici.
Componenta proteica consta in proteine bazice de tipul protaminelor sau
histonelor. Bazicitatea lor se datoreaza continutului ridicat de aminoacizi
diaminomonocarboxilici ca lizina, arginina, histidina.
Componenta prostetica este reprezentata de acizii nucleici care sunt produsi de
policondensare ai mononucleotidelor, sunt deci polinucleotide.

Mononucleotidele sunt unitati structurale fundamentaleale acizilor nucleici

formate din:
-o baza azotata purinica sau pirimidinica
- o componenta glucidica, o pentoza( riboza sau dezoxiriboza)
-acid fosforic
In functie de componentele structurale acizii nucleici se impart in:
-acid ribonucleic ARN la care pentoza este o riboza
-acid dezoxiribonucleic ADN la care pentoza este o dezoxiriboza
In functie de bazele azotate:
-ARN contine citozina si uracil
-ADN contine citozina si timina
Din punct de vedere biologic ARN si ADN
-difera ca repartitie in celula
-difera ca importanta
Baza azotata este reprezentata de substante caracterizate prin cicluri pirimidinice si
purinice.
Bazele pirimidinice sunt: citozina, uracilul, timina.
ADN contine citozina (C) si timina (T)
ARN contine citozina (C) si uracil (U)
Bazele purinice sunt adenina si guanina.
Componenta glucidica ese reprezentata de riboza si de 2-dezoxiriboza
Acidul ortofosforic esterifica componenta glucidica impunand caracterul acid.

46
 Cele trei componente se leaga intre ele eliminand doua molecule de apa si
formand o mononucleotida. Ea este formata dintr-o nucleozida (baza azotata si
componenta glucidica).
Fiecarei baze azotate ii corespunde o anumita nucleozida: citidina, uridina,
timidina, adenozina, guanozina.
ADN – acidul dezoxiribonucleic are molecula de polimer liniar format din
milioane de nucleotide legate esteric prin acid fosforic.ADN a fost localizat:
– in nucleu ca material genetic cromozomial
- in mitocondrie
In anul 1953 Watson si Crick au imaginat structura tridimensionala a ADN prin
masuratori cu ajutorul razelor X. Pentru modelul dublei spirale ei au primit Premiul
Nobel in anul 1962. Modelul ne arata doua catene polinucleotidice rasucite ca o scara in
spirala.Partile laterale sunt legaturi fosfodiesterice.Treptele sunt legaturi de hidrogen
formate intotdeauna intre aceleasi perechi de baze azotate complementare:
adenina(A) = timina(T) cu doua legaturi de hidrogen
citozina(C) _= guanina(G) cu trei legaturi de hidrogen
ADN are un rol important in transmiterea caracterelor ereditare si in sinteza
proteinelor.
O celula vie nu poate exista decat daca contine ambele feluri de acizi nucleici
ADN si ARN.
Exista si unele exceptii in lumea vie. Sunt virusuri in lumea vegetala care contin
numai ARN si virusuri in lumea animala care contin numai ADN.Aceste virusuri nu se
pot reproduce decat in cadrul unei celule vii, gazda.
Biosinteza ADN este catalizata de ADN-polimeraza. Recunoscand rolul de
matrita al moleculei de ADN biosinteza se realizeaza in doua variante:
-fiecare catene a moleculei de ADN bicatenar serveste ca matrice pentru sinteza
unei catene polinucleotidice complementare din punct de vedere al ordinii bazelor
purinice si pirimidinice. Mecanismul este numit replicare semiconservativa. La sfarsitul
procesului fiecare dintre cele doua catene polinucleotidice nou sintetizate reprezinta cate
o catena polinucleotidica de ADN dublu catenar.
-rolul de matrice il joaca molecula dublucateneara de ADN la care la inceput se
dubleaza numai una dintre catene care va fi in continuare matrice pentru sinteza unei noi
catene polinucleotidicecomplementare.Mecanismul se numeste replicare conservativa
Cele doua tipuri de ADN-matrice si ADN-nou sintetizat au in general proprietati comune.

In cadrul codului genetic moleculele de ADN contin substanta genetica

fundamentala. Deosebirile apar in functie de specie si de individ prin ordinea in care sunt
inlantuite nucleotidele. O molecula de ADN contine aproximativ 10.000 de nucleotide.
Bazele azotate (A,G,C,T)sunt asezate dupa un cod specific ce va fi transmis ca un mesaj.
Experientele efectuate pe sisteme celulare au demonstrat ca:
-informatia genetica cuprinsa in ADN este transmisa in cadrul celulei dupa
schema
ADN – ARN- PROTEINA.

-sinteza proteica are loc in plasma celulara, la nivel ribozomal

47
 -aminoacizii folositi in biosinteza proteica sunt mai intai activati, apoi transmisi
prin ARN-de transport
-reactia de activare enzimatica are o specificitate absoluta fata de
aminoacid.Posibilitatea aparitiei de erori este minima.Procesul de translatie este de o
mare exactitate .
Un grup de trei nucleotide capabile sa codifice un aminoacid se numeste codon
sau triplet.
Acest ansamblu formeaza codul genetic, care contine mesajul genetic.
Fragmentul de ADN care este unitatea functionala ce contine informatia genetica
necesara sintezei unei molecule proteice se numeste gena.

ARN acidul ribonucleic se gaseste in celula, in vecinatatea cromozomilor. Pentru

a fi activ este absolut obligatorie prezenta:
-celor patru ribonucleozidtrifosfati
-ARN-polimeraza
-ioni bivalenti de magneziu
-un initiator sau declansator
ARN preia informatia de la ADN si o transmite PROTEINELOR. Exista mai multe feluri
de ARN in celula si anume:
-ARN-mesager care transporta mesajul genetic de la ADN nuclear la ribozomi.
El indeplineste functia de matrita pentru proteine.
-ARN-de transfer care are molecula mica, cu solubilitate mare, care are rol in
activarea aminoacizilor si transportul lor in faza solubila.Exista o mare specificitate
pentru aminoacizii transportati.
-ARN-ribozomal reprezinta componenta cea mai importanta a ribozomilor.Ei
contin 65-80% ARN si 20-35% proteine.Functia sa este inca cercetata, dar cu siguranta
este in biosinteza proteica.

Structura si biosinteza acizilor nucleici este influentata de :

-solutiile acide sau bazice, ureea, fenolul sacd vascozitatea
-radiatiile ultraviolete, la o anumita lungime de unda pot provoca mutatii in
structura ADN
-substante chimice analoage ca structura cu unele din componentele structurale
ale acizilor nucleici ca acidul glutamic si acidul folic pot deveni inhibitori.Un inhibitor
specific pentrusinteza de ARN este actinomicina D, antibiotic izolat in culturile de
Streptomices.
Degradarea bazelor azotate, in organismul uman se face in mai multe organe dar
cel mai important este ficatul. Acizii nucleici se hidrolizeaza cu ajutorul unor enzime
specifice numite nucleaze.
Purinele sunt degradate printr-un proces de dezaminarehidrolitica treptata, urmat
de oxidarea produsului rezultat xantina cu transformare in acid uric.
Excretia de acid uric se face pe cale renala prin urina si pe cale biliara prin
fecale.O acumulare in exces a acidului uric duce la instalarea bolii numita guta.
Pirimidinele sunt degradate pe cale oxidativa in ficat cu formare de uree si acid
oxalic.

48
 Problema centrala a vietii, ca fenomen biologic, o constituie sinteza proteinelor
structurale si functionale deoarece compusii proteici sunt legati de procesele
fundamentale ale vietii: metabolismul, reproducerea, evolutia.
Mutatiile sunt modificari ale structurii ADN care sunt transmisibile ereditar si
care modifica patrimoniul genetic al unei celule. Ele reprezinta sursa primordiala a
variabilitatii organismelor vii.
Agentii mutageni pot fi fizici (razele X, radiatiile UV), chimici si biologici (boli
virale si bacteriene)
Mutatiile pot fi evidente si neevidente, transmise prin gene recesive. Ele pot
deveni mutatii evidente daca cei doi parteneri au aceeasi gena recesiva, care devine astfel
dominanta. De exemplu albinismul. Recombinarea genetica provocata artificial, controlat
si dirijat sta la baza ingineriei genetice. Aceste cercetari sunt importante in medicina si
farmacie pentru vindecarea, dar mai ales pentru prevenirea diverselor boli.

CROMOPROTEINE

Cromoproteinele sunt hetero proteine formate dintr-o componenta proteica si o

grupare prostetica colorata.
In functie de natura gruparii prostetice cromoproteinele pot fi porfirinice si
neporfirinice.
In functie de rolul biologic cromoproteinele pot fi cu functie respiratorie si fara
functie respiratorie.
Ca exemple de cromoproteine porfirinice cu functie respiratorie sunt hemoglobina
si mioglobina, iar fara functie respiratorie cloraplastina.
Hemoglobina este o cromoproteina prezenta in sange.
Mioglobina este o cromoproteina prezenta in muschi, similara cu hemoglobina ca
structura si rol. Hemul este identic cu al hemoglobinei. Globina difera avand un singur
lant polipeptidic din 153 aminoacizi.
Ca exemplu de cromoproteina neporfirinica cu functie respiratorie este
hemeritrina, iar fara functie respiratorie este caroten proteina.

HEMOGLOBINA are o importanta deosebita in organismul uman prin

functia sa de transport a unor substante dintre care cele mai importante sunt oxigenul,
bioxidul de carbon, oxidul de carbon, fierul.
Structura hemoglobinei este reprezentata de
–globina, componenta proteica, bogata in histidina si lizina
-hem, componenta prostetica, neproteica
Compozitia hemoglobinei este formata din carbon 53,7%, oxigen 21,16% azot
17%, hidrogen 7,2%, sulf 0,60%, fier 0,34%.
Hemul este constituit dintr-un ciclu tetrapirolic numit porfirina.Astazi se cunosc multe
porfirine in functie de natura substituentilor si orientarea lor.Porfirina IX poate fixa un
atom de Fe+2 si formeaza hemul.

49
 Hemoglobina normala a adultului este formata din 4 molecule de hem legate cu 4
catene polipeptidice, 2 tip alfa si 2 tip beta. Catenele tip alfa sunt alcatuite din 141 resturi
de aminoacizi. Catenele beta sunt alcatuite din146 resturi de aminoacuzi. Fiecare din cele
4 molecule de hem poate fiza cate o molecula de oxigen.

Anabolismul (biosinteza) hemoglobinei se realizeaza in mare parte in

reticulocite, forma imatura a hematiilor.Ea se desfasoara in 3 etape: biosinteza hemului,
biosinteza globinei si cuplarea hemului cu globina.
a. Biosinteza hemului se desfasoara la randui ei in trei etape.
- biosinteza porfobilinogenului
Glicocol + succinilCoA prin decarboxilare da ac. aminolevulinic
2 molecule de ac. aminolevulinic prin condensare dau porfobilinogenul
-biosinteza porfirinelor
4 molecule de porfobilinogen intra in ciclul tetrapirolic al
uroporfirinogenului III, de unde prin decarboxilari succesive se obtine protoporfirina IX
-biosinteza hemului
Protoporfirina IX poate fixa un atom de Fe 2+ si astfel se formeaza hemul.
b.Biosinteza globinei are loc in ribozomii eritroblastilor prin mecanisme de
biosinteza proteica de mare specificitate.
c.Biosinteza hemoglobinei se face prin cuplarea hemului cu globina intr-o etapa
esentiala din cadrul eritropoezei.

Catabolismul (distrugerea) hemoglobinei are loc in ficat, splina si

maduva. Hematiile traiesc aproximativ 120 zile. Cele imbatranite sau lezate sunt distruse.
Degradarea hemoglobinei trece prin mai multe etape.
a.Hemoglobina, partial oxidata prin ruperea unei punti metilice si
deschiderea ciclului tetrapirolic,se transforma in verdoglobina.
b.Verdoglobina elibereaza globina si Fe2+ si apare o structura tetrapirolica
numita biliverdina
c. Prin reducerea puntii centrale metilenice a biliverdinei se formeaza bilirubina.

Propietatile hemoglobinei sunt strans legate de importanta ei in organismul uman.

-este o substanta cristalizabila in functie de specie: hemoglobina de cal
cristalizeaza in ace monoclinice, hemoglobina de caine cristalizeaza in ace octorombice,
hemoglobina de om cristalizeaza in ace octorombice. Aceste diferantieri in cristalizare
sunt deosebit de importante in criminalistica.
- se combina reversibil cu oxigenul O2si formeaza oxihemoglobina. Cu ajutorul
ei sunt oxigenate toate celulele organismului. Hemoglobina fetala are o afinitate mai
mare pentru oxigen decat hemoglobina adultului.
- se combina reversibil cu bioxidul de carbon CO2 si formeaza
carbhemoglobina. Ea are un rol deosebit de important in respiratie.
- se combina ireversibil cu monoxidul de carbon CO si formeaza
carboxihemoglobina. In intoxicatiile cu CO hemoglobina este blocata si nu mai poate
transporta alt ceva. In cazurile grave, pentru salvarea pacientului se practica transfuzia si
exsanghinoterapia.

50
 - sub actiunea oxidantilor Fe2+ din molecula hemoglobinei este oxidat la Fe3+
obtinandu-se methemoglobina in care componenta prostetica e reprezentata de hematina,
care nu mai are propietatea de-a lega si transporta oxigen. Eritrocitele sintetizeaza in
permanenta methemoglobina, dar enzime reducatoare mentin echilibrul intre diverse
forme de hemoglobina.
- hemoglobina se poate combina si cu alte substante de exemplu ac. acetic si
formeaza clorhemina.
In sangele adult valoarea normala a hemoglobinei la barbati este de 13-17g/dl.
In sangele adult normal la femei hemoglobina are valoarea de 12-16g/dl.
In sangele de nou nascut hemoglobina poate atinge valoarea de 13,5-22,5g/dl. In
conditii normale valoarea ei scade cu trecerea saptamanilor si a lunilor. Astfel de la 6 luni
pana la2 ani, ea ajunge la 10,5-13,5g/dl.

Bilirubina rezulta din catabolismul hemoglobinei. Degradarea hemului are loc

in sistemul reticuloendotelial din splina, ficat si maduva osoasa. Sub actiunea enzimatica
a hemoxigenazei, dupa pierderea globinei si a fierului gruparea alfametilica este oxidata
la oxid de carbon. Astfel apare biliverdina care prin hidrogenare da bilirubina, un
compus colorat in galben si greu solubil in apa.
Transportul bilirubinei libere, neconjugate (indirecta) de la locul de formare la
hepatocit este facuta de serum albumina. Aici, in hepatocit, bilirubina libera este
conjugata cu ac. glucuronic si formeaza compusi bilirubinglucuronici. Sub actiunea
glucuronil transferazei se formeaza bilirubina conjugata (directa).
Bilirubina conjugata (directa) este solubila in apa si transportata prin caile
biliare in vezica biliara, in bila si de aici deversatain intestin.
Bilirubina libera (indirecta) este reabsorbita de ficat si apoi distrusa de flora
tubului digestiv.Bilirubina libera combinata cu diglucuronatul de bilirubina formeaza
pigmentii biliari.
Degradarea bilirubinei duce la formare urobilinogenului. O parte este excretata
prin urina, iar restul este directionat spre ficat si retransformat in bilirubina.
Concentratia bilirubinei in ser depinde de:
- cantitatea de hemoglobina eliberata de hematii
-capacitatea functionala a celulelor sistemului reticuloendotelial
-formarea si eliminarea bilei, curgerea ei normala
Hiperbilirubinemia duce la o stare patologica numita ichter.El se manifesta clinic
printr-o culoare galbena a mucoaselor si a pielii, prin astenie, inapetenta, letargie. Sunt
mai multe feluri de ichter:
-ichter hemolitic apare prin distrugerea excesiva a eritrocitelor.Ficatul nu poate
metaboliza corect hemoglobina devenita in cantitate prea mare.Acest tip de ichter apare
des la nou nascutii mari, dupa o nastere grea.Exista, de asemenea si ichter congenital.
-ichter aparut in urma unei disfunctii hepatice sau a unei leziuni hepatice.
Bilirubina neconjugata este incomplet indepartata din sange.
-ichterul aparut in staza biliara poate fi intrahepatic sau extrahepatic.El poate fi
provocat de un calcul, o tumora sau de un spasm.
In laboratoarele de biochimie se dozeaza bilirubina totala iar valoarea normala
este de 0-0,2mg/dl, bilirubina directa cu valoare normala de 0-1mg/dl si se calculeaza
dupa formula bilirubina indirecta.

51
 HORMONII

Hormonii sunt efectori biochimici endogeni secretati direct in sange, de celule

specializate, uneori asociate in structuri anatomice individualizate numite glande
endocrine. Ei sunt transportati pe cale sanguinade la celulele secretoare la organele
efectoare.
Hormonii au o actiune stimulatoare, reglatoare si integratoare asupra
proceselor biochimice, fiziologice.
Pentru prima data, in secolul XVII, au fost descoperite si cercetate glandele
endocrinesi hormonii secretati de acestea.
De Graaf s-a ocupat in mod special de ovar si de hormoni ovarieni. El a
descoperit si studiat corpusculul care ii poarta numele.
Cam in aceeasi perioada, Basedow a cercetat tiroida si functia tiroidiana, punand
accent pe hormonii tiroidiani si patologia acestora.El a descoperit si studiat boala care ii
poarta numele.
Primul tratat de endocrinologie din lume a fost scris de medicul raman C.I.
Parhon.
Trabuiesc mentionate si cercetarile facute de doctorul Paulescu in 1926. El a
descoperit insulina si a revolutionat lumea medicala.
In functie de originea si de mecanismul lor de actiune, hormonii se impart in trei
clase:
-hormoni neurosecretori produsi de celulele nervoase si transmisi pe cale
sanguina in tot organismul
-hormoni glandulari produsi de glandele endocrine, bine individualizate care
formeaza sistemul endocrin
-hormoni tisulari produsi de celule specializate neconstituite in glande si care, pe
cale sanguina ajung la organele efectoare
In functie de structura lor, hormonii sunt:
-hormoni derivati din aminoacizi, de exemplu: adrenalina, noradrenalina,
hotmonii tiroidieni,hormonii epifizari, serotonina etc
-hormoni de natura polipeptidica, de exemplu hormonul adenocorticotrop,
vasopresina, ocitocina, glucagonul etc
-hormoni de natura proteica, de exemplu: insulina, secretina, hormonii de
crestere, hormonul tireotrop, hormonul luteinizant etc
-hormoni derivati din acizi grasi, de exemplu: prostaglandinele
-hormoni steroizi, de exemplu: hormonii estrogeni, hormonii androgeni,
hormonii corticosuprarenalei etc
Pentru ca functiile organismului sa se desfasoare normal este indispensabil ca
secretia hormonala sa fie adaptata calitativ si cantitativ nevoilor in permanenta
schimbare. Mecanismele de reglare ale secretiei hormonale sunt doua:
-sistemul nervos prin intermediul hormonilor hipotalamici coordoneaza activitatea
glandei hipofize. Aceasta, prin hormonii secretati regleaza productia de hormoni la

52
nivelul glandelor endocrine periferice. Ele, la randul lor actioneaza asupra organelor
efectoare si regleaza fiziologia acestora.
-mecanismele de autoreglare prin retro-inhibitie sau asa numitele mecanisme
feed-back. Concentratia produsilor rezultati intr-o anumita etapa metabolica pot influenta
pozitiv sau negativ desfasurarea proceselor metabolice la nivele reglatoare superioare.
Hormonii, prin actiunea lor, au efect reglator in procesele metabolice ale
organelor tinta. In celulele acestor organe hormonii actioneaza pe baza a doua mecanisme
principale:
a-activarea sau inhibarea enzimelor cu ajutorul adenozin monofosfatului AMP
ciclic sau a guanozinmonifosfatului ciclic
b-inductia sau regresia enzimatica controlata genetic
a-Numerosi hormoni, mai ales cei cu structura nesteroidica ca ezemplu adrenalina
si glicagonul, isi exercita actiunea rapid (30-60 secunde). Ei se fixeaza pe receptorii
specifici de pe membrana celulelor tinta si activeaza, astfel, enzima adenilatceclaza.
Aceasta enzima catalizeaza transformarea adenozintrifosfatului ATP in adenozin
monofosfat AMP ciclic, ca mesager secund. AMP ciclic poate activa prin intermediul
proteinkinazelor sisteme enzimatice ATP dependente. Astfel pot fi influentate
permeabilitatea si transportul prin membrana.
Guanozintrifosfatul GTP ciclic sub actiunea unei guanilatciclaze, poate sa
conduca la formarea unui GMP ciclic. El va modula, in celule, enzimele GTP-dependente
si va influenta metabolismul celular.
b-Unii hormoni, mai ales cei steroizi influenteaza procesele de biosinteza prin
influentarea enzimelor, biologic active.
Hormonii steroizi sunt transportati la celulele tinta cu ajutorul unor proteine
plasmatice transportatoare. Aici sunt legati de anumiti receptori citoplasmatici.
Complexul nou format, hormon-receptor citoplasmatic, patrunde in nucleu si se leaga de
receptori nucleari specifici. In acest mod ei pot interactiona cu ADN-ul nuclear in nucleu,
iar in citoplasma cu ARN-ul citoplasmatic. Astfel acesti hormoni pot controla in intreaga
celula biosinteza de proteine enzimatice specifice.
In conditii de buna functinare a organismului, in starea de sanatate, hormonii sunt
secretati, transportati si utilizati in mod eficient. Secretia lor cantitativa si calitativa este
permanent corectata in functie de conditiile de metabolism, de adaptare, de atingere a
homeostaziei.
Cand un hormon este secretat in exces apar tulburari de hipersecretie, iar cand
este secretat insuficient apar tulburari de hiposecretie. Amandoua cazurile afecteaza
intreg organismul.
Tratamentul hormonal in cazuri de hipofunctie este de substitutie. Se poate
administra hormon natural sau de sinteza.
Tratamentul hormonal in cazuri de hiperfunctie este chirurgical sau se practica
radioterapia.Uneori apar rezultate bune prin recomandarea de antagonisti hormonali, care
inhiba prin actiunea lor biochimica producerea secretiei in exces.

53
 ENZIMELE

Enzimele sunt catalizatori biochimici care prin prezenta lor maresc viteza de
desfasurare a reactiilor metabolice pana la nivelul optim..
Inca din antichitate sunt cunoscute fenomenele de dospire a painii si de
fermentare a vinului.
In 1878 studiind fenomenele de fermentatie, Kuhne descopera niste substante cu
caracter catalitic pe care le-a denumit enzime.
In 1914 Kirchoff descopera amilaza din malt.
In 1936 Schwann anunta descoperirea unei enzime deosebit de importante pentru
digestie si anume pepsina.

Ca structura enzimele prezinta un centru activ si in unele cazuri o grupare

prostetica. Efectul catalitic este conditionat de specificitatea enzimei pentru substrat.
Structura enzimei poate fi primara, secundara, tertiara si cuaternara. Din punct de vedere
biochimic structura poate fi:
-unitara cu o singura catene polipeptidica, de exemplu tripsina, pepsina
-binara cu doua catene, o apoenzima de natura proteica si o coenzima de
natura neproteica.
Centrul activ al unei enzime este:
-un loc special unde se formeaza complexul enzima-substrat si unde are loc
reactia enzimatica.
-locul din enzima cu cei mai putini aminoacizi
-la enzimele binare sunt doi centri activi
-legarea substratului la nivelul centrului activ imprima enzimei o tensiune care
faciliteaza reactia

Specificitatea enzimatica este principala calitate a enzimelor.Exista trei feluri de

specificitate:
a.Specificitatea de substrat este o calitate imprimata de componenta
proteica.O enzima reactioneaza numai cu un anumit substrat.Asfel exista:
-enzime pentru un singur substrat ca de exemplu ureaza actioneaza
numai asupra ureei sau arginaza care actioneaza numai asupra
argininei
-enzime pentru un grup de substrate .Asfel peptidaza actioneaza
asupra tuturor proteinelor sau glicozidaza care actioneaza asupra
tuturor glucidelor.
b.Specificitatea de actiune este o calitate imprimata de componenta
neproteica. Ea determina tipul de reactie chimica ce urmeaza sa aiba loc.Astfel
coenzimele oxidoreductazelor determina reactii de oxidare si reducere iar
coenzimele transferazelor determina reactii de transfer a unei grupari chimice.
c.Specificitatea optica se refera la faptul ca o enzima actioneaza specific
numai asupra unuia dintre cei doi izomeri optici ai unei substente.

54
 Mecanismul de actiune al enzimelor se bazeaza pe formarea
complexului enzima-substrat. Dupa scindarea unei molecule de substrat, produsii de
reactie sunt eliberati imediat de pe suprafata enzimei, iar centrul activ poate fi angajat in
reactiile chimice urmatoare.

Localizarea enzimelor poate fi in interiorul sau la exteriorul celulelor:

- enzime localizate in membrana celulara, de exemplu enzimele de transport
- enzime localizate in mitocondrii, de exemplu enzimele lantului
oxidoreducator si
- enzimele de decarboxilare care se gasesc in membrana mitocondriala sau
enzimele necesare in biosinteza ac. grasi care se gasesc in matricea
mitocondriala
- enzime localizate in nucleu de exemplu enzimele necesare in metebolismul ac.
nucleici
- enzime localizate in ribozomi de exemplu enzimele necesare in biosinteza
proteinelor
Surse de enzime curent folorite sunt organe ca ficatul, splina, pancreasul,
muschii organismelor animale sanatoase. Ele pot fi preparate si consumate in regimul
alimentar zilnic sau pot fi sursa unor medicamente indicate in probleme de digestie.
Nomenclatura enzimelor cuprinde trei parti, si anume:
- denumirea substratului
- tipul de reactie ce urmeaza sa aiba loc
- terminatia” aza „
De exemplu: lactatdehidrogenaza

Enzimele sunt impartite in sase clase importante:

- oxidoreductaze
- transferaze
- hidrolaze
- liaze
- izomeraze
- ligaze

Actiunea catalitica a unei enzime are loc prin combinarea reversibila a

moleculei de enzima E cu molecula de substrat S si formare complexului enzima-substrat
ES.

E + S =(reversibil) ES

ES ---------E + P

Complexul ES, dupa formarea produsilor P elibereaza enzima E

Activitatea unei enzime este masurata prin viteza reactiei pe care o catalizeaza.
Viteza de desfasurare a unei reactii enzimatice depinde de:
- determinarea cantitatii de substrat transformat in unitatea de timp

55
 - determinarea cantitatii de produsi rezultati in unitatea de timp
Viteza reactiei enzimatice e influentata de :
- concentratia substratului
- concentratia enzimei
- factori fizici si chimici dintre care mentionam :
- influenta Ph-ului este hotaratoare intr-o reactie enzimatica. Fiecare enzima are un
pH sau un interval de pH la care viteza de reactie e maxima numit pH optim de actiune.
De exemplu pentru ca pepsina sa actioneze cu viteza de reactie maxima e nevoie de un
pH de 2, iar pentru fosfataza alcalina un pH de 9.
Variatiile de pHduc la inactivarea si chiar denaturarea unei enzime.
-influenta temperaturii poate activa sau inhiba o reactie enzimatica. In general
temperatura ridicata mareste viteza de reactie, dar o temperatura prea ridicata de peste 60
grade anuleaza activitatea enzimei prin denaturarea proteinei.
- influenta ionilor activatori sau inhibitori este relativ specifica. Ionii prin prezenta
lor pot schimba solubilitatea precum si mobilitatea electroforetica. De exemplu alfa
amilaza este activata de prezenta ionilor de Cl-
Enzimele plasmatice pot fi functionale sau nefunctionale. Ele sunt sintetizate in
special de ficat. Cand se gasesc intr-o cantitate scazuta ne gandim la o hipofunctie
hepatica sau la o predispozitie genetica.
Enzimele plasmatice nefunctionale sunt aproape absente.
Enzimele plasmatice functionale cele mai cunoscute sunt:
- lecitin colesterol acil transferaza care catalizeaza esterificarea colesterolului
prin transferul unui grup acil de pe lecitina
- enzimele si proenzimele coagularii si fibrinolizei
- pseudocolinesteraza care actioneaza pe acilcolina
- ceruloplasmina care oxideaza in prezenta Cu2+
Enzimele, in functie de locul in care se afla se pot imparti in enzimele secretiilor
exocrine si enzimele intracelulare.
Enzimele secretiilor exocrine cele mai cunoscute sunt: lipaza, amilaza, tripsina,
fosfataza acida(prostatica), fosfataza alcalina(biliara). Scaderile plasmatice apar la
atrofierea organului care le produce. Cresterile plasmatice apar in obstruare canalelor de
excretie sau in modificarea permeabilitatii de membrana.
Enzimele intracelulare actioneaza la nivel tisular contribuind activ la buna
desfasurare a metabolismului celular. Fiecare organ are o incarcatura enzimatica
proprie.Enzimele intracelulare pot fi:
- enzime uniloculare atunci cand se gasesc exclusiv intr-o singura formatiune
intracelulara.De exemplu glutamatdehidrogenaza se gaseste numai in
mitocondrii si fosfataza acida numai in lizozomi.
- enzime biloculare atunci cand se gasesc in doua locuri din interiorul
celulei.De exemplu glutamat oxaloacetat transferaza TGO si malat
dehidrogenaza se gasesc atat in citoplasma cat si in mitocondrii.
Iesirea enzimelor din celule si prezenta lor in plasma este influentata de:
- factori patogeni bacterieni, virali sau chimici.
- tulburari circulatorii
- traumatisme locale sau generale
- perioade de stress prelungit

56
 Epuizarea celulelor in producerea de enzime are ca efect:
- scaderea producerii de adenozintrifosfat ATP celular
- modificarea functiei de membrana
- modificarea transportului activ
Cu cat lezarea celulara este mai puternica cu atat cantitatea de enzima in plasma este
mai mare. Dozarea enzimei specifice si a izoenzimelor poate ajuta la localizarea leziunii
si la evaluarea amplorii ei.
Un exemplu cunoscut si folosit in clinica este lactat dehidrogenaza H (LDH-H) care
poate da informatii despre functionarea muschiului inimii, iar lactatdehidrogenaza M
(LDH-M) care poate da informatii despre functionaea muschilor.
Determinare activitatii enzimatice specifice este deosebit de utila in depistarea
diverselor maladii, in punerea unor diagnostice diferentiale, precum si in evaluarea
evolutiei bolilor.

VITAMINELE

Raţia noastra alimentara zilnicǎ este compusǎ din glucide, lipide, proteine, apǎ şi
sǎruri minerale.Oricat de coplex şi echilibrat ar fi, regimul alimentar nu poate asigura o
buna funcţionare a organismului daca este lipsit de vitamine, in cantitaţi corespunzǎtoare.
Vitaminele sunt efectori biologici in majoritate exogeni, indispensabili pentru
creşterea,dezvoltarea şi reproducerea tuturor organismelor vii. Ele sunt substante
organice, cu compoziţie chimica diferita, necesare organismului in cantitaţi minime. De
aici decurge si denumirea de vitamine, adica amine vitale.
Pentru pastrarea sanataţii, omul foloseste aproximativ 13 vitamine.Unele sunt
sintetizate de flora bacteriana intestinala (acid folic, vitamina K), altele in ficat din
provitamine(vitamina A din caroteni), dar cele mai multe sunt aduse in organism prin
alimente.
Sursele de vitamine sunt vegetale ( exemplu legume si fructe),animale (exemplu
ou, ficat) si microorganisme (drojdia de bere). Unele vitamine nu sunt procurate direct,
sub forma activa, ci sub forma unor compusi inrudiţi numiţi provitamine. De exemplu
carotenii din alimente sunt transformaţi in ficat in vitamina A.
Denumirea vitaminelor s-a facut in ordinea descoperirii lor, cu litere din alfabetul
latin (ex. A,B,C....), iar mai tarziu s-a adaugat si denumirea chimica (ex.acid ascorbic)
sau denumirea in funcţie de acţiunea terapeutica principala (ex.antirahitica,
antipelagroasa).
Vitaminele actioneaza la nivel celular prin marirea vitezei de desfasurare a
reactiilor chimice, iar la nivelul intregului organism au rol coordonator, integrator,
reglator.
Necesarul de vitamine variaza in functie de numerosi factori: starea de sanatate,
varsta, clima, tip de activitate, alimentatie si altii. Cantitatile necesare sunt foarte mici,
catalitice.

57
 Lipsa partiala a unei vitamine in organism duce la aparitia unei stari de
hipovitaminoza. Lipsa totala a unei vitamine in organism duce la aparitia unei stari grave
de avitaminoza al carei sfarsit poate fi letal, daca nu este corectat la timp. De exemplu:
suprimarea vitaminei C duce la aparitia scorbutului, a vitaminei B la aparitia bolii beri-
beri, iar a vitaminei D la aparitia rahitismului grav. In prezent o mare parte a populatiei
lumii sufera din cauza unei alimentatii defectuoase. Astfel apar frecvent boli metabolice,
hipovitaminoze si chiar avitaminoze.
Un aport exagerat de vitamine, hipervitaminoza, nu este nici el
benefic.Vitaminele hidrosolubile in cantitate mare nu au efecte toxice pentru organism.
Ele se elimina in mod normal prin urina.Vitaminele liposolubile in exces se elimina mai
greu si atunci apare fenomenul de acumulare, care de cele mai multe ori duce la
toxicitate. De axemplu hipervitaminoza A este toxica pentru organism si poate duce la
efecte cancerigene.
Bolile cauzate de avitaminoze sunt cunoscute de foarte mult timp. Chinezii au
descris boala beri-beri cu aproximativ 2500 ani a.H., iar scorbutul a fost mentionat
prima data in papirusul Eber in anul1500 a H. Mecanismul de actiune a inceput sa fie
studiat abia in sec XVII.
Adevarata cercetare a inceput cand s-au putut produce la animale sindroame
asemanatoare cu cele intalnite la om in avitaminoze. In 1897, Eijkman a provocat la
porumbeii hraniti cu orez decorticat paralizii multiple si alte semne caracretistice bolii
beri-beri, intalnita la oamenii cu aceeasi alimentatie defectuoasa.
Explicatia corecta este data abia in 1901, de Griyns, care afirma pentru prima
data ca o alimentatie corecta trebuie sa contina pe langa glucide, lipide, protide, apa,
saruri minerale si niste „complexe organice” cu actiune catalizatoare si stimulatoare.
In 1912, chimistul Funk reuseste sa extraga din cortexul de orez o substanta
capabila sa vindece total porumbeii bolnavi. El o denumeste vitamina, adica amina vietii.
Termenul intra rapid in circulatia internationala. Funk face cercetari si in alte avitaminoze
si subliniaza in tratatele sale importanta unei hrane echilibrate, complexe, absolut
necesare in prevenirea hipo si avitaminozelor.
Datorita interesului social pe care il prezinta descoperirea, tratarea si profilaxia
bolilor carentiale, cercetarile privind vitaminele s-au bucurat de sprijin si finantare
mondiala. Incepand cu anii 1919 au fost identificate, studiate si mai tarziu sintetizate
numeroase vitamine. Dupa 1940 s-a trecut la fabricarea lor pe scara industriala.
Desi de mai bine de un secol se stie ca anumite boli apar la restrangerea dietei si
ca acestea pot fi prevenite prin suplimentarea regimului alimentar cu anumite
componente, identificarea lor cu substante chimice s-a facut cu putini ani in urma. Astazi
multe dintre vitamine se prepara pe cale sintetica si se folosesc la suplimentarea dietei
zilnice.
In conditiile actuale este usor sa alcatuim un regim alimentar complet si echilibrat
ajutandu-ne de preparatele sintetice existente in farmacii. Si totusi... scorbutul,
(avitaminoza C), nu poate fi vindecat total numai cu vitamina C sintetica! Maladia se
rezolva mult mai usor cu administrarea de fructe si legume in stare proaspata.
Vitaminele indispensabile vietii sanatoase sunt necesare in cantitati extrem de
mici si, aproape toate, pot fi luate din mediul inconjurator, din natura. De cele mai multe
ori organismul singur ne spune de ce vitamine are nevoie. Oferindu-i zilnic o ratie
alimentara bogata in produse naturale, el va sti sa le utilizeze pe masura nevoilor sale.

58
 Vitaminele se impart in hidrosolubile (solubile in apa) si liposolubile (solubile in
lipide).Vitaminele liposolubile sunt: A,D,E,K,F, iar hidrosolubile sunt:
B1,B2,B6,B12,PP,C si altele.
Cateva exemple de vitamine hidrosolubile:

Vitamina B1 (TIAMINA)
-se gaseste in drojdia de bere, in cortexul germenilor de cereale, in ficat, in
legume ca: mazarea, fasolea, sfecla, in fructe ca: nuci, prune, struguri
-necesar zilnic 2mg
-rol fiziologic: activarea metabolismului glucidic, in crestere, in stari de stress
prelungit, in convalescenta
Avitaminoza B1 produce boala beri-beri cu grave tulburari nervoase.

Vitamina B2 (RIBOFLAVINA)
-se gaseste in lapte si produse lactate, in ou, in carne, in tomate si mazare
-necesar zilnic 1,5mg
-rol fiziologic implicata in procesele redox din celula, necesara in toate
metabolismele, raspunzatoare de integritatea si buna functionare a pielii si mucoaselor.
Hipovitaminoza B2 tulburari metabolice, ale pielii si mucoaselor.

Vitamina B6 (PIRIDOXINA)
-se gaseste in drojdia de bere, in cortexul cerealelor, in ficat, in legume
-necesar zilnic 2mg
-rol fiziologic in buna functionare a sistemului nervos, a proceselor psihice,
pastrarea integritatii pielii
In mod normal vitamina B6 este sintetizata de flora intestinala.
Hipovitaminoza severa si avitaminoza duc la instalarea pelagrei, o boala
caracterizata prin tulburari nervoase si la nivelul tegumentelor.

Vitamina B12 (COBALAMINA)

-se gaseste in ficat, oua lapte, peste
-necesar zilnic 3micrograme
-rol fiziologic participa la sinteza bazelor purinice si a acizilor nucleici, regleaza
eritropoeza, fiind unul din cei mai puternici factori antianemici cunoscuti, mentine
buna functionare a sistemului nervos, a celulei hepatice.
In conditii normale este sintetizata de mucoasa intestinala.
Hipovitaminoza duce la instalarea anemiei pernicioase Biermen in care numarul
de hematii scade drastic, apar tulburari respiratorii, nervoase si digestive.

59
Vitamina C (ACID ASCORBIC)
-se gaseste in legume (tomate, varza, spanac, ardeietc) si in fructe (citrice, maces,
mar, patrunjel etc)
-necesar zilnic 1mg/kg corp/zi
-rol fiziologic participa la reactiile redox, e cofactor activator de enzime, mentine
starea de imunitate, asigura buna functionare a ap. circulator, a sistemului nervos,
mareste reziztenta la efort, la stress, este un tonic general.
Avitaminoza C duce la instalarea scorbutului, boala a intregului organism ce se
manifesta prin astenie, inapetenta, dureri articulare, hemoragii gingivale, carii
dentare numeroase, complicatii pulmonare.

Cateva exemple de vitamine liposolubile

Vitamina A (RETINOL)
- se gaseste in galbenusul de ou, in unt, in ficatul de morun, legume, fructe.Ea este
luata din mediul inconjurator sub forma de caroteni, adica oprovitamina A inactiva.
Cantitatea cea mai mare de caroteni se gaseste in morcovi. Dintre caroteni cel mai activ
este beta carotenul.Odata ajunsi in tubul digestiv ei sunt digerati. Scindarea oxidativa are
loc sub actiunea carotenazei. Absorbiti la nivel intestinal ajung la ficat transformati din
caroteni (provitamina A, inactiva) in vitamina A, activa. O parte din vitamina se trimite
in intreg organismul, dupa necesitati, iar surplusul se stocheaza, ca rezerva.
-necesar zilnic 1,7 mg
-rol fizologic: cea mai importanta contributie este in chimismul vizual. Ea
participa la momentul esential al transformarii luminii in influx nervos prin intermediul
rodopsinei, un pigment fotosensibil format din vitamina A. Vitamina A este unul din
factorii de crestere, antiinfectios, protejeaza mucoasele, creste imunitatea, stimuleaza
reproducerea celulara.
Hipovitaminoza A se manifesta prin tulburari de vedere, de adaptare la distanta si
la intuneric(hemeralopie), incetinirea cresterii, descuamari cutanate.
Avitaminoza A se manifesta prin tulburari grave de vedere, conjunctivite
persistente, descuamari si lezari de cornee, inflamarea si distrugerea globului ocular,
ulceratii si descuamari cutanate, oprirea cresterii.
Hipervitaminoza A este la fel de periculoasa ca hipovitaminoza. Semnele sunt
asemanatoare, iar urmarile grave.Vitamina A in exces, se elimina greu si incomplet.
Astfel, ea poate deveni toxica si uneori letala.

Vitamina D (ANTIRAHITICA)
-se gaseste in untura de peste, ficat, lapte si derivate din lapte, galbenus de ou, unt.
Este cunoscuta sub forma a doua fractiuni D2 si D3. Prima este obtinuta din iradierea cu
UV a unor produsi vegetali ce contin ergosterol, iar a doua are o activitate de 40 de ori
mai mare si e obtinuta prin iradierea in UV a 7dehidrocolesterinei.
-necesar zilnic 120-200 UI

60
 -rol fiziologic este implicat in metabolismul fosforului si al calciului favorizand
depunerea lor in oase.
Hipovitaminaoza si avitaminoza duc la aparitia rahitismului. Se observa
deformari ale oaselor, ale cutiei toracice, incetiniri in crestere. Copii care nu sunt
suficient expusi la soare sau cu un regim alimentar carential au nevoie de o suplimentare
devitamina D. Ea se administreaza cu precadere in lunile de iarna in care soarele e mai
putin prezent.
Hipervitaminoza D apare in proaste dozari si poate fi foarte periculoasa:
inchiderea fontanelelor prematur, calcifierea unor tesuturi (valve cardiace), incetinirea
cresterii prin osificari premature.

Vitamina E( TOCOFEROL)
-se gaseste in bobul de grau germinat, lapte, galbenus de ou, ulei de peste,
carne(rinichi, ficat), legume(andive, spanc, telina). Sunt cunoscute 7 fractiuni de
tocoferoli dintre care alfa tocoferol este cea mai activa.
-necesar zilnic 0,1mg/kgcorp
-rol fiziologic este implicata in procesele de fertilitate feminine si masculine,are
rol antioxidant,aluta la cresterea si dezvoltarea celulara.
Hipovitaminoza E duce la sterilitate masculina si feminina,atrofii musculare

Vitamina K(ANTIHEMORAGICA)
-se gaseste in organismul uman sintetizata de flora microbiana intestinala. Se mai
gaseste in lapte, galbenus de ou, legume verzi, tarate de grau. Se cunosc 5 fractiuni.
-necesar zilnic 2mg
-rol fiziologic prin implicare majora in procesul de coagulare.Intervine in
procesele de fosforilare oxidativa.
Hipovitaminoza K duce la sangerari prelungite,tulburari digestive, marirea
timpului de sangerare si de coagulare.
Vitaminele au o acţiune fiziologic complexa. Ele pot acţiona la nivel celular, dar au si un
rol coordonator, reglator, integrator pentru intreg organismul

COMPONENTI AZOTATI NEPROTEICI

Compusii azotati sanguini pot fi proteici si neproteici. Dintre compusii
azotati neproteici amintim:amoniacul, ureea, acidul uric,creatinina .

Amoniacul este o substanta toxica pentru organismul uman. El se formeaza in

urma reactiilor de dezaminare. Pentru neutralizarea el este transformat in uree si acid uric
si se elimina di organism sau este fixat de glutamina, creatina, creatinina. Principala
forma de excretie a azotului aminic este ureea.

61
 Ureea se formeaza aproape exclusiv la nivelul ficatului.
Mecanismul de biosinteza al ureei a fost descoperit de Krebs si Henseleit in anul
1932. La biosinteza ureei participa amoniacul, ornitina, CO2, ATP si acidul N-
acetilglutamic. Reactia este endergonica si se consuma 3 molecule de ATP. Amoniacul
provine din dezaminarea oxidativa a acidului glutamic, rezervorul de grupari amino
rezultate din transaminarea majoritatii aminoacizilor.
Ureea se formeaza in trei etape:formarea carbamilfosfatului, farmarea citrulinei,
formarea argininei, formarea ureei.
In ciclul ureei intra compusi care dupa dezaminare intra in ciclul acizilor
tricarboxilici( acid glutamic, acid aspartic, acid fumaric).
Se subliniaza inca o data interdependenta intre metabolisme. Cand apar dereglari
in metabolismul amoniacului sau al ureei ciclul Krebs este blocat, iar amoniacul intoxica
celula nervoasa.
Ureea este produsul final al catabolismului azotului proteic. Este forma de
detoxificare si de excretie a amoniacului rezultat din dezaminarea si transaminarea
aminoacizilor.
Ureea din ser (uremia) are ca valori normale:20-40mg%/mlser.
Hiperuremia apare:
- intr-o excretie defectuoasa ca de exemplu in cadrul glomerulonefritelor
- in accelerarea ritmului de catabolizare proteica ca de exemplu in febra, arsuri
- in ingestia masiva de proteine
Hipouremia apare:
- in alterori profunde hepatice,necroze hepatice
- in intoxicatii cu fosfor sau cloroform
Dozarea ureei in ser se face cu ureaza.Ureea din ser este hidrolizata de amoniac si
CO2 sub actiunea ureazei. Amoniacul eliberat formeaza cu fenolul si hipocloritul de
sodiu in mediu alcalin indofenol colorat in albastru. Se citeste fotometric.

Creatina este un produs metabolic cu rol important in biochimia contractiei

musculare. Biosinteza cratinei are loc in ficat prin reactii de metilare si in rinichi prin
reactii de transaminare.
Creatina obtinuta este eliberata in sange si transportata in muschi. In cadrul
contractiei musculare se consuma ATP care se va regenera pe seama fosfocreatinei.
In muschi creatina se transforma in creatinina, aceasta ajunge in sange, este
transportata la rinichi si de aici este excretata prin urina.

Creatinina este metabolitul creatinei si a fosfocreatinei.Amandoua se gasesc in

tesutul muscular.
Raportul cretina/creatinina depinde de rezervele tisulare de ATP. Acest raport
creste in cursul activitatii musculare prin utilizarea fosfocreatinei ca sursa de fosfat
macroergic. Acest raport scade in perioadele de repos datorita mecanismelor de refacere a
fosfocreatinei.
Creatinina provine din metabolismul muscular.si depinde de masa musculara
totala. La nivel seric creatinina are valoarea normala de 0,7-1,20mg%/mlser.
Excretia se face la nivel renal.Valoare creste in insuficientele renale, in distrofii
musculare, in eforturi excesive.

62
 Dozarea serica se face cu ajutorul acidului picric pentru deproteinizare si prin
alcalinizarea cu hidroxid de sodiu. Apare o coloratie rosiatica. Citirea se face fotometric.

Acidul uric este produsul final al catabolismului purinelor.

Acizii nucleici prin hidroliza digestiva se transforma in nucleozide care se absorb
la nivelul mucoasei intestinale si se amesteca cu cele de origine endogena. Nucleozidele
si nucleotidele prin degradare formeaza acid uric.
El este prezent in ser (uricemie) cu valori normale de 2,5-6mg%mlser.
Hiperuricemia apare in:
-eliminare defectuoasa in cadrul maladiilor renale
-supraproductie de acid uric prin sinteza crescuta sau degradare masiva de
nucleoproteine ca in leucemii, mielom, arsuri , iradier etc
- guta care este o maladie metabolic in care se deregleaza sintezei nucleozidelor si
nucleotidelor purinice.Calea este deviata spre producerea in cantitati mari a acidului uric.
Dozarea acidului uric se bazeaza pe reducerea acidului fosfowolframic la compusi
colorati in albastru. Masurarea se face fotometric.

ELECTROFOREZA
Electroforeza reprezinta fenomenul de migrare al ionilor dintr-o solutie sub
influenta campului electric.
Daca se aseaza intr-un camp electric o solutie care contine ioni A+ si ioni B-, se
observa ca toti cationii A+ se vor deplasa spre catod, polul negativ si toti anionii B- spre
anod, polul negativ.
Viteza de migrare este direct proportionala cu marimea incarcaturii lor electrice
si invers proportionala cu patratul distantei fata de poli.
Forta ce va actiona asupra ionului este functie de intensitatea curentului si de
incarcatura ionului. Fortei campului electric i se opune forta de frecare exercitata asupra
ionului care depinde de forma si marimea acestuia si de vascozitatea solutiei. Deci ionii
care difera prin incarcatura electrica, forma si marime pot fi separati electroforetic.
Electroforeza este folosita in medicina de laborator ca o metoda de separare a
fractiunilor proteice (proteinograma) sau lipidice (lipidograma). Cu ajutorul ei se separa
fractiunile proteice sau lipidice in functie de migrarea acestora in campul electric, dupa
incarcarea si dimensiunea moleculei si se evalueaza printr-o metoda fotometrica.
In cadrul proteinogramei, electroforeza proteinelor serice, in ordinea descrescanda
a vitezei de migrare, se evidentiaza 5 fractiuni proteice: albumine, globuline alfa1, alfa2,
beta si gama.
Globulinele beta se mai pot imparti in beta1 beta2. Fractiunile obtinute prin
migrare sunt fixate, colorate, eluate si apoi citite fotometric.

63
 Valorile normale se incadreaza in urmatoarele variatii:
Albumine 50-60%
Globuline Alfa1 2-5%
Alfa2 6-9%
Beta 8-14%
Gama 14-21%

Valorile medii normale ale acestor fractiuni pot sa varieze pana la 10% in plus sau
in minus.
Proteinuria este in mod normal absenta, deci proteinograma urinara este
efectuata numai in cazuri patologice, speciale.
Electroforeza este recomandata in cazuri de anemie, oboseala accentuata, infectii
recurente, afectiuni hepatice, afectiuni renale, suspiciuni de boli autoimune si boli
canceroase.
Rezultatele obtinute sunt utile pentru diagnosticarea, supravegherea si tratarea
unor boli la baza carora stau proteinele anormale.
Raportul albumine-globuline A/G ,la oamenii sanatosi este de 1,2-1,5.
Scaderea acestui raportc sub 1 arata prezenta unor boli care fie scad sinteza de
albumine, fie cresc sinteza de globuline.
Electroforeza se poate executa pe hartie speciala sau pe gel.
Electroforeza in gel are urmatoarele avantaje:
- o migrare mai buna datorata apei din gel
-micsorarea liberei difuziuni a moleculelor in timpul migrarii
-departajarea mai clara a moleculelor in functie de greutatea lor
moleculara

Imunoelectroforeza evidentiaza imunoglobulinele din plasma.

La om sunt dezcrise 5 clase de imunoglobuline: IgG, IgA, IgM, IgD, IgE.
Daca in cazul electroforezei proteinele se evidentiaza sub forma unor benzi, in cazul
imunoelectroforezei ele se evidentiaza sub forma unor arcuri.
Imunofixarea a fost descoperita in anul 1964, dar evidentierea si studiul
imunoglobulinelor serice a inceput in anul 1976.
In mod curent se practica mai intai o electroforeza din serul de studiat, apoi se
aprofundeaza cercetarea prin incubarea diferitelor geluri cu seruri cu anti-imunoglobuline
umane.
Absenta sau curbarea insuficienta a acestor arcuri specifice fiecarei fractiuni proteice
indica o stare de deficienta sau chiar de boala, mai mult sau mai putin grava.
Rezultatele electroforezei si a imunoelectroforezei ajuta la punerea unui diagnostic, a
unui diagnostic diferentiar si in alegerea unui tratament adecvat.

Lipidograma, electroforeza lipoproteinelor serice, se efectueaza in conditii

similare cu cele intalnite in electroforeza fractiunilor proteice. Deosebirea consta in
folosirea unei substante relevante colorante cu afinitate specifica, de exemplu negru de
Sudan. Lipidograma se poate evidentia pe hartie de filtru sau pe gel de agaroza
.Ea se interpreteaza cu ajutorul unui integrator care traseaza curba de variatie a
densitatii optice a fiecarei fractiuni.

64
 Fractiunile lipoproteice cuprinse intr-o lipidograma sunt:
-chilimicronii, care raman la baza deuarece nu migreaza in camp electric
-beta-lipoproteinele corespunzand lipoproteinelor cu densitate mica
-pre-beta-lipoproteinele corespunzand lipoproteinelor cu densitate foarte mica
-alfa-lipoproteinele corespunzand lipoproteinelor cu densitate mare.
Modificarea concentratiei lipidelor plasmatice sau a raportului dintre ele duce la o
stare patologica, de diverse grade numita dislipidemie.

Electroforeza hemoglobinei permite separarea si cuantificarea

hemoglobinelor plasmatice normale precum si identificarea principalelor hemoglobine
patologice.
In urma acestei analize se pot diagnostica hemoglobinopatiile calitatipe si
cantitative. Analiza se efectueaza pe un hemolizat de hematii sedimentate, centrifugate si
spalate, in prealabil, cu ser fiziologic.

Electroforeza capilara reprezinta o noua alternativa la electroforeza clasica.

Interferentele cele mai cunoscute, ca: hemoliza, ichterul, lactescenta serului precum si
artefactele lagate de punctul si modul de aplicare al serului, raman fara urmari.
Desi putin folosita in prezent, electroforeza capilara se impune pe plan medical
prin rapiditate, acuratete si simplitate.

METABOLISMUL HIDRO-MINERAL

Perturbarile metabolismului hidromineral reprezinta de cele mai multe ori stari de

urgenta in practica medicala.
Activitatea celulara, inclusiv procesele enzimatice, au loc in mediu apos. Mediul
in care se desfasoara are o mare importanta pentru: presiunea osmotica, concentratia
ionilor de hidrogen, continutul absolut si relativ in cationi, continutul cantitativ si calitativ
in coloizi etc.
Majoritatea substantelor minerale dizolvate in lichidele biologice ale organismului
se gasesc sub forma ionizata (anioni si cationi). De subliniat este faptul ca, la omul
sanatos, anionii si cationii sunt intr-un echilibru perfect. Concentratiile ionilor se exprima
in miliechivalenti.
Un miliechivalent este egal cu raportul dintre greutatea atomica si valenta.
In plasma gasim, ca exemple de anioni: Na+, K+, Ca2+ si de cationi Cl-, HCO3- etc
Apa indeplineste o serie de conditii absolut necesare bunei desfasurari a
proceselor biologice din organismul uman:
-este cel mai bun solvent,
-are o constanta dielectrica mare,

65
 -are o caldura specifica mare si deci poate inmagazina si transporta in volume
mici cantitati mari de energie calorica.
Apa se gaseste intr-o proportie de 60% intr-un organism uman, adult, sanatos.
Dupa datele clasice, apa totala este impartita in apa intracelulara, din interiorul
celulelor si apa extracelulara din plasma, lichid cefalorahidian, limfa, lichidul
interstitial, tesuturi, organe, glande.
Daca consideram apa totala 100%, atunci apa intracelulara este 55%, iar apa
extracelulara 45%.
Dupa afinitatea pentru apa substantele pot fi impartite in: hidrofile ex. glucidele
si hidrofobe ex. lipidele.
Apa totala se masoara in functie de dilutia suferita de unele substante care,
injectate intravenos,se raspandesc in mod uniform si rapid in tot organismul.Se foloseste
in acest scop apa grea (apa marcata) cum ar fi oxidul de deuteriu.In acelasi scop se
utilizeaza si antipirina.
Volumul plasmatic se masoara cu ajutorul unei substante macromoleculare care,
injectata intravenos, este retinuta mai mult timp in sistemul circulator. Se utilizeaza
albastru Evans sau serum albumina marcata cu iod radioactiv (RISA). Dupa 10-20 minute
de la injectare se determina concentratia in sange a substantei injectate. Din raportul
dintre cantitatea de substanta injectata si concentratia acesteia in plasma se obtine
volumul plasmatic.
Volumul lichidului extracelular poate fi aflat in functie de dilutia suferita de o
substanta administrata intravenos, care nu patrunde in celule, dar se raspandeste rapid si
uniform in lichidul extracelular. Pana in prezent nu s-a gasit o substanta ideala, dar se
folosesc zaharide ca manitol sau inulina. De asemenea se mai folosesc sodiu radioactiv si
tiocianatul de sodiu.
Volumul apei intracelulare se calculeaza prin diferenta dintre apa totala si apa
extracelulara.
Toate aceste informatii si calcule sunt folosite pentru aprecierea balantei
hidrice. Mentinerea constanta a balantei hidrice presupune ca volumul apei ingerate si
cel al apei eliminate prin rinichi, plamani, piele si materii fecale sa fie egale. Acest volum
este de aproximativ 2500 centimetri cubi/zi.
In conditii de sanatate, exista un echilibru intre nevoile organismului in ceea ce
priveste apa si aportul ei. Acest echilibru este reglat pe cai nervoase si umorale si
intretinut in mod constient de om. La o pierdere de peste 15% a apei din organism,
creierul isi inceteaza activitatea.
Reglarea ingestiei de apa se face, in mod fiziologic prin senzatia de sete.Aceasta
apare atat la nivel intracelular cat si la nivel extracelular:
- la uscarea mucoasei faringiene si bucale,
-odata cu cresterea presiunii osmotice (creste concentratia de electroliti, mai ales
sodiu) si activarea osmoreceptorilor din hipotalamus,
-la excitarea receptorilor de volum in urma scaderii volumului lichidului
extracelular.
Reglarea pierderii (deperditiei) de apa se face prin:
-reglarea eliminarii urinare prin secretia de hormon antidiuretic(vasopresina)
stocat in hipofiza posterioara si eliberat in urma excitarii osmareceptorilor de pe traiectul
carotidei interne,

66
 - in urma scaderii volumului lichidului extracelular,
- in urma administrarii de barbiturice, nicotina, stress.
Pierderea in exces a apei, deficitul de apa sau deshidratarea pot duce la stari
grave, la coma si exitus. Ele pot aparea:
-in secretii sudorale excesive ( efort fizic exagerat, stress, temperaturi mari), in
probleme digestive grave( varsaturi prelungite, diaree masiva),
- in diureza exagerata( diabet zaharat decompensat, diabet insipid, pielonefrite
grave),
-in pneumopatii cu polipnee accentuata,
-in aport insuficient de apa,
-in come prelungite in care e perturbat mecanismul setei.
In lichidele din organism se gasesc dizolvati:
-compusi organici cu molecula mica( glucoza, uree),
-substante macromoleculare(mai ales substante proteice care influenteaza
-transferul de lichide intre vas si spatiul interstitiar)
-elecroliti anorganici, cu rol in distribuirea si retentia apei, precum si in determinarea
presiunii osmotice si a concentratiei ionilor de hidrogen.
Din necesarul zilnic de 40g apa/kg corp, 35g sunt reprezentate de apa exogena si
5g de apa endogena.

Sarurile minerale au o importanta fiziologica deosebita in mentinerea

echilibrului
acido-bazic si hidro-electrolitic, in contractia musculara, in stimularea si inhibarea
actiitatii enzimelor etc.
Deodebirea esentiala dintre metabolismul mineral si cel al substantelor organice
consta in faptul ca substantele minerale nu se pot produce in organismul uman. Ele sunt
luate, prin intermediul alimentelor, din mediul inconjurator, sunt folosite in diverse
procese metabolice si la final sunt eliminate prin urina, transpiratie si materii fecale.

SODIUL (NA) este prezent in plasma, lichid cefalorahidian, limfa, lichid

sinovial, lichid, interstitial. In plasma sanguina, natremia are o valoare de 142-152
miliechivalenti/ litru, reprezentand 11% din sodiul total. In urina, natriuria este de 100-
220 miliechivalenti / 24 ore.
Intr-un organism sanatos exista un echilibru intre sodiul ingerat, 100-150
miliechivalenti/zi si sodiul eliminat prin urina, transpiratie, fecale. Echilibrul poate fi
dereglat de :
-un aport insuficient de hrana
-pierderi masive pe cale digestiva(voma, diaree)
-dereglarea activitatii unor hormoni( antidiuretic, aldosteron)
-afectiuni renale
-afectiuni hepatice grave

67
 POTASIUL (K) este un constituent celular prin excelenta. 98% din
cantitatea totala de potasiu se afla in tesuturi si organe, predominand in muschi si
eritrocite. In plasma sanguina, potasemia are o valoare de 5 miliechivalenti/litru, iar in
urina( potasiuria) este de 40-100 miliechivalenti/ 24 ore.
Aportul alimentar este variabil. Un regim alimentar predominent vegetarian va fi mai
bogat in potasiu decat un regim carnivor. Intre potasiul ingerat si cel eliminat este un
permanent echilibru. Dereglarile apar in:
-aport insuficient de hrana
-pierderi masive pe cale digestiva(voma, diaree)
- tulburari metabolice(coma hiper sau hipodiabetica)
-afectiuni renale
-afectiuni hepatice grave

CALCIU(Ca) este un constituent important care reprezinta 2% din greutatea

corporala. El intra in compozitia sarurilor minerale din oase si dinti. 1% din calciul total
se gaseste in lichidele organismuluisi participa la procesele de permeabilitate de
membrana, coagulare, contractie musculara, transmiterea impulsului nervos etc
Calcemia normala este de 5 miliechivalenti/litru sau 8-11 mg%
Din punct de vedere fizic si fiziologic, calciul plasmatic are doua fractiuni:
-calciul difuzabil sau ultrafiltrabil care consta in ioni liberi de Ca2+ si molecule
mici de calciu difuzabil neionizat
-calciul nedifuzabil care consta in ioni de calciu fixati mai mult sau mai putin
labil de proteinele plasmatice, in special albumine.
Diversele forme de calciu sunt in echilibru. Calciul difuzabil este cel mai susceptibil de-a
suferi variatii cantitative.
Hipocalcemia se manifesta prin rahitism, osteomalacie, fatigabilitate, contractii
musculare necontrolate, instabilitate psihica si altele.
Hipercalcemia se manifesta in hipertiroidism si in administrari incorect dozate. La
copii poate aparea o osificare precoce a fontanelelor, iar la adulti pot aparea osificari de
tesuturi sau valvule cardiace.
Metabolismul calciului este reglat umoral si nervos. Hormonii paratiroidieni
controleaza eliminarea urinara a calciului si metabolizarea sa osoasa. Vitamina D
regleaza absorbtia intestinala a calciului. Sistemul nervos intervine in coordonarea si
reglarea metabolismului calciului.

MAGNEZIU(Mg) este un component important al umorilor organismului.

In plasma, magneziemia, Mg este intr-o concentratie de 1,4-3 miliechivalenti/ litru.
Continutul total de magneziu al unui adult este de aproximativ 20 g. Peste 50%
din aceasta cantitate este in combinatie cu calciu si fosfor, in materialul osos, iar restul in
tesuturile moi. Ionii de magneziu din umori sunt activatori de enzime ca: fosforil
transferaze si fosfohidrolaze.
Factorii care regleaza concentratia plasmatica a magneziului sunt putin cunoscuti,
dar probabil este vorba de aldosteron si parat hormon.
Hipomagneziemia apare in malabsorbtie, pancreatita acuta, hipoparatiroidism,
glomerulonefrita cronica, aldosteronism, tulburari nervoase.

68
 Hipermagneziemia apare in deshidratare, acidoza diabetica, boala Adison,
glomerulonefrite, tulburari nervoase.
Atat hipo cat si hipermagneziemia perturba echilibrul mineral al organismului.
Din cele spuse pana acum reiese clar ca pentru o buna functionare a organismului,
pentru mentinerea starii de sanatate aportul de apa si saruri minerale trebuie
personalizat si mai ales controlat prin testari biochimice.

URINA

Functia de ansamblu a rinichiului consta in mentinerea constantelor mediului intern al

organismului. Aceste constante sunt supuse in mod continuu unor modificari datorate
proceselor metabolice si aportului din mediul exterior de oxigen, alimente, apa etc.
Prin functia de formare a urinii, rinichiul are, in cadrul organismului, un rol
important in:
-reglarea metabolismului apei si a electrolitilor
-mentinerea echilibrului acido-bazic
-eliminarea produsilor de catabolism si a substantelor toxice din organism
Aceste functii sunt realizate de rinichi prin trei procese fundamentale:
-filtrarea glomerulara
-reabsorbtia selectiva tubulara
-secretia activa tubulara

In urma proceselor de ultrafiltrare glomerulara se produce:

-urina primara care se deosebeste de plasma prin lipsa proteinelor si a lipidelor
-urina finala care se formeaza din urina primara in timpul trecerii acesteia prin
sistemul tubular al nefronilor in urma proceselor de:
-secretie activa
-reabsorbtie selectiva
-acidifiere
-dilutie
-concentratie
Irigarea cu sange a celor doi rinichi se face cu 1,5 l /zi, iar urina finala este de 800-
1500 ml/zi.
Urina finala este un lichid biologic de excretie, cu compozitie complexa: apa,
saruri minerale, substante organice, produsi de excretie si altele. Compozitia urinii
variaza in functie de alimentatie, de gradul de efort, de starea de sanatate, de
medicatie si altele. Prin urina se elimina peste 150 de substante chimice.
Alterarea calitatilor fizice si chimice ale urinii reprezinta un semnal de alarma
pentru functia renala si deci pentru starea de homeaostazie, de sanatate, a
organismului.
Urina este primul produs biologic care a fost examinat in vederea punerii unui
diagnostic.

69
 Inca din antichitate, cu aproximativ 3000 de ani in urma, medicii examinau urina
si pe baza caracterelor sale fizice si chimice puneau un diagnostic si chiar un
prognostic al bolii.
In evul mediu existau asa numitii „uroscopisti”, care reuseau sa diagnosticheze
aproape orice boala prin analiza vizuala si gustativa a urinii.
Astazi urina este studiata din punct de vedere fizic si chimic cu ajutorul unor
aparate din ce in ce mai complexe.

Analiza propietatilor fizice ale urinii

Culoarea urinii normale este galbena.

Fiziologic- culoarea urinii poate fi mai inchisa, cu nuante rosiatice cand este mai
concentrata, dupa o perioada de somn, dupa consumul de medicamente( de tip
piramidon).
Patologic- culoarea urinii poate fi bruna in perioadele febrile, galben-pai intr-o diureza
crescuta, rosu-brun (ca berea neagra) intr-o afectiune hepatica sau rosu-murdar cand are
loc o eliminare de hematii, o hematurie.
Mirosul urinii este aromat, specific.
In infectiile urinare poate aparea miros pregnant de amoniac sau de gunoi de grajd.
La bolnavii de diabet poate aparea un miros de acetona, iar la alcoolici poate mirosi a
alcool.
Transparenta, claritatea urinii este caracteristica urinii proaspete. Dupa cateva ore
in mod fiziologic, poate aparea o turbiditate datorata precipitarii sarurilor minerale. Cand
urina proaspata este tulbure este un semn de infectie sau hemoragie.
Densitatea urinii este de 1015-1030 si se masoara cu urodensimetrul. Ea este
invers proportionala cu volumul normal pe 24 ore (la volum mare densitatea este mica).
Numai in cazul diabetului zaharat, desi cantitatea de urina este mare, densitatea nu
scade ci creste din cauza cantitatii mari de zaharuri. Rinichii afectati de boala nu pot
concentra urina.
Volumul urinar,cantitatea de urina pe 24 ore se numeste diureza. La un adult
sanatos este de 1,2-1,5 l.
Ea depinde de:
- greutatea corporala,
-de varsta,
-de sex,
-de aportul de lichide,
-de temperatura mediului ambiant,
-de factorii emotionali,
-de starea de sanatate a organismului.
Trei sferturi din cantitatea de urina se elimina ziua si numai un sfert noaptea. Diureza
este mai mare in clinastatism decat in ortostatism. In mod fiziologic, diureza creste la un
aport crescut de lichide(ceai, cafea, bere). In unele situatii patologice pot aparea stari de:
-poliurie cand se elimina peste 2 L/24 ore
-oligurie cand se elimina sub 1L/24 ore
-anurie cand se elimina aproximativ 150ml/24 ore

70
 Ph-ul urinar are in mod normal o valoare cuprinsa intre 5,2-6,5.
Desi sangele care intra in rinichi, pentru filtrare are un pH alcalin de 7,4, urina finala
are un pH acid.
Valoarea pH-ului variaza in functie de varsta, de sex, de starea de sanatate, de
alimentatie. Astfel, in urma unui regim alimentar carnivor, pH-ul este mai acid, de
aproximativ 5,3. In urma unui regim alimentar vegetarian, pH-ul este mai alcalin de
aproximativ 7,3.
Masurarea pH-ului se face cu ajutorul hartiei de pH sau cu reactivi chimici specifici.

Analiza propietatilor chimice ale urinii

Proteinuria sau proteinele urinare in mod normal nu sunt prezente in urina.

Fizologic ea apare:
- tranzitoriu, la adolescenti, in urma unui efort ce a depasit capacitatea de
adaptare a organismului,
- dupa temperaturi prea scazute sau prea crescute ale mediului ambiant,
- dupa socuri emotionale,
- in convalescenta unor boli.
Cand rinichii sunt afectati fie ca structura, fie ca functie, in urina apare proteinuria.
Astfel, ea apare in: glomerulonefrita, in cistita, in TBC renal, dar si in hipertensiune
arteriala, in diabet, in intoxicatii, in stari alergice, in calculoza renala.
Uneori proteinuria este insotita de hematurie.
La examenul de laborator proteinuria poate fi absenta, nor foarte fin, nor fin sau
dozabila. Aprecierea, la dozarea biochimica se face in g/l.

Glicozuria sau glucoza urinara in mod normal este absenta.

In antichitate, medicii au observat ca urina unor pacienti bolnavi de diabet este dulce
si atrage furnicile si albinele. Ei au numit-o” urina de albine”.
Mai tarziu medicii puneau diagnosticul de diabet prin simpla gustare a urinii.
Astazi se stie ca daca glicemia depaseste valoarea de 200mg%, glicozuria va fi
prezenta. Rinichiul nu va putea filtra corect, glucoza va trece prin filtrul renal si va fi
prezenta in urina. In mod fiziologic glicozuria e prezenta dupa un consum exagerat de
glucide, in sarcina, in dezechilibre hormonale sau dupa o anumita medicatie.

Corpii cetonici sunt absenti in mod normal in urina. Ei apar in diabetul zaharat
netratat, in infectii microbiene, in intoxicatii, in regimuri alimentare dezechilibrate, in
boli hormonale.

Pigmentii biliari, in mod normal sunt absenti in urina. Ei sunt substante colorate
care imprima bilei hepatice culoarea caracteristica. In bolile de ficat insotite de ichter,
pigmentii biliari trec in sange, apoi in urina conferindu-i acesteia o culoare bruna,
caracteristica.

71
 Urobilinogenul se gaseste in urina normala in cantitate foarte mica. El poate fi
crescut in afectiuni hepatice, in colecistite, in tulburari digestive.Urobilinogenul este
apreciat in buletinele de analiza prin calificativul normal sau crescut.

Examenul microscopic al urinii

Sedimentul urinar este o analiza microscopica a urinii recomandat atat in

diagnosticarea bolilor renale cat si in aprecierea pregatirii sportive de performanta.
Dupa o toaleta locala se recolteaza prima urina de dimineata. Se pun 3ml urina intr-o
eprubeta de centrifuga. Se centrifugheaza 5 minute la 1500-2000 ture/minut, se arunca
supernatantul si se pune o picatura de sediment pe lama. Se acopera cu o lamela si se
observa la microscop. Sedimentul urinar poate fi organizat si neorganizat.

Sedimentul urinar organizat se compune din:

-celule epiteliale rare unele de forme geoetrice din caile urinare, altele rotunde de la
nivelul rinichiului
-leucocite rare sau foarte rare. Daca sunt in numar mare anunta o infectie urinara
acuta sau cronica.
-hematii in mod normal absente. Ele apar fiziologic dupa eforturi mari sau patologic
in afectiuni renale sau generale. Pentru a face diferenta intre starile patologice se face
proba celor trei pahare.
-cilindrii urinari sunt proteine sanguine care trec prin membrana glomerulara lezata
si se muleaza pe tubii uriniferi. Ei apar numai in afectiuni renale.
Cilindrii urinari pot fi: hialini, hematici, leucocitari, epiteliali, granulosi. Exista si
pseudocilindri si cilindroizi care sunt precipitate de mucus, hematii, leucocite, urati pe
tubiicolectori.
Cand incarcatura sedimentului este foarte mare se fac: Proba Addis sau Proba
Hamburger.

Sedimentul urinar neorganizat este reprezentat de substante cristaline sau amorfe

prezente in functie de pH-ul urinii.
In urinile acide vom gasi cu predominenta cristale de acid uric, de urati, de oxalat de
calciu.
In urinile alcaline vom gasi cristale de fosfati amoniaco-magnezieni, de fosfati
amorfi, de urat de amoniu, de carbonat de calciu.

72
 MATERIILE FECALE

Materiile fecale sunt formate in proportie de 80% din apa, iar 20% din reziduuri
alimentare, celule intestinale descuamate si bacterii. Examenul biochimic al fecalelor are
mai multe aspecte:

1.Determinarea pH-ului se face cu alutorul indicatorilor de pH.Valoarea

normala este usor alcalina, in jur de 7,5-8.La copii pH normal este acid in jur de 5,5-6.La
adult o acidifiere a scaunului, scaderea pH-ului este datorata unei concentratii mai mari
de acizi grasi sau de o diminuare a cantitatii de amoniac.

2.Determinarea pigmentilor biliari. In mod normal in scaun se gaseste

stercobilina, rezultata din reducerea bilirubinei.In mod patologic, cand culoarea scaunului
este verzuie se considera ca bilirubina nu a fost redusa iar eliminarea scaunului este prea
rapida.Tranzitul este accelerat.

3.Determinarea grasimilor este necesara mai ales in cazuri de

malabsorbtie.Valoarea normala nu trebuie sa depaseasca 7glipide fecale/24h.

4.Determinarea amoniacului si a acizilor aminati este importanta in colitele de

putrefactie.Cresterea valorilor normale incrimineaza un tranzit accelerat, procese de
putrefactie intense.

5.Determinarea proteinelor fecale este indicata in tulburari de digestie.In mod

normal, in fecale, nu sunt prezente proteinele.Daca reactiile biochimice indica prezenta
lor acest lucru semnaleaza un proces inflamator sau ulcerativ la nivel intestinal.

6.Prezenta mucusului in exces indica un proces de iritatie colica.

7.Examinarea materiilor fecale pentru depistarea hemoragiilor oculte-reactia

Adler. In mod normal in scaun nu trebuie sa existe sange.
In cazul suspicionarii unor ulceratii digestive asimptomatice se recomanda testul
Adler.
Cu trei zile inaintea testului pacientul va intrerupe ingerarea de aspirina, de
antiinflamatoare, de vitamina C, de preparate pe baza de fier. De asemenea se vor evita
mancarurile iritante, picante, spanacul, carnea rosie, ouale, legumele verzi.
Regimul alimentar trebuie compus din lactate, fainoase, cartofi.
Prezenta sangelui este semnalata in cazuri de ulcer gastric, ulcer duodenal,
enterite, colita.
Cand hemoragia este masiva si provine din partea superioara a tubului digestiv,
stomac, duoden, intestin, scaunul are aspect necricios, lucios. Sangele a fost digerat
inainte de eliminare.
Daca hemoragia provine din partea inferioara a tubului digestiv, de cele mai multe
ori prin inflamarea hemoroizilor, scaunul are culoare rosie. Sangele nu a fost digerat.

73
 Cand hemoragia este mica, oculta, ea nu se observa vizual si este decelata numai
biochimic, prin reactia Adler.
Pacientii cu sangerari hemoroidale si cei cu sangerari gingivale trebuie sa anunte
medicul pentru a evita rezultatele false.

LICHID CEFALO-RAHIDIAN ( LCR)

Lichidul cefalo-rahidian se gaseste in canalul central al maduvei spinarii, in

cavitatile ventriculare ale creierului si intre foitele meningeale care invelesc sistemul
nervos central.
Din punct de vedere biochimic el este compus din 98,5% apa,0,7% clorura de
sodiu, albumine, saruri alcaline si foarte putina glucoza.
Aspectul este transparent, incolor. Prezenta sangelui sau a unei infectii afecteaza
transparenta.
Proteinele sunt prezente 15-45mg/dl. Un nivel redicat de proteine indica o
hemoragie, infectie bacteriana sau virala, diabet, tumori etc
Glucoza este prezenta aproximativ 40-80% din valoarea glicemiei, deci valoarea
normala este de 50-70mg/dl. Nivele ridicate ale glucozei indica prezenta diabetului iar
nivele scazute ale glucozei indica o hemoragie sau o infectie.
Acid lactic este prezent 35mg/dl.
Cloruri sunt prezente 680-730mg/dl.
Hematiile nu sunt prezente in mod normal. Ele pot fi prezente din cauza unei
manevre gresite in momentul punctiei sau anunta o hemoragie craniana.
Leucocitele nu sunt prezente sau sunt extrem de putine. Cand numarul lor creste
este semnal de alarma pentru meningita bacteriana sau virala.
Bacterii, ciuperci, virusuri, celule anormale, in mod normal nu sunt prezente.

74
CUPRINS

BIOCHIMIA................................................. PAGINA 5
METODE FIZICE DE LABORATOR..........................7
CELULA.......................................................................11
SANGELE.....................................................................13
METABOLISMUL.......................................................16
METABOLISMUL GLUCIDIC...................................20
METABOLISMUL LIPIDIC........................................31
METABOLISMUL PROTIDIC....................................36
METABOLISM HIDRO-MINERAL............................65
URINA............................................................................68
MATERIILE FECALE..................................................72
LCR.................................................................................73

75
PRESCURTARI UTILIZATE IN TEXT

ACTH - hormon adrenocorticotrop

AMP,ADP,ATP - acid mono,di,trifosforic
CoA - coenzima A
CO2 - bioxid de carbon
DOPA - dihidroxifenilalanina
FAD,FADH2 - flavin adenina dinucleotid
FSH - hormon foliculostimulator
GOT sau AST - glutamat oxalilacetat transaminaza
GPT sau ALT - glutamat piruvat transaminaza
Hb,HbO2 - hemoglobina, oxihemoglobina
LDH - lactat dehidrogenaza
NAD+ si NADH - nicotinamid mononucleotid
ADN - acid dezoxiribonucleic
ARN - acid ribonucleic
ARNm - acid ribonucleic mesager
ARNt - acid ribonucleic de transport
ARNr - acid ribonucleic ribozomal
SO2 - bioxid de sulf

76
BIBLIOGRAFIE

---Teodorescu-Exarcu – Patologie biochimica Ed.Medicala Bucuresti 1974

---Botnariuc N–Conceptia si metoda sistemica in biologia generala Ed.Academiei
Bucuresti 1976
---Cucuianu M si colab –Biochimie clinica Ed.Dacia Cluj-Napoca 1977
---Dumitru I F –Biochimie Ed Didactica si Pedagogica Bucuresti 1980
---Raicu P Genetica Ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti 1980
---Nenitescu C D –Chimie organica 1 si 2 Ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti 1983
---Macovschi E-Conceptia biostructurala si teoriile moleculare ale materiei vii
Ed.Stiintifica si Enciclopedica Bucuresti 1984
---Rossetti Coltoiu Matilda -Biochimie Ed.Didactica si Pedagogica Bucuresti 1985
---Ivanovici G, Fuiorea I –Diagnosticul de laborator in practica medicala Ed .Militara
Bucuresti 1990
---Mihele Denisa – Biochimie clinica Ed.Medicala Bucuresti 2001
---Sburlea Luminita Magdalena –Elemente chimice si sistemul periodic –forma planetara
Ed.Matrixrom Bucuresti 2009
---Rosu I, Istrate C, Silvester Monica – Enciclopedia corpului uman Ed.Corint 2009
---Pruteanu Laura Mihaela- Chimia si mediul Ed.Rovimed Bucuresti 2010

77
 Biochimia este disciplina stiintifica care a uimit omenirea cu avalansa
descoperirilor recente.Ea are implicatii decisive in sanatatea si patologia organismului
uman.
Ca biochimist, medic,cercetator, dar si pedagog vreau sa subliniez importanta
cunoasterii notiunilor de baza pentru cei care au contact zilnic cu biochimia medicala.
Aplicatiile ei practice se regasesc in medicina, farmacie, nutritie, toxicologie etc.
In lumina pedagogiei actuale, trebuie evitata incarcarea inutila a memoriei
elevului cu notiuni perisabile sau lipsite de utilitare practica.
Cursul intocmit de d.na Tamara Seitan nu este o reformulare a materiei de liceu,
dar nici o prezentare in detaliu a proceselor metabolice, la nivel de facultate.
Echilibrat ca informatie si parcurs, el se adreseaza asistentilor medicali in
devenire.Din sistematizarea si claritatea expunerilor se simte dorinta autoarei de-a
comunica viitorilor asistenti medicali notiuni biochimice de baza, utile profesiunii lor.
Inchei cu speranta ca acest curs corect intocmit si necesar va fi parcurs de cat mai
multi elevi ai invatamantului postliceal sanitar.

NEACSU CONSTANTIN
Doctor in Stiinte Medicale
Doctor in Stiinte Chimice

Cursul de Biochimie clinica, intocmit si redactat de d-na Tamara Seitan,

biochimist consacrat, reprezinta o lucrare de exceptie deoarece:
- include totalitatea notiunilor de baza, a domeniului proceselor biochimice, din
organismul uman prezentate la un nivel adecvat pregatirii cadrelor tehnice
sanitare

78
 - modalitatea de prezentare face ca asimilarea notiunilor biochimice
fundamentale sa fie asigurata intr-un mod optim, biochimia ca domeniu
interdisciplinar de cunostinte fiind inteleasa adeseori mai complex
- complexitatea proceselor biochimice este explicitata printr-o apelare la
notiunile de baza ale domeniilor conexe: chimie organica, fiziologie, biofizica,
etc
- cantitatea de cunostiinte specifice acestui domeniu este optimizata de autor in
raport cu capacitatea gradului de aprofundarea a unui cadru tehnic sanitar, cat
si de necesarul din practica clinica curenta
- ofera o posibilitate eficienta de intelegere a proceselor fiziologice si
patologice asigurate de mecanismele biochimice
- cursul cuprinde indrumarile tehnice necesare ce sunt utilizate in domeniul
biochimiei clinice odata cu explicitarea lor si cu modalitatea de interpretare
pentru utilizator
- prin volumul notiunilor incluse in cursul prezentat se acopera in mod optim,
intr-un timp redus de expunere, o asimilare necesara in pregatirea biochimica
a unui cadru sanitar tehnic
- prin cunoasterea mecanismelor biochimice ca baza a celor metabolice in
organismul uman se asigura o atitudine eficienta in practica medicala privind
diagnosticul si monitorizarea procesului de tratament la care participa un
cadru tehnic sanitar.
Integrata ca o disciplina de baza in formarea biomedicala a cadrelor tehnice din
domeniul practicii clinice, biochimia ca stiinta interdisciplinara reprezinta o necesitate
reala in formarea profesionala. Posibilitatea de-a oferi intelegerea si retinerea proceselor
biochimice din organismul uman pentru nivelul unui cadru tehnic sanitar care lucreaza in
clinica depinde de conditia selectarii notiunilor de baza care explica mecanismele
biologice ce se desfasoara in mod specific in conditii de normalitate fiziologica, dar mai
ales in cele de patologie clinica. Aceasta cere, pentru cel ce detine un profil de pregatire
biochimica de-a prezenta o aderare la interdisciplinaritate si o experienta corespunzatoare
in practicarea acestei discipline.
Doamna Tamara Seitan prin intocmirea si redactarea acestui curs dovedeste pe
deplin ca le poseda pe amandoua in mod optim, alaturi de un evident talent pedagogic.

DR. CONSTANTIN NEACSU

Dr in Stiinte Chimice
Dr in Stiinte Medicale
Medic primar endocrinologie

79