UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”

FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAłIE PUBLICĂ

CONSTANłA
SPECIALIZAREA DREPT ŞI ADMINISTRAłIE PUBLICĂ
Disciplina: INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI
ANUL I ZI, FR, ID
Conducătorul disciplinei: Prof. univ. dr. IOAN BITOLEANU
Tel/Fax: 0241/545015 şi E-MAIL:ushcta@spiruharet.ro

INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI

1.Introducere
Înainte de a trece la studierea ramurilor fundamentale ale Dreptului, disciplina
de faŃă oferă studenŃilor cunoaşterea gândirii despre legi, drepturi, îndatoriri şi structuri
juridice, despre principalele momente ale dreptului universal, de la Codul lui
Hammurapi şi până la Codul lui Napoleon.
Totodată, cursul oferă cunoştinŃe consistente despre istoria dreptului românesc.

2. Scopul cursului
Familiarizarea studentului din primul an de studii cu instituŃiile, normele şi
concepŃiile juridice de la antichitate la contemporaneitate. Examinarea izvoarelor,
doctrinelor şi jurisprudenŃei fiecărei epoci, sunt menite să contribuie la înŃelegerea şi
însuşirea temeinică a celorlalte ramuri şi discipline ale Dreptului : public, privat,
constituŃional, civil, penal, administrativ, comercial etc.

3.Obiectivele care trebuie atinse de student după studierea şi aprofundarea

disciplinei
a. Să-şi însuşească temeinic cunoştinŃele despre gândirea şi practica juridică din
toate vârstele timpului istoric şi din focarele de civilizaŃie ale vremii : orientul antic,
lumea greco-romană, evul mediu şi epoca modernă, şi să înŃeleagă influenŃa lor asupra
statalităŃii şi dreptului românesc.
b. Să definească, folosind bibliografia şi DicŃionarul Explicativ al Limbii
Române, noŃiunile din domeniul dreptului referitoare la persoane, familie, proprietate
şi succesiune, drepturi, obligaŃii, răspundere şi contracte - concepte care înlesnesc
însuşirea ramurilor principale ale dreptului.
c. Să înŃeleagă şi să-şi explice evoluŃia concepŃiilor politice, a ştiinŃei dreptului şi
jurisdicŃiei de-a lungul istoriei, de la formele neevoluate (cumularea puterilor,
pluralitatea condiŃiei juridice şi insecuritatea persoanelor, instabilitatea proprietăŃii), la
societatea modernă întemeiată pe separaŃia puterilor, domnia legilor, garantarea
constituŃională a drepturilor şi libertăŃilor cetăŃeneşti.
d. Să argumenteze cu datele şi faptele oferite de disciplina predată filiaŃia
dreptului românesc cu ilustrul drept roman - componentă a obârşiei românilor însăşi –
şi, deci, implicit, cu valorile europene la care tindem să aderăm.

1
 SINTEZA CURSULUI

Capitolul I

INTRODUCERE ÎN DREPTUL ANTICHITĂłII

1. DEFINIłIA DREPTULUI. NECESITATEA CUNOAŞTERII

DREPTULUI.
NoŃiunea de Drept cunoaşte înŃelesul de Drept subiectiv, obiectiv, pozitiv,
natural şi de ştiinŃă a Dreptului.

2. IZVOARELE DREPTULUI sunt :

• obiceiul (datinile juridice), numit şi drept consuetudinar sau cutumiar-
nescris ;
• legea (scrisă) sub formă de Codexuri ;
• doctrina şi jurisprudenŃa.

3. DIVIZIUNILE DREPTULUI

Dreptul pozitiv (dreptul în vigoare) este compus din :

a.Dreptul internaŃional (public şi privat) ;
b.Dreptul naŃional : Public (constituŃional, administrativ, penal) şi privat (civil,
comercial etc.).

4. CURENTE DE GÂNDIRE ÎN DOMENIUL DREPTULUI.

Şcoli şi curente de gândire.

1.Şcoala originii divine a dreptului. Sf. Augustin şi Thomas d’Acqino:
suveranul (împărat, rege) este reprezentant al puterii divine;
2.Şcoala dreptului natural : Hugo Grotius, Thomas Hobbes – justificau
puterea absolută a suveranului, căruia poporul i-a delegat în mod irevocabil puterile.
John Locke şi Jean Jacques Rousseau au fundamentat tema contractului social
şi a suveranităŃii poporului.
3.Orientul antic.
a. Codul lui Hammurapi din Imperiul Babilonean punea în centrul
preocupărilor ocrotirea proprietăŃii, organizarea familială, reprimarea infracŃiunilor de
natură penală, dozarea pedepselor, aplicând principiul circumstanŃelor atenuante sau
agravante.
b. Legile lui Manu (India antică) consacra pluralitatea condiŃiei juridice a
persoanelor fizice, împărŃite în caste; aplicarea diferenŃiată a pedepselor.

2
 c. Gândirea juridică în China antică. AdepŃii doaismului, confucianismului şi
legiştii (sec. VII – III î.Hr.) au formulat norme morale de convieŃuire socială, au
formulat explicit principiul egalităŃii persoanelor în faŃa legilor.
d. Vechiul testament (al vechilor evrei): dreptatea se raporta la egalitatea
persoanelor în faŃa legilor; admitea vechea lege a talionului („ochi pentru ochi, dinte
pentru dinte”).

5. DREPTUL ÎN GRECIA ANTICĂ

Modelul „polis-ului” grecesc (oraş-stat) democratic a fost Atena, unde filosofia,
doctrina, jurisprudenŃa şi instituŃiile juridice au cunoscut o afirmare nemaiîntâlnită.
Magistratul suprem Solon a instituit, pe lângă magistraŃii de profesie, corpul de
juraŃi prin tragere la sorŃi, la care aveau acces toŃi cetăŃenii. Reformatorii Protagoros,
Sofocle şi Pericle s-au pronunŃat pentru armonia dintre dreptul natural şi dreptul
pozitiv: natura i-a făcut pe toŃi oamenii egali, deci dreptatea echivalează cu egalitatea
în faŃa legii.
Filosoful Democrit afirmă că esenŃa legii pozitive era ca dreptatea unuia să nu
pericliteze pe celălalt. În „Legile”şi „Republica” Platon a susŃinut ideea supremaŃiei
legilor. Elevul său, Aristotel a formulat ideea de primat al ConstituŃiei şi, deci, de
constituŃionalitate a legilor.

6. DREPTUL ROMAN
1. Însemnătatea dreptului roman.
InstituŃiile juridice romane au dăinuit 19 secole (de la fondarea Romei – sec.VIII
î.Hr., la moartea împăratului Justinian – sec. VI d.HR.) şi au trecut prin toate fazele
statalităŃii romane : Regalitatea, Republica şi Imperiul (Principatul şi Dominatul).
A influenŃat hotărâtor evoluŃia ideilor şi instituŃiilor juridice din evul mediu şi a
fost principalul izvor de inspiraŃie în elaborarea codurilor moderne.
A contribuit la consacrarea terminologiei, limbajului juridic (cuvintele drept,
lege, cod), a unor devize celebre (dura lex sed lex), a unor principii, concepte şi
categorii juridice cu caracter universal.
În procedură a introdus principiul bunei credinŃe, echităŃii, interpretării legii în
litere în spiritul ei. În timpul Republicii a fost elaborată Legea celor XII Table,
considerată ca obârşia universală a Dreptului.

2. Diviziunile dreptului roman.

a. Dreptul public (cu principalele ramuri drept administrativ şi dreptul penal
(delictele publice);
b. Dreptul privat având trei izvoare : ius naturale, ius gentium şi ius civice
(dreptul pozitiv quiritar).

3. Izvoarele dreptului roman au fost obiceiul (consuetudo), legea, edictele

magistraŃilor ( exemplu – guvernatorii provinciilor cucerite, vezi Dacia), jurisprudenŃa
(ştiinŃa şi interpretarea legilor de către jurisconsulŃi), senatus consultele şi constituŃiile
imperiale (edicte – Edictul lui Caracalla şi decrete).
3
 4. Legea celor XII Table. În timpul Republicii plebea a supus codificarea
legilor nescrise şi publicarea lor în Forumul de la Roma. Cuprindea întreaga materie a
dreptului privat (proprietate, succesiune, persoane) şi public (procedura de judecată).

5. Sistematizarea dreptului sub Iustinian (sec. VI d.Hr.).

Codex Iustinianus – o primă culegere de constituŃii imperiale
Digestele (Pandectele- în limba greacă) – colecŃia completă de legi şi
jurisprudenŃă, pe speŃe). Institutiones – manual juridic pentru uzul studenŃilor în drept.
Novellae Constitutions – ediŃie adăugată a primului Cod. Laolaltă, au alcătuit Corpus
Iuris Civilis (ColecŃia dreptului civil) – moment de apogeu al dreptului roman, model
de distribuire a dreptăŃii întemeiată pe Lege.

BIBLIOGRAFIE
- Ioan Bitoleanu, Introducere în istoria dreptului, Edit. FundaŃia
România de Mâine, Bucureşti, 2006, p. 9-34

Capitolul II

ORGANIZAREA SOCIAL-POLITICĂ A TRACO- DACO- GEłILOR ÎN

PERIOADA PRESTATALĂ ŞI STATALĂ. LEGISLAłIA ŞI INSTITUłIILE
JURIDICE

I. GENEZA STATULUI DAC. INSTITUłIILE SALE

Societatea geto-dacă s-a structurat în grupuri sociale distincte: tarabostes
(nobilimea – elita dacică, ce exercită demnităŃi politice, militare şi ecleziastice) şi
comati (oamenii de rând).
În perioada de la Burebista la Decebal forma de stat era monarhică. Regele
cumula uneori şi funcŃia de mare preot şi judecător suprem. Asistat de un vicerege,
dispunea de un aparat de stat specializat pe funcŃii şi o forŃă politică armată. Exista
un sistem de impozite şi centre de emisiune monetară.

II. LEGISLAłIA ŞI INSTITUłIILE JURIDICE

1.Izvoarele dreptului.
a. Cutuma- norme de conduită fără caracter juridic
b. Legea. Organizarea statală a implicat adoptarea unor norme juridice
(poruncile regale, îndemnurile marelui preot). Nescrise, se conservau şi transmiteau
prin procedeul mnemotehnic (versificate şi cântate).

4
 2. Regimul persoanelor şi familia. Bunuri şi obligaŃii.
De la familia poligamă tracă s-a trecut la familia dacă monogamă şi, implicit, la
căsătoria pereche, cu implicaŃii în privinŃa filiaŃiei, dreptului de proprietate şi
succesiunii bunurilor.
Alături de proprietatea obştească s-a consolidat proprietatea privată.
Shimburile au generat obligaŃii contractuale.
Contractele îmbrăcau forma jurământului. Furtul – socotit o gravă încălcare a
normelor sociale.
Sistemul punitiv geto-dac. Procedura de judecată
Dreptul penal geto-dac cuprindea despoziŃii severe referitoare la apărarea
statului, a persoanei, familiei şi proprietăŃii. S-au menŃinut şi practici ca: răzbunarea
sângelui, ordaliile, duelul judiciar. Pedepsele aveau un caracter expiatoriu (prin
ispăşirea, răscumpărarea unei greşeli).

Capitolul III

STATUL ŞI DREPTUL ÎN PROVINCIA ROMANĂ DACIA (106-271 dHr.)

I.DREPTUL PUBLIC. ORGANIZAREA ADMINISTRAłIEI CENTRALE

ŞI LOCALE

1.Izvoarele dreptului
Diviziunile fundamentale ale dreptului au fost :
a.Dreptul public (ius publicum) ;
b.Dreptul privat cu ramurile sale : dreptul civil (ius civice) rezervat exclusiv
cetăŃenilor romani ; dreptul ginŃilor (ius gentium) şi dreptul natural.
Geto-dacii cuceriŃi practicau vechiul lor drept cutumiar local. Spre sfârşitul
stăpânirii romane dreptul civil roman, dreptul ginŃilor şi dreptul cutumiar local s-au
contopit într-un sistem de drept nou, daco-roman.
În perioada principatului a crescut importanŃa ConstituŃiilor imperiale (în anul
212 d.Hr. Edictul lui Caracalla a acordat cetăŃenie peregrinilor din Imperiu).

2. Organele centrale şi locale

Dacia a fost transformată într-o provincie frontalieră cu rol de apărare, condusă
de împărat (provincie imperială).
Divizată în trei subdiviziuni, era guvernată de un legatus Augusti pro praetore
Daciarum trium care emitea edicte (decrete).
Aşezările urbane aveau statutul de colonii şi municipii, conduse de magistraŃi :
duumviri,quatorviri, aedili, quaestori, procuratori. Colegiile constituite pe criterii
profesionale, etnice şi religioase – conduse de un praefectus sau magister.

5
 3. Organizarea financiară

Impozitele directe (tributa) se percepea pe proprietatea funciară, clădiri şi

persoane. Impozitele indirecte rezultau din moşteniri, vânzări de sclavi, circulaŃia
mărfurilor şi persoanelor. Taxele vamale şi monopolurile (arendarea minelor şi
salinelor) erau alte surse de venituri.

4. Organizarea militară. ForŃele armate ale provinciei erau alcătuite din :

legiuni, unităŃi auxiliare, flota dunăreană şi maritimă, miliŃiile municipale pentru paza
ordinii.

II. DREPTUL PRIVAT

1. Statutul persoanelor
ConstituŃia lui Caracalla delimita pe locuitorii liberi ai provinciei în: cetăŃeni
romani care beneficiau de dreptul civil; latini coloniari cu acces la dreptul latin;
peregrini care se bucurau de ius gentium. Sclavii erau publici, privaŃi şi imperiali. Mai
târziu, prin eliberarea sclavilor au apărut colonii. Dreptul familial reglementa distinct
căsătoria şi uniunea persoanelor fizice, cât şi instituŃiile de tutelă, curatelă, adopŃiune

2. Regimul bunurilor. Dreptul de proprietate. ObligaŃii şi contracte

Proprietatea quiritară (deplină) era accesibilă numai cetăŃenilor romani. Cum
pământul provinciilor cucerite deveneau proprietate a împăratului, autohtonii
exercitau cu titlu de folosinŃă o posesiune de uzufruct.
ObligaŃiile se clasificau în contractuale şi delictuale. Un izvor excepŃional de
contracte consensuale sunt Tripticele (tăbliŃe cerate) din Transilvania (de vânzare-
cumpărare, închiriere, asociere, împrumut, depozit, locaŃiune), cuprinzând clauze cum
sunt : stipulaŃiunea (garanŃii, dobânzi), derogarea, daune moratorii, penalizarea în caz
de dol.

III. DREPTUL PUBLIC

În materie penală cele mai grave infracŃiuni – delicta publica – erau îndreptate
împotriva intereselor statului, putându-se sancŃiona cu ius gladii (pedeapsa cu
moartea). CetăŃenii şi peregrinii se adresau instanŃelor potrivit procedurilor penale :
guvernatorul trimitea părŃile în faŃa unui judecător (judex) sau a unor judecători
multipli (recuperatores)

6
 Capitolul IV

A. INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI MEDIEVAL

UNIVERSAL

1. CONTINUITATEA TRADIłIEI DREPTUI ROMAN CLASIC ÎN EVUL

MEDIU

După prăbuşirea Romei, în aria geografică a fostului Imperiu Roman de Apus s-

au constituit regatele „barbare” ale vizigoŃilor, francilor, ostrogoŃilor şi anglo-
saxonilor. Pe fondul romanic al dreptului populaŃiei latinofone s-au altoit cutumele
regionale ale noilor neamuri germanice.
Ca exemplu, Legea salică a francilor din Gallia era o culegere de vechi obiceiuri
juridice referitoare la infracŃiuni şi pedepse. Receptarea dreptului roman (împăraŃii
sfântului Imperiu Romano-German se considerau continuatori ai Imperiului Roman)
s-a realizat treptat, pe cale cutumiară.
În condiŃiile rivalităŃii dintre papi şi împăraŃi, care-şi disputau autoritatea de a
hotărâ regula de Drept, gânditori înaintaŃi s-au ridicat împotriva intoleranŃei Bisericii
şi a tiraniei puterii laice, pentru câştigarea, recunoaşterea şi respectarea drepturilor
personale.

2. TEOLOGIA CREŞTINĂ ŞI CONCEPłIA DESPRE DREPT.

Creştinismul a schimbat caracterul gândirii societăŃii medievale. Cărturarii
patristici (părinŃi ai bisericii) au formulat idei înaintate. Teologul creştin Sfântul
Augustin (sec. V), deşi considera legile laice imperfecte, a recomandat respectarea
ordinii şi legii statului profan. Toma d’Aquino (sec.XIII) : Lex humana (dreptul
pozitiv), legiferând norme de conduită în societate, urma legii divine (lex aeterna) şi
legii naturale, unde raŃiunea divină întâlneşte libertatea umană. Marsilio da Padova a
afirmat principiul suveranităŃii poporului şi al separaŃiei puterilor în stat, devenind
precursor al filosofiei moderne a dreptului.

3. DREPTUL BIZANTIN, MOŞTENITOR AL DREPTULUI ROMAN

CLASIC, IZVOR AL DREPTULUI MEDIEVAL ROMÂNESC.
Dreptul bizantin aparŃine romanităŃii orientale de la care, în baza constituirii
statelor lor medievale, românii au împrumutat modele de instituŃii politico-
administrative şi judecătoreşti, cât şi norme ale dreptului canonic ortodox. Alături de
textele lui Iustinian, legiuirile bizantine enumerate mai jos au inspirat procesul de
legiferare din răsăritul şi sud-estul Europei, inclusiv din łările Române :
1. Ecloga („Extrase de legi” – sec.VIII) este dominată de ideea de dreptate şi
echitate socială.
2. Basilicalele („Legile împărăteşti”) cuprindeau întregul drept romano-bizantin
în vigoare : dreptul bisericesc, normele de procedură, dreptul civil (familie,
proprietate, succesiune) instituŃiile dreptului public, infracŃiunile şi pedepsele.
7
 3. Nomocanoanele aduceau laolaltă normele de drept bisericesc şi cele de drept
laic – important izvor al dreptului medieval românesc.

B. ÎNCEPUTURILE DREPTULUI MEDIEVAL ROMÂNESC

1. ETNOGENEZA ROMÂNILOR
Romanizarea autohtonilor daci (106-271 dHr.) a avut ca rezultat formarea
populaŃiei daco-romane. Între sec.IV-VIII (în condiŃiile marilor migraŃii şi
creştinismului) românii (vlahii) s-au cristalizat ca popor romanic distinct, vorbitor al
unei limbi neolatine şi născut creştin.

2. OBŞTEA SĂTEASCĂ ŞI INSTITUłIILE SALE

MigraŃiunea popoarelor nomade a avut ca efect decăderea oraşelor şi
modificarea habitatului. Satul a devenit o comunitate de oameni liberi (obştea sătească)
asociaŃi pe criterii teritoriale de stăpânire devălmaşe a pământului şi de cooperare în
muncă.
Obştea sătească a moştenit denumirea şi atribuŃiile administrative şi
judecătoreşti ale vechilor magistraŃi: jude, judeŃ. Structurile de conducere, constituite
pe baze elective şi ierarhice compuse din : adunarea megiaşilor cu competenŃe
generale ; şefii militari ( juzi, cnezi) ; Sfatul oamenilor buni şi bătrâni (homines
boni et veterani) având atribuŃii juridice. Era guvernată de norme juridice cutumiare.

3. NORME PRIVIND BUNURILE, MUNCA ŞI STATUTUL PERSOANEI

1. Proprietatea era devălmaşă (moşia era moştenire indivizibilă a obştei) şi

privată cu dreptul de protimisis. Desprinse din devălmăşie prin defrişări şi desŃeleniri,
terenul de casă şi anexele gospodăreşti, câmpul de cultură, viile, livezile, prisăcile etc.,
au devenit bunuri private delimitate de semne de hotar. Pentru înstrăinarea lor
funcŃiona dreptul de preferinŃă (protimisis) la cumpărare.
RelaŃiile de muncă s-au structurat după îndeletniciri.

2. Statutul persoanei
Membrii obştei erau oameni liberi. Familia monogamă a devenit celula de bază a
societăŃii. Membrii familiei aveau egală vocaŃie la moştenire. Căsătoria se încheia prin
liberul consimŃământ.

4. OBLIGAłIUNI CIVILE ŞI RĂSPUNDERE PENALĂ. PROCEDURA DE

JUDECATĂ

ObligaŃiunile civile vizau îndeosebi contractele încheiate prin simplul

consimtământ al părŃilor şi lipsite de formalism. InfracŃiunile priveau familia şi
proprietatea. Răspunderea personală coexista cu răspunderea solidară a obştei.
InstanŃele de judecată erau comune pentru cauzele civile şi penale. În probaŃiune
se apela la jurământul cu brazda şi chemarea conjurătorilor.
8
 A. GENEZA STATULUI ŞI DREPTULUI MEDIEVAL ROMÂNESC

1. ÎNTEMEIEREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI

După extinderea dominaŃiei Regatului Ungar, Transilvania şi-a păstrat

organizarea tradiŃional românească de voievodat precum şi o largă autonomie.
Întemeiată către sfârşitul sec. al XIII – lea, łara Românească şi-a dobândit
independenŃa în 1330 sub Basarab I, iar Moldova în 1359 sub voievodul Bogdan I. Şi
Dobrogea s-a constituit ca stat de sine stătător la mijlocul sec. XIV.

2. STRUCTURI ECONOMICE ŞI SOCIALE.

1. Economia a avut un caracter mixt, agrar şi pastoral. S-au afirmat

meşteşugurile (din sec. XVI ) apoi breslele, comerŃul, târgurile, circulaŃia monetară.
2. Organizarea socială. Nobilimea feudală – alcătuită din boieri şi clerul înalt,
deŃinători de domenii şi privilegii : în Transilvania, prin Unio Trium Nationum (1437)
boierii români au fost decăzuŃi din adunarea nobililor.
łăranii erau liberi (moşneni, răzeşi) şi aserviŃi (rumâni, vecini şi iobagi). Prin
Codul de legi Tripartit (1517) în Transilvania s-a decretat şerbia absolută şi veşnică.
Robii puteau fi vânduŃi.

3. STATUL ŞI PRINCIPALELE SALE INSTITUłII.

Puterea centrală – reprezentată de domn în Moldova şi łara Românească, de

voievod (din 1541 principe) în Transilvania.
Domnul, ca şef al statului şi al puterii executive emitea hrisoave, era unic
legiuitor, judecător suprem, comandant suprem al oştirii. Sfatul domnesc, dregătorii
(numiŃi şi revocaŃi de domn), Marea adunare a Ńării (alegea pe domn), Adunările
nobiliare şi apoi Dieta în Transilvania sunt alte instituŃii. Dieta a publicat colecŃia de
legi Approbatae et Compilatae Constitutiones.
Armata (Oastea cea mare), Biserica (cu mitropoliile şi episcopiile) au sprijinit
constituirea statului.

B. łĂRILE ŞI LEGEA łĂRII ( IUS VALACHIUM), SEC. IX-XIV

1. CRISTALIZAREA SOCIETĂłII FEUDALE LA ROMÂNI

Finalizarea etnogenezei românilor (sec.VIII-IX) a coincis cu cristalizarea
structurilor economice, sociale şi politice ale feudalismului românesc. NumiŃi vlahi de
germani, slavi şi unguri, romani de bizantini, românii s-au dovedit superiori tuturor
alogenilor, prin sedentarism, organizare, cultură şi apartenenŃă la creştinism.
Izvoarele narative atestă : apariŃia proprietăŃii private, stratificarea socială,
formarea elitelor politice (juzi, cnezi, voevozi, etc.).

9
 2. łĂRILE, FORMAłIUNI POLITICE INCIPIENTE.
În sec. IX – XII – un proces progresiv de unificare : a uniunilor de obşti în Ńări
(terrae) cârmuite de cnezi şi voievozi, a acestora în state conduse de domni (dominus).
Izvoarele narative (Gesta Hungarum, Diploma cavalerilor IoaniŃi, ş.a.) atestă astfel de
formaŃiuni statale incipiente în toată aria geografică locuită de români : Gelu,
Menumorut, Glad, Ioan, Farcaş, Litovoi ş.a..

3. LEGEA łĂRII, GENEZA

Termenul de lege a exprimat iniŃial dreptul nescris, cutumiar. Când, sub forma
codurilor scrise – pravile – din sec. XVII, norma scrisă a început să fie numită tot lege,
spre a putea fi deosebit, vechiul drept obişnuielnic a devenit obiceiul pământului.
Legea łării (obiceiul pământului) a fost numită şi Ius Valachicum sau Lex
olachorum fiind recunoscută de autorităŃile statelor limitrofe (Ungaria, Polonia,
Moravia Mare precum şi în vlahiile sud-dunărene) pentru teritoriile locuite compact de
români, coexistând cu statutul lor juridic oficial

4. LEGEA łĂRII, CREAłIE ORIGINALĂ ROMÂNEASCĂ

1. Drept (lege) şi dreptate
Dreptul bizantin aparŃine romanităŃii orientale de la care, în baza constituirii
statelor lor medievale, românii au împrumutat modele de instituŃii politico-
administrative şi judecătoreşti, cât şi norme ale dreptului canonic ortodox. Formula
„după lege şi dreptate”, întâlnită în mod curent în actele de judecată din łările
Române, are ca izvor principiul dreptului roman (şi romano-bizantin) „ars aequi et
boni”- interpretarea şi aplicarea normelor de drept în conformitate cu principiul
echităŃii (nepărtinirii) – exprimând concordanŃa dintre Drept şi Dreptate.

Capitolul V

INSTITUłIILE DE DREPT ÎN EVUL MEDIU ROMÂNESC (SEC.XV-XVII)

A. EVOLUłIA DREPTULUI SCRIS DIN łĂRILE ROMÂNE PÂNĂ ÎN

SECOLUL AL XVII-LEA. ÎNCEPUTURILE ŞTIINłEI DREPTULUI

I. IZVOARELE DREPTULUI MEDIEVAL

Principalul izvor de drept a fost Legea łării. Dreptul cutumiar, nomocanoanele

şi legile laice bizantine l-au completat. Cartea românească de învăŃătură (1684) a fost
prima legiuire laică oficială investită cu autoritate legală. Mai sunt de reŃinut Pravila
de la Govora şi Îndreptarea legii.În Transilvania Tripartitum (1517), Approbatae et
Compilatae Constitutiones. (sintezele hotărârilor Dietelor dintre 1549-1669).

10
 Important de reŃinut : legiuirile româneşti, indiferent de provincia unde au fost
alcătuite, au circulat în toate celelalte (Pravila de Govora, Cartea românească de
învăŃătură), cea ce a asigurat o unitate de concepŃie juridică şi de practică judiciară pe
întreg pământul românesc, precedând, în acest plan, cu mai bine de două secole, unirea
politică.

2. PRAVILA ŞI HRISOVUL DOMNESC

Acte normative oficiale, pravilele bisericeşti cuprindeau atât texte religioase cât
şi laice, aplicate în toate instanŃele. De la o strictă aplicare a legii la cazuri particulare,
hrisoavele domneşti au cuprins în final dispoziŃii normative cu caracter general
(exemplu : legătura lui Mihai Viteazul – 1595 a decis legarea de moşie a rumânilor şi
vecinilor băjeniŃi).

3. DISPOZIłII

Legile menŃionate cuprindeau dispoziŃii referitoare la raporturile sociale,

proprietate, persoane, familie, succesiune, obligaŃii, infracŃiuni, mijloace probatorii,
pedepse.
Conform dispoziŃiilor penale, infracŃiunile aveau caracter flagrant şi neflagrant.
Se opera cu noŃiuni evoluate : tentativa, complicitatea, recidiva, concursul de
infracŃiuni. Erau enumerate faptele ce înlăturau răspunderea penală : alienarea,
legitima apărare ş.a.
Ca mijloace de probă erau enumerate înscrisurile, martorii, jurământul,
expertizele. Era prevăzută prescrierea faptelor şi termenele de prescriere.

4. ÎNCEPUTURILE ŞTIINłEI DREPTULUI

Răspândirea legilor scrise în limba română în toate provinciile istorice româneşti

a contribuit la dezvoltarea unei culturi juridice pe o bază unitară. Lucrările
ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie şi Descrierea Moldovei a
domnului cărturar Dimitrie Cantemir s-au pronunŃat pentru o bună guvernare pe bază
de lege şi dreptate şi pentru concentrarea prerogativelor judecătoreşti în mâinile
monarhului înŃelept şi luminat.

B. INSTITUłIILE DE DREPT

1. PERSOANE, RUDENIE, FAMILIE

Statutul persoanelor se referea la persoanele fizice şi juridice .

Inegalitatea subiecŃilor de drept (pluralitatea de condiŃii juridice : boieri, cleri,
Ńărani, robi) – trăsătură definitorie a dreptului medieval românesc.
Calificativele esenŃiale de identificare personală erau : numele, domiciliul, sexul,
vârsta. Rudenia era naturală (de sânge), prin alianŃă, spirituală (botez), prin adopŃie şi
11
înfrăŃire. Familia avea la bază căsătoria. Atât în dreptul canonic cât şi în cel laic era
dominată de inegalitatea sexelor şi rolul subordonat al femeii. Pravila reglementa
divorŃul, recăsătoria, viduitatea.

2.REGIMUL BUNURILOR. PROPRIETAETA ŞI SUCCESIUNEA

Dreptul de proprietate a vizat proprietatea Ńărănească a obştilor libere,

proprietatea feudalilor laici, proprietatea bisericească, proprietatea domnească şi
regală şi proprietatea urbană.
Succesiunea. Moştenirea legală a cunoscut mai multe clase de moştenitori
legitimi : descendenŃi, ascendenŃi şi colaterali. Moştenirea testamentară era orală
(limbă de moarte) şi scrisă (diata). Dreptul feudal admitea substituŃia fideicomisană
(investirea de către testatar a unui legatar care să păstreze şi să transmită bunurile
moştenite).
Formele şi modalităŃile de dobândire a dreptului de proprietate erau :
moştenirea legală, dania domnească, vânzare-cumpărare, schimb, desŃeleniri -
defrişeri. La ieşirea din indiviziune se aplica procedura hotărniciei (în Transilvania
urma emiterea unei cărŃi funciare rurale sau urbane).

3. OBLIGAłII ŞI CONTRACTE

Legea łării consacra răspunderea personală deşi păstra şi tradiŃionala

răspundere solidară a obştii în materie fiscală, penală.
Contractele erau reale (donaŃia, schimbul, împrumutul) şi consensuale - în
special cele de vânzare-cumpărare, în scris (zapisul) întărit prin hrisov domnesc, sau
oral. Se relevă rolul aldămăşarilor şi chezaşilor ca formă de publicitate a actelor
(convenŃiei). ConsimŃământul nu trebuia viciat prin silă sau dol. O formă de garanŃie
era chezăşia şi zălogul.

Capitolul VI

ORGANIZAREA JUSTIłIEI

I. ORGANIZAREA JUDECĂTOREASCĂ

Nu a cunoscut separaŃia puterilor. A persistat confuzia dintre jurisdicŃia civilă şi

cea penală. Nu exista autoritatea lucrului judecat.
InstanŃele de judecată erau: cele ale obştilor săteşti de Ńărani liberi; nobiliare şi
ecleziastice; justiŃia urbană; scaunul de judecată domnesc şi voievodal (în
Transilvania).
InstanŃele de judecată.
În łara românească şi Moldova competenŃa judecătorească revenea :
domnului, divanului domnesc, stăpânului feudal local (laic şi ecleziastic), Bisericii,

12
obştilor Ńărăneşti libere, instanŃelor urbane. În Transilvania : voievodului
(principelui), comitatelor, Bisericii Catolice. InstanŃa supremă a fost Curtea regală;
după 1699, în timpul dominaŃiei habsburgice – Cancelaria aulică (imperială) de pe
lângă Curtea de la Viena; în autonomiile locale de români – scaunului de judecată.

II. PROCEDURA DE JUDECATĂ

Capitolul tratează: 1) organizarea procesului: părŃile, chemarea în judecată,

termenul de judecată; 2) administrarea probelor: mărturia, jurământul, depoziŃia
martorilor, jurătorii, încrisurile, expertiza, prezumŃiile, cercetarea la faŃa locului; 3)
pronunŃarea hotărârii judiciare şi căile de atac; 4) executarea hotărârilor.

III. INFRACłIUNI ŞI PEDEPSE

După gravitate infracŃiunile erau clasificate astfel : împotriva ordinii

publice,(trădarea, nesocotirea autorităŃii, falsificarea monedei) persoanei (omorul,
rănirea, paricidul, insulta) proprietăŃii (tâlhăria, furtul), familiei (adulterul, incestul,
proxenetismul), justiŃiei (falsul, jurământul mincinos), bisericii şi moralei.
Pedepsele erau corporale (moartea, mutilarea, bătaia), privative de libertate
(ocna, temniŃa, închisoarea, surghiunul),pecuniare, pedepse accesorii şi
complementare.

Capitolul VII

ORGANIZAREA DE STAT A łĂRILOR ROMÂNE ÎN TIMPUL

REGIMULUI FANARIOT ŞI HABSBURGIC. STRUCTURILE
INSTITUłIONALE

I. REGIMUL FANARIOT a coincis cu o simŃitoare degradere a statutului de

drept internaŃional al Principatelor şi a instituŃiilor sale interne: domnia (ocupată prin
licitarea tronului), Marea adunare a Ńării, Sfatul Domnesc, şi biserica (în care funcŃiile
laice şi ecleziastice erau încredinŃate îndeosebi grecilor), armata (redusă la rolul de
auxiliar al campaniilor militare otomane).
ObligaŃiile materiale abuzive faŃă de Poartă, monopolul comercial turcesc,
fiscalitatea apăsătoare, venalitatea şi corupŃia au fost componente inseparabile al
regimului.
Aspectul pozitiv a constat în reformele unor principi fanarioŃi luminaŃi.
Constantin Mavrocordat a desfiinŃat şerbia. Legarea de pământ, care implică
dependenŃa personală, a fost înlocuită cu dependenŃa întemeiată pe învoială (contract) :
Ńăranul presta posesorului de moşie un serviciu numit clacă, de unde denumirea de
clăcaş. Cuantumul zilelor de muncă a fost stabilit prin lege.

13
 Pentru a aşeza sistemul fiscal pe baze mai raŃionale, care să stăvilească abuzurile
şi arbitrariul sluşbaşilor publici, Constantin Mavrocordat şi Alexandru Ipsilanti au
înlocuit dările multiple cu o dare unică, plătibilă în patru rate (sferturi).

II. REGIMUL HABSBURGIC ÎN TRANSILVANIA

Epoca împăraŃiilor Maria Tereza şi Iosif II (1740-1790) a inaugurat o nouă fază

a reformismului iluminist moderat prin reforma urbarială, fiscală, judiciară, a armatei
şi separarea afacerilor administrative de justiŃie. Cumularea titlului de împărat cu
funcŃia de principe, Guberniul şi Cancelaria aulică erau semne ale centralizării
administrative. Patenta imperială din 1785 a desfiinŃat legarea Ńăranilor iobagi de
pămănt.

Capitolul VIII

INTRODUCERE ÎN ISTORIA GÂNDIRII ŞI PRACTICII

JURIDICE A RENAŞTERII ŞI EPOCII MODERNE

I. RENAŞTERE, UMANISM, ILUMINISM – CADRU ISTORIC

PRIELNIC IDEII DE DOMNIE A LEGILOR.

EsenŃa epocii înfloritoare a Renaşterii europene (sec. XIV-XVII) a fost

umanismul, doctrină morală care recunoştea în om valoarea supremă a lumii, militând
pentru triumful ideii de egalitate în faŃa legii şi a drepturilor individuale. Reforma
religioasă (care a pus capăt controlului excesiv al Romei catolice asupra gândirii),
marile descoperiri geografice, precum şi revoluŃia industrială au stimulat şi revoluŃiile
politicie din łările de jos, Anglia, FranŃa şi America de Nord.
Iluminismul (care afirma ca valori politice dreptul natural, guvernarea
responsabilă, suveranitatea poporului, libertatea persoanei şi a proprietăŃii) a stimulat
politica reformatoare a monarhilor şi principilor luminaŃi din Centrul şi Răsăritul
Europei, inclusiv din łările Române.

II. DREPTUL NATURAL ŞI CONTRACTUL SOCIAL, SUPREMAłIA

LEGII.

Renaşterea a implicat laicizarea gândirii umane, eliberarea ei de tutela dogmelor

religioase şi orientarea spre raŃiune, după modelul vechilor antici. Plecând de la
concepŃia cu privire la dreptul natural şi la contractul social, preocuparea a fost acea
de a găsi forma de stat ideală, alternativa monarhie-republică, absolutism-democraŃie
căpătând multiple soluŃii.
Cei mai de seamă gânditori au fost Nicolo Machiavelli, Hugo Grotius, Thomas
Hobbes, John Locke,(separaŃia puterilor,primatul puterii legislative),Montesquieu

14
(lucrarea „Despre spiritul legilor”) Jean Jacques Rousseau (lucrarea „Caracterul
social”), Cezare Beccaria ( Despre infracŃiuni şi pedepse”)

III. ANGLIA. MAREA CARTĂ A LIBERTĂłII. PARLAMENTARISMUL

Common Law. Neajunsul existenŃei legilor locale tradiŃionale, Ńinând de obicei,

cu complicatele lor proceduri juridice, au reclamat alcătuirea din mulŃimea cutumelor a
unui Cod unic de legi pe speŃe. Astfel a rezultat în sec. XII Legea comună (Common
Law) pentru întreaga Anglie.
Magna Charta Libertatum impusă în 1215 RegalităŃii de stările sociale dădea
expresie conceptului de libertate individuală. Ea a prefaŃat Habeas Corpus Act, lege
adoptată de parlament, şi care a garantat inviolabilitatea persoanei.
Parlamentul şi PetiŃia dreptului. Parlamentul bicameral era alcătuit din :
Camera Comunelor (iniŃiază, dezbate şi adoptă legi – (bills) şi Camera Lorzilor
(exercită şi funcŃia de Înaltă Curte de CasaŃie).
La începutul sec. XVII Parlamentul a impus Camerei PetiŃia dreptului care
afirma principiul garantării libertăŃilor individuale împotriva arbitrariului puterii de
stat. În 1679 a fost adoptat Habeas Corpus Act, care interzicea orice arestare abuzivă.

IV. NAŞTEREA DEMOCRAłIEI NORD-AMERICANE ŞI

CONTRIBUłIA SA LA BIRUINłA LEGILOR.

La 4 iulie 1776 cele 13 colonii engleze din America de Nord s-au răsculat
împotriva Metropolei, constituindu-se în republica federală şi independentă Statele
Unite ale Americii. În 1774 Congresul General a redactat DeclaraŃia Drepturilor,
care a prefaŃat DeclaraŃia de IndependenŃă („toŃi oamenii s-au născut egali şi
înzestraŃi cu drepturi inalienabile : la viaŃă, libertate şi fericire”). În 1778 ConstituŃia
S.U.A. consacra principiul suveranităŃii, al proprietăŃii, libertăŃilor individuale,
echilibrul şi controlul reciproc al puterilor. Puterea legislativă aparŃinea Congresului
S.U.A. ( Senat şi Camera ReprezentanŃilor). Curtea Supremă de JustiŃie garanta
constituŃionalitatea legilor.

V. MAREA REVOLUłIE FRANCEZĂ. CODUL CIVIL NAPOLEONIAN.

După răscoala Parisului împotriva regimului absolutist şi căderea Bastiliei (14

iulie 1789) Adunarea NaŃională ConstituŃională a adoptat DeclaraŃia drepturilor
omului şi cetăŃeanului care proclama libertatea şi egalitatea în drepturi, garantarea
proprietăŃii, libertatea cuvântului.
ConstituŃia din 1791 a instaurat în FranŃa regimul monarhiei constituŃionale:
suveranitatea emană de la popor, puterea legislativă aparŃine unei Adunări unicamerale
care exercită şi controlul asupra executivului.
Beneficiul revoluŃiei, împăratul Napoleon Bonaparte, a iniŃiat şi promulgat în
1804 Codul Civil Francez (Codul Napoleon, urmat de Codul de procedură civilă
15
(1808), Codul Comercial, Codul de procedură penală (1808) şi Codul penal (1810).
Noua organizare judiciară a creat Curtea de CasaŃie a FranŃei, CurŃile de Apel,
tribunalele civile şi judecătoriile de pace.
Codul civil a adus transformări radicale dreptului public şi celui privat în sensul
că : libertatea şi proprietatea individului au primit o protecŃie sigură ; s-a garantat
egalitatea persoanelor ; pământul a fost eliberat de drepturile feudale care îl încătuşau,
reintrând în libera circulaŃie ; căsătoria a fost secularizată iar familia a fost transformată
într-o instituŃie civilă ; a fost reglementată materia răspunderii contractuale, obligaŃiilor
şi dreptului succesoral.
A avut un enorm răsunet în legislaŃia multor state din Europa, cele două Americi
şi Asia. În 1865 Codul Napoleon a devenit model Codului Civil Român, intrat în
vigoare în timpul lui Alexandru Ioan Cuza.

Capitolul IX

TRADIłIE ŞI INOVAłIE ÎN DREPTUL ROMÂNESC LA CUMPĂNA

DINTRE MEDIEVAL ŞI MODERN. REVOLUłIA ROMÂNĂ ŞI SPIRITUL
REFORMATOR MODERN (1821-1848)

A. TRADIłIE ŞI INOVAłIE ÎN DREPTUL ROMÂNESC LA CUMPĂNA

DINTRE MEDIEVAL ŞI MODERN

I. ÎNCEPUTURILE MODERNIZĂRII DREPTULUI. MAREA OPERĂ DE

CODIFICARE
Începutul modernizării a fost dominat de problema codificării dreptului,
impunându-se direcŃii şi principii cum sunt : suprimarea pluralismului de sisteme de
drept; consacrarea codurilor specializate pe ramuri de drept şi caracterul lor de sinteză;
formarea unei limbi a dreptului şi a unei terminologii juridice.
Principalele legiuiri ale epocii au fost: Manualul de legi al lui Mihai Fotino
(1785), Pravilniceasca condică din vremea lui Al.Ipsilanti (1775),Manualul juridic
(Alexandru Donici-1814),Codul Calimach (1817),Legiuirea Caragea (1818).

II. ORGANIZAREA INSTANłELOR JUDECĂTOREŞTI

Constantin Mavrocordat a numit ispravnici în judeŃe şi Ńinuturi cu împuternicirea
de a judeca pricini civile indiferent de rang cât şi judecători de profesie retribuiŃi de
stat. Principalele instanŃe create prin Praviniceasca condică au fost: judecătoriile
judeŃene, Departamentul vinovaŃilor şi Departamentul criminalicesc pentru procesele
penale, Departamentul boierilor veliŃi şi Divanul domnesc, instanŃa supremă de apel.

16
 III. DREPTUL CIVIL
A cunoscut inovaŃii substanŃiale. Statutul boierilor şi Ńăranilor dependenŃi
(clăcaşi, iobagi, jeleri) a suferit modificări. Dreptul de proprietate absolută a boierilor
asupra pământului şi pădurilor s-a extins. Dreptul succesoral din łările Române s-a
apropiat de codurile moderne din Europa apuseană. Noi dispoziŃii s-au introdus cu
referire la obligaŃii, contracte şi garanŃii (tocmeli, zălogiri, vânzarea la mezat). În
materie de contracte a fost introdus principiul cauzei licite : nu se putea încheia
împotriva dispoziŃiilor legii şi a bunelor moravuri ; vicierea consimŃământului făcea
actul lovit de nulitate. La baza răspunderii civile a fost aşezat principiul răspunderii
personale.

IV. DREPTUL PENAL

A fost aşezat treptat pe noi principii călăuzitoare cum sunt : individualizarea
răspunderii penale, cu personalizarea pedepsei şi excluderea răspunderii familiale;
legalitatea incriminării şi a pedepsei; arestarea cu forme legale, cercetarea fără tortură
şi interzicerea detenŃiei preventive prelungite; aplicarea pedepsei după judecată printr-
o hotărâre motivată; umanizarea pedepselor, cu excluderea pedepsei cu moartea şi a
pedepselor mutilante, îmblânzirea regimului penitenciar.
În dreptul procesual s-a mers pe modernizarea organizării instanŃelor şi a
sistemelor de evidenŃă a actelor. În procesul civil cartea de judecată încheiată în final
trebuia să reflecte concordanŃa dintre motivare şi soluŃie, iar hotărârea înscrisă în
Condica de hotărâri. Procedura penală era deschisă în faŃa Tribunalului
Criminalicesc. După apelaŃie partea nemulŃumită mai avea la dispoziŃie calea
recursului. Dacă dovezile nu erau depline, bănuitul era pus în libertate pe chezăşie.
Era admisă şi judecata în contumacie cu sechestrarea averii.

Capitolul X

B. REVOLUłIA ROMÂNĂ ŞI SPIRITUL REFORMATOR MODERN (1821-

1848)

I. REVOLUłIA DE LA 1821 CONDUSĂ DE TUDOR VLADIMIRESCU

Principalele documente programatice au fost : ProclamaŃia de la Padeş şi
Cererile norodului românesc (adevărat proiect de ConstituŃie) care cereau :
recunoaşterea suveranităŃii poporului, separaŃia puterilor în stat, domn responsabil, o
largă reformă cuprinzând justiŃia, administraŃia, învăŃământul şi armata, ocuparea
funcŃiilor după meritul personal.
A avut ca urmare desfiinŃarea regimului fanariot şi revenirea la domniile
pământene (1822).

17
 II. STATUTUL POLITICO - JURIDIC AL PRINCIPATELOR.
REGULAMENTELE ORGANICE .
ConvenŃia de la Akkerman (1826) şi Tratatul de la Adrianopol(1829) au instituit
regimul suzeranităŃii otomane şi protectoratul rusesc.
În anii 1831-1832 au intrat în vigoare Regulamentele organice care au
consacrat principiul separaŃiei puterilor în stat.
Puterea executivă era exercitată de domn (avea iniŃiativă legislativă, sancŃiona
legile, numea şi revoca în funcŃii, întărea hotărârile judecătoreşti) asistat de un sfat
administrativ alcătuit din înalŃi dregători.
Puterea legislativă revenea adunării obşteşti ordinare : elabora şi adopta legile
şi bugetul de stat.
În justiŃie a fost introdusă perechea de bază în distribuirea dreptăŃii ;
procuratura şi corpul de avocaŃi.

III. REVOLUłIA ROMÂNĂ DE LA 1848

A avut un caracter unitar. A urmărit obiective minimale imediate: regim
constituŃional, domnia legii, emanciparea Ńăranilor, dar şi obiective maximale,
inspirate de ideologia daco-românismului : formarea statului naŃional unitar şi
independent român.

Capitolul XI

ORGANIZAREA DE STAT ŞI DREPTUL ÎN PERIOADA 1849-1866

A. DREPTUL ROMÂNESC ÎN PERIOADA 1849-1866

I. DREPTUL CONSTITUłIONAL

La mijlocul secolului al XIX-lea problema statutului juridic al Principatelor

Române a devenit subiect de drept internaŃional. Tratatul de la Paris din 1856
desfiinŃa protectoratul singular şi apăsător al Rusiei, instituind garanŃia colectivă a
puterilor semnatare. Prevedea retrocedarea către Moldova a celor trei judeŃe din sudul
Basarabiei, provincie anexată de Rusia în 1812.
RezoluŃiile adunărilor ad-hoc din 1857 cereau: unirea celor două Principate
într-un stat numit România, neutru şi autonom; prinŃ străin dintr-o dinastie domnitoare
europeană; o adunare legiuitoare reprezentativă. Aceste elemente au conferit
RezoluŃiilor valoare şi forŃă juridică constituŃională.
ConvenŃia de la Paris din 1858 adoptată de puterile garante a prevăzut ca noul
stat, Principatele unite al Moldovei şi Valahiei să aibă domni, guverne şi adunări
legiuitoare separate,adică o unire trunchiată. Erau create două instituŃii comune:
Comisia Centrală care elabora proiecte comune de legi şi Înalta Curte de CasaŃie, cel
mai înalt for judecătoresc. Erau abolite rangurile şi privilegiile boiereşti, stabilindu-se

18
egalitatea în drepturi şi libertăŃi. O lege electorală anexă consacra sistemul votului
censitar.
Statutul dezvoltător al ConvenŃiei de la Paris (1863) întărea puterea executivă
a domnului şi instituia sistemul parlamentar bicameral: Adunarea DeputaŃilor şi
Senatul (Corpul Ponderator).

II. DREPTUL CIVIL

Codul Civil Român din 1864 (intrat în vigoare în 1865) reglementa condiŃia
juridică a persoanelor fizice (laicizarea familiei, căsătoria, divorŃul, puterea maritală a
soŃului) şi juridice (cu scop lucrativ şi fără scop lucrativ); reglementa regimul
bunurilor şi modul de dobândire şi transmitere a proprietăŃii.
Răspunderea civilă era contractuală şi delictuală, contractele erau clasificate
în consensuale şi solemne, implicând autonomia de voinŃă a părŃilor.
Codul de procedură civilă a stabilit următoarele instanŃe : judecătoriile de
plasă, tribunalele de judeŃ, curŃile de apel, curtea de casaŃie.
Procedura de judecată era orală, publică şi contradictorie.
Căile de atac erau : apelul, opoziŃia, contestaŃia şi recursul.

III. DREPTUL PENAL.

Codul Penal Român (1805), în vigoare până în 1937, a fost structurat în trei
cărŃi: 1) DispoziŃii privitoare la pedepse; 2) Normele cu privire la crime şi delicte; 3)
Materia contravenŃiilor şi pedepsirea lor. Împreună cu legislaŃia ulterioară în materie,
reglementa: corecŃionalizarea, recidiva, tentativa, complicitatea, circumstanŃele
atenuate, cumul de infracŃiuni, graŃiere, reabilitarea.
Codul făcea o clasificare tripartită a infracŃiunilor în crime, delicte şi
contravenŃii. Ca urmare, şi pedepsele se clasificau în criminale , corecŃionale şi
contravenŃionale.
Codul de procedură penală încredinŃa acŃiunea penală Ministerului Public.
Procesul penal urma două faze : 1. Premergătoare judecăŃii: a) descoperirea şi
cercetarea infractorului revenea ofiŃerului de poliŃie judiciară ;
b) urmărirea se făcea de către procuror; c) instrucŃia (în cazuri mai complicate) – de
către un judecător de instrucŃie care realiza o anchetă (instrucŃie).
2. Judecata. De regulă, delictele erau de competenŃa tribunalelor, iar crimele, a
CurŃilor cu juri.

IV.LEGE ŞI REFORMĂ
Capitolul examinează Legea secularizării averilor mănăstireşti, Legea rurală,
Legea instrucŃiunii publice, Legea organizării puterii armate precum şi alte reforme
înfăptuite în timpul domniei lui Alex. Ioan Cuza.

19
 Capitolul XII

B. DREPTUL MODERN AL ROMÂNIEI ÎNTRE 1866-1918

I. DREPTUL INTERNAłIONAL

Eliminarea jurisdicŃiei consulare, crearea primelor agenŃii diplomatice ale

României, renunŃarea la paşaportul otoman pretins cetăŃenilor români, încheierea de
convenŃii comerciale cu alte state au pregătit independenŃa de stat a României.
ConvenŃia româno-rusă (aprilie 1877) a permis intrarea în războiul de
independenŃă. Tratatul de la San Stefano şi Tratatul de la Berlin (1878) au
recunoscut independenŃa de stat a României şi dreptul său asupra Dobrogei.
Prin Tratatul de pace de la Bucureşti din 1813, România încorpora judeŃele
din sudul Dobrogei (Cadrilater). În 1916 România a încheiat cu Tripla ÎnŃelegere un
Tratat politic şi o ConvenŃie militară care au pregătit intrarea în Războiul de
reântregire (1916 – 1918).

II. DREPTUL CONSTITUłIONAL

ConstituŃia din 1866 a rămas în vigoare, cu unele modificări, până în 1923. Era
alcătuită din 8 titluri printre care: Teritoriul României; Drepturile românilor; Puterile
statului.
Garanta egalitatea în faŃa legii, libertatea deplină a conştiinŃei, a presei, asocierii,
inviolabilitatea domiciliului şi persoanei. Puterea legislativă era exercitată de domn şi
Parlamentul bicameral. Acesta dispune de dreptul de interpelare şi anchetă
parlamentară. Domnul avea dreptul de veto absolut. Puterea executivă era încrediŃată
domnului şi guvernului. Era introdusă responsabilitatea ministerială. Puterea
judecătorească era exercitată de instanŃele judecătoreşti (tribunale şi curŃi).
ConstituŃia garanta proprietatea privată proclamată sacră şi inviolabilă.

III. PRINCIPALELE REFORME INTERNE

Legea învoielolor agricole din 1866 cu modificările sale ulterioare deroga de la

principiile Codului Civil existent, consacrând sistemul arendăşiei şi căile de executare
silită a obligaŃiilor. Legea contra trusturilor arendăşeşti (1908), Legea Casei Rurale
şi Legea judecătorilor de ocoale ameliorau situaŃia Ńăranilor.
Codul comercial (1887), Legea minelor (1895), Legea pentru încurajarea
industriei naŃionale (1887 şi 1912) au contribuit la progresul economiei româneşti.
Legea repausului duminical (1887) şi Legea meseriilor (1902) au conturat o legislaŃie
incipientă a muncii.
Cea mai importantă modificare a Codului Penal a fost Legea Micului Parchet
(1913) care reglementa instrucŃiunea şi judecarea în faŃa instanŃelor corecŃionale a
flagrantelor delicte.

20
 Potrivit Legii pentru organizarea judecătorească din 1909, instanŃele de
judecată erau: judecătoriile de ocoale (rurale şi urbane), tribunale de judeŃ cu
secŃiunile lor, CurŃile cu juraŃi (pentru fiecare judeŃ ), CurŃile de apel (Bucureşti,
Craiova, GalaŃi şi Iaşi), Curtea de casaŃie ca instanŃă supremă.

Capitolul XIII

ORGANIZAREA DE STAT ŞI DREPTUL DUPĂ MAREA UNIRE PÂNĂ ÎN

ANUL 1944

I. FORMA DE GUVERNĂMÂNT ŞI REGIMUL POLITIC

Statul naŃional unitar român făurit în 1918 a fost recunoscut pe plan juridic
internaŃional prin tratatele de la Saint-Germain, Trianon şi Neuilly cu Austria, Ungaria
şi Bulgaria.
După Marea Unire pluripartidismul, sistemul parlamentar-constituŃional, stricta
separaŃie a puterilor în stat, responsabilitatea guvernamentală au reprezentat esenŃa
regimului democratic.
Cadrul internaŃional complex, tarele vieŃii politice interne, ascensiunea extremei
drepte au dus la criza democraŃiei şi instaurarea, din 1938, a regimurilor autoritare şi
totalitare.
II. EVOLUłIA DREPTULUI

Marea Unire din 1918 a reclamat şi unificarea legislativă în primul rând pe

planul dreptului constituŃional şi al dreptului administrativ.
ConstituŃia din 1923 a cosacrat statul naŃional, unitar şi indivizibil, drepturile
românilor, votul universal, separaŃia puterilor în stat.
Legea electorală din 1926 a introdus sistemul primei majoritare. ConstituŃia
din 1938 a pus bazele juridice ale regimului de guvernare autoritară a monarhului.
În dreptul administrativ sunt de reŃinut: Legea pentru unificarea administrativă
din 1925 care împărŃea teritoriul României în comune, plăşi şi judeŃe; Legea pentru
reorganizarea ministerială din 1929; Statutul funcŃionarilor publici din 1923 şi Legea
administrativă din 1938.
Dreptul civil şi procedura civilă. În materie de proprietate au intrat în vigoare:
Legea minelor şi Legea privitoare la comercializarea şi controlul întreprinderilor
economice ale statului (1924). După 1918 legi repetate au reglementat exproprierea
marilor proprietăŃi rurale şi împroprietărirea Ńăranilor.
Statutul persoanelor fizice şi juridice. Au fost promulgate: Legea actelor de stare
civilă (1928), Legea asupra asociaŃiilor profesionale (1926), Legea persoanelor
juridice (1924).
În domeniul legislaŃiei muncii: Legea pentru reglementarea conflictelor de muncă
(1920) şi Legea contractelor colective de muncă (1928).

21
 În procedura civilă prin legile din 1924 şi 1925 s-a realizat unificarea în materie a
instanŃelor judecătoreşti (judecătorii, tribunale, curŃi) şi jurisprudenŃei pe întreg
teritoriul României.
Dreptul penal şi procedura penală. Noul Cod penal din1937 cuprindea dispoziŃii
privitoare la crime, delicte şi contravenŃii. Trăsătura generală a fost multiplicarea
încriminărilor şi amplificarea pedepsei. Majoritatea legilor au vizat apărarea ordinii
publice şi siguranŃa Statului: Legea pentru reprimarea unor infracŃiuni contra liniştii
publice (1924); Legea pentru apărarea ordinii de stat (1934); Legea pentru
autorizarea stării de asediu (1933).
În 1937 a intrat în vigoare un nou Cod de procedură penală.
LegislaŃia penală din perioada regimului antonescian (1938-1944). „Decretul-
lege din 17 februarie 1938” şi „ Legea pentru reprimarea unor noi infracŃiuni
împotrivaliniştii publice” înăspreau regimul pedepselor pentru infracŃiunile împotriva
ordinii de stat şi amplificau incrimănările.
În condiŃiile stării de război, politica penală a cunoscut, înăsprirea fără precedent a
regimului pedepselor: pedeapsa capitală, domiciliul forŃat, internarea în lagăre etc.
Dreptul procesual penal în perioada 1938-1944. În condiŃiile stării de război şi a
permanentizării stării de asediu i s-au diminuat drastic garanŃiile.........; tendinŃa
schimbării căilor de atac a mers până la capăt; instanŃele militare judecau şi fapte
decretate ca infracŃiuni.
ŞtiinŃa dreptului şi invăŃământului juridic în perioada interbelică. În domeniul
istoriei dreptului, dreptului roman, dreptului constituŃional, dreptului civil şi penal,
dreptului internaŃional şi a învăŃământului juridic s-au distins personalităŃi ca : Andrei
Rădulescu, George Fotino, Ştefan...., P.P. Negulescu, I. Alexandresco, Vespasian V.
Pella etc.

Bibliografie
a. Obligatorie

BITOLEANU, IOAN; Introducere în Istoria Dreptului, Editura FundaŃiei
România de Mâine, Bucureşti, 2006;

CERNEA, EMIL; MOLCUł, EMIL; Istoria statului şi dreptului românesc,
Bucureşti, 1998;
b. Suplimentară

FOCŞENEANU, ELIODOR, Istoria constituŃională a României, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1999

xxx – Istoria dreptului românesc, vol. I-II (part. 1,2) Editura Academiei,
Bucureşti, 1980-1984.

MARCU, LIVIU, Istoria dreptului românesc, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 1997

22
UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”
FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAłIE PUBLICĂ
CONSTANłA
SPECIALIZAREA DREPT ŞI ADMINISTRAłIE PUBLICĂ
Disciplina: INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI
ANUL I ZI, FR, ID
Conducătorul disciplinei: Prof. univ. dr. IOAN BITOLEANU
Tel/Fax: 0241/545015 şi E-MAIL:ushcta@spiruharet.ro

INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI

- ÎNTREBĂRI –
1. DefiniŃi noŃiunea de DREPT. Pag. 5 – 6
2. Care sunt izvoarele dreptului universal. Pag. 6 – 7
3. IndicaŃi diviziunile dreptului. Pag. 7
4. RelevaŃi principalele curente de gândire în materie de drept. Pag. 6 – 9
5. Care sunt principalele dispoziŃii ale Codului lui Hammurapi. Pag. 10 - 12
6. RedaŃi principalele idei ale gândirii juridice din China antică. Pag. 13
7. RedaŃi esenŃa dispoziŃiilor Vechiului testament ebraic. Pag. 13 – 14
8. Care sunt principalele coordonate ale gândirii şi practicii juridice din
Grecia antică. Pag. 14 – 19
9. Însemnătatea şi diviziunile dreptului roman Pag. 19 – 22
10. Izvoarele dreptului roman Pag. 28 – 30
11. Legea celor XII Table din Republica Romană Pag. 23 - 24
12. Principalele dispoziŃii din Corpus Iuris Civilis al împăratului Iustinian Pag. 26 - 27
13. LegislaŃia şi instituŃiile juridice din statul dac: izvoarele dreptului;
cutumă şi lege; regimul persoanelor şi familia; bunuri şi obligaŃii;
sistemul punitiv şi procedura de judecată. Pag. 34 - 39
14. Izvoarele dreptului din provincia romană Dacia Pag. 41 – 42
15. Organele centrale şi locale din provincia romană Dacia. Pag. 43 - 45
16. Dreptul privat în provincia romană Dacia: persoane, familia, obligaŃii şi
contracte,infracŃiuni şi pedepse, procedura de judecată Pag. 47 – 51
17. Teologia creştină şi concepŃia despre drept în Evul Mediu Pag. 54 – 56
18. Monumente ale dreptului bizantin medieval: Ecloga, Basilicalele,
Nomocanoanele Pag. 56 - 58
19. Începuturile dreptului medieval românesc: institutŃiile obştii săteşti;
norme privind bunurile, relaŃiile de muncă şi statutul persoanei;
obligaŃiuni civile şi răspundere personală; procedura de judecată. Pag. 61 – 66
20. Cristalizarea normelor juridice în statele medievale româneşti
incipiente. Legea Ńării Pag. 70 -73
21. Principalele instituŃii ale statelor medievale româneşti Pag. 81 -88
22. Statutul persoanelor, relaŃiile de rudenie şi instituŃia familiei în dreptul
medieval românesc (sec. XV –XVII) Pag. 93 - 97
23. DispoziŃii privind regimul bunurilor, proprietatea şi succesiunea în
legislaŃia medievală românească (sec. XV – XVII). ObligaŃii şi contracte Pag. 97 - 105
24. Organizarea judecătorească în łările Române Pag. 11 -112
25. Procedura de judecată în łările Române medievale. Proceduri speciale. Pag. 113 – 116
26. Sistemul de infracŃiuni şi pedepse în łările Române (sec. XV – XVII ) Pag. 116 - 120
27. Izvoarele dreptului medieval românesc. Elaborarea primelor pravile. Pag. 121 - 124
28. Pravila şi hrisovul domnesc. Pag. 124 – 125
23
29. Principalele monumente ale dreptului medieval din Moldova şi łara
Românească. Pag. 126 – 127
30. Dreptul scris din Voievodatul şi Principatul Transilvaniei (1176 -1688) Pag. 127 -129
31 Începutul învăŃământului juridic şi ale ştiinŃei dreptului Pag. 130 – 131
32. Dreptul natural şi contractul social. SupremaŃia legii în viziunea
Renaşterii universale Pag. 151 – 155
33. Dreptul englez: Common Law; Magna Charta Libertatum; PetiŃia
dreptului; Habeas Corpus Act Pag. 155 - 158
34. DemocraŃia nord – americană şi biruinŃa legilor. Pag. 158 – 160
35. Modelul francez de guvernare. Codul Civil napoleonian . Pag. 160 – 168
36. Începutul modernizării dreptului românesc (sec. XVII – începutul sec. Pag. 169 - 170
XIX)
37. Izvoarele dreptului medieval românesc. Pag. 170 – 173
38. Organizarea instanŃelor judecătoreşti în łările Române (sec. XVIII ) Pag. 173 – 174
39. Dreptul civil românesc (sec. XVIII – începutul sec. XIX ) Pag. 175 - 181
40. Dreptul penal în łările Române (sec. XVIII – inceputurile sec. XIX):
infracŃiuni şi pedepse; procedura penală Pag. 181 – 187
41. Dreptul transilvan sub Habsburgi Pag. 187 -188
42. Regimul politic al Principatelor Române (1821 – 1848) Pag. 194 – 195
43. Pledoarie pentru domnia legii şi pentru regim constituŃional Pag. 195 – 196
44. Regulamentele Organice : geneză, dispoziŃii, instituŃii Pag. 197 - 201
45. Regulamentele Organice: puterea judecătorească Pag. 201 – 204
46. Organizarea de stat a Principatelor Române (1849 – 1866) Pag. 209 – 212
47. Dreptul constituŃional în anii care au precedat Unirea Principatelor Pag. 212 – 219
48. Codul Civil Român (1865) Pag. 220 – 223
49. Codul de procedură civilă (1865) Pag. 223 – 225
50. Codul Penal Român (1865) Pag. 225 – 227
51. Codul de procedură penală (1865) Pag. 228 – 230
52. Lege şi reformă în anii 1864 – 1877 Pag. 230 – 233
53. Legile pentru organizarea Dobrogei (1875 – 1914) Pag. 244 – 246
54. DispoziŃiile dreptului internaŃional referitoare la România(1864 – 1914) Pag. 247 - 248
55. ConstituŃia din 1866 Pag. 249 - 253
56. Principalele reforme interne din perioada 1866 – 1914 Pag. 253 – 259
57. Legile privind organizarea justiŃiei (1875 – 1914) Pag. 259 -261
58. ŞtiinŃa dreptului şi învăŃământul juridic românesc după proclamarea
independenŃei de stat Pag. 261- 262
59. Actele plebiscitare cu caracter constituŃional care au consacrat Marea
Unire din 1918 Pag. 263 – 264
60. Forma de guvernământ şi regimul politic (1918 – 1938) Pag. 269 - 270
61. ConstituŃia din 1923 Pag. 274 - 277
62. ConstituŃia din 1938 Pag. 278 - 279
63. Dreptul administrativ românesc în perioada interbelică Pag. 280 – 282
64. Dreptul comercial şi bancar românesc în perioada interbelică Pag. 282 – 284
65. Dreptul civil din România interbelică Pag. 286 - 292
66. Dreptul procesual român în perioada interbelică Pag. 292 – 293
67. Dreptul penal din România interbelică Pag. 293 – 296
68. LegislaŃia penală din perioada 1938 – 1944 Pag. 296 – 296
69. Dreptul procesual penal în perioada 1938 – 1944 Pag. 296 – 299
70. ŞtiinŃa dreptului şi învăŃământul juridic în România interbelică Pag. 299 - 301

24
BIBLIOGRAFIE
- Ioan Bitoleanu, Introducere în istoria dreptului, Edit. FundaŃia România de Mâine, Bucureşti,
2006: paginile indicate în textul întrebărilor
- Emil Cernea, Emil MolcuŃ, Istoria statului şi dreptului românesc, Bucureşti, 1994, pag.126-133,
201-209, 215-224, 250-270.

25