Vous êtes sur la page 1sur 2

CÂNTUL XII

ml ocol: Trufia. Pilde de trufie pedepsită. Iriareo, uriaşii, Nemrod, Niobe, Saul, Aracne, >, Eriflle, Sannherib, Cirus,
Oloferne, Troia. Urcarea la cel de-al doilea ocol.
Păşeam în rând cu umbra-mpovărată ca boii'-n jug, cât timp mă-ngădui maestrul meu să merg astfel, ci-ndată
ce: ,,-N urmă lasă-i şi te du, grăi, căci fiecare cu lopeţi şi vele să-şi mâne barca se cuvine-aci",
pe vrerea lui mă îndreptai de şele4,
deşi plecate, semeţii trecute
a mele gânduri5 se căzneau să spele.
Mişcatu-m-am din loc şi pe tăcute pe urma lui pornii la drum setos şi ambii-n mers păşeam uşori şi iute.
Şi dânsu-atunci: „întoarce ochii-n jos
şi cată la podea6 sub călţăminte,
ca drumu-n mers să-ţi pară lesnicios".
Aşa precum pe lespezi de morminte ciopliţi sunt morţii, ca pe veci să mâie cu chipul şi făptura dinainte,
încât adesea plânsu-n ochi îţi suie la gândul lor ce doar pe drepţi îi bate şi-i îmboldeşte, şi le dă călcâie,
323
Ia fel văzui7, dar mai frumos sculptate, făpturi în piatră ce nicicând nu pier, pe brâul care poartă coasta-n spate.
Vedeam8, cum spun, deoparte-ntr-un ungher pe cel mai mândru9 făurit cu mâna, ca fulgerul căzând trăsnit din
cer.
Vedeam săgeata ce străpunse vâna lui Briareu10, pe el zăcând deoparte, cu trupu-i mort împovărând ţărâna.
Vedeam pe Pallas1', pe Timbreu, pe Marte cu scut şi suliţi lângă-al lor părinte, privind cum zac uriaşe trupuri
moarte.
Vedeam cum sade ca ieşit din minte Nemrod12 la poala turnului, cătând spre cei ce fură prea semeaţă ginte.
O, Niobe13, cu ochii-n lacrimi stând printre copii eu te-am văzut pe brână, privind cu jale cum se sting pe rând.
O, Saul14, frânt de însăţi crunta mână, pe Gelboe zăceai străpuns, pe unde de-atunci nici rouă şi nici ploi s-adună.
O, biată-Aracne15, ce-ai făcut, răspunde? Păianjen te vedeam pe jumătate pe pânza ce-n păcat fu să te-afunde.
O, Roboam16, pe chipu-ţi nu răzbate trufia-aici; speriat de-a gloatei jalbă te poartă-un car ce nu-i mânat din spate.
Vădea aşijderi marmura roz-albă cum Almeon17 facut-a maicii sale să-i pară scumpă blestemata salbă.
324
Vădea feciorii cum îi dau târcoale
lui Sannherib18 şi-n templu mi-l omoară,
lăsându-l mort să zacă jos pe dale.
Vădea măcelul ce Tamiri-n ţară îl făptui când spuse despre Cir19; „Râvnit-a sânge,-n sânge dar să piară".
Vădea fugind în goană pe asiri când Olofern20 pieri ucis în tină şi leşurile falnicei oştiri.
Vedeam cetatea Troiei21 în ruină! O, Ilion22 ce-umilă şi pustie vădea ţărâna urma ta pe clină!
A fost vreun meşter iscusit23 să ştie atari făpturi şi umbre-a zugrăvi, care-ar uimi simţirea cea mai vie?
Căci morţi păreau cei morţi, iar viii, vii şi nu-i văzu mai desluşit ca mine nici cel ce-aievea chipul lor zări.
Fiţi trufaşi deci, urmaşi ai Evei! Nime nu plece fruntea, nu cumva, de cată spre drum, să vadă că s-a rupt de bine.
Mai multă cale străbătusem roată şi soarele24 părea mai sus urcat decât credea simţirea-mi tulburată,
când cel ce calea strâbătea-ncordat mă îndemnă: ,,'Naintea ta zoreşte! Nu-i vremea-acum să umbli-ngândurat25.
Nu vezi c-un înger26 înspre noi grăbeşte şi că, plinindu-şi rostul ei, senină a şasea roabă27-a zilei se-odihneşte?
325
Supus te-arată şi smerit te-nchină ca să ne mâne bucuros spre ţel; atare zi nicicând n-o să mai vină."
Eram deprins28 a fi-ndemnat astfel să nu pierd timp; drept care tâlcuri noi ştiam că-n vorbă nu-mi ascunde el.
Făptura mândră29 cobora spre noi în alb veşmânt şi la obraz ca steaua când raza ei şi-o varsă-n zori şuvoi.
Deschise larg aripile ca neaua.
zicând: „Veniţi; pe-aproape-aici pământul
în trepte suie30, părăsind vâlceaua".
Puţini răspund când îi aud cuvântul! O, neam făcut31 să zbori, au ce izbelişti te mână-n jos, de cum adie vântul?
Ne duse dar spre-a scării dragi privelişti şi-aripile32 mi le zbătu pe frunte făgăduindu-mi cale fără-oprelişti.
Precum33 la dreapta spre-a urca pe munte la schit, de unde cârmuita bine cetate-o vezi, puţin mai sus de punte,
înfrâng urcuşu-n şir de trepte line, de mult durate, pe cînd legea-n dos şi-ocaua-n faţă nu-nşelau pe nime,
la fel şi-aici e malu-nfrânt, ce-n jos
atinge brâul din cel'lalt căzând,
dar rău te strânge-al râpei zid stâncos.
Pornirăm dar, când auzii cântând „Ferice34 vouă cei săraci cu duhul", cum nu-i putinţă-a spune-n grai de rând.
326
Câtă-osebire35! De cântări văzduhul răsună-aici, pe când în plâns fierbinte îşi varsă-n iad cei osândiţi năduhul.
Urcam pe deal pe-acele trepte36 sfinte şi-n mers făptura mi-o simţeam uşoară, mult mai uşoară ca pe şes 'nainte.
Şi-am întrebat: „Maestre, ce povară
am lepădat fără să ştiu din oase,
de truda-n mers la fel nu mă doboară?"
Răspunse-atunci: „Când semnele37 rămase pe chipul tău, pălite-acum şi stinse, s-or şterge-n timp, ca unul,
câteşişase,
a tale tălpi de vrerea ta învinse, nu trudă vor simţi, ci desfătare şi bucuros se vor lăsa împinse."
Cum cel38 ce umblă fără-a şti că are pe cap ceva şi-abia târziu ghiceşte, fie din semne-ori din priviri, drept care
cu mâna cată şi-n sfârşit găseşte, lăsând astfel pe seama ei o dată ce ochiul îndeobşte săvârşeşte,
aşa şi eu cu mâna răsfirată doar şase-aflai din semnele viorii înscrise-n zori de straja^-ntraripată;
şi când Virgil văzu ce fac, zâmbi41.
327