1

ACTUL CREATIEI IN VIZIUNEA FILOZOFICA A SFANTULUI VASILE CEL MARE

Literatura patristica la Hexaimeron nu este doar o reflectie teologica asupra creatiei, ci ea este spatiul unei intalniri fondatoare cu filosofia antica, stiinta acelei vremi care merge de la cosmologie la stiintele naturii. De retinut este atitudinea Sfantului Vasile cel Mare, filosof, om de stiinta si teolog, care in veacul al IV-lea, a interpretat referatul biblic despre facerea lumii din perspectiva teoriilor cosmologice ale timpului sau, utilizand sau numai referindu-se la fizica vremii, el a constatat diverse contradictii care-l determinau sa nu se ataseze, de vreuna din teorii. Dar iata ce spune sfantul: Multe au grait filosofii eleni despre natura, dar nici una din ideile lor n-a ramas neclintita si nerasturnata: totdeauna ideile celui de-al doilea au surpat ideile celui dintai, asa ca nu mai e nevoie sa le vadesc eu desertaciunea. E indestulatoare combaterea unora de catre altii1. In alt loc Sfantul Vasile cel Mare zice: nu trebuie sa vorbesti de facerea cerului si a pamantului ca de o intocmire facuta de la sine, asa cum si-au inchipui unii, ci ca de o lucrare ce-si are pricina de la Dumnezeu2. Sfantul Vasile isi expune invatatura sa despre crearea lumii si a omului in principal n noua omilii la Hexaimeron, explicand crearea lumii si toate fenomenele legate de actul creator. El accepta inc din primele omilii, creatia simultana a elementelor materiei si oganizarea ei in decursul celor sase zile cosmogonice. In interpretarea fiecareia din aceste sase zile, Sfantul Vasile rezuma toata stiinta din vremea sa. In concordanta cu ceilalti Sfinti, Parinti, Sfantul Vasile combate conceptiile elenice ale scolilor ioniana si atomista, care puneau la inceputul lumii elemente irationale si urmeaza invataturii biblice dupa care lumea e creata de Dumnezeu, stabilind, impotriva lui Platon si neoplatonicienilor, ca aceasta lume a fost creata din nimic, aratand totodata imposibilitatea unei materii preexistente creatiei i coeterne cu Dumnezeu. Lumea nu este din veci, ci a fost creata n timp, fiind n continuu sub ochiul vigilent i proniator al Intelepciunii divine. In afara de universul vizibil, Dumnezeu a creat si lumea spirituala a ingerilor, care traiesc n afara timpului.3 In cele noua omilii la Hexaimeron, Sfantul Vasile isi propune sa prezinte o viziune crestin
1 2 3

Omilii la Hexaemeron, 1,2 . Op. cit., 1, 1. Pr. Prof. I.G.Coman,Probleme de filosofie si literatura patristica, Bucuresti, 1944, p. 56-57

despre lume si despre om, in contrast cu vechile notiuni pagane si maniheice si sa descrie puterea creatoare a lui Dumnezeu. El zugraveste un tablou colorat al frumusetilor naturii si al minunilor din lume, dovedind informatiile sale temeinice asupra cunostintelor si eruditiei din timpul sau. Ascultatorii carora li se adreseaza Sfantul Vasile in aceste omilii erau membrii intregii comunitati din Cezareea, in care mestesugarii erau in mare numar, dar intre ei se gaseau si spirite mari cultivate, dupa cum rezulta din unele consideratiuni mai elevate si mai savante indeosebi din primele omilii. Avand, deci, in fata sa tineri culti i un auditoriu pretentios care absolvisera tot felul de scoli clasice, Sfantul Vasile s-a facut tuturor de toate4, hotarandu-se sa vorbesca in limba si in stilul epocii, adica sa exprime nu sa discute problema adevarului in structurile epocii respective. In Hexaimeron Sfantul Vasile inalta o constructie uimitoare, in care invatatura ca Dumnezeu a creat lumea din nimic si ca toate a facut erau bune foarte5, era lucrul cel mai impresionant, in timp ce celelalte elemente ale constructiei provin din limbajul, din stilul si din conceptiile elinilor. Sfantul Vasile si-a insusit astfel stilul si limbajul epocii folosind terminologia filosofica si cosmologica respectiva, lasand la o parte, cand a cazut de cuviinta, continutul lor, atunci cand acesta venea in contradictie cu adevarul revelat. Facand distinctie intre adevarul crestin si intelepciunea omeneasca pe care o socoteste totusi folositoare, Sfantul Vasile vorbeste despre adevarul crestin in limbajul filozofiei lui Platon, Aristotel, al stoicilor, si chiar al astrologiei i cosmologiei profane din veacul sau, el nu dusmaneste nici o pozitie filozofica si acord atentia cuvenita poetilor si tragedienilor greci, folosind totul, dar numai ca schema, ca tipare, ca imagini, ca forme, care oricat ar fi de frumoase nu au totusi nimic absolut din ele. Daca in primele omilii Sfantul Vasile s-a inspirat mai ales din operele platonice si neoplatonice, in ultimele mprumuta indeosebi de la Aristotel pentru solutionarea dificulttilor intampinate. Gandirea lui Aristotel o regasim in special atunci cand e vorba de cosmologie, geografie sau istorie naturala. Tratatele aristotelice folosite de Sfantul Vasile sunt: Istoria animalelor, Meteorologicele, Despre cer, Despre nastere si pieire, Despre partile animalelor i Metafizica. De la Origen care patrunsese cu mult inainte de Sfantul Vasile in intelegerea textului biblic si faa de care Sfantul Vasile avea o stima deosebita, a adoptat respectul fat de Sfanta Scriptura, inspirata ca si dorinta de a pune n slujba intelegerii ei tot ce poate desprinde din filozofie. Chiar primele cuvinte din Facere il fac s remarce dezacordurile dintre crestinism si filozofie, oricata bunavointa ar fi avuti in a le apropia: filozofia greaca proclama eternitatea lumii si a materiei, ipoteza respinsa de cosmologia lui Moise. Daca creatia are un inceput in timp, nu te indoi zice Sfantul Vasile si de sfarsitul ei, deosebindu-se astfel de cei care sustin c cerul exist impreun cu Dumnezeu, din toti vecii, sau de cei care sustin ca cerul este Dumnezeu, fara inceput si fara sfarsit.6 Sfantul Vasile cel Mare revine adesea la concluzia si la convingerea ca omul este centrul universului si ca toate lucrurile din univers sunt destinate sa-i implineasca nevoile sale materiale si, mai mult chiar, sa-l pregateasca si sa-l formeze pentru viata viitoare. Intrucat destinul omului consta in asemanarea sa cu Dumnezeu, urmarind desavarsirea si edificarea sa, universul este un mijloc excelent si un teren de exercitiu pentru acest scop.
4 5

I Corinteni, 9,22 Facerea, 1,31 6 Omilia I la Hexaimeron, Arhid. Constantin Voicu, Sfantul Vasile cel Mare, Inchinare la 1600 de ani de la savarsirea sa, ed.IBMBOR, Bucuresti, 1980, p. 78

Relatarea facuta de Moise si cuvintele divine sa-l facem pe om, stabilesc clar ca nu numai Tatal Insusi dar i celelalte Persoane divine si n special Cuvantul au colaborat la facerea omului. Pentru a clarifica mai bine aceasta chestiune, Sfantul Vasile respinge apoi o interpretare iudaica la Facere 1,26, dup care Dumnezeu ar fi vorbit cu Sine Insusi i argumenteaza ca o astfel de exprimare ar fi o adevarata absurditate caci, dup cum fierarul, tamplarul, cizmarul, n-ar vorbi niciodat cu sine nsusi n faa sculelor meseriei sale: s facem cizme, sabie etc., ci isi va savarsi lucrarea n tacere, tot asa i Dumnezeu nu va vorbi nicidecum cu Sine Insusi. De aceea atunci cand a zis Dumnezeu: Sa-l facem pe om, El a vorbit Cuvntului prin Care a si facut lumea si prin Care sustine toate lucrurile. Aceste cuvinte continua Sfantul Vasile, nu au fost adresate ingerilor, cum invatau iudeii si gnosticii, tocmai pentru ca zicand Dumnezeu Sa-l facem pe om adauga dupa chipul Nostru, si aceasta se adreseaza Fiului, Care este stralucirea slavei Sale si chipul vadit al persoanei Sale. De aceea colaborarea celei de a doua Persoane din Treime la facerea omului este mai presus de orice discutie. Sfantul Vasile cel Mare nu s-a ocupat in mod sistematic de probleme legate de antropologie dar in fiecare lucru, in fiecare cuvantare pe care a rostit-o, in particular sau de la amvon, omul ca si coroana a creatiei divine e tot timpul in centrul preocuparilor sale, aceasta demonstrand-o si prin activitatea sa pastoral- misionara. Omul a fost creat de Dumnezeu pentru o sfant misiune. Lui i s-a dat o chemare deosebita dar s-a intamplat ca el sa spuna un Nu hotrt iubirii infinite a lui Dumnezeu, ceea ce a dus la o cadere degradanta pentru om, de la dragostea nemarginita pe care a avut-o mai intai la Dumnezeu. S-a intamplat insa ca din cauza rautatii diavolului omul sa se indeparteze de Dumnezeu si astfel omul nu va mai pastra acel chip ingeresc pe care trebuia sa-l cultive pe mai departe devenind un potrivnic al lui Dumnezeu. Sfantul Vasile cel Mare arata ca n paradis omul se bucur de o cunoastere deplina a lui Dumnezeu, nefiindu-i necesara credinta pentru ca il vedea pe Dumnezeu fat catre fat: Prin urmare faptul c Dumnezeu e intelept, e puternic, e bun si ca are toate celelalte insusiri il deducem usor din comparatia cu lumea creaturilor, pentru ca asa il cunoastem si ca stapan al nostru al tuturora. Si intrucat Dumnezeu e ziditorul intregii lumi, iar noi facem parte din lume, urmeaza ca Dumnezeu e i Creatorul nostru. Acestei cunoasteri ii urmeaza apoi credinta, iar din aceasta credina izvoraste nchinarea. Omul este o fiint unia si irepetabila. Dumnezeu a adus-o la existenta ca si pe celelalte creaturi din nimic, dar a creat-o pentru a implini o porunca: aceea de a deveni asemenea lui Dumnezeu. Omul este facut dup chipul lui Dumnezeu, este o planta cereasca care priveste spre Dumnezeul sau care l-a creat si cu care doreste sa ajunga n comuniune deplina. Este firesc sa fie asa deoarece singurul motiv pentru care Dumnezeu l-a creat pe om este acela ca omul sa contemple slava lui Dumnezeu intr-o bucurie si o desfatare cereasca neintrerupta. Cu toate ca episcopul Capadociei nu se va ocupa intr-o alta omilie despre crearea omului si despre misiunea sa n univers totusi, in doua cuvantari ale sale, n Cuvantarea I si in Cuvantarea a II-a, desi contestate uneori de criticii moderni, Sfantul Vasile cel Mare s-a preocupat de destinul omului n lume. Omul este o sinteza a lumii spirituale si materiale, este singura fiinta creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu 7. Tocmai de aceea omul are menirea sa stea n comuniune cu creatorul sau
7

Facerea, 1,26

fiind persoana capabila si inzestrata cu ratiune, sentiment si vointa. Omul este chipul care este asemenea chipului lui Dumnezeu: Iar noi toti, privind ca in oglinda, cu fata descoperita, slava Domnului, ne prefacem in acelasi chip din slava in slava ca de la Duhul Domnului 8.Sfantul Vasile aminteste ca Dumnezeu l-a creat pe om trup si suflet, sufland in fata lui suflare de viat. Persoana ntreaga trup si suflet constituie templul Duhului Sfant: Sau nu stiti c trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri? Caci ati fost cumparai cu pret. Slaviti dar pe Dumnezeu in trupul vostru si in Duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu 9. Sfantul Vasile imparte sufletul in rational, sensibil si instinct, rolul important avandu-l rationalul: ...bun lucru este mintea omului si tocmai prin ea suntem chip al Creatorului. Sa mai spunem apoi ca si lucrarea mintii este un lucru tot atat de bun, dac ca, aflandu-se in continua miscare, mintea adeseori plasmuieste si imagini fantastice despre lucruri inexistente ca si cum ele ar exista, dupa cum adeseori mintea reuseste sa ajunga direct la adevar. In mintea omului sunt prezente doua puteri, una rea si demonica, in stare sa ne atraga spre cadere, iar cealalta dumnezeiasca si buna, in stare sa ne ridice spre asemanarea cu Dumnezeu. Cand, dar mintea ramane acasa la ea, atunci e in stare sa sesizeze pana si lucrurile cele mai mici insusindu-si-le; in schimb daca se da pe mana seducatorului atunci isi pierde puterea de judecata si se indeletniceste cu inchipuiri nelumesti. In astfel de situaie ea poate crede cA lemnul nu-i lemn ci e Dumnezeu, dupa cum poate spune ca aurul nu-i ban ci putere divina. Daca, insa, ratiunea se indreapta spre lucruri dumnezeiesti si primeste in sine din darurile Duhului, atunci ajunge sa inteleaga adevarurile dumnezeiesti pe masura in care ii ingaduie acest lucru puterile firii. Trei sunt starile sub care se prezinta viata omeneasca si tot atatea sunt si lucrarile mintii. Anume fie ca sunt rele stradaniile noastre si atunci si miscarile mintii sunt rele, asa cum e cazul cu desfranarea, furtul, inchinarea la idoli, ponegrirea, certurile, maniile, dezbinarile, zavistiile si altele de felul lor. Fie apoi ca lucrarile sufletului se prezinta ca bune si atunci si miscarile mintii sunt bune; ori, apoi, cand lucrarile sufletului raman cam la mijloc, intre cele doua, adica nu-s nici vrednice de a fi osandite dar nici de lauda, asa cum e cazul cu desavarsirea unor actiuni profesionale pe care le socotim neutre pentru motivul ca in sinea lor ele nu inclina nici spre virtute, nici spre pacat, in schimb, minte care se contopeste cu dumnezeirea Duhului e in stare sa vada si sa patrunda in lucruri atat de mari si de dumnezeiesti cum numai harul de sus si starea lor o pot ingadui. Puterea de judecata a mintii tocmai de aceea ne-a fost data, ca sa cunoastem adevarul. Iar adevarul intreg se cuprinde numai in Dumnezeu. De aici si datoria primordiala a mintii de a cauta sa cunoastem pe Dumnezeu si anume o astfel de cunoastere cata este ingaduita unor marunte existente pamantesti fata de maretia nesfarsita a dumnezeirii. Puterea de judecata a omului s-a dat ca un privilegiu, cat si ca scop folositor de a cunoaste pe Dumnezeu si anume pina acolo sa mearga cat I s-a ingaduit. In privinta chipului si asemanarii omului cu Dumnezeu, Sfantul Vasile cel Mare urmeaza ideile traditionale, acceptand chipul ca fiind primit deplin la creatia omului. El explica chipul in termenii sufletului omului, ai abilitatii sale spirituale, ale dominatiei sale asupra lumii pamantesti, ai ratiunii,libertatii vointei sale. In Omilia a V-a la Hexaimeron Sfantul Vasile cel Mare vorbeste despre
8 9

II Corinteni, 3,18 I Corinteni, 6, 19-20

frumusetea plantelor, a florilor, a tot ceea ce pe noi ne inconhoara dar care este o frumusete trecatoare pentru ca atat plantele cat si florile se ofilesc si trec, de aici omul sa inteleaga ca frumusetea exterioara trece, ca totul in aceasta lume este lovit de desertaciune. Ceea ce ramane este sufletul si acesta trebuie impodobit, precum Dumnezeu impodobeste creatia Sa cu fapte bune care-I vor aduce omului nemurirea. Diferite trasaturi, pe care le raporteaza la obiceiurile unor animale, ii dau ocazia sa faca niste comparatii care nu sunt intotdeauna spre cinstea firii omenesti. Cand ajungem sa vedem cata grija fireasca si spontana au fiintele irationale fata de viata lor proprie, atunci fie ca va trebui sa veghem asupra noastra gandindu-ne la mntuirea sufletelor noastre, fie c vom fi i mai de osndit, atunci cnd se va vedea c suntem departe de a imita animalele lipsite de ratiune. Chiar si plantele devin simboluri; de exemplu atunci cand descrie vita de vie, Sfantul Vasile dezvolta o ampla instructiune morala: vita este imaginea sufletului ingradit de Domnul cu un gard, adica cu pazirea poruncilor si cu veghea ingerilor. Prin pilda fericitilor brbati de odinioara, El ne-a inaltat gandurile, neangaduind ca ele sa zaca la pamant si sa fie calcate in picioare, ci doreste ca, asemenea carceilor vitei, imbratisrile caritati sa ne lege de aproapele si sa ne lasam ingropati asemenea butucului. Sufletul se ingroapa atunci cand indeparteaza de la sine grijile lumesti, care sunt o povara pentru inimile noastre; atunci va respira usurat de povara desarta a gandurilor pamantesti. Intreaga lume este o creatie a lui Dumnezeu cu care si omul se afla n legatura stransa, si tot ce exista in aceasta lume este consecinta acestei legaturi. Orice element si orice clipa din viata omului ne vorbesc despre aceasta legatura, care, daca se strica sau se deregleaza se pierde si lumea intreaga. In felul acesta Sfantul Vasile a zugravit tabloul unei creatii, care nu este o revelatie, dar nici nu este contrara acesteia. Sfintii Printi si in special Sfantul Vasile el Mare au scos in evidena bunatatea lui Dumnezeu ca motiv al creatiei pentru a o opune ideii ca Dumnezeu a creat lumea dintr-o necesitate interna. In Omilia a III-a de la Hexaimeron a Sfantului Vasile cel Mare se evidentiaza dezbaterea pe care o are cu filozofia si stiintele vremii. Atitudinea lui este una ambivalenta, in sensul ca pe de o parte exprima neincrederea in seria de opinii contradictorii ale filozofilor, pe care le denumeste cu ironie vorbarie geometrica. Pe de alta parte recurge la elemente constructii stiintifice ale vremii pentru a-i servi la elaborarea viziunii sale despre creatie. Aceasta ambivalenta nu constituie originalitatea operei Sfantului Vasile cel Mare, ci modul in care el se deosebeste de alti parinti in folosirea argumentelor oferite de filozofie si stiinta. In exegeza sa, Sfantul Vasile nu metaforizeaza excesiv, ci se plaseaza in orizontul unei interpretari literarle. Se observa renuntarea la metafizica si recurgerea la fizica antica, prezentand dinamica creatiei ca rezultat din relatiile celor patru elementa: apa, aer, foc, pamant. Omilia a-III-a isi ia un risc, al curajului de a nu prelua si integra principii neoplatonice. De exempu raul ca primordial si bun, ci de a construi o teologie a creatiei cu elemente ale stiintei pe care nu o crediteaza pana la capat. Exact in punctul in care pare ca se leaga iremediabil de istorie, adica de cosmologia antica, el se desprinde metodologic prin precautii si deschideri fecunde pentru raporturi ulterioare dintre filozofie si teologie. Sfantul Vasile cel Mare face o distinctie clara intre invatatura Scipturilor si ceea ce numeste curiozitatile celor care au filozofat despre cer10. Certitudinilor relatiei ii
10

Omilii la Hexaimeron ,Sfantul Vasile cel Mare, PSB vol. 17, 3,3, p. 99-100

opune de multe ori incertitudinile stiintei. Cunoasterea certa provine de la Dumnezeu, pe cand stiintei umane, exercitiului ratiunii ii revine o cunoastere.Sfantul Vasile cel Mare nu a cautata sa trateze subiectul creatiei ca un simplu orator ci s-a preocupat mai ales sa ofere ascultatorilor sai o hrana pentru instruirea lor, pentru a le inspira mandria credintei lor, pentru a le darui dragostea creatorului si pentru a-i lega de indatoririlor lor, pentru a ilustra prin exemple pitoresti sarcinile viett crestine, pentru a lucra, intr-un cuvant, la edificarea credinciosilor pastoriti de el si la mantuirea lor. A vrut sa arate in chip palpabil ca intreaga lume este o creatie a lui Dumnezeu, cu care si omul se afla in legatura stransa si ca tot ce exista in aceasta lume este consecinta acestei legaturi. Orice element si orice clipa din viata lumii ne vorbesc despre aceasta legatura, care, daca se strica sau se deregleaza, se pierde si lumea inreaga. In felul acesta Sfantul Vasile cel Mare a zugravit tabloul unei creatii care nu este o revelatie, dar nici nu este contrara acesteia.