Srmanul Dionis

de Mihai Eminescu -nuvel fantasticSrmanul Dionis este prima nuvel fantastic din literatura romn, Eminescu iniiind un fantastic realizat prin mbinarea planului real cu cel fantastic. Dionis, un tnr de aproape 18 ani, vistor incurabil, modest copist avizat a se cultiva pe apucate, singur, cu o existen material precar, neavnd pe nimeni n lume,iubitor de singurtate, care sunt trsturi romantice, este descendentul obscur al unor aristrocai scptai, rtcii nu se tie cum n clasele poporului de jos. Tatl su o iubise pe Maria, fiica unui preot i din aceast iubire se nscuse Dionis. El i amintete cum vduvia sa mam l crescu cum putu din lucrul minilor ei, singura motenire care-i rmase de la tatl su fiind un portret din tineree al acestuia, n care copilul se regsete adeseori pe sine: era el ntreg, el, copilul din portret. ntr-o sear ploioas de toamn, Dionis se ntoarce acas cu capul plin de gnduri, reflectnd n spirit kantian asupra conceptelor de timp i de spaiu: nu exist nici timp, nici spaiu, i spuse el, ele sunt numai n sufletul nostru. El cuget c dac lumea este rodul eului propriu, n care se petrec, n fapt, toate fenomenele n aparen, nseamn c omul, purttor de scnteie demiurgic, este atotputernic i poate s caute n sine mplinirea visului su. Este, prin urmare, posibil ca, folosind anumite lucruri mistice cu ajutorul magiei i astrologiei, i el s se poat mica n voie n timp, fie n trecut, fie n viitor- adic pe verticalele timpului; este posibil, de asemenea, s se deplaseze pe orizontalele spaiului, s triesc n vremea lui Mircea cel Mare sau a lui Alexandru cel Bun- oare este absolut imposibil? Vism cltorii n Univers, dar Universul nu este oare n noi? Pasionat de lectura crilor de astrologie, Dionis le mprumut de la anticarul Riven. n vis, cuprins de beatitudine, condiie necesar n ritualul iniiatic, Dionis deschide cartea de astrologie, face un semn magic i se trezete ntr-un alt veac, n vremea lui Alexandru cel Bun, sub nfiarea clugrului Dan , discipol al dasclului Ruben, profesor la seminarul din Socola. Clugrul Dan are revelaia de a fi trit n viitor, sub numele de Dionis i i mrturisete maestrului su, Ruben, straniul sentiment. Acesta l ndeamn s-i continue experiena, prilej cu careautorul exprim aici teoria metempsihozei, prin intermediul lui Ruben: n ir, poi s te pui n viaa tuturor inilor care au pricinuit fiina ta i a tuturor a cror fiin ai pricinuit-o tu.[] Omul are-n el numai ir, fiina altor oameni viitori i trecui[] numai c moartea l face s uite c a mai trit.Importantele idei filozofice ale timpului i spaiului sunt revelate tot prin intermediul meterului Ruben, care-i explic lui Dan deosebirea ntre Dumnezeu i om, i c numai Dumnezeu e vremea nsi, pe cnd omul ocup numai un loc n vreme. i sufletul omului este venic, dar numai bucat cu bucat. Nemrginirea (spaiul) este tot ca vremea, bucat cu bucat, poi fi n orice loc dorit. Dac omul, care este un ir nesfrit de oameni, las pe unul dintre ei s-i in locul n timpul n care insul va lipsi din el, acesta este umbra lui. Omul i umbra sa i pot schimba firile pentru o vreme, tu poi s dai umbrei tale toat firea ta trectoare de azi, ea-i d firea ei cea vecinic. Ruben l mpinge pe Dionis n pcat, ncurajndu-l s afle taina creaiei i, implicit, cuvintele lui Dumnezeu pe care el le-a rostit la facerea lumei. Ruben, sub nfiarea lui linitit i blnd, este un Mefisto care nu-i dezvluie inteniile demonice, dar se bucur nespus de iniierea eroului i, recptndu-i fizonomia satanic, exclam cu satisfacie:nc un suflet nimicit cu totul!. Urmeaz treceri brute de la realitate la vis i invers cu atta repeziciune, nct clugrul Dan i pierde simul obiectivitii i se las prins de imaginaie. Utiliznd virtuile magice ale crii, care i permit aprofundarea n aventura cunoaterii, Dan se desparte de propria umbr i descoper c sufletul su a mai

trit cndva n pieptul lui Zoroastru (personaj legendar, reformatorul religiei iraniene antice). Dan ntoarce apte foi din cartea lui Zoroastru i umbra prinde contur, apoi nc apte i umbra se desprinse ncet i sri jos de pe perete. Dan se dedubleaz i i restituie acesteia contiina limitrii sale n spaiu i timp, primind n schimb nu eternitatea, ci contiina eternitii: Dan era o umbra luminoas. La ndemnurile umbrei(tu ntreprinzi o cltorie, cu iubita ta cu tot, n orice spaiu al lumei i-ar plcea), Dan ntreprinde, n vis, mpreun cu Maria, o cltorie cosmic, n care dispar cu desvrire legile fizicii, timpul i spaiul avnd alte dimensiuni: ora devine veac, clipele vor fi decenii, iar Pmntul un pandativ pe care el l prinde n salba iubitei. Iubirea este singura cale spre cunoatere, cltoria lor nu fuse dect o srutare lung i se manifest n vis, cuplul mplinindu-se, cci visau amndoi acelai vis. Aceast cltorie n Univers este un drum al cunoaterii, ideal spre care accede Eminescu nsui. Naratorul insereaz aici o pauz descriptiv, ntrerupnd naraiunea: peisajul cosmic este feeric, fantastic i poetic, un adevrat paradis al lumii, situat la limita dintre creat i increat. n vis, cei doi ajung la o poart nchis, pe care n-au pututo trece niciodat, pe care se afl un triunghi sacru, avnd n centru un ochi de foc, deasupra cruia st scris un proverb cu literele strmbe ale ntunecatei Arabii. Era doma lui Dumnezeu. Proverbul, o enigm chiar pentru ngeri. Dan caut cu febrilitate n cartea lui Zoroastru magia care s-i permit descifrarea proverbului, care semnific atingerea absolutului n cunoatere a voi s vd pe Dumnezeu. n zadar ngerii i optesc i-l avertizeaz: de ce caui ceea ce nu-i poate veni n minte?, sugernd c nici o fptur nu tie sau nu poate face acele lucruri pe care numai Dumnezeu le poate nfptui. Lui i se pare c ngerii fac ceea ce el gndete, dar Maria i explic, optit, c, dac Dumnezeu vrea, atunci tu gndeti ceea ce gndesc ngerii. El continu s-i impun voina de a vedea faa lui Dumnezeu. Replica ngerilor vine tios : dac nu-l ai n tine, nu exist pentru tine i n zadar l caui. Atingerea absolutului nu se mplinete, ntruct, n entuziasmul i extazul momentului, tnrul consider c poate controla Universul i gndete ntr-un mod nefericit: oare fr s-o tiu nu sunt eu nsumi Dumne. Acest gnd profanator, c el ar putea fi Dumnezeu, simbol al puterii absolute, l prbuete cu brutalitate n abis, el fiind aspru pedepsit prin revenirea la condiia de muritor, sugernd c limitele obiective ale gndirii umane nu pot fi depite, deoarece nici omul i nici ngerii nu au acces la tainele Creaiei: Nefericite, ce ai ndrznit a cugeta? Dionis realizeaz c a visat i revine la condiia iniial de muritor, chiar dac, bolnav fiind, n delirul su continu s cread c este Dan i Maria, pe care o vede la fereastra casei nvecinate, este aceeai din visurile sale i c anticarul Riven ar fi maestrul Ruben. mplinirea cuplului n finalul nuvelei, singura oper eminescian n care iubirea se realizeaz, simbolizeaz faptul c iubirea e singura cale de a accede n cunoatere, n aspiraia spre absolut. Atingerea absolutului este fericirea suprem, iar iubirea mplinit este numai o treapt spre fericire: El simea c o oar lng ea ar plti mai mult dect toat viaa. Ct intensiv, dureroas, fr de nume fericire ntr-o oar de amor!, sugernd sacrificiul suprem de care este capabil numai omul superior pentru atingerea iubirii ideale, concept filozofic ntlnit i n lirica eminescian. Cltoria avusese loc n vis, el redevine copistul vistor Dionis, Maria, fiica sptarului Mesteacn, este vecina de peste drum care cnt la pian, Ruben este arhivarul evreu Riven, iar umbra se dovedete a fi ndrgitul portret al tatlui su. Mitul oniric este calea prin care Dionis se metamorfozeaz n clugrul Dan: ciudat

el visase. Este prezent ideea metempsihozei (concepie religioas conform creia sufletul omului ar tri mai multe viei prin reincarnare):Sufletul cltorete din veac n veac, acelai suflet, numai c moartea l face s uite c a trit. Se dezvolt ideea timpului i a veniciei: Omul are n el numai ir, fiina altor oameni viitori i trecui, Dumnezeu le are deodat toate nemuririle ce or veni i au trecut; omul cuprinde un loc n vreme. Dumnezeu e vremea nsi; i sufletul nostru are vecinicie, dar numai bucat cu bucat. Se exprim ideea spaiului nemrginit: numai Dumnezeu stpnete nemrginirea, pentru om spaiul este tot ca vremea, bucat cu bucat, poi fi n orice loc dorit. Este prezent mitul faustian: Ruben este satana, iar Dan face un pact cu acesta, semnificnd sacrificiul omului superior n dorina de a atinge absolutul, din iubire, prin iubire: Ruben nsui se zbrci, barba i deveni loas n furculie, ochii i luceau ca jratic, nasul i se strmb i i se usc ca un ciotur de copac i scrpinndu-se n capul los i cornut, ncepu a rde hd i strmbndu-se: nc un suflet nimicit cu totul [] satana i ntinse picioarele sale de cal, rsuflnd din greu. Cifra 7 este cifr mistic, care are puteri magice: pe fila a aptea a crii stau toate formulele ce-i trebuie pentru asta. i tot la a aptea fil vei afla ce trebuie s faci mai departe. Noutatea incontestabil a nuvelei Srmanul Dionis const n modul original n care Eminescu mbin filozofia cu naraiunea fantastic i descrierea, transpunnd n imagini artistice un orizont ce nu exist dect n puterea imaginaiei, inexplicabil i necontrolabil raional.

NUVELA PSIHOLOGICA "N VREME DE RZBOI" de Ion Luca Caragiale - nuvel psihologic de factur naturalist Alturi de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice. Nuvela "n vreme de rzboi" deIon Luca Caragiale (1852-1912) a aprut n 1898 i este o creaie realist-psihologic, avnd i puternice accente naturaliste. Naturalismul este curentul literar care, investignd realitatea, se preocup mai ales de legile cauzale ntre fapte, prezentnd nu att tipologii, ct cazuri patologice, pe care le analizeaz cu pricepere i meticulozitate medical i n care primeaz factorul ereditar, ca fiind hotrtor n evoluia destinului uman, la care se adaug manifestrile naturii, aflate n deplin concordant cu strile psihologice ale personajelor,urmnd ndeaproape evoluia boliiacestora. Structura i compoziia nuvelei: Construcie epic riguroas, nuvela "n vreme de rzboi" are un singur plan narativ, care se refer la analiza psihologic a personajului principal, care sufer o prbuire interioar rapid, de la obsesie Ia nebunie. Nuvela ilustreaz, aadar,un conflict consolidat n plan psihologic i o intrig bine evideniatconturat de prbuirea psihic i lcomia nestpnit de mbogire. Perspectiva narativ este reprezentat de naratorul omniscient i de naraiunea la persoana a III-a, care ilustreaz zbuciumul interior al protagonistului. Modalitatea narativ se remarc prin absena mrcilor formale ale naratorului, de unde reiese distanarea acestuia de evenimente. Perspectiva temporal estecronologic, bazat pe relatarea evenimentelor n ordinea derulrii lor, iar ceaspaial reflect att un spaiu real, ai hanului, ct i unui imaginar nchis, al obsesiei ce chinuiete contiina personajului. Nuvela este structurat n trei capitole: Capitolul I. Popa Iancu din Podeni, cpetenia unei bande de hoi, este n pericol de a fi prins de poter i de aceea, fratele su, Stavrache, l sftuiete s se nroleze voluntar n armat i s plece pe frontul din Balcani, pentru a i se pierde urma. Popa Iancu urmeaz sfatul fratelui su, averea i rmne lui Stavrache, iar atunci cnd acesta este anunat printr-o scrisoare c Iancu Georgescu a murit "pe cmpul de onoare de trei gloane inamice primite n pntece" ncepe s fie obsedat de revenirea fratelui. Capitolul al II-Iea urmrete ndeaproape obsesiile i comarurile lui Stavrache, iscate din teama c fratele su nu ar fi murit i c s-ar putea ntoarce s-i ia averea. Capitolul al III-lea ilustreaz ntlnirea i confruntarea dramatic dintre cei doi frai i declanarea nebuniei lui Stavrache. Construcia si momentele subiectului: Firul epical nuvelei urmeaz linia unei compoziii clasice i contureaz treptatobsesia lui Stavrache i evoluia ei spre nebunie. Caragiale compune astfel un destin tragic printr-o riguroas analiz psihologic, sugernd n acelai timp o tar ereditar, genetic ce se manifest n structura psihici a frailor Georgescu. Incipitul ilustreaz modul de soluionare a jafurilor i crimelor comise de o band de tlhari, care, n sfrit, fusese prins. Tema: O constituie evoluia unei obsesii duse pn la nebunie, autorul respectnd toate simptomele acestei boli, iar eroul principal fiind urmrit prin analiza crizelor de

contiin i de comportament, ca ntr-o adevrat fi medical. In expoziiune, se prezint datele eseniale ale celor dou personaje i mprejurrile care le determin destinele. Timp de doi ani, o ceat de tlhari bgase n speriei pe locuitorii din "trei hotare", prin furturi, torturi i omoruri, iar acum hoii fuseser prini de poter n pdurea Dobrenilor. Cpetenia bandei, popa Iancu din Podeni, scpase ca prin minune, fiind plecat cu treburi la trg. Se spunea despre el c era bogat, c avea "bnet", iar lumea bnuia c popa "gsise vreo comoar". Toate acestea "bteau la ochi" i au strnit suspiciunea oficialitilor, aa c ntr-o noapte, cnd pe mam o trimisese la trg mpreun cu argaii, popa Iancu i nsceneaz un jaf acas la el ca s scape de bnuieli. Este gsit a doua zi "legat butuc, cu muchii curmai de strnsura frnghiilor, cu cluu-n gur" i plngndu-se c l-au schingiuit i "i-au luat o groaz de bani". Acum tlharii fuseser prini, iar popa , de team c va fi demascat, se duce degrab la "neic Stavrache, hangiul, frate-su mai mare", ca s-1 nvee ce s fac. Stavrache avea un han aezat "n drum", era "om cu dare de mn" i fusese i el nfricoat s nu-1 calce hoii, aa c, de cnd i prinseser, rsuflase uurat. El este uimit cnd frate-su i destinuie, "ca la un duhovnic", c el era "capul bandei de tlhari", c i nscenase jaful "ca s adoarm bnuielile", iar acum regreta amarnic, scuzndu-se c "dracu-1 mpinsese". n acel moment sosesc la han, cu glgie mare, "vreo douzeci de voluntari tineri", cu un ofier i trei sergeni care se duceau la rzboi i voiau s se odihneasc pn diminea, cnd trebuia "s-apuce trenul militar". Lui Stavrache i vine ideea s-1 trimit i pe frate-su, Iancu, voluntar pe front, l rade i l tunde "musclete", apoi acesta pleac mpreun cu militarii. Despre preotul lancu nu se mai tia nimic n Podeni, "parc intrase-n pmnt" i oamenii au adus alt preot n sat, pentru c nu puteau s rmn "fr liturghie". Tocmai cnd se-ntorcea de la parastasul de nou zile al mamei sale, Stavrache primete o scrisoare de la fratele lui, care fusese expediat naintea luptelor de la Plevna i din care afl c Iancu fusese numit sergent i decorat cu "Virtutea militar". Ironia lui Caragiale este acid, descriind starea de spirit a lui Stavrache, care verific din nou data expedierii scrisorii pentru a se convinge c era trimis naintea btliei de la Plevna, n care, se tia, muriser foarte muli romni. Hangiul se ntreab, n subcontient, dac Iancu o fi scpat cu via ori ar ndrzni s se mai ntoarc i s-i revendice averea, care era acum administrat de hangiu: "...O veni?... n-o veni?...". El se intereseaz apoi de pedepsirea tlharilor i, aflnd c acetia nu-i trdaser cpetenia, Stavrache i exprim dispreul pentru oficialiti: "Aoleu! ce mai judectori!...". Se manifest aici un limbaj colocvial:forma popular a viitorului confer spontaneitate exprimrii, iar exclamaia "Aoleu! ce mai judectori!" sporete tulburarea afectiv i ironia personajului privind incompetena justiiei. Dup un timp, Stavrache primete alt scrisoare, de data asta cu "slov strin", prin care i se anun moartea fratelui su, "sublocotenentul Iancu Georgescu", rpus "de trei gloane inamice primite n pntece". Cel care scrisese ntiinarea elogia curajul i vitejia eroului, care, zmbind, "i-a cntat singur popete foarte frumos: vecinica pomenire!". Dup ce "a plns mult, mult, zdrobit de trista veste", Stavrache face toate demersurile necesare pentru a moteni averea fratelui mai mic i intr oficial n posesia ei. Naratorul deapn irul ntmplrilor cu obiectivitatei intervine cu paranteze sau scurte comentarii privind atitudinea i comportamentul hangiului. Intriga. Consultnd un avocat n privina condiiilor legale de pstrare a averii motenite, hangiul afla c numai popa este singurul care ar avea dreptul s-i cear restituirea bunurilor, dar el "cine tie unde s-o fi prpdit". Din acest moment, pe Stavrache ncepe s-1 chinuie gndul n legtur cu posibila ntoarcere a fratelui su

i aciunea nuvelei crete n tensiune. Desfurarea aciunii. n cei cinci ani care trecuser de la terminarea rzboiului, nimeni nu-1 deranjase pe Stavrache, n afar de apariiile de comar ale lui popa Iancu, "care venea din cnd n cnd, de pe alt lume, s tulbure somnul fratelui su". Visele chinuitoare ale lui Stavrache devin obsesii, se transform treptat ncomaruri care l terorizeaz, el trind parc aievea momentele tulburtoare ale "vizitei nstrinatului", dar de fiecare dat i linitete sufletul cu o sfetanie n memoria fratelui mort. O prim imagine n comarurile hangiului este ntruchipat de apariia fratelui su n haine de ocna, "stins de oboseal, bolnav", cu opincile sfiate, cu palmele, gleznele i tlpile "pline de snge", pentru c evadase din ocn. Stavrache este ncrcat de ur, temndu-se c-i va pierde averea: "- Ticlosule, [...] ne-ai fcut neamul de rs! [...] Pleac! Du-te napoi de-i ispete pcatele!". Luptndu-se cu hangiul, ocnaul i pune genunchiul n piept i-i zice scrnind din dini: "- Gndeai cam murit, neic?". Atunci cnd "nebunul a voit s-! sugrume", hangiul i-a adunat puterile, 1-a mbrncit pe ocna pe u i acesta "a pierit n ntunericul nopii". nspimntat, "tremurnd din toate ncheieturile i fcndu-i cruci peste cruci" pentru odihna sufletului rposailor, Stavrache s-a dus a doua zi la biseric i a fcut slujb de sufletul mortului. Adoua apariie de comar are Ioc ntr-o noapte, cnd, ncercnd s doarm, o "ploaie rece de toamn" legna cu "micarea sunetelor" gndurile omului, care se roteau n cercuri din ce n ce mai largi i "tot mai domol", elementele naturalistesugernd starea psihic a personajului. Auzind trmbie, hangiul iese afar i recunoate n cpitanul care conducea compania pe fratele mort, care scoate ua din ni i, "rznd cu hohot", strig. "- Gndeai cam murit, neic?". Apoi, cpitanul se repede s-1 prind pe hangiu, care, speriat, "se-ndrjete i-l strnge de gt", dar chipul militarului se lumina din ce n ce mai mult, rdea zgomotos i vesel, ntrebndu-1: "- Gndeai c-am murit, neic? ", apoi d comanda de plecare. Dimineaa, hangiul s-a dus tremurnd la preotul din sat, rugndu-1 s fac o sfetanie casei. Vremea urt, ca element naturalist, cu zloat, ploaie, zpad, "mzric i vnt vrjma" care s-a abtut peste sat i a inut trei zile i trei nopi semnific faptul c Stavrache i schimbase firea, devenise irascibil, suspicios, avea reacii ciudate n relaiile cu clienii. Un exemplu edificator l constituie atitudinea pe care o are hangiul fa de fetia care venise cu dou sticle s cumpere "de un ban gaz" i "de doi bani uic", rugndu-1 "s nu mai pui gaz n a de uic i uic-n a de gaz, ca alaltieri" i s scrie n caietul de datorii, pentru c n-avea bani. Dialogulcu fetia l include n lumea negustorilor avari i nemiloi: "Scrie-v-ar popa s v scrie, de prlii! [...] De mici v-nvai la furat, fire-ai ai dracului!". Vremea de afar i gndurile tulburi ale eroului constituie un tablou naturalist sugestivpentru evoluia obsesiilor, iar vedeniile, halucinaiile chinuitoare,marcate de obsedanta ntrebare "Gndeai c-am murit, neic? ", nvlmeala de gnduri provoac treceri de la realitate la vis, cele dou planuri se confund, sugernd astfel degradarea psihic progresiv a lui Stavrache. Punctul culminant:: Este reprezentat de momentul ntlnirii reale dintre cei doi frai. Dei afarviscolul urla, Stavrache aude glasuri de oameni i bti n ua de la drum a prvliei. Erau doi oameni nfofolii din cauza viforului, care solicit gzduire pentru noapte, ntruct caii erau "prpdii" iar ei ngheai bocn. Cnd Stavrache vine cu mncarea, gsete pe unul dintre cei doi brbai culcat n pat, cu spatele la el i sforind. Vrnd s afle de unde tie cltorul cum l cheam, hangiul se apleac asupra omului de pe pat, care-i rspunde: "- Cum s nu te cunosc, neic Stavrache, dac suntem frai buni?"

Ajuns la captul ncordrii psihice, hangiul se cltin puternic, de parc "tot viforul care urla n noaptea grozav" ar fi npdit dintr-o dat peste el, "deschise gura mare s spun ceva, dar gura fr s scoat un sunet nu se mai putu nchide; ochii clipir de cteva ori foarte iute i apoi rmaser mari, privind int [...]; minile voir s se ridice, dar czur epene de-a lungul trupului". Replica lui popa Iancu, aproape la fel cu aceea din comarurile lui: "-M credeai mort, nui aa?", constituie lovitura definitiv primit de mintea buimcit i confuz a lui Stavrache, care confund realitatea cu imaginile din comaruri. Iancu venise s-i cear cincisprezece mii de lei, ca s acopere suma delapidat de el din fondurile regimentului, c altfel "trebuie s m-mpuc". Deznodmntul: Cu o art desvrit, Caragiale analizeaz reaciile, atitudinile i comportamentul hangiului: "Drept orice rspuns, Stavrache se ridic n picioare foarte linitit; se duse drept la icoane; fcu cteva cruci i mtnii; apoi se sui n pat i se trnti pe o ureche, strngndu-i genunchii n coate", ncepnd s horcie i s geam. Dac la nceput criza psihologicabia se nfirip, ea se adncete evolutiv, sub imperiul obsesiilor, ducnd la o manifestare exploziv i violent premergtoare nebuniei i declannd demena. Fratele l atinse cu mna, dar "la acea uoar atingere, un rcnet! - ca i cum i-ar fi mplntat n rrunchi un junghi roit n foc - i omul adormit se ridic drept n picioare, cu chipul ngrozitor, cu prul vlvoi, cu minile ncletate, cu gura plin de spum rocat". Rsturnnd masa, lumnarea se stinse i "odaia rmase luminat numai de candela icoanelor". Stavrache se npustete asupra fratelui su, l trntete la pmnt i ncepe s-1 strng de gt i s-l mute, iar camaradul lui popa lancu, ncercnd s-i despart, este i el trntit la pmnt. Profitnd de neatenia fratelui su, popa i scoate cureaua de la bru i leag strns picioarele hangiului dezlnuit, apoi i d pumni n ceaf i n furca pieptului, pn cnd "Stavrache [...] se prbui ca un taur, scrnind i rgind". Atmosfera este amplificat de elementele naturalist,deoarece afar, viscolul ajunsese "n culmea nebuniei", fcnd s trosneasc "zidurile hanului btrn". In timp ce-i legau minile deasupra capului, Stavrache "i scuipa i rdea cu hohot". Camaradul aprinde o lumnare, dar, cum "i dete lumina n ochi, Stavrache ncepu s cnte popete." Istovit de ncierare, popa lancu se uit la fratele lui mai mare care "cnta nainte, legnndu-i ncet capul, pe mersul cntecului, cnd ntr-o parte cnd ntr-alta" i se gndete c n-are noroc. Finalul: Nuvelei prezint un caz patologic tipic, autorul reuind s ntocmeasc o adevrat fi clinic, n care notaiile simptomelor fiziologice sunt unele medicale: "chipul ngrozit", "prul vlvoi", "minile ncletate", "gura plin de o spum rocat", "scuipa i rdea cu hohot", "ncepu s cnte popete". Eroul principal, Stavrache, este conturat n evoluia sa de la lcomie Ia iluzie,apoi la halucinaii, de la fric la spaim i groaz pn Ia nebunie, toate acestestri definind natura psihic labil, predispoziia genetic pentru evoluia spre demen. Caracterul naturalist al nuvelei este dat i de strnsa relaie ntre natura ce se dezlnuie treptat i evoluia patologiei personajului: "Legnate de micarea sunetelor, gndurile omului ncepur s sfrie iute n cercuri strmte." Elementul auditiv devine pregnant, ploaia mrunt i rece de toamn cznd "n clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit" compunea "un fel de cntare cu nenumrate i ciudate nelesuri." Cnd, n final, Stavrache se prbuete, "vntul afar ajuns n culmea nebuniei fcea s trosneasc zidurile hanului btrn". Stilul. Nuvela are un caracter scenic, specific manierei literare a lui

Caragiale,dialogurile au replici scurte, gesturile sunt descrise detaliat, completnd fia psihologic pe care o realizeaz autorul n aceast creaie. Nuvela "In vreme de rzboi" este o proz psihologic de factur naturalist,urmrind strile de contiin i de comportament ale eroului principal prinmonologuri interioare sugestive, iar destinul dramatic are la baz lcomia exagerat a acestuia, dar i tare genetice, ntruct "incontestabil exist o tar n familia n care un frate nnebunete, iar altul se face tlhar ca pop i delapidator ca ofier." (George Clinescu). In "Arta prozatorilor romni", Tudor Vianu evideniaz relaia autor-naratorpersonaj, att de ntlnit n proza lui I.L.Caragiale: "Ptrunznd n actualitatea sufleteasc a unora din personajele caragialiene, nu suntem obligai s ne reprezentm pe autorul care o reflect. Distanele dintre acesta i oamenii pe care-i zugrvete este suprimat, prin fuziune simpatetic (care provoac stri sufleteti tainice), nct viaa interioar a acestora nu este produs. Ideile i sentimentele oamenilor nu ne apar din perspectiva scriitorului, ci din aceea a eroilor. Nu ascultm pe autor vorbindu-ne, ci vedem oarecum personajele gndind i simind." I.L.Caragiale i privete i ascult personajele, folosind ca modaliti tehnice de realizare stilul simpatetic (care provoac stri sufleteti) prin monolog interiori stilul indirect liber, prin atitudinea ironic.

Stavrache - personaj principal de nuvela psihologica - personaj realist - personaj naturalist -

Alaturi de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale este creatorul nuvelei realistpsihologice, deosebindu-se de acesta nu numai prin tematica abordata, ci mai ales prin capacitatea artistica de a insera in firul epic principiile estetice naturaliste, reprezentate in literature universale de Emil Zola. Naturalismul este curentul literar care, investigand realitatea, se preocupa mai ales de legile cauzale intre fapte, prezentand nu atat tipologii, catcazuri patologice, pe care le analizeaza cu pricepere si meticulozitate medicala si in care primeaza factorul ereditar, ca fiind determinant in evolutia destinului uman, la care se adauga manifestarile naturii, aflate in deplina concordanta cu stdrile psihologice ale personajelor, urmand indeaproape evolutia bolii acestora. Nuvela "In vreme de razboi" a aparut in 1898 si este o creatie realist-psihologica, avand si accente naturaliste. Firul epic al nuvelei urmeaza linia unei compozitii clasice si contureaza treptat evolutia obsesiei lui Stavrache pana la nebunie, cu toate simptomele acestei boli, eroul principal fiind urmarit prin analiza crizelor de constiinta si de comportament, ca intr-o adevarata fisa medicala. Caragiale compune astfel un destin tragic printr-o detaliata analiza psihologica, sugerand in acelasi timp o tara ereditara, genetica ce se manifesta in structura psihica a fratilor Georgescu. Inceputul nuvelei contureaza cele doua personaje si imprejurarile care le determina destinele. Astfel, popa Iancu din Podeni, vaduv si bogat, se afla in fruntea unei bande de talhari care ingrozise tot tinutul, in sfarsit hotii fusesera prinsi de potera, care cauta sa aresteze si capetenia. Speriat ca cei inchisi ar putea sa-l demaste, Iancu s-a dus degraba la "neica Stavrache, hangiul, frate-sau mai mare" ca sa-l invete ce sa faca. Hangiul Stavrache, personajul principal si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) al nuvelei, este prezentat in mod direct inca din expozitiune ca fiind un barbat respectat, cu un statut social bine consolidat si cu un aer "foarte multumit" pentru ca afacerile ii mergeau bine. Stavrache avea hanul asezat "in drum", era "om cu dare de mana", de aceea fusese si infricosat sa nu-l calce hotii, asa ca rasuflase usurat cand auzise ca acestia cazusera in "lanturile justitiei". Hangiul afla cu stupoare ca popa Iancu este "capul bandei de talhari", ca isi inscenase jaful "ca sa adoarma banuielile", iar acum regreta amarnic, scuzandu-se ca "dracu-l impinsese" si cerand, speriat, ajutor fratelui mai mare. Ca un bun crestin,Stavrache are cultul familiei, este foarte ingrijorat de pericolul in care se afla fratele lui, dar fiind istet si descurcaret din fire profita de faptul ca sosesc la han, cu galagie mare, "vreo douazeci de voluntari tineri", condusi de un ofiter si trei sergenti, care se duceau la razboi. Ei se oprisera la han ca sa se odihneasca pana dimineata, cand trebuia "s-apuce trenul militar". Lui Stavrache fi vine ideea sa-l trimita si pe frate-sau, lancu, voluntar pe front, il rade si il tunde "muscaleste", dupa care acesta pleaca impreuna "cu vesela banda, fara sa se mai uite inapoi". Procedeele de analiza psihologica pe care naratorul le utilizeaza cu maiestrie sunt variate si eficiente pentru ilustrarea starilor interioare ale protagonistului: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, observatia atenta a naratomlui, autoanaliza siautointrospectia, obsesia, cosmarul. Pentru hangiu parea ca viata curge ca inainte, dar in sufletul sau se iveste, neobservat, germenele lacomiei, de care, la inceput, nu este constient. Intorcandu-se de la parastasul de noua

zile al mamei sale, Stavrache primeste o scrisoare de la fratele lui, care fusese expediata inaintea luptelor de la Plevna si din care afla ca lancu fusese numit sergent si decorat cu "Virtutea militara". Naratorul observa, indirect, cu o ironic acida starea de spirit a lui Stavrache, care verifica din nou data expedierii scrisorii pentru a se convinge ca era trimisa inaintea bataliei de la Plevna, in care, se stia ca murisera foarte multi romani: "Hangiul mototoli hartia dupa ce mai privi bine data: in adevar scrisoarea era expediata cu trei zile mai-nainte de luarea Plevnei". De aceea hangiul se intreba in subconstient, prin observatia atentd a naratomlui, daca Iancu o fi scapat cu viata: "Curios lucru! Cine ar fi vazut figura lui neica Stavrache, [...] ar fi ramas in mirare pricepand bine ca in sufletul fratelui mai mare nu se petrece nimic analog din bucuria la citirea vestilor despre succesul de bravura al raspopitului". El se intereseaza discret de pedepsirea talharilor si, afland ca acestia nu-si tradasera capetenia, Stavrache isi exprima dispretul pentru judecatorii incompetenti ("Ce mai judecatori!..."). Se simte macinat de indoiala si se intreaba, prin monolog interior, daca fratele lui ar indrazni sa se mai intoarca si sa-si revendice averea, care era acum administrate de hangiu: "...Dar o sa-ndrazneasca sa se mai intoarca? [...] ...O veni?... n-o veni?...". Criza psihologica a lui Stavrache se declanseaza in momentul in care primeste alta scrisoare, de data asta cu "slova straina", prin care i se anunta moartea fratelui sau, "sublocotenentul lancu Georgescu, voluntar inaintat din grad in grad in timp de campanie", rapus "de trei gloante inamice primite in pantece". Introspectia constiintei si a sufletului scoate la suprafata starile emotionale ale protagonistului. Mahnit peste masura de moartea fratelui sau, dupa ce "a plans mult, mult, zdrobit de trista veste", Stavrache se incurajeaza barbateste pentru ca "nu trebuie sa se lase coplesit asa de durere...", drept care face toate demersurile necesare ca sa mosteneasca oficial agoniseala fratelui mai mic. Cu o ironie subtila, naratorul deapana cuobiectivitate sirul intamplarilor si intervine cu scurte comentarii privind atitudinea si comportamentul hangiului. Consultand un avocat in privinta conditiilor legale de pastrare a averii mostenite, Stavrache afla ca numai popa ar avea dreptul sa-i ceara restituirea bunurilor. Vestea ii aduce mostenitorului zambetul pe buze si siguranta de sine, reactie care face "o impresie ciudata" asupra avocatului si de aceea hangiul se grabeste sa adauge cu duiosie in glas: "cine stie unde s-o fi prapadit bietul fratemeu". Dialogul purtat cu avocatul se distinge prin rdspunsurile. scurte si grabite ale hangiului, din care reiese, indirect, lacomia si nerabdarea subconstiente de a intra rapid in posesia averii decedatului: "- Popa are copii? -Nu. - Are femeie? -Nu. - Mai are alt frate? - Niciunul, decat pe mine." Pe Stavrache incepe sa-l chinuie gandul in legatura cu posibila intoarcere a fratelui mort, idee ce se infiripeaza in mintea lui din cauza cuvintelor usor persiflante ale avocatului, care ii spune ca numai "unul singur pe lume" ar putea sa-i mai ia mostenirea, popa Iancu. Din acest moment, linistea protagonistului este tulburata de halucinatii ce capata infatisarea fratelui sau, singurul "care venea din cand in cand de pe alta lume, sa tulbure somnul fratelui sau". Visele chinuitoare ale lui Stavrache devin obsesii, se transforma treptat in cosmaruri care il terorizeaza, el traind parca aievea momentele tulburatoare ale "vizitei instrainatului", dar de fiecare data isi linisteste sufletul cu o sfestanie in memoria fratelui mort. O prima imagine in cosmarurile hangiului este intruchipata de aparitia fratelui sau imbracat in haine de ocnas, "stins de oboseala, bolnav, cu fata hirava si cu ochii-n fundul capului ca in clipa mortii". Introspectia psihologica a naratorului se manifesta si in visele infricosatoare. Stavrache i se adreseaza cu un glas incarcat de ura fiind inspaimantat ca-si va pierde averea: "- Ticaiosule, [...] ne-ai facut neamul de ras! [...] Pleaca! Du-te inapoi de-ti ispaseste pacatele!". Luptandu-se cu moartea, ocnasul se agata cu disperare "de frate-sau cu o mana de gat si cu alta de bratul stang [...] cu o putere covarsitoare", il tranteste la pamant si, punandu-i genunchiul in piept, ii zice, razand "ca un nebun" si scrasnind din dinti: '- Gandeai c-am murit,neica?". Atunci cand "nebunul a voit sa-l sugrume", hangiul, "smintit si el de frica mortii", si-a adunat puterile, l-a imbrancit pe ocnas

afara din han si acesta "a pierit in intunericul noptii". Inspaimantat, "tremurand din toate incheieturile si facandu-si cruci peste cruci" pentru odihna sufletului raposatilor, Stavrache s-a dus a doua zi la biserica, "a aprins lumanari pentru sufletele mortilor", simtindu-se foarte tulburat si neputand manca nimic. A doua aparitie de cosmar are loc intr-o noapte, cand, incercand sa doarma, o "ploaie rece de toamna" legana cu "miscarea sunetelor" gandurileomului, care seroteau in cercuri din ce in ce mai largi si "tot mai domol", elementele naturaliste accentuand starea psihica a protagonistului. Hangiului i se pare ca aude "un cantec de trambite ...militari, desigur", iesind afara, Stavrache "ramane ca trasnit", recunoscand in capitanul care conduce compania pe fratele mort, care scoate usa din tatani si, "razand cu hohot", striga amuzat: "- Gandeai c-am murit, neica?". Iancu alearga sa-l prinda pe hangiu, care, speriat, se repede la capitan "s-l strange de gat, il strange din ce in ce mai tare", dar chipul militarului se lumineaza din ce in ce mai mult, rade zgomotos si vesel, intrebandu-l obsesiv: "- Gandeai c-am murit, neica?". Uitandu-se tinta la frate-sau, popa Iancu da comanda de plecare, "trambitele sunara, soldatii isi ridicara armele si, urmata de obstea satului, compania pleca, avand in frunte pe capitanul al carui ras acoperea cantecui trambitelor si zgomotui multimii". Fraza obsedanta "- Gandeai c-am murit, neica?" este, in compozitia nuvelei, un laitmotiv, element de recurentamenit sa amplifice zbuciumul launtric al protagonistului. In dimineata urmatoare, hangiul se duce "tremurand de friguri" la popa din sat si-l roaga sa faca negresit, pana-n seara, o sfestanie casei. Vremea urdta este in concordanta deplina cu sufletul agitat al lui Stavrache, (accente naturaliste), "o sloata nepomenita: ploaie, zapada, mazarica si vant vrajmas" se abate peste sat si tine trei zile si trei nopti, iar drumurile sunt pustii, "niciun glas de caine nu se mai auzea". Stavrache isi schimbase firea, devenise irascibil, suspicios, avea reactii ciudate in relatiile cu clientii. Un exemplu edificator il constituie atitudinea pe care o are hangiul fata de fetita ca venise cu doua sticle sa cumpere "de un ban gaz" si "de doi bani tuica", rugandu-l "sa nu mai pui gaz in a de tuica si tuica-n a de gaz, ca alaltaieri" si sascrie in caietul de datorii, pentru ca n-avea bani. Dialogul cu fetita il include in lumea negustorilor avari si nemilosi. Copilul venise sa cumpere "de un ban gaz [...] si de doi bani tuica", dar ii atrage atentia ca randul trecut amestecase clondirele (vas de sticla - n.n.) si-i pusese gaz in cel de tuica si invers. Din vorbele fetitei se desprinde indirect,starea de confuzie si dezorientarea hangiului. In mod cu totul ilogic, Stavrache se enerveaza peste masura atunci cand fata ii spune ca nu are bani si sa scrie suma in condica de datornici, asa cum facea in mod obisnuit: "Scrie-v-ar popa sa va scrie, de parliti! [...] De mici va-nvatati la furat, fire-ati ai dracului!". Vremea cumplita de afara si gandurile tulburi ale eroului constituie un tablou naturalist sugestiv pentru evolutia obsesiilor, iar vedeniile, halucinatiile chinuitoare, invalmaseala de inchipuiri, marcate de obsedanta intrebare "Gandeai c-am murit, neica?", provoaca treceri de la realitate la vis, cele doua planuri se confunda, sugerand astfel degradarea psihica progresiva a lui Stavrache. Punctul culminant al nuvelei coincide cu momeritul de cea mai mare incordare a lui Stavrache, declansata de intalnirea reala dintre cei doi frati.Desi afara viscolul urla, Stavrache aude glasuri de oameni si batai in usa de la drum a pravaliei. Doi oameni infofoliti din cauza viforului solicita gazduire pentru noapte, intrucat caii erau "prapaditi" iar ei inghetati bocna. Argatii dusesera caii in grajd, trasesera sania in curtea hanului, iar calatorii intra la caldura. Cand Stavrache vine cu mancarea, unul dintre cei doi barbati se culcase in pat, cu spatele la el si incepuse sa sforaie. Celalalt drumet se asaza singur la masa si lauda vinul bun al domnului Stavrache. Uimit ca-i stie numele, hangiul afla ca prietenul care dormea il cunoaste, de aceea el se apleaca peste omul de pe pat, care-i raspunde razand: "- Cum sa nu te cunosc, neica Stavrache, daca suntem frati buni?". Ajuns la capatul incordarii psihice, hangiul se clatina puternic, elementele naturaliste amplificand degradarea si zbuciumul din mintea si sufletul protagonistului: "tot viforul care urla in noaptea grozava" a napadit dintr-o data peste el. Din acest moment, analiza psihologica stapaneste si investigheaza starile si trairile protagonistului. Puternic impresionat de intalnirea cu fratele mort, Stavrache incremeneste si nu mai poate avea nicio reactie: "deschise gura mare sa spuna ceva, dar gura far a sa scoata un sunet nu se mai putu inchide; ochii clipira de cateva ori foarte iute si apoi ramasera mari, privind tinta [...]; mainile voir a sa se ridice, dar cazura tepene de-a lungul trupului". Replica lui lancu, "- Ma credeai mort, nu-i ash?", aproape la fel cu fraza din vise, constituie lovitura definitiva primita de mintea buimacita si confuza a lui Stavrache, care

incurca realitatea cu imaginile din cosmaruri. Popa ii spune cu veselie ca ultima scrisoare "a fost o gluma" si venise ca sa-i ceara cincisprezece mii de lei, cu care sa acopere suma delapidata de el din fondurile regimentului, ca altfel "trebuie sa ma-mpusc". Cu o arta desavarsita, Caragiale analizeaza reactiile, atitudinile si comportamentul hangiului: "Drept orice raspuns, Stavrache se ridica in picioare foarte linistit; se duse drept la icoane; facu cateva cruci si matanii; apoi se sui in pat si se tranti pe o ureche, strangandu-si genunchii in coate", incepand sa horcaie si sa geama. Daca la inceput criza psihologica abia se infiripeaza, se adanceste, apoi, evolutiv sub imperiul confuziilor si al obsesiilor, ducand la o manifestare exploziva si violenta premergatoare nebuniei si declansand dementa. Fratele ii pune mana pe umar, dar "la acea usoara atingere, un racnel - ca si cum iar fi implantat in rarunchi un junghi rosit in foc - si omul adormit se ridica drept in picioare, cu chipul ingrozitor, cu parul valvoi, cu mainile inclestate, cu gura plina de spuma roscata ". Rasturnand masa, lumanarea se stinge si "odaia ramase luminata numai de candela icoanelor". Stavrache se napusteste asupra fratelui sau, il tranteste la pamant si incepe sa-l stranga de gat si sa-l muste. "Atunci incepu o lupta crancena". Incercand sa-i desparta, camaradul lui popa Iancu este si el doborat la pamant. Profitand de neatentia fratelui sau, popa isi scoate cureaua de la brau si leaga strans picioarele hangiului dezlantuit, apoi ii da cativa pumni in ceafa si in furca pieptului, pana cand "Stavrache [...] se prabusi ca un taur, scrasnind si ragind". Naturalismul manifestat prin dezlantuirea naturii accentueaza starea de alienatie a hangiului, afard, viscolul ajunsese "in culmea nebuniei", facand sa trosneasca "zidurile hanului batran". In timp ce-i legau mainile deasupra capului, Stavrache "li scuipa si radea cu hohot". Camaradul cauta lumanarea si o aprinde, dar, cum "ii dete lumina in ochi, Stavrache incepu sa cante popeste". Infatisarea lui Stavrache este conturata prin ochii altui personaj, fratele sau care, istovit de incaierare, il priveste cu amaraciune cum "canta nainte, leganandu-si incet capul, pe mersul cantecului, cand intr-o parte cand intralta". Hangiul innebuneste in ipostaza preotului, intrucat obsesia si zbuciumul permanent care-l chinuisera in ultimii ani aveau drept cauza pe fratele sau, popa Iancu din Podeni. Acesta este inca un element al naturalismului, care dezvolta in operele literare fenomenul cauza-efect, asa cum ilustreaza Caragiale in aceasta nuvela. Finalul nuvelei prezinta un caz patologic tipic, scriitorul reusind sa intocmeasca o adevarata fisa clinica a lui Stavrache, in care notable simptomelor fiziologice sunt unele medicale: "chipul ingrozit", "parul valvoi", "mainile inclestate", "gura plina de o spuma roscata", "scuipa si radea cu hohot", "incepu sa cante popeste". Eroul principal, Stavrache, este conturat in evolutia sa de la lacomie la iluzie, apoi la halucinatii, de la frica la spaima si groaza pana la nebunie, toate aceste stari definind natura psihica labila, predispozitia genetica pentru evolutia spre dementa. Caracterul naturalist al nuvelei este dat si de stransa relatie intre natura ce se dezldnfuie treptat si evolutia patologiei personajului: "Leganate de miscarea sunetelor, gandurile omului incepura sa sfaraie iute in cercuri stramte." Imagined auditiva devine pregnanta, ploaia marunta si rece de toamna cazand "in clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit [...] facea un fel de cantare cu nenumarate si ciudate intelesuri." Cand, in final, Stavrache se prabuseste, "vantul afara ajuns in culmea nebuniei facea sa trosneasca zidurile hanului batran". Nuvela "In vreme de razboi" este o proza psihologica de factura naturalista, urmarind starile de constiinta si de comportament ale eroului principal prin monolog interior, iar destinul dramatic are la baza nu numai lacomia exagerata a acestuia, ci si tare genetice, intrucat "incontestabil exista o tara in familia in care un frate innebuneste, iar altul se face talhar ca popa si delapidator ca ofiter." (George Caiinescu). In "Arta prozatorilor romani", Tudor Vianu evidentiaza relatia autor-narator-personaj, atat de intalnita in proza lui I.L.Caragiale: "Patrunzand in actualitatea sufleteasca a unora din personajele caragialiene, nu suntem obligati sa ne reprezentam pe autorul care o reflecta. Distantele dintre acesta si oamenii pe care-i zugraveste este suprimata, prin fuziune simpatetica, incat viata interioara a acestora nu este produsa. Ideile si sentimentele oamenilor nu ne apar din perspectiva scriitorului, ci din aceea a eroilor. Nu ascultam pe autor vorbindu-ne, ci vedem oarecum personajele gandind si simtind." I.L.Caragiale isi priveste si asculta personajele, folosind ca modalitati tehnice de realizare stilul simpatetic (care provoaca stari sufletesti - n.n.) prinmonolog interior si stilul indirect liber, prin dialogurile sugestive. Barbu Stefanescu Delavrancea afirma ca Ion Luca Caragiale este "scriitorul cel mai zolist, naturalistul nostru prin excelenta".