Vous êtes sur la page 1sur 17

LIBERALISMUL IN ROMANIA IN PERIOADA INTERBELICA

Repere Generale

Liberalismul este n primul rnd o doctrina, o doctrina destul de veche care se sprijina n fond pe liberul arbitru si care, cum sublinia Hayek, este singura garanta a unui comportament politic coerent. Este totodata drept ca termenul de libertate este foarte greu de definit. Auls Gellus - cunoscutul gramatician roman - spunea despre libertate: "Toata lumea vorbeste despre ea, nsa nimeni nu stie despre ce e vorba". Si cu toate acestea, conceptul de libertate a devenit esential; el ocupa, scria Toqueville, n lumea politica ca si atmosfera n lumea fizica. Toata lumea este de acord sa situeze nceputurile - stricto sensu ale liberalismului n Romnia odata cu nfiintarea n ianuarie-martie 1875 a Partidului National Liberal sub forma coalitiei de la Mazar-Pasa, dupa numele turcesc al englezului Lakeman, n casele carui a avut loc prima reuniune, n timpul guvernarii conservatoare a lui Lascar Catargiu. Partidul National Liberal a fost in perioada interbelica, cel mai puternic partid politic. Era condus de asa numita oligarhie financiara, grupata in jurul marilor familii de bancheri si industriasi, in frunte cu familia Bratianu. PNL este un partid liberal-conservator, care are urmtoarele elemente ale unui partid adept al liberalismului conservator: Neo-liberalism, taxe mici, privatizare; Partidele liberal-conservatoare au obiceiul de a introduce o cot unic de impozitare; n contrast cu celelalte idei liberale, resping politica socialprogresivist, de exemplu cstoria persoanelor de acelai sex; Sprijinirea globalizrii economice, a politicii SUA, i a NATO; Respingerea parial a multiculturalismului; Atitudine conservatoare fa de biseric; PNL a votat pentru cercetarea dosarelor de securitate ale preoilor; De asemenea, PNL s-a opus scoaterii icoanelor din coli; n Romnia biserica nu este separat de stat, i PNL nu intenionez s schimbe acest lucru;

Istoria PNL

Curentul care a dus la apariia acestui partid pe scena politic din ara noastr este liberalismul, care poate fi definit,pe larg, ca fiind un mod de gndire politica aprut n epoca de descompunere a instituiilor feudale si de ascensiune a burgheziei. n Europa occidental, liberalismul se dezvolt concomitent cu ascensiunea oraelor si a burgheziei, cu lupta acesteia, inclusiv a profesiunilor liberale, mpotriva privilegiilor nobiliare i a restriciilor din calea comerului i industriei. Acestui fundal social-economic al nceputurilor lui i se asociaz o ideologie politic specific aprut n rndul intelectualitii i al unor exponeni ai micrilor contestatare, ai revoltelor i ai revoluiilor din Europa occidental. ncepute n secolele al XVI-lea i al XVII-lea n rile de Jos i Anglia, schimbrile revoluionare atingeau apogeul n Frana care, la 1789, deschidea o ntreaga epoc de abolire a vechiului regim feudal la scara continentului, un proces care include i rzboaiele napoleoniene, transformate n instrument de expansiune a noilor idei. Principatele Romne i Transilvania, dei aflate ntr-un spaiu de dominaie extern a unor imperii absolutiste: Austria, Turcia i Rusia, sunt i ele prinse de unda de oc a seismului politic i ideologic al Europei occidentale. Dei n Moldova i ara Romneasc fondul socialeconomic purttor al liberalismului, burghezia i locuitorii oraelor n general, era slab dezvoltat i constituit din alogeni, negustori i meteugari care de regul erau supui ai Curilor strine, marile schimbri europene nici aici nu rmn fr ecou. Acesta se resimte n rndul unor crturari, dar i al unei pri a boierimii care recepteaz ndeosebi idei luministe i raionaliste, aparinnd lui Rousseau, Voltaire, Klopstock, Leibniz, Fnelon, Descartes, Locke etc. Impactul acesta survine att nainte de revoluia francez din 1789, ct i dup data menionat, contactul n cazul din urma fiind mediat i de emigraia nobiliara care, dei relativ mica i de pe poziii contestatare, contribuia la impulsionarea spiritului public modern n Moldova i ara Romneasc. Influena filozofiei luminilor survenea n cele doua principate i prin intermediul colii Ardelene. Ascensiunea liberalismului era facilitat de instituionalizarea nvmntului public elementar, dar mai ales de dezvoltarea unei intelectualiti de larg orientare european. i dac romnii din Austria, prin colile i universitile de la Viena ndeosebi frecventate de unii dintre ei, se puneau n contact cu valorile europene de sorginte german, cei din Moldova i ara Romneasc, prin elevi i studeni trimii mai ales n Frana, se artau animai de aceleai aspiraii europene. Revoluia din ara Romneasc constituie un apogeu al nfptuirilor romneti din 1848. "Constituia" - cum era intitulat programul n 22 de puncte proclamat la Islaz i consacrat la Bucureti la

9 si 11 iunie - preconiza un regim liberal-democrat bazat pe un ir de liberti individuale i de grup, precum i pe abolirea unor privilegii social-economice, asigurnd emanciparea i mproprietrirea clcailor. Prin instituiile concepute se tindea spre o forma de stat republican, cu o riguroas separaie a atribuiilor politice, dar cu un corp legiuitor rezultat din votul universal. Pe parcursul celor trei luni de conducere de ctre un guvern provizoriu, n ciuda ameninrii Rusiei, o parte din aspiraiile programatice s-au nfptuit: constituirea unei noi administraii provizorii; organizarea armatei, a grzilor naionale i a unei tabere militare; abolirea privilegiilor feudale si convocarea unei Comisii a proprietii; deschiderea unei campanii electorale pentru o Adunare constituant; desfiinarea cenzurii si o libertate deplin a presei si tipriturilor; relaii cu guvernele revoluionare europene, etc. Prin propaganda politica erau rspndite o serie de noiuni liberale chiar n rndul maselor populare. nc n preambulul "Proclamaiei" din 9 iunie se decreta "tipar liber, cuvntare liber, adunri libere, spre a vorbi, a scrie cele de folos, spre a arata adevrul". Atmosfera liberaldemocrat instaurat de noul regim n ara Romneasc a generat o atitudine modern a crmuitorilor politici. Guvernul provizoriu n-a manifestat niciodat tendina de a acapara puterea, considerndu-se depozitar al acesteia, cu o funcie tranzitorie spre organisme legal constituite. Revoluia din ara Romneasc i Moldova afirma n diferitele ei faze de desfurare un grup de tineri intelectuali aparinnd boierimii mici si mijlocii ndeosebi. Unitatea dintre aceste elemente o reprezenta doctrina liberal-democrat, inspirata parial din realitile social-politice ale principatelor, din ncercrile anterioare euate de schimbare, dar mai ales din contactul direct sau mediat cu Europa occidental, cu Frana n primul rnd, al crei sistem de organizare politic si social-economic era asimilat i transpus pe plan programatic, n timpul revoluiei. Grupurile de fruntai ai revoluiei n ambele principate, formai la coli i universiti occidentale, franceze ndeosebi, cu legaturi externe puternice, inclusiv cu cercurile masonice, s-au constituit n comitete naionale sau revoluionare. n prima faz a aciunii de schimbare, grupurile au aprut sub numele de partid liberal, denumire concordant cu programul lor reformator formulat att la Iai, n martie 1848, ct i la Bucureti, n rstimpul iunie-septembrie. Denumirea de partid liberal apare i n acte publice, inclusiv n cele semnate de moldoveni. Dar tot n acele mprejurri, calificativul liberal purtat de conductorii revoluiei din cele dou principate alterna cu acela naional. Mihail Koglniceanu i intitula programul de reforme liberal-democrate cu numele de Dorinele partidei naionale n Moldova. Se remarca faptul ca numele de partid naional

consacrat n deceniile anterioare nu era abandonat, ci preluat n 1848. Dar, pentru ca direcia de schimbare din acel moment era radical, noii conductori cumuleaz ambele nume de naional i liberal. ntr-un cadru de largi liberti politice, naiunea romn din cele doua principate era chemat, prin Adunrile ad-hoc, sa se pronune cu privire la viitoarea lor organizare intern. Se deschideau astfel porile pentru rentoarcerea proscriilor de la 1848, care, revenii n ara, se lansau n lupta pentru unire de pe poziiile libertii si egalitii politice. Desemnarea deputailor pentru acele adunri consultative de la Bucureti si Iai, n cursul anului 1857, prilejuia o puternica nfruntare a elementelor liberale care se nfiripau rapid si puternic, cu boierii conservatori preocupai ca procesul unionist sa nu le afecteze privilegiile social-politice. Campania politic pentru organizarea Adunrilor ad-hoc n ara Romneasc este un excelent prilej de nfiinare a primelor nuclee liberale la nivel central i judeean. Ca preedinte al Comitetului central unionist, Constantin Creulescu, un liberal moderat, folosea acea poziie pentru dezvoltarea noilor principii de libertate i egalitate politic, atacnd deschis restriciile pe care autoritile conservatoare ncercau sa le impun dezbaterilor din opinia public. Prin sprijinul Comitetului central unionist, un numr apreciabil de liberali erau trimii n Adunarea ad-hoc de la Bucureti. Printre acetia figurau: Gheorghe Magheru i Zamfir Brosteanu n Gorj, Grigore Ghica n Ilfov, Constantin Butculescu i Heliodor Lapati n Teleorman, Ion C. Brtianu n Arge, tefan Golescu i Nicolae Rucreanu n Muscel, Eugen Predescu n Dmbovia, Ioan Cantacuzino n Prahova, Nicolae Pcleanu i Scarlat Voinescu n Buzu, Grigore Marghiloman i Constantin Robescu la Focani, Constantin Creulescu i Grigore Filipescu la Brila. Aceti deputai liberali din judeele menionate reprezentau pe proprietarii mijlocii, cei mari trimind de regul oameni cu idei conservatoare. Deputaii liberali, numii de contemporani i progresiti, sunt legai de revoluia paoptist i de exilul european. Ion C. Brtianu, tefan Golescu i Nicolae Rucreanu erau considerai ultraprogresiti sau liberal radicali. Ei erau temui nu numai de conservatori, ci i de liberalii moldoveni, Mihail Koglniceanu dorind ca ei s-i modereze ideile sociale ndeosebi. Repartizarea geografica a deputailor proprietari din ara Romneasc atesta c procentul cel mai mare de liberali l ddea Muntenia, n timp ce Oltenia era dominata de conservatori. n Moldova, dup reconstituirea listelor electorale, triumfau elementele moderate. n faza luptei politice n cadrul Adunrilor ad-hoc, liberalii din ambele principate nu scap din vedere faptul ca misiunea lor prioritara era exprimarea unor doleane generale, iar nu trasarea unui cadru instituional-politic al statului. Liberalii munteni, nvnd din experiena revoluiei de la 1848, n-au insistat asupra dezbaterii unor chestiuni

interne, mai ales asupra acelora sociale, pentru care nici n-ar fi avut cdere. Dei unele revendicri rneti sunt aduse n forul consultativ al Moldovei, discuiile au fost suspendate, n final. n Moldova i ara Romneasc, deopotriv liberali i conservatori, cu sprijinul deputailor rani, i-au unit forele sub forma partidei naionale, renviat astfel ntr-un consens asupra celor patru revendicri fundamentale ale romnilor: unire, autonomie, guvernare constituional i domnitor strin. O schimbare sensibil n conduita liberal survine n etapa urmtoare a luptei pentru unire, declanat efectiv dup ce Poarta i Puterile Garante, prin Convenia din 7/19 august 1858, elaborau un aezmnt constituional pentru Principatele Unite ale Moldovei i Valahiei. Liberalismul politic, n ciuda principiilor generale formulate prin Convenie, era atenuat de o lege electoral cenzitar n care accentul era pus pe marea proprietate, favorizndu-se astfel conservatorismul. Liberalismul radical promovat de Ion C. Brtianu i C.A. Rosetti se izbea de o puternic contestaie conservatoare, aciunea de zgzuire a lui fiind susinut de nsei autoritile caimacmeti. Dar, susinui de presa i de manifestaii publice, liberalii atacau puternic autoritarismul i reacionarismul, difuznd, totodat, concomitent cu ideile liberalconstituionale, pe acelea de reform social. n ambele principate, mai ales n Moldova, colegiile electorale judeene au devenit teatrul unor nfruntri viguroase ntre liberali i conservatori. n ciuda unei campanii politice desfurat ndeosebi de liberalii munteni n spiritul elanului i doctrinei paoptiste, cele dou Adunri elective de la Iai i Bucureti erau dominate de fore conservatoare i moderate. Liberalii nii erau divizai, radicalii munteni, cu Nicolae Golescu plasat n frunte, dar mai ales cu Ion C. Brtianu i C.A. Rosetti din spate - ca elemente diriguitoare - sunt o grupare politic relativ bine nchegat, cu o puternic aderen n mediile unor profesiuni liberale i burgheziei din orae i trguri. Ei sunt repudiai de moderaii de toate nuanele, inclusiv de A.G. Golescu care ncerca s se asocieze cu Mihail Koglniceanu. Dei luptele politice de la finele lui 1858 i nceputul lui 1859 se ddeau n snul celor dou Adunri elective de la Iai i Bucureti n jurul candidatului la domnie, nfruntarea nsemna, n esen, un autentic program politic pentru fiecare parte. De aici o trstur comun ntre liberalii munteni i moldoveni, anume promovarea pe tron a unui "progresist", adic liberal, cci domnia - prin ntinsele ei prerogative date de Convenie - devenea o garanie de succes nu numai pentru programul unionist, ci i pentru schimbrile social-politice aferente. Confruntarea dintre liberali i conservatori n jurul desemnrii efilor de stat ai Principatelor Unite ale Moldovei i Valahiei, dup o prim faz acerb a unor dispute partizane de pe poziii ideologice, era

deplasat pe terenul interesului naional, urmrit deopotriv de ambele curente politice. Consecina era c, dup ce moldovenii, la 5 ianuarie 1859, promovau pe tron pe Alexandru Ioan Cuza, un moderat, liberalii radicali i conservatorii renunau deopotriv la proprii candidai, cu ansa de reuita ns nu liberalul Nicolae Golescu, ci unul din fotii domnitori Bibescu sau tirbei, reprezentanii forelor conservatoare. La Bucureti, se refcea astfel partida naional care, la 24 ianuarie 1859, nfptuia dubla alegere a aceluiai Cuza. O asemenea clarviziune politica aducea, n ultima instan, o uniune personala a celor doua principate, n spiritul principiului unionist care nsufleea pe romni, opus aceluia federalist trasat de Poart i Puterile Garante prin Convenia de la Paris. n acel mod, se deschideau auspicii extrem de favorabile pentru crearea unui stat romn unitar. Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, liberalismul parcurge dou etape distincte de afirmare. ntre anii 18591864 el se definete i se ntregete n toate direciile de aciune. Dup 2 mai 1864, cnd se nfptuia o domnie personal, Cuza impunea un fel de tutel politicoinstituional, suprimnd presa autonom, grupurile i reuniunile politice. Dar dac liberalismul politic se cantoneaz n cercuri relativ restrnse, cel intelectual i cultural se dezvolt fr nici o restricie. Tot astfel, sub raport economic, societatea romneasc se afl sub impactul liberei iniiative i al concurenei, acestea mpingnd-o ntr-un accelerat proces de dezvoltare. Situaia aceasta permitea cristalizarea i aprofundarea unor concepte specifice economiei de pia. Dezvoltarea i, ntr-o oarecare msur, geneza liberalismului romnesc ar trebui privit n funcie de aceast tensionare tot mai accentuat a raportului dintre organizarea de stat i aspiraiile care existau la nceputul epocii moderne. Liberalismul nu poate fi privit doar ca ideologie sau politic de clas, ci ca principal curent de gndire i aciune al celei mai dinamice pri a elitei romneti. Factorul care ddea unitate liberalilor era doctrina politic. Ea era inspirat din principiile revoluiei franceze dar cu deosebire din practica liberalismului occidental. Aceeai doctrin se ntemeia pe tradiiile naional culturale i politice. Afirmarea liberalismului n Romnia dup 1859 se face n condiii speciale. Principalul beneficiar al noului regim politic al Conveniei nu sunt elemente de origine burghez, ci, dimpotriv, acelea care-i trgeau puterea din marea proprietate funciar, moierimea. O trstur caracteristic a liberalismului este naionalismul. Cei mai avntai liberali, radicalii, se numesc ei nii partid naional. Ca atare, ei se identific cu interesele majore ale poporului romn n raport cu dominaia strin sub forma suzeranitii otomane i protectoratului rusesc, dar i cu aceea a impunerii numeroilor strini din economie sub jurisdicia romneasc. Dei apare drept prima trstur specific nc

de la finele secolului al XVIII-lea, naionalismul dobndea noi ntregiri. Printre acestea, n prim plan se afl ideea dobndirii suveranitii depline a statului romn, sub raport politic i economic, precum i desvrirea unitii n spaiul etnic. Promovnd naionalismul, constituionalismul i pluralismul politic, doctrina liberal se interfereaz n aceste aspecte cu cea conservatoare. Concepia politic conservatoare posed i ea o anumit doz de liberalism, dar chiar n punctele de tangen cu aceasta surveneau deosebiri de pondere. n timp ce liberalii vor s extind principiile de libertate i egalitate pn la baza societii, conservatorii se limiteaz la vrful acesteia, inclusiv al elitelor intelectuale. Liberalii i propuneau s emancipeze masele populare de orice servitute, nzestrndu-le totodat cu drepturi politice. De aici ideea lor de extindere a drepturilor electorale. Curentul liberal sub Cuza este un tot doar ca tendin politic, sub forma unor idei relativ similare n unele probleme fundamentale, dar neomogen din cauza coexistenei diferitelor nuane, unele chiar opuse. Ceea ce le ddea liberalilor o deplin unitate consta n admiraia fa de modelul occidental de organizare instituionalpolitic. Semn de unitate era i hotrrea de a imprima procesului de dezvoltare politic un ritm rapid, considerat singura modalitate de sincronizare european. Promovarea liberalilor la guvernare pn la 24 ianuarie 1862 a fost sporadic i neconcludent din cauza incapacitii de a alctui majoriti datorit nu numai legii electorale restrictive i dezbinrilor dintre ei, ci i lui Cuza care concepea a conduce ara n afara partidelor politice. Dup abdicarea silit a lui Cuza din 11 februarie 1866, radicalii lui Ion C. Brtianu i moderaii lui Ion Ghica, precum i o parte a conservatorilor se dedic unei febrile activiti de furire a unui regim politic monarhic constituional. Ca un rezultat al acestei activiti, 18 noiembrie 1868 a aprut pe scena politic romneasc un guvern de centru, format din conservatori moderai i liberali moderai. Conductorii acestui guvern erau Dimitrie Ghica (care deinea externele i Lucrrile publice) i Mihail Koglniceanu (ministru de Interne). Ei trebuiau sa constituie axul unui guvern alctuit din oameni moderai, luai att din stnga ct i din dreapta spectrului politic , ambii avnd menirea de a liniti temerile Puterilor Garante privitoare la o eventual politic extern de ntregire a suveranitii statale. Se convenise iniial cu domnitorul Carol I ca respectiva schimbarea guvernului s fie doar o schimbare de personaliti, noilor minitri promindu-li-se sprijinul corpurilor legiuitoare cu majoriti radicale. Acest guvern nu avea o baz parlamentar proprie, corpurile legiuitoare fiind dominate de elementele radicale. Din acest motiv, preedintele camerei devenea I.C. Brtianu, fostul ministru principal nlturat. Acesta promisese guvernului sprijin parlamentar cu condiia s

i fie urmat politica. n camer, la finele lui dec. 1868 survenise un conflict ntre minoritatea aflat la putere i majoritatea ndeprtat din guvern. Contradiciile dintre corpurile legiuitoare i guvern provoac dizolvarea Camerei i organizarea de alegeri n martie 1869, conduse de ministrul de interne, Mihail Koglniceanu. El a considerat c acest prilej era favorabil concretizrii unui plan al su, anume acela de a ntemeia un partid politic care s ralieze toate elementele moderate din ar, organizndu-le ca o for politic important menit s neutralizeze att liberalismul radical ct i conservatorismul retrograd. Bizuindu-se pe concursul administraiei, Koglniceanu reuise s-i asigure o majoritate n camer, dar nu a zdrobit complet opoziia, lsndu-i i acesteia un anume rol de jucat. Poziia important dobndit n Camer de aceti moderai prea s indice c M. Koglniceanu va folosi mprejurrile pentru a constitui n jurul lui un mare partid liberal. El ncerca s realizeze o alian cu roii, s-i extind baza politic, constituind astfel un veritabil partid liberal cu care s guverneze ara. Carol I nsui l considera pe Koglniceanu omul capabil s aduc unitate n tabra liberal prin excluderea radicalismului i nclinaiilor revoluionare dovedite de fruntai ca I.C. Brtianu i C.A. Rosetti, fapt pentru care sprijinea eforturile lui de a constitui un partid care s guverneze cu pruden i moderaie. Avnd n vedere ponderea foarte mic din cadrul Camerei, liberalii radicali au recurs la organizarea unei vii opoziii extraparlamentar, demonstrnd c reprezentau o for politic greu disociabil. I.C. Brtianu i C.A. Rosetti, folosind reuniunile politice i presa, raliaz n jurul lor nu numai partizani politici, dar creeaz o stare de spirit de nemulumire n cercuri largi ale opiniei publice, inclusiv n cadrul armatei. Observnd acest lucru, Koglniceanu ncerc s i-l apropie pe Ion Ghica n vederea eliminrii elementelor conservatoare din guvern. De data aceasta ns, Ghica refuz o colaborare care s nu i aib n vedere i pe radicali. n ianuarie 1870, prin revenirea n camer a lui I.C. Brtianu i C.A. Rosetti se prea c i radicalii aspirau spre o fuziune liberal, ntrun moment cnd contradiciile dintre elementele conservatoare din guvern i cele liberale atingeau apogeul. Aceste nenelegeri au dus la schimbarea guvernului, n fruntea celui nou format fiind numit A.G. Golescu, guvern care a rezistat doar de la 3 februarie pn la 20 aprilie 1870, fiind nlocuit de unul compus dintr-o formaiune de tineri conservatori avndu-l n frunte pe moderatul M.E. Epureanu. Exceptnd Senatul, unde se asigurase o majoritate conservatoare, noua Camer era dominat din punct de vedere numeric de liberali. Numai c ambiiile i rivalitile fruntailor liberali din principalul corp

legiuitor al rii erau att de puternice nct au exclus o platform comun de guvernare. Deoarece guvernul Epureanu nu reuise s-i gseasc o majoritate n Camer, la 14 decembrie 1870 i prezint demisia. A urmat formaiunea guvernamental condus de Ion Ghica, impus domnitorului de corpurile legiuitoare i reprezentnd o coaliie a tuturor tendinelor din Camer. Ion Ghica a prsit puterea n martie 1871, urmndu-i un guvern conservator care va guverna ara pn n 1876, aruncndu-i pe liberali n opoziie. Roii, fracionitii, adepii lui M. Koglniceanu i partizanii lui Ion Ghica cele patru grupri distincte aparinnd curentului liberal dovedir atunci c erau animate de aceeai dorin. Dei redui la neputin n corpurile legiuitoare, liberalii radicali mai ales i fceau simit prezena n instituii sau n ealoane inferioare ale puterii. Alungai din corpurile legiuitoare, din consiliile comunale i din unele instituii, liberalii i intensificau activitatea n direcia constituirii de structuri organizatorice n diverse centre importante ale rii. I.C. Brtianu, M. Koglniceanu, Ion Ghica i N. Ionescu, fruntaii celor patru grupri politice liberale, manifestau o voin ardent de fuziune organizatoric.

Liberalismul in perioada interbelica


Liberalii au continuat, n schimb, s joace un important rol politic, reprezentnd n practic cel mai puternic partid politic al perioadei interbelice. Ei au condus nentrerupt din 1914 i pn n 1919 (cu o

scurt ntrerupere ntre martie-noiembrie 1918), cnd, asemenea altor partide liberale europene, au pierdut alegerile organizate de ei pe baza votului universal. Dup o scurt perioad de organizare i de extindere n teritoriile nou alipite, liberalii s-au rentors la putere, crmuind cu autoritate ntre 1922-1928 (cu o ntrerupere ntre martie 1926 i iunie 1927) i 1933-1937. Perioada 1922-1926 a fost probabil epoca celor mai mari succese liberale, guvernul lui Ion I. C. Brtianu rezolvnd cu pricepere problemele dificile ale organizarii noului stat ntregit, ale unificrii celor 4 regiuni, att din punct de vedere administrativ ct i cel legislativ; au fost de asemenea anii refacerii economice i ai aplicrii reformelor; s-a adoptat o nou constituie. Se poate socoti c, n 1926, Partidul Liberal se afl n culmea puterii i influenei sale, ncheindu-i o misiune istoric nceput n 1848. Perioada interbelica a fost marcata de mutatii profunde structurale si functionale n toate sferele vietii sociale din Romnia. Pe plan politic s-au nregistrat progrese nsemnate ale democratiei, prin consacrarea votului universal n moderna Constitutie adoptata n martie 1923, diversificarea partidelor politice si consolidarea regimului parlamentar, nu fara anumite rezistente de natura conservatoare sau manifestari autoritare din partea puternicului Partid National-Liberal, care a detinut, n mare parte, suprematia politica si, n special, financiaro-industriala n cele doua decenii studiate (fiind calificat cu termenul peiorativ de oligarhie). Strnsa interdependenta dintre economie, politica si cultura, pe de o parte, dintre eforturile interne de a dezvolta un complex economic national si restrictiile impuse de mediul extern, printre care, criza economica mondiala din 1929-1933, dezorganizarea relatiilor economice internationale, dubla presiune a totalitarismului fascist si comunist, concurenta marfurilor si capitalurilor straine, narmarea accelerata ncepnd cu deceniul patru, pregatirile pentru cel de-al doilea razboi mondial, mai ales deciziile politice arbitrare ale marilor puteri mpotriva statelor mici si mijlocii cum au fost Dictatul de la Viena sau Pactul Ribentropp-Molotov, au imprimat o evolutie contradictorie economiei noastre nationale. Eforturile de dezvoltare economica stabila din primul deceniu al perioadei interbelice si de favorizare a initiativelor nationale au fost subminate de recesiunea internationala si de tendintele expansioniste ale statelor cu politici revizioniste, aducnd mari prejudicii economiei nationale precum si frnarea procesului normal de dezvoltare a complexului economic romnesc. n ciuda incertitudinilor inerente economiei de piata si a multiplelor distorsiuni provenind din economia mondiala, ca si a presiunilor sociale exercitate de paturile defavorizate de aceste procese, perioada interbelica marcheaza ntarirea pozitiei economice a burgheziei

nationale, ndeosebi a marii burghezii industriale si financiare, cresterea volumului productiei si a venitului national (care ating n anul 1938 nivelul cel mai nalt cunoscut n istoria Romniei), participarea mai intensa a populatiei la viata economica (favorizata, ntr-o buna masura, de bancile populare si de cooperatie) si la cea politica (pe baza votului universal), participarea mai intensa a tarii, desi calitativ nesatisfacatoare, la schimburile economice internationale, progrese n modernizarea agriculturii si n industrializarea statului, care s-au oglindit n literatura de specialitate, stimulnd dezvoltarea gndirii economice din aceasta perioada si controversele teoretice si de politica economica dintre marile curente de gndire economica. Schimbarile intervenite n economie si n raportul de forte pe plan politic (ntre partidele si miscarile social-politice) au impus schimbari importante si n domeniul doctrinelor politice si economice ale acestora. Partidele nsesi, ca si opinia publica, au simtit nevoia unor clarificari de principiu n ce priveste obiectivele urmarite si metodele recomandate de diferite partide, respectiv doctrine (liberalism, taranism, conservatorism, nationalism, socialism, social-democratism) pentru atingerea lor, respectiv delimitarea de celelalte curente de idei, inclusiv nlaturarea unor posibile confuzii terminologice. Raspunznd acestor necesitati reale ale vietii politice si culturale autohtone, Institutul Social Romn (nfiintat n 1921 prin transformarea ,,Asociatiei pentru studiul si reforma sociala, creata n 1918 din initiativa lui D.Gusti si V.N. Madgearu) a organizat ntre anii 1922-1923 un ciclu de conferinte publice sau prelegeri, publicate ulterior n revista ,,Arhiva pentru stiinta si reforma sociala sub genericul ,,Doctrinele partidelor politice. Din cele 19 prelegeri, doua se refera la probleme generale de politica si doctrina (A. Gusti clarificarea notiunii de partid politic si M. Djuvara evolutie si revolutie), una la doctrina nationala (N. Iorga), trei se refera la liberalism (Gh. Tasca si I.G. Duca) si neoliberalism (M. Manoilescu), una la taranism (V.N. Madgearu), doua la conservatorism (C. Radulescu-Motru si Al. Marghiloman), doua la socialism (Serban Voinea si Ilie Moscovici), doua la ideologia minoritatilor maghiara (G. Kiss) si germana (dr. H.O. Roth), iar celelalte sase la alte forme de miscari sociale (sindicalism, anarhism) si diferite prghii de actiune politica (socialism de stat, diferite forme de solidarism), fiind semnate de I. Raducanu, Nae Ionescu, N. Petrescu, I.N. Angelescu, A. Teodorescu si M. Popovici. Aceste prelegeri au avut si au o relevanta deosebita, deoarece ne ajuta sa ntelegem mai bine natura si evolutia diferitelor partide politice si doctrinele economice corespunzatoare, respectiv principalele curente de gndire economica si modificarea lor n timp.

Ca si n perioada moderna a istoriei noastre, liberalismul continua sa reprezinte principalul curent de gndire economica. Spre deosebire de perioada anterioara nsa, intervin modificari substantiale n relatiile sale cu alte curente de gndire economica; astfel, scade ireversibil influenta conservatorismului, n schimb se dezvolta taranismul, care va cunoaste o audienta crescnda n opinia publica, mai ales dupa 1926 (momentul crearii Partidului National-Taranesc), iar influenta socialismului si a marxismului se atenueaza vizibil ca urmare a sciziunii miscarii muncitoresti n mai multe partide politice (socialist, social-democrat si comunist). Gndirea liberala din perioada interbelica exprima, n esenta, interesele marii burghezii industriale si financiare autohtone, preocupata sa-si asigure suprematia economica si politica mpotriva puternicei concurente a capitalistilor occidentali. Se continua, astfel, traditia gruparii democratice a liberalismului din secolul al XIX-lea, fiind preocupata de crearea unui complex economic national modern si eficient, ca support material al independentei statului national unitar romn, desavrsit n acele momente. Liberalismul din perioada interbelica a preluat de la liberalismul national anterior cel putin trei elemente definitorii: ideea proprietatii private moderne ca temelie a liberei initiative si a deplinei libertati de miscare a agentilor economici, ideea industrializarii Romniei si a protejarii ei de concurenta straina distrugatoare si ideea prioritatii intereselor nationale fata de capitalistii straini, sintetizata n formula ,,prin noi nsine. Comparnd principiile liberalismului traditional cu noile probleme pe care trebuie sa le rezolve promotorii lui n secolul XX n Romnia, n special dupa 1918, tinnd seama de unele neajunsuri ale economiei de piata (mai ales inegalitatea de avere si de venituri), precum si de unele critici aduse liberalismului de adversarii lui (socialismul, nationalismul, radicalismul, marxismul etc.), noii liberali au ajuns la concluzia ca doctrina economica liberala trebuie sa tina pasul cu noile evenimente, sa aduca unele modificari principiilor liberale care s-au dovedit depasite. Principalele inovatii pe care le-au adus promotorii liberalismului romn n perioada interbelica doctrinei lor economice, se refera la accentuarea rolului statului n sprijinirea procesului de industrializare a tarii (deci justificarea interventionismului statal si a elementelor de dirjism) si luarea n considerare a unor probleme sociale care au aparut ca urmare a unor efecte negative ale economiei de piata (pauperizare si somaj, inegalitati n venituri) sau ale unor particularitati ale agriculturii nationale (slabiciunile micii proprietati rurale, saracia generalizata, datoriile masive ale taranilor fata de institutiile de credit). Referindu-se la necesitatea adaptarii permanente a doctrinei liberale la noile probleme economice, I.G.Duca spunea ca Liberalismul

fiind....prin esenta lui o doctrina de progres, nu este o formula rigida, un ce intangibil. Dimpotriva e ceva viu care trebuie mereu sa se adapteze nevoilor sociale, sa urmareasca neincetatele prefaceri ale vietii moderne, sa priceapa noile curente, sa le atraga, sa le ndrumeze. n acelasi sens s-a pronuntat si M.Manoilescu atunci cnd scria ca liberalismul a suferit ncercari teribile, care i dicteaza astazi imperios nnoirea si regenerarea. Forma sa regenerata va fi neoliberalismul. Prin urmare, neoliberalismul reprezenta doctrina moderna a Partidului National - Liberal, a marii burghezii industriale si financiare din Romnia, indiferent daca aceasta adera sau nu adera n mod formal la partidul respectiv. Pe baza cercetarilor ntreprinse, reliefam faptul ca liberalismul si neoliberalismul se aseamana din punct de vedere ,,strategic, ntruct concep desfasurarea activitatii economice pe baza libertatii si a ncrederii n puterea creatoare a personalitatii umane, deosebindu-se din punct de vedere ,,tactic prin metodele folosite, respectiv prin trecerea de la individualismul total la asigurarea libertatii tuturor, respectiv a ,,egalitatii de sanse, de la principiul ,,laissez-faire, laissez-passer la principiul interventionist etc. Referindu-se la acest ultim aspect, pe care-l considera esential, Stefan Zeletin scria n anul 1927 ca ,,politica interventionista este tocmai cea ce caracterizeaza n timpul de fata liberalismul nou neoliberalismul- burgheziei europene, n opunere cu vechiul liberalism clasic. Acesta din urma se marginea a sta privitor pasiv al vietii sociale, noul liberalism nsa intervine energic, spre a mpaca conflicte, a armoniza interese, a nlatura risipe, a alina suferinte scurt, spre a organiza. Organizarea este flamura sub care militeaza liberalismul nou al zilelor noastre. n calitate de doctrine politico-economice, iar apoi curente de gndire economicosociala, liberalismul si neoliberalismul sunt mult mai cuprinzatoare dect partidul politic liberal care le-a propovaduit. Curentul neoliberal de gndire economica din perioada interbelica a reunit un numar nsemnat de gnditori prestigiosi att din interiorul PNL, ct si din afara lui, apartinnd generatiei care a luptat pentru faurirea Romniei Mari, cum au fost fratii I.I.C. Bratianu (1864-1924) si Vintila I.C. Bratianu (1867-1930), I.N. Angelescu (1885-1930), dar si unor generatii mai tinere care s-au afirmat dupa Marea Unire din 1918, cum au fost Mihail Manoilescu (1891-1950), Stefan Zeletin (18821934), Gheorghe Tasca (1875-1951), Victor Slavescu (1891-1977), Mitita Constantinescu (1890-1946). n ciuda denumirii asemanatoare, gndirea economica neoliberala romneasca se deosebeste substantial de neoliberalismul european n sensul ca prin metodele de rezolvare a problemelor economice (mai ales interventia masiva a statului si protectionismul vamal) se apropie mai

mult de orientarea dirijista. O dovada n acest sens este aprecierea facuta de Gh.N. Leon ntr-un articol din anul 1932 (,,Economie libera sau economie dirijata), unde scrie ,,Sistemul economiei organizate preconizat cu talent de colegul nostru d-l M.Manoilescu, daca nu este frate bun cu sistemul economiei dirijate, are totusi o strnsa legatura de rudenie cu el. Practic, putem concluziona faptul ca gndirea neoliberala apara economia moderna de piata bazata pe proprietatea privata si libertatea de actiune a agentilor economici, fara a absolutiza nsa aceste doua trasaturi, preconiznd interventia masiva a statului n economie, att n legatura cu dezvoltarea industriei nationale si protejarea ei de concurenta straina, ct si pentru nfaptuirea echilibrului social pe plan intern (solidarismul politic, juridic, social-economic). De asemenea, reliefam faptul ca neoliberalii urmareau si sporirea eficientei comertului exterior al Romniei, fiind convinsi de posibilitatea organizarii rationale a economiei prin masuri de control (dirijare) exercitate de stat, ndeosebi asupra fluxurilor comertului exterior al tarii pentru a atenua si a nlatura apoi ceea ce Mitita Constantinescu numea ,,dezvoltarea asimetrica (inegala) a diferitelor ramuri si subramuri ale economiei nationale. Prioritatea acordata industriei nationale si atentia deosebita acordata relatiilor economice internationale ale tarii noastre au facut ca, aparnd interesele marii burghezii industriale si financiare, respectiv segmentul cel mai dinamic din economia de piata, gndirea neoliberala sa apere, ntr-o masura nsemnata, interesele nationale fundamentale ale statului romn interbelic. n cadrul lucrarii realizate, am evidentiat faptul ca, din analiza dezvoltarii fortelor de productie ntre anii 1934-1938, prin prisma consecintelor sale finalizate, concretizate n structura economiei nationale, constatam: pe de o parte, comparativ cu anii anteriori, sporirea ponderii activitatilor neagricole n general si a celor industriale n special n economia nationala a Romniei si, pe de alta parte, amplificarea formelor capitaliste de organizare a productiei. A crescut productia industriala si agricola, s-a accentuat procesul de concentrare a capitalului si a productiei, mai ales n ramurile extractiva si prelucratoare, s-a intensificat formarea monopolurilor. Totodata, sub imboldul cerintelor de intensificare a productiei agricole si accentuarea integrarii acesteia n economia de schimb, s-au facut noi pasi si pe calea lichidarii ramasitelor feudale din agricultura. A crescut ponderea muncii salariate n agricultura si s-au produs usoare deplasari ale culturilor spre plantele tehnice si, n general, spre forme de exploatare mai intensiva. Am ncercat, de asemenea, sa reliefam rolul foarte important jucat de statul roman si de guvernarea liberala (1934-1938) n efortul

major de modernizare economica si, n special, industriala, pe toate caile posibile legislatie, facilitati acordate societatilor industriale, tarif vamal etc. Statul romn, dispunnd de un important patrimoniu economic industrial, de transport si comunicatii, comercial, agrar etc., evaluat n 1938 la peste 180 miliarde lei a devenit cel mai important cumparator al produselor industriei prelucratoare pentru ntreprinderile, ct si pentru institutiile sale: armata, ministere administrative si economice, administratia locala si unitatile sale economice, de servicii. Daca n perioadele anterioare, statul contracta comenzile pentru utilajul necesar cailor ferate, nzestrarii armatei etc. n strainatate, ncepnd cu deceniul patru aceste comenzi sunt cu prioritate realizate pe piata interna, industriei nationale. Gh.Dobrovici, reputat specialist n domeniul finantelor, sublinia ca activitatea economica privata este strns legata de activitatea normala a statului ntruct daca Statul, cel mai important client al industriei particulare nu face fata angajamentelor sale aceasta activitate lncezeste. Bugetele de stat au constituit o sursa prioritara de finantare a unor mari industrii, dar si un instrument de redistribuire a venitului national n favoarea marelui capital; se apreciaza ca la sfrsitul deceniului patru, ntre 20-25% din venitul national trecea prin sistemele bugetelor de stat. Important pentru orientarea industriei sunt comenzile si achizitiile massive realizate de stat, mai ales ramurilor industriei grele: carbonifera, pentru combustibil (80% din productia nationala de carbuni era consumata de caile ferate), metalurgica (70% din comenzi erau destinate nzestrarii cailor ferate, dotarea cu armament si material al armatei), industriei chimice, de materiale de constructii, textile si pielariei etc. Integrarea statului att de adnc n viata economica a Romniei scoate n evidenta fenomenul major al dezvoltarii puternice a capitalismului de stat, fara de care nu poate fi analizata cu rezultate pozitive si nteleasa evolutia economica a tarii, particularitatile sale si o suma ntreaga de consecinte sociale si politice ale perioadei. La sfrsitul deceniului patru, industria romneasca ncheia prima faza a industrializarii sale (a dezvoltarii industriei usoare) si trecea la urmatoarea dezvoltarea industriei grele, n special a siderurgiei, metalurgiei, chimiei, energiei electrice, materialelor de constructii etc. Totusi, perioada interbelica, n care Romnia a nregistrat progrese incontestabile, a fost prea scurta pentru a produce transformari radicale, mai ales daca avem n vedere ca, din cele doua decenii, doar aproximativ zece ani au reprezentat crestere peste nivelul antebelic.

Romnia anului 1938 se afla pe traseul evolutiei ntre societatea agrara traditionala, ntrziata si cea dezvoltata economic, industrializata si urbanizata.