88 de ani de la inceputul rascoalei de la Tatarbunar

MOLDOVA NU A UITAT

Anul acesta, in centrul atentiei politicienilor si istoricilor de la curtea coalitiei guvernamentale au fost, desi selectiv si tendentios, unele evenimente istorice. Ca multor romani si inca basarabeni care n-au facut disidenta in perioada sovietica, dar au fost si atunci la curte, acestora le place foarte mult sa se victimizeze. Da!, asa-i romanul de la noi!

Acestia tind sa-i atribuie viciul victimizarii intregului popor al Republicii Moldova. In acest scop au scris si au vorbit foarte mult de asa-numita perioada a comunismului totalitar, de pretinsele crime pe care le-a savirsit regimul respectiv impotriva poporului moldovenesc. Tot ei, pina la perestroika lui Gorbaciov, laudau din rasputeri orinduirea comunista ca cea mai luminoasa perioada din istoria noastra si se straduiau din rasputeri sa demonstreze cit de oribil era pe timpul romanilor.

Este adevarat ca in timpul regimului comunist s-au comis si grave incalcari ale drepturilor omului, condamnate, printre altele, de insisi comunistii. Insa aceste ilegalitati nici pe departe n-au fost de asemenea proportii asupra carora insista istoricii de curte. Dar, totodata, o alta perioada istorica, cea interbelica, adica din anii 1918-1940, care a fost si mai totalitara decit cea sovietica, acesti istorici si politicieni ori o uita, sau chiar daca isi aduc aminte de ea, o reflecta, de asta data ca ca o perioada de prosperitate a poporului moldovenesc. Insa realitatea istorica a fost diametral opusa si nu vad de ce ar trebui s-o lustruiasca cei care se declara partasi ai dreptatii si democratiei?

Adevarul este ca moldovenii basarabeni s-au aflat toti acesti 22 de ani in conditiile starii de asediu, similara cu cea din timpul razboiului. Ei au fost lipsiti de drepturi cetatenesti si libertati elementare, discriminati in comparatie cu cetatenii romani din Patria-Muma. Daca istoricii de curte i-ar fi pus pe masa domnului Mihai Ghimpu, Presedintele interimar al Republicii Moldova, documentele privind crimele savirsite de regimul romanesc, apoi seful statului semna un decret, in privinta zilei de 28 iunie, cu un alt continut, radical opus celui emis deja, sau indeobste renunta la aceasta idee. In orice caz, ar fi fost predispus la o meditatie serioasa. Istoricii de la curte au uitat postulatul lui Marcus Tullius Cicero, care ne povituieste ca : Prima lege a istoriei este sa nu indraznesti a spune neadevarul, iar a doua lege este sa spui tot adevarul.

Pentru a continua tema inceputa in numerele trecute am hotarit, in baza lucrarilor istoricilor moldoveni, sa scoatem in vileag doar cateva file din istoria perioadei interbelice. Sintem siguri ca aceasta informatie ii va pune pe ginduri pe multi oameni.

Rascoala de la Hotin

Cruzimea deosebita a ocupantilor s-a manifestat si in timpul inabusirii rascoalei de la Hotin. In decembrie 1918 in satele judetelor Hotin si Soroca sau inregistrat nemultumiri de politica impozitelor, rechizitelor produselor agricole si faradelegilor jandarmilor romani. Tulburarile taranesti au condus la o rascoala care a inceput pe 19 ianuarie si in patru zile a cuprins peste o suta de sate din ambele judete, inclusiv localitati mari cum sint Ocnita, Otaci si Secureni. In multe sate din judetele mentionate sau format detasamente inarmate de voluntari in frunte cu soldatii intorsi la vatra de pe front. Detasamente ale taranilor inarmati au fost formate in Cliscauti, Rocsina, Dincauti, Dancauti, Zarojan, Cristeneti, Ceponoasa, Andol, Prigorodoc, Vladicina, Nedobauti, Malineti, Hotin etc.

In noaptea spre 6(19) ianuarie rasculatii au eliberat tirgusorul Otaci. In timpul luptelor pentru localitatea Otaci a cazut in lupte generalul roman Poietas, care comanda trupele din aceasta regiune. De la Otaci, rasculatii, unindu-se cu detasamentele de voluntari din satele din imprejurimi, au pornit in doua coloane, una spre Soroca si alta spre Ocnita. Un esalon capturat la Otaci a fost reutilat in tren blindat care insotea coloana rasculatilor ce se misca spre Ocnita. Catre 23 ianuarie rasculatii elibereaza de trupele romane circa 20 de sate si centrul judetean Hotin. Este format organul de conducere a rascoalei Directoria, care declara nelegitima anexarea de catre Romania a Basarabiei si proclama restabilirea libertatilor democratice in teritoriile eliberate, trecerea pamintului in miinele taranilor, crearea armatei populare. Numarul rasculatilor a intrecut cifra de 30 mii. Directoria s-a adresat guvernelor SUA, Frantei si Angliei pentru a-i sustine in organizarea unui plebescit (un referendum) in Basarabia.

Ocupantii au adunat mari forte pentru a inabusi rascoala. Operatiunea militara impotriva rasculatilor la care participau forte insemnate ale armatei romane, inclusiv artileria grea, a fost condusa de generalul Davidoglu, stupid si feroce. Rasculatii nu erau bine inarmati. Utilizind artileria, armata romana a nimicit 22 de sate. Cu restul urma rafuiala. In satul Beleuti, pentru a nu-l devasta, ofiterii au cerut o contributie de 5000 ruble. In satul Cruglic armata a confiscat de la populatie toata averea, inclusiv imbracamintea, incaltamintea si produsele alimentare. Ziarul LHumanite scria in 1919 ca Intr-un sat, dupa ce prin el a trecut un detasament de represali,i au ramas morti 58 de oameni, dintre care trei femei si un copil. In satele Nedabauti si Rucsin jandarmii

au impuscat a cite 200 de oameni in fiecare. Satele Otaci, Stauceni, Dolineni, Caplevka, Doroban, Mirautii de Sus au fost pustiite. Taranii din satul Dolineni, in frunte cu preotul, cu icoane, cruci si prapure in miini, au iesit in calea armatei, implorind comandantii sa nu admita rafuiala. Insa jandarmii si ofiterii nu au putut fi induplecati. In coloana pasnica a taranilor s-a tras cu foc de arma, omorind citiva tarani, inclusiv preotul, iar armata a jefuit satul. Tot in acest sat adolescentii mai mari de 14 ani, circa 1000 de persoane, au fost impuscati fara judecata. Pentru a-si salva viata, oamenii propuneau bani. Ofiterii luau bani de la unele si aceleasi persoane de citeva ori si pina la urma tot le impuscau. Taranii din satul Prigorodoc, pentru promisiunea de a le cruta satul si a le salva viata si proprietatile, au platit ofiterilor 10.000 ruble, iar satul nu numai ca a fost jefuit, dar a mai fost si ars totalmente. In satul Naslavcea jandarmii au impuscat 75 de oameni si au inecat in Nistru 18 oameni. La statia caii ferate din Noua Sulita au fost impuscati 165 de feroviari. Cei ce urmau sa fie impuscati erau mai intii dezbracati de haine, pentru ca acestea sa nu fie gaurite de glonte si murdarite de singe, iar apoi ii tineau pe arestati dezbracati citeva ceasuri la frig, acestia asteptindu-si moartea. Cadavrele erau aruncate in fintini si gropi comune.

Un batrin, maistru-lacatusi la statia caii ferate Ocnita, a fost pirit ca ar fi conducator al rasculatilor. Jandarmii l-au arestat si fara a-l ancheta a fost stropit cu gaz lampant si ars de viu.

O patrula militara de cavalerie, descoperind in padurea de langa satul Sireuti, in casa si sura padurarului, unde au dat busna, 60 de femei cu copii ascunsi, au incendiat cladirile si i-au ars pe toti de vii. Linga satul Ceponasi, dupa ce au fost incendiate casele, jandarmii au aruncat in moara cuprinsa de flacari doi muncitori, iar linga moara au impuscat peste o suta de oameni. Pe drumuri si strazi zaceau cadavre, iar ocupantii nu permiteau sa fie inmormintate. Sa le manince ciinii!, -raspundeau jandarmii la cererea rudelor de a le autoriza inmormintarea. Multe cadavre au fost sfirtecate in bucati, gurile victimelor fiind ticsite cu cartuse. Oamenii erau arsi de vii, fiind siliti sa se adune cu zecile in case, carora li se dadea foc din toate partile.

Cucerind Hotinul, armata a incasat de la populatie contributie de rascumparare. Desi contributia a fost platita, soldatii au inceput arestari si executii, fara judecata, pe cei care ii suspectau ca ar fi participat la rascoala. Noaptea prin partile Hotinului era lumina ca ziua din cauza vapailor incendiilor.

Familiile rasculatilor, ramase intimplator in sate, erau impuscate fara nici o crutare, indiferent de virsta sau sex. Participantul la rascoala E.Mironciuc, fiind nevoit sa se ascunda de jandarmi in oras, a scris in amintirile sale: _ca el vedea nu o data, cum sub escorta soldatilor ofiterii romani duceau grupuri intregi de arestati pe teritoriul cetatii ruinate a Hotinului. De acolo nimeni nu se mai intorcea inapoi. Oamenii care locuiau in apropierea cetatii imi povesteau ca acolo erau dusi arestati foarte des si atunci se auzeau strigate, chemari de ajutor, care erau inabusite de impuscaturi. Aceste marturii isi gasesc confirmarea in una din comunicarile oficiale ale Romaniei despre evenimentele de la Hotin si care se refera la faza initiala a operatiunii de reprimare a rascoalei: Miscarea bolsevica din judeti este reprimata sapte sate au fost facute una cu pamintul. Sint omoriti 500 de rasculati. Razbunarea trupelor noastre continua. Insa si dupa data publicarii acestui comunicat arestarile, executiile si incendierea satelor continua. Jandarmii si soldatii ii impuscau si pe refugiati, inecau femeile, copii, batrinii si barbatii care incercau prin diferite mijloace sa treaca Nistrul si sa se ascunda in satele din stinga riului. Despre cruzimea jandarmilor si soldatilor romani a scris in anul 1927 si anticomunistul francez Gustav Guatherot: ...pe malurile Nistrului au fost executati prin sfisiere in patru, impuscati si arsi de vii mii de comunisti. Ce-i drept, Gustav Guatherot incearca sa-i indreptateasca pe jandarmii romani, afirmind precum ca acestea erau nevoiti sa puna bariera patrunderii bolsevicilor in Basarabia.

Idei asemanatoare cu ale lui Gustav Guatherot avea si fostul prim-ministru al Romaniei Marghiloman, care scria in zilnicul sau: Marele Stat Major comunica ca trupele noastre continua opera de razbunare. Apare intrebarea, daca moldovenii aveau dreptul la autodeterminare si sint frati cu romanii, in ce baza ultimii isi asuma dreptul a le impune moldovenilor in ce mod acestia sa se foloseasca de acest drept?

Generalul Shina, comandantul trupelor dislocate la nordul Basarabiei, la 1 februarie 1919, cind a fost ocupat Hotinul de armata romana, a publicat un apel catre populatie, in care scria: _ ca acele sate, unde se va inregistra vreo impuscatura asupra trupelor, vor fi devastate, locuitorii vor fi impuscati, avutul va fi confiscat, iar locuintele distruse. Credem ca un martor mai bun al faradelegilor savirsite de armata de OCUPATIE nu exista.

De tot in oameni si pierzindu-si majoritatea

timpul inabusirii rascoalei au fost executati 11 mii de 50 mii au fost nevioiti sa se refugieze peste Nistru, casele, paminturile si proprietatile. Mii de tarani, printre care absoluta nevinovata, au fost istoviti in inchisori, trimisi la ocna,

urmarindu-se scopul de a-i invata minte cum nu trebuie sa procedeze in continuare la sinul Patriei Mama.

Ceva mai tirziu, la 27 martie 1942, in cadrul unei sedinte a Consililui de Ministri, Ion Antonescu a recunoscut ca din cauza crimelor comise de armata si jandarmi condusi de generalul Davidoglu in timpul inabusirii rascoalei de la Hotin, Romania mai n-a pierdut Basarabia, deoarece Conferinta de pace de la Paris in 1919 a considerat ca romanii sint salbatici.

Rascoala de la Bender

Dupa inabusirea rascoalei de la Hotin, Siguranta romana a intreprins arestari in masa pe intreg teritoriul Basarabiei. In februarie - martie 1919 agentii Sigurantei raportau ca in satele Manziri, judetul Bender, Temeleuti, Pirjolteni, Gorodiste, Cioresti, Varzaresti, Sipoteni si Volcinet din judetul Chisinau, Mascauti, judetul Orhei si mai multe sate din Judetul Ismail s-au inregistrat tulburari taranesti. In urma ciocnirilor cu jandarmeria si armata romana s-au inregistrat jertfe omenesti.

O revolta puternica a populatiei impotriva interventiei armatei romane a fost rascoala de la Bender, care a inceput la 27 mai 1919. Detasamentele inarmate ale muncitorilor feroviari au ocupat gara, de unde fugeau jandarmii romani, au atacat garnizoana din cetate, fortind trupele care se aflau acolo sa se predeie, apoi au luat gara, posta, trezoreria si Primaria orasului. Sectiile de politie romana a orasului au fost lichidate. Rasculatii l-au prins si l-au executat pe seful Sigurantei romane din Bender, Popescu, cunoscut prin cruzimea sa. Dotarea rasculatilor cu arme a fost nesatisfacatoare, in fond cu arme usoare, iar unii nici pe acestea nu le aveau. De partea rasculatilor trecusera o parte neinsemnata din soldatii romani si francezi.

Impotriva rasculatilor au fost aruncate forte considerabile ale armatei romane. Din partea armatei franceze au participat la inabusirea rascoalei puscasi algerieni si legionari polonezi. Mai intii orasul timp de citeva ore a fost supus unui tir de artilerie dupa care a inceput ofensiva trupelor dislocate in jurul Benderului. Lupta a fost grea si inegala. O buna parte din rasculati au cazut in luptele de starda. Dupa cucerirea orasului, a inceput rafuiala cu rasculatii si populatia civila. In cetatea din Bender detasamentele de represalii l-au impuscat pe fiecare al zecelea din cei retinuti, fara a-i cruta chiar si pe

acei care, raniti fiind, se aflau in spitale. In total au fost executati, fara ancheta si judecata, 150 de oraseni.

O parte din rasculatii raniti au fost ridicati si ascunsi de catre personalul spitalului evreiesc din oras, dar tradati de catre provocatori. Pentru ascunderea si tratarea lor, personalul spitalului a fost dat pe mina tribunalului militar. Dupa inabusirea rascoalei citeva sute de oameni au fost arestati. A fost organizat un proces al celor 108. Tribunalul militar i-a condamnat pe 17 detinuti la moarte, iar pe ceilalti la mari termene de inchisoare si munca silnica.

Rafuiala crunta cu acest grup de rasculati a provocat un protest impotriva actiunilor criminale ale Sigurantei romane. Tribunalul a fost nevoit sa reexamineze dosarele a 39 de condamnati. Procesul de casatie a celor 39 (din 108) a constituit o lovitura pentru oligarhia romana. Avocatul N.D.Cocea, in cuvintarea de la proces, a demascat barbaria regimului instaurat in tinut: Avem oare dreptul sa cerem basarabenilor, rusilor, evreilor si chiar moldovenilor basarabeni ca ei sa-i iubeasca pe romani si sa-i prefere rusilor? Ce am facut noi in acei doi ani de administrare romana pentru a cistiga simpatiile basarabenilor? Ei au avut o tara libera, revolutia rusa le-a oferit drepturile si libertatile. Dar ce li s-a dat in schimb? Jandarmi! Agenti ai sigurantei! Perceptori hrapareti! Toti banditi din vechea Romanie! Si acum doriti sa fiti iubiti? Doriti ca basarabeanul sa iubeasca pumnul si calciiul jandarmului?... In continuare el a mentionat: Daca intr-adevar acesti complotisti doreau eliberarea Basarabiei, atunci nu aveti dreptul sa-i condamnati. Basarabia trebuie salvata nu de dinsii, dar de jefuitori si criminali.

Dupa rascoala din Bender, jandarmii s-au apucat de facut ordine si in alte localitati, fara a economisi cartuse. Astfel, in tirgul Cetatea Alba, la Chisinau, Edinet si satul Troianul Nou jandarmii au impuscat 120 de oameni pentru a-i speria pe ceilalti. In pofida acestui fapt, lupta impotriva ocupatiei nu incetase. In anii 1920-1923 ciocnirile armate in Basarabia au avut loc in 120 de localitati.

Rascoala de la Tatarbunar

Nemultumirea populatiei crestea din zi in zi si s-a soldat cu cea mai mare rascoala, care a inceput pe 16 septembrie 1924, in sudul Basarabiei si a cuprins vre-o 200 de sate cu centrul la Tatarbunar din sudul Basarabiei. Pe un teritoriu considerabil, rasculatii au instaurat puterea poporului, au proclamat Republica Sovietica Moldoveneasca. Inabusirea rascoalei a fost pregatita ca o operatiune speciala de razboi condusa de generalii romani Petrescu si Rudeanu, ultimul dictator militar al Basarabiei, asistati de amiralul Gavrilescu, care comanda flotila de pe Dunare si sustinea cu focul artileriei de bord trupele terestere. In coordonarea actiunilor jandarmilor a participat nemijlocit G.Tatarescu, viceministru de interne.

Pentru a inabusi rascoala, au fost folosite citeva divizii de infanterie si cavalerie, artileria grea, navele flotei dunarene si arma chimica. La inceput au fost intreprinse operatiuni pentru a-i diviza pe rasculati in grupuri izolate si a nu permite taranilor din alte sate sa adere la ei. Treptat, miscinduse de la sud spre nord, trupele se rafuiau cu fiecare sat in parte.

Incercarea unor subunitati ale armatei romane pe 18 septembrie de a patrunde, din partea lacului Sasic, spre Tatarbunar, nu s-a incununat cu succes. In imprejurimile Tatarbunarului trupele romane s-au ciocnit cu o rezistenta inversunata. Taranii au aparat cu barbatie centrul rascoalei. Atunci comandamentul armatei romane a aplicat artileria grea, care a bombardat localitatea si a intreprins atacul cu gaze asfxiante. In timpul asaltului Tatarbunarului au fost omoriti peste 3000 de oameni. Oraselul era in flacari. Terminind rezervele de munitii, rasculatii, spargind frontul armatei romane, au iesit din incercuire, au parasit Tatarbunarul si s-au indreptat in doua directii, sperind sa largeasca numarul de sate care vor adera la ei.

In Tatarbunar armata a scos din case circa 1600 de locuitori, barbati, femei si copii si i-au minat in ograda bisericii. Martorul ocular I.Cioara isi aminteste ca ...Ostasii romani au deschis focul din mitraliere asupra multimii. Rasunau gemetele si strigatele ranitilor. Rafale de mitraliere. Tipete ingrozitoare de femei si copii. Numai in prima zi in curtea bisericii au fost impuscati 89, iar pe strazi 200 de oameni. Apoi au urmat patru zile de rafuiala cu rasculatii din celelalte localitati ale sudului Basarabiei. Autoritatile romane au arestat 1621 de oameni din 35 de localitati pentru a organiza un proces, care avea menirea sa dovedeasca ca rascoala este mina Moscovei. Arestatii au fost supusi unor torturi bestiale. Rasculatii erau arsi de vii in edificiile pe care le aparau, impuscati sub pretextul ca au incercat sa evadeze de sub excorta ori arestati si impuscati fara vre-o ancheta. Taranii erau aruncati in subsoluri in care mureau prin sufocare. Intr-un beci de la

marginea Tatarbunarului au fost inchisi 120 de oameni. Acei, care veneau la usa beciului, pentru a inghiti o gura de aer, erau loviti de jandarmi cu baioneta in fata. Pina dimineata au ramas in viata doar 35. In satul Plahtievca jandarmii i-au inchis pe tarani in beci si i-au omorit cu gaze. Si cazuri de acestea au fost multe. Cadavrele erau incarcate in carute si aruncate in groapa comuna. Printre victime erau si oameni vii, care-si pierdeau cunostinta, insa calaii ii ingropau impreuna cu cei morti. Jandarmii care pazeau rasculatii se imbogateau care cum putea. Pentru o cana de apa oferita celor retinuti ei luau 3-4 mii lei. Unul din intemnitati, de exemplu, a scapat din beci, platind mita 20 mii lei si oferind doi porci.

Peretii din clasele scolii din Tatarbunar, pe jumatate arsa, unde au fost inchisi arestatii, au devenit rosii de singe. S.A. Soga, participant la rascoala, isi amintea ca _fiind arestat si adus in cladirea scolii, nu l-a recunoscut pe prietenul sau Nichita Scolnic, pina ce acela nu s-a numit singur, - atit de desfigurat era.

Martorii oculari ai evenimentelor isi aminteau ca pe strazile Tatarbunarului puteai vedea ...numai jandarmi beti si agenti ai sigurantei cu mutre fioroase, iar locuitorii ce mai ramasesera in viata se inchideau in case si nu numai ca nimeni nu iesea afara, dar se parea ca nimeni nici nu respira in vremea aceasta, fiecare era numai ochi si urechi in asteptarea jandarmilor.

In satul Akmanghit au fost arestati 35 de oameni. 23 dintre ei au fost spinzurati de copaci in vazul satenilor. Celorlalti, dupa ce i-au inmormintat pe tovarasii lor, li s-a ordonat sa-si sape gropi. Dupa aceasta munca au fost siliti sa ingenuncheze. In aceasta pozitie deasupra gropilor, in care urmau a fi inmormintati, si cu armele jandarmilor la ceafa, li s-a luat interogatoriul. Taranii au fost nevoiti sa semneze procesele-verbale pregatite de siguranta. Apoi au fost dusi la inchisoare, unde li s-a tras o bataie sora cu moartea. In urma batjocurilor si torturilor 10 tarani au murit in inchisoare, doi si-au pus capat zilelor, i-ar trei si-au iesit din minti.

Pe taranul Vasile Ciumaga jandarmii l-au batut trei ziler in sir, silindu-l sa semneze marturisirea ca a ridicat in satul sau rascoala taranilor, indeplinind o misiune primita de peste Nistru. Cind el a refuzat s-o faca, jandarmii i-au violat sotia in vazul lui, pe urma au batut-o in mod salbatic, iar pe sotul ei l-au batut cu veriga de otel pina cind acela si-a dat sufletul.

Chiar si Vaida-Voievod, fost de multe ori prim-ministru al Romaniei, personalitate reactionara, a fost nevoit in 1925 in Parlament sa recunoasca: Biciul tarist stia sa-si faca treaba, dar in comparatie cu jugul roman de asuprire, care bintuie acum in Basarabia, acest bici pare a fi o jucarie. Problema nationala in Basarabia se rezolva numai prin focurile de arma. Credem ca afirmatiile in privinta unirii benevole a unui si acelasi neam sunt o provocare nerusinata.

Anri Barbus in cartea sa Calaii consacrata demascarii faradelegilor savirsite de jandarmii si armata romana in Basarabia, inclusiv la Tatarbunar, scria: _ Ofiterul roman Morarescu in curs de doi ani, cit a prestat servicii in Basarabia, a omorit cu mina lui 33 de oameni. Capitanul de jandarmi Zlivoga a torturat cu cruzime 100 de pescari din satele din zona deltei Dunarii. Plutonierul Ion Popa se rafuia cu victimele fringindu-le miinile si picoarele si abia dupa aceea le omora. Cartea scriitorul francez contine multe exemple similare documentate la fata locului si care dovedesc cruzimea regimului de ocupatie romanesc.

Conform datelor oficiale romanesti, in primii zece ani de ocupatie armata romana a nimicit 30 mii de oameni, in mare parte pasnici. Dar statistica oficiala nu lua in calcul numarul destul de mare al victimelor arestate fara sanctiunea procurorului si executate fara judecata si fara proces verbal, sau impuscate in momentul cind au incercat sa evadeze, aruncate sub gheata Nistrului, in lacuri si fintini, deoarece nu erau inregistrati in mod oficial. Este evident ca datele statistice au fost diminuate. Insa doar de foamete si boli, in toata perioada ocupatiei romane, au murit circa 200 mii de oameni, iar torturilor au fost supusi 207 mii, din care 22 de mii au decedat.

Procesul celor 500 si reactia internationala

Inabusind cu cruzime rascoala de la Tatarbunar, ocupantii arestau sute de oameni. Ei au inscenat un proces grandios, care a intrat in istorie sub denumirea de procesul celor 500. Autoritatile aveau intentia, pe de o parte sa dovedeasca opiniei publice internationale ca rascoala a fost organizata, chipurile, de Moscova, si de alta parte sa bage spaima in populatie pentru a o domina si infringe.

Arestarile rasculatilor, in majoritatea cazurilor nedocumentate, erau insotite de executari in masa, chinuri crunte si jaf, si au durat pina in luna mai 1925. In

urma denunturilor agentilor sigurantei au fost arestati toti locuitorii ramasi in viata si care participasera la rascoala impotriva regimului de ocupatie romanesc.

Jandarmii si politia, pentru a obtine de la arestati declaratii necesare, foloseau niste metode de tortura imprumutate de la inchizitia medievala. Pentru a obtine de la arestati declaratiile necesare, acestia erau tinuti fara apa potabila si hrana zle intregi si batuti cu bete si verigi de metal. In timpul interogatoriului detinutilor nu li se scoteau catusele. In timpul anchetei preliminare erau supusi torturilor nu numai arestatii, dar si martorii, care erau locuitorii satelor si tirgurilor. Cei care refuzau sa recunoasca in scris acuzarile ce li se intentau, dupa torturi chinuitoare erau impuscati.

In cartea lui Anri Barbus si pe paginele ziarelor timpului sint descrise diferitele feluri de tortura aplicate detinutilor de organele represive romanesti impotriva detinutilor politici: 1). Erau batuti cu vergile de fier infasurate in guma, pina cind ii tisnea singele din urechi; 2). In urechi i se turna apa clocotita sau ulei fierbinte; 3). In limba i se virau ace; 4). Erau batuti la talpi. Dupa primele 50 de lovituri de obicei detinutului i se umflau picoarele. Atunci arestatul trebuia sa le infunde intr-un vas cu apa rece, iar apoi sa umble prin camera ca picioarele sa se dezumfle. 5). Arestatii, dupa ce erau snopiti in batai, erau bagati intr-un butoi, in doagele caruia erau batute cuie cu ascutisul inauntru, si dat de-a dura; 6). I se stringeau miinile cu niste manusi de fier speciale, pina cind i se rupeau falangele; 7). Arestatului i se stringeau cu clestele organele sexuale; 8). Femeilor li se introduceau verigele de fier incinse in organul sexual; 9). Femeile erau spinzurate de parul capului; 10). Adolescentii prinsi de urechi erau ridicati pina ajungeau la tavan; 11). Arestatul era silit sa stea desculti pe plita incinsa de foc sau sa stea mult timp desculti afara pe gheata sau zapada; 12). Arestatului i se bagau luminari aprinse pe nas;

13). Arestatul era aruncat intru-un cazan cu apa fierbinte; 14). Detinutului i se smulgeau cu clestele bucati de carne de pe corp; 15). Femeilor li se taiau sinii, li se smulgea parul din cap; 16). Arestatilor li se puneau oua fierbinti subtiori, producindu-le dureri grave.

Astazi la noi se stie foarte mult despre activitatea lui Ejov si Beria in anii 1937-1938, iar activitatea jandarmilor romani, adica a fratilor romani, cu mult mai productiva si ingenioasa in torturi, nu se doreste a fi cunoscuta.

Desi ministerul de interne a fost nevoit sa recunoasca ca au fost arestati 1 621 de oameni din 35 de localitati, invinuiti de participare la rascoala, aceste date sunt minimalizate, deoarece ele reflecta situatia doar pana la prima jumatate a anului 1925, in timp ce arestarile au continuat pina in 1928.

Procesul impotriva rasculatilor a inceput la 24 august 1924 si a durat pina la 2 decembrie a aceluiasi an. Speriate de eventualele tulburari ale populatiei, autoritatile au decis desfasurarea procesul in curtea inchisorii. In jurul inchisorii a fost pusa o paza din ostasii regimentului de infanterie.

Rasculatii la proces au demascat politica jefuitoare si teroarea singeroasa a administratiei romanesti in Basarabia. Detinutul N. Lisovoi, la intrebarea presedintelui tribunalului militar, ce l-a facut sa puna mina pe arma, a raspuns: Foamea. Pe tarani ii considerati drept dobitoace, - spunea el, - Jandarmii vostri ne bateau la fiece pas, ne luau piinea cu carutele, fara sa plateasca un ban. Impozitele, amenzile ne ruinau casele si ne sileau sa vindem ultima vita... Desi procesul se declara public, accesul la sedintele tribunalului era strict limitat.

Presedintele Ligii drepturilor omului din Romania C.G.Costa-Foru, in pledoria de la procesul celor 500 a spus: Daca pe dreptate vom compara regimul rus din Basarabia cu cel romanesc, apoi trebuie sa recunoastem, fara a leza sentimentele noastre patriotice, ca pe timpul regimului rus a fost mai bine... Oamenii s-au rasculat impotriva chinurilor nemeritate pe care trebuiau sa le indure. Analizati fiecare caz in parte si vedeti daca a fost omul in drept sa se rascoale? Puneti-va in locul lui. Eu in locul lui tot ma-s rascula.

La adresa guvernului roman si a tribunalului militar din Chisinau sosisera numeroase proteste din partea opiniei publice din Franta, Germania, Austria, Belgia, Anglia, SUA, Japonia. Cei mai buni avocati din multe tari au declarat ca sint gata sa apere in judecata victimele Tatarbunarului. Astfel, in septembrie 1925 a sosit la Chisinau Henri Torres, avocat francez, republican prin conceptiile sale politice, si profesorul Ezia Riboldi, deputat italian in parlament, cu scopul sa ieie apararea rasculatilor la judecata, insa guvernul Romaniei nu le-a permis acest lucru.

In apararea victimelor autoritatilor romane s-au ridicat reprezentantii intelectualitatii europene: Anri Barbus, Romain Rolland, Albert Einstein, Theodor Dreiser, Bernard Show, Louis Aragon, Thomas Mann, Epton Bill Sinclair, Paul Eluard, Mihail Sadoveanu etc.

Un rol deosebit in apararea rasculatilor a avut-o delegatia opiniei publice europene compusa din Anri Barbius, scriitor francez, Leon Vernochet, profesor, Paul Lami, avocat din Bruxelles. Delegatia venise fiind autorizata de organizatiile obstesti sa verifice autenticitatea stirilor alarmante, care s-au raspindit in toata lumea in legatura cu faradelegile din Basarabia si monitorizarea procesul celor 500. Ei au avut intilniri si convorbiri cu rasculatii din unele inchisori ( nu la toate li s-a permis) cu activisti obstesti si avocati din Basarabia si Romania, cu taranii din satele arse de jandarmi si armata, cu membrii guvernului roman si deputatii parlamentului. Ei au acumulat multe documente elocvente, care demascau regimul colonial si criminal al autoritatilor romane din Basarabia.

In cartea sa Calaii, aparuta in 1926 Anri Barbius a informat opinia publica internationala despre adevarata stare de lucruri din Basarabia, despre teroarea, torturile si nimicirea in masa a populatiei tinutului de ocupantii romani. Fiind la Chisinau la o intilnire cu orasenii, scriitorului i sa transmis o foaie de hirtie pe care era scris: In sfirsit am aflat despre sosirea Dumneavoastra... Frica de a fi demascat l-a impus pe guvernul roman sa va interzica accesul in inchisoarea in care ne aflam... Insa noi am gasit alte modalitati sa va aducem la conostinta despre abuzurile, teroarea si conditiile antiumane ale regimului stabilit de guvernul roman in inchisori pentru detinutii politici... Loviturile cu bita, zmulsul parului, loviturile cu capul de pereti, bataile cu picoarele pina la pierderea cunstiintei au scop de a scoate din noi recunoasterea atentatului asupra statului. Tu te-ai pronuntat in apararea noastra. Catusele de pe miini au devenit mai usoare. Iti multumim Anri Barbius!. Chiar si Albert Einstein in acea perioada a scris: In Basarabia s-a

produs un protest antiromanesc care a fost inecat in sange in 1924!. Ernest Hemingway intr-un articol din ziarul Toronto Star scria: ... acum Romania este nevoita sa tina cea mai mare armata din Europa, pentru a inabusi rascoalele noilor romani, care doresc numai una sa nu mai fie romani. Tot el in acelasi an scrie: Asuprirea basarabenilor de catre guvernul roman reprezinta cel mai mare rau, lichidarea caruia este problema vietii pentru Europa. Scriitorul german Felix Gollender in legatura cu evenimentele de la Tatarbunar a scris: Strigatele Basarabiei ajung pina in cer, si daca el ar exista, s-ar prabusi din cauza gemetelor si suferintelor aduse de ocupanti in acest tinut. Nu exista in lume asa om care ar fi in stare sa nu ia apararea poporului basarabean.

Rafuiala mirsava cu taranii in legatura cu rascoala de la Tatarbunar a continuat si in 1926. Din ordinul generalului Mircescu pe 25 ianuarie a avut loc judecata a 53 de participanti, care n-au asistat la primul proces, deoarece Siguranta nu aflase locul unde ei se ascundeau. Urmatorul, procesul celor 17, a avut loc in 1929.

Lupta impotriva regimului de ocupatie in anii 30-40

Dupa inabusirea rascoalelor de la Hotin, Bender si Tatarbunar indreptate impotriva autoritatilor de ocupatie in miscarea de eliberare a tinutului s-a inregistrat un declin. Un nou val reincepe la finele anului 1928. Drept confirmare ne serveste comunicatul ministerului de interne din noiembrie in care se exprima ingrijorarea de faptul ca in diferite colturi ale Basarabiei s-au intetit tulburari taranesti violente. Taranii luau samovolnic paminturile mosierilor si refuzau sa plateasca impozitele care, in opinia lor, erau exagerat de mari. La 30 decembrie 1928, mai mult de 6 mii de muncitori din Chisinau au participat la inmormintarea activistului sindical A.Tomov, omorit de Siguranta romana. Procesiunea s-a transformat intr-un grandios miting.

In decursul lunii ianuarie 1929 la Chisinau, Balti si Bender au avut loc mitinguri la care au participat mii de oameni, cerind amnistierea detinutilor politici. In luna august, din acelasi an, incep demonstratii politice de mare amploare. Autoritatile au incercat sa interzica sindicatele muncitorilor si au ocupat sediul Casei muncitorilor. In apararea sindicatelor au iesit peste 1500 de muncitori, care au patruns cu forta in sediul Casei muncitorilor. Autoritatile au trimis jandarmii si armata pentru a face ordine. Au avut loc ciocniri violente si armata a luat cu asalt Casa Muncitorilor, a arestat 253 de oameni, alti zeci de oameni au fost crunt batuti. Muncitorii au organizat o coloana de 3000 de

oameni care au insotit pe cei arestati mergind pe strada centrala si strigind Jos Siguranta. A doua zi la Chisinau a fost declarata greva in sprijinul muncitorilor arestati.

Incepind cu 1930 au loc manifestatii politice si economice de amploare ale muncitorilor cu lozinca Jos ocupantii romani! la care aderau si ceilalti oraseni. Grevele, demonstratiile politice, mitingurile la care se alaturau tulburarile haotice ale taranilor aveau loc anual pina in 1939. Prin actul de izgonire a agentilor fiscali, au culminat miscarile taranesti din satele Troian, Cojusna din judetul Chisinau, precum si intr-un sir de sate din tinuturile Soroca, Orhei, Cetatea Alba si Balti.

Daca in perioada 1920-1924 au avut loc 90 greve ale muncitorilor, majoritatea cu caracter politic, apoi in 1929-1932 circa 200, iar 1933- 1937 circa 150 de greve.

Se inteteste lupta impotriva impozitelor mari la sate. Sint inregistrate multe cazuri cind taranii acaparau in mod samovolnic pamintul, taiau padurile, stringeau roada de pe paminturile mosieresti, refuzau sa plateasca impozitele.

Demonstratiile politice furtunoase au avut loc in ianuarie-mai 1930 la Chisinau, Calarasi, Soroca, Lipcani, Larga, Cotelea, Drepcauti, Glinca si Balti. In urma acestor manifestatii au fost arestati 1716 oameni. La 4 aprilie acelasi an in satul Nimoreni, judetul Lapusna, perceptorul l-a omorit pe un taran, numai de atit ca acesta l-a rugat sa-i amine plata impozitului. La fel s-au rasculat impotriva impozitarii abuzive taranii din satul Baimaclia, judetul Cahul, sustinuti de taranii satelor Cuza Voda, Taraclia, Cagalia , Arcu de Sus, Arcu de Jos si si alte sase sate, dar au fost crunt reprimati de jandarmerie.

Ocupantii inabuseau cu toata cruzimea orice actiune a oamenilor muncii din Basarabia. Bunaoara, la 10 iulie 1930, impotriva demonstrantilor la Chisinau autoritatile au facut uz de arme multi oameni au fost raniti, iar un tinar a fost ucis. Citiva protestatari au fost arestati si legati de cozile cailor si tiriti pe caldarim. Pe urma au fost batuti cu patul armei pe tot parcursul drumului pina la sediul politiei.

In ianuarie 1932 la Soroca, granicerii romani au impuscat din ambuscada sase tineri: patru muncitori, un taran si o invatatoare, in momentul cind acestia incercau sa treaca pe malul sting al Nistrului. Aceasta crima a dus la declansarea grevei generale care a cuprins intreaga Basarabie, si care a coincis cu o mare actiune antiguvernamentala, soldata cu ciocniri violente cu jandarmeria, a taranilor din satele Chircaiesti si PlopStiubei, judetul Bender. La aceasta razvratire au participat peste 1500 de tarani. Dupa datele statistice numai in prima jumatate a anului 1932 au avut loc 170 de actiuni antifiscale ale taranilor din Basarabia. Autoritatile au raspuns cu represalii. Au fost arestati circa 1600 de oameni.

In legatura cu evenimentul de la Soroca deputatul roman cu conceptii politice de dreapta, Leanca a vorbit de la tribuna Parlamentului urmatoarele: Basarabia intreaga este scoasa de sub scutul legilor. Cel mai pasnic cetatean basarabean, lipsit de orice mijloc de aparare al fortei publice, nici odata nu poate fi sigur de averea, de cinstea si chiar de viata lui. Aceasta stare de lucruri se datoreste regimului, sub care a fost mentinuta Basarabia.

Cu asasinatul de la Soroca incepuse o noua serie de crime singeroase ale autoritatilor romane. Arestarile in masa, bataile, torturile salbatice, procesele judiciare constituie una din cele mai negre pagini din istoria regimului de ocupatie din Basarabia. Conform datelor de arhiva si presei timpului, care sunt departe de a fi complete, la Chisinau, Bender, Balti, Orhei, Izmail, Calarasi, Causeni, Telenesti, Briceni si Bolgrad numai in luna aprilie 1932 au fost arestati circa 1500 de oameni. In prima jumatate a acestui an au avut loc 20 de procese judiciare impotriva grupurilor de muncitori si tarani. La sfirsitul acestui an si inceputul lui 1933 incepe o noua serie de procese politice. Printre acestea a fost procesul unui mare grup de persoane din satele Taraclia, Calarasi, Balti si Telenesti.

Dupa asasinarea in 1934 a prim-ministrului I.G.Duca in Basarabia s-a ridicat o miscare puternica antifascista. Guvernul roman a interzis toate organizatiile antifasciste legale si a pornit un nou val de arestari, violente si represalii. La Chisinau au fost arestate citeva sute de oameni, la Balti 121, la Orhei - 65, la Reni - 30, Izmail, Bender si Otaci cite 25, si la Soroca - 16 oameni. Un corespondent american de la ziarul New York Post care a vizitat in acele vremuri Basarabia scria: Istoria ocupatiei romane a Basarabiei reaminteste mult de Cinghis Han cu hoardele lui. O buna parte din populatia Basarabiei a fost nimicita, fiind inecata in Nistru. Intreaga

lume civilizata trebuie sa stie ca omorurile, violenta, asuprirea, barbaria din acele zile continua si in prezent_

Potrivit datelor necomplete ale Sigurantei in Basarabia, incepind cu anul 1934, au avut loc 128 de procese judiciare, intentate celor care nu doreau sa accepte regimul romanesc. In seria de procese un loc deosebit revine procesului antifascistilor, in frunte cu profesorul P.Constantinescu-Iasi, care a inceput la 25 noiembrie 1934 si a durat pina in martie 1936. Participantii la proces au demascat regimul de ocupatie romanesc.

In august 1935, in satele Albinet, Buciumeni, Chirileni, Musteata, Stolniceni, Limbenii Noi din judetul Balti s-au trimis ostiri, in consecinta, au existat victime omenesti. In perioada de timp 1934 -1937 au avut loc peste 200 de actiuni taranesti.

In anii 1939-1940 in centrele mari orasanesti si multe targuri ale Basarabiei are loc demonstatii antirazboinice si antifasciste. Cea mai impunatoare a avut loc la Chisinau la 24 ianuarie 1940 in timpul sosirii lui Karol al II-lea. Aceasta a fost ultima manifestatie antiromaneasca inainte de 28 iunie 1940, care a adus acestei populatii chinuite adevarata eliberare.

Anatol DUBROVSCHI, doctor in istorie