Vous êtes sur la page 1sur 16

Determinarea grupelor

sanguine si a Rh-ului

Antigenii din sange


La nivelul celulelor sangvine, in special pe suprafetele
membranelor, exista cel putin 30 de antigeni comuni
si sute de alti antigeni mai rari, fiecare dintre ei putand
determina reactii antigen-anticorp.
Majoritatea antigenilor sunt slabi si de aceea prezinta
importanta in special pentru studierea transmiterii
genelor, in vederea stabilirii paternitatii.
Exista 2 tipuri particulare de antigeni care determina
aparitia unor reactii transfuzionale. Acestea sunt
sistemul de antigeni ABO si sistemul Rh.

Antigenii aglutinogenii A si B

Exista 2 antigeni exprimati pe suprafetele


hematiilor unui numar mare de
persoane(denumiti si aglutinogeni deoarece
induc adesea aglutinarea celulelor sangvine).
Datorita modalitatii in care acesti antigeni sunt
mosteniti, o persoana poata sa nu exprime pe
celulele sale niciunul din antigeni, poate exprima
unul, sau poate chiar pe amandoi.

Grupele sangvine AB0

In vederea transfuziei sanguine de la o persoana la alta,


sangele donorului si al primitorului sunt clasificate:
Grupa 0I cand nu este prezent nici un aglutinogen
Grupa AII cand este prezent numai aglutinogenul A
Grupa BIII cand este prezent doar aglutinogenul B
Grupa ABIV cand sunt prezentii ambii aglutinogeni
Prezenta aglutinogenilor este data de anumite gene. Gena
de tip 0 este nefunctionala, iar genele de tip A si de tip B
determina prezenta aglutinogenilor celulari.

Grupele de sange cu genotipurile lor

Aglutinine

La persoanele la care aglutinogenul A nu este prezent, pe


suprafata hematiilor, se formeaza in plasma anticorpi ce poarta
numele de aglutinine anti-A.
Acestea sunt gamaglobuline si sunt produse de aceleasi celule
din maduva osoasa si din organele limfatice care produc
anticorpii.
Cand aglutininele plasmatice anti-A sau anti-B vin in contact
cu hematii care contin aglutinogeni A sau B, hematiile
aglutineaza ca urmare a atasarii pe suprafata lor a aglutininelor.
Ca urmare, celulele se aduna intr-un conglomerat, ce va
determina ocluzia vaselor sangvine mici din intregul sistem
circulator.

Determinarea grupelor sangvine


Exista mai multe metode de determinare a grupelor sangvine:
(A) Metoda Beth-Vincent-Tzank
(B) Metoda Simonin
Sistemul ABO a fost descoperit de Landsteiner n 1901 care a
constatat ca eritrocitele unei persoane amestecate cu plasma
unei alte persoane pot aglutina.
Hemaglutinarea reprezinta adunarea eritrocitelor in gramezi
vizibile cu ochiul liber pe lama, prin formare de complexe AgAc.
Hemoliza reprezinta reactia de distrugere a eritrocitelor si se
produce extravascular ca si consecinta a formarii complexelor
antigen-anticorp, sau intravascular prin formarea complexelor
antigen-anticorp si activarea complementului.

Metoda Beth-Vincent-Tzank

Principiu: Se pune n contact pe lama ser hemotest, care contine anticorpi


ABO cunoscuti, cu sange de grup necunoscut. Aparitia hemaglutinarii
indica prezena Ag corespunzator si formarea complexelor Ag-Ac.
Tehnica: Se pot face determinari din sange capilar, recoltat prin punctia
pulpei degetului sau din sange venos recoltat fara anticoagulant.
Pe placa curata si uscata se pipeteaza in ordine o picatura ser hemotest
anti-AB, o picatura ser hemotest anti-B si o picatura ser hemotest antiA.
Se dezinfecteaza pulpa degetului cu alcool, se punctioneaza cu acul steril,
sangele care apare se recolteaza cu colul unei lame (cu un col se
recolteaza snge si se omogenizeaza cu ser anti-AB, cu un alt col se
recolteaza si se omogenizeaza cu serul anti-B, al treilea cu ser anti-A, iar
al patrulea cu ser anti-Rh). Raportul volumetric sange/ser test sa fie 1/10
- 1/20, pentru a evita pseudoaglutinarea data de fibrinogen. Lamele se
inclina pentru a se amesteca serul test cu sangele, rezultatul se citeste
dupa maxim 3 minute pe o suprafata alba (faianta). Se observa aparitia sau
absenta hemaglutinarii.

Rezultatele

Sistemul Rh (RHESUS)

Ca si sistemul AB0, sistemul Rh joaca un rol important atunci


cand sunt necesare transfuziile de sange. Daca in cazul
sistemului AB0, aglutininele plasmatice se dezvolta spontan, in
sistemul Rh aglutininele nu apar niciodata spontan. Pentru a
aparea o reactie transfuzionala semnificativa, persoana trebuie
sa sufere mai intai o expunere masiva la un antigen Rh (ex.
transfuzie de sange ce contine antigenul Rh).
Exista 6 tipuri comune de antigeni Rh. Ele sunt numite C, D, E,
c, d, e. O persoana care are antigenul C, nu prezinta antigenul c,
si invers; la fel se intampla si cu antigenele D-d, E-e. Totodata,
fiecare persoana prezinta doar unul din fiecare 3 perechi de
antigeni.
Antigenii de tip D sunt cei mai raspanditi in populatie si au o
antigenitate considerabil mai mare decat alti antigeni Rh.

Sistemul Rh (RHESUS)

Orice persoana ce prezinta antigenul de tip D este considerat a avea


Rh-pozitiv, deci cei carora le lipseste acest antigen au Rh-negativ.
Aproximativ 85% din populatia caucaziana este Rh-pozitiva. In cazul
populatiei americane avem 95%, pe cand populatia africana procentul
este practic de 100% Rh-pozitivi.
Daca o persoana Rh-negativa nu a intrat niciodata in contact cu
sange Rh-pozitiv, la o prima transfuzie cu sange Rh-pozitiv nu se va
produce o reactie imediata. Aglutininele se dezvolta pe parcursul a
2-4 saptamani, dar nu intr-o cantitate suficienta incat sa produca
aglutinarea. Astfel aceste celule transfuzate sunt hemolizate de catre
sistemul macrofagic tisular (reactie transfuzionala intarziata).
La urmatoarele transfuzii cu sange Rh-pozitiv, reactia transfuzionala
este mai amplificata si poate fi imediata si la fel de severa ca si reactia
transfuzionala produsa de incompatibilitatea grupelor A sau B de
sange.

Determinarea grupelor sanguine n


sistemul Rh
Principiu: Se pun n contact Ac monoclonali anti-Rh (impotriva antigenului D) sau
policlonali (anticorpi impotriva mai multor antigene Rh) cu sangele de cercetat.
Materiale necesare:
ser anti-Rh (D);
hematii martor Rh (D)+;
hematii martor Rh (D)-;
placa de sticla sau lame, pipete;
material necesar pentru recoltarea sangelui prin intepare;
termostat.
Tehnica: Sangele se obtine prin punctionarea pulpei degetului sau prin punctie
venoasa fara anticoagulant, caz in care, dupa coagulare, cheagul se sparge si se
obtine o suspensie de hematii in serul propriu.
Pe placa de sticla se pun 3 picaturi de ser antiRh in care se pipeteaza succesiv
hematiile de grup necunoscut, hematii martor D+ si hematii martor D-. Raportul
volumetric intre picatura de sange si picatura de ser test trebuie sa fie 1/10 - 1/20.
Placa se aseaza in cutie tapetata cu hartie de filtru umezita si se introduce la
termostat (37oC). Rezultatul se citeste dupa 6 min.

Rezultate:

daca hematiile sunt aglutinate, exista antigen D


grupa Rh(D)+;
daca hematiile n-au aglutinat, nu exista antigen D
grupa Rh(D)-.
Aprecierea rezultatelor se face comparativ cu lama martor.
Factori de eroare in determinarea grupelor sanguine:
ser hemotest cu data expirata, infectat, prezena de aglutinine
nespecifice la rece (anticorpi inactivi la 37oC dar activi la
temperatura camerei);
eritrocite test hemolizate, cu antigene slabe-A2 (nu aglutineaza),
infectate (aglutinare in toate probele);
sange infectat, anexine in serul de cercetat (proteine membranare
care pot determina hemoliza sau absenta aglutinarii), aglutinine
nespecifice, antigene slabe;
temperatura si durata incubarii necorespunzatoare (Rh fals negativ).

Importanta determinarii grupelor sangvine in


sistemul AB0 si Rh
Complicatii posttransfuzionale:
hemoliza acuta apare in cazul transfuziei de hematii
incompatibile ABO sau plasma cu o concentratie mare de
anticorpi si este intravasculara, secundar activarii
complementului prin anticorpi IgM. Clinic pacientul prezinta
febra, frison, hipotensiune, tahicardie, dispnee,
hemoglobinurie si evolutia poate fi severa prin coagulare
intravasculara diseminata si insuficienta renala.
hemoliza intarziata, dupa 5-7 zile se datoreaza unui raspuns
imun secundar reexpunerii la un antigen eritrocitar, dupa o
prima expunere prin sarcina sau transfuzie. Este
extravasculara, fara activarea complementului, prin anticorpi
IgG anti-Rh. Clinic pacientul prezinta febra si scaderea
hemoglobinei, foarte rar cu evolutie severa.

sangele perfuzat poate fi hemolizat prin contaminare


bacteriana, variatii bruste de temperatura la racire sau
incalzire, administrare de medicamente pe acceasi linie
venoasa, deficit enzimatic eritrocitar.
febra apare la pacienti anterior sensibilizati (prin sarcina sau
transfuzii) la antigene leucocitare sau trombocitare.
edem pulmonar acut (sindrom TRALI) prin eliberarea din
leucocitele transfuzate a reactantilor de faza acuta si
cresterea permeabilitaii capilare.
urticarie si reactie anafilactica prin degranulare mastocitara
infectie bacteriana (Yersinia enterocolitica, Pseudomonas,
Staphylococus aureus), virala (virusuri hepatitice, HIV),
parazitara.
purpura trombocitopenica, prin anticorpi nespecifici.

In transplantul de organe si maduva hematogena compatibile HLA.


Deoarece antigenele ABO sunt prezente si pe majoritatea epiteliilor si
endoteliilor, transplantul de organe solide incompatibil ABO poate evolua
cu rejet acut de grefa. Majoritatea transplantelor de celule STEM cu
incompatibilitate majora ABO vor determina hemoliza daca nu se separa
hematiile. Impiedicarea respingerii grefei se poate face prin supresia
sistemului imunitar(hormoni glucocorticoizi, ciclosporina). Dar aceste
imunosupresoare lasa organismul expus la infectiile virale si bacteriene, sau
chiar la cancer.
Eritroblastoza fetala (Boala hemolitica a nou-nascutului): este caracterizata
prin aglutinarea si fagocitoza hematiilor fetale. In majoritatea cazurilor,
mama are Rh-negativ, iar tatal Rh-pozitiv. Copilul mosteneste antigenul
Rh-pozitiv de la tata, iar mama dezvolta aglutinine anti-Rh prin expunerea
la antigenii Rh ai fatului. Aglutininele materne traverseaza apoi placenta,
ajung la fat, determinand aglutinarea hematiilor acestuia. O mama cu Rhnegativ nu dezvolta o cantitate suficient de mare de aglutinine anti-Rh
pentru a produce daune nefaste. De obicei, cel de-al doilea copil este mult
mai afectat.