NOTIUNI DE MORFOLOGIE BACTERIANA

CURS 2 MICROBIOLOGIE SEM I, 2016

NOTIUNI DE MORFOLOGIE BACTERIANA

Dimensiunea, forma si gruparea

bacteriilor

Structuri bacteriene obligatorii

Structuri bacteriene facultative

 MORFOLOGIA BACTERIILOR-
DIMENSIUNI
Dimensiuni sub limita vizibilitatii cu ochiul
liber (100 m):
Microscoape fotonice
Microscoape electronice
Factori de care depind aspectele morfologice:
culturi tinere, in faza de crestere activa,
medii de cultura favorabile (compozitie),
conditii optime de pH, temperatura,
osmolaritate, atmosfera de incubare, prezenta
antibioticelor
(apar modificari de forma si dimensiuni, care
nu mai sunt caracteristice speciei bacteriene
 Dimensiunile bacteriilor
Bacteriile au dimensiuni de 0,5- 1,0 m grosime; 3,0- 6,0 m lungime;
Variatiile: functie de specie, forma bacteriilor, mediul de crestere (pH,
osmolaritate, antibiotice, UV), varsta culturii.

Ex.Staphylococcus aureus- dimensiuni cuprinse intre 0,8- 1,0 m.

Pseudomonas aeruginosa: lungime de 1,5- 3,0 m; grosime de 0,5- 0,6 m,
Bacillus anthracis: lungime de 3,0- 10,0 m si grosimea de 1,0- 1,3 m.

Volumul celulelor bacteriene: corespunzator dimensiunilor lor, foarte mic.

-Raportul dintre suprafata bacteriilor si volumul lor este foarte mare.

- Acest lucru implica o suprafata mare de contact direct intre celula

bacteriana si mediul exterior, favoriozand astfel, schimbul mare si rapid
de substante la acest nivel.
Dimensiunile bacteriilor
Dimensiunile bacteriilor
 FORMA BACTERIILOR:

Celulele bacteriene sunt supuse unor forte de

suprafata foarte mari, rezultand forme celulare cu
suprafata minima pentru un volum dat.
In lumea bacteriilor exista diverse forme tipice pentru
o specie data, datorita unor structuri rigide,
componente de invelis, cum ar fi peretele celular.
Exista bacterii lipsite de perete celular, cum sunt
micoplasmele si formele L (celule care provin din
bacterii cu perete celular, dar pe care l-au pierdut sub
actiunea unor factori externi, din mediu). Acestea se
caracterizeaza printr-un pleomorfism accentuat.
Celulele bacteriene sunt in mare parte sferice, dar
exista si forme alungite, filamentoase, ramificate etc.
 FORMA BACTERIILOR:

In culturile imbatranite sau crescute in conditii

neadecvate de mediu, atmosfera, alti factori
fizici si chimici externi (pH, osmolaritate,
antibiotice), bacteriile prezinta forme
neregulate, numite de involutie.
Insamantate pe medii de cultura adecvate,
proaspete, incubate in atmosfera specifica,
fenomenul devine reversibil, bacteriile
recapatand formele si dimensiunile specifice
de specie.
 FORMA BACTERIILOR:
Coci: bacterii sferice, uneori perfect rotunde (Staphylococcus aureus) sau: forma ovalara
(Streptococcus pyogenes), reniforma (Neisseria gonorrhoeae, Neisseria meningitidis).
Cocobacili: bacterii usor alungite, intermediare ca forma intre coci si bacili (Pasteurella spp,
Bordetella pertusis, Brucella spp).
Bacili: bacterii cilindrice, in forma de bastonase, drepte sau usor incurbate (Clostridium
botulinum, Corynebacterium diphtheriae), cu diametrul longitudinal mai mare decat cel
transversal.aspectul bastonaselor poate fi diferit, in functie de specie:
Fusobacterium spp- poate avea capete ascutite, efilate,
Corynebacterium diphtheriae: unul sau ambele capete maciucate, ingrosate (corpusculi
metacromatici, Babes- Ernst),
Bacillus subtilis: capete rotunjite,
Bacillus cereus: capete taiate drept.
Vibrioni: bacterii cilindrice curbate intr-un singur plan, in forma de virgula sau semiluna
(Vibrio cholerae).
Spirili si spirochete: bacterii in forma de spirala, care daca ar fi indreptate, ar avea forma unor
bastonase lungi si subtiri. In cazul spirililor, corpul bacterian este rigid, in timp ce la spirochete,
corpul este flexibil si subtire (Borrelia, Treponema, Leptospira).
Actinomicete: in cultura tanara, au aspectul unor filamente lungi, ramificate; ulterior are loc
fragmentarea filamentelor rezultand forme bacilare cu lungimi diferite (Actinomyces israelii).
FORMA BACTERIILOR
 GRUPAREA BACTERIILOR

Bacteriile, organisme unicelulare, anatomic si fiziologic, se multiplica prin

diviziune binara.
La unele specii, dupa diviziune: separarea completa a celulelor fiice,
rezultand indivizi izolati;
La alte specii, dupa diviziune: celulele fiice raman atasate formand grupuri
caracteristice (chiar si atunci cand independenta fiziologica a fost realizata).
Modul de grupare a doua sau mai multe celule, caracteristic speciei: functie
de orientarea in spatiu a diferitelor planuri succesive de diviziune si de
tendinta celulelor fiice de a ramane unite timp de una sau mai multe
generatii.
Daca planurile succesive de diviziune sunt paralele, rezulta celule dispuse in
perechi (Streptococcus pneumoniae, Neisseria meningitidis, Klebsiella
pneumoniae), in lanturi (Streptococcus pyogenes, Bacillus anthracis, Bacillus
cereus), in forma literelor chinezesti sau unghiuri ascutite (Corynebacterium
diphtheriae).
 GRUPAREA BACTERIILOR
In cazul cocilor, diviziunea succesiva:
in doua planuri perpendiculare, rezultand grupuri de
patru celule (tetrade- Micrococcus tetragena),
in trei planuri perpendiculare (simetrie cubica-
Sarcina spp.) sau
in planuri diferit orientate, rezultand grupari
neregulate (ciorchine de strugure- Staphylococcus
aureus).
GRUPAREA BACTERIILOR
2. STRUCTURI BACTERIENE
OBLIGATORII
 2. STRUCTURI BACTERIENE OBLIGATORII
2.1. Caractere diferentiale ale celulelor procariote si eucariote
2.2. Nucleul (Materialul nuclear):
 2.2. Nucleul (Materialul nuclear):
Materialul nuclear bacterian: organizare primitiva in comparatie
cu nucleul celulelor eucariote,
nu are membrana nucleara,
nu prezinta nucleoli,
localizat in partea centrala a celulei, in legatura cu membrana
citoplasmatica prin intermediul a 1-2 mezozomi.
reprezinta 10% din volumul celulei si ADN- ul care formeaza
materialul nuclear reprezinta 2-3% din greutatea uscata a celulei,
contine 60% ADN, 30% ARN si 10% proteine (ultimele
componente asigura mentinerea structurii compacte a acestuia).
ADN- ul:
organizat intr-o singura molecula dublu helicoidala, circular
inchisa, numita cromosom bacterian,
impachetat sub forma unor bucle superinfasurate, unite la baza.
2.2. Nucleul (Materialul nuclear):
Din punct de vedere chimic, ADN- ul este constituit din baze azotate
purinice (adenina-A si guanina- G), baze azotate pirimidinice (citozina-
C si timina- T), un zahar (dezoxiriboza) si acid fosforic.
O baza azotata purinica sau pirimidinica legata de o molecula de
dezoxiriboza si de un radical fosforic reprezinta o unitate functionala
numita nucleotid.
Nucleotidele sunt unite intre ele prin componente fosforice, formand
lant polinucleotidic (catena).
Structura dublu helicoidala (Watson si Crick, 1953) a ADN-ului se
realizeaza prin infasurarea a doua lanturi polinucleotidice, orientate cu
bazele spre interiorul structurii, astfel inacat, fata in fata se sa se
gaseasca intotdeauna fie adenina si timina (A= T) sau citozina si
guanina (G C).
Structura spatiala se stabilizeaza prin doua legaturi de hidrogen intre
timina si adenina si trei legaturi de hidrogen intre guanina si citozina.
 2.2. Nucleul (Materialul nuclear)
FUNCTII
- In cromosomul bacterian se gaseste:
informatia genetica necesara autoreplicarii,
pentru organizarea structurala si functionala a celulei bacteriene.
Inmagazinarea informatiei genetice in cromosomul bacterian se realizeaza
prin formarea unor lanturi de nucleotide dispuse intr- o anumita secventa.
Un astfel de lant nucleotidic constituie o gena si codifica un anumit caracter
genetic al speciei. Intregul cromosom contine gene care codifica caracterele ce
definesc specia.
Autoreplicarea ADN- ului precede diviziunea celulara si este de tip
semiconservativ: fiecare molecula de ADN nou formata contine un lant
polinucleotidic din molecula ADN parentala si un lant polinucleotidic nou
sintetizat.
Informatia genetica care codifica sinteza proteinelor structurale si functionale
(enzime) este transmisa de la molecula de ADN la ribosomi (sediul sintezei
proteice), prin intermediul mARN (ARN mesager), a carui structura
reprezinta transcrierea mesajului genetic continut in genele cromosomului.
 2. 3. Citoplasma
intre materialul nuclear si membrana
citoplasmatica,
reprezinta un sistem coloidal care contine 80%
apa, in care se gasesc molecule organice, ioni
anorganici, enzime si ARN (mARN- mesager,
tARN- de transport, rARN- ribosomal),
in functie de specie, in citoplasma bacteriilor se
mai pot gasi plasmide, vacuole gazoase si incluzii.
 Ribosomii:
Ribosomii constituie elemente principale ale
citoplasmei si reprezinta 40% din greutatea uscata a
celulei,
Din punct de vedere chimic, contin 65- 70% acizi
ribonucleici (ARN) si 30- 35% proteine,
Ribosomii bacterieni sunt formati din doua subunitati
cu constante de sedimentare de 50s si 30s,
La nivelul ribosomilor se realizeaza unul dintre cele
mai importante procese necesare vietii celulei,
biosinteza proteinelor structurale si functionale
(enzime).
 Biosinteza proteinelor:
O proteina este formata dintr- o succesiune de
aminoacizi, intr- un lant polipeptidic.
Informatia privind tipul aminoacizilor si succesiunea
lor in lantul polipeptidic este continuta in ADN-ul
cromosomului bacterian.
Aceasta informatie se transcrie de la ADN la mARN si
este transportata de acesta la nivelul ribosomilor, in
citoplasma.
La nivel ribosomal vor fi adusi de catre tARN si
aminoacizii necesari formarii lantului polipeptidic.
Biosinteza proteinelor:
 Biosinteza proteinelor
La nivelul ribosomilor (sediul sintezei proteice) tARN se
ataseaza prin intermediul bazelor azotate dintr-o
secventa specifica de trei nucleotide (anticodonul
aminoacidului pe care il transporta) la alte trei baze
complementare din secventa de nucleotide a mARN
(codonul aminoacidului).
Deoarece mARN este format prin transcrierea ADN- ului
cromosomial, rezulta ca fiecare codon al unui
aminoacid corespunde unui triplet de nucleotide cu
baze complementare din constitutia ADN.
Informatia genetica necesara alegerii unui aminoacid
ce va intra in structura unei proteine este continuta
intr- o secventa de trei nucleotide din cromosomul
bacterian.
 Biosinteza proteinelor
Aminoacizii ajunsi la nivelul ribosomilor se vor aranja
intr- o secventa specifica proteinei ce va fi sintetizata,
secventa dictata de succesiunea codonilor din mARN,
rezultand in final, un lant polipeptidic ce se va desprinde
de ribosom.
Procesul de biosinteza dureaza cateva fractiuni de
secunda.
Fragmentele de ADN cromosomial care determina
secventa aminoacizilor in proteine nu sunt active
permanent; procesul de biosinteza nu se realizeaza oricum
si oricand, ci este dirijat printr- un mecanism de reglare.
2.4 Membrana citoplasmatica:
2.4 Membrana citoplasmatica:
structura ce margineste la exterior citoplama bacteriilor,
separand-o de peretele celular,
membrama biologica groasa, de 6,5- 7,0 nm, cu structura
tristratificata,
modelul de mozaic fluid,
membranele biologice sunt alcatuite din doua straturi de
molecule fosfolipidice, dispuse cu partile hidrofobe fata in
fata, printre care se gasesc molecule globulare proteice.
2.4 Membrana citoplasmatica:
Moleculele proteice pot fi situate la nivelul unuia sau
ambelor straturi fosfolipidice, le pot traversa pe
amandoua, fiind expuse pe ambele fete ale membranei,
dau structura de mozaic,
Aceasta este o structura fluida, dinamica, temporara si
reversibila, componentele sale avand un anumit grad de
libertate, fiind asamblate numai pe baza unor interactii
polare si hodrofobe, ceea ce permite miscarea lor in
membrana.
 2.4. Membrana citoplasmatica
FUNCTII
membrana semipermeabila, cu rol de bariera osmotica, ce
regleaza schimburile ce au loc intre celula bacteriana si
mediul extern, atat prin procese active, cat si prin procese de
difuziune pasiva.
sediul enzimelor implicate in metabolismul respirator,
fosforilare oxidativa, transportul activ, sinteza lipidelor,
replicarea ADN- ului, biosinteza componentelorn peretelui
celular, sinteza polizaharidelor capsulare.
participa direct la cresterea si diviziunea celulei, formarea
septului de diviziune, formarea sporului.
implicata in sinteza ARN si, datorita asocierii cu ribosomii,
in sinteza proteinelor.
 2. 5. Peretele celular

Peretele celular inconjoara membrana citoplasmatica.

Este o structura rigida, care formeaza exoscheletul bacterian si reprezinta 20-
30% din greutatea uscata a celulei.
2. 5. Peretele celular
Pretele celular la bacterii Gram pozitive:
Perete celular gros, alcatuit dintr-un singur strat dens si
uniform, numit peptidoglican (glicopeptid, mureina). Intre
membrana citoplasmatica si peptidoglican exista un spatiu
periplasmatic, greu de diferentiat.
Peptidoglicanul este structura de baza a peretelui celular.
Din punct de vedere chimic, este un heteropolimer, format
din legarea alternativa in lanturi polizaharidice paralele, a
doua zaharuri aminate: N- acetil- glucozamina si acidul N-
acetil- muramic.
Peptidoglicanul constituie o structura rigida, numita sac
mureinic. Contine acizi teichoici, lipoteichoici.
2. 5. Peretele celular
Peretele celular la bacterii Gram negative:
perete celular mai subtire, alcatuit dintr-un strat fin de
peptidoglican, acoperit de o membrana externa,
spatiul dintre membrana citoplasmatica si membrana
externa, spatiu care contine stratul de peptidoglican, se
numeste spatiu periplasmatic,
acesta constituie sediul de depozitare a unui numar
important de enzime si pigmenti.
 Membrana externa
stratul exterior al peretelui celular la bacteriile Gram negative,
structura membranelor biologice- triplu stratificate: fosfolipide, proteine,
lipopolizaharide.,
structura de baza a membranei externe este compusa din doua straturi de molecule
fosfolipidice dispuse cu partile hidrofobe fata in fata, si cu cele hidrofile distal,
numar mare de molecule fosfolipidice ale stratutului extern sunt inlocuite cu
partea lipidica (lipid A) a unor molecule lipopolizaharidice (LPS), in timp ce
partea polizaharidica a acestora din urma este dispusa la suprafata membranei
externe, alcatuind suprafata antigenica (antigene somatice O).
printre moleculele fosfolipidice si lipopolizaharidice sunt intercalate molecule
proteice, realizand o legatura stransa intre membrana externa si stratul de
peptidoglican.,
unele sunt lipoproteine, care sunt dispuse cu partea lipidica in stratul intern al
membranei externe si cu partea proteica in spatiul periplasmatic, legate covalent
de peptidoglican.
 Peretele celular- functii de importanta vitala:
structura rigida, care asigura forma si protectia osmotica a celulei bacteriene,
sinteza peptidoglicanului este blocata de unele antibiotice (penicilina),
flexibilitatea peretelui celular la unele bacterii (spirochete) poate fi explicata
prin flexibilitatea membranei externe, cat si prin grosimea mica a stratului de
peptidoglican,
la suprafata peretelui celular la bacteriile Gram pozitive se gasesc receptori
pentru fagi si antigene de suprafata,
la bacteriile Gram negative- peretele celular este asociat cu un numar mare de
enzime situate la nivelul spatiului periplasmatic si membranei externe
(fosfataze, penicilinaze, ribonucleaza, dezoxiribonucleaza),
enzimele stocate la nivelul spatiului periplasmatic sunt eliberate prin
membrana externa in functie de necesitati, explicand capacitatea de adaptare
la mediu a bacteriilor Gram negative, fata de cele Gram pozitive, care, neavand
membrana externa, elibereaza enzimele imediat ce sunt sintetizate.
participa la diviziunea celulara,
 Membrana externa
La bacteriile Gram negative:
- rol in transport molecular prin peretele bacterian,
permeabilitatea ei este mai mare decat a membranei
citoplasmatice,
trecerea substantelor hidrofile prin membrana externa, este
permisa de existenta unor pori (canale)- formate din
proteine matriceale si lipoproteine,
transportul unor molecule mai mari se realizeaza activ, cu
ajutorul unor proteine specifice de transport.
proteine din membrana externa- receptori pentru fagi,
colicine, unele implicate in replicarea ADN.