NECESITĂŢI PSIHICE, SOCIALE

ŞI CULTURALE

10.Necesitatea comunicării
Necesitatea comunicării
 necesitatea de a schimba informaţii.
 Tipuri de comunicare:
 Comunicarea scrisă
 Comunicarea verbală
 Comunicarea nonverbală (gestica, mimica, postura,
limbajul corpului, tonul şi volumul vocii, ritmul
vorbirii, atingerea, îmbrăcămintea + exprimarea
sexualităţii)
 Metacomunicarea – comunicarea despre
comunicare / lipsa acesteia (interpretarea a ceea
ce se întâmplă, rolul comunicatorului, mesajul
nonverbal, contextul comunicării)
Elemente ale proceselor de
comunicare
 Proces continuu, dinamic
 Emiţător (sursa)
 Mesaj (codificarea informaţiei: scris,
verbal,mimica etc.)
 Canal de comunicare (mediul informaţiei)
 Receptor (destinatar)
 Decodificarea mesajului
 Feed-back (reacţia receptorului)
 Dificultăţi de comunicare: codificare /
decodificare
Evaluarea pacientului:
anamneza şi examenul clinic
 Factori care influenţează satisfacerea
necesităţii
 Biologici
 Maturitatea sistemului nervos (vârsta)
 Integritatea organelor de simţ şi a centrilor
de reglare
 Integritatea aparatului locomotor şi a
centrilor de reglare
 Integritatea organelor fonaţiei
 Răspunsul erogen
Psihologici

 Inteligenţa
 Emoţiile, stresul
 Tipul de personalitate
 Sociologici
 Anturajul
 Educaţia
 Statutul social
 Religia
 Valorile personale
 Caracteristicile fizice ale mediului
înconjurător
Surse de dificultate
 De ordin fizic
 Vârsta
 Afecţiuni ale SNC, SNV
 Traumatisme
 Boli degenerative sau inflamatorii ale aparatului locomotor
 Durere
 Afecţiuni ale organelor de simţ (congenitale sau dobândite)
 Obstacole în funcţionarea simţurilor (pansamente) şi limbajului
(aparat dentar, imobilizare a fracturilor mandibulare), malformaţii
sau traumatisme grave ale masivului facial
 Surmenaj
 Droguri halucinogene, medicamente
 Alcoolism
De ordin psihic
 Q.I.
 Tulburări de gândire
 Fond de vulnerabilitate afectivă
 Anxietate, stres
 Pierdere, separare, doliu
 Stare de criză
 Lipsa cunoaşterii (de sine şi a mediului)
De ordin sociologic

 Conflicte
 Eşec
 Statut social şi economic defavorabil
 Condiţii improprii de mediu (climat,
poluare, mediu inadecvat)
Tulburări de orientare

 Orientarea = capacitatea pacientului de a

aprecia corect timpul, spaţiul, propria identitate,
identitatea celorlalte persoane
 Dezorientare:
 Temporo-spaţială (demenţă, oligofrenie, unele
afecţiuni neurologice şi neurochirurgicale)
 Alopsihică (privind identitatea celorlalte persoane:
oligofrenie)
 Autopsihică (privind propria persoană), prin:
 Incapacitatea de percepţie justă a stimulilor externi
 Ridicarea pragurilor senzoriale
 Încetinirea sau lipsa de coerenţă a proceselor cognitive
Tulburări de atenţie

 Atenţia = funcţia psihică prin care pacientul percepe,

selecţionează stimuli, direcţionează şi menţine
activitatea psihică spre un grup de obiecte sau
fenomene pentru o anumită perioadă de timp
(concentrarea)
 Distractibilitatea = incapacitatea de concentrare a
atenţiei + atragerea atenţiei de către stimuli irelevanţi
 Hipoprosexia = scăderea capacităţii de concentrare
(oboseală, depresie psihică, anxietate, demenţe,
schizofrenie)
 Hiperprosexia = concentrarea atenţiei în mod
excesiv asupra unor obiecte sau fenomene (paranoia)
Tulburări de memorie

 Tulburări cantitative:
 Hipomnezia (↓ capacităţii de fixare şi
reproducere a informaţiilor): oboseală,
neurastenii, depresii, sindroame
psihoorganice
 Amnezia (incapacitatea de fixare şi
reproducere a informaţiilor)
 Anterogradă (începând cu debutul bolii)
 Retrogradă (priveşte perioada anterioară debutului
bolii)
Tulburări calitative

 Confabulaţia (umplerea unui deficit de memorie

cu evenimente verosimile, dar care nu s-au
întâmplat)
 Ecmnezia (subiectul se plasează şi trăieşte în
trecut şi dă drept reale în trecutul apropiat
evenimente petrecute în trecutul îndepărtat):
demenţe
 Jamais-vu (incapacitatea de a recunoaşte
informaţii care au existat şi au fost anterior
percepute)
 Dèja-vu (recunoaşterea unor informaţii care de
fapt nu au fost niciodată percepute)
Tulburări de percepţie

 Iluzii = percepţii modificate ale unor

stimuli externi reali (stări confuzionale)
 Halucinaţii = percepţii fără obiect de
perceput (schizofrenie)
Tulburări senzoriale

 Tulburări de vedere: modificări ale

câmpului vizual, scăderea acuităţii vizuale,
cecitate
 Tulburări de auz: hipoacuzie, surditate
 Modificări ale gustului: pierdere sau
diminuare
 Modificări ale mirosului: cacosmie,
scăderea mirosului, anosmie
 Modificări ale sensibilităţii cutanate:
hipo / hiperestezie
Tulburări de conştienţă
 Cantitative (somnolenţă, obnubilare, stupor, comă)
 Calitative (stare confuzională, crepusculară, oneiroidă)
 Tulburări de gândire
 Tulburări formale ale gândirii
 Fuga de idei (sindrom maniacal, intoxicaţii acute cu substanţe
psihoactive)
 Slăbirea asociaţiilor (lipsa legăturii logice între ideile expuse)
 Gândirea vagă, tangenţială (idei neclare, tangenţiale la subiect,
care nu este exprimat direct ci doar sugerat)
 Lentoarea ideativă (↑ latenţei între întrebare şi răspuns,
bradilalie): depresie, stări confuzionale, boli organice
cerebrale
Tulburări formale ale gândirii
 Sărăcia conţinutului ideoverbal (idei puţine, concrete,
stereotipe): schizofrenie, retard mental, depresii, demenţe
 Neologisme (cuvinte noi, inventate de pacient): schizofrenie
 Verbigeraţia (repetarea automată, stereotipă, a unor cuvinte
sau fraze): schizofrenie – cu stereotipii verbale
 „Salata de cuvinte” (asociere ilogică şi incorectă de cuvinte):
schizofrenie, demenţe
 Perseverarea în vorbire sau activitate (reacţia de la prima
întrebare se menţine şi la următoarele): demenţe
 Supraelaborarea (lărgirea conceptelor semantice, care duc la
pierderea înţelesului discursului)
Tulburări de conţinut ale
gândirii
 Idei obsesive (domină conştiinţa, sunt persistente şi sunt percepute
ca anormale de către pacient, care e deranjat de prezenţa lor):
tulburare obsesivă compulsivă, depresii, schizofrenie la debut
 Compulsiuni = acţiuni determinate de impulsuri cărora pacientul nu
le poate rezista (rezistenţa determină o anxietate intensă)
 Idei prevalenţiale (idei care se impun în conştiinţa pacientului, au
intensitate predelirantă şi pacientul acceptă totuşi în oarecare
măsură contraargumentele raţionale): depresii psihotice,
personalităţi paranoide
 Idei delirante (idei, convingeri false, asupra cărora pacientul nu are o
apreciere critică – nu acceptă contraargumentele raţionale, logice):
în funcţie de tematică pot fi idei delirante de tip:
 Expansiv (grandoare)
 Depresiv (persecuţie, urmărire, vinovăţie, etc.)
Tulburări de vorbire
 În strânsă legătură cu tulburările de gândire,
pe care le exprimă
 Logoreea (creşterea ritmului ideoverbal): sdr.
maniacale
 Scăderea ritmului ideoverbal: depresie, demenţe,
schizofrenii
 Negativismul verbal (sdr. catatonic)
 Absenţa comunicării: depresii, schizofrenie, demenţe
 Sărăcirea conţinutului ideoverbal: depresii, demenţe,
schizofrenii
 Agramatismul (exprimare în stil telegrafic, cu proastă
construcţie gramaticală)
Tulburări de vorbire
 Incoerenţa verbală (care reflectă incoerenţa
gândirii)
 Stereotipiile verbale (repetarea automată,
ilogică, a unor cuvinte sau propoziţii): sdr.
catatonic
 Neologismele
 Glosolalia (limbaj propriu, incomprehensibil,
care are semnificaţie numai pentru pacient):
schizofrenie
 Ecolalia (repetarea cuvintelor
interlocutorului): sdr. catatonic, demenţe
În legătură cu un anumit fond
afectiv
 Balbismul (bâlbâiala):
 Tonic = blocaj, imposibilitate de a emite un sunet în
cursul vorbirii
 Clonic = repetarea involuntară, sacadată a primei
silabe din cuvânt
 Forma mixtă
De cauză organică
 Afazia (imposibilitatea de a exprima sau înţelege cuvintele
spuse sau scrise): AVC, tumori cerebrale, encefalite
 Afazia motorie (este interesată funcţia de exprimare a vorbirii)
 Afemia (imposibilitatea de a se exprima oral)
 Agrafia (imposibilitatea de a scrie)
 Afazia senzorială (este interesată funcţia de înţelegere a vorbirii)
 Surditatea verbală (bolnavul nu înţelege ceea ce i se spune)
 Cecitatea verbală (alexie: nu înţelege ceea ce este scris)
 Parafazia (folosirea unui cuvânt în locul altuia, asemănător
fonetic: ex.: foc – joc)
 Anartria (nu poate pronunţa nici un cuvânt) – modificări
faciale
 Dizartria (pronunţie neinteligibilă / dificilă, articulare
defectuoasă a cuvintelor)
De cauză organică

 Bradilalia, logoreea (intoxicaţii)

 Dislalia: dificultate în pronunţia unor litere
(ankiloglosie)
 sigmatismul (sâsâiala)
 rotacismul
 rinolalia
 Disfazia (tulburări de elocuţiune: interesează debitul,
modulaţia şi cadenţa vocii)
 Disfonia, afonia
 Palilalia (repetarea unui cuvânt de mai multe ori, sau a
ultimei părţi a cuvântului)
 Mutismul (surdo-mutitatea sau audi-mutitatea, caz în
care bolnavul aude)
 Coma
De cauză organică

 Tulburări în scriere
 Agrafia (imposibilitatea de a scrie)
 Paragrafia (înlocuirea literelor din cuvânt, sau
scrierea unui cuvânt în locul altuia)
 Graforee
 Tulburări de citire
 Alexie (cecitatea verbală)
 Dislexie
Tulburări de dispoziţie
(afectivitate)
 Afect = stare psihică primară, puţin elaborată, definită ca
„expresia observată a emoţiilor” (Kaplan 1995); = traducerea
în plan neurovegetativ a unor sentimente sau emoţii
 Pot fi afecte:
 Adecvate
 Inadecvate: schizofrenie
 Aplatizarea afectelor (expresia emoţională este redusă,
subiectul pare indiferent şi ideile nu mai sunt însoţite de
sentimente): schizofrenie
 Labilitatea afectelor (afectele se succed cu rapiditate, sunt
inconstante, superficiale şi de obicei ample): sindroame
maniacale, isterii
 Ambivalenţa afectelor (prezenţa simultană nemotivată şi
bizară a 2 emoţii, sentimente opuse, contradictorii):
schizofrenie
Dispoziţia
 stare emoţională de intensitate variabilă şi
durată relativă, care poate fi apreciată de
subiect şi care oscilează între tristeţe şi
bucurie (este negativă şi pozitivă)
 Disforia (stare de dispoziţie proastă,
neplăcută): tristeţe + anxietate + nelinişte
psihomotorie
 Anhedonia (lipsa de plăcere pentru orice
aspect al vieţii, aspect care de obicei este
însoţit de sentiment de plăcere)
 Depresia (stare de tristeţe nemotivată)
Dispoziţia
 Apatia (incapacitatea de implicare emoţională, dezinteres):
schizofrenie, depresii
 Anxietatea (frica iraţională în absenţa unui pericol sau frica intens
disproporţionată faţă de amploarea pericolului), fobia
 Euforia (stare de exaltare, bună dispoziţie, anormală şi nemotivată;
se asociază cu creşterea activităţii psihomotorii): sdr. maniacal,
intoxicaţie etanolică, cu opiacee sau amfetamine, tumori de lob
frontal
 Dispoziţia expansivă (dezinhibiţie intelectuală şi fizică, asociată cu
siguranţă şi stimă de sine si sentimentul de bună dispoziţie; de
intensitate mai mică decât euforia): sindrom maniacal la debut
 Iritabilitatea (sensibilitate excesivă la stimuli externi, pe care
subiectul îi percepe ca fiind ostili; se asociază cu răspuns
comportamental rapid, furios, auto- sau heteroagresiv): sindrom
maniacal, personalitate antisocială
Tulburări ale activităţii motorii
 Tulburările de statică (postură inadecvată, tulburări de
echilibru)
 Tulburările de motilitate (pareze, paralizii, diskinezii,
anchiloze, etc.)
 Hipoactivitatea (scăderea activităţii motorii, asociat cu
încetinirea proceselor cognitive): depresie, b. Parkinson
 Inhibiţia psihomotorie (scăderea extremă a activităţii
psihomotorii): depresii, sdr. catatonice
 Hiperactivitatea (creşterea activităţii motorii): sindrom
maniacal
 Agitaţia psihomotorie (creşterea activităţii, asociată cu
dezorganizarea acesteia, cu lipsă de scop şi eficienţă): sindrom
maniacal, sindrom confuzional, epilepsie, schizofrenie,
tulburări organice cerebrale
Tulburări ale activităţii motorii
 Akotisia (formă specială de agitaţie, manifestată prin disconfort
muscular asociat cu nevoia de mişcare permanentă şi cu
imposibilitatea de a sta pe loc)
 Manierismele (modificări bizare ale unor gesturi elementare):
schizofrenie
 Stereotipurile (repetarea automatică, ilogică şi bizară a unor
activităţi): pot fi:
 De mişcare (repetarea unor mişcări)
 De poziţie (menţinerea unor posturi)
 Ecopraxia (repetarea „în oglindă” a gesturilor): sindrom catatonic
 Ecomimia (repetarea „în oglindă” a expresiei faciale): sindrom
catatonic
 Negativismul (lipsa de răspuns sau efectuarea acţiunii contrare la
o anumită solicitare): componentă a sindromului catatonic
Alte manifestari
 Tulburări de relaţie
 Autismul (deficienţe calitative în ce
priveşte interacţiunea socială, deficienţe în
comunicare şi dezvoltare)
 Stil vestimentar inadecvat
 Dezinteresul pentru ţinuta
vestimentară
 Inabilitatea de a alege hainele şi
accesoriile potrivite
Manifestări de independenţă

 De ordin biologic
 Funcţionarea adecvată a organelor de simţ
 Exprimare verbală facilă, clară, logică, cu debit
moderat şi tonalitate adecvată sensului celor
exprimate
 Exprimare în scris optimă
 Citire corectă
 Facies expresiv, cu expresie adecvată celor
exprimate, privire semnificativă, postură şi gestică
adecvate
 Îmbrăcăminte şi accesorii adecvate
Manifestări de independenţă

 De ordin psihologic
 Percepţie obiectivă a mesajelor
 Atitudine receptivă
 Exprimarea emoţiilor personale fără dificultate
 Perceperea corectă a sinelui
 Capacitatea de a angaja şi menţine o relaţie
coerentă cu semenii
 De ordin sociologic
 Apartenenţa la grupuri
 Relaţii armonioase în familie, la locul de muncă şi
în grupul de prieteni
Evaluarea pacientului Diagnostice de nursing aprobate
de NANDA (2005)

 00051 Alterarea comunicării verbale

 00122 Alterarea percepţiei senzoriale (specificarea
tipului: vizuale, auditive, kinestezice, gustative, tactile)
 00130 Tulburarea proceselor gândirii
 00157 Potenţial pentru o mai bună comunicare
 00056 Alterarea relaţiei parentale
 00057 Risc pentru alterarea relaţiei parentale
 00064 Potenţial pentru ameliorarea relaţiei parentale.
 00060 Întreruperea proceselor familiale
 00159 Potenţial pentru ameliorarea proceselor
familiale
Evaluarea pacientului Diagnostice de nursing
aprobate de NANDA (2005)

 00058 Risc pentru alterarea ataşamentului parental/filial

 00064 Conflict al rolului parental
 00052 Alterarea interacţiunii sociale
 00059 Disfuncţie sexuală
 00065 Model sexual ineficient
 00158 Potenţial pentru o mai bună adaptare (individuală)
 00075 Potenţial pentru o mai bună adaptare familiala
 00076 Potenţial pentru o mai bună adaptare a comunităţii
 00123 Neglijare unilaterală
 00053 Izolare socială
*Planul de îngrijire

 Educaţia pentru sănătate - intervenţiile

asistentei medicale pentru menţinerea
independenţei în satisfacerea necesităţii
 Explorează, împreună cu pacientul, mijloacele sale
de comunicare
 Învaţă pacientul:
 Să menţină integritatea simţurilor
 Să menţină integritatea aparatului motor şi de fonaţie
 Să evite factorii de risc cardio-vascular (risc de AVC), factorii
de risc traumatic, etc.
 Să utilizeze mijloacele de exprimare
 Să aibă o atitudine de receptivitate
 Să menţină legături cu persoanele apropiate
Rolul asistentei medicale = „de
avocat” al pacientului
 Atitudine autoritară (nerecomandată):
 Abordare: Nici o alegere
 Răspuns: Soluţie unică („Chirurgia este singura
opţiune; ai nevoie de operaţie”)
 Mesajul: Profesioniştii ştiu mai bine şi iau decizii
pentru pacient
 Atitudine de învinovăţire (nerecomandată):
 Abordare: Alegere bazată pe consecinţa acţiunii
 Răspuns: „Dacă nu te operezi, n-ai să mai trăieşti să-ţi
vezi nepoţii. Familia ta are nevoie de tine.”
 Mesajul: Dacă nu urmezi recomandarea
profesioniştilor, tu şi familia veţi avea de suferit
Atitudine de apărător:

 Abordare: Alegere bazata pe informaţii şi

examinarea alternativelor
 Răspuns: „Daca te operezi sau nu e
alegerea ta. E corpul tău. Ce înţelegi
despre această situaţie?”
 Mesaj: Profesionistul este aici ca să te
ajute să faci o alegere informată asupra
sănătăţii şi stării tale de bine
Intervenţiile asistentei medicale pentru
recuperarea independenţei în satisfacerea
necesităţii

 Comunicarea terapeutică
 Comunicarea asistentă medical - pacient: centrată pe
experienţele, problemele pacientului
 Ambii conlucrează la rezolvarea problemelor centrate
pe starea de sănătate a pacientului;
 Bolnavul se simte înţeles şi îngrijit;
 Membrii familiei/aparţinătorii sunt incluşi în procesul
de îngrijire;
 Se realizează educaţia terapeutică preventivă şi
curativă;
 Comunicarea este esenţială procesului de nursing.
Ingredientele comunicării terapeutice

 Empatia – element esenţial al unei relaţii de

ajutorare; comunicarea înţelegerii, de o manieră
obiectiva şi sensibilă;
 Cunoştinţe şi experienţă pentru a percepe adecvat
experienţa pacientului;
 Transmiterea sentimentului de siguranţă daca
perspectiva pacientului e diferită
 Outsider capabil să-şi “pună papucii” altuia
 Asigurarea pacientului ca i se înţeleg adecvat
sentimentele şi experienţele
 Atitudinea pozitivă = căldură, interes, respect,
îngrijire faţă de pacient
Ingredientele comunicării terapeutice
 Respect necondiţionat, pentru simpla
calitate de fiinţă umană
 Nu înseamnă acceptarea automată a
oricărui comportament!
 Evitarea etichetărilor pacientului (diabetic,
amputat, alcoolic, etc.)
 Pacientul rămâne, înainte de toate, o
persoană unică, individuală
Comunicarea terapeutică = instrument de implementare a
procesului de îngrijire

 Implementarea comunicării
 Climat intim, confidenţialitate, timp suficient
 Contact vizual, postura deschisă, trunchi aplecat
înainte
 Întrebări deschise
 Remarci generale de deschidere a conversaţiei
 Ascultare activă
 Rezumare / reafirmarea spuselor pacientului
 Reflecţie a principalelor teme emoţionale, într-o
manieră deschisă, neutră (clarificarea temerilor
pacientului)
 Explorarea
Implementarea comunicării

 Evitarea sfaturilor directe!

 Centrarea: întrebări la obiect, menţinerea
centrării conversaţiei
 Încurajarea elaborării: detalierea
temerilor/nelămuririlor de către pacient
 Clarificarea: ajutarea pacientului să-si clarifice
ideile
 Oferirea informaţiilor
 Explorarea alternativelor
 Folosirea tăcerii
 Rezumarea discuţiei – finalizarea discuţiei
Ghid pentru facilitarea comunicării

 Vorbiţi pe un ton normal - nu ridicaţi vocea,

nu ţipaţi - vorbind mai tare nu creşteţi gradul
de înţelegere
 Vorbiţi ca unui adult
 Alterarea comunicării nu implica automat
alterarea înţelegerii!
 Nu purtaţi simultan 2 conversaţii
 Puneţi întrebări simple, ce necesită
răspunsuri simple
 Păstraţi o atmosferă simplă şi relaxată,
reduceţi zgomotul ambiental
Ghid pentru facilitarea comunicării
 Fiţi siguri de atenţia pacientului înainte de
a vorbi, păstraţi contactul vizual cu
pacientul pe durata conversaţiei
 Nu grăbiţi pacientul, daţi-i timp să
răspundă
 Nu corectaţi greşelile
 Daca nu aţi înţeles, rugaţi pacientul să
repete
 Încurajaţi pacientul să vă vorbească
Terapia prin artă

 Se adresează tuturor persoanelor cărora le este

greu să exprime în cuvinte ceea ce simt şi care
suferă de stres emoţional / depresii / autism
 Este utilă şi în cazul celor care au dificultăţi de
adaptare în caz de separare, doliu, şomaj, sau după
evenimente traumatizante (abuz sexual, alte tipuri
de abuz)
 Se poate practica numai sub coordonarea
terapeutului-psiholog, individual / în grup de 6 –
10 persoane; şedinţele durează 3 ore, o şedinţă pe
săptămână, o lună sau mai mult
Terapia prin artă

 Se apelează la mai multe forme de artă: desen,

modelaj (benefic în cazul persoanelor timide),
colaj, teatru (ajută la înţelegerea substratului
conflictelor)
 Scopul terapiei este nu să se interpreteze reacţiile
pacienţilor, ci să-i facă pe aceştia să-şi
conştientizeze problemele, prin exprimarea
conflictelor personale cu mijloacele artei
 Ulterior terapeutul poate utiliza informaţiile astfel
obţinute şi discuta cu pacienţii motivele alegerii
unor exprimări particulare, relevând astfel
problemele şi posibilităţile terapeutice
Alterarea percepţiei senzoriale

 Familiarizarea bolnavului cu mediul

 Calmarea pacientului, explicându-i scopul şi
modalitatea efectuării manevrelor diagnostice şi
terapeutice
 Asigurarea unui mediu de securitate, fără stimuli
externi extremi (de exemplu stimulii auditivi ar
putea împiedica comunicarea în cazul pacienţilor
cu hipoacuzie)
 Cercetarea posibilităţilor de comunicare şi a
deficitelor
 Menţinerea contactului cu pacientul (în funcţie de
posibilităţi: contact vizual, auditiv, tactil)
Alterarea percepţiei senzoriale

 Exprimare clară, distinctă, în propoziţii scurte

(în cazul pacienţilor cu hipoacuzie)
 Furnizarea mijloacelor de comunicare
 Explicarea modului de utilizare al diverselor
proteze
 Pregătirea pentru manevre diagnostice şi
îngrijirea ulterioară
 Administrarea medicaţiei prescrise
 Educaţia în privinţa factorilor de risc
Tulburarea proceselor gândirii

 Facilitarea orientării pacientului în timp, spaţiu şi

asupra propriei persoane
 Reorientarea frecventă
 Prezentarea la intrarea în încăpere
 Facilitarea cunoaşterii de sine, a capacităţilor şi
preferinţelor
 Crearea unui mediu calm, cu stimuli senzoriali reduşi la
minim (inclusiv eliminarea obiectelor care ar putea
distrage atenţia din câmpul vizual, închiderea
televizorului)
 Crearea de ritualuri
 Utilizarea de întrebări scurte şi exprimarea în termeni
precişi şi fraze scurte
Tulburarea proceselor gândirii

 Ascultarea cu răbdare a răspunsurilor

 Limitarea numărului vizitatorilor la unul, pe rând
 Redirecţionarea pacientului spre activitatea pe care o
desfăşura deja, la nevoie împărţirea activităţilor în paşi
succesivi
 Utilizarea de stimuli auditivi cuplaţi cu cei vizuali:
indicarea şi numirea simultană a obiectelor
 Încurajarea activităţilor de grup
 Administrarea medicaţiei prescrise
 Supravegherea bolnavului
 La nevoie, utilizarea de mijloace fizice de imobilizare
Alterarea comunicării verbale
 Favorizarea unui climat de calm şi siguranţă
 Calmarea frustrării pacientului prin explicarea
cauzelor deficitului şi posibilităţilor de tratament
 Menţinerea contactului vizual cu pacientul
 Utilizarea unui ton normal al vocii asistentei medicale
 Facilitarea altor mijloace de comunicare (scris, desen,
gesturi)
 Solicitarea adresată pacientului de a repeta
cuvintele pronunţate neclar
Alterarea comunicării verbale
 Afectarea unui timp suficient pacientului pentru
răspuns
 Recurgerea pe cât posibil la întrebări care cer un
răspuns scurt
 Îngrijiri specifice în funcţie de afecţiune (ex.:
laringită, traheostomie, afecţiuni neurologice)
 Explicarea modului de utilizare a protezelor,
explicarea utilităţii tratamentului logopedic
 Educaţie în privinţa factorilor de risc
 Educarea familiei să comunice cu pacientul într-un
ritm adecvat şi doar câte o persoană, pe rând
În cazul balbismului:

 Ideal tratamentul se începe înaintea vârstei de 7 ani (1%

din copii suferă de balbism): educarea familiei în sensul
protejării copilului faţă de situaţiile stresante; nu se va
atrage atenţia copilului asupra problemei de comunicare
(bâlbâiala se accentuează atunci când i se atrage atenţia)
 Educarea învăţătorului: explicarea problemei copilului şi
a atitudinii corecte (a acţiona cu tact pentru a nu pune
copilul în situaţii penibile în faţa colectivului, fapt care i-
ar accentua tulburarea); balbismul nu este marca
unui deficit intelectual!
În cazul balbismului:

 Psihoterapie: exerciţii de relaxare, terapie prin joc +

creşterea încrederii în sine, dezvoltarea capacităţilor
de a se exprima în orice situaţie, exteriorizarea
agresivităţii copilului şi tensiunilor latente
 Tratament logopedic: exerciţii de respiraţie, de
vorbire ritmică (rostirea unui text memorat),
cântece
 Eventual tratament neuropsihiatric
Alterarea relaţiilor familiale

 Tipuri de familie: nucleul familial, familia extinsă

(bunici, unchi, etc), familia cu părinte unic, familia cu
un părinte „vitreg”, concubinajul, comunitatea familială
(pe criterii ideologice, religioase, etc), alte tipuri de
familie (adult necăsătorit, un părinte strămutat
temporar, etc)
 Funcţiile familiei:
 Asigurarea siguranţei fizice
 Asigurarea suportului economic
 Intimitate sexuală
 Reproducere
 Educaţie
 Socializare
 Suport
Alterarea relaţiilor familiale
 Probleme:
 Izolarea socială (prin plecarea unui membru în scop
educativ sau lucrativ, prin spitalizare prelungită, prin
rasă, prin comunicare slabă în cadrul unei familii,
prin divorţ)
 Abuz verbal, fizic, sexual, economic
 Separare şi divorţ
 Schimbarea şi forţarea rolurilor (ex.: copilul care
întreţine familia prin angajare-salarizare)
 Probleme emoţionale ale copiilor (expresie a
disfuncţiilor familiale)
Intervenţiile asistentei medicale:

 Identificarea mecanismului decizional în familie

 Încurajarea discuţiilor deschise între membrii familiei
 Identificarea mecanismelor compensatorii în cadrul
familiei (felul în care fac faţă stresului)
 Educarea în privinţa abilităţilor de comunicare
 Recomandarea consultului psihologic şi consilierii
familiale
 Identificarea grupurilor de suport adecvate
 Clarificarea conflictelor în curs
 Asistarea în identificarea factorilor care au contribuit la
crearea problemei
Intervenţiile asistentei medicale:

 Corectarea şi clarificarea concepţiilor greşite

 Observarea feed-back-ului şi informarea familiei în
această privinţă
 Asistarea în găsirea de soluţii
 În cazul suspiciunii unui abuz asupra copiilor,
anunţarea poliţiei şi serviciilor pentru protecţia
copilului
 Consilierea soţului abuzat şi adresarea către poliţie
şi adăposturi speciale
 Adresarea drogodependentului din familie către un
program de tratament
Disfuncţii sexuale
 Sarcina: cel mai frecvent apetitul sexual se modifică: în primul
trimestru poate să scadă (fatigabilitate, frica de avort spontan)
pentru ca apoi să revină şi să scadă din nou în ultimul trimestru:
actul sexual nu este contraindicat pe parcursul unei sarcini normale,
cu anumite precauţii în timpul ultimului trimestru
 Infertilitatea: se consideră cuplu infertil acel cuplu în care, în absenţa
mijloacelor contraceptive, nu a apărut nici o sarcină după un an
 Avortul (spontan sau provocat): după un avort se restricţionează
raporturile sexuale în funcţie de cauză; eventual se recomandă
consiliere psihologică
 Absenţa / inhibiţia dorinţei sexuale: tratamentul este în funcţie de
cauză (organică locală, disfuncţii hormonale, efecte adverse
medicamentoase, psihică)
 Impotenţa: tratamentul este în funcţie de cauză: psihogenă sau
organică (de cauză vasculară, neurologică, traumatică, etc.)
Disfuncţii sexuale
 Tulburări de ejaculare (ejacularea precoce: cea mai frecventă
cauză este anxietatea / inabilitatea de a ejacula: tulburări
psihice, simpatectomie lombară, droguri antiadrenergice):
tratament în funcţie de cauză
 Dispareunia (durere legată de penetrare - cel mai frecvent
are cauze organice): tratamentul cauzei organice rezolvă
dispareunia
 Vaginismul (afecţiune caracterizată printr-o contractură
spasmodică involuntară a muşchilor vaginali şi perivaginali în
momentul penetrării penisului în vagin, astfel încât penetrarea
devine imposibilă sau dureroasă - cel mai frecvent cauza este
psihică): după caz – tratament medico-chirurgical,
psihoterapie, exerciţii de relaxare
 Inabilitatea de a atinge orgasmul (consiliere psihică, exerciţii
Kegel)
Alterări ale comportamentelor
sexuale
 Alterări ale identităţii sexuale (de cauză congenitală
sau educaţională): se recomandă consiliere
psihologică, tratament medical şi chirurgical după caz
 Abuzul sexual: se anunţă poliţia, se efectuează
tratamentele medicale şi chirurgicale indicate după
caz, se recomandă consiliere psihologică şi se
adresează pacientul unui grup de suport; eventual
diverse tipuri de terapii psihologice (terapia prin artă)
 Homosexualitatea, bisexualitatea (evaluare fizică şi
psihică, crearea unui mediu social neostil)
Alterări ale comportamentelor
sexuale
 Pedofilia, gerontofilia – evaluare şi tratament
psihiatric şi psihologic
 Zoofilia, necrofilia – evaluare şi tratament
psihiatric şi psihologic
 Sado-masochismul – evaluare şi tratament
psihiatric şi psihologic
 Voyeurismul, fetişismul – evaluare şi tratament
psihiatric şi psihologic
 Exhibiţionismul – evaluare şi tratament psihiatric
şi psihologic
