Sisteme de drenaj

Student :
Master Inginerie
Geotehnica
Anul I
UNIVERSITATEA TEHNICA’GHEORGHE ASACHI’ DIN IASI
FACULTATEA DE CONSTRUCTII SI INSTALATII
METODĂ DE COBORÂRE A PÂNZEI DE
APĂ FREATICĂ UTILIZÂND DRENURILE
SIFON
DRENURI SIFON
 MOD DE
FUNCŢIONARE ŞI
TEHNOLOGIE DE
EXECUŢIE
Se utilizează un sistem de “drenuri
sifon” verticale, ce lucrează pe
principiul sifonării gravitaţionale.
Nivelul apei subterane poate fi
coborât până la adâncimea de
10,0-12,0 m faţă de CTA, pentru o
singură reţea. Dacă se doreşte o
scădere mai substanţială a pânzei
de apă freatică se pot folosi mai
multe reţele amplasate pe versant.
Avantajele utilizării drenurilor sifon sunt esenţiale şi
vizează atât latura tehnică, cât şi cea economică:

 Costuri mai mici cu 30-40 % faţă de cele practicate în momentul de faţă la

execuţia drenurilor actuale. Îndepărtându-se cauza alunecării, se poate elimina
şi necesitatea consolidării versantului prin coloane, piloţi, ziduri de sprijin,
ancoraje…
 Timp de proiectare şi execuţie redus.
 Utilajele şi aparatura necesară execuţiei sunt accesibile oricărui şantier.
 Funcţionarea corectă a drenurilor la parametrii proiectaţi este garantată pe
timp nelimitat ca urmare a faptului că acestea pot fi spălate ori de câte ori este
nevoie (în medie 1-2 ori pe an). Astfel posibilitatea de colmatare a drenurilor cu
material fin este eliminată.
 Nivelul pânzei de apă freatică rabătută poate fi verificat foarte simplu, în orice
moment, după darea în exploatare a lucrării cu ajutorul unui piezometru.
 Posibilitatea de modificare a capacităţii de drenaj poate fi schimbată în timpul
exploatării, în funcţie de debitul pânzei de apă freatică.
Tipuri de santiere:
 Alunecare dupa terminarea lucrarilor

 Refacere zona alunecata

 MOD DE FUNCŢIONARE:

 Tehnologia de creştere a siguranţei la alunecare a

pantelor (taluze, versanţi), prin coborârea pânzei de
apă freatică, utilizând drenurile sifon, are o istorie de
peste 10 ani. Sistemul este brevetat internaţional şi a fost
pus la punct de specialiştii Grupului RESS din Franţa.
Până acum au fost executate peste 200 şantiere în
Franţa, Italia şi Elveţia.
 Principiul care a stat la baza întregului sistem este cel al vaselor comunicante
(fig. 4). Pe amplasamentul zonei active sau cu potenţial de alunecare sunt
plasate în foraje, drenuri verticale sau înclinate (foto 1a, 1b) a căror
adâncime trebuie să străpungă pânzele de apă freatică ce urmează a fi
asanate. Apa din aceste drenuri va fi apoi “sifonată” profitând de pantă, prin
tuburi de diametru variabil, coborâte până la baza fiecărui dren (foto 2). De
aici apa este transportată către elementele numite “sasuri automatice” (câte
unul pentru fiecare tub de sifonaj), ce sunt amplasate într-un cămin de vizitare
aflat în aval, la 50-100 m faţă de aliniamentrul drenurilor (foto 3). Aceste
elemente au rolul de a împiedica dezamorsarea sistemului pe toată perioada
exploatării drenurilor. Condiţia esenţială este ca limita superioară a
rezervorului de apă din drenul vertical să fie la aceeaşi cotă cu orificiul de
eliminare a apei din sasul automatic corespunzător .
 În final apa este eliminată într-un emisar natural, sau depozitată pentru a fi
folosită ca apă potabilă sau industrială.
TEHNOLOGIA DE EXECUŢIE
1. Lucrări de terasamente :
 Pe aliniamentul ales pentru execuţia drenurilor
(de obicei la baza zonei amonte) se realizează o
săpătură cu adâncimea de minim 1,20 m şi cu
lăţimea de 1,30-1,50 m.
 Pe locurile unde vor fi executate drenurile (din 3
în 3 m, până la maxim 5 în 5 m) se realizează
cămine de vizitare, acoperite cu capace de
fontă. Fiecare camin este prevăzut la bază cu
un mic radier din beton simplu în care este lasat
un gol vertical cu F = 200 mm şi cu unul
longitudinal prin care va trece un tub PVC cu F =
300 mm (foto 3). Acest tub va face legătura între
drenuri.
 După montarea căminelor şi a tuburilor de legătură,
săpătura se umple cu pământ compactat (foto 1b).
Dacă aliniamentul se află în zona carosabilă, săpătura
se va umple ţinându-se cont de straturile de rezisenţă şi
de uzură ale drumului respectiv. Dacă se doreşte şi
realizarea unui dren longitudinal de suprafaţă pentru
preluarea apelor pluviale, umplerea săpăturii se va
realiza cu geotextil şi pietriş de filtrare (foto 1a). În acest
ultim caz la baza săpăturii se va monta un tub PVC
crepinat, pentru preluarea apelor drenate.
 Se va realiza o traversare a tubului PVC de legătură pe
sub calea de rulare (dacă este cazul), până la un cămin
de schimbare de direcţie ce se va construi la partea
superioară a zonei aval (foto 4).
 Se va realiza săpătura necesară montării tubului PVC de
la căminul de schimbare de direcţie până la căminul de
vizitare în care vor fi montate sasurile automatice. Se va
umple săpătura cu pământ compactat, sau cu geotextil
şi pietriş în cazul executării drenului de suprafaţă.

 Se vor realiza 1-2 cămine de vizitare (în funcţie de

numărul de drenuri) cu diametrul sau latura de 1000 -
1500 m şi cu o adâncime de 2,00-3,00 m.

 Se montează tubul PVC cu F = 300 mm care va prelua

apa drenată din căminul de vizitare şi o va transporta
către emisarul natural, sau rezervorul de apă.
2.Lucrări de forare.
 Se va monta foreza deasupra fiecărui cămin în aşa fel încât tija de
forare să pătrundă prin golul cu F = 200 mm lăsat iniţial în radierul
căminului
 Se execută forajul cu diametrul de minim 150 mm până la
adâncimea de 12-15 m. Forajul va fi tubat sau netubat în funcţie de
natura stratificaţiei terenului.
 În forajul astfel realizat se intruduce un tub PVC cu F = 90 mm
crepinat cu fante de 1 mm grosime.
 Intre tub şi peretele forajului se introduce pietriş cu F = 2-4 mm.
 In interiorul tubului crepinat se introduce un alt tub PVC cu F = 50
mm plin pe prima sa porţiune (2,00-3,00 m cu rol de rezervor) şi
crepinat apoi pe o lungime de 1,00-1,50 m. Tubul este prevăzut cu o
prelungire în Y la partea superioară .
 Se face o curăţire a drenului de apa murdară rezultată după forare.
 3. Montarea drenului.
 Se introduc tuburile PVC de drenaj cu F = 10-14 mm în funcţie de debitul pânzei
de apă freatică. Aceste tuburi vor avea un capăt la 0,50 m faţă de baza
drenului, iar celălalt va fi legat la sasul automatic corespunzător.
 Se montează sasurile automatice în căminul de vizitare. Numărul acestora va fi
egal cu cel al tuburilor de drenare a apei (nu neapărat cu cel al drenurilor
pentru că un dren poate fi dotat cu 2 tuburi de drenare dacă debitul este mai
mare). Cota de montare trebuie calculată în aşa fel încât orificiul de eliminare a
apei să fie la acelaşi nivel cu limita superioară a rezervorului de apă din dren.
Acest nivel poartă denumirea de plan de referinţă.
 Se face amorsarea intregii reţele cu ajutorul unei pompe de apă. Se introduce
apă curată sub presiune, pe circuitul invers, de la sas către dren. Se montează
apoi tubul de drenaj la orificiul de intrare a apei în sas. Reţeaua va începe să
lucreze imediat.
 Secţiune printr-o reţea de drenuri sifon. Detaliu sas automatic.
4 Urmărirea execuţiei şi întreţinerea reţelei.

 Pe toată perioada lucrărilor de terasamente şi de forare trebuie să

se facă urmărirea execuţiei de către un specialist care cunoaşte
bine modul de lucru al drenurilor în general şi proiectul respectiv în
special. Lucrarea nu este foarte complexă şi nici dificilă, dar
distanţele şi cotele din proiect trebuiesc respectate în totalitate.

 După semnarea procesului verbal de receptie, timp de 1 an se vor

face cel puţin 4 vizite tehnice pentru întreţinerea drenurilor,
calcularea debitului de apă parţial şi general, determinarea
nivelului panzei apei freatice rabătute în fiecare dren
EXEMPLU:
Dealul Hoia , Cluj Napoca

 Studiile geotehnice efectuate în ultimii ani pe amplasamentul

analizat, calculele de stabilitate, analizarea situaţiei la faţa locului,
au condus la concluzia că alunecările de teren de pe Dealul Hoia
au fost cauzate de prezenţa apei în exces. Este vorba atât de
infiltrarea apei meteorice, cât şi a pânzei de apă freatică.
 Profilurile litologice paralele cu linia terenului natural ataşate
expertizei (LA01 ... LA15), indică faptul că zone cu pânze de apă
freatică se întâlnesc la aproape toate nivelurile (0,80...14,20 m de la
CTA).
 Alunecările de teren care s-au produs în ultimii 5-6 ani pot fi clasificate
în categoria alunecărilor de suprafaţă, adâncimea lor fiind de
maximum 4-5 m. Analizele de stabilitate au scos şi ele în evidenţă acest
aspect. În cazul în care pânza de apă freatică se rabate sub cota
fundamentului tehnic al amplasamentului, stabilitatea locală şi
generală este asigurată, dacă nu se ia în considerare efectele unui
eventual seism. În cazul unui cutremur stabilitatea locală şi cea
generală este asigurată (cu o singură excepţie), dar gradul de
asigurare este foarte mic, sub cel acceptat de normative (Fs ≥ 1,25).
 La propunerea soluţiilor de consolidare s-a avut în vedere faptul că
nu s-a intervenit niciodată pe suprafaţa versantului Dealului Hoia în
vederea eliminării cauzelor care au dus la instabilitatea terenului în
plan general – adică la drenarea pânzei de apă freatică şi la
oprirea infiltrării apei meteorice. Drenurile sifon montate la limita
inferioară a Muzeului Etnografic au avut drept scop asigurarea
stabilităţii locale a taluzurilor rezultate din excavaţii.
În concluzie se consideră că în faza actuală cea
mai bună soluţie este aceea de a se propune
intervenţii în 2 etape:
Etapa I:
 Coborârea pânzei de apă freatică de la limita superioară a
Muzeului Etnografic până sub nivelul fundamentului geologic al
amplasamentului (18-20 m). În felul acesta va fi coborâtă pânza de
apă freatică ce vine din zona pădurii Hoia. Pentru aceasta se
propune utilizarea reţelelor de drenuri electropneumatice care pot
drena apele subterane până la adâncimi de 70-80 m. Drenurile
urmează a se instala pe toată lungimea suprafeţei studiate, de la
Strada Tăietura Turcului, până la Rezervoarele de apă.
 Refacerea şi completarea reţelelor de drenuri sifon de la limita
inferioară a Muzeului Etnografic. Reţeaua trebuie să fie completată
până la Rezervoarele de apă. Aceste drenuri coboară pânza
freatică până la adâncimi de 8,50 - 9,00m. Drenurile sifon vor prelua
atât apa freatică alimentată din eventuale infiltraţii ale apei
meteorice de pe suprafaţa muzeului, cât şi izvoarele subterane ce
nu pot fi captate la suprafaţă.

 Pentru preluarea apelor meteorice de suprafaţă se propune

utilizarea unor drenuri suborizontale radiale sau paralele, dispuse la
5,00 m interax. Acestea vor fi realizate o dată cu sistematizarea pe
verticală.

 Consolidarea locală cu elemente fişate în zonele cu fenomene

active, sau cu potenţial mare de alunecare.
 Retaluzarea pantelor care au o înclinare mai mare de 7° în vederea
eliminării contra pantelor şi fundurilor de boltă;

 Se vor amenaja pâraiele şi torenţii care pot produce eroziunea

bazei taluzelor, sau a malurilor.

 Înierbarea întregii suprafeţe aflată în discuţie cu plante perene cu

creştere rapidă şi cu rădăcini adânci, care au rolul de a consuma o
mare parte din apa meteorică ce se infiltrează în pământ;

 Alimentarea cu apă şi canalizarea trebuie însoţite de canivouri,

care să descarce în rigole sau în albii amenajate;

 Monitorizarea întregului versant în aşa fel încât să se poată depista

din timp o eventuală continuare a fenomenelor de instabilitate.
În situaţia în care se constată că după intervenţiile
enumerate mai sus alunecările de teren continuă,
se va trece la etapa a II-a de consolidare.
Etapa II:
 Consolidarea zonelor afectate de mişcări ale terenului, sau cele cu
potenţial mare de alunecare cu un sistem de coloane forate
(încastrate în fundamentul de bază al amplasamentului, sau
ancorate), rigidizate la partea superioară cu un radier din beton
armat. Aceste lucrări de consolidare vor fi proiectate şi evaluate
numai in corelare cu rezultatele obţinute în urma monitorizării cu
inclinometre şi piezometre.
 Constructiile usoare din cadrul muzeului Etnografic se recomandă a
fi consolidate individual la partea de infrastructura, prin realizarea
unor centuri din beton armat sprijinite pe minipiloti.