INSTITUŢIILE

FINANCIARE
INTERNAŢIONALE
Efectuat : Coada Doinita
Gr.D141
Lect.univer, S.Ceaus
 Fondul Monetar Internaţional
■ Fondul Monetar Internaţional a fost conceput in iulie 1944 la Conferinţa
Naţiunilor Unite de la Bretton-Woods, SUA, la care au participat 44 de ţări. Incă
din timpul celui de-al doilea război mondial, au apărut preocupări pe plan
internaţional privind organizarea relaţiilor valutar – financiare internaţionale.
■ Prin acordurile incheiate, Conferinţa monetară a prevăzut infiinţarea a două
organisme: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.). Rolul principal in cadrul sistemului
monetar internaţional este deţinut de F.M.I., prevăzandu-se că o ţară nu poate
deveni membru B.I.R.D. , atata timp cat nu este membru al F.M.I.
F.M.I. urmăreşte indeplinirea următoarelor obiective principale:

■ promovarea cooperării monetare internaţionale prin

intermediul unei instituţii permanente, care să constituie
un mecanism de consultare şi de colaborare cu ţările
membre in probleme monetare internaţionale;
■ facilitarea şi creşterea echilibrată a comerţului
internaţional, aducandu-şi astfel contribuţia la promovarea
şi menţinerea unei nivel ridicat de folosire a capacităţilor
de producţie in toate ţările membre, la sporirea resurselor
productive şi la creşterea venitului naţional;
■ promovarea stabilităţii cursurilor valutare şi evitarea
devalorizărilor monetare, ca mijloc de concurenţă
internaţională;
■ crearea unui sistem multilateral de plăţi in ceea ce priveşte
tranzacţiile curente dintre ţările membre şi eliminarea
restricţiilor valutare, care stanjenesc dezvoltarea
comerţului internaţional ;
■ oferirea ţărilor membre de fonduri valutare sub formă de
credite pe termen scurt şi mijlociu, in vederea reducerii
dezechilibrelor temporare din balanţele de plăţi externe ale
ţărilor membre.
 Organizarea F.M.I., funcţiile şi resursele
acestuia
Cu toate că in baza acordului incheiat cu ONU in noiembrie 1947, FMI are statut de
instituţie specializată a Naţiunilor Unite, calitatea unui stat de membru al acestei
organizaţii nu implică calitatea de membru al ONU. Orice ţară, care se bucură de
autonomie in domeniul relaţiilor externe, este capabilă să se achite de obligaţiile
impuse statelor membre prin statut şi este dispusă să-şi asume aceste obligaţii, poate
obţine calitatea de membru al FMI. In prezent FMI numără 184 ţări membre34,
reprezentand aproape in totalitate
comunitatea celor 200 ţări membre ale ONU.
FMI este condus de următoarele trei
organisme:
■ Consiliul Guvernatorilor,
■ Consiliul administratorilor
■ Directorul General
Principalele funcţii ale FMI sunt:

■ Supravegherea politicilor financiar-valutare

■ Asistenta financiara

Constituirea resurselor F.M.I.

Fiecare ţară membră a FMI trebuie să contribuie la resursele financiare ale Organizaţiei
cu o anumită sumă, denumită cotă de subscripţie sau cotă parte , care este exprimată in
echivalent DST. Mărimea cotelor subscripţiilor se stabileşte pornindu-se de la indicatori
identici, ţinand de puterea economică a fiecărei ţări:
 Drepturile Speciale de Tragere (DST)

Fondul Monetar Internaţional are autoritatea conferită

de clauzele Acordului să emită Drepturi Speciale de
Tragere (DST). Create in 1969, DST-urile reprezintă
mijloace de rezervă internaţionale care servesc drept
unităţi de cont şi drept mijloace de plată utilizate de
către statele membre ale Fondului, de către Fondul
insuşi şi de către „alţi deţinători” imputerniciţi (care
trebuie aprobaţi de către Consiliul Administratorilor al
FMI cu o majoritate de 85%).
Formele de finanţare practicate de FMI
■ tragerile ordinare (normale). Misiunea FMI, in calitatea sa de instituţie financiară
internaţională, este de a furniza membrilor săi, la cerere, moneda altor membri: se
cumpără deci monedă convertibilă cu monedă naţională.
■ Tragerile ordinare presupun mai multe tranşe, dintre care prima poartă numele de tranşa
de rezervă, iar următoarele sunt tranşe de credit :
■ tragerile in cadrul tranşei de rezervă (noua denumire a tranşei aur) , se acordă automat,
fără condiţionări. Dimensiunea lor este determinată de ponderea DST sau a devizelor
convertibile in totalul cotei-părţi a ţării in cauză. Aceste drepturi de tragere figurează in
rezervele monetare a statelor membre.
■ tragerile in cadrul tranşelor de credit au un regim diferit. In primul rand ele nu mai sunt
necondiţionate şi folosirea lor este insoţită de indeplinirea unor condiţii economice, al
căror grad de constrangere creşte odată cu folosirea tranşelor superioare.
Politica de creditare cuprinde şi următoarele facilităţi de
finanţare:
■ facilităţi de finanţare compensatorii , care au fost introduse in 1963 pentru a acorda asistenţă ţărilor care au
cunoscut atat o cădere bruscă a caştigurilor din exporturi, cat şi o creştere neaşteptată a costurilor la
importurile de cereale din cauza fluctuaţiei preţurilor mondiale la anumite mărfuri. Termenele de acordare a
imprumutului şi de rambursare a creditului sunt aceleaşi ca in cazul aranjamentelor stand-by, excepţie in acest
caz făcand neperceperea de comisioane sau penalităţi.
■ facilităţi de finanţare a stocurilor tampon (1964), care permite ţărilor in dezvoltare care stochează produse
primare in scopul reducerii ofertei de pe pieţele internaţionale să aplice o tranşă suplimentară de credite de
pană la 25 % din cotele lor părţi, cu condiţia ca aceste stocuri „tampon” să fie constituite conform principiilor
O.N.U., care trebuie să guverneze relaţiile interguvernamentale.
■ facilităţi de finanţare extinsă – introduse in 1974, in scopul ajutorării ţărilor care se confruntă cu grave
dezechilibre ale balanţei de plăţi ca urmare a aplicării unor reforme fundamentale defectuoase in structura lor
economică (producţie, comerţ sau politica preţurilor). Perioada de acordare a imprumutului se intinde pe 3 ani,
iar perioada de rambursare este de 4 – 7 ani.
■ facilităţi de transformare sistemică (1993) – introduse cu scopul de a asigura asistenţă financiară ţărilor
membre care se confruntă cu dificultăţi severe datorită tranziţiei la sistemul economiei de piaţă. Pentru a
obţine imprumuturile dorite, ţările solicitante trebuie să ataşeze la cererea de obţinere a imprumutului şi un
document in care să descrie obiectivele de politică economică, estimări macroeconomice, măsuri fiscale,
monetare şi valutare ce urmează a fi implementate in perioada acoperită de această facilitate.
■ facilitatea de prevenire a crizelor a fost creată in 1998 pentru a sprijini ţările confruntate cu o iminentă criză
valutar-financiară (era cazul Brazilie).
 Grupul Băncii Mondiale
■ In 1944, la Bretton Woods (S.U.A.), s-a decis crearea, alături de Fondul
Monetar Internaţional, a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare (BIRD), care să finanţeze reconstrucţia ţărilor europene prăbuşite
după cel de-al doilea război mondial. Misiunea sa iniţială a fost să ofere
capital pe termen lung acelor ţări a căror infrastructură fusese distrusă, intr-
o vreme in care capitalul privat disponibil era prea puţin sau chiar deloc.
Ulterior, atunci cand economiile acestor state s-au refăcut, BIRD şi-a
reorientat activitatea şi către ţările in curs de dezvoltare.

Ulterior, B.I.R.D. a fost completată cu alte trei organisme,

impreună cu care formează „Grupul Băncii Mondiale”. Aceste
organisme sunt: Corporaţia Financiară Internaţională (CFI),
creată in anul 1956, Asociaţia Internaţională pentru
Dezvoltare (AID), creată in 1960 şi Agenţia de Garantare
Multilaterală a Investiţiilor (MIGA) infiinţată in anul 1988.
Scopul tuturor acelor instituţii este acela de a contribui la
propăşirea economică a ţărilor in curs de dezvoltare prin
finanţarea unor proiecte din sectorul public şi privat al
acestor ţări şi prin acordarea de asistenţă tehnică şi
economică. Sediul Băncii Mondiale se află la Washington.
 Conducerea Băncii este asigurată de:
■ Consiliul Guvernatorilor , unde fiecare ţară este reprezentată de guvernatorii băncilor centrale;
■ Administratorii Executivi, in număr de 24, şi toţi ataţia supleanţi;
■ Preşedintele, care, conform tradiţiei, este american;
■ Consiliul consultativ;
■ Comitetele de imprumuturi, care au ca obiect de activitate analiza şi elaborarea unor rapoarte in
ceea ce priveşte recomandarea şi, eventual, nerecomandarea realizării unor proiecte propuse, şi
pentru care au fost solicitate imprumuturi.

Resursele financiare ale B.I.R.D. provin, ca şi in cazul FMI, din

două surse principale:contribuţiile la capital ale statelor
membre şi resurse atrase. Deosebirile dintre cele două
instituţii, in acest domeniu, privesc rolul surselor respective in
politica financiara a fiecărei instituţii şi identitatea furnizorilor
de resurse. In timp ce la Fond, contribuţiile statelor membre
reprezintă principala sa resursă financiară, la BIRD,
contribuţiile ţărilor membre joacă un rol secundar in
finanţarea imprumuturilor băncii. Principala sursă de capital
pentru imprumuturi a Băncii Mondiale o constituie pieţele
financiare internaţionale, care acoperă aproximativ 85% din
resursele sale
 ■ Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) este o organizaţie
internaţională fondată in 1956, care, in prezent, este compusă
din 175 de membri, deţinand un portofoliu total de investiţii de
21,6 miliarde USD. In anul 2004 au fost repartizate 5,2
miliarde USD către 208 proiecte din 82 de ţări.46

CFI susţine dezvoltarea economică a statelor membre prin

intermediul creşterii puternice a activităţilor sectorului privat
şi prin mobilizarea unor importante capitaluri străine şi
naţionale. CFI realizează investiţii de capital in intreprinderi
private din sectoarele cheie ale ţărilor in dezvoltare fără a
solicita acordarea de garanţii guvernamentale, ci practicand
reguli şi adoptand comportamente identice cu cele curente
ale pieţei private
■ Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (IDA) este o organizaţie internaţională
fondată la 24 septembrie 1960. In prezent, are 162 de membri. Volumul cumulat al
creditelor acordate este de 135 miliarde USD, iar in anul financiar 2004, volumul
imprumuturilor a fost de 12,1 miliarde USD, pentru 138 de proiecte noi din 66 de
ţări.47
IDA este cel mai important organism din lume in furnizarea de asistenţă tehnică şi
resurse financiare ieftine, efectuand, in acelaşi timp, investiţii in proiecte fundamentale
pentru dezvoltarea economică şi a resurselor umane.

Scopul principal al IDA este reducerea

sărăciei prin promovarea unei dezvoltări
economice sustenabile in zonele cel mai
slab dezvoltate ale lumii, incluzand 79 de
state, a căror populaţie totală este de 2,5
miliarde locuitori.
 Fondul Monetar Internaţional (FMI) este o organizaţie internaţională
care are obiectivul de a promova cooperarea monetară
internaţională, de a înlesni expansiunea şi creşterea echilibrată a
comerţului internaţional, precum şi de a promova stabilitatea
valutară. Republica Moldova a acceptat Statutul FMI prin Hotărîrea
Parlamentului nr. 1107 din 28 iulie 1992, iar la 12 august 1992 a
devenit membru al FMI. BNM, în calitatea sa de agenţie fiscală a
Republicii Moldova în cadrul FMI, este împuternicită să efectueze, în
numele Republicii Moldova, toate operaţiunile şi tranzacţiile
autorizate conform Statutului FMI.

În cadrul FMI, Republica Moldova face parte din grupa de ţări

(constituenţă) care include: Armenia, Belgia, Bosnia şi Herţegovina,
Bulgaria, Cipru, Croația, Georgia, Israel, Luxemburg, Republica
Macedonia, Muntenegru, Olanda, România şi Ucraina.

Cota actuală a Republicii Moldova la FMI constituie 172.5 milioane Drepturi Speciale de Tragere (DST),
ceea ce reprezintă 0.04 la sută din capitalul FMI. Această cotă a intrat în vigoare la 17 februarie 2016 după
ce Republica Moldova și-a majorat cota sa anterioară de 123.2 milioane DST.