Vous êtes sur la page 1sur 26

Izvoarele dreptului

internațional

Izvoare principale:
- cutuma
- tratatul
- codificarea dreptului internațional
Izvoarele dreptului
internațional
 Noțiunea de izvor de drept:
- izvoare formale/materiale
- izvoare formale: mijloacele juridice prin
care se concretizează normele dreptului
internațional
Izvoarele dreptului
internațional
 Reglementare:
- articolul 38 (1) din Statutul Curții
Internaționale de Justiție (”dreptul
aplicabil în fața Curții”):
a) convențiile internaționale (tratatul)
b) cutuma internațională
c) principiile generale de drept
d) jurisprudența și doctrina ca mijloace
auxiliare
Art. 38 din Statutul CIJ
 Enumerarea este exemplificativă (mai
există actele unilaterale, actele
organizațiilor internaționale)
 Izvoare principale: tratat, cutuma,
principiile generale de drept; izvor
subsidiar: jurisprudența și doctrina
 Nu există ierarhie între izvoarele
principale
Cutuma internațională
Definiție: practică generală, relativ
îndelungată și repetată a statelor,
considerată de ele ca dând expresie
unei reguli de conduită cu forță juridică
obligatorie
Art. 38: ”cutuma internațională, ca dovadă
a practicii generale, acceptată ca drept”
Elementele cutumei
1) Elementul material
- practică generală: interpretată în sensul de
”reprezentativă”, “stabilită”;
Ex: Imunitatea de jurisdicție a Statelor
(Germania c. Italia, Grecia interv., 2012,
para. 55)
situație specială : cutumele bilaterale (cazul
”Dreptul de trecere prin teritoriul indian”,
CIJ, Portugalia c. India, 1960)
- practică repetată
- practică îndelungată (jurisprudența CIJ
”Platoul continental al Mării Nordului” 1974)
Opozabilitatea cutumei
 Chiar dacă s-a făcut dovada unei
cutume, ea nu poate fi invocată
împotriva unui stat care a obiectat în
mod persistent la aceasta (a ”repudiat
această practică”)
- Zonele de pescuit anglo-norvegiene
(1951)
- Azilul (Columbia c. Peru, 1950)
Opozabilitatea cutumei
Cutuma nu este o chestiune de practică
“majoritară”: dacă există o opoziție
semnificativă, inclusiv prin influența
politică a statelor care se opun, nu
există practică uniformă (Avizul
consultativ privind legalitatea folosirii
armelor nucleare, 1996)
Elementele cutumei
2) Elementul subiectiv – atitudinea
statului (a organelor statului) de a se
conforma practicii pentru motivul că
reprezintă o normă obligatorie
- elementul subiectiv presupune acte
ale autorităților din care să rezulte că
statul consideră o practică impunând o
anumită conduită ca obligatorie
Elementul subiectiv
 Cazul “Lotus” (Franta c. Turcia, 1927) –
“abținerea nu poate fi un element în
sensul recunoașterii unei cutume decât
dacă se dovedește că s-a realizat în
baza unei obligații de a se abține”;
Dovada cutumei
- practic, dovada cutumei presupune dovada
separată a elementului material și a
elementului subiectiv:
Proiectul de concluzii CDI “Identificarea
cutumei” (2018)
- Actele trebuie să fie ”atribuibile” statului;
- Pot proveni din partea puterii executive,
legislative, judecătorești;
- Pot fi și acte fizice sau verbale
“În sistemul internațional, orice act al statutlui
este practic un act legislativ”
 Omisiunea de a reacționa, care se
întinde pe o perioadă lungă de timp, la o
practică, poate servi drept dovadă a
acceptării ca drept (opinio juris), cu
condiția ca Statele să fie în poziția de a
reacționa și ca circumstanțele să ceară
o reacție
Exemple de acte care
dovedesc cutuma
a) declarații de presă ale oficialilor, luări de poziții
publice, comunicate, instrucțiuni către diplomați,
b) Acte fizice (trecerea unei nave, comportament pe
câmpul de luptă)
c) declarații politice bilaterale/multilalterale
d) tratate multilaterale care codifică/conțin norme noi
care sunt acceptate ca state drept cutumă
e) Acte ale organizațiilor internaționale (rezoluții,
avize)
f) legi interne/hotărâri judecătorești interne
Tratatul internațional
Definiție: acord de voință încheiat între
subiecte de drept internațional
(state/organizații internaționale), guvernat de
dreptul internațional, având scopul de a
produce efecte juridice
- poate fi consemnat într-un instrument unic
sau în mai multe instrumente conexe;
- Indiferent de denumirea sa:
tratat/convenție/pact/memorandum de
înțelegere/acord/
Tratatul internațional
 Clasificare: legi/contract (dreptul
internațional general); tratate
bilaterale/multilaterale
Reglementare:
Cutuma internationala
Convenția de la Viena cu privire la dreptul
tratatelor între state (1969)
Conventia de la Viena cu privire la dreptul
tratatelor intre state si org. int. si intre
org. int. (1986)
Etapele încheierii unui tratat:
a) Negocierea
b) Autentificarea (Semnarea)
c) Exprimarea consimțământului
d) Intrarea în vigoare
Etapele încheierii tratatelor
a) Negocierea – se finalizează cu convenirea
textului
- parafarea/ semnarea ad referendum
b) Semnarea – semnificația juridică =
autentificarea textului – acordul formal
asupra faptului că negocierile s-au încheiat
și textul este definitiv
- nu întotdeauna semnarea are ca efect
exprimarea voinței statului;
Etapele încheierii tratatului
c) Exprimarea consimțământului:
- Ratificare
- Aprobare
- Acceptare
- Aderare
- Semnare/Schimbul de instrumente sau
scrisori
d) Intrarea în vigoare
- cazul tratatelor bilaterale
- cazul tratatelor multilaterale
Deosebiri față de alte
documente
 Contractul de stat – act juridic încheiat între
un stat și o societate transnațională, care
reglementează drepturi și obligații reciproce,
guvernat de reguli juridice alese de părți;
 Documente între state realizate fără scopul
de a produce efecte juridice: declarații
politice, memorandumuri de înțelegere:
în practică: formularea textului -
”Participanți/Părți”; ”will/shall”; ”are efect/intră
în vigoare”; ”au ajuns la următoarea
înțelerege/au convenit
Exemplu: Declarația UE-Turcia din 18 aprilie
2016
Jan Klabbers: nu există ”angajament
politic” – un angajament ori este juridic,
ori nu există;
Anthony Aust: termen generic:
”Memorandum de înțelegere” – statele
aleg să nu supună actul niciunei ordini
juridice
Criteriul disctincției: textul și
circumstanțele
Condiții de formă
 Practica CIJ:
- o hartă nesemnată de părți (Templul Preah-
Vihear, Cambogia c. Thailanda, 1962);

- un document de demarcație semnat de Poliția


de Frontieră (Delimitarea maritimă în Marea
Neagră România c. Ucraina, 2009)
- un document intitulat “Minuta” semnat
de miniștrii de externe (Diferendul
Qatar/Bahrein, 1994) – nu reprezintă un
simplu instrument de consemnare a
discuțiilor, ci enumeră angajamente;

- “nimic nu se opune ca un comunicat


comun să constituie un acord
internațional prin care să fie supus un
litigiu Curți” (Platoul Continental al Mării
Egee, 1978);
Relația dintre tratat și
cutumă
1) Există posibilitatea ca un tratat să ”codifice”
norme existente anterior în cutumă (ex:
Convenția de la Viena privind relațiile
diplomatice)
2) Există posibilitatea ca un tratat să creeze
norme noi, care să fie ”preluate” în calitate
de cutumă de state care nu sunt părți

Concluzie: tratatele și cutumele pot exista în


paralel
- noțiunea de ”tratat declarativ de cutumă”
Poate cutuma să modifice un tratat?
1964 – articolul 68 c) (apariţia subsecventă a
unei noi norme de drept cutumiar referitoare la
materiile reglementate de tratat)
1966 – “practica subsecventă în aplicarea
tratatului care stabilește acordul părților”;
Sentința arbitrală privind acordul aerian Franța
– SUA – practica subsecventă = ”o posibilă
sursă de modificare subsecventă, născută din
acțiunile și atitudinile părților, având o influență
asupra situațiilor juridice și drepturilor pe care le
invocă” (1963)
Templul Preah-Vihear (1962)
Codificarea dreptului
internațional
Definiții:
- codificarea = sintetizarea,
sistematizarea și ordonarea cutumei
internaționale prin intermediul tratatelor
- dezvoltarea progresivă = crearea de
norme noi, care nu existau ca norme
cutumiare, prin intermediul tratatelor
Codificarea dreptului
internațional
 Art. 13 (1) din Carta ONU: AG încurajează
”codificarea și dezvoltarea progresivă”
 1947 – Comisia de Drept Internațional – 34
specialiști
- dreptul mării
- dreptul diplomatic și consular
- răspunderea statelor
- Dreptul tratatelor
- Succesiunea statelor
- Folosirea cursurilor de apă în alte scopuri decât navigația (1997)
- Curtea Penală Internațională
- Imunitățile de jurisdicție ale statelor și proprietăților (2005)