Student: Daniliuc Gabriela

Geografie, anul II
 SCURT ISTORIC
Parcul Național Retezat s-a înființat în anul 1935 la inițiativa
profesorului Alexandru Borza, fondatorul Grădinii Botanice din Cluj-
Napoca și a savantului de renume mondial Emil Racoviță. În prezent
parcul are statut de arie naturală protejată de interes național și
internațional, fiind recunoscut ca Rezervație a biosferei din anul 1979.
Prin constituirea Parcului Național Retezat se urmărește protecția și
conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic
național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect
fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic,
speologic și peisagistic.
 RELIEF
Parcul are o suprafata de 38.138 ha, din care 1.800 ha au fost declarate ca
arie strict protejata numita 'Gemenele'. Valoarea universala a parcului a fost
recunoscuta de programul Omul si Biosfera (MAB) al UNESCO in 1979 prin
includerea sa in reteaua internationala a rezervatiilor biosferei. Relieful
predominant glaciar - adapostind peste 80 de lacuri glaciare, printre care cel mai
adanc (Zanoaga 29m) si cel mai intins (Bucura 8.86 ha.)

CLIMA
Climă de munte aspră şi umedă. Temperatura medie anuală este de -2 grade
Celsius pe crestele ce depăşesc 2000 m. Precipitaţiile sunt bogate şi se
manifestă atât sub formă de ploaie cât şi sub formă de ninsoare iarna.
Precipitaţiile medii anuale sunt de peste 1400 mm anual. Aici bate un vânt
dominant Munţilor Retezat, resimţit în partea de vest. În luna februarie vânturile
au puterea cea mai mare iar în august au intensitate mică.
 GEOLOGIE
Prin întinderea sa, Parcul Naţional Retezat se suprapune structurilor geologice
care alcătuiesc grupa munţilor Retezat – Godeanu. Din nucleul central al acestora
se desprinde radiar, spre nord, Masivul Retezat, bine individualizat datorită
încadrării lui între depresiunile tectonice Petroşani şi Haţeg. El formează o
“imensă fereastră tectonică” unde apare la zi autohtonul danubian flancat de
cristalinul getic de tip "Sebeş – Lotru”.
Caracteristica principală a Munţilor Retezat este dată de prezenţa a două mari
blocuri de roci eruptive care se desfăşoară pe direcţiile de curgere ale
Lăpuşnicului Mare şi Râului Bărbat: spre nord masivul granodioritic de tip
Retezat,care se desfăşoară pe o lungime de peste 40 km şi o lăţime de cca.20 km,
şi masivul granodioritic de Buta, care apare în sudul culoarului de vale Lăpuşnic
– Bărbat şi cade sub depozitele jurasice ale Retezatului Mic.
 Între cele două blocuri este cuprinsă o fâşie de şisturi cristaline,
aparţinând autohtonului danubian, cu şisturi cuartitice, micaşisturi
filitoase şi şisturi clorito-amfibolice.
O altă fâşie de şisturi cristaline aferente domeniului danubian se
întinde la nord-vest de blocul granitic nordic. Masa cristalină face corp
comun cu intruziunile eruptive.
Sedimentarul este reprezentat prin câteva petece geologice paleozoice
şi mezozoice, (în special calcare din Jurasic Superior si Cretacic Inferior),
aparţinând cuverturii autohtonului, şi se află către periferia estică a
Retezatului (Culmea Tulişa) şi în sud-sud vest (Retezatul Mic).
Cristalinul pânzei getice nu apare decât pe latura nordică a munţilor,
pătrunzând mai departe sub sedimentarul depresiunilor Haţeg şi Petroşani.
 HIDROLOGIE
Condiţiile tectonice, litologice şi morfologice ale Munţilor Retezat,
corelate cu poziţia culmilor fată de advecţia maselor de aer oceanic, fac ca
acest masiv să fie zona cu cea mai ridicată umiditate şi scurgere din
Carpaţii româneşti.
Reţeaua hidrografică bogată se drenează în două direcţii:
• spre nord, către râul Strei (bazinul hidrografic Mureş), care captează
toate apele din vestul, nordul, centrul şi nord-estul masivului
• spre sud, către Jiul de Vest ( bazinul hidrografic Jiul Românesc).
 Scurgerea minimă se produce în lunile de iarnă, când temperaturile
foarte scăzute şi precipitaţiile reduse nu oferă condiţii optime de
întreţinere a procesului scurgerii. Regimul de scurgere de iarnă este stabil,
iar scurgerea de vară o depăşeşte de două ori pe cea de iarnă.
Temperatura medie anuală a apei râurilor scade cu creşterea altitudinii,
fiind în jur de 4°C la 1600 m şi cca 2°C la 2200m. Temperaturile maxime
ale apei râurilor apar în intervalul iulie- august (12 °C până la 22°C), iar
cele minime în intervalul decembrie-martie (de la –2°C la 0°C).
Cel mai important curs de apă este Lăpuşnicul Mare, cu un debit mediu
anual de 12.9 mc/s. Cascadele sunt frecvente pe toate pâraiele din Parc.
 Un loc deosebit în caracterizarea
hidrologică a parcului îl constituie lacurile
naturale relicte. Acestea îşi datorează
geneza condiţiilor optime ale acumulării
şi transformării zăpezilor în gheţari la
altitudini de peste 1700 m în Pleistocenul
Superior. Aproximativ 38% din lacurile
glaciare ale României se află in Parcul
Naţional Retezat.
 Deşi au suprafaţa şi volum relativ mici, lacurile glaciare joaca un rol deosebit
în regularizarea naturală a scurgerii râurilor din Munţii Retezat. În întregul
masiv există 58 lacuri glaciare permanente, aflate între 1700 şi 2300 m. Unele
surse bibliografice indică prezenţa a peste 80 de lacuri glaciare, luându-se în
considerare, probabil, şi cele temporare.
Ca urmare a intervenţiilor antropice din secolul al XX-lea, regularizarea
scurgerii râurilor a început să fie controlată şi prin lacurile de baraj (artificiale),
amenajate pe Râu Mare. Din anul 1974 s-a început construirea barajului de
acumulare de la Gura Apei, la confluenţa râurilor Lăpuşnicul Mare, Lăpuşnicul
Mic şi Râul Şes, care s-a terminat în anul 2004.
 Pentru completarea volumului de apă din baraj s-au făcut două canale
subterane de aducţiune de pe râurile Râuşor şi Nucşoara.
Mlaştinile apar frecvent în parc la marginea unor izvoare, pâraie alpine
sau în urma colmatării parţiale a unor lacuri glaciare (valea glaciară Judele,
Tăul Negru, lacurile Lia, Bucura,Tăul Răsucit). Acestea constituie areale
propice de dezvoltare a speciilor iubitoare de apă.
 SOLURI
În funcţie de altitudine şi de structura rocilor, în Retezat există o mare
varietate de soluri, cu soluri acide în partea cristalină şi soluri lkaline în zona
calcaroasă.
Amenajamentele silvice şi cele silvo-pastorale identifică 11 tipuri genetice de
sol. Tipurile specifice de sol din Parcul Naţional Retezat sunt: sol brun acid şi
brun feriiluvial, rendzină, sol brun eumezobazic, sol humicosilicatic, litosol,
podzoluri şi podzoluri turboase, etc. Podzolul este tipul genetic cel mai frecvent,
atât în golurile alpine, cât şi în păduri. Solurile brune acide şi brune
eumezobazice au frecvenţă mai mare în păduri.
 FLORA SI COMUNITATILE DE PLANTE
În Retezat trăiesc aproape 1200 de specii de plante, ce reprezintă o treime
din totalul plantelor din țara noastră. Dintre acestea, 90 de specii sunt endemice
zonei şi nu se mai regăsesc în niciun alt loc. Prima plantă endemică semnalată
aici, încă din 1858, este flămânzica. Dintre cele mai importante specii de flori
amintim: sângele voinicului, bujorul de munte, ghinţura galbenă, talpa ursului,
papucul doamnei, floarea de colţ şi sisinelul de munte.
 Zona calcaroasă a Retezatului Mic este deosebit de importantă din
punct de vedere floristic, în acest loc găsindu-se un număr mare de plante
rare sau endemice. În pajiștile din regiunea alpină se regăsesc majoritatea
speciilor din flora alpină. La limita dintre aceste pajiști și zonele de
stâncărie se pot întâlni rododendronul și jneapănul (specie protejată la noi),
acesta din urmă având un rol important în stabilizarea grohotișurilor. O
altă apariție inedită este zâmbrul, care apare în număr mai mare și în
grupuri mai compacte decât în alte masive din țară.
 Pajiştile din regiunea alpină constituie o zonă de importanţă aparte,
aici regăsindu-se majoritatea speciilor din flora alpină, printre acestea
fiind diferite specii de Gentiana/Gentianella, precum şi floarea de colţ
(Leontopodium alpinum) şi altele.
Alte zone de interes deosebit sunt cele de limită între zona stâncoasă şi
pajiştile alpine, în care se întâlnesc rododendronul (Rhododendron
kotschii) şi jneapănul (Pinus mugo). Jneapănul (specie protejată în
România) are o distribuţie mare pe pantele abrupte ale Retezatului,
contribuind la susţinerea grohotişului. Zâmbrul (Pinus cembra), specie
rară de arbori, apare în grupe mai mari şi mai compacte decât în alte
masive.
 Cea mai mare ameninţare pentru flora Parcului Naţional Retezat o
reprezintă păşunatul cu ovine, peste capacitatea de suport a păşunilor.
Speciile caracteristice pajiştilor naturale sunt înlocuite treptat, în special ca
urmare a suprapăşunatului, cu specii adventive, respectiv de specii mai
puţin sensibile (ex. Nardus stricta).
Localnicii colectează flori de Rhododendron, muguri de jneapăn, flori
de colţ, diferite specii de ciuperci, etc.
Turiştii culeg diferite specii de plante în funcţie de sezon.
În zonele tampon ale Parcului se desfăşoară exploatări forestiere, cu
respectarea prevederilor legale în vigoare.
 FAUNA
Parcul National Retezat, datorită habitatelor sale foarte diverse, natural sau
puţin modificate de intervenţia umană, adăposteşte o faună deosebit de bogată
atât în ceea ce priveşte numărul de specii cât şi în numărul mare de exemplare
care alcătuiesc populaţiile acestor specii.
Fauna este reprezentata de cerbi (pe cale de disparitie), caprioare, mistreti
ce se intalnesc in poienile din apropierea stanelor. Ursii se simt in largul lor in
Retezat, rasul isi are salaşul tot aici, dar mamiferul caracteristic ramane capra
neagra. Printre cei care populeaza parcul national se şi numara vulturi (plesuvi,
suri si bruni), acvile (acvila de munte - reprezentată şi pe sigla parcului) si
cocosi de munte, cucuveaua pitică, barza neagră şi multe alte specii rare.
Ultimul exemplar de zagan a fost impuscat in 1894. Se mai intalnesc, de
asemenea, pastravi in apele repezi de munte, serpi veninosi (vipere) si insecte
diverse.
 Peşterile din Retezatul Calcaros sunt folosite de urşi pe timpul iernii, iar
liliecii găsesc aici condiţii bune pentru hibernare sau retragere în timpul zilelor
de vară.
Vidrele Lutra lutra pot fi întâlnite pe unele râuri ale Retezatului folosind
resursele bogate în peşte.
Diversitatea mare a faunei din Parcul Naţional Retezat se corelează cu
existenţa unor habitate naturale puţin afectate de activitatea umană.
 HABITATE
Cele mai importante habitate pentru conservare sunt reprezentate de păşunile
alpine şi subalpine, stâncăriile, jnepenişurile, aninişurile, pădurile de conifere
boreale şi subalpine, respectiv pădurile de foioase montane, habitatele acvatice şi
tufărişurile de pe văile râurilor.
Pădurile acoperă aproximativ 49% din suprafaţă. Cele mai răspândite specii
sunt fagul (Fagus sylvatica), molidul (Picea abies), jneapanul (Pinus mugo),
bradul (Abies alba), paltinul (Acer pseudoplatanus), mesteacanul (Betula
pendula), aninul (Alnus viridis), ulmul (Ulmus glabra), scoruşul de munte
(Sorbus aucuparia).
Populaţia de zâmbru (Pinus cembra) este probabil cea mai reprezentativă din
Munţii Carpaţi.
 Cele mai răspândite păduri sunt cele de răşinoase, făgetele, şi amestecurile de
răşinoase cu fag. Pădurile de fag se găsesc între 800-1200 m, cele de amestec
între 1200-1400 m, iar molidişurile între 1400-1800 m.
Pădurile virgine şi cvasivirgine însumează o suprafaţă de peste 4800ha şi
reprezintă 26% din suprafaţa de pădure arondată în prezent Parcului (Dr.ing.
Radu Stelian, Inventar preliminar al pădurilor virgine şi cvasivirgine din
teritoriul arondat şi învecinat Parcului Naţional Retezat, APNR, 2002).
Limita superioară a pădurii se află în medie la 1800 m, dar uneori urcă la
1900 m (de exemplu pe Pârâul Şesele).
Pădurile din Retezatul Mic prezintă o situaţie aparte, având în vedere
caracteristicile abiotice din zonă (substratul calcaros, umiditate redusă,
temperatură mai ridicată, etc.).
 În Parcul Naţional Retezat se pot distinge trei categorii de habitate acvatice:
• lacuri, bălţi şi pâraie, în care trăiesc populaţii importante de nevertebrate
acvatice, peşti şi amfibieni.
• mlaştinile de turbă;
• lacul de acumulare Gura Apei, pe limita de vest a Parcului, este un habitat
acvatic artificial, existând din 1984.
Nu există studii referitoare la impactul lacului asupra zonelor adiacente, nici
despre flora şi fauna existente în lac.
 ȘTIAȚI CĂ:

Prima plantă endemică descoperită în Retezat este flămânzica? Această floare a fost
semnalată încă din 1858.
Înainte de 1922 Retezatul era rezervație de vânătoare pentru capre negre a Casei
Majestăţii Sale Regele? Din 1923 cea mai mare parte a golului alpin se atribuie prin Reforma
Agrară unor sate și comune cu drept de pășunat, păstrând însă unele restricții. În 1927 se
predă Muzeului Botanic din Cluj o suprafață din masiv pentru protecție, iar din 1935 se
declară Parcul Național Retezat, primul din țară.
Turismul se practică în retezat încă din anii 1930? Din această perioadă datează o hartă
elaborată de Touring Clubul României în 1936, pe care figurează și Casa Pietrele, aflată în
proprietatea clubului și care funcționa ca și cabană montană.
40% din speciile de reptile de pe teritoriul României se afla în Retezat? Parcul găzduiește
și 23% dintre speciile de animale terestre din Europa, dar și mai bine de jumătate dintre
speciile de păsări și amfibieni din țară.
Marmotele din Retezat au fost introduse din Alpi în 1973? Exemplarele întâlnite astăzi în
multe zone din masiv sunt urmașii a 20 de exemplare eliberate în căldarea Lacului
Gemenele.
Vă mulțumesc pentru atenție!