TULBURĂRILE DE ÎNVĂȚARE

Tema 1
Descrierea problemei si tabloul
clinic
 Tulburările de învățare au fost recunoscute la copil încă
de la începutul secolului nouăsprezece. Înainte erau
cunoscute printr-o serie de termeni diagnosici cum ar fi
word blindness, minimal brain dysfunction, and
developmental lag (Silver & Hagin, 2002).
 Tulburarea de învățare se caracterizează printr-o
dificultate în învățarea academică ce nu poate fi atribuită
unei abilități intelectuale scăzute, unei tulburări
neurologice sau psihiatrice.
Definiția tulburării de învățare cuprinde cinci componente:
1. Individul are dificultăți în învățarea cititului, scrisului, performarea
operaților matematice, raționare sau procesare vizuo-spațială a
stimulilor.
2. Aceste dificultăți sunt relaționate cu disfuncții ale proceselor
psihologice care stau la baza acestor aptitudini (procesarea
auditică, memoria, codarea fonetică, coordonarea vizual-motorie).
3. Cauza principală a tulburărilor de învățare este reprezentată de
disfuncții neurologice minore, determinate în general de anomalii în
dezvoltarea neurologică.
4. Dificultățil de învățare reflectă un deficit persistent al abilităților și nu
o problemă de învățare ce se va rezolva în timp.
5. Tulburările de învățare nu sunt cauzate, dar sunt exacerbate de
problemele emoționale, lipsa suportului din mediu sau tehnicile
inadecvate de instruire.
Tulburările de învățare afectează dezvoltarea
personalității în 3 moduri:

1. prin experiența emoțională de a nu fi capabil sa facă fața

provocărilor legate de învățare;
2. prin impactul pe care dificultățile academice îl au asupra
relațiilor sociale cheie: cu părinții, cu profesorii și cu
colegii;
3. prin impactul asupra capacității copilului de a înțelege
mediul și de a interacționa adaptat cu el.
 Aptitudinea școlară
 Succesul sau eşecul în sarcinile școlare sunt
determinate de combinarea unor factori mult mai
complexi, denumiţi de unii autori aptitudini de
grup
 Au fost descrise şase astfel de aptitudini de
grup:
 Factorul verbal (V)
 Factorul de fluiditate verbală (W)
 Factorul numeric (N)
 Factorul perceptiv (P)
 Factorul de reprezentare spatiala (S)
 Factorul de dexteritate manuală (M)
 1. Factorul verbal (V)
 Este un factor care intră în componenţa inteligenţei
generale. Se referă la capacitatea individului de a
înţelege rapid sensul cuvintelor şi al frazelor. Factorul
verbal se măsoară prin probe tip vocabular (atunci
când i se cere copilului să explice sensul unor cuvinte)
şi probe tip fraze (când i se cere copilului să explice
sensul unor fraze). Succesul şcolar depinde de gradul
de dezvoltare a factorului verbal, deoarece majoritatea
informaţiilor îi sunt transmise elevului pe cale verbală.
Este foarte inportant ca învăţătorul să pună accent pe
dezvoltarea activă a acestui factor, oferindu-le copiilor
instrumentele de lucru. Este mult mai avantajat un
copil care ştie să caute în dicţionar cuvintele şi
expresiile necunoscute decât unul căruia i se dictează
cuvânt cu cuvânt explicaţia în timpul lecţiei.
 2. Factorul de fluiditate verbală
(W)
 Este tot un factor care intră în componenţa
inteligenţei generale şi se referă la capacitatea
de expresie a limbajului. Se ştie că vocabularul
unui copil este compus dintr-un fond activ de
cuvinte, pe care acesta le poate întrebuinţa, şi
un fond pasiv de cuvinte, pe care copilul le
înţelege, dar nu le întrebuinţează. Este foarte
important ca învăţătorul să-şi dea seama
atunci când un copil înţelege ce i se explică,
dar are dificultăţi de exprimare verbală.
 3. Factorul numeric (N)
 Intră de asemenea în componenţa
inteligenţei generale. Unii copii lucrează
mai uşor cu cifrele decât alţii, realizează
mai uşor calcule simple şi precise. Primul
care observă nivelul de dezvoltare al
aptitudinii numerice este învăţătorul, urmat
de profesorul de matematică.
 4. Factorul perceptiv (P)
 Estelegat în primul rând de capacităţile
neurosenzoriale ale individului şi exprimă
posibilitatea de a percepe obiectele în
mod rapid şi detaliat. El are un rol
important în determinarea succesului
şcolar, deoarece o deficienţă senzorială
nedepistată îl poate împiedica pe copil să
perceapă informaţiile care îi sunt
transmise în toată complexitatea lor.
 5. Factorul de reprezentare
spatiala (S)
 Intră de asemenea în componenţa inteligenţei
generale. Acest factor se referă la posibilitatea
de a imagina obiectele în coordonate bi şi
tridimensionale, de a opera deplasări şi
transformări ale acestora, totul în plan mental. O
capacitate de reprezentare spaţială bine
dezvoltată la elev facilitează dobândirea
cunoştinţelor de geometrie, de fizică şi chimie,
de tehnică, de arte plastice.
 6. Factorul de dexteritate
manuală (M)
 Reprezintă aptitudinea de a utiliza
obiectele, de a mânui diverse
instrumente sau unelte. Exprimă mai
degrabă o caracteristică psihomotorie
decât una cognitivă.
 Este important de reţinut însă faptul că niciunul
dintre factorii enumeraţi aici nu determină singur
un nivel intelectual superior sau nu garantează
reuşita şcolară.
 Spre exemplu, sunt renumite cazurile de
deficienţi mintali care pot efectua calcule extrem
de complicate, deşi nu reuşesc să rezolve
probleme matematice simple.
 De altfel, chiar şi un nivel intelectual general
ridicat nu garantează reuşita şcolară.
 Putem întâlni copii cu un nivel intelectual mediu sau
chiar sub mediu care au rezultate şcolare bune
deoarece compensează fie prin mai multă muncă şi
exerciţiu, fie prin dezvoltarea altor aptitudini (spre
exemplu pot avea o memorie foarte bună).
 De asemenea, putem întâlni copii cu un nivel
intelectual ridicat, dar care au rezultate şcolare slabe.
Şi aici este binecunoscut cazul copiilor hiperkinetici,
care au un deficit marcant al atenţiei, fapt ce le
produce un serios handicap şcolar. Binet a calculat
un coeficient de corelaţie de 0.70 între nivelul
intelectual şi reuşita şcolară.
 inteligenţă şcolară
 De fapt, când ne referim la elevi este mai
prudent să vorbim despre o inteligenţă
şcolară.
 Acest termen exprimă gradul de adaptare
al elevului la cerinţele activităţii specifice
de învăţare.
 P.E. Vernon
 vorbeşte despre aptitudinea şcolară ca
fiind un complex de aptitudini ce are:
 un nucleu (format din inteligenţa generală,
factori de personalitate şi un factor verbal-
educaţional)
 şi o serie de alţi factori cu o importanţă mai
mică (spaţial-mecanic, verbal, numeric).
 În clasele primare
 când vorbim despre aptitudinile şcolare,
ne referim practic la trei aptitudini distincte:
 aptitudinea matematică
 aptitudinea lexică (învăţarea cititului)
 aptitudinea grafică (învăţarea scrisului)
 Prevalență
 Prevalenţa tulburărilor specifice de învăţare se
estimează a fi între 5 şi 15%, conform Manualului de
Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM V).
 Din nefericire la noi în ţară nu există studii efectuate pe
această problematică şi nu se cunoaşte prevalenţa
acestei tulburări în rândul copiilor de vârsta şcolară, dar,
conform unui studiu publicat în Handbook of Clinical
Neurology (Habib şi alţii, 2013), prevalenţa dislexiei în
rândul şcolarilor ar fi de până la 17%.
 Etiologie
 Tulburările specifice de învăţare au la bază o disfuncţie
neurologică, ce apare în urma interacţiunii dintre factorii
genetici şi de mediu, afectând abilitatea creierului de a
percepe şi procesa informaţiile verbale şi nonverbale
într-un mod eficient şi acurat.
 Aceste tulburări pot fi descoperite şi diagnosticate abia
după înscrierea copilului într-un sistem de educaţie
formală (grădiniţa sau şcoală), dar asta nu înseamnă că
ele nu pot fi diagnosticate oricând în copilărie,
adolescenţă sau la vârsta adultă
 ETIOLOGIE
Cercetările au scos în evidență factorii asociați cu
tulburările de învățare pe trei nivele:
1. deficitele neuropsihologice care stau la baza învățării;
2. indicatorii neurologici ai disfuncțiilor cerebrale asociate
cu tulburările de învățare;
3. Factorii familiali și genetici relaționați cu tulburările de
învățare.