CORVINIANA.

ACTA MUSEI CORVINENSIS,

Muzeul «Castelul Corvinilor», Hunedoara, 8, 2004, p. 27-56

INDUSTRIA MATERIILOR DURE ANIMALE ÎN CADRUL

CULTURII STARČEVO-CRIŞ DIN SUD-VESTUL TRANSILVANIEI:
O LINGURĂ-SPATULĂ DESCOPERITĂ ÎN PEŞTERA CAUCE,
SAT CERIŞOR, COM. LELESE, JUD. HUNEDOARA

Corneliu Beldiman∗, Diana-Maria Sztancs∗∗

Omagiu doamnei Henriette Camps-Fabrer

Résumé – L’industrie des matières dures animales dans la culture de Starčevo-Criş du Sud-Ouest de la
Transylvanie, Roumanie: une cuiller en os découverte dans le site de Peştera Cauce, village de Cerişor, comm. de
Lelese, dép. de Hunedoara. La station préhistorique en grotte de Peştera Cauce, village de Cerişor, comm. de Lelese,
dép. de Hunedoara a été systématiquement explorée d’un point de vue archéologique entre 1997 et 1999 par une équipe
coordonnée par le Dr. Sabin Adrian Luca, Cristian Roman et Dragoş Diaconescu. Le gisement dispose des couches
intactes et consistantes contenant des séquences significatives d’habitat du Néolithique (cultures de Starčevo-Criş,
Turdaş et Petreşti), de l’Énéolithique (cultures de Tiszapolgár, Bodrogkeresztúr et Coţofeni), et de l’Âge du bronze
(culture de Wietenberg). De ce site provient un riche et important lot d’artefacts en matières dures animales, dans lequel
on a un effectif de 25 objets appartenant à la culture de Starčevo-Criş, phases IC – IIA. L’étude, qui est dedié en
hommage à Madame Henriette Camps-Fabrer, a pour but l’analyse exhaustive d’une cuiller en os entier (indicatif
CRC/I 5) en état de conservation exceptionnelle. On suivre les étapes méthodologiques proposées par H. Camps-Faber
(dir.), Fiches typologiques de l'industrie osseuse préhistorique, Cahier VI: Éléments récépteurs, Treignes, 1993, p. 133-
167 (fiches 6.0 – 6.4.). Les divers aspects concernant la typologie, la morphologie/morphométrie, la fabrication, les
hypothèses d’utilisation de cettes fiches ont été discutés, modifiés et complétés selon les paramètres observés sur l’objet
(tableau no. 1). L’artefact est très bien conservé et permet la lecture intégrale des détails morphologiques et des
stigmates de fabrication et d'utilisation. Les indices morphologiques/typométiques et les stigmates d’utilisation
permettent de considérer l’artefact de Peştera Cauce comme cuiller. Morphologiquement et typologiquement, il
appartient au type I F3 b2 de la classification de Beldiman 1999; étant l’équivalent du type 6.4. de J. Nandris. Sur la
morphométrie (voir le tableau no. 1) on peut affirmé qu’on a une cuiller appartenant à la classe moyenne (longueur
approx. 150 mm). La matière première est constituée par le métapode (metacarpe/metatarse) de bovinés (Bos taurus très
probablement, d'après la diagnose archéozoologique). Les étapes quasi-standardisées de la «chaîne opératoire» ont été
précisées sur la base de l’étude des stigmates macro- et microscopiques observés sur l’objet; on a tenu compte aussi des
conclusions du travail expérimental (J. Nandris 1972; H. Camps-Fabrer et S.-Y. Choi 1993). L’analyse des surfaces a
été faite à l’aide d’une microscope optique (agrandissements jusqu’à x 100). Le débitage a été effectué très
probablement par: 1. fendage longitudinal, suivi de détachement de l’épiphyse proximale du métapode par 2 sciage
transversal ou fracturation par 3. percussion directe; la demi-épiphise distale (le condyle) a été détachée par percussion
directe. Le façonnage est quasi-intégral et réunissait les opérations de: l taille longitudinale et l’abrasion de la demi-
epiphise distale en but de régulariser la largeur du segment metapodal; 2 le raclage longitudinal en utilisant un tranchant
de silex (des stries bifaciales fines longitudinales uniformes caractéristiques); 3. l’abrasion sur meule dormante et/ou
mobile – petit galet de grès (des stries bien marquées sur la face supérieure de la partie distale et sur la manche de
l’artefact; 4. le polissage pour la finition des objets (sur cuir, matériel textile), ce qui rend polie brillante uniforme toute
la surface de la cuiller. Les stigmates microscopiques d’utilisation ont été observés d’une manière exhaustive; il s’agit
premièrement de stries courtes d’abrasion, bien marquées, en faisceaux uniformes, orientées transversalement où
obliquement sur des petites secteurs de l’extrémité distale; deuxièmement on a des larges retouches superposées d’impact

∗
Universitatea Creştină «Dimitrie Cantemir», Facultatea de Istorie, Splaiul Unirii Nr. 176 Sector 4 040042
Bucureşti 53 România; E-mail: corneliubeldiman@hotmail.com.
∗∗
Universitatea «Lucian Blaga», Facultatea de Istorie şi Patrimoniu «Nicolae Lupu», Bd. Victoriei Nr. 5-7, 550024 Sibiu,
România.
sur les deux cotés de la partie distale. La présence des secteurs usés sur l’extrémité distale et localisés uniquement sur le
bord gauche permet la reconstitution de la cinématique fonctionnelle de la cuiller: la prise en main droite et le mouvement
de droite à gauche. Les traces observées sont les indices d’une utilisation par application d’une pression assez forte en
contact avec une surface abrasive dure, ce que sont en consonance avec les caractéristiques des stries. Dans ce perspective
on discute les hypothèses d’utilisation véhiculés par la bibliographie; on accepte comme probable pour l’objet de Pestera
Cauce l’hypothèse qui le rattache à la consommation de la nourriture (bouillies de céréales, peut-être d’autres aliments
d’origine végétale et/ou animale). La pièce CRC/I 5 ressuscite les discutions sur le contexte d’abandon des objets entiers
en matières dures animales ayant grand valeur à l’époque, qui sont en fait déposés ou abandonnés très probablement selon
un rituel rigoureusement respecté. La démarche s’inscrit dans le contexte de l’étude systématique de l’industrie
préhistorique des matières dures animales en provenance de Roumanie (Néolithique ancien et Énéolithique).

Contextul

Peştera Cauce (sau Peştera de la Cauce) este amplasată în partea de est a Munţilor Poiana Ruscă, la
circa 1,5 km nord-nord-est distanţă aeriană de satul Cerişor, com. Lelese, jud. Hunedoara, pe versantul
din dreapta văii Runcului, fiind dezvoltată în calcare dolomitice. Ea face parte din arealul
cavernamentelor carstice cu un important potenţial speologic şi arheologic, a cărui cercetare sistematică
şi valorificare ştiinţifică au fost iniţiate în anii ´90 ai secolului trecut şi se află în plină derulare1.
Peştera are o lungime totală de 30 m, la intrare aflându-se o sală-abri, dezvoltată pe o adâncime de
10 m; din sedimentele bogate ale acesteia, de vârstă holocenă, nederanjate prin intervenţii antropice mai
vechi sau recente, provin numeroase vestigii de locuire preistorică, atribuite culturilor Starčevo-Criş,
Turdaş, Petreşti, Tiszapolgár, Bodrogkeresztúr, Coţofeni şi Wietenberg2.
Precedate de explorarea exhaustivă şi cartarea efectuate în 1994 de o echipă a Clubului
Speologilor «Proteus», Hunedoara, condusă de Marin Baicoană, cercetările arheologice în Peştera
Cauce au fost iniţiate, în 1997, sub coordonarea prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca (Universitatea
«Lucian Blaga» Sibiu), de un colectiv format din Cristian C. Roman, Dragoş Diaconescu (Muzeul
«Castelul Corvineştilor», Hunedoara) şi Marin Baicoană (Clubul Speologilor «Proteus»,
Hunedoara); aceste cercetări s-au desfăşurat până în 1999, materializându-se în sondaje şi decapări
în suprafaţă. Ele au condus rapid la concluzia că situl pluristratificat de aici este cel mai
reprezentativ exemplu de locuire preistorică în mediul endocarstic din estul Munţilor Poiana Ruscă,
oferind cea mai consistentă şi variată secvenţă de stratigrafie arheologică de tip cavernicol in situ
din zonă3.
În acelaşi timp, situl din Peştera Cauce oferă prilejul derulării analizelor complexe
multidisciplinare asupra materialelor recuperate, prin iniţierea colaborării cu specialişti din diverse
domenii (arheologi, speologi, geologi, mineralogi, arheozoologi, cercetători specializaţi în
tratamentul statistic al datelor, în studiul IMDA şi al industriei litice etc.); în acest sens trebuie
subliniat, o dată în plus, meritul deschiderii exemplare spre astfel de abordări colective a
coordonatorului proiectului, prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca, ca şi a responsabilului lucrărilor de
teren, arheolog Cristian C. Roman; acest gen de colaborare este inerent unui demers actual complet
în domeniul cercetării preistorice; primul volum al monografiei sitului, recent editat, se constituie,
în acest sens, într-o mărturie elocventă4.
Locuirea atribuită culturii sau complexului cultural Starčevo-Criş reprezintă nivelul I al
stratigrafiei arheologice; acest nivel, continuu, cu o grosime variind între 2 şi 30 cm, suprapune
prundişul care constituie patul peşterii. Materialul arheologic a fost atribuit fazelor IC – IIA ale
complexului menţionat5. Se consideră că locuirea a fost de tip permanent, concentrată spre pereţii
peşterii şi în apropierea bolovanilor masivi desprinşi din plafon; aici se disting vestigii mai dense

1
Luca, Roman, Diaconescu 2004, p. 9-10, 29-32; Baicoană 1999.
2
Ibidem, p. 13-14, 44-50.
3
Ibidem, p. 21-27, 29-32, 39-45; Luca, Roman, Baicoană 1997; Luca, Sonoc, Roman, Cerişer 1998; Baicoană
1999; Roman, Diaconescu, Luca 2000; Luca, Roman, Purice 2000; Beldiman, Luca, Roman, Diaconescu 2004.
4
Luca, Roman, Diaconescu 2004; cf. şi recenzia volumului semnată de Diana-Maria Sztancs în cuprinsul
prezentului număr al Corvinianei – Sztancs 2004.
5
Pentru prezentarea detaliată şi discutarea materialelor arheologice (ceramică, utilaj litic cioplit şi şlefuit) –
Luca, Roman, Diaconescu 2004, p. 44-45, 65-67, 75, 80-83, 99-103, 147-152 şi planşele aferente.
care pot fi puse pe seama delimitării unei suprafeţe ocupate preferenţial, fără alte precizări
(locuinţă?). Descoperirile recente din carstul Munţilor Poiana Ruscă şi sudul Munţilor Apuseni
jalonează astfel o nouă direcţie distinctă de pătrundere în Transilvania dinspre Banat a comunităţilor
Starčevo-Criş aparţinând celui de-al doilea val de migraţie6.

Industria materiilor dure animale

Trebuie subliniat şi cu acest prilej faptul că industria preistorică a materiilor dure animale (în
continuare IMDA) descoperită în Peştera Cauce reprezintă lotul cel mai consistent de acest fel
provenind dintr-un sit de peşteră de pe teritoriul României, supus analizei conform metodologiei actuale.
Acest lot ne-a fost oferit spre studiu şi valorificare ştiinţifică exhaustivă în septembrie 20037. Anterior
au fost publicate preliminar piesele de podoabă realizate pe cochilii de gasteropode fosile, una (Conus
fuscocingulatus) atribuită culturii Coţofeni, iar două (Dentalium sp.) culturii Wietenberg8 . O primă
evaluare a IMDA s-a publicat sub forma listei efectivului şi a încadrărilor tipologice preliminare9; un
studiu asupra lotului disponibil la acea dată a fost inserat în volumul editat cu prilejul organizării sesiunii
naţionale de rapoarte arheologice de la Cluj-Napoca din mai 200410.
În iulie 2004, autorii prezentului studiu au procedat la examinarea exhaustivă a materialului
osteologic recoltat din nivelurile de locuire preistorică ale sitului, în paralel cu realizarea diagnozei
arheozoologice de către dr. Georgeta El Susi (Institutul de Arheologie «Vasile Pârvan» al
Academiei Române, Bucureşti).
Prin acest demers au fost identificate noi artefacte finite din os şi corn de cervide, precum şi
piese aflate în diverse stadii tehnice ale «lanţului operator» al fabricării, augmentându-se în mod
consistent efectivul semnalat iniţial şi constituindu-se baza documentară a elaborării capitolului
specific al monografiei sitului, vol. II11.
Lotul de artefacte din materii dure animale aparţinând complexului cultural Starčevo-Criş
însumează actualmente un efectiv de 25 piese (N total = 25). Dintre artefactele respective se detaşează
net, prin parametrii săi morfo-tipologici, starea de conservare impecabilă şi designul perfect, lingura-
spatulă cu indicativul CRC/I 5, care face obiectul tratării speciale în paginile de faţă.
Cu acest prilej considerăm foarte utilă şi reparcurgerea sintetică a problematicii legate de
acest tip de artefacte preistorice. Articolele şi studiile publicate în ultimii ani la noi pe această temă
– cu o frecvenţă nesemnalată încă în alte ţări europene sau extraeuropene, unde materialele sunt la
fel de bogate şi importante (sau poate chiar mai importante…) – subliniază, o dată în plus, interesul
major acordat acestui gen de descoperiri12.

Lingurile-spatule preistorice din materii dure animale. Origine, problematică

În ultimul deceniu se manifestă mai accentuat şi în România (deşi încă în măsură insuficientă,
raportat la importanţa loturilor de materiale foarte numeroase existente, aparţinând tuturor epocilor
şi culturilor preistorice) interesul pentru studiul sistematic al IMDA, încercându-se valorificarea
descoperirilor de la noi conform metodologiei unitare promovate de Caietele de Fişele tipologice

6
Ibidem, p. 100-103.
7
Exprimăm şi cu acest prilej mulţumirile noastre cele mai călduroase prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca şi lui
Cristian C. Roman pentru colaborarea oferită în mod colegial.
8
Baicoană 1999.
9
Beldiman 2004.
10
Beldiman, Luca, Roman, Diaconescu 2004.
11
Beldiman, Sztancs 2004.
12
Dintre lucrările româneşti recente rezervate temei cităm: Marinescu-Bîlcu, Beldiman 1997; Beldiman 1999;
Popuşoi, Beldiman 1999; Beldiman 2000; Beldiman, Popuşoi 2000; Beldiman 2001; Beldiman 2003. Problematica
privind originea şi studiul complex al lingurilor-spatule din materii dure animale a fost expusă pe larg în fişele aferente
inserate în Caietul VI al Fişelor tipologice ale industriei preistorice a osului, publicat sub coordonarea doamnei
Henriette Camps-Fabrer (Allain, Averbouh, Barge-Mahieu, Beldiman, Buisson, Camps-Fabrer et alii 1993), ca şi în
două studii de sinteză anterioare, devenite „clasice” ale domeniului (Nandris 1972; Camps-Fabrer 1987).
ale industriei preistorice a osului şi de Comisia de nomenclatură, prin relevarea importanţei lor la
scara regională şi/sau continentală şi integrarea în circuitul ştiinţific internaţional13.
Lingurile-spatule constituie o categorie tipologică specifică (considerată „fosilă indicatoare”),
relativ frecventă şi cu înalt grad de elaborare tehnică, aparţinând industriei materiilor dure animale,
prezentă mai ales în complexele culturale neolitice timpurii din aria europeană şi egeo-anatoliană.
Acordând prioritate criteriului funcţional şi pentru limitarea ambiguităţilor, se impune mai
întâi explicarea termenilor cu care vom opera şi care determină izolarea tipurilor, grupelor sau a
categoriilor tipologice. Astfel, accepţia curentă a definiţiei lingurii asociază prioritar (dar nu şi
exclusiv) această ustensilă operaţiilor de preparare şi/sau ingurgitare a alimentelor. Sub aspect
morfologic, notăm existenţa curentă (dar nu şi obligatorie) a unui căuş mai mult sau mai puţin
marcat şi neadaptarea/inadecvarea aparentă pentru executarea altor operaţii (de exemplu, raclaj).
Spatula este o ustensilă destinată prioritar prelevării, aplicării, amestecului unor substanţe
nealimentare în stare plastică sau sub formă de pulbere sau efectuării unor operaţii mecanice (de
exemplu, finisare-netezire, raclaj, decorare etc.). Morfologia ei curentă este a unui obiect alungit
plat sau uşor curbat în plan longitudinal/transversal, cu jumătatea distală evazată/lăţită trapezoidal;
forma simplă îi conferă funcţionalitate multiplă. În ultimă instanţă, aportul diverselor abordări în
stabilirea funcţionalităţii pieselor preistorice de os, numite linguri-spatule se poate aştepta de la
analiza sistematică a urmelor de uzură (fracturi, modificarea aspectului suprafeţelor şi a marginilor).
Pe considerentele expuse mai sus, în ce ne priveşte, optăm pentru utilizarea termenului
generic de lingură-spatulă14.
Potrivit definiţiei oferite de Fişa generală Linguri inserată în Caietul VI al Fişelor tipologice
ale industriei preistorice a osului, aceste ustensile sunt „obiecte de os, mai rar din corn de cervide,
fildeş sau cochilii de scoici, compuse dintr-un mâner alungit de secţiune şi lungime variabile,
evazându-se spre partea distală pentru a forma căuşul, care prezintă o concavitate marcata, ale cărui
margini sunt rotunjite şi a cărui formă poate fi variabilă; circulară, triunghiulară, trapezoidală sau
eliptică, în general, mânerul este mai lung decât căuşul” 15 . Lucrarea face diferenţierea tipo-
funcţională netă între linguri şi spatule, de unde şi denumirile utilizate. Cele mai timpurii linguri
(din os, corn de cerb, fildeş) sunt cunoscute în câteva situri de grotă şi în aer liber din Franţa şi
Cehia, aparţinând culturilor gravettiană şi magdaleniană/pavloviană (paleoliticul superior): Grotte
de Gourdan, Haute Garonne; Fontalès, Tarn et Garonne; Grotte de La Vache, Ariège; La Gravette,
Dordogne; Pekarna; Dolni Vestonice. În Orientul Apropiat, lingurile sunt semnalate în aşezări
epipaleolitice – cultura natufiană (Mallaha, Siria; Jarmo, Irak) şi în cele atribuite neoliticului
aceramic (Tell Ramad, Siria). Fabricate preponderent din os (oase lungi, corpuri costale de
mamifere), lingurile devin ustensile quasi-curente odată cu neoliticul timpuriu şi se întâlnesc pe
parcursul tuturor etapelor neo-neoliticului european16.
Studiile dedicate subiectului au permis decelarea, pe criterii strict morfologice, a patru tipuri
principale, inserate în acelaşi Caiet VI al Fişelor tipologice: 1. linguri cu căuşul lăţit – întâlnite în
paleoliticul superior şi în cadrul culturii ceramice liniare din centrul Europei; 2. linguri de tip La
Sarsa – răspândite în cadrul culturii cardiale în estul Spaniei şi sudul Franţei, prezente însă şi în
arealul culturii ceramicii liniare din centrul Europei; 3. linguri cu baza căuşului în formă de V –
specifice complexelor culturale neolitice timpurii din centrul-est şi sud-estul Europei, inclusiv – şi
mai ales – complexul cultural Starčevo-Criş; 4. linguri de tip Han-sur-Lesse – specifice culturii
neolitice finale Seine-Oise-Marne din nord-vestul Europei. La acestea am putea adăuga
descoperirile, relativ numeroase, din aria culturii Vinča şi din cea a culturii Cucuteni, morfologic
apropiate de tipul La Sarsa, dar nestudiate încă de o manieră exhaustivă17.

13
Beldiman 1999.
14
În studiile publicate anterior se constată opţiunea terminologică oscilantă între lingură şi spatulă – Marinescu-
Bîlcu, Beldiman 1997; Beldiman 1999; Popuşoi, Beldiman 1999.
15
Buisson, Camps-Fabrer, Choi, Nandris, Peltier 1993.
16
Camps-Fabrer 1987.
17
Pentru discuţiile asupra rolului funcţional al lingurilor-spatule cf. Buisson, Camps-Fabrer, Choi, Nandris,
Peltier 1993 şi conţinutul fişelor 6.1. – 6.4., p. 141-167.
 Categoria tipologică a uneltelor cu partea activă liniară, pe care le desemnăm cu termenul de
linguri, spatule sau linguri-spatule sunt confecţionate preponderent din os (oase ale membrelor sau
corpuri costale provenind de la mamifere mari sau mijlocii: bovine, cervide, ovicaprine), dar şi din alte
materii dure animale (corn de cervide, fildeş de mamut, scoici etc.) era cunoscută încă din culturile
paleoliticului superior vest şi central-european. Astfel de unelte au devenit obiecte de uz curent odată cu
primele culturi neolitice şi s-au folosit pe întreg parcursul epocii respective în Orientul Apropiat şi
Europa. Această categoric include mai multe subtipuri, izolate pe criterii morfologice.
În literatura de specialitate se detaşează două opţiuni terminologico-funcţionale. Prima se
cantonează în sfera consumului alimentar şi este promovată de cercetători precum Henriette Camps-
Fabrer, John Nandriş, János Makkay şi alţii. Aceştia desemnează obiectele în discuţie cu termenul
generic de linguri, destinate preparării şi îndeosebi îngurgitării alimentelor (de exemplu, fierturi de
cereale). Este cazul pieselor atribuite culturii natufiene (Mallaha, Israel; Jarmo, Irak); culturile
neoliticului timpuriu din Orientul Apropiat (Tell Ramad, Siria), Anatolia (Hačilar), aria balcano-
carpato-dunăreană (situri din Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Republica Moldova, România). Această
prezumţie, susţinută indirect şi de existenţa exemplarelor de linguri propriu-zise din lemn şi ceramică,
dar şi prin numărul mare al pieselor de os cunoscute, rămâne cea mai probabilă, în primul rând pentru
subtipurile având căuşul suficient de adânc şi larg, de formă circulară sau ovală. În acelaşi timp, ipoteza
de mai sus nu se poate respinge apriori în cazul restului subtipurilor, dar nici susţine totdeauna de o
manieră irefutabilă, din lipsă de indicii clare. La menţinerea ambiguităţilor contribuie unii parametri
morfometrici (de exemplu, lăţimea mică a căuşului, aparent improprie pentru o lingură de uz cotidian
pentru un adult). S-a afirmat că gradul înalt de elaborare tehnică al majorităţii obiectelor de acest tip nu
ar justifica utilizarea în alte scopuri decât cel enunţat, în contextul larg al noilor achiziţii culturale
specifice epocii neolitice: fabricarea ceramicii, alimentaţia incluzând cereale cultivate etc.
O altă ipoteză legată de alimentaţie se referă la extragerea şi consumarea măduvei şi a creierului
animal; ca a fost formulată încă de la descoperirea primelor exemplare aparţinând paleoliticului superior
din Franţa şi, în plan teoretic, nu se poate respinge în cazul subtipurilor având căuşul de formă eliptică.
A doua opţiune terminologico-funcţională, vehiculată de specialiştii în arheologia Orientului
Apropiat şi a Europei de sud-est (James Mellaart, Georgi I. Georgiev, specialiştii români) aduce în
discuţie rolul de spatule, folosite în: a. fasonarea şi decorarea ceramicii – ipoteza nu beneficiază de
o argumentaţie corespunzătoare; s-a obiectat deja, în mod justificat, că gradul lor înalt de elaborare
contravine logic acestei funcţionalităţi prozaice, care putea fi acoperită de simple ustensile din
lemn; b. prepararea şi/sau aplicarea coloranţilor (cazul exemplarului databil în paleoliticul superior
descoperit în grota La Vache, Dordogne, Franţa) – ipoteza este plauzibilă, în acord cu funcţia
generică a spatulelor definite ca atare, dar insuficient susţinută de baza documentară actuală; c.
colectarea prin răzuire a făinii de cereale de pe suprafaţa râşniţelor plate; în aşezarea de la Asmaška,
Bulgaria, au fost descoperite câteva spatule în cuprinsul unei locuinţe, lângă râşniţe – această
ipoteză este de luat în considerare ca probabilă, multe din exemplarele de diverse subtipuri având
frecvent extremitatea distală fracturată, reamenajată şi reutilizată (uneori până la bază) prin
abraziune sau raclaj pe o suprafaţă rugoasă dură, printr-o mişcare oblică-laterală sau în sens axial18.
Din cele sintetizate mai sus constatăm interesul major manifestat pentru documentarea, definirea şi
elucidarea problematicii legate de lingurile/spatule preistorice din materii dure animale. Multe din
aspectele abordate – de la terminologie la funcţionalitate – rămân încă ambigui prin insuficienţa datelor
folosite şi prin caracterul incomplet sau inconsistent al argumentaţiei: În ciuda eforturilor evidente,
carenţele sunt sesizabile şi la nivel metodologic, unde se operează cu definiţii al căror caracter incomplet
decurge tocmai din faptul că urmăresc exhaustivismul pentru realităţi arheologice complexe. Spre
exemplu, tendinţa de a introduce în categoria tipologică largă a lingurilor sau spatulelor obiecte cu
variabilitate morfologică notabilă; de aici decurge dificultatea punerii în acord a categoriei tipologice sau
tipului ca atare, izolat(ă) pe criterii morfologice şi funcţionalitatea probabilă, sugerată în primul rând de
indiciile traseologice şi de relevanţa contextelor specifice in situ. La menţinerea acestor neclarităţi şi
probleme contribuie în măsura importanta absenţa unor studii recente centrate pe loturi de obiecte relativ

18
Ibidem.
consistente, bine reperate în stratigrafia verticală şi în cadrul complexelor (eventual datate absolut), studii
care să vizeze epuizarea aspectelor problematicii: morfologie/morfometrie; studiu tehnic – alegerea
materiei prime; procedee de fabricare şi locul lor în cadrul «lanţului operator»; reconstituirea lor
experimentală; localizarea, definirea şi interpretarea urmelor de utilizare pe suprafeţe şi muchii; formularea
pe aceasta bază a ipotezelor funcţionale; corelarea cu datele asocierilor în contextele de origine, surprinse
la momentul descoperirii; verificarea ipotezelor funcţionale prin realizarea studiilor experimentale; studii
comparative la scară regională şi supraregională/ continentală/ intercontinentală.
În perspectiva celor arătate, ni se pare clar că piesele din os şi alte materii dure animale, denumite
linguri sau spatule aveau, ca şi alte unelte preistorice, o funcţionalitate polivalentă; în acest sens,
remarcăm cu interes opiniile cercetătoarei Danielle Stordeur, care optează pentru termenul compozit de
linguri-spatule în cazul analizei celor două exemplare descoperite la Mallaha, Israel19.
Diverşi autori au subliniat faptul că lingurile-spatule aparţinând diferitelor subtipuri prezintă
foarte frecvent un grad avansat de uzură, localizată la extremitatea distală (cinematică funcţională
axială) sau pe marginile părţii distale (cinematică funcţională laterală); tocirea sau fracturarea părţii
active (urmată de reamenajare şi reutilizare) au dus la modificarea morfologiei iniţiale a părţii
distale, evoluând uneori pana la reducerea drastică a lungimii acesteia (la 10-20 mm); putem cita, în
acest sens, numeroase exemple din aria complexului cultural Starčevo-Criş.
Cât priveşte atestarea lingurilor-spatulelor în aşezări de tip Gura Baciului-Cârcea/Precriş şi
Starčevo-Criş de pe teritoriul României, trebuie să arătăm că repartizarea lor generală este inegală,
reflectând încă stadiul cercetărilor. Rezultatele publicate ale cercetărilor foarte recente au înscris
definitiv problematica IMDA şi a lingurilor-spatule în arealul cercetării preistorice româneşti şi
internaţionale20. Până în 1999 se repertoriaseră şi studiaseră 117 exemplare (piese finite întregi,
fragmentare, fragmente; piese aflate în diverse stadii ale «lanţului operator»); dintre acestea, 9 piese
sunt atribuite grupului cultural Gura Baciului-Cârcea/culturii Precriş, iar 108 piese complexului
cultural Starčevo-Criş21.

Lingura-spatulă din Peştera Cauce. Obiectivele studiului. Aspecte metodologice

Studiul de faţă urmăreşte să ofere, în premieră, în contextul mai larg al valorificării sistematice a
descoperirilor IMDA din Peştera Cauce şi al celor preistorice din România, o sinteză a datelor asupra
unui singur artefact, individualizat însă prin parametrii săi reprezentativi, de referinţă; aceste date şi
observaţii sunt prelevate şi tratate exhaustiv conform reperelor metodologice actuale ale domeniului.
Este aplicată clasificarea tipologică elaborată recent şi inclusă în teza de doctorat a autorului
principal 22 . Ocupând un loc important în cadrul activităţilor curente de subzistenţă sau în sfera
manifestărilor de ordin artistic/estetic ale diverselor comunităţi preistorice (şi nu numai), IMDA
(sau „industria osului”, cum a consacrat-o tradiţia cercetării) pune la dispoziţie date foarte
valoroase, încă receptate sumar şi subexploatate în mediul de cercetare de la noi. Acest gen
particular de industrie este ilustrat în mod remarcabil (şi unic în multe aspecte) prin structura
inventarelor vestigiilor mobile atribuite complexului cultural Starčevo-Criş.
Detaliile privind aspectele metodologice ale studiului complex al IMDA – inclusiv al
lingurilor-spatule – au fost prezentate cu mai multe ocazii recente şi nu insistăm asupra lor prea
mult cu acest prilej 23 ; este vorba de: criteriile şi structura tipologiei (categorii/ grupe/ tipuri/
subtipuri/ variante/ subvariante); structura repertoriului descoperirilor, a fişei individuale, a
vocabularului etalonat; coordonatele analizei: elementele debitajului şi ale fasonării; amenajările
specifice; înregistrarea şi interpretarea urmelor macro- şi microscopice ale procedeelor de fabricare,
precum şi cele generate de utilizare. Sunt adoptate criteriile analizei promovate de Caietele de Fişe
tipologice ale industriei preistorice a osului, elaborate din iniţiativa şi sub coordonarea
19
Stordeur 1988, p. 49-52, 92, 100, fig. 19.
20
Pentru repertoriul descoperirilor şi analiza exhaustivă cf. Marinescu-Bîlcu, Beldiman 1997; Beldiman 1999;
Popuşoi, Beldiman 1999; Beldiman 2000; Beldiman, Popuşoi 2000; Beldiman 2001; Beldiman 2003a.
21
Beldiman 1999.
22
Ibidem.
23
Ibidem; Beldiman 2000; Beldiman 2001; Marinescu, Beldiman 1997.
cercetătoarei franceze Henriette Camps-Fabrer, ajunse în prezent la 10 volume24. În linii generale şi
din considerente deja expuse, cu prilejul prezentului demers se adoptă concepţia metodologică
utilizată în elaborarea Caietului VI al Fişelor tipologice ale industriei preistorice a osului25. Au fost
asimilate, de asemenea, indicaţiile metodologice foarte detaliate incluse în fişa inedită din 1993
privind Netezitoarele (Lissoirs), redactată de Henriette Camps-Fabrer, Aline Averbouh şi Noëlle
Provenzano26, ca şi propunerile publicate ulterior asupra aceluiaşi subiect27.
Convenţiile generale adoptate în descriere sunt următoarele (fig. 1 A):
● faţa superioară (FS) – reprezintă suprafaţa concavă a obiectului (respectiv, faţa cu interiorul căuşului);
● faţa inferioară (FI) – reprezintă suprafaţa convexă a obiectului (faţa cu exteriorul căuşului).
Pe obiectul orientat cu FS în sus şi cu baza mânerului în jos se disting:
● extremitatea proximală (EP) – capătul mânerului;
● partea proximală (PP) – treimea inferioară a obiectului sau mânerul;
● partea mezială (PM) – treimea centrală a obiectului sau zona de joncţiune a părţii distale şi a mânerului;
● partea distală (PD) – treimea superioară a obiectului (căuşul);
● extremitatea distală (ED) – capătul căuşului sau al părţii lăţite a obiectului;
● marginea dreaptă (MD);
● marginea stângă (MS).
Pe FI se menţine localizarea marginilor de pe FS, respectiv MD este efectiv cea stângă şi pe
FI, iar MS este cea dreaptă.
Piesa fragmentară (Fr) este conservată în proporţie minimă de 2/3, iar sub această valoare ea
este desemnată cu termenul fragment (fr); piesa întreagă este notată abreviat (I).

Morfologie

Artefactul are indicativul CRC/I 5 în cadrul lotului atribuit complexului cultural Starčevo-Criş
din Peştera Cauce. El aparţine tipului I F3 b2 din clasificarea tipologică propusă recent28: lingură-
spatulă cu partea distală elipsoidală (ovală prelungă sau elipsoidal/ogivală asimetrică), concavă, net
delimitată de restul piesei; partea mezială având în plan forma de U larg simetric, profilată pe faţa
superioară şi plată pe FI; mâner lung, egal cu PD (raportul 1/1); extremitate proximală convexă.
Acest subtip este echivalentul celui definit de John Nandriş drept „lingură cu baza căuşului în
formă de V”, considerat specific culturii Starčevo-Criş şi consacrat astfel în literatura de specialitate
internaţională; inclusiv în fişa respectivă a Caietul VI al Fişelor tipologice; deşi tipul analizat este
„Lingură cu baza mânerului în formă de V”, această fişă aduce o nuanţare, operând distincţia între
tipul cu „baza în formă de V”, cel cu „baza ascuţită” (sau în formă de U cu baza îngustă) şi cel cu
„baza rotunjită” (sau în formă de U simetric) 29 . Multe exemplare de linguri-spatule au partea
mezială de formă rotunjită/semicirculară în plan sau prezintă un contur difuz, motiv pentru care am
preferat nuanţarea definiţiei subtipului respectiv, conform enunţului de mai sus30.
Lingura-spatulă a fost descoperită între artefactele concentrate în suprafaţa ocupată, se pare,
preferenţial (locuinţă?), aflată spre pereţii peşterii31. Ea este o piesă întreagă (fig. 2), pe care nu se
observă nici o urmă de manifestare a acţiunii factorilor tafonomici obişnuiţi (afectarea suprafeţelor
prin acţiunea rădăcinilor, mişcarea accidentală pe suprafaţa solului, tasarea stratelor, acţiunea
rozătoarelor etc.). Starea de conservare este, aşadar, excepţională, ceea ce permite decelarea şi
lectura în condiţii optime a urmelor specifice datorate operaţiilor diverse ale «lanţului operator» al

24
Cf. Beldiman 2003b.
25
Buisson, Camps-Fabrer, Choi, Nandris, Peltier 1993.
26
Fişa ne-a fost pusă la dispoziţie de doamna Henriette Camps-Fabrer cu prilejul participării la colocviul internaţional
pe tema industriei materiilor dure animale preistorice de la Treignes, Belgia, mai 1993; exprimăm şi cu acest prilej întreaga
noastră gratitudine doamnei Henriette Camps-Fabrer pentru sprijinul nepreţuit acordat cu extremă amabilitate.
27
Averbouh, Buisson 1996.
28
Beldiman 1999.
29
Nandris, Camps-Fabrer 1993, p. 158-159.
30
Ibidem; Marinescu-Bîlcu, Beldiman 1997; Popuşoi, Beldiman 1999; Beldiman 2000.
31
Luca, Roman, Diaconescu 2004, p. 76, 237, pl. VI/9.
fabricării şi ale utilizării. Lustrul uniform intens este observabil pe întreaga piesă. Culoarea este
brun-deschisă, cu sectoare alb-murdar şi crem, datorate aplicării tratamentului termic; pe suprafaţa
PD se constată existenţa a numeroase microfisuri superficiale benigne axiale scurte şi lungi,
datorate, probabil, aplicării aceluiaşi procedeu al tratamentului termic.
Ca şi alte exemplare de acest tip, piesa se remarcă prin transformarea avansată a volumelor
anatomice, respectiv fasonarea aproape integrală; cu toate acestea, porţiuni ale suprafeţelor şi
texturii anatomice ale metapodului care a constituit materia primă se păstrează pe PP/FS şi FI, ca şi
pe PM/FI şi PD/FI, cum se va preciza în continuare.
Extremitatea proximală (EP) (fig. 1/1; 3/7; 4/5; 5/7; 6/5-6; 11) are forma convexă simetrică
(de debitaj şi fasonare); spre MD se păstrează un plan oblic de fractură, iar spre MS urme scurte de
impact suprapuse, specifice utilizării tăişului ascuţit al unei unelte litice cioplite, urme rezultate
probabil prin aplicare operaţiei de debitaj prin despicare axială a metapodului. Pe FS se observă trei
desprinderi de impact suprapuse (de tipul retuşelor inverse), dintre care una largă (9 x 4 mm) şi
două mai mici (5 x 2 mm), superficiale, datorate probabil debitajului prin percuţie directă în vederea
modelării eboşei. Marginile tocite, rotunjite, ale acestor retuşe, ca şi suprapunerea striurilor
transversale de fasonare prin abraziune indică faptul că sunt anterioare operaţiei de fasonare.
Partea proximală (PP) (fig. 3/6; 4/4; 5/5-6; 6/5; 10) este quasi-rectilinie, cu marginile uşor
convexe convergente (de fasonare), iar secţiunile ovale asimetrice şi poligonale asimetrice/faţetate
(de fasonare). FS are aspect uşor convex şi este suprafaţa anatomică a metapodului, modificată
superficial numai spre EP. FI este puternic convexă; la nivelul ei se conservă parţial suprafaţa
anatomică a cavităţii interne (medulare) sub forma unei porţiuni adâncite dispuse uşor oblic faţă de
axul principal al piesei. Această suprafaţă anatomică se prelungeşte, lăţindu-se, pe PM şi, mai ales,
pe PD, fiind în mod clar rezervată intenţionat de artizanul neolitic. Marginile şi FI conservă urmele
operaţiei de fasonare sub forma unor faţete scurte şi a striurilor transversale de abraziune bine
marcate sau estompate prin utilizare (priza strânsă în mână). Două mici plaje de abraziune mai
adânci sunt plasate pe MD/FS, spre mijlocul PP. Marginile PP/FS sunt oblice datorită faţetării
rezultate prin abraziunea transversală.
Partea mezială (PM) (fig. 3/4; 5/3-4; 6/3; 9) este uşor lăţită faţă de PP şi profilată în formă
de U simetric (convexă pe FS şi plană/concavă pe FI), fiind marcată pe FS de două mici adâncituri
de formă triunghiulară (15 x 15 mm), realizate prin abraziune transversală şi oblică, dispuse uşor
asimetric pe cele două margini. Marginile PM sunt concave divergente (de fasonare), faţetate şi
conservă urmele fasonării prin abraziune transversală (striuri largi, bine marcate, nealterate prin
manevrare/utilizare); secţiunea este convex-concavă (anatomică şi de fasonare).
Partea distală (PD) (fig. 3/1-3, 5; 4/1-2, 6; %/1-2; 6/2, 4; 7-8) reprezintă căucul de formă
oval-prelungă (elipsoidal/ogival), asimetric spre MS. Baza căucului este modelată convex (în formă
de U larg simetric). Marginile sunt convexe marcate, MD faţetată (de fasonare), iar MS rotunjită (de
utilizare). Profilul este arcuit pronunţat dinspre FI spre FS (diferenţa între linia imaginară dreaptă
unind ED şi PM şi suprafaţa căucului fiind de 4-5 mm); această morfologie concavă a fost obţinută
prin fasonare (raclaj axial intens), dar şi, probabil, prin plasticizarea osului şi modelarea
(deformarea) lui (fasonare plastică). Pe MD se observă patru desprinderi suprapuse, largi şi adânci
(cea mai mare măsurând 9 x 4 mm), care au afectat întreaga grosime a PD. Pe MS se păstrează o
desprindere largă superficială (8 x 3 mm). Marginile tocite fin ale acestor desprinderi (retuşe
inverse), ca şi faptul că nu sunt suprapuse de urmele de fasonare prin abraziune arată că s-au produs
probabil în faza de utilizare prin impactul accidental cu o suprafaţă dură sau prin presiunea unui
obiect dur. Pe PD/FI se conservă o porţiune largă, adâncită, a suprafeţei anatomice (cavitatea
medulară), iar spre margini faţete largi de fasonare prin abraziune oblică pe lespede (polizor fix).
Secţiunile sunt convex-concave asimetrice (anatomice şi de fasonare).
Extremitatea distală (ED) (fig. 1/1; 3/1; 4/1; 5/1; 6/1; 7/1-2) este convexă asimetrică – déjeté
(de fasonare); pe FI se conservă o suprafaţă cu ţesut spongios, ceea ce ar putea indica porţiunea de
metapod folosită la extragerea eboşei (respectiv, ED spre ED/EP anatomică pe faţa laterală sau
mediană). Este evidentă atenţia acordată fasonării optime, pentru realizarea tuturor detaliilor morfo-
funcţionale, avându-se în vedere obţinerea unui design perfect, conform rigorilor ergonomice etc.
Marginea DR este subţiată prin fasonare, iar MS este mai groasă, fapt care ar putea fi interpretat ca
indiciu al premeditării modului de utilizare, respectiv al dezvoltării plajei de uzură pe sectorul
superior al MS. De aici se poate trage concluzia ipotetică după care piesa a fost confecţionată cu
foarte mare grijă chiar de către utilizator; o altă concluzie este legată de absenţa meşteşugului
specializat în cadrul IMDA şi practicarea domestică a fabricării acestui gen de artefacte.

Morfometrie

Parametrii morfometrici semnificativi sunt exprimaţi în mm şi prezentaţi în tabelul nr. 1 şi în

fig. 1 B. Se remarcă faptul că dimensiunile piesei CRC/I 5 se încadrează în valorile medii standard
ale grupei tipologice a lingurilor-spatule cunoscute în cadrul complexului cultural Starčevo-Criş
(circa 150 mm lungime totală)32.

Tabel nr. 1 Parametrii morfometrici ai lingurii-spatule CRC/I 5

Nr. crt. Parametri (mm) I F3 b2

1 Lungimea totală 143
2 Lungimea PD 69
3 Lungimea PM 5
4 Lungimea PP 69
5 Lăţimea ED 15
6 Lăţimea maximă PD 24
7 Lăţimea PM 10
8 Lăţimea PP 9
9 Lăţimea EP 6
10 Lungimea părţii active 55
11 Grosimea ED 2,5
12 Adâncimea căuşului 5
13 Grosimea PD 3
14 Grosimea PM 6
15 Grosimea PP 7

Studiul tehnic

Etapele «lanţului operator» al fabricării lingurilor-spatule au fost stabilite prin: a. definirea şi analiza
atentă a urmelor specifice păstrate pe suprafeţe, inclusiv prin recurgerea la mijloace optice (microscopie de
mică putere, mărimi până la x 100); b. prin studiul aceloraşi tipuri de modificări ale suprafeţelor, dar
prezente pe piesele tehnice – eboşe; c. prin reconstituirile experimentale publicate în literatura de profil.
Cele două mari etape, debitajul şi fasonarea cuprind mai multe verigi succesive, caracterizate
de aplicarea unuia sau mai multor procedee tehnice bine definite şi specifice (fig. 12 C) 33 .
Fasonarea lingurilor-spatule este quasi-integrală şi prezintă un grad înalt de elaborare, respectiv de
dificultate tehnică în execuţie; spre exemplu, ansamblul operaţiilor standardizate de obţinere
32
Beldiman 1999.
33
Ibidem; Marinescu-Bîlcu, Beldiman 1997; Popuşoi, Beldiman 1999.
experimentală a unor piese comparabile (lingură de tip La Sarsa) a necesitat peste 18 ore de travaliu
continuu34.

Materia primă

În cazul lingurilor-spatule aparţinând acestui tip, materia primă este constituită de metapodiile
(metacarpiene – metatarsiene) de bovine adulte (Bos taurus), specie reprezentată în materialul
osteologic recoltat din nivelul I, atribuit culturii Starčevo-Criş (fig. 12 A). Metapodalele de bovine
oferă, în mod optim, lungimea şi grosimea necesare fabricării lingurilor-spatule (ţesut compact).
Faptul este dovedit clar şi de parametrii morfometrici ai artefactului analizat de noi (lungimea,
grosimea compactei, textura suprafeţelor anatomice păstrate) 35 . S-a procedat la extragerea unui
fragment de pe faţa laterală sau mediană, fapt indicat de păstrarea, pe PP/FS, a unor porţiuni
nemodificate ale feţei periostale.

Debitajul

Etapa debitajului înregistrează, în general, aplicarea mai multor procedee, aplicate în formulă
unică sau combinate: percuţia directă/despicarea (PD/D), şănţuirea axială (Şa), abraziunea în
suprafaţă (As). Scopul urmărit este prelevarea unui bloc de materie primă cu parametri morfo-
dimensionali adecvaţi scopului final şi obţinerea formei brute a artefactului (fig. 12 B/1-3)36.
Piesa CRC/I 5 a păstrat slabe indicii specifice acestei etape a fabricării. Putem presupune, pe
baza analogiilor cunoscute şi a rezultatelor studiilor experimentale, parcurgerea următoarelor etape:
1. înlăturarea epifizelor prin fracturare/percuţie directă;
2. despicarea metapodului prin percuţie directă sau indirectă cu ajutorul unei unelte litice cioplite.
Ca indiciu al aplicării acestei operaţii se pot evidenţia urmele nete de impact suprapuse
conservate pe EP (fig. 11/5-8).

Fasonarea

Procedeele fasonării şi ale finisării sunt mult mai diversificate decât acelea aplicate în etapa anterioară
a debitajului, urmărindu-se atât obţinerea formei definitive a obiectului, cât şi amenajarea unor detalii morfo-
tehno-funcţionale specifice, precum acelea care serveau la fixarea în suporturi de lemn de tipul cozilor,
fixarea prin ligaturi sau suspendarea pe o fibră oarecare, realizarea decorului etc. (fig. 12 B/4)37.
Fasonarea, în cazul fabricării lingurilor-spatule urmăreşte, în sens generic, următoarele
obiective, prin aplicarea operaţiilor adecvate:
1. obţinerea unui segment de semi-metapod cu lăţime uniformă, prin reducerea lăţimii
condilului epifizar în plan antero-posterior şi lateral; operaţiile decelabile sunt: cioplirea
longitudinală, probabil cu un topor litic, urmată de abraziunea pe substrat dur rugos fix (lespede de
gresie cu suprafaţa plană); regularizarea marginilor prin rctuşare continuă inversă;
2. raclajul longitudinal executat cu muchia liniară lungă (laterală) a unui obiect litic cioplit – silex (nu
neapărat unealtă finită), pentru obţinerea formei părţii distale şi proximale, cu secţiunile şi profilele specifice;
3. abraziunea pe substrat rugos dur fix sau mobil, pentru regularizarea muchiilor rezultate prin operaţia
de debitaj (= despicare); fasonarea PD, a PP şi a marginilor. În urma reconstituirilor experimentale s-a
constatat că fasonarea FS (concave) a PD prin raclaj cu o piesă de silex, urmat de abraziunea pe substrat dur
mobil, respectiv un mic galet de gresie, oferă un randament înalt şi precizie în execuţie; în toate cazurile de
recurgere la abraziune, folosirea apei şi a nisipului s-a dovedit indispensabilă38;

34
Camps-Fabrer, Choi 1993, p. 150-152.
35
Pentru descoperiri de eboşe de linguri-spatule în stadii iniţiale de modelare cf. Marinescu-Bîlcu, Beldiman
1997; Popuşoi, Beldiman 1999.
36
Beldiman 1999.
37
Ibidem.
38
Camps-Fabrer, Choi 1993, p. 150-152.
 4. lustrul artificial uniform (pe PD şi PM sau pe întreaga piesă) observabil în cazul majorităţii
lingurilor-spatule se datorează finisării prin polizare pe substrat flexibil mobil (piele sau material
textil); această operaţie a estompat sau eliminat striurile de fasonare specifice aplicării operaţiilor de
raclaj şi abraziune. Precizăm că, în cazul IMDA, s-a propus ca termenul tehnic polizare să se
încadreze în „lanţul operator” al fasonării, iar termenul lustruire în sfera utilizării, fiind o consecinţă
directă a modificării aspectului suprafeţelor prin folosire39. Succesiunea operaţiilor de fasonare este
reconstituită grafic în lucrarea citată a lui John Nandriş40 (fig. 12 B/4).
Caracteristicile osteologice ale materiei prime utilizate exclusiv (metapodiile de bovine
mature) condiţionează dimensiunile pieselor finite, parţial morfologia, aspectul suprafeţelor şi
aplicarea unor operaţii tehnice într-un «lanţ operator» quasi-standardizat (cf. etapele descrise mai
sus). PD este realizată în ţesutul compact diafizar; FS corespunde astfel feţei periostale a osului, iar
FI celei medulare. Unele exemplare păstrează pe FI porţiunile concave ale suprafeţei medulare.
Acesta din urmă este şi cazul piesei CRC/I 5. Putem presupune că obţinerea eboşei s-a făcut
prin percuţie directă/retuşare inversă, păstrându-se urmele desprinderilor transversale largi şi scurte,
adânci şi superficiale pe FS/EP şi PP a MS.
Fasonarea nu a afectat FS decât superficial, spre EP, în bună măsură ea păstrând aspectul
anatomic al feţei externe a metapodului. PP este realizată integral în ţesutul compact, păstrând pe
FS suprafaţa anatomică (faţa periostală) nemodificată tehnic. EP este parţial fasonată prin abraziune
şi parţial brută de debitaj – fracturare oblică/transversală. Marginile şi FI au fost regularizate prin
abraziune oblică şi transversală, realizată în mediu umed probabil pe polizor fix (lespede) (pentru
EP vezi fig. 1/1; 3/7; 4/5; 5/7; 6/5-6; 11; pentru PP vezi fig. 3/6; 4/4; 5/5-6; 6/5; 10).
PM a fost fasonată, de asemenea, pe polizor fix sau cu ajutorul polizorului mobil cu margini
ascuţite, rezultând adânciturile triunghiulare menţionate (fig. 3/4; 5/3-4; 6/3; 9).
PD/FS a fost modelată exclusiv prin raclaj axial intens, urmele operaţiei fiind nete şi
inconfundabile, bine conservate spre baza căucului şi estompate în rest prin utilizare. Tratamentul
termic a fost aplicat pe întreaga piesă (coacere în spuză), ea dobândind culoarea brun-deschisă; MS
a PD pare a fi fost tratată termic în flacără pentru sporirea durităţii, fapt indicat de culoarea deschisă
(alb-murdar şi crem). La finalul fasonării s-a procedat probabil la deformarea plastică a căucului
prin înmuiere în băi speciale şi arcuirea spre FS pentru obţinerea unei curburi şi a unui design
adaptat optim utilizării la prelevarea şi reţinerea alimentelor (pentru PD vezi fig. 3/1-3, 5; 4/1-2, 6;
5/1-2; 6/2, 4; 7-8; pentru ED vezi fig. 1/1; 3/1; 4/1; 5/1; 6/1; 7/1-2).
În lipsa unor indicii concludente este dificil a ne pronunţa asupra fabricării pe loc sau în altă
parte a artefactului de care ne ocupăm; trebuie să precizăm însă că în sit au fost identificate, foarte
recent, dovezi clare ale prelucrării materiilor dure animale, provenind atât de la speciile domestice
(mai ales ovicaprine), cât şi sălbatice (cervide, coarne şi oase)41.

Urme de utilizare. Aspecte ale funcţionalităţii

Observarea exhaustivă a morfologiei diverselor părţi ale piesei şi analiza suprafeţelor cu mijloace
optice (lupă, microscop – măriri de până la x 100) au prilejuit constatările pe care le redăm în continuare.
La PP se observă atenuarea (tocirea) striurilor de fasonare prin priza directă repetată strânsă
în timpul manevrării; de asemenea, se observă striuri rare, dispuse aleatoriu pe ambele feţe, datorate
aceleiaşi manevrări repetate (fig. 10-11).
La PD pe FI se constată existenţa aceloraşi urme de tocire şi estompare a striurilor de
fasonare. Tot aici observăm rotunjirea marcată a MS în porţiunea sa centrală şi faţetarea în treimea
dinspre ED, pe o lungime de circa 25 mm; aceste urme au fost generate de contactul repetat cu o
suprafaţă dură abrazivă de tipul pereţilor şi fundului vaselor ceramice din care se mâncau fierturile
de cereale. În acest sens ar fi interesantă şi verificarea experimentală a acestei ipoteze.

39
Beldiman 1999.
40
Nandris 1972.
41
Beldiman, Sztancs 2004.
 Aspectul asimetric al PD este datorat tocirii exclusive a MS în timpul utilizării, ceea ce denotă
de o manieră certă folosirea lingurii-spatule cu priza în mâna dreaptă şi aplicarea cinematicii
funcţionale în sensul de la dreapta la stânga. Amintim cu acest prilej faptul că se cunosc şi linguri-
spatule care au plaja de uzură plasată pe MD, ele fiind manevrate cu mâna stângă de la stânga la
dreapta. Faptul că lingura-spatulă descoperită în Peştera Cauce nu are nici o urmă de uzură pe MD,
cu toată durata de utilizare relativ lungă, poate indica faptul că ea a fost folosită exclusiv de una şi
aceeaşi persoană, ca obiect individual.
În sfârşit, în categoria urmelor de utilizare trebuie remarcată din nou prezenţa pe MD şi MS a
desprinderilor largi de impact: aşa cum s-a menţionat mai sus, pe MD se observă patru desprinderi
suprapuse, largi şi adânci (cea mai mare măsurând 9 x 4 mm), care au afectat întreaga grosime a
PD; pe MS se păstrează o desprindere largă superficială (8 x 3 mm). Marginile tocite fin ale acestor
desprinderi (de tipul retuşelor inverse), ca şi faptul că nu sunt suprapuse de urmele de fasonare prin
abraziune arată că s-au produs probabil în faza de utilizare prin impactul accidental cu o suprafaţă
dură sau prin presiunea unui obiect dur, fără a putea aduce alte precizări (fig. 7-8).
S-a remarcat deja faptul că lingurile-spatule cu baza căuşului în formă de V, aşa cum le
defineşte John Nandriş şi cum au fost incluse şi în Caietul VI al Fişelor tipologice, specifice
culturilor neoliticului timpuriu, inclusiv complexului cultural Starčevo-Criş, prezintă în mod
constant un grad avansat de uzură, localizată la PD şi ED. Fracturarea şi tocirea părţii active au dus
la modificarea morfologiei iniţiale a PD, uneori mergând până la micşorarea lungimii acesteia la 10-
20 mm. Morfologia asimetrică a PD şi marginile faţetate sau tocite sunt interpretate în mod curent
drept rezultat al contactului dinamic frecvent cu o suprafaţă dură rugoasă (cum sunt pereţii sau
fundul vaselor ceramice sau de lemn care conţineau alimentele). Cum s-a afirmat în rândurile de
mai sus, ipotezele formulate până în prezent relative la funcţionalitatea acestor artefacte nu oferă
întotdeauna argumente consistente bazate pe analiza sistematică a urmelor de uzură şi a asocierilor
în contextele in situ şi de aceea trebuie receptate, parţial, cu rezervă.
În cazul piesei CRC/I 5, ca şi al altor multor exemplare de linguri-spatule, trebuie evidenţiată
tocirea laterală şi faţetarea marginilor – respectiv, pentru artefactul în discuţie, a MS a PD în treimea
dinspre ED, pe o lungime de circa 25 mm. Acest tronson este acoperit cu striuri scurte în fascicole dese,
orientate transversal sau oblic pe partea activă, bine marcate datorate efectuării unei operaţii de raclaj
unidirecţional sub un unghi cuprins între circa 30° şi 65°, pe o suprafaţa dură rugoasă (pereţii/fundul
vaselor ceramice/de lemn). Aplicarea unei forţe de presiune asupra ustensilei în timpul folosirii este
probată de caracterul net al striurilor. Localizarea sectorului uzat preferenţial pe MS permite
reconstituirea cinematicii funcţionale: manevrarea cu priza în mâna dreaptă printr-o mişcare de la
dreapta spre stânga. nu suntem însă, deocamdată, în posesia datelor care să ateste frecvent urme de
raclaj pe fundul sau pereţii unor tipuri de vase ceramice. Rotunjirea sectorului central al MS se poate
pune pe seama aceleiaşi utilizări a piesei, în mediu umed/gras, ca lingură de mâncat (fig. 5-8; 12 C)42.
În perspectiva deschisă de aceste constatări putem accepta ipoteza funcţională vehiculată
curent în literatura de specialitate, aceea a lingurii propriu-zise, folosită la îngurgitarea alimentelor
păstoase de tipul fierturii de cereale.
În acelaşi sens au fost discutate şi unele descoperiri din medii privilegiate (cum sunt cel
funerar şi cel ritual) care aduc, în mod specific, argumente în favoarea aceleiaşi destinaţii practice43.

42
Pentru discuţii detaliate cf. Beldiman 1999; Marinescu-Bîlcu, Beldiman 1997; Popuşoi, Beldiman 1999.
43
Descoperiri de linguri-spatule în contexte speciale (funerare sau rituale), în care vasele sunt o prezenţă
constantă se semnalează, între altele, la: Çatal Huyuk, Turcia – în nivelul VIII, datat la începutul mileniului al VI-lea
î.Chr. s-a descoperit un mormânt (femeie şi copil), din inventarul căruia făcea parte şi o spatulă; Mužlja, Serbia – în
cuprinsul unei gropi se afla depusă o lingură-spatulă şi un numeros material ceramic pictat policrom de tip Starčevo
clasic; Bubanj Hum, Serbia – groapă pe fundul căreia fuseseră depuse o lingură-spatulă şi o statuetă antropomorfă
ceramică, acoperite de fragmente de vase, oase de animale şi urme de arsură; Cârcea-„Viaduct”, jud. Dolj – în cadrul
campaniei 1995, în S LXXVI s-a descoperite groapă ovală (Gr. 3) atribuită fazei Cârcea IIIc; pe fundul ei erau depuse la
distanţe cvasi-egale, în axul lung, trei cranii umane feminine, având în jur resturi osteologice animale (bovine, suine
domestice) şi o lingură-spatulă; Grumăzeşti, jud. Neamţ – groapă conţinând resturi osteologice umane, fragmente de
vase ceramice şi o lingură-spatulă; pentru întreaga discuţie cf. Beldiman 1999; Marinescu-Bîlcu, Beldiman 1997.
 Piesa CRC/I 5 resuscită problema „abandonului” în siturile preistorice a unor artefacte întregi,
perfect funcţionale, foarte valoroase în epocă, dificil de procurat sau de fabricat (unelte, arme, piese
de port şi de podoabă). Parametrii excepţionali ai artefactului argumentează ipoteza abandonului
ritual la părăsirea sitului sau al depunerii ca ofrandă. Între multele situaţii semnificative în acest
sens evocăm cu prilejul de faţă numai cazul mărgelei realizate pe un fragment de cochilie
aparţinând speciei de lamelibranhiate de origine mediteraneană Spondylus gaederopus, descoperită
în Peştera din Bordu Mare de la Ohaba-Ponor, jud. Hunedoara cu prilejul cercetărilor efectuate în
anul 1955 de un colectiv condus de prof. Constantin S. Nicolăescu-Plopşor; este vorba de cea mai
mare şi frumoasă piesă de acest tip cunoscută până acum la noi şi una dintre cele mai mari din aria
complexului cultural Starčevo-Criş44.

Datare şi analogii

Materialele descoperite în nivelul I al sitului din Peştera Cauce au fost încadrate cronologic în
fazele IC - IIA ale complexului cultural Starčevo-Criş 45 . În efectivul total de 9 piese atribuit
grupului cultural Gura Baciului-Cârcea/culturii Precriş (repertoriat până în 1999), nu se
înregistrează nici un exemplar de lingură-spatulă aparţinând tipului I F3. Complexul cultural
Starčevo-Criş este prezent, în acelaşi repertoriu, cu 108 linguri-spatule, dintre care 43 aparţin tipului
I F3, ceea ce reprezintă un procent general de 43,43%; un număr de 6 artefacte sunt atribuite
subtipului I F3 b, iar 5 dintre ele variantei I F3 b2, ca şi exemplarul din Peştera Cauce46.
Cu toate acestea, menţionăm că piesa CRC/I 5 nu are analogii exacte între piesele descoperite
pe teritoriul ţării noastre, fiind singura datată în etapele timpurii ale complexului menţionat.
Linguri-spatule aparţinând tipului I F3 b1 şi I F3 b2 cunoaştem din patru situri, atribuite însă
fazelor III-IV ale complexului cultural Starčevo-Criş: Leţ, jud. Covasna; Lunca, jud. Neamţ;
Voetin, jud. Vrancea; Valea Lupului-Iaşi, jud. Iaşi47.
Din aria extinsă a complexului cultural Starčevo-Criş putem cita descoperirile de la Szárvás, Endrőd,
Tiszaug-Tópart, Kopáncs-Zsőldostanya (Ungaria)48; Starčevo (Serbia)49; Karanovo II (Bulgaria)50; ele se
plasează însă în faze diverse, de la cele timpurii la cele târzii şi au importanţă comparativă limitată.
La nivelul documentării noastre actuale, rezultă astfel că valoarea de marcator cronologic al acestui
tip nu este încă definită de o manieră solidă. În acelaşi timp, avantajul plasării artefactului CRC/I 5 într-un
context stratigrafic clar şi discutarea lui detaliată cu prilejul de faţă sunt elemente care contribuie, între
altele, în mod semnificativ şi necesar la fixarea, pe baza IMDA (respectiv, a lingurilor-spatule), a reperelor
tipo-cronologice corespunzătoare fazelor complexului cultural Starčevo-Criş.

Concluzii

Industria preistorică a materiilor dure animale descoperită în Peştera Cauce reprezintă lotul
cel mai consistent de acest fel provenind dintr-un sit de peşteră de pe teritoriul României, supus
analizei, conform metodologiei actuale. În cadrul lotul atribuit complexului cultural Starčevo-Criş
(fazele IC – IIA) se detaşează net, prin parametrii săi morfo-tipologici, perfecţiunea formei (design
clasic, putem spune chiar emblematic) şi starea de conservare impecabilă, lingura-spatulă cu
indicativul CRC/I 5, aparţinând subtipului/variantei I F3 b2, care a făcut obiectul tratării sale
speciale în paginile de faţă; este vorba de una dintre cele mai frumoase linguri-spatule cunoscute
până în prezent în aria acestui complex cultural.

44
Nicolăescu-Plopşor et alii 1957, p. 46-47, fig. 5/4; Beldiman 1999.
45
Luca, Roman, Diaconescu 2004, p. 44-45.
46
Beldiman 1999.
47
Ibidem.
48
Makkay 1990, p. 24-26, fig. 22; fig. 3/3, 7, 11; Kutzián 1944, pl. IX/1, 4, 7; pl. XLVIII/1, 14-20.
49
Arandjelović-Garašanin 1954, pl. I, fig. 2.
50
Hiller, Nikolov 1997, p. 157-159, pl. 71/1-3, 14-15.
 Demersul nostru a urmărit abordarea completă a problematicii ridicate de această categorie
tipologică bine individualizată (considerată „fosilă directoare”) a IMDA aparţinând culturilor
neoliticului timpuriu din centrul-est şi sud-estul Europei.
Sunt prezentate în mod exhaustiv datele relative la: morfologie, morfometrie, originea
materiei prime (metapod de vită), etapele procesului de fabricare, urmele de utilizare şi interpretarea
lor în sensul decelării rolului funcţional, adesea controversat, al acestor artefacte. Transformarea
avansată a volumelor anatomice, respectiv fasonarea aproape integrală, face dificilă definirea exactă
a procedeelor tehnice aplicate în etapa debitajului, deşi există unele indicii expresive în acest sens;
fasonarea este bine ilustrată de urmele păstrate, aici remarcându-se, ca şi în cazul altor linguri-spatule,
aplicarea procedeului plasticizării osului, în scopul obţinerii curburi optime a PD (căuşul). Se degajă net
intenţia artizanului de obţinere a unui design perfect, conform rigorilor ergonomice specifice ale
ustensilei. Marginea DR subţiată prin fasonare şi MS mai groasă pot fi interpretate ca indicii ale
premeditării modului de utilizare, respectiv al anticipării dezvoltării plajei de uzură pe sectorul superior
al MS, de unde concluzia ipotetică după care piesa a fost confecţionată cu foarte mare grijă chiar de
către utilizator; de aici decurge o altă concluzie, legată de absenţa meşteşugului specializat în cadrul
IMDA din sit şi practicarea domestică a fabricării acestui gen de artefacte. Nu dispunem de argumente
consistente pentru a afirma derularea „procesului de fabricaţie” în situl de provenienţă (intra-sit).
Observarea exhaustivă a morfologiei diverselor părţi ale piesei şi analiza suprafeţelor cu mijloace
optice au condus la definirea şi interpretarea urmelor de uzură (tocire, lustru, abraziune funcţională),
localizate pe MS, în sensul folosirii artefactului ca lingură pentru mâncat fierturi de cereale, prin
manevrare cu priza în mâna dreaptă şi aplicarea cinematicii funcţionale în sensul de la dreapta la stânga.
Absenţa urmelor de uzură pe MD, cu toată durata de utilizare relativ lungă, sugerată de urmele păstrate,
poate indica faptul că ea a fost folosită exclusiv de una şi aceeaşi persoană, ca obiect individual.
Piesa readuce în discuţie problema „abandonului” în siturile preistorice a unor artefacte întregi,
perfect funcţionale, valoroase în epocă, dificil de procurat sau de fabricat. Parametrii excepţionali ai
artefactului argumentează ipoteza abandonului ritual la părăsirea sitului sau al depunerii ca ofrandă.
Studiul detaliat al lingurii-spatule CRC/I 5 confirmă, cu un exemplu clasic, aspectele
tipologice, observaţiile şi ipotezele formulate anterior. Se pune astfel la dispoziţie mediului
cercetării specializate un reper tehno-tipologic şi cultural-cronologic solid în domeniul analizei
IMDA, beneficiind de o temeinică reperare în stratigrafie şi atribuire culturală.
Analogiile avute la îndemână arată că valoarea de marcator cronologic a tipului I F3 nu este
încă definită de o manieră solidă. În acelaşi timp, avantajul plasării artefactului CRC/I 5 într-un
context stratigrafic clar şi discutarea lui detaliată cu prilejul de faţă sunt elemente care contribuie,
între altele, în mod semnificativ şi necesar la fixarea, pe baza IMDA (respectiv, a lingurilor-
spatule), a reperelor tipo-cronologice corespunzătoare fazelor complexului cultural Starčevo-Criş.
Demersul nostru ilustrează, sperăm, ca şi alte lucrări deja publicate, cu aceeaşi tramă
metodologică, efortul necesar de valorificare, potrivit exigenţelor actuale, a unor materiale
arheologice de excepţie, recent descoperite, recuperate din contexte asigurate şi dobândind, astfel, o
valoare documentară de prim rang, ca solide repere crono-tipo-culturale.
Fără îndoială, datele, opiniile şi concluziile de mai sus, prilejuite de analiza unui obiect excepţional,
aduc un plus de informaţii şi detalii, utile în cunoaşterea tipologiei, paleotehnologiei şi în formularea
ipotezelor funcţionale, contribuind cu argumente concrete la reducerea marjei lor de probabilitate. Studiile
ulterioare, mai aprofundate, efectuate pe alte artefacte vor conduce, fără îndoială, la completarea şi
nuanţarea consideraţiilor noastre, contribuind astfel la clarificarea aspectelor discutate aici.
 Explication des figures

Fig. 1 A Les conventions de la description des cuillers; B Les paramètres de la morphométrie

des cuillers (voir en texte, tableau no. 1).
Fig. 2 CRC/I 5: vues générales.
Fig. 3 CRC/I 5: détails de la face supérieure.
Fig. 4 CRC/I 5: détails de la face inférieure.
Fig. 5 CRC/I 5: détails du bord droit.
Fig. 6 CRC/I 5: détails du bord gauche.
Fig. 7 CRC/I 5: détails de la partie distale (traces de façonnage et d’usure).
Fig. 8 CRC/I 5: détails de la partie distale et des bords (traces de façonnage et d’usure).
Fig. 9 CRC/I 5: détails de la partie mésiale (traces de façonnage et d’usure).
Fig. 10 CRC/I 5: détails de la partie proximale (traces de façonnage et d’usure).
Fig. 11 CRC/I 5: détails de la partie proximale et de l’extrémité proximale (traces de débitage,
de façonnage et d’usure).
Fig. 12 A Origine spécifique et anatomique de la matière première des cuillers (métapode de
bovins); B «Chaîne opératoire» de la fabrication des cuillers: 1-3 débitage; 4 façonnage (d’après
Nandris 1972); C Proposition de reconstitution schématique du processus de formation des facettes
d’abrasion fonctionnelle sur les bords des cuillers.

Abrevieri bibliografice

ActaMM – Acta Moldaviae Meridionalis, Muzeul Judeţean Vaslui

AnaleB – Analele Banatului, Muzeul Banatului, Timişoara
Antiquités Nationales – Antiquités Nationales, Musée de Saint – Germain – en –
Laye
BullIA – Bulletin of the Institute of Archaeology, London
CIMEC – Institutul de Memorie Culturală, Ministerul Culturii şi
Cultelor, Bucureşti
CommArchHung – Communicationes Archaeologicae Hungariae, Magyar
Némzeti Múzeum, Budapesta
Corviniana – Corviniana. Acta Musei Corvinensis, Muzeul «Castelul
Corvineştilor», Hunedoara
DissPann – Dissertationes Pannonicae, Budapesta
Materiale – Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti
MemAntiq – Memoria Antiquitatis. Acta Musei Petrodavensis,
Muzeul Judeţean de Istorie Neamţ, Piatra Neamţ
RevBist – Revista Bistriţei, Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-
Năsăud, Bistriţa
Speomond – Speomond. Revista Federaţiei Române de Speologie,
Bucureşti
Travaux du LAPMO – Travaux du Laboratoire d’Anthropologie et de
Préhistoire des Pays de la Méditerranée occidentale,
Université de Provence, Aix-en-Provence
 Bibliografie

Allain, Averbouh, Barge- – Allain, Jacques; Averbouh, Aline; Barge-Mahieu,

Mahieu, Beldiman, Buisson, Hélène; Beldiman, Corneliu; Buisson, Dominique;
Camps-Fabrer et alii 1993 Camps-Fabrer, Henriette et alii, Fiches typologiques de
l’industrie osseuse préhistorique. Cahier VI: Eléments
récépteurs, UISPP, Commision de nomenclature sur
l’industrie de l’os préhistorique, Treignes
Angelescu, Oberländer- – Angelescu, Mircea-Victor; Oberländer-Târnoveanu,
Târnoveanu, Vasilescu 2004 Irina; Vasilescu, Florela (coord.), Cronica cercetărilor
arheologice din România. Campania 2003. A XXXVIII-
a Sesiune naţională de rapoarte arheologice, Cluj-
Napoca, 26-29 mai 2004, CIMEC, Bucureşti
Arandjelović-Garašanin 1954 – Arandjelović-Garašanin, Draga, Starčevacka Kultura,
Ljubljana
Averbouh, Buisson 1996 – Averbouh, Aline; Buisson, Dominique, Approche
morpho-fonctionnelle des objets nommés „lissoirs”:
proposition d’une fiche analytique théorique,
Antiquités Nationales, 28, p. 41-46
Baicoană 1999 – Baicoană, Marinaş, Moluşte descoperite în urma
săpăturilor arheologice în Peştera de la Cauce,
Speomond, 4, p. 28-29
Beldiman 1999 – Beldiman, Corneliu, Industria materiilor dure animale în
paleoliticul superior, epipaleolitic şi neoliticul timpuriu
pe teritoriul României, teză de doctorat sub conducerea
dr. S. Marinescu-Bîlcu, Institutul de Arheologie «Vasile
Pârvan» al Academiei Române, Bucureşti
Beldiman 2000 – Beldiman, Corneliu, Industria materiilor dure animale
în aşezarea neolitică timpurie de la Dudeştii Vechi
(jud. Timiş), AnaleB, 7-8, 1999-2000, p. 163-191
Beldiman 2001 – Beldiman, Corneliu, Industria materiilor dure animale
în aşezarea neolitică timpurie de la Şeuşa – „La
Cărarea Morii”, jud. Alba, în Oberländer-Târnoveanu,
Angelescu, Borş 2001, p. 240-242
Beldiman 2003a – Beldiman, Corneliu, Industria materiilor dure animale
în aşezări neolitice timpurii din sud-estul Transilvaniei,
RevBist, 17, p. 9-31
Beldiman 2003b – Beldiman, Corneliu, Recenzie la Fiches typologiques
de l’industrie osseuse préhistorique. Cahiers I-X,
RevBist, 17, p. 372-386
Beldiman 2004 – Beldiman Corneliu, Descrierea materialului arheologic,
în Luca, Roman, Diaconescu 2004, p. 75-79
Beldiman, Luca, Roman, – Beldiman, Corneliu; Luca, Sabin Adrian; Roman,
Diaconescu 2004 Cristian C.; Diaconescu, Dragoş, Cerişor, com. Lelese,
jud. Hunedoara. Industria materiilor dure animale, în
Angelescu, Oberländer-Târnoveanu, Vasilescu 2004, p.
85-94, 469-475
Beldiman, Popuşoi 2000 – Beldiman, Corneliu; Popuşoi, Eugenia, Trestiana, jud.
Vaslui - Industria materiilor dure animale în aşezarea
neolitică timpurie (Starčevo-Criş): privire generală, în
Oberländer-Târnoveanu, Angelescu, Borş 2000, p. 14-15
Beldiman, Sztancs 2004
Buisson, Camps-Fabrer, Choi, –
Nandris, Peltier 1993
Camps-Fabrer 1987
Camps-Fabrer, Choi 1993
Hiller, Nikolov 1997
Kutzián 1944
Luca 1999
Luca, Roman, Baicoană 1997
Luca, Roman, Diaconescu 2004
Luca, Roman, Diaconescu 2005
Luca, Roman, Purice 2000
Luca, Sonoc, Roman, Cerişer 1998
Makkay 1990
– Beldiman, Corneliu; Sztancs, Diana-Maria, Industria
preistorică a materiilor dure animale din Peştera
Cauce (manuscris), în Luca, Roman, Diaconescu 2005
Buisson, Dominique; Camps-Fabrer, Henriette; Choi,
Sam-Yong; Nandris, John; Peltier, Aurélia, Fiche
générale Cuiller (6.0.), în Allain, Averbouh, Barge-
Mahieu, Beldiman, Buisson, Camps-Fabrer et alii 1993,
p. 133-139
– Camps-Fabrer, Henriette, Cuillers et louches: un
nouveau art de vivre, Travaux du LAPMO, 2, p. 11-46
– Camps-Fabrer, Henriette; Choi, Sam-Yong, – Fiche
Cuillers type La Sarsa (6.2.), în Allain, Averbouh, Barge-
Mahieu, Beldiman, Buisson, Camps-Fabrer et alii 1993, p.
145-152
– Hiller, Stefan; Nikolov, Vasil (sub red.), Karanovo. Die
Ausgrabungen im Sudsektor 1984-1992, Band I,
Archäologisches Institut der Universität Salzburg,
Archäologisches Institut mit Museum der Bulgarischen
Akademie der Wissenschaften, Sofia, Salzburg-Sofia
– Kutzián, Eva, A Kőrős Kultura, DissPann, Series II,
No. 23, Budapest
– Luca, Sabin Adrian, Contribuţii la istoria veche a
Hunedoarei. Săpăturile arheologice sistematice din
Grădina Castelului – campaniile anilor 1996-1998,
Bibliotheca Archaeologica et Historica Corviniana 1,
Hunedoara
– Luca, Sabin Adrian; Roman, Cristian C.; Baicoană,
Marin, Materiale arheologice din peşteri ale judeţului
Hunedoara (I), Corviniana, 3, p. 17-32
– Luca, Sabin Adrian; Roman, Cristian C.; Diaconescu,
Dragoş, Cercetări arheologice în Peştera Cauce (I) (sat
Cerişor, com. Lelese, jud. Hunedoara). Cu contribuţii de
Eugen Orlandea, Cosmin Suciu şi Corneliu Beldiman,
Universitatea «Lucian Blaga» Sibiu, Institutul pentru
Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Cultural
Transilvănean în Context European, Bibliotheca
Septemcastrensis IV, Sibiu
– Luca, Sabin Adrian; Roman, Cristian C.; Diaconescu,
Dragoş, Cercetări arheologice în Peştera Cauce (II) (sat
Cerişor, com. Lelese, jud. Hunedoara), Universitatea «Lucian
Blaga» Sibiu, Institutul pentru Cercetarea şi Valorificarea
Patrimoniului Cultural Transilvănean în Context European,
Bibliotheca Septemcastrensis V, Sibiu (în pregătire)
– Luca, Sabin Adrian; Roman, Cristian C.; Purice, Silviu,
Cerişor, com. Lelese, jud. Hunedoara, în Oberländer-
Târnoveanu, Angelescu, Borş 2000, p. 29
– Luca, Sabin Adrian; Sonoc, Alexandru; Roman,
Cristian C.; Cerişer, Nicolae, Cercetări cu privire la
preistoria zonei Hunedoara, Corviniana, 4, p. 23-61
– Makkay, János, Knochen, Geweih- und Eberzahn-
gegenstände der frühneolithischen Körös-Kultur,
CommArchHung, p. 23-58
Marinescu-Bîlcu, Beldiman 1997
Nandris 1972
Nandris, Camps-Fabrer 1993
Nicolăescu-Plopşor et alii 1957
Oberländer-Târnoveanu,
Angelescu, Borş 2000
Oberländer-Târnoveanu,
Angelescu, Borş 2001
Popuşoi, Beldiman 1999
Roman, Diaconescu 2003
Roman, Diaconescu, Luca 2000
Stordeur 1988
Sztancs 2004
– Marinescu-Bîlcu, Silvia, Beldiman, Corneliu, Industria
materiilor dure animale în cadrul culturii Starčevo-
Criş pe teritoriul României. Aşezarea de la
Grumăzeşti, judeţul Neamţ, MemAntiq, 21, p. 273-296
– Nandris, John, Bos primigenius and the bone spoon,
BullIA, 10, p. 63-82
– Nandris, John; Camps-Fabrer, Henriette, Fiche Cuillers
à cuilleron à base en V du FTN (6.3.), în Allain,
Averbouh, Barge-Mahieu, Beldiman, Buisson, Camps-
Fabrer et alii 1993, p. 153-162
– Nicolăescu-Plopşor, Constantin S. et alii, Şantierul
arheologic Ohaba-Ponor (reg. Hunedoara, r. Haţeg),
Materiale, 3, p. 41-49
– Oberländer-Târnoveanu, Irina; Angelescu, Mircea-Victor;
Borş, Corina (coord.), A XXXIV-a Sesiune anuală de
rapoarte privind rezultatele cercetărilor arheologice din
anul 1999, Deva 24-26 mai 2000, CIMEC, Bucureşti
– Oberländer-Târnoveanu, Irina; Angelescu, Mircea-Victor;
Borş, Corina (coord.), A XXXV-a Sesiune anuală de
rapoarte privind rezultatele cercetărilor arheologice din
anul 2000, Suceava, 24-26 mai 2001, CIMEC, Bucureşti
– Popuşoi, Eugenia; Beldiman, Corneliu, Industria
materiilor dure animale în aşezarea Starčevo-Criş de
la Trestiana, judeţul Vaslui. Un exemplu de studiu:
spatule, ActaMM, 15-20/I, 1993-1998 (1999), p. 82-
115
– Roman, Cristian C.; Diaconescu, Dragoş, Noi
descoperiri neolitice şi eneolitice pe teritoriul judeţului
Hunedoara, Corviniana, 7, p. 7-29
– Roman, Cristian C.; Diaconescu, Dragoş; Luca, Sabin
Adrian, Săpături arheologice în Peştera nr. 1 (Peştera
Mare) de la Cerişor (com. Lelese, jud. Hunedoara),
Corviniana, 6, p. 7-59
– Stordeur, Danielle, Outils et armes en os du gisement
natoufien de Mallaha (Eynan), Israel, Mémoires et
travaux du Centre de Recherches français de Jerusalem
no. 6, Association Paléorient, Paris
– Sztancs, Diana-Maria, Recenzie la Luca, Sabin Adrian;
Roman, Cristian C.; Diaconescu, Dragoş, Cercetări
arheologice în Peştera Cauce (I) (sat Cerişor, com.
Lelese, jud. Hunedoara). Cu contribuţii de Eugen
Orlandea, Cosmin Suciu şi Corneliu Beldiman,
Universitatea «Lucian Blaga» Sibiu, Institutul pentru
Cercetarea şi Valorificarea Patrimoniului Cultural
Transilvănean în Context European, Bibliotheca
Septemcastrensis IV, Sibiu, Corviniana, 8 (sub tipar)