FRANȚA

Arrêt n° 808 du 26 février 2014 (13-86.631) - Cour de cassation - Chambre criminelle

- ECLI:FR:CCASS:2014:CR00808

EXTRADITION

Rejet

Demandeur(s) : le procureur général

Sur le moyen unique de cassation, pris de la violation des articles 696-3 et 696-4
du code de procédure pénale, violation de la loi ;

“en ce que l’arrêt attaqué a donné un avis défavorable à la demande d’extradition de

M. X... présentée le 10 juin 2013 par le gouvernement de la République du Rwanda ;

“aux motifs que le mandat d’arrêt international délivré le 17 mai 2013 et la demande
d’extradition présentée le 10 juin 2013 visent des faits de génocide, complicité de
génocide et entente en vue de commettre un génocide, meurtre et extermination,
formation, adhésion, participation et direction d’une entreprise criminelle conjointe
dont l’objet était de porter atteinte aux personnes et aux biens, faits commis entre
avril et juillet 1994 sur le territoire rwandais ; qu’aux termes des dispositions de
l’article 696-4 du code de procédure pénale "L’extradition n’est pas accordée :[. ..] 5°
Lorsque, d’après la loi de l’Etat requérant ou la loi française, la prescription de
l’action s’est trouvée acquise antérieurement à la demande d’extradition, [. . .] " ;
qu’aux termes des dispositions de l’article 7 du code de procédure pénale "En
matière de crime et sous réserve des dispositions de l’article 213-5 du code pénal,
l’action publique se prescrit par dix années révolues à compter du jour où le crime a
été commis si, dans cet intervalle, il n’a été fait aucun acte d’instruction ou de
poursuite. S’il en a été effectué dans cet intervalle, elle ne se prescrit qu’après dix
années révolues à compter du dernier acte. [...]” ; que sont visés des faits de meurtre
commis entre avril et juillet 1994 ; qu’il n’est fait état dans la demande d’extradition
d’aucun acte interruptif de prescription, si ce n’est le mandat d’arrêt international
délivré le 1 7 mai 201 3, soit plus de dix ans après les faits ; que dès lors les faits de
meurtre sont prescrits au regard de la loi française ; qu’aux termes des dispositions
de I’article 8 du code de procédure pénale “En matière de délit, la prescription de
l’action publique est de trois années révolues ; elle s’accomplit selon les distinctions
spécifiées à l’article précédent " ; que sont visés des faits de participation et direction
d’une entreprise criminelle conjointe dont l’’objet était de porter atteinte aux
personnes et aux biens, faits commis entre avril et juillet 1994 ; qu’il n’est fait état
dans la demande d’extradition d’aucun acte interruptif de prescription, si ce n’est le
mandat d’arrêt international délivré le 17 mai 2013, soit plus de trois ans après les
faits ; que, dès lors, lesdits faits sont prescrits au regard de la loi française ; que, sur
les autres chefs d’accusation, par décret-loi 8/75 du 12 février 1975, approuvant et
ratifiant diverses conventions internationales relatives aux droits de l’homme, au
désarmement, à la prévention et à la répression de certains actes susceptibles de
mettre en danger la paix entre les hommes et les nations a été décidée l’adhésion de
la République Rwandaise aux conventions suivantes :[. ..] 4. Convention
sur l’imprescriptibilité des crimes de guerres et des crimes contre l’humanité adoptée
par l’assemblée générale des Nations Unies et datée du 26 novembre 1968 , [...] 5.
Convention pour la prévention et la répression du crime de génocide, adoptée par
l’assemblée générale des Nations Unies en date du 9 décembre 1948 ; qu’il résulte
des pièces produites par l’Etat requérant et des termes mêmes du mandat d’arrêt
international et de la demande d’extradition qu’à l’époque où les faits auraient été
commis aucun texte pénal rwandais n’incriminait et réprimait lesdits crimes, les
textes visés étant tous postérieurs à la date de juillet 1994 ;

1°) alors que, s’agissant de la réciprocité des incriminations et de la prescription, les

faits poursuivis qualifiés de crimes de génocide, de complicité de génocide, de
meurtre en tant que crimes contre l’humanité, d’extermination en tant que crimes
contre l’humanité, qui ont été commis après le 1 er mars 1994 (date d’entrée en
vigueur du nouveau code pénal), sont prévus et réprimés en droit fiançais par les
articles 211-1, 212- 1, 212-3 et 127-7 de ce code ; qu’ils font encourir à leur auteur la
peine de réclusion criminelle à perpétuité ; qu’en revanche, s’agissant de la
législation du Rwanda, s’il est constant que les textes d’incriminationvisés par les
autorités rwandaises n’étaient assortis, à la date des faits, d’aucune sanction,
puisque la loi organique n° 16/2004 du 19 juin 2004 réprimant les crimes de
génocide, de crimes contre l’humanité et crimes de guerre a été promulguée
postérieurement à la date des faits ; qu’en regard de la nature des faits poursuivis,
les “principes généraux reconnus par l’ensemble des nations", tels qu’ils sont
mentionnés par les articles 15, alinéa 2, du Pacte international relatif aux droits civils
et politiques signés le 16 décembre 1966 et rappelés par l’article 49 2a de la Charte
fondamentale de l’UE, pouvaient légitimement porter atteinte au principe général
selon lequel “nul ne peut être condamné pour une action ou une omission qui, au
moment ou elle a été commise, ne constituait pas une infraction d’après le droit
national et ou le droit international ", et cela même en l’absence de toute
transposition législative nationale des dispositions nécessaires pour assurer
l’application des dispositions de la Convention du 9 décembre 1948 ;

“2°) alors qu’il convient également de se référer aux conventions internationales

(résolution 260 III A de l’assemblée générale des Nations Unies du 9 décembre 1948
ratifiée par le Rwanda par décret -loi n° 08/75 du 12 février 1975) qu’aux mêmes
principes généraux de droit reconnus par les nations civilisées pour poursuivre les
faits de génocide et de crimes contre l’humanité , quand bien même ceux-ci n’ étaient
pas sanctionnés dans le droit rwandais aux dates de leur commission ;

“3°) alors que les crimes de génocide et de crimes contre l’humanité sont par ailleurs
imprescriptibles tant au regard du droit rwandais que celui français” ;
Attendu qu’au soutien de l’avis défavorable donné à la demande émise par le
gouvernement de la République du Rwanda aux fins d’extradition de M. X..., la
chambre de l’instruction retient notamment que celle-ci vise des faits commis entre
avril et juillet 1994, qu’elle qualifie de crimes contre l’humanité et de génocide, qui
n’ont été incriminés par la législation rwandaise que postérieurement à cette dernière
date et que les autres crimes et délits de droit commun, qui auraient été commis
dans la même période, sont prescrits au regard de la loi française, en l’absence
d’acte interruptif antérieur au mandat d’arrêt international du 17 mai 2013 ;

Attendu qu’en statuant ainsi, la chambre de l’instruction n’a commis aucune violation
de la loi au sens de l’article 696-15 du code de procédure pénale, dès lors que, les
infractions de génocide et de crimes contre l’humanité auraient-elles été visées par
des instruments internationaux, en l’espèce la Convention sur le génocide du 9
décembre 1948 et celle sur l’imprescriptibilité des crimes contre l’humanité du 26
novembre 1968, applicables à la date de la commission des faits, en l’absence, à
cette même date, d’une définition précise et accessible de leurs éléments constitutifs
ainsi que de la prévision d’une peine par la loi rwandaise, le principe de légalité
criminelle, consacré par le Pacte international relatif aux droits civils et politiques
ainsi que par la Convention européenne des droits de l’homme et ayant valeur
constitutionnelle en droit français, fait obstacle à ce que lesdits faits soient
considérés comme punis par la loi de l’Etat requérant, au sens de l’article 696-3, 1°,
du code de procédure pénale ;

D’où il suit que le moyen ne peut qu’être écarté ;

Et attendu que l’arrêt a été rendu par une chambre de l’instruction compétente
composée conformément à la loi, et que la procédure est régulière ;

REJETTE le pourvoi ;

Président : M. Louvel
Rapporteur : Mme Caron, conseiller
Avocat général : M. Le Baut
Avocat(s) : SCP Waquet, Farge et Hazan
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 665/2018

Şedinţa publică din data de 17 iulie 2018

Asupra contestaţiei de faţă

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 71 din 4 iulie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru
cauze cu minori, pronunţată în Dosar nr. x/2018, în temeiul art. 107 alin. (1) coroborat cu art.
103 alin. (7), (13) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de executare a mandatului
european de arestare din data de 29 mai 2018, referinţă Dosar nr. x/11.0GDLLE - Decizia nr.
168/11.0GDLLE pronunţată la data de 6 mai 2013 de către Tribunalul Judicial din Comarca
de Faro - Juizo Central Criminal de Faro - Juiz 4 - Portugalia împotriva persoanei solicitate A.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A., autorităţii judiciare emitente, potrivit art. 103 alin.
(7) din Legea nr. 302/2004.

În baza art. 103 alin. (7), (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate
A., împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare din data de 29 mai 2018, referinţă
Dosar nr. x/11.0GDLLE - Decizia nr. 168/11.0GDLLE pronunţată la data de 6 mai 2013 de
către Tribunalul Judicial din Comarca de Faro - Juizo Central Criminal de Faro - Juiz 4 -
Portugalia, în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 4 iulie 2018 şi
până la data de 2 august 2018, inclusiv.

În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului
de arestare.

S-au constatat încetate efectele mandatului de arestare nr. x din data de 20 iunie 2018, emis de
Curtea de Apel Suceava în baza încheierii nr. x din aceeaşi dată.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută şi arestată provizoriu în vederea

prezentării în faţa Curţii de Apel Suceava pentru discutarea sesizării în vederea predării către
autorităţile statului portughez începând cu data de 20 iunie 2018 ora 12:20.

S-a luat act că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii.

S-au reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 20 iunie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat instanţei,
ca autoritate judiciară competentă de executare, propunerea de luare a măsurii arestării
provizorii a persoanei solicitate A., pe baza semnalării transmise de către Biroul SIRENE
naţional, ca urmare a emiterii mandatului european de arestare din data de 29 mai 2018,
referinţă Dosar nr. x/11.0GDLLE - Decizia nr. 168/11.0GDLLE pronunţată la data de 6 mai
2013 de către Tribunalul Judicial din Comarca de Faro - Juizo Central Criminal de Faro - Juiz
4 - Portugalia.

Prin ordonanţa de reţinere din data de 19 iunie 2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Suceava, dată în Dosar nr. x/2018, s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pe o durată de
24 de ore, începând cu data de 19 iunie 2018, ora 17:30, până la data de 20 iunie 2018, ora
17:30.

În motivarea solicitării formulate, procurorul a arătat în esenţă că sunt date condiţiile

prevăzute de Legea nr. 302/2004, pentru ca o astfel de cerere să fie admisă.

Analizând mandatul european de arestare depus la dosar, Curtea de apel a constatat că acesta
este emis la data de 29 mai 2018, referinţă Dosar nr. x/11.0GDLLE în baza Deciziei nr.
168/11.0GDLLE pronunţată la data de 6 mai 2013 de către Tribunalul Judicial din Comarca
de Faro - Juizo Central Criminal de Faro - Juiz 4 - Portugalia.

Persoana solicitată A. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de furt agravat şi

tentativă de furt agravat prev. de art. 22, art. 203 şi art. 204 din C. pen. portughez, la pedeapsa
de 6 ani şi 6 luni închisoare, acesta având de executat efectiv pedeapsa de 5 ani închisoare.

În fapt, s-a reţinut că, în perioada decembrie 2010- martie 2011, împreună cu un alt individ au
reuşit să jefuiască mai multe case, toate situate în regiunea Algarve (Portugalia), prin
spargerea uşilor şi sustragerea mai multor obiecte cu o valoare globală de aproximativ 29.000
euro, iar la data de 16 martie 2011, în timp ce se pregăteau să jefuiască o benzinărie, mai
concret un bancomat, au fost surprinşi de un echipaj de poliţie.

Persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea sa autorităţii emitente a mandatului,

precizând şi că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie
judiciară prin care autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene
solicită arestarea şi predarea către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea
efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri
privative de libertate. Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că mandatul european de arestare
se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu
dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L190/1 din 18 iulie 2002.

Din analiza conţinutului şi formei mandatului european de arestare, rezultă că acesta

îndeplineşte cerinţele prev. de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, faptele reclamate,
respectiv infracţiunea de "furt agravat şi tentativă de furt agravat" regăsindu-se printre cele
enumerate în art. 96 alin. (1), pct. 18 din actul normativ menţionat.

În cauză, nu există motive de refuz a executării mandatului, în accepţiunea art. 98 din Legea
nr. 302/2004, şi nici de predare amânată sau condiţionată, în accepţiunea art. 112 din acelaşi
act normativ, în condiţiile în care motivele invocate de către persoana solicitată sunt personale
şi nu se regăsesc printre cele prevăzute în mod limitativ de legiuitor la art. 98 alin. (1) şi (2)
din Legea nr. 302/2004.

În ce priveşte solicitarea persoanei vizate, formulate prin apărător ales, în sensul amânării
predării către autorităţile statului solicitant până la soluţionarea, în ţară, a Dosarului nr. x/2018
înregistrat la data de 29 iunie 2018, având ca obiect plângerea penală formulată de către
numita B. împotriva numitului A. privind comiterea infracţiunii de abuz de încredere prev. de
art. 238 C. pen., Curtea de apel a constatat că într-adevăr art. 58 din Legea nr. 302 din 2004
reglementează expres că, în situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de către
autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a
cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se
amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea
pedepsei la termen.

Curtea de apel a reţinut că această normă juridică se supune interpretării de către magistratul
chemat să o aplice într-un caz dat, interpretare care se face în spiritul legii, a scopului pentru
care norma a fost instituită şi nicidecum în sensul deschiderii unei portiţe pentru exercitarea
cu rea-credinţă, în mod abuziv, a unor drepturi procesuale.

Legiuitorul a instituit obligativitatea amânării predării ori de câte ori persoana solicitată este
cercetată penal în ţară, urmând a fi analizat termenul de persoană cercetată penal prin prisma
dispoziţiilor din noul C. proc. pen. care au produs modificări în ceea ce priveşte cadrul
procesual în limitele căruia pot fi efectuate acte de urmărire penală de către organul judiciar,
respectiv calităţile şi momentul când persoana vizată dobândeşte anumite calităţi oficiale în
cauză.

Astfel, dacă potrivit C. proc. pen. anterior, existând posibilitatea efectuării actelor
premergătoare urmăririi penale care întăreau convingerea organului judiciar că se impune sau
nu începerea urmăririi penale, în caz afirmativ, începută fiind urmărirea penală, persoana
vizată dobândind calitatea de învinuit (conform art. 229 vechiul C. proc. pen.), calitate
procesuală în temeiul căreia persoana se bucură de anumite drepturi şi obligaţii procesuale
(conform art. 69 şi urm. vechiul C. proc. pen.), actualmente, eliminată fiind instituţia actelor
premergătoare, este lesne de observat că organul judiciar este obligat să dispună începerea
urmăririi penale ori de câte ori actul de sesizare îndeplineşte condiţiile impuse de lege, caz în
care urmărirea penală se dispune cu privire la fapta săvârşită sau a cărei săvârşire se
pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut (conform art. 305 noul C. proc. pen.).

Pentru ca cercetarea penală să vizeze o persoană anume, deci să existe în cauză o persoană
cercetată penală, art. 305 alin. (3) impune exigenţa întrunirii cumulative a două condiţii:
condiţia pozitivă privind existenţa de probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o
anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi condiţia negativă
privind inexistenţa unuia din cazurile prev. de art. 16 alin. (1) C. proc. pen., caz în care
persoana vizată dobândeşte calitatea oficială în dosar, care să-i confere drepturi şi obligaţii
procesuale, respectiv de suspect.
Analiza întrunirii celor două condiţii care să conducă la continuarea urmăririi penale faţă de o
persoană anume aparţine organului judiciar, care apreciază în cunoştinţă de cauză, în funcţie
de actele şi probele de la dosar, dacă există temeiuri pentru iniţierea unui asemenea act oficial
ce are o anumită greutate, implică responsabilitate din partea organului de urmărire penală şi
nu este atras de la sine printr-un act de voinţă singular al unei persoane particulare, aşa cum
este cazul începerii urmăririi penale care se impune organului de cercetare penală de plano ori
de câte ori actul de sesizare îndeplineşte condiţiile formale prevăzute de lege.

Privită din această perspectivă situaţia de persoană cercetată penal în ţară, care să justifice
amânarea predării în vederea executării mandatului european de arestare, este just şi în spiritul
legii a aprecia că intenţia legiuitorului a fost de a acorda prioritate în soluţionarea şi
restabilirea ordinii juridice interne ori de câte ori un organ judiciar apreciază astfel printr-un
act deliberativ în acest sens, de asumare (în speţă continuarea urmăririi penale faţă de
persoana, care devine astfel suspect), şi nu a lăsa o asemenea posibilitate de amânare a
predării la discreţia unor persoane particulare, mânate mai mult sau mai puţin de buna
credinţă, de un interes licit sau mai puţin licit, prin simpla formulare a unei plângeri care
îndeplineşte în mod formal întocmai condiţiile impuse de lege şi care obligă organul judiciar
în a dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta reclamată.

S-a reţinut că a aprecia în sens contrar, în ideea celor invocate de apărare, înseamnă a crea
posibilitatea ca însăşi persoana solicitată să dispună asupra situaţiei sale juridice în ceea ce
priveşte predarea de îndată sau amânarea predării în vederea executării mandatului european
de arestare, prin simpla formulare a unui autodenunţ cu privire la o faptă penală, în perioada
de desfăşurare a procedurii judiciare în faţa organelor judiciare naţionale în ceea ce priveşte
mandatul european, autodenunţ care obligă organul de cercetare penală a dispune începerea
urmăririi penale tocmai pentru a se crea cadrul legal pentru verificarea susţinerilor cuprinse în
actul de sesizare.

Concluzionând, în noua concepţie a C. proc. pen., prin persoană cercetată penal se înţelege
persoana faţă de care se efectuează acte de urmărire penală, deci care are calitatea oficială de
suspect sau inculpat, şi nu persoana reclamată printr-o sesizare, începută fiind urmărirea
penală doar cu privire la faptă.

Constatând îndeplinite toate condiţiile legale, în temeiul art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 103
alin. (7), (13) din Legea nr. 302/2004, Curtea de apel a admis cererea de executare a
mandatului european de arestare din data de 29 mai 2018, referinţă Dosar nr. x/11.0GDLLE -
Decizia nr. 168/11.0GDLLE pronunţată la data de 6 mai 2013 de către Tribunalul Judicial din
Comarca de Faro - Juizo Central Criminal de Faro - Juiz 4 - Portugalia împotriva persoanei
solicitate A.

Împotriva sentinţei penale sus-menţionate a formulat contestaţie persoană solicitată A.

Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că prima instanţă a dispus, în mod corect,
arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, în vederea predării,
începând cu data de 4 iulie 2018 şi până la data de 2 august 2018, inclusiv.
Persoana solicitată A. a fost condamnată prin Decizia nr. 168/11.0GDLLE pronunţată la data
de 6 mai 2013 de către Tribunalul Judicial din Comarca de Faro - Juizo Central Criminal de
Faro - Juiz 4 - Portugalia pentru săvârşirea infracţiunii de furt agravat şi tentativă de furt
agravat prevăzute de art. 22, art. 203 şi art. 204 din C. pen. portughez, la pedeapsa de 6 ani şi
6 luni închisoare, acesta având de executat efectiv pedeapsa de 5 ani închisoare.

În fapt, s-a reţinut că, în perioada decembrie 2010 - martie 2011, persoana solicitată împreună
cu un alt individ au jefuit mai multe case, toate situate în regiunea Algarve (Portugalia), prin
spargerea uşilor şi sustragerea mai multor obiecte cu o valoare globală de aproximativ 29.000
euro, iar la data de 16 martie 2011, în timp ce se pregăteau să jefuiască un bancomat de la o
benzinărie, au fost surprinşi de un echipaj de poliţie.

Persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea sa autorităţii emitente a mandatului,

precizând şi că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, dacă
persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura
de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care
se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele
obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte
identitatea.

În cauză, persoana solicitată a precizat că există un motiv de neexecutare, întrucât are calitatea
de inculpat într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Analizând actele dosarului, se constată că nu există motive de refuz a executării mandatului,

în accepţiunea art. 98 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, şi nici de predare
amânată sau condiţionată, în accepţiunea art. 112 din acelaşi act normativ, în condiţiile în care
motivele invocate de către persoana solicitată nu se încadrează printre cele prevăzute în mod
limitativ de legiuitor la art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (1) lit. a) din legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română
de executare refuză executarea mandatului european de arestare când, din informaţiile de care
dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un
stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi
fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă,
pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză
care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare.

Alineatul al doilea lit. b) al aceluiaşi text de lege prevede şi un motiv opţional de refuz al
executării pentru autoritatea judiciară română de executare, atunci când persoana care face
obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România
pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare.

Or, în cauză, din actele dosarului rezultă că nu există o hotărâre definitivă de condamnare
pronunţată de către un alt stat privitor la persoana solicitată pentru aceleaşi fapte de furt, iar
acestea nu fac în prezent obiectul unei altei proceduri penale în România.
Împrejurarea că, urmare unei plângeri penale formulată de către numita B. împotriva
numitului A. privind comiterea infracţiunii de abuz de încredere prevăzută de art. 238 C. pen.
s-a constituit Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, nu este
de natură să atragă incidenţa vreunui motiv de neexecutare, câtă vreme textele de lege sus-
menţionate impun condiţia identităţii de faptă care face obiectul condamnării definitive sau
dublei cercetări, condiţie care nu se confirmă în cauză.

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr.
302/2004 cu privire la conţinutul şi forma mandatului european de arestare, întrucât faptele
care fac obiectul mandatului european de arestare - infracţiunea de furt agravat şi tentativă de
furt agravat - figurează între cele expres enumerate în art. 96 alin. (1) pct. 18 din lege.

În raport cu dispoziţiile legale mai sus-menţionate, se constată că prima instanţă a făcut o

corectă aplicare a acestora, constatând îndeplinite cumulativ condiţiile pentru arestarea
provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, în vederea predării.

Astfel, în condiţiile existenţei cererii de executare a mandatului european de arestare din data
de 29 mai 2018 şi în raport cu natura şi gravitatea acuzaţiilor aduse persoanei solicitate de
autorităţile judiciare portugheze, pentru săvârşirea infracţiunii de furt agravat şi tentativă de
furt agravat prev. de art. 22, art. 203 şi art. 204 din C. pen. portughez, fapte incriminate şi de
legea penală română, instanţa de control judiciar constată că este oportună şi necesară
arestarea persoanei solicitate.

Măsura arestării provizorii în vederea predării este justificată şi de celeritatea acestei

proceduri de executare a mandatului european de arestare, în scopul asigurării bunei
desfăşurări a acesteia, prin împiedicarea sustragerii persoanei solicitate, în contextul în care s-
a dispus predarea către autorităţile judiciare portugheze.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de

persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 71 din 4 iulie 2018, pronunţată de Curtea
de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Înalta Curte constată că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu începând cu
data de 19 iunie 2018.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoana
solicitată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 420 lei, se va plăti din
fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei
penale nr. 71 din 4 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru
cauze cu minori.

Constată că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu începând cu data de 19

iunie 2018.

Obligă contestatorul persoana solicitată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 420 lei, se plăteşte din
fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iulie 2018