LE POUVOIR DES MOTS

«Cet été-là, j’avais 17 ans et la gaucherie qui va avec. Une jolie danseuse me faisait fantasmer. Je n’osais
pas le lui dire, mais j’ai eu l’idée de lui écrire et mes quelques mots sur mon cahier d’écolier ont fait un
miracle…»

Ainsi commencent les souvenirs de l’écrivain Max Gallo. J’habitais avec mes parents près de la place
Masséna, en plein centre de Nice. Les beaux jours venus, nous traînions avec deux ou trois copains sur
les plages. Entre jeux d’eau, concours de vitesse et blagues, nous cherchions à nous faire mousser
auprès des jolies filles.

Un après-midi, nous avons repéré une jeune femme d’une grâce peu

commune. Nous nous sommes approchés d’elle. J’étais un peu timide et gauche. Je n’ai pas osé
l’aborder. Au contraire du plus âgé d’entre nous.

Bavard, charmeur et dragueur, il entra immédiatement dans un jeu de

séduction qui ne laissa pas insensible cette belle inconnue. À force de

persévérance et de confidence, nous apprenons qu’elle est danseuse.

Les jours suivants, pleins d’espoir, nous nous rendons à la même heure au même endroit. Notre
danseuse s’y trouve fidèlement. Elle ne manifeste aucun signe d’agacement. Mon camarade continue
ses manœuvres d’approche, tandis que j’observe la scène sans oser intervenir. Mais dans ma tête,
j’essaie de trouver des mots. Des mots capables de la toucher, de l’attendrir ou, au moins, de lui faire
remarquer ma présence. Mon rival, avec sa façon habituelle, est à deux doigts de parvenir à ses fins. Il
va toucher au but. Un soir, n’y tenant plus, je rédige sur un cahier d’écolier, un texte que j’intitule «Récit
d’une rencontre». J’y fais une description fidèle des sentiments qui m’habitent. J’y ajoute quelques
fantasmes et désespoirs venus tout droit de mon imagination. Le lendemain, lorsque nous la retrouvons
sur la plage, je prends mon courage à deux mains et je lui lis les pages que j’avais écrites la veille. Il y
avait là des mots que je n’aurais jamais pu prononcer en la regardant en face. Et, à ma grande surprise,
le prodige opère. La jeune femme s’est reconnue. Elle semble même flattée de ce que sa personne
m’inspire. Tout

à coup j’existe… Elle me parle, elle s’intéresse à moi.

Ces lignes étaient mon premier reportage littéraire, mon premier texte

en situation. Avec lui j’ai réalisé que les mots avaient une puissance qui pouvait largement dépasser
celle de la parole. De ce jour, tout en

découvrant l’amour, j’ai compris que je serais écrivain.

Propos recueillis par Jérôme Béglé, Paris-Match, no 2837 / 2003

PUTEREA CUVINTILOR

„În acea vară, aveam 17 ani și penibilul care merge cu ea. O dansatoare drăguță m-a făcut să fantezizez.
Nu am îndrăznit să-i spun, dar am avut ideea să-i scriu și puținele mele cuvinte din caietul școlii au făcut
o minune ... ”Astfel începe amintirile scriitorului Max Gallo. Am locuit cu părinții mei lângă Place
Masséna, în centrul orașului Nisa. Au venit zilele bune, ne-am târât cu doi-trei prieteni pe plaje. Între
jocuri de apă, concurs de viteză și glume, căutam să fim leneși cu fete frumoase.

Într-o după-amiază, am observat o tânără cu puțin har

comună. Ne-am apropiat de ea. Am fost un pic timid și am plecat. Nu am îndrăznit să mă apropii de ea.
Spre deosebire de cei mai în vârstă dintre noi.

Vorbitor, fermecător și flirt, a intrat imediat într-un joc

o seducție care nu l-a lăsat indiferent pe acest străin frumos. Prin întinderea

perseverență și încredere, aflăm că este dansatoare.

Zilele următoare, plini de speranță, mergem în același loc în același timp. Dansatorul nostru este acolo
fidel. Nu arată niciun semn de supărare. Prietenul meu își continuă manevrele

apropie, în timp ce urmăresc scena fără să îndrăznesc să intervin. Dar în

capul meu, încerc să găsesc cuvinte. Cuvinte capabile să o atingă, de

să-l înmoaie sau, cel puțin, să-l fac să-mi observe prezența. Rivalul meu,

în modul său obișnuit, este pe punctul de a-și atinge scopurile. El o va face

atinge țelul. Într-o seară, fără a mai ține, scriu pe un caiet de școală, a

text pe care îl numesc „Povestea unei întâlniri”. Fac o descriere fidelă

sentimente care mă locuiesc. Adaug câteva fantezii și disperare

vino direct din imaginația mea.

A doua zi, când o găsim pe plajă, o iau pe a mea

curaj în ambele mâini și i-am citit paginile pe care le scrisesem cu o zi înainte. acolo

erau cuvinte pe care nu le-aș fi putut pronunța niciodată uitându-mă la ea

față. Și, spre surprinderea mea, minune operează. Tânăra femeie

recunoscut. Pare chiar măgulit că persoana lui mă inspiră. toate

dintr-o dată exist ... Ea îmi vorbește, este interesată de mine.

Aceste rânduri au fost primul meu raport literar, primul meu text

în situație. Cu el mi-am dat seama că cuvintele au o putere care

ar putea să-l depășească cu mult pe cel al vorbirii. Din această zi, pe când
descoperind iubirea, am înțeles că voi fi scriitor.

Intervievat de Jérôme Béglé, Paris-Match, nr. 2837/2003...