Quo usque tandem abutere, Catilina, patientia nostra?

Quo usque tandem abutere, Catilina, patientia nostra?

Quem ad finem sese effrenata iactabit audacia? Nihilne te nocturnum praesidium Palati, nihil urbis
vigiliae, nihil timor populi, nihil concursus bonorum omnium, nihil hic munitissimus habendi senatus
locus, nihil horum ora voltusque moverunt?
Patere tua consilia non sentis, constrictam iam horum omnium scientia teneri coniurationem tuam non
vides?

Tr.
Pana cand ai de gand, Catilina, sa abuzezi de a noastra rabdare?
(Pana cand isi va mai bate joc de noi nebunia aceasta a ta?)(quem ad finem=)
Pentru ce scop se va etala insolenta ta nerusinata? Nici garda de noapte a
palatinului, nici paza, nici strajile cetatii, nici teama poporului, nici infruntarea
celor mai buni dintre toti, nici acest loc foarte aparat al senatului, nici figuriile,
nici privirile nu te-au miscat.
Nu simti ca planurile tale sunt date in vileag, nu vezi ca dupa toate lumea a aflat
ca conjuratia ta este tinuta in lanturi?
O tempora, o mores!
Quid proxima, quid superiore nocte egeris, ubi fueris, quos convocaveris, quid
consilii ceperis, quem nostrum ignorare arbitraris?
O tempora! O mores! Senatus haec intelligit, consul videt; hic tamne vivit. Vivit?
immo vero etiam in senatum venit, fit publici consilii particeps, notat et designat
oculis ad caedem unumquemque nostrum. Nos autem, fortes viri, satisfacere
reipublicae videmur, si istius furorem ac tela vitemus. Ad mortem te, Catilina,
duci iussu consulis, iampridet oportebat.
Tr.
Cine dintre noi crezi tu ca nu stie ce-ai facut noaptea trecuta, ce-ai facut ieri
noapte, unde ai fost, pe cine ai strans in sedinta, ce hotarare ai luat?
O, vremuri! O, moravuri! Senatul isi da seama de acestea, consulul le vede, si el
totusi traieste. Traieste? Ba mai mult inca, vine chiar in senat, ia parte la discutia
publica, noteaza si inseamna din ochi cand e randul fiecaruia dintre noi sa fie
ucis. Iar noi, barbati puternici, ni se pare ca facem destul pentru stat, daca vom
inlatura nebunia si armele acestuia. De mult tribuia, o, Catilina, sa fii trimis la
moarte din ordinul consulului.

In qua urbe vivimus?

O di immorales! ubinam gentium sumus? In qua urbe vivimus? Quam rem
publicam habemus? Hic, hic sunt in nostro numero, patres conscripti, in hoc orbis
terrae sanctissimo gravissimoque consilo, qui de nostro omnium interitu, qui de
huius urbis ataque adeo de orbis terrarum exitio cogitent! Hos ego video consul
et de republica sententiam rogo; et quos ferro trucidari oportebat, eos nondum
voce vulnero.
Tr.
O zie nemuritori! In ce loc din lume suntem? In ce oras traim? Ce republica avem?
Aici, senatori, aici, intre noi, in cea mai sfanta si cea mai importanta adunare de
pe suprafata pamantului, sunt unii oameni in stare sa gandeasca la uciderea
noastra a tuturor, la pieirea acestui oras si chiar a lumii intregi. Eu, consulul, ii
vad si le cer parerea despre treburile statului; oameni care ar fi trebuit sa fie ucisi
cu sabia, pe acestia eu nu-i ranesc macar cu vorba.
Secedant improbi = sa plece ticalosii
Quare secedant improbi, secernant se a bonis, unum in locum congregentur,
muro denique,[id] quod saepe iam dixi, secernantur a nobis; desinant insidiari
domi suae consuli, circumstare tribunal praetoris urbani, obsidere cum gladiis
curiam, malleolos et faces ad inflammandam urbem comparare; sit denique
inscriptum in fronte uniuscuiusque quid de republica sentiat.
Tr.
De aceea sa se restranga ticalosii, sa se separe de cei buni, sa fie adunati intr-un
loc, in sfarsit sa fie adunati la un zid, asa cum am mai spus adesea, sa intinda
curse consulului acasa la el, sa inceteze sa inconjoare din toate partiile tribuna
preotului urban, sa inceteze sa pregateasca pentru a da foc orasului cu sageti
incendiare si torte. In sfarsit sa fie scris in fruntea fiecaruia ce gandeste despre
republica
Nec sine virtute amicitia esse potest
Est enim amiciia nihil aliud nisi honore omnium divinarum humanarumque rerum
cum benevolentia et caritate consensio; qua quidem haud scio an, excepta
sapientia, nihil melius homini sit a dis immortalibus datum. [divitias alii
praeponunt, bonam alii valetudinem, alii potentiam, alii honores, multi etiam
voluptates]
Qui autem in virtute summum bonum ponunt, praeclare illi quidem sed hadc ipsa
virtus amicitiam et gignit et continet nec sine virtute amiciia esse ullo pacto
potest.
Tr.

Cci prietenia nu este nimic altceva dect acordul de voin al tuturor lucrurilor
umane i divine, nlesnit cu bunvoint i caritate; nu .stiu dac, n afar de
ntelepciune, i-a fost dat omului de ctre zeii nemuritori ceva mai bun dect
prietenia.
Este o realizare binevenit a celor care plaseaz n virtute binele suprem, dar o
astfel de virtute i naste i contine prietenia, iar fr virtute prietenia nu poate
exista n nici un fel.