Viaţa în recifele de corali

Roşu Alina Arestea

Secţia Biodiversitatea şi productivitatea
ecosistemelor
 Recifele de corali reprezintă cele
mai vechi şi mai bogate comunităţi ale
planetei Terra care şi-au păstrat continuitatea
în timp. Recifii se prezintă ca nişte formaţiuni
vii, continue. Stratul viu înveleşte ca un
tegument structura solidă, calcaroasă. Polipii
coralieri sunt, în cea mai mare măsura, forme
coloniale. Indivizii (polipii) sunt foarte mici.
Colonia are însă continuitate atât în timp cât
şi în spaţiu.

Recifele sunt singurele

comunităţi vii care ţin pasul cu timpul
şi cu mersul evenimentelor în mediul
extern, în înconjurimea imediată pe de
o parte şi cu mediul acvatic în
totalitatea sa pe de altă parte. Recifele
trebuie să crească în ritmul în care are
loc ridicarea nivelului mării sau în
ritmul încare o insulă coboară, ca
urmare a mişcărilor tectonice. Aceste
sincronizări sunt uimitoare şi, în acelaşi
timp, paradoxale.
 Aceste formaţiuni sunt depuneri
calcaroase biogene, care se găsesc în mările
tropicale, de obicei în apropierea ţărmului sau
care formează insule în mijlocul oceanelor.
Suprafeţele de fund marin ocupate de corali sunt
estimate la 190 milioane km2.

Au nevoie de o apă limpede, de variaţii ale temperaturii cuprinse în limite foarte

restrânse. Trebuie să fie protejaţi de acţiunea razelor ultraviolete, iar prezenţa
zooxantelelor cu care trăiesc în simbioză solicită o anumită cantitate de lumină şi, nu
doar atât, o lumină de o anumită calitate, cu anumite lungimi de undă.
Biocenoza recifelor
coraliere este un ansamblu gigantic şi
complex, care posedă fauna cea mai
diversificată, cea mai abundentă şi cu
biomasa cea mai ridicată de pe glob.
Frumuseţea formelor şi multitudinea
culorilor recifilor de corali a fascinat
de-a lungul anilor generaţii de oameni
de ştiinţă şi nespecialişti. Nu
întâmplător Ernst Haeckel a denumit
recifele „grădinile hesperidelor”.
 Tipuri de recife
Recife marginale, numite şi recife litorale
sau franjante, care se întind de-a lungul
ţărmului şi sunt separate de acesta
printr-o fâşie îngustă de apă cu fund
nisipos, numită lagună. Această zonă cu
fund nisipos poate atinge o lăţime de
câteve sute de metri, dar frecvent este
mai îngustă, iar adâncimea rareori
depăşeşte 30 m.

Recifele marginale se întâlnesc de-a

lungul coastelor Africii de Vest şi în
insulele arhipelegului Indo-
Australian. Reciful marginal creşte
pe o masă terestră pe care este fixat
la marginea ţărmului, aşa cum
întâlnim în Florida Keys.
Recife-barieră provin din cele
marginale şi se găsesc la o
distanţă de câţiva kilometri de
ţărm; laguna care desparte reciful
de coastă este mult mai adâncă
iar reciful însişi este mult mai
solid.

El poate atinge câţiva

kilometri lăţime şi se poate
întinde pe câteva sute de
kilometri. Astfel, Marea
Barieră de Corali din nord-
estul Australiei are 2400 km
lungime şi între 30 şi 150 km
lăţime. Al doilea ca mărime
este reciful-barieră din largul
peninsulei Yucatan.
Recife inelare sau atoli, care au
aspectul unor inele izolate în largul
mării, închizând în interior o lagună de
30 – 60 m adâncime şi care comunică
prin câteva puncte cu apa din larg.

Atolii sunt răspândiţi mai ales

în partea centrală a Oceanului Indian
(insulele Maldive şi Laccadive), cât şi
în partea centrală şi de vest a
Oceanului Pacific. Recife inelare
mărunte se întâlnesc şi în Marea Roşie.
• Teoria clasică a apariţiei acestor recife –
teoria subsidenţei sau compensaţiei –
aparţine lui Charles Darwin. El considera că
prin scufundarea uscatului reciful marginal se
îndeparta treptat de ţărm, devenind astfel
recif-barieră. În acelaşi mod Darwin explică
formarea atolilor, pornind de la recifele
marginale, formate în jurul unor insule
vulcanice. Prin scufundarea treptată a acestor
insule, s-au format recife-barieră circulare,
care apoi, prin dispariţia totală a insulei, au
devenit atoli.
Originea recifelor
• Conform celui de al treilea punct de vedere, fundul
marin sau insulele nu se scufundau şi nu se ridicau,
ci aveau loc oscilaţii lente ale nivelului mării pe
verticală. Aşa, la o scădere a nivelului mării se
dezgolea o zonă recifală largă şi se creau condiţii
pentru formarea unor recife noi. Urcarea ulterioară
a nivelului mării ducea la creşterea intensă a
recifelor vechi şi noi, astfel că în locul recifelor
marginale apareau recife-barieră sau chiar atoli.
• Opusul acestei teorii este teoria ridicării emisă de către
Murray şi Irvin. Conform acesteia, de pe fundul marin, se
ridică pe alocuri conuri vulcanice şi creste muntoase.
Acestea sunt înălţate suplimentar de depunerile
sedimentare (căsuţele de foraminirefe, cochilii de moluşte,
schelete de recife de adânc) şi care se ridică până la
adâncimea convenabilă formării recifelor coraliere.
• Mulţi cercetători ai recifelor de corali reunesc
cele trei teorii. După părerea lor în unele părţi
ale globului ţărmul mării se scufunda treptat,
în alte părţi el se ridica treptat; la aceste
mişcări epirogenetice se adăugau oscilaţii de
nivel de natura eustatică, determinate de
modificările climatului.
 Structura recifului
În constituirea recifului de
corali, rolul cel mai important îl
joacă scheletele madreporarilor
(ordinul Madreporaria –
Scleractinia). Acestea, datorită
depunerilor stratificate de calcar,
formează ramuri şi tufe cu forme
caracteristice fiecărei specii.
Fiecare tufă îşi are începutul
într-o larvă care s-a fixat pe substrat,
dar în timp din aceasta se dezvoltă
prin înmugurire o colonie de polipi,
fiecare măsurând doar câţiva
milimetri. Aceştia sunt strâns legaţi
între ei şi împreună construiesc blocul
coralier.
 La edificarea recifelor participă, în proporţii diferite şi scheletele
calcaroase de gorgonari (ordinul Gorgonacea), de alcionari (ordinul Alcyonacea,
Heliopora), de hidrocorali (ordinul Hydrocorallina, Millepora nodosa, Stylaster),de
gasteropode, de echinoderme, de polichete serpulide, de foraminifere (Polytrema),
de spongieri (Sclerospongia), de peşti şi chiar de alge roşii calcaroase incrustate,
care prin ocuparea lacunelor şi interstiţiilor ajută la consolidarea formaţiunilor
coraliere propriu-zise.

Heliopor
Millepora
a
Sclerospongia
 Productivitatea recifelor
Recifele de corali sunt adevărate oaze în mijlocul apelor
tropicale slab populate. Se ştie că apele marine tropicale sunt
foarte sărace în nutrienţi, de unde rezultă şi slaba lor
productivitate (18 – 50 g C/m2/an). Totuşi în recifele de corali
abundă viaţa şi studiile efectuate până în prezent indică o
productivitate foarte ridicată (1500 - 5000 g C/m2/an).

Cu toate că posedă această biomasă vegetală ridicată şi condiţii optime de

dezvoltare, trebuie subliniat că această productivitate a recifelor nu ar fi fost
realizată dacă nu ar fi existat elemente nutritive suficiente. Secretul constă în
abilitatea recifelor de a reţine toate substanţele nutritive în cadrul sistemului şi
de a le circula într-un mod foarte eficient asemănător pădurilor tropicale, care
de asemenea sunt foarte productive dar există pe un sol sărac în nutrienţi.
 Comunităţi de animale care populează
coralii
Printre ramurile
coralilor se ascund
crevete (Alpheus) şi crabi
coralieri (Trapezia); în
colonii trăiesc ofiuride,
crini de mare, polichete.

Alpheus Trapezia
Înăuntrul ramurilor se pot
observa găuri forate de către moluşte
foladide, spongieri, moluşte adulte,
copepode sedentare şi alte animale. Partea
de jos a recifului este dens populată de
diverse organisme, în cea mai mare parte
sedentare (spongieri, briozoare, ascidii,
actinii mici). Crăpăturile mai mari şi
cavităţile din partea inferioară a coloniilor de
corali adăpostesc arici de mare (Clypeaster)
Clypeaster şi stele de mare (Diadema antillarum),
Diadema crevete-curăţătoare şi alte crustacee.
 Există peste 600 de specii de crini de
mare care populează recifii de corali, cea mai mare
concentrare găsindu-se în Marea Barieră de Ccorali
a Australiei, în Indonezia şi Filipine. Crinul de mare
Cenometra bella se fixează de diferite specii de
corali cu ajutorul unor ciri foarte puternici situaţi la
baza pedunculului.

Cenometra bella

Pajiştile formate de crinii de mare sunt populate de

numeroase speci de animale. Periclimenes (Crustacea)
Periclimenes prezintă homocromie şi mimetism şi îşi petrece întreaga
viaţă între braţele crinilor de mare, hrănindu-se cu
resturile organice care plutesc între braţele acestora sau
se fixează pe ele. Crabul Allogalathea elegans are o
asemănare uimitoare cu crinoidul Oxycomathus brunetti.
Allogalathea De asemenea, peştele scorpion a lui Merlet Rhinopias
aphanes se aseamănă prin culoare şi prin prelungirile
corpului cu braţele crinilor de mare. Atrage peştii mai
mici şi îi consumă. Crinii de mare pot fi atacaţi de melcul
parazit Annulobacis.
Rhinopias
 Cercetătorii americani au studiat comunităţile diferitelor recife
şi au introdus o serie de termeni noi pentru a caracteriza organismele
strâns legate de corali.

Parabionţii sunt considerabil mai bine adaptaţi la viaţa printre recifele

coraliere. Aici intră de exemplu o serie de crustacee, peşti, ca: Dascyllus,
Caracanthidae.

Epibionţii sunt organismele care cresc pe suprafaţa ramurilor coraliere

moarte sau pe scoarţele algelor calcaroase , ca de pildă spongieri, tunicate
(Ascidia) şi actinii mici.

Hipobionţii stau în anfractuozităţile calcaroase în împletitura densă a

ramurilor coralilor şi alte locuri adăpostite: unele specii de moluşte, ofiuride,
crustacee şi alte animale lucifuge.

Criptobionţii sunt diferite organisme care sfredelesc calcarul biogen:

balanuşi, moluşte forante (Leptoconcha, Lithodomus), unii viermi.

Endobionţii sunt speciile care se găsesc atât în ţesuturile polipilor cât

şi în interiorul formaţiunilor calcaroase şi sunt reprezentate mai ales de
organisme fotosintetizante.
Până nu demult se considera că, în ciuda faptului că fiecare colonie prezintă numeroşi duşmani, reciful în
totalitate nu este ameninţat, capacitatea de regenerare a miliardelor şi miliardelor de polipi coralieri şi
altor locuitori ai recifului este deosebit de mare, iar numărul duşmanilor relativ mic pentru a putea
terturba echilibrul biologic şi procesul de creştere a recifului. Însă în ultima vreme, în unele locuri situaţia
se pare că s-a schimbat.

Steaua de mare roşu-maronie, cunoscută sub

denumirea de „coroana de spini” (Acanthaster planci) are
corpul rotunjit şi peste 12 braţe; atinge 60 de cm în diametru
iar toată suprafaţa corpului prezintî spini, acoperiţi cu o
substanţă veninoasă. Aceste stele de mare ţepoase se hrănesc
pe seama madreporarilor vii şi când acestea se deplasează lent
de-a lungul recifului lasă în urma lor scheletele albicioase ale
coralilor. Altădată aceste echnoderme se găseau în număr
redus şi nu prezentau pericol pentru existenţa coralilor. Chiar
polipii coralieri consumau larvele planctonice ale acestor stele.

Acanthaster planci
Însă, începând din 1962 în multe locuri numărul acestor stele a crescut considerabil, astfel încât
în câţiva ani au distrus coralii pe suprafeţe întinse. Foarte afectată a fost Marea Barieră de Corali a
Australiei , coralii insulelor Marshall şi Hawaii, Guam şi alte recife. Această specie s-a dezvoltat în număr
mare în zonele unde omul prezintă activitatea cea mai intensă. Cauza acestei dezvoltări în masă este
slăbirea coralului în urma exploatării calcarului coraligen în unele locuri şi a poluării, astfel încât nu se
produce un reglaj natural al populaţiilor de „coroana de spini”. O altă cauză ar fi reprezentată de populaţiile
melcului Charonia tritonis, ce consumă adulţi de Acanthaster planci şi care au fost diminuate în urma
colectării excesive a acestui melc mare de către colecţionari.
 Peştii recifelor de corali

Familia Chaetodontiadae
Chaetodon ephippium;
Chaetodon auriga;
Chaetodon capistratus- peştele fluture cu
patru ochi deoarece are în apropierea
cozii pete ocelare;
Chaetodon striatus- de asemenea cu pete
Chaetodon ephippium ocelare Chaetodon auriga

Chaetodon capistratus Chaetodon striatus

Chaetodon guttatissimus
Chaetodon guttatissimus- peşti fluture în Marea Roşie; Chelmon rostratus
Chelmon rostratus- peştele pensă, cu botul lung şi subţire. Scoate hrana din crăpăturile
coralilor;
Heniochus acuminatus- peştele cu flamură;
Pomachanthus annularis- inelul împăratului, îşi schimbă culoarea în timpul creşterii

Pomachanthus annularis
Heniochus acuminatus
Familia Scorpenidae
Pterois volitans- roşu ca focul cu dungi închise;
Familia Zanclidae
Zanclus cornutus- peştele cu căpăstru;
Familia Labridae
Coris angulata- peştele bijutier; tânăr este viu colorat, apoi pierde culorile astfel
că nu se mai recunoaşte;
Familia Acanthuridae
Zebrasoma veliferum- peştele doctor, are la baza cozii un spin, ca un bisturiu.
Înotătoarele dorsale şi anale sunt foarte bine dezvoltate

Pterois volitans Zanclus cornutus

Coris angulata Zebrasoma veliferum

 Balistes aculeatus Holocentrus rubrum

Equetes lanceolatus
Familia Balistidae
Balistes aculeatus- peştele Picasso; se deplasează foarte lent;
Familia Holocentridae
Holocentrus rubrum;
Familia Sciaenidae
Equetes lanceolatus- peştele cavaler, cu două dorsale una foarte mare şi

elegantă.
 În cadrul Marii Bariere de Corali din Australia recent a fost
descoperită o specie de peşte coralier a cărei durată de viaţă se
aproximează a fi de 59 de zile, acesta reprezentând cel mai scurt
ciclu de viaţă din lumea vertebratelor.

Eviota sigillata
Deşi trăieşte mai puţin de două luni această specie duce o viaţă foarte
agitată; eclozarea are loc din ouă apărate de către peştele tată, apoi timp
de trei săptămâni se dezvoltă ca larve oceanice înainte de a se stabili pe
un recif coralier, unde va creşte până la când va atinge maturitatea
sexuală. Cu o durată reproductivă de doar 25 de zile, femela depune doar
trei ponte a câte 136 de ouă, pe durata întregii vieţi. Descoperirea
peştelui-pigmeu (Eviota sigillata) a ajutat la înţelegerea limitelor evolutive
ale biologiei animalelor.
 Interacţiunea biologică în comunităţile de corali

În creşterea recifilor s-a constatat un paradox în

coralii din Jamaica. Măsurându-se rata creşterii coralilor s-a
constatat că dominante sunt speciile cu creştere înceată.
Judith Lang a reuşit să explice acest fenomen. Ea
a observat cum unele specii de corali dezvelesc anumite zone
din jur. Scolymia cubensis a fost introdusă în coloniile de
corali. Prin filamentele sale digestive a început să se extindă
şi să consume o parte dintre indivizii învecinaţi. Are loc o
digestie interspecifică. Scolymia lacerta şi Scolymia cubensis
se atacă una pe alta şi se înlocuiesc în funcţie de anumite
condiţii.
Phallusia nigra

Prădătorismul este intens în

recifii de corali însă multe specii şi-au
elaborat mecanisme de apărare.
Tunicatul Phallusia nigra are vacuole
pline cu acid sulfuric. Peştii refuză să
consume aceste specii, care uneori
acumulează şi alte substanţe toxice
între care şi metalele grele.
Scolymia cubensis
 În ultima vreme un pericol mare
pentru corali îl prezintă poluarea apei cu Anul acesta, la îmlinirea a 32 de ani de le
deşeuri industriale. Cheagurile petroliere, instituirea Zilei Mondiale a Mediului, de către
care coboară pe fund, pelicule subţiri de Adunarea generală a ONU, deviza sub care
petrol, care se lipesc de corali la reflux, se desfăşoară toate manifestările dedicate
reziduuri industriale toxice şi alte influenţe acestei zile este: „Atenţie! Mările sau
abiotice ale civilizaţiei actuale se răsfrâng în Oceanele, Vii sau Moarte!”, eveniment prin
prezent chiar şi pe insulele cele mai care se reaminteşte anual omenirii cât de
îndepărtate, asupra recifelor de corali. Cu grave pot deveni lucrurile dacă nu se
cât în viitor oceanele vor fi mai poluate, mai manifestă grijă pentru patrimoniul natural.
ales apele litorale ale mărilor tropicale, cu
atât mai repede vor muri coralii.
Faptul că Mediul Înconjurător aparţine tuturor, iar
eforturile de a-l proteja şi reabilita au ca obiectiv
suprem menţinerea unui mediu nealterat pentru
generaţiile viitoare, trebuie să ne apropie în misiunea
comună de a transforma Protecţia mediului într-o
componentă competitivă a Dezvoltării Durabile.
Tema Zilei Mondiale a Mediului pune accent pe faptul că societatea
umană nu mai poate privi, pentru multă vreme, lumea mărilor şi
oceanelor, ca pe un loc comod de depozitare a deseurilor ori ca o
sursă inepuizabilă de bogăţie (din mesajul Secretarului General al
Naţiunilor Unite, Kofi A. Annan cu ocazia Zilei Mondiale a
Mediului).