„Il n’y a pas...” („Nu există...

”) în textele lui Jacques Lacan

1953.07.08. Le symbolique, l’imaginaire et le réel

...
En effet, je crois que le retour aux textes freudiens qui ont fait
l’objet de mon enseignement depuis deux ans, m’a – ou plutôt, nous
a, à tous qui avons travaillé ensemble, donné l’idée toujours plus
certaine qu’il n’y a pas de prise plus totale de la réalité humaine que
celle qui est faite par l’expérience freudienne et qu’on ne peut pas
s’empêcher de retourner aux sources et à appréhender ces textes
vraiment en tous les sens du mot.
...

1954.01.13. Les écrits techniques de Freud

…
Je ne peux pas vous en dire plus pour l’instant. Encore que, pour
ceux qui sont ici présents, familiers de ce séminaire, vous devez
bien entendre, à savoir qu’il n’y a pas de « two bodies psychology »
si nous ne faisons pas intervenir ce tiers élément dont je vous ai déjà
présenté une des phases sous la forme du rapport symbolique de la
parole prise en tant que telle, et prise comme point central de
perspectives, de points de vue, d’aperceptions de l’expérience
analytique. C’est-à-dire que c’est dans un rapport à trois - et non
pas dans une relation à deux - que peut se formuler pleinement dans
sa complétude, l’expérience analytique.
…

1
1954.05.05. Les écrits techniques de Freud
…
Je dis « il n’en sait rien », c’est une formule tout à fait vague.
L’analyse nous a appris les choses par degrés, par étapes, c’est ce
qui fait l’importance de suivre le progrès de l’œuvre de FREUD. Ce
que l’analyse nous apprend, c’est que ce n’est pas une pure et
simple ignorance. Nous devons nous en douter, pour une très simple
raison, c’est que l’ignorance est elle-même un terme dialectique,
pour autant qu’elle n’est littéralement constituée comme telle que
dans une perspective de recherche de la vérité.
Si le sujet ne se met pas en référence avec la vérité, il n’y a pas
d’ignorance. Si le sujet ne recommence pas à se poser la question de
savoir ce qu’il est et ce qu’il n’est pas - ce qui d’ailleurs n’est pas du
tout obligé : bien des gens vivent sans se poser des questions
aussi élevées - il n’y a pas de raison qu’il y ait un vrai et un faux, ni
même qu’il y ait certaines choses qui vont au-delà, à savoir cette
distinction fondamentale de la réalité et de l’apparence. Là, nous
commençons à être en pleine philosophie. L’ignorance se constitue
d’une façon polaire par rapport à la position virtuelle d’une vérité à
atteindre : elle est un état du sujet en tant qu’il parle. Et je dirais
que, pour autant que sa parole se met à errer à la recherche du
langage correct, c’est-à-dire de l’ignorance de voir les choses, par
exemple, nous commençons à la constituer, à partir du moment où
nous engageons le sujet dans l’analyse, c’est-à-dire d’une façon
seulement implicite, où nous l’engageons dans une recherche de la
vérité.
…
Jusque-là, le désir qui est dans une espèce de moment d’antériorité,
non pas chronologique, mais logique, car tout cela se passe dans une
période extrêmement concentrée, et nous ne faisons là qu’une
déduction, mais absolument fondamentale, car c’est grâce à cela que
2
nous pouvons distinguer ces plans différents du symbolique, de
l’imaginaire et du réel, sans lesquels il n’y a pas moyen de
s’avancer dans l’expérience analytique, sauf sous des formes
verbales qui confinent à la mystique. Mais vous verrez l’intérêt qu’il
y a à faire un discours cohérent, car ça se reporte jusqu’aux discours
que nous devons tenir dans notre usage méthodique de l’intervention
de la parole dans l’analyse.
…
C’est ce qui fait pour le sujet la nécessité de relations, de ce que
j’appellerai l’amour, pour une créature, avec une référence à cet au-
delà du langage, à ce pacte, à cet engagement, qui le constitue, à
proprement parler, comme un autre. Cela crée comme un autre,
inclus dans le système général, ou plus exactement universel des
symboles interhumains, qui fait qu’il n’y a pas d’amour
fonctionnellement réalisable dans la communauté humaine, si ce
n’est par l’intermédiaire - toujours à des niveaux divers – d’un
certain pacte, qui tend toujours à s’isoler, quelle que soit la forme
qu’il prenne, dans une certaine fonction, à la fois à l’intérieur du
langage et à l’extérieur. C’est ce qu’on appelle la fonction du sacré,
mais qui est au–delà de cette relation imaginaire. Ceci, nous y
reviendrons.
…

1954.06.02. Les écrits techniques de Freud

…
Eh bien là, il est tout à fait clair que c’est exactement le contraire, à
savoir qu’il n’y a pas une seule forme - pour commencer par là - de
manifestations perverses qui n’implique, pour être soutenue dans sa
structure même, je veux dire à chaque instant de son vécu, cette
relation intersubjective.
3
…
Mais vous voyez aussi du même coup que nous ne pouvons…
tout à l’inverse de la perspective de BALINT au contraire, et c’est
beaucoup plus conforme à notre expérience
…que partir d’une intersubjectivité radicale, fondamentale, à savoir
de l’admission totale du sujet par l’autre sujet, comme tels, pour en
avoir rétrospectivement - je veux dire nachträglich - c’est-à-dire en
partant de l’expérience adulte présente jusqu’à tout ce que nous
pouvons supposer des expériences originelles, en étageant les
dégradations, sans pouvoir plus que lui sortir jamais du domaine de
l’intersubjectivité.
En d’autres termes, pour autant que nous restons dans le registre
analytique, il faut que nous admettions l’intersubjectivité jusqu’à
l’origine. Il n’y a pas de transition entre les deux registres : entre les
relations d’objet à objet comme deux termes extrêmes, que ce qu’on
a dans la dialectique du désir animal, ou dans l’autre registre, celui
de la reconnaissance du désir, ce qui est exactement le second
degré.
Si nous partons de là, nous devons, depuis le départ, savoir jusqu’où
se dégrade, mais en même temps d’où part, cette propriété de
l’intersubjectivité essentielle. Il n’y a pas de possibilité de la faire
surgir à un moment où on part d’une hypothèse de départ de
l’intersubjectivité. Il faut savoir où est l’intersubjectivité à l’origine
même, là où elle n’est pas manifeste. Mais elle ne peut qu’être au
début, puisqu’elle doit être à la fin.
…
Ce n’est pas seulement que je vois l’autre, c’est que je le vois me
voir, et que le voyant me voir, ceci implique le troisième terme, à
savoir qu’il sait que je le vois. Le cercle est fermé. Il y a toujours
trois termes, même s’il n’y a pas trois termes présents.
…
4
1954.06.09. Les écrits techniques de Freud
…
Par conséquent ceci est soutenu jusqu’au bout de l’article. Cette
analyse qu’il en donne, la notion du transfert comme tel transfert
d’émotions, ce sur quoi l’émotion se transfère dans tous ces
exemples, c’est un objet inanimé. Il pose la question
humoristiquement : je ne vous demande pas ce qu’en pense l’objet
inanimé. En effet, c’est intentionnellement que j’ai choisi l’objet
inanimé, parce que là la situation est claire, plus simple. Autrement,
si nous ne le supposons pas inanimé - je vous fais remarquer que le
mot « inanimé », vous l’avez vu apparaître tout à l’heure à la limite
de la relation dialectique imaginaire - c’est que si nous pensons que
l’autre est aussi un sujet, nous entrons dans une complication dont,
dit-il, il n’y a plus moyen de sortir.
S’il n’y a pas moyen d’en sortir, il n’y a pas moyen de faire
d’analyse. C’est bien d’ailleurs à quoi nous arrivons depuis quelque
temps.
On nous fait un tel plat, on promet avec un air de bravoure, qui n’est
pas sans révéler je ne sais quelle gêne, qui se manifeste par le style
même de cette fanfaronnade mise autour de la notion de contre-
transfert. Ça signifie quoi en fin de compte, cette pointe, ce
prolongement, cette accentuation : qu’en fin de compte il n’y a pas
moyen d’en sortir.
Nous sommes là devant le fameux problème, avec la two bodies’
psychology, l’énoncé irrésolu en physique, le problème des deux
corps. En effet, si on reste sur ce plan des deux corps, il n’y a pas
moyen de donner une symbolisation satisfaisante.
…

5
1972.05.12. Despre discursul psihanalitic
...
Reîntoarcere la Freud: mi s-a pus în mod natural această etichetă, pe
care eu o merit prea bine, pentru că tocmai așa eu însumi am produs-
o mai întâi. Nu-mi pasă de tine Freud. Pur și simplu era procedeul
pentru ca psihanaliștii să își de- a seama că ceea ce eu le spuneam
era deja în Freud. Adică, faptul că este suficient să analizăm un vis
pentru a vedea că nu este vorba decât despre semnificant. Și despre
semnificant în toată această ambiguitate pe care am numit-o mai
înainte funcția derapajului. Adică, faptul că nu există un semnificant
a cărui semnificație ar fi asigurată. Ea poate fi întotdeauna altceva,
și chiar ea își petrece timpul său alunecând atât de departe cât vrem
în semnificație. Atât de sensibil în Traumdeutung, nu era mai puțin
în Psihopatologia vieții cotidiene... o este încă și mai mult în
Cuvântul de spirit. Asta mi s-a părut esențial, este esențial.
...

1972.06.09. Un bărbat și o femeie

...
Mai degrabă aș insista pe faptul că die Bedeutung des Phallus este
„în realitate” un pleonasm. Nu există în limbaj altă Bedeutung decât
falusul.
...
Metafora paternă, așa cum am demonstrat-o de mult timp, acoperă
falusul, adică juisarea în calitatea în care ea este seamăn. Tocmai în
aceasta ea este sortită eșecului. Nu există tată simbolic, oare nu am
remarcat-o noi, în articularea în care am diferențiat frustrare pe de-o
parte, castrare, privare pe de alta. Tatăl nu ar ști nici măcar să enunțe
legea, chiar dacă în mod istoric el o părea: el nu poate decât s-o
servească. Tatăl legislator este în mod automat forclus, eu am
6
subliniat-o pentru Schreber. Nu există decât un tată imaginar, tatăl
spus ideal, pentru a constitui agentul privării, care nu poartă decât
asupra obiectelor simbolice.
...

1972.11.02. Seminarul 20, „Încă”, Lecția 1

...
Impotența iubirii – chiar dacă ea este reciprocă – ține de această
ignoranță de a fi dorința de a fi Unu. Și aceasta ne conduce la
imposibilul de a stabili relați lor
– relația lor cine? – cele două sexe. Cu siguranță, am spus-o, ceea ce
apare pe aceste corpuri, sub aceste forme enigmatice care sunt
caracterele sexuale care nu sunt decât secundare, fără îndoială asta
face ființa sexuată, însă ființa este juisarea corpului ca atare, adică
ca și (a)… puneți-l cum veți vrea ...ca și (a)sexuată, întru-cât ceea ce
este spus „juisare sexuală” este dominat, marcat prin imposibilitatea
de a stabili ca atare, niciunde în enunțabil, acest singur Unu care ne
interesează: Unul relației raport sexual.
Este ceea ce discursul analitic demonstrează, tocmai în aceasta, în
faptul că pentru ceea ce este despre una dintre aceste ființe ca și
sexuate, bărbatul în calitatea în care el este prevăzut cu organul spus
falic… eu am spus : „spus…”
…sexul, sexul corporal, sexul femeii… eu am spus al „femeii”:
tocmai, nu există așa ceva, nu există „Femeia”, femeia „nu” este
„toată” …sexul femeii nu îi spune nimic, dacă nu este prin
intermediarul juisării corpului.
Ceea ce discursul analitic demonstrează este… permiteți-mi s-o
spun sub această formă …este că falusul este obiecția de conștiință,
făcută de una dintre cele două ființe sexuate, serviciului de a restitui
Altuia. Și să nu mi se vorbească despre caractere sexuale secundare
7
ale femeii pentru că, până la noi ordine, sunt cele ale mamei care
primează la ea. Nimic nu distinge ca ființă sexuată femeia, decât
tocmai sexul.
Că totul se învârte în jurul juisării falice este în mod foarte precis
ceea ce experiența analitică dă mărturie, și dă mărturie în aceasta, în
faptul că femeia se definește dintr-o poziție pe care eu am indicat-o
din „nu toată” la locul juisării falice.
...

1973.02.03. Psihanaliza în referința sa la raportul sexual

...
Ceea ce nu se scrie matematic, aceasta poate întotdeauna, în ceea ce
privește statutul propriu a ceea ce este din ceea ce se exprimă în
limbaj, fi pus în suspensie. Faptul că nimic la nivelul unei ființe care
este subiect – adică consecință a locuirii sale în limbaj – faptul că
nimic nu se poate asigura dinscris… dintr-un scris astfel încât el să
definească și să distingă raportul: iată ceea ce eu avansez ca și, nu
ipoteză, ci consecință, ci suită, ci linie în care noi suntem conduși
prin experiența însăși. Nu există raport inscriptibil care să se poată
formula, să se instituie din faptul a tot ceea ce se poate spune la
nivelul acestei ființe, despre care voi vedeți că nu pentru nimic
ezitând s-o numesc om, eu nu o situez decât în acest raport – el în
mod sigur și cert raport de juisare pe care îl are la locul limbajului.
Toată juisarea sa este în mod literal comandată. Această ființă,
această ființă vorbitoare, aceasta este în măsura în care există acest
lucru pe care doar limbajul îl permite, și care se numește cererea, cu
toată ambiguitatea care reiese de acolo în ceea ce privește ceea ce eu
am crezut să pot de asemenea distinge de acolo despre dorință.
...

8
1973.02.04. Excursus
...
Dacă există ceva decepționant în sensul prim pe care l-am evocat în
această dimineață,... nu există nimic mai decepționant decât ceea ce
numim raportul sexual. Este în mod foarte precis faptul că el
încetează brusc, faptul că el are un sfârșit, și că dincolo de acest
sfârșit, de altfel, există un anumit număr de efecte, de efecte
secunde: nu la cei doi parteneri, există un anumit număr de efecte la
unul dintre parteneri, la femeie. Și este în mod foarte precis în
calitatea în care în mod invincibil partenerii rămân doi, faptul că este
absolut fals să îl pui, acest „raport sexual”, sub comanda unui eros
care ar fi caracterizat prin nu știu ce fel de apetit universal al
fuziunii în unu. Dacă există ceva ce nu face unu, aceasta este în mod
foarte evident îmbrățișarea sexuală. Este evident că eu a trebuit să
pun acolo în această dimineață un alt accent, și că pentru a spune că
nu există raport sexual, trebuie să centrezi asta undeva. Și dacă eu o
centrez la nivelul efectului limbajului, aceasta este în mod foarte
precis pentru că ceea ce limbajul instaurează, situează, instituie,
introduce în lume este ceva pe care nu este rău să-l numești, să-l
califici ca scriere. Limbajul este toată această acumulare, acest
cumulus de juisare pe care eu l- am evocat în această dimineață și
care pare concentrat ca pe niște puncte, vârfuri..., în sfârșit, există de
asemenea efecte de ploaie, efecte de revărsare, nu-i așa, în acest
ordin... în acest ordin, dacă îmi permiteți un joc de cuvinte pe care-l
permite franceza: ceea ce noi atingem, ceea ce experiența ne lasă
în
mână după timpul în care asta se petrece, este scriitorul însă în două
cuvinte
scrisul-van (l’écrit-vain).
...
Eu, eu am auzit vorbindu-se tomism de când am ajuns la
9
adolescență, și Dumnezeu știe că se făcea la acel moment atunci
mare caz, însă atunci când eu eram încă bebeluș existau deja oameni
care vorbeau foarte bine despre tomism și care își dădeau seama
foarte bine despre ceea ce acesta voia să spună: adică faptul că nu
există teorie a iubirii care să fie fondabilă, care să fie rezonabilă,
care să aibă o coerență logică, care să nu se fondeze, această teorie a
iubirii, pe iubirea de sine, adică ceea ce numim în general egoismul.
...
Iubirea, ea, vizează ființa, și trebuie prea bine spus, așa cum foarte
bine a spus, a accentuat, a marcat Freud, iubirea este narcisică
pentru că nu există alte suporturi de dat termenului de ființă.
...

1973.05.15. Seminarul 20, Încă. Lecția 12

...
Așa cum am spus-o adineaori, se pare că subiectul își reprezintă
obiectele inanimate, în mod foarte precis în funcție de aceasta, faptul
că nu există relație sexuală. Nu există decât corpurile vorbitoare –
am spus eu – care își fac o idee despre lume ca atare. Iar în acest loc
o putem spune: povestea, lumea ca atare, lumea ființei pline de
știință, aceasta nu este decât un vis, un vis al corpului în calitatea în
care vorbește: nu există subiect cunoscător. Există subiecți care își
corelați în obiectul(a), corelați de vorbire juisantă în calitate de
juisare de vorbire.
...

10
1973.06.26. Seminarul 20, Encore. Lecția 13
...
Dacă este adevărat că nu există raport sexual pentru că pur și simplu
juisarea, juisarea Altuia luat ca și corp, că această juisare este
întotdeauna inadecvată :
-„perversă” de o parte, în calitatea în care Altul se reduce la
obiectul (a),
-eu aș spune „nebună” de cealaltă, în măsura în care ceea despre ce
este vorba este modul enigmatic în care se pune această juisare a
Altuia ca atare.
...

1973.07.00. Rezumat al seminarului „...Sau mai rău”

...
Pentru a spune în mod crud adevărul care se înscrie din enunțările
lui Freud despre sexualitate, nu există raport sexual.
...

1973.12.18. Seminarul 21, Incredulii rătăcesc. Lecția 4

...
Aș vrea să vă sugerez aceasta...
întru-cât noi am pornit de la două puncte extreme
...eu vă propun, apropo de porunca iubirii divine...
pe care am evocat-o ultima dată interpelându-vă pentru a vă spune:
„da sau nu, asta face 2 sau 3?”, voi vă amintiți poate, în sfârșit, cei
ce erau acolo
...așadar eu o modific puțin: ce efect vă face asta dacă eu o enunț „tu
vei iubi aproapea ta ca pe tine însuți”?
Asta face totuși să simți ceva, aceasta este faptul că acest precept
11
fondează abolirea diferenței sexelor. Atunci când eu vă spun că nu
există raport sexual, eu nu am spus că sexele se confundă, chiar
departe de asta! Fără asta – totuși – cum aș putea eu chiar spune că
nu există raport sexual, ce anume asta ar vrea să spună? Este
important de situat. Voi nu ați făcut-o cu siguranță încă!
Așa, pentru a o situa într-un mod exact, eu fac o mică remarcă,
întru-cât azi mă comentez: nu există raport sexual, aceasta este din
același ordin ca și ceea ce am concluzionat din a doua mea
conferință, cea care nu a fost chiar așa de înțeleasă.
Am vorbit mult despre ocult...
și credeți-o prea bine, eu mă pun la același loc
...am vorbit mult despre ocult însă punctul important... au fost unul
sau doi care au remarcat-o
...este faptul că eu am spus că nu există inițiere.
Este același lucru cu a spune: nu există raport sexual. Ceea ce nu
vrea să spună că inițierea, asta ar fi raportul sexual, căci nu este
suficient ca două lucruri să nu existe pentru ca ele să fie aceleași! Ce
mai...
...

1980.01.26. Le Monde
...
Sunt în munca inconștientului. Ceea ce el îmi demonstrează este că
nu există adevăr ca răspuns la starea de rău decât particular pentru
fiecare dintre cei pe care-i numesc vorbființe. Nu există impas
comun căci nimic nu permite să prezumăm că toți confluează.
Folosirea lui unu pe care noi nu-l găsim decât în semnificant nu
fondează nicidecum unitatea realului. Decât la a ne furniza imaginea
grăuntelui de nisip. Nu putem spune că, chiar dacă face grămadă, el
face totul. Trebuie o axiomă, adică o poziție de a o spune ca atare.
12
Faptul că el poate fi numărat, cum o spune Arhimede, nu este acolo
decât semn al realului, nu al univers orișicare. Nu mai am școală.
Am ridicat-o din punctul de sprijin (tot Arhimede) pe care l-am luat
din grăuntele de nisip al enunțării mele. Acum am o grămadă – o
grămadă de oameni care vor să îi iau. Nu voi face din asta un tot:
absolut deloc. Nu am nevoie de multă lume, am spus-o, și este
adevărat, însă la ce bun s-o spui, dacă există multă lume care are
nevoie de mine? Cel puțin, cine o crede – a avea nevoie de mine –
cine o crede destul pentru a mi-o spune prin scris. Și de ce nu i-aș
crede, și eu? Întru-cât mă socotesc în numărul decepționabililor, așa
cum fiecare știe. Nu aștept nimic de la persoane și ceva de la
funcționare.
...

13