Romanul de dupa 1980

Tema și viziunea despre lume- Zmeura de câmpie- Mircea Nedelciu

Mircea Nedelciu este liderul incontestabil al prozatorilor Generatiei’ 80, unul dintre cei mai
valorosi prozatori postmoderni din literatura romana. Romanul ,,Zmeura de campie’’, publicat in
1984, este reprezentativ pentru preocuparile prozei romanesti din anii ’80. (Eugen Simion).

Romanul ,,Zmeura de campie’’este unul dintre primele noastre romane postmoderne. Aspectul
experimental, fragmentarea, perspectiva multipla care afecteaza coerenta povestirii au ca scop
mentinerea unui rol activ al cititorului, cu promisiunea descoperirii in final a secretului. Atras in
text de cautarea misterului legat de originea unor orfani crescuti la casa de copii in anii de dupa
al Doilea Razboi Mondial, cititorul descopera ,,mecanismului’’ lecturii (metaromanul).

In ,,Zmeura de campie’’, miza naratiunii este ilustrarea trasaturilor romanului postmodern, la

toate nivelurile constructiei epice, iar epicul propriu-zis ,,povestea’’orfanilor, apare doar ca un
pretext. Cautandu-si originile, documentandu-se, Radu Grintu compune un scenariu de film, iar
Gelu Popescu scrie o carte, asadar, asistam la nasterea de la sine a unei carti, prin relevarea
procesului elaborarii ei (metaroman). Conventia narativa a verosimilitatii din vechiul roman
realist, care aparea ca un ansamblu unitar si coerent si ascundea cititorului tehnicile de
constructie, este dezintegrata, parca pentru a ilustra lumea la care se raporteaza, o lume lipsita
de coerenta. Metaromanul aduce dezvaluirea mecanismelor de producere a textului, uneori
prin comentariul ironic al naratorului (de exemplu: ,, Nu s-ar putea afirma, din perspectiva
auctoriala, ca Zare e un tip care se abtine de la alcool’’; ,,Nu-i nimic daca cititorul e derutat. Asta
ajuta la intelegerea mesajului.’’)

Cautarea identitatii este tema care uneste destinele personajelor Zare Popescu, Radu A. Grintu
si Gelu Popescu, copii pierduti de parinti in epoca tulbure de dupa razboi, crescuti in orfelinat.
La modul simbolic, lumea postbelica este o lume ,,orfana’’, care isi cauta identitatea. O alta tema
este lipsa comunicarii dintre generatii, pentru ca intre tinerii din anii ’70 si parintii lor este o
ruptura, o pata alba in memoria fiilor pierduti: ,,Tineretea si varsta matura a omului care ti-a fost
tata (iti este!), trebuie sa fi existat acest om, s-au petrecut intr-un timp de neinteles. Niciun
criteriu nu mai este acelasi. Semnele acelui om, daca le-ai gasi, ar fi imposibil de interpretat,
reactiile lui la intamplarile propriei vieti vor ramane pentru tine invaluite in mister.’’

Cautarea originilor, tema fiului pierdut (din drama populara), fenomenul stergerii memoriei in
context politic (,,Delatiunea are un rol istoric?’’ intreaba Grintu) si reamintirea, imposibilitatea
comunicarii intre generatii, raportul dintre individ si istorie (,,Nu ce oameni…ce perioada
ciudata! Atrage atentia Zare) sunt insotite de tema povestirii si a povestitorului. Nu lipseste nici
tema iubirii, dar este ,,dezintegrata’’, cu final suspendat.
1
Un prim element de structura il constituie titlul, care este reluat ca titlu al capitolului F., iar la I.
este tradus in limba Latina-rubus Idaeus. Cu imaginea tufei se deschide romanul, ca prima
amintire din viata lui Zare Popescu, iar pe parcurs zmeura apare ca motiv/laitmotiv. Zmeura este
o planta de munte, iar prezenta ei intr-o gradina de la campie este un fapt curios, aparte, care
particularizeaza spatiul-matrice al celor trei tineri fara identitate sociala, satul Burlesti. Zmeura
din gradina fostului invatator simbolizeaza copilaria pierduta, ,,imaginea cu care incepe lumea’’.
Ea declanseaza reamintirea, ceea ce contrazice subtitlul romanului ,,roman impotriva
memoriei.’’

Perspectiva narativa a romanului postmodern este fragmentata: se remarca pluralismul vocilor

narative, combinarea diferitelor perspective narative (naratiune la persoana I, a II-a si a III-a;
viziunea ,,dindarat’’, ,,impreuna cu’’, ,,din afara’’; homodiegeza, autodiegeza, heterodiegeza).
Naratiunea la persoana a III-a leaga diferitele povestiri la persoana I, considerate ,,documente
cat de cat autentice’’, oferite de diferiti naratori, martori ai trecutului mai indepartat (razboiul)
sau mai apropiat (anii ’50), ori martori ai prezentului (anii ’70). Relatarea investigatiilor lui Gelu
Popescu ,,spion’’ a prozatorului, este realizata la persoana a II-a, omniscient narativa este
inlocuita cu competenta narativa a lectorului.

O alta trasatura a romanului postmodern este atomizarea subiectului (dispersarea lui in

obiectele cu care se vine in contact prin intermediul privirii, fragmentarea, ,,dezordinea’’), care
se lasa mai greu reconstituit din fragmente, coincidente si intamplari, care tin uneori de
sensational.

Compozitional cartea este conceputa ca un dictionar de obiecte (de la Arac la Zat), cu capitol
ordonate alfabetic (ceea ce evidentiaza si formal nasterea unei carti, care se elaboreaza didactic,
de la A la Z’’), fara a se supune cronologiei si cuprinde aproape toate formele de discurs epic:
confesiunea, jurnalul (caietul de regie a lui Radu A. Grintu), romanul epistolar, extrase din scrieri
istorice si din opera de fictiuni, eseu autoreferential (cartea se incheie cu studiul ,, Este Zare
Popescu un personaj in <romanul> ,,Zmeura de campie?’’), dosar de documente, inregistrari
facute in autobuz, in tren, intr-un restaurant.

Incipitul plaseaza naratiunea sub semnul povestirii si al amintirii: ,,Isi mai amintea de curtea
unei case de la tara, o curte uriasa, un maidan aproape. Vara, balariile o podideau si o
transformau intr-o padure de nepatruns (totul redus la scara, fireste, dar si el era mic pe
atunci…)

Zare Popescu si Radu Grintu se cunosc intamplator, in armata in 1973. Aflati la trageri, Zare
Popescu ii povesteste camaradului sau prima sa amintire, dintr-o copilarie indepartata. In curtea
uriasa a unei case de la tara, vara un copil se ascunde intr-o tufa de zmeura si asculta vocea
plangacioasa a altui copil care-l cauta. Aceasta amintire este ,,singurul document cat de cat
autentic’’ din viata lui Zare Popescu.

2
Pentru Grintu, care doreste sa devina regizor de film, aceasta amintire ii constituie primul cadru
al scenariului cinematografic imaginat pe parcursul romanului.

Personajele reprezinta un element de structura semnificativ pentru tema romanului cea a

cautarii identitatii si viziunea postmodernista a autorului asupra lumii, in sensul ca cele trei
personaje masculine principale sunt surprinse in incercarea lor de a-si regasi radacinile.

Zare Popescu este pasionat de etimologii si de istorie, pe care o judeca in functie de numele
obiectelor; el se dovedeste a fi refractar la ideea cautarii parintilor lui Radu A. Grintu, camaradul
si prietenul sau, absolvent al Facultatii de Litere, dar avand diverse ocupatii, inainte de a profesa
intr-un sat de campie. Are nostalgia altei cariere. Si-a dorit sa devina regizor de film, iar cautarea
identitatii se realizeaza prin inregistrarea obiectelor, oamenilor, intamplarilor din viata sa, intr-un
scenariu cinematografic imaginar. Gelu Popescu, mezinul, este colegul mai mic al lui Zare la Casa
de copii scolari din Sinaia si eleva la Liceul de Mecanica Fina, unde Grintu este pedagog. El nu se
refugiaza in imaginatie asemeni celorlalti doi, ci porneste pe cont propriu o ancheta
genealogica. Intr-un raport pe care-l dezvaluie abia la final, este dezvaluit faptul ca cei trei tineri
nu sunt rude de sange, iar intre parintii lui Zare si lui Grintu au existat legaturi de dusmanie si de
delatiune. Cei doi copii au trait un timp in casa invatorului Popescu, vocea plangacioasa din
prima amintire a lui Zare, apartinand lui Grintu, care-l credea fratele lui mai mare.

Un alt element de structura important in constructia temei romanului si a viziunii autorului

asupra lumii este conflictul exterior dintre personaje. Acesta este relevant in capitolul notat cu
litera U, in care este relatat faptul ca Radu primeste periodic scrisori de la fostul sau coleg de
armata. Zare Popescu se impotriveste ideii de a-si cauta parintii: ,,Si apoi, ce v-a apucat obsesia
asta a cautarii parintilor?’’ii spune Zare lui Radu intr-o scrisoare trimisa. Astfel, conflictul se
naste intre dorinta lui Radu si a lui Gelu de a-si regasi originile si opozitia manifestata de Zare.

Tema cautarii identitatii si viziunea postmodernista asupra lumii se reflecta in mod original in
opera literara ,,Zmeura de campie’’ de Mircea Nedelciu prin multitudinea formelor de discurs
epic utilizate: confesiunea, jurnalul (caietul de regie a lui Grintu), romanul epistolar, extrase din
scrieri istorice si din opera de fictiune, relatari obiective, autoriale, eseu autoreferential, dosar
de documente, mai multe perspective asupra aceluiasi eveniment sau personaj, discursul
naratorului si discursul autorului.

Mircea Cartarescu afirma in acest sens ca: ,,Cuvantul de ordine in proza lui Nedelciu este
randomizarea. Cubul lui Rubick este pus in mainile cititorului, nu cu toate fetele monocolore, ci
dimpotriva, rasucit la intamplare- o intamplare organizata, asa incat refacerea ordinii prozastice
ii va reveni chiar cititorului.’’

3
In acest fel, cititorul devine un adevarat personaj al textului. Proza lui Nedelciu apartine unui
postmodersnism metafictional, preponderant ludic, autoironic si parodic, caracterizat prin
discontinuitate epica, expunere ostentativa a procedeelor narative si incalcarea sistematica a
conventiilor literare.

Romanul de dupa 1980

Personajul- Radu Grintu
Mircea Nedelciu este considerat de multi critici literari precum si de majoritatea confratilor sai o
figura emblematica a generatiei anilor 1980. ,,Zmeura de campie’’ este unul dintre primele
romane romanesti postmoderne aparute in anul 1984.

Radu A. Grintu este unul dintre cele trei personaje principale in jurul caruia se tese actiunea
romanului.

Statutul personajului (social, psihologic si moral) se contureaza pe masura ce se desfasoara

actiunea din detalii ce reies din replicile lui si din observatiile formulate de diversele voci
narative. In ceea ce priveste statutul social, Radu face parte din categoria copiilor orfani
despartiti de parinti, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. El s-a nascut in anul 1949, dar nu se
stie unde si a crescut in satul Burlesti, prenumele tatalui sau fiind Anton, in timp ce identitatea
mamei este necunoscuta, fiindca nu mai exista sau nu mai putea fi gasita. Dupa arestarea tatalui
sau pana la varsta de cinci, Radu a fost adus in casa sotilor Popescu, unde creste timp de doi ani,
alaturi de Zare Popescu, fiul legitim al acestora. Mai apoi, este infiat si crescut pana la varsta de
13 ani de sora lui Vergu, fost tovaras de arest cu Anton. Odata cu moartea acesteia, Radu este
trimis la casa de copii din Sinaia. Urmeaza Facultatea de Litere, isi face stagiul militar, avandu-l
coleg pe Zare Popescu (fara sa stie ca cei doi au copilarit o vreme impreuna), cu care discuta
despre originile radacinilor lor. Eliberat din armata, Radu redevine pentru un timp pedagog la
Liceul de Mecanica Fina, context in care il cunoaste pe Gelu Popescu, ce-l care va incerca sa afle
printr-o ancheta personala care este adevarata lor identitate. Fiindu-i luat acest post din cauza
ca nu avea buletin de oras, el devine ghid colaborator la ONT, iar apoi ajunge profesor intr-un
sat, dar tot timpul are nostalgia unei alte cariere in domeniul cinematografiei, visandu-se regizor
de film. Astfel, se explica scenariul imaginar pe care si-l creioneaza intr-un caiet de regie, in care
strecoara idei mai mult sau mai putin fictive despre biografia lui. In acest fel, actiunea se
constituie ca prim element de structura relevant in constructia personajului.

Statutul moral si psihologic este aproape inexistent, specific personajelor postmoderne, insa
Radu se poate afirma ca este un naiv si un idealist, deoarece nu face aproape nimic in vederea
indeplinirii visului sau, iar experienta razboiului l-a schimbat intr-un ursuz si mizantrop, cu o
notatie a naratorului care evidentiaza faptul ca Radu Grintu este diferit de toti cei care au
4
crescut la orfelinat, inclusiv de Zare si Gelu Popescu, datorita meseriei sale si a trasaturilor de
caracter, care-l recomanda a fi o persoana lipsita de spirit practic. Astfel, naratorul afirma despre
copiii de la orfelinat ca sunt oameni, in general, mai cu capul pe umeri si mai putin visatori,
orientati din timpuriu catre meserii productive, facultati tehnice sau stiinte exacte catre ceva
care sa le alunge cat mai repede starea de nesiguranta a lipsei banilor proprii, iar profesiile
practicate de Grintu se afla la antipodul acestora. In interiorul lui, Radu Grintu simte nevoia
intregirii identitatii prin cunoasterea radacinilor sale, de aceea, este frustrat de faptul ca nu isi
cunoaste parintii si este curios sa afle cine sunt cei care l-au parasit. ,,Simtea cum aceasta
curiozitate a originilor de atatea ori reprimata pana atunci, il sufoca incetul cu incetul’’. Aceasta
stare se datoreaza lui Gelu care doreste cu orice pret sa isi gaseasca parintii. Prin urmare,
comportamentul lui Grintu reliefat de-a lungul actiunii, gandurile sale si relatia cu alte personaje
sunt modalitati de caracterizare indirecte, relevante in constructia lui Radu A. Grintu.

Principala trasatura a lui Radu A.Grintu este ambitia reflectata atat in modul in care incearca sa
isi gaseasca parintii, cat si maniera incercarilor de a deveni regizor de film. Atomizarea
subiectului si fragmentarea actiunii nu permit identificarea unei scene compacte care sa
ilustreze aceasta trasatura, putandu-se vorbi doar de situatii relevante, in acest sens. Astfel,
ambitia lui Radu este demonstrata de secventele care-i prezinta demersurile de a deveni
profesor, in satul X, in care ar putea gasi date despre mama sa, conform unor indicii extrase de
pe o polita de donatii, gasita in scutecul lui atunci cand a fost dus la orfelinat. Sansa lui era sa
mearga la Inspectorul scolar general din judetul in care se afla satul respectiv, pe nume
Stamatescu. Inspectorul nu-i da recomandarea ceruta, ci-l indeamna spre alt loc, spunandu-
i:,,daca intr-adevar te-ai hotarat sa cauti urmele parintilor du-te mai degraba in satul G din Ilfov,
ti-am scris aici o recomandare pentru inspectorul de acolo.’’ Cat despre visul sau de a deveni
regizor, desi traseul profesional nu-i permitea sa si-l indeplineasca, acesta nu renunta,
reconstituindu-si propria viata sub forma unui scenariu imaginar. ,,In acelasi scenariu pe care si-l
inchipuie ca-l scrie (…) ‘’, el surprinde cu meticulozitate toate detaliile din mediul in care se afla
si-si inchipuie diverse situatii ipotetice care i-ar putea contura un trecut clar.

Perspectiva narativa+titlul+incipitul/finalul (vezi tema si viziunea)

In constructia lui Radu A.Grintu se reflecta tema romanului-cautarea identitatii. La nivel

simbolic, tinerii din roman sunt frati si orfani, apartinand aceleasi generatii fara trecut, fara
parinti, fara o ereditate cunoscuta. Intre lumea fiilor si a tatilor, timpul/istoria a rupt orice
legatura. Zare Popescu marturiseste undeva: ,,In fond, ceea ce cauti tu este aproape imposbil de
gasit. Tineretea si varsta matura omului care ti-a fost tata (iti este!); trebuie sa fi existat acest om
s-au petrecut intr-un timp de neinteles. Niciun criteriu nu mai este acelasi’’.De altfel, cautarea
originilor si gasirea lor permit reconstructia identitara a lui Radu A. Grintu si a celorlalte doua
personaje centrale ale romanului.

5
Proza lui Nedelciu apartine unui postmodernism metafictional, preponderent ludic, autoironic si
parodic, caracterizat prin discontinuitate epica, expunere ostentativa a procedeelor narative si
incalcarea sistematica a conventiilor literare.

Relația dintre două personaje- Radu Grintu si Zare Popescu

Radu Grintu (vezi caracterizarea). Zare Popescu, asemeni celorlalte personaje masculine din
roman, face si el parte din generatia copiilor orfani. El e fiul legitim al invatatorului Popescu si al
sotiei sale, crescand timp de doi ani alaturi de Radu A. Grintu. Zare e pasionat de etimologii si
de istorie, pe care o judeca in functie de numele obiectelor. Din cauza teoriei sale despre istorie,
este respins la admiterea la Facultatea de Istorie, dar ii ofera ocazia de a coresponda cu fostul
sau profesor de Istorie, Valedulcean. Zare Popescu manifesta o opozitie clara fata de ideea de a-
si gasi parintii, ceea ce-l face sa aiba o reactie acida atunci cand aude despre orfani hotarati sa-si
caute radacinile: ,,E absurd, recunosc, sa nu vreau sa aflu cine sunt sau cine au fost parintii mei’’.
Despre tanarul barbat, naratorul afirma ca e ,,branza buna in burduf de caine’’, el nefiind decat
o persoana al carui singur scop este sa fie admis la facultate; cu toate acestea, el se dovedeste
capricios, fiindca nu manifesta disponibilitatea de a-si schimba teoriile sale referitoare la Istorie.
Pe parcursul perioadei cat a fost soldat, Zare castiga un salariu mare, ceea ce-I permitea sa-l
intretina si pe fratele sau de cruce, pe Gelu Popescu, fapt care-I dovedeste bunatatea si
generozitatea. Zare se imbraca ingrijit si cu gust, avea haine de schimb in lipsa uniformei si tot
felul de obiecte personale pe care nu si le permitea oricine. De asemenea, nu s-ar putea afirma,
din perspectiva auctoriala, ca Zare Popescu e un tip care se abtine de la alcool. Chiar este unul
din pluton cu el care-I zice mereu ca el e ruda cu sampania Zarea sau cu ceasurile de mana
sovietice. Pe parcursul desfasurarii actiunii, Gelu intr-un dialog cu Ana, ajunge la concluzia ca
statutul lor de orfani e un complex al lui si al lui Zare care-l determina pe cel din urma sa se
comporte ca un nabab cu mine si sa se laude tot timpul cu femeile care-I stau la picioare.

Relatia dintre cele doua personaje debuteaza inca din copilaria lor indepartata, dar aceasta
dezradacinare complexa a lor ii face sa nu-si mai aminteasca unul de celalalt. Intre parintii celor
doi barbati au existat legaturi de delatiune si de dusmanie.Scene semnificative (scena din incipit,
incipitul element de structura semnificativ, dialogul dintre Zare si Grintu din capitolul I (vezi
tema si viziunea despre lume)

1.Incipitul;2.Perspectiva narativa;3.Conflictul exterior;

4.Actiunea/modalitati de caracterizare (deduse din statut)

Opinia-tema-cautarea identitatii (vezi particularitatile de caracterizare ale lui Radu. A.Grintu)

6
Romanul de dupa 1980

Zmeura de campie-Mircea Nedelciu

Mircea Nedelciu este liderul incontestabil al prozatorilor Generatiei’ 80, unul dintre cei mai
valorosi prozatori postmoderni din literatura romana. Romanul ,,Zmeura de campie’’, publicat in
1984, este reprezentativ pentru preocuparile prozei romanesti din anii ’80. (Eugen Simion).

Romanul ,,Zmeura de campie’’este unul dintre primele noastre romane postmoderne. Aspectul
experimental, fragmentarea, perspectiva multipla care afecteaza coerenta povestirii au ca scop
mentinerea unui rol activ al cititorului, cu promisiunea descoperirii in final a secretului. Atras in
text de cautarea misterului legat de originea unor orfani crescuti la casa de copii in anii de dupa
al Doilea Razboi Mondial, cititorul descopera ,,mecanismului’’ lecturii (metaromanul).

In ,,Zmeura de campie’’, miza naratiunii este ilustrarea trasaturilor romanului postmodern, la

toate nivelurile constructiei epice, iar epicul propriu-zis ,,povestea’’orfanilor, apare doar ca un
pretext. Cautandu-si originile, documentandu-se, Radu Grintu compune un scenariu de film, iar
Gelu Popescu scrie o carte, asadar, asistam la nasterea de la sine a unei carti, prin relevarea
procesului elaborarii ei (metaroman). Conventia narativa a verosimilitatii din vechiul roman
realist, care aparea ca un ansamblu unitar si coerent si ascundea cititorului tehnicile de
constructie, este dezintegrata, parca pentru a ilustra lumea la care se raporteaza, o lume lipsita
de coerenta. Metaromanul aduce dezvaluirea mecanismelor de producere a textului, uneori
prin comentariul ironic al naratorului (de exemplu: ,, Nu s-ar putea afirma, din perspectiva
auctoriala, ca Zare e un tip care se abtine de la alcool’’; ,,Nu-i nimic daca cititorul e derutat. Asta
ajuta la intelegerea mesajului.’’)

Cautarea identitatii este tema care uneste destinele personajelor Zare Popescu, Radu A. Grintu
si Gelu Popescu, copii pierduti de parinti in epoca tulbure de dupa razboi, crescuti in orfelinat.
La modul simbolic, lumea postbelica este o lume ,,orfana’’, care isi cauta identitatea. O alta tema
este lipsa comunicarii dintre generatii, pentru ca intre tinerii din anii ’70 si parintii lor este o
ruptura, o pata alba in memoria fiilor pierduti: ,,Tineretea si varsta matura a omului care ti-a fost
tata (iti este!), trebuie sa fi existat acest om, s-au petrecut intr-un timp de neinteles. Niciun
criteriu nu mai este acelasi. Semnele acelui om, daca le-ai gasi, ar fi imposibil de interpretat,
reactiile lui la intamplarile propriei vieti vor ramane pentru tine invaluite in mister.’’

Cautarea originilor, tema fiului pierdut (din drama populara), fenomenul stergerii memoriei in
context politic (,,Delatiunea are un rol istoric?’’ intreaba Grintu) si reamintirea, imposibilitatea
comunicarii intre generatii, raportul dintre individ si istorie (,,Nu ce oameni…ce perioada
ciudata! Atrage atentia Zare) sunt insotite de tema povestirii si a povestitorului. Nu lipseste nici
tema iubirii, dar este ,,dezintegrata’’, cu final suspendat.

7
Un prim element de structura il constituie titlul, care este reluat ca titlu al capitolului F., iar la I.
este tradus in lima Latina-rubus Idaeus. Cu imaginea tufei se deschide romanul, ca prima
amintire din viata lui Zare Popescu, iar pe parcurs zmeura apare ca motiv/laitmotiv. Zmeura este
o planta de munte, iar prezenta ei intr-o gradina de la campie este un fapt curios, aparte, care
particularizeaza spatiul-matrice al celor trei tineri fara identitate sociala, satul Burlesti. Zmeura
din gradina fostului invatator simbolizeaza copilaria pierduta, ,,imaginea cu care incepe lumea’’.
Ea declanseaza reamintirea, ceea ce contrazice subtitlul romanului ,,roman impotriva
memoriei.’’

Perspectiva narativa a romanului postmodern este fragmentata: se remarca pluralismul vocilor

narative, combinarea diferitelor perspective narative (naratiune la persoana I, a II-a si a III-a;
viziunea ,,dindarat’’, ,,impreuna cu’’, ,,din afara’’; homodiegeza, autodiegeza, heterodiegeza).
Naratiunea la persoana a III-a leaga diferitele povestiri la persoana I, considerate ,,documente
cat de cat autentice’’, oferite de diferiti naratori, martori ai trecutului mai indepartat (razboiul)
sau mai apropiat (anii ’50), ori martori ai prezentului (anii ’70). Relatarea investigatiilor lui Gelu
Popescu ,,spion’’ a prozatorului, este realizata la persoana a II-a, omniscient narativa este
inlocuita cu competenta narativa a lectorului.

O alta trasatura a romanului postmodern este atomizarea subiectului (dispersarea lui in

obiectele cu care se vine in contact prin intermediul privirii, fragmentarea, ,,dezordinea’’), care
se lasa mai greu reconstituit din fragmente, coincidente si intamplari, care tin uneori de
sensational.

Compozitional cartea este conceputa ca un dictionar de obiecte (de la Arac la Zat), cu capitol
ordonate alfabetic (ceea ce evidentiaza si formal nasterea unei carti, care se elaboreaza didactic,
de la A la Z’’), fara a se supune cronologiei si cuprinde aproape toate formele de discurs epic:
confesiunea, jurnalul (caietul de regie a lui Radu A. Grintu), romanul epistolar, extrase din scrieri
istorice si din opera de fictiuni, eseu autoreferential (cartea se incheie cu studiul ,, Este Zare
Popescu un personaj in <romanul> ,,Zmeura de campie?’’), dosar de documente, inregistrari
facute in autobuz, in tren, intr-un restaurant.

Incipitul plaseaza naratiunea sub semnul povestirii si al amintirii: ,,Isi mai amintea de curtea
unei case de la tara, o curte uriasa, un maidan aproape. Vara, balariile o podideau si o
transformau intr-o padure de nepatruns (totul redus la scara, fireste, dar si el era mic pe
atunci…)

Zare Popescu si Radu Grintu se cunosc intamplator, in armata in 1973. Aflati la trageri, Zare
Popescu ii povesteste camaradului sau prima sa amintire, dintr-o copilarie indepartata. In curtea
uriasa a unei case de la tara, vara un copil se ascunde intr-o tufa de zmeura si asculta vocea
plangacioasa a altui copil care-l cauta. Aceasta amintire este ,,singurul document cat de cat
autentic’’ din viata lui Zare Popescu.

8
Pentru Grintu, care doreste sa devina regizor de film, aceasta amintire ii constituie primul cadru
al scenariului cinematografic imaginat pe parcursul romanului.

Personajele reprezinta un element de structura semnificativ pentru tema romanului cea a

cautarii identitatii si viziunea postmodernista a autorului asupra lumii, in sensul ca cele trei
personaje masculine principale sunt surprinse in incercarea lor de a-si regasi radacinile.

Zare Popescu este pasionat de etimologii si de istorie, pe care o judeca in functie de numele
obiectelor; el se dovedeste a fi refractar la ideea cautarii parintilor lui Radu A. Grintu, camaradul
si prietenul sau, absolvent al Facultatii de Litere, dar avand diverse ocupatii, inainte de a profesa
intr-un sat de campie. Are nostalgia altei cariere. Si-a dorit sa devina regizor de film, iar cautarea
identitatii se realizeaza prin inregistrarea obiectelor, oamenilor, intamplarilor din viata sa, intr-un
scenariu cinematografic imaginar. Gelu Popescu, mezinul, este colegul mai mic al lui Zare la Casa
de copii scolari din Sinaia si eleva la Liceul de Mecanica Fina, unde Grintu este pedagog. El nu se
refugiaza in imaginatie asemeni celorlalti doi, ci porneste pe cont propriu o ancheta
genealogica. Intr-un raport pe care-l dezvaluie abia la final, este dezvaluit faptul ca cei trei tineri
nu sunt rude de sange, iar intre parintii lui Zare si lui Grintu au existat legaturi de dusmanie si de
delatiune. Cei doi copii au trait un timp in casa invatorului Popescu, vocea plangacioasa din
prima amintire a lui Zare, apartinand lui Grintu, care-l credea fratele lui mai mare.

Un alt element de structura important in constructia temei romanului si a viziunii autorului

asupra lumii este conflictul exterior dintre personaje. Acesta este relevant in capitolul notat cu
litera U, in care este relatat faptul ca Radu primeste periodic scrisori de la fostul sau coleg de
armata. Zare Popescu se impotriveste ideii de a-si cauta parintii: ,,Si apoi, ce v-a apucat obsesia
asta a cautarii parintilor?’’ii spune Zare lui Radu intr-o scrisoare trimisa. Astfel, conflictul se
naste intre dorinta lui Radu si a lui Gelu de a-si regasi originile si opozitia manifestata de Zare.

Tema cautarii identitatii si viziunea postmodernista asupra lumii se reflecta in mod original in
opera literara ,,Zmeura de campie’’ de Mircea Nedelciu prin multitudinea formelor de discurs
epic utilizate: confesiunea, jurnalul (caietul de regie a lui Grintu), romanul epistolar, extrase din
scrieri istorice si din opera de fictiune, relatari obiective, autoriale, eseu autoreferential, dosar
de documente, mai multe perspective asupra aceluiasi eveniment sau personaj, discursul
naratorului si discursul autorului.

Mircea Cartarescu afirma in acest sens ca: ,,Cuvantul de ordine in proza lui Nedelciu este
randomizarea. Cubul lui Rubick este pus in mainile cititorului, nu cu toate fetele monocolore, ci
dimpotriva, rasucit la intamplare- o intamplare organizata, asa incat refacerea ordinii prozastice
ii va reveni chiar cititorului.’’

In acest fel, cititorul devine un adevarat personaj al textului. Proza lui Nedelciu apartine unui
postmodersnism metafictional, preponderant ludic, autoironic si parodic, caracterizat prin

9
discontinuitate epica, expunere ostentativa a procedeelor narative si incalcarea sistematica a
conventiilor literare.

10