Qu'est-ce que la Francophonie?

Le terme de francophonie apparut pour la première fois en 1880. C'est le géographe

français Onésime Reclus (1837-1916) qui l'a employé pour désigner les espaces géographiques
où la langue française était parlée. Il s'agit de l'ouvrage France, Algérie et colonies. On entend
aujourd'hui par francophonie (avec une minuscule initiale) l'ensemble des PEUPLES ou des
groupes de locuteurs qui utilisent partiellement ou entièrement la langue française dans leur vie
quotidienne ou leurs communications. Le terme Francophonie (avec une capitale initiale)désigne
plutôt l'ensemble des GOUVERNEMENTS, pays ou instances officielles qui ont en commun
l'usage du français dans leurs travaux ou leurs échanges. Donc, on parle de deux réalités
différentes selon qu'on écrit francophonie (peuples ou locuteurs)
ou Francophonie (gouvernements ou pays). Dans ce dernier cas, la Francophonie est associée à
l'Organisation internationale de la Francophonie.

Rappelons que le terme de «francophonie» provient bien évidemment du mot «français»,

une langue romane appartenant à la famille indo-européenne. On peut consulter un tableau
montrant une typologie historique des langues romanes.

Les États où le français est langue officielle

Grâce à son statut de langue officielle (ou co-officielle) dans quelque 57 États répartis
dans 29 pays, le français reste la deuxième langue du monde au plan de l'importance politique.
Même si, à l'exemple de l'anglais, il n'est pas la langue maternelle de tous les citoyens dans la
plupart des pays concernés, le français occupe des positions stratégiques privilégiées comme
langue administrative, langue d'enseignement, langue de l'armée, langue de la justice, langue des
médias, langue du commerce ou des affaires, etc.

Si le français a d'abord été la première langue de la France, c'est parce qu'il a été celle du
roi, c'est-à-dire celle du prince le plus puissant, celui qui possédait la plus grande armée et qui
prélevait les plus forts impôts. Par la suite, si le français a été la première langue de l'Europe, et
ce, du Moyen Âge jusqu'au XVIIIe siècle, c'est parce que la France était le pays le plus peuplé du
continent, et que, par voie de conséquence, son monarque était le plus riche et le plus puissant.
Ainsi, la cause première de l'expansion du français en Europe et en Amérique est d'ordre
démographique, puis d'ordre économique et militaire. Cette observation pourrait, bien sûr,
s'appliquer à l'histoire de l'anglais, mais aussi à celle de l'espagnol, du portugais, de l'arabe, du
russe, etc.

L'implantation du français en Afrique et dans l'océan Indien (Réunion, Seychelles,

Comores, etc.) est plus récente. À l'exception du Sénégal où des postes français ont été établis
dès leXVIIIe siècle, l'expansion de cette langue a commencé au XIXe siècle avec de nouvelles
conquêtes militaires, l'effort d'évangélisation et le développement de l'organisation scolaire. Il en
est de même pour l'Océanie (Polynésie française, Nouvelle-Calédonie, Vanuatu, etc.).

Le français est l'unique langue officielle dans 30 régions (dont 14 pays et 16 régions),
mais dans 26 autres il partage ce statut avec une ou d'autres langues, surtout l'anglais, l'arabe et
l'allemand.
 Les États membres de la Francophonie

Les membres de la Francophonie sont ceux qui font partie des Sommets francophones.
Le statut de membre de ce «club francophone» tient généralement du fait que le français est une
langue officielle ou co-officielle dans un pays ou une région.

En réalité, les membres de la Francophonie ne sont pas tous officiellement

francophones. Depuis le Sommet tenu à l'île Maurice en 1993, des PAYS NON FRANCOPHONES se
sont joints à la Francophonie: la Guinée équatoriale (1989), la Roumanie (langue officielle:
roumain), la Bulgarie (langue officielle: bulgare), puis, en 1995, Saint-Thomas-et-Prince (langue
officielle: portugais), la Guinée-Bissau (langue officielle: portugais), ainsi que
la Moldavie (langue officielle: moldave), etc. Aujourd'hui, la Pologne, l'Albanie et
la Macédoine sont devenus membres de la Francophonie, mais l'Algérie ne participe toujours pas
à cet ensemble.

Il y a trois types: les «membres de plein droit», les «membres associés» et les
«observateurs». Les membres associés assistent à certaines instances sans intervenir dans les
débats, mais ils peuvent présenter des communications ; ce statut est réservé à des États et des
gouvernements pour lesquels le français est d'usage dans l'enseignement ou qui partagent les
valeurs de la Francophonie. Les observateurs ont les mêmes obligations et privilèges que les
membres associés, mais les délégations siègent dans une section distincte de la salle; ce statut
peut durer quelques années. L'Organisation internationale de la Francophonie réunit plus de 500
millions d’habitants, soit près de 10 % de la population mondiale et un quart des États membres
des Nations unies. Présente sur les cinq continents, la langue française est la langue maternelle
ou seconde de 175 millions de personnes à travers le monde. À cela s’ajoutent quelque 82,5
millions d’apprenants de français.

Au Sommet de Bucarest (2006), quatre pays avaient été admis comme membres «de plein
droit»: la Grèce, l'Albanie, la Macédoine et la principauté d'Andorre. On avait alors admis deux
nouveaux membres associés: Chypre et le Ghana. Au Sommet de Québec (2008), l'Arménie (État
observateur) a été admise au statut de «membre associé»; la Lettonie et la Thaïlande ont été
admises au statut d'«État observateur». L'admission de nouveaux pays à la Francophonie dépend
finalement du vote unanime de la Conférence des chefs d'État et de gouvernement ayant le
français en partage.

Depuis plusieurs années, la Francophonie
francophones, car plusieurs États ont déposé de
correspondait à la volonté des dirigeants de la
francophone. Progressivement, les chefs d'État et de
effet accepté dans leurs rangs des pays, alors que
français.
a accepté en son sein des pays non
nouvelles demandes d'adhésion, ce qui
Francophonie d'élargir la communauté
gouvernement de la Francophonie ont en
leur langue officielle n'est même pas le
 Ce este La Francofonie?

Termenul a apărut pentru Francofonie prima dată în 1880. Acesta a fost geograful francez
Onésime Reclus (1837-1916), care a folosit pentru a desemna zone geografice în care se vorbea
franceza. Aceasta este cartea Franța, Algeria și Coloniile. Astăzi înțelegem prin Francofonie (cu
un început mic) toți PEOPLE sau grupuri de vorbitori care folosesc parțial sau în întregime limba
franceză în viața lor de zi cu zi sau în comunicațiile lor. Termenul francofonie (cu un capital
inițial) se referă la toate GUVERNELE, țările sau organismele oficiale care împărtășesc folosirea
franceză în munca sau schimburile lor. Deci, vorbim despre două realități diferite, în funcție de
faptul dacă scriem Francofonie (popoare sau vorbitori) sau Francofonie (guverne sau țări). În
acest din urmă caz, La Francophonie este asociat cu Organizația Internațională a Francofoniei.

Amintiți-vă că termenul "francofonie" vine în mod evident din cuvântul "francez", o

limbă romantică care aparține familiei indo-europene. Este posibil să se consulte un tabel care
prezintă o tipologie istorică a limbilor românești.

1 state în care limba franceză este o limbă oficială

Cu statutul său oficial (sau co-oficiale), în unele state 57 din 29 de țări, franceză rămâne a
doua limbă a lumii la planul de importanță politică. Deși exemplul de limba engleză, ea nu este
limba maternă a tuturor cetățenilor în majoritatea țărilor, francezii au ocupat poziții strategice
privilegiate ca limbă administrativă, limba de predare, limba de armata, limba de justiție, mass-
media de limbă, comerciale sau de afaceri de limbă, etc.

În cazul în care limba franceză a fost inițial prima limbă a Franței, este pentru că el a fost
regelui, adică una dintre cele mai puternice prinț, care a avut cea mai mare armată care percep
cele mai mari taxe. După aceea, în cazul în care francezii a fost prima limbă a Europei, iar Evul
Mediu pana in secolul al XVIII-lea, aceasta se datorează faptului că Franța a fost cea mai
populată țară de pe continent, și, prin în consecință, a fost cel mai bogat monarh său și cel mai
puternic. Astfel, cauza principala a expansiunii francezilor în Europa și America este
demografică și economică și de ordin militar. Această observație ar putea, desigur, să se aplice
istoria de limba engleză, dar, de asemenea, că din spaniolă, portugheză, arabă, rusă, etc.

Stabilirea francezilor în Africa și Oceanul Indian (Reunion, Seychelles, Comore, etc) este
mai recentă. Cu excepția Senegal, în cazul în care posturile franceze au fost stabilite la secolul
leXVIIIe, extinderea limbii a început în secolul al XIX-lea cu noi cuceriri militare, efortul de
evanghelizare și dezvoltarea organizației școlare. Același lucru este valabil și pentru Oceania
(Polinezia franceză, Noua Caledonie, Vanuatu etc.).

Limba franceză este singura limbă oficială din 30 de regiuni (inclusiv 14 țări și 16
regiuni), dar în alte 26 de state împărtășește acest statut cu una sau mai multe limbi, în special
engleza, araba și germana.

Statele membre ale Francofoniei

 Membrii La Francophonie sunt cei care fac parte din Summit-urile Francofonice. Statutul
de membru al acestui "club francofon" se datorează, în general, faptului că limba franceză este o
limbă oficială sau co-oficială într-o țară sau regiune.

De fapt, nu toți membrii La Francophonie sunt oficial francofoni. De la Summit-ul a avut

loc la Mauritius, în 1993, țările vorbitoare de limba NU au aderat la Francofonia: Guineea
Ecuatorială (1989), România (limba oficială: română), Bulgaria (Limba oficială: bulgară), apoi,
în 1995, Saint-Thomas-and-Prince (limba oficială: portugheză), Guineea-Bissau (limba oficială:
portugheză), Moldova (limba oficială: moldovenească) Astăzi, Polonia, Albania și Macedonia au
devenit membre ale Francofoniei, însă Algeria încă nu participă la acest grup.

Există trei tipuri: "membri cu drepturi depline", "membri asociați" și "observatori".

Membrii asociați participă la anumite forumuri fără a interveni în dezbateri, dar pot prezenta
lucrări; acest statut este rezervat statelor și guvernelor pentru care limba franceză este folosită în
predare sau care împărtășesc valorile La Francophonie. Observatorii au aceleași obligații și
privilegii ca membrii asociați, însă delegațiile stau într-o secțiune separată a camerei; acest statut
poate dura câțiva ani. Organizația Internațională a Francofoniei reunește peste 500 de milioane
de locuitori, aproape 10% din populația lumii și un sfert din statele membre ale Organizației
Națiunilor Unite. Prezentată pe cinci continente, limba franceză este limba maternă sau al doilea
este de 175 de milioane de oameni din întreaga lume. În plus, există aproximativ 82,5 milioane
de studenți francezi.

La Summitul de la București (2006), patru țări au fost admise ca "membri cu drepturi

depline": Grecia, Albania, Macedonia și Principatul Andorra. Au fost admiși doi noi membri
asociați: Cipru și Ghana. La Summit-ul orașului Quebec (2008), Armenia (statul de observator) a
fost admisă în calitate de "membru asociat"; Letonia și Thailanda au primit statutul de
observator. Admiterea de noi țări în Francofonie depinde, în cele din urmă, de votul unanim al
Conferinței șefilor de stat și de guvern, cu limbile franceză ca limbă comună.

Timp de mai mulți ani, Francofonia a acceptat în ea țările vorbitoare de limba non-
franceze, deoarece mai multe state au depus noi cereri de aderare, ceea ce corespundea cu voința
liderilor Francofoniei de a se extinde comunității francofone. Treptat, șefii de stat și de guvern ai
Francofoniei au acceptat într-adevăr țările lor, în timp ce limba lor oficială nu este chiar franceză.