Académique Documents
Professionnel Documents
Culture Documents
şi mistificare legală
Prof. univ. dr. EMESE FLORIAN
Introducere
Prin urmare, dacă şi doar dacă relaţia de rudenie indicată prin actul naştere este
dublată de o realitate socioafectivă, maternitatea devine certitudine - mater in iure
semper certa est -, cu două excepţii totuşi, semnificative, care fac posibilă
înlăturarea oricând, la iniţiativa oricărei persoane interesate, a oricărei distorsiuni
[art. 421 alin. (1) C. civ.] şi deschid calea consacrării adevărului biologic: prezumţia
irefragabilă a maternităţii este înlăturată prin efectul hotărârii judecătoreşti prin
care s-a stabilit fie că a avut loc o substituire de copii, fie că a fost înregistrată ca
mamă o altă femeie decât cea care l-a născut [art. 411 alin. (3) C. civ.]. Substituirea
copilului se poate produce din eroare sau prin fraudă; privită prin prisma efectelor
civile, este irelevant mecanismul subiectiv al înlocuirii unui copil cu altul; important
este ca starea de fapt să fie constatată printr-o statuare judecătorească. La fel,
maternitatea "simulată", adică faptul înregistrării ca fiind mamă a unui copil a unei
alte femei decât cea care l-a născut, stabilită judiciar, constituie temei de
contestare, indiferent de circumstanţele în care s-a produs mistificarea. Din punctul
nostru de vedere, această din urmă ipoteză de admisibilitate a contestării
maternităţii rezultând din actul de naştere semnifică refuzul legiuitorului român de
a conferi recunoaştere convenţiei având ca obiect gestaţia pentru altul 2.
Cât priveşte soluţia în chestiunea paternităţii, dată fiind sursa acesteia - faptul
zămislirii -, considerentele de oportunitate menţin distincţia între copilul din
căsătorie şi cel din afara căsătoriei.
În cazul mamei căsătorite fie la data naşterii, fie la momentul concepţiunii copilului,
prin simplul fapt al statutului marital al mamei, legea învesteşte soţul sau, după caz,
fostul soţ cu statut de tată al copilului [art. 414 alin. (1) C. civ.].
Prezumţia pater is est quem nuptiae demonstrat îşi păstrează legitimitatea cu toate
că la noi, la fel ca în mai toate sistemele de drept europene, prin extinderea cercului
de persoane titulare ale dreptului în dezavuarea paternităţii şi prin rescrierea
regimului juridic al demersului titularilor dreptului la acţiune - îndeosebi sub
aspectul prescripţiei dreptului la acţiune -, s-a marcat intrarea într-o etapă de declin
al acestei reguli.
Ţinând seama de enumerarea din art. 429 alin. (1) C. civ. referitoare la cei în drept
să promoveze o acţiune în tăgada paternităţii - soţul mamei, mama copilului, tatăl
biologic, copilul, precum şi moştenitorii fiecăruia dintre aceştia -, adăugând şi
detaliul imprescriptibilităţii dreptului la acţiune în timpul vieţii atât în cazul copilului
[art. 433 alin. (2) C. civ.], cât şi în cazul pretinsului tată biologic [art. 432 alin. (2) C.
civ.], prezumţia de paternitate nu credem că (mai) poate fi privită ca piedică în
realizarea interesului legitim al unei persoane de a-şi stabili adevărata identitate
biologică3.
Reţine atenţia legitimarea terţului care se pretinde tatăl biologic al copilului. S-a
afirmat în literatură că opţiunea legiuitorului "îşi are suportul în acelaşi principiu
fundamental în materia filiaţiei, şi anume aflarea adevărului biologic" 4. În opinia
noastră, consacrarea dreptului la acţiune al tatălui biologic şi, mai mult, a dreptului
la acţiune al moştenitorilor acestuia este nejustificată şi excesivă, chiar privită prin
prisma dreptului la identitate. În condiţiile în care acelaşi drept la acţiune se află la
îndemâna soţului (fostului soţ), al mamei, al copilului, precum şi al moştenitorilor
fiecăruia dintre aceştia, acţiunea pornită de cel care se pretinde tatăl copilului aşază
între paranteze dreptul la protecţia vieţii de familie al persoanelor din "trilaterala"
care a generat prezumţia de paternitate. Faptul că, potrivit art. 432 alin. (1) C. civ.,
acţiunea tatălui biologic va fi admisă numai dacă acesta face dovada paternităţii
sale faţă de copil este, în acest context, irelevant în caz de eşec al demersului celui
ce se pretinde adevăratul tată, cu toată buna-credinţă a reclamantului şi cu tot
interesul, să presupunem, exclusiv de natură morală al acestuia.
CEDO a reţinut faptul că, în temeiul dreptului intern aplicabil, reclamantul nu are
nicio posibilitate de a contesta declararea judecătorească a paternităţii
sale. Respingând ca inadmisibilă cererea sa de redeschidere a procedurii în
stabilirea paternităţii copilului născut în afara căsătoriei, deşi persoanele în cauză
păreau să fie de acord cu stabilirea adevărului biologic privind filiaţia copilului,
autorităţile naţionale nu au ţinut seama de echilibrul just care trebuie păstrat între
interesele în cauză, nu a fost păstrat un echilibru just între interesele reclamantului
şi cele ale societăţii, iar sistemul juridic intern nu a garantat în mod corespunzător
"respectarea vieţii private" a reclamantului.
La polul opus filiaţiei fireşti o aşezăm, deseori indistinctiv, pe cea rezultată din
procreaţia cu concursul unui procedeu medical.
În anul 1978 s-a născut primul "bebe eprubetă", Louise Brown, rod al ajutorului de
laborator în realizarea fertilizării in vitro, extracorporale deci6. De atunci ingineria şi
ingeniozitatea genetică continuă să uluiască, să încânte şi, în egală măsură, să
alimenteze angoase prin complexitatea implicaţiilor de natură morală, etică şi,
evident, juridică.
Cu referire la mijloacele de stabilire a filiaţiei, rezultă din dispoziţiile aluzive ale art.
443 C. civ. ("Contestarea filiaţiei"), precum şi din cele cuprinse în art. 444 C.
civ. ("Răspunderea tatălui") că algoritmul de stabilire a filiaţiei copilului conceput cu
terţ donator este cvasiidentic cu acela al copilului firesc, inclusiv în ceea ce priveşte
distincţia în funcţie de starea civilă a mamei la data concepţiunii.
Astfel, în cazul mamei căsătorite la data naşterii sau a concepţiunii, soţul sau, după
caz, fostul soţ este prezumat tată; incidenţa prezumţiei nu este stipulată în mod
expres, dar se deduce din enunţurile potrivit cărora "(...) soţul mamei poate tăgădui
paternitatea copilului, în condiţiile legii, dacă nu a consimţit la reproducerea
asistată medical realizată cu ajutorul unui terţ donator" şi, de asemenea, "în cazul în
care copilul nu a fost conceput în acest mod, dispoziţiile privind tăgăduirea
paternităţii rămân aplicabile" [art. 443 alin. (2) şi (3) C. civ.]. Or, tăgăduirea
paternităţii de care se face vorbire nu poate interveni decât pe fondul prezumţiei
pater is est, al cărei beneficiar este copilul.
Terţul donator este exclus din ecuaţie, "reproducerea umană asistată medical cu
terţ donator nu determină nicio legătură de filiaţie între copil şi donator" [art. 441
alin. (1) C. civ.]. Schiţa filială este ranforsată prin interdicţia oricărei acţiuni în
contestarea filiaţiei, nici copilul însuşi nu poate contesta filiaţia sa, pentru motive ce
ţin de caracterul asistat medical al procreării [art. 443 alin. (1) C. civ].
Mai recent, în legătură cu plasarea într-un centru pentru copii a unui bebeluş de
nouă luni născut în Rusia ca urmare a unui contract de reproducere asistată prin
intermediul unei mame surogat, încheiat cu o femeie din Rusia de un cuplu de
italieni care nu avea nicio relaţie biologică cu copilul, Marea Cameră a constatat că
măsurile în litigiu intră în sfera vieţii private a reclamanţilor, însă a considerat că
prin acestea autorităţile au urmărit obiectivele legitime de prevenire a tulburării şi
de protejare a drepturilor şi libertăţilor altora. Cu privire la acest ultim aspect, a
considerat legitimă dorinţa autorităţilor italiene de a reafirma competenţa exclusivă
a statului de a recunoaşte o relaţie juridică părinte-copil - şi acest lucru numai în
cazul unei legături biologice sau al unei adopţii legale - în vederea protejării copiilor
- cauza Paradiso şi Campanelli c. Italiei, Hotărârea din 24 ianuarie 2017 (MC), §209-
210, disponibilă pe hudoc.echr.coe.int.
Cine poate fi părinte de intenţie? Teoretic, oricine 24. Presupunem totuşi că trebuie
să fie major şi să aibă capacitate deplină de exerciţiu. Legea stabileşte doar că
viitorii părinţi nu pot fi decât un bărbat şi o femeie sau o femeie singură [art. 441
alin. (3) C. civ.]. Accesul la asemenea procedee medicale nu este condiţionat de
statutul de persoană căsătorită, dar, ori de câte ori este vorba de cuplu, acesta nu
poate fi compus decât dintr-un bărbat şi o femeie.
Criteriile de eligibilitate relevante în context sunt: indicaţie pentru efectuarea
procedurii FIV/ET (conform prevederilor din anexă); cuplu autolog - se exclude
expres donarea de ovocite, de spermă sau mama surogat; vârsta femeii cuprinsă
între 24 şi 40 de ani; indexul de masă corporală al femeii cu valori cuprinse între 20
şi 25.
Şi mai este de evidenţiat o deosebire între filiaţia rezultată din RUAM şi cea
adoptivă: accesul la cunoaşterea propriei identităţi.
La o analiză ceva mai atentă, în absenţa unei prevederi exprese, anonimatul terţului
donator nu este ferit de îndoială. Singura trimitere explicită la ideea de anonimat se
găseşte în cuprinsul Regulamentului comisiei de avizare a donării de la donatorul
viu, într-un cadru mai larg, doar în parte relevant în context - de vreme ce are în
vedere doar donarea de spermă, nu şi donarea de ovule şi de embrioni - şi fiind,
oricum, limitată cerinţa privind păstrarea anonimatului la "situaţiile stipulate de
lege" - ceea ce, în cazul de faţă, nu se verifică. Mai degrabă este vorba, inclusiv în
ipotezele enumerate de Regulament, de confidenţialitatea informaţiilor referitoare
la RUAM, implicit a celor privitoare la terţul donator, iar nu de anonimatul
donatorului. Diferenţa dintre confidenţial şi anonim este dată de gradul de
"securizare" a informaţiei: datele confidenţiale sunt menite a fi păstrate secrete, dar
pot fi furnizate altor persoane autorizate să le cunoască; anonimatul garantează
faptul că o persoană nu poate fi identificată sub nicio formă. Or, de vreme ce
informaţii referitoare la RUAM pot fi totuşi obţinute în circumstanţele speciale
descrise de art. 445 alin. (2) şi (3) C. civ., inclusiv de către descendenţii persoanei
astfel concepute, nu credem că se poate afirma secretul absolut al oricăror date
privitoare la donator.
Concluzii
Este mai mult decât evidentă nevoia unei reglementări detaliate, coerente şi
chibzuite a reproducerii umane asistate în general, cu şi fără implicarea unui terţ
donator.
În materie de filiaţie firească, valorificarea dreptului la cunoaşterea originilor, a
propriei identităţi este inseparabil legată de posibilitatea consacrării sau, după caz,
a înlăturării unei legături juridice, împreună cu toate consecinţele sale. În cazul
filiaţiilor "elective", prin definiţie construite cu abatere de la adevărul legăturilor de
sânge, cunoaşterea propriilor origini se "rezumă" la informare, fără ca "revelaţia"
identităţii genetice să aibă consecinţe asupra legăturilor de filiaţie deja create.