You have downloaded a document from

The Central and Eastern European Online Library

The joined archive of hundreds of Central-, East- and South-East-European publishers,

research institutes, and various content providers

Source: Revista Română de Executare Silită

Romanian Journal of Compulsory Execution

Location: Romania
Author(s): Octavian Popescu
Title: Concursul dintre dreptul de retenție asupra unui bun mobil și dreptul de ipotecă asupra unui
bun imobil: considerații practice
Concurrence between the lien over a movable property and the right under a mortgage over
an immovable property: practical considerations
Issue: 2/2016
Citation Octavian Popescu. "Concursul dintre dreptul de retenție asupra unui bun mobil și dreptul de
style: ipotecă asupra unui bun imobil: considerații practice". Revista Română de Executare Silită
2:53-63.
https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=415988
CEEOL copyright 2023

Concursul dintre dreptul de retenţie asupra unui bun mobil şi dreptul de ipotecă asupra unui bun imobil 53

Concursul dintre dreptul de retenţie asupra

unui bun mobil şi dreptul de ipotecă asupra
unui bun imobil: consideraţii practice

Avocat Octavian Popescu

Le concours entre le privilège sur un bien meuble et le droit

hypothécaire sur un bien immeuble: considérations pratiques

Résumé
Souvent, en pratique on pose la question de l’ordre de satisfaire les créances s’il y
a plusieurs créanciers du même débiteur (ou des débiteurs différents), mais qui
détiennent des droits de garantie concurrentes sur le même bien. En théorie,
le problème devrait être solutionné conformément au principe prior tempore,
potior iure, de sorte que le premier créancier qui a rendu son droit de garantie
public devrait prévaloir pour satisfaire sa créance. Cependant; la situation
s’avère compliquée si l’on a affaire à deux (ou plusieurs) créanciers garantis,
dont les garanties sont placées sur de différents biens, unifiés par accession,
dans les conditions où chaque créancier a été le premier qui a accompli les
formalités de publicité par rapport au bien sut lequel la garantie est placée.
Notamment, on pose la question: Que va-t-il se passer avec le privilège placé
sur un bien meuble, si le créancier bénéficiaire de ce privilège jouit aussi
d’un privilège spécial, reconnu conformément aux dispositions de l’art. 2339
alinéa (1) lettre b) du Code civil, si le titulaire du privilège est dépossédé du
bien meuble involontairement [si la dépossession est volontaire, elle a comme
résultat l’extinction du privilège conformément à l’art. 2499 alinéa (2) thèse
I du Code civil, mais aussi une extinction du privilège spécial conformément à
l’art. 2340 du Code civil], et celui-ci est incorporé dans un bien immeuble sur
lequel un autre créancier détient un droit hypothécaire.
La question est pertinente dans le contexte où les deux droits de garantie ont
été rendus publics en les enregistrant dans les registres de publicité, et par
conséquent, chaque créancier qui est en concours détient une garantie Tier 1
liée au bien sur lequel elle est placée.

Mots-clés: privilège; droit hypothécaire; privilège spécial; concours entre les créanciers;
transformation du bien meuble

CEEOL copyright 2023

CEEOL copyright 2023

54 Octavian Popescu
Concurrence between the lien over a movable property and the
right under a mortgage over an immovable property: practical
considerations

Abstract
The question of the order of the satisfaction of claims is often raised in practice
if there are several creditors of the same debtor (or even of certain different
debtors), who, however, hold concurrent guarantee rights over the same
property. In theory, the question should be settled in compliance with the
prior tempore, potior iure principle, so that the first creditor, which made its
guarantee right known, should take precedence over the satisfaction of its
claim. However the situation becomes more complicated when we have to
deal with two (or several) guaranteed creditors, whose guarantees are placed
over different assets, which are unified by accession, under the circumstances
in which each creditor was the first to fulfil the advertising formalities with
respect to the asset over which its guarantee is placed.
Concretely, the following question is raised: What happens to the lien over a
movable property, under the circumstances in which the creditor as beneficiary
of this lien enjoys a special privilege as well, recognized by the provisions of
art. 2339 para. (1) letter b) of the Civil Code, in case the holder of the lien is
involuntarily stripped of the movable property [in case of voluntary stripping, it
shall result in the extinction of the lien according to art. 2499 para. (2) sentence
I of the Civil Code, but also in an extinction of the special privilege according to
art. 2340 of the Civil Code], and it is incorporated in an immovable property
over which another creditor holds a right under a mortgage.
This matter is of relevance given that both guarantee rights were made known by
their record in the public registers, and thus, each of the creditors participating
in the competition holds a first rank guarantee regarding the asset over which
it is placed.

Keywords: lien; right under a mortgage; special privilege; competition between

creditors; transformation of the movable property

1. Aspecte generale referitoare la dreptul de retenţie asupra bunurilor

mobile

Spre deosebire de Codul civil de la 1864, în actualul Cod civil, instituţia dreptului de
retenţie beneficiază de o reglementare distinctă, generală, cuprinsă în art. 2495-2499
C. civ., fiind incidente şi dispoziţiile art. 189 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în
aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil.
Într-adevăr, în Codul civil de la 1864, dreptul de retenţie nu beneficia de o
reglementare proprie, de principiu, fiind formulate numai unele aplicaţii ale acestuia
(e.g., dreptul hotelierului şi cel al cărăuşului de a reţine lucrurile călătorului până la plata

CEEOL copyright 2023

CEEOL copyright 2023

Concursul dintre dreptul de retenţie asupra unui bun mobil şi dreptul de ipotecă asupra unui bun imobil 55
cazării ori, după caz, a transportului – art. 1730 pct. 7 C. civ. 1864; dreptul vânzătorului
care nu a primit preţul lucrului vândut de a nu preda lucrul până ce nu i se va achita
preţul – art. 1322 şi art. 1323 C. civ. 1864)1). Din aceste aplicaţii, în doctrina şi în practica
judiciară a fost dedusă existenţa, cu aplicaţie generală, a dreptului de retenţie ori de câte
ori există un debitum cum re iunctum2).
Sub imperiul Codului civil de la 1864, dreptul de retenţie a fost definit ca fiind acel
drept real de garanţie imperfect, în virtutea căruia cel care deţine un bun mobil sau
imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să reţină lucrul respectiv, să
refuze deci restituirea, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a
cheltuit cu conservarea, întreţinerea ori îmbunătăţirea acelui bun3).
Tot sub imperiul Codului civil de la 1864, dreptul de retenţie a fost caracterizat ca fiind
un drept real de garanţie imperfect. Ca drept real, s-a considerat că acesta este opozabil
terţilor străini de raportul juridic care l-a prilejuit, însă, fiind o garanţie imperfectă,
acest drept nu conferă prerogativa urmăririi bunului în mâinile altei persoane4). În ceea
ce priveşte prerogativa preferinţei, problema se punea în termeni oarecum diferiţi în
Codul civil anterior, deoarece, odată recunoscut caracterul de drept real al dreptului de
retenţie, opozabil terţilor străini de raportul juridic care l-a prilejuit, se recunoştea şi
faptul că acest drept este opozabil şi creditorilor chirografari, precum şi celor privilegiaţi
şi ipotecari ale căror privilegii şi ipoteci s-au născut ulterior intrării lucrului în detenţia
retentorului5). Acest drept nu putea fi opus însă creditorilor privilegiaţi şi ipotecari
anteriori intrării lucrului în detenţia retentorului, drepturile anterioare ale acestora
fiindu-i opozabile creditorului retentor. În această ultimă situaţie, creditorii privilegiaţi
şi ipotecari anteriori urmau a-şi satisface cu prioritate creanţele în cazul valorificării
bunului afectat dreptului de retenţie.
Codul civil în vigoare a reţinut aspectele consacrate doctrinar şi a definit dreptul de
retenţie în art. 2495 C. civ. Pornind de la aceste dispoziţii, în doctrina de specialitate
ulterioară noului Cod civil s-a spus că retenţia este acel drept subiectiv civil ce conferă
titularului – creditor al datoriei născute în legătură cu bunul – puterea de a reţine şi de
a refuza restituirea bunului până când debitorul său va stinge obligaţia ce s-a născut în
sarcina sa în legătură cu bunul respectiv6).
Dreptul de retenţie a rămas, astfel, un drept real de garanţie imperfect. Caracterul
de drept real decurge atât din aşezarea topografică a art. 2495-2499 C. civ., situate în

1)
A se vedea C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a 9-a, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2008, p. 428.
2)
În ceea ce priveşte noţiunea de „conexiune a datoriei cu lucrul”, aceasta a fost interpretată
foarte larg, considerându-se că există conexiune nu numai atunci când creanţa s-a născut în
legătură directă cu lucrul, dar şi atunci când deţinerea lucrului şi creanţa corelativă sunt prilejuite
de acelaşi raport juridic – a se vedea, în acest sens, C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., pp. 428-429.
Alţi autori au făcut distincţia între conexitatea materială şi conexitatea juridică, acceptându-se
existenţa dreptului de retenţie şi în afara situaţiilor prevăzute de lege, în acele cazuri în care există
o legătură între creanţa garantată şi lucru (conexitatea materială sau obiectivă) sau detenţia
acestuia (conexitatea juridică sau intelectuală) – a se vedea, în acest sens, S.I. Vidu, Dreptul de
retenţie în raporturile juridice civile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 20.
3)
C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 428.
4)
Ibidem, pp. 429-430.
5)
Ibidem.
6)
L. Pop, I.-Fl. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţii, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012, p. 853.

CEEOL copyright 2023

CEEOL copyright 2023

56 Octavian Popescu
Capitolul VI, „Dreptul de retenţie”, din cuprinsul Titlului XI, „Privilegii şi garanţii reale”,
cât şi din faptul că dreptul de retenţie, ca drept real, este opozabil terţilor, în condiţiile
prevăzute de art. 2498 alin. (1) C. civ.
Nici potrivit actualei legislaţii civile dreptul de retenţie nu conferă, în principiu,
prerogativa urmăririi bunului în mâinile altei persoane şi nici prerogativa preferinţei.
Cu toate acestea, potrivit art. 2499 alin. (2) C. civ., cel care a fost deposedat involuntar
de bunul asupra căruia se exercită dreptul de retenţie poate cere restituirea acestuia.
Cu privire la acest text, în doctrina de specialitate s-a arătat că, deşi nu există un drept
propriu-zis de urmărire a bunului, retentorul poate cere restituirea atunci când a pierdut
involuntar stăpânirea materială a bunului, acţiunea privind restituirea bunului fiind
calificată ca o acţiune posesorie7).
În ceea ce priveşte prerogativa preferinţei, potrivit actualului Cod civil, aceasta există
în principiu doar în cazul în care dreptul de retenţie poartă asupra unui bun mobil,
caz în care creanţa retentorului beneficiază şi de un privilegiu special recunoscut de
dispoziţiile art. 2339 alin. (1) lit. b) C. civ.
Potrivit acestui articol, „creanţele privilegiate asupra anumitor bunuri mobile sunt
următoarele: (…) b) creanţa celui care exercită un drept de retenţie este privilegiată cu
privire la bunul asupra căruia se exercită dreptul de retenţie, atât timp cât acest drept
subzistă”. Acest privilegiu conferă creditorului retentor un drept de preferinţă, deosebit
de important din punct de vedere practic în condiţiile în care dreptul de retenţie nu
conferă, de regulă, decât posibilitatea creditorului de a refuza restituirea bunului.
Un ultim aspect care se impune a fi menţionat, întrucât prezintă relevanţă în contextul
prezentei analize, vizează stingerea dreptului de retenţie. Potrivit art. 2499 alin. (1) C. civ.,
dreptul de retenţie se poate stinge pe cale principală, dacă cel interesat consemnează suma
pretinsă la dispoziţia creditorului retentor sau oferă acestuia o garanţie suficientă. Tot pe cale
principală, dreptul de retenţie se poate stinge şi în condiţiile alin. (2) al aceluiaşi text, în cazul
în care creditorul retentor renunţă voluntar la posesia bunului. Dreptul de retenţie se poate
stinge şi pe cale accesorie, ca urmare a stingerii obligaţiei principale, pe care o garantează.

2. Aspecte generale referitoare la extinderea ipotecii asupra bunurilor

imobile

Potrivit dispoziţiilor art. 2355 C. civ., text cu o aplicabilitatea generală în materia

ipotecii, situat în Capitolul III, „Ipoteca”, Secţiunea a 2-a, „Obiectul şi întinderea ipotecii”,
din Codul civil, incident atât în cazul bunurilor mobile, cât şi în cazul bunurilor imobile,
„ipoteca se extinde asupra bunurilor care se unesc prin accesiune cu bunul grevat”. De
asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „ipoteca mobiliară se menţine asupra
bunului rezultat din transformarea bunului grevat şi se strămută asupra celui creat prin
contopirea sau unirea bunului grevat cu alte bunuri. Cel care dobândeşte prin accesiune
bunul astfel creat este ţinut de ipotecă”.
În strânsă legătură cu aceste texte, interesează şi dispoziţiile art. 159 din Legea
nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit
căruia „în cazul în care mai multe bunuri care se unesc prin accesiune fac obiectul mai
multor ipoteci, titularul oricăreia dintre ipoteci poate pretinde separarea bunurilor în
condiţiile art. 600 din Codul civil”. În ceea ce priveşte acest text, considerăm că, deşi face

A.A. Moise, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), Noul Cod
7)

civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 2500.

CEEOL copyright 2023

CEEOL copyright 2023

Concursul dintre dreptul de retenţie asupra unui bun mobil şi dreptul de ipotecă asupra unui bun imobil 57
vorbire despre situaţia în care bunurile unite prin accesiune fac obiectul mai multor
ipoteci, pentru identitate de raţiune, el ar putea fi aplicat şi în situaţia în care unul
dintre bunurile mobile este afectat de un drept de retenţie [creditorul retentor având în
acest caz şi un privilegiu special în condiţiile art. 2339 alin. (1) lit. b) C. civ.], iar celălalt
de o ipotecă mobiliară. Cu toate acestea, considerăm că trebuie să avem de-a face cu
două bunuri mobile care se unesc prin accesiune, întrucât art. 600 C. civ., la care face
trimitere art. 159 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul civil, ce reglementează posibilitatea separării celor două bunuri unite prin
accesiune, este un text incident în materia accesiunii mobiliare, accesiunea imobiliară
fiind reglementată distinct în Codul civil de art. 569-5978).
Pe lângă dispoziţiile art. 2355 C. civ., în materia ipotecii imobiliare sunt incidente şi
dispoziţiile art. 2382 C. civ.9), potrivit cărora „ipoteca se întinde, fără nicio altă formalitate,
asupra construcţiilor, îmbunătăţirilor şi accesoriilor imobilului, chiar dacă acestea
sunt ulterioare constituirii ipotecii”. În temeiul acestui text, ipoteca se extinde, fără a fi
necesară încheierea unui act adiţional sau înscrierea în cartea funciară a garanţiilor ce
grevează noile elemente, ope legis, şi asupra construcţiilor, îmbunătăţirilor şi celorlalte
accesorii ale imobilului ipotecat10).
Având în vedere dispoziţiile art. 2355 C. civ., a căror denumire marginală este
„Extinderea ipotecii prin accesiune” şi care prevăd că ipoteca se extinde asupra bunurilor
care se unesc prin accesiune cu bunul grevat, precum şi dispoziţiile art. 2382 C. civ., reiese
faptul că extinderea ipotecii asupra construcţiilor, îmbunătăţirilor şi accesoriilor imobilului
ipotecat se face prin accesiune. Observaţia este relevantă, întrucât, pentru a stabili care
este momentul la care se dobândeşte dreptul de ipotecă asupra amelioraţiunilor, trebuie
analizate dispoziţiile incidente în materia accesiunii imobiliare artificiale, precum şi
modalitatea de funcţionare a acestei instituţii.
Din punct de vedere al clasificării incidente în materia accesiunii imobiliare
artificiale, îmbunătăţirile sunt, potrivit art. 578 alin. (1) şi (2) C. civ., lucrări adăugate
cu caracter durabil11), iar dreptul de proprietate asupra acestora se dobândeşte potrivit
distincţiilor făcute de art. 583-585 C. civ. Fără a antama o dezbatere care depăşeşte
obiectul prezentului studiu, vom aminti doar modalitatea în care funcţionează
accesiunea imobiliară artificială în cazul lucrărilor adăugate cu caracter durabil, făcând

8)
Trebuie menţionat şi faptul că suntem de acord cu opinia exprimată în literatura de specialitate
potrivit căreia, în cazul în care separarea bunurilor mobile nu este posibilă potrivit art. 601 C. civ.,
prin aplicarea dispoziţiilor art. 598-599 C. civ. şi ţinând seama şi de dispoziţiile art. 2330 C. civ., fie
una dintre ipoteci se va strămuta asupra echivalentului bănesc primit de titularul bunului ce nu
mai poate fi restituit, fie creditorii ipotecari vor primi acelaşi rang asupra bunului nou creat – a se
vedea B. Vişinoiu, op. cit., p. 2307.
9)
Textul este asemănător cu art. 1777 C. civ. 1864.
10)
A se vedea şi B. Vişinoiu, op. cit., p. 2337. Cu privire la art. 2382 C. civ., în doctrina de specialitate
s-a arătat că accesoriile unui bun imobil pot fi ipotecate odată cu bunul imobil, prin aceeaşi ipotecă,
sau separat, prin constituirea unei ipoteci mobiliare. Odată afectate folosinţei şi exploatării
bunului imobil, bunurile accesorii urmează situaţia juridică a bunului principal, însă întinderea
ipotecii imobiliare asupra acestora ar putea coexista cu o ipotecă mobiliară, la constituirea căreia
bunurile au fost privite ca bunuri mobile individuale. Drepturile creditorului ipotecar care deţine
un drept de ipotecă mobiliară asupra acestor bunuri accesorii nu pot fi afectate de transformarea
bunului în bun accesoriu unui imobil – a se vedea V. Dănăilă, în Noul Cod civil. Comentarii, doctrină
şi jurisprudenţă, vol. III, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 782.
11)
A se vedea şi B. Vişinoiu, op. cit., p. 2339.

CEEOL copyright 2023

CEEOL copyright 2023

58 Octavian Popescu
distincţiile care se impun după cum avem de a face cu lucrări necesare (cele fără de care
imobilul ar fi supus pieirii), utile (cele prin care se aduce un spor de valoare imobilului
prin modernizarea acestuia) sau voluptuare (făcute din simpla plăcere a celui care le-a
realizat, fără a spori valoarea economică a bunului).
În cazul în care avem de a face cu lucrări adăugate cu caracter durabil necesare,
dreptul de proprietate se dobândeşte asupra acestora de plin drept, pe măsura efectuării
lucrărilor, proprietarul imobilului fiind ţinut să îl despăgubească pe autorul lucrării în
condiţiile prevăzute de art. 583 C. civ., după cum acesta din urmă a fost de bună-credinţă
sau de rea-credinţă.
În cazul lucrărilor adăugate cu caracter durabil utile, dreptul de proprietate asupra
lucrărilor de dobândeşte în mod diferit, după cum autorul lucrării a fost de bună-credinţă
[caz în care proprietarul imobilului devine şi proprietarul lucrării din momentul efectuării
ei, accesiunea operând în această situaţie ope legis, urmând ca proprietarul imobilului să
îl despăgubească pe autorul lucrării după distincţiile făcute de art. 584 alin. (1) C. civ.] sau
de rea-credinţă [când accesiunea va opera numai dacă proprietarul imobilului decide să
păstreze lucrarea, urmând să îl despăgubească pe autorul lucrării după distincţiile făcute
de art. 584 alin. (2) C. civ.]12).
Şi în cazul lucrărilor adăugate cu caracter durabil voluptuare, textul art. 585 C. civ.
distinge între situaţia autorului de bună-credinţă şi a celui de rea-credinţă13). În cazul
autorului de bună-credinţă, accesiunea operează automat, proprietatea asupra lucrării
dobândindu-se pe măsura realizării ei. În situaţia constructorului de rea-credinţă,
proprietarul imobilului are dreptul de a-i solicita autorului lucrării să desfiinţeze
lucrarea, să readucă imobilul în starea iniţială şi eventual să plătească daune-interese
pentru prejudiciile create, în acest caz accesiunea nemaioperând.
Potrivit art. 585 alin. (2) C. civ., atât în cazul constructorului de bună-credinţă, cât
şi al celui de rea-credinţă, autorul lucrării are dreptul să o ridice înainte de restituirea
imobilului către proprietar, cu condiţia de a readuce imobilul în starea iniţială şi nici în
acest caz accesiunea nu mai operează14).

3. Concursul dintre dreptul de retenţie asupra unui bun mobil şi dreptul

de ipotecă asupra unui bun imobil

3.1. Aspecte generale

Astfel cum am arătat, atât sub imperiul Codului civil de la 1864, cât şi sub imperiul
actualului Cod civil a fost unanim recunoscut faptul că dreptul de retenţie este un drept
real de garanţie imperfect, care în esenţă conferă creditorului retentor posibilitatea de a
refuza predarea bunului până la achitarea debitului, fără a conferi însă prerogativa urmării

Ibidem.
12)

E. Chelaru, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), op. cit.,

13)

pp. 652-653.
14)
În orice caz, este mai greu de imaginat că în situaţia analizată ar prezenta relevanţă ipoteza
lucrărilor voluptuare, având în vedere că acestea sunt realizate pentru satisfacerea unor interese
proprii ale autorului lucrării, fără a conduce la sporirea valorii economice a imobilului asupra
căruia s-au realizat. În general încorporarea bunului mobil asupra căruia poartă dreptul de
retenţie într-un bun imobil va conduce la sporirea (în cele mai multe cazuri chiar considerabilă) a
valorii bunului imobil, în caz contrar discuţia nefiind de interes practic.

CEEOL copyright 2023

CEEOL copyright 2023

Concursul dintre dreptul de retenţie asupra unui bun mobil şi dreptul de ipotecă asupra unui bun imobil 59
bunului în mâinile altei persoane sau prerogativa preferinţei. Principala problemă de
interes practic care se pune în legătură cu dreptul creditorului de a reţine bunul este legată
de opozabilitatea acestui drept faţă de ceilalţi creditori ai aceluiaşi debitor. Altfel spus,
se pune întrebarea ce efecte va avea dreptul de retenţie în raporturile dintre creditorul
retentor şi ceilalţi creditori ai aceluiaşi debitor sau în ce condiţii se poate desfăşura o
executare silită cu privire la bunul asupra căruia se exercită dreptul de retenţie.
Sub imperiul Codului civil de la 1864, s-a reţinut că dreptul de retenţie este opozabil
debitorului obligaţiei garantate, avânzilor-cauză universali ai acestuia, precum şi
creditorilor chirografari şi celor garantaţi ale căror garanţii s-au născut ulterior intrării
bunului în detenţia retentorului, nu însă şi creditorilor privilegiaţi şi ipotecari anteriori
intrării lucrului în detenţia retentorului, deoarece drepturile anterioare ale acestora îi
sunt opozabile acestuia din urmă15).
În actualul Cod civil, a fost reglementată problema opozabilităţii dreptului de retenţie,
în art. 2498 alin. (1) C. civ., care prevede că „dreptul de retenţie este opozabil terţilor fără
îndeplinirea vreunei formalităţi de publicitate”. În ceea ce priveşte posibilitatea urmăririi
silite a bunului asupra căruia se exercită dreptul de retenţie, dispoziţiile art. 2498 alin. (2)
C. civ. prevăd că „cel care exercită un drept de retenţie nu se poate opune urmăririi silite
pornite de un alt creditor, însă are dreptul de a participa la distribuirea preţului bunului,
în condiţiile legii”.
Practic, în condiţiile acestui text de lege, deşi dreptul de retenţie este opozabil terţilor
fără îndeplinirea vreunei formalităţi de publicitate, creditorul retentor nu se poate opune
unei urmăriri silite începute de un alt creditor asupra bunului afectat de dreptul de
retenţie, indiferent de natura creanţei acestuia, având doar posibilitatea să participe la
distribuirea sumelor de bani „în condiţiile legii”, adică în funcţie de rangul creanţei sale.
În cazul în care dreptul de retenţie poartă asupra unui bun imobil, creditorul retentor nu
va beneficia, în principiu16), şi de un drept de preferinţă, acesta având calitatea de simplu
creditor chirografar.
În cazul în care dreptul de retenţie se exercită asupra unui bun mobil, creditorul retentor
va beneficia şi de un privilegiu special, în condiţiile prevăzute de art. 2339 alin. (1) lit. b)
C. civ. De asemenea, potrivit art. 2342 alin. (2) C. civ., creanţa garantată cu dreptul de retenţie
asupra unui bun mobil şi implicit şi cu privilegiul special prevăzut de art. 2339 alin. (1)
lit. b) C. civ. va fi preferată în cazul unui concurs între privilegii sau între acestea şi ipoteci
doar în cazul în care privilegiul special este înscris în registrele de publicitate înainte ca
ipoteca mobiliară să fi devenit perfectă sau înainte ca ipoteca imobiliară să fi fost înscrisă în
cartea funciară.

15)
C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 429. Trebuie însă menţionat faptul că, sub imperiul Codului
civil de la 1864, a fost exprimată şi opinia potrivit căreia dreptul de retenţie este opozabil tuturor
creditorilor, indiferent dacă garanţiile reale care însoţesc creanţele lor sunt anterioare sau
posterioare naşterii dreptului de retenţie, cu distincţia că opozabilitatea şi gradul de prioritate
al dreptului de retenţie în raport cu o garanţie reală mobiliară, instituită în condiţiile Legii
nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, sunt legate de
îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de art. 28-61 din Titlul VI al acestei legi – a se
vedea, în acest sens, S.I. Vidu, op. cit., p. 85.
16)
Susţinem că în acest caz titularul dreptului de retenţie este în general un creditor chirografar,
întrucât pot fi incidente şi alte dispoziţii legale care să confere creditorului retentor un drept de
preferinţă (e.g., art. 2386 C. civ., ce reglementează dreptul de ipotecă legală), caz în care titularul
dreptului de retenţie asupra bunului imobil va putea să beneficieze de respectivul drept de
preferinţă.

CEEOL copyright 2023

CEEOL copyright 2023

60 Octavian Popescu
Practic, în actuala legislaţie civilă, dispoziţiile art. 2498 alin. (2) C. civ. fac ca dreptul
de retenţie să înceteze odată cu declanşarea unei proceduri execuţionale asupra bunului
de către un alt creditor. Aşa cum s-a arătat şi în doctrina de specialitate17), „din punctul
de vedere al impactului unei proceduri de executare silită declanşate de un alt creditor,
trebuie precizat că art. 2498 alin. (2) NCC face, prin dispoziţia sa, ca dreptul de retenţie –
drept care permite retentorului să refuze accesul la bun al proprietarului ca şi al oricărui
terţ (inclusiv un alt creditor al aceluiaşi debitor) căruia dreptul, prin efectul art. 2498
alin. (1), îi este opozabil – să înceteze”.
Se observă, astfel, că actualul Cod civil schimbă optica existentă asupra dreptului de
retenţie şi, totodată, creează o reglementare diferenţiată între situaţia în care dreptul de
retenţie poartă asupra unui bun mobil (caz în care garanţia reală asigură creditorului
şi un rang de prioritate pentru satisfacerea creanţei sale) şi situaţia în care dreptul de
retenţie poartă asupra unui bun imobil (caz în care bunul asupra căruia se exercită
dreptul de retenţie poate forma obiectul unei executări silite, începute chiar de către un
creditor chirografar, fără ca beneficiarul dreptului de retenţie să se poată opune sau, cel
puţin, să aibă un drept de preferinţă în satisfacerea creanţei sale).
În ceea ce ne priveşte, apreciem că diferenţierea de regim juridic este greu justificabilă
conceptual, întrucât dreptul de retenţie ar trebui să producă efecte similare indiferent
după cum acesta poartă asupra unui bun mobil sau imobil.

3.2. Dispoziţii legale aplicabile

Aşa cum am arătat anterior, în cazul în care dreptul de retenţie poartă asupra unui
bun mobil, creditorul retentor beneficiază şi de un privilegiu special, în temeiul art. 2339
alin. (1) lit. b) C. civ., care îi conferă acestuia un drept de preferinţă la distribuirea sumelor
rezultate din urmărirea bunului asupra căruia se exercită dreptul de retenţie. Acest
privilegiu devine în principiu opozabil terţilor, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei
formalităţi de publicitate (art. 2334 C. civ.). De la această regulă dispoziţiile art. 2342
alin. (2) C. civ. prevăd anumite excepţii: în concurs cu o ipotecă mobiliară, privilegiul
special îi poate fi opus creditorului ipotecar numai dacă a fost înscris la arhivă înainte că
ipoteca să fi devenit perfectă; în concurs cu ipoteca imobiliară, privilegiul special poate
fi opus numai dacă a fost înscris primul în cartea funciară18).
Dispoziţiile art. 2342 C. civ. reglementează modalitatea de soluţionare a concursului
dintre privilegii şi ipoteci, arătând că se vor achita mai întâi creanţele privilegiate
prevăzute de art. 2339 C. civ. şi mai apoi creanţele garantate cu drept de ipotecă, însă
din interpretarea coroborată a alin. (1) şi (2) ale acestui articol se desprinde concluzia
potrivit căreia creanţa garantată cu un privilegiu special nu se va achita întotdeauna
cu prioritate, ci soluţionarea conflictului de priorităţi, atunci când toate creanţele sunt
înscrise în registrele de publicitate, se va face după regula prior tempore, potior iure.
Astfel, deşi dispoziţiile art. 2335 C. civ., intitulat „Prioritatea creanţelor privilegiate
faţă de celelalte creanţe”, prevăd că în această situaţie „creditorul privilegiat este preferat
celorlalţi creditori, chiar dacă drepturile acestora s-au născut ori au fost înscrise mai
înainte”, textul nu consacră o prioritate absolută a creanţelor privilegiate faţă de alte
creanţe, dispoziţiile art. 2342 C. civ. menţionate anterior rămânând aplicabile.

17)
B. Dumitrache, O victimă a noului Cod civil: dreptul de retenţie, articol publicat în volumul In
honorem Corneliu Bîrsan, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 432.
18)
A se vedea şi L. Pop. I.-Fl. Popa, S.I. Vidu, op. cit., p. 802.

CEEOL copyright 2023

CEEOL copyright 2023

Concursul dintre dreptul de retenţie asupra unui bun mobil şi dreptul de ipotecă asupra unui bun imobil 61
Aşadar, din analiza coroborată a acestor texte reiese că prioritatea conferită
privilegiilor nu este absolută în raporturile cu creditorii care deţin un drept de ipotecă
mobiliară sau imobiliară19).
În contextul prezentei analize, interesează şi dispoziţiile art. 2340 C. civ., intitulat
„Stingerea privilegiului special”, potrivit cărora „dacă prin lege nu se prevede altfel,
privilegiul special se stinge prin înstrăinarea, transformarea sau pieirea bunului (…)”.
În doctrina de specialitate s-a arătat că acest text s-ar aplica exclusiv privilegiului
vânzătorului de mobile, reglementat de art. 2339 alin. (1) lit. b) C. pr. civ., aspect relevat în
opinia autorului şi de formularea la singular din scurta descriere ce precedă articolul20).
În ceea ce ne priveşte, considerăm că art. 2340 C. civ. se aplică în cazul ambelor
privilegii speciale reglementate de art. 2339 alin. (1) C. civ., întrucât textul vorbeşte
generic despre „privilegiul special”, fără a face vreo distincţie din care să reiasă că
acesta s-ar aplica restrictiv, iar formularea la singular a denumirii marginale a textului
(care, de altfel, are doar valoare orientativă) nu indică faptul că textul s-ar aplica doar
privilegiului vânzătorului de bunuri mobile (atât denumirea marginală, cât şi textul fac
vorbire despre „privilegiul special”, fără a face distincţie între privilegiul vânzătorului de
mobile şi privilegiul celui care exercită un drept de retenţie, aşa încât textul este aplicabil
în ambele cazuri).
De asemenea, noţiunea de transformare a bunului, utilizată de art. 2340 C. civ., nu
poate fi definită în mod abstract şi în termeni generali, urmând a se aprecia în fiecare
caz în parte dacă bunul mobil a suferit sau nu o transformare. Cu toate acestea, se poate
afirma că, în cazul încorporării bunului mobil într-un bun imobil, în special în situaţia
în care cele două bunuri nu se mai pot separa sau separarea acestora ar cauza o scădere
considerabilă sau chiar o pierdere a valorii bunului mobil, acesta din urmă suferă o
transformare care duce la stingerea privilegiului special. În situaţia în care încorporarea
bunului mobil afectat de dreptul de retenţie în bunul imobil nu determină o imposibilitate
de separare a celor două, separarea nefăcând ca bunul mobil, odată desprins, să devină
imposibil de utilizat potrivit scopului său, privilegiul special nu se va stinge. În această
situaţie, privilegiul special se va exercita în continuare asupra bunului mobil, în paralel
cu o eventuală ipotecă asupra bunului imobil, soluţionarea concursului dintre cele două
urmând a se face cu respectarea dispoziţiilor art. 2342 C. civ.21).

3.3. Soluţii posibile

Având în vedere dispoziţiile legale prezentate anterior, în cazul în care avem de a face
cu concurs între un drept de retenţie asupra unui bun mobil şi un drept de ipotecă asupra
unui bun imobil în care a fost încorporat bunul mobil afectat de dreptul de retenţie, pot fi
propuse două potenţiale soluţii22).

19)
A se vedea şi B. Vişinoiu, op. cit., p. 2282.
20)
Ibidem, p. 2288.
21)
Cu privire la noţiunea de „transformare a bunului”, a se vedea şi B. Vişinoiu, op. cit., p. 2288.
22)
Analiza are în vedere situaţia în care creditorul retentor a fost deposedat în mod involuntar de
bunul mobil asupra căruia poartă dreptul său de retenţie, întrucât, în situaţia în care renunţarea la
posesia bunului s-a făcut în mod voluntar, dreptul de retenţie se stinge, în condiţiile art. 2499 alin. (2)
teza I C. civ., ceea ce înseamnă că poate exista un conflict între creditorul ipotecar şi creditorul
retentor privilegiat doar în cazul în care deposedarea retentorului s-a făcut fără voia acestuia.

CEEOL copyright 2023

CEEOL copyright 2023

62 Octavian Popescu
În aceste condiţii, prima variantă de interpretare ce poate fi avută în vedere este cea
potrivit căreia privilegiul retentorului, recunoscut de art. 2339 alin. (1) lit. b) C. civ., se
stinge odată cu încorporarea bunului mobil în bunul imobil, în condiţiile art. 2340 C. civ.,
ca urmare a transformării bunului afectat de dreptul de retenţie. În acest caz, deşi dreptul
de retenţie nu se stinge, creditorul retentor nu va mai beneficia şi de privilegiul special şi
deci de preferinţă în satisfacerea creanţei sale. Va avea, astfel, prioritate ipoteca imobiliară,
care se extinde şi asupra îmbunătăţirilor, în conformitate cu art. 2382 C. civ.23).
A doua variantă de interpretare este bazată pe aplicarea dispoziţiilor art. 2342 alin. (2)
C. civ., conflictul dintre privilegiul special conferit de dreptul de retenţie asupra unui bun
mobil şi dreptul de ipotecă urmând a fi soluţionat potrivit regulii prior tempore, potior iure.
Pentru aplicarea acestei reguli trebuie să stabilim care este momentul la care se
dobândeşte ipoteca asupra îmbunătăţirilor, care, aşa cum prevede art. 2382 C. civ.,
se extinde asupra acestora în temeiul legii şi fără nicio altă formalitate. Interesează,
astfel, dacă rangul de prioritate al ipotecii care se întinde asupra amelioraţiunilor se
dobândeşte de la data înscrierii ipotecii iniţiale asupra bunului imobil sau ulterior, la
momentul şi pe măsura încorporării bunurilor mobile în bunul imobil.
Având în vedere dispoziţiile art. 2355 alin. (1) C. civ. şi art. 2382 C. civ., se poate
afirma că ipoteca se extinde asupra bunurilor care se unesc cu bunul grevat, inclusiv
asupra amelioraţiunilor, prin accesiune. Aşa fiind, pentru a stabili care este momentul la
care se dobândeşte ipoteca asupra amelioraţiunilor, trebuie să analizăm regulile privind
accesiunea imobiliară în cazul lucrărilor adăugate cu caracter durabil (îmbunătăţirile
aduse imobilului fiind, din punct de vedere al accesiunii imobiliare artificiale, lucrări
adăugate cu caracter durabil). În această situaţie, în conformitate cu dispoziţiile
art. 583-585 C. civ., dreptul de proprietate (şi implicit ipoteca) asupra îmbunătăţirilor se
dobândeşte diferit, după cum avem de a face cu lucrări necesare, utile sau voluptuare,
după distincţiile pe care le-am făcut anterior24).
În toate cazurile, dreptul de ipotecă asupra îmbunătăţirilor se dobândeşte, ca şi
proprietatea, cel mai devreme din momentul şi pe măsura efectuării lucrării. Însă, în
ipoteza pe care o analizăm, dreptul de retenţie a fost făcut public anterior momentului
la care proprietarul imobilului dobândeşte şi proprietatea asupra îmbunătăţirilor şi,
implicit, a momentului la care se dobândeşte dreptul de ipotecă asupra îmbunătăţirilor.
Aşa fiind, se ajunge la concluzia că în cazul unui conflict între creditorul retentor
şi creditorul ipotecar, soluţionat potrivit regulii prior tempore, potior iure, va avea
prioritate creanţa garantată cu dreptul de retenţie (şi cu privilegiul special), aceasta
fiind înscrisă în registrele de publicitate înainte de dobândirea dreptului de ipotecă
asupra amelioraţiunilor.

4. Concluzii

În ceea ce ne priveşte, considerăm preferabilă prima soluţie propusă, cea potrivit

căreia privilegiul special al retentorului se stinge odată cu încorporarea bunului mobil în
bunul imobil, în condiţiile art. 2340 C. civ., prin transformarea bunului afectat de dreptul
de retenţie.

23)
Desigur, această soluţie nu ar putea fi primită în cazul în care acceptam că art. 2340 C. civ. este
aplicabil doar în cazul privilegiului special al vânzătorului neplătit.
24)
A se vedea supra, punctul 2.

CEEOL copyright 2023

CEEOL copyright 2023

Concursul dintre dreptul de retenţie asupra unui bun mobil şi dreptul de ipotecă asupra unui bun imobil 63
În acest caz, nu mai prezintă relevanţă stabilirea momentului la care se dobândeşte
dreptul de ipotecă asupra amelioraţiunilor, în condiţiile art. 2382 C. civ., întrucât, odată
stins privilegiul special al retentorului, creditorul ipotecar nu va mai fi obligat să suporte
concursul acestuia. Astfel, deşi dreptul de retenţie subzistă, creditorul retentor nu va mai
avea asigurat şi un privilegiu special care să îi confere preferinţă în satisfacerea creanţei
sale, ceea ce înseamnă că acesta va participa la distribuirea sumelor rezultate din
valorificarea bunului asupra căruia poartă dreptul de retenţie cu o creanţă chirografară.
Chiar dacă soluţia poate părea inechitabilă, trebuie observat că aceasta este optica
legiuitorului, care în actualul Cod civil a ales să nu confere creditorului retentor
posibilitatea de a se opune unei urmăriri silite asupra bunului supus dreptului de
retenţie şi totodată să nu îi asigure, cel puţin în principiu, un drept de preferinţă pentru
satisfacerea creanţei sale din preţul bunului afectat dreptului de retenţie.
Faptul că în situaţia retenţiei exercitate asupra bunurilor mobile legiuitorul a conferit
un privilegiu, care conferă creditorului retentor posibilitatea de a-şi satisface cu prioritate
creanţa din sumele de bani obţinute ca urmare a valorificării bunului, nu îndreptăţeşte
absolutizarea acestui drept, în condiţiile în care tot legiuitorul a reglementat şi întinderea
privilegiului special, stabilind că acesta se stinge prin transformarea bunului. Desigur,
aprecierea asupra împrejurării dacă bunul a suferit o transformare se va face în concret,
pentru fiecare caz în parte, revenind judecătorului sarcina de a stabili dacă a avut sau nu
loc o transformare a bunului care să determine stingerea dreptului de retenţie.
În orice caz, în interpretarea propusă considerăm că dispoziţiile art. 2330 alin. (1)
C. civ. rămân aplicabile: privilegiul retentorului se va strămuta asupra indemnizaţiei
de asigurare, în cazul în care bunul a fost asigurat, sau, în cazul în care bunul nu a
fost asigurat, asupra sumelor datorate cu titlu de despăgubire de către proprietarul
imobilului.

CEEOL copyright 2023